Sfantul Ioan numit Cucuzel, de origine bulgar din Dirrachia, a vietuit pe la jumatatea secolului al XII-lea, in vremea imparatului bizantin Alexie Comnenul. Din copilarie, fiind inzestrat cu o voce frumoasa, el intra in scoala imperiala de cantareti din Constantinopol, unde dobandind cunostinte muzicale profunde, a fost numit seful cantaretilor din acea scoala.

Insa luxul si stralucirea curtii imperiale nu-l satisfaceau pe tanarul evlavios. Odata, intrebat fiind ce a mancat la cina, acesta a raspuns: "fasole si mazare" (adica koukouzelis). De atunci, colegii lui, l-au numit Cucuzel, nume care a fost adoptat de el, precum se vede din scrierile sale.

"De demult prorocii", cantare compusa de Sfantul Ioan Cucuzel in interpretarea lui Theodoros Vassilikos:

Cu voia lui Dumnezeu, tanarul a intalnit un egumen din Muntele Athos, venit la Constantinopol, si merse cu acesta la Marea Lavra din Muntele Athos, unde imbraca haina monahala. Acolo a primit ca ascultare sa ingrijeasca de turma de capre a manastirii. Mergand cu animalele la pascut in locuri mai retrase de pe munte, tanarul calugar se putea ruga, medita la Dumnezeu si canta imnuri de slava in voie.

Din modestie si smerenie, cantaretul n-a lasat sa se stie printre frati despre darul sau de a canta asa frumos, Insa, un locuitor al acelor pustietati l-a auzit intr-o zi si i-a spus egumenului despre cum canta Ioan. Atunci Ioan i-a dezvaluit acestuia ca a fost cantaret de curte si l-a implorat sa-l lase in continuare sa pastoreasca animalele.

Egumenului fiindu-i teama ca imparatul va afla ca favoritul cantaret al curtii e la Sf. Munte, i-a cerut sa se intoarca de unde a venit. Vrind sa-l impace pe imparat, egumenul a calatorit la Constantinopol ca sa-i explice acestuia ce s-a intamplat cu Ioan, implorindu-l sa nu-l abata pe tanar din calea mantuirii.

De atunci, Ioan Cucuzel a cantat la catedrala in duminici si sarbatori. Odata, dupa ce a cantat un acatist in fata icoanei Maicii Domnului, calugarul s-a invrednicit de o mare minune. Maica Domnului i s-a infatisat si i-a spus cuvintele acestea: "Bucura-te, Ioane si nu te opri din cantat, iar pentru aceasta eu nu te voi uita", dupa care ii puse in mana o moneda de aur si disparu. Moneda a fost asezata langa icoana si multe minuni s-au intamplat datorita icoanei si monedei de aur. Icoana a fost numita "Cucuzelisa" in memoria Sf. Ioan si a fost pusa in Lavra Sf. Atanasie. Ea este comemorata in ziua de 1 octombrie si in a zecea vineri de dupa Sf. Pasti.

Preasfanta Fecioara i se mai arata o data lui Ioan vindecindu-l de o boala a picioarelor, din cauza statului mult in picioare in biserica. Ioan si-a petrecut zilele ramase in mari nevointe ascetice, lucrind mult si la disciplina cantarilor bisericesti, primind titlul de maestru didact si regent.

La Marea Lavra s-a ocupat cu studiul aprofundat al muzicii bisericesti, compunand o multime de cantari, dintre care o parte exista si astazi in manuscrise, prin manastirile din Sfantul Munte, o mare parte fiind tiparite.

Cucuzel moare ca monah, fiind inmormantat la biserica Arhanghelului, construita de el .

Biserica il pomeneste pe Sfantul Ioan Cucuzel, patronul spiritual al cantaretilor bisericesti, la 1 octombrie.

Mathima compusa de Sfantul Ioan Cucuzel in interpretarea Corului Bizantin Grec, condus de Lycourgos Angelopoulos:

Sfantul Ioan Cucuzel a scris in privinta artei muzicale o carte intitulata : Arta psaltica, cu toata hironomia si compunerea, facuta de maestrul Ion Cucuzel.

De asemenea s-a ocupat Cucuzel si cu analiza semnelor musicale, dand oarecare explicatii asupra unora din ele; apoi a compus diferite imne, irmose si polielee.

El a intocmit si marele cerc al rotii muzicale, care avea la drepta si la stanga doua roti mai mici; iar deasupra si dedesubt, alte doue roti si mai mici.

Prin aceste roti — care aveau diferite semne mici—, Cucuzel stabileste raportul si deosebirea ce exista intre cele dintai patru glasuri: Dorianul, Lidianul, Frigianul si Mixo-lidianul; si intre cele patru din urma: Hipo-dorianul, Hipo-lidianul, Hipo-frigianul si Hipo-mixo-lidianul. El in fine, dupe ce a compus o serie de heruvice si chinonice mai lungi si mai prescurtate, a stabilit si isonul melodielor papadice, care se gaseste in vechile, cantari bisericesti.

Muzica bisericesca sau psaltica, asa cum a fost sistematizata de Ion Cucuzel, n-a fost lasata in parasire in vecul al XIII-lea si al XIV-lea; ci din contra, in decursul acestor doua veacuri, se ivira alti musicanti celebrii, care folosindu-se de teoriile stabilite asupra muzicii bisericesti, de Sf. Ion Damaschin si Sf. Ion Cucuzel, au cultivat mai departe aceasta frumosa arta. Intre acesti autori, putem cita pe: Xenos Coronevs, Ioan Klada si Manuel Vrieniu, toti trei, mari cantareti ai bisericii Sfanta Sofia din Constantinopol. Primii doi au compus rand pe rand, o suma de melodii bisericesti, pentru folosul serviciului liturgic; iar cel de al treilea, s-a facut renumit printr-o scriere a sa, asupra musicii bisericesti, in care se ocupa cu cele 8 glasuri, cu ftonguri si diferite tetracorduri, aratand deslusit deosebirea dintre glasuri, si dand numele cordurilor din vechea musica. El fiind presedintele unei societati de omeni invatati, cari s-au ocupat cu cercetarile stiintifice asupra muzicii bizantine, a intocmit: Istoria vechii muzici bisericesti si a celei bizantine; in care da deslusiri complecte asupra muzicei bisericesti, pastrand totodata melodiile si ritmul celor opt ehuri; pe care le desparte si el tot in primitive si derivate sau laturalnice.

In vecul alXV-lea insa, arta musicei bisericesti stagneaza; si nu mai intalnim in decursul acestui vec, compozitori mari, ca in trecut. Cauza se pote afla in marile tulburari, ce se ivira pe orizontul orientului European. La anul 1453 Maiu 21, Constantinopolul cazand in mainile turcilor, iar frumosa si monumentala biserica Sfanta Sofia din acest centru al lumii, fiind transformata in giamie turcesca; cantaretii care mai existau, nu se mai ocupau in mod serios cu muzica, si nu mai cantau cu placerea si ifosul predecesorilor lor; caci nu mai respirau aerul cel dulce al libertatii. Iar frumosele si placutele melodii bisericesti de odiniora, incepura a-si pierde originalitatea si farmecul lor, fiind impestritate cu felurite melodii, imprumutate fara voie, din manelele turcesti.

Aceasta stare de lucruri, incepe de la caderea Constantinopolului, si se continua pana aproape de sfarsitul secolului al XVII-lea.

Secolului al XVIII-lea si inceputul celui al XIX-lea, le-au fost dat sa rupa lanturile, in care sta de atata vreme, muzica Bisericii Ortodoxe. In aceste vecuri se ivira maestrii desavarsiti, care luand de baza sistema musicala, inceputa de Damaschin si perfectionata de Cucuzel si altii, au curatit cantarile bisericesti de turcisme si au introdus o noua metoda in muzica, dupa care au aranjat tote cantarile predecesorilor lor, precum si cele compuse de dansii.

Cei mai renumiti muzicanti bisericesti din aceste vecuri sunt: Agapie Paliermul, care mergand in Occident, adopta caracterele alfabetice, in locul semnelor punctate; apoi intorcandu-se in Constantinopol, incepu a preda noua sa sistema; dar intampinand opozitie din partea lui Iacov Protopsaltul, veni in Bucuresti, ca sa raspandesca metoda sa muzicala, si muri la 1815.