S-a dus odata avva Matoi de la Rait in partile magdolilor. Si era fratele lui cu
dansul, si apucand episcopul pe batran l-a facut preot. Fiind ei impreuna,
zicea episcopul: iarta-ma, avvo! Stiu ca nu vroiai lucrul acesta, dar ca sa fiu
blagoslovit de tine, am indraznit de am facut aceasta. Si i-a zis lui batranul cu
smerenie: si gandul meu voia putin. Insa eu ma mahnesc, pentru ca am sa ma
despart de fratele meu, caci nu pot sa fac toate rugaciunile singur. Si i-a zis
episcopul: de stii ca este vrednic eu il hirotonesc. Avva Matoi i-a raspuns: nu
stiu, una stiu, ca decat mine este mai bun. Si l-a hirotonit si pe dansul. Si au
adormit amandoi neapropiindu-se de jertfelnic, ca sa faca Sfanta Liturghie. Si
zicea batranul: cred in Dumnezeu ca poate nu voi avea osanda mai multa pentru
hirotonie fiindca nu fac Liturghie, caci a celor fara de prihana este hirotonia.
 

(Patericul Egiptean, Pentru Avva Matoi)

Zis-a avva Ioan : eu vreau sa se impartaseasca omul cate putin din toate faptele cele bune. Drept aceea, in fiecare zi sculandu-te dimineata, pune inceput la toata fapta buna si porunca lui Dumnezeu cu mare rabdare, cu frica si cu indelunga rabdare, cu dragostea lui Dumnezeu, cu toata osardia sufletului si a trupului si cu smerenie multa, cu rabdarea necazului inimii si strajuirea, cu rugaciune multa si cucerire, cu suspinuri, cu curatirea limbii si cu paza ochilor, necinstindu-te si nemaniindu-te, fiind pasnic si nerasplatind rau pentru rau, neluand seama la gresalele altora, nemasurandu-te pe tine, sub toata zidirea fiind, cu lepadarea de materie si de lucrurile cele trupesti, cu crucea, cu nevointa, cu saracia duhului, cu vointa si deprindere duhovniceasca, cu post, cu pocainta si cu plans, cu lupta de razboi, cu socoteala dreapta, cu curatenia sufletului, cu impartasire buna, cu linistea rucodeliei tale, cu privegherile de noapte, cu foame si sete, cu frig si cu golatate, cu osteneli, inchizindu-ti mormantul, ca si cum ai fi murit acum, incat sa socotesti ca este moartea aproape de tine in tot ceasul.

(Patericul egiptean, Avva Ioan Colov, 34)

Caci se cadea Facatorul a toate, ca facandu-se prin fire, potrivit iconomiei, ceea ce nu era, sa se pastreze pe Sine neschimbat, atat ca ceea ce era dupa fire, cat si ca ceea ce a devenit prin fire potrivit iconomiei. Fiindca nu se poate cugeta la Dumnezeu vreo schimbare, precum nu se poate cugeta peste tot vreo, miscare, care singura face cu putinta schimbarea la cele ce se misca. Aceasta este taina cea mare si ascunsa. Aceasta este tinta fericita (sfarsitul) pentru care s-au intemeiat toate. Acesta este scopul dumnezeiesc, gandit mai inainte de inceputul lucrurilor, despre care, definindu-l, spunem ca este tinta finala mai inainte gandita, pentru care sunt toate, iar ea pentru nici una. Spre aceasta tinta finala privind, Dumnezeu a adus la existenta fiintele lucrurilor. Acesta este cu adevarat sfarsitul providentei si al celor provindetiate, cand se vor readuna in Dumnezeu cele facute de El… Fiindca pentru Hristos sau pentru taina lui Hristos au privit toate veacurile si cele aflatoare inauntrul veacurilor inceputul existentei si sfarsitul in Hristos. Caci inca dinainte de veacuri a fost cugetata si randuita unirea hotarului (definitului) si a nehotarniciei (indefinitului), a masurii si a lipsei de masura, a marginii si a nemarginirii, a Creatorului si a creaturii, a stabilitatii si a miscarii. (Raspunsuri catre Talasie, 60)

"Caci El masoara, precum singur stie, indumnezeirea celor ce se mantuiesc prin har cu smerirea (chenoza) Lui"  (Ambigua, 3)