Astăzi Biserica Ortodoxă sărbătorește în calendarul ei pe cei 14.000 de prunci uciși de regele Irod în zilele nașterii lui Hristos. Irod află de la magii ajunși în Ierusalim că în hotarele teritoriului condus de el, Iudeea, s-a născut un prunc căruia i se spune: regele Iudeilor. Simțindu-și amenințat tronul, Irod cheamă pe toți cărturarii și arhiereii poporului pentru a-i întreba unde scrie în lege (în Vechiul Testment / în cărțile sfinte ale lui Israel) că se va naște Hristos. Aceștia îi spun că în Betleemul Iudeii.

Acum îi lipsea să afle doar data când s-a născut, pentru a-și da seama cât de mare este pruncul. Irod îi îndeamnă pe magi să meargă și să-l afle pe acest prunc și în caz că-l vor găsi, să-l cheme și pe el pentru a se închina. De fapt Irod aștepta ca magii să-l afle pe Iisus, ca el să-l poate omorî mai repede și să scape de această frică a pierderii regatului, a pierderii puterii.

După ce-L găsesc pe Hristos, închinându-se și oferindu-i daruri, magii sunt înștiințați în vis de către Dumnezeu să se întoarcă pe altă parte, pentru a nu da de veste lui Irod. Magii pleacă iar Irod, după ceva vreme, văzând că magii l-au păcălit, hotărăște să omoare pe toți băiețeii de sub doi ani din regatul său, sperând ca între ei să se afle și Iisus, regele Iudeilor.

Pare o poveste de basm, și când o relatezi parcă ai povesti un film, dar e foarte adevărat, regele Irod a omorât cu sânge rece, fără pic de milă, copilașii a 14000 de mămici, care au rămas răcnind de durere în fața acestui genocid. Cum se poate întâmpla așa ceva? Cum poate fi un om așa de meschin, cinic, egoist și fără pic de frică de Dumnezeu?

Uneori prietenii îmi mai povestesc despre răutățile care se întâmplă în lumea în care trăim, și mă întreabă: „Cum este posibil așa ceva?” Haideți să vă spun ce cred eu. Maximul de degradare umană eu cred că este înfăptuit de acele persoane care fură copii din parcuri, îi omoară și apoi le vând organele, obținând de pe urma lor bani. Dacă oamenii, în disperarea și lăcomia lor după bani au ajuns să facă așa ceva, atunci totul e posibil. Ce poate fi mai rău decât atât? Ce inimă să ai încât să omori un copilaș nevinovat, un îngeraș...?

Cum de a putut Irod omorî 14.000 de prunci? Știți care e răspunsul meu, acum la 28 de ani de viață? Poate peste 10 ani voi gândi altfel dar acum eu cred că oamenii fac orice pentru bani și putere. Puterea și bogăția sunt cele mai mari ispite pentru omul contemporan... poate așa a fost din totdeauna. Uitați-vă în politica românească, uitați-vă cât de corupt este tot sistemul administrativ din România! Noi oamenii facem orice pentru bani, pentru plăcerile pe care le putem obține cu banii. Noi oamenii suntem avizi după putere pentru că suntem avizi după atenția pe care vrem să ne-o acorde alții.

Irod, n-ar fi suportat ca peste câțiva ani să fie dat la o parte de pe tron și el să rămână un simplu muritor de rând, un om care poate ar fi fost umilit de ceilalți după căderea din tron, ca o consecință a răutăților pe care le-a făcut altora. Un om care a condus ca un tiran știe bine că înlăturarea sa după tron înseamnă de fapt umilința totală și cel mai probabil moartea.

Ce zice Hristos: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.” (Ioan 15, 13).  De aici rezultă că nu există ură mai mare decât să pui sufletul tău mai presus decât a celorlalţi, într-un egoism dus la extrem.  Pentru Irod sufletul lui a fost mai important decât sufletele celor 14.000 de prunci. Irod nu s-a gândit nicio clipă la binele regatului pe care-l conducea, pentru care 14.000 de prunci ar fi însemnat 14.000 de viitori oameni de nădejde ai regatului, ci s-a gândit doar la el, și la binele lui.
Ce educația a primit un astfel de om încât a putut ucide atâția copii fără a sta prea mult pe gânduri?

Eram în facultate în anul I și părintele Constantin Coman, profesorul nostru de Noul Testament, era la catedră, într-un amfiteatru cu 2-300 de persoane. Urma să ne alegem un șef de an și părintele era prezent acolo între noi ca să medieze procesul democratic al alegerii. Înainte să se facă propunerile de studenți pentru a candida la această funcție, părintele ne spune: „Aveți grijă pe cine puneți șef de an, să nu cumva să alegeți pe cel mai bun la învățătură, pentru că unul ca acesta va fi interesat doar de el însuși... alegeți pe cineva popular, pe cineva care să vă reprezinte interesele”.

Am rămas cu gura căscată, nu-mi venea să cred ceea ce aud. Proveneam dintr-un sistem școlar și dintr-o familie care mi-a spus mereu: „învață, învață, învață!” și niciodată „iubește, iubește, iubește!”. De mic toți m-au învățat că trebuie să fiu cel mai bun, să învăț cel mai bine, că să mă pot realiza în viață. Adesea eram arătat cu degetul pentru că cei din jur iau note mult mai mari și se descurcă mult mai bine la școală, iar eu eram un elev mediocru.

Cuvintele părintelui Coman mi-au deschis ochii. Am povestit această întâmplare de mai multe ori în articolele mele, și o voi mai povesti de câte ori voi simți că este nevoie, pentru a înțelege că finalitatea educației oferite copilului este: iubirea. Noi ne creștem copiii pentru a învață să se iubească între ei ca oameni, și împreună să-L iubească pe Dumnezeu.

Ceea ce se întâmplă astăzi în lume, este o consecință directă a educației pe care copiii au primit-o în familiilor lor. Haideți să vă dau un exemplu:

Să presupunem că într-o clasă de grădiniță, pe o masă s-ar afla o savarină, iar în jurul mesei 10 copii cu părinții lor. Ce s-ar întâmpla dacă fiecare părinte i-ar spune la ureche copilului său: „tati, prăjitura aceea de pe masă este a ta, du-te și mânânc-o”? Toți cei 10 copiii ar fugi spre prăjitură și când ar ajunge la ea, s-ar stârni un conflict... Ar începe să se certe, să se bată, și până la urmă să stâlcească prăjitura și nimeni să nu fie mulțumit.

Dar dacă fiecare părinte i-ar spune copilului său la ureche: „tati, o mică parte din acea prăjitură este a ta, vorbește cu prietenii tăi și încercați să vă înțelegeți în așa fel încât să ajungă tuturor” ? Copiii ar veni încet spre masă și începând să se uite unii la alții, ar porni discuțiile....și ușor ușor dintre ei se va ridica un mic lider, care probabil va împărți prăjiturica, pentru ca fiecare să-și ia partea sa.

Când îți înveți copilul să fie cel mai bun, să fie primul în grupul lui, să aibă hainele cele mai frumoase, serviciul cel mai bun, banii cei mai mulți, casa cea mai luxoasă, funcția cea mai înaltă, atunci îi spui de fapt la ureche: „tati, prăjitura aceea de pe masă este a ta, du-te și mânânc-o”.

Eu, ca voi toți de altfel, am învățat la școală foarte multe lucruri, dar niciodată nu a venit un profesor să-mi spună de ce învățăm o anumită lecție. Profesoara de matematică intră în clasă și spune ”astăzi vă voi preda integrala”. Ia creta, începe să înșire explicații și formule pe tablă și apoi așteaptă ca toți să le memorăm. Dar de ce nu-mi spune la ce-mi vor folosi integralele în viață? pentru că aflând aș fi poate mult mai motivat să învăț.

Dacă profesoara ar intra și ar spune, „copiii v-ați gândit vreodată de câtă vopsea este nevoie să vopsiți un scaun?” Iar copiii ar răspunde: „Da! Calculăm aria fiecărei părți componente a scaunului și totalizându-le aflăm câtă vopsea aveam nevoie.”

„Da, dar unele părți ale scaunului au forme neregulate, și aria lor nu poate fi calculată cu o formulă standard, ci poate fi calculată doar cu ajutorul integralelor” spune profesoara. În acel moment copiii ar conștientiza că integralele au aplicabilitate practică în viață și merită să le înveți.

Revenind acum, ne întrebăm care e scopul educației pe care o dăm copiilor noștri? Să facă bani cât mai mulți și cu ajutorul lor să-și satisfacă plăcerile? Să fugă după bani toată viața lor, să calce peste ”cadavre”, să facă orice compromis, pentru ca până la urmă să obțină bani și putere?

Când vedem ce luptă mare se dă pentru bani și putere, de ce să ne lăsăm copiii pradă unui război în care probabil vor cădea victime?

Dacă fiecare familie și-ar educa fii să împartă, să ierte și să iubească, atunci lumea ar fi cu siguranță alta. Dacă noi creștinii le-am spune copiilor noștri că pot fi fericiți și fără bani și putere, atunci cu siguranță când vor fi adulți n-ar mai da în gât după ele.

Totuși, dacă tu ca părinte, încerci să fii primul, atunci nu-ți poți educa fiul altfel, pentru că faptele tale strigă mai puternic decât vorbele tale. Spuneți-le copiilor ceea ce Hristos le-a spus apostolilor care se certau care din ei este mai mare: „Cel din voi care vrea să fie primul, să slujească tuturor!”

Educați-vă copiii că doar prin iubire și jertfă constantă și continuă pentru aproapele pot fi primii.

„Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor”, spune Hristos Domnul. Lăsați-vă copiii să fie educați de Dumnezeu, chemați-i la Biserică și conlucrați împreună cu El la modelarea sufletelor lor.

Nu știu cât de mult conștientizăm, dar copiii noștri, pruncii care astăzi se joacă cu lopățelele în nisip construind castele, mâine vor conduce lumea prin prisma educației pe care le-am oferit-o.

Mama lui Irod, are și ea o parte din vină pentru omorârea celor 14.000 de prunci.

Învățați-vă copiii să iubească pe cei din jur, nu să fie deasupra lor!

DOAMNE AJUTA..