Deşi asupra acestui aspect al prieteniei ne vom opri în capitolul următor, totuşi anticipez că meditarea serioasă la sensul vieţii voastre, în calitate de fii ai lui Dumnezeu şi purtători ai chipului Său, vă va da o perspectivă corectă de abordare a sexualităţii în ce are ea frumos şi creator. ^[2]

Trebuie să ştiţi că instinctul sexual este un adversar violent şi puternic. El te orbeşte şi te târăşte înspre plăceri josnice. Într-un om fără voinţă el îşi atinge întotdeauna ţinta. Şi ce urmează? Onoarea şi demnitatea ta sunt dărâmate. Chipul prieteniei curate se întunecă şi nu mai vezi în partenerul tău omul gingaş pe care-l iubeşti, ci un simplu instrument care-ţi poate procura plăceri.

Ochii tăi sunt orbiţi şi nu văd în prietena ta pe posibila mamă a copiilor tăi. Ei nu mai văd decât grosolănia. Nu mai văd în ea decât un obiect al plăcerilor păcătoase. Ajuns aici cauţi să afli şi la prietena ta o dispoziţie asemănătoare.

La rândul ei şi fata îl priveşte pe băiatul sănătos şi frumos, viril şi atrăgător, doar ca pe masculul ce-o poate desfăta "ca-n filme". De aceea prin atitudinea neglijentă, prin mângâieri, prin cuvinte erotice, prin îmbrăcămintea sumară, îi aţâţă pasiunea sexuală şi-l excită, determinându-l să facă acest pas.

Amândoi vor un singur lucru: să iubească şi să fie iubiţi. Nu se gândesc că "un hoţ" pândeşte cu ochii avizi momentul în care să le pângărească fiinţa. La început el e măgulitor, insinuant, face aluzii discrete. Apoi devine insistent şi obraznic. Dacă unul din cei doi ezită, îi va spune hotărât: "aceasta e iubirea". Apoi va argumenta viclean: "dacă m-ai iubi te-ai culca cu mine". Apoi cu obrăznicie diabolică: "Din cauza perceptelor depăşite ce te opresc să faci sex cu mine te las".

Zadarnic unul dintre ei ar argumenta că lucrul acesta e păcat, că nu-i permis până la căsătorie, că ceea ce-i pretinde e dezonorat, inima celuilalt rămâne tare ca piatra. Pasiunea a făcut din el un demon. Puterile naturale, necontrolate, se descătuşează şi aduc după ele ruina şi triumful răului.

Nenorocit trebuie să fie totuşi tânărul, lipsit de voinţă şi de putere, care se lasă în mâinile instinctului. Instinctul are menirea să fie rob şi iată că devine stăpân tiranic şi crud.

Omul a reuşit să stăpânească forţele oarbe ale naturii obligându-le să-i slujească. Cu ajutorul focului prelucrează metalele, cu forţa apelor pune în mişcare turbinele hidrocentralelor, prin dezintegrarea atomului declanşează energii enorme, cu ajutorul calculatorului controlează tot ce se întâmplă în lume. Dacă omul stăpâneşte pământul, n-ar trebui să-şi poată stăpâni şi trupul său?

Există laşi care capitulează de la primul atac. Deşi bine făcuţi trupeşte, voinţa lor este foarte slabă. Ar trebui ca ei înşişi să se dispreţuiască pentru neputinţa lor. Dar nu fac acest lucru, ci dimpotrivă, socot act de mare bravură căderea lor în păcat. Argumentul pe care-l aduc este că-i imposibil să-ţi învingi pasiunea şi că mulţi tineri fac sex fără să-şi pună probleme. Vreau să vă spun că aşa judecă oamenii fără voinţă, oamenii care au renunţat la libertatea lor şi au devenit robi ai pasiunilor.

Sunt de acord că este mare şi presiunea pe care cercul de prieteni, sau "gaşca", o fac asupra ta. Dar trebuie să ştii că şi prietenii tăi sunt sub aceeaşi presiune ca şi tine. Şi ei sunt tentaţi, şi îndemnaţi, să ia droguri, să fumeze, să bea şi să facă sex pentru aceleaşi motive pentru care şi tu eşti tentat s-o faci: pur şi simplu le este teamă să fie "altfel". Le este teamă că data viitoare prietenul pe care-l admiră atât de mult o să-i lase de-o parte pentru că "strică distracţia".

Trebuie să ai puterea să fii tu însuţi şi să le spui: "Băieţi, dacă vreţi s-o faceţi n-aveţi decât, dar eu cred că-i o prostie". Acesta este modul în care îţi poţi arăta bărbăţia.

Recunosc că lupta este foarte grea, dar biruinţa este posibilă. Parcă-l aud pe Sfântul Apostol Pavel reproşându-ne: "În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit până la sânge" (Evrei 12, 4).

În iubirea curată dintre doi tineri există ceva gingaş şi sfânt. Esenţa iubirii partenerului tău stă în certitudinea că se poate încrede în tine. Această încredere este oarecum o icoană a încrederii pe care creştinii o au în providenţa divină.

Încredere în tăria ta de caracter, în bărbăţia ta, în iubirea adevărată a alesului, sau alesei inimii tale, îl fac pe celălalt să-şi lege viaţa de tine. Vrea să-i aparţii până la moarte. Nici nu-ţi poţi da seama cât de decepţionat este celălalt când îşi dă seama că omul în care şi-a pus nădejdea este stăpânit doar de pofte instinctuale.

Erai socotit ca om galant, pur şi demn. Şi când colo te dovedeşti bădăran şi obsedat de plăceri minore. Prin atitudinea ta reuşeşti să distrugi în sufletul celuilalt imaginea frumoasă ce şi-o făcuse despre tine. Se dărâmă ceea ce ar putea fi temelie puternică pentru o viitoare căsătorie.

(IPS Andrei Andreicut, Arhiepiscop de Alba Iulia)

doamne ajuta..