Mană cerească, Fecioară, şi izvorul cel dumnezeiesc al raiului cu totul adevărat te numesc pe tine, stăpână; că şuvoiul şi darul izvorului tău s-au revărsat peste cele patru laturi ale pământului, totdeauna umplându-l cu minuni mai presus de fire şi tuturor celor ce o beau, apa se face împlinitoare a celor cerute. Pentru aceasta, noi creştinii bucurându-ne, alergăm cu credinţă, scoţând aghiazma cea totdeauna dulce-curgătoare.

Râuri de tămăduiri izvorăşti, Fecioară, celor ce cu credinţă aleargă neîncetat la izvorul tău, dumnezeiască Mireasă. Că în dar reverşi tămăduirile, din belşug şi cu prisosinţă, celor bolnavi; pe cei orbi, care aleargă la tine, îi faci să  vadă lămurit; pe mulţi şchiopi ai îndreptat şi pe slăbănogi ai întărit; pe cel mort l-ai înviat prin întreita  turnare a apei şi ai vindecat durerile celor bolnavi de idropică şi de năduf.

Cine va grăi puterile tale, o Izvorule care, fiind plin de neîmpuţinate minuni, săvârşeşti multe şi peste fire lucruri? O, darurile cele mari, care le verşi tuturor! Că nu numai bolile cele cumplite le-ai alungat de la cei ce cu dragoste aleargă la tine, ci şi patimile cele sufleteşti le speli, curăţindu-le, ceea ce eşti cu totul fără prihană, dăruind, o dată cu toate, şi mare milă.

Cine nu te va ferici, Preasfântă Fecioară? Sau cine nu va lăuda preacurată naşterea ta? Că Fiul Unul-Născut, Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Însuşi din tine, cea curată, a ieşit, negrăit întrupându-Se; din fire Dumnezeu fiind şi cu firea om făcându-Se pentru noi, nu în două feţe fiind despărţit, ci în două firi fără de amestecare fiind cunoscut. Pe Acela roagă-L, curată cu totul fericită, să se miluiască sufletele noastre.

Bucură-te, Izvorule de viaţă purtător, care asemenea mărilor reverşi minuni peste toată lumea; noianule duhovnicesc, care cu revărsarea darului covârşeşti curgerile Nilului; al doilea Siloam, care izvorăşti apă mai presus de fire ca  dintr-o piatră minunată şi care ai primit puterea Iordanului. Mană de mântuire, care eşti vădit bogată şi cu adevărat îmbelşugată spre trebuinţa celui ce o caută. Maică a lui Hristos, Fecioară, care reverşi asupra lumii mare milă.

Cu cântări răsunătoare să lăudăm credincioşii pe Norul cel ceresc, care a plouat pe pământ, fără micşorare, pe picătura cea cerească, pe Hristos, Dătătorul de viaţă; pe Apa cea dumnezeiască, cea care ţâşneşte vie şi izvorăşte nemurire, pe Ambrozia nectarului, care după ce o bei, niciodată nu se împuţinează şi stinge setea care topeşte sufletele. Din care cei ce beau cu înţelepciune, dumnezeieşti
râuri revarsă dinlăuntrul minţii, izvorând tuturor darul cel îmbelşugat.

Stih: Apele râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu.

Bucurã-te, Izvorule cel ce ai primit viaţa, cel ce neîncetat izvorăşti daruri, fântâna tămăduirilor, care faci slabă şi neputincioasă toată tăria bolilor; cel ce izvorăşti celor orbi vedere şi dumnezeiască curăţire celor leproşi, tot leacul împotriva bolilor tuturor celor ce aleargă cu credinţă la locaşul tău, marele spital de obşte, cu adevărat fără de plată şi primitor, Maică a lui Hristos-Cuvântul, Cel ce izvorăşte lumii mare milă.

Să trâmbiţăm prin cântări, o iubitorule de praznic, să săltăm şi să dănţuim, bucurându-ne de apele cele ce de-a pururea ţâşnesc din Izvorul cel de viaţă purtător. Stăpânitorii şi cârmuitorii să se adune şi să împrăştie din belşug darul Izvorului; că pe stăpânitori i-a mântuit şi pe cei ce zăceau în pat prin atingere i-a ridicat. Păstorii şi credincioşii, laolaltă adunându-ne, să sorbim apa cea mântuitoare din Norul cel aducător de ploaie; cei bolnavi, tămăduirea; cei din primejdii, întărirea; cei însetaţi, adăparea; cei orbi, vederea; cei surzi, buna auzire; cei ce rău pătimesc, vindecarea; cei în primejdii de moarte, izbăvirea. Toţi, lăudând pe ceea ce pretutindeni izvorăşte credincioşilor ape de mântuire, aşa să-i cântăm: Ceea ce reverşi ape pururea vii din izvor, Curatã Fecioară, nu înceta a te ruga totdeauna pentru robii tăi.

Izvorăşte-mi acum, Izvorule, Fecioară de Dumnezeu Născăcătoare, dându-mi darul cuvântului, ca să laud izvorul tău, care «izvorăşte viaţă şi har credincioşilor; că tu ai izvorât pe Cuvântul Cel într-un ipostas.

Locaş de tămăduire mai presus de fire se arată tuturor biserica ta cea sfântă, Fecioară! Că din moarte vădită ridică lămurit pe credincioşii care aleargă la dânsa şi izvorăşte tuturor mângâierea cea din belşug.

Din ceruri reverşi nouă daruri fără împuţinare, ceea ce eşti cu adevărat una; căci pe cel orb îl faci să vadă lumina, prin tina cea nouă, strigând tu de sus către Leon, mai presus de gând.

Bucură-te, Marie, bucură-te, ceea ce eşti lauda de obşte şi cinstită a neamului omenesc! Că Ziditorul tuturor peste tine S-a pogorât vădit, ca o picătură, arătându-te izvor nemuritor, dumnezeiască Mireasă!

Luminat şi sfânt locaş al Stăpânului tuturor te ştiu pe tine, Fecioară, şi izvor de nestricăciune, care ai izvorât pe Hristos, apa din care ne adăpăm. Cât de mare dar ai dat împăratului, Izvorule şi Stăpână, sfărâmând prin apă tăria cea înfricoşătoare a pietrei, care oprea cu dureri cumplite scurgerea udului.

Dar neîmpuţinat curge din tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, izvorând din belşug; cu ajutorul tău cei şchiopi umblă, mulţimea celor leproşi se curăţeşte şi demonii se înăbuşă. Tuturor credincioşilor le împarţi vindecare: împăraţilor şi poporului, sărmanilor şi ocârmuitorilor, săracilor şi bogaţilor, revărsându-le apa îndeobşte, Izvorule, ca pe un leac fără deosebire.

Pe Fântâna cea pururea nesecată şi înviorătoare, pe Dumnezeiescul Izvor din care ţâşnesc şuvoaie de apă, cu un glas să-l lăudăm cei ce îi cerem darul; că în fiecare zi curge şi arătând tămăduirile măcar ca pe curgerile râurilor. Pentru aceasta, după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem cu credinţă din Izvor putere neîmpuţinată şi cu adevărat fără de moarte, care rourează arătat inimile celor binecredincioşi; şi cu buzele să grăim: Tu eşti mângâierea credincioşilor.

Cu adevărat mai mult decât nisipul şi decât picăturile ploilor au crescut mulţimile minunilor izvorului tău, Fecioară,  care neîncetat curg din belşug peste tot pământul, tămăduind degrab pe tot cel ce zace de grea boală.

Apă din izvorul tău, Stăpână Fecioară, s-a turnat peste sânul cel ros de răni chinuitoare al femeii; şi îndată au încetat, prin stropire, durerile cele de moarte şi a cunoscut că s-a tămăduit de boala ei. De neînţeles şi mai presus de fire este cu adevărat ceea ce s-a fãcut prin tine, Născătoare de Dumnezeu. Că apa izvorului tău se face tãmăduire alungătoare de bolile cele pricinuitoare de moarte, ceea ce firea cu adevărat niciodată nu a văzut.

Neîncetat mă omoară vrăjmaşul cu aţâţările desfátărilor, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, Izvorule; nu mă trece cu vederea, ci apucă înainte, ajutătoarea cea grabnică, şi din cursele lui mă izbăveşte, ca necurmat să te măresc pe tine, cea mult lăudată.

Grăite fiind cele cu adevărat minunate ale izvorului tău, Curată Fecioară, umplu de uimire cugetul oamenilor; căci s-au făcut peste fire, sfinţind pe toţi credincioşii. Grăit-au despre darul tău lâna, mana şi Siloamul şi stânca din care a ţâşnit apă, foişorul lui Solomon, apele Iordanului şi fântâna samarinencii. Picăturile izvorului tău, Curată Fecioară, şi pe un mort au înviat, lucruri mai presus de cuvânt şi de pricepere! Cu toate ale tale, Preacurată, biruiesc judecata omenească.

Vindecă patimile mele, Fecioară, ceea ce ai uscat izvorul scurgerii de sânge, frigurile şi fierbinţeala aprinderii şi boala ofticei, oprirea udului i curgerea pântecelui.

(Penticostar - slujbele de la Dumnica Paştilor până la Duminica Tuturor Sfinţilor)...

                                                                                                                                               Tinerii in Biserica - Predici la duminici si sarbatori