Cînd o întîlnesc pe ea, coarda sufletului incepe sa vibreze mai intens, parcă ar vrea sa-mi iasă din piept. Dar de ce sa nu fiu calm şi să las totul sa curgă, ca un rîu duios de munte? Nu vreau să fac gesturi extreme care nu mă reprezintă, vreau doar să pornesc cu gîndul să cîştig o prietenie. Nu vreau din start să o privesc ca pe-o viitoare iubită, soţie, inconştient am să ajung să nu mai fiu eu. Ştiu! Sunt mai căpos din fire şi tind să mă avînt ca un lup înfometat în miei, dar pasul odată facut peste graniţa prieteniei mă face mai predispus să pierd o prietenă şi-o iubită. Timpul, încoronat cu răbdarea mi-au răspuns la mulţi saci cu întrebări pe care-i purtam in suflet, prioritar este să ajungem pe aceeaşi frecvenţă sufletească, restul am să le las să curgă.
O simt, sufletele ne vibrează la fel, tăcem şi tot vorbim, vreau să incep prin a fi sincer fară să ţin cont că aş putea fi rănit, fară să am vreun zid de apărare, vreau să trimit raţionalul la plimbare. Viaţa-i o oglindă, ce dau aia primesc, iar dacă raspund la rău cu dragoste nu vă faceţi griji, rezultatele o să apară. Dar dacă vreau sa fiu fericit e bine să nu am nici o aşteptare, pentru că noi oamenii suntem diferiţi şi acţionăm diferit şi simţim diferit, pînă la urmă asta e frumuseţea.
„Te iubesc” Huhh, ce grele cuvinte! De multe ori l-am rostit, dar oare le-am simţit? Iubirea e ceva veşnic, dincolo de spaţiu şi timp. E iubire cînd îţi zic te iubesc şi peste o lună, un an îţi spun ca nu mai vreau să ne vedem? Sau e ceva de moment? Dar stai că am simţit nişte furnicături in stomac! Nu le contest, dar nu spune te iubesc, lasă timpul să se scurgă, staţi singuri sub o lună, fugiţi desculţi de griji prin iarbă, sărut-o încet ca şi cum ar fi ultima dată... Dar nu spune te iubesc, pînă nu-l simţi...
În trecut podul de legatură între mine şi ele erau bîrfele şi materia care erau dulci la prima atingere, dar în timp au putrezit şi au căzut. Atunci ce am de facut? Cum construiesc un pod care să ţină măcar o veşnicie?
Am descoperit in mine că noi purtăm în noi un aliaj incă de la începutul vieţii noastre care se numeşte Dumnezeu şi aşa m-am hotărît sa încerc să clădesc podul din acest aliaj veşnic.
Rezultatele nu au incetat să apară, am început s-o deosebesc pe ea de ele, am început să ştiu să încep s-o apreciez. Îmi e frică să supăr podul, atunci pe ea cum s-o jignesc? Dacă mă raportez la pod sincer ea o să simtă c-o iubesc.
Iubirea e ca un dans. Eu şi ea suntem partenerii şi muzica e divinitatea.
Deci, în dans se simte o plăcere cand ea se lasă condusă de el, armonia e deplină cand el se ghidează după El. Ce frumos e să dansezi pe podul veşniciei, paşii îi înveţi din mers şi muzica este cu tine...
Iubirea toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură" (Sf. Ap. Pavel)....
DOAMNE AJUTA..
Inapoi la blogul 2016 2016, 'user_report.php?return_url=https%253A%252F%252Fwww.crestinortodox.ro%252Fcomunitate%252Fblog.php%253Fblogentry_id%253D5350%2526user%253Dvesi&TB_iframe=true&height=300&width=450', '', './images/trans.gif');){kind=spacer}
Continut Inadecvat
