Sâmbătă seara când ne-am întors acasă, în faţa blocului, după ce am parcat maşina, am ridicat capul şi m-am uitat spre cer. Era minunat, stele multe, cerul era de un albastru puternic, luna emana o lumină caldă şi lină peste tot pământul, aerul era călduţ şi vântul adia uşor. Era aşa frumos! Ne-am mai plimbat puţin şi-n timpul astă mă gândeam că blocurile înalte, betoanele de peste tot, reclamele, maşinile, magazinele şi tot ce se găseşte într-un oraş nu te mai ajută să sesizezi că toate sunt creaţia lui Dumnezeu.

La ţară când scoţi capul pe fereastră vezi câmpul înverzit, văcuţele mergând agale, piscul munţilor, o căruţă trasă cu cai, lanurile de porumb sau de grâu, viţa de vie, căţelul alergând prin curte, găinile ciupind frunzele prin grădină… La sat e mult mai uşor să te gândeşti la Dumnezeu, e mai simplu să-nţelegi că animalele din curte sunt făpturi plăsmuite de El, că munţii şi păşunile, care se-ntind aşa frumos peste tot pământul, sunt creaţia Lui, că toate plantele pământului sunt din milostivirea Domnului pentru oameni şi animale.  La ţară apreciezi altfel bucăţica de păine, pentru că ştii că e făcută din grâul pe care l-ai muncit tu pe câmp şi din ploaia pe care ai cerut-o la rugăciune Domnului. La sat apreciezi altfel roşia pe care o tai în farfurie când ştii că au trecut câteva luni de muncă ca ea să fie coaptă.

La sate oamenii simt mai puternic prezenţa lui Dumnezeu, căci văd lucrarea Lui în tot ce-i înconjoară: în curte, în grădină, în casă, pe ogoare, pe munţi, pe dealuri…

Oraşul, apărut odată cu era industrială, nu-L mai arată pe Dumnezeu în mod transparent în toate componentele lui. De ce oare? În loc de pământul şi iarba de pe uliţile satului au apărut străzile din beton, în loc de să vedem lumina lunii vedem stâlpii de iluminat de pe stradă, în loc de carele cu boi sau de căruţele cu cai vedem automobile şi tiruri, în loc să vedem munţii şi păşunile vedem blocuri şi construcţii. Nu mai rupem roşia din grădină, nu mai facem pâinea la cuptor, nu mai mulgem laptele de la vacă, nu mai luăm ouăle din coteţ, nu mai luăm cartofii din pământ, ci toate le cumpărăm de la supermarket, şi asta ne face să uităm că toate sunt de la Dumnezeu şi credem, că pâinea este de la Velpitar, roşiile de AgroIaşi, laptele de la Brenac, ouăle mai ştiu eu de unde, şi tot aşa.

Aproape tot ce ne-nconjoară într-un oraş este creat de mâna omului şi de aceea noi, ce mai păcătoşi şi mai grosolani la minte, nu-L mai vedem pe Dumnezeu în tot ceea ce există.

Problema cea mai mare a noastră, astăzi în lumea aceasta super-industrializată şi ultra-automatizată este că uităm că tot ceea ce este creat a fost definit mai întâi de Dumnezeu în creaţie. Dumnezeu a creat copacul dar a pus în el şi posibilitatea ca lemnul să poată fi manipulat şi prelucrat în foarte multe feluri. Dumnezeu nu a creat doar copacul ci şi posibilitatea ca acel copac să devină masă sau scaun. Dumnezeu nu a creat doar piatra ci şi posibilitatea ca ea să fie prelucrată pentru a ajunge casă, cruce, pod, etc.

Dumnezeu este Creatorul tuturor celor văzute dar şi al celor nevăzute aşa cum spunem în Crez.

Tot ceea ce există în lumea asta şi tot ceea a fost creat de mâna omului sau va fi creat vreodată, a fost definit mai întâi în creaţie de Dumnezeu.

Gândiţi-vă la un joc pe calculator: deşi astăzi jocurile sunt foarte complexe şi oferă o largă posibilitate de opţiuni pentru ca fiecare să-şi poate personaliza personajul, maşina sau strategia unui joc, totuşi nimeni nu poate face mai mult decât a felul în care a fost gândit jocul de realizatorii săi. Dacă personajul unui joc a fost creat să construiască o casă sau un grajd, el nu va putea construi niciodată o maşină sau un pod. Toţi utilizatorii jocului sunt limitaţi să se joace în limitele impuse de creator.

Aşa e şi-n realitate, chiar dacă omul crează foarte multe astăzi, tot ce crează el, a fost pus mai întâi ca posibilitate în creaţie de către Dumnezeu. De exemplu cu un lemn n-o să poţi nicodată zbura, dar o să poţi merge pe apă plutind.

Totul este creat de Dumnezeu: şi blocurile, şi betoanele, şi maşinile, şi casele, şi laptopurile, şi televizoarele lcd, şi aeronavele, chiar şi internetul… tot. Şi autostrăzile, şi navele cosmice, şi creionul, şi pixul, şi tastatura, şi hainele. Omul e doar cel care manipulează în mod creator făptura lui Dumnezeu. Omul este chemat de Dumnezeu să fie asemenea Lui, să fie şi el creator, dar spre deosebire de Dumnezeu care face totul din nimic, omul crează cu mijloacele care i-au fost puse la dispoziţie, cu tot ce se află în creaţie.

Aşa stând lucrurile, tehnologia din ziua de azi nu e aportul inteligenţei umane. Progresul tehnologic nu se datorează oamenilor de ştiinţă ci în primul rând lui Dumnezeu care a aşezat acest progres în creaţie încă de la facere. Are şi omul un merit, dar nu unul prea mare, căci toate descoperirile ştiinţifice sunt sub harul lui Dumnezeu.

Lui i se cuvine toată slava cinstea şi închinăciunea, el e Marele Programtor al jocului în care trăim.

“Aruncaţi mreaja mai la adânc” aşa cum zice Domnul. Gândiţi mai profund! Ridicaţi-vă cu mintea de la efect la cauză, nu rămâneţi doar la stadiul de prunci. Toate sunt create de Dumnezeu şi noi fără El nu putem face nimic.

Pentru omul înduhovnicit şi oraşul îl arată transparent pe Tatăl pe Fiul şi pe Sfântul Duh în fiecare părticică a lui.