Motto: Nu spune ca aduni pentru pentru saraci. Caci cu doi banuti s-a cumparat Imparatia Cerurilor (Sf. Ioan Scararul, Scara, Cuvantul XVI)

max-weber-graffito

Cineva ne-a semnalat articolul “Max Weber, întemeietorul sociologiei creştine”, din ziarul Lumina de joia trecuta. Respectiva persoana era indignata de faptul ca Lumina a facut din Max Weber sociolog crestin si, mai mult, a facut din ravna pentru bogatie o virtute crestin… ortodoxa!

Sa le luam pe rand:alt

Max Weber, sociolog crestin sau protestant lucid?

Motivul pentru care autorul face afirmatia respectiva consta in faptul ca autorul german face o legatura intre dezvoltarea capitalismului si “formarea religioasa”: 

În această lucrare, Weber a argumentat faptul că religia este una dintre cauzele cele mai importante care explică diferenţele de dezvoltare dintre culturile Occidentale şi cele Orientale, şi a subliniat importanţa protestantismului ascetic (sic!) care a condus la naşterea capitalismului, a birocraţiei şi a statului raţional-legal din Vest.

Depasind cadrul strict bibliografic, Lumina incepe sa faca aprecieri asupra rolului crestinilor in general: ei sunt fermentul… progresului: 

Max Weber nu se sfieşte să afirme că progresul în cadrul unei organizaţii este determinat în mod direct de procentul oamenilor credincioşi…Concentrarea, trezvia, dorinţa de a face bine ceea ce fac sunt calităţi nelipsite persoanelor creştine, care ştiu că dragostea de Dumnezeu există şi la muncă, nu doar în timpul slujbelor religioase.

Afirmatiile sunt incorecte atat fata de Max Weber cat si fata de sociologie. In primul rand, Max Weber s-a referit explicit, asa cum ii arata si titlul lucrarii, la etica izvorata din protestantism, in special protestantismul calvinist. Asa cum a observat si cititoarea noastra, specific calvinismului era erezia (una din multele) predestinarii. Adica, oamenii erau predestinati Iadului sau Raiului, neavand o libertate in a deveni mantuiti sau pierduti. Ce putea face omul era sa “ghiceasca” daca este predestinat iadului sau Raiului prin modul in care isi ducea viata pe pamant. Adica, daca se imbogatea, avea succes si se afirma pe plan lumesc, atunci insemna ca Dumnezeu este cu el si ca se va mantui. Daca, insa, nu se imbogatea, nu avea succes, ci ajungea un paria si un marginal, un sarantoc si un falit, atunci era clar ca era predestinat iadului. Iata, asadar, care este “crestinismul” ascetic care a stat in spatele dezvoltarii capitalismului de tip isteric. Spunem isteric deoarece goana dupa inavutire si dupa succes devine o obsesie isterica, de tipul societatii americane care construieste zgarie nori si societati comerciale gigant, simbol al setei de infinit investita in activitatile de tip economic. Practic, toate aspiratiile religioase ale individului, prin aceasta etica protestanta, sunt pervertite prin indreptarea lor exlcusiv asupra scopurilor economice si de succes.

john-calvin

“Ascetismul” protestant inseamna doar ca bogatia nu mai este achizitionata pentru a te lafai cu ea, a trai fara griji, ci ca scop in sine! Nebunia bogatului capitalist nu mai este o nebunie ca in Evanghelia bogatului din Luca ce isi freaca burta fericit ca va avea trai de huzur, ci este o nebunie si mai mare... Bogatul capitalist se gandeste cum sa darame jitnitele ca sa construiasca unele gigantice, fara de sfarsit, zgarie-nori… De aici decurge toata paranoia si obsesia succesului, atat de specifica unei parti a culturii americane si care da nastere la traume ingrozitoare. Astfel de obsesii au dat navala si in spatiul nostru cultural, unde, prin multinationale si prin “spiritul capitalist” invaziv s-a realizat un nou cult al muncii, un fel de “arbeit macht frei” prin care oamenii se chinuiesc de bunavoie ca sa aiba “cariera”, “succes”, “bani”, sfarsind insa, deseori, in moarte, destramarea familiei, traume si pierderea sufletului. Originea acestor plagi nu sta numai in consumismul putred (care e destul de letargic) ci mai cu seama in “ascetismul” de tip calvinist care iti cere sa te lepezi de familie, de vocatiile tale, de particularitatea ta, de tine insuti, pentru afacere.

Asadar, Max Weber nu este un sociolog… crestin (decat in sensul in care si “ziarul Lumina” este un “ziar crestin“, adica nu “crestin-ortodox“), ci unul protestant, cu premise protestante, si care da o explicatie partial istorica corecta cu privire la nasterea capitalismului occidental. Corecta, dar doar in sensul descriptiv. Moralmente si, mai ales… crestineste, premisele sale si concluziile de tip normativ sunt pentru un credincios ortodox curata nebunie, erezie cu consecinte tragice asupra vietii sociale.

Concluzie: doar protestantismul are legatura cu dezvoltarea capitalismului. Ortodoxia nu a inspirat niciodata mentalitati obsedate de avutie si de succes. Nici macar catolicii nu au generat societati foarte “prospere” sau “progresiste”. Cat priveste alte religii, doar la evrei mai intalnim o astfel de ravna depusa pentru construirea “jitnitelor” tip zgarie-nori. Spiritul protestant al bogatiei infinite si al succesului, impreuna cu spiritul evreiesc al castigului cu orice pret si al puterii ca scop in sine, sunt cele doua mari plagi care au schimonosit chipul lumii acesteia. Sunt cele doua mari plagi care au dus la globalizare. Si vor duce si la imparatia antihristului, asa cum ne invata Sfintii Parinti.

Munca de dragul muncii si imbogatirea, virtuti crestinesti?!

Din cele afirmate mai sus este limpede ca pentru ziarul Lumina munca este un scop in sine, o virtute ca atare. Mai rau decat atat, nu numai munca, ci chiar si imbogatirea este un scop in sine, dar de la Dumnezeu si chiar datorie crestineasca! Aflam acest lucru continuand lectura articolului citat:

Max Weber a judecat bogăţia amintind un citat important dintr-o scriere a predicatorului englez J. Baxter. „Dacă Dumnezeu vă arată un drum pe care, fără pierdere pentru sufletul vostru sau pentru alţii, puteţi câştiga legal mai mult decât pe un alt drum şi refuzaţi acest lucru şi urmăriţi drumul aducător de câştig mai puţin, atunci acţionaţi împotriva unuia din scopurile chemării voastre, refuzaţi să fiţi slujitorul lui Dumnezeu şi să primiţi darurile Sale pentru a le putea folosi pentru El dacă vi le-ar cere. Nu pentru plăcerile trupului şi pentru păcat, ci pentru Dumnezeu aveţi voie să munciţi pentru a fi bogaţi („Etica protestantă şi spiritul capitalismului“, p. 174). Datoria unui creştin este intrinsec legată de aproapele său. Bogăţia este un dar pentru fiecare om care o foloseşte spre ajutorarea aproapelui. A fi bogat nu este un păcat, este o stare la fel de bună sau de rea precum a fi sărac. A căuta sărăcia cu orice preţ este o lepădare a poruncii lui Dumnezeu de iubire a aproapelui. Max Weber interpretează citatul de mai sus astfel: „Bogăţia este dăunătoare numai atunci când se cade în ispita leneviei, a lâncezelii şi a plăcerilor unei vieţi păcătoase, când se aspiră la ea numai pentru a trăi mai târziu fără griji şi în delectare. Dar, ca exercitare a datoriei profesionale, năzuinţa spre bogăţie este nu numai permisă moral, ci şi de-a dreptul imperativă. Parabola cu servitorul alungat pentru că nu a dat cu camătă talantul ce i se încredinţase părea să exprime în mod direct această idee. A voi să fii sărac – s-a argumentat adeseori – este acelaşi lucru cu a dori să fii bolnav, lucru reprobabil ca încercare de sfinţire prin fapte bune şi păgubitor pentru gloria lui Dumnezeu. Şi, în fine, pentru un om apt de muncă, cerşetoria este nu numai păcatul leneviei, ci şi, după cuvântul Apostolului, un păcat împotriva iubirii aproapelui“ („Etica protestantă şi spiritul capitalismului“, p. 174).

Nu este de mirare ca Max Weber, protestant format in scolile germane, da o astfel de explicatie Evangheliei. Socant este ca Lumina il foloseste, pana la urma nedrept chiar fata de figura sa istorica, pentru a legitima ereziile contemporane ale activismului nemasurat, ale muncii oarbe, ale sclaviei moderne de tip multinationala. Socant este cum se calca in picioare porunca atotiubitoare a Atotbunului Hristos, prin urmatoarea afirmatie: A căuta sărăcia cu orice preţ este o lepădare a poruncii lui Dumnezeu de iubire a aproapelui. Sau ca refuzul unei cai legale de imbogatire este o actiune impotriva voii lui Dumnezeu! O, nebunie! Oare nu L-a indemnat Insusi Mantuitorul pe tanarul bogat sa se lepede de bogatia sa, neajungand nici macar respectarea celor 10 porunci pentru mantuire?! Oare nu a aratat si Sfantul Apostol Pavel, apoi toti Sfintii Parinti, atat de transant si de limpede la ce duce iubirea de argint si dorinta de imbogatire?! Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare. Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns cu multe dureri.

Mustrarea aceasta ramane in veac pentru toti cei care isi hranesc patima iubirii de bogatie prin pretexte de tot felul, de la iubirea la saraci la datoria morala de a se imbogati!

Ne-am obisnuit insa cu ziarul Lumina, acest oficios al neo-crestinismului ecumenisto-modernist, bagat pe gat cu forta parohiilor si manastirilor din Arhiepiscopia Bucurestilor, in care am citit, de-a lungul timpului, si ca Sf. Nicolae ar fi un sfant ecumenist si era un episcop… pragmatic, si ca Sf. Maxim Marturisitorul ar fi fost origenist, ca institutiile UE sunt ceva minunat, ca “Apocalipsa a fost scrisă nu pentru timpurile noastre, ci mai ales pentru vremea când a trăit autorul acestei cărţi”, unde se cauta rescrierea politic-corecta a istoriei Bisericii, unde ni se arata capitala europei, Bruxellesul ca un un oras extraordinar de frumos si curat (cea ce, pentru cine stie cum arata, e complet fals) si care face reclama mascata, pe prima pagina, unei statiuni luxoase cu vinuri scumpe si concerte de jaz din Elvetia. Si inca multe altele de acest fel, imposibil de numarat macar, printre care se strecoara, drept “momeala” (pentru ca nu putem nega: exista stiinta manipularii cu profesionalism), si destule materiale curat ortodoxe si ziditoare. Acesta este ziarul Lumina, oficios in care se face propaganda programelor europene si se construieste mentalitatea “crestina” lipsita de discernamant si de adevar.

Din acest soi de reeducare bisericeasca face parte si articolul de mai sus. Evident, autorul se bazeaza pe ignoranta cititorilor. Si da, isteria castigului de dragul castigului (adica o boala chiar mai grava decat lacomia celui care vrea sa castige ca sa se lafaie, acela macar e in “firescul” decaderii umane) este o productie specific protestanta, mai ales calvinista. Nu are nimic de-a face cu ortodoxia. Sf. Ioan Gura de Aur, citat de autorul articolului ca raspuns la un comentariu critic, este foarte cunoscut pentru predicile sale in care infiera si bogatia si pe bogati. Mai mult, la un anumit moment dat, a oprit pe bogati sa intre in biserica, deoarece nu se lasasera de obiceiurile lor!

Gandirea exprimata de autor serveste tocmai celor care vor sa aiba in crestini un popor de sclavi fericiti (asa cum arata scriitorul Ovidiu Hurduzeu), un popor de roboti bun de muncit de dimineata pana noaptea in slujba stapanilor acestei lumi si a celui care a fost numit de Scriptura: “stapanitorul acestei lumi”.

vaduva-doi-banuti.JPG

Care este conceptia ORTODOXA, a Sfintilor Parinti ai Bisericii noastre, despre bogatie, saracie si cultul muncii, puteti cititi la:

  • Bogatul nemilostiv si saracul Lazar sau cum judeca Dumnezeu saracia si bogatia
  • “Cit de greu vor intra bogatii in imparatia cerurilor!”
  • Iubirea de avutii si multa grija ne pregatesc sa-l primim pe antihrist
  • Sfantul Serafim de Viriţa: “Banii si inselaciunile lumii vor pierde mai multe suflete decat prigoana ateista!”
  • GRIJA SI MUNCA PREA MULTA DEPARTEAZA DE HRISTOS!
  • “SIMPLIFICATI-VA VIATA!”
  • “RASUCITI BUTONUL LA HRISTOS!”
  • NU VA DATI INIMA CELOR MATERIALE!
  • Serviciul si cariera – idoli, temnite, cimitire…?