Sfântul Chiril, patriarh de Alexandria

Iar sfântul Chiril a trăit în zilele împăratului Teodosie cel Mic, fiind nepot şi urmaş în scaun al lui Teofil, arhiepiscopul Alexandriei. Sfântul Chiril a fost apărător la Sinodul al treilea Ecumenic din Efes, unde a înfruntat pe rău-credinciosul Nestorie, care a bârfit multe hule împotriva Sfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu. Deci, strălucind cu multe bunătăţi sufleteşti, sfântul Chiril a răposat întru Domnul în ce priveşte făptura lor, sfântul Atanasie era un om de statură potrivită, puţin cam spătos şi cam gârbovit, cu faţa veselă, cu culoarea feţei plăcută, pleşuv, cu nasul puţin încovoiat, barba nu lungă, dar lată, acoperindu-i obrajii, cu gura mică, nu prea cărunt, nici de tot alb, ci numai puţin gălbui.

Iar sfântul Chiril avea faţa netedă, sprâncenele groase, mari şi încercuite îi împodobeau fruntea; nasul încovoiat cu nările pleoştite; obrazul lat, buzele groase, gura largă, cam pleşuv la tâmple, barba deasă, lungă şi cuvioasă, cu părul des şi gălbui amestecat c

Cuvioşii Chiril şi Maria (apr. 1337), părinţii Cuviosului Serghie de Radonej <!-- --> Evanghelia zilei:

 

cap. 12, vers. 13-17

Şi au trimis la El pe unii din farisei şi din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt. Iar ei, venind, I-au zis: Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, fiindcă nu cauţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie Cezarului sau nu? Să dăm sau să nu dăm? El însă, cunoscând făţărnicia lor, le-a zis: Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar ca să-l văd. Şi I-au adus. Şi i-a întrebat Iisus: Al cui e chipul acesta în inscripţia de pe el? Iar ei I-au zis: Ale Cezarului. Iar Iisus a zis: Daţi Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Şi se mirau de El.

 

Pentru luni şi marţi:

Sfânta Evanghelie după Marcu

cap. 12, vers. 18-27

Şi au venit la El saducheii care zic că nu este înviere şi-L întrebau zicând: Învăţătorule, Moise ne-a lăsat scris, că de va muri fratele cuiva şi va lăsa femeia fără copil, să ia fratele său pe femeia lui şi să ridice urmaş fratelui. Şi erau şapte fraţi. Şi cel dintâi şi-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaş. Şi a luat-o pe ea al doilea, şi a murit, nelăsând urmaş. Tot aşa şi al treilea. Şi au luat-o toţi şapte şi n-au lăsat urmaş. În urma tuturor a murit şi femeia. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toţi şapte au avut-o de soţie. Şi le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci, când vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri. Iar despre morţi că vor învia, n-aţi citit, oare, în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov"? Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci a celor vii. Mult rătăciţi.

 

Evanghelia Sfinţilor:

Sfânta Evanghelie după Matei

cap. 5, vers. 14-19

Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor.

Sfânta Evanghelie după Marcu Apostolul zilei:

Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru

 

Căci spre aceasta aţi fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui, Care n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui, Şi Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate. El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate, să vieţuim dreptăţii: cu a Cărui rană v-aţi vindecat. Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar v-aţi întors acum la Păstorul şi la Păzitorul sufletelor voastre. Asemenea şi voi, femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, aşa încât, chiar dacă sunt unii care nu se pleacă cuvântului, să fie câştigaţi, fără propovăduire, prin purtarea femeilor lor, Văzând de aproape viaţa voastră curată şi plină de sfială. Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, Ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Că aşa se împodobeau, odinioară, şi sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându-se bărbaţilor lor, Precum Sarra asculta de Avraam şi-l numea pe el domn, ale cărei fiice sunteţi, dacă faceţi ce e bine şi nu vă temeţi de nimic. Voi, bărbaţilor, de asemenea, trăiţi înţelepţeşte cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, şi faceţi-le parte de cinste, ca unora care, împreună cu voi, sunt moştenitoare ale harului vieţii, aşa încât rugăciunile voastre să nu fie împiedicate.În sfârşit, fiţi toţi într-un gând, împreună-pătimitori, iubitori de fraţi, milostivi, smeriţi. Nu răsplătiţi răul cu rău sau ocara cu ocară, ci, dimpotrivă, binecuvântaţi, căci spre aceasta aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântarea.

 

Pentru luni şi marţi:

Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru

cap. 3, vers. 10-22

Cel ce voieşte să iubească viaţa şi să vadă zile bune să-şi oprească limba de la rău şi buzele sale să nu grăiască vicleşug; Să se ferească de rău şi să facă bine; să caute pacea şi s-o urmeze; Căci ochii Domnului sunt peste cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunile lor, iar faţa Domnului este împotriva celor ce fac rele. Şi cine vă va face vouă rău, dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine? Dar de veţi şi pătimi pentru dreptate, fericiţi veţi fi. Iar de frica lor să nu vă temeţi, nici să vă tulburaţi. Ci pe Domnul, pe Hristos, să-L sfinţiţi în inimile voastre şi să fiţi gata totdeauna să răspundeţi oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră, Dar cu blândeţe şi cu frică, având cuget curat, ca, tocmai în ceea ce sunteţi clevetiţi, să iasă de ruşine cei ce grăiesc de rău purtarea voastră cea bună întru Hristos. Căci e mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să pătimiţi făcând cele bune, decât făcând cele rele. Pentru că şi Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, Cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare, Care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe, şi se pregătea corabia în care puţine suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă. Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuieşte astăzi şi pe voi, nu ca ştergere a necurăţiei trupului, ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu, prin învierea lui Iisus Hristos, Care, după ce S-a suit la cer, este de-a dreapta lui Dumnezeu, şi se supun Lui îngerii şi stăpâniile şi puterile.

 

Apostolul Sfinţilor:

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel

cap. 13, vers. 7-16

Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi. Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri; căci bine este să vă întăriţi prin har inima voastră, nu cu mâncăruri, de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu ele. Avem altar, de la care nu au dreptul să mănânce cei ce slujesc cortului. Într-adevăr, trupurile dobitoacelor - al căror sânge e adus de arhiereu, pentru împăcare, în Sfânta Sfintelor - sunt arse afară din tabără. Pentru aceea şi Iisus, ca să sfinţească poporul cu sângele Său, a pătimit în afara porţii. Deci dar să ieşim la El, afară din tabără, luând asupra noastră ocara Lui. Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie. Aşadar, prin El să aducem pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor, care preaslăvesc numele Lui. Iar facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu.

cap. 2, vers. 21 <-> cap. 3, vers. 9 Rugaciunea zilei:
Rugăciunea de marţi File din Pateric:

 

59. Un elev vorbi cu fratele său, care era student:
- Îmi e rusine să îti spun, dar la petrecerea la care am fost aseară m-am îmbătat iarăsi. Nu am putut rezista. Ce mă fac?
- Te ridici din cădere, îi spuse fratele. Te duci să te spovedesti.
- M-am spovedit de trei ori si, la putin timp după fiecare spovedanie, am căzut din nou. Îmi e rusine de părinte. Ce o să fac, o să mă duc la el de fiecare dată? Până când o să mă tot duc?
- Până când o să scapi de această patimă. Oricum, o să îti fie din ce în ce mai greu să te lasi, pentru că vei ajunge la dependentă de alcool. Mai bine lasă-te înainte să devii sclav. Mai târziu o să vrei cu disperare să te lasi, dar s-ar putea să nu mai poti.
- Si părintele nu are altceva mai bun de făcut decât să asculte păcatul meu? Până când să îl tot plictisesc?
- Măcar de s-ar spovedi toti după fiecare păcat, având convingerea că Dumnezeu le va da puterea să nu mai păcătuiască. Preotii s-ar bucura văzându-i la scaunul de spovedanie. Cum nu ti-a fost rusine de Dumnezeu când te-ai îmbătat, să nu îti fie nici de duhovnic când te spovedesti. Nu contează cât trăieste omul, dar dacă moare în păcat, se duce la osândă, iar dacă moare în pocăintă, se mântuieste.

Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând: "Ce voi face, avvo, că am căzut?". I-a răspuns lui bătrânul: "Scoală-te iarăsi". Zis-a fratele: "M-am sculat si iarăsi am căzut". Si a zis bătrânul: "Scoală-te iarăsi si iarăsi". Deci a zis fratele: "Până când?". Zis-a bătrânul: "Până ce vei fi apucat sau în bine, sau în cădere, căci cu ce se află omul, cu aceea se si duce din lumea aceasta".

Războiul duhovnicesc Pilda zilei:

Ce-i mai mare: cinstea sau averea?

Un credincios a fost intrebat de prietenul sau:

- Ce-i mai mare: cinstea sau averea?

Omul credincios a raspuns:

- Cinstea. Averea, chiar daca ai pierdut-o, o poti face din nou cu cinstea, insa, daca ai pierdut cinstea, nu o poti capata din nou, indiferent cata avere ai cheltui pentru aceasta.

Biblia intr-un an :

 

Capitolul 11
1. În vremea aceea a grăit Domnul cu Moise şi cu Aaron şi a zis:
2. "Grăiţi fiilor lui Israel şi le ziceţi: Iată animalele pe care le puteţi mânca din toate dobitoacele de pe pământ:
3. Orice animal cu copita despicată, care are copita despărţită în două şi îşi rumegă mâncarea, îl puteţi mânca.
4. Dar şi din cele ce-şi rumegă mâncarea, sau îşi au copita despicată sau împărţită în două, nu veţi mânca pe acestea: cămila, pentru că aceasta-şi rumegă mâncarea, dar copita n-o are despicată; aceasta e necurată pentru voi.
5. Iepurele de casă îşi rumegă mâncarea, dar laba n-o are despicată; acesta este necurat pentru voi.
6. Iepurele de câmp îşi rumegă mâncarea, dar laba n-o are despicată; acesta este necurat pentru voi.
7. Porcul are copita despicată şi despărţită în două, dar nu rumegă; acesta este necurat pentru voi.
8. Din carnea acestora să nu mâncaţi şi de stârvurile lor să nu vă atingeţi, că acestea sunt necurate pentru voi.
9. Din toate vieţuitoarele, care sunt în apă, veţi mânca pe acestea: toate câte sunt în ape; în mări, în râuri şi în bălţi, şi au aripi şi solzi, pe acelea să le mâncaţi.
10. Iar toate câte sunt în ape, în mări, în râuri, şi în bălţi, toate cele ce mişună în ape, dar n-au aripi şi solzi, spurcăciune sunt pentru voi.
11. De acestea să vă îngreţoşaţi, carnea lor să n-o mâncaţi şi de stârvurile lor să vă îngreţoşaţi.
12. Toate vietăţile din ape, care n-au aripi şi solzi, sunt spurcate pentru voi.
13. Din păsări să nu mâncaţi şi să vă îngreţoşaţi de acestea, că sunt spurcate: vulturul, zgripţorul şi vulturul de mare;
14. Corbul şi şoimul cu soiurile lor;
15. Toată cioara cu soiurile ei;
16. Struţul, cucuveaua, rândunica şi uliul cu soiurile lui;
17. Huhurezul, pescarul şi ibisul;
18. Lebăda, pelicanul şi cocorul;
19. Cocostârcul, bâtlanul cu soiurile lui; pupăza şi liliacul.
20. Toate insectele înaripate, care umblă pe patru picioare, sunt spurcate pentru voi.
21. Dar din toate insectele înaripate, care umblă în patru picioare, să mâncaţi numai pe acelea care au fluierele picioarelor de dinapoi mai lungi, ca să poată sări pe pământ.
22. Din acestea să mâncaţi următoarele: lăcusta şi soiurile ei, solamul şi soiurile lui, hargolul şi soiurile lui, şi hagabul cu soiurile lui.
23. Orice altă insectă înaripată care are patru picioare e spurcată pentru voi şi vă spurcaţi de ele.
24. Tot cel ce se va atinge de trupul lor necurat va fi până seara;
25. Şi tot cel ce va lua în mâini trupul lor să-şi spele haina şi necurat va fi până seara.
26. Tot dobitocul cu copita despicată, care n-are copita despărţită adânc sau nu-şi rumegă mâncarea, este necurat pentru voi; tot cel ce se va atinge de el necurat va fi până seara.
27. Din toate fiarele cu patru picioare, cele care calcă pe labe sunt necurate pentru voi şi tot cel ce se va atinge de stârvul lor necurat va fi până seara.
28. Cel ce va umbla cu stârvul lor să-şi spele haina şi necurat va fi până seara, căci ele sunt necurate pentru voi.
29. Din dobitoacele ce mişună pe pământ, iată care sunt necurate pentru voi: cârtiţa, şoarecele şi şopârla, cu soiurile lor;
30. Ariciul, crocodilul, salamandra, melcul şi cameleonul.
31. Acestea dintre toate cele ce mişună pe pământ sunt necurate pentru voi. Tot cel ce se atinge de stârvurile lor necurat va fi până seara.
32. Tot lucrul, pe care va cădea vreuna din acestea, moartă, fie vas de lemn, sau haină, sau piele, sau orice fel de lucru ce se întrebuinţează la ceva, lucrul acela necurat va fi; să-l puneţi în apă şi va fi necurat până seara, iar apoi va fi curat.
33. Tot vasul de lut, în care va cădea vreuna din ele, să-l spargeţi, iar cele din el sunt necurate.
34. Orice lucru de mâncare, peste care "a cădea apă din acel vas, necurat va fi pentru voi şi toată băutura de băut, din asemenea vas, necurată va fi.
35. Tot lucrul, peste care va cădea ceva din trupul mort al acestora, se va spurca; soba şi căminul să le stricaţi, că necurate sunt şi necurate vor fi pentru voi.
36. Numai izvorul, fântâna şi adunările de apă vor rămâne curate, iar cel ce se va atinge de mortăciunile din ele, acela necurat va fi.
37. De va cădea ceva din trupul acestora pe sămânţa de semănat, aceasta curată va fi.
38. Dacă însă va cădea ceva din trupul lor peste sămânţă, după ce aceasta s-a muiat cu apă, atunci sămânţa necurată să fie pentru voi.
39. Iar de va muri vreun dobitoc din cele ce se mănâncă şi se va atinge cineva de stârvul lui, acela necurat va fi până seara;
40. Iar cel ce va mânca mortăciunea lui, să-şi spele hainele sale şi necurat va fi până seara; cel ce va duce stârvul lui să-şi spele hainele sale şi necurat va fi până seara.
41. Toată vietatea ce se târăşte pe pământ este spurcată pentru voi; să n-o mâncaţi.
42. Tot ce se târăşte pe pântece şi tot ce umblă în patru picioare şi cele cu picioare multe dintre vietăţile ce se târăsc pe pământ, să nu le mâncaţi, că sunt spurcate pentru voi.
43. Să nu vă spurcaţi sufletele voastre cu vreo vietate târâtoare şi să nu vă pângăriţi cu ea, ca să fiţi din pricina ei necuraţi,
44. Că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Sfinţiţi-vă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt; să nu vă pângăriţi sufletele voastre cu vreo vietate din cele ce se târăsc pe pământ,
45. Că Eu sunt Domnul, Cel ce v-am scos din pământul Egiptului, ca să vă fiu Dumnezeu. Deci fiţi sfinţi, că Eu, Domnul, sunt sfânt".
46. Aceasta este legea cea pentru dobitoace, pentru păsări, pentru toate vietăţile ce mişună în apă şi pentru toate vietăţile ce trăiesc pe pământ,
47. După care se pot deosebi cele necurate de cele curate şi vietăţile ce se mănâncă de vietătile ce nu se mănâncă.

Capitolul 12
1. Şi a grăit Domnul lui Moise şi a zis:
2. "Grăieşte fiilor lui Israel şi le zi: Dacă femeia va zămisli şi va naşte prunc de parte bărbătească, necurată va fi şapte zile, cum e necurată şi în zilele regulei ei.
3. Iar în ziua a opta se va tăia pruncul împrejur.
4. Femeia să mai şadă treizeci şi trei de zile şi să se curăţe de sângele său; de nimic sfânt să nu se atingă, şi la locaşul sfânt să nu meargă, până se vor împlini zilele curăţirii ei.
5. Iar de va naşte fată, necurată va fi două săptămâni, ca şi în timpul regulei ei; apoi să mai stea şaizeci şi şase de zile pentru a se curăţi de sângele său.
6. După ce se vor împlini zilele curăţirii ei pentru fiu sau pentru fiică, să aducă preotului la uşa cortului un miel de un an ardere de tot şi un pui de porumbel sau o turturică, jertfă pentru păcat;
7. Preotul va înfăţişa acestea înaintea Domnului şi o va curăţi şi curată va fi de curgerea sângelui ei. Aceasta e rânduiala pentru ceea ce a născut prunc de parte bărbătească sau de parte femeiască.
8. Iar de nu-i va da mâna să aducă un miel, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru ardere de tot şi altul jertfă pentru păcat, şi o va curăţi preotul şi curată va fi".

Capitolul 13
1. Grăit-a Domnul cu Moise şi cu Aaron şi le-a zis:
2. "De se va ivi la vreun om pe pielea trupului lui vreo umflătură, sau bubă, sau băşică, sau de se va face pe pielea trupului o rană ca de lepră, să fie adus la Aaron preotul sau la un preot din fiii lui.
3. Preotul va cerceta rana de pe pielea trupului lui şi de va vedea că perii de pe rană s-au făcut albi şi că rana s-a adâncit în pielea trupului, aceea este rană de lepră, iar preotul după ce l-a cercetat, îl va declara necurat.
4. Iar dacă pata de pe piele, deşi este albă, dar nu este şi adâncită în pielea lui, şi perii de pe ea nu s-au făcut albi, ci sunt negri, să închidă preotul pe cel cu rana şapte zile.
5. În ziua a şaptea să vadă preotul rana: dacă rana a rămas ca înainte şi nu s-a întins rana pe piele, preotul să-l închidă alte şapte zile.
6. În ziua a şaptea îl va cerceta preotul din nou şi dacă rana va fi slăbită şi nu se va fi întins rana pe piele, preotul să-l declare curat. Aceasta este o bubă şi cel ce o are să-şi spele hainele sale şi va fi curat.
7. Iar dacă, după ce omul s-a arătat preotului, din nou buba a început a se întinde pe piele, să se arate iar preotului;
8. Preotul, văzând că buba se întinde pe piele, îl va declara necurat, că aceasta este lepră.
9. De se va ivi pe un om boala leprei, acela să fie adus la preot.
10. Preotul va cerceta şi, dacă umflătura de pe piele va fi albă şi părul va fi schimbat în alb şi dacă umflătura va fi carne vie,
11. Aceea e lepră învechită pe pielea trupului; preotul il va declara necurat şi nu-l va închide, că este necurat.
12. Dacă însă lepra va înflori pe piele şi dacă va acoperi lepra toată pielea bolnavului de la cap până la picioare, cât poate să vadă preotul cu ochii,
13. Şi dacă va vedea preotul că lepra a acoperit toată pielea trupului, atunci va declara pe bolnav curat, pentru că tot s-a schimbat în alb şi deci este curat.
14. Iar în ziua când se va ivi pe el carne vie, va fi necurat,
15. Şi preotul, văzând carnea vie, îl va declara necurat, căci carnea cea vie este necurată, este lepră.
16. Iar dacă se va schimba carnea cea vie şi se va face albă, să vină bolnavul la preot,
17. Şi preotul să-l cerceteze şi dacă rana s-a schimbat în alb, atunci preotul să-l declare curat, că e curat.
18. Dacă cineva a avut pe pielea trupului o bubă şi s-a vindecat,
19. Şi pe locul bubei s-a ivit o umflătură albă sau o pată albă-roşiatică, să se arate preotului.
20. Şi preotul să-l cerceteze şi de se va vedea că umflătura s-a adâncit în piele şi părul de pe ea s-a schimbat în alb, preotul îl va declara necurat, că aceasta e lepră şi s-a ivit în locul bubei.
21. Dacă însă preotul va vedea că părul de pe umflătură nu este alb şi ea nu este adâncită în pielea trupului şi e negricioasă, atunci preotul va închide pe bolnav pentru şapte zile.
22. Dacă rana va începe a se lăţi tare pe piele, preotul îl va declara necurat, că este rană de lepră.
23. Iar dacă pata va rămâne pe loc şi nu se va lăţi, atunci e o oprire în loc a bubei şi preotul va declara pe bolnav curat.
24. Dacă cineva va avea pe pielea trupului o arsură şi pe locul tămăduit de arsură se va ivi o pată roşiatică-albicioasă,
25. Şi dacă preotul va vedea că părul de pe acea pată s-a schimbat în alb şi că pata e adâncită sub piele, aceea este lepră şi s-a ivit pe arsură; preotul va declara pe bolnav necurat, căci e boala leprei.
26. Dacă însă preotul va vedea că părul de pe pată nu este alb şi că ea nu este adâncită sub piele şi că este negricioasă, preotul va închide pe acela pentru şapte zile;
27. Şi în ziua a şaptea preotul îl va cerceta iar şi, dacă pata s-a lăţit tare pe piele, preotul îl va declara necurat, că aceea este rană de lepră.
28. Iar dacă pata stă pe loc şi este negricioasă, aceea este obrinteala arsurii şi preotul va declara pe om curat, că este obrinteală a arsurii.
29. Dacă un bărbat sau o femeie va avea o pată pe cap sau pe bărbie,
30. Şi, cercetând-o preotul, se va vedea că ea este adâncită sub piele şi că părul de pe ea este gălbui şi subţire, preotul va declara pe unul ca acela necurat, că aceea este chelbe, lepră în cap, sau lepră în barbă.
31. Dacă însă preotul, la cercetarea petei de chelbe, va vedea că ea nu este adâncită sub piele şi că părul de pe ea nu este gălbui, preotul va închide pe cel cu pata de chelbe şapte zile;
32. în ziua a şaptea preotul va cerceta pata iar şi, dacă chelbea nu s-a întins şi n-are părul de pe ea gălbui şi nici nu s-a adâncit chelbea sub piele,
33. Atunci să radă pielea, dar locul cu chelbe să nu-l radă, şi preotul să închidă pe cel cu pata a doua oară pentru şapte zile.
34. În ziua a şaptea preotul va cerceta din nou chelbea şi, dacă chelbea nu se va fi întins pe piele şi nu se va fi adâncit în piele, preotul va declara pe acela curat şi acela să-şi spele hainele sale şi va fi curat.
35. Iar dacă, după această curăţire a lui, chelbea va începe a se lăţi foarte tare pe piele,
36. Şi dacă preotul va vedea că chelbea se lăţeşte pe piele, atunci preotul să nu mai caute de e părul gălbui, că acela este necurat.
37. Dacă însă chelbea stă pe loc şi se iveşte pe ea păr negru, atunci chelbea a trecut, omul e curat şi preotul îl va declara curat.
38. Dacă un bărbat sau o femeie va avea pe pielea trupului pete, pete albe,
39. Şi dacă preotul va vedea că pe pielea trupului aceluia petele sunt albe-vinete, aceea e pecingine care a înflorit pe piele şi omul ce o are este curat.
40. Dacă cuiva i-a căzut părul de pe cap, aceea e pleşuvie şi omul este curat.
41. Dacă cuiva i-a căzut părul din partea de dinainte a capului, aceea este jumătate de pleşuvie şi omul e curat.
42. Iar dacă pe pleşuvia din partea de dinainte sau de dinapoi va fi pată albă sau roşiatică, atunci pe pleşuvia lui a înflorit lepra.
43. Preotul îl va cerceta şi de va vedea că faţa umflăturii de pe pleşuvia lui este albă sau roşiatică, semănând cu lepra, ce de obicei se iveşte pe pielea trupului,
44. Acela este om lepros şi este necurat; preotul să-l declare necurat, că pe capul lui este boala leprei.
45. Leprosul, cel ce are această boală, să fie cu hainele sfâşiate, cu capul descoperit, învelit până la buze, şi să strige mereu: necurat! necurat!
46. Tot timpul cât va avea pe el boala, să fie spurcat, că necurat este; şi să trăiască singuratic şi afară din tabără să fie locuinţa lui.
47. Dacă boala leprei va fi pe haină, fie pe haină de lână, sau pe haină de în,
48. Sau pe urzeală, sau pe bătătură de în sau de lână, sau pe piele sau pe vreun lucru de piele,
49. Şi dacă va fi pată verzuie sau roşiatică pe haină sau pe piele, pe bătătură sau pe urzeală, sau pe vreun lucru de piele, aceea este boala leprei, şi el se va arăta preotului.
50. Preotul va cerceta boala şi va închide lucrul atins de boală pentru şapte zile;
51. În ziua a şaptea va cerceta preotul lucrul atins de boală şi dacă boala se va fi întins pe haină, sau pe urzeală, sau pe bătătură, sau pe piele, sau pe vreun lucru de piele, aceasta este lepră rozătoare, şi e necurat;
52. Şi el să ardă haina aceea, sau urzeala, sau bătătura cea de lână sau de in, sau orice fel de lucru din piele, pe care va fi boala, că aceea este lepră rozătoare şi să se ardă cu foc.
53. Iar dacă preotul va vedea că boala nu s-a întins pe haină, sau pe urzeală, sau pe bătătură, sau pe orice fel de lucru din piele,
54. Atunci preotul va porunci să se spele lucrul pe care s-a ivit boala şi-l va închide a doua oară pentru şapte zile.
55. Dacă, după spălarea lucrului atins, preotul va vedea că boala nu şi-a schimbat starea sa, dar s-a întins, atunci este necurat şi lucrul să-l arzi în foc, căci lepra a ros faţa sau dosul.
56. Dacă însă preotul va vedea că pata, după spălarea ei, s-a micşorat, atunci preotul s-o rupă de la haină, sau din piele, sau din urzeală, sau din bătătură.
57. Iar dacă se va ivi iar pe haină, sau pe bătătură, sau pe urzeală, sau pe vreun lucru de piele, aceea este lepră înflorită şi să se ardă cu foc lucrul pe care s-a ivit boala.
58. Dacă însă haina, sau urzeala, sau bătătura, sau lucrul de piele îl vei spăla şi se va duce pata de pe el, trebuie să se spele a doua oară şi va fi curat.
59. Aceasta este rânduiala pentru boala leprei, ce se va ivi pe haină de lână sau de în, sau pe urzeală, sau pe bătătură, sau pe vreun lucru de piele, şi cum trebuie hotărât că acestea sunt curate sau necurate".

Levitic 11-13  
<!--.calendar { font-family: Tahoma, Geneva, sans-serif; font-size: 13px; font-weight: normal;}.ziua { font-family: Tahoma, Geneva, sans-serif; font-weight: bold;}.sfintii { padding: 4px; border-bottom-width: 1px; border-bottom-style: solid; border-bottom-color: #999999; font-size: 13px; font-family: Tahoma, Geneva, sans-serif;}.cele4 { border-bottom-width: 1px; border-bottom-style: solid; border-bottom-color: #999999; font-size: 13px; font-family: Tahoma, Geneva, sans-serif; padding-right: 4px; padding-left: 4px;}.evanghelia { font-family: Tahoma, Geneva, sans-serif; font-size: 13px; color: #333333; text-decoration: none; font-weight: normal;}.post { border-bottom-width: 1px; border-bottom-style: solid; border-bottom-color: #999999; border-top-width: 1px; border-top-style: solid; border-top-color: #999999;}.imparatesc { font-weight: bold; color: #FF0000; font-size: 13px;}.s-mare { color: #FF0000; font-size: 13px; font-weight: normal;}.mijlocie { color: #000000; font-weight: bold; font-size: 13px;}.obisnuita { color: #000000; font-size: 13px; font-weight: normal;}.postul { border-bottom-width: 1px; border-bottom-style: solid; border-bottom-color: #999999;}.fara_border { border-top-style: none; border-right-style: none; border-bottom-style: none; border-left-style: none;}--> Stil vechi Marţi Stil nou 18 Ianuarie 31 Ianuarie   Zi fără post Sfinţii Atanasie (373) şi Chiril (444), patriarhi ai Alexandriei , Cuvioşii Chiril şi Maria (apr. 1337), părinţii Cuviosului Serghie de Radonej Evanghelia zilei Apostolul zilei Rugăciunea zilei File din Pateric Pilda zilei Biblia într-un an
   
 

---

---

Descarcă în formatul preferat.

---

---

   
<!-- hit.ua --> <!-- / hit.ua -->
<!--TOP20.MD--><!--TOP20.MD-->

 

Acesta se născu în Sliven, Bulgaria, la 9 octombrie 1818 din părinţi cucernici. Deprinzând de la părinţii săi evlavia pentru cele dumnezeieşti, mergea adesea la Biserică şi deşi nu fusese la şcoală, învăţă pe de rost multe rugăciuni şi slujbe. Văzându-i înzestrarea, preotului locului îi păru rău că tânărul nu învăţase să scrie şi să citească.

După moartea părinţilor săi, fratele său plecă în Ţara Românească, iar Dimitrie rămase singur. După o vreme, casa în care locuia Dimitrie se prăbuşi din pricina vechimii, iar musulmanii din partea locului se folosiră de prilej pentru a pune mâna pe pământul din jurul casei. Astfel, până la urmă, Dimitrie ajunse slugă la un musulman.

Fiindcă Dimitrie era frumos la chip, musulmanul la care lucra încercă prin fiii săi să-l înduplece să se lepede de credinţa sa şi să se facă musulman, însă Dimitrie le răspundea:

- Legea noastră creştinească ne-a fost dată chiar de Dumnezeu prin Iisus Hristos. A voastră nu a fost dată de Dumnezeu, ci de un simplu om pe nume Mahomed.

Auzind acestea, musulmanul îl lovi pe Dimitrie peste faţă şi îl dădu afară din casă fără a-i plăti nimic din simbria datorată.

Ajungând brutar, Dimitrie vindea pâine în piaţă mărturisindu-şi dreapta credinţă şi neajunsurile islamului. Din această pricină musulmanii începură să îl urască căutând să se răzbune.

Se întâmplă atunci să vină în partea locului un cadiu nou, iar beii dădură ospăţ în cinstea lui. Dimitrie trebuia să aducă mâncarea pentru ospăţ, însă fu invitat la masă deoarece cadiul fusese înştiinţat că Dimitrie osândea islamul în fiecare zi.

După ospăţ, cadiul încercă să îl înduplece:

- Lasă-mă să te fac musulman, Dimitrie. Uite ce viaţă de Rai ducem noi! Şi tu eşti un tânăr aşa de chipeş. E ruşinos că, după credinţa noastră, eşti ghiaur (adică necredincios). Dacă te converteşti la islam, am să-l înduplec pe stăpânul tău să te facă ginerele lui şi să-ţi dea ţie jumătate din avere. Astfel ai să ajungi cel mai de vază om din Sliven.

Dimitrie răspunse că se învoieşte, dar numai în glumă, însă cadiul crezu cuvintelor lui şi îndată un musulman luă o bucată de pânză albă şi începu să o înfăşoare în jurul capului său. Văzând Dimitrie că era serios, spuse:

- Voi aţi luat de bune cuvintele mele. Oare nu ştiţi că un creştin ortodox crede în adevăratul Dumnezeu, Hristos, şi nu se va lepăda niciodată de El ca să creadă în Mahomed, care nu a fost trimis de Dumnezeu, nici de sfinţii prooroci si apostoli, ci de el însuşi, numindu-se singur prooroc şi călăuză a necredincioşilor?

Apoi îşi scoase turbanul, îl aruncă jos şi fugi din casă. Aceasta se întâmpla la 9 seara, iar musulmanii încercară ceasuri întregi să îl găsească, însă fără a izbuti, căci Dimitrie se ascunsese în satul vecin, Ihera, unde stătu 3 zile şi 3 nopţi fără mâncare şi apă. În cele din urmă merse la o casă, iar bătrânul de acolo, fără ştirea familiei sale, îi dădu o pereche de pantofi, puţină pâine şi câţiva bani, îndemnându-l să se ducă la epicopul din Ruse.

Ajungând Dimitrie mai întâi la Razgrad unde lucră puţin pentru a-şi câştiga pâinea, se duse mai apoi la episcop. Acesta se dovedi a fi un bun părtor duhovnicesc, căci vreme de 3 zile îl ascultă, se rugă dimpreună cu dânsul şi îl întări, iar le plecare îi dădu un galben şi o cruce de lemn spunându-i:

- Adu-ţi aminte mereu ceea ce ţi-am spus despre credinţa noastră ortodoxă. Poartă la piept crucea aceasta şi ea îţi va fi însoţitoare în viaţă.

Pe drum, Dimitrie schimbă galbenul şi o parte din banii primiţi îi dădu săracilor, iar o parte îi păstră pentru sine. Apoi se întoarse la Sliven unde ,văzând doi străjeri musulmani, îşi făcu de 3 ori semnul sfintei cruci şi ducându-se la ei, le spuse:

- Văd că tot mă mai căutaţi. Eu sunt Dimitrie pe care stăpânul vostru a vrut să-l silească să se facă musulman.

Legându-i mâinile, îl duseră la temniţă. Pe drum Dimitrie spunea creştinilor pe care îi întâlnea înclinându-şi capul:

- Iertaţi-mă, fraţilor, m-am dat în mâna acestor oameni fără Dumnezeu ca să se slăvească credinţa noastră.

În seara aceea, fu dus înaintea cadiului care îi spuse:

- Acum trei luni, în faţa mea şi a altor bei ai făgăduit că treci la credinţa noastră Dar în aceeaşi noapte ai hulit credinţa noastră şi ai fugit, deşi nimeni n-a încercat să te vatăme. Dar ce-a fost a fost; acum că te-ai întors şi te-ai dat singur în mâinile noastre, vreau să cred că Allah ţi-a descoperit ceva prin proorocul Mahomed şi ai ajuns să primeşti islamul.

Auzind aceasta, Dimitrie scoase crucea de lemn dată lui de episcop şi arându-i-o cadiului, spuse:

- Vezi crucea asta? Eu cred în Dumnezeul acesta, Iisus Hristos, care s-a răstignit pe o cruce ca aceasta. Nu ţi-am făgăduit niciodată că mă fac musulman, şi nu am avut de gând vreodată să fac aşa ceva. Dacă socoteşti bune cele spuse în glumă, îmi pare rău pentru tine. Eu sunt creştin ortodox şi sunt gata să rabd tot ce mi-aţi putea face, pentru numele lui Hristos.

Apoi sărută crucea şi o puse la loc în sân.

Atunci cadiul porunci ca Dimtirie să fie dus înapoi la închnisoare unde fu chinuit vreme de 3 zile şi 3 nopţi, apoi fu adus iară dinaintea cadiului. Acesta încercă iară să îl înduplece în fel şi chip, însă încredintându-se de neclintirea lui Dimitrie porunci cu mânie să fie dat pe mâna chinuitorilor.

Vestea despre Dimitrie se răspândi, iar drept credincioşii locului izbutiră să obţină îngăduinţa cadiului ca părintele Ştefan să îl poată vedea pe Dimitrie. Acesta îi spuse lui Dimitrie:

- Părinte, mă tem că n-am să fiu în stare să rabd caznele. Păgânii aceştia m-au chinuit neomeneşte vreme de trei nopţi. În prima noapte m-au bătut cu bastoanele ude pe trupul gol. Apoi au pus patru bolovani pe pântecele meu şi am zăcut pe jos toată noaptea cu mâinile şi picioarele legate şi întinse în cele patru zări. Noaptea trecută mi-au bpgat ţepuşe sub unghiile de la mâini şi de la picioare. Cum vezi, nu pot nici să mă ridic, nici să ţin ceva în mână.

Apoi îi povesti părintelui toate cele întâmplate.

Vreme de un an fu ţinut Dimitrie în închisoare, până când mulţi musulmani se adunară la în apropiere de temniţă şi strigară să-l dea morţii pe Dimitrie. Cadiul văzându-le stăruinţa, porunci să fie adus Dimitrie dinaintea sa şi încercă din nou să îl înduplece, însă Dimitrie se arătă neclintit. Musulmanii cu şi mai mare sălbăticie cereau moartea lui Dimitrie, însă cadiul la stăruinţa un credincioşi mai înstăriţi îngărdui din nou părintelui Ştefan să vină în temniţă să îl împărtăşească cu Sfintele Taine îmbărbătându-l şi binecuvântându-l.

În dimineaţa zilei de 30 ianuarie, la ceasurile 8, Dimitrie fu scos din temniţă şi dus la locul de osândă. El mergea liniştit şi senin la locul de osândă, cu mâinile legate la spate cu lanţuri de fier. Creştinilor pe care îi întâlnea le spunea:

- Iertaţi-mă, fraţilor, şi rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru mine.

Ajungând la locul osândei, străjerii îl înconjurară, iar călăul îl puse în genunchi şi îl izbi cu sabia peste gât. Dimitrie rămase în genunchi nemişcat. După a doua lovitură capul lui Dimitri căzu la pământ.

Părintele Ştefan umplu o cutie cu pământ îmbibat cu sângele sfântului mucenici şi o îngropă sub scaunul episcopului din Sfântul Altar al Catedralei Sfântul Dimitrie. După mai mulţi ani eposcopul Ghervasie din Sliven (1897-1919) porunci să fie îngropată caseta sub tronul sub care se găseşte şi astăzi.

Trupul sfântului mucenic rămase neîngropat şi păzit întreaga noapte. A doua zi, cadiul porunci să fie aruncat în râul Tungea. Însă din nou creştinii îl înduplecară pe cadiu, cu mulţi bani, să le dea trupul spre a-l îngropa după rânduială. Ei îl luară cu multă cinste, îl spălară şi îl îmbrăcară, iar apoi îl îngropară în metocul Mănăstirii Dochiariu.

Astfel primi cununa luminată a muceniciei, bineplăcutul lui Dumnezeu Dimitrie, a 30 ianuarie 1841.

brosura-

Editura BUNA VESTIRE

Beius
2005

CUPRINS

Rugaciunea, ceasornicul vietii sufletesti a crestinului

Tatal nostru – Talcuire

Rugaciunea, ceasornicul vietii sufletesti a crestinului

De mare însemnatate în viata duhovniceasca a crestinului este rugaciunea, cale de apropiere a noastra de Dumnezeu si de unire cu Izvorul vietii si al fericirii netrecatoare.

Dupa cum organismul omenesc are nevoie de aer pentru a putea trai, tot astfel si sufletul nostru are trebuinta de rugaciune pentru a fi viu în veci.

Zilnic înaltam rugaciuni catre Dumnezeu în Sfânta Treime slavit si catre cei binecuvântati de El sa fie mijlocitorii nostri: Maica Domnului, îngerii si sfintii.

Rugaciunea Tatal nostru ne-a învatat s-o rostim Mântuitorul Hristos. Dupa ce S-a rugat într-un loc, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: “Doamne învata-ne sa ne rugam, cum a învatat si Ioan pe ucenicii lui” (Lc. 11, 1). Si dumnezeiescul Mântuitor a rostit Rugaciunea Domneasca, una din cele mai însemnate, frumoase si cuprinzatoare rugaciuni, care începe cu chemarea: “Tatal nostru care esti în ceruri”, urmeaza apoi sapte cereri si doxologia finala.

De-a lungul veacurilor rugaciunea Tatal nostru a fost tâlcuita de Sfintii Parinti si scriitori bisericesti ca de pilda: Tertulian, Origen, Ciprian, Grigorie de Nyssa, Fericitul Augustin, Maxim Marturisitorul, si nu în ultimul rând Sf. Ioan Gura de Aur (+407), patriarhul Constantinopolului, precum si de marii gânditori crestini din toate timpurile.

Talmacirea Sfântului Ioan Hrisostom, socotit pâna astazi cel mai mare propovaduitor al cuvântului lui Dumnezeu din Biserica crestina, se caracterizeaza prin simplitate si profunzime, claritatea stilului, expunerea sistematica si înlantuirea logica a ideilor, iata de ce ne-am gândit ca ar fi bine sa punem la îndemâna credinciosilor Bisericii strabune ortodoxe în colectia “Margaritare duhovnicesti” a Editurii Buna Vestire, explicarea rugaciunii Tatal nostru, facuta de acest mare ierarh si dascal al lumii, în traducerea parintelui Dumitru Fecioru, caruia îi aducem si pe aceasta cale un pios omagiu pentru ca ne-a daruit în româneste atâtea si atâtea traduceri din scrierile Sf. Ioan, numit de contemporanii sai ,,Hrisoroas”, adica “râu în ale carui valuri curge aur”.

Sa pretuim aceasta comoara de învataturi daruita de Sf. Ioan Zlataoustul, s-o citim cu evlavie si sa urmam povetele ce le cuprinde.

Sa rostim zi de zi, de mai multe ori, Rugaciunea Domneasca, fiind cu mare luare aminte la fiecare cuvânt ce-l spunem, sa putem marturisi, dupa ani si ani, asemeni poetului-medic Vasile Voiculescu:

“Pe vremea aceea ma închinam mereu.
La masa, la culcare, la sculare;
Rugaciunea era cheia de aur cu care
Intorceam ornicul sufletului meu
Si-l potriveam sa mearga dupa Dumnezeu ”

(Cheia de aur) Beius, 21 martie 2005
Pr. Ioan MORGOVAN

Sf. Ioan Gură de Aur, predica fraţilor săi călugări astfel,
 O tu, care-ţi dai seama că rătăceşti în mijlocul furtunilor şi al valurilor acestei lumi, ţine-ţi privirea aţintită către această stea, pentru a nu pieri în uragan.
 Dacă se dezlănţuie vânturile ispitelor, dacă te loveşti de stâncile durerilor, priveşte steaua, cheamă pe Maica Domnului.
 Dacă eşti purtat de valurile trufiei, ale ambiţiei, ale vorbirii de rău, ale invidiei, priveşte steaua, cheamă pe Maica Domnului.
 Dacă mânia sau zgârcenia asaltează barca fragilă a sufletului tău, ridică-ţi ochii spre Maica Domnului.
 Dacă simţi povara păcatelor tale grele, dacă te ruşinezi de urâţenia sufletului tău, dacă te temi de judecata lui Dumnezeu şi începi a cădea în abisul întristării şi al deznădăjduirii, gândeşte-te la Maica Domnului.
 În pericole, în strâmtorări, în îndoială, gândeşte-te la Maica Domnului.
 Să nu fie niciodată Maica Domnului departe de buzele tale, să nu fie niciodată departe de inima ta şi pentru ca Ea să-ţi împlinească rugăciunile nu uita să urmezi pilda vieţii sale:
 Urmând-o pe Ea, nu te rătăceşti;
 Rugând-o pe Ea, nu te pierzi, Gândindu-te la Ea, nu greşeşti;
 Sprijinindu-te de Ea, nu cazi;
 Sub scutul Ei, nu te oboseşti;
 Dacă Ea, te ajută, vei ajunge la limanul mântuirii!
AMIN!
 

Cred că timpul canonizării lor a sosit…” – Mitropolitul Bartolomeu Anania

a. Repere istorice şi pronia divină

În anul 2008 am primit în dar de la un părinte un chivot, cu menţiunea că în acesta vor sălăşlui, când va voi Dumnezeu, sfinte moaşte. Am acceptat chivotul şi doi ani a stat gol pe Sfânta Masă.

Călătorind în Grecia pe la diverse Mănăstiri cu oca­zia lansării unei cărţi, care mi-a fost tradusă în limba grea­că[1], mi s-au făcut câteva oferte de a primi sfinte moaşte.

Pentru că nu cerusem binecuvântarea ierarhului meu, nu am îndrăznit să primesc, dar nici nu am avut în­demnul inimii, gândind că şi în ţara noastră sunt munţi de oseminte ale martirilor ucişi în închisorile comuniste. Şi m-am întrebat: cu ce sunt mai sfinţi cei din Grecia faţă de martirii temniţelor holocaustului roşu?

După câteva luni, am ţinut la Deva pe data de 30 noiembrie 2010, conferinţa: România între martiraj, asumare a istoriei şi teroare ideologică – consideraţii teologice şi bioetice [2]- după care am simţit nevoia să mă duc să mă închin la Aiud, în Biserica de la Râpa Robilor, care adăposteşte osuarul cu sfinţii martiri, ucişi la Aiud.

Între timp mai mulţi ierarhi şi mitropoliţi[3] au citit studiul meu despre martiri, prin care ceream Sfântului Si­nod canonizarea lor şi mi-au transmis felicitările şi mul­ţu­mirea lor.

Înainte de a susţine conferinţa, pe 28 septembrie 2010 am trimis textul ei ÎPS Bartolomeu al Clujului, care l-a citit integral, şi, în ciuda suferinţei sale, mi-a telefonat personal, mulţu­mindu-mi pentru efortul meu. A spus că: „în timp ce ci­team, am simţit că-mi retrăiesc aievea atitu­dinea tinereţii mele faţă de dictatura comunistă şi cred că timpul canonizării lor a sosit”.

a. 1. Moaştele sfinţilor închisorilor între binecuvân­tare, rugăciune şi oferire

ÎPS Pimen m-a sunat, spunându-mi că în anul 2011 va organiza conferinţe preoţeşti pe tema mucenicilor din închisorile comuniste, şi a fost de acord întru totul cu tex­tul conferinţei.

Acum l-am întrebat dacă îmi dă binecuvântarea să primesc moaşte ale sfinţilor de la Aiud, deoarece mulţi credincioşi merg acolo în pelerinaj şi doresc să aduc câte­va moaşte de acolo, întrucât Catedrala este închinată şi sfinţilor români martirizaţi în perioada dictaturii atee co­mu­niste.

Am primit binecuvântarea verbală de la ÎPS Pimen, în­trucât Sfântul Sinod încă nu s-a pronunţat.

Având în vedere faptul că la început a fost Cuvântul, apoi scrisul; că Sfântul Sinod se va pronunţa după ce va vedea evlavia noastră faţă de martirii închisorilor; că mar­tirii sunt deja cinstiţi de Dumnezeu în cer[4], am considerat momentul oportun, să mă rog la Bunul Dumnezeu, să îmi rân­duiască moaşte ale sfinţilor ştiuţi numai de El şi cei mai potriviţi pentru Catedrala Sfânta Treime şi pentru ora­şul nostru şi timpurile noastre, şi care doresc să vină şi să fie mai departe o mărturie vie a credinţei, a verticalităţii şi a fermităţii lor în Bucovina lui Ştefan cel Mare.

Cu binecuvântarea ÎPS Pimen şi cu credinţa vie că Dumnezeu va rândui ce este mai bine spre mântuirea şi îndumnezeirea noastră, am plecat, cu mare bucurie, cu mul­tă pace în inimă şi în suflet, pe data de 21 decembrie 2010, la Aiud, la Părintele Augustin care mi-a oferit, cu binecuvântarea celor în drept, trei moaşte:

• tibie, ca simbol al peregrinărilor martirilor prin pus­­tiul acestei lumi, dar şi al peregrinărilor din închisoare în închisoare a celor întemniţaţi spre a fi reeducaţi ori u­cişi;
• o coastă ruptă în două locuri, dar vindecată în timpul detenţiei, ca simbol al torturilor din închisorile co­mu­niste, dar şi simbol al răbdării în suferinţă;
• şi un omoplat cu două găuri în osul subţiat şi tran­sparent, devenit aproape cartilaj ca urmare a însetării şi înfometării îndelungate, întrucât se ştie că organismul în lipsa hranei şi a apei, se „autohrăneşte şi se adapă” din car­tilajele trupului, până acestea se subţiază şi apoi se găuresc.

a. 2. Câteva repere teologice ale dorinţei de a avea moaş­te ale sfinţilor închisorilor din România

Motivele care au stat la baza dorinţei mele, de a a­du­ce moaşte ale martirilor români şi nu din alte ţări sau de la Athos, sunt acestea:

• Martirii creştini au lăsat cu limbă de moarte să nu fie răzbunaţi şi nu şi-au acuzat niciodată torţionarii de a­­tro­cităţile lor[5]. Această atitudine îi face următori lui Iisus Hristos pe Cruce şi marilor sfinţi martiri ai creş­tinismului. Martirii români reprezintă coloana vertebrală a neamului ro­mânesc creştin şi sunt o mulţumire adusă lui Dumne­zeu, ca un prinos de recunoştinţă al întregii creştinătăţi;
• Ei sunt aleşii credinţei şi ai neamului, lămuriţi în focul chinurilor, precum aurul în topitoare. România, sub teroarea roşie a holocaustului comunist, a dat nor de măr­turii[6] ale credinţei creştine. Pe ei trebuie să-i asumăm is­to­ric, eclesial şi haric, cinstindu-le moaştele, urmându-le credinţa şi atitudinea lor morală;
• Fundamentul Bisericii Ortodoxe este puterea de desăvârşire şi îndumnezeire permanentă prin jertfa lui Hristos, care generează jertfa de zi cu zi a credincioşilor ei, şi apoi aceasta lucrează dreapta cunoaştere şi dreapta tră­ire a faptei celei bune în Duhul Sfânt. Sfinţii închisorilor re­­prezintă rodul lucrării Sfântului Duh în neamul ro­mâ­nesc şi în Biserica lui Hristos;
• Biserica, după fiinţa sa, este un Organism şi un Corp numit „Trupul lui Hristos”[7], care include Naţi­unea, dar nu se identifică cu ea, ci cu Împără­ţia lui Dumnezeu, însă scopul Bisericii este de a transforma Naţiile în Popo­rul lui Dumnezeu. În acest sens este chemat creştinul să activeze şi să‑şi dezvolte mai departe credinţa, cultura na­ţi­onală şi conştiinţa de sine a unei naţii[8], lucrând astfel în Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească;
• Dumnezeu a sădit fiecărui neam o misiune, ne‑a hotă­rât o creştere în istorie. Fiecare neam este responsabil de trecut şi dator să pregătească calea pentru urmaşi. Sfin­ţii închisorilor şi-au îndeplinit cu prisosinţă această misiune creştină;
• Cei morţi, alături de cei vii şi cei ce se vor naşte, al­că­tuiesc neamul din care ne tragem şi alături de care vom fi chemaţi la judecată[9];
• Biserica vorbeşte despre judecata particulară – când fiecare va răspunde pentru faptele sale – şi despre ju­decata universală – când vom da socoteală şi ca neam, când vom răspunde pentru istoria la care am fost părtaşi în timpul vieţii, pentru „umărul” pe care l‑am pus ca acest neam să meargă spre înviere;
• Rolul Bisericii este şi acela de a sancţiona moral abaterile unei politici abuzive, „spiritualizând” astfel po­li­ti­ca şi nu politizând Biserica. Prin „a spiritualiza poli­tica” se înţelege că Biserica şi slujitorii ei au datoria mora­lă de a a­răta politicienilor, asumându-şi orice risc, care sunt exi­gen­ţele şi principiile moralei creştine necesare a fi res­pec­ta­te în viaţa şi activitatea politică[10], făcând astfel politica „po­sibilă”, adică suportabilă. Sfinţii închisorilor sunt vic­ti­me ale intoleranţei unei politici fără Dumnezeu, care duce la tortură şi la crimă. Sfinţii închisorilor pot re­pre­zenta şi un avertisment moral pentru politicieni, să nu mai repete ororile unei politici atee şi antinaţionale;
• Cei ce scot dreptatea socială, credinţa creştină şi mo­rala din politică şi viaţa socială transformă lumea în haos şi Iad. Aşa cum umanismul a zdrobit chipul adevărat al omului, „îndumnezeindu‑l în duhul lumii”, tot aşa poate po­litica fără legea morală a lui Dumnezeu să sfâşie fiinţa uma­nă, să o umilească şi să o distrugă;
• · Reconcilierea naţională prin iertarea creştină este so­luţia vindecării României şi a rănilor sufleteşti din ini­mi­le foştilor deţinuţi politici sau deţinuţi pe motive de cre­dinţă şi luptă împotriva răului.
• · Sfinţii martiri ai închisorilor i-au iertat pe torţio­na­­rii lor şi ne îndeamnă acum să îi iertăm la rândul nostru pe torţionarii ideologici şi pe jefuitorii economici actuali, doar după ce ne împotrivim acestora cu toată fiinţa şi mărturia noastră creştinească. Mesajul lor este atitudinea a­ces­tora din vremea prigoanei comuniste: nu vă lăsaţi sclavi şi încătuşaţi în propria ţară fără luptă, împotrivire şi mărturie! Lupta împotriva răului de orice fel vă va da demnitatea de martir şi vă va asemăna cu sfinţii!

Deci Biserica, spaţiu liturgic mântuitor, ca loc de în­tâl­nire dintre memorie şi actualitate, dintre trecut şi pre­zent în perspectiva viitorului, ca loc al împăcării şi al ier­tă­rii, este chemată să amintească omului şi generaţiilor, că nu putem începe o nouă pagină a istoriei fără mărtu­ri­sirea gre­şelilor şi a păcatelor în mod personal, comunitar şi ple­nar, în drumul firesc spre înviere, şi fără a lua atitu­dine fer­mă, personală, dar şi civică şi eclesială, împotriva ori­că­rei nedreptăţi şi umiliri care ne bântuie ţara şi nea­mul din ce în ce mai des.

Mântuitorul Iisus Hristos nu a înviat singur, ci cu is­to­ria. De aceea este reprezentat în icoane ţinând de mână pe Adam şi Eva, în spatele cărora sunt drepţii, dar şi unele per­soane păcătoase din Vechiul Testament, men­ţi­onaţi şi în Cartea Neamului lui Hristos (Matei 1, 17).

Hristos şi-a asumat prin aceasta toată istoria, cu cele bune şi cu cele rele. La fel trebuie să facă şi poporul român prin Biserica sa: să-şi asume istoria şi să o sfinţească şi în­no­iască prin exemplul şi jertfa lui Hristos. El a venit să le facă pe toate noi (Apoc. 21,5) în istorie prin harul Său în dru­mul istoriei spre Eshaton.

Am credinţa că la Învierea cea de obşte sfinţii ro­mâni, martiri ai închisorilor comuniste, vor fi în ceata ce­lor ce vor judeca lumea şi istoria (1 Corinteni, 6, 2).

Acestea au fost motivele mele şi credinţa mea de a a­du­ce moaştele sfinţilor români la Catedrala Sfânta Treime din Vatra Dornei.

b. Darul vindecător al sfintelor moaşte de la Aiud a­du­se la Vatra Dornei

Domnul nostru Iisus lucrează cu putere la vinde­ca­rea noastră, la împăcarea noastră cu El şi între noi, la sfin­ţe­nia istoriei şi a timpului.

Eu, ca umil şi nevrednic preot, văd oameni care se ri­dică din comă, din boli, care înviază din patimi, care se în­nobilează şi se îmbunătăţesc prin Sfintele Taine, prin cre­dinţă şi prin fapte frumoase.

El ne poartă de grijă şi nouă, ne rabdă, ne ceartă dar ne şi iartă, văd pronia Lui neîncăpătoare în logica noastră, dar activând sufletele oamenilor spre sfinţirea vieţii lor. Văd lucrarea Duhului Sfânt care luminează inimile şi vie­ţile oamenilor care vor să sporească în har şi în cre­dinţă. Aud şi mărturiile lor legate de ajutorul Sfinţilor şi al Pă­rin­­­ţilor: Sofian, Arsenie Boca, Cleopa, Ilarion Argatu etc., în viaţa lor. Sunt experienţe care sfidează şi depăşesc lo­gi­ca omenească. Ascult mărturia unor persoane care spun că după ce ascultă în biserică acatistul închinat sfinţilor în­­­chi­sorilor[11] se luminează şi se simt mult mai bine. Unii plâng aproape pe tot parcursul citirii acatistului şi Îi dau slavă lui Dumnezeu că sfinţii martiri ne-au făcut cinstea să vină la Vatra Dornei.

***

Nora mea, Prezbitera Nicoleta, fiind însărcinată în luna a doua, suferea de o disgravidie acută şi de câteva zile voma, nu putea să mănânce nimic, iar noaptea nu putea să se odihnească. Pe 22 decembrie s-a atins cu toată cre­din­­ţa ei de moaştele abia aduse şi nu a mai vomat, sim­ţindu-se foarte bine. Chiar dacă după câteva săptămâni disgravidia a reapărut, însă sporadic şi nu aşa acut, după ce a plecat la Cluj, la cursuri, a avut sentimentul pre­cum şi ex­perienţa personală vie că harul lui Dumnezeu lucrează vindecător prin moaştele sfinţilor închisorilor.

Reapariţia disgravidiei într-o formă mai uşoară, con­­firmă şi accentuează harul vindecător al moaştelor şi nicidecum nu-l infirmă, întrucât mesajul vindecării tre­buia văzut, în faptul că doar prin atingerea de moaşte, fără să ia niciun medicament, s-a simţit foarte bine multe zile şi nu să se creadă că încetarea disgravidiei în faza acută, s-ar fi datorat exclusiv unei etape fireşti biologice în creş­te­rea pruncului.

***

Un alt caz al ajutorului moaştelor sfinţilor închi­so­ri­lor, pentru cei bolnavi şi aflaţi în suferinţă este expe­rienţa per­sonală pe care am trăit-o alături de un tânăr pe nume Paul Andrei Ruscan, din Dorna Candrenilor, care a avut un grav accident de circulaţie, cu multiple fracturi, pa­ra­li­zi­e totală, lovituri la cap, la trunchiul cerebral în pa­tru lo­curi şi care a fost în comă câteva săptămâni.

Toţi medicii, dar absolut toţi, îi sfătuiau părinţii să nu mai piardă banii şi nici vremea, deoarece din punct de ve­dere clinic, niciun medic nu-l poate opera şi nu are nicio şansă. Însă tânărul a avut şansa să aibă părinţii şi bunica foar­te credincioşi, care sperau şi credeau că Paul se va face bine prin puterea lui Dumnezeu şi a Sfintelor Taine ale Bi­se­­ricii. L-au adus acasă în comă, doar cu speranţa şi cre­din­­ţa în Doctorul Iisus Hristos. I-au făcut şapte Sfinte Mas­­luri, după care a deschis ochii şi a început uşor să miş­te câteva degete de la mâna dreaptă şi am putut comu­nica cu el prin semne. Nu putea deschide gura decât foarte pu­ţin. Era hrănit prin perfuzii.

Acum am sfătuit familia să înceapă un program de recuperare la Constanţa, Târgu Mureş etc. şi să-l împăr­tă­şească de cel puţin 9 ori, în 9 săptămâni. Din săptămâna a treia a începerii acestei terapii duhovniceşti pentru Paul, am adus moaştele sfinţilor închisorilor, abia primite, cu mi­ne. După a şaptea săptămână de împărtăşanie –şase luni după acci­dent– şi atingere cu sfintele moaşte, Paul a ros­­tit primele cuvinte şi a început să se mişte, să pedaleze la o bicicletă medicală, să-şi facă semnul Sfintei Cruci, să râ­dă şi chiar să facă glume. L-a iertat pe cel care l‑a acci­den­­tat şi acum urmează tratamentul de recuperare propus de medici, iar aceştia consideră că doar puterea lui Dumne­zeu l‑a menţinut în viaţă şi-i va da puterea să fie vindecat total.

Mi-am pus o întrebare, mai puţin firească, din punct de vedere teologic, după momentul când Paul a în­ceput să vor­bească, încercând parcă să cuantific propor­ţional, cât au contribuit, la această vindecare Sfintele Tai­ne şi cât au a­jutat moaştele sfinţilor închisorilor? În sâm­băta din săp­tă­mâna a opta, din perioada tratamentului du­hovnicesc, am adus iar sfintele moaşte şi atunci mi-a spus Paul: „Noap­tea trecută l-am visat pe Sfântul Nec­tarie, cu acest obiect în mână” – Paul arătând spre moaşte şi atingân­du‑le. Vorbea încă cu difi­cul­tate, dar foarte bu­curos, cu o pri­vire luminoasă, cu mul­tă pace şi căldură în suflet şi cu mul­tă speranţă că aceste moaşte îl ajută mult.

Personal simt cum Mântuitorul Hristos lucrează prin Duhul Sfânt în Biserica slavei Sale şi cum prin sfinţii Săi mucenici ai închisorilor se preamăreşte. El ocroteşte şi hră­neşte Biserica Sa, chiar dacă unii dintre noi păstorii nu ne împlinim mereu misiunea cum se cuvine.

Din aceste experienţe ale Bisericii să învăţăm că noi tre­buie să sperăm mereu în ajutorul lui Dumnezeu, în tot lo­cul şi în toată vremea încercării noastre, fie ca neam, fie ca persoană; să trăim în pace şi dragoste cu Hristos şi cu toţi semenii noştri, în şi prin Biserica Sa, în rândul şi în rânduiala fiecăruia, cu inimă bună şi iubitoare, ca să ne dea Domnul după inima noastră, cele necesare mântuirii noas­tre, aşteptând vremea luminării Duhului Sfânt, ca să putem vedea şi înţelege minunile din legea şi din pronia lui Dumnezeu!

 

Vatra Dornei, 30 ianuarie 2011

Praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi

Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

***

(Considerăm potrivit să anexăm aici mărturia directă a tânărului din Dorna Candrenilor, urmată de mărturia mamei sale, care i-a fost alături pe parcursul perioadei de recuperare – n. ed.)

 

Mă numesc Paul Andrei şi am nouăsprezece ani. În în­cercările prin care am trecut după accident am simţit că ci­­neva a fost cu mine permanent din punct de vedere spi­ri­tual. L-am visat pe Sfântul Nectarie intrând în camera mea, cu ceva într-o mână, cu lucruri sfinte, şi mi-a spus că e­ste Sfântul Nectarie şi a venit să mă ajute. Când m-am a­pro­piat de sfintele moaşte de la Aiud, care au fost aduse de părintele Valică, a treia oară am putut vorbi şi zâmbi. Am fost fericit că m-au ajutat, şi le-am sărutat cu multă în­­­credere. Îmi doresc foarte mult să pot merge şi să îmi pot folosi mâna stângă. Simt că sfinţii mă ajută în con­ti­nu­are. Mă simt protejat permanent – nu îmi pierd cu­rajul ni­ciodată, pentru că sfinţii mă ajută. Simt permanent a­ceas­ta…

***

Sunt Silvia Ruscan, mama lui Paul, care în seara zi­lei de 2 mai 2010 a suferit un cumplit accident de circu­la­ţie. Dus la spital, la Vatra Dornei, trimis apoi la Spitalul Ju­deţean Suceava, nu i s-a dat nicio şansă de supravie­ţu­i­re. Era în comă profundă, de gradul patru, lovit foarte grav la trunchiul cerebral şi trăia cu ajutorul aparatelor. Pen­tru că era un copil responsabil, credincios, cânta la co­rul bisericii din localitate, eu am sperat permanent că Dumnezeu îi va da o şansă şi se va întoarce la noi. După a­pro­ximativ trei­zeci de ore, a apărut o rază de speranţă: s‑a pu­tut elimina aparatul de respirat. Au urmat apoi ore şi zile grele, şase săp­tămâni de comă profundă, fără să des­chi­dă ochii, cu pneumonie gravă. Continuam să sper că va fi bine, pentru că ştiam, citisem şi citeam şi în perioada a­ce­ea minuni ale sfinţilor şi minuni ale sfinţilor de la Aiud – şi speram per­manent într-o minune. Şi minunea s‑a pe­tre­cut. La şase săptămâni a deschis ochii. Dar au urmat iar al­te luni de zi­le de stare vegetativă. Nu ştia să mănân­ce, nu ştia să vor­beas­că, nu ştia ce simte, nu ştia să zâm­beas­că şi aşa mai departe.

Între timp, în spital s-a internat o doamnă cu fiul ei. Ne-a povestit că fusese la Aiud, la Mănăstirea Sfânta Cru­ce, de unde avea ulei sfinţit, agheasmă, şi alte lucruri de a­co­lo pe care le-a împărţit cu noi. Am început să prind mai mult curaj, şi citeam cât de des puteam Acatistul Sfin­ţilor Ro­mâni din închisori. Încet-încet, cu multă încredere că a­vem sprijin, l-am învăţat să mănânce, ca să putem elimi­na son­da nazo-gastrică care i s-a pus la o lună de la acci­dent. Am fost externaţi după aproximativ trei luni, am mers a­ca­să, dar într-o stare vegetativă persistentă. Nu vor­bea, nu şti­a de ce are nevoie. Am fost la spital la recu­pe­ra­re la Târgu Mureş, dar îmbunătăţirile erau puţine. Evoluţia lui era pozitivă, dar foarte lentă. Cam după şase luni de la ac­ci­dent, am avut o altă şansă miraculoasă: să se aducă la Vatra Dornei sfinte moaşte de la Aiud, de la sfinţii care au su­ferit în închisorile comuniste.

După trei întâlniri cu sfintele moaşte, Paul a început să vorbească în şoaptă, să mişte gura fără glas, îşi mişca bu­zele încercând să vorbească şi să râdă. A trecut la starea de conştienţă, că vegetaţia în care s-a aflat era o stare de in­­con­ştienţă, sau uneori starea de conştienţă alterna cu sta­­rea de inconştienţă. Cineva îi dădea atâta putere şi speran­ţă, încât a reuşit. De ziua lui, pe 28 noiembrie 2010, a rostit primele cuvinte scurte. După ce s-a mai împărtăşit de trei ori şi după alte rugăciuni la sfintele moaşte, a vor­bit tare şi a râs cu hohot. Acum ştie toate cuvintele, poate cere ce are nevoie, ştie că sfintele moaşte l-au ajutat şi con­fir­­mă mereu lucrul acesta. Spune rugăciuni, atât cu mine cât şi singur, şi abia aşteaptă să poată merge singur. Simţim în continuare că avem ajutor, avem pentru ce lup­ta, minunile sunt vizibile. Ni s-au întâmplat lucruri minu­na­te, pe care cu siguranţă cei din jur le cre­deau impo­sibile. Când spuneam că îmi doresc ca Paul să fie ca îna­inte, me­di­cii şi asistentele zâmbeau ironic, mă credeau incon­şti­entă, uneori chiar mă atenţionau că aşa ceva nu este posi­bil. La început, când ne-am dus la spital la Sucea­va, toată lumea mă respingea, toţi îmi vorbeau urât, mi-au spus că nu există nicio şansă, să nu sper, doar şi ei sunt părinţi, dar nu există şanse. Dar parcă nici nu eram aşa disperată, ceva în interiorul meu îmi spunea: „Dumnezeu ştie ce are de fă­cut cu fiecare persoană”. A fost grav diag­nosticul, îmi dau seama, şi nu îmi dădeau nicio şansă. Îmi ziceau să nu îmi doresc, să nu sper, că n-o să fie bine, că asta nu se poate! Dar Dumne­zeu ne-o ajutat, şi am depăşit nişte momente cumplite. Acum suntem fericiţi. Acum po­vestim toată ziua, îi e dor să vorbească, că n-o vorbit de mult, şi acum povesteşte toată ziua…

 

Sfaturi către monahi şi omilii către mireni”

Staretul Varsanufie de la Optina

Editura Evanghelismos, 2003

Îmi scrie un intelectual foarte tulburat:

„Mă simt foarte rău. Cele dinafară toate îmi merg bine. Familia mea este unită în dragoste. Femeia mea este bună. Răul este că nu am pe nimeni căruia să îmi deschid inima. De aceea sunt mereu obosit sufleteşte. Femeia mea nu mă înţelegere. Copiii sunt mici. Ce-mi rămâne de făcut? Cum să mă eliberez de această durere sufleteasca?”

I-am răspuns sfătuindu-l să citească Psaltirea. Acolo, la Psalmul 93 va afla cuvintele: „Doamne, când s-au înmulţit durerile în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu”. „Stăruie asupra acestui stih şi citeşte mereu toata Psaltirea. Şi cred că Domnul te va uşura”.

A trecut puţin timp şi am primit o scrisoare de la el.

„Am făcut ascultare. Am început să citesc Psaltirea. Dar nu înţeleg nimic.”

I-am răSfaturi către monahi şi omilii către mireni”

Staretul Varsanufie de la Optina

Editura Evanghelismos, 2003

Îmi scrie un intelectual foarte tulburat:

„Mă simt foarte rău. Cele dinafară toate îmi merg bine. Familia mea este unită în dragoste. Femeia mea este bună. Răul este că nu am pe nimeni căruia să îmi deschid inima. De aceea sunt mereu obosit sufleteşte. Femeia mea nu mă înţelegere. Copiii sunt mici. Ce-mi rămâne de făcut? Cum să mă eliberez de această durere sufleteasca?”

I-am răspuns sfătuindu-l să citească Psaltirea. Acolo, la Psalmul 93 va afla cuvintele: „Doamne, când s-au înmulţit durerile în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu”. „Stăruie asupra acestui stih şi citeşte mereu toata Psaltirea. Şi cred că Domnul te va uşura”.

A trecut puţin timp şi am primit o scrisoare de la el.

„Am făcut ascultare. Am început să citesc Psaltirea. Dar nu înţeleg nimic.”

I-am răspuns:

„Stareţul AmSfaturi către monahi şi omilii către mireni”spuns:

Staretul Varsanufie de la Optina

Editura Evanghelismos, 2003

Îmi scrie un intelectual foarte tulburat:

„Mă simt foarte rău. Cele dinafară toate îmi merg bine. Familia mea este unită în dragoste. Femeia mea este bună. Răul este că nu am pe nimeni căruia să îmi deschid inima. De aceea sunt mereu obosit sufleteşte. Femeia mea nu mă înţelegere. Copiii sunt mici. Ce-mi rămâne de făcut? Cum să mă eliberez de această durere sufleteasca?”

I-am răspuns sfătuindu-l să citească Psaltirea. Acolo, la Psalmul 93 va afla cuvintele: „Doamne, când s-au înmulţit durerile în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu”. „Stăruie asupra acestui stih şi citeşte mereu toata Psaltirea. Şi cred că Domnul te va uşura”.

A trecut puţin timp şi am primit o scrisoare de la el.

„Am făcut ascultare. Am început să citesc Psaltirea. Dar nu înţeleg nimic.”

I-am răspuns:Sfaturi către monahi şi omilii către mireni”

„Stareţul Ambrozie a dat următorul răspuns într-o împrejurare asemănătoare: „Tu nu înţelegi, dar diavolii o înţeleg foarte bine şi fug departe de tine. Citeşte-o.” Şi deşi acum nu o înţelegi însă încet-încet vei începe să o înţelegi. Eu nu ştiu ce se va întâmpla, dar îţi repet: citeşte Psaltirea în fiecare zi câte puţin. Şi Domnul nu te va lăsa, ci va veni cu mila Sa, te va ajuta şi te va mângâia; pentru totdeauna. Amin”.brozie a dat următorul răspuns într-o împrejurare asemănătoare: „Tu nu înţelegi, dar diavolii o înţeleg foarte bine şi fug departe de tine. Citeşte-o.” Şi deşi acum nu o înţelegi însă încet-încet vei începe să o înţelegi. Eu nu ştiu ce se va întâmpla, dar îţi repet: citeşte Psaltirea în fiecare zi câte puţin. Şi Domnul nu te va lăsa, ci va veni cu mila Sa, te va ajuta şi te va mângâia; pentru totdeauna. Amin”.

„Stareţul Ambrozie a dat următorul răspuns într-o împrejurare asemănătoare: „Tu nu înţelegi, dar diavolii o înţeleg foarte bine şi fug departe de tine. Citeşte-o.” Şi deşi acum nu o înţelegi însă încet-încet vei începe să o înţelegi. Eu nu ştiu ce se va întâmpla, dar îţi repet: citeşte Psaltirea în fiecare zi câte puţin. Şi Domnul nu te va lăsa, ci va veni cu mila Sa, te va ajuta şi te va mângâia; pentru totdeauna. Amin”.

Staretul Varsanufie de la Optina

Editura Evanghelismos, 2003

Îmi scrie un intelectual foarte tulburat:

„Mă simt foarte rău. Cele dinafară toate îmi merg bine. Familia mea este unită în dragoste. Femeia mea este bună. Răul este că nu am pe nimeni căruia să îmi deschid inima. De aceea sunt mereu obosit sufleteşte. Femeia mea nu mă înţelegere. Copiii sunt mici. Ce-mi rămâne de făcut? Cum să mă eliberez de această durere sufleteasca?”

I-am răspuns sfătuindu-l să citească Psaltirea. Acolo, la Psalmul 93 va afla cuvintele: „Doamne, când s-au înmulţit durerile în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu”. „Stăruie asupra acestui stih şi citeşte mereu toata Psaltirea. Şi cred că Domnul te va uşura”.

A trecut puţin timp şi am primit o scrisoare de la el.

„Am făcut ascultare. Am început să citesc Psaltirea. Dar nu înţeleg nimic.”

I-am răspuns:

„Stareţul Ambrozie a Sfaturi către monahi şi omilii către mireni”

Staretul Varsanufie de la Optina

Editura Evanghelismos, 2003

Îmi scrie un intelectual foarte tulburat:

„Mă simt foarte rău. Cele dinafară toate îmi merg bine. Familia mea este unită în dragoste. Femeia mea este bună. Răul este că nu am pe nimeni căruia să îmi deschid inima. De aceea sunt mereu obosit sufleteşte. Femeia mea nu mă înţelegere. Copiii sunt mici. Ce-mi rămâne de făcut? Cum să mă eliberez de această durere sufleteasca?”

I-am răspuns sfătuindu-l să citească Psaltirea. Acolo, la Psalmul 93 va afla cuvintele: „Doamne, când s-au înmulţit durerile în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu”. „Stăruie asupra acestui stih şi citeşte mereu toata Psaltirea. Şi cred că Domnul te va uşura”.

A trecut puţin timp şi am primit o scrisoare de la el.

„Am făcut ascultare. Am început să citesc Psaltirea. Dar nu înţeleg nimic.”

I-am răspuns:

„Stareţul Ambrozie a dat următorul răspuns într-o împrejurare asemănătoare: „Tu nu înţelegi, dar diavolii o înţeleg foarte bine şi fug departe d

e tine. dat următorul răspuns într-o împrejurare asemănătoare: „Tu nu înţelegi, dar diavolii o înţeleg foarte bine şi fug departe de tine. Citeşte-o.” Şi deşi acum nu o înţelegi însă încet-încet vei începe să o înţelegi. Eu nu ştiu ce se va întâmpla, dar îţi repet: citeşte Psaltirea în fiecare zi câte puţin. Şi Domnul nu te va lăsa, ci va veni cu mila Sa, te va ajuta şi te va mângâia; pentru totdeauna. Amin”.

“Sfaturi către monahi şi omilii către mireni”

Staretul Varsanufie de la Optina

Editura Evanghelismos, 2003

Îmi scrie un intelectual foarte tulburat:

„Mă simt foarte rău. Cele dinafară toate îmi merg bine. Familia mea este unită în dragoste. Femeia mea este bună. Răul este că nu am pe nimeni căruia să îmi deschid inima. De aceea sunt mereu obosit sufleteşte. Femeia mea nu mă înţelegere. Copiii sunt mici. Ce-mi rămâne de făcut? Cum să mă eliberez de această durere sufleteasca?”

I-am răspuns sfătuindu-l să citească Psaltirea. Acolo, la Psalmul 93 va afla cuvintele: „Doamne, când s-au înmulţit durerile în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu”. „Stăruie asupra acestui stih şi citeşte mereu toata Psaltirea. Şi cred că Domnul te va uşura”.

A trecut puţin timp şi am primit o scrisoare de la el.

„Am făcut ascultare. Am început să citesc Psaltirea. Dar nu înţeleg nimic.”

I-am răspuns:

„Stareţul Ambrozie a dat următorul răspuns într-o împrejurare asemănătoare: „Tu nu înţelegi, dar diavolii o înţeleg foarte bine şi fug departe de tine. Citeşte-o.” Şi deşi acum nu o înţelegi însă încet-încet vei începe să o înţelegi. Eu nu ştiu ce se va întâmpla, dar îţi repet: citeşte Psaltirea în fiecare zi câte puţin. Şi Domnul nu te va lăsa, ci va veni cu mila Sa, te va ajuta şi te va mângâia; pentru totdeauna. Amin”.Citeşte-o.” Şi deşi acum nu o înţelegi însă încet-încet vei începe să o înţelegi. Eu nu ştiu ce se va întâmpla, dar îţi repet: citeşte Psaltirea în fiecare zi câte puţin. Şi Domnul nu te va lăsa, ci va veni cu mila Sa, te va ajuta şi te va mângâia; pentru totdeauna. Amin”.