Macarie este de origina roman, nascut la noi in tara,, probabil intre anii 1780 si 1785. Mitropolitul roman, Dionisie-Lupu, cunoscand pe Macarie ca musicant desavarsit si cunoscator profund al sistemelor de psaltichie veche si noua, si apreciindu-l de bun roman si distins orator, din cuvantarea ce a tinut in Mitropolie, cu ocazia instalarii sale ca Mitropolit l-a numit in anul 1820, ca director sau epistat al scolii de muzica bisericesca, infiintata de el la Mitropolie, scoala in care se pregateau gramaticii de preotie.

Mitropolitul Dionisie Lupu, avand dorinta ca toate cantarile bisericesti, sa fie traduse din greceste in romaneste si aranjate dupa noua sistema de psaltichie, a Mitropolitului Chrisant, Hurmuziu si Grigorie protopsaltul, insa acomodate cu gustul de cantare al poporului roman, numi o comisie compusa, din : Macarie, Anton Pann si Pangratie protopsaltul Mitropoliei.

"Ingerul a strigat ", axionul Invierii Domnului compus de Macarie Ieromonahul:

Comisia aceasta, n-a putut insa sa lucreze, deoarece fiecare din membrii ei, avea ambitia sa lucreze separat, si sa publice carti de psaltichie pe romaneste, sub iscalitura sa proprie. Ramase numai Macarie singur, care se sili, a aduce la indeplinire dorinta Mitropolitului. Astfel el aranja pe noua psaltichie si in limba romana: Teoreticonul, Anastasimatarul si Irmologhionul; si vazand greutatea ce intampinau elevii din scola de muzica, cu transcrierea psaltichiei, ceru voie Mitropolitului, sa le tiparesca.

Dar tocmai atunci (1821), revoltandu-se strainii din Muntenia si Moldova, si pamantenii imprastiindu-se, care pe unde au putut de frica zaverei, Macarie, doritor de a-si imprima cartile, se duse in Viena ). Acolo el facu mai intai tiparele semnelor psaltichiei, si termina tiparirea celor trei carti ale sale, in 1822; cand se intorse in Bucuresti, odata cu ridicarea pe tron a Domnitorului roman Grigore Ghica. Acesta editie a lui Macarie, se deosebeste prin eleganta caracterelor si a tiparului in doua culori (negru si rosu), de toate cartile de psaltichie, ce s-au tiparit pana acum la noi in tara).

Teoreticonul, este dedicat dascalilor de musica Costache si Grigore, care au fost lasati de Macarie, sa-i tina locul la scoa1a de musica, pana la intoarcerea sa in tara. Cuprinde 30 de pagini si se imparte in 19 capitole; in care se prescriu
reguli de teorie asupra psaltichiei celei noi. La urma are un adaus, in care se explica valorile semnelor muzicale si lucrarile lor, si mai multe exercitii de intonare.

Anastasimatarul, este dedicat Mitropolitului Moldovei Veniamin Costache, si cuprinde cele opt glasuri, impreuna cu svetilnele si voscresnele lor.

Irmologhionul, are o prefata de o mare importanta; caci intr-insa se vede, cat de mult a fost cultivata psaltichia la romani in timpurile trecute si cum degenerase in epoca fanariotilor, cand calugarii greci, monopolizase totul la noi in tara).
Cartea cuprinde catavasiile sarbatorilor imparatesti, axioanele praznicale, si alte cantari.
Nu mult, dupa ce Macarie s-a intors din Viena, s-a dus la Iasi, unde inmana Mitropolitului Veniamin, parte din cartile ce imprimase si mai ales Anastasimatarul, ce il dedicase. De la Iasi s-a dus la manastirea Nemtului, unde a predat calugarilor, psaltichia dupa noua sistema.

In anul 1827, Macarie a mai tiparit in Bucuresti Utrenierul, din ordinul domnitorului Grigore Ghica, cu caracterele de psaltichie, cumparate de Mitropolie, de la Petre Efesiul.

In anul 1833, il gasim pe Macarie in Buzau, ca profesor de muzica, la scoala infiintata de renumitul episcop Chesarie; avand printre elevi, si pe adormitul intru fericire I. P. S. mitropolitul Moldovei Iosif Naniescu, care era atasat pe acea vreme, pe langa episcopul Chesarie al Buzaului.

 
D-l C. Erbiceanu m-a incredintat, ca in anul 1889, a gasit la Manastirea Viforata din judetul Dambovita, pe o sora a lui Macarie, o calugarita garbovita de batranete, care i-a daruit un pateric si un manuscript de cuvantari bisericesti, scris de insusi mana lui Macarie, pe care le are si acum in

pretioasa sa biblioteca ; ceia ce denota ca Macarie, s-a nascut aici in tara, - iar nu in Transilvania cum sustin unii, - si probabil ca a fost inmormantat la Manastirea Viforata, - unde se afla sora sa, - cam pe la anul 1845.

Respectiv de chipul lui Macarie, precum se poate observa portretul seu, el era de statura mijlocie, bine legat, avand ochii negrii, si o figura bruneta placuta.

Macarie, pe langa ca era desavarsit musicant si bun orator, dar stia a manui si condeiul bine; dovada sunt cuvantarile scrise si pronuntate de el la diferite ocazii, intre cari este de remarcat cuvantarea tinuta in Mitropolia din Bucuresti, in prezenta mitropolitului Grigore al II-lea (1823-1834).

Desi figura lui Macarie apare posteritatii mica, din cauza lipsei de detalii; totusi ea este foarte mareata si neasemanat de importanta, pentru ca lui datorim marea reforma, ce s-a facut in musica nostra bisericesca. El nu numai ca a curatit cantarile nastre bisericesti, de tot ce era strein si le-a pus pe romaneste; dar a acomodat aceste cantari, cu genul si gustul muzical al poporului roman. Dovada despre acesta, sunt melodiile axioanelor noastre prasnicale, catavasiile de la Intampinarea Domnului, si mai ales pripelele de la pesna a 9-a : «Nu pricep Curata nici ingerii, nici oamenii» ; cum si canonul Floriilor, acomodat dupe vechea cantare romanesca, din epoca slavona.

Aceste melodii, asa cum sunt alcatuite de Macarie, nu se gasesc la niciuna din bisericile ortodoxe orientale. Chiar Grecii raman uimiti, cand aud prin bisericile nostre, cantandu-se axionul Pastelui, «Ingerul a strigat». Ceea ce denota, ca cantarile lui Macarie, nu contin decat melodii curat religiose, dupa genul si gustul de cantare al poporului roman.
In genere vorbind, melodiile lui Macarie sunt compuse pe un ton linistit. E de remarcat, ca in cantarile sale nu intalnim tranzitiuni sau treceri brusce ori prea repezi, fie in suire fie in pogorare, cum intalnim in cantarile altor muzicanti; ceea ce face ca muzica lui Macarie, sa fie eleganta si placuta, daca e bine executata.

Modestul ieromonah Macarie, portarie al Mitropoliei din Bucuresti, va ramane de-a-pururea o figura mareata in Biserica Ortodoxa Romana; caci cartile sale de psaltichie, au facut epoca in tarile romane, si au devenit norma, pentru cantarea bisericesca, curat romanesca.

Dupa ele s-a predat psaltichia, in scolile de muzica bisericesca din Bucuresti si Iasi, cum si prin multe manastiri din tara; si tot dupa ele se preda pana acum psaltichia si in seminariile noastre.

 

Extras din "Carte de muzica bisericeasca" - Nifon N. Ploiesteanu, Bucuresti, 1902