|
Category:
IUBIRE SI PRIETENIE
Dacă stâlp ce ţine casa
Este tatăl, luaţi seama,
Pentru cine vede bine,
Coperişul este mama.
Într-o zi un Înger coborî din Cer, fiind însărcinat să aducă de pe pământ lucrul cel mai frumos pe care-l va putea găsi. După lungi şi anevoioase zboruri, dădu în sfârşit peste o gradină de trandafiri. Mulţumit peste măsură făcu un buchet de trandafiri, şi-şi luă zborul înapoi spre bolta cerească. Dar când începu să se înalţe, văzu un surâs de copil. Uluit se întoarse şi culese surâsul. Dar luând surâsul văzu iubirea mamei. Există oare ceva mai frumos decât iubirea mamei? Îngerul luă deci cu sine trandafirii, surâsul copilului şi iubirea mamei. Când ajunse la poarta Cerului, iată că trandafirii se ofiliseră, surâsul copilului se şterse, dar iubirea de mamă era tot atât de curată şi frumoasă. El aduse Stăpânului mult iubit, această minune a vieţii pământeşti.
O femeie are sau nu preţ, dacă a crescut sau nu copii, dacă a fost sau nu mamă. E destul să ne gândim că toate rândurile de oameni cresc pe braţele mamei, se hrănesc şi primesc din sufletul ei îndrumările, bune sau rele pentru viaţă. Nimeni nu iese la treburile obşteşti decât prin familie, iar inima familiei e mama. Acolo unde ia lipseşte, nu poate fi înlocuită cu nimic. Tot le datorăm mamelor, toţi au fost purtaţi, născuţi şi crescuţi de mamele lor. În Sfânta Evanghelie şi în Vieţile Sfinţilor avem multe pilde de mame bune: Sf. Nona - mama Sf. Grigorie, Sf. Emilia - mama Sf. Vasile cel Mare, Sf. Antuza - mama Sf. Ioan Gură de Aur, Monica - mama fericitului Augustin, ... ş.a. care vor rămâne totdeauna pilde vii de urmat pentru mamele creştine. Ele n-au cruţat nimic, şi-au dat silinţa de a da copiilor cea mai bună educaţie creştinească. O familie fără copii e ca o gradină fără flori. Asemenea unei păsări fără cântec. Asemenea unui pom fără de roade, iar familia ce avortează copiii e asemenea smochinului neroditor, sortit tăierii.
|
|
Category:
IUBIRE SI PRIETENIE
A venit iar toamna, cu aerul ei cald colorat in culorile aramii ale frunzelor pastelat colorate, ce au cazut la ce-a mai mica adiere de vant pe potecile neumblate, pe cararile pe unde doar gandul ne poarta, doar soaptele dulci au pasit pe aici candva.
Stau si privesc un copac batran,cu trunchiul scorburos, cu crengile plecate de povara anilor si imbatranite de ploile iernilor geroase si al verilor calduroase, la umbra caruia statau tineri indragostiti ce nu se mai saturau de racoarea frunzelor, acum palide, ce de multe ori au fost sprijiniti de trunchiul batran care acum ar spune, eheii!!!! cati au trecut pe aici!! In fiecare an perechi perechi au stat la umbra si au sorbit licoarea dragostei, picaturile de roua asezandu-se pe ei, transformate in picuri de iubire.
De ce in picuri poate va intrebati ? pentru ca fericirea nu se masoara in veacuri ,si nici in ani ,cateodata nici in clipe,fericirea se masoara in picuri mici ca de roua, proaspete dar firave, stand pe frunzele iubirii cromat colorate de culorile toamnei si care sunt sorbite de toti acei ce le intalnesc.
In fiecare an ne intampina toamna cu povestile ei pastelate, cu diminetile cetoase cu zilele innorate, cu ploile caldute care curand vor fi reci alternand culorile cromatice cu cele reci.
Stau si ma gandesc o clipa si incerc sa gasesc raspunsul ,oare asa este si viata, cromat colorata si parfumata la inceput? cum asa este si toamna frumoasa si calda in primele zile,si apoi alterneaza cu zile cetose,innorate ploi repezi si reci?
Dar poate cine stie o razade soare face sa spulbere norii ,si incerca sa trimita caldura in sufletele celor pustiiti,dar oricat ar strajui raza de soare nu ar putea lipi frunzele toamnei la loc in pomii goi,nu ar putea vindeca ranile sufletelor straine ,pustiite de trecerea anilor .
In fiecare an privesc melancolica frunzele cum cad, le numar si de mult nu mai stiu cate sunt, mereu le numar si o iau iar de la inceput, in fiecare an fac mereu asa. In acest an am sa numar numai frunzele viu colorate si am sa le culeg apoi, prinzandu-le intr-o fila de carte apoi intr-un ierbar. (sunt doar gandurile mele intr-o dimineata calduta de toamna)
|
|
Category:
IUBIRE SI PRIETENIE
Milostenia nu se face doar cu bani. Poate ca imi vei spune: “Da, stiam asta…nu-i nimic nou!”, dar oare cati dintre noi mai facem si altfel de milostenie decat cea in bani? Milostenia fata de semeni nu este o obligatie de care trebuie sa ne “achitam” in fata Mantuitorului, ci un mijloc de a invata iubirea, pentru ca iubirea se invata. Ce am facut daca am trecut rece pe langa un nevoias si i-am aruncat in mana 20 de bani?!? Asta inseamna ca sunt dupa chipul si asemanarea cu Dumnezeu? Nicidecum. Nu suntem chemati de Hristos pentru a fi niste tonomate din care ies bani ci pentru a birui lumea prin iubire. Milostenia noastra trebuie sa fie mult mai profunda decat a lasa un banut in mana degeranda a unui sarac, care este doar prima treapta a iubirii fata de cel care cere. Noi “rupem” ceva din buzunar pentru a invata sa rupem ceva si din sufletul nostru pentru aproapele. De multe ori un zambet, o vorba calda, o incurajare fac mai mult decat un banut dat din “obligatie morala.” Daca spun ca cel care cere este betiv, fumator sau pur si simplu crezi ca incearca sa duca un trai lejer, aceasta nu este un motiv pentru a nu-i arata dragostea ta. Porunca avem sa ne iubim si vrajmasii, deci cu atat mai usor este sa avem ingaduinta fata de cineva care ne cere. Nu poti sa-i dai bani, nu-i nimic, da-i un colt de paine, da-i binete, roaga-te pentru el dar nu-i intoarce spatele ca unei carpe murdare. Si cat de importanta este rugaciunea atunci cand facem milostenie! Pe de o parte sa ne rugam Domnului pentru a-l scoate pe cel sarman din nevoi si ispite, iar pe de alta parte ar trebui sa aducem rugaciune de multumire Domnului ca ne-a ajutat sa facem o fapta buna. Mi-au trebuit cateva incercari esuate ca sa ma convinga Domnul ca intr-adevar nimic bun nu pot sa fac fara El. De cateva ori am incercat sa fac milostenie de capul meu, cu un oarecare gand de mandrie, dar de fiecare data cand am facut asa, parca intrasera toti cersetorii in pamant… cersetorii de care, pana mai ieri, ma impiedicam si care ma asaltau peste tot. Aceasta a fost pana a inceput inima sa se smereasca si sa ma rog ”Doamne, scoate-mi din mila ta in cale pe cineva, sa-l miluesc pentru ca este fratele meu caci mie imi prisosesc multe.” Va spun sincer ca dupa o astfel de rugaciune nu a mai trebuit sa caut eu pe nevoiasi caci mi i-a scos usor Domnul in cale. Daca vedem un cersetor viciat (betiv) care cere, intr-adevar nu este recomandat sa-i dam bani, dar putem sa-i dam ceva de mancare, putem sa-i dam o vorba de indreptare (avem aceasta autoritate fara a ne mandri). Un alt fel de ajutor dat, este sa luam cateva acatiste si sa le tinem cu noi, mai ales ca sunt foarte micute si nici nu costa o avere, si sa le dam ca milostenie. Foarte mult ajuta acatistele pentru zidirea sufleteasca si sunt mangaiere nepretuita pentru cei deznadajduiti. Milostenia sufleteasca este mai mare decat cea materiala, deci de cate ori miluim pe cineva cu cate un banut, sa dam ceva si din inima noastra pentru acel nevoias. Sa trecem de prima treapta a milosteniei (banii) pentru a ajunge sa stam pe ultima…la picioarele lui Hristos.
|
|
Category:
IUBIRE SI PRIETENIE
• Căci aşa este voia lui Dumnezeu, ca voi, prin faptele voastre cele bune, să închideţi gura oamenilor fără minte şi fără cunoştinţă. (Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru - 2, 15) Greu este să sustinem o polemică cu omul ateu sau sectant; greu este să stăm de vorbă cu un nebun, si greu să convingem de adevărul faptelor pe cel care nu vrea să audă. Greu este să învingem ateul sau sectantul, nebunul si răutăciosul care nu vrea să audă. Dar pe toti trei îi putem convinge totusi cu fapta, renuntând la cuvinte. Cu usurintă îi vom putea convinge cu faptele cele bune pe care [văzându-le], [Îl vor] preamări pe Dumnezeu, în ziua în care îi va cerceta (I Petru 2: 12). Celor care vor să se certe cu noi să le facem bine, si vom avea izbânda fără să luptăm. O singură faptă de milostivire îl va aduce pe cel nebun în simtiri si îl va împăca pe cel otrăvit de supărare mai repede decât multe ore de lămuriri. Dacă ateismul, nebunia si amărăciunea izvorăsc din ignorantă, acea ignorantă este ca o furie care se potoleste repede la vederea faptelor celor bune. Dacă ne vom certa cu un ateu sau sectant în maniera lui de câine turbat, nu vom face altceva decât să sporim turbarea lui atee. Dacă încercăm să discutăm rational cu nebunul, luîndu-l prin aceasta în batjocură, nu facem altceva decât să sporim întunericul nebuniei lui. Dacă socotim că vom putea să îmbunăm pe cel otrăvit de furie, nu vom face decît să-l înrăim si mai mult în amărăciunea lui. Fapta bună si blândă este ca apa care stinge focul. Să ne amintim întotdeauna de Sfintii Apostoli si de metodele lor atât de strălucite de a se comporta cu oamenii. Dacă ne provoacă vreun ateu, nu omul ne provoacă, ci diavolul din el; căci din firea lui omul este credincios în Dumnezeu. Dacă cel înnebunit de răutatea amărăciunii se porneste împotriva noastră, nu el o face, ci diavolul care locuieste în el; căci omul este prin firea lui blând si iertător. Diavolul ne provoacă la dezbateri lungi si desarte, dar de faptele cele bune fuge ca de foc. Să facem bine în Numele lui Hristos, si diavolul va fugi. Numai atunci vom putea vorbi linistiti si cu oamenii astfel eliberati, care devin astfel si oameni adevărati: credinciosi, rationali si buni. Prin urmare, orice întreprindem, să facem toate întru Numele Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-ne nouă să lucrăm binele şi prin bine să învingem în Numele Tău! Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul nostru, miluieşte-ne pe noi! Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul. ( Filipeni - 4, 8 ) O, Doamne Cel în Treime închinat şi Slăvit, ajută-ne nouă să semănăm măcar cu cei care îţi seamănă Ţie. Căci a Ta este slava în veci, Amin. Învredniceşte-ne, Doamne, fără de păcat să ne păzim noi, învredniceşte-ne, Doamne, să cunoaştem, să trăim şi să mărturisim Ortodoxia!
|
|
Category:
IUBIRE SI PRIETENIE
Încă e 1 ianuarie. 2010.
Azi-noapte am fost la slujba de mulţumire pentru anul care a trecut şi binecuvântare pentru cel care începe. Cumpăna dintre ani - "cununa anului" cum i se spune în slujbă - a devenit, de la an la an, dintr-un moment de distracţie şi petrecere cu mese întinse, cu jocuri, muzică, TV o seară de bucurie în biserică. Cu un pahar de vin şi un pişcot şi urări de an bun într-o comuniune plăcută.
Iar ziua de azi a fost ziua de azi - Liturghia de dimineaţă, întâlnirea cu aceiaşi oameni dragi, căldură şi pace. La mulţi ani de Sfântul Vasile!
În Biserică, timpul parcă împrumută din veşnicie. Cred că am mai scris asta, trăiesc această uimire mereu şi mereu. "Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca straja nopţii" spune psalmistul. Când sunt în biserică mă conectez la o altă dimensiune temporală, încât am sentimentul realităţii faptului că aici se găseşte adevărata "soluţie" a tinereţii fără de bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte.
Anul trecut am privit anul ce începea cu o curiozitate de copil aflat în faţa unui joc provocator. Şi a fost un an foaaarte ciudat, diferit şi în acelaşi timp viu. Sunt bucuroasă pentru fiecare zi care a trecut. Nu am niciun regret. Am călătorit mult, am citit mult, am învăţat mult. Am fost eu însămi. Am simţit lucrarea Domnului cu mine, cu cei din jur.
Anul acesta am sentimente diferite. Tocmai din cauza acestei percepţii a timpului, care e cumva nouă. Adică, pentru mine, cea de acum, în fiecare zi începe "anul nou". Fiecare clipă e momentul în care pun început. Să ne ajute Domnul tuturor să punem început bun în fiecare clipă a vieţii noastre!
Şi pentru că am amintit de un psalm, să termin cu o rugăciune potrivită pentru început de an, din acelaşi psalm: "Învaţă-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înţelepciune. Întoarce-Te, Doamne! Până când vei sta departe? Mângâie pe robii Tăi! Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit, pentru anii în care am văzut rele. Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor. Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează." (Ps. 89, 14-19)
|
|
Category:
IUBIRE SI PRIETENIE
Totuşi cei mai mulţi oameni se dovedesc vinovaţi de două păcate: ura şi slăbiciunea; sau, atunci când le merge bine îşi dispreţuiesc prietenii, sau când prietenii sunt în necaz, îi părăsesc. Aşadar pe acela care în amândouă împrejurările se va arăta serios, statornic, neclintit în prietenie trebuie să-l preţu-im deoarece astfel de oameni sunt rari şi aproape divini. Fundamentul acestei stabilităţi şi statornicii pe care le căutăm în prietenie e buna credinţă; căci tot ce e nesincer e instabil. În plus, se cuvine să alegem un prieten deschis apropiat de un deplin acord cu noi, adică având aceleaşi înclinări ca şi noi. Toate acestea contribuie la fidelitate; într-adevăr, o fire schimbătoare şi complicată nu poate fi credincioasă şi nici acela care nu are aceleaşi înclinări ca şi noi şi nu ni se potriveşte ca fire şi nu poate fi sigur sau statornic. Trebuie să mai adăugăm la aceasta că unui prieten nu trebuie să-i placă să-şi învinuiască amicul sau să dea crezare învinuirilor ce i se aduc de alţii; toate acestea au importanţă pentru statornicie, subiect pe care îl voi dezvolta în continuare. Astfel se adevereşte ceea ce am spus la început, adică nu poate exista prietenie decât între cei buni. Într-adevăr, este o însuşire a omului bun, pe care îl putem numi şi înţelept, să observe aceste două reguli de prietenie: Þ mai întâi să nu existe în ea nici o urmă de minciună; Þ în al doilea rând, nu numai să respingă acuzaţiile nedrepte aduse de cineva, dar nici el însuşi să nu fie suspicios. Aici se ridică o întrebare mai grea dacă uneori trebuie să preferăm prietenii demni de prietenie, celor vechi. Prietenilor noi însă, dacă ne fac să sperăm, întocmai ca plantele neînşelătoare, că vor da rod, nu trebuie să fie respinse nici ele, totuşi cele vechi trebuie să-şi păstreze averea. De obicei valoarea prieteniei trebuie să o judecăm atunci când caracterul, s-a format şi persoana s-a maturizat; dacă unii, în prima tinereţe, au fost pasionaţi de vânătoare sa de jocul cu mingea, nu trebuie pentru asta să aibă drept prieteni intimi pe cei pe care i-au preţuit atunci fiindcă aveau şi ei aceeaşi pasiune. De asemenea, în prietenie se poate recomanda, pe bună dreptate, ca o afecţiune fără măsură – ceea ce se întâmplă foarte des – să nu stea în calea unor interese deosebite ale prietenilor. Prietenia se strecoară, nu ştim cum, în viaţa tuturor şi nu îngăduie nici un fel de existenţă să se lipsească de ea.
|
|
|
