Filosoful Constantin Noica, unul dintre cei mai autentici și însemnați gânditori români și europeni ai secolului trecut, ne-a lăsat una din capodoperele sale sub forma și dimensiunile unei scrisori. Ea a fost prilejuită de călugărirea fiului său, englez după mamă și trăind în Marea Britanie (…). Publicată sub titlul “Scrisoare către Rafail” în penultimul număr apărut din revista “Prodromos” (număr dublu, 8-9 din 1968 ) editată de Paul Miron și Ioan Cușa în Germania Federală și Franța, ea se încheia cu o veritabilă mărturisire de credință. O mărturisire care venea la sfârșitul unei profunde analize a lumii în care trăim și pe care Constantin Noica o definea ca lume a cunoașterii și nu a iubirii, cum era aceea în care pășea fiul său.

Constantin Noica – Scrisoare către Rafail

“Istoria toată, poate, nu este decât o lentă moarte a stăpânilor” (Constantin Noica)
Ce poate fi în lumea voastră, dragul meu, că te-ai gândit să pleci din ea? Și sunt mulți – mi se spune – care se despart de ea, chiar dacă nu intră în ordin, ca tine. V-a mâhnit peste măsură lumea de azi? Ați găsit că o puteți sluji de dincolo de ea?
Nouă, aici, ni se părea că lumea de azi nu mai poate fi boicotată. Este în ea ceva care urcă, și tot ce urcă e sacru. Popoarele ies acum, rând pe rând, din boicotul istoriei (cum spusese Blaga despre neamul acesta al nostru) sau ele ies din somn și animalitate. Dobitoacele și firea se primenesc. Ce e cu putință invadează, cu bogăția lui, lumea lui ce este – și omul însuși, care populează lumea cu noi și stranii făpturi, este pe cale să devină o noua făptură, cu înzestrări sporite.
Sună, poate, naiv optimist tot ce-ți spun. Lasă-mă atunci să spun lucrurile pe limba ta, care mi-e dragă și mie.
În limba ta există o vorbă a trecutului care-mi pare, într-un fel, mai adevărată astăzi decât oricare alta. Este cea a lui Augustin, “iubește și fă ce vrei”. Căci dacă iubești cu adevărat – s-a spus – nu mai faci aceea ce vrei, doar ce trebuie. Poate că lumea de azi e uneori smintită pentru că a despărțit pe “fă ce vrei” de “iubește”. Ea și-a luat toate libertățile și face tot ce-i place; dar nu iubește întotdeauna. Asa cum artistul modern adesea nu iubește cuvântul sau materia în care lucrează și acestea se destramă în irealitate – în timp ce un Brâncuși, care-și iubea materia și o mângâia, făcea din ea aceea ce trebuie și este – omul modern trăiește scandalul libertăților și al inimii, pentru că nu stă sub ordo amoris.
Să-l reînvățam dragostea, ai putea spune așadar; și cum orice dragoste adevărată este, până la urmă, dragoste către Dumnezeu, să-l restituim credinței. – Dar iată, aici se despart apele.
Vorba lui Augustin este adevărată, dar abia în dezmințirea ei. Astăzi nu mai putem spune: iubește și fă ce vrei. Trebuie să spunem, cum s-a spus în fapt: cunoaște și fă ce vrei. De vreo trei veacuri așa simte omul modern, și nu-i rămâne decât să-și ducă vorba până la capăt, așadar să intre în ordinea cunoașterii.
Cunoașterea a pus într-adevăr pe om în intimitate cu lucrurile – într-o altă intimitate decât cea magică, mitică ori religioasă – și atunci omul modern începe să facă ce-i place. Poate reface substanțele anorganice, așa cum reface societatea; sau dublează realitățile cu “izotopii” lor și lucrează asupra acestora ca asupra unei noi lumi. Face tot ce vrea: dacă vrea face și arme atomice.
Vei spune: le face, în fapt. Dacă ar iubi, nu ar face din astea, și atâtea alte nefăcute; să-i redăm deci comunitatea de dragoste. – Dar omul de azi nu mai poate să nu cunoască. S-a întâmplat cu el ceva hotărâtor; s-a trezit în el o altă neliniște decât cea a inimii. Augustin spunea: cor irrequietum. Omul modern, însă, e însuflețit de o mens irrequieta. Comunitatea de dragoste i-a devenit prea puțin.
Și ce a ieșit din asta? A ieșit o lume care nu mai seamănă cu cea de până acum a bunului Dumnezeu. Gândește-te așa, concret: dacă bunul Dumnezeu ar spune astăzi unui Noe să-și pregătească arca fiindcă vine potopul peste răutatea lumii – oare ce ar pune în arcă Noe? Ar pune câte o pereche din fiecare soi de vietăți? Nu. Ar pune altceva, straniu de tot – câteva sticluțe cu acizi nucleici, și câteva calculatoare, și câteva pile electrice sau mai știu eu ce. Bunul Dumnezeu ar întreba: ce sunt astea? Și Noe ar răspunde: ce trebuie păstrat din lumea Ta, Doamne. Și ar putea să nu se mai urce nici el, Noe, în arcă.
Lumea aceasta ne place ori nu, dar e lumea noastră. Și ea ne place undeva, căci e o lume a supunerii, a răbdării și a înfrățirii, între noi și cu lucrurile. Dar nu mai e o lume a dragostei. Este una a cunoașterii.
Știu, în lumea dragostei se întâmplau lucruri adânci de tot: omul se înfrățea cu oamenii, se înfrățea cu firea, și putea prelua, în creșterea lui spirituală, până și materia lipsită de simțire. Citesc câteodată Mineiurile Bisericii Ortodoxe, care-mi plac pentru limba lor românească fără pereche, și găsesc în Mineiul pe septembrie, la ziua lui Simion Stâlpnicul, rândurile acestea uluitoare: “Cuvioase părinte, de ar avea graiu stâlpul, n-ar înceta a vesti durerile, ostenelile și suspinurile tale; însă acela nu el te ținea pe tine, ci mai ales umezindu-l tu, fericite, cu lacrimile tale, ca un pom îl țineai”.
Ce minune de gând și de vorbă – pentru o faptă dincolo de orice judecată. Dar se întâmplă ca acum, în lumea cunoașterii, nu omul singuratic și nu cu lacrimile sale, ca un pom totuși ține stâlpii lucrurilor și-i preia în creșterea sa.
Este o altă înfrățire, cu lucrurile și cu oamenii. S-a sfârșit cu lumea aproapelui; este o lume a departelui nostru, cea în care trăim și se va trăi. Nu e o întâmplare că eu însumi îți scriu de departe, dragul meu, și că-ți scriu pe departe, nu de-a dreptul, ca și cum ai fi pentru mine doar unul din Rafailii lumii.
Dar nu te dezaprob și nu i-aș dezaproba nici pe ceilalți, chiar dacă ar fi oaste și biserică, iar nu singurateci. Nu vă dezaprob, chiar dacă m-aș teme ca trăiți într-o lume gata făcută – și care nu mai are ce face.
Pentru că aveți ce face. Aveți, tocmai pe linia cunoașterii. Ființa Domnului n-o puteți cunoaște și n-au cunoscut-o nici marii Părinți. Ființa lucrurilor încearcă s-o cunoască știința. Ființa ca ființă este de vreo 2500 de ani lotul gândirii filosofice. Ființa istorică, la rândul ei, o caută iarăși alții (ai citit vreuna din admirabilele cărți ale lui Mircea Eliade?).
Vouă vă e dată ființa omului. E datoria voastră să spuneți despre om ceva mai adânc și mai adevărat decât pot spune sîrmana psihologie, sau biata antropologie și biata istorie. Se legaseră nădejdi de științele acestea, dar nici una din ele n-a putut arunca în om sondele pe care le-a aruncat teologia, cândva.
Veți consimți voi să vedeți în teologie o știință a omului? Veți înțelege să faceți din comunitățile voastre de dragoste comunități de cunoaștere? Veți consimți să nu spuneți nu unei lumi care urcă, sau să spuneți, ca vechii greci, un nu care sa fie mai slab decât da?
Eu nu am a-ți da lecții. Spre capătul vieții, văd că nu știu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până și într-o viață ca a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat. Omul e ființa care jubilează. Omul a făcut bucuria, și a văzut că era bună.
Dar nu te poți bucura cu adevărat dacă nu ai cunoaștere, dacă nu ai deschidere în lumină, dacă oamenii suferă, dacă sunt strâmbătăți în jurul tău, dacă sunt adevăruri neștiute în jurul tău, dacă nu vibrezi de toată bogăția lumii tale, dacă nu te desfeți cu joaca asta extraordinară a umanității din veacul nostru cu fluizii electrici și cu undele – dacă nu știi tot și nu iubești tot.
Îmi vine atunci în minte că, dincolo de iubire și cunoaștere, ba cu ele cu tot, exista o ordo gaudii. Și-ți spun numai: bucură-te și fă ce vrei !”

 Mănăstirea Sfântului Nectarie din Eghina (Vindecătorul de cancer)

 

 Pentru a ajunge în acest loc binecuvântat, pele­rinul se îmbarcă într-un vapor care face curse regulate. După aproape o oră de mers pe mare, ajungem pe insulă în oraşul Eghina, capitală şi port principal al insulei. Străbatem străduţele înguste şi întor­tocheate ale urbei şi admirăm în trecere clădirile în stil neoclasic, vopsite în culori aprinse. Lăsăm în urmă acest decor şi ajungem pe alte cărări şerpuite. Doar şase kilometri ne mai despart de vestita mănăstire. Autocarul  ur­că destul de greoi muntele Palaiochora, care ne oferă pa­norama extraordinară a plan­taţiilor de măslini. Înainte cu doar câteva sute de metri de destinaţie, se zăreşte, parcă agăţată de coama muntelui, silueta complexului monahal. Pulsul începe să se accelereze uşor odată ce ne apropiem. Coborâm din autocar şi urcăm pe jos o pantă scurtă şi abruptă. Ne aflăm în faţa unei grandioase opera de artă – Mănăstirea Sfântului Nectarie din Insula Eghina. Un loc de pelerinaj pe care bolnavii de cancer îl caută cu disperare, după ce au aflat că sfântul este ajutător al celor care au această mare suferinţă.

Manastirea Sfantului Nectarie, aflata in insula Eghina (Aegina), este o manastire inchinata Sfantului Nectarie - sfant recent al Bisericii Ortodoxe. Sfantul Nectarie este cel mai nou sfant canonizat de catre Biserica Greciei.

Manastirea Sfantului Nectarie se afla la o distanta de aproximativ 6 kilometri fata de orasul Eghina. Biserica din Eghina - Catedrala Sfantul Nectarie - este una dintre cele mai mari si spatioase catedrale ortodoxe din Grecia.

Sfantul Nectarie, protectorul insulei Eghina, a ajutat la ridicarea acestei manastiri intre anii 1904 si 1910. Inceputul lucrarilor de ridicare a manastirii a fost rezultatul cerintelor cu credinta ale maicilor din zona. Manastirea a fost ridicata pe ruinele unei foste manastiri bizantine mai vechi.

Cu toate ca in acel moment, Sfantul Nectarie era mitropolit de Eghina, el a lucrat si la ridicarea manastirii, carand pietre, aranjand gradinile si alte asemenea. Manastirea a fost ridicata din iubirea si fondurile sale.

La acel moment, manastirea a fost inchinata Sfintei Treimi. Dupa moartea Sfantului Nectarie, odata cu canonizarea acestuia, manastirea a primit si un al doilea hram - cel al ocrotitorului si binefacatorului ei, Sfantul Ierarh Nectarie Taumaturgul.

Moastele acestuia se pastreaza in interiorul manastirii, fiind puse spre inchinarea pelerinilor ce vin cu credinta la acestea.

Sfantul Nectarie de Eghina

Sfantul Nectarie din Egina s- anascut la data de 1 octombrie 1846 la Silivri, in Tracia, si a adormit in Domnul la data de 8 noiembrie 1920 la Atena. Sfantul Nectarie a fost episcop de Pentapole si ctitor al manastirii "Sfanta Treime" din insula Egina.

Sfantul Nectarie s-a nascut intr-o familie saraca de pe malul marii Marmara. Parintii sai, Dimos si Marie Kephala, i-au dat numele de Anastasie. La varsta de 14 ani a plecat la Constantinopol ca sa lucreze si sa se scoleasca.

In anul 1866, la varsta de 20 de ani, Sfantul Nectarie pleaca in insula Chios ca sa predea ca invatator. Aici devine calugar, cu numele de Lazar, la 7 noiembrie 1876, in celebra manastire Nea Moni.

Un an mai tarziu a devenit diacon, apoi, prin generozitatea unui crestin bogat din insula si cu ajutorul Patriarhului Sofronie al Alexandriei, a putut sa-si completeze studiile la Atena si sa obtina, in anul 1885, o diploma a Facultatii de Teologie din capitala Greciei.

Tot in acest an, 1885, Sfantul Nectarie pleaca la Alexandria - Egipt, unde a fost hirotonit preot la biserica Sfantul Nicolae din Cairo. Cativa ani mai tarziu, in 1889, a fost hirotonit episcop de Pentapole (episcopie corespunzind in acea vreme Libiei superioare) de catre Patriarhul Sofronie, care l-a numit si predicator, secretar partriarhal si reprezentant al sau la Cairo.

Dar, dupa doar un an, a fost alungat din Egipt in urma calomniilor unor clerici invidiosi. A trebuit sa se intoarca la Atena, singur, nebagat in seama, dispretuit, in mari lipsuri materiale. A ramas cativa ani predicator (1891-1894), iar apoi a fost numit director al scolii teologice Rizarios, care forma viitori preoti. A ramas 15 ani in acest post ecleziastic.

In anul 1904, la cererea mai multor calugarite, a fondat manastirea "Sfanta Treime" din insula Egina, devenita azi unul din marile locuri de pelerinaj din lumea ortodoxa.

In luna decembrie a anului 1908, la varsta de 62 de ani, Sfantul Nectarie si-a dat demisia din postul de director al scolii teologice si s-a retras in manastirea sa din Egina, unde a ramas pana la sfarsitul vietii.

A murit la data de 8 noiembrie 1920, in urma unui cancer de prostata care l-a chinuit un an si jumatate. A fost inmormantat in manastirea sa de catre ieromonahul iconar Sava, care mai tarziu a pictat prima icoana a sfantului.

In anul 1953 moastele sale au fost mutate intr-un mormant mai frumos. Pomenirea mutarii moastelor sale se face in ziua de 3 septembrie.

Cativa ani mai tarziu, la data de 20 aprilie 1961, Patriarhia Ecumenica din Constantinopol a recunoscut cultul de care se bucura deja sfantul si l-a proclamat sfant al Bisericii, cu pomenirea pe 9 noiembrie.

 Schitul Prodromu

Schitul românesc Prodromu se află la extremitatea estică a peninsulei Athos, numită Vigla, într-un ţinut pietros, bântuit de teribile furtuni şi vânturi puternice. Locul sălbatic, dar încântător prin frumuseţea coloristică a împrejurimilor, este prielnic retragerii isihaste la care te îndeamnă liniştea muntelui înălţat în partea vestică a mănăstirii până la altitudinea de 2033 de metri. Marea Egee întregeşte varietatea reliefului cu nemărginirea ei albastră.

Asprimea locului unde a fost ridicată mănăstirea românească a făcut, ca din vechime, să se stabilească aici pustnici dornici de o înaltă vieţuire duhovnicească. Mai întâi, Petru Athonitul şi-a ales în această parte a peninsulei sălăşluirea. După el, Sfântul Atanasie, întemeietorul Lavrei, şi-a săpat peştera în peretele stâncos al muntelui abrupt, care formează un mic golf la intrarea în mare.

Pentru cineva care nu e obişnuit să cuprindă cu ochiul dintr-o singură privire marea, muntele şi pădurea, peisajul este ameţitor. Dar toate surprind aici, în Athos.

Zidirea ansamblului monahal de la Prodromu a avut loc intre anii 1852-1866, drept ctitor al vremii fiind ieroschimonahul Nifon Ionescu, ajutat de ucenicul sau, ieroschimonahul Nectarie. Schitul tine de Manastirea Marea Lavra.

"Istoria Manastirilor Athonite", carte in zece volume, scrisa de schimonahul Irinarh schimonahul (1845-1920), mentioneaza: "Pe la anul 1337, cuviosul Marcu, ucenicul Sfantului Grigorie Sinaitul, avandu-si locuinta deasupra Manastirii Lavra, pe dealul ce se numeste Palama, iata ca intr-o noapte, iesind din chilie si stand la rugaciune, vazu in partea dinspre rasarit, la locul ce se numeste Vigla, o doamna sezand pe un tron precum cele imparatesti, inconjurata de ingeri si sfinti, care tamaiau imprejur, cantand si inchinandu-se Imparatesei a toate. Si intreband cuviosul Marcu pe Sfantul Grigorie, staretul sau, ce va fi insemnand oare aceasta, i s-a talcuit ca Maica Domnului voieste ca in timpurile mai de pe urma sa se ridice in acele parti un locas dumnezeiesc, spre slava Sfintiei sale." Pe locul amintit va fi ridicat Schitul Prodromu.

Schitul romanesc Prodromu - Sfantul Munte Athos

Nu de nevrednicie poate fi vorba, caci romanii, dincolo de daniile facute de-a lungul timpului tuturor celor 20 de manastiri, au fost o prezenta constanta si adeseori exemplara in Sfantul Munte Athos, ci de schimbarile istorice care au avut loc in tara si in lume.

Parintele Petroniu Tanase, vorbind despre aceasta, spunea: "Sihastrii din Carpati mergeau la Athos, fiindca gaseau acolo conditii de viata sihastreasca mai deplina. De aceea nu si-au intemeiat o manasire a lor, ci, cand s-a intamplat sa se stabileasca in chinovii (manastiri de obste), au trait impreuna cu ceilalti frati: la Cutlumus, la Zografu, la Esfigmenu; dar, in general, au trait viata sihastreasca, in chilii raspandite pe tot cuprinsul Athosului. Abia in secolul al XIX-lea, cand apar statele nationale, s-au gandit si monahii romani aghioriti sa aiba un lacas al lor, si au intemeiat Schitul Prodromu."

Primii trei stareti de la Prodromu - Nifon, Damian si Ghedeon - s-au retras din staretie si si-au incheiat zilele ca sihastri, in pesteri sau chilii din apropiere, iar cel dintai a refuzat cinstea de arhimandrit, ramanand pana la capat simplu ieroschimonah si lasand o diata (un testament) in care cheama cu precadere la nevointa, pocainta si smerenie.

In naosul marii biserici de la Schitul Prodromu, ridicata intre anii 1857-1866, avand drept hram Botezul Domnului, arde necontenit o candela ce aduce aminte ca acolo odihnesc osemintele cuviosului Nifon, adormit in anul 1899, intemeietorul si cel dintai staret al schitului.

Inainte de actualul schit, pe locul respectiv se inalta doar Paraclisul Sfantului Ioan Botezatorul, care dainuieste si azi, langa gradina manastirii, de mai multe ori refacut, atestat abia la 1754, cand "a fost reinnoit de monahul Iosif Hiotul", dupa cum aflam dintr-o inscriptie de pe peretele sudic, dar probabil datand inca din secolul anterior. De la acest paraclis se trage si numele schitului, iar icoana facatoare de minuni a Botezatorului, care cu privirea sa incruntata i-a izgonit pe turci din zona, la anul 1821, este cea mai veche dintre icoanele ocrotitoare ale obstii

Pe la inceputul secolului XIX se osteneau pe langa acest paraclis trei sihastri romani, anume duhovnicul Iustin, cu ucenicii sai Patapie si Grigorie, care cei dintai au pus de gand sa ridice acolo un schit, "ca sa aiba si romanii sfant locas in Gradina Maicii Domnului, in care sa slujeasca in frumoasa limba romaneasca", cerand pentru aceasta binecuvantarea Manastirii Marea Lavra, care n-a intarziat sa vina, in anul 1820.

Din pacate, proiectul nu s-a putut implini atunci, ci numai cateva decenii mai tarziu, cand initiativa a fost reluata de monahii moldoveni Nifon si Nectarie, carora Marea Lavra le-a reinnoit aprobarea, in anul 1851, si care, in anul 1856, au capatat si binecuvantarea Patriarhiei de la Constantinopol, prin patriarhul Chiril. Domnitorul Moldovei, Grigore Ghica, a sprijinit inceperea lucrarilor cu 3.000 de galbeni si a dat incuviintare sa se stranga ajutoare de la norodul binecredincios.

Asa s-a intemeiat, supus Marii Lavre, schitul care astazi, restaurat in intregime, cu biserica mare, cu cele trei paraclise ale sale, inchinate Adormirii Maicii Domnului, Bunei Vestiri si Sfantului Ioan Botezatorul, cu cele cinci icoane facatoare de minuni, dintre care cea mai vestita este Maica Domnului Prodromita, cu numeroasele lui sfinte moaste, cu impunatoarea clopotnita, cu staretia, cu biblioteca, cu atelierele, cu sinodiconul, cu arhondaricul, cu bolnita, cu chiliile, cu marea cisterna subterana, cu trapeza, cu anexele gospodaresti si cu celelalte acareturi, alcatuieste o lume in sine, dupa sfanta randuiala athonita, marturisind exemplar "prezenta monahismului si spiritualitatii romanesti in Centrul Ortodoxiei", dupa cuvantul parintelui Petroniu Tanase.

Duminica, 6 februarie 2011, a fost ales noul egumen al Schitului Prodromu din Sfantul Munte Athos, ca urmare a retragerii din egumenie a parintelui protosinghel Petroniu Tanase. Noul egumen este ieromonahul Atanasie Floroiu, venit din obstea Manastirii Sihastria. El a ajuns in Muntele Athos in anul 1977. Instalarea sa va avea loc pe 13 februarie. La scurt timp dupa retragerea sa din randuiala de egumen al schitului, marti, 22 februarie, in jurul orelor 16.00, parintele Petroniu Tanase a trecut la cele vesnice.

  Icoana Maicii Domnului numita "Prodromita" este una dintre icoanele facatoare de minuni, pastrate in Schitul romanesc Prodromu, in Sfantul Munte Athos. Praznuirea acestei icoane are loc in fiecare an, pe data de 12 iunie, cu priveghere de intreaga noapte.

Prodromita este una dintre icoanele nefacute de mana omeneasca, ci anume zugravite in chip minunat, prin dumnezeiasca randuire. Icoana a fost zugravita in chip minunat, in anul 1863, in Tara Romaneasca. In acel an, Parintii Nifon si Nectarie, ctitorii Schitului Prodromu, din Sfantul Munte Athos, mergand in tara pentru trebuintele schitului, aveau in inima lor o mare dorinta pentru o icoana a Maicii Domnului, care sa fie asezata in biserica cea noua.

Cei doi au gasit un zugrav batran, Iordache Nicolau, din Iasi, cu care s-au invoit sa le faca aceasta icoana, dupa modelul primit de la parinti. Insa s-au tocmit ca sa lucreze numai cu post si aspra randuiala. Iata ce scria el, in data de 29 mai 1863, despre zugravirea icoanei cea cu dumnezeiasca minune savarsita, intr-o scrisoare pastrata in arhiva Schitului Prodromu:

"Eu, Iordache Nicolau, zugrav din orasul Iasi, am zugravit aceasta Sfanta Icoana a Maicii lui Dumnezeu, cu insasi mana mea, si in vremea lucrului a urmat o minune preaslavita, in modul urmator: Dupa ce am terminat vesmintele, dupa mestesugul zugravirii mele, m-am apucat sa lucrez fata Maicii Domnului si a Domnului nostru Iisus Hristos; iar dupa ce am dat gata mana intaia si a doua, apucandu-ma de noapte ca sa termin de zugravit, privind eu la chipuri am vazut ca totul a iesit dimpotriva, pentru care foarte m-am mahnit, socotind ca mi-am uitat mestesugul. Si asa, facandu-se seara, m-am culcat mahnit, nemancand nimic in ziua aceea, dar socotind ca a doua zi sculandu-ma, sa ma apuc mai cu dinadinsul de lucru. Dupa ce m-am sculat a doua zi, mai intai am facut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugandu-ma sa-mi lumineze mintea, ca sa pot ispravi Sfanta Icoana; si cand m-am dus sa ma apuc de lucru, o! preaslavite minunile Maicii lui Dumnezeu! S-au aflat chipurile terminate desavarsit, precum se vede. Eu vazand aceasta minune, n-am mai indraznit a-mi pune condeiul pe ea, fara numai am dat lustrul cuviincios, desi greseala am facut aceasta, ca sa mai dau lustru la o asemenea icoana. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane."

Schitul Prodromu mai pastreaza si alte icoane facatoare de minuni, printre care:icoana Sfantului Ioan Botezatorul si icoana Maicii Domnului Aparatoarea de Foc.

Icoana Maicii Domnului cea numita "Aparatoare de Foc" este asezata in paraclisul zidit deasupra intrarii principale, in turnul clopotnita, la primul etaj. Paraclisul este inchinat Adormirii Maicii Domnului.

Aceasta icoana a apartinut unei familii de credinciosi din orasul Barlad, Romania. Intr-o zi, o ispita a incercat familia cu pricina. Intreaga casa a fost mistuita de flacarile unui incendiu. Indata dupa ce s-au astamparat flacarile nesatioase, parintii au intrat in casa cea facuta scrum, spre a cauta cele ramase nearse, vase de argint si de arama. Astfel, in locul vaselor, mistuite complet, ei au gasit nearsa numai icoana Maicii Domnului.

Mai inainte de a fi zidit ansamblul monahal Prodromu, pe actualul loc exista numai o micuta chilie si un paraclis inchinat Sfantului Ioan Botezatorul. Paraclisul sfantului se mai gaseste si astazi la schit, in afara zidurilor, inspre gradina, el fiind refacut de mai multe ori de-a lungul timpului. Paraclisul este atestat pentru prima data abia in anul 1754. In acest paraclis, inchinat Sfantului Ioan Botezatorul, se pastreaza icoana acestuia, recunoscuta ca facatoare de minuni.

Icoana sfantului este asezata pe catapeteasma, in partea dreapta, langa icoana Mantuitorului Iisus Hristos. Icoana Sfantului Ioan este ferecata in argint, lucrare savarsita in anul 1853, pe cheltuiala domnitorului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei. Nu se stie cu exactitate anul in care a fost zugravita sfanta icoana, insa este posibil ca aceasta sa dateze din anul 1660, cand paraclisul sfantului a fost rezidit, sub duhovnicul Filoftei.

Parintele protosinghel Petroniu Tanase s-a nascut in anul 1914, in comuna Farcasa, in judetul Neamt. Ravna monahala, ce i-a cuprins sufletul inca din tinerete, l-a dus pe acesta in obstea Manastirii Neamt, unde se va si calugari. Parintele va ajunge apoi in Manastirea Antim, din Bucuresti. Cu toate ca a renuntat la lume, tanarul monah a urmat cursurile Facultatii de Teologie, alaturi de alte studii in Matematica si Filosofie.

Parintele Petroniu Tanase va ajunge in Sfantul Munte in anul 1978, el facand parte din a doua generatie de monahi trimisa de Patriarhia Romana spre a revigora obstea Schitul romanesc Prodromu. Din anul 1984, parintele Petroniu Tanase a fost si protosinghel, si duhovnic, si bibliotecar.

"Sfantul Isaac Sirul ne da aceasta minunata invatatura: "Cand te intalnesti cu aproapele tau, sileste-te sa-l cinstesti mai presus de masura lui. Lauda-l chiar si pentru cele ce nu le are. Spune-i tot binele si tot ce este spre cinstirea lui." Si lucrul este firesc: asa cum cinstind icoana, cinstea se urca la chipul infatisat in icoana, tot asa cinstirea omului, a chipului lui Dumnezeu, se urca la cinstirea insasi a lui Dumnezeu. Traindu-mi viata smerita in lumea celor multi, anonimi, smeriti, am avut bucuria sufleteasca sa surprind unele din aceste frumuseti ale confratilor, pe care le-am insemnat aici spre, slava lui Dumnezeu. Cel minunat intru Sfintii Sai, si cu dorul de a bucura si pe altii din intalnirea cu ele." (Ieromonah Petroniu Tanase)

Schitul Prodromu - Parintele Iulian Lazar

Parintele Iulian de la Prodromu este unul dintre marii duhovnici romani. Ioan Lazar, precum se numea mai inainte de a deveni ieromonahul Iulian, parintele s-a nascut la data de 8 ianuarie 1926, in localitatea Vorona, judetul Botosani. Parintii sai, Ilie si Elisabeta, oameni simpli si credinciosi nu l-au impiedicat pe tanarul Ioan sa imbratiseze viata monahala.

Astfel, in anul 1946, la numai 20 de ani, el va fi inchinoviat la Manastirea Sihastria, judetul Neamt. In anul 1950, el va termina armata, lucru obigatoriu la acea vreme. Petrecand zece ani, in rugaciune si ascultare, in anul 1956, Domnul l-a invrednicit de a fi hirotonit diacon, iar mai apoi, preot.

In anul 1977, implinind varsta de 50 de ani, parintele Iulian de la Sihastria vine in Sfantul Munte Athos, loc unde va si ramane, pana astazi. Vietuind vreme de patru ani la Schitul Lacu, abia mai apoi, in anul 1981, el ajunga la Schitul Prodromu, unde este pus duhovnic. Pana astazi, el spovedeste si indruma obstea schitului.

Schitul romanesc Prodromu - Sfantul Munte Athos

Cuvant al parintelui, despre sfarsitul lumii: "Sfarsitul lumii e sfarsitul nostru. Spune Mantuitorul: "Fiti gata, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand va veni." Cu toate astea, noi trebuie sa ne gandim la sfarsitul lumii. Sa ne pregatim, fiind spovediti si impartasiti cu Sfintele Taine, sa fim impacati cu toti, sa luptam in dreapta-credinta, dupa lege, cum zice Sfantul Apostol Pavel, ca cel ce se lupta dupa lege, acela ia cununa. Se lupta si altii, dar nu dupa lege. Si sa ne gandim ca, odata si odata, trebuie sa murim. Sfarsitul lumii cand o veni, Dumnezeu stie, dar sfarsitul nostru il stim, ca o sa murim odata. Altii mor, o sa murim si noi."

 Mănăstirea Marea Lavră

 

Mănăstirea Marea Lavră este considerată prima mare mănăstire de obşte din Muntele Athos, şi a fost întemeiată pe la anul 963 prin osârdia pustnicului Atanasie din Trapezunda, şi cu ajutoare băneşti date de către împăraţii Bizantini, Nichifor Focas (963-959) şi Ioan Tzimisca (Ioannis Tzimikes : 969-973). În această mănăstire a trăit cel mai cunoscut imnograf şi compozitor bizantin, Ioan Cucuzel.

Această Mănăstire avea pe vremuri ca la 200 de călugări greci.

Biblioteca

În această Mănăstire se află către 2050 de manuscrise, dintre care 650 pergamente, mai multe din ele sunt în legătură cu Ţara românească. Biblioteca mănăstirii mai deţine 165 de codici vechi şi mai mult de 30.000 de cărţi tipărite, fiind cea mai importantă bibliotecă atonită.

Moaşte şi odoare

În interiorul bisericii principale (catolicon - katholikon) se află mormântul Sfântului Atanasie Atonitul, iar lângă el se află bastonul de fier de doi coţi, în 4 muchii, al sfântului Atanasie şi o cruce de lemn ferecată în fier pe care o purta la piept sfântul. Se mai află o bucată din Sf. Lemn al Sfintei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos, Capul Sfântului Vasile cel Mare, o mână a sfântului Ioan Gură de Aur, o mână a Sf. Apostol Andrei cel dintâi chemat, capul Sf. Ioan Cucuzel şi multe alte sfinte moaşte. Poseda mitra şi cârja lui Nechifor Focas (963-969).

În curtea mănăstirii se află cel mai vechi chiparos din lume plantat de însuşi sf. Atanasie Athonitul.

Icoane

"Cucuzeliţa" - Cuviosul Ioan Cucuzel a adormit la o priveghere iar Maica Domnului i-a spus din icoana: "Cântă-mi, Ioane, şi mă laudă, că şi eu nu te voi lăsa!"

"Econoama" - Sf. Athanasie fiind îngrijorat din pricina banilor care nu ajungeau, Maica Domnului i-a grăit : "Nu te întrista, Athanasie, de acum eu voi fi economul acestei mănăstiri " - şi de atunci până în zilele noastre mănăstirea nu are econom.

"Portăriţa" - Un turc a tras în icoana cu pistolul şi al treilea glonte s-a întors şi l-a lovit pe el.

Manastirea a fost inchinata Bunei Vestiri, insa dupa adormirea Sfantului Atanasie, manastirea a luat drept hram Adormirea Cuviosului, care se praznuieste in data de 5 iulie.  Sfantul Atanasie si-a ales drept loc de nevointa cea mai salbatica zona a Sfantulu Munte, anume capatul estic al acestuia. Aici, apa este mai putina, plantele mai mici si mai rare, iar pamantul mai pietros si mai arid. Descoperirea acestui izvor este o lucrare minunata a Maicii Domnului, ea fiind purtatoarea de grija a calugarilor de Athos.

Sfantul Atanasie Athonitul s-a nascut in Trapezunt, din parinti crestini. Ramas orfan la o varsta frageda, a fost crescut de un ofiter. Pe cand era copil, isi conducea prietenii in padure sau in apropierea unei pesteri si juca rolul de egumen. Acest lucru a fost o prorocie, caci mai tarziu avea sa ajunga staret.

Dupa ce si-a desavarsit educatia, a intrat in monahism. La rugamintea lui Nichifor Focas (963-969), Sfantul Atanasie va ridica o biserica inchinta Maicii Domnului (Buna Vestire). In vremea Sfantului Atanasie Athonitul in manastirea Marea Lavra traiau mai bine de doua mii de calugari. Plin de dumnezeiescul har, Atanasie s-a invrednicit de venirea la el a Nascatoarei de Dumnezeu. Aceasta a scos in chip minunat apa dintr-o stanca, si i-a fagaduit ca ea va fi intotdeauna Stareta Lavrei.

Trecerea sa la cele vesnice i-a fost descoperita de Dumnezeu sfantului Atanasie. Inainte de a inspecta lucrarile de extindere a bisericii din Marea Lavra, Sfantul Atanasie si-a imbracat hainele de sarbatoare. In momentul in care urca pe schele, se prabuseste cupola bisericii atat peste Sfantul Atanasie, cat si peste ceilalti frati care lucrau la zidurile bisericii. Desi cupola a cazut peste el, trupul sau a ramas nevatamat, neavand decat o rana la picior. Din aceasta rana a curs atunci sange, care a fost luat de frati cu graba si cu care s-au facut multe vindecari. Dupa trecerea sa la cele vesnice, Sfantul Atanasie s-a infatisat de mai multe ori inaintea fratilor lui, uneori ca sa-i mangaie si sa-i intareasca, iar alteori ca sa-i certe.

Manastirea Marea Lavra este cea dintai asezare chinoviala din Athos si prima din eparhia Sfantului Munte. Aceasta manastire athonita a fost intemeiata pe la anul 963 prin osardia pustnicului Atanasie din Trapezunda, si cu ajutoare banesti date de catre imparatii Bizantini, Nichifor Focas (963-959) si Ioan Tzimisca (Ioannis Tzimikes: 969-973). Ea este asezata la capatul peninsulei, aproape de tarm. Manastirea avea pe vremuri ca la 200 de calugari greci.

Manastirea Lavra a crescut practic prin grija Sfantului Atanasie Athonitul, a carui viata se impleteste inseparabil cu inceputurile manastirii. Se stie insa ca viata monahala curgea in Athos cu mult inaintea venirii placutului lui Dumnezeu Atanasie, dupa traditie chiar din vremea Sfantului imparat Constantin cel Mare, insa Sfantul Atanasie este cel care a statornicit viata de obste in acest loc binecuvantat de Dumnezeu si ocrotit de Maica Domnului.

Stim despre Sfantul Atanasie ca s-a nascut in Asia Mica, in cetatea Trapezunda, din parinti dreptcredinciosi, care i-au dat din botez numele de Avramie. Ramas orfan din copilarie, a fost crescut de o maica de la care a si deprins rugaciunea, postul si infranarea. Inca de mic, sfantul a vadit o inclinatie spre invatatura scrierii si gramaticii.

Dupa moartea maicii, ramanand pentru a doua oara orfan, tanarul Avramie a ajuns, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, la Bizant. Aici a deprins filosofia si tot aici l-a intalnit pe viitorul imparat Nichifor Focas, cu care a ramas prieten pana la moarte.

Iubitor de liniste, Sfantul Atanasie s-a retras la Athos, iar imparatul Nichifor Focas a fost cel dintai ctitor al Lavrei, ridicand aici primele constructii, biserica si zidul de incinta si daruind manastirii particele din lemnul Sfintei Cruci, sfinte moaste si odoare de mare pret. Asta se intampla in secolul X, catre anul 960 dupa Hristos.

Initial Manastirea Lavra a fost inchinata Bunei Vestiri, insa a luat hramul Adormirii Cuviosului Atanasie dupa savarsirea acestuia, hram care se praznuieste in 5 iulie. Manastirea a ramas in atentia imparatilor bizantini, dintre care trebuie sa pomenim pe Andronic al V-lea, Ioan I si Ioan al II-lea din dinastia Paleologilor. Si despotii sarbi Stefan Milutin si Stefan Dusan au facut mari danii Marii Lavre.

Dintre voievozii romani, Vladislav I, domnul Tarii Romanesti, este primul ctitor (secolul XIV) despre care avem informatii. El a daruit manastirii o vestita si frumoasa icoana a Sfantului Atanasie. Pe ferecatura, de o parte si de alta a sfantului, sunt reprezentati voievodul dimpreuna cu sotia sa, Doamna Ana. Icoana se pastreaza si astazi in tronul arhieresc din biserica mare.

Mai tarziu, Neagoe Basarab, iubitorul de Hristos si marele sprijinitor al Sfantului Munte, va ajuta manastirea cu bani, va darui vase de cult si vesminte si va acoperi biserica cu plumb. Vladislav al III-lea va innoi invelitoarea de plumb, iar Vlad Vintila va sustine repictarea bisericii de catre vestitul Teofan Cretanul.

Frescele cu care acesta a impodobit catoliconul sunt intre cele mai frumoase din Sfantul Munte si de referinta pentru pictura bisericeasca in fresca. Cu bani sau mosii au ajutat si Petru Schiopul, Alexandru cel Rau, Ieremia Movila si Gavriil Movila.

Episcopul Luca de Cipru al Buzaului, viitorul mitropolit al Ungrovlahiei, a daruit Manastirii Lavra o frumoasa Evanghelie cu miniaturi, iar Matei Basarab a daruit doua Evanghelii si un chivot din argint smaltuit. Tot Matei Basarab a ridicat pe cheltuiala sa un paraclis in incinta manastirii, in cinstea Sfantului Mihail Marturisitorul, episcopul Sinadelor.

Capul Sfantului Mihail fusese adus in procesiune din Sfantul Munte in Muntenia, pentru alungarea lacusetelor care invadasera tara. Minunea s-a produs prin mijlocirea sfantului si, drept multumire, dreptcredinciosul voievod a ridicat acest paraclis.

Tot atunci a platit rascumparare pentru a pastra cateva parti din moastele Sfantului Mihail, pe care le-a ferecat in aur, argint si pietre pretioase, lasandu-le la Manastirea Arnota. Mai tarziu el adus si o parte din mana Sfantului Apostol Filip, pe care a lasat-o tot acolo, la Arnota, ctitoria sa.

Grigore Ghica si Serban Cantacuzino s-au adaugat si ei intre ctitori, iar mai tarziu li s-a alaturat si Constantin Brancoveanu, care va aduce si el in procesiune capul Sfantului Mihail Marturisitorul, spre a scapa de invazia lacustelor. La 1713 Constantin Brancoveanu construieste un paraclis in cinstea icoanei "Cucuzelita".

Domnii fanarioti au ocrotit si ei Lavra. Nicolae Mavrocordat va aduce pentru a treia oara capul Sfantului Mihail in Tara Romaneasca, iar Constantin Racovita pentru a patra oara. In 1747, Grigore Ghica va aduce in Moldova moastele Sfantului Teodor cel Sfintit. Acestia, dar si Grigore Alexandru Ghica al III-lea si Alexandru Scarlat Ghica au ajutat cu sume insemnate manastirea, care avea mari datorii la bancherii evrei din Tesalonic.

In capela Sfintilor 40 de Mucenici, aflata in partea stanga a bisericii centrale, in interior, se gaseste mormantul Sfantului Atanasie Athonitul. Langa mormantul sfantului se afla bastonul de fier, in patru muchii, al sfantului Atanasie si o cruce de lemn, ferecata in fier, pe care o purta la piept sfantul. In curtea manastirii se afla cel mai vechi chiparos din lume, plantat de insusi Sfantul Atanasie Athonitul.

In biserica se pastreaza cateva particele din Sfanta Cruce si multe sfinte moaste. Printre odoarele de mare pret, se numara si urmatoarele: Capul Sfantului Vasile Cel Mare, Capul Sfantului Ioan Cucuzel, Capul Sfantului Mihail al Sinoadelor, o bucatica din capul Sfantului Ioan Botezatorul, mana Sfantului Apostol Andrei si mana stanga a Sfantului Ioan Gura de Aur.

In tezaurul Manastirii Lavra se pastreaza lucruri de mare pret: mitra si sacosul care au apartinut imparatului Nichifor Focas (963-969), ferecaturi, vesmite si alte odoare. In aceasta Manastire se afla catre 2.050 de manuscrise, dintre care 650 pergamente, mai multe din ele sunt in legatura cu Tara romaneasca. Biblioteca manastirii mai detine 165 de codici vechi si mai mult de 30.000 de carti tiparite, fiind cea mai importanta biblioteca atonita. Biblioteca este cea mai bogata din Sfantul Munte.

In aceasta manastire a trait cel mai cunoscut imnograf si compozitor bizantin, Ioan Cucuzel. Sfantul Ioan Cucuzel, numit si "cel cu glas ingeresc", a trait in manastirea athonita Marea Lavra, intre anii 1280-1360, in vremea imparatului Alexie Comneanul. Sfantul s-a nascut in localitatea Dirrachia - Dirahion, in Bulgaria. Orfan de tata, mama lui l-a dat la scoala, spre a invata stiinta sfintelor carti. Inscris la scoala imperiala de cantareti bisericesti din Constantinopol, tanarul psalt va deveni cel mai bun din generatia lui. In cele din urma, el va ajunge in Sfantul Munte Athos.

Icoana "Cucuzelita". Se spune despre aceasta ca Sfantul Ioan Cucuzel a adormit la o priveghere iar Maica Domnului i-a spus din icoana: "Canta-mi, Ioane, si ma lauda, ca si eu nu te voi lasa!"

Icoana "Econoama". Sfantul Athanasie fiind ingrijorat din pricina banilor care nu ajungeau, Maica Domnului i-a grait: "Nu te intrista, Athanasie, de acum eu voi fi economul acestei manastiri", si de atunci pana in zilele noastre manastirea nu are econom.

Icoana "Portarita". Un turc a tras in icoana cu pistolul si al treilea glonte s-a intors si l-a lovit pe el. Minunea a facut din aceasta icoana pazitoarea manastirii.

Este manastirea tutelara peste tot Muntele si are jurisdictie asupra tuturor schiturilor si sihastriilor din jurul varfului Athos, inclusiv asupra Schitului romanesc Prodromul. Schitul romanesc, apartinand de Marea Lavra, a fost intemeiat de calugarii moldoveni Iustin, Patapie si Grigore in anul 1810. In anul 1840 schitul a fost pustiit de armatele turcesti. In anul 1848 alti doi monahi moldoveni, Nifon si Nectarie, construiesc un nou schit in locul celui risipit, cu ajutor de la domnitorul Grigore Ghica. A fost terminat si sfintit in anul 1866.

Pe teritoriul Lavrei sunt schituri si chilii, multe locuite de parinti romani. Schitul romanesc Prodromu, Schitul Sfanta Ana, Kerasia, Kavsokalivia, Katunakia si Karoulia precum si chilia "Danieleilor" sunt cateva din cele mai cunoscute.

 

Schitul Sfantul Mina

Datorita mai multor Evenimente potrivnice ce au urmat - razboiul, arderea Schitului Sihăstria în ANUL 1941, Moartea egumenului Ioanichie Moroi SA - Abia în vara anului 1948, în Timpul staretiei Parintelui Cleopa, s-au inceput Cu Lucrari de constructie PE terenul comunei DIN grasi. Astfel, cu binecuvantarea PF Patriarh Nicodim, s-au ridicat o casa de locuit, cu Sase incaperi, si ne MIC DIN Paraclis lemn, ca ajutor duhovnicesc for parintii si Fratii de îngrijire VOR lucra acolo.

Constructiile au Fost finalizate în ANUL 1951, sub staretia protosinghelului Ioil Gheorghiu. Paraclisul format de epoca Dintr-o singura incapere, naosul gasesc unitatea cu pronaosul si o Avea Lungime totala de 12 Metri, IAR latimea interioara de aproape 5 Metri; era acoperit cu dranita.Catapeteasma o Fost lucrata de sculptorul Ioan Constantinescu DIN satul Poiana - Targu Neamt, IAR icoanele catapetesmei au Fost pictate de vestitul pictor schimonahul Irineu Protcenco.

Sfintirea acestui Paraclis, cu hramul "Sfantul Mare Mucenic Mina", un loc în datele de avut 11 Noiembrie 1951, staretul Manastirii gasesc savarsita Neamt.

În ANUL 1959 Paraclisul a Fost Ars. Ca principiulMinune, Ieromonahul Varsanufie Lipan, de îngrijire PE Purta atunci grija de Schit, un reusit sa salveze in extremis valoroasele Icoane ale pictorului Irineu Protcenco, aducandu-le Singur Manastirea Sihastria PANA LA (ACUM SUNT acestea expuse în pridvorul Paraclisului "Sf.. Parinti Ioachim si Ana "Manastirea Sihastria de la).

Dupa ANUL 1990, CAND timpurile au devenit prielnice, staretul Manastirii Sihastria, Arhim. Victorin Oanele, o avut Initiativa reconstruirii Schitului. Locul Tier fusese micul asezamant monahal sa gasit datorita fantanii ce ramasese in ACEL LOC, infruntand vitregia vremurilor. Cu binecuvantarea IPS Daniel, sa inceput Cu CONSTRUCTIA unui Paraclis si un corp unui iapă, de piatra, for Chilii.Paraclisul sa sfintit in date de 28 Mai 1995, de catre IPS Mitropolit Daniel, cu Acelasi Hram PE O grijă avusese Paraclisul de Demult - Sfantul Mare Mucenic Mina, ca o Biruinta asupra vremurilor potrivnice.

La afluență TIMP sa mai construit o casa mare, cu etaj, TOT DIN piatra, for diferite nevoi ale Schitului, si o Gospodarie Anexa. În ANUL 2003, datorita faptului ca FOARTE multe credinciosi, atrasi de Frumusetea slujbelor calugaresti, vin la Schit, sa inceput Cu construirea UNEI Biserici mari, cu hramul "Sfantul Mare Mucenic Pantelimon si Tamaduitor".

În Prezent, Schitul sunt vietuitori permanenti, de îngrijire SE nevoiesc cu Multa jertfelnicie, povatuiti de Parintele Mina egumenul ieromonah Gabur. Randuiala slujbelor ESTE aceeasi ca la Manastirea Sihastria, savarsindu-se zilnic si Sf.. Liturghie. Sfantul Maslu SE fata saptamanal, in fiecare Miercuri, CAND Biserica Devine neincapatoare pentru  credinciosii vin in numar de îngrijire FOARTE Mare.

       
 

 Schitul Sfanta Teodora

ESTE UN Schit Nou al Sihastriei, situat Langa Soseaua Pascani - Tg. Neamt, la Cinci km. Orasul de Pascani.

În Ziua de 8 august 1992 sa sfintit locul for Biserica, ce VA Avea hramul "Cuvioasa Teodora de la Sihla", Biserica ESTE ridicata, si SE afla ACUM în Faza de pictura. Obștea ESTE formata DIN Sapte parinti si frati, IAR egumenul Schitului ESTE Ieromonahul Ieronim Cozma.Slujbele SE savarsesc Dupa tipicul Manastirii Sihastria, including Sf..Liturghie zilnic. Sfantul Maslu SE savarseste saptamanal, in fiecare Miercuri, CAND SE Biserica umple de credinciosii doritori de o participare la aceasta Sfanta Taina.

 Schitul Sfanta Teodora

ESTE UN Schit Nou al Sihastriei, situat Langa Soseaua Pascani - Tg. Neamt, la Cinci km. Orasul de Pascani.

În Ziua de 8 august 1992 sa sfintit locul for Biserica, ce VA Avea hramul "Cuvioasa Teodora de la Sihla", Biserica ESTE ridicata, si SE afla ACUM în Faza de pictura. Obștea ESTE formata DIN Sapte parinti si frati, IAR egumenul Schitului ESTE Ieromonahul Ieronim Cozma.Slujbele SE savarsesc Dupa tipicul Manastirii Sihastria, including Sf..Liturghie zilnic. Sfantul Maslu SE savarseste saptamanal, in fiecare Miercuri, CAND SE Biserica umple de credinciosii doritori de o participare la aceasta Sfanta Taina.

 Lasand la vale Manastirea Sihastria, o Poteca Urca Spre Schitul Sihla, Cale de 3 km, PE urmele sihastrilor IUBITORI DE Hristos.

AICI si-o viata pustniceasca petrecut si Cuvioasa Teodora, Marea Sfanta si un Sihlei a Moldovei intregi. Pestera Sf.. Teodora de la Sihla .

Pe prispa ingusta de stanci UNEI, la adapostul primitor al unui bloc de piatra, SE afla Doua Chilii de lemn, DIN Secolul al XIX-lea, si o Bisericuta "Dintr-ONU Brad", Lunga doar de Cativa PASI.

Construita de "Dumnealui aga Ioanita Pascanul Cantacuzino, precum si sa gaseste Intr-o Scris Sfanta Evanghelie ... la leat 1763 ... ", cu hramul Schimbarea la Fata, Biserica" ​​Dintr-ne Brad "sine pastreaza, în privirea aproape initiala. Lucrata in forma de corabie DIN barne de lemn, Biserica ESTE captusita cu scandura la exterior si acoperita cu Sita. Interiorul, Putin a luminat si FOARTE Simplu, mai pastreaza Insa, principiul intimitatea sa, Atmosfera UNEI epoci de Demult. Catapeteasma, aproape in Miniatura, un pictata Fost în Ulei, probabilitatea Secolul al XVIII în-lea.

 

De AICI, PE praguri de Pietre scobite de pasi omenesti, SE coboara in Schitul Sihla. Biserica actuala a Schitului, cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezatorul, dateaza DIN ANUL 1813, CAND Arhim. Benedict, egumenul Manastirii Secu, o reface fațadă aproape în intregime DIN barne de brad, PE Temelia Celei Mai Vechi.

Respectand traditia arhitectonica locala, Biserica ESTE construita in plan triconc, cu turla o singura PE naos.În exterior, peretii captusiti cu scandura statusul de ceva vreme. Acoperisul DIN Sita capata la turla forma de bulb. Intrarea SE fața principiul PART de Vest. Interiorul, Simplu si pictat, Este impartit in pridvor, naos si altar.Pronaosul fata corp Comun cu naosul. Trei Ferestre dispuse în axul absidelor ADUC inauntru Lumina zilei.

Catapeteasma, mesterul în lemn de tei si poleita cu aur, da ne aspect frumos si placut interiorului. Desi fara date, ea tăia un wireless de o vechime cu Biserica. Pictura Ulei într-un DIN icoanelor catapeteasma lucrata Nu ESTE Acelasi Mester de. Patru DIN icoanele imparatesti pictate de statusul de ceva vreme ", Iulian Monah Zugravul Sf.. Manastiri Slatina la Le (la) 1852 ". Interiorul BISERICII ESTE pictat în fresca de pictorul Vasile Pascu DIN Focșani, în anii 1973-1974, s-au CAND efectuat unele Lucrari de Restaurare.

În PART Stanga, Intr-o mica RACLA de lemn sculptat, SE afla Cateva particele DIN moastele unor sfinti. Se gasesc aici Cu Capul Cuviosului Ieremia, necanonizat Inca, ucenic al Sfântului Paisie Velicikovschi, si particele ale Sfintilor: Ioan Botezatorul, Maria Magdalena, Modest, ale Sfântului Ierarh Iacob, ale celor 14.000 prunci ucisi de Irod si de la Sfintii Parinti ucisi în Cuviosi Sinai si Rait.

Pe Latura de Vest o incintei, în locul vechiului corp de Chilii de lemn construit odata cu Biserica, sa ridicat în ultimii ani ne Corp Nou de Chilii DIN piatra, for nevoile crescande ale obstei ce numara astazi NU MAI Putin de 35 de parinti si Frati . Totodata sa reconstruit clopotnita si si s-au ridicat o trapeza si ONU arhondaric Nou, grija primeste cu dragoste pelerinii ce vin în numar destul de mare la Schit.

 

Parintele Paisie Olaru sa nascut la 20 iunie 1897, în Satul Stroiești, comuna Lunca, judetul Botosani, gasesc ultimul dintre CEI Cinci copii ai Familiei lui Ioan si Ecaterina Olaru, singurul grijă o luat chipul ingeresc al calugariei.

Citind viata si patimirile Sfintilor i SA Aprins Sufletul Sau curat for viata monahala. "Mamuca" Insa, dorind poate sa-l STIE Langa ea, ia Zis "Sa nu te Duci la calugarie, Dragul mamuchii, ca acolo ESTE canon mare de rugaciune, post si metanii; ca am vazut un orgasm Fost Ro: ONU Calugar, si eră placa tare si SE Ruga asa: «Doamne, daca mai am Zile de trasatura si imi statusul de ceva vreme Spre mantuire, lasa-ma sa traiesc; IAR daca NU, IA-MA la tine!» ".

În 1921 Parintele Paisie Olaru a Fost inchinoviat la Schitul Cozancea. Cozancea era onu Schit cu Viata de sine, staret gasesc PE atunci Ieromonahul Vladimir Bodescu. Povatuitor duhovnicesc la avut Parintele Calinic Susu PE, ONU mare nevoitor al rugaciunii.

O Fost destul de mult incercat de catre staret, Dar Gandul intoarcerii in Lume si celelalte ispite ale incepatorului in viata Calugareasca s-au stins incet incet-, principiul deasa Liturghie.

La NUMAI UN-o de la manastire Intrarea în, gasesc FOARTE bolnav, fratele Petru a tuns în monahism Fost, primind Ștampila de Paisie.

Dorul de viata pustniceasca PE îngrijire-l Avea DIN tinerete SA Aprins mai tare în Urma vizitei PE îngrijire un Ro:-o în manastirile DIN Muntii Neamtului, Intre ingrijire si Sihla, într-un imprejurimile careia intalnit cu mai multe pustnici. Cuprins de Interkultureller Austausch www.grenzenlos.or.at dor, principiul ANUL 1930, un Venit la Sihăstria, cerand sa FIE primit un al doilea în obștea Mănăstirii Sau SA SE retraga la Schitul Sihla. Neavand Insa binecuvantarea egumenului Sau de la Cozancea, staretul Sihastriei, Protosinghelul Ioanichie Moroi, IL Nu primeste.

În ANUL 1943 Parintele Paisie Olaru a Fost hirotonit diacon, preot în 1947, IAR si duhovnic de catre Episcopul Valerie Moglan. Desi proaspat hirotonit, Parintele Paisie Olaru-o chilie aproape o primit un al doilea de Biserica si o Fost randuit de la inceput Cu coc la spovedania calugarilor si o ingrijire credinciosilor cercetau Manastirea

În Toamna anului 1949, treizeci de Calugari DIN obștea Sihastriei, în frunte cu staretul Lor, Parintele Cleopa, statusul de ceva vreme trimisi la Manastirea Slatina, cu misiunea de a revigora reorganizare si Manastirea. Ca duhovnic, Parintele Paisie Olaru il urmeaza PE Parintele Cleopa la Manastirea Slatina, intarind FOARTE mult obștea si povatuind credinciosii grijă incepusera sa vina in numar mare.

În primavara anului 1953 Parintele Paisie Olaru sine intoarce la Sihastria. Persecutia impotriva monahismului DIN anii 1959-1964 Manastirea Sihastria lasa fara staret, Protosinghelul Ioil PE atunci Gheorghiu, fara Parintele Cleopa (îngrijire SE retrage for oara o Treia în munti), si fara multe Calugari imbunatatiti. Slujbele bisericesti SE desfasurau cu anevoie, DIN lipsă de slujitori, si toata greutatea apasa ACUM PE umerii Bătrânului duhovnic Paisie, de îngrijire spovedea Ziua si Noaptea Calugari si mireni, Mangaia, imbarbata, dadea Speranta TUTUROR, rugandu-se lui dumnezeu cu credinta.

Dupa 1964 situatia sa imbunatatit Manastirii FOARTE mult, Parintele Cleopa, intors DIN munti, sa alaturat Parintelui Paisie si linistea duhovniceasca sa pogorat asupra DIN Nou Sihastriei.

Intre anii 1972 si 1985 Parintele Paisie Olaru a randuit sa intareasca Fost viata duhovniceasca la Schitul Sihla. De mult Voia Parintele SA SE linisteasca într-un Tier locurile sihastrit Cuvioasa Teodora si Alte SUTE si mii de sihastri. În loc de pocainta Interkultureller Austausch www.grenzenlos.or.at, si de Intalnire cu dumnezeu, Parintele Paisie Olaru si-a inmultit nevointele.Toti ucenicii Sai de atunci vorbesc Despre rugaciunea neincetata SA, la îngrijire SE adaugau privegherea necontenita, Postul si infranarea SA dintotdeauna, TOATE acestea impletite cu Dragostea, smerenia si blandetea sa desavarsita.

Vestea sfinteniei Vietii parintelui si ajutorul primit un al doilea de credinciosi din Urma rugaciunilor vânzare ajunsese Pana Departe epoca si cautat de multime de Oameni. CEI grijă IL cautau - Calugari, maici, Oameni de diversă Categorii, Dar si Clerici si Ierarhi - veneau for rugaciuni, Liturghie, binecuvantari, atrasi de Darul Sau. CEI îngrijire veneau odata, Nu mai puteau dezlipi sine de Batran si aduceau si PE altii, CACI blandetea, smerenia si Dragostea SA Mișca inimile TUTUROR, IAR Harul Duhului Sfânt, de îngrijire SE salasluise Intr-insul, Mangaia sufletele credinciosilor; de asemenea, Nu de Ori putine, CEI bolnavi SE intorceau sanatosi.

Iubea mult Fiii sai duhovnicesti PE, PE grijă ii primea la Liturghie la orice ora si zi DIN DIN noapte, si Purta mare grija de mantuirea Lor. Ucenicii Sai simteau aceasta dragoste o parintelui si ii purtau si EI, Dupa dumnezeu, o mare dragoste. Fiii sai duhovnicesti de la Sihăstria Nu il parasisera, ci veneau la sfintia sa o data pe Saptamana, Vineri, for marturisire. Parintele Paisie Olaru Niciodata nu statea fara Lucru: SE Ruga, spovedea, Mangaia, imbarbata Sau lucra în gradina Sau ingrijea vreo Fantana, Sau cauta Izvoare cu apa buna de baut, Langa grijă punea cate o cruce si o cana, ca trecatorii sa poata bea APP.

Unor ucenici aflati in Niste Încercări, Parintele le-a spus: "Sa stiti ca dumnezeu, PE îngrijire IL iubeste, il tine aproape de el, ca Nu cumva LIBERTATEA SA-i schimbe mintea si inselaciunea Lumii SA-I castige Sufletul. Asadar suntem datori sa primim cu dragoste aceste Încercări si sa-i multumim Domnului for TOATE ".

Un alt sfat de îngrijire PE O dadea Parintele Paisie Olaru era urmatorul: "CAND Iesi de AICI si te intorci in Lume, sa-ti pastrezi curat Sufletul. Chiar daca multe Emisiuni VEZI PE acolo, Dar sa nu te arunci în noroi, CA SE Greu mai Duce de pe suflet. Daca privesti si intri in cele Nu ALE Lumii, ESTE CA si cum te-ai murdari de Praf - TE scuturi si Mergi mai Departe. Dar daca te-ai murdarit, sa alergi sa speli Repede Haina sufletului, ca altfel esti pierdut. "

La despartire, Parintele Paisie Olaru Adresa obisnuitul Sau salut: "Sa ne intalnim la usa raiului!" UNII dintre ucenici il intrebau: "Noi vrem sa ne intalnim cu totii in Rai. De ce doriti sa ne intalnim la Statele Unite ale Americii raiului "IAR batranul raspundea cu blandete si Nădejde:"? Sa ne vedem noi scapati de viclenii diavoli si ajunsi la Statele Unite ale Americii raiului, ca AICI strigam la Maica Domnului, cerem ajutorul Sfintilor, plangem la usa milostivirii Mantuitorului Nu ne lasa si El Afara. Pana AICI ESTE Greu! "

IATA si marturia Parintelui Cleopa Despre Parintele Paisie Olaru: "Asa era Parintele Paisie Olaru: smerit, tacut, bland, intelept la cuvant, FOARTE milostiv si iubitor de aproapele. Intotdeauna cauta Pacea cu Toti si iubea linistea. Nu-i placea sa traiasca Intre multi si ISI ascundea Viata si nevointa. Nimeni Nu Stia Cum se roaga in chilie, ce lucrare sunt mintea si Inima lui, pisica sta la masa si pisica SE odihneste. Plangea cu cel de îngrijire PLANGE si SE Bucura cu cel ce SE Bucura.Nu tinea La Haine Bune, la bani, la NIMIC si fugea de cinste, de Lauda, ​​de Multa morfologiei, de clevetire si de Oameni Mari ".

Parintele Paisie Olaru era FOARTE Legat duhovniceste de inaintasii sai, de parintii plecati la Hristos mai Inainte, si zicea: "De vom pasi PE urmele Vietii Lor si de formator în VOM desavarsita dragoste UNII cu altii, avem credinta si Nădejde în mila si Bunatatea lui dumnezeu ca ne vom Vedea dincolo, în vesnica Viata ".

Din Septembrie 1986 Pana la octombrie 1990 Parintele Paisie Olaru a Fost imobilizat la pat, avand Piciorul Drept fracturat. În aceasta Lunga Perioada Soldul de suferinta, batranul spovedea NUMAI parintii batrani DIN manastire, PE grijă ii Avea de multi ani la SCAUNUL de Liturghie. Obisnuia sa mai primeasca Insa PE UNII dintre CEI mai Alesi Calugari, duhovnici, stareti, chiar si mireni Ierarhi, de îngrijire doreau staruitor sa-l vada, sa primeasca sfat Sau sa primeasca o binecuvantare.Memoria, Graiul si mai ALES starea interioara a Parintelui erau FOARTE Bune.

Din aceste scurte Intalniri cu Parintele Paisie Olaru multe Emisiuni SUFLETE s-au linistit, multe Emisiuni Intrebari fara raspuns au Fost dezlegate, multi credinciosi si Calugari s-au luminat vazand blandetea, linistea, smerenia si intelepciunea Parintelui, CACI indelunga rabdare lui, Tacerea, rugaciunea de Taina si lacrimile ajungeau Pana la inimile oamenilor.

Parintele Paisie Olaru sa Mutat la Domnul în zorii zilei de 18 octombrie 1990, în varsta de aproape 94 ani de. Un dor tainic de vesnicie cuprinsese pe toti, CACI Parintele Paisie Olaru, de îngrijire a ne vorbise o viata intreaga Despre Rai, Despre Bucuria Unirii cu Hristos, Mergea la cer, ca principiul rugaciunile lui sa ni sine deschida si noua portile incuiate ale mult cele doritului Rai .

       
 

 Parintele Cleopa Ilie

Parintele Cleopa Ilie ESTE Al cincilea Copil DIN CEI PE Zece grijă, printre altele avut Familia Alexandru si Ana Ilie. Parintii sai au Fost ONU exemplu viu de traire Crestina, gasesc IUBITORI DE dumnezeu, de Biserica si de Copii, IAR casa Lor era ca o Biserica, Dupa ejaculare Povestea Parintele Cleopa Ilie: "Aveam o camera NUMAI cu Icoane. Un FEL de Paraclis. Acolo ne rugam. IAR la miezul nopții ne sculam, citeam la Psaltire si faceam SUTE de metanii. Apoi ne culcam IAR ".

Parintele Cleopa Ilie sa nascut la 10 aprilie 1912 în comuna Sulita, judetul Botosani, primind DIN Botez Ștampila Constantin. În primele Doua Luni Dupa nastere, Constantin Pruncul, Viitorul Cleopa Părinte, era tot bolnav Timpul. Nestiind ce sa mai Faca, mama lui sa DUS cu Pruncul la vestitul duhovnic Conon Gavrilescu, de la Schitul Cozancea, o pasă sfatuit-o sa daruiasca Copilul Maicii Domnului.Atunci mama sa inchinat cu lacrimi la Icoana Maicii Domnului, facand Trei metanii, si, cazand in genunchi, plangand-o Zis: "Maica Domnului, iti daruiesc tie Copilul acesta al meu, ca ESTE bolnav si PLANGE Mereu. Fa ce stii tu cu el! "

Dupa ce o Fost daruit Maicii Domnului, Pruncul Constantin SA Ro: sanatos si o mai Nu Fost bolnav de moarte Cu toata viata sa. IAR Parintele Conon o Zis Mamei vânzare CA O SA Interkultureller Austausch www.grenzenlos.or.at Copil traiasca cel mai mult dintre toti Cu - IAR SE VOR cuvintele vânzare dovedi adevarate.

Dorind o viata duhovniceasca de mai aleasa, CEI Trei fericiti Tineri s-au sfatuit sa imbratiseze viata Calugareasca. Primul îngrijire o plecat la manastire o Fost fratele Gheorghe, Mihaela Sinca mai la Cozancea, apoi la Sihăstria, Tier un devenit monahul Gherasim. Apoi i-au urmat si ceilalti doi, Vasile si Constantin, in ANUL 1929. For fi o inchinoviat la Sihastria, Parintele Cleopa Ilie a trebuit sa astepte Trei Zile la Poarta Manastirii, aceasta ispitire Canonica gasesc randuita de staretul Ioanichie Moroi.

Prima ascultare incredintata la mamastire fratelui Constantin a Fost pastorirea oilor. Acolo, în seninul noptilor si in sanul curat al Naturii, un invatat tainele Sfintei Scripturi el, un deprins cuvintele Sfinților Parinti si o practicat o viata Curata Calugareasca.

În iulie 1937, rasoforul Constantin, luat sub mantie de batranul si blandul schimonah Proclu Popa, un devenit monahul Cleopa, egumenul gasesc calugarit de Sihastriei, Protosinghelul Ioanichie Moroi.

Batranul egumenul, în varsta de 82 de ani, era bolnav FOARTE. Nu mai putea sluji Sfânta Liturghie si cu Greu spovedea si dadea sfaturi. În aceste conditii Parintele Cleopa Ilie ESTE rugat sa accepte functia de loctiitor de staret. Temandu-se de o asemenea raspundere, Parintele Cleopa Ilie a cerut o luna de Ragaz, SA SE roage si sa gandeasca mai sine. Astfel, trecand o luna de rugaciune si asteptare, avand si binecuvantarea Parintelui Paisie, Parintele Cleopa Ilie a luat conducerea administrativa a obstii.

Noul egumenul epoca FOARTE pretuit, Atat de obștea Schitului, pisica si de credinciosii refugiati AICI, intrucat era FOARTE evlavios, postea mult, era blând, ii imbarbata pe toti, si indeosebi Avea Darul cuvantului, principiile de îngrijire calauzea si hranea duhovniceste PE fiecare.

Parintele Cleopa Ilie sa primeasca Nu Voia hirotonia, CACI SE temea de aceasta raspundere inaintea lui dumnezeu mare. Spovedindu-se la duhovnicul Sau si primind indemnul de a Primi preotia, Parintele Cleopa Ilie Nu sa mai impotrivit hirotoniei si asa, DIN ascultare, un Fost hirotonit ierodiacon în Ziua praznuirii Sf.. Arhidiacon Ștefan, 27 Decembrie 1944, IAR preot la 23 ianuarie 1945, CAND SE praznuieste Sf.. Sfintit Mc. Clement; Nu Dupa mult TIMP o Fost oficial numit egumenul Sihastriei Al.

În ACEA Perioada Soldul sine simtea nevoia UNEI reimprospatari duhovnicesti în multe Emisiuni Manastiri din Moldova.Si cum adevarata Viata Calugareasca, în duhul Sfinților Parinti, în post, rugaciune, dragoste, saracie si ascultare, CE SE ducea la Sihăstria, si avantul si Cresterea SA duhoviceasca, atragea atentia oricui, IAR EI Vestea Despre vrednicul pastor, Parintele Cleopa Ilie, ajunsese Departe, Prea Fericitul Patriarh Iustinian o Decis ca sa ajute si Sihastria Alte Manastiri. Astfel, în ANUL 1949, Parintele Cleopa Ilie ESTE trimis ca staret la Slatina, Impreuna cu onu grup de 23 de parinti.

Sapte monahi batrani un gasit Parintele Cleopa Ilie la Manastirea Slatina. FOARTE curand, slujbele de zi si de noapte au intrat în randuiala, spovedania un saptamanala devenit, sa infiintat o scoala monahala for Frati.

În 1952 Manastirea Slatina devenise onu Adevarat focAR duhovnicesc. Parintele Cleopa Ilie Avea ACUM sub supraveghere duhovniceasca opt Manastiri, PE Langa Manastirile Slatina si Sihăstria, cu schiturile Sihla si Rarau Lor, SE adaugasera Manastirile Putna, Orata, Camarzani, Rasca si Moldovita, in ingrijirea SE introdusese de asemeni randuiala ca la Sihăstria.

Datorita persecutiilor DIN PART autoritatilor hotaraste sa retraga sine în padure. În locul vânzare retragerii, Parintele Cleopa Ilie si-a gasit adapost Intr-ONU Bordei în pamant, Ro: de ONU padurar credincios, de îngrijire ii aducea si, cam la o luna de Zīle, ne Rucsac de Cartofi si CEVA Paine uscata, for putea-o supravietui.

În 1954, Patriarhul Iustinian un obtinut aprobare for CEI DOI nevoitori, Arsenie Papacioc si Parintele Cleopa Ilie, ca sa NU MAI FIE persecutati si sa vina la Patriarhie. AICI AU stat Cateva Luni, si au Fost trimisi la mai multe Emisiuni Manastiri DIN jurul Capitalei, for-un spovedi si povatui PE Calugari si PE maici. Apoi s-au reintors la manastire, Spre Bucuria calugarilor si credinciosilor o.

Vazand situatie grea datorita persecutiilor DIN PART autoritatilor, Parintele Cleopa Ilie, indemnat de Duhul Sfânt, sa retras DIN Nou, for Timișoara o Treia, în Muntii Moldovei, la mult iubita sa liniste.

Pe masura ce treceau anii, Toti asteptau reintoarcerea Parintelui Cleopa. Insa el Nu venea, gandindu-SE CA, daca SE VA reintoarce, VA FI iarasi arestat. Totodata SE deprinsese cu linistea si cu neincetata rugaciune, IAR mangaierile Duhului Sfânt ii odihneau Sufletul Ziua si Noaptea.

În ANUL 1964, dumnezeu ne-a binecuvantat cu putina tara Libertate, în luna august au Fost eliberati Toti detinutii inchisi politicienii de regimul comunist. Parintele Ioanichie Balan a Mers în Taina la bordeiul Parintelui Cleopa si la rugat, în Ștampila intregii obsti si al TUTUROR credinciosilor, sa revina la manastire.

Dupa o luna de Zīle, TIMP în îngrijirea sa rugat lui dumnezeu sa-i arate Voia Sa, Parintele Cleopa Ilie, s-au intors definitiv la Manastirea Sihastria, la 29 Septembrie 1964.

În Toamna anului 1974, Parintele Ilie Cleopa, Impreuna cu onu grup de parinti si alti DIN Sihăstria pelerini tara DIN, au SA SE Mers inchine la Mormantul Domnului si la celelalte locuri Sfinte.

La întoarcerea în tara, Parintele Cleopa Ilie a marturisit unor ucenici ca sa simtit impliniti Nu Pana Nu sa inchinat la Mormantul Domnului si la Sfintele locuri. Dupa Trei ani, în Septembrie 1977, Parintele Cleopa Ilie, Impreuna cu alti parinti de la Manastirea Sihastria, Parintele staret, Arhim.Victorin Oanele, si Parintii Ioanichie Balan si Vartolomeu Florea, au plecat în pelerinaj la Sf.. Athos munte, "Gradina Maicii Domnului". Si Interkultureller Austausch www.grenzenlos.or.at pelerinaj la marcat profunda PE Parintele Cleopa Ilie, si VA Povesti multor credinciosi, ce VOR Veni La Chilia sfintiei vânzare, obștea Schitului Romanesc Despre Prodromu DIN Sf.. Munte, Despre Icoane facatoare de nenumaratele minuni ale Maicii Domnului

Ajuns acasa, la Manastirea Sihastria, cu netarmurita dragoste si jertfelnicie, sa puroi în slujba aproapelui, mangaind, povatuind, indreptand, uneori mustrand si rugandu-se pentru Toti CEI grijă veneau la sfintia sa, iubindu-i pe toti si duhovniceste TUTUROR dorindu-- Le DIN TOT Sufletul mantuire.

Intrucat Parintele Cleopa Ilie era ONU iscusit autodidact, la indemnul unor Ierarhi si teologi o mai multe Emisiuni Scris carti:Predici for monahi ( Urcus Spre Inviere ), Spovedania arhiereilor ,Spovedania calugarilor , preotilor Spovedania , Despre Credința Ortodoxa , Predici la praznice Imparatesti , Predici la duminicile de Peste o , Valoarea sufletului , Despre vise si vedenii , Minunile lui dumnezeu DIN zidiri , Acatistier , Versuri catre Maica Domnului , pisica si Alte brosuri si Convorbiri duhovnicesti de folos sufletesc si de aparare a dreptei Credinte.

Multi ani de Zile Parintele Cleopa Ilie sa bucurat de sanatate trupeasca, gasesc binecuvantat de dumnezeu cu organismul ONU rezistent. Dar, implinirea varstei de Dupa 70 de ani, SE TOT simtea mai obosit si suferind. Anii petrecuti in munti, ca si incercarile principiul îngrijire un trecut în Perioada Soldul ateista, l-au marcat profunda.

În mai 1998, avand Dureri mari, un acceptat cu mobilæ SA mearga la un control la Iasi si o statistica o Saptamana, Dar Nu o sa acceptat FIE internat, zicand: "! Ma asteapta Fratii mei si ma pregatesc sa MERG la EI"

TOATE aceste suferinte l-au tinut PE Parintele Cleopa Ilie treaz, gasesc Mereu în asteptarea ceasului celui de PE Urma, cu gandul la Hristos si cu neincetata rugaciune in inima.

Catre sfarsitul lunii Septembrie, Intr-ONU Asfinþit de soare, Parintele Cleopa Ilie a cerut sa duca la cimitir sine sa Vada for Ultima date mormintele fratilor Sai, mormantul marelui staret Ioanichie Moroi, mormantul duhovnicului Sau, ieroschimonahul Paisie Olaru si mormintele celorlalti parinti si duhovnici Mai varstnici decat el. La TOATE mormintele sa inchinat sprijinit de ucenici, un sarutat Sfintele Cruci si un rostit Cate o rugaciune Sfanta, zicand: "! Rugati-va si for Cleopa pacatosul, ca IATA maine, poimaine, ne intalnim inaintea lui Hristos"

Dupa marturia ucenicilor, de Sfânta (29 Noiembrie) seara Pana Luni dimineata, TIMP de 11 de minereu, Parintele Cleopa Ilie un Fost în rapire duhovniceasca la cele ceresti. În tot Interkultureller Austausch www.grenzenlos.or.at TIMP o statistica PE scaun, nemiscat si fara o raspunde la intrebarile ucenicilor.

Luni, 30 Noiembrie, si Marti, 1 Decembrie, Parintele o statistica cu credinciosii si o dat sfaturi ca de obicei.Luni seara Insa, in chip de neobisnuit, Parintele Cleopa Ilie a inceput Cu sa-si citeasca rugaciunile diminetii, for CA, desi nimeni Nu Stia, El sine pregatea de calatoria catre cele ceresti. Marti, epoca Desi FOARTE obosit, o primit un al doilea pe toti Cei ce au Venit la dansul. Sa culcat tarziu, dand Semne de mare oboseala. În camera ardeau doar cele Trei Candele în fata Sfintei Treimi Icoanei si UNA la Icoana Maicii Domnului. Miercuri dimineata la ora 2,20, ucenicul Sau un auzit ca Parintele respira DIN CE in ce mai rar. CAND SA apropiat de El, Parintele un rasuflat adanc si si-a dat Sufletul în mainile Lui Hristos. Astfel o plecat la cele ceresti Marele Nostru duhovnic, arhimandritul Cleopa.

La sfarsitul slujbei de inmormantare, Cantarea de Biruinta "Hristos a Inviat!" A umplut vazduhul, vestind Credința TUTUROR CA Parintele Cleopa Ilie a trecut DIN aceasta viata la Viata CEA nepieritoare, devenind rugator pentru Toti Inaintea tronului Preasfintei Treimi.

          Sa nadajduim si noi, pacatosii, ca acolo, în Lumina neinserata CEA, Tier SE Bucura vesnic Impreuna cu CEI Alesi ai lui dumnezeu, Nu ne va uita la Sfintele lui rugaciuni, mijlocind for noi Ca Sa Ducem o viata bineplacuta Domnului si sa-L slavim si noi Impreuna cu alesii Sai Toti în veci. Amin.

 

“De ce ambele minuni s-au petrecut tocmai in Bihor si cu icoane care au legaturi cu lupta de rezistenta a ortodoxiei? De ce la sarbatorile Sfantului Ioan Botezatorul, al carui cap a fost taiat, deoarece s-a impotrivit dezmatului si luxului exagerat?”

Minunea de la Delani

Intr-un sat din Bihor icoanele izvorasc mir

Cand anul acesta la Schitul Huta se implinea un an de la lacrimarea icoanei Maicii Domnului, intr-un sat in apropiere de schit, la Delani, o alta icoana a Maicii Domnului a izvorat mir. Atat Schitul Huta cat si parohia Delani au multe lucruri asemanatoare in ce priveste activitatea misionara in zona Beiusului si ambele au hramul Sfantului Ioan Botezatorul.

In data de 29 august 2010 la Delani a inceput sa izvorasca mir din icoana Maicii Domnului pictata de ierodiaconul Siluan de la Manastirea Nicula. Icoana de la Delani este o copie fidela dupa icoana originala de la Nicula care, in urma cu trei veacuri, cand generalul Bukov a intrat in Ardeal, a lacrimat trei saptamani fara oprire. Icoana originala de la Nicula a plans cand peste 200 de biserici si manastiri din Ardeal au fost arse sau demolate de armatele imperiului Habsburgic conduse de generalul Adolf Bukov. Atunci Imparateasa Maria Tereza a impus cu sila, in zonele de sub ocupatie habsburgica, o noua credinta: greco-catolicismul.

In parohia Delani prozelitismul uniat a fost stopat cu curaj si fermitate de catre preotul Ionel Tota si credinciosii din sat cu toate ca presiunile au fost foarte mari atat din punct de vedere a administratiei locale, politic, cat si din partea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.

Primele semne ale minunii au aparut din ajun, cand, dupa savarsirea vecerniei cu litie si inaltarea de rugaciuni Sfantului Ioan Botezatorul, din piciorul stang al Mantuitorului din icoana a izvorat mir. Primul care a vazut minunea a fost un tanar participant la slujba. Credinciosii prezenti au inmarmurit

“Nu pot explica in cuvinte ce am simtit atunci, ce stare de bucurie duhovniceasca am simtit” spune o credincioasa din satul Delani care a vazut cele petrecute.

In ziua cand Biserica Ortodoxa praznuieste Nasterea Maicii Domnului (8 septembrie) icoana a izvorat iarasi mir in prezenta a peste 100 crediciosi. Asemenea si in ziua praznuirii Sfintei Cruci icoana a izvorat mir din nou. La putin timp au inceput sa izvorasca picaturi de mir si din alte icoane din biserica.

Credinciosii din zona au facut fotografii si au filmat cateva din momentele in care s-a petrecut minunea, copii dupa aceste inregistrari aflandu-se la casa parohiala din Delani.

Preotul paroh Ionel Tota spune ca e un semn al Maicii Domnului pentru mangaierea credinciosilor si intarirea in dreapta credinta.

Tot in 29 august, cu un an inainte, la Schitul Huta, a lacrimat o copie a icoanei Maicii Domnului din Kazan (Ukraina) ocrotitoare impotriva ereziilor si ajutatoare in vremuri de prigoana. Despre minunile ce au avut loc in eparhia Bihorului, ieromonahul Eftimie Mitra de la Huta spune ca

“Orice minune trebuie marturisita cu tarie, dar si cu atentie, fara a cadea in alte ispite sau capcane ce ni le poate intinde diavolul incercand sa discrediteze lucrarea lui Dumnezeu. Noi ca oameni nu am contribuit cu nimic la aceste minuni. Ne punem totusi intrebarea: De ce ambele

minuni s-au petrecut tocmai in Bihor si cu icoane care au legaturi cu lupta de rezistenta a ortodoxiei? De ce la sarbatorile Sfantului Ioan Botezatorul, al carui cap a fost taiat, deoarece s-a impotrivit dezmatului si luxului exagerat? Cred ca Maica Domnului si sfintii vorbesc intr-un mod aparte dar nu toti putem sa ii intelegem intocmai. Cine are urechi de auzit sa auda“.

Credinciosii din zona Beiusului au vizitat biserica din Delani pentru a vedea minunea cu ochii lor si au participat la slujbele oficiate de preotul paroh Ionel Tota. S-au savarsit si slujbe de pomenire a martirilor neamului si taina slujbei de Maslu la care au participat preoti din imprejurimi.

Atat biserica de la Delani cat si cea de la Huta au hramul Sfantului Ioan Botezatorul iar minunile s-au petrecut in ziua cand in Biserica Ortodoxa se sarbatorea Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, la un an diferenta una de alta.

Episcopia Ortodoxa a Oradiei si protopopiatul ortodox Beius refuza sa faca vreun comentariu legat de acest subiect. Daca mai marii Bisericii tac, vorbesc icoanele. Si nu oriunde!

Are 37 de ani, dintre care ultimii 12 i-a petrecut într-un schit din Gorj. Omul spune că s-a simţit mai mult atras de cele sfinte decât de fizica atomică, domeniu în care e licenţiat. A electrificat schitul, pentru a-şi face viaţa mai uşoară

Călugărul Firmilian de la Schitul Locurele, schit ce aparţine de Mănăstirea gorjeană Lainici, a reuşit să aducă lumina în vârful muntelui. Călugărul a pus la punct un sistem de iluminat cu ajutorul unor panouri solare. Astfel, el şi fraţii săi întru Dumnezeu nu mai trăiesc la lumina lumânărilor.

Călugărul Firmilian are 37 de ani şi trăieşte la Schitul Locurele de doi ani de zile. Bărbatul şi-a găsit vocaţia pentru viaţa mănăstirească în vremea studenţiei de la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Fizică şi a lucrat un an într-un institut de cercetare a fizicii atomice din Capitală, dar a renunţat la slujbă pentru mănăstire. "Am lucrat la Institutul de Cercetare al profesorului Mânzatu, iar fizica m-a adus la religie. La vârsta de 25 de ani am ales calea rugăciunii, iar de peste 12 ani sunt călugăr. Fără să regret vreodată acest lucru", a povestit călugărul în straie cernite.

În tinereţe nu credea în cele sfinte

Acum, după atâţia ani, îşi aminteşte că a intrat la Facultatea de Fizică fiind ateu convins, iar "pe parcurs, am început să merg mai des la biserică. În final, am ajuns să mă călugăresc". La Schitul Locurele cablurile şi instalaţiile de curent electric nu au putut fi aduse. Schitul se află în vârful muntelui, dar călugărul Firmilian şi-a folosit cunoştinţele de fizică şi a reuşit să aducă lumina. Nici mica biserică, veche de 152 de ani, făcută de Sfântul Calinic, nu era racordată la energia electrică, călugării folosind tot lumânările pentru a face lumină.

Panourile solare ale părintelui Firmilian

Din toamna anului trecut, chiliile din curtea bisericii şi a schitului au curent de la panourile solare, achiziţionate de către călugărul Firmilian. Energia solară poate fi produsă chiar şi iarna, dar este mai puţină decât vara, atunci când, zilnic, razele soarelui încălzesc panourile aşezate frumos pe acoperiş. Cele două panouri solare au fost achiziţionate pe rând, din cauza lipsei fondurilor băneşti. Unul a fost donat, iar celălalt a fost cumpărat de călugăr, din Bucureşti. "Tehnica şi ştiinţa au evoluat, aceste două panouri le-am instalat în numai câteva ore şi apoi am avut lumină", spune tânărul călugăr. Bărbatul ce şi-a închinat viaţa lui Dumnezeu şi ajutorării semenilor spune că este mulţumit de rezultatele investiţiei de 14 milioane de lei vechi. Fiind energie solară, feţele mănăstireşti alimentează un frigider mic şi trei neoane. La Schitul Locurele există şi un fel de generator, provenit de la o baterie de camion. Călugărul Firmilian spune că îşi va mai folosi cunoştinţele pentru fraţii săi, dar nu vrea să povestească încă despre viitoarele planuri. Este mulţumit că a reuşit, după 150 ani de la ridicarea Schitului Locurele, să-i facă pe călugări să fie bucuroşi de lumină electrică, chiar dacă este produsă de numai două panouri solare.

A venit la Schitul Locurele datorită părintelui Adrian

Călugărul Firmilian recunoaşte că a venit la schit datorită părintelui Adrian, care are acum mai bine de 94 de ani. Părintele Adrian a fost duhovnic al Mănăstirii Antim din Bucureşti, venit la Lainici în 2002. Acum, duhovnicul şi călugărul locuiesc în vârful muntelui, la schit. Părintele Adrian s-a născut în Bucovina de Nord şi a fost rănit foarte grav în război. Duhovnicul a stat în închisorile comuniste timp de 12 ani şi a decis să se călugărească la 31 de ani, după ce a reuşit să se însănătoşească în urma rănilor frontului. În ciuda tuturor încercărilor la care l-a supus viaţa, părintele Adrian nu şi-a pierdut niciodată credinţa şi speranţa. Schitul Locurele se află la o distanţă de aproximativ cinci kilometri de Mănăstirea Lainici, iar aici se poate ajunge doar pe un drum forestier. Aflat într-o poiană largă, la o altitudine de aproape 800 de metri, schitul a luat fiinţă în 1852. "Este locul cel mai frumos din lume, unde găseşti linişte sufletească şi eşti aproape de Dumnezeu", consideră călugărul Firmilian.

Lumină şi de la o baterie de automobil

Călugărul Firmilian şi-a dorit foarte mult să îmbunătăţească viaţa din vârful muntelui. "Nu am căutat bunăstarea, departe gândul, dar este foarte bine şi pentru turiştii care mai trec pe aici, pentru părintele Adrian, duhovnicul sufletului meu. Altfel putem lucra la lumina unui neon, faţă de lumina pe care o dădeau lumânările. Rugăciunea şi treburile gospodăreşti îmi ocupă tot timpul. Este viaţa pe care mi-am dorit-o şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ea în fiecare clipă", a spus călugărul Firmilian, om liniştit şi blând, înveşmântat în haina sa cernită de slujitor al Domnului. La Schitul Locurele trăiesc atât călugărul Firmilian şi părintele Adrian, cât şi un alt călugăr, Macarie. Inovaţia lui Firmilian a adus lumină electrică în cele trei chilii ale călugărilor. "Am folosit două panouri solare de câte 20 de waţi, le-am cuplat şi uite aşa am reuşit să avem energie electrică de la soarele cel sfânt. Am folosit, de asemenea, şi un acumulator de automobile. A fost una dintre cele mai practice soluţii pe care am uzitat-o. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, toate se pot face în viaţa asta", a mai afirmat călugărul.

 

 

Manastirea Sfanta Tecla - Maaloula

Îţi sună cunoscut deşi nu ai întâlnit-o niciodată. Face parte din acele lucruri pe care nu le cauţi neapărat, dar care vin în întâmpinarea ta cu simplitate şi firesc. Ca dragostea, ca dorinţa de a zbura. Limba aramaică, limba în care se adresa Hristos credincioşilor, face parte din acele lucruri de care nu ştii că îţi este dor decât atunci când le-ai găsit.

 

Despre Malloula, localitatea siriană în care se vorbeşte aramaica, limba lui Hristos, afli încă de la primul pas în Damasc. Este unul dintre principalele obiective turistice ale ţării şi gazdele au grijă să nu îl ratezi. Fie că este vorba despre afişe, fie că este vorba despre recomandarile şoferilor de taxi sau ale recepţionerilor, Malloula este, alături de minunăţiile de la Palmira, Damasc sau Alepp, un obiectiv care nu poate fi ratat.

De la coborârea din autocar, în parcarea din mijlocul localităţii, îţi dai seama că ai păşit, dacă nu neapărat în altă lume, cu siguranţă în alt timp. În primul rând este senzaţia de ospitalitate accentuată de mirosul de pâine proaspătă, tocmai scoasă din cuptorul ce arde non-stop la brutăria din imediata apropiere. De aici şi senzaţia de bună primire pentru români cel puţin, pentru care reflexul întâmpinării cu pâine şi sare este în mare parte şi involuntar îndeplinit. Apoi este limba pe care o vorbesc cei din jur. Familiarizat în cele câteva zile cu araba, ceea ce aud acum îmi pare cunoscut fără însă a putea identifica expresiile, cuvintele. Este senzaţia pe care o trăieşte probabil orice turist latin, dar cu siguranţă orice român aflat în Portugalia. Aceea că "recunoaşte" tot ceea ce se vorbeşte în jurul lui, fără ca de fapt să înţeleagă mai nimic, doar "muzicalitatea" limbii auzite fiindu-i familiară.

Locuitorii din Malloula folosesc limba vorbită de Hristos în Galileea. Învaţă în aramaică, se căsătoresc în aramaică, se ceartă tot în aramaică. Este singurul loc din lume unde funcţionează o secţie a Universităţii specializată în predarea uneia dintre cele mai populare limbi de pe pământ acum două mii de ani, dar pe cale de dispariţie, astăzi. Despre Malloula se spune că e "locul unde Hristos vorbeşte încă" fiindcă până şi pietrele par a se adresa vizitatorilor într-un limbaj anume. Nu este nevoie să aştepţi intrarea în Mânăstirea Tecla pentru a avea contactul cu limba lui Hristos. E suficient să intri în primul magazin sau să dai bineţe primului localnic întâlnit în cale. În afară de "bună ziua" sau răspunsul la "cât costă" vei auzi cu siguranţă şi un fragment din "Tatăl Nostru" rostit în aramaică sau o altă rugăciune spusă cu emoţia şi mândria interpretării imnului de stat. Fiindcă într-un fel, chiar este. Fiindcă în Malloula limba aramaică este imnul iar Mânăstirea Tecla este stindardul-pereche.

MAMA BOLNAVILOR
Legenda spune că Tecla a fost prima femeie creştină care a suferit pentru credinţa ei. Născută într-o familie de arabi bogaţi, ea a fost hărăzită de părinţi unui tânăr de aceeaşi religie. Fata însă descoperise credinţa creştină şi hotărâse să îşi dedice viaţa slujirii Domnului Iisus Hristos, devenind ucenicul Apostolului Pavel. Aflând acestea, familia o reneagă şi face în aşa fel încât Pavel să fie alungat din cetate. Fiind ea însăşi în pericol de a fi întemniţată şi ucisă pentru credinţa ei, Tecla părăseşte casa părintescă şi fuge pe teritoriul actual al Siriei. Ajunsă în zona localităţii Malloula de astăzi şi fiind urmărită de autorităţi pentru a fi încătuşată, Tecla se roagă la Dumnezeu să o ajute şi, spune legenda, muntele din faţă se deschide atât cât să treacă o persoană de dimensiunile ei, scăpând-o astfel de urmăritori. Se spune de asemenea că acesta ar fi primul miracol al secolului I după Hristos.

La capătul defileului astfel săpat în piatră a găsit o grotă pe care a transformat-o în chilia şi adăpostul în care a trăit tot restul vieţii. Sfânta Tecla s-a stins în jurul vârstei de 90 de ani, fiind cunoscută şi ca "Mama bolnavilor" datorită miracolelor înfăptuite cu apa din izvorul ce a răsărit dintr-o dată în chilie, fiind îngropată în acelaşi loc. Cu timpul, alături de Sfânta Tecla au venit şi alte călugăriţe astfel că, în anul 313, locul a fost menţionat pentru prima dată ca fiind mânăstire şi de atunci există o continuitate recunoscută în minuni, în special tămăduiri miraculoase. În prezent, aici trăiesc 13 călugăriţe şi 27 de fete orfane care pot să rămână permanent aici sau nu. De exemplu, Sara a venit aici la 4 ani şi acum termină facultatea.

O alta "soră" de a ei a devenit între timp designer vestimentar, locuieşte în Damasc, dar se întoarce la mânăstire pentru a petrece fiecare week-end în locul pe care toată viaţa îl vor considera "acasă". Şi astfel de exemple pot continua. Mânăstirea se finanţează din donaţii şi din vânzările pe care le fac aici, nefiind subvenţionată de stat. Statul nu contribuie financiar, dar face publicitate locului, pentru a se înregistra cât mai mulţi turişti şi pelerini. Din păcate pentru vistieria locaşului, intrarea este gratuită iar dintre miile de turişti care îi trec lunar pragul puţini sunt aceia care fac donaţii sau cumpără măcar lumânări, cei mai mulţi mulţumindu-se a se închina şi a face fotografii cu măicuţele.

PICĂTURA FERMECATĂ
Astăzi, pentru a ajunge la Mânăstirea Tecla din Malloula nu mai este nevoie să străbaţi defileul îngust şi abrupt care taie răsuflarea oricărui călător neantrenat. Este suficient să mergi pe şoseaua din Nordul Damascului şi localitatea tăiată de-a dreptul în piatră îţi apare în faţă după circa o oră de drum. Urmează apoi să străbaţi curtea interioară a mânăstirii şi să urci scările tăiate în piatră. Acestea te vor duce la locul unde Sfânta Tecla şi-a trăit viaţa şi acum, iată, veşnicia. Mormântul este simplu, întocmai ca traiul pe care l-a dus sfânta. În faţa chiliei însă, practic în grota care i-a servit drept adăpost, se găseşte acum un altar în mijlocul căruia un arbore îşi caută de zeci de ani drumul spre lumină.

Lângă el se găseşte un suport metalic, ca un piedestal din fier forjat la capătul căruia este un fel de farfurie sculptată în piatră. Deşi şochează prin simplitatea lui, acesta este locul cel mai căutat de pelerini şi de turişti deopotrivă. Este locul în care din tavan se preling picături de apă din izvorul apărut miraculos aici odată cu sosirea sfintei în grotă, apă care a ţinut-o în viaţă. Turiştii ţin mâna deasupra ciudatei farfurii din piatră sculptată spre a prinde picătura de apă sfinţită. Palma se aşază cu faţa în sus şi se pune o dorinţă. Tradiţia spune că, dacă picătura căzută din tavanul peşterii ajunge chiar în mijlocul palmei, atunci dorinţa pusă se va îndeplini cât mai curând. Dacă picătura cade însă mai departe de acest loc, pe încheietura mâinii sau pe degete de exemplu, credinciosul va mai avea de aşteptat până la îndeplinire.

Nu se spune nimic pentru cazul ratării cu totul a picăturii, neînregistrându-se nici un turist care, după atâţia kilometri bătuţi până aici să renunţe după una sau două încercări nereuşite de a prinde cât mai central picătura miraculoasă. Există doar sentimentul că vecinul reuşeşte întotdeauna să o prindă mai central, motiv pentru care, chiar dacă nu este vorba de mai multe dorinţe, experienţa se repetă. Şi se repetă... şi se repetă, fiind unul dintre puţinele locuri unde am văzut coadă în Siria.

REFUGIU PREZIDENŢIAL
Mânăstirea nu este renumită doar pentru minunile ce se înfăptuiesc aici, ci şi pentru activitatea didactică. Există aici o aşa numită şcoală de vară de două luni, gratuită, în care oricine vrea să înveţe sau să se perfecţioneze în aramaică o poate face în mod gratuit şi ale cărei cursuri sunt frecventate de persoane de toate vârstele, de pe toate continentele, de la cercetători de renume mondial la simpli împătimiţi în ale religiei.

Mai trebuie spus că Mânăstirea Sfânta Tecla nu este un refugiu doar pentru copiii orfani. Maica Stareţă care păstoreşte de aproape două decenii aşezământul poveşteşte că de Paştele trecut s-a trezit, fără nici o înştiinţare prealabilă, cu preşedintele sirian şi soţia acestuia în mânăstire. "Pur şi simplu au «fugit» din Damasc fără însoţitori sau gardă de corp şi ne-am trezit cu ei aici, spune stareţa, adăugând că "ineditul cuplu de musafiri a vizitat orfanii, s-a interesat de soarta lor şi de condiţiile în care trăiesc, a luat masa alături de aceştia iar când a aflat că aici se predă aramaica a înfiinţat un institut unde această limbă să fie predată în mod oficial, şi care să poată emite şi diplome de absolvire, fiind în subordinea directă a Universităţii din Damasc.

MULTICONFESIONAL
O altă particularitate a locului este şi faptul că aici vin foarte mulţi musulmani în pelerinaj, aceştia crezând în puterile miraculoase ale apei care picură din pereţii peşterii unde a locuit Sfânta Tecla. Ei vin şi se roagă pentru vindecare fără a folosi însă covoraşele tradiţionale, făcând uz doar de poziţia rituală a mâinilor.

Există şi români care se roagă aici. Unii în calitate de turişti, de simpli credincioşi, altii chiar în calitate oficială. Este cazul preotului Gheorghe Costea, primul preot hirotonisit de PF Patriarhul Daniel special pentru parohia din Siria, pentru comunitatea creştin-ortodoxă a românilor din Damasc. Astfel că la slujba ţinută cu ocazia Crăciunului de anul trecut de "abuna Georges", cum îi spun localnicii părintelui, la una dintre cele mai vechi şi cunoscute mânăstiri de pe pământ, araba, greaca, aramaica şi româna au fost împreună limba universală a milioane de credincioşi, a credinţei în Dumnezeu, indiferent cum s-ar numi El.