|
Category:
o scrisoare
 . Mitropolie a Moldovei
„OBŞTEA SF. TEODOR STUDITUL” SFÂNTA MĂNĂSTIRE SLATINA Comuna Drăceni-Judeţul Baia 1950 iulie 6 Prea Cuvioase Părinte Arsenie, Cu cea intru Iisus Hristos frăţească dragoste şi cu ajutorul Prea Curatei Sale Maici, vă scriu aceste puţine rânduri, care as dori să vă găsească în momentul cel mai fericit al mântuirii şi al cugetării spre cele Cereşti. Părintele meu, De multă vreme, vestea P.C. Voastre mi-a umplut sufletul de bucurie auzind că sunteţi un izvor curat din care se adapă oile lui Hristos cele insetate de apa vieţii. Mult am dorit şi eu insetatul a mă adăpa din acest izvor al cuvintelor pline de inţelepciune ale PC. Voastre, dar pentru lenea mea, am rămas incurcat cu grija vieţii in spinii păcatelor mele care m-au tot incurcat şi mă incurcă de a mă duce după hrana cea cuviincioasă şi sfatul cel spre zidire al P.C. Voastre. Iar fiindcă, pentru păcatele şi lenevirea mea nu am putut timpul trecut a vă vedea şi a primi sfatul P.C. Voastre de care am trebuinţă ca un frate mai mic şi prost şi care pentru lenevirea mea imi pierd vremea cea mai scumpă decât toate cele de sub soare, in răspândire şi moleşeală, m-am gândit să va scriu aceste rânduri prin care mai intâi, cer iertare de intârziere, căci ştiu că trebuia să vă scriu mai devreme, dar gândul că poate mă voi invrednici să vă văd m-a făcut să tac cu scrisoarea, dar acum văzând iarăşi că altele ma impiedică a vă vedea, măcar prin scris am dorit a vorbi. Părintele meu, Mai intâi tin sa va mulţumesc din tot sufletul că totdeauna aţi fost binevoitor şi cu părintească dragoste faţă de smerita noastră obşte şi ne-aţi trimis de acolo, pe unii din ucenicii P.C. Voastre care i-aţi născut prin cuvânt, hrănindu-i până la o vreme, pana ce ati socotit că pot să se hrănească singuri şi apoi i-aţi indreptat să vină aici la noi în maidanul nevoinţelor vieţii de obşte, precum este fratele Nicolae Naghi, fratele Vasile Târulescu şi Părintele Serapion Blaga, ucenici de ai P. C. Voastre, care i-ati născut in predicile de la Sâmbăta când eraţi acolo. Ei totdeauna cu mare dragoste şi evlavie pomenesc numele P. C. Voastre la Sfintele rugăciuni şi chiar in timpul vorbirei, nu fără evlavie amintesc de numele P.C. Voastre. Sunt oameni sinceri şi merg cu Dumnezeesc dor in calea poruncilor Lui, desfătându-se intru ele ca intru toată bogăţia, eu insă, sunt sărac şi neiscusit şi nu am cu ce sa-i folosesc intru cele spre zidire căci nu am iscusinţa cea din lucrarea care să-i folosească tăcând, dar dragostea lor şi râvna trece peste toate nu iau in seamă neputinţele mele, pentru că pământul rodeşte uneori fără de lucrare. Mare bucurie aţi face atât mie pacătosului, cât şi părinţilor şi fraţilor covieţuitori, ca să ne cercetaţi cu prezenţa P.C. Voastre, pentru că, cu toţii vă păstrăm evlavie şi dorim a ne invrednici de mântuitoarele invăţături ale P.C. Voastre şi vă rugăm cu toţii in numele Domnului nostru Iisus Hristos şi al Prea Curatei Sale Maici, dacă aveţi putinţă sa ne cercetaţi că mare mângâiere aţi aduce cu aceasta sufletelor noastre. Mila Domnului nostru Iisus Hristos şi a Prea Curatei Sale Maici să va ajute să veniţi pe la noi şi să ne folosiţi pe noi, cei saraci şi neiscusiţi. Până atunci am dori să ne bucuraţi măcar cu o epistolă spre a noastră zidire şi lămurire, dar pe cât dorim a ne scrie, mai mult dorim a ne vedea de va rândui Domnul, o zi ca aceea si de este voia Lui, aşa pentru noi ar fi neuitată. Mila Domnului sa vă plătească dragostea şi sârguinţa care aţi depus şi la scrierea Filocaliei impreună cu Părintele Prof Dr. Dumitru Stăniloae, ca aţi dat la lumină acest tezaur mistic şi ascetic al Sf Părinţi, de unde se adapă cei doritori de a merge spre urcuşul desăvârşirii, cred că bunătatea şi mila Domnului nu vă va lăsa nerăsplătiţi, pentru această osteneală, pentru care v-aţi sârguit a pune nutreţ ales duhovnicesc in ieslea oilor lui Hristos. La incheiere dorim din tot sufletul a ne cerceta pe noi păcătoşii, iar dacă pentru aceasta nu suntem vrednici, măcar ne mângâia prin scrisoare. Al P.C. Voastre mai mic şi neiscusit frate în Hristos Domnul, care mă plec sărutându-vă mâinile. Staret Arhimandrit Cleopa şi soborul ss Cleopa Ilie (ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. III, f. 248-249)
|
|
Category:
Sfinti Crestini
,,Cel mai frumos dar pe care il putem face lui Dumnezeu e sa ne daruim Lui pe noi insine pe viata ."
|
|
Category:
Vietile Sfintilor
Deciu si Valerian, paganii imparati ai Romei, chemand pe toti domnii si boierii lor, s-au sfatuit pentru intinderea si inmultirea cinstirii zeilor lor si pentru pierzarea si risipirea sfintei credinte crestinesti. Si toti, cu un gand, s-au invoit la acel sfat faradelege si au dat o porunca in capitala Romei, care era scrisa astfel:
"Imparatii Romei, biruitorii cei nebiruiti, pururea cinstiti, marii credinciosi Deciu si Valerian, impreuna cu toti boierii, dau in stire ca de vreme ce facerile de bine si darurile zeilor nostri le-am cunoscut si ne-am indulcit si de biruintele ce ne sunt date noua de la dansii asupra vrajmasilor nostri; apoi, ca tot felul de roade primim de la dansii cu indestul are, prin buna prefacere a vazduhurilor si i-am cunoscut pe ei a fi noua mari facatori de bine si de obste randuitori pentru cele de folosul nostru.Drept aceea cu un sfat impreuna glasuit cu boierii, poruncim ca toata randuiala poporului, liberi si robi, ostasii si neostasii, sa aduca jertfa zeilor, cazand la dansii si cu rugaciune plecandu-se. Iar daca va indrazni cineva a calca dumnezeiasca noastra porunca ce este intarita de noi cu sfat de obste, pe unul ca acela poruncim ca sa-l arunce legat in temnita, apoi sa se omoare prin felurite munci. Si de se va pocai, plecandu-si genunchii, de mare cinste se va invrednici de la noi. Iar de se va impotrivi, apoi dupa multe munci, sa ia pedeapsa de sabie sau sa fie aruncat in mare sau sa se dea spre mancare pasarilor si cainilor; mai vartos daca se va afla cineva de credinta crestineasca, aceea astfel sa fi, muncit. Iar cei ce se vor supune poruncii noastre, mar, cinste si daruri vor mosteni. Fiti sanatosi cu buna norocire". Astfel de porunca imparateasca fiind data, s-a tulburat toata cetatea Romei, caci se propovaduia acea porunca far de Dumnezeu prin toata cetatea si se trimitea prin toat cetatile si imprejurimile lor. In acea vreme s-au sculat barbarii asupra imparatiei Romei si pregateau imparatii ostile lor ca sa iasa la razboi impotriva barbarilor. Deci a poruncit trupelor de prin toate cetatile sa se adune la Roma. Atunci a venit si trupa in care era ostas Mercurie si s chema trupa aceea Martenses din Armenia cea Mare, sub stapanirea voievodului Satumin.
Deci, iesind imparatul Deciu la razboi, a ramas in Roma Valerian si, facandu-se multa vreme razboi si macel mare intre barbari si romani, s-a aratat lui Mercurie ingerul Domnului in chip de om mare, imbracat in haine albe tinand in mana sa o sabie, si a zis catre dansul: "Nu te teme Mercurie, nici te infricosa, caci sunt trimis spre ajutor tii ca sa te fac biruitor. Deci, primeste aceasta sabie si pomeste asupra barbarilor si, dupa ce-i vei birui, sa nu uiti pe Domnul Dumnezeul tau!" Iar el fiind inspaimintat, i se parea ca cel ce i s-a aratat este unul din boierii Romei. Si luand sabia pe care i-o daduse, a pornit cu mare iuteala asupra potrivnicilor, pe care-i taia ca pe niste iarba. Si trecind prin trupele barbarilor, pana la imparatul lor, l-a ucis cu sabia si impreuna cu el multime mare de ostasi viteji, incat i se lipi se mana cu sange de manerul sabiei. Si asa au fost biruiti si izgoniti barbarii de catre romani.
Atunci Deciu, vazand vitejia cea mare a lui Mercurie, l-a chemat la sine si, cinstindu-l cu mari daruri, l-a pus voievod peste toate ostile. Apoi, parindu-i-se lui Deciu caci cu ajutorul zeilor au biruit pe vrajmasi, se veselea foarte si impartind ostilor aur mult, a slobozit pe fiecare intr-ale lor. Iar ei impreuna cu Mercurie mergand la Roma, faceau ospete mari prin cetati.
Intr-o noapte, dormind voievodul Mercurie, a venit la dansul ingerul, in acelasi chip precum i se aratase si mai inainte si, lovindu-l in coasta, l-a desteptat. Iar el vazand cele ce i se aratasera, s-a infricosat si a ramas mut. Apoi ingerul a zis catre dansul: "Mercurie, nu-ti mai aduci aminte de ceea ce ti-am zis in razboi? Vezi, ca sa nu uiti pe Domnul Dumnezeul tau, caci ti se cade a patimi pentru El si a lua cununa de biruinta impreuna cu toti sfintii". Ingerul zicand acestea, s-a facut nevazut. Iar el, venindu-si in sine, a inceput a multumi lui Dumnezeu si si-a adus aminte de credinta crestineasca de care auzise de la mosul si de la tatal sau. Caci tatal sau, anume Gordian, care a fost ostas in aceeasi trupa in care si el mai pe urma a fost ostas, adeseori graia: "Fericit este cel ce ostaseste Imparatului ceresc, ca va primi de la El rasplata in imparatia cea cereasca! Caci Acel Imparat a facut toate numai cu cuvantul si are sa judece viii si mortii si sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele lui".
De aceste cuvinte ale tatalui sau aducandu-si aminte Mercurie si socotind cu mintea aratarea ingerului, s-a umplut de bucurie si a inceput a plange si a se tangui, zicand: "Vai mie, pacatosul, caci fiind ramura de copac verde, m-am uscat, neavand acum radacina cunostintei de Dumnezeu!" Astfel zicind in sine si tanguindu-se, au venit slugile imparatesti sa-l cheme la imparat la un sfat. Iar Mercurie a spus ca este bolnav si a amanat imparatul sfatul pe alta zi; caci nu voia sa se sfatuiasca la nimic fara de Mercurie. Asa de mult il iubea si il cinstea. Iar a doua zi, chemand pe Mercurie cu cinste, s-a sfatuit impreuna cu dansul ceea ce era de folos imparatiei Romei. Iar dupa sfat, a zis imparatul catre Mercurie:"Sa mergem impreuna in capistea Artemidei ca sa-i aducem jertfa". Iar sfantul s-a despartit in taina de imparat si s-a dus la gazda sa. Insa unul din boieri l-a clevetit la imparatul, zicind: "Mare imparate, biruitorule nebiruit, alesule de zei a stapani imparatia, binevoieste cu blandete a ma asculta pe mine. Acesta care este cinstit de dreapta imparatiei voastre si pe care stapania voastra l-a preamarit, nu vine impreuna cu noi in capistea marei zeite ca sa aduca jertfa pentru stapania voastra". Iar imparatul l-a intrebat, zicand: "Si cine este acela care nu vrea sa fie la un gand cu noi, sa aduca jertfa cinstitei Artemida?" Raspuns-a boierul: "Sfetnicul Mercurie, pe care l-a marit bunatatea imparatiei voastre. Acela se leapada si nu vrea sa se inchine zeilor nostri". Iar imparatul a zis: "Oare nu barfiti asupra lui din oarecare zavistie? Deci nu va voi asculta pe voi de nu-l voi ispiti singur si voi cunoaste adevarul cu dinadinsul. De nu va fi asa precum ziceti voi, apoi tare veti fi pedepsiti pentru clevetirea voastra. Iar de se va afla adevarul, veti fi vrednici de cinste de la noi, ca niste credinciosi zeilor si imparatiei noastre".
Acestea zicand imparatul, indata a trimis sa cheme cu cinste pe Mercurie si, venind el, a zis catre ,dansul Deciu:
"Oare nu te-am cinstit eu pe tine, punandu-te voievod peste toti domnii mei? Caci cu ajutorul zeilor ai biruit pe potrivnici! Dar tu pentru ce te arati nemultumitor pentru o facere de bine ca aceasta, pe care ti-am facut-o tie? De ce treci cu vederea stapanirea si porunca mea, nedand zeilor nostri cinstea ce se cuvine, precum am auzit de la oarecare credinciosi de-ai nostri?"
Iar ostasul cel viteaz al lui Hristos, dupa cuvantul Apostolului, dezbracandu-se de omul cel vechi si, prin Sfantul Botez,imbracindu-se in cel nou, zidit dupa chipul lui Dumnezeu, a raspuns cu indrazneala, zicind: "Cinstea ta sa fie cu tine, caci eu n-am biruit pe vrajmasi cu ajutorul neputinciosilor vostri zei, ci cu puterea lui Hristos, Dumnezeul meu ia de la mine ceea ce mi-ai dat, caci eu gol am iesit din pantecele maicii mele, si gol ma voi duce". Acestea zicand, a descins braulcel ostasesc, a dezbracat haina cea de boierie si le-a aruncat inaintea picioarelor imparatului, zicand cu glas mare: "Auziti toti ca sunt crestin!"
Atunci Deciu a ramas uimit si cauta la sfantul tacand si se mira de cuvantul lui cel cu indrazneala si inca se minuna de frumusetea trupului lui. Caci sfantul era inalt cu statul si rumen la fata, aratand cu chipul barbatia ce era intrinsul. Apoi a poruncit imparatul sa-I puna in temnita, zicand: "Acest om nca priceput cinstea sa. Deci, cand va cunoaste ocara si defaimarea, atunci mi se pare ca se va intoarce la gandul cel bun". Iar sfantul, fiind dus in temnita, multumea si lauda pe Dumnezeu. Dar noaptea iarasi i s-a aratat ingerul Domnului, zicand: "Indrazneste, Mercurie si nu te teme! Crede in Domnul pe Care L-ai marturisit si Acela te va izbavi de tot necazul!" Prin acea aratare a ingerului, iarasi s-a intarit Mercurie.
A doua zi a sezut imparatul Deciu in divan si, punand inaintea sa pe Sfantul Mercurie, a zis catre dansul: "Acest fel de cinste ti se cuvine pentru nebunia ta,ca sa stai ca un osandit la judecata". Sfantul a raspuns: "Cu adevarat, acest fel de cinste mi se cuvine pentru Domnul meu! Tu ai luat de la mine cele ce degraba pier, iar eu voi primi de la El pe ,cele ce raman in veci". Imparatul a zis: "Spune noua neamul tau si patria". Sfantul a raspuns: "Daca vrei sa stii neamul meu si patria, iti voi spune; pe tatal meu l-a chemat Gordian, de neam scit si a ostasit in oastea martionilor; iar patria mea, catre care merg cu sarguinta, este Ierusalimul cel de sus, care este cetatea Imparatului Celui ceresc".
Imparatul a zis: "'Dar pentru ce nu faci voia noastra si nu implinesti porunca ce este data de noi tuturor oamenilor? Pentru ce nu te inchini zeilor, ca sa primesti dregatoria ta cea dintai? Ori voiesti a muri in munci? Raspunde-mi degrab, caci pentru aceasta esti chemat". Sfantul Mercurie a raspuns: "Eu pentru aceasta am venit ca sa te biruiesc pe tine si pe tatal tau diavolul, aflator al tuturor rautatilor si sa primesc cununa de biruinta de la puitorul de nevointe Iisus Hristos, Domnul meu. Deci implineste asupra mea ceea ce gandesti, pentru ca am platosa si pavaza prin care voi birui toate muncile ce le vei pune asupra mea".
Atunci imparatul, umplandu-se de manie, a zis: "De vreme ce zici ca ai pavaza si platosa credintei, poruncesc ca sa te spanzure gol intre patru furci". Si acestea facandu-se, a zis muncitorul: "Unde sunt acum armele razboiului tau?" Iar Sfantul, cautand spre cer, a zis: "Doamne, lisuse Hristoase, ajuta robului Tau!" Apoi imparatul a poruncit sa aduca sabii si cutite ascutite si sa taie trupul sfantului, iar pe pamant sub dansul sa astearna foc, pentru ca, deasupra fiind taiat cu. cutitele si dedesubt ars cu focul, sa patimeasca cumplit. Si acestea facandu-se, curgea sangele din trupul lui ca izvorul incat si focul se stingea de sangele lui; iar sfantul toate acestea le rabda cu vitejie.
Dupa acestea tiranul a poruncit sa-I dezlege ca sa nu moara degraba si sa-l inchida intr-o casa. Luindu-l slujitorii l-au dus, caci el nu putea singur sa mearga, abia fiind viu, si l-au aruncat in acea casa, crezand ca indata va muri. Deci srantul zacea ca un mort, abia sufland din cauza ranilor celor cumplite. Dar facandu-se noapte, a venit ingerul Domnului catre dansul si a zis: "Pace tie, bunule patimitor?" si l-a tamaduit pe el de rani. Iar sfantul simtind in sine putere, s-a sculat sanatos' si a multumit lui Dumnezeu, Celui ce l-a cercetat prin ingerul Sau.
A doua zi, imparatul a poruncit sa aduca pe sfantul inaintea sa. Si mergand ostasii la dansul, l-au aflat sanatos si l-au dus la imparat. Vazindu-l imparatul ca este sanatos, a zis: "Pe cel care l-a dus ieri de la noi ca pe un mort, acum umbla singur de sine ca si cum n-ar fi avut nici o rana!" Deci a poruncit ostasilor sa-i caute ranile. Iar ei, cautand trupul mucenicului, au zis catre imparatul: "Asa sa fie intregimea stapanirii tale, precum are Mercurie trupul sau, cu totul intreg si rara prihana, ca si cum nu s-ar fi atins de dansul nici o munca".
Imparatul a zis: "Acum el va zice ca Hristos l-a vindecat. Oare n-ati adus voi vreun doctor la dansul in straja?" Iar ei au raspuns: "Ne juram pe stapanirea voastra care indrepteaza toata lumea, ca nimeni nu l-a cautat; apoi noua ni s-a parut ca indata va muri, iar cum s-a vindecat si acum sta sanatos, nu stim". Iar imparatul a zis: "Socotiti caci cu farmecele crestinesti cel ce se parea ieri a fi mort, este astazi sanatos?" Si a zis cu manie catre sfantul: "Cine te-a tamaduit? Spune-ne noua adevarul, caci mi se pare ca nu fara vrajitorie te-ai tamaduit".
Sfantul a raspuns: "Chiar fara voia ta ai spus adevarul, caci Domnul nostru Iisus Hristos, doctorul Cel adevarat al sufletelor si al trupurilor, Acela m-a tamaduit pe mine, Care pe toti vrajitorii si fermecatorii impreuna cu cei ce se inchina idolilor, legandu-i cu legaturi nedezlegate, ii va da focului gheenei, pentru ca n-au cunoscut pe adevaratul Dumnezeu, Ziditorul lor". Imparatul a zis: "Iarasi voi umplea trupul tau cu rani si voi vedea de te va vindeca Hristos pe Care il marturisesti".
Sfantul a raspuns: "Cred Domnului meu Iisus Hristos ca nu ma vei birui cu toate muncile tale, oricate vei aduce asupra mea. Caci nu ma tem de dansele deloc, fiind intarit cu cuvintele Stapinului meu, Care a zis: Nu va temeti de cei ce ucid trupul, caci sufletul nu pot sa-l ucida. Ca dupa ucidere iarasi ma va invia in ziua cea infricosata a dreptei Sale judecati". Atunci a poruncit imparatulsa-1 munceasca iarasi cu foc si cu batai.
Sfantul fiind batut si ars cu foc, iesea buna mireasma din trupul lui cei ars. Iar mucenicul rabda cu atata vitejie, incat n-a strigat, n-a suspinat, nici n-a oftat, asa ca se mirau toti de rabdarea lui. Apoi imparatul a zis catre2dansui in batjocura: "Unde este acum doctorul tau, ca sa vina aici sa te tamaduiasca? Caci ai zis ca si dupa moarte poate sa te ridice". Sfantul Mercurie a raspuns: "Fa ce voiesti, stapanire ai peste trupul meu, iar peste suflet are Dumnezeu; caci chiar daca-mi vei pierde trupul meu, insa sufletul va ramane nestricat in veci".
Deci imparatul a poruncit sa-I spanzure cu capul in jos si sa-i lege o piatra mare de grumaji, ca fiind sugrumat de greutatea pietrei, sa moara. Iar mucenicut fiind intarit cu darul lui Dumnezeu, a ramas multa vreme viu in acea munca. Apoi, dezlegand piatra, a poruncit sa_1 bata cu bice, care aveau capetele ferecate cu arama. Si indata a fost batut fara crutare, incat si pamantul s-a inrosit de sangele lui. Insa el, ca un diamant tare, rabda cu barbatie, zicand: "Iti multumesc, Doamne, ca m-ai invrednicit a patimi pentru numele Tau!".
Vazand imparatul pe mucenic ca nu se pleaca nicidecum spre voia lui, si acum nemaiavand vreme sa-l munceasca mai mult, pentru ca se sarguia degrab a merge la Roma, a dat asupra lui porunca cea din urma, astfel: "Mercurie, care a socotit drept nimic zeii nostri si a defaimat cinstita porunca a blandetei noastre, porunceste stapanirea noastra sa-I duca in tara Capadochiei si acolo sa-i taie capul spre invatatura multora. Caci cel ce se impotriveste imparatului, dupa multe munci, se pedepseste cu sabie".
Deci ostasii, luand pe sfantul, l-au pus pe un dobitoc si l-au legat, caci era trupul lui foarte slabit de multe munci si l-au dus in Capadochia. Ajungand el in Cezareea, Domnul S-a aratat sfantului si i-a zis: "Mercurie, vino la Mine si te odihneste! Alergarea ai savarsit si credinta ai pazit, deci primeste cununa nevointei tale, caci aici se cade a te sfarsi". Iar Mucenicul, intarindu-se prin acea vedenie a Mantuitorului si dorind ca mai degraba sa se dezlege de trup si sa vietuiasca in Hristos, a zis catre ostasii care erau impreuna cu dansul: "Faceti -ceea ce vi s-a poruncit si nu amanati porunca mai mult; iar Domnul, Care cheama pe toti spre pocainta, sa va dea darul Sau; caci fiind bogat in mila, da darurile Sale cu indestularecelor ce vin la Dansul!"
Zicand acestea, ostasii i-au taiat capul in buna marturisire a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, in a douazeci si cincea zi a lunii noiembrie. Iar a doua zi dupa taierea sfantului, s-a aflat trupul lui alb ca zapada si iesea dintr-insul buna mireasma de mir de mult pret si tamiie. Pentru o minune ca aceea, multi au crezut in Hristos. Apoi sfantul trup a fost pus cu cinste la loc insemnat care dadea multe tamaduiri celor bolnavi.
Pe acest sfant ostas si Mare Mucenic Mercurie, care acum se bucura cu sufletul in cer, l-a oranduit Doamna, Preasfanta Nascatoarea de Dumnezeu, la o minunata slujba ostaseasca precum aceasta: Cand se ruga Sfantul Vasile cel Mare inaintea icoanei Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu - langa care era icoana Sfantului Marelui Mucenic Mercurie, cu sulita ca un ostas -, ca raucredinciosul imparat Iulian Paravatul, mare prigonitor si pierzator al dreptcredinciosilor crestini, sa nu se mai intoarca de la razboiul cu persii, spre pierderea credintei crestinesti. Atunci a vazut ca s-a facut nevazuta, dupa putin timp, icoana Sfantului Mercurie, care era langa cea a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu; apoi, dupa aceea, s-a aratat cu sulita sangerata.
Chiar in acelasi timp, in departatul razboi, Iulian a fost insulitat de un ostas necunoscut, care, indata ce l-a insulitat, s-a facut nevazut. Iar ticalosul Iulian, luand sange din rana sa a aruncat in sus catre cer si, graind hule asupra lui Hristos, a zis: "Ai biruit Galileene!"
Aceasta minune s-a adeverit atunci, ca insasi Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, pentru rugaciunea Sfintului Vasile cel Mare, a trimis pe acest placut al lui Dumnezeu si al ei, pe Sfantul purtatorul de biruinta Marele Mucenic Mercurie, din biserica cea care praznuieste catre biserica cea care avea razboi, spre pedeapsa impotrivitorului lui Dumnezeu, Iulian Paravatul si spre apararea sfintei credinte si a dreptcredinciosilor crestini.
Cu a carui sfanta folosire si aparare sa ne fie si noua spre ajutor, ca sa fim paziti de vrajmasii cei potrivnici lui Dumnezeu si sa fie biruiti cu ajutorul lui, ca impreuna cu dansul sa slavim pe Dumnezeu si pe Maica Sa in vecii vecilor. Amin.
|
|
Category:
Vietile Sfintilor
Intru aceasta zi, istorie, pe scurt, a lui ava Serapion, despre Cuviosul Parintele nostru Marcu, ce a pustnicit in muntele Fracesc. Ne-a spus noua ava Serapion, zicand: "Petrecand eu in pustia Egiptului am mers la ava Ioan, staretul cel mare, si binecuvantandu-ma el, am voit sa ma odihnesc de cale. Si, atipind putin, m-am aflat intr-un vis si am vazut pe doi sihastri, vorbind cu staretul Ioan, despre mine: Acesta este ava Serapion, care, macar ca mult se osteneste in pustie, la ava Marcu, cel ce vietuieste in muntele Fracesc, n-a mers; ca acela petrece de nouazeci si cinci de ani acolo si nici un om, din cei ce vietuiesc pe pamant n-a vazut. Acestea graindu-le ei, m-am desteptat si am spus visul meu parintelui Ioan, care mi-a zis: Acesta este un vis dumnezeiesc. Si, aprinzandu-se intru mine ravna si dorinta ca sa ma duc la acel munte, am luat binecuvantare de la staret si am pornit spre Alexandria, cale de douasprezece zile, pana acolo, am facut-o in cinci zile. Si intrand in Alexandria, am intrebat pe un negutator cata cale este pana la muntele Fracesc. Si mi-a spus ca este cale de treizeci de zile. Deci, luandu-mi apa intr-o plosca si putine finice si punandu-mi nadejdea in Dumnezeu, am pornit si am mers douazeci de zile, prin pustia aceea. Si n-am vazut nici fiara, nici pasare, nici n-am putut gasi ceva de mancare, si in acele douazeci de zile mi s-au sfarsit apa si finicele. Si am slabit mult si eram ca un mort. Si, iata, mi s-au aratat cei doi sihastri, pe care ii vazusem in vis si mi-au zis: Scoala-te si mergi cu noi. Si, mergand eu, s-a aplecat unul spre pamant si, luand o buruiana, mi-a dat-o sa o mananc si, mancand-o, m-am intarit si m-am racorit si, aratandu-mi calea, au plecat de la mine. Si, mai mergand cateva zile, am ajuns la muntele Fracesc, care este langa mare si atat de inalt este, incat sapte zile am urcat pe el. Si nu are pe el nimic in afara de tarana si pietre. Si, spre a opta zi, noaptea, am vazut pe Ingerul lui Dumnezeu din cer, pogorandu-se spre Sfantul Marcu si zicand: Fericit esti, ava Marcu, ca, iata, am adus la tine pe ava Serapion, pe care a dorit sufletul tau sa-l vada. Iar eu acestea auzindu-le, am ramas fara de frica si mergeam dupa Ingerul acela, pana ce am ajuns la pestera in care vietuia Sfantul. Iar cand m-am apropiat de usa pesterii, am auzit pe Sfantul, graind aceste stihuri din psalm: "O mie de ani, inaintea ochilor Tai, sunt ca ziua de ieri" (Ps. 89, 4) si cealalta parte a acestui psalm. Dupa aceea, din mare bucurie duhovniceasca si dulceata a inceput a grai catre sine si a se ferici sufleteste si trupeste, zicand: "Binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul si toate cele dinlauntrul meu, numele cel sfant al Lui. Binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul si nu uita toate binefacerile Lui". (Ps. 1O2, 1-2). Pentru ce te mahnesti suflete, nu te teme, nu te vei opri in temnitele iadului, dracii nicidecum nu vor putea sa te cleveteasca pe tine, pentru ca nu este intru tine, cu darul lui Dumnezeu, prihana pacatului. Veni-va ingerul Domnului alaturi de cei ce se tem de Domnul si-i va izbavi pe ei Domnul. Fericita este sluga, care a facut voia Domnului sau. Acestea si altele multe cantand din dumnezeiasca Scriptura, spre mangaierea sufletului sau, a iesit pe usa pesterii si, vazandu-ma, a strigat de bucurie, zicand: O, cata este osteneala iubitului meu fiu Serapion, care s-a trudit a-mi vedea petrecerea mea. Si, binecuvantandu-ma, m-a imbratisat, m-a sarutat, si a zis: Iata, sunt nouazeci si cinci de ani de cand petrec in pustia aceasta si n-am vazut alta fata de om, in afara de a ta, pe care am dorit sa o vad, ca nu te-ai lenevit, fiul meu, a suferi atata osteneala si a veni la mine. Acestea zicandu-le, Cuviosul Marcu mi-a poruncit sa stau. Deci, asezandu-ma, am inceput a-l intreba despre venirea si petrecerea lui in acea pustie. Iar el, cu bucurie mi-a raspuns, zicand:Nouazeci si cinci de ani am, precum am zis, de cand petrec in aceasta pestera si n-am vazut, nu numai om, ci nici fiara, nici paine omeneasca n-am mancat, nici cu imbracaminte nu m-am imbracat, ci treizeci de ani am patimit nevoi mari si necazuri: de foame, de sete, de goliciune, iar mai ales, de navalirile dracilor. Si in acei ani, silit fiind de foame, am mancat pamant si setea imi potoleam cu apa din mare. Si dracii s-au jurat intre ei, ca de o mie de ori sa ma inece in mare si, apucandu-ma, ma trageau spre partile cele de jos ale muntelui, dar eu, dupa ce ma lasau, sculandu-ma, ma suiam iarasi in varful muntelui. Ci ei, apucandu-ma, ma trageau iarasi jos, pana ce pe trupul meu n-a mai ramas nici piele. Si, cand ma trageau si ma bateau, ziceau: Iesi din locul nostru, ca, de la inceputul lumii, nici un om n-a venit aici; dar tu, cum ai indraznit sa vii ? Dupa o patimire ca aceasta si foame si sete si goliciune si razboi dracesc, ca la treizeci de ani, m-a cercetat darul si milostivirea lui Dumnezeu si a crescut par pe trupul meu, din cap pana in picioare, si ca si cum ar fi fost firesc, m-am facut mai presus de fire, cat si hrana a inceput, nevazut, a mi se aduce si a fi adeseori cercetat de ingerii lui Dumnezeu, si, adesea, eram rapit si vedeam locul Imparatiei cerului si locasurile Sfintei Sfintilor si fericirea cea gatita celor ce fac cele bune si Raiul lui Dumnezeu si petrecerea lui Enoh si a lui Ilie intr-insul. Si nimic nu este din cele ce am dorit, pe care sa nu mi le arate Domnul. Iar eu l-am intrebat, din nou, zicand: Spune-mi mie, parinte, cum ti-a fost venirea la aici ? Iar el a inceput a spune asa: Eu sunt nascut in Atena si am trecut prin invatatura filozofiei. Iar, dupa moartea parintilor mei, am zis intru mine: Voi muri si eu, ca si parintii mei. Deci, sculandu-ma, ma voi lepada de lume, mai inainte de a fi rapit eu de ea. Si, mergand la malul marii, m-am desbracat de hainele mele si asezandu-ma pe o scandura, m-am aruncat in mare si, purtat de valuri, cu darul lui Dumnezeu, am sosit la muntele acesta. Deci, asa vorbind noi toata noaptea, a sosit ziua si, luminandu-se, m-am speriat, tremurand, vazand trupul lui ca de fiara, ca asa era crescut parul pe dansul, ca nu puteai vedea deloc infatisare omeneasca si dupa nimic nu se putea cunoaste ca este om, in afara de cuvintele ce ieseau din gura sa. Iar el, vazandu-ma pe mine inspaimintat, mi-a zis: Nu te teme de vederea trupului mea, ca este trup stricacios si facut din pamant stricacios. Si a inceput a ma intreba, zicand: Oare pazeste acum lumea Legea lui Hristos ? Oare, mai este slujire idoleasca si prigonire a crestinilor ? I-am raspuns lui: Cu ajutorul sfintelor voastre rugaciuni si cu darul lui Hristos, credinta s-a intins, iar slujirea idoleasca si prigoana asupra crestinilor s-au curmat. Si, aceasta auzind, batranul s-a bucurat, cu bucurie mare. Si, iarasi, a intrebat: Oare se afla oameni sfinti in lume, ca sa faca minuni si puteri, precum a zis Domnul, in Sfanta Evanghelie: De veti avea credinta, ca un graunte de mustar, si veti zice muntelui acestuia, muta-te de aici si te arunca in mare, asa va fi voua. Acestea zicand, Sfantul, deodata, s-a ridicat muntele si, pornindu-se din locul sau, ca la cinci mii de coti, s-a dus in mare. Si Sfantul Marcu vazand muntele ducandu-se, a facut cu mana semn zicand: Ce faci tu, munte ? Eu nu ti-am zis tie sa pornesti, ci vorbesc cu fratele, dar tu stai la locul tau. Acestea zicand, a stat muntele la locul sau. Iar eu vazand acesta minune, de frica am cazut, cu fata la pamant. Dar el, intinzandu-si mana sa, m-a ridicat si mi-a zis: Au n-ai vazut niste minuni ca acestea in zilele tale ? Iar eu am zis: Nu, parinte. Si a inceput el a se vaita cu amar si a zice: Amar pamantului, ca are pe el crestini, care numai cu numele se numesc, iar cu faptele sunt departe. Si iarasi, a zis: Bine este cuvantat Dumnezeu, Cela ce nu ne lasa sa pierim. Si asa, vorbind noi vorbe duhovnicesti, a trecut ziua aceea si am ajuns spre seara, incepand cantarea psalmilor si rugaciunile. Si, dupa rugaciune, mi-a zis mie Cuviosul: Frate Serapion, oare, nu este vremea ca, dupa rugaciune, cu dragoste si cu multumire, sa gustam noi la masa ? Atunci i-am raspuns lui: Cum voiesti, Sfinte parinte. Si, indata, ridicandu-si mainile spre cer, a inceput a citi psalmul acesta: "Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi (Ps. 22,1)". Si sfarsind psalmul s-a intors spre pestera si a strigat, graind:Pune, frate, masa. Iar eu m-am minunat in mine, pentru ca toata ziua, pe nimeni si nimic n-am vazut in pestera, in afara de Sfantul singur, iar el vorbea catre cineva nevazut si ii poruncea sa puna masa. Si, intrand noi in pestera, am aflat masa si doua scaune si pe masa doua paini albe si moi si poame cu buna cuviinta si doi pesti fripti si verdeturi curate si masline si finice si sare si un vas cu apa, mai dulce decat mierea. Si, sezand noi, a zis SfantuI Marcu: Binecuvinteaza, fiule Serapion. Iar eu am zis: iarta-ma parinte. Si a zis Sfantul: Doamne, binecuvmteaza. Si am vazut indata o mana din cer, intinsa aproape de masa, si insemnand cu cruce cele puse inainte. Iar, dupa ce am mancat, a zis: Ia, frate, acestea de aici. Si eu mult ma minunam ca ingerul Domnului, ca o sluga slujea Cuviosului. Si asa fel de paine si hrana dulce si apa n-am gustat in toate zilele vietii mele. Atunci, mi-a grait mie Sfantul: Vazut-ai, frate, cate bunatati trimite Dumnezeu robilor sai ? Pentru ca in toate zilele, cate o paine si cate un peste mi se trimitea mie de la Dumnezeu, iar astazi, indoit ne-a trimis noua. Si cu o masa ca aceasta, in toate zilele ma hraneste Dumnezeu. Ca, precum ti-am spus, treizeci de ani petrecand la locul acesta, nici o radacina de buruiana nu aflam, ca sa ma hranesc. Iar foamea si setea neputand a le suferi, mancam tarina si beam apa din mare si umblam gol si descult, incat mi-au cazut degetele de la picioare si de cumplitele stihii ale noptii si ale milei, imi degera trupul, noaptea de ger, iar ziua, de arsita soarelui si zaceam la pamant, ca un mort, iar dracii ma impilau, ca pe un parasit de Dumnezeu. Si, dupa ce s-au ispravit acei treizeci de ani, cu porunca lui Dumnezeu, mi-a crescut mie parul acesta, care mi-a acoperit, ca la o fiara, tot trupul meu. Si de atunci si pana astazi, n-au mai putut dracii sa se apropie de mine si nici foamea si setea, gerul si arsita nu ma mai stapanesc pe mine. Si, iata, acum, a sosit sfarsitul vietii mele, pentru care te-a trimis Domnul, ca sfintele tale maini sa-mi ingroape smeritul meu trup. Si mi-a zis, iarasi: Frate Serapion, sa petreci noaptea aceasta fara somn, pentru despartirea mea. Si am stat indata la rugaciune, cantand psalmii lui David. Dupa aceea, mi-a grait Sfantul: Frate Serapion, dupa ducerea mea, sa-mi pui trupul in pestera aceasta si usa pesterii sa o astupi cu pietre, iar tu aici sa nu petreci, ci sa te duci la locul tau. Si eu am inceput a-l ruga, cu lacrimi, zicand: Roaga-te parinte, lui Dumnezeu, ca sa ma iei si pe mine impreuna cu tine. Iar Sfantul a zis: in ziua veseliei mele, nu plange, ci te veseleste; si ti se cade tie a te intoarce la locul tau. Iar Domnul, Cela ce te-a adus pe tine aici, sa-ti daruiasca tie mantuire, pentru osteneala cea placuta Lui. Si sa stii ca nu pe aceeasi carare pe care ai venit aici va fi intoareerea ta, si pe alta, neobisnuita vei ajunge la locul tau. Si mi-a grait, iarasi Cuviosul, zicand: Frate Serapion, mare este pentru mine ziua aceasta, mai mult decat toate zilele mele, pentru ca astazi se desparte suflelul meu de trup si merge, dupa darul lui Dumnezeu a se odihni in locasurile ceresti; astazi, o sa se odihneasca trupul meu de cele multe osteneli. Acestea zicand, s-a umplut pestera de o lumina mai stralucitoare decat soarele si s-a umplut muntele de buna mireasma. Si, apucandu-ma pe mine de mana, Cuviosul a inceput a grai asa: Ramai, pestera intru care am petrecut cu trupul meu, slujind lui Dumnezeu, si, iarasi, voi petrece intru tine pana la Invierea cea de obste. Iar Tu, Doamne, desparte suflelul meu de trup, imbraca-ma pe mine, Doamne, cu haina slavei in infricosata zi a venirii Tale. Ca eu ma duc din viata aceasta vremelnica, iar tuturor celor ce raman pe pamant, le doresc sa se mantuiasca. Apoi, dupa ce a grait acestea, Cuviosul Marcu, intorcandu-se catre mine, m-a sarutat, zicandu-mi:Mantuieste-te si tu, frate Serapion. Hristos, pentru care ai suferit aceasta osteneala, Acela sa-ti dea tie plata in ziua venirii Lui. Si iarasi a zis: Frate Serapion, te jur pe tine cu Domnul nostru Iisus Hristos, sa nu iei ceva din smeritul meu trup, nici macar un fir de par ci, asa cum l-a imbracat Domnul cu par, asa sa-l ingropi; si tu aici sa nu petreci. Acestea Sfantul zicandu-le si eu tanguindu-ma, s-a auzit un glas din cer, graind: Aduceti-Mi Mie pe vasul cel ales din pustie, aduceti-Mi pe lucratorul dreptatii, vino Marcu, vino de te odihneste in lumina bucuriei. Si a zis catre mine Sfantul: Sa plecam genunchii, frate. Si am ingenunchiat. Si, indata, am auzit un glas ingeresc, catre Cuviosul, graind: Intindeti mainile tale. Si acest glas auzindu-l eu, m-am sculat indata si, privind, am vazut sufletul Sfantului, dezlegandu-se din legaturile trupului si cu haina luminoasa, alba, acoperindu-se si la cer inaltandu-se. Inca, am vazut si calea vazduhului catre cer si acoperamantul cerului deschizandu-se. Am vazut si cetele dracilor, stand gata langa cale, si a fost oprit sufletul Sfantului, ca la un ceas in vazduh, pana ce a venit un glas, zicand catre ingeri: Luati si aduceti aici pe cel ce a rusinat pe draci. Si, ducandu-se sufletul Cuviosului spre cer, am vazut o mana intinsa din cer si primindu-l. Dupa aceea, s-a ascuns vederea de la ochii mei. Si era ca la al saselea ceas din noapte si am ingrijit si am asezat trupul Sfantului si am petrecut toata noaptea, rugandu-ma. Iar dupa ce s-a facut ziua, am facut obisnuita cantare asupra trupului si, sarutandu-l cu lacrimi, l-am pus in pestera si am astupat gura pesterii cu pietre si, dupa multe rugaciuni, m-am pogorat din munte, rugandu-ma lui Dumnezeu si chemand pe Sfantul, ca sa-mi fie mie de ajutor la intoarcere. Iar, dupa apusul soarelui, sezand eu sa ma odihnesc, iata acei doi sihastri, care mai inainte mi se aratasera mie, mi-au stat inainte, zicandu-mi: "Cu adevarat, frate Serapion, ai ingropat astazi trupul unui fericit parinte, care s-a invrednicit, mai presus de toata lumea. Deci, sculandu-te, calatoreste noaptea, cand vazduhul este racoros, ca ziua, pentru arsita cea mare, nu este cu putinta a umbla". Iar eu, sculandu-ma, le-am urmat lor, calatorind cu dansii pana dimineata. Iar, cand incepea sa rasara ziua, mi-au zis mie: Frate Serapion, mergi cu pace la ale tale. Si, despartindu-ma de dansii, mi-am ridicat ochii, cautand inaintea mea, si m-am vazut sosind la usile bisericii din manastirea parintelui Ioan, staretul. Si, mult minunandu-ma, am proslavit pe Dumnezeu si mi-am adus aminte de cuvintele Cuviosului Marcu, care imi spusese ca nu pe aceeasi cale imi va fi mie intoareerea de la dansul. Si, auzindu-mi glasul, ava Ioan a iesit degraba si a zis: Ava Serapion, s-a intors la noi, cu Dumnezeu, in pace. Si am intrat in biserica si am spus staretului si ucenicilor lui toate cele ce se facusera si, cu toti, am proslavit pe Dumnezeu. Si a zis catre mine staretul: Cu adevarat, frate, acela a fost desavarsit intru toate. Fie ca iubitorul de oameni si milostivul Dumnezeu, cela ce a primit pe Sfantul Marcu, Acela sa ne primeasca si pe noi smeritii robii Sai, pentru ale lui sfinte rugaciuni. Ca, impreuna cu ava Marcu, marele parinte, sa inaltam slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh". Amin!
|
|
Category:
o scrisoare
Scrisoarea lui Valeriu Gafencu catre Parintele Arsenie BocaHristos a inviat! Prea Cucernice Parinte iubit de sufletul meu, In lupta cu puterile intunericului, cu gandul la Dumnezeu, mi-am gasit pacea in rugaciune. Si-ntotdeauna ma gandesc ca Bunul Dumnezeu, in dragostea-I nemarginita pentru oameni, ne trimite incercarea suferintei, ca prin ea sa ne purificam de pacate, sa ne invatam a renunta cu bucurie la tot ce-i trecator si sa ne indreptam cugetele spre Domnul Iisus Hristos, Mantuitorul nostru. In suferinta m-am putut cunoaste pe mine insumi, mi-am putut cunoaste goliciunea si nimicnicia. Azi ma vad un pacatos, cel mai pacatos om.
Si cand am privit in adancul inimii mele, am gasit acolo darul nepretuit al Iubirii, Izvorul tuturor virtutilor, pe care Dumnezeu l-a sadit in om spre cultivare si desavarsire. Si eu, ca un rob ticalos, am nesocotit o viata intreaga acest dar (…). Azi multumesc din tot sufletul pentru toate suferintele si umilintele prin care mi-a fost dat sa trec, caci ele m-au adus la constiinta pacatului si m-au facut sa inteleg ca singura cale care duce la mantuirea Neamului este Calea evanghelica: Hristos. Cu fiecare mica jertfa de iubire traiesc o bucurie mare, unica. Din renuntari imi culeg multumirea si sufletul mi-i insetat de daruirea totala pentru Hristos (…). De multa vreme am luat hotararea de a trai curat, in Duh crestin. Sunt fericit, caci daca mi-i ingradita libertatea fizica de catre legile omenesti, prin zidurile inchisorii, in schimb Dumnezeu mi-a daruit libertatea sufletului prin trairea Iubirii – si aceasta libertate este bunul suprem pe care l-as fi putut castiga in lumea aceasta plina de desertaciuni (…). Numai in masura in care slujim lui Dumnezeu contribuim la salvarea neamului, la innoirea lui sufleteasca. Caci unul singur e drumul care duce la Inviere: Golgota, jertfa de buna voie pentru Iubire si Adevar. V-am marturisit, Parinte, gandurile acestea , cu bucurie a inimii mele. Stiu ca sufletul Sfintiei Voastre le primeste pe toate cu bucurie si multumire in Domnul (…). Gandul meu de iubire vi-l transmit cu toata caldura sufletului, caci in rugaciunile Sfintiei Voastre imi gasesc odihna. Aici, in Galda, suntem vreo 70 de detinuti. Printre ei sunt oameni care si-au pus la modul cel mai serios problema mantuirii. In Aiud, anii acestia de suferinta si de grele incercari au contribuit in chip unic al zidirea launtrica a neamului a omului nou: Crestinul. Numai Dumnezeu stie. Aici la Galda sunt tocmai cei care inteleg si staruiesc pe calea mantuirii. Ar fi o bucurie sufleteasca rara daca Sfintia Voastra ar veni intr-o duminica aici. Ne-am folosi mult toti de cuvantul pe care ni l-ati marturisit. Cu dragoste in suflet, Va sarut mainile, Valeriu Gafencu Galda, 19 Mai 1946
|
|
|
