DIN ÎNVĂȚĂTURILE CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL :

“Cei care nu se pun in situatia semenilor indurerati sunt parasiti de Dumnezeu si sufera cadere cumplita INVATAND SA COMPATIMEASCA… Cei care vor sa miluiasca, dar nu au nimic sa dea si sufera pentru aceasta, FAC MILOSTENIE CU SANGELE INIMII LOR”

• Nu exista om mai intelept decat cel milostiv, care da cele pamantesti, lucruri stricacioase, isi cumpara cele nestricacioase, ceresti. Precum nu exista mai mare neghiob in lume ca lacomul de bani, care mereu aduna si mereu nu are si care in cele din urma isi cumpara iadul prin economiile sale adunate. Cei care se pierd prin lucruri materiale sunt pierduti cu totul, pentru ca Il pierd pe Hristos.
• Cel stapanit de lucruri materiale totdeauna este stapanit de intristari si neliniste, pentru ca pe de o parte tremura sa nu-i fie luate acestea, iar pe de o parte sa nu i se ia sufletul. Si iarasi, zgarcitul care si-a anchilozat mana din prea multa stransoare si-a strans si inima sa facandu-si-o de piatra. Ca se se vindece, va trebui sa cerceteze pe oamenii cei nefericiti si sa-l doara pentru ei, asa incat sa fie nevoit sa isi deschida incet-incet, mana sa. Si atunci i se va inmuia si inima sa cea de piatra redevenind inima de om, deschizandu-si in felul acesta usa raiului.
• Bunatatea inmoaie si deschide inima, precum si untdelemnul incuietoarea ruginita.
• Cel care se apropie de cei indurerati se apropie de Dumnezeu in mod firesc, deoarce totdeauna Dumnezeu se afla alaturi de fiii Sai indurerati.
• Pe fiii Sai cei buni, care ajuta pe semenii lor sa-si ridice crucea, Dumnezeu ii intareste duhovniceste si le va usura crucile incercarilor.
• Cei care se gandesc la crucile cele grele ale dreptilor niciodata nu se mahnesc in micile lor incercari cugetand ca, desi au gresit cu mult mai mult in viata lor, totusi, sufera mai putin decat cei drepti.
• Cei care sunt chinuiti pe nedrept urmeaza lui Hristos, iar cei care sunt chinuiti pentru pacatele lor sunt fericiti,deoarece isi platesc pacatele lor in aceasta viata.
• Cei care nu patimesc impreuna cu cei indurerati patimesc de o boala duhovniceasca de moarte, nemilostivirea. Si iarasi, cei care sunt deranjati de gemetele bolnavilor si se revolta fiindca nu se pot linisti, sufera de multe boli sufletesti.
• Cei care iubesc cu adevarat si se nevoiesc dupa lege, acestia rabda cu dragoste, se jertfesc, se lipsesc de confortul lor si-l odihnesc pe aproapele lor, care este Hristos.Cei care vor ca ceilalti sa li se daruiasca mereu, fara ca ei insisi sa dea altora ceva si cer continuu si de la Dumnezeu fara sa-I dea Lui nici macar pacatele lor (prin pocainta), acestia se instraineaza cu desavarsire de Dumnezeu si se predau ei insisi in mainile ucigasului de oameni. Deoarece au cultivat dragostea numai pentru ei insisi, este firesc sa-si mareasca marea lor neliniste si sa traiasca o parte din iad inca din aceasta viata.
• Cei care nu se pun in situatia semenilor indurerati sunt parasiti de Dumnezeu si sufera cadere cumplita invatand sa compatimeasca. Pe cand cei care sufera si se intereseaza de ceilalti nepasandu-le de ei insisi sunt aparati de Dumnezeu. De unii ca acestia poarta de grija si Dumnezeu si oamenii.
• Cand cineva isi da inima lui Dumnezeu, atunci mintea aceluia este rapita de dragostea Lui si, defaimand toate ale lumii, se gandeste mereu la Parintele cerescfiind indragostit de cele ceresti si slaveste ca un inger, ziua si noaptea, pe Facatorul sau.
• Daca numai cugetarea la binefacerile lui Dumnezeu este de ajuns sa arunce in aer o inima marinimoasa, cu atat mai mult va face aceasta cugetarea la multele pacate si la milostivirea lui Dumnezeu.
• Cei care se nevoiesc si isi simt pacatosenia lor si facerile de bine ale lui Dumnezeu incredintandu-se in marea Lui milostivire isi urca sufletele lor la cer cu mai multa siguranta si cu mai multa osteneala trupeasca, atunci cand au intentie buna.
• Cei care se nevoiesc cu multa evlavie si ajung intr-o oarecare masura la starea ingereasca hranindu-se cu mierea paradisiaca tot nu ofera nimic important lui Dumnezeu in comparatie cu cele ce ni le-a oferit El. Deoarece mananca miere si-I ofera lui Dumnezeu ceara. Mananca fructul dulce si-I ofera lui Dumnezeu rasina copacilor (tamaia). Prin urmare, nimic nu facem si nimic nu oferim lui Dumnezeu in comparatie cu marile Lui binefaceri. In timp ce Dumnezeu face din gunoaiele noastre, ba chiar si din balegar, roade frumoase cu care ne hranim noi, sarmanii oameni, roadele frumoase le facem gunoi.
• Precum bunatatea lui Dumnezeu pe toate le pune in valoare, asa si noi, fapturile Sale, va trebui ca pe toate sa le valorificam spre bine, ca se ne folosim si sa folosim.
• Oamenii buni primesc folosc chiar si din caderile semenilor lor, pe care le folosesc ca frana tare pentru ei insisi, ca sa ia aminte sa nu se abata de la drum. Insa cel viclean, din pacate, nu se foloseste nici de virtutile celorlalti, deoarece ei si pe acestea le explica prin vocabularul lor viclean, pentru ca sunt intunecati de negreala ucigasului de oameni. Si astfel se nedreptatesc duhovniceste pe ei insisi si pe altii, totdeauna fiind mahniti si mahnind semenii lor prin aceasta negreala a lor duhovniceasca, in timp ce vremea innourata provoaca mahnire numai oamenilor care sunt chinuiti de duhul intristarii.
• Bunatatea este una din multele insusiri ale lui Dumnezeu. De aceea ea intotdeaunairadiaza bucurie, alunga norii, deschide inimile, asa cum caldura soarelui de primavara scoate flori din pamant, incalzeste chiar si serpii si-i scoate din gaurile lor inghetate,ca sa se bucure si ei de bunatatea lui Dumnezeu.
• Oamenii perversi sunt intotdeauna inecati in ganduri si prin inima lor inghetata ingheata si ineaca cu gandurile lor pe oamenii indurerati, care cauta in ei mangaiere. Pe cand cei binevoitori, prin dragostea lor duhovniceasca cea nobila, tescuita de durere, ineaca pe draci, elibereaza suflete si daruiesc mangaiere dumnezeiasca semenilor lor.
• Fierbintea lor dragoste duhovniceasca pe cei sensibili ii face mai sensibii, iar pe cei nerusinati ii face mai nerusinati.
• Insa pe cel orfan, mai ales de mama, chiar arici de ar fi, trebuie sa-l imbratisam cu durere si dragoste fierbinte, pentru ca mai intai sa se incalzeasca si sa prinda curaj, iar apoi sa-si deschida si el inima sa.
• Orfanul marinimos are nevoie de frana tare in marele lui entuziasm, ca sa nu se vatame de osteneala peste masura, atunci cand isi arata marea lui recunostinta.
• Dragostea fierbinte a lui Hristos hraneste mai bine decat orice hrana materiala sida multe calorii sufletului si trupului, iar de multe ori tamaduieste fara medicamente boli incurabile si odihneste suflete.
• Cei ce nu-si jertfesc sanatatea lor pentru dragostea lui Hristos dispretuind odihna trupeasca nu vor afla odihna duhovniceasca nici in aceasta viata, nici in cealalta, cea viitoare.
• Cei care din dragoste curata isi jertfesc chiar si viata, ca sa-i apere pe semenii lor, Il urmeaza pe Hristos. Acestia sunt cei mai mari eroi, deoarece si moartea se teme de ei, caci au sfidat-o din dragoste pentru aproapele. Ei biruiesc astfel prin nemurire, luand cheia vesniciei de jos, de sub placa mormantului si inaintand cu usurinta spre fericirea vesnica.
• Un om sensibil prefera sa fie omorat el insusi, din dragoste, ca sa-l apere pe aproapele sau, decat sa ramana nepasator sau sa-i fie frica si apoi sa fie ucis mereu de constiinta, in toata viata sa.
• Jertfa pentru semenul nostru ascunde marea noastra dragoste pentru Hristos. Cei care vor sa miluiasca, dar nu au nimic sa dea si sufera pentru aceasta, fac milostenie cu sangele inimii lor.
• Iara cei care vor sa marturiseasca pentru dragostea lui Hristos, dar nu li se ofera prilej pentru aceasta, pot ca aceasta dragoste a lor, de care se ard, s-o manifeste prin nevointa trupeasca pentru sufletele adormitilor care se chinuiesc, ca se afle putina odihna.
• Oamenii cei nepasatori si nemilostivi, care se gandesc si se ingrijesc numai cu ei insisi pana la nesimtire, isi umplu in acelasi timp inimile lor cu multa neliniste. Inlauntrul lor sunt rosi de cariul grijilor chinuindu-se inca din aceasta viata. Pe cand cei cu inima milostiva totdeauna sunt indestulati de dragostea lui Dumnezeu si de imbelsugatele Sale binecuvantari, deoarce mereu hranesc pe altii cu dragoste.
(Din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Epistole“, Editura Evanghelismos)

 Traim intr-o lume in care pe masura ce ne apropiem mai mult de miezul materiei,privirea noastra este incetosata,

ca suferind de prea multa focalizare pamanteasca. Cu cat te apropii de ceva sau de cineva, cu atat pierzi perspectiva,

contextul,orizontul ideatic,proportiile nemarginirii...

Lumea in care traim devine tot mai apropiata fizic, ne striveste,intimitatea ne este invadata de ochii electronici de pretutindeni,

si numai de o parte din ei avem constiinta.

Insa departarea spirituala poate fi masurata in ani lumina. Materia se comprima tehnologic,insa spiritul se rarefiaza din lipsa 

de suport ontologic, fiind dublat cu succes de reprezentare, imagine si valoare de schimb.

Totusi,exista motive de speranta.

Printre excese de autoritate auctoriala,gasim si oameni care traiesc credinta firesc si o exprima in mod real.

Spre adancimi ale cunoasterii este o recomandare pentru cei care vor sa acceada la o cultura a inimii.

Este bineinteles si alegerea mea pentru o dupa-amiaza de sambata impletita cu rugaciune,pace si har.

Doamne-ajuta tuturor credinciosilor!

                                                                                               (Spre adancimi ale cunoasterii-Emil Baltag,Editura.Sf. Mina)