... și am constatat că suntem de-abia la începutul demersului ce s-ar cuveni a fi făcut pentru martirii secolului XX trecuți prin cele trei cunoscute prigoane: carlistă, antonesciană și mai ales comunistă. Suntem departe, foarte departe de a alcătui o lucrare vrednică de frumusețea duhovnicească a celor pe care ne străduim să-i cinstim. Dar cu mila lui Dumnezeu și ajutorul vostru, al tuturora, sperăm să ne ridicăm la așteptările care se cer. Pentru că a trecut un an de când vă înștiințam de apariția acestui proiect, vom face în continuare o...

Scurtă rertospectivă a anului

În tot acest timp am reușit să îmbogățim site-ul cu mult mai multe chipuri de mărturisitori, 18 la număr în lista principală și peste 50 în categoria ”alți mărturisitori”¹. Aceștia din urmă nu sunt mai puțin importanți decât cei din lista mare, ci materialele despre ei sunt singulare, pentru moment. Deci îi deosebim din motive organizatorice însă odată ce vom selecta mai multe informații, vor fi așezați în lista principală.

Știm că mulți dintre dumneavoastră sunteți nerăbdători să vedeți pe site și materiale despre mărturisitori care încă mai sunt în viață dar rugăm să aveți răbdare pentru că până la urmă nu vom trece cu vederea pe nimeni. Pur și simplu ne concentrăm atenția pe mărturisitorii trecuți la Domnul, care nu au fost promovați suficient dar care merită din plin să fie scoși din anonimat.

În decurs de un an am avut bucuria de a aduce mai multe evocări din literatura de detenție, despre mărturisitorii deja existenți. O parte din aceste mărturii le-am publicat pe prima pagină, altele urmează să fie semnalate mai bine, odată cu comemorarea mărturisitorilor în cauză.Literatura de detenție este principala noastră sursă de cercetare, astfel încât am început să ne concentrăm aproape toate eforturile în această direcție. Tot din acest motiv am hotărât ca în perioada următoare să extragem toate evocările din toată literatura de detenție românească, până la epuizarea acestei surse.

Deasemenea, am selectat material fotografic mai mult, cu toate că momentan doar o parte este accesibil pe site. Oricum, mult mai mult decât la apariția site-ului. Fotografiile mărturisitorilor sunt un element foarte important în demersul nostru deoarece chipurile mărturisitorilor au menirea de a ne apropia mai mult de cei pe care îi cinstim, de a ni-i face mai familiari.

Pe această cale, facem rugăminte către toți cei care au posiblitatea de a ne trimite fotografii ale mărturisitorilor, în format electronic. Cred că ar fi o mare bucurie să putem vedea cu toții mai multe fotografii, care să ne sporească evlavia. În plus, dorim ca acest demers să fie unul de cursă lungă, bine făcut, dar pentru asta avem nevoie de sprijin.

Precizăm și faptul că lucrarea aceasta nu este lipsită de ispite așa încât uneori am greșit, poate din slăbiciune, poate din neatenție sau poate din neștiință, căci oameni suntem. De aceea ne cerem iertare pentru eventualele tulburări pricinuite. Mulțumim tuturor acelora care ne-au sfătuit și ne-au sprijinit cu cele mai bune intenții.

În tot acest răstimp s-au conturat și câteva gânduri/opinii despre subiectul general al noilor martiri, pe care vi le împărtășim în speranța de a ne îmbogăți cu toții din experiențele acumulate:

Privirea individuală a martirilor

După cum se poate lesne observa, mulți dintre martirii prezentați în cadrul proiectului ”Fericiți cei prigoniți”, au viața sintetizată fragmentar, cu accentul pus în perioada detenției. Chiar dacă perioada detenției a fost cea mai roditoare în plan duhovnicesc, nu este nici pe departe suficient să ne rezumăm doar la această perioadă ca să nu le prezentăm viața martirilor în mod trunchiat și astfel să-i înțelegem doar parția. Au fost și încă sunt destui mărturisitori care au ieșit vii din temniță și trebuie să le cercetăm întregul curs al vieții. Un alt motiv, capital am zice, pentru care se cade să facem asta, este de a-i deosebi pe mărturisitori de restul foștilor deținuți politici care nu și-au sfințit crezul de viață. Nu toți cei care au trecut prin temniță s-au ridicat la demnitatea de mărturisitori. Pentru unii temința a fost probă de poticnire, pentru alții a fost chilie de sfințire. Trebuie să facem deosebiri clare între cei care au suferit pe considerente strict politice și cei care au suferit pentru Hristos. Trebuie să facem deosebire între cei care au rămas statornici în credință până la sfârșitul vieții și cei care nu. Iar aici avem cazuri și cazuri.

Ca să înțelegem mai bine rostul acestei deosebiri aducem în discuție cazul de tristă amintire al lui Gheorghe Vasîi. Puțini sunt cei care știu că Gheorghe Vasîi, a fost nu doar celebrul mentor al sectei ”Rugul Aprins” de la Brăila ci a fost cândva și membru al autenticei mișcări isihaste ”Rugul Aprins al Maicii Domnului” de la Antim². Dacă am privi fragmentar viața lui Gheorghe Vasîi, cu accentul pus în exclusivitate pe viața de temniță, am putea trage concluzia pripită că a fost și el un mărturisitor care a pătimit pentru Hristos, demn de cinstire. Și totuși, Gheorghe Vasîi va avea să cadă mai târziu în grave erezii, iar mai apoi își va lua viața din pricina disperării, asemenea lui Iuda. Deci iată cum privirea fragmentară a oamenilor este insuficientă și ne poate pune în fața celor mai neplăcute surprize.

Și din păcate, Gheorghe Vasîi nu este singurul exemplu de acest fel, ci doar unul ușor de sesizat. Cazuri sunt destule, mai mult sau mai puțin evidente. De aceea avem nevoie de mare atenție și mai ales de o cercetare cât mai cuprinzătoare a înaintașilor chemați la răstignire pe golgota neamului, pentru a ne încredința de cei care au rămas statornici în credință până la sfârșitul vieții.

De aceea, din marea de foști deținuți politici urmărim să aflăm ce fel de oameni au fost înainte de întemnițare, în timpul întemnițării și după întemnițare, până la trecerea la cele veșnice, pentru a ști care sunt vrednici de cinstire. În acest sens urmărim strângerea de materiale documentare după pe următoarele criterii:

a) ce au spus despre mărturisitori cei care i-au cunoscut în temniță (mărturisitori la rândul lor sau nu);

b) ce scrieri au lăsat în urmă mărturisitorii (cei care au reușit să lase ceva în scris);

c) ce au spus mărturisitorii despre ei înșiși în legătură cu perioada de temniță (cei care și-au scris memoriile);

d) ce au spus rudele și toți cunoscuții despre mărturisitorii care au mai reușit să iasă din temniță;

e) ce au spus prigonitorii și delatorii despre mărturisitori (măsuri represive și note informative din dosarele penale);

Abia după ce vor fi sintetizate toate aceste surse de informare, vom avea imaginea de ansamblu a vieții martirilor noștri, pe baza cărora cei în drept să o facă, vor putea alcătui mai apoi martirologii.³

Privirea de ansamblu a martirilor

Această perspectivă este esențială pentru că ne va ajuta să înțelegem fenomenul istoric, atât din punct de vedere psihologic și cultural, cât mai ales din perspectiva duhovnicească. Vom înțelege de ce (re)apar prigoanele, cum se instalează și care sunt formele de a le învinge. Vom găsi răspunsuri la întrebările: Cum s-au format duhovnicește mărturisitorii? Cum au depășit tulburările ideologice, inerente Celui de-al II-lea Război Mondial? Care este mesajul lor general pentru generația de azi și de mâine? Ce avem de învățat din experiența lor astfel încât să aplicăm concret învățăturile lor în viața de zi cu zi, pentru a face față ispitelor, ideologiilor nefaste și tuturor provocărilor secolului XXI?

Ca o constantă peste toate acestea rămâne faptul că indiferent de opțiunile politice ale mărturisitorilor și disensiunile formate pe aceste considerente, numitorul comun care i-a unit și care i-a definit a fost credința în Iisus Hristos Domnul! Și cred că avem foarte mult de învățat din unitatea lor de credință, și că aceasta singură este cea care ne unește desăvârșit.

Tendințe (ne)duhovnicești

Am observat în repetate rânduri că există un sentiment de nemulțumire care mocnește în sufletele credincioșilor și anume că ”Biserica nu face mai nimic, sau prea puțin pentru recunoașterea și cinstirea martirilor secolului XX”. Și inevitabil, vina o aruncăm asupra ierarhiei. Recunoaștem că și pe noi ne-a încercat acest sentiment. Însă la o evaluare mai atentă a acestei nemulțumiri vom vedea că această atitudine este greșită, cel puțin parțial. Desigur, cu toții ne-am dori să avem pictate icoane cu ”sfinții închisorilor” și acatiste alcătuite după rânduiala canonică a Bisericii, mai ales că au trecut peste 20 de ani de la căderea comunismului, însă ierarhia singură nu este Biserica așa cum nici laicatul singur nu este Biserica, ci Biserica suntem toți cei botezați întru Hristos și trăitori în dreapta credință, deci și ierarhi și mireni deopotrivă. De aceea, când ne cuprinde nemulțumirea că Biserica nu face destul pentru cunoașterea și cinstirea martirilor neamului, se cade să ne îndreptăm cu vina mai ales asupra noastră, a mirenilor, căci noi suntem majoritatea covârșitoare a membrilor Bisericii. Și abia acum înțelegem că noi mirenii, nu facem destul pentru martirii noștri.

Și ca să vă convingeți de acest adevăr dureros, intrați vă rugăm într-o biserică și întrebați pe oricine găsiți dacă știe ceva concret despre Valeriu Gafencu. Veți vedea că îi numărați pe degetele de la o mână pe credincioșii care știu câte ceva. Și dacă despre cel mai popularizat dintre sfinții necanonizați încă ai închisorilor nu știu mai nimic credincioșii, atunci ce să știe despre părinții Florea Mureșan, Ioan Coliță, Toma Gherasimescu sau alte sute de martiri? Nu, nu este numai vina ierarhiei că oamenii din Biserică nu fac eforturi minime de a-și cunoaște martirii contemporani sau măcar amploarea prigoanei sub a cărei umbră s-au aflat, cei de vâsta a doua și a treia. Este trist să constați dimensiunile nepăsării, mai ales când le observi și la cei dragi, tocmai la aceia care au trecut prin valurile comunismului.

Totuși, analizând evoluția generală a recunoașterii martirilor veacului roșu, este îmbucurător faptul că se manifestă un interes din ce în ce mai mare asupra subiectului, mai ales în rândul tinerei generații. Și în acest sens ne punem mari nădejdi.

Mai mult decât atât, avem motive să ne bucurăm cu toții că demersul cunoașterii mărturisitorilor a început să fie girat de înalți ierarhi ai Bisericii, cum ar fi Mitropolitul Iosif al Bisericii Ortodoxe a Europei Centrale și Occidentale prin ciclul de conferințe Martor, sau Preafericitul Patriarh Daniel, prin demersul ”Memoria Bisericii” din cadrul Ziarului Lumina. Sigur că se poate face mult mai mult, dar aceasta este altă discuție. Important este că există deja un proces de scoatere la lumină a patrimoniului de sfințenie din temnițele comuniste, și că acest proces ia amploare atât la nivelul ierarhiei cât mai ales în rândurile mirenilor.

O altă tendință, cel mai probabil involutară, este de a considera că patrimoniul sfințeniei Bisericii din secolul XX este alcătuit numai din creștinii care au trecut prin temniță, ceea ce nu este tocmai așa. Sigur că majoritatea covârșitoare a mărturisitorilor din secolul XX au suferit prigoană, dar nu toți. Rămâne de cercetat viața pusnicilor din munți și a creștinilor cu viață îmbunătățită care nu au suferit prigoană. Bunăoară părinții Ioanichie Bălan, Serafim Popescu și Teofil Pârâianu nu au trecut prin temniță dar totuși sunt mari figuri duhovnicești ale ortodoxiei din secolul XX. Și câți cuvioși cu viață deosebită nu avem?

Din aceste motive, încercăm să atragem atenția ca la nivel individual să nu fim selectivi cu mărturisitorii lui Hristos, trecând cu vederea sfințenia unor mărturisitori pe considerentul că nu au trecut prin temniță, căci ei toți au fost insuflați și sfințiți de același Duh Sfânt.

Totuși demersul nostru nu este atât de amplu încât să-i cuprindă și pe mărturisitorii neprigoniți, dar nu mai puțin împortanți. Rămâne ca suflete râvnitoare să se aplece cu cercetarea și asupra acestor părinți ai Bisericii și să îi angajeze în evlavia generațiilor viitoare, căci merită din plin.

Un alt aspect important este de a avea cu toții grijă să nu ducerem în derizoriu demersul general de cinstire a mărturisitorilor prin înregimentarea și promovarea lor ideologică. Dar cred că de departe, cel mai important aspect este să ne însușim în viața de zi cu zi, faptele de sfințenie ale noilor martiri, astfel încât evlavia noastră să dea roade duhovnicești. Pentru că nu-i așa?... degeaba vobim de martiri, de faptele lor minunate, de minunile petrecute în temniță dacă toate acestea nu ne înduhovnicesc în mod concret. Să vadă cei mai puțin sensibili față de acest subiect cum evlavia noilor martiri este aducătoare de sfințenie în viața noastră, și negreșit îi vom câștiga prin aceasta și pe ei.

Speranțe de viitor

Credem că unul dintre cele mai importante obiective ale ortodoxiei este de a dezgropa din uitare și nepăsare patrimoniul de sfințenie și demnitate al Bisericii și al neamului românesc.

Sperăm ca prin această platformă să putem prezenta în continuare, constant și cu promtitudine, imaginea de ansamblu a lucrării duhovnicești ce ține de martirii neamului. Lucrul acesta ne va ajuta să înțelegem mai bine că lucrările noastre individuale, fie că suntem editori, prezentatori TV, istorici, preoți, călugări sau ierarhi, sunt parte integrantă din planul cel mare al lui Dumnezeu care pe toate le ocârmuiește cu minunată înțelepciune. În acest sens, sperăm ca demersurile din partea mirenilor cu cele din partea clericilor să se împletească armonios ca ițele unei frânghii, ca să mărturisim cu toții în același duh și cu aceeași statornicie. Lucrul acesta este pe cât de necesar, pe atât de firesc.

Încheiem aici gândurile noastre adunate peste an, precizând că subiectul față de martirii neamului nu este nici pe departe epuizat și suportă mult mai multe unghiuri de abordare dar sperăm că aceste câteva aspecte aduse la cunoștință să redea esențialul din momentul prezent.

Pentru orice nelămurire ori sugestie, vă stăm la dispoziție cu frățietate sperând într-o împreună lucrare care să se ridice la chemarea testamentară a Mântuitorului nostru Iisus Hristos: ”Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții”. (Ioan 13, 34-35)

Bucuria Maicii Domnului peste voi toți!

DOAMNE AJUTA..