"Adesea sunt intrebat: Cum trebuie sa te marturisesti?...Raspunsul la aceasta, pe cat se poate de direct si hotarat, este: marturiseste-te ca si cum acest ceas ar fi cel din urma, ca si cum ar fi ultima oara aici pe pamant cand poti aduce pocainta pentru toata viata ta, inainte de a pasi in vesnicie, si a sta in fata judecatii Lui Dumnezeu, ca si cum ar fi ultima clipa cand poti sa arunci din spate povara unei indelungi vieti traite in pacat si nedreptate, pentru a intra liber in Imparatia Lui Dumnezeu.
Daca am gandi astfel despre marturisire, inainte de a ne infatisa la ea, stiind- nu doar imaginandu-ne, ci stiind cu tarie- ca putem in orice moment sa murim, atunci nu ne-am pune inainte atatea intrebari desarte; marturisirea ne-ar fi atunci necrutator de sincera si adevarata; ar fi directa; nu ne-am stradui sa ocolim cuvintele ce ne umilesc, ne injosesc, le-am pronunta cu toata duritatea adevarului.Nu ne-am gandi la ceea ce trebuie sa spunem sau sa nu spunem; am spune tot ce, in constiinta noastra, apare ca nedreptate, ca pacat: tot ceea ce ne face nevrednici de demnitatea noastra umana, de numele nostru de crestin. Nu am avea nici sentimentul ca ar trebui sa ne protejam evitand unele cuvinte dure, necrutatoare; nu ne-am mai intreba daca trebuie sa spunem una sau alta, pentru ca am sti cu ce poti intra in vesnicie si cu ce nu poti intra..."
Antonie Bloom, "Despre intalnirea cu Dumnezeu"