Ştiut este de toată lumea că în cadrul cuplurilor care au relaţii intime, nefiind căsătoriţi, apare o oarecare monotonie, partenerii după o anumită perioadă ne mai fiind aşa de interesaţi. Acest lucru se întâmplă pentru că tinerii asociază mental, în mod greşit, relaţiile intime cu o cunoaştere totală a partenerului. Această greşeală te duce cu gândul că partenerul nu-ţi mai poate oferi nimic nou, nimic surprinzător, dezgolirea trupului fiind „chipurile” cel mai mare secret al acelei persoane. Din acest punct dorinţa de noutate se manifestă prin căutarea unui nou partener.

Această dorinţa va duce la despărţire, cauzându-i suferinţă partenerului. Bineînţeles că cel (cea) care se plictiseşte nu-i va spune niciodată adevărul partenerului, conştientizând că dacă o va face îi va provoca o suferinţă şi mai mare. Cum poţi să te duci să-i spui: „Eu m-am plictisit de tine. Am făcut dragoste de atâtea ori şi nu mi se mai pare aşa interesant.”

Eşti constient(ă) că vei primi o replică de genul: „Deci tu numai sex vroiai de la mine. Eu numai pentru asta sunt bun(ă)? Sentimentele nu contează deloc, eu ca persoană şi toate momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună nu înseamnă nimic pentru tine?...”

Ciudat! dar prin simplu fapt de a refuza să-i spui motivul real al despărţirii conştientizezi că nu te interesează persoana iubită ci mai mult plăcerea pe care o obţii din relaţia cu ea, şi-ţi dai seama cât de josnic poţi să gândeşti și să fii.

Daruirea totală din timpul actului sexual este percepută de partener ca o dăruirea totală pe toate planurile, în tot timpul relației. Fiecare se aşteaptă de la celălalt să fie iubit aşa cum este, cu toate defectele sale, să fie iertat mereu, să fie înţeles mereu, să primească toată atenţia şi tot ajutorul. Mai ales în mintea fetelor apar gânduri de genul: „dacă m-am culcat cu el ca să-i arăt cât de mult îl iubesc, deşi nu vroiam asta în mod deosebit, probabil că şi el mă va iubi mai mult şi relaţia noastră o să se consolideze.”

În realitate nu se întâmpla aşa, partenerul cautând de cele mai multe ori doar plăcerea în celălalt şi nefiind dispus să se dăruiască pe toate planurile. De aici apar neînţelegerile, pentru că aşteptările unuia nu se regăsesc în faptele şi iubirea celuilalt.

Pe de altă partea cuplurile de tineri care-şi păstrează fecioria până la căsătorie se înţeleg mai bine, se alintă mai des, se poartă mai copilăresc, iubirea lor fiind curată şi îndreptată către persoana partenerului şi nu către plăcerea sexuală pe care o pot obţine din relaţia reciprocă. Ei aleg să-şi păstreze fecioria având ca motivaţie dorinţa de a-și maturiza sentimentul de dragoste, de a nu păcătui prin iresponsabilitate și egoism, şi de a nu pierde binecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu.

În cazul celor care au relaţii intime înainte de căsătorie, dorinţa de noutate materializată prin căutarea unui nou partener este cultivată încă de la tinereţe, şi este foarte posibil ca această dorință să apară din nou în timpul căsătoriei, numai că de data aceasta lucrurile vor sta mult mai grav în cazul unei despărţiri.

În cazul tinerilor care se păstrează curaţi pâna la cununie, fecioria este o garanţie a păstrării loialităţii în timpul căsătoriei, pentru că partenerul nu pune foarte mare accent pe plăcerea obţinută din relaţiile intime, ci pe sentimentele profunde pe care le au unul faţă de altul.

În familie există o legătură tainică între relaţiile intime şi naşterea copiiilor. Fiecare act sexual dintre cei doi soţi este o şansă de a primi de la Dumnezeu un copilaş. Această legătură tainică este o garanţie a loialităţii partenerului, garanţia venind din iubirea pe care părinţii o arată copilului şi nu din obligaţie morală.

Aşa cum spuneam şi în alt articol relaţiile intime între soţi sunt doar o etapă spre iubirea desăvârşită, şi nu un scop în sine, iubirea carnală dintre ei luând „forma” unei persoane (copiii), a unui suflet, care-i va uni şi mai mult. Uşor uşor soţii încep să-şi arate iubirea unuia celulilat prin copii şi nu trupeşte. Este evidentă înţelepciunea lui Dumnezeu, care reuşeşte prin firea lucrurilor, să transforme dorinţa noastră de plăcere în iubirea arătată oamenilor.

Relaţiile intime sunt o etapă a familiei pentru că soţii trebuie să treacă de la o iubire egoistă în doi către o iubire manifestată către societate şi către lumea întreagă, împlinind astfel porunca: „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Învățând să-ți iubești soția/soțul, defapt înveți să iubești lumea întreagă.

Din acest motiv relaţiile intime în afara căsătoriei n-au ca scop decât obţinerea plăcerii şi nu iubirea adevărată, iubirea bineplăcută lui Dumnezeu şi oamenilor. Astfel căutarea plăcerii prin cealaltă persoană devine păcat şi de multe ori chiar patimă. Iar consecinţele păcatului desfrânării sunt multe şi grave asupra întregii omeniri, având de suferit nu doar cei din jurul nostru ci pe viitor şi generaţiile care vor veni după noi.

Este evident cum dorinţa de plăcere a înaintaşilor noştri se materializează astăzi într-o societate în care sexualitatea şi pornografia se regăseşte în toate aspectele societăţii moderne. Lucrurile pot sta şi mai rău decât atât, dar pot sta şi mai bine, asta depinde doar de noi...

doamne ajuta..