"Nu am, moarte, cu tine nimic,

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi

De-ai avea mamă şi-ar muri,

Ce-ai face tu şi cum ar fi

De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te urăsc. V

ei fi mare tu, eu voi fi mic,

Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frica, nu teamă,

Milă de tine mi-i,

Că n-ai avut niciodată mamă,

Că n-ai avut niciodată copii."

Săptămâna Patimilor
Maria Mosneagu

Luni se aude prin Cetate
De Iisus , Cel cu dreptate
Cu toţi I-au ieşit in cale
Cu urări şi cu Osanale
Chiar şi hainele, pe jos
Le-aşterneau pentru Hristo
Osana! Osana!
Mare e puterea Ta!

Marţi Îi pregăteau trădare
Că-ncep zilele amare
Când păstor Se va lua,
Turma se va-mprăştia.

Miercuri era întristat
Cu putere S-a rugat
Pe ucenici să-I intarească
Credinţa să inmulţească.

Joi, S-a dus cu toţi ai Săi
Să cineze sus cu ei,
Colo sus in foişor
Taina Apostolilor.
Pâine-a binecuvântat
Şi la toţi, să ia, le-a dat.
Vinul-sânge l-a sfinţit
Şi pe toţi i-a-mpărtaşit
Şi cu toţi s-au luminat
Cerul s-a întunecat
Unul singur dintre ei
s-a dus noaptea la mişei.

După ce i-a luminat
Poruncă nouă le-a dat
Să facă şi ei aşa,
Întru pomenirea Sa!
Fiindcă Pâinea cea cu Vin
Sânge e şi Trup Divin.

După cină s-au sculat
Însă Iuda , cel plecat,
La duşmanii Săi L-a dat.
Iisus foarte întristat
S-a dus şi S-a rugat
În Grădina Ghetsimani,
Cu sudori de sânge
Cine oare nu ar plânge
Şi ucenici a luat
Să vegheze i-a rugat
Şi întuneric s-a lăsat.

O ceată, de mişei,
Şi cu Iuda între ei,
L-au luat atunci cu ei.
Toată noaptea L-au purtat
La Irod şi la Pilat
Cu minciuni şi viclenii
Până zorii se ivi.

Vineri , zorii se iviră
Planuri negre plănuiră,
Cu gând rău,ticaloşit
Ca sa fie Răstignit.
Mincinoşii spuneau mereu
C-a făcut Iisus mult rău,
Iar acum să plătească
Şi strigau să-L Răstignească.

El , nimica nu spunea
La multimea ce era
Şi nimeni, nimeni nu s-a aflat,
Ca prieten adevărat!
Toţi, s-au dus…şi s-au ferit
Şi pe rând L-au părăsit
Numai Maica Lui, cea Sfânt
Privea-n jale la osândă.
Şi cu sfintele feme
Toate împrejurul ei.

Mult plângeau, se tânguiau
Când vedeau cum Îl răstigneau
Sfâşiate de durere
Nu gaseau o mângaiere.

Când Iisus Duhul Şi-a dat
Toate-n jur s-au întristat
Cerul tot s-a mohorât
Întuneric s-a facut
Peste oameni, pe pământ.

Iar apoi, cum bine ştim
Iosif şi Nicodim
De pe Cruce L-au luat
In giulgi au înfăşurat
Trupul mort a Lui Iisus
Şi-n mormântul nou L-au pus.

Sâmbătă au pecetluit
Şi-au pus strajă de păzit.

Duminică au venit
Cu mir scump,nepreţuit
Sfintele femei s-au dus
Să ungă trupul Lui Iisus.
Dar acolo la mormânt
Trupul nu l-au mai găsit
Iar un Inger a strigat:
- Iisus a Înviat!
Lumea toată a salvat!

Învierea lăudăm
Şi cu laude cântăm:
- A înviat, a înviat
Iisus , cu adevarat!
 

Renunţă la a-i mai judeca pe alţii: descoperă-l pe Cristos care trăieşte în ei!
Renunţă la a mai spune cuvinte care rănesc: umple-te de cuvinte care vindecă!
Renunţă la a mai fi nemulţumit: umple-te de recunoştinţă!
Ţine post de nervi: umple-te cu răbdare!
Ţine post de pesimism: umple-te cu speranţă!
Ţine post de preocupări inutile: umple-te de încredere în Domnul!
Renunţă la a te mai plânge: umple-te de respect pentru acea minune care este viaţa!
Renunţă la a-i mai stresa pe alţii: umple-te de o rugăciune neîncetată!
Renunţă la a mai fi acru: umple-te de bunătate!
Renunţă la a-ţi da importanţă: umple-te de compasiune pentru ceilalţi!
Renunţă la teama pentru lucrurile tale: umple-i pe ceilalţi de darul tău!
Renunţă la a mai fi descurajat: umple-te de entuziasmul credinţei !
Ţine post de tot ceea ce te separă de Iisus: umple-te de tot ce te apropie de El!

Copilul din pădure

Ieri m-am întâlnit cu un copil,
într-o pădure.
Stătea "așa" în mijlocul ei și se uita fermecat
la ramuri, la frunze...
Copacii erau pentru el taine de neînțeles,
mistere în care voia să intre.
Nu-i era frică!
Era, pe semne, un copil curajos
căci stătea chiar în desimea pădurii
singur....
Și era întuneric... din cauza desimii
și lumina nu ajungea pâna la el.
Dar el se bucura de ramuri, de frunze
și din când în când mai privea un gândăcel...

L-am luat de mână încât să nu-l sperii,
dar mi-a zâmbit nevinovat!
Mi-a întins mâna și m-a lăsat
să-l port pe drumuri neștiute nici de mine...

Mi-a scos din buzunarul hainei
diverse.... o jumătate de lună, un pinten de munte, un izvor de ocean
o vioare, o carte, o hartă,
Avea de toate, chiar și o acadea...

Nu am avut ce să îi dau în schimb,
nu aștepta nimic...
I-am dat doar mâna mea!

Nu mai știu exact pe ce cărări am umblat,
Doar că ne-am trezit într-un loc minunat...
scăldat în lumină și soare,
mirosind usor a apa... cu sare!

Acolo erau alți mulți copii minunați!
Acolo l-am lăsat acum, în acel loc minunat
si el mi-a lăsat în mână
o raza de soare, o umbră de brad și o steluță de mare...
Să le port cu mine între anotimpuri
pana o să ne întâlnim iar!

O! Cu adevărat un copil minunat..

Suferim pentru că gândurile şi dorinţele
noastre sânt rele. Noi înşine ni le-am
pricinuit, căci poporul nostru nu are pocăinţă.
Nu au pocăinţă nici cei credincioşi,
ca să nu mai vorbim de cei necredincioşi!
Cincizeci de ani de comunism au făcut
mult rău, mai mult decât 500 de ani de
robie sub turci. Atât de mult a îndepărtat
răul acesta pe popor de Dumnezeu, omule!
Şi tocmai aceste gânduri şi dorinţe rele
au nimicit înţelegerea şi pacea, pur şi simplu
le-au năruit şi au dat roade rele şi grele.
Noi înşine suntem vinovaţi pentru toate
acestea. Adunăm roadele gândurilor şi dorinţelor
noastre…
Pocăinţa trebuie înnoită. Aceasta înseamnă
nu numai spovedanie la duhovnic,
deşi este nevoie şi de ea pentru slobozirea
omului de gândurile rele, ci pocăinţa înseamnă
întoarcere către Binele desăvârşit.
Aşadar, întoarcere către Dumnezeu, căci
Binele desăvârşit este Dumnezeu. Trebuie
să ne întoarcem cu inima spre Dumnezeu
şi să cerem pace de la Domnul, să ne dea
putere să fim buni.
Pentru binele nostru, să avem gânduri
şi dorinţe bune. Noi nu facem asta, şi de
aceea suferim. Dumnezeu este în noi, şi
„Înainte de toate,
trebuie să facem
pocăinţă”
pentru că El este dragoste, nu va tulbura
voia noastră slobodă. Ţinem în noi mult
rău şi la un moment dat acesta iese la iveală:
şi în familie, şi la locul de muncă, şi în
societate. În cele din urmă, totul se sfârşeşte
în suferinţe grozave. Iată, priviţi încotro
mergem!…
Şi răul nu este numai în noi, ci în întreaga
lume. Dar mai cu seamă în noi, căci
suntem totuşi aleşi de Domnul, suntem
creştini. Sânt multe suflete din neamul
nostru care au pătimit pentru Domnul, şi
care se roagă Lui şi Maicii Domnului, dar
noi împiedicăm toate acestea prin gândurile
şi dorinţele noastre. Cu toate acestea,
Domnul ne apără, ne apără mult… Trebuie
să ne slobozim de răul din noi....
doamne ajuta..

autor necunoscut

 

                  Inimioara

                                Ienachita Vacarescu

Spune,inimioara,spune!

Ce durere te rapune?

Arata ce te munceste

Ce boala te chinuieste?

 

 

Fa-o cunoscuta mie

Ca sa-ti caut dohtorie

Te rog,fa-ma a pricepe

Boala din ce ti se-ncepe!

 

 

Arata,spune,n-ascunde!

Da-mi un cuvant si-mi raspunde

Spune,inimioara,spune!

Ce durere te rapune?

 

 

De ce doare dorul, mamă,
Şi-i tristă floarea din livezi?!
De ce-amintirile te cheamă
Şi te-nvăluie-n năframă
Ca plânsu-amar să nu mi-l vezi?!

Aş vrea să nu te întristez
Cu-a' mele doruri după tine...
Dar plâng, măicuţă , şi oftez...
Şi doar cântarea-mi este crez
Că o cântai în gând cu mine...

M-ai legănat în viersu-i drag,
Şi mi-ai şoptit-o-ncetişor...
Până-am rămas stingher pe prag
Că tu te-ai dus spre alt meleag...
Umplându-mi sufletul de dor...

Abia-ngânam prin lacrimi: ,,mamă”,
Când pas micuţ te căuta
Sfios, cu tremur şi cu teamă...
De-atuncea glasul meu te cheamă
Dorind să merg pe urma ta...

Mai iartă-mi , mamă, dorul meu!
... Pribeagă-i inima din mine...
Te caută de-atunci mereu...
Şi totu-mi pare-aşa de greu
Şi-aşa pustiu fără de tine!

Doar cântul tău imi dă alin
Şi-mi dă al Cerului fior!
Şi parcă-s îngeri cei ce vin
Să-mi uşureze greul chin
Despovărându-mă de dor.

Voi murmura mereu cântarea
Ce m-apropie de Domnul!
Voi înveseli şi floarea....
Voi însenina şi zarea...
Ca să-ţi fie dulce somnul!
( Mariana L )

 

 

Tu ai ştiut să-i dai vieţii-un sens

Din suflet blând şi din a ta privire,

Tu ai ştiut să-mi dăruieşti iubire.

Când m-ai adus pe lume, era ger.

Înger dintâi mi-ai fost, cu ochii de cer..

Mă iartă azi… uit chipul tău sfinţit,

Dar ochii mei vedeau nedesluşit.

Mi-e dor, mi-e dor de blânda-ţi sărutare

Ce mi-o dădeai ‘nainte de culcare.

Surori şi fraţi îmi spun: ,,Erai plăpând!”

Ei te-au văzut la capul meu plângând…

Veni o zi… pornit-ai pe-altă cale…

Şi lacrimi reci s-au prefăcut petale.

Azi sufletu-mi zăreşte deseori

Frumosu-ţi chip ce plânge printre flori.

Icoană-mi e a ta fotografie.

Frumoasă eşti de parcă ai fi vie!....

Departe-mi eşti… acolo-n ceruri sus

Mă iartă-acum!...dar dorul m-a răpus…

Tot dorul meu îl plâng în sfânt catren…

E ziua mea şi-ţi cânt ca un refren:

„Bucură-te, jertfă bineprimită de Dumnezeu!”

Bucură-te MAMĂ ce nu m-ai lăsat la greu

Bucură-te, păzitoarea mea, mereu grijulie!

Bucură-te, că ai aprins lumina în a mea făclie!

Bucură-te, că lacrimile-ţi din năframă

m-au făcut ceea ce sunt azi, MAMĂ!

  

 

Cu tine- Adrian Paunescu

Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.

Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.

Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.

Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
Cu tine-ncep şi se termină toate,
Cu tine într-un schit apar - dispar.

Cu tine e lumină şi-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.

Cu tine e mai rău şi e mai bine,
Cu tine reîncepe viaţa mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea.

 Când m-ai născut în tristul univers
Tu ai ştiut să-i dai vieţii-un sens.
Din suflet blând şi din a ta privire,
Tu ai ştiut să-mi dăruieşti iubire.

Când m-ai adus pe lume, era ger.
Înger dintâi mi-ai fost, cu ochii de cer..
Mă iartă azi… uit chipul tău sfinţit,
Dar ochii mei vedeau nedesluşit.

Mi-e dor, mi-e dor de blânda-ţi sărutare
Ce mi-o dădeai ‘nainte de culcare.
Surori şi fraţi îmi spun: ,,Erai plăpând!”
Ei te-au văzut la capul meu plângând…

Veni o zi… pornit-ai pe-altă cale…
Şi lacrimi reci s-au prefăcut petale.
Azi sufletu-mi zăreşte deseori
Frumosu-ţi chip ce plânge printre flori.

Icoană-mi e a ta fotografie.
Frumoasă eşti de parcă ai fi vie!....
Departe-mi eşti… acolo-n ceruri sus
Mă iartă-acum!...dar dorul m-a răpus…

Tot dorul meu îl plâng în sfânt catren…
E ziua mea şi-ţi cânt ca un refren:
„Bucură-te, jertfă bineprimită de Dumnezeu!”
Bucură-te MAMĂ ce nu m-ai lăsat la greu!

Bucură-te, păzitoarea mea, mereu grijulie!
Bucură-te, că ai aprins lumina în a mea făclie!
Bucură-te, că lacrimile-ţi din năframă
m-au făcut ceea ce sunt azi, MAMĂ!

 

Candva, un copil astepta sa se nasca.

Atunci copilul l-a intrebat pe Dumnezeu: “Am aflat ca vrei sa ma trimiti pe pamant maine!”

“Cum voi putea sa traiesc acolo fiind atat de mic si de neajutorat?"

Dumnezeu i-a raspuns: “Am ales pentru tine un inger.

Ingerul te va astepta si va avea grija de tine".

“Dar…”, spuse copilul,

“…aici in Rai nu faceam altceva decat sa rad si sa cant!”

Asta e tot ce-mi trebuie sa fiu fericit!"

Dumnezeu i-a raspuns: “Ingerul tau va canta pentru tine in fiecare zi. Tu vei simti dragostea ingerului tau si vei fi fericit".

“Si…spuse copilul,

”cum voi intelege ce-mi vor spune oamenii cand eu nu cunosc limba lor?"

”Va fi usor…", spuse Dumnezeu
“Ingerul tau iti va spune cele mai frumoase si mai dulci cuvinte pe care le vei auzi vreodata,

Si cu multa rabdare si grija ingerul te va ajuta sa inveti sa vorbesti!".

Copilul se uita atunci la Dumnezeu si il intreba:

Si cu multa rabdare si grija ingerul te va ajuta sa inveti sa vorbesti!".

Copilul se uita atunci la Dumnezeu si il intreba:

”Si ce voi face cand voi dori sa vorbesc cu Tine?"

Dumnezeu zambi si spuse:

“Ingerul tau iti va impreuna mainile si te va invata sa te rogi!"

Copilul spuse: “Am auzit ca pe pamant sunt oameni rai.

Cine ma va apara de ei?"

Dumnezeu il lua in brate si-i spuse:

“Ingerul tau te va apara, chiar daca asta va insemna sa-si riste viata!!"

Copilul se uita trist si spuse: “Dar voi fi intotdeauna nefericit pentru ca nu Te voi mai putea vedea!".

Dumnezeu il stranse in brate si ii spuse:

“Ingerul tau iti va vorbi mereu despre mine si te va invata calea catre mine, iar eu voi fi mereu langa tine".

In acel moment era foarte multa liniste in Rai, dar de pe pamant incepeau sa se auda multe voci.

Atunci copilul a intrebat grabit:

“Doamne, daca plec acum macar spune-mi numele ingerului meu!"

“Numele ingerului tau nu are importanta...
Tu ii vei spune simplu:

MAMI ! 

 

 

 

 

 

A fost odata, intr-o padure, 
Un mos batran cu baba lui ...
Traiau saraci ca vai-de-lume, 
In adancimea codrului

Mosul n-astepta nimica 
Si numai moartea o dorea,
Dar baba ar fi vrut sa aiba 
Un suflet tanar langa ea

"Sa fie un copil cuminte, 
Un catelus sau un pisoi,
Ca vreau s-aud si eu cum sufla 
O alta viata langa noi."

Asa ofta saraca baba, 
Dar mosul nu mai vrea nimic:
"Ce-mi trebuie o grija noua? 
Sunt prea batran si prea calic."

Dar domnul se-ndura de baba 
Si-un pui de cerb i-a daruit.
Un pui de cerb, cu stea in frunte, 
Gonit din codru si ranit.

Sageata-i strapunsese gatul - 
Din rana sangele-i curgea
Si lacrimi mari picau din ochii 
Frumosi, rotuzi ca o margea.

L-a sarutat pe frunte mosul, 
Miloasa baba l-a spalat,
L-au ingrijit cu grija mare 
Si cerbul mi l-au vindecat.

Era frumos si bland saracul, 
Zburda mereu din loc in loc,
Venise ca o vraja noua 
De tinerete si noroc.

Intinerea vazand cu ochii 
Mosneagul si cu baba lui -
Si se facuse luminoasa 
Intunecimea codrului.

Dar intr-o zi trecu pe-acolo 
Feciorul unui imparat
Cu ceata de curteni, cu arcuri 
Si cu ogarii la vanat.

"Da-mi mie cerbul tau, batrane, 
Iti dau pe el tot ce doresti"
"Nu pot, de mi-ai da pe dansul 
Comorile imparatesti"

"Te duc la curtea mea, mosnege, 
Cu baba ta, va fac boieri.
Da-mi cerbul tau cu stea in frunte 
Si-ti dau si cinste si averi"

"Nu-mi trebuie averi si cinste,
Sunt prea batran sa le primesc ;
Dar daca vrea sa vina cerbul,
Eu bucuros vi-l daruiesc."

Atunci, minune fara seaman,
Intreaga lume, ce vazu ?
Vazu cum cerbul da din coarne
De parc-ar spune: "NU vreau, nu!

Nu vreau sa vin la curtea voastra
(Deodata cerbul a vorbit)
Tu ma doresti ca o podoaba,
Ei, sufletul mi l-au dorit

Tu m-ai ranit la vanatoare,
Ei ranile mi le-au legat.
In stralucirea curtii tale
Eu m-as simti incatusat.

La curtea ta, as fi o fiara,
O jucarie pentru prosti.
In viata lor sunt o lumina
Pe care tu n-ai s-o cunosti."

Pleaca, pe ganduri, voievodul
Si se gandea ca nu-i de-ajuns
Sa fii bogat, temut si vesnic
De maretia ta patruns

Mai trebuie sa ai un suflet,
Milos, si bun, si iubitor,
De vrei sa fii iubit de oameni,
Si de podoaba codrilor.

 

 

 

 

 A fost odata ca niciodata
Un urias cu ochi albastri
Indragostit de o femeie maruntica,
Ea visa sa aiba o casuta foarte mica
Cu o gradina sub fereastra
Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina
Dar uriasul, cu mainile lui de urias
Menite sa inalte un intreg oras
Nu putea construi visul femeii
Adica, o casuta foarte mica
Cu o gradina sub fereastra
Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumimna
Iar intr-o zi cand soarele-a apus
Ea ochilor albastri le-a spus
"Ramaneti cu bine!"
Caci a venit unul cu avere si stare
Si a dus-o pe femeia maruntica 
La visul ei, adica
La o casuta foarte mica,
Cu o gradina sub fereastra
Si in gradina mult caprifoi cu florile-n lumina
De atunci uriasul e singur pe lume 
Singur de tot
Dar si-a dat seama
Ca dragostea lui de urias
Menita sa inalte un intreg oras,
Nu ar fi putut incapea 
Intr-o casuta foarte mica
Cu o gradina sub fereastra,
Si in gradina ......

 

 

 Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…

“Învaţă de la apă să ai statornic drum.
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră să treci şi să veghezi.
Învaţă de la stâncă cum neclintit să şezi.
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui.
Învaţă de la vântul ce adie pe poteci.
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.
Învaţă de la toate căci toate-ţi sunt surori,
Cum treci frumos prin viaţă,
Cum poţi frumos să mori!
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat..
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flacări ce-avem de ars în noi.
Învaţă de la ape să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti.
Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti.
Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi.
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi.
Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei.
Şi du-te la furnică şi vezi povara ei.
Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea.
Învaţă de la miel să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor.
Învaţă de la toate că totu-i trecător.
Ia seama fiu al jertfei prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să traieşti în veci! “
(...din lirica norvegiană)
<!--[if !supportLineBreakNewLine]-->
<!--[endif]-->