Acesta se născu în Sliven, Bulgaria, la 9 octombrie 1818 din părinţi cucernici. Deprinzând de la părinţii săi evlavia pentru cele dumnezeieşti, mergea adesea la Biserică şi deşi nu fusese la şcoală, învăţă pe de rost multe rugăciuni şi slujbe. Văzându-i înzestrarea, preotului locului îi păru rău că tânărul nu învăţase să scrie şi să citească.

După moartea părinţilor săi, fratele său plecă în Ţara Românească, iar Dimitrie rămase singur. După o vreme, casa în care locuia Dimitrie se prăbuşi din pricina vechimii, iar musulmanii din partea locului se folosiră de prilej pentru a pune mâna pe pământul din jurul casei. Astfel, până la urmă, Dimitrie ajunse slugă la un musulman.

Fiindcă Dimitrie era frumos la chip, musulmanul la care lucra încercă prin fiii săi să-l înduplece să se lepede de credinţa sa şi să se facă musulman, însă Dimitrie le răspundea:

- Legea noastră creştinească ne-a fost dată chiar de Dumnezeu prin Iisus Hristos. A voastră nu a fost dată de Dumnezeu, ci de un simplu om pe nume Mahomed.

Auzind acestea, musulmanul îl lovi pe Dimitrie peste faţă şi îl dădu afară din casă fără a-i plăti nimic din simbria datorată.

Ajungând brutar, Dimitrie vindea pâine în piaţă mărturisindu-şi dreapta credinţă şi neajunsurile islamului. Din această pricină musulmanii începură să îl urască căutând să se răzbune.

Se întâmplă atunci să vină în partea locului un cadiu nou, iar beii dădură ospăţ în cinstea lui. Dimitrie trebuia să aducă mâncarea pentru ospăţ, însă fu invitat la masă deoarece cadiul fusese înştiinţat că Dimitrie osândea islamul în fiecare zi.

După ospăţ, cadiul încercă să îl înduplece:

- Lasă-mă să te fac musulman, Dimitrie. Uite ce viaţă de Rai ducem noi! Şi tu eşti un tânăr aşa de chipeş. E ruşinos că, după credinţa noastră, eşti ghiaur (adică necredincios). Dacă te converteşti la islam, am să-l înduplec pe stăpânul tău să te facă ginerele lui şi să-ţi dea ţie jumătate din avere. Astfel ai să ajungi cel mai de vază om din Sliven.

Dimitrie răspunse că se învoieşte, dar numai în glumă, însă cadiul crezu cuvintelor lui şi îndată un musulman luă o bucată de pânză albă şi începu să o înfăşoare în jurul capului său. Văzând Dimitrie că era serios, spuse:

- Voi aţi luat de bune cuvintele mele. Oare nu ştiţi că un creştin ortodox crede în adevăratul Dumnezeu, Hristos, şi nu se va lepăda niciodată de El ca să creadă în Mahomed, care nu a fost trimis de Dumnezeu, nici de sfinţii prooroci si apostoli, ci de el însuşi, numindu-se singur prooroc şi călăuză a necredincioşilor?

Apoi îşi scoase turbanul, îl aruncă jos şi fugi din casă. Aceasta se întâmpla la 9 seara, iar musulmanii încercară ceasuri întregi să îl găsească, însă fără a izbuti, căci Dimitrie se ascunsese în satul vecin, Ihera, unde stătu 3 zile şi 3 nopţi fără mâncare şi apă. În cele din urmă merse la o casă, iar bătrânul de acolo, fără ştirea familiei sale, îi dădu o pereche de pantofi, puţină pâine şi câţiva bani, îndemnându-l să se ducă la epicopul din Ruse.

Ajungând Dimitrie mai întâi la Razgrad unde lucră puţin pentru a-şi câştiga pâinea, se duse mai apoi la episcop. Acesta se dovedi a fi un bun părtor duhovnicesc, căci vreme de 3 zile îl ascultă, se rugă dimpreună cu dânsul şi îl întări, iar le plecare îi dădu un galben şi o cruce de lemn spunându-i:

- Adu-ţi aminte mereu ceea ce ţi-am spus despre credinţa noastră ortodoxă. Poartă la piept crucea aceasta şi ea îţi va fi însoţitoare în viaţă.

Pe drum, Dimitrie schimbă galbenul şi o parte din banii primiţi îi dădu săracilor, iar o parte îi păstră pentru sine. Apoi se întoarse la Sliven unde ,văzând doi străjeri musulmani, îşi făcu de 3 ori semnul sfintei cruci şi ducându-se la ei, le spuse:

- Văd că tot mă mai căutaţi. Eu sunt Dimitrie pe care stăpânul vostru a vrut să-l silească să se facă musulman.

Legându-i mâinile, îl duseră la temniţă. Pe drum Dimitrie spunea creştinilor pe care îi întâlnea înclinându-şi capul:

- Iertaţi-mă, fraţilor, m-am dat în mâna acestor oameni fără Dumnezeu ca să se slăvească credinţa noastră.

În seara aceea, fu dus înaintea cadiului care îi spuse:

- Acum trei luni, în faţa mea şi a altor bei ai făgăduit că treci la credinţa noastră Dar în aceeaşi noapte ai hulit credinţa noastră şi ai fugit, deşi nimeni n-a încercat să te vatăme. Dar ce-a fost a fost; acum că te-ai întors şi te-ai dat singur în mâinile noastre, vreau să cred că Allah ţi-a descoperit ceva prin proorocul Mahomed şi ai ajuns să primeşti islamul.

Auzind aceasta, Dimitrie scoase crucea de lemn dată lui de episcop şi arându-i-o cadiului, spuse:

- Vezi crucea asta? Eu cred în Dumnezeul acesta, Iisus Hristos, care s-a răstignit pe o cruce ca aceasta. Nu ţi-am făgăduit niciodată că mă fac musulman, şi nu am avut de gând vreodată să fac aşa ceva. Dacă socoteşti bune cele spuse în glumă, îmi pare rău pentru tine. Eu sunt creştin ortodox şi sunt gata să rabd tot ce mi-aţi putea face, pentru numele lui Hristos.

Apoi sărută crucea şi o puse la loc în sân.

Atunci cadiul porunci ca Dimtirie să fie dus înapoi la închnisoare unde fu chinuit vreme de 3 zile şi 3 nopţi, apoi fu adus iară dinaintea cadiului. Acesta încercă iară să îl înduplece în fel şi chip, însă încredintându-se de neclintirea lui Dimitrie porunci cu mânie să fie dat pe mâna chinuitorilor.

Vestea despre Dimitrie se răspândi, iar drept credincioşii locului izbutiră să obţină îngăduinţa cadiului ca părintele Ştefan să îl poată vedea pe Dimitrie. Acesta îi spuse lui Dimitrie:

- Părinte, mă tem că n-am să fiu în stare să rabd caznele. Păgânii aceştia m-au chinuit neomeneşte vreme de trei nopţi. În prima noapte m-au bătut cu bastoanele ude pe trupul gol. Apoi au pus patru bolovani pe pântecele meu şi am zăcut pe jos toată noaptea cu mâinile şi picioarele legate şi întinse în cele patru zări. Noaptea trecută mi-au bpgat ţepuşe sub unghiile de la mâini şi de la picioare. Cum vezi, nu pot nici să mă ridic, nici să ţin ceva în mână.

Apoi îi povesti părintelui toate cele întâmplate.

Vreme de un an fu ţinut Dimitrie în închisoare, până când mulţi musulmani se adunară la în apropiere de temniţă şi strigară să-l dea morţii pe Dimitrie. Cadiul văzându-le stăruinţa, porunci să fie adus Dimitrie dinaintea sa şi încercă din nou să îl înduplece, însă Dimitrie se arătă neclintit. Musulmanii cu şi mai mare sălbăticie cereau moartea lui Dimitrie, însă cadiul la stăruinţa un credincioşi mai înstăriţi îngărdui din nou părintelui Ştefan să vină în temniţă să îl împărtăşească cu Sfintele Taine îmbărbătându-l şi binecuvântându-l.

În dimineaţa zilei de 30 ianuarie, la ceasurile 8, Dimitrie fu scos din temniţă şi dus la locul de osândă. El mergea liniştit şi senin la locul de osândă, cu mâinile legate la spate cu lanţuri de fier. Creştinilor pe care îi întâlnea le spunea:

- Iertaţi-mă, fraţilor, şi rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru mine.

Ajungând la locul osândei, străjerii îl înconjurară, iar călăul îl puse în genunchi şi îl izbi cu sabia peste gât. Dimitrie rămase în genunchi nemişcat. După a doua lovitură capul lui Dimitri căzu la pământ.

Părintele Ştefan umplu o cutie cu pământ îmbibat cu sângele sfântului mucenici şi o îngropă sub scaunul episcopului din Sfântul Altar al Catedralei Sfântul Dimitrie. După mai mulţi ani eposcopul Ghervasie din Sliven (1897-1919) porunci să fie îngropată caseta sub tronul sub care se găseşte şi astăzi.

Trupul sfântului mucenic rămase neîngropat şi păzit întreaga noapte. A doua zi, cadiul porunci să fie aruncat în râul Tungea. Însă din nou creştinii îl înduplecară pe cadiu, cu mulţi bani, să le dea trupul spre a-l îngropa după rânduială. Ei îl luară cu multă cinste, îl spălară şi îl îmbrăcară, iar apoi îl îngropară în metocul Mănăstirii Dochiariu.

Astfel primi cununa luminată a muceniciei, bineplăcutul lui Dumnezeu Dimitrie, a 30 ianuarie 1841.