Am auzit oameni care au zis ca ei niciodata nu L-au vazut pe Dumnezeu, negand existenta Sa din lipsa de dovezi palpabile. Pe Dumnezeu il vedem in fiecare zi, trebuie doar sa deschidem bine ochii si sa privim in jur. Oamenii, pasarile care in graiul lor neinteles pentru noi il slavesc pe Creator prin cantecele lor mirifice, adierea vantului, soarele care ne mangaie bland cu razele sale chipul mostru brazdat de necazuri, suferinta si stres, fulgii de zapada care atunci cand te invaluie cu dansul lor iti creaza impresia ca esti intr-o poveste a carui protagonist esti tu, rasul copilului care inveseleste chipurile imbatranite, dar senin ale bunicilor, totul reprezita iubirea, iar Dumnezeu este iubirea care salasluieste in sufletul nostru.

Pentru mine Dumnezeu inseamna Tata, Prieten, Frate, Creatorul care mi-a dat un dar minunat ce se cheama viata. Pentru a-L cunoaste pe Dumnezeu trebuie sa ne iubim aproapele, care nu este neaparat o ruda de-a noastra, ci omul de langa noi, saracii care, mai ales in aceasta perioada cand afara este frig, nu au un loc al lor unde sa se incalzeasca si sa doarma.

Te-ai gandit vreodata, in noaptea Sfanta de Craciun, cand stai cu familia in jurul bradului, la copiii saraci care flamanzesc si ingheata in noaptea rece?

De Craciun multi oameni saraci stau pe drumuri sau in paturile de spital luptand pentru viata lor si sperand la o minune. Poate unii se intreaba unde este Dumnezeu atunci cand ei au nevoie de El, de ce permite ca niste copii, niste ingeri fara aripi sa sufere in asa fel. Dumnezeu este acolo, langa ei tinandu-i de mana sau imbratisandu-i si incurajandu-i. El nu ne paraseste, ci sta mereu cu noi, privindu-ne dintr-un coltisor, atunci cand uitam de El fiind coplesiti de alte lucruri materiale. Cum sa ne uite Creatorul daca din iubire pentru noi Si-a trimis propriul Fiu sa moara pentru pacatele noastre? Mantuitorul a suferit pe Cruce nu doar pentru oamenii din acele timpuri, ci si pentru noi, cei din prezent.

Din pacate multi uitam de Creator fiind coplesiti de stresul cotidian si lupta pentru a deveni cineva, uitand ca cel mai frumos lucru este zambetul curat al unui copil, fosnetul frunzelor, murmurul unei ape curgatoare, frumusetea sufletului simplu. Pentru a reliefa frumusetea unui suflet pur voi recurge la o pilda

“Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică, mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:
- Mamă, de ce plângi ?
- Fata mea, sunt zile grele, nu mai avem bani şi pentru a putea trăi am vândut şi casa aceasta frumoasă. Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă mult mai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din aceast loc minunat, unde am trăit în linişte atâţia ani, şi să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă şi ca vai de ea ...
- Dar, mamă, nu locuieşte Dumnezeu şi în casa aceea săracă în care ne vom muta ?
Miraţi de credinţa copilei şi de adevărul spus de aceasta, părinţii au înteles că, în viaţă, greutăţile şi necazurile de orice fel încolţesc sufletul omului, dar credinţa şi speranţa nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în suflet drumul spinos al vieţii e stăbătut mai uşor.”

Inima omului este ca o floare invaluita in misterul inocentei care, daca nu o uzi cu apa credintei, a iubirii si iertarii, se ofileste pierzandu-si frumusetea.

Aceste randuri au fost scrise de o adolescenta, care tanjeste dupa inocenta si frumusetea copilariei sale, un copil care isi doreste ca Tatal sa-l ia in bratele sale si sa il protejeze. Nu stiu ce drum voi avea in viata, dar stiu ca Cineva va fi mereu langa mine, asteptandu-ma intr-un coltisor al sufletului, dar care nu ma asteapta doar pe mine, ci si pe tine, pe noi toti....

doamne ajuta...