Am 27 de ani şi am început să am prieteni încă de când eram la camin (la grădiniţă). Când mă uit în urmă, câteodată îmi pare rău de unele alegeri si de unele lucruri pe care le-am făcut, dar e ceva care mereu mă bucură: prietenii. Am avut prieteni de la 3-4 ani şi am în continuare. În ultimii 20 de ani am cunoscut foarte mulţi oameni, am călătorit în multe locuri şi mi-am schimbat domiciliul de multe ori. Dumnezeu m-a ajutat mereu să întâlnesc oameni cumsecade, de care m-am împrietenit uşor.

Am prieteni foarte buni, amici, colegi, cunoştinţe, dintre care unii mi-au devenit familie: fini, naşi, cumnaţi, cumetri. Haideţi să vă povestesc cum m-am apropiat de toate aceste persoane, de fapt cum ne-am împrietenit.

Sunt tineri şi chiar oameni maturi care suferă astăzi că nu au pe nimeni apropiat, nicio persoană cu care să-şi împărtăşească bucuriile sau necazurile.

Sunt tineri care n-au cu cine ieşi în parc la o plimbare, n-au prieteni cu care să meargă la un suc, la un film, într-o excurise, şi asta-i frământă foarte mult. E foarte dureros să fii singur. E aproape cel rmai rău lucru care ţi se poate întâmpla. Cunosc tineri care stau singuri în apartament şi muncesc de dimineaţă până seara, iar când se-ntorc de la servici nu-i aşteaptă nimeni, nu-i sună nimeni si nu se interesează nimeni de viaţa lor. Şi asta doare. Un simplu telefon, chiar dacă n-ai multe de zis, e un fel de a arăta că-ţi pasă, că "mă gândesc la tine".

Deşi nu totul e în mâna noastră, cred cu tărie că depinde foarte mult de noi dacă reuşim să ne facem prieteni sau nu.

Când eram mic şi mă jucam în faţa blocului cu copiii, şi ai mei erau la servici, mama îmi spunea mereu să nu aduc pe nimeni în casă. Eu, aproape în fiecare zi chemam pe câte cineva, copiii din faţa blocului, chiar şi pe cei pe care îi cunoşteam de câteva zile. Nu stăteam mult, dar îi învitam la mine, mâncam câte ceva din frigider, mai vorbeam puţin şi apoi plecam. Prin asta mă făceam plăcut, şi le câştigam uşor prietenia. Aproape că nu era nimeni din grupul nostru de copiii care să nu fi ajuns pe la mine.

Mi-aduc aminte cum uneori puneam o pătură în faţa uşii la intrarea în apartament, chiar pe scară, şi ne întâlneam mai mulţi şi jucam cărţi, şah, table sau Privatizarea. Pe atunci eram cam grăsunel, şi nu prea eram bun la fotbal sau la fugă, caracteristici determinante pentru jocurile copilăriei, dar oricum eram plăcut de ceilalţi.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi când eram în generală sau în liceu, mulţi colegi au ajuns pe la mine pe acasă şi au mâncat câte o ciorbă de perişoare sau altceva.  Era deja un brand: "ciorba de perişoare a doamnei Bălan" şi din când în când unii mai îmi spuneau: "Bălane!, dai şi tu o ciorbă de aia bună."

Sunt o fire săritoare, probabil l-am moştenit pe tata şi mama lui. Bunica era o femeie tare credincioasă, darnică şi blândă. Împărţeam orice aveam, ajutam mereu cum puteam. De la o vreme începusem să-mi fac prieteni foarte buni, cu care ne vedeam zilnic, vorbeam orice, faceam totul împreună. Era foarte frumos. Am câştigat foarte mult şi din faptul că unii oameni îşi deschideau inima faţă de mine şi eu doar îi ascultam, şi din când în când le mai ceream detalii despre ce s-a întâmplat. Asta a contat foarte mult. Mulţi oameni s-au apropiat de mine doar pentru faptul ca a am ştiu să stau lângă ei când le-a fost greu, să le înţeleg off-ul.

Mă descurcam la calculatoare când eram prin liceu şi din acest motiv erau destui care mă chemau să le instalez un windows, să le pun un antivirus, un joc, sau să-i ajut să-şi cumpere un nou calculator.

În facultate la fel, am avut prieteni mulţi şi a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea. Mereu am fost înconjurat de oameni cumsecade, de prieteni devotaţi. Nu m-a dezamăgit niciun prieten până acum chiar dacă ne-am despărţit şi fiecare a ajuns în locuri diferite. Toţi au rămas şi vor rămâne în sufletul meu ca prieteni dragi, cu care mi-am împărţit o parte bună din viaţa mea.

Au fost şi oameni de care m-am apropiat fără să fac nimic, pur şi simplu ne înţelegeam foarte bine, râdeam împreună, aveam foarte multe subiecte în comun, şi era aproape inevitabil să nu ajungem prieteni.

Mai am o calitate care poate de multe ori poate fi şi defect: sunt sincer şi zic cam tot ce fac, îmi povestesc viaţa foarte uşor, şi chiar unor oameni care abia i-am întâlnit. Sinceritatea asta şi deschiderea mea pe unii i-a cucerit, i-a făcut şi pe ei să se deschidă, să-şi povestească viaţa şi off-urile, şi prin asta ne-am împrietenit.

Concluzia. Ca să-ţi faci prieteni trebuie să te deschizi tu primul spre celălalt, trebuie să-i oferi tu ceva, trebuie să-l asculţi, să te intersezi de problemele lui, să împarţi ceva cu el. Făcând asta şi el/ea se va deschide, îl vei cuceri.

Cine rămâne închis în sine, trăieşte egoist, şi pe viitor va rămâne singur cu el însuşi.

Oamenii te caută şi se împrietenesc cu tine pentru că tu ai apreciat ceva la ei, le-ai spus o vorbă frumoasă, le-ai dat o mână de ajutor, i-ai cucerit oferindu-le ceva.

Iubeşte tu primul şi vei fi iubit de ceilalţi. Eu mi-am făcut un prieten dintr-o persoană doar pentru că m-a rugat să-l duc cu maşina la aeroport, sau să-i fac un cd cu windows. O să fiţi surprinşi cât de repede se ataşează oamenii de voi când le dăruiţi ceva. Multe gesturi mici, m-au ajutat să mă apropii de oameni. Oamenii simt dacă-i iubeşti, dacă eşti sincer cu ei, dacă chiar te interesează de viaţa lor, sau doar farsezi.

E uşor să-ţi faci prieteni, trebuie doar să vrei. Deschide telefonul şi sună-ţi toată agenda, arată-le că-ţi pasă de ei, că ţi-ai amintit că există şi vei vedea ce mult ai de câştigat.

Eu vorbesc foarte mult la telefon, cam o oră pe zi daca nu mai mult. Aproape în fiecare zi îmi sun soţia (când nu sunt lânga ea), imi sun mama, îl sun pe Codruţ, pe Florin, pe Dan, pe Bobo. Şi sunt zile când pe lângă lista de favorites sun şi pe mulţi alţii. Din acest motiv şi eu primesc multe telefoane înapoi.

Hristos Domnul a zis: "toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii." (Mt. 7, 12)

Aşa-ţi faci prieteni, iubind tu primul şi abia apoi aşteptând iubire în schimb.

Nu cred în faptul că prieteni îţi poţi face până la o anumită vârstă.  Eu zic că-ţi poţi face prieteni oricând, doar să-i iubeşti sincer şi să nu-ţi urmăreşti doar interesul tău.

Pentru cei tineri, pentru liceeni, pentru studenţi: Faceţi-vă cât mai mulţi prieteni, dar nu uitaţi că: "prieteniile rele strică obiceiurile bune".

Cine te îndeamnă la păcat şi la a-i răni pe alţii, nu e prieten. Prieteniile voastre să nu-L dea la o parte pe Dumnezeu, ci dimpotrivă, să fie o modalitate de a te apropia şi mai multe de El.

Iubiţi şi veţi fi iubiţi !
doamne ajuta..