Daca iti apare vreun gand in minte, trebuie sa-l cercetezi spunandu-ti: ''Unde ca sfarsi acest gand? Va sfarsi in gheena.'' Si astfel gandul te va parasi lasandu-te linistit. Deci fa cu toate gandurile la fel: indata ce apare un gand cerceteaza-l si de este rau, taie-l degraba.
ˇ Canonul tau sa fie luarea aminte la gandurile tale si sa ai frica lui Dumnezeu spunandu-ti: ''Cum ai petrecut timpul trecut? Ma voi pocai macar acum caci s-a apropiat iesirea mea si voi rabda pe aproapele meu si incercarile venite de la el pana ce va face Domnul mila Lui cu mine ducandu-ma la starea neminierii scotand din mine pizma - puiul diavolului. Petrece putinele zile ce ti-au mai ramas cercetandu-ti gandurile si impotrivindu-te celor ce-ti aduc tulburare.
ˇ Sa ai incredere ca vei primi cele cerute, dar luandu-le, pazeste-le ca sa ramana harul la tine, caci multi au luat, dar dupa ce-au luat au cazut n-au pazit cu frica ceea ce-au primit.
ˇ A-si pazi cineva inima inseamna a avea mintea treaza si curata cand este razboit. Caci mai intai aluneca in nepasare gandul si cand vrajmasul vede nepasarea, indata aduce razboiul. De vrei sa afli daca gandul ce rasare este dusman sau prieten, lasa rugaciune si intreaba-l: ''Esti de-al nostru sau al dusmanilor? Si-ti va spune adevarul. Predarea vine din negrija deci, insa sa nu te impotrivesti caci aceasta doresc ei si nu vor inceta sa te razboiasca, ci alearga la Dumnezeu aruncand inaintea Lui neputinta ta caci El va putea nu numai sa-i departeze, ci chiar sa le ia puterea de a lucra. (Supunandu-te ispitei lor, ramai in planul gandurilor finite al aprinderii pentru ele, dar alergand la Dumnezeu, ridici inima din planul lor punand-o in comuniune cu adancul infinit si iubitor de Dumnezeu. Numai venind insasi Dumnezeu in intampinarea ta cu infinitatea Lui, te ajuta sa te desprinzi de planul celor finite care-ti promit satisfactiile inguste ale unui egoism despartitor. Dumnezeu va putea astfel sa te departeze de cele finite, de finitul despartitor al demonilor si al gandurilor patimase insuflate de ei in constiinta si le ia puterea asupra ta. Chiar constiinta trezita a neputintei tale te deschide infinitatii Lui caci pui in comparatie neputinta ta cu puterea infinita a Lui, ba chiar traiesti aceasta deosebire intre ele, le traiesti simultan pe amandoua fara sa le desparta, ci constiinta ta umilindu-se de elanul iubirii cuprinzatoare a Lui.)
ˇ Se cere a nu-ti lasa mintea sa fie luata de sub stapanirea ta de oarece ganduri, caci atunci nu mai esti liber in intregime odata ce o parte de tine - mintea - este scoasa de sub voia ta. A aduce mintea la locul ei este a o aduce la postul de straja in fata lui Dumnezeu ca un ostas care sta de straja in fata Imparatului. Atunci esti stapan pe ea si pe ea si pe tine, atunci se revarsa in tine darurile Lui, viata Lui, iubirea Lui generoasa opusa egoismului patimas.
ˇ Cel ce cunoaste ce a voit sa faca, venind in cetate, aceea se straduieste sa o si faca in inima lui neabatandu-se la altele pentru ca altfel cade de la ceea ce cauta.
ˇ Daca nu iei aminte la tine, daca esti imprastiat in tot felul de lucruri nu te poti intalni cu Dumnezeu si nu poti prinde ajutorul ce ti-l da spre sporirea ta duhovniceasca. Un astfel de om nu are smerenie caci mu se intalneste cu marimea puterii lui Dumnezeu in taina fiintei sale.
ˇ Gandul si judecata mintii implica o preferinta pentru bine sau pentru rau, de aceea poate exista si o judecata sucita, serpuita in ascuns, dar care-si da la suprafata o aparenta de dreptate, de logica. Chiar cel ce o formuleaza isi da in parte seama ca judecata lui, la aparenta dreapta, este in ascuns inselatoare si sucita. Parintii duhovnicesti ai Rasaritului au fost foarte preocupati de mijloacele prin care pot fi deosebite aceste judecati sucite de cele drepte.
ˇ Osteneste-te intru durerea inimii sa agonisesti caldura si rugaciunea caci ceea ce le alunga este uitarea, iar aceasta se naste din negrija. Cat priveste paza simturilor, sa stii ca tot darul se da prin osteneala inimii.
ˇ Trezvia si veghea este atentia neincetata la tine ca sa nu intre nici un gand indoielnic in privinta calitatii lui. Dar este si o constiinta continua a prezentei lui Dumnezeu unita cu rugaciunea caci numai din puterea sa omul nu poate sa ramana in aceasta trezvie in mod neincetat. Trezvia nu este numai o atentie cu scop negativ de neprimire a gandurilor necuvenite, ci mai ales o lucrare pozitiva; o atarnare necontenita a gandurilor de Dumnezeu, iar aceasta nu se sustine nici ea cu puterea noastra, ci are la baza ei un sentiment de raspundere pe care nu ni-l impunem numai noi, ci este sustinut in noi mai ales de Dumnezeu. In sentimentul responsabilitatii traim relatia justa intre noi si Dumnezeu, traim pozitia noastra adevarata sau suntem constienti de ceea ce suntem de fapt noi. Nu te poti cunoaste daca nu te situezi exact unde esti, cum e cazul cu cei ce nu stiu de Dumnezeu, caci a sti ce esti inseamna a cunoaste relatia ta cu supremul izvor al existentei tale
ˇ Uitarea este ca o luare in prinsoare de patimile sau de duhurile nevazute care le aprind caci cel ce uita de sine este tarat de patimi si aceasta este una cu constiinta dependentei absolute a omului de Dumnezeu Cel personal si deci cu smerenia, cu realizarea sau intelegerea pozitiei sale adevarate in cadrul realitatii. Iar constiinta dependentei de Dumnezeu este ca un foc continuu care-l tine pe om treaz, este ca o ardere spirituala continua.
ˇ Deci daca vrei sa te izbavesti de uitare si de luarea in robie, nu poti altfel decat castigand focul duhovnicesc care le topeste pe toate. Focul acesta il castiga cineva prin dorul de Dumnezeu. Frate! Daca inima ta nu se osteneste cu durere sa-l caute pe Domnul nu vei putea nicidecum spori!
ˇ Pazirea inimii de toate simtirile si cugetele superficial placute care stau sa fure in fiecare clipa, este o durere continua ce i-o impui, dar nu in suportarea ei este totodata o bucurie mai inalta.
ˇ Frate, ostasii buni se deprind si in timp de pace totdeauna in mestesugul razboiului caci nu se cuvine ostasului sa iscodeasca in vreme de incercare, caci s-a spus: ''M-am pregatit si m-am tulburat'' (Psalmi 118,60). Nu fi nepasator fata de patima care te-a biruit, nici fata de alta caci Parintii spuneau ca nepasarea pierde cu totul roadele monahului. Omul trebuie sa aiba grija in privinta razboiului pana la cea din urma suflare ca sa nu cada in cursa intinsa de preavicleanul vrajmas pe care sa-l alunge Domnul de la noi cu Duhul gurii Lui.
ˇ Daca intra gandul nu te tulbura ci afla ce voieste sa-ti faca si lucreaza impotriva lui fara tulburare chemindu-L pe Domnul, caci nu in intrarea talharului in casa sta raul, ci jefuirea celor din casa. Iar de iese cu necinste, slava este a stapanului casei, iar necinstea a celui care a iesit fara sa ia nimic. Cand vine Domnul in pamantul Iudeii, adica in inima omului, El scoate dracii; striga deci prin urmare catre El ca macedonienii catre Pavel: ''Treci prin Macedonia si ajuta-ne'' si ca apostolii: ''Stapane, mantuieste-ne ca pierim'' si El se va scula, va certa vanturile cele gandite si ele se vor linisti.
ˇ Fiindca ai zis: ''nu ma folosesc de dulgheria mea'', crede-ma frate, ca tu nu stii de te folosesti sau nu, ci isi bat joc dracii de tine aratand gandului tau ceea ce voiesc, spre a-ti implini voia ta si a nu o asculta pe cea a parintilor tai. Caci cel ce voieste sa stea in adevar intreaba pe Parinti de se foloseste sau nu, si crede ceea ce spun ei, facand astfel ceea ce-l foloseste cu adevarat.
ˇ Raul consta intr-o rasturnare de valori acoperita abil de minciuna. Binele este prezentat drept rau, iar raul este imbracat in mantia stralucitoare a binelui; patimile care descompun viata, ca pricinuitoare de viata, virtutile care-l imbogatesc pe om saracindu-l, taria stapanirii de sine ca slabiciune, lasarea in seama maniei - ca tarie. Raul nu-l poate castiga pe om decat mascandu-se in bine, el nu poate castiga decat dandu-se drept bine. El traieste in minciuna de aceea viata care o da este si ea mincinoasa, un sir de spasme ale placerii, continuitatea unui chin.
ˇ Iertati-ma pentru Domnul caci vorbesc in prostie. Domnul a spus ucenicilor Sai: ''Acum nici voi nu intelegeti?''
ˇ Dreapta socoteala consta in a lucra cineva dupa masura sa, caci cand omul face ceva peste puterile lui nu poate continua mult. Iar Dumnezeu nu cere nimanui ceva peste puterile sale. Fa deci dupa puterea ta si cunoaste-ti slabiciunea.
ˇ Cel ce din graba si nu din dispret pierde un lucru fara sa vrea, este osandit si el? Unul ca acesta trebuie sa se ocarasca pe sine si sa ceara de la Dumnezeu iertare ca unul ce a fost fara de grija. (in aceasta se arata ca lucrurile nu sunt de la noi, ci daruri ale lui Dumnezeu si dispretuindu-le noi, Il dispretuim pe cel ce ni le-a daruit. Multe din ele poarta insa intiparite si munca semenilor nostri si astfel ii dispretuim in acelasi timp si pe ei in efortul lor prin neglijenta noastra.)
Inapoi la blogul 2016 2016, 'user_report.php?return_url=https%253A%252F%252Fwww.crestinortodox.ro%252Fcomunitate%252Fblog.php%253Fblogentry_id%253D3723%2526user%253Dvesi&TB_iframe=true&height=300&width=450', '', './images/trans.gif');){kind=spacer}
Continut Inadecvat
