Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata
Postat: 11.04.2010 - 2 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
Category: Manastiri si biserici

Hramul Mănăstirii Bujoreni

Câteva mii de credincioşi au fost prezenţi, astăzi, 9 aprilie 2010, la Mănăstirea Bujoreni din judeţul Vaslui, pentru a cinsti hramul acestui aşezământ monahal.

Cu acest prilej, a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, împreună cu un numeros sobor de 18 preoţi şi 6 diaconi, pe un podium special amenajat în apropierea bisericii. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de către corurile reunite ale Protopopiatelor Bârlad şi Fălciu.

După momentul împărtăşirii clericilor, Preasfinţia Sa a rostit un ziditor cuvânt de învăţătură privitor la semnificaţiile acestei sărbători şi a explicat celor prezenţi importanţa acestei perioade liturgice, marcată de marele eveniment al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

În timpul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a săvârşit şi două hirotonii a doi părinţi vieţuitori ai acestui aşezământ monahal, una întru ieromonah şi cea de-a doua întru ierodiacon.

La finalul slujbei, părintele protosinghel Euharist Micu, stareţul mănăstirii, a mulţumit ierarhului pentru prezenţă, pentru bucuria oferită miilor de pelerini prezenţi prin slujirea Sfintei Liturghii, adresând Preasfinţiei Sale urări de viaţă îndelungată, sănătate şi realizări în slujirea acestei străvechi eparhii.

La cuvântul părintelui stareţ, Preasfinţitul Părinte Episcop Corneliu a răspuns mulţumind Bunului Dumnezeu pentru darul vieţii şi al slujirii, îndemânând pe cei prezenţi să rămână credincioşi fideli şi devotaţi ai Bisericii. Apoi, Preasfinţia Sa a mulţumit tuturor celor prezenţi şi a felicitat pe preoţii din cele două coruri pentru frumoasele cântări din timpul slujbei şi pentru micul concert de cântări specifice acestei perioade pascale.

După acest moment, clericii şi credincioşii prezenţi au cântat la îndemnul Preasfinţiei Sale cântarea „Hristos a înviat”.

Mănăstirea Bujoreni are o obşte de 26 de vieţuitori, fiind cea mai mare mănăstire pentru călugări din cuprinsul Episcopiei Huşilor.

Prima atestare documentară a acestei mănăstiri datează din 27 martie 1602, iar începuturile acestui aşezământ sunt legate de găsirea în chip minunat a Icoanei Maicii Domnului în scorbura unui stejar secular şi de zidirea unei biserici în acest loc.

După ridicarea bisericii s-a întemeiat un schit cu obşte de călugări. Cu timpul, biserica s-a degradat şi la începutul secolului al XVIII-lea a fost renovată de Gavriil Conache, care a întărit-o şi consolidat-o. În anul 1840, ieromonahul Ioanichie Costache (hatmanul Ioan, înainte de călugărie), a construit o biserica mare din zid de cărămidă, care este folosită şi azi. După construcţia bisericii din zid, schitul a fost transformat în mănăstire pentru maici.

În timpul regimul comunist ateu, mănăstirea s-a desfiinţat în urma decretului 410/1959, fiind redeschisă în 1993 ca mănăstire pentru monahi.

Actualmente, se construieşte o nouă biserică de mari dimensiuni, pentru a răspunde nevoilor spirituale ale numeroşilor creştini care vin să se roage în acest sfânt lăcaş.

Incinta mănăstirii este foarte frumoasă şi spaţioasă, cu multa iarbă şi molizi seculari la sud-vest şi nord de biserica.

***Nota: Articol preluat de pe > http://episcopiahusilor.ro/Stire_hramul_manastirii_bujoreni.html


Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni