Dumnezeu dă maximul în fiecare secundă pentru a ne mântui. Suntem oare conștienți de acest lucru?

Sunt două lucruri pe care ar trebuie să le conștientizăm mai bine în viața noastră, pentru a înțelege corect felul în care Dumnezeu se raportează la noi: când intervine Dumnezeu în viața noastră și cum intervine.

În primul rând, existența răului în lume ne-ar putea face să credem că Dumnezeu nu intervine în lume sau intervine într-o mică măsură.

În al doilea rând dacă Dumnezeu este Atotputernic și nimic nu este cu neputință la El, văzând noi toate consecințele răului din lume, am putea rămâne cu impresia că Dumnezeu nu poate să schimbe lumea în bine, sau poate doar parțial.

Haideți să vedem ce s-ar întâmplat dacă Dumnezeu n-ar vrea să intervină în lume văzând cât de mult rău este în jurul nostru. În acest caz El ar fi ca tatăl care-și vede copilul căzut de pe bicicletă și nu aleargă să-l ajute. Ar fi ca mama care nu sare în foc să-și salveze pruncul de frica văpăii. Ar fi ca profesorul care nu-și corectează elevul atunci când greșește, lăsându-l să capete deprinderi strâmbe. Ar fi ca omul care nu-și ajută fratele atunci când acela îi cere ajutor. Ar fi ca prietenul care nu vine când este chemat la necaz.

Ba mai mult, noi îl percepem pe Dumnezeu și ca pe autoritatea supremă, și neintervenția Lui în lume ar fi ca și cum ai suna la Pompieri când casa îți este în foc și ei ar refuza să vină să stingă incendiu. Ar fi ca Poliția care nu intervine atunci când evenimente violente au loc și oamenii cer ajutorul. Ar fi ca spitalele de urgență care-și închid ușile în fața persoanelor grav accidentate, ar fi ca armata care refuză să intervină când o parte a teritoriului țării este invadat.

Dacă Dumnezeu n-ar interveni în lume ar fi un haos general așa cum dacă instituțiile statului (Pompieri, Poliție, Armată, SMURD, etc.) n-ar acționa atunci când apar probleme, populația țării ar trăi momente cumplite de părăsire și de haos generalizat la nivelul societății. În ce lume am trăi dacă mamele nu și-ar mai iubi copii? Dacă frații nu s-ar mai ajuta între ei? Dacă prietenii n-ar mai sări la necaz să te ajute? Dacă preoții n-ar mai învăța calea cea adevărată către Dumnezeu? Dacă profesorii i-ar învăța pe copii doar minciuni? Dacă inginerii ar construi intenționat după proiecte greșite, ce pot oricând duce la un dezastru, ce s-ar întâmpla?

Ori Dumnezeu este mai mult decât toți la un loc, mai puternic și mai măreț decât toate instituțiile și decât toți oamenii la un loc de pe acest pământ. Ce-ar fi dacă Dumnezeu n-ar interveni deloc în lume?

Acum haideți să discutăm și a doua problemă. Dacă Dumnezeu nu poate schimba tot răul din lume ci doar o parte, ce s-ar întâmplat?

Dacă ar fi așa atunci Dumnezeul nostru n-ar fi atotputernic, ar exista lucruri care nu-i stau în putință, și asta înseamnă că ar avea slăbiciuni. Ori a avea slăbiciuni înseamnă că sunt lucruri din exteriorul tău mai puternice decât tine, care te limitează. Gândind așa, înseamnă că trebuie să existe Cineva și mai puternic decât Dumnezeu, un Cineva Atotputernic care să nu fie dependent de nimic și fără nicio slăbiciune, cauză a tot ceea ce există, izvor al mișcării în lume, izvor al vieții, Creator a toate. Pe acest fir al logicii vom ajunge iarăși la conceptul unui Dumnezeu Atotputernic, asemenea Celui în care noi credem în Ortodoxie.

Ori dacă lucrurile stau așa, înseamnă că neintervenția Lui în lume are o altă cauză, nu neputința, ci voia Lui liberă. Dumnezeu alege uneori să nu intervină.

În Evanghelia după Matei, capitolul 28, versetul 20 se spune așa:

“Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”

Deci Dumnezeu este prezent alături de noi, e în lume, e în sufletele celor care-L primesc.

Dacă vă întrebați: „Ce face Dumnezeu acum?” sau “Cum intervine El în lume?”, atunci uitați ce spune Sfântul Nicolae Velimirovici:

"Așa cum copii fără griji nici nu bănuiesc lupta cea aprigă a vieții în care se zbate lumea din jurul lor, așa și mulți oameni mari nu bănuiesc, asemenea copiilor, apriga luptă duhovnicească pe care o poartă Hristos, cu oastea sa de îngeri și sfinți, împotriva puterilor întunecate din lume." (Gânduri despre bine și rău. Cuvântul 134.)

Pe mine acest răspuns m-a luminat, m-a deșteptat. Adesea credem că Universul are două etaje separate: noi oamenii și creația jos la parter, și Dumnezeu cu sfinții și împărăția Lui sus la etajul 1. Această imagine este cu totul falsă, Dumnezeu dorindu-și mereu să se sălășluiască în sufletul omului și să intre în comuniune:

„Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.” (Ioan 14, 23).

Dumnezeu este permanent în Biserica Lui și în toată Creația, nefiind loc în care El să nu fie prezent, dar nici confundându-se cu tot ceea ce este creat.

Dumnezeu se folosește de toate mijloacele, de toată înțelepciunea Lui, de toți cei din jurul Lui pentru a schimba lumea... și totuși... oare de ce nu este de ajuns?

Există o limită: libertatea omului, peste care Dumnezeu nu trece.

Dacă omul ar putea fi așa ușor educat / convins atunci ne-am uni toți forțele am face 10.000 de pagini web în care să publicăm tot ce s-a scris vreodată adevărat și frumos despre Dumnezeu, de către apostoli, de către sfinți, mucenici, cuvioși, ierarhi, monahi, teologi, profesori, preoți, etc. și apoi am trimite adresele acestor site-uri oamenilor din lumea întreagă, îndemându-i să citească toate aceste sfaturi.

Credeți că ar fi de ajuns? Credeți că deodată oamenii s-ar conforma citind site-urile și și-ar schimba viața? Nicidecum.

Credeți că dacă vom dărui mâine câte 100 de cărți esențiale despre credința creștin-ortodoxă (Biblia, Viețile Sfinților, Tâlcuirile celor patru Evanghelii, acatiste, rugăciune, cărți de slujbe, etc) fiecărui om din lumea aceasta, credeți că oamenii s-ar schimba așa ușor sau așa repede?

Credeți că dacă de mâine toți oamenii ar participa la viața Bisericii, comportamentul lor s-ar schimba radical sau foarte rapid? Eu nu cred asta. Se va îmbunătăți viața lor dar mai e drum lung până la a împlini așa cum trebuie voia lui Dumnezeu.

Părintele Stăniloae, unul dintre cei mai mari teologi ai lumii secolului XX, a scris toată viața mii și mii de pagini de teologie și înainte să moară a rămas cu dorință să mai fi scris ceva, o lucrare esențială. Și totuși, credeți că dacă ar fi scris-o pe aceea s-ar fi oprit? Ar fi considerat-o deajuns? Nicidecum, ar fi vrut să scrie iarăși alta și alta...

De ce oare? Pentru că încă observă păcate și păcătoși în lume și speră că scriind să schimbe lumea.

La fel ni se întâmplă și nouă cu proiectele asociației noastre, am tot făcut site după site gândind că astfel ne vom liniști crezând că am făcut destul, dar ne-am înșelat. Niciodată nu este destul pentru că niciodată nu poți să-i impui omului credința în Dumnezeu, trebuie ca el să și-o împroprieze singur, să și-o dorească.

Noi, oamenii neputincioși ne dorim să facem multe lucruri pentru mântuirea celorlalți, dar n-avem timp, n-avem putere, n-avem idei, n-avem înțelepciune, n-avem viață sfântă, n-avem bani, n-avem oameni care să ne susțină... pentru că altfel am crede că am putea face mult. Parțial este adevărat, dar în parte este și fals pentru că există o limită pe care noi n-o putem trece: libertatea celorlalți.

Dumnezeu nu este limitat de niciuna dintre problemele de mai sus. El are tot, poate tot, și iubește mult mai mult ca noi. Dar oare ar putea face mult mai mult pentru noi?

Dacă ar simți că e de folos Dumnezeu ar coborî cerul pe pământ, i-ar aduce pe toți sfinții strălucind înaintea noastră, ne-ar impulsiona prin tot ceea ce este mai luminat și mai frumos în viețile celor plăcuți Lui. S-ar arăta nouă ziua în amiaza mare și ar spune blând: „Dragilor vă iubesc! Schimbați-vă viața!”

Dar nici așa nu se rezolvă lucrurile pentru că altfel ar fi făcut Dumnezeu și acest lucru.

Atunci, dacă Dumnezeu dă maximul în fiecare secundă pentru a ne mântui, pentru a ne face mai iubitori, totuși de ce există atât de mult rău în lume?

Răspunsul cred eu este unul singur: oamenii nu vor să colaboreze.

Dacă un singur om începe să colaboreze cu Dumnezeu atunci mii de oameni în jurul lui se folosesc. Altfel spus: dacă un om acceptă să colaboreze cu Dumnezeu atunci mulți alții în jurul lui vor simți roadele colaborării.

Dumnezeu lucrează adesea prin oameni. Iată de ce refuzul unuia înseamnă suferința altora.

Dumnezeu dă maximul în fiecare secundă pentru a ne mântui dar omul e liber să refuze sau să accepte acest maxim de efort.

Iată de ce încă atât de mult rău în lume!

DOAMNE AJUTA.