CAPITOLUL IV.

PENTRU SMERENIE SI UMILINTA

1) Un parinte oarecare traia aproape de fericitul Antonie, in lunca de cealalta parte de rau. Si a mers odata in Egipt pentru oarecare trebuinla, luand cu sine si pe ucenicul sau si mergand in orasul ce se chema Kint, a zabovit acolo o saptamana. Zabovind ei acolo, au vazut in toate diminetile barbati si femei iesind si mergand la morminte si plangandu-si fiecare mortii cu mare tanguire, pana la al treilea ceas din zi, caci asa le era lor obiceiul. Batranul i-a zis ucenicului sau : vezi, fiule, ce fac oamenii acestia. Cum se scoala asa de dimineata si merg la morminte si plang cu atata tanguire pe mortii lor ? Sa stii, fiule, ca de nu vom face si noi asa, la pieire vom merge. Deci intorcandu-se la chiliiie lor, indata si-au facut morminte, departe unul de altul. Si asa, sculandu-se de dimineata, in toate zilele, mergea fiecare la mormantul sau si-si plangea cu mare umilinta si tanguire sufletul ca pe un mort, pana la al treilea ceas din zi. Cand se intampla de adormea ucenicul sau dimineata la acea vreme, il astepta batranul zicand : scoala-te, fiule, ca egiptenii acum plang la mormintele lor ! Iar ucenicul zicea : parinte, ce sa fac ca imi este foarte impietrita inima si nu pot sa plang ? Batranul raspunzand, i-a zis : sileste-te, fiule, si te osteneste rabdand putintel si vazand Dumnezeu osteneala ta, iti va trimite darul Sau si iti va ajuta tie si dupa aceea nu te vei mai osteni. Caci iti zic tie, fiule, cand Dumnezeu raneste inima omului spre plangere, atunci nu mai fuge umilinta si plangerea de la acela, ci petrec cu dansul pana la moarte si oriunde va merge si oriunde va fi, plangerea, umilinta si lacrimile pururea cu dansul sunt si ori de lucreaza, ori de mananca, ori de doarme, sau altceva face, inima lui pururea plange, caci este ranita fara de vindecare.

2) Intr-una din zile l-a vazut batranul pe ucenicul sau mancand peste masura, fiindca venisera oarecari frati pentru cercetarea batranului si chemandu-l deosebi, i-a zis : fiule, nu stii, ca plangerea este ca o lumanare ce lumineaza si de nu o vei pazi bine, se va stinge ? Asa este plangerea : iar mancarea si bautura cea peste masura, dormirea si somnul mult, clevetirea, vorba multa si toata odihna trupeasca o vor pierde.

3) Un batran oarecare, foarte silitor spre mantuirea sa, avea un frate mai trandav si mai lenes spre mantuire care vazandu-l pe batran postind si cate sase zile nemancand, a zis : parinte, eu am citit ca postirea multa aduce omului mandrie. Batranul i-a raspuns : frate, de vom socoti noi aceea, apoi prin lenevire si prin nepurtarea de griji si prin nesilinta, ne va veni umilinta. Daca este asa, frate, sa lasam dar pustia si sa mergem de aici in lume sa ne luam femei, sa mancam carne si sa bem vin ! Amar noua, frate, ca suntem inselati si batjocoriti de vrajmasul. Noua, frate, ni se cade in toata vremea si in tot ceasul si tot lucrul nostru sa gandim si sa zicem asa : de ma va certa Dumnezeu acum cu moartea, oare, ce fapte de indreptare am care sa ma arat Judecatorului ? Si ia aminte ce iti va raspunde tie catre acestea cugetul tau. De te judeca pe tine si te invinuieste cu ceva cugetul sau pentru vreun lucru te inalta gandul tau, atunci indata sa te lasi de acel lucru si sa te apuci de altul, prin care sa te nadajduiesti ca Dumnezeu iti va ajuta tie printr-insul. Caci se cade calugarului sa fie gata in tot ceasul de iesirea calatoriei sale, cand va iesi sufletul sau din trup. Pentru aceea, frate, ori de mananci, ori de bei, ori altceva de lucrezi, totdeauna zi in gandul tau : oare, de ma va chema Dumnezeu astazi, ce voi face, ca sa fiu primit si placut Domnului ? Atunci ia aminte, cum cugetul tau te va sfatui si te va invata ce sa faci si sa te silesti sa faci ce iti va zice. Iar de te vei indrepta si vei incepe a petrece cu post, cu priveghere, cu nevointa si cu osteneala si dupa aceea ele vor slabi, sa nu fii, frate, imputinat la suflet, ci iar incepe si nu inceta a te nevoi si a pazi acestea pana la moarte. Caci in ce fapte te va gasi moartea, in acele fapte vei fi judecat. Ori in post, ori in priveghere, in silinta si osteneala, ori in lenevire si in trandavire si intr-alte fapte lumesti nefolositoare si in nepurtare de grija. Pentru aceea, frate, datori suntem in toate zilele, in toata vremea si in tot ceasul, a ne cerca si a ne ispiti, oare la ce sporire a faptelor bune ne aflam. Oare sporesc eu in lucrurile si faptele prin care sa aiba nadejde mantuirea mea : in priveghere, in rugaciuni, in post, sau in tacere linistita ? Sau mai ales decat toate, in smerenie, caci aceasta este sporirea cea adevarata a sufletului, ca in tot ceasul sa fii mai smerit si tuturor plecat, zicand in sine, ca tot omul este mai vrednic si mai bun decat tine. Fara de aceasta smerenie, departe este calugarul de Dumnezeu si fara smerenie nu este nici o nadejde de mantuirea lui. Iar de vei merge la vreun batran ca sa-l intrebi de vreun lucru folositor de suflet si dupa rugaciune iti va zice sa sezi, tu inchinandu-te, zi-i lui cu smerenie : parinte, spune-mi un cuvant de invatatura pentru mantuire si viata vesnica, cum s-o dobandesc si te roaga, parinte, lui Dumnezeu pentru mine, ca multe pacate am ! Si dupa aceste cuvinte taci cu smerenie si sa nu zici nici un cuvant, pana nu te va intreba de ceva. De iti va spune vreun frate taina sa, iar alt frate te va blestema cu blestem, ca sa-i arati acea taina a acelui frate care ti-a incredintat-o tie, ia aminte ca nu cumva sa te insele sa i-o spui, macar de te va blestema, caci blestemul lui peste dansul se intoarce, iar tu curat ramai. De n-ai, frate, umilinta in inima ta, atunci sa stii si sa pricepi, ca ai oarecare inaltare in inima si ea nu lasa umilinta, ci iti impietreste inima pentru umilinta. De iti va lipsi ceva din cele ce sunt pentru trebuinta vietii trupului, nu cere aceea de la oameni, ci mai vartos arunca spre Domnul grija ta si nu-L uita pe Dumnezeu si Dumnezeu nu te va lasa. Iar cel ce cere de la oameni, acela nu are credinta, caci Dumnezeu poate sa-i ajute si sa-l chiverniseasca. De iti va aduce vreun om si iti va da tie ceva de cele ce-ti trebuiesc, primeste cu multumire, ca din mana lui Dumnezeu, socotind ca Insuisi Dumnezeu ti-a trimis acea mila. Iar de iti va aduce si iti va da vreun lucru ce nu-ti trebuie, sa nu primesti ca sa nu te ispiteasca vrajmasul sa primesti cele ce nu-ti trebuie tie. Opreste-ti, fiule si iti invata ochii tai a nu uita spre trup strain, si de s-ar putea nici trupul tau sa nu-l vezi. De iti va da tie Dumnezeu umilinta si plangere - si acesta este darul cel de mai mare mila al lui Dumnezeu, - sa nu cumva sa te inalti cu gandul in inima, socotind ca mare lucru faci inaintea lui Dumnezeu, pentru ce plangi si lacrimezi, ci mai vartos te smereste, te dosadeste, te defaima si te ocaraste, caci Dumnezeu cand il vede pe om inaltandu-se cu gandul si laudandu-se in inima sa pentru plangerea si lacrimile ce le-a dobandit, atunci El ia de la dansul umilinta, plangerea si lacrimile si se invartoseaza si se impietreste ca piatra inima lui. Si asa il lasa si il paraseste Dumnezeu, ca sa se smereasca si sa-si cunoasca neputinta. De nu ai, frate, smerenie duhovniceasca, nevoieste-te si te sileste de-ti castiga macar smerenia cea trupeasca si din smerenia cea trupeasca iti va veni smerenia cea duhovniceasca. Iar fara de smerenie, in zadar iti este osteneala. De vei merge la vreun parinte duhovnicesc si il vei intreba vreun cuvant de folos sufletesc, sileste-te, fiule, sa faci cele ce ti-a zis acel parinte, iar peste putin de vei slabi si nu le vei face, sau le vei uita, sa nu-ti fie greu a merge si a-l mai intreba acel cuvant. Ca cel ce nu se leneveste a merge si a intreba, dorind sa auda cuvantul de invatatura, acela macar si de nu poate sa implineasca si sa faca cuvantul si invatatura pe care o aude, insa auzind, dobandeste umilinta si smerenie in inima lui, prin care afla si dobandeste folos. Iar cel care nici nu doreste sa auda cuvantul de invatatura, nici nu intreaba pe nimeni, acela nici nu face si nici nu-i vine umilinta si smerenie in inima si nici nu dobandeste folos si mila. De te va lauda un om, fiind tu de fata, atunci indata adu-ti aminte de pacatele tale si zi-i lui asa : frate, pentru Dumnezeu, te rog, nu ma lauda, ca sunt un ticalos si nu sunt vrednic de o landa ca aceea. Iar de va fi un om mare acel care te va lauda, te inchina cu smerenie si zi-i : iarta-ma ! Si te roaga lui Dumnezeu in gandul tau zicand : Doamne, acopere-ma si ma izbaveste de lauda aceasta ! De vei cadea in curvie si va ii aproape de tine acel loc unde traieste acel obraz cu care ai cazut, fugi si te departeaza caci nu te vei putea pocai, fiind aproape de acel loc. De vei vedea cu ochii tai pe un frate facand curvie, sau alt pacat, sa nu-l osandesti, ci fa rugaciune catre Dumnezeu pentru dansul, zicand : Doamne, pazeste-l pe fratele meu si pe mine de inselaciunea aceasta ! Si zi : blestemat sa fii tu, diavole, ca al tau lucru este acesta, caci fratele meu n-ar fi facut aceasta, de nu l-ai fi inselat ! Intareste-ti inima si te pazeste sa nu-l osandesti, ca sa nu se departeze de la tine Duhul Sfant. De va cleveti cineva catre tine pe fratele sau, sa nu adaugi cuvant la clevetirea lui, ci ori taci, ori zi asa : eu, frate, insumi ma aflu foarte pacatos si osandit, asa incit nu indraznesc si nici nu pot sa osandesc pe altii; si asa vei mantui si sufletul aceluia si pe tine de osandire. De vei cadea intr-o boala si vei cere ceva de la cineva si nu-ti va da, ia aminte ca nu cumva sa te scarbesti cu inima spre dansul, ci zi in gandul tau asa : de as fi fost eu vrednic sa mi se dea ceea ce am poftit si am cerut de la acei om, i-ar fi grait Dumnezeu in inima lui si indata mi-ar fi dat ce am cerut; insa amar mie, ca nu sunt vrednic. Trei cete erau desavarsite intre sfintii parinti : cei dintai nu primeau usor de la cineva ceva. Cei de mijloc nu cereau de la nimeni sa le dea ceva. Cei mai de pe urma, de le aducea cineva ceva si le da de buna voie lor pentru Dumnezeu, ei primeau si luau cu multumire, ca din mana lui Dumnezeu trimisa lor. De vei fi, frate, neputincios si nu poti lucra ca sa-ti castigi cu osteneala mainilor tale hrana, imbracamintea si trebuinta ta, atunci sa ceri cu smerenie cele ce iti trebuiesc, de la crestinii cei iubitori de Dumnezeu, defaimandu-ti si ocarandu-ti insuti ticalosia ta. De-ti va trimite Dumnezeu lacrimi si umilinta, in putina vreme sau in multe zile, atunci sa lasi tot lucrul mainilor tale si daca cunosti ca iti este de folos, petreci in acea umilinta si plangere, pentru ca iti este aproape ziua mortii tale si pentru aceasta ti-a trimis Dumnezeu umilinta si lacrimi, ca prin acestea sa afli mila. Caci precum diavolul mai vartos, la sfarsitul vietii omului, se sileste sa-l piarda, asa si Dumnezeu, la sfarsitul vietii omului cu o pricina il mantuieste. Sculandu-te din somn, intai proslaveste pe Dumnezeu cu buzele tale si indata incepe-ti rugaciunea si pravila ta cu toata smerenia si umilinta, cu luare aminte, cu tot gandul tau si cu frica lui Dumnezeu, ca si cum ai sta de fata inaintea lui Dumnezeu si cu Dansul vorbind, de vreme ce mintea omului intru cele ce se indreapta de dimineata, intru acelea petrece si peste zi. Precum este si piatra morii : ce bagi intr-ansa dimineata, aceea macina si peste zi, ori grau ori neghina. Pentru aceea si tu, te silesti de dimineata a baga totdeauna grau mai inainte, pana nu va baga vrajmasul tau pleava sau neghina. De vei vedea in vis nalucindu-se tie o femeie oarecare, cu ochii, cu fata si vorba inselatoare, dupa ce te vei destepta din somn pazeste-te, frate, si ia aminte sa nu-ti fie gandul tau la dansa, pentru ca gandul la ea iti va spurca sufletul. Cand te vei culca pe patul tau, fiule, adu-ti aminte de mormantul tau, in care o sa zaci peste putina vreme, zicand in tine : nu stiu de voi ajunge dimineata sa ma scol, sau nu. Mai inainte de culcare roaga-te Domnului Dumnezeu cu toata osardia, cu smerenia inimii si asa insemnandu-ti fata ta cu semnul Cinstitei Cruci, culca-te ! Si dupa ce te vei culca, ia aminte ca nu cumva sa gandesti ceva lucru spurcat si necuvios, nici la vreun obraz femeiesc sa nu gandesti in gandul tau, macar de ar fi femeie sfanta, ci mai vartos rugandu-te lui Dumnezeu, gandeste-te la ziua judecatii, cum o sa stai inaintea Prea Dreptului Judecator si sa dai raspuns de toate faptele, cuvintele si gandurile. Ca ce gandeste omul ziua, in gandul sau, aceea s-a obisnuit a i se naluci noaptea, in vis. Sunt duhuri necurate spre acea treaba randuite de satana lor, care, daca se culca omul, mai ales calugarul, pe patul lui, sed langa dansul si-i aduc in gand aducerea aminte de oarecare femeie si de spurcaciunea ei si-i aprinde trupul lui spre spurcata pofta trupeasca, pana ii spurca inima si sufletul. La fel si ingerii sunt randuiti de la Dumnezeu, care sed langa om, si-l pazesc de laturile si mrejele vrajmasului. De te va indemna inima ziua si noaptea, zicand : scoala-te si te roaga lui Dumnezeu, atunci sa stii ca sfantul inger ai lui Dumnezeu care te pazeste, acela iti graieste tie : scoala-te si te roaga !

Deci, de te vei scula tu si el se va scula si va sta la rugaciune impreuna eu tine, intarindu-te in nevointa si gonind de la tine duhul cel necurat care te insala si racneste ca un leu asupra ta. Iar de nu te vei scula, indata se va departa de la tine ingerul si atunci vei cadea in mainile vrajmasului. De vei lucra ceva de obste impreuna cu fratii, sa nu cumva sa te arati tu cum ca lucrezi mai mult decat altii; iar de te vei lauda, iti pierzi plata ta. Pazeste-te, fiule, de vorba multa, de vreme ce tacerea cu intelepciune este mai buna, iar vorba multa, macar de se intampla uneori de este si de folos, se amesteca in ea si cuvinte nefolositoare. Pazeste-te, fiule, in vorbele tale, sa nu te caiesti dupa ce ai vorbit, caci multi pentru vorba lor si-au pierdut cinstea, iar altii si viata. De vei avea un lucru ( rudocelie ) in chilia ta si va veni ceasul de rugaciune, sa nu cumva sa zici : sa mai las putin pana voi savarsi acest lucru, ci indata scoala-te, fiule si inchinandu-te lui Dumnezeu te roaga Lui cu osardie, ca sa-ti indrepteze Domnul viata, sa te pazeasca si sa te izbaveasca de toti vrajmasii vazuti si nevazuti si sa te invredniceasca Imparatiei Sale.

4) Zis-a un batran oarecare, invatandu-l pe ucenicul sau : fiule, de te vei lenevi a te scula noaptea la slujba utreniei, in acea zi nu se cade sa dai trupului tau mancare, caci scrie Apostolul, ca pe degeaba nu se cade a manca. Iarasi, zictlie, ca mireanul de va fura, este vinovat. Aceeasi vina o socoteste Dumnezeu fiecarui frate, care se va lenevi si nu se va scula la slujba bisericii, afara de boala, sau de o mare impiedicare. Insa si de la cel bolnav si ostenit asteapta Dumnezeu rugaciune duhovniceasca, caci aceasta poate sa o faca si cel bolnav si neputincios. De ai clevetit cumva pe vreun frate si te mustra cugetul tau, mergi cu smerenie la acel frate si te inchina pana la pamant, zicand : iarta-ma, frate, ca am gresit si te-am clevetit ! Si de aici inainte pazeste-te si nu mai cleveti pe nimeni, caci clevetirea este moartea sufletului. De iti va aduce tie un frate vreun lucru, orice ar fi si ti-l va darui pentru dragostea frateasca si stiind ca acel frate este mai sarac si mai neputincios decat tine, atunci sileste-te si daruieste-i si tu lui ceva indoit mai mult decat ti-a daruit el tie. Iar de nu vei avea ce sa-i dai si sa-i rasplatesti, atunci inchina-i-te pana la pamant cu smerenie, zicand : iarta-ma pentru Dumnezeu, iubite frate, ca eu nu am ce sa-ti daruiesc ! Domnul Dumnezeu sa-ti plateasca pentru dragostea ce-o arati catre mine. De vei citi sau vei auzi vietile sfintilor parinti, incepe si te nevoieste a face si a vietui si tu asa, chemandu-L pe Dumnezeu in ajutorul tau, ca sa te intareasca si sa-ti ajute si rabda fara slabire in lucrul ce vei incepe, laudand si multumind lui Dumnezeu. Iar de ai inceput si nu ai savarsit, atunci defaima-ti neputinta ta, ocaraste-ti cugetul tau si smereste-ti gandul, ca pe un rau, lenes si trandav; pururea neincetat mustra-ti sufletul pentru ca ce ai inceput si n-ai sfarsit. De ai gresit si ai facut pacat trupesc, nu te mai gandi dupa aceea la dansul, cum l-ai facut, caci gandind la dansul iarasi ti se aprinde trupul si ti se spurca sufletul. De-ti vei deosebi viata ta si iesind vei merge si te vei aseza in pustie, cand vei cunoaste ca te cerceteaza Domnul Dumnezeu, sa nu cumva sa te inseli, frate, sa te inalti cu inima zicand ca mare lucru faci ca sezi in pustie si pentru aceea te cerceteaza Dumnezeu, caci de te vei inalta si te vei lauda in inima ta, gandind acestea, atunci Dumnezeu iti va lua ajutorul sau si tu iti vei cunoaste neputinta. Ci, mai vartos, frate, cu smerenia inimii tale, zi asa in gandul tau : eu pentru slabiciunea, ticalosia si neputinta mea, sed aici, in aceasta pustie, iar Prea Bunul Dumnezeu pentru bunatatea Sa isi face cu mine nevrednicul mila Sa, ca sa nu slabesc, ci sa rabd. De vei da orice lucru, vreunui frate, pentru dragostea lui Hristos, iar mai pe urma iti va aduce vrajmasul cainta de aceasta in gandul tau, zicand : rau am facut ca m-am grabit de am dat acel lucru care imi trebuia foarte mult, sau ca acel lucru nu era de obrazul aceluia, sau prea mult i-am dat lui, tu, frate, nu asculta acel gand, caci este al vrajmasului, ci venindu-ti acel gand sa-i raspunzi asa : eu am dat imprumut acel lucru lui Hristos Insusi. Si asa, vrajmasul se va duce de la tine rusinat, iar tu vei lua plata mare de la Dumnezeul Hristos.

5) Zis-a un batran : dator este calugarul cand sade cu fratii la masa, sa caute pururea in jos, spre pamant, iar nu la fata fratilor, mai ales a celor tineri si sa aiba gandurile lui pururea catre Dumnezeu, ca mare si nesuferita scarba face calugarul diavolului, atunci cand are gandul la cer, catre Parintele lui.

6) Zis-a un batran : gandurile cele rele si necurate din inima omului sunt asemenea soarecilor care umbla in casa, pe care de-i vei omori cate unul, indata ce-i vei vedea, nu te vei osteni, iar de ii vei lasa pana se vor inmulti si vor umplea casa, atunci multa osteneala vei avea gonindu-i si neputandu-i goni, ti se va uri si vei lasa de se va pustii casa ta.

7) Zis-a un batran oarecare : calugarul care a gresit inaintea lui Dumnezeu, scarbindu-L pe Facatorul sau, si-i va veni oarecare umilinta si isi va cunoaste greseala si va voi sa se pocaiasca de pacatele sale, unuia ca acela i se cade sa se departeze de lume, sa se deosebeasca de alti frati, sa iasa si sa se aseze singur la un loc linistit, cu tacere, si asa umilindu-se si smerindit-se inaintea lui Dumnezeu, pururea sa-si planga pacatele sale, ziua si noaptea, curatindu-si mintea si inima de gandurile lumesti. Sa se pazeasea foarte mult, ca sa nu scarbeasca sau sa dosadeasca pe cineva, ci pe sine pururea sa se dosadeasca, sa se ocarasca, sa se mustre si sa se defaimeze, pentru ca a pacatuit scarbind pe Domnul Dumnezeu si Facatorul sau. Si asa, cu multa infranare a trupului si a patimilor, cu multa umilinta, plangere si lacrimi rugandu-L pe Dumnezeu, va dobandi mila si iertare.

8) Spunea un oarecare batran, avva Teodor, pustnicul cel mare, zicand : odata am mers cu oarecari frati in Kanop, care este ca la cincisprezece stadii departe de cetatea Alexandria, la parintele Teodor, pustnicul cel mare, care avea darul rabdarii. Si vorbind cu noi batranul si mult folosindu-ne, intre alte vorbe, ne-a spus si aceasta : era un frate care traia intr-o chiliuta, afara din cetatea Alexandria, in dosul zidului si acel frate avea darul lacrimilor. Odata, intr-o zi, in urma dorintei inimii sale, i-a venit umilinta si plangere mai mult decat altadata; iar el vazandu-se in atita umilinta si multime de lacrimi, zicea in sine, asa : cu adevarat, acesta este semnul ca se apropie ziua mortii mele. Si cand gandea aceasta, plangerea si lacrimile mai mult se adaugau. Iar daca el vedea asa adaugandu-se si inmultindu-se lacrimile si umilinta lui, iarasi zicea : cu adevarat, aproape este vremea iesirii mele. Si asa, in toate zilele plangea cu amar. Iar noi auzind si mult folosindu-ne de vorbele si povestirile acestui batran, l-am intrebat despre lacrimi, zicand : oare, parinte, ce este acest lucru, ca uneori vin umilinta si lacrimile singure, sau uneori prin multa osteneala abia vine omului o picatura de lacrima ? Si raspunzand, ne-a zis noua batranul : fiilor, lacrimile sunt asemenea cu ploaia sau ninsoarea, iar calugarul este ca un lucrator gradinar sau vier, care cand vede ca vine ploaia, se cade sa lase toate celelalte lucruri ale sale si sa alerge si sa se nevoiasca, sa-si curateasca toate jgheaburile gradinii sau ale viei si sa nu lase sa curga paraiele ploii pe dinafara de gradina, ci sa se sileasca sa le indrepteze pe jgheaburile lui, in gradina sa, ca sa curga si sa adape toata gradina. Caci zic voua, fiilor, ca decat toate zilele anului, mai mult folos face o zi de ploaie care rasare, creste si inmulteste toate roadele gradinii. Asa sunt si lacrimile. Deci, cand simtim ca ne cerceteaza Dumnezeu si ne vine umilinta in inima, ni se cade sa lasam indata toate celelalte lucruri si treburi si cu toata osardia sa ne rugam lui Dumnezeu, caci nu stim, gasi-vom asa o alta zi, in care sa ne vina cercetarea lui Dumnezeu ?

9) Si iar l-au intrebat pe avva Teodor, zicand : spune-ne noua, avvo, cum pot sa se pazeasca lacrimile cand vin la om ? Batranul ne-a raspuns : fiilor, cand vin omului lacrimile si umilinta, atunci mai inainte de toate se cade sa se pazeasea sa nu vorbeasca cu nimeni si sa nu iasa afara din chilia lui, pazindu-se de mancare multa si dormire. Tot asa, sa-si pazeasca inima de ganduri, sa nu gandeasca in sine ca face mare si bun lucru pentru ca plange si lacrimeaza. Ci mai mult atunci, cu toata osardia sa se roage lui Dumnezeu, citind Sfintele Scripturi. Insa cand ii va veni omului umilinta si plangere, acestea-l vor invata ce sa faca.

10) Zis-a lor iarasi batranul : fiilor, eu am vazut un frate oarecare sezand in chilia lui si impletind cosurile ( rucodelia sa ) si cand ii venea umilinta si lacrimi, indata lasand lucrul, se scula la rugaciune si cum se scula si incepea a se ruga, indata fugeau umilinta si lacrimile de la dansul. Iar daca sedea jos si incepea a lucra lucrul sau si lucrand isi aduna gandurile, indata ii veneau lacrimile si iar se scula la rugaciune si iar ii trecee umilinta. Iar cand lua vreo carte sa citeasca, cum incepea a citi indata ii veneau lacrimile si plangea. Si atunci a zis acel frate : bine au zis sfintii parinti ca plangerea este invatator, caci il invata pe om tot folosul.

11) Zis-a lor iarasi : fiilor, batranul meu avea obicei de a se indeparta totdeauna in adancul pustiului si acolo isi petrecea viata in tacere si liniste. Iar eu odata i-am zis : pentru ce, parinte, totdeauna fugi de noi si te departezi in adancul pustiului ? Nu este mai bine sa traiesti aproape de oameni, ca ei vazand nevointa ta cea buna, sa se foloseasca si altii iar tu vei avea mai mare plata de la Dumnezeu ? Batranul i-a raspuns : crede-ma, fiule, ca macar de ar fi cineva asemenea cu marele prooroc al lui Dumnezeu, Moise si va trai impreuna cu oamenii, nu poate nicidecum sa se cheme fiu al lui Dumnezeu dupa dar si sa-si foloseasca sufletul sau. Eu sunt fiu al lui Adam si precum Adam, parintele meu, vazand roada frumoasa si buna la gust, n-a rabdat sa nu ia sa guste, prin care a si murit, asa sunt si eu, cand vad rodul pacatului : indata il poftesc, din care luand si gustand mor. Pentru aceea, prea cuviosii nostri fugeau din lume in pustie, ca sa-si omoare patimile si poftele dulcetilor, acolo unde nu aflau mancarea care naste poftele pacatului.

12) Zis-a iarasi : de se va da insusi omul de buna voia sa spre greutate, scarba, suparare si rabdare pentru Dumnezeu, eu cred ca pe acela cu sfintii mucenici il va impartasi Dumnezeu, pentru ca acea greutate si scarba pe care o rabda cineva pentru Dumnezeu, in loc de sange se primeste.

13) Zis-a iarasi : fiilor, precum tot pacatul pe care-l face omul, afara de trup este, iar cel ce face curvie, in trupul sau greseste, pentru ca dintr-ansul iese spurcaciunea si ii spurca tot trupul, asa si toate bunatatile afara de trup sunt. Iar cel ce plange pentru mantuirea sufletului sau, acela isi curateste si trupul sau, pentru ca lacrimile care ies din ochii lui, acelea tot trupul si sufletul lui ii spala.

14) Un frate l-a intrebat pe un oarecare batran, zicand : te rog, parinte, spune-mi, ce sa faca omul ca sa i se umileasca inima si sa-i vina lacrimi si plangere ? Batranul i-a raspuns : fiule, lacrimile si plangerea vin la om din aducere aminte de pacatele sale pe care le-a facut in viata sa, inaintea ochilor lui Dumnezeu si cum ca are sa dea raspuns Infricosatului Judecator pentru dansele. La fel, celui ce va sa-i vina umilinta si lacrimi, i se cade pururea sa aiba aducerea aminte de sfarsitul si moartea sa, cum ca peste putina vreme are sa iasa si sa se desparta sufletul lui de ticalosul trup, ramanand trupul ca o stricaciune imputita spre putreziciune, iar cu sufletul va merge gol prin groaznice, infricosate si cumplite locuri, pana va ajunge si va sosi la locul unde i s-a gatit dupa faptele sale, asteptand ziua infricosatei judecati ca sa-si ia hotaratut raspuns dupa fapte. Asemenea, sa-si aduca aminte pururea in gand de infricosata si groaznica zi a judecatii, in care tot neamul omenesc, de la Adam pana atunci, vor sta goi inaintea Infricosatului si Prea Dreptului Judecator, plangand cu amar, si asteptand raspunsul cel cu hotarata judecata, ori in muncile focului vesnic, ori in veselia vietii celei nesfarsite, dupa faptele lui si de groaznica manie, mustrare si urgie a Prea Dreptului Judecator si de trimiterea cea cu urgie fara de nici o milostivire si aruncarea in pedeapsa cumplitelor si vesniciior munci ale intunecatului iad, din care munci, dupa aceea nu mai este nadejde de iesit vreodata, de sfarsit sau de moarte, ca acolo nu este moarte, nici sfarsit sau slabire a cumplitelor munci, ci pedeapsa fara de sfarsit. Sa-si aduca apoi, aminte in gandul sau, de raposatii sai parinti, cum au murit si au putrezit, s-au facut tarana si pamant. Si cum si el peste putina vreme asa se va face si oare unde sunt sufletele parintilor sai ? Fratele i-a zis : se cade, parinte, ca un calugar sa se gandeasca la parintii sai ? Batranul i-a zis : de vei cunoaste ca iti vine umilinta si lacrimi, pentru gandirea la raposatii tai parinti, acel gand iti este foarte de folos. Caci daca iti vin lacrimile, atunci poti sa le intorci incotro iti este voia, ori pentru pacatele tale, ori pentru alt oarecare gand bun. Acestea, fiule, se cade a gandi cel ce doreste lacrimi si plangere, caci din aceste granduri vin omului umilinta, lacrimile si plangerea. Zis-a fratele : cu adevarat, asa este, parinte, mult m-am folosit acum de parintestile tale cuvinte. Zis-a lui batranul : eu, fiule, am vazut un frate care era foarte iubitor de osteneala si nevoitor pentru mantuirea sa, insa inima lui era impietrita si nu-i venea umilinta si lacrimi si de multe ori se batea singur si se chinuia, pana cand isi ranea trupul si atunci, de usturime si de durere, ii veneau lacrimi si plangere. Iar el intorcea alte lacrimi si plangere si plangea pentru pacatele sale, si asa Dumnezeu l-a miluit si el s-a mantuit.

15) Zis-a iarasi batranul : fiiior, sa stiti ca smerenia pe multi fara nici o osteneala i-a mantuit si marturisesc aceasta vamesul si fiul cel ratacit, care putine cuvinte au grait catre Dumnezeu si s-au mantuit. Iar ostenelile si faptele cele bune ale omului il pierd, daca nu va avea smerenie, caci osteneala si faptele cele bune pe multi i-au tras la mandrie si au pierit, precum si fariseul acela care se lauda cu faptele lui cele bune si se mandrea.

16) Zis-a iarasi un batran : vorba cea multa de iscodire pentru dumnezeire si citirea cea cu multa cercare a cuvintelor celor pentru credinta, usuca lacrimile si golesc umilinta de la om. Tu, fiule, citeste vietile si graiurile sfintilor si prea cuviosilor parinti si ele iti vor lumina sufletul.

17) Zis-a iarasi : postul smereste trupul si privegherea lumineaza mintea, tacerea linistita aduce umilinta si lacrimi, iar lacrimile si plangerile il fac pe calugar desavarsit si fara de pacate.

18) Odata fiind praznic la Schit, au venit si s-au adunat toti parintii de prin pustie. Si sezand la masa, au adus si vin ca sa le dea lor, iar fratele care era randuit sa dea vin la masa, umpland un pahar, a dat unuia din parinti si acela uitandu-se la frate s-a maniat zicand : fiule, te rog, nu-mi da acel sarpe veninos. Auzind aceasta parintii, nici unul n-a vrut sa primeasca vin sa bea, iar care apucasera mai inainte de baura cate un pahar, se caiau foarte si se defaimau.

19) Un frate oarecare s-a maniat pe alt frate si stand la rugaciune, cerea de la Dumnezeu rabdare si sa ia de la dansul fara de ispita, acea manie. Rugandu-se astfel, a vazut ca un fum iesind din gura lui si indata i-a trecut mania.

20) Un frate oarecare flamanzind a vrut sa manance de dimineata si se lupta cu gandul sa nu manance, pana nu se vor implini trei ceasuri din zi. Si luand posmagi i-a pus in apa sa se moaie, iar daca au trecut trei ceasuri din zi, a sezut sa manance si cautand spre mancare cu mare pofta, fiind foarte flamand, si-a zis : mai bine este sa mai astept putin sa nu mananc pana ce se va implini noua ceasuri din zi. Iar daca s-au implinit, s-a sculat si a stat la rugaciune si atunci a vazut cu ochii lui pe vrajmasul diavol ca un fum iesind de sub servetul care era asternut unde-si gatise el sa manance paine. Si indata i-a trecut foamea, scapand si de lacomia pantecelui si de nesaturare.

21) Un batran oarecare era bolnav de multa vreme si multe zile n-a mancat, nici n-a baut, iar ucenicul lui vazand ca atatea zile n-a mancat nimic, i s-a facut mila de dansul si il ruga, zicand : te rog, parinte, mananca ceva, cat de putin si ti se va mai deschide gustul si te vei mai racori din boala. Si indata facand foc, a pus de i-a gatit putina mancare. Caci avea doua vase : in unul avea putina miere, iar in altul putin ulei de canepa, pe care il tinea de multa vreme pentru candela si care era ranced, amar si imputit. Deci, fratele voind sa ia putina miere ca sa indulceasca bucatele pe care le facuse pentru batranul sau, n-a luat seama bine din care vas sa ia si in loc sa ia miere a gresit si a luat ulei ranced si amar, si a pus in bucatele batranului sau si a dus la batranul rugandu-l sa guste. Iar batranul luand odata si gustand, indata a cunoscut greseala fratelui si a tacut, nezicand nimic. Fratele il ruga cu osardie sa mai guste macar o data sau de doua ori. Insa batranul nu mai voia sa guste, zicand : ajunge, fiule. Fratele insa, il silea sa mai guste, zicand : te rog, mai gusta, parinte, ca foarte bune bucate ti-am facut. Iata ca si eu am sa mananc cu tine. Si luand cu lingura si gustand, atunci a vazut ce a facut si cazand la picioarele batranului, i-a zis : amar mie, ce-am facut ! Iarta-ma, parinte, ca ti-am gresit si n-am stiut si in loc de miere ti-am pus in bucate ulei ranced si amar si te-am prapadit si nu mi-ai spus cand ai luat odata de ai gustat, socotind poate, ca eu inadins am facut aceasta, punand asupra mea acel pacat. Batranul i-a zis : nu te scarbi de aceasta, fiule, ca de ar fi vrut Dumnezeu ca sa-mi pui miere in bucate, miere mi-ai fi pus, iar acum ce a vrut Dumnezeu, aceea mi-ai pus. Si aceasta zicand batranul, indata s-a simtit desavarsit sanatos si sculandu-se din patul lui, a multumit lui Dumnezeu, mangaindu-l si pe ucenicul sau.

22) Un frate a mers la muntele Feremului, la un oarecare batran mare cu viata si foarte iscusit cu fapte bune. Inchinandu-se dupa obicei, l-a intrebat zicand : ce voi face, parinte, caci imi piere sufletul ? Batranul a zis : pentru ce iti piere sufletul ? Fratele i-a raspuns : cand eram in lume, in viata mireneasca, foarte mult posteam, rugaciuni si privegheri faceam si multa ravna sufleteasca, umilinta si lacrimi aveam, iar daca m-am lepadat de lume si m-am facut calugar, nici una din acele bunatati nu vad in mine. Batranul i-a zis : sa ma crezi, fiule, ca acele bunatati care-mi spusei ca le faceai cand erai mirean, toate pentru mandria si lauda oamenilor le faceai, caci aveai indemnator spre ele pe cel ce in taina se lupta cu tine si acele fapte ale tale nu erau primite de Dumnezeu. Pentru aceea diavolul nu te baga in seama, nici nu sta impotriva cu razboi, ca sa ia sporirea ta. Acum vede ca ai iesit ca la razboi, asupra lui si pentru aceea si el se inarmeaza asupra ta. Mai placut si mai primit este lui Dumnezeu un psalm ce-l vei citi acum cu smerenie, decat o mie de psalmi pe care-i citeai in viata mireneasca cu mandrie. Zis-a iarasi fratele : eu, parinte, acum nici sa postesc nu pot si toate lucrurile si faptele bune s-au luat de la mine. Batranul i-a zis : frate, iti ajunge ce ai, rabda cu multumire si te vei folosi. Iar el tinea tot una, zicand : cu adevarat, parinte, pierdut este sufletul meu. Atunci batranul a inceput a-i zice lui asa : crede-ma, frate, ca nu voiam sa-ti zic cele ce ti-am zis, ca sa nu-ti slabeasca gandul, caci te vad foarte inselat de vrajmasul diavol si esti aruncat in trandavie si in deznadajduire; ci asculta sfatul meu si lasa parerea pe care o ai ca vietuiai si faceai bine cand erai in viata mireneasca, de vreme ce toate acele fapte ale tale din viata mireneasca erau pentru mandrie, precum si a fariseului aceluia care pentru bunatatile lui cele cu multa mandrie i se parea ca este mai placut decat toti oamenii lui Dumnezeu, si cu acea parere a mandriei, si-a pierdut toate ostenelele. Iar tu acum smerindu-te inaintea lui Dumnezeu si parandu-ti-se ca nu faci nici o fapta buna inaintea Lui, aceasta smerenie, fiule, iti ajunge pentru mantuirea sufletului, ca si vamesul care nici o bunatate nu facuse si cu o smerenie ca aceasta s-a indreptat. Ca mai placut lui Dumnezeu este omul pacatos si lenes si cu inima infranta si smerita, decat cel ce face multe bunatati si se inalta in gandul sau, socotindu-se, ca mai placut este inaintea lui Dumnezeu. Acestea auzind fratele, a luat mare folosinta si multa mangaiere sufletului sau si s-a inchinat batranului pana la pamant, zicand : sa stii, parinte, ca astazi mi-ai mantuit sufletul. Si asa s-a dus multumind lui Dumnezeu.

31 ) Spusu-ne-a noua Parintele Teodor, ca a fost in muntele Eleonului un sihastru foarte nevoitor si-l bantuia pe dansul foarte mult dracul curviei. Iar odata tare suparandu-l, a inceput batranul a sta impotriva dracului si i-a grait : pana cand ma vei supara asa ? De acum departeaza-te de la mine, ca ai imbatranit cu mine. Si i s-a aratat lui dracul. Si i-a zis la aratare : jura-te mie, calugare, ca nu vei spune nimanui ce-ti voi zice si de acum nu te voi mai bantui. Si s-a jurat batranul graind : ma jur pe Cel ce locuieste in cer, ca nu voi spune nimanui din ce-mi vei zice. Atunci i-a grait dracul : nu te mai inchina acelui chip si nu te voi mai bantui. Batranul avea zugravit chipul Stapanei noastre, Prea Cinstitei Nascatoarei de Dumnezeu, tinand in brate pe Domnul nostru Iisus Hristos. Si a grait batranul catre drac : lasa-ma sa ma mai gandesc. Iar a doua zi a spus parintelui Teodor, care ne-a spus noua aceasta, ca el locuia atunci la manastirea ce se cheama Fara. Iar batranul i-a zis : adevarat, frate, batjocorit esti, ca te-ai jurat dar bine ai facut ca ai spus, iar mai de folos iti este intr-aceasta parte sa nu lasi nici o curva sa ramana, decat sa nu te inchini chipului Domnului nostru Iisus Hristos cu Maica Lui. Si l-a invatat si l-a intarit cu mai multe cuvinte si s-a dus la locul lui. Si iar i s-a aratat lui dracul. Si a grait : ce poate fi aceasta, calugare, oare nu te-ai jurat ca nu vei spune nimanui ? Cum ai spus toate cate am vorbit catre tine ? Iti graiesc tie, calugare : ca un calcator de juramant o sa fii judecat in ziua judecatii. Si i-a raspuns lui batranul : ce m-am jurat, m-am jurat, si ca sunt calcator de juramant inca stiu dar Stapanului meu sunt calcator de juramant, iar pe tine nu te voi asculta, ca de la tine este sfatul cel rau si calcarea de juramant ca un vinovat ce esti acestora. Iar in ziua judecatii, Domnul va cauta.

32) Era un batran oarecare si avea un ucenic, care era luptat de dracul curviei, si-l indemna batranul, zicand : rabda, fiule, de vreme ce este razboi dracesc. El insa i-a raspuns : de acum nu mai pot rabda, avvo, de iiu voi merge sa fac fapta. Si s-a facut batranul ca si el are lupta si i-a zis : si eu am razboi, sa mergem dimpreuna si sa facem fapta aceasta si sa ne intoarcem la chilia noastra. Deci, avea batranul un galben si luandu-l il ducea cu sine. Daca au ajuns la locul stiut, grai batranul catre ucenicul sau : stai afara sa intru eu mai intai, iar tu mai pe urma. Si intrand batranul, a dat galbenul curvei si o ruga sa nu-l spurce pe ucenicul lui, si a dai femeia cuvant batranului ca nu-l va spurca pe fratele. Si iesind batranul, a zis fratelui : intra ! Deci, intrand el, i-a zis femeia : mai asteapta, fratioare, ca desi sunt pacatoasa, insa am lege si ni se cade noua a o implini mai intai. Deci, i-a poruncit lui sa stea deoparte si sa faca cincizeci de metanii si ea in alta parte la fel. Daca au facut douazeci, sau treizeci de metanii, s-a umilit fratele si i-a zis : cum, rugandu-ma lui Dumnezeu, voi sa fac aceasta fapta pangarita ? Si indata a iesit nespurcandu-se. Si vazand Dumnezeu osteneala batranului, a ridicat razboiul de la fratele si s-a intors la chilia lui slavindu-L pe Dumnezeu.

33) Era un episcop oarecare si i s-a intamplat o boala cumplita, incat nu mai tragea nimeni nadejde de viata. Deci era acolo o manastire de femei si instiintandu-se stareta ca nu mai trag nadejde de episcopul lor, luand cu ea doua batrane surori a mers sa-l cerceteze. Si daca a vorbit cu dansa episcopul, una din ucenitele ei stand la picioarele episcopului, s-a atins de piciorul lui, vrand a pricepe cum ii este. Acestuia din pipait i-a venit razboi si a rugat pe batrana, zicandu-i : de vreme ce nu am pe cineva din cei adevarati sa-mi slujeasca, lasa pe sora ta sa-mi slujeasca. Iar ea negandind ceva rau, a lasat-o. Deci luand putere de la diavolul, i-a zis ei : fa-mi putina fiertura sa mananc si i-a facut precum i-a zis. Apoi, mancand el, s-a si culcat cu ea si a facut pacatul; iar ea luand in pantece, au apucat-o clericii, zicandu-i : spune-ne noua, cine te-a facut asa ? Iar ea nu voia sa spuna. Episcopul le-a zis : lasati-o , ca eu am facut acest pacat si ridicandu-se din boala, a intrat in biserica, a pus omoforul sau pe prestol si iesind a luat un toiag in mana si a plecat la manastire, unde nu-l stia nimeni. Episcopul manastirii aceleia avea darul mai inainte vederii si a cunoscut ca va sa vina episcopul la manastire si a poruncit portarului, zicand : pazeste, frate, ca episcopul va sa vina astazi aici. Portarul socotea, ca pe apa va veni si n-a instiintat pricina. Egumenul, insa instiintandu-se, a iesit in intampinarea lui si sarutandu-l, i-a zis : bine ai venit, stapane ! Iar el se mira foarte ca a fost cunoscut si dorea sa fuga la o alta manastire, insa egumenul i-a zis : oriunde vei merge, cu tine merg si rugandu-l mult, l-a bagat in manastire. Acolo, episcopul pocaindu-se cu pocainta cea adevarata a si raposat cu pace, incat si semne s-au facut la iesirea sufletului lui.

34) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : ce voi face, parinte, ca pantecele meu ma supara si nu pot sa-l opresc ? De aceea zburda trupul meu. Zis-a lui batranul : de nu vei pune intru el frica si post, nu vei indrepta pasii tai pe cararea lui Dumnezeu. Si i-a adus aceasta pilda, graind : un om avea un magar si daca il incaleca, il da in laturi din drum si il purta incoace si incolo. Si luand omul um toiag, il batea si-i zicea magarul : nu ma bate, ca de acum ma voi indrepta pe cale. Si daca au mers putin, a descalecat de pe el si a pus toiagul pe dansul si nu stia magarul ca este toiagul deasupra lui. Si daca a vazut pe stapan nepurtand toiag, nu l-a bagat in seama si a inceput a se abate incoace si incolo prin tarina. Atunci stapanul lui a alergat si luand toiagul l-a batut pana ce s-au indreptat picioarele a merge drept. Asa se cade a face pentru trup si pentru pantece.

35) Pogoratu-s-a odata o corabie in laturile Diochiei si s-a lipit de marginea muntelui unde erau calugari. Si o femeie iesind din corabie sedea intr-un damb. Venind dupa aceea un frate si vazand-o, s-a intors la batranul graind : iata o femeie sta langa apa, lucru care n-a fost niciodata aici. Iar batranul, daca a auzit, luand un toiag a iesit si alergand striga : ajutati, fratilor, ca au venit aici talharii ! Si vazandu-l toti, alergau cu bete asupra corabiei si daca au vazut corabierii pornirea tor, au priceput si luand femeia din deal si tragand funiile, au indreptat corabia sa mearga in larg.

36) Un batran oarecare avea pe langa dansul doisprezece ucenici. Deci, s-a intamplat, din ispita diavolului, ca unul dintr-ansii sa mearga in sat si sa cada cu o femeie in curvie si totdeauna pleca dupa utrenie in sat si venea doar dimineata inca fiind intuneric. Apoi, a aflat batranul si fratii fapta si pentru ca sa-l acopere nu-l vedeau. Iar fratii de multe ori au strigat asupra egumenului, zicand : cum il lasi pe el asa si nimic nu-i zici ? Odata insa a mers batranul la fratele, inca de dimineata fiind si l-a aflat numai ce venise din sat. Si se intamplase de schimbase in graba mantia sa si o lasase pe aceea si luase haina femeii. Deci, i-a zis lui batranul : unde ai fost frate ? Iar el a mintit, zicand : pana in cutare loc am fost pentru o trebuinta. Si i-a zis batranul : a cui este haina aceasta ? Si daca a vazut fratele ca este a femeii, s-a aruncat la picioarele batranului, zicand : iarta-ma, stapane, ca nu voi mai face aceasta de acum inainte ! Batranul l-a iertat si l-a mangaiat, zicandu-i : pazeste-te de acum inainte, fiule, ca ce castigi, sau ce folos ai din acea spurcaciune, decat numai aici, de la oameni, ocara si rusine, iar in veacul ce va sa fie, focul nestins si viermii cei neadormiti si fara de sfarsit. Nu mai face, fiule, nu mai face, ma rog ca sa nu te mai tavalesti cu aceasta fapta urata. Si cu iubirea de oameni a lui Dumnezeu si cu indelunga rabdare a batranului s-a intors fratele cel cu totul spurcat si s-a facut monah iscusit si toti fratii dimpreuna au multumit lui Dumnezeu pentru indreptarea lui. Si au zis batranului : rugamu-te, parinte, spune-ne noua, pentru ce ai rabdat atata fratelui ? Iar el le-a zis : il vedeam pe diavolul de o mana tinandu-l si tragandu-l in lume iar eu il tineam cu indelunga rabdarea mea de cealalta mana, ca nu cumva dojenindu-l sa mearga in lume. Iar cand a vrut Dumnezeu sa mantuiasca faptura sa, l-am apucat si de cealalta mana si l-am vazut cu totul mantuit. Deci, buna este rabdarea impreuna cu rugaciunea, cand se va intampla fratelui nostru ispitire ca doar fiind cumva imbunat Dumnezeu, se va indura si va mantui pe cel ce a gresit. Ca dojana si infruntarea cea fara de vreme nu face nici un bine.

37) Un frate calatorea impreuna cu mama sa, batrana fiind. Ajungand ei la un rau, nu putea batrana sa treaca. Deci, luand fiul ei haina sa, si-a invelit mainile si asa luand-o a trecut de cealalta parte. Apoi i-a zis lui mama : fiule, pentru ce ai infasurat mainile tale ? Iar el a zis : pentru ca trupul femeii foc este si din aceasta vine pomenirea altor femei si de aceea am facut asa. Sa nu ma ating de trupul tau gol.

38) Un sihastru oarecare din partile Egiptului, sedea singur intr-o chilie in pustie si era vestit. Dar din lucrarea diavolului, o femeie nerusinata auzind despre dansul, zicea celor tineri : ce imi veti da, sa-l surp pe sihastrul acesta ? Iar ei s-au tocmit sa-i dea orice. Si iesind ea seara, a venit la chilia lui, ca si cum s-ar fi ratacit si stand la usa, a batut. Iar batranul iesind si vazand-o, s-a tulburat si a zis : cum ai venit aici ? Ea insa plangand a raspuns : ratacindu-ma, am venit aici, ci fa mila cu mine si nu ma lasa sa ma manance fiarele. Deci facandu-i-se lui mila, a bagat-o inauntru. Apoi noaptea a inceput diavolul sa-i samene gandurile curviei. Iar el cunoscand razboiul vrajmasului, a zis intru sine : mestesugurile vrajmasului intuneric sunt, iar Fiul lui Dumnezeu lumina este. Si sculandu-se a aprins lihnariul ( candela ) si fiindca flacara poftei inca crestea intr-insul si cumplit il aprinsese pe barbat, a zis iarasi intru sine : cei ce fac acestea merg in chinuri. Deci, de aici te cearca de poti suferi focul cel vesnic. Si punandu-si degetul sau in focul lihnarasului, nu l-a luat pana ce nu a ars cu totul, caci pentru multimea infocarii trupului arzand, el de foc nu simtea atat. Deci, dupa ce a ars cel dintai, l-a pus pe cel de-ai doilea, dupa aceea pe cel de-al treilea; si asa facand pana dimineata, toate degetele mainilor lui le-a ars. Iar ticaloasa aceea vazand ce a facut batranul, de frica a incremenit si cu totul a amortit. Tinerii ce se tocmisera cu ea, facandu-se dimineata, au venit la sihastru si l-au intrebat, zicand : venit-a aseara aici o femeie ? Si le-a raspuns lor : a venit si doarme inauntru. Iar ei intrand au aflat-o moarta. Apoi i-au zis lui : avvo, a murit. Atunci batranul descoperindu-si mainile sale, le-a aratat lor, zicand : iata ce mi-a facut fiica diavolului, mi-a prapadit degetele ! Si povestindu-le lor cele despre sine, a zis : scris este, nu rasplati rau pentru rau ci sa ne rugam sa invieze. Si facand el rugaciune, a sculat-o si a slobozit-o. Iar ea ducandu-se, s-a inteleptit de aici inainte.

39) Un sihastru oarecare era feciorelnic si nu stia nicidecum de femeie si ce este curvia si zicea ca madularul acesta il are omul pentru a deserta udul, precum este la buriu canaua spre a deserta apa dintr-insul. Si cautand el cu ochii sai a vazut pe draci ca pe niste arapi imprejurul lui, pornindu-i patima. Deci, se aprindea si poftea, dar din nestiinta nu stia ce pofteste. Intr-una din zile i-a aratat lui diavolul un barbat facand pacatul cu o femeie si vazand Dumnezeu rautatea cea mare a dracului, l-a acoperit pe frate, povatuindu-l sa mearga la un batran iscusit, care, invatandu-l cum trebuie sa se lupte impotriva dracilor, l-a slobozit. Si intorcandu-se fratele, s-a luptat rugandu-se lui Dumnezeu si i-a dat Dumnezeu de a sporit atat de mult, incat de mare dar s-a invrednicit. Caci cunostea pentru sufletul fiecaruia din fratii ce mureau, de se afla in bine sau in rau si unde va sa mearga fiecare.

40) A zis cineva din parinti, despre gandurile curviei care se nasc in inima si nu se savarsesc cu lucrul : precum cel ce va vedea vie si va pofti cu toata inima sa manance struguri, dar temandu-se sa nu fie prins si ca un fur sa fie omorat nu va intra, ci pe langa gard trecand, pandeste in vie si se uita imprejurut ei si aceasta facand, de va fi prins, nu este omorat unul ca acesta, ca nici n-a sarit peste gard, nici a gustat, dar batai ia, ca poftind s-a aflat pandind asa si cel ce pofteste, dar nu savarseste pacatul cu lucrul, vrednic este, nu de moarte, ci de batai.

41) Un frate calatorea impreuna cu altul si l-au biruit gandurile spre curvie si mergand a vestit parintilor, zicand : ce voi face, ca nu mi se mangaie inima pentru ca m-am aplecat razboiului vrajmasului. Sunt ca si cum as fi facut pacatul. Si i-au zis lui parintii : nu este pacat desavarsit, caci vrajmasul a venit sa te ispiteasca, iar Dumnezeu te-a acoperit. Fratele auzind aceasta, nu s-a incredintat, fiind biruit de scarba. Si i-au povestit lui parintii, zicand : doi frati trimisi fiind din chinovie la un sat, calatoreau impreuna. Si asupra unuia s-a sculat razboi de la diavolul de cinci ori sa pacatuiasca. El insa sculandu-se, facea rugaciune si nu s-a biruit de ganduri, dar s-a suparat tare. Deci, intorcandu-se ei catre parintele lor, era fata fratelui aceluia tulburata si intrebandu-se care este pricina tulburarii, a pus metanie, zicand : roaga-te, parinte, pentru mine, ca am cazut in curvie, si i-a povestit cum a fost luptat de ganduri. Iar batranul fiind vazator cu mintea, a vazut pe capul lui cinci cununi si i-a zis : indrazneste, fiule, ca nu te-ai biruit ci mai vartos ai biruit cu faptul ca nu ai savarsit pacatul. Deci si tu frate, a zis batranul, indrazneste si nu te scarbi, ca nu ai facut pacatul, fiindca mare lupta este cand omul avand prilej, se infraneaza. Si mare plata ia pentru aceasta. Caci nu este razboi mai tare decat acesta si mai iute. Pentru aceea a-l birui pe acesta este foarte greu si cu osteneala. Ca ce socotesti despre fericitul Iosif : oare fara osteneala a ispravit el un lucru ca acesta ? Nu, ci cu multa osteneala si lupta si ca intr-o priveliste era ceea ce se facea si insusi Dumnezeu si multimile sfintilor ingeri priveau de sus spre nevoitorul luptandu-se cu diavolul si cu toata oastea lui cea rea, aprinzand pofta barbatului si pe femeie mai mult salbatacind-o. Deci, cand a biruit nevoitorul, toate ostile ingerilor cu mare glas au dat lauda lui Dumnezeu, zicand : a biruit nevoitorul, facand biruinta straina ! Bine este, deci, frate, a nu face raul nici cu gandul, iar de esti ispitit, nevoieste-te ca sa nu te biruiesti si sa faci cu lucrul.

42) A zis un batran : daca curvia se lupta cu trupul tau, vezi din care pricina s-a pornit razboiul asupra ta si o indrepteaza. Sau din desfatare, sau din somn mult, sau din mandrie, sau de te socotesti pe tine mai bun decat pe altul, sau ai osandit pe cineva cand gresea, fiindca afara de acestea nu se lupta omul spre curvie.

CAPITOLUL VII.

PENTRU MULTE FELURI DE NALUCIRI SI INSELACIUNI DIAVOLICESTI, CU CARE AMAGESTE SI INSEALA VRAJMASUL PE MULTI, VRAND CA SA-I SMINTEASCA DIN CALEA MANTUIRII, SA-I DEPARTEZE DE DUMNEZEU SI SA LE FIE IN ZADAR OSTENEALA LOR

1) Era un oarecare sihastru iscusit si traia in pustie cu multa infranare, postire si priveghere si alte osteneli pentru mantuirea sa, atat incat se socotea pe sine ca a ajuns la masura parintilor celor de demult. Pe acesta a inceput vrajmasul diavol a-l amagi si a-l insela cu naluciri diavolesti. I se arata lui adesea in chip de inger, ca si cum ar fi de la Dumnezeu trimis pentru pustniceasca lui viata cea iscusita, ca sa-l povatuiasca si sa-l invete cele ce i se cad lui. Si asa, multa vreme aratandu-i-se in chipul ingerului luminat, multe lucruri nestiute ii arata si ii spunea. Iar el nesocotind viclesugul vrajmasului, s-a incredintat cum ca este ingerul si ii slujeste pentru viata sa placuta lui Dumnezeu. Tatal acestui sihastru inca era viu si traia la tara. Si dupa multa vreme auzind el despre feciorul lui sihastru, unde traieste si in ce loc in pustie, a dorit sa mearga acolo, sa-l mai vada cu ochii mai inainte de moartea sa, fiindca numai pe acel fecior il avea si de multi ani nu-l vazuse. Si asa, luandu-si traista si o secure in mana, a plecat si a ajuns in acea pustie. Apropiindu-se de acel loc, unde era chilia sihastrului, acel inger al satanei care pururea se arata sihastrului, i-a grait lui zicand : pazeste-te si ia aminte de tine ca diavolul s-a inchipuit in chipui tatalui tau si vine la tine cu o traista si cu o secure in mana vrind sa te omoare. Deci, ia-ti si tu degraba securea in mana si iesi inaintea lui si apropiindu-te de dansul, apuca inainte si-l loveste cu securea si-l omoara. Iar el incredintandu-se acelui inger si ascultandu-l a iesit si vazandu-si tatal venind cu securea in mana, precum i-a spus, s-a apropiat de el si lovindu-l cu muchea securii in cap , l-a omorat si indata l-a apucat necuratul duh si l-a muncit pana l-a omorat si pe el.

2) Un frate oarecare cand a parasit lumea si a venit in pustie sa se calugareasca, avand un copilas, l-a luat cu sine si venind in pustie s-a calugarit si isi tinea si copilasul sau cu dansul. Acestui frate adeseori i se arata diavolul in chilie, in chip de inger luminat si multe lucruri nestiute ii spunea si despre cele viitoare ce aveau sa fie. I le spunea lui si se izbandeau si erau asa, se implineau toate cum i le spunea, pana s-a incredintat bine, cum ca este ingerul lui Dumnezeu trimis la dansul ca sa-l invete si sa-l povatuiasca spre lucrurile si faptele cele folositoare si placute lui Dumnezeu. Deci, odata a inceput a-i povesti lui si a-i spune despre patriarhul Avraam, cum i-a poruncit Dumnezeu sa-l junghie pe Isaac, fiul sau cel iubit, jertfa bine primita lui Dumnezeu. Despre aceasta auzind Avraam, nimic n-a cerut, ci indata l-a luat pe Isaac, fiul sau cel iubit si l-a dus fara nici o mila, sa-l junghie dupa porunca si pentru acest lucru l-a blagoslovit Dumnezeu pe Avraam si l-a facut mare si slavit. Deci si tu fa acum acest lucru bine primit si foarte iubit lui Dumnezeu, mai vartos decat toate bunatatile lumii. Ia-ti fiul acesta si-l du la cutare loc, si-l injunghie acolo cu cutitul si asa vei fi blagoslovit de Dumnezeu si mai mult vei fi slavit decat Avraam in zilele acestea. Insa el nepricepand si necunoscand viclesugul vrajmasului, a facut asa cum i-a zis lui. A luat copilui sau si l-a dus la locul unde i s-a aratat lui vicleanul vrajmas si scotand cutitul l-a ascutit si apucand copilui si vrand sa-l puna la pamant, cu fata in sus, sa-l junghie, copilui fiiiid priceput, a cunoscut ce vrea sa-i faca si smucindu-se din mainile lui, a fugit si asa a scapat.

3) Era un sihastrii iscusit, ce traia in pustie si care se inchisese intr-o pestera si cu multa lui infranare, cu postul, cu privegherea intru rugaciuni, cu alte nevointe, osteneli si fapte bune, intrecea si ii covarsea pe altii. Dar nepazindu-se si nesocotind inselaciunea vicleanului diavol, fu batjocorit de vrajmasul si a cazut in cumplita ispita. Caci amagandu-l pe el vrajmasul, ii arata lui in vis feluri si feluri de vedenii, si cele ce vedea el in vis se izbandeau aievea, pana s-a increzut bine visurilor. Dupa ce s-a increzut bine visurilor intr-o noapte i-a aratat lui diavolul neamul si soborul crestinesc cu apostolii si cu mucenicii, fiind la un loc intunecat, ponegrit si pedepsit, de tot binele lipsit, plin de toata rusinea si necuratia si erau toti mahniti si scarbiti. Iar in dreptul lor era neamul jidovesc, cu Moise si cu toti proorocii, intr-un loc luminat, linistit, plin de lumina, de toata mangaierea, bucuria si veselia. Si il sfatula inselatorul, zicand : iata, acum vezi si neamul vostru crestinesc la ce loc si in ce chip se afla si neamul jidovesc. Deci, de vei vrea sa fii insotit si impartasit fericirii si bucuriei neamului jidovesc, te sfatuiesc sa mergi si sa primesti taierea imprejur, legea si credinta jidoveasca. Iar el, dupa cum am zis, fiind foarte incredintat visurilor, a facut asa precum l-a sfatuit vrajmasul. Iesind din pestera lui si lasand pustia si viata pustniceasca, a venit in lume, desi erau saizeci de ani de cand nu iesise din pustie si mergand la scoala si soborul jidovilor, le-a spus lor cum a vazut in vis neamul crestinesc in loc intunecat si pedepsit, iar neamul jidovesc la loc luminat, plin de bucurie si de veselie. Iar jidovii auzind aceasta, s-au bucurat si l-au indemnat sa primeasca legea lor. Iar el cu mare bucurie a primit taierea imprejur pe trupul sau si toata legea lor si asa a pierit. Aceasta i s-a intamplat lui, pentru ca n-a castigat dreapta socoteala, si s-a deprins din tineretile sale numai voii si sfaturilor gandurilor sale a se supune, iar sfatul cel bun si folositor al parintilor si al fratilor, niciodata nu l-a incercat.

4) La un frate oarecare, intr-o noapte citindu-si pravila si rugandu-se lui Dumnezeu, pe la miezul noptii, dupa obiceiul sau, vicleanul diavol prefacandu-se in chip de inger luminat, a intrat in chilie si a inceput a-l ferici, zicand : fericit esti, robule si ostasule cel bun al lui Dumnezeu, ca nu te lenevesti sa te scoli din somnul tau la rugaciunea si slujba lui Dumnezeu. Si l-a intrebat fratele, zicand : dar cine esti tu, de ai venit la mine sa ma fericesti si sa ma lauzi asa ? Raspuns-a acela, zicand : eu sunt ingerul lui Dumnezeu si am venit la tine sa te pazesc si sa te izbavesc de toate cursele si inselaciunile vrajmasului, sa te povatuiesc spre faptele cele bune si placute lui Dumnezeu. Zis-a lui fratele : de ai fi tu cum zici, ingerul lui Dumnezeu, n-ai veni la mine noaptea, sa-mi smintesti pravila si rugaciunea, ci ai veni ziua. Deci, eu nu te socotesc a fi ingerul lui Dumnezeu, desi esti asa de stralucitor, ci mi se pare ca esti ingerul intunericului, caci pentru aceea te arati tu noaptea, nu ziua. Vicleanul vrajmas auzind aceasta, n-a mai putut suferi nici nu a putut sa mai zica ceva, decat atat : o, calugar rau fii blestemat, si aceasta zicand, s-a facut nevazut.

5) Unui frate oarecare i s-a aratat diavolul intr-o noapte, in chip de inger luminat si i-a zis lui : eu sunt Gavriil si sunt trimis la tine sa-ti aduc o veste buna. Iar fratele i-a raspuns : cred ca vei fi fost trimis la altii, caci eu sunt pacatos si nu sunt vrednic sa vad inger. Aceasta zicand el, indata a pierit vicleanui dinaintea lui si a fost nevazut.

6) Spuneau parintii despre un batran oarecare, ca sezand in chilia lui si nevoindu-se pentru mantuire il vedea aievea pe diavol umbland si-l hulea. Iar diavolul vazandu-se pe sine ca de multe ori este batjocorit de acest batran, i s-a aratat lui, zicand : eu sunt Hristos ! Batranul vazandu-l, si-a inchis ochii. Zis-a diavolul : pentru ce iti inchizi ochii ? Cauta de ma vezi, ca eu sunt Hristos. Raspuns-a lui batranul : eu nu voi sa-l vad pe Hristos cu ochii mei in lumea aceasta. Acestea auzind diavolul, s-a facut nevazut.

7) Ne spunea noua avva Or, zicand : eu, fiiior, stiu un om oarecare in pustia aceasta, care zece ani mancare pamanteasca n-a mancat. Ci ingerul lui Dumnezeu ii aducea lui odata la trei zile mancare cereasca si-i da in gura si aceea ii era in loc de mancare si de bautura. Si stiu pe un om ca acela, la care a venit un palc de diavoli luminati, stralucind in chipul unei cete de ingeri si o caruta de foc, cu cai de foc si multime de ostasi inarmati, intocmai cum ar veni un imparat. Venind si apropiindu-se de dansul, i-au zis : omule, tu ai ispravit toate faptele cele bune, vino acum si te inchina mie si te voi lua in caruta aceasta si te voi inalta de pe pamant la cer, ca pe Ilie Tesviteanul si te voi aseza la un loc impreuna cu dansul. El auzind acestea, zicea in gandul sau : eu in toate zilele si noptile ma inchin Imparatului si Dumnezeului meu. Acesta cine este de imi zice mie sa ma inchin lui ? Acestea socotindu-le in gandul sau, a raspuns aceluia ce-i zicea sa i se inchine : eu il am pe Domnul Iisus Hristos, Imparatul si Dumnezeul si Mantuitorul meu, caruia pururea ma inchin ziua si noaptea. Iar tie ti se inchina cei ce sunt cu tine. Acestea auzind diavolul, indata a pierit si s-a facut nevazut cu caruta cu cai si cu toate ostile lui. Acestea le spunea batranul ca despre altcineva, tainuindu-si viata sa. Iar parintii care erau cu dansul, ne-au spus noua, ca el insusi era acela, caruia i s-au intamplat acestea.

8) Un frate oarecare sedea cu tacere linistita in chilia lui, pazindu-si pravila si oranduiala. Vrajmasul diavol, vrand sa-l amageasca si sa-l insele, intr-o noapte culcandu-se fratele in chilia lui, s-a inchipuit vicleanul in chip de inger luminat si mergand la dansul l-a desteptat, zicand : scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta ! Fratele desteptandu-se din somn, l-a vazut pe el stralucind luminat, dar indata s-a facut nevazut. Sculandu-se fratele, s-a apucat de rugaciune si de obisnusita lui pravila, socotind ca ingerul lui Dumnezeu este acel ce l-a desteptat. Cand a fost a doua noapte, daca s-a culcat fratele si numai a adormit, iarasi a venit vicleanul si l-a desteptat, zicand : scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta ! Si asa de multe ori, in multe nopti facandu-i, cum adormea, venea si il destepta. Odata a mers fratele la un batran, care nu era prea departe de dansul si i-a spus, zicand : parinte, pe mine, de catava vreme, in toate noptile, daca ma culc si adorm, indata vine ingerul si ma desteapta la rugaciune. Zis-a lui batranul : dar in ce chip vine la tine ingerul si cum te desteapta ? Raspuns-a lui fratele : dupa ce ma culc si adorm, indata vine la mine ingerul, stralucind luminat si apropiindu-se ma desteapta, zicand : scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta ! Iar eu desteptandu-ma si deschizand ochii il vad pe dansul stralucind luminat si indata fuge si se face nevazut. Asa imi face in toate noptile si nici cat de putin nu ma lasa sa dorm. Zis-a lui batranul : fiule, acela nu este ingerul care doreste binele si mantuirea ta, ci este vicleanul diavol, care vrea si iti doreste pieirea si vrea sa te amageasca pana te vei incredinta lui bine. Apoi te va insela si te va pierde, precum si pe multi altii i-a pierdut. Insa, tu, fiule, nu-l asculta, ci cand va mai veni la tine sa tu destepte. zi-i asa : eu, cand imi va veni vremea de sculat si imi va fi voia sa ma scol, ma voi scula si fara de tine, iar pe tine nu te ascult si nici nu te voi asculta. Aceasta invatatura luand fratele de la acel batran, a mers la chilia sa. Iar daca a venit noaptea si s-a culcat fratele sa doarma, viclealul indata ce a adormit a si venit la dansul si l-a desteptat, dupa cum se obisnuise, zicand : scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta ! Iar fratele i-a raspuns, dupa cum il invatase pe el batranul : eu, cand imi va veni vremea si voi vrea sa ma scol, ma voi scula fara desteptarea ta, iar pe tine nu te ascult, nici nu te voi asculta. Acestea auzind vicleanul, a oftat. zicand : o, calugar nebun si fara de minte si blestemat, ai mers la batranul cet rau si mincinos si te-a inselat. La acel batran a mers ieri un frate, si l-a rugat foarte, ca sa-i faca lui bine, sa-l imprumute cu un galben, fiindu-i de mare trebuinta, dar n-a vrut sa-l imprumute, ci a mintit zicand ca nu are si avea un galben. Deci, din aceasta sa stii si sa cunosti ca acela este un batran rau si mincinos si te-a inselat, fiind prost si fara minte. Acestea zicand vicleanul, s-a facut nevazut. Iar fratele, dupa ce s-a facut ziua, a mers la acel batran si i-a spus, cum i-a zis el vicleanului diavol, precum l-a invatat pe el si ce i-a raspuns lui vicleanul si cum i-a spus lui de un frate ce a venit de s-a rugat sa-i faca lui bine, sa-l imprumute cu un galben si nu l-a imprumutat zicand ca nu are desi avea. Deci l-a intrebat pe batran : sunt asa acestea, parinte ? Raspuns-a lui batranul, zicand : cu adevarat asa este, fiule ! A venit la mine un frate si a cerut sa-i dau un galben imprumut si am un galben, insa am zis ca nu am, pentru ca stiam ca nu ii este de folos acel lucru pentru care cere galbenul, ci mai vartos de vatamarea sufletului ii era. Pentru aceea am socotit mai bine sa spun o minciuna si sa-l izbavesc pe frate de vatamarea sufleteasca. Astfel nu i-am dat galbenul, zicand ca nu am. Ci tu, fiule, pazeste-te si cunoaste-l pe vicleanui vrajmas, care umbla sa te insele ! Si mult fiind invatat si intarit de batranul, a mers la chilia sa.

9) Un frate oarecare, Avramie , traia in pustie si era foarte indaratnic, neascultator si nesupus, umbland numai dupa voia gandului sau si a parerii sale. Acesta cu foarte multa dorinta poftea sfanta preotie si multe naluciri si vedenii ii arata lui inselatorul noaptea in vis pe care el socotindu-le cu amanuntul, le credea ca sunt adevarate. Si de vreme ce multe din cele ce vedea in vis, se izbandeau aievea, se incredea foarte mult visurilor sale. Odata a venit la dansul diavolul in vis, in chipul lui Hristos si cu ingerii Sai si i-a zis : vazut-am multa si marea ta pofta si dorinta, pe care de mult o ai pentru sfanta preotie. Bun si ales lucru doresti, caci in vremile acestea cu mare nevoie se castiga preotia si numai cei ce sunt bogati si de neam slavit o pot castiga. Caci arhiereii s-au facut acum toti lacomi, mandri, mareti si iubitori de cinste. Pentru aceea eu insumi am venit la tine, vazandu-ti multa si marea ta dorinta, sa te hirotonesc si sa te fac preot. Acestea zicand, au inceput ingerii a canta cantare dulce si vesela : axios, adica vrednic ! Si asa l-au tuns pe el si l-au facut preot si dupa ce l-au preotit, l-au lasat si s-au ridicat cu ingerii inaltandu-se la cer. Aceasta facandu-se, s-a desteptat fratele din somnul sau si se minuna si se bucura foarte de acel vis minunat. Asa a crezut ca este preot cu adevarat. Si multumea lui Hristos, ca l-a facut preot si a inceput a-si citi pravila cu incepere preoteasca. Dupa aceea a mers la biserica parintilor, ca sa liturghiseasca, fiind ziua Duminicii. Si se adunasera parintii de prin pustie la biserica. Atunci a venit si el si intrand in biserica, a mers drept in altar si cu mare indrazneala a luat sfintele vesminte sa se imbrace, neintreband pe nimeni. Dar preotii bisericii care erau in altar, vazandu-l ca ia sfintele vesminte preotesti, l-au intrebat, zicand : ce vrei sa faci ? Pentru ce iei vesmintele ? El le-a raspuns : eu vreau sa ma imbrac, sa liturghisesc astazi. Zis-au lui : dar cum vrei sa faci tu aceasta, nefiind preot si cum indraznesti de intri in sfantul altar, unde numai preotii si slujitorii lor intra si cum indraznesti de iei vesmintele preotesti, de care nu ti se cade tie nici sa te atingi ? Au doara ai inebunit ? Raspuns-a lor, zicand : nu ! Nu am inebunit, ci si eu sunt preot ca si voi. Iar ei stiind ca nu este preot, l-au scos afara din sfantul altar. Atunci a inceput a se galcevi si a striga in gura mare, zicand : pentru ce sa ma scoata pe mine afara din altar, ca si eu sunt preot si m-a preotit insusi Domnul Hristos cu sfintii ingeri. Iar parintii vazand si auzind acestea de la dansul, l-au cunoscut ca este amagit si inselat de vrajmasul diavol. Atunci au cunoscut parintii ca pentru indaratnicia, neplecarea si nesupunerea luii, i s-a intamplat aceasta. Si au poruncit parintii de i-au pus fiare mari in picioare si l-au trimis la o manastire afara din pustie si au poruncit sa fie acolo in paza si sa-l smereasca cu ascultari grele, fara de odihna, pana ce se va smeri si isi va cunoaste neputinta si inselaciunea sa. Si asa i-au facut, pana ce a venit el intru cunosunta si a cunoscut inselaciunea si smerindu-se s-a pocait.

10) Spunea cineva despre un calugar ca se ruga lui Dumnezeu sa-l invredniceasca sa fie ca Isaac patriarhul. Si dupa multa rugaminte a lui i-a venit un glas de la Dumnezeu, graind lui; nu vei putea sa fii ca Isaac patriarhul. Si a zis calugarul : de nu voi putea sa fiu ca Isaac, macar sa fiu ca Iov. Glasul iar a grait catre dansul : de vei birui pe diavolul ca si el, vei putea sa fii ca el. Si s-a fagaduit calugarul asa si a auzit glas : mergi in chilia ta si te trezeste ! Iar dupa cateva zile, i s-a aratat diavolul in chipul unui voinic oarecare si a venit la calugar, zicand : parinte, rogu-ma sfintiei tale, fie-ti mila de mine, ca sunt un voinic gonit de imparatul si ia acestea de la mine, adica doua sute de lire de aur, o fata si un fecior, si-i pazeste la tine intr-un loc ascuns, ca eu ma voi duce intr-alta tara. Si calugarul nestiind vanarea diavolului, a zis : fatul meu, nu voi putea sa iau eu, ca sunt un om slab si nu voi putea sa-i pazesc. Si-l indemna vicleanul voinic pe calugar si iar i-a zis calugarul mergi, fatul meu, la acea piatra de le ascunde ! Iar mai pe urma l-a ascultat calugarul si a luat aurul, copilul si fata, batjocorit fiind de dracul. Iar dupa putine zile a ridicat razboi calugarului spre fata si a stricat-o, si s-a cait de lucrul ce facuse si a ucis-o. Dupa aceea i-a zis lui gandul : ucide-l si pe fecior, sa nu ti se vadeasca lucrul. Asa l-a ucis si pe fecior si i-a zis lui gandul iarasi : ia aurul ce ti-a dat si fugi in alta tara pentru galceava celui ce ti-a dat aurul. Si sculandu-se de acolo, s-a dus intr-alt loc si a inceput din aur a zidi biserica. Si sfarsind el lucrul, iata a venit diavolul in chip de voinic si a inceput a striga si a grai acolo : nevoie mare, ajutati-mi ! Acest calugar din aurul ce i-am dat eu a ridicat biserica aceasta. Si s-a sculat norodul acelui loc si cu toata ocara l-a gonit pe acel viclean voinic. Dar el laudandu-se, a mers de acolo graind ca altele va face calugarului, care nu i-a trecut prin minte vreodata si asa laudandu-se s-a dus. Iar calugarul nu se odihnea nici noaptea, nici ziua, luptandu-se cu cugetele, pana ce l-a biruit cugetul a se duce din acel loc, zicand : a ajuns a se vadi lucrurile mele, asa ca lua-vol aurui ce mi-a ramas si ma voi duce intr-alta cetate mai departe, unde voinicul acela nu va mai putea veni. Deci a mers intr-alta cetate si a cazut acolo in curvie cu fata unui calau, pe care stapanul locului aceluia il avea la taierea vinovatilor. Si vorbind tatal ei, a luat-o lui nevasta. Dupa catava vreme a murit tatal fetei si a venit stapan nou in locul stapanului cel vechi. Si a cautat dupa tocmeala craiasca, un om sa-i slujeasca la taierea vinovatilor si au zis oamenii : noua asa ne este obiceiul : cel ce a luat fata mortului, acela sa ia si slujba, macar de n-ar si voi. Si este la noi unul ca acela, care si cinul calugaresc ni se pare ca a tinut. Iar el a zis : mergeti de-l aduceti la mine, si-l adusera la stapan si i-a zis sa-i slujeasca neaparat. Si a cazut un om oarecare in osanda de moarte si a primit porunca cel care odinioara fusese calugar, iar acum ucigator. De ma veti credea, firea milosardiei nu ma lasa fara de lacrimi a trece povestea acestui sarac. Si i-a poruncit lui stapanul sa adune smoala si alte chinuri, pentru cei osanditi. Facend el aceasta. iata si satana a venit in chip de voinic si a inceput a striga unele ca acestea, incat si norodul se stransese la glasul lui, caci cerea de la stapanitor dreptate si izbandire cu staruinta. Raspuns.a stapanul si a zis catre dansul : conteneste, voinice si ia aminte, si mai cu intelegere spune despre tine ! Nu striga latrand ca un caine. Iar voinicul a grait catre stapan : acest calau, era odata calugar, Iar eu fiind gonit de oarecari vrajmasi ai mei, i-am dat aur mult, un copil al meu si o fata. Deci porunceste sa-mi iau inapoi ce i-am dat. Stapanul a primit cu dulceata aceste lucruri si l-a intrebat pe cel ce era odinioara calugar, iar acum calau : oare cuvintele acestui voinic adevarate sunt ? Iar el zise : asa este. Si ispitindu-l a intoarce cele date lui, a spus despre uciderea feciorului, a fetei si cheltuirea aurului dar neavand stapanul ce lua de la dansul, a poruncit sa fie pedepsit cu moartea blestematul calau. Astfel ducandu-l la locul de pierzare, i-a iesit inainte voinicul si vrajmasul lui si i-a zis : oare stii, parinte, cine sunt eu ? Iar el zise : adevarat, tu esti voinicul de la care acum cunosc tot raul. Voinicul a zis catre dansul : eu sunt de care ai auzit : satana. Eu l-am inselat pe Adam si Eva, cei dintai ziditi, eu bat razboi cu oamenii si nu las pe niciunul sa se mantuiasca, sau sa fie ca Isaac, sau ca Iacob, ci ma nevoiesc sa-i fac ca Ahitofel, sau ca Iuda Iscarioteanul, sau ca si Cain si ca batranii cei din Babilon si ca cei ce sunt asemenea lor. Sa ma crezi ca si tu fusesesi batjocorit de mine si nu ai stiut sa te lupti cu razboiul cel ascuns. Si dracul zicand acestea si altele multe decat acestea, numaidecat s-a facut nevazut. Iar acel sarac calugar si vartos ucigas, a patimit moarte de spanzurare, batjocorit fiind de dracul, pentru marirea desarta si inaltarea mintii lui

11) Doi frati s-au dus in pustia cea mai dinauntru si sase zile se desparteau unul de altut, iar in a saptea zi intalnindu-se, faceau rugaciunile si mancau impreuna, nimic mai mult vorbind intre dansii. Deci, mergand dracii la unul dintr-insii, il amageau in multe feluri si ii aratau mai inainte veniri de frati si cele ce se faceau in multe locuri. Acestea vazandu-le si auzindu-le el ca se fac intocmai, credea lor, socotind ca sunt ingeri cei ce ii vestesc lui mai inainte acestea. L-au oprit sa se mai duca si la fratele sau in ziua cea oranduita. Deci, s-a dus odata sa-l cerceteze pe un frate in manastire si a aratat unora din manastire, intreband ca pentru altul de este cu putinta ca cineva sa stie cele din lume. Iar ei auzind si cunoscand ca el este cel inselat, l-au cercetat, zicand : daca te indeletnicesti cu acestea, sa nu mai vii la noi. Si indata s-a pocait, lepadand toate. Intorcandu-se la locul sau, au venit iarasi dracii dupa obicei, sa-l amageasca, dar el ii numea mincinosi si ii certa. Si indata s-au prefacut in dobitoace necuvantatoare si ingrozindu-l, s-au dus.

12) Spuneau unii despre un batran, ca sezand in chilia sa si nevoindu-se, ii vedea pe draci aievea si ii defaima. Iar diavolul vazandu-se biruit de batranul, a venit si i s-a aratat, zicand : eu sunt Hristos ! Batranul vazandu-l, si-a inchis ochii iar diavolul a zis : pentru ce iti inchizi ochii ? Eu sunt Hristos ! Raspuns-a batranul : eu pe Hristos nu voiesc sa-l vad aici. Iar demonul auzind aceasta, s-a facut nevazut.

13) Catre alt batran au zis dracii : voiesti sa-l vezi pe Hristos ? Si le-a raspuns : anatema voua si celui pentru care ziceti ! Caci in Hristosul meu cred, care a zis : de va zice voua cineva, iata aici este Hristos, iata acolo este, voi sa nu credeti. Si auzind dracii, s-au facut nevizuti.

CAPITOLUL V.

PENTRU POST SI INIRANARE, NU NUMAI DE BUCATE, CI SI DE ALTE PATIMI VATAMATOARE DE SUFLET

1) Zis-a un batran : unii oameni sunt din firea lor tacuti si posomorati si nu graiesc, nici vorbesc mult, ci tacerea acelora nu castiga dar. Altii sunt tacuti pentru lauda si slava omeneasca, si aceia nu se folosesc cu nimic din tacerea lor. Iar altii sunt tacuti pentru Dumnezeu si aceasta este cu adevarat fapta buna si dobandesc dar de la Dumnezeu.

2) Ne spune noua un ucenic al unui batran, despre batranul sau, ca douazeci de ani, nu s-a culcat sa doarma si dormirea lui era sezand pe un scaunas, lucrand lucrul sau, iar mancarea lui era la doua zile, uneori la trei si chiar la cinci zile.

3) Inca ne spunea noua si aceasta, zicand : intr-una din zile, ne citeam noi pravila dupa obicei impreuna cu batranul meu, si citind eu psalmii, am gresit si am sarit un cuvant dintr-un psalm si n-am priceput. Dupa ce am savarsit slujba, mi-a zis batranul : eu, fiule, cand imi fac pravila si rugaciunea, atunci mi se pare ca arde foc sub mine si nu poate sa umble mintea si gandul meu incoace si incolo. Tie unde iti era mintea si gandul tau cand citeai psalmii, de ai trecut un cuvant din psalmi ? Nu stii, ca in vremea cand iti faci rugaciunea inaintea lui Dumnezeu stai si cu Insusi Dumnezeu graiesti ?

4) Un batran oarecare s-a imbolnavit de o boala foarte grea si curgea sange dinlauntrul lui iar unui frate, facandu-i-se mila de dansul i-a fiert putina mancare si aducandu-i l-a rugat sa manance, zicand : rogu-te, parinte, gusta si mananca putin din aceasta mancare, ca ti-am adus si poate o sa-ti fie de folos. Batranul cautand la dansul, i-a zis : Domnul sa-ti primeasca dragostea, frate, dar adevar zic tie, ca as vrea sa ma lase Dumnezeu asa, in aceasta boala, chiar si pana la treizeci de ani. Si n-a vrut sa guste. Iar fratele mirandu-se de aceasta rabdare a acelui batran, s-a dus luand mult folos.

5) Un batran oarecare, pustnic, se infrana sa nu bea apa patruzeci de zile, si cand era caldura mare, isi spala paharul cel de baut apa si umplandu-l cu apa il punea inaintea sa. Odata l-au intrebat fratii, zicand : de ce faci asta parinte, ca de apa postesti si nu bei, iar paharul il umpli cu apa si-l pui inaintea ta ? Batranul le-a raspuns : pentru ca vazand paharul plin cu apa inaintea mea mai multa sete si pofta sa-mi fie, si sa ma silesc sa patimesc si sa rabd, ca mai multa plata sa iau de la Dumnezeu.

6) Ne spunea un batran, zicand : fiilor, eu am petrecut in adancul pustiului cu alti parinti saptezeci de ani, postind, si mancarea noastra acolo nu era alta decat legume si putine finice ( curmale ).

7) Zis-a un batran : fratilor, imbuibarea pantecelui este maica curviei, iar postul si infranarea este bogatia sufletului, deci aceasta sa ne silim sa o castigm cu smerita intelepciune, pazindu-ne de mandrie, placere si de lauda oamenilor care este maica tuturor rautatilor.

8) Zis-a iarasi : fiilor, bine este a-i satura pe cel sarac si flamand si asa sa postesti.

9) Zis-a iarasi : fiilor, trebuie ca noi mai mult cu cuvintele cele dumnezeiesti sa ne hranim si cu invataturile sfintilor parinti sa praznuim, nu numai pantecele sa-l hranim si sa-l saturam si de suflet sa nu purtam grija, ci duhovniceste sa praznuim veselindu-ne.

10) Spuneau parintii despre un batran induhovnicit care traia in lavra parintelui Petru, ca a sezut intr-o pestera cincizeci de ani, si in acei ani nici paine n-a mancat, nici vin n-a baut, ci numai paine de tarate, de trei ori pe saptamana.

11) Un sihastru oarecare traia in adancul pustiului de treizeci de ani. Mancarea lui era o buruiana oarecare, ce crestea in acea pustie. Mai tarziu a inceput a gandi si a grai in sine, zicand : in zadar ma necajesc de atatia ani aici, in aceasta pustie si nu mananc decat aceasta buruiana si nici o descoperire sau vedenie in vis sau aievea nu vad, sau nici o minune n-am facut, precum faceau alti parinti inainte de mine. Ci mai bine sa las aceasta pustie fara de nici un folos si sa ies in lume, ca si acolo cel ce vrea sa se mantuiasca, se mantuieste. Aceasta gandind el si vroind sa plece din pustie in lume, i s-a aratat ingerul Domnului si standu-i inainte, i-a zis : ce vrei sa faci, batranule ? Pentru ce primesti in inima ta acele ganduri si sfaturi vrajmasesti ? Adica, pentru ca nu faci minuni, sa iesi in lume ? Dar ce minune mai mare decat aceasta doresti, ca de atatia ani traiesti aici in aceasta pustie si Dumnezeu te hraneste, te intareste, te pazeste si nimic nu-ti lipseste ca si unuia din lavra ? Deci, pentru ce te supui sfatului vrajmasului ? De acum sa nu te mai supui gandurilor si sfatului vrajmasesc si sezi aici, in acest loc pana la sfarsitul tau, si te roaga lui Dumnezeu ca sa-ti dea smerenie si rabdare ! Iar el fiind intarit de sfatul ingerului, a petrecut acolo toata vremea vietii sale si s-a mantuit.

12) Zis-a un batran : de vrei sa vorbesti de greseala si pacatul vreunui frate, socoteste ca de vei crede ca il vei indrepta pe el, sau il vei folosi pe altul, atunci sa graiesti, iar in alt chip de vei vorbi, adica cu rautate numai ca sa-l mustri si sa-i descoperi, sa-i arati greseala si pacatut lui inaintea altora, sa stii ca nu o sa scapi de dumnezeiasca certare, ci si tu singur in aceeasi greseala si pacat, sau intr-altul mai rau vei cadea, parasindu-te ajutorul lui Dumnezeu si de altii fiind mustrat, te vei rusina.

13) Zis-a un batran oarecare : fiilor si fratilor, sa intelegeti si sa stiti toti, ca nici una din faptele cele bune nu este asa de iubita si placuta lui Dumnezeu, si de nici una nu se bucura Dumnezeu asa de muit, ca atunci cand se intampla omului sa cada in vreo scarba oarecare, ori in ce chip ar fi, iar el cu multumire rabda bucuros, pana la sfarsit. La fel si de la cel ce este bolnav cu trupul sau, nu cere Dumnezeu, nici cearca de la dansul post, infranare la mancare si bautura, sau alta osteneala de nevointa a trupului, decat rabdare, multumita si rugaciune duhovniceasca si sa-i fie mintea si gandul pururea la Dumnezeu. Iar postul si osteneala trupeasca le face omul pentru infranarea zburdarilor necuratelor pofte si a patimilor trupului, ca boala trupului este mai presus si mai tare decat postul si decat orice alta nevointa si osteneala a trupului. Pentru aceasta de la bolnav nu se cere, nici se cearca post, infranare si alte osteneli, ci datoria lui este sa multumeasca pururea, cu osardie si cu toata inima lui Dumnezeu, rugandu-se sa-i dea rabdare.

14) Zis-a un batran oarecare : se bucura calugarul tanar, cand se apropie ziua vreunui praznic, stiind ca atunci o sa se puna la masa mai bune bucate, iar celui ce este adevarat calugar, mancarea cea mai buna si bautura lui sunt umilinta si lacrimile.

15) Zis-a un batran oarecare, ucenicului sau, invatandu-l : fiule, pazindu-te, poarta grija ca niciodata sa nu iasa cuvant rau si necuvios din gura ta.

16) Odata preotut Schitului a mers la arhiepiscopul Alexandriei pentru o trebuinta bisericeasca. Daca s-a intors si a venit la Schit, il intrebau fratii, zicand : cum ai umblat, avvo ? Ce ai vazut in oras ? Raspuns-a lor : eu, fratilor, alta fata de om n-am vazut in cetate, decit pe arhiepiscopul. Iar ei auzind aceasta, se minunau si dupa acest cuvant al lui au inceput toti fratii foarte tare a pazi acel obicei, adica a-si pazi ochii lor de vederile nefolositoare.

17) Un frate oarecare avea o sora dupa trup, care era calugarita intr-o manastire de maici si auzind el ca s-a imbolnavit sora lui si urma sa moara, a mers sa o cerceteze de boala ei, fiindca n-o vazuse de multa vreme. Ea insa fiind foarte inteleapta si cuvioasa, se pazea sa nu vada niciodata barbat cu ochii, nu numai straini, dar nici pe fratele ei, nu vroia sa-l vada. Deci surorile i-au spus ca a venit fratele ei si asteapta la poarta, vrand sa intre in manastire, s-o vada si s-o cerceteze in boala ei. Ea auzind ca a venit fratele ei cu atata dorinta sa o vada a lacrimat si a suspinat din inima si chemand pe o sora care era mai batrana si foarte inteleapta si cu frica lui Dumnezeu, a rugat-o sa mearga afara la poarta manastirei, unde sta si asteapta fratele ei si sa-i spuna asa : aceste cuvinte ti-a spus tie sora ta : prea dulcele si prea doritorul meu frate, pentru osteneala ce ai facut de ai venit aici, dorind sa ma vezi si sa ma cercetezi pe mine, sora ta, Domnul Dumnezeul nostru sa-ti plateasca cu darul si mila bunatatii Sale. Iar, ca sa ma vezi cu ochi tai aici, in acest veac, de nici un folos sau mangaiere adevarata nu ne este noua. Ci mergi, frate, si te intoarce cu pace la chilia ta si fii ingaduitor si ne vom vedea in veacul viitor, unde este bucuria si mangaierea cea adevarata. Acestea auzind el, s-a intors si a venit cu mult folos cu mare mangaiere si nadejde la chilia lui.

18) Spunea un frate ca umbland prin niste munti mari, a gasit un batran in varful unui munte inalt, avand chilie buna, zidita si facuta din piatra si acoperita cu lespezi late si o ograda imprejurul chiliei, unde se afla un izvor de apa curata. Si-mi spunea mie acel batran, zis-a fratele, ca i s-au implinit lui cincizeci de ani de cand nu s-a pogorat din varful acelui munte inalt, iar hrana lui erau radacinile si buruienile care cresteau pe varful muntelui si bautura lui apa de izvor.

19) Au fost doi frati care vietuiau aproape, iar unul din ei baga in ascuns paine in painile ale celuialt, sau altceva baga in taina in lucrurile celuilalt frate de aproape. Acela insa nepricepand, se mira ca se inmultesc ale lui. Intr-o zi venind in pripa, l-a prnis facand acestea si a inceput a se certa cu el zicandu-i : cu cele trupesti ale tale ai furat cele duhovnicesti ale mele si cerea de la el fagaduinta sa nu mai faca mai mult aceasta si asa l-a iertat.

20) Au povestit unii despre un batran ca a poftit odinioara sa manance o smochina si luand-o a spanzurat-o inaintea ochilor sai si se muncea caindu-se, ca a venit in poftire, nebiruindu-se de pofta.

21) Se povestea si un lucru ca acesta : era un batran mare si vazator cu mintea si s-a intamplat ca el odata sa sada cu mai multi frati la masa si cand mancau ei, lua aminte batranul cu duhul si vedea ca unii mananca miere, altii paine, iar altii baliga. Si se minuna si se ruga lui Dumnezeu, zicand : Doamne, descopere-mi taina aceasta, ca aceleasi bucate fiind puse pe masa inaintea tuturor, cand mananca se vad asa schimbate. Si i-a venit lui glas de sus, zicand : cei ce mananca miere, sunt cei ce cu frica, cu cutremur si cu bucurie duhovniceasca sed la masa si neincetat se roaga si rugaciunea lor ca tamaia se suie la Dumnezeu. Cei ce mananca paine, sunt cei ce multumesc pentru impartasirea celor daruite de la Dumnezeu iar cei ce mananca baliga sunt cei ce cartesc si zic : aceasta este buna, aceasta este putreda. Deci nu trebuie sa zicem acestea sau asa sa socotim, ci mai vartos sa proslavim pe Dumnezeu si laude sa-i inaltam Lui, ca sa se plineasca cuvantul cel zis de Apostol : ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti.

22) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : iata, ma duc undeva cu fratii si ne pune noua inainte sa mancain si poate fratii, ori pentru infranare, ori dupa masa fiind, nu voiesc sa manance, iar mie imi este foame. Ce voi face ? Si i-a raspuns batranul : daca tie iti este foame, ia aminte la cei ce sed cati sunt ! Socoteste si cele puse inainte si partea ce socotesti ca ti se cuvine tie, aceasta mananc-o. Si nu-ti este tie greseala; trebuinta ta ti-ai implinit. Iar de te vei birui si vei manca mai mult, aceasta iti este tie prihana.

CAPITOLUL III.

PENTRU GRIJA SI PLANGERE

1) Un batran oarecare a adormit in Domnul si peste putina vreme iar a inviat, iar fratii au inceput a-l intreba, sa le spuna, ce a vazut acolo. El le-a raspuns, zicand : fiilor, eu acolo inca n-am apucat sa merg sa vad ceva, decat am auzit tipete si vaiete, cu glasuri de multime de noroade strigand : vai si amar mie ! Asa ni se cade si noua pururea a plange in viata aceasta si a zice : Vai ! Vai ! Si : amar mie ca am scarbit pe Domnul Dumnezeul meu !

2) Intrebat-a un frate pe un batran oarecare, zicand : ce sa fac, parinte, sa ma mantuiesc ? Batranul i-a raspuns : mergi, fiule si sezi cu liniste si cu tacere in chilia ta si sileste-ti inima sa plangi si sa versi lacrimi din ochii tai ! Asa fa si te vei mantui.

3) Ne spunea noua un batran oarecare, ca era un tanar care dorea si voia sa iasa din lume si sa mearga la o manastire sa se faca calugar si nu-l lasa mama sa nicidecum sa faca aceasta. El totdeauna zicea mamei sale : lasa-ma sa merg la manastire dupa dorinta mea, caci vreau sa-mi mantuiesc sufletul ! Iar ea, de multe ori oprindu-l n-a mai putut sa-l opreasca, ci l-a slobozit si el s-a dus. Asa mergand la o manastire, s-a calugarit si a inceput a trai in trandavie si lenevie, neavand nici o purtare de grija pentru mantuirea sa. Dupa catava vreme i-a murit mama, iar el petrecandu-si zilele sale asa, in multa lenevie si nepurtare de grija i s-a intamplat de s-a imbolnavit de o boala foarte grea, lesinand, a vazut o vedenie foarte inspaimantatoare. A fost rapit si dus in temnitele iadului, unde sunt sufletele oamenilor celor osanditi la muncile cele vesnice. Acolo a gasit-o pe mama lui zacand impreuna cu cei osanditi. Ea, daca l-a vazut s-a mirat si i-a zis : dar aceasta ce este, fiul meu ? Si tu esti osandit aici, in acest loc, care este al celor osanditi ? Unde este cuvantul tau, fiule, in care spuneai ca mergi la manastire sa te calugaresti, sa-ti mantuiesti sufletul ? El s-a rusinat de acele cuvinte ale mamei si neavand ce sa-i raspunda tacea mahnit. Asa tacand, a auzit glas poruncind si zicand : luati-l pe acesta de aici si-l duceti acolo, de unde l-ati luat, caci nu v-am trimis sa-l aduceti aici, ci pe cutare din cutare manastire, care este numit cu acelasi nume. Acestea graindu-se, s-a desteptat, si venindu-si in fire, a spus tuturor fratitor inspaimantatoarea vedenie. Iar ei auzind, se minunau. Apoi au trimis la acea manastire sa-l vada pe calugar, la care s-a trimis sa-l ia si sa il duca la locul osanditilor. Mergand trimisul, l-a gasit raposat. Si asa mai vartos se minunau toti fratii, incredintandu-se de acea vedenie inspaimantatoare. Iar acestui frate, cu mila lui Dumnezeu, a inceput a-i fi mai bine. Curand dupa aceea l-a lasat infricosata vedenie pe care i-a aratat-o Domnul Dumnezeu. si s-a inchis intr-o chilie si sezand plangea cu lacrimi ziua si noaptea in toata viata sa, ingrijindu-se pentru mantuirea sufletului si caindu-se pentru viata lui cea de mai dinainte, petrecuta in lenevire si in desert. Si atata ii daduse Dumnezeu lui umilinta, lacrimi si plangere, incat de multe ori mergeau fratii la dansul si voiau sa-l mangaie sa nu inebuneasca de atata plangere. El insa nu voia nicidecum sa se mangaie, ci le zicea lor asa : fratilor, de vreme ce n-am putut de rusine sa sufar dojenirea de la maica mea, cum voi putea suferi rusinea cea care va fi inaintea lui Hristos si a sfintilor Sai ingeri in ziua judecatii ?

4) Zis-a un batran oarecare : la infricosata a doua venire a lui Hristos, dupa invierea mortilor, de s-ar putea sa mai moara oamenii, toti ar muri de frica si de marea spaima ce va fi atunci. Ca infricosat este a vedea cerul desfacandu-se si Dumnezeu aratandu-se cu manie si urgie, cu oaste de ingeri fara numar; si toti oamenii cati s-au nascut pe pamant, de la Adam pana atunci, impreuna de fata vor sta, asteptand fiecare hotararea lui judecata. Pentru aceea, acestea gandindu-le pururea si asteptandu-le noi, datori suntem a trai ca si cum am fi in toate zilele intrebati si cercati pentru viata noastra, de Insusi Domnul Dumnezeu.

5) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : oare, parinte, pentru ce imi este inima asa de impietrita, incit n-am nicidecum frica lui Dumnezeu in inima ? Batranul i-a raspuns : mi se pare, fiule, ca deoarece nu are omul mustrarea inimii, pentru aceasta nu dobandeste frica lui Dumnezeu. Si i-a zis lui fratele : dar ce este parinte, acea mustrare a inimii ? Zis-a lui batranul : intistrarea inimii aceasta este, sa se mustre omul pe sine totdeauna in toate lucrurile sale, zicand asa : adu-ti aminte, ticaloase, ca dupa scurta vreme o sa stai inaintea lui Dumnezeu si o sa dai raspuns pentru toate lucrurile si vorbele, gandurile si cugetele tale. Deci dar, de ce trebuie sa sezi cu oamenii la vorba desarta ? Intru acestea, fiule, invatandu-te si deprinzandu-te a le vorbi pururea in gandul tau, iti va veni frica lui Dumnezeu in inima si te vei mantui.

6) Zis-a un batran : precum umbra noastra pururea o avem cu noi, ori incotro mergem, asa ni se cade noua sa avem umilinta si plangerea pururea cu noi, ori incotro vom merge si ori unde vom fi.

7) Un frate l-a intrebat pe un batran oarecare, zicand : spune-mi mie, parinte, ce voi face, ca doreste sufletul meu lacrimi si nu am, ca-mi este inima foarte impietrita pentru umilinta, macar ca citesc vietile sfintilor parinti sau le aud; si nicidecum nu-mi pot umili inima si foarte scarbit e sufletul meu de aceasta. Batranul i-a raspuns : fiii lui Israil dupa 40 de ani au intrat in Pamantul Fagaduintei, in care, daca au intrat, nu s-au mai temut de razboaie. Asa si noua ne-a poruncit Dumnezeu, sa ne mahnim si sa ne scarbim pentru mantuirea noastra. Caci scris este : cu multe scarbe ni se cade sa intram intru Imparatia Cerului, iar fara de scarbe, nu vom putea intra in Pamantul Fagaduintei. Asculta, fiule, sa-ti spun o istorie a unui tanar. Era un tanar care dorind viata calugareasca, a mers la muntele Nitriei si acolo s-a facut calugar. Si era chilia lui aproape de chilia unui frate, pe care il auzea in toate zilele plangandu-si cu mare tanguire si lacrimi pacatele sale, iar inima lui era impietrita si nu-i venea umilinta si lacrimi ca sa poata plange. Deci se intistra pe sine zicand : nu vrei ticaloase, sa plangi si sa versi lacrimi pentru pacatele tale acum pana ai vreme si esti fara de simtire si nebagator de seama ! Sa stii, ca daca nu vrei sa plangi, eu te voi face si te voi invata sa plangi. Si avea o funie tare impletita si luand acea funie, se desbraca de haine si se batea cu funia peste spatele gol, pana cand i se ranea foarte trupul lui si nu mai putea suferi si atunci incepea sa planga. Iar acel frate, care era aproape de dansul cu chilia, luand seama ce face si vazandu-l de multe ori facand asa, batandu-se si insusi muncindu-se, se minuna foarte. Si a inceput a se ruga lui Dumnezeu ca sa-i arate, daca este placut lui Dumnezeu lucrul acelui frate, care se bate el insusi, si se munceste asa ? Si i-a aratat lui Dumnezeu. Intr-o noapte in vis l-a vazut fiind in ceata mucenicilor, purtand cununa muceniceasca pe cap si il arata lui cineva cu degetul, zicand : vezi, iata mucenicul cel bun, care rabda pentru Hristos ! Acesta impreuna cu mucenicii fiind primit, s-a incununat. Asa si tu, fiule, sileste-te pentru Hristos sa patimesti si sa rabzi toate scarbele ce ti se vor intampla si asa nu numai umilinta si lacrimile pe care le doresti, ti le va da Dumnezeu, ci si cu cununa muceniceasca te va incununa.

8) Un frate l-a intrebat pe un batran zicand : ce voi face, parinte, ca sa ma mantuiesc ? Spune-mi un cuvant de invatatura ! Batranul i-a raspuns : cand a batut si a certat Dumnezeu Egiptul, atunci nu era acolo nici o casa in care sa nu fie plangere. Asa fa si tu, fiule, de vrei sa te mantuiesti : lacrimeaza si plangi si Dumnezeu te va mantui si te vei mantui.

9) Ne spuneau noua parintii ca sezand ei odinioara la masa unui frate si pentru dragoste ospatand, a ras un frate la masa. Si vazand aceasta avva Ioan, a plans si a zis : ce este in inima acelui frate de a ras, fiind dator a plange, fiindca mananca din osteneala straina ?

10) Un batran l-a vazut pe un frate razand si i-a zis : frate, dar nu stii ca avem sa dam cuvant de toata viata noastra inaintea lui Dumnezeu Celui ce este peste cer si peste pamant si tu razi in loc sa plangi ?