Dumnezeu cunoscand de la inceput rautatea diavolului si faptul ca prin ispita Lui vom cadea in pacate, a dat firii noastre si posibilitatea pocaintei. Diavolul n-are aceasta posibilitate pentru ca rautatea lui are alte proportii si nu se datoreaza vreunei ispite straine, ci inclusiv propriei vointe. In noi pacatul nu s-a nascut exclusiv din vointa noastra si nici nu s-a sters orice posibilitate de bine, deci de regret pentru raul facut. Regretul pentru binele nesocotit nu inseamna si puterea revenirii totale prin noi insine la bine. La aceasta ne ajuta Dumnezeu, dar ajutorul lui Dumnezeu se uneste cu regretul nostru pentru binele parasit, sau cu dorinta lui. Binele nu ni se impune cu sila; ajutorul pentru deplina revenire la bine pentru iesirea din pacat, deci pentru mantuire ne-a venit numai prin Hristos caci unindu-ne cu El ca om, ne unim cu El ca Dumnezeu. (Filocalia XII)
ˇ Pocainta a carui posibilitate ne-a dat-o Dumnezeu spre a primi ajutorul Fiului Sau cand se va intrupa, este ca o candela. Noi trebuie sa intretinem flacara din ea cu untdelemnul faptelor noastre si numai de vom fi luminati prin lumina candelei ce ne vine din Hristos, izvorul de lumina al tuturor, vom putea intra in Imparatia luminii. Numai de vom fi luminati cunoscand si acceptand pe Hristos ca lumina lumii, ca sens al existentei; prin faptul ca arata pe Dumnezeu ca Tata iubitor, avand un Fiu iubitor, vom avea parte in veci de lumina. Pocainta e candela luminata, care ne lumineaza persoana, pentru ca prin ea ne vedem cum ar trebui sa fim si vedem si legatura noastra cu Dumnezeu si cu semenii. (Filocalia XII)
ˇ Intunericul iadului este produsul intunericului dracilor care nu cunosc, sau nu recunosc pe Dumnezeu deci sensul pozitiv al existentei, astfel sporeste intunericul in care au inceput sa traiasca sufletele care n-au voit sa-L cunoasca pe Dumnezeu, care explica existenta si da fericire din iubirea Lui ca plinatate de viata. (Filocalia XII)
ˇ Pocainta fiind si un regret pentru pacatele egoismului este si o silinta de revenire in comunicare cu ceilalti. Placerile trupesti sunt insotite de imprastierea cugetarii; ele il fac pe om sa nu se concentreze in sine si sa vada bucuria ce i-o aduce fapta buna fata de altul. Placerea impiedica de aceea cunoasterea de sine a omului, cunoastere care e lumina proiectata in sine dar si in relatiile lui cu tot ce exista, inclusiv cu Dumnezeu. (Filocalia XII)
ˇ Pocainta inseamna a ne intoarce de la pacat - iar pacatul nu este unul, ci intreg omul vechi se numeste pacat, (Pacatul este intreg omul cazut in ceea ce este contrar firii lui. Pocainta ne indeamna sa ne opunem acestui om intreg cazut din normalitatea firii. Este o silinta a omului vechi intreg de a deveni un om nou al binelui.) De aceea zice Apostolul: ''Cel ce se lupta se infraneaza de la toate.'' (Filocalia XII)
ˇ Sa credem cu toata convingerea ca Dumnezeu ia in seaea pocainta noastra. Sa nu avem nici o indoiala si sa nu amanam manifestarea ei in fata lui Dumnezeu, caci si Dumnezeu o ia in seama imediat. Amanarea increderii ca Dumnezeu va lua in seama pocainta noastra, inseamna slabirea ei. Cu cat ne incredem mai mult in Dumnezeu ca o ia in seama, cu atat este mai puternica si cu cat o amanam mai mult, cu atat slabeste mai mult si o ia Dumnezeu mai putin in seama. Caci este o insusire importanta a lui Dumnezeu mila fata de cei indurerati, iar unde este pocainta mare este si durere mare. Pocainta este astfel o intoarcere hotarata a omului de la viata patimasa la o viata virtuoasa, o intoarcere din durere si cu durere, ca atare este o revolutie afectiva in viata omului. (Filocalia XII)
ˇ Moartea este noaptea de care sunt constient si deci ma chinuie. Cunoasterea iubirii lui Dumnezeu aratata de Hristos este lumina, este ziua, este sensul satisfacator al vietii mele. Aceasta ziua, aceasta lumina a indepartat noaptea care ma inconjoara. Dar moartea aceasta nu este numai una cu intunericul si cu moartea din el intr-un mod oarecum constient, ca el insusi devine acestea. Pe de alta parte si intre somn, betie si moarte este o identitate. Noaptea ne face sa dormim si ne indeamna la betie si acestea ne fac sa dorim noaptea. Somnul este si el intuneric si moartea spirituala le mareste, iar betia la fel. Dar somnul spiritual nu este inconstienta totala, ci cosmar chinuit, sau un sir de cosmaruri, la fel si betia. In somn si in betie strambam si facem fara sens toata realitatea - asa va fi iadul. Somnul si betia nu sunt una cu moartea, ca un fel de cosmar care intuneca si stramba realitatea, ci si una cu patimile caci patimile te fac sa te repezi la placerile momentane pierzand perspectiva vietii indelungate a bucuriei nesfarsite. (Filocalia XII)
ˇ Sa nu cadem cu sufletul din faptele conforme firii caci el este pe de alta parte schimbator din fire. Adica se poate abate prin fire de la cele conforme firii; se poate abate ''prin fire'', nu intrucat firea ar cere-o, ci intrucat firea ii da si aceasta posibilitate datorita libertatii cu care este inzestrat. Poate cadea prin fire din starea conforma firii. (Filocalia XII)
ˇ Cel ce se gandeste pururea la moarte, la focul vesnic, la viermele neadormit, la intunericul cel mai dinafara, la plansul cel nemangaiat, la scrasnirea dintilor, la rusinea ce-o avea inaintea scaunului infricosator al judecatii lui Hristos, dinaintea ingerilor si a oamenilor, topeste bucuria placerii si intoarce toata pofta spre Dumnezeu. (Filocalia XII)
ˇ ''Focul si intunericul cel mai dinafara'' este intunericul neintelegerii ultime pe care si-au cultivat-o cei ce n-au voit sau nu s-au ostenit sa cunoasca adevarul ca toate au un sens numai daca sunt de la un Creator constient si iubitor. Lipsa lor de cunostinta fiind lipsa iubirii, ei n-au nici o bucurie ci traiesc intr-un chin nesfarsit asemenea unui foc care-i arde. Amandoua sunt la marginea extrema a existentei, oarecum in afara ei, daca gradul suprem al existentei se arata in iubirea si in nemarginita cunoastere a lui Dumnezeu, iubirea tripersonala suprema. (Fil. XII)
ˇ Intunericul si chinurile iadului sunt ''intunericul cel mai dinafara'' caci este zona cea mai saraca a existentei si cei ajunsi in ea nu inteleg nimic din rostul existentei. (Fil. XII)
ˇ ''Carnea si sangele nu pot sa mosteneasca Imparatia lui Dumnezeu, nici stricaciune nu mosteneste nestricaciunea.'' (I Cor.15,50) Daca noi nu ne silim sa inaintam spre trupul induhovnicit, nu vom mosteni nestricaciunea trupului lui Hristos caci desi nu pier definitiv nici trupurile in iad, ele vor suferi de anumite chinuri proprii trupurilor stricacioase: durerile produse de focul arzator, de intepaturi, de lucrarea viermilor. (Fil.XII)
ˇ Cei din iad nu sunt lasati acolo pentru ca asa vrea Dumnezeu, ci pentru ca ei se incapataneaza sa nu stie de Dumnezeu. Este marea taina a libertatii si a mandriei unora in afirmarea ei. Chiar in suferinta lor, vor sa-si afirme cu incapatanare sfidarea fata de Cineva care este superior. (Fil.XII)
ˇ Cel care n-a luptat aici pentru a castiga credinta, respectiv cunoasterea lui Dumnezeu si-a pregatit o stare de incapatanare vesnica in necredinta. (Fil.XII)
ˇ Cel care a fost in comuniune cu cei pacatosi pe pamant si i-a aprobat, se va descoperi in ziua judecatii ca a fost in comuniune cu diavolul. (Fil.XII)
ˇ De ai fost un fel de invatator al celui pacatos aici fara sa-l indrepti, te vei afla partas la pedeapsa lui in ziua judecatii. (Fil.XII)
ˇ Dreptatea lui Hristos va lasa si pe vrajmasii nostri sa fie prezenti in partea stanga, la judecata finala pentru a arata intrucat ca le-am urmat lor iubind mai mult pacatul decat virtutea. Ingerii ce vor sta de-a dreapta se vor bucura toti de iubirea fiecaruia care s-a indreptat spre toti. Iubirea va uni atunci pe toti iar egoismul de pe pamant aratat atunci pe fata va singulariza pe cei ce l-au practicat. (Fil. XII)
ˇ Hristos trebuia sa arate, inainte de a se lasa rastignit ca e mai tare ca toate incercarile si ispitirile, ca e mai tare si decat moartea. Asa ii putea convinge pe apostoli ca a putut invinge moartea, desi in moartea Lui arata o si mai mare putere si are o si mai mare semnificatie putand-o invinge chiar dupa ce se lasa El Insusi dus in stare de moarte si invie nu pentru a reveni la viata istorica, ci deschizandu-ne viata in vesnicie. (Fil. XII)
ˇ Mintea care nu mai este stapanita de nimic din cele ale lumii se pregateste, isi aduna simturile indreptate spre lume, spre o singura tinta: sa se pregateasca prin moarte spre trecerea la nemurirea vietii viitoare impreuna cu Hristos pe care-L vedem ca model in aceasta. Simturile i-au devenit un trup unic cu Hristos, deci totodata un trup cu Hristos prin impartasirea cu El. Si El Care a invins moartea prin cruce imprima trupului celui ce s-a impartasit de El aceasta pornire spre moarte si spre trecerea prin ea la viata vesnica in unire cu El. (Fil. XII)
ˇ ''In ora crucii este o mare primejdie. Propriu-zis nu pentru Sine se roaga Iisus Hristos sa treaca paharul mortii, ci pentru noi. El putea sa suporte prin sine acest pahar, dar si-a insusit frica noastra de el cerand ajutor Tatalui ca sa ne faca si pe noi sa cerem acest ajutor in clipa incercarii extreme. Numai cu ajutorul Tatalui putem invinge crucea pe care am primit-o ca sa o invingem si pe ea dupa ce-am invins celelalte patimi egoiste ale noastre prin patimiri neplacute. (Fil. XII)
ˇ Ce trebuie cugetat despre bucuria ce va veni sufletului care s-a hotarat sa slujeasca lui Dumnezeu si sa-si desavarseasca lucrarea? De fapt, la iesirea lui din lumea aceasta lucrul lui va merge inaintea lui si se vor bucura cu el ingerii lui Dumnezeu pentru ca l-au vazut mantuit de stapiniile intunericului. Cand sufletul va iesi din lume, vor merge impreuna cu el ingerii si-l vor intampina toate puterile intunericului voind sa-l impiedice cercetandu-l de are ceva de-al lor in el. Atunci nu ingerii vor lupta pentru el, ci faptele pe care le-a facut il imprejmuiesc impotriva acelora ca sa nu se atinga de el. Iar cand vor invinge faptele lui, vor canta ingerii inaintea lui pana se va intalni cu Dumnezeu intru veselie. Atunci, in acea ora va uita toata osteneala si toata suferinta. Deci si noi fratilor sa implinim lucrarea noastra lucrand bine scurta si greaua viata de aici, ferind lucrul nostru de tot raul pana ce ne vom scapa mintile de ispitele celor vicleni ce vor veni inaintea noastra, caci vor cerceta cu putere tot lucrul nostru, fiind rai si fara mila. Fericit cel in care nu se va afla nimic de-al lor deoarece veselia si bucuria lor va fi vesnica. (Fil. XII)
Inapoi la blogul 2016 2016, 'user_report.php?return_url=https%253A%252F%252Fwww.crestinortodox.ro%252Fcomunitate%252Fblog.php%253Fblogentry_id%253D3719%2526user%253Dvesi&TB_iframe=true&height=300&width=450', '', './images/trans.gif');){kind=spacer}
Continut Inadecvat
