Vis Mama! Ce vis frumos am avut aseara! Se facea ca poporul roman era demn, Voievozii circulau nestingheriti prin istoria noastra, Iar daca vreun strain cu suflet hain se apleca spre inima unui copil ca sa i-o otraveasca, Repede cobora de pe cruce un martir si-l saruta pe frunte redandu-i lumina cea dintai Ce vis frumos am avut, mama! Se facea ca poporul roman era demn! Dan Puric, poezie din volumul "Fii demn !"
|
"O orhidee de sare in nefiinta crescand impinge mereu mai spre centru pamantul" Ovidiu Cosulet, poet brasovean contemporan
|
Pildele lui Solomon Cap. 31 10. Cine poate gasi o femeie virtuoasa? Pretul ei intrece margeanul.
11. Intr-insa se increde inima sotului ei, iar castigul nu-i va lipsi niciodata.
12. Ea ii face bine si nu rau in tot timpul vietii sale:
13. Ea cauta lana si canepa si lucreaza voios cu mana sa.
14. Ea se aseamana cu corabia unui negutator care de departe aduce hrana ei.
15. Ea se scoala dis-de-dimineata si imparte hrana in casa ei si da porunci slujnicelor.
16. Gandeste sa cumpere o tarina si o dobandeste; din osteneala palmelor sale sadeste vie.
17. Ea isi incinge cu putere coapsele sale si isi intareste bratele sale.
18. Ea simte ca bun e castigul ei; sfesnicul ei nu se stinge nici noaptea.
19. Ea pune mana pe furca si cu degetele sale apuca fusul.
20. Ea intinde mana spre cel sarman si bratul ei spre cel necajit.
21. N-are teama pentru cei ai casei sale in vreme de iarna, caci toti din casa sunt imbracati in haine stacojii.
22. Ea isi face scoarte; hainele ei sunt de vison si de porfira.
23. Cinstit este barbatul ei la portile cetatii, cand sta la sfat cu batranii tarii.
24. Ea face camasi si le vinde, si braie da negutatorilor.
25. Tarie si farmec este haina ei si ea rade zilei de maine.
26. Gura si-o deschide cu intelepciune si sfaturi pline de dragoste sunt pe limba ei.
27. Ea vegheaza la propasirea casei sale si paine, fara sa lucreze; ea nu mananca.
28. Feciorii sai vin si o fericesc, iar sotul ei o lauda:
29. “Multe fete s-au dovedit harnice, dar tu le-ai intrecut pe toate!”
30. Inselator este farmecul si desarta este frumusetea;femeia care se teme de Domnul trebuie laudata!
31. Sa se bucure de rodul mainilor sale, si la portile cetatii harnicia ei sa fie data ca pilda!
|
Învăţătorule, în trecerea a mea vremelnica prin aceasta lume, tâlcuieşte-mi, pe înţelesul meu, să pricep semnele Tale cele veşnice şi fă-mă să-mi aduc aminte învăţăturile Tale:
Atunci când înverzeşte smochinul să pricep că vara e aproape;
Atunci când îmi încărunţeşte părul să pricep că toamna a venit;
Atunci când bucuria aproapelui mă întristează să pricep că e vreme pentru Tatăl nostru;
Atunci când mă încearcă gândurile de răzbunare să pricep că sunt vrednic pentru osândă;
Atunci când semenii nu vor sa mai asculte Cuvântul Tău cel veşnic să pricep că e vremea pentru semănat;
Atunci când aud cântatul unui cocoş în noapte să pricep lepădarea mea de Tine;
Atunci când am căzut fără speranţă să pricep taina celor şapte căderi ale Tale pe drumul Crucii;
Atunci când lacrimile îmi curg şiroaie să îmi aduc aminte de Fericiri;
Atunci când toate mădularele mă dor să îmi aduc aminte de biciuirea Ta;
Atunci când apropierea ceasului celui din urma mă îngrozeşte şi deznădejdea mă biruie, să îmi aduc aminte de Învierea Ta glorioasă.
|
Se pare ca exista oameni care au reusit sa treaca de la vorbe la fapte intr-un mod care merita tot respectul nostru. E interesant ce se poate vedea pe site-ul Asociatiei Alege viata- mai ales pentru tineri.
De la: a j <anamaria.jitea@yahoo.com>
Data: 6 iunie 2011, 11:50
Subiect: Campania Alege Viata! - final de an scolar si planuri de viitor
Dragii noştri,
am încheiat zilele astea Campania Alege Viaţa! - anul şcolar 2010 - 2011.
Din Octombrie 2010 până în iunie 2011 am trecut prin multe împreună: multe etape, multe întâmplări şi am cunoscut mulţi, foarte, foarte mulţi oameni.
Eu personal am trecut cu Campania Alege Viaţa! pe la următoarele şcoli şi licee:
1. Liceul Vasile Goldiş - clasele 7 - 12
2. Liceul Vasile Juncu Miniş - clasele 9 - 12
3. Liceul Henri Condă - clasele 9 - 12
4. Liceul German Adam Muller Guttembrunn - clasele 7 - 12
5. Liceul Elena Ghiba Birta - clasele 7 - 12
6. Liceul Economic - clasele 9 - 12
7. Şcoala generală Ghioroc - clasele 7 - 8
8. Colegiul Tehnic de contrucţii - clasele 7- 8
9. Şcoala generală Felnac - clasele 7 - 8
Colega mea, Cati Mosora, a mai parcurs şi ea câteva şcoli generale.
Încă nu am făcut inventarul tuturor elevilor dar au fost mii de elevi cei care au luat contact în acest an şcolar, pe lângă formule, ecuaţii şi analize şi cu Adevărul.
Am primit şi răspuns la sute de mailuri, din cele mai diverse.
Am oferit cărţi ortodoxe şi materiale antiavort de sute de milioane de lei. Am să revin cu o sumă mai concretă.
Efortul pe care comunitatea noastră - aici îi includ pe toţi cei care au ajutat, oriunde ar fi locaţia lor - a fost remarcabil. Cu ajutorul lui Dumnezeu am izbutit să plătim facturile şi să avem la timp toate materialele de care aveam eu nevoie - de la fluturaşi, broşuri, până la Evanghelii, Îndreptare de spovedanie, revista Orthografitti şi multele titluri de pe lista mea de cărţi agreate.
Eu am acumulat o experienţă, însă, care nu poate fi cuantificată în bani.
Experienţa asta se numeşte dragoste.
Mă declar, aici, în faţa voastră, iremediabil îndrăgostită de aceşti adolescenţi dificili, debusolaţi, impertinenţi, imaturi, gălăgioşi, spălaţi pe creier, dependenţi de sex, de cafea, de Red Bull, de cola, de net, de telefon, dar, uneori, atât de sensibili, de calzi, de tăcuţi, de cuminţi, de atenţi, de bucuroşi, de miraţi, de avizi, de uimiţi, de puternici, de dornici, de frumoşi, de VII.
Au fost şi momente grele. Nu pentru Campania Alege Viaţa! ci pentru mine. Dar în clipa în care intram, la ora 8 în clasă şi îi vedeam pe ei, chiulangii şcolii, că mă aşteaptă cuminţi în bănci, totul dispărea.
Din acest an şcolar mii de tineri din Arad sunt conştienţi ceva mai mult despre ce înseamnă un avort şi ştiu că viaţa începe din momentul concepţiei.
Mii de tineri din Arad au o Evanghelie şi o icoană ortodoxă acasă.
Mii de tineri din Arad au aflat şi s-au îndrăgostit de Valeriu Gafencu.
Mii de tineri au fost îndemnaţi să meargă la spovedanie şi au un Îndreptar de spovedanie.
Acest lucru a fost posibil cu ajutorul lui Dumnezeu, a cărui lucrare am făcut şi cu ajutorul material al vostru, prin care Dumnezeu a lucrat.
Vă mulţumesc!
La acest moment mai avem de plătit facturi pentru cărţile elevilor de la Economic în valoare de aproximativ 1000 de lei.
În aceşti bani intră, printre altele, 40 de bucăţi din cartea Sfântul Închisorilor pe care le-am oferit cu generozitate şi, dacă mai aveam încă pe atâtea, le puteam da pe toate, 20 de cărţi Biserica din temniţă şi din Temniţe spre sinaxare - care tratează acelaşi subiect.
Vă rog sprijiniţi-ne să le plătim!
Planuri pentru anul şcolar 2011 - 2012
Cu mila lui Dumnezeu, dacă mă mai îngăduie, planul meu este următorul: am să continui această campanie în formula actuală, cu cele 5 module la restul liceelor pe care nu le-am atins şi, dacă mai încap în program, şi pe la diverse şcoli generale.
Am invitaţii ferme la Liceul din Sântana, la Liceul CFR, la liceul Textil.
Intenţionez să merg la liceul din Pecica, la liceul Pedagogic - aici am eu datorii de suflet.
Liceul de Arte, liceul Agricol, Liceul industrial 1 şi 2 de asemenea, mă aşteaptă, în sensul că am intrare acolo.
Asta înseamnă că viitorul an şcolar va fi foarte încărcat.
Dorim să continuăm achiziţionarea de cărţi şi pe parcursul verii, astfel încât să nu mai fie un stres atât de mare pe timpul anului şcolar, din punct de vedere material.
Asta, însă, nu o putem face decât cu ajutorul vostru finaciar.
Şă fiţi convinşi că fiecare 10 lei rodesc înmiit!
Vă rog, aşadar, să ne susţineţi financiar şi în continuare.
Din păcate, situaţia mea materială tot nerezolvată este: nu sunt angajată nicăieri, aşa că nu am un venit, nu am o asigurare medicală sau de şomaj, etc,. dacă vreunul dintre voi vede o soluţie viabilă la această problemă, astfel încât eu să îmi continui activitatea misionară, vă rog să mă ajutaţi.
Nădejdea mea este în Dumnezeu. El le ştie pe toate.
O prelungire a Campanie Alege Viaţa! este L.A.V! - clubul de Luni AlegeViaţa! în cadrul căruia un grup de tineri între 15 - 20 de persoane, deocamdată, de la liceele atinse cu campania, se întâlnesc în fiecare luni. Detalii găsiţi şi pe blogul nostru.
http://www.alegeviata.org/
Aceste întâlniri necesită şi ele o anume pregătire din partea mea şi a lui Tudor, precum şi mici cheltuieli pe care, de asemenea, avem nevoie să ni le susţineţi.
Dar există o mare nevoie a tinerilor de a se întâlni şi într-un alt cadru, mai neprotocolar, de a putea discuta deschis, de a se împrieteni unii cu alţii într-un spaţiu unde nu se fumează, nu se bea şi nu se aude nici o înjurătură. Aşa încât L.A.V!-ul este o necesitate!
Eu cred în ceea ce facem! Văd roadele , deja, în mailurile pe care le primesc, în tinerii care vin la bisericuţă şi în cei care îmi scriu că au reînceput să meargă la biserică pe acolo pe unde locuiesc ei.
Dar, mai mult decât roadele acestea imediate şi văzute, vor fi, sunt sigură, roadele cele pe care doar Dumnezeu le va cunoaşte. Copii care nu vor fi avortaţi, tineri care nu se vor perverti, oameni care îl vor găsi, în cele din urmă pe Dumnezeul cel Viu!
Sunt plină de recunoştinţă că fac parte din această lucrare împreună cu fiecare dinre voi, dragii mei!
Dumnezeu să ne ajute şi să ne întărească să îi ducem lucrarea mai departe!
Anamaria
|
"Marturisi-ma-voi Tie, Doamne Imparate, si Te voi lauda pe Tine, Dumnezeule, Izbavitorul meu. Marturisescu-ma Numelui Tau, ca acoperitor si ajutor Te-ai facut mie si ai mantuit trupul meu de la pieire. Si m-ai scapat din latul limbii ocaratoare si de buzele celor care graiesc minciuna, si Te-ai facut mie ajutor impotriva vrajmasilot mei. Si m-ai izbavit pe mine dupa multimea milei si a Numelui Tau, de la cei care racneau gata sa ma manance. Din mana celor care cautau sufletul meu, din multe necazuri pe care le-am avut. Din inecaciunea fumului de primprejur si din mijlocul focului pe care nu-l aprinsesem eu. Din adancul pantecelui locuintei mortilor si de limba necurata si de cuvantul mincinos, si de limba cea nedreapta cu para la imparat. S-a apropiat pana la moarte sufletul meu si viata mea era aproape de fundul imparatiei mortii. M-au inconjurat de toate partile si nu era cine sa-mi ajute, am cautat ajutorul oamenilor si nu era. Si mi-am adus aminte de mila Ta, Doamne, si de lucrarea Ta cea din veac. Ca mantuiesti pe cei care Te asteapta pe Tine si-i izbavesti din mana vrajmasilor. Si am inaltat pe pamant rugaciunea mea si m-am rugat pentru mantuirea mea din moarte. Am chemat pe Domnul, Tatal Domnului meu, ca sa nu ma lase fara de ajutor in zilele necazului si in vreme de jale grea. Voi lauda Numele Tau neincetat si-l voi canta intru marturisire, si s-a auzit rugaciunea mea, Ca m-ai izbavit pe mine din pieire si m-ai scos din vreme rea. Pentru aceea ma voi marturisi si Te voi lauda si bine voi cuvanta Numele Domnului." Sfanta Scriptura, Intelepciunea lui Isus Sirah 51, 1-16
|
" Omul, avand o indoita natura, nu merge intotdeauna pe calea care urca.Dimpotriva, calea care coboara, fiind mult mai usoara, este mai la indemana, si deci mult mai batuta.De aici a venit credinta ca asa e firesc, ca asa trebuie sa fie.Natura omului a fost pecetluita cu semnele pacatului. Din aceasta ratacire, din aceasta neputinta si uitare, omul poate fi scos prin exemplul sfinteniei.Mult mai pretuit si urmat in trecut, mult mai nesocotit si indepartat astazi, sfantul este cel mai mare innoitor de suflete si vremuri. Sfantul trezeste constiinta la o viata noua, la o alta viata decat aceea a deprinderilor noastre zilnice, sfantul deschide o cale de ascensiune, nebanuita si totusi atat de umana, fapturii acesteia uitata in propria sa ratacire, ademenita de chemarile ascunse ale unui pamant inca nebiruit. Sfintenia este o mustrare permanenta adusa inclinarilor decadente ale omului.Sfintenia fixeaza un punct luminos, cel mai inalt pe cerul spiritualitatii noastre, prin care pretul vietii de aici se mareste.Apropierea de el ne face sa incercam cele mai bogate experiente si mai pure frumuseti. Sfantul este omul pentru care sens inseamna trairea constienta si voluntara a unei realitati permanente si desavarsite; sfantul este omul daruit Lui Dumnezeu.De aceea treapta cea mai de sus a omeniei este sfintenia; e locul in care omul nu-si poate dori mai mult. In acest fel sfantul pare ca neaga si uraste tot ce apartine lumii acesteia.E numai o aparenta inselatoare.Sfintenia nu inlatura lumea aceasta intrucat ea este ceva facut, ci numai uratul din ea, elementul negativ adus prin pacat.Sfantul iubeste lumea aceasta intrucat este creatie divina si participa la divinitate.Sfintenia desprinde omul de lumea noastra, dar numai in ce are ea trecator, supus mortii. Sfantul traieste aici permanentele; el lupta si biruie lutul din om, il biruie in gandul si fapta sa, inaltandu-ne pana in sferele pure ale unei lumi suprapamantene." Ernest Bernea "Indemn la simplitate"
|
Zoe Dumitrescu Busulenga
(Maica Benedicta de la Varatec)
"Per total nu m-am gandit niciodata la mine. Nu m-am socotit o persoana atat de importanta incat sa ma privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am vazut pe bucati. Iar opiniile pe bucati erau foarte diverse, raportat la functia pe care o indeplinea fragmentul acela din mine. ...Cand eram copil, eram foarte timida. Dupa parerea mea eram si foarte cuminte. Ma socoteam putin nedreptatita. In jurul meu erau copii foarte frumosi (verisoarele mele) care-mi dadeau complexe inca de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scapat insa nici pana azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea in public, nu m-am vindecat. In intreaga mea cariera universitara faceam puls peste 90 la fiecare curs si la fiecare seminar, ori de cate ori le vorbeam studentilor. Si aveam pana la sase ore pe zi. Eram inclestata, crispata, de fiecare data. Pe masura ce vorbeam, sub inraurirea ideilor care se succedau in mintea mea, aceasta stare se risipea. Tot din pricina conceptiilor mele despre ce ar trebui sa fie nobletea unui fizic nu m-am dus la mare decat dupa 50 de ani, cand am zis ca nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci ma pot expune. Am avut insa sansa (consolarea mai degraba) ca studentii mei se atasau foarte mult de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele. Inaintea sfarsitului trebuie sa recitesc marile carti ale literaturii universale. ...Reusesc sa stabilesc foarte usor punti de comunicare cu oamenii. Vin inca la mine oameni foarte tineri. Unii au legatura cu filologia, cei mai multi nu. Am legaturi foarte stranse cu Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi. In ultimii 4-5 ani aproape ca m-am stabilit la Manastirea Varatec. Stau acolo cel putin opt luni pe an. Respir in acel loc sacralitate. Vin tineri, si de la Teologie, si calugari, si ma viziteaza. Preocuparile mele au incetat sa mai fie exclusiv literare, au devenit si legaturi spirituale. Il caut pe Dumnezeu. ....Cei care ma viziteaza acum il cauta si ei. Unii, dintre calugarii mai varstnici, dintre preoti, L-au si gasit. Sunt pe calea unei nadejdi. Asa si reusesc sa ies din contingent. Altfel n-as putea sa traiesc cu usurinta in atmosfera actuala. Pentru ca formatia mea este de umanist, de carte, de cultura, asa cum o intelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam niste modele, pe care am incercat sa le urmam, scara de valori era cumva fixata. Traiam intr-o lume sigura, in masura in care cultul valorilor stabile iti poate da tie sensul unei stabilitati. ...Azi, pentru mine personal, pentru cei putini ramasi din generatia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Ma simt intr-o mare nesiguranta, pentru ca toata tabla de valori in care am crezut s-a zguduit. N-as vrea sa spun ca s-a si prabusit. Suntem insa nelinistiti, putin nedumeriti, suntem si tristi; ceea ce se petrece pe planeta nu-ti da senzatia unei linistiri iminente. Ce se intampla acum seamana cu perioada prabusirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era inlocuita o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevarata. Dar cine vine la noi astazi? Ai zice ca mai degraba vine Antihristul, nu Mantuitorul. Nadajduiesc ca omenirea sa-si revina din aceasta clipa de orbire, care cam dureaza. Opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta... ...Exista si o criza a culturii. Ma uit la programele Universitatilor. Nu mai gasesc nici urma de greaca, de latina. Respectul pentru clasici nu mai exista. Nu ne intereseaza trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie radacinile. O lume fara radacini este o lume fara morala. Se vorbeste putin si despre intelectualii dintre cele doua razboaie mondiale. Sunt nume care nu se mai pronunta, opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta. Exista un fel de indiferenta fata de trecut. Lumea a inceput sa uite sa vorbeasca, pentru ca nu mai citeste. ...Din fericire, mai sunt cativa scriitori din cei vechi. Nu stiu in ce masura mai sunt ei productivi. Primesc foarte multe carti, mai cu seama poezie. Sunt autori noi foarte tineri. Ma intreb insa de ce nu mai scriu cei vechi - D. R. Popescu, Breban, Balaita. Acum apar nume noi. Se fac tot felul de ciudatenii in numele postmodernismului. Am incercat sa aflu ce este postmodernismul. I-am intrebat pe ei. N-au fost in stare sa-mi raspunda. E o arta din cioburi - totul este faramitat - mi s-a spus. Dar Spiritul are o facultate: aceea de integrare, de a face din fragmente o totalitate. Asta au facut clasicii. Azi am senzatia ca traim procesul invers - ne diseminam, ne risipim. ...Eu nu inteleg un lucru: cand e atata frumusete intreaga pe lume, cum pot sa ma duc sa ma uit la firimituri, cand eu am bucuria integrala a frumusetii? Si, daca faramitam frumusetea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeti ca de la manele ne vom mai putea intoarce la Johann Sebastian Bach? ...De la Freud incoace s-a produs o mutatie: s-a pus sexul in locul capului. Asta e tristetea cea mai mare. Vedeti, la noi, la romani, exista o cuviinta. Anumite cuvinte nu se pronuntau - nu erau niste tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum "cuviinta", cuvantul acesta, a disparut din dictionar. ...Nu am prejudecati de nici un soi, dar felul in care ne purtam ucide frumusetea. "Trupul este cortul lui Dumnezeu", a spus Pavel. Ce facem noi cu el? il expunem, ca pe o bucata oarecare de carne. E cumplit. Cumplit e si ceea ce s-a intamplat cu relatiile dintre femei si barbati. Dupa parerea mea, aici s-a savarsit o crima. Fiorul primei intalniri, dragostea, asteptarea casatoriei, toate astea au disparut. Ce se intampla cu noi? Eram un popor de tarani cu frica lui Dumnezeu. La sat inca s-au mai pastrat bunele obiceiuri. Oamenii nu sunt bantuiti de patima carnii care se expune. Nu se vorbeste urat, si asta e bine. Mantuitorul este in noi, e lumina necreata, si noi il pironim cu fiecare cuvant al nostru, rau sau murdar. ...Pentru mine, marea poezie a fost intotdeauna baia de frumusete in care m-am cufundat cand am avut nevoie de intrarea in alta dimensiune. Poezia tine, dupa parerea mea, de partea cea mai ascunsa, cea mai intima a fiintei noastre. Poezia echivaleaza aproape cu o rugaciune. In poezie te cufunzi pentru a te intoarce cu frumusete. In rugaciune intri pentru a te integra absolutului. ...Pentru ca intram in zona computerului, am pierdut placerea de a citi. Eu sunt un cetatean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijina pe lectura, nu pe imagini fugitive. Lectura iti lasa popasurile necesare pentru reflectie, pentru meditatie. Pierderea obisnuintei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninta planeta, pentru ca slabeste intelectul, puterea de gandire, si te face sa uiti limba. Chiar si eu, dupa ce am stat cinci ani in Italia, la intoarcere a trebuit sa pun mana pe Eminescu si pe Sadoveanu, ca sa-mi refac limba. ...Moartea pentru mine inseamna eliberarea de acest trup. Trecerea in lumea celor vii. Lepadarea acestui trup vremelnic si trecerea in lumea celor vii. Nadajduiesc. Daca merit. Asta numai Mantuitorul stie."
|
Povestea vulturilor aurii
Se spune că, departe, există un loc foarte frumos, în care trăiesc vulturii aurii. Nu toate penele lor au această culoare nobilă, ci numai o aripă; la masculi, cea dreaptă, iar la femele, cea stângă. An de an, pe măsură ce puii cresc, părintii pleacă în ultima lor călătorie: zboară zile îndelungate până ajung la Muntele Linistii. Acolo unde au murit si părintii lor.
Si se mai spune că într-un an, oprindu-se să se odihnească peste noapte, ultima călătorie a devenit cât se poate de tristă: vulturii au fost prinsi, printr-o mestesugită cursă, de către niste oameni care credeau că se vor îmbogăti vânzând penele care străluceau ca soarele. Au tăiat păsărilor preafrumoasele aripi si le-au agătat la brâu, ca pe niste scalpuri. "Ei, acum să se târască pe jos, ca niste serpi, până mor. De ce au vrut să moară în Muntele Linistii?" - a întrebat unul dintre ei, care nu se gândea niciodată la moarte.
De durere si de amărăciune, vulturii mai slabi au murit imediat. Însă cei tari se încăpătânau să zboare cu o singură aripă. Fâlfâiau din ea, cu răbdare, având o vointă nepământeană; dar tot nu puteau zbura. Se gândeau cu tristete: "Ce vor zice puii nostri, care vor veni la anul să moară lângă trupurile noastre, când vor vedea că nu am ajuns la Muntele Linistii?"
Sprijinindu-se unul de altul, si gândindu-se la urmasii rămasi acasă, doi vulturi au simtit cum suferinta începe să li se aline. Si stând asa, asteptând parcă să le crească aripi, ei au simtit că durerea se preschimba în putere.
Da, da, chiar asa: stând lipiti unul de celălalt, durerea li se preschimba în putere. Au încercat să zboare astfel; la început fâlfâiau din aripi încet, plini de sfială, si apoi din ce în ce mai puternic. Pe măsură ce se ridicau, de jos se vedea un singur trup, cu două aripi. Se vedea o singură cruce.
Luându-se după ei, s-au ridicat si alte cruci; s-au ridicat spre Muntele Linistii... Am scris povestea de mai sus gândindu-mă la iubita mea sotie, Claudia. Povestea vulturilor aurii e într-un fel rezumatul conceptiei mele despre nuntă. Cred că cei care se căsătoresc pentru ca prin dragostea lor să se sprijine unul pe celălalt pe calea mântuirii au înteles rostul familiei. Când iubesti pe cineva, îi doresti bucurie fără sfârsit. Când iubesti pe cineva, vrei să îl stropesti cu apa dragostei tale. Când iubesti, vrei ca pe chipul celuilalt să se vadă cât mai multă bucurie.
Nu cred că poti iubi pe cineva fără să te gândesti la vesnicie. Necredinciosii au o dragoste foarte tensionată, foarte crispată: ei cred că după moarte se termină totul.
Credinciosii stiu că dragostea adevărată nu poate fi nimicită de timp. Stiu că întelepciunea se va sfârsi, dar dragostea nu se va stinge. De aceea învată să îi iubească pe ceilalti cu o dragoste curată, cu o dragoste care nu piere.
Dragostea dintre sotii care ajung în Împărătia Cerurilor nu se stinge. E adevărat că acolo nu vor mai avea dorinta de a-si manifesta dragostea în acelasi mod în care au făcut-o pe pământ (mă refer la dragostea trupească al cărei rod sunt copiii). Dar totusi asta nu înseamnă că legăturile sufletesti dispar, că sotul nu îsi mai recunoaste sotia, că fiul nu îsi mai cunoaste mama. Nu încerc să dezvolt această idee, fiind constient de riscul de a sustine vreo greseală. Deci, fără a încerca să dau lămuriri în ceea ce priveste modul în care dragostea dintre soti poate birui timpul, voi încerca să pun pe hârtie câteva gânduri despre care cred că i-ar putea ajuta pe tinerii care vor să îsi întemeieze o familie.
Danion Vasile "Cartea Nuntii"
|
  Iubirea de mamă!
Dacă stâlp ce ţine casa
Este tatăl, luaţi seama,
Pentru cine vede bine,
Coperişul este mama.
Într-o zi un Înger coborî din Cer, fiind însărcinat să aducă de pe pământ lucrul cel mai frumos pe care-l va putea găsi. După lungi şi anevoioase zboruri, dădu în sfârşit peste o gradină de trandafiri. Mulţumit peste măsură făcu un buchet de trandafiri, şi-şi luă zborul înapoi spre bolta cerească. Dar când începu să se înalţe, văzu un surâs de copil. Uluit se întoarse şi culese surâsul. Dar luând surâsul văzu iubirea mamei. Există oare ceva mai frumos decât iubirea mamei? Îngerul luă deci cu sine trandafirii, surâsul copilului şi iubirea mamei. Când ajunse la poarta Cerului, iată că trandafirii se ofiliseră, surâsul copilului se şterse, dar iubirea de mamă era tot atât de curată şi frumoasă. El aduse Stăpânului mult iubit, această minune a vieţii pământeşti. O femeie are sau nu preţ, dacă a crescut sau nu copii, dacă a fost sau nu mamă. E destul să ne gândim că toate rândurile de oameni cresc pe braţele mamei, se hrănesc şi primesc din sufletul ei îndrumările, bune sau rele pentru viaţă. Nimeni nu iese la treburile obşteşti decât prin familie, iar inima familiei e mama. Acolo unde ia lipseşte, nu poate fi înlocuită cu nimic. Tot le datorăm mamelor, toţi au fost purtaţi, născuţi şi crescuţi de mamele lor. În Sfânta Evanghelie şi în Vieţile Sfinţilor avem multe pilde de mame bune: Sf. Nona - mama Sf. Grigorie, Sf. Emilia - mama Sf. Vasile cel Mare, Sf. Antuza - mama Sf. Ioan Gură de Aur, Monica - mama fericitului Augustin, ... ş.a. care vor rămâne totdeauna pilde vii de urmat pentru mamele creştine. Ele n-au cruţat nimic, şi-au dat silinţa de a da copiilor cea mai bună educaţie creştinească. O familie fără copii e ca o gradină fără flori. Asemenea unei păsări fără cântec. Asemenea unui pom fără de roade, iar familia ce avortează copiii e asemenea smochinului neroditor, sortit tăierii.
Nu e bine-a zis cel Sfânt
A fi omul singur pe pământ!
Cum Adam stătea culcat
Domnu-o coastă i-a luat,
A făcut din ea femeie
Lui Adam ca să i-o deie!
Ortodoxia.md-Preot Ghenadie Boldişor
|
Articole- Ortodoxia.md Vremurile, oricum ar fi ele, sunt vremurile mântuirii noastre. Aud uneori ca vremurile pe care le traversăm nu sunt propice pentru credință. Sunt mulți cei care spun că pe fondul atâtor frustrări, atâtor lipsuri "cum sa-ti mai arda de credinta"? E adevarat, se supravietuieste greu! E greu sa intretii o familie, este greu sa faci cati copii iti da Dumnezeu! Majoritatea barbatilor au o viata foarte frustranta, mai ales cand au de muncit sa-si intretina familia si sa se ocupe si de cariera in acelasi timp. Ma refer bineinteles la cei care muncesc cinstit si au idealuri decente. De femei nu mai vorbesc, deja s-a impamantenit vorba "numai femeie sa nu fii...", aceasta spunand totul despre greaua cruce ce o poarta. Teoretic, Statul ocroteste familia, insa, practic, nu se face mare lucru pentru pastrarea statutului ei social si moral unic. E greu sa iei o casa, sa o mobilezi, slujbele sunt nesigure, salariile sunt mici si nu acopera multimea cheltuielilor necesare. De aceea a devenit moda "cuplul liber", de aceea se nasc copii in afara Tainei Cununiei, din relatii de concubinaj. Se fac si eforturi pentru a se mai ameliora situatia, Biserica dar si Guvernul si Presedintia au diferite proiecte in sprijinul familiei. "Nu suntem indreptatiti sa-i cerem statului sa ne dea raiul pe pamant, dar suntem in drept sa-i pretindem a nu realiza iadul pe pamant" spunea N. Steinhardt intr-un interviu.
Pana una alta trebuie sa le luam ca pe un dat - acestea sunt vremurile si, oricum ar fi ele, sunt vremurile in care noi trebuie sa ne castigam mantuirea printr-o relatie vie cu Hristos prin Biserica. La Liturghie suntem co-liturghisitori cu parintii slujitori in Sfantul Altar, suntem contemporani cu Hristos. Suntem cu El la Nazaret, la Iordan, pe Golgota. In plus, El ni Se daruieste de fiecare data cand primim Sfanta Impartasanie. Cand Il traiesti pe Hristos, vremurile de acum, oricum ar fi ele, sunt vremurile pe care Hristos le-a sfintit prin Intruparea Sa. Daca arzi de iubire pentru Dumnezeu, lumea intreaga (cu vremurile ei) devine Biserica!
Pe de alta parte se poate spune, pe buna dreptate, ca omul contemporan are nevoie de modele, el trebuie sa se convinga oarecum ca Patericul sau Vietile Sfintilor nu sunt relatari SF. Degeaba citeste despre culmile sfinteniei daca sesizeaza ca nu mai exista astfel de oameni si astfel de trairi... Eu personal am intalnit oameni cu viata sfanta...
Da, consider ca este greu a fi azi crestin! Sunt multe griji si lipsuri, frustrari, e multa nedreptate, multa destrabalare, multe ispite. Dar nu cred ca vreodata a fost usor. Mantuitorul atentioneaza, dar si imbarbateaza pe Apostoli (prin ei si pe noi cei de azi) spunandu-le: In lume necazuri veti avea; dar indrazniti. Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33). Credeti ca in perioada persecutiilor era usor sa fii crestin? Multi si-ar fi dorit, poate, sa traiasca vremurile noastre. Crestin inseamna a-ti duce crucea si suntem incredintati ca aceasta nu e niciodata mai grea decat putem duce! Lot s-a salvat, desi traia in Sodoma, iar Iuda s-a pierdut, desi era cu Domnul. Asa ca e bine sa nu mai invinuim timpurile, pentru ca Hristos vrea acum si aici sa ne traim viata dupa voia Sa. Vesnicia se castiga in istorie, iar mantuirea oricum vine de la Bunul Dumnezeu, nu de la vremuri, nu de la societate. Sa cautam a fi buni crestini cat traim, caci in iad si Evanghelia este veste proasta. Cineva spunea metaforic ca pe portile iadului sta scris: Prea tarziu!
|
Articole Ortodoxia.md E posibil să-i iubeşti pe toţi? E uşor să iubeşti omenirea. Încearcă să-ţi iubeşti vecinul. Apopiaţii aceştia...oare cum să înveţi să-i iubeşti pe toţi şi deodată? Sau se poate să iau careva trăsături care îmi sunt mai atrăgătoare şi după ele să-i aleg pe cei pe care să-i iubesc? Să încep cu cei mai atrăgători şi mai intelegenţi? Sau cu acei care merg în transport spre serviciu. Şi de unde să iau această dragoste faţă de oameni? Doar nu-mi pot forţa inima faţă de sentimente de care nu e în stare. Sau totuşi aş putea să încerc să-mi impun această forţare? Nu trebuie să aşteptăm că oamenii se vor comporta la fel şi cu prietenii şi cu duşmanii, cu rudele şi cu vecinii, cei dragi şi cei necunoscuţi. E ceva anormal şi poate să fie specific doar cuiva cu devieri seriose în psihic sau unui robot. Nu trebuie să te mustre conştiinţa pentru faptul că întâlnind o persoană apropiată sufletului tău, te simţi fericit şi de parcă o bucurie nemărginită cuprinde inima ta de la comunicarea cu el. Şi dimpotrivă numai văzând siluetul unui cunoscut îţi apare brusc dorinţa de a deveni invizibil sau a putea brusc să dispari din calea lui. Dacă nu ar fi şi aceste sentimente, atunci care ar fi lupta noastră? Unde ar fi încercarea de a ne stăpâni sentimentele, de a ne birui careva preferinţe şi judecări. Există porunca a cincea, despre cinstirea tatălui şi a mamei. Porunca nu prevede şi menţionarea trăsăturilor morale ale părinţilor. E datoria noastră să-i cinstim indiferent de faptul de sunt alcoolici înstăriţi în această patimă sau creştini adevăraţi. Probabil anume din înţelegera greutăţilor din lupta cu propriul sine şi încercarea de a duce o viaţă morală frumoasă nu ni s-a spus "iubeşte" ci "cinsteşte", ceea ce prevede să depunem un efort asupra noastră în cazul în care părinţii nu prea ar merita dragostea noastră. La fel e şi în relaţiile cu alţi oameni. Cui cinste - cinste, cui frică - frică. De unii ar trebui să-ţi fie frică că îţi sunt şefi, dar îi iubeşti şi te supui fără nici un efort, fiindcă sunt oameni care te atrag sufleteşte. Iar pe alţii ar trebui să-i iubeşti fiindcă îţi sunt rude, sau din careva alt motiv, şi te chinui pentru a simţi o dragoste faţă de ei, fiindcă trebuie să-ţi iubeşti aproapele, dar aflarea cu ei în aceeaşi încăpere îţi provoacă o stare de discomfort total. Şi aşa este şi va fi mereu. Desigur că dacă îl iubeşti pe Creator, trebuie să-I iubeşti şi creaţia. Numai o dragoste adevarată faţă de Dumnzeu poate naşte şi o atitudine egală faţă de toţi oamenii, fără careva aprecieri şi judecări. Iar deoarece adesea şchiopătăm foarte mult în îndeplinirea primii porunci, nu suntem în stare să trecem nici la îndeplinirea celei de a doua, şi ne chinuim de la această stare în care de parcă am dori să ne atârnăm faţă de toţi egal, dar simţurile nu ne lasă. Să încercăm să vedem şi cum ar fi posibil depăşirea unor situaţii când deşi ţi-ai dori, nu poţi depăşi starea în care nu numai nu poţi să-ţi iubeşti aproapele, dar şi simţi faţă de el chiar o antipatie. Să presupunem că e colegul dvs de serviciu cu care sunteţi nevoit să munciţi cot la cot toată ziua. Aţi ieşit din casă şi în drum spre serviciu meditaţi cum să faceţi faţă acestei contruntări zilnice, totodată păstrându-vă calmul şi echilibrul. "Invaţă-mă ca să-i socotesc pe toţi fraţii mei de aici cu dreptate şi inţelegere şi să nu supăr sau să chinuiesc pe nimeni."aşa se rugau stareţii de la Optina. Aşa ar trebui să încercăm să ne rugăm şi noi. Şi ne va vedea Domnul străduinţa şi ne va învăţa să şi facem, nu doar să zicem. Iar Sfântul Amvrosie de la Optina spune că dacă nu ai dragoste, fă faptele dragostei, chiar de trebuie să te forţezi pentru asta, şi Dumnezeu vâzând că îţi doreşti acest lucru şi lupţi pentru ea, îţi va trimite-o neapărat.
Dacă astăzi ai şansa să râzi de colegul tău (acela pe care nu-l suporţi) că are careva defecte în ţinuta sa, şi pe deasupra i s-a dezlegat şiretul nu o face. Dar spune-i în şoaptă, ca să nu atragă atenţia şi restul, şi vei face un mic fapt spre dragoste faţă de el. De ai văzut că i-a căzut mapa cu documente, ridic-o tu, nici nu va fi un efort peste puteri, şi nici nu-ţi va cădea coroana. Poate sunt nişte fapte mici şi neînsemnate, dar prin efortul pe care-l vei depune ca să-ţi depăşeşti propriile sentimente vei obţine şi dragostea de apropaele pe care îţi va trimite-o Domnul pentru străduinţa ta. Împumută nişte bani, condu-l, felicită-l cu ziua de naştere, i-ai apărarea, de poţi s-o faci şi de este necesar. Şi făcând toate acestea, depăşind poate şi încă acea ură sau resentimente, trecând peste inima care nu are încă prea multă dragoste, vei găsi calea spre ceea ce tinzi. Numai pe această cale vei putea descopiri experienţa de împăcare în propriul suflet cu acei cu care până nu demult te duşmăneai. Situaţia e altfel în cazul în care cineva îşi doreşte o atitudine mai deosebită de la tine pentru el, îşi doreşte să-ţi facă un loc deosebit în sufletul său, desigur că aşteptând ceva asemănător şi din partea ta. Dar de nu simţi şi tu ceva la fel către el, de nu eşti convins că va fi în stare să aprecieze şi să păstreze adevărurile şi tainele inimii tale, nu te grăbi să-l faci destăinuitorul tău. Sfântl Serafim de Sarov spunea "cei care te înconjoară şi cu care eşti în pace pot să fie şi mii, dar taina inimii tale să o deschizi doar unuia dintr-o mie". Omul mereu a fost o fire schimbătoare, iar mai ales omul din ziua de azi poate foarte uşor să-ţi tradeze încrederea şi să se poarte grosolan cu ceea ce ţi-i drag şi scump. Şi deaceea pentru să nu ne înmulţim rănile e mai bine să păstrăm o oarecare distanţă în relaţii, desigur că fără dispreţ şi aroganţă. În cazul în care oamenii se aşteaptă de la tine un rol deosebit în viaţa lor, îşi doresc compasiune, sfaturi, iar tu nu găseşti în tine însuşi capacitatea de a le ajuta e mai bine să nu te implici mai mult de eşti în stare să o faci. Le va trimite Domnul pe cel care le va ajuta. Căci nu fiecare este în stare să păstreze şi o taină străină şi să aducă un ajutor adevărat, cu atât mai mult şi să nu judece sau dispreţuiască. Ar fi minuant să ne propunem să fim aşa precum e aerul - mereu necesar, dar şi mereu neobservat de nimeni. Nimănui să nu te impui, şi nimănui să nu-i fii o povară şi totodată să încerci să fii anume acolo unde e necesar ajutorul tău. E un talent adevărat să o poţi face. Sfantul Antonie cel Mare ne spune - că "de la aproapele vine şi viaţa şi moartea. Ca dacă folosim pe aproapele, pe fratele, pe Dumnezeu dobândim şi dacă greşim fratelui, lui Hristos greşim", iar Cuviosul Ioan Colov spunea că: "Nimeni nu clădeşte o casă de la acoperiş în jos, ci de la temelie în sus". Iar lămurirea la aceste cuvinte fiindu-i "Temelia este aproapele, ca pe el mai întâi sa-l folosesc, pentru ca de el atârnă toate poruncile lui Hristos". Şi cum ne atârnăm noi faţă de aproapele, aşa se va atârna şi Dumnezeu faţă de noi. Deoarece ne iartă, ne iubeşte şi ne susţine Dumnezeu pe noi, ar trebui mereu să tindem să învăţăm să iertem, iubim şi suţinem pe fratele nostru. Aşa să ne ajute Dumnezeu. Cu râvnă întru Domnul, Natalia Lozan după articolul "Să-i iubeşti pe toţi" otrok-ua.ru
|
"Adesea sunt intrebat: Cum trebuie sa te marturisesti?...Raspunsul la aceasta, pe cat se poate de direct si hotarat, este: marturiseste-te ca si cum acest ceas ar fi cel din urma, ca si cum ar fi ultima oara aici pe pamant cand poti aduce pocainta pentru toata viata ta, inainte de a pasi in vesnicie, si a sta in fata judecatii Lui Dumnezeu, ca si cum ar fi ultima clipa cand poti sa arunci din spate povara unei indelungi vieti traite in pacat si nedreptate, pentru a intra liber in Imparatia Lui Dumnezeu.
Daca am gandi astfel despre marturisire, inainte de a ne infatisa la ea, stiind- nu doar imaginandu-ne, ci stiind cu tarie- ca putem in orice moment sa murim, atunci nu ne-am pune inainte atatea intrebari desarte; marturisirea ne-ar fi atunci necrutator de sincera si adevarata; ar fi directa; nu ne-am stradui sa ocolim cuvintele ce ne umilesc, ne injosesc, le-am pronunta cu toata duritatea adevarului.Nu ne-am gandi la ceea ce trebuie sa spunem sau sa nu spunem; am spune tot ce, in constiinta noastra, apare ca nedreptate, ca pacat: tot ceea ce ne face nevrednici de demnitatea noastra umana, de numele nostru de crestin. Nu am avea nici sentimentul ca ar trebui sa ne protejam evitand unele cuvinte dure, necrutatoare; nu ne-am mai intreba daca trebuie sa spunem una sau alta, pentru ca am sti cu ce poti intra in vesnicie si cu ce nu poti intra..." Antonie Bloom, "Despre intalnirea cu Dumnezeu"
|
"Am inteles ca noi toti ne ingrijim peste masura de noi insine, si numai omul care se preda intru totul voii lui Dumnezeu poate sa se simta usor, bucuros si impacat." "Cum iti sunt gandurile asa iti este si viata", Staretul Tadei de la Manastirea Vitovnita
|
Am descoperit pe ortodoxia.md la FILME ORTODOXE filmul SIX-cred ca poate fi vazut doar in engleza, nu sunt sigura. Cei care vreti sa vedeti o "punere in scena" a ceea ce vor fi vremurile de pe urma, va recomand cu drag acest film. Cred ca e bine sa faca parte din "instruirea" noastra. Doamne ajuta!
|
 Sfinţii Petru şi Fevronia
Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001
Rusia, sec. XIII
Cneazul Petru a trăit în ţinutul Murom, ajungând domnitorul său în 1203. La începutul domniei sale s-a îmbolnăvit foarte rău. Unii dintre cei de la curte auziseră despre fiica unui prisăcar ce era vestită pentru iscusinţa de a-i ajuta pe cei bolnavi cu ierburi de leac, astfel că au chemat-o să-l vindece pe cneazul suferind. Tânăra Fevronia era foarte frumoasă şi smerită.
Îngrijit de ea, tânărul cneaz şi-a recăpătat sănătatea. Ajungând a o cunoaşte în tot acest răstimp, el s-a îndrăgostit de fermecătoarea şi înţeleapta Fevronia. Deşi nu era cneaghină, ci o fată de rând, cneazul a dorit să se însoare cu ea, ceea ce s-a şi întâmplat. Dar boierii nu se împacau cu gândul ca o femeie de rând să ajungă cneaghină; simţeau că cneazul trebuia să se fi însurat cu cineva din rândurile lor. Au ajuns chiar să-i ceară cneazului să o lase. Când cneazul a refuzat, boierii i-au alungat din cetate. Tânăra pereche a pornit la drum într-o barcă. Cneazul era foarte mâhnit de cele întâmplate, dar soţia îl îmbărbăta şi îl mângăia. Curând, multe nenorociri au căzut asupra cetăţii Muromului, iar norodul socotea că ele se datorau relei lor purtări faţă de cneaz şi soţia lui. Deci pocăindu-se, au cerut cneazului Petru şi cneaghinei Fevronia să vină înapoi.
Sfânta pereche s-a întors la Murom, dăruindu-se facerilor de bine şi milosteniei, lucrând mai ales întru folosul săracilor, lucru pentru care au fost foarte îndrăgiţi. La apropierea morţii, ei s-au tuns în cinul monahicesc, fiind cunoscuţi şi sub numele lor de călugări: David şi Evfrosinia.
Ei s-au rugat să moară în aceeaşi zi şi au cerut să fie înmormântaţi în acelaşi sicriu, doar cu o despărţitură între trupuri. Au murit în aceeaşi zi: 25 iunie 1228 şi au fost proslăviţi de un sinod al Bisericii Ruse, în anul 1552. Ei sunt socotiţi ocrotitorii tinerilor căsătoriţi, căci au suferit pentru sfinţenia şi inviolabilitatea căsătoriei.
|
|
Category:
Vorbe cu duh
O poezie draga mie
Maica Teodosia Latcu
Ectenie
Pentru ca iubirea noastra sa-nfloreasca,
Alba cum e crinul Bunelor Vestiri,
Pentru ca mladita dragostei sa creasca,
Plina de miresme, dulce de rodiri,
Pentru ca din neaua grea de peste iarna
Rod de viata calda iarasi sa legam,
Pentru ca lumina peste noi sa cearna,
Domnului sa ne rugam.
Pentru ca sa-si verse binecuvantarea,
Ca un zvon de vanturi line, peste noi,
Pentru ca in suflet sa-i simtim chemarea,
Cand plecam genunchii, seara, amandoi,
Pentru ca-n iubirea Lui sa ne-mpreune,
Cand, cuprinsi de patimi, Numele-I strigam,
Pentru ca-n vecia Lui sa ne cunune,
Domnului sa ne rugam.
Pentru ca belsugul tarinilor grele
Sa ne faca traiul rodnic si umil,
Pentru ca rasfrangeri din suras de stele
Sa sclipeasca-n lacrimi ochii de copil;
Pentru ca sudoarea sa ne miruiasca
Si-n lumina mortii viata s-o cercam,
Pentru ca din munca pacea sa rodeasca,
Domnului sa ne rugam.
Pentru ca multimea indurarii Sale
Insusi sa-si pogoare pasul catre noi,
Pentru ca sa-I ducem sufletul in cale,
Cu miros de smirna si cu ramuri moi,
Pentru ca-n lumina alb-a diminetii,
Din stransoarea carnii sa ne dezlegam,
Si-ntr-un pas sa trecem pragul larg al vietii,
Domnului sa ne rugam.
|
|
Category:
Vorbe cu duh
De la Parintele Arsenie Boca citire.. "Pacatul e infrangerea sufletului de catre "eu", e un joc primejdios de pagubitor, in care omul risca totul ca sa castige iadul.Pacatul intuneca adevarul si tulbura vederea limpede a constiintei.In pacat cautam placerile, nu fiindca ele ar fi intr-adevar vrednice de dorit, ci pentru ca asa ni le prezinta lumina rosie si tulburatoare a pasiunii.Dorim lucrurile, nu pentru ca ele sunt mari in sine, ci pentru ca lacomia noastra ni le infatiseaza exagerate si cu aparenta de marime.Aceste exagerari si falsificari de perspectiva ne tulbura la fiecare pas armonia vietii." Daruieste-ne Doamne perspectiva corecta asupra tuturor lucrurilor care ne inconjoara!
|
|
|
