"Marturisi-ma-voi Tie, Doamne Imparate, si Te voi lauda pe Tine, Dumnezeule, Izbavitorul meu.

Marturisescu-ma Numelui Tau, ca acoperitor si ajutor Te-ai facut mie si ai mantuit trupul meu de la pieire.

Si m-ai scapat din latul limbii ocaratoare si de buzele celor care graiesc minciuna, si Te-ai facut mie ajutor impotriva vrajmasilot mei.

Si m-ai izbavit pe mine dupa multimea milei si a Numelui Tau, de la cei care racneau gata sa ma manance.

Din mana celor care cautau sufletul meu, din multe necazuri pe care le-am avut.

Din inecaciunea fumului de primprejur si din mijlocul focului pe care nu-l aprinsesem eu.

Din adancul pantecelui locuintei mortilor si de limba necurata si de cuvantul mincinos, si de limba cea nedreapta cu para la imparat.

S-a apropiat pana la moarte sufletul meu si viata mea era aproape de fundul imparatiei mortii.

M-au inconjurat de toate partile si nu era cine sa-mi ajute, am cautat ajutorul oamenilor si nu era.

Si mi-am adus aminte de mila Ta, Doamne, si de lucrarea Ta cea din veac.

Ca mantuiesti pe cei care Te asteapta pe Tine si-i izbavesti din mana vrajmasilor.

Si am inaltat pe pamant rugaciunea mea si m-am rugat pentru mantuirea mea din moarte.

Am chemat pe Domnul, Tatal Domnului meu, ca sa nu ma lase fara de ajutor in zilele necazului si in vreme de jale grea.

Voi lauda Numele Tau neincetat si-l voi canta intru marturisire, si s-a auzit rugaciunea mea,

Ca m-ai izbavit pe mine din pieire si m-ai scos din vreme rea.

Pentru aceea ma voi marturisi si Te voi lauda si bine voi cuvanta Numele Domnului."

Sfanta Scriptura, Intelepciunea lui Isus Sirah 51, 1-16

Sfinţii Petru şi Fevronia

Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001

Rusia, sec. XIII

Cneazul Petru a trăit în ţinutul Murom, ajungând domnitorul său în 1203. La începutul domniei sale s-a îmbolnăvit foarte rău. Unii dintre cei de la curte auziseră despre fiica unui prisăcar ce era vestită pentru iscusinţa de a-i ajuta pe cei bolnavi cu ierburi de leac, astfel că au chemat-o să-l vindece pe cneazul suferind. Tânăra Fevronia era foarte frumoasă şi smerită.
Îngrijit de ea, tânărul cneaz şi-a recăpătat sănătatea. Ajungând a o cunoaşte în tot acest răstimp, el s-a îndrăgostit de fermecătoarea şi înţeleapta Fevronia. Deşi nu era cneaghină, ci o fată de rând, cneazul a dorit să se însoare cu ea, ceea ce s-a şi întâmplat.

Dar boierii nu se împacau cu gândul ca o femeie de rând să ajungă cneaghină; simţeau că cneazul trebuia să se fi însurat cu cineva din rândurile lor. Au ajuns chiar să-i ceară cneazului să o lase. Când cneazul a refuzat, boierii i-au alungat din cetate.

Tânăra pereche a pornit la drum într-o barcă. Cneazul era foarte mâhnit de cele întâmplate, dar soţia îl îmbărbăta şi îl mângăia. Curând, multe nenorociri au căzut asupra cetăţii Muromului, iar norodul socotea că ele se datorau relei lor purtări faţă de cneaz şi soţia lui. Deci pocăindu-se, au cerut cneazului Petru şi cneaghinei Fevronia să vină înapoi.

Sfânta pereche s-a întors la Murom, dăruindu-se facerilor de bine şi milosteniei, lucrând mai ales întru folosul săracilor, lucru pentru care au fost foarte îndrăgiţi. La apropierea morţii, ei s-au tuns în cinul monahicesc, fiind cunoscuţi şi sub numele lor de călugări: David şi Evfrosinia.

Ei s-au rugat să moară în aceeaşi zi şi au cerut să fie înmormântaţi în acelaşi sicriu, doar cu o despărţitură între trupuri. Au murit în aceeaşi zi: 25 iunie 1228 şi au fost proslăviţi de un sinod al Bisericii Ruse, în anul 1552.

Ei sunt socotiţi ocrotitorii tinerilor căsătoriţi, căci au suferit pentru sfinţenia şi inviolabilitatea căsătoriei.