Irod vorbeşte în ascuns cu magii, cu gândul de a-l ucide pe pruncul Iisus “Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui.”
Irod căuta să omoare pe Cel născut; dar asta nu mai e furie, ci curată nebunie; căci cele spuse şi cele întîmplate erau de ajuns să-l oprească de la orice încercare ca aceasta. Cele întîmplate nu erau fapte omeneşti; nu erau fapte omeneşti ca o stea să cheme din înaltul cerului pe magi, să-i pornească pe nişte barbari într-o călătorie atît de îndepărtată spre a se închina Celui aflat în scutece şi în iesle şi ca profeţii să-L prezică de demult; toate acestea, precum şi toate celelalte, erau fapte mai presus de om. Totuşi Irod n-a ţinut seama de nici una din ele. Aşa e răutatea! Cade în groapa săpată de ea însăşi; încearcă lucruri imposibile. Uită-te la nebunia lui Irod! De credea profeţia şi de-o socotea de neschimbat, trebuia să ştie lămurit că încerca ceva cu neputinţă; şi iarăşi, de nu credea profeţia şi nu se aştepta să se înfăptuiască spusele ei, atunci n-ar fi trebuit să se teamă şi să se înfricoşeze şi nici să pună la cale viclenia. Deci şi într-un caz şi în altul viclenia lui era de prisos. Apoi era o nebunie fără margini să-şi închipuie că magii au să-l prefere pe el în locul Celui născut, pentru Care făcuseră atîta drum. Când magii ardeau atîta de dragul Pruncului, înainte de a-L vedea, cum mai putea Irod nădăjdui să-i convingă să-L trădeze după ce-L văzuseră şi fuseseră încredinţaţi şi de profeţie? Şi totuşi, deşi erau atâtea motive care să-l oprească de la acest gând, Irod a încercat: „Şi chemînd în ascuns pe magi, i-a întrebat”. îşi închipuia că iudeii vor căuta să scape Pruncul; nici Irod nu-şi putea închipui ca iudeii să alunece în atîta nebunie, încît să vrea să dea în mîinile vrăjmaşilor pe apărătorul lor, pe mîntuitorul lor, pe Cel ce a venit pentru eliberarea poporului. Irod, deci, îi cheamă în ascuns şi-i întreabă, nu de timpul în care S-a născut Pruncul, ci de timpul în care s-a arătat steaua, întinzînd cu multă dibăcie cursa. După părerea mea steaua trebuie să se fi arătat cu multă vreme înainte de naşterea Pruncului, pentru că magii au trebuit să facă multă vreme pe drum ca să ajungă în Palestina chiar în momentul naşterii; că trebuia să I se închine Lui pe cînd era în scutece. Deci steaua li s-a arătat cu mult mai înainte, pentru a arăta că naşterea Lui este minunată şi neobişnuită. Dacă li s-ar fi arătat în răsărit chiar în momentul în care S-a născut Pruncul în Palestina, magii n-ar mai fi ajuns să-L vadă înfăşat în scutece, deoarece călătoria le lua mult timp. Să nu ne minunăm deloc, deci, dacă Irod a poruncit să fie ucişi pruncii de doi ani şi mai mici19; mînia şi teama îl fac să mărească timpul, pentru mai multă siguranţă, ca să nu-i scape nimeni. Aşadar, Irod a chemat pe magi şi le-a spus: ,Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc; şi dacă-L veţi afla, vestiţi-mă, ca şi eu venind să mă închin Lui”. Ai văzut cît de lipsit de judecată a fost Irod? Dacă vorbeşti drept, pentru ce întrebi în ascuns pe magi? Iar dacă vrei să pui la cale o nelegiuire, pentru ce nu-ţi dai seama că magii vor descoperi viclenia ta tocmai pentru că i-ai întrebat întru ascuns? Dar, după cum am spus, cînd un om e stăpînit de răutate face prostii din ce în ce mai mari. Irod n-a spus: „Mergeţi de aflaţi de împărat”, ci: „de Prunc”. Nici numele de împărat nu voia să-l rostească. Dar magii, datorită bunei lor credinţe, nu şi-au dat seama de asta; că nu-şi puteau închipui că Irod ar putea merge atît de departe cu răutatea încît să încerce a vicleni împotriva unei rînduieli atît de minunate a lui Dumnezeu. Au plecat, deci, magii fără nicii o bănuială, gîndindu-se la cele ce ştiau ei şi la cele ce auziseră de la alţii. (Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilia a 6-a la Evanghelia după Matei)
|
Magii îi aduc daruri lui Iisus ca lui Dumnezeu “Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.”
Dar ce i-a făcut pe magi să I se închine? Fecioara nu era cu vază, nici casa nu era strălucită şi nici altceva din cele văzute nu erau în stare să trezească uimirea şi să atragă privirile. Apoi magii nu numai că I s-au închinat, ci, deschizînd vistieriile lor, I-au adus daruri; şi daruri nu ca unui om, ci ca unui Dumnezeu. Că tămîia şi smirna sînt simboluri ale lui Dumnezeu. Ce i-a făcut, dar, pe magi să se închine Lui? Aceea ce i-a făcut să plece din ţara lor şi să facă un drum atît de lung, anume: steaua şi lumina pusă de Dumnezeu în sufletul lor; ele i-au călăuzit treptat spre o cunoaştere mai desăvârşită a lucrurilor. De n-ar fi fost asta, nici nu I-ar fi arătat Pruncului o cinste atît de mare, cînd toate cele din jurul Lui erau sărăcăcioase. Nimic din cele văzute de ei nu era strălucitor şi mare, ci o iesle, o colibă şi o Mamă săracă, ca să vezi descoperită filozofia magilor, ca să cunoşti că n-au venit la El ca la simplu om, ci ca la Dumnezeu şi binefăcător. De aceea nu i-a smintit nimic din cele văzute, ci I s-au închinat şi I-au adus daruri, lipsite de toată greutatea legii iudaice; că nu I-au jertfit oi şi viţei, ci daruri care erau aproape de filozofia Bisericii noastre, adică: credinţă, ascultare şi dragoste. (Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilia a 6-a la Evanghelia după Matei)
|
De unde le-a venit magilor gândul să se-nchine pruncului Iisus
Avem nevoie de multe privegheri, de multe rugăciuni, ca să putem interpreta textul acesta, să aflăm cine erau aceşti magi, de unde au venit, din ce pricină, ce i-a făcut să vină şi în sfîrşit ce e cu steaua aceasta. Ce motiv i-a convins? Nădejdea căror bunătăţi i-a făcut să plece de la atîta distanţă ca să se închine împăratului? Chiar dacă avea să fie împăratul lor, nici aşa plecarea lor n-ar fi fost motivată. Iar dacă Pruncul s-ar fi născut în palatele împărăteşti şi dacă tatăl Lui, împăratul, ar fi fost de faţă, atunci de bună seamă ai fi putut spune că au venit să se închine Pruncului născut, cu gîndul de a cinsti pe tatăl Lui, iar prin asta să atragă asupra lor bunăvoinţa împăratului. Dar aşa, nici nu se gîndeau că este împăratul lor, ci împăratul unui popor străin şi al unei ţări tare departe de ţara lor şi nici nu se aşteptau să vadă un bărbat în puterea vîrstei! Atunci pentru ce au făcut o călătorie atâta de lungă, pentru ce I-au adus daruri, pentru ce au făcut toate acestea cu riscul atîtor primejdii? Într-adevăr şi Irod s-a turburat şi poporul s-a neliniştit, cînd au auzit din gura magilor că au venit să se închine împăratului iudeilor, Care S-a născut. Dar magii n-au prevăzut asta! N-ai nici un motiv să grăieşti aşa. Chiar de-ar fi fost tare proşti, atâta lucru puteau să-şi închipuie că se duc într-o ţară unde împărăteşte un alt împărat şi că dacă vestesc un alt împărat decît împăratul de atunci îşi vor atrage asupra lor moartea. Atunci ce i-a făcut să vină să se închine unui prunc înfăşat în scutece? Dacă ar fi fost bărbat în puterea vîrstei s-ar putea spune că se aşteptau la vreun ajutor din partea lui de venea peste ei primejdie. Dar şi asta ar fi fost cea mai mare prostie, ca un persan, un barbar, care nu avea nici o legătură cu poporul iudeu, să vrea să plece de acasă să-şi părăsească ţara, rudele şi cunoscuţii, ca să se ducă şi să se supună unei împărăţii străine Dacă asta ar fi fost o prostie, apoi cele făcute de ei mai pe urmă ar fi fost o prostie şi mai mare. - Care? - Să plece îndată după ce au făcut o călătorie atît de îndelungată, după ce s-au închinat Pruncului, după ce au tulburat pe toată lumea! La drept vorbind, ce simbol împărătesc au văzut? Au văzut doar o colibă, o iesle, un Copil în scutece şi o Mamă săracă. Cui i-au dus darurile? Pentru ce? Oare era pentru ei lege şi obicei să cinstească aşa pe împăraţii nou născuţi de pe faţa întregului pămînt? Aveau, oare, datoria să colinde mereu toată lumea şi să se închine, înainte de urcarea lor pe tronul împărătesc, celor despre care ştiau că vor ajunge împăraţi, chiar dacă sînt de origine joasă şi neînsemnată? Asta n-o poate susţine nimeni. Aşadar pentru ce I s-au închinat? Dacă s-au închinat pentru nişte cîştiguri imediate, atunci ce se aşteptau să primească de la un Copil şi de la o Mamă nevoiaşă? Iar dacă s-au închinat pentru nişte cîştiguri viitoare, de unde puteau şti că-şi va aminti, de tot ce-au făcut ei, Copilul Căruia I s-au închinat pe cînd era în scutece? Şi dacă şi-ar fi spus că Mama are să-I aducă aminte de toate, apoi nici aşa nu erau vrednici de laudă, ci de pedeapsă, că L-au aruncat pentru atîta lucru într-o primejdie atîta de mare. De altfel se vede din Evanghelie că Irod tulburîndu-se, îl căuta, se interesa de El şi încerca să-L omoare. Cel care vesteşte peste tot locul că va ajunge împărat cineva care în copilărie nu-i decît un simplu muritor, nu face altceva decît să se arunce în ascuţişul săbiei şi să aprindă nenumărate războaie împotriva lui. Dar pentru ce Dumnezeu, ni s-ar putea spune, i-a adus pe magi prin arătarea stelei? - Şi ce-ar fi trebuit să facă? Să le trimită profeţi? Magii n-ar fi primit mărturia profeţilor! Să le trimită gras din cer? Nu l-ar fi luat în seamă! Să le fi trimis înger? Dar şi pe acesta l-ar fi trecut cu vederea! De aceea Dumnezeu lasă la o parte toate aceste mărturii şi, făcînd mare pogorămînt, îi cheamă pe o cale obişnuită lor: le arată o stea mare şi deosebită de celelalte stele, ca să-i minunezi şi prin mărimea şi prin frumuseţea înfăţişării ei, dar şi prin felul mersului ei. Pavel a făcut la fel: elenilor le vorbeşte pornind de la altarul de pe Aeropag, aducînd ca mărturie pe poeţii lor; iar iudeilor, care trăiau pupă lege, le vorbeşte pornind de la tăierea împrejur şi de la jertfe. Pentru că fiecare om iubeşte acelea cu care este obişnuit, de aceea atît Dumnezeu cît şi oamenii trimişi de El pentru mîntuirea lumii se folosesc de ideile şi de faptele cu care lumea era obişnuită. Să nu socoteşti, dar, că e ceva nevrednic de Dumnezeu că a chemat prin o stea pe magi ca să se închine lui Hristos! Dacă gîndeşti aşa, atunci ataci toate prescripţiunile iudaice: şi jertfele şi curăţirile şi începuturile de lună nouă şi chivotul şi însuşi templul. Că toate acestea şi-au luat început din pricina neputinţei lor de a se ridica cu mintea mai presus de cele materiale. Totuşi Dumnezeu, pentru mîntuirea celor rătăciţi, a îngăduit iudeilor să I se slujească prin aceste acte de cult, prin care şi paginii, cu mici deosebiri, slujeau demonilor, pentru ca, depărtîndu-se încetul cu încetul de obiceiul lor, să-i ridice la filozofia cea înaltă. Aşa a făcut şi cu magii; a vrut să-i cheme prin arătarea unei stele, ca să-i înalţe cu mintea mai sus de propria lor gîndire. Pentru că, după ce i-a condus şi i-a călăuzit şi după ce i-a adus lîngă iesle, nu le mai vorbeşte prin stea, ci prin înger. Aşa au ajuns încetul cu încetul mai buni. De unde le-a venit magilor gîndul să se ducă să se închine lui Hristos şi cine i-a îndemnat? După părerea mea, lucrul acesta nu se datoreşte numai stelei, ci şi lui Dumnezeu, Care a pus în mişcare sufletul lor, aşa precum a făcut şi cu împăratul Cir determinîndu-l să elibereze pe iudei din robie. Dumnezeu n-a făcut asta nimicindu-le libera lor voinţă. La fel şi cu Pavel, l-a chemat printr-un glas de sus, iar prin aceasta a făcut cunoscut şi harul Său, dar şi ascultarea lui Pavel. Dar pentru ce Dumnezeu n-a descoperit tuturor magilor naşterea lui Hristos? N-aveau să creadă toţi; aceştia erau mai înclinaţi a crede decît ceilalţi. Nenumărate neamuri au pierit, dar profetul Iona a fost trimis numai la niniviteni; doi tîlhari au fost pe cruce, dar numai unul s-a mîntuit. Vezi-le virtutea magilor nu din aceea că au venit în Palestina, ci şi din aceea că au vorbit cu îndrăznire cu Irod. Ca să nu-i dea impresia că sînt nişte înşelători, îi spun de steaua care i-a călăuzit, de lungimea drumului, grăindu-i cu îndrăznire: “Am venit să ne închinăm Lui”. Nu s-au temut nici de mînia poporului, nici de tirania împăratului. De aceea eu cred că aceşti magi au ajuns şi în ţara lor dascălii concetăţenilor lor. Dacă nu s-au ferit să facă asta în Iudeea, apoi cu atît mai mult au avut curajul să vorbească acasă la ei, mai ales că acum aveau în urechile lor şi cuvintele dumnezeieşti ale îngerului şi mărturia profetului. (Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilia a 6-a la Evanghelia după Matei)
|
De ce era nevoie de o stea, dacă magii ştiau locul naşterii Dar de ce mai aveau nevoie de stea de vreme ce cunoşteau locul naşterii?
Ca să le fie arătat şi Pruncul. Asta n-o ştiau! Casa nu era mare; iar Mama Pruncului era lipsită de strălucire şi necunoscută. Trebuia, deci, ca steaua să-i ducă chiar la locul unde S-a născut. De aceea, îndată ce-au ieşit din Ierusalim s-a arătat steaua şi nu s-a oprit înainte de a ajunge la ieslea naşterii. Minunea a urmat minunii. Amândouă erau pline de minune: şi închinarea magilor şi mergerea stelei înaintea lor; erau îndestulătoare să atragă chiar pe cei cu totul împietriţi la suflet. Dacă magii ar fi spus că au auzit de naşterea Pruncului din gura profeţilor sau că îngerii au vorbit cu ei îndeosebi, n-ar fi fost crezuţi; dar aşa, steaua arătată pe cer a închis gura tuturor, chiar a celor mai neruşinaţi. Mai mult: cînd steaua a ajuns deasupra Pruncului, steaua s-a oprit. Iar ca o stea, cînd să se ascundă, cînd să se arate şi în sfîrşit să se oprească după ce iar s-a arătat, înseamnă că era o stea cu o putere mai mare decît a unei stele obişnuite. Asta a întărit şi mai mult credinţa magilor. De aceea s-au şi bucurat. S-au bucurat că au găsit ce căutau; s-au bucurat că au ajuns vestitorii adevărului; s-au bucurat că n-au făcut în zadar atîta cale. Atît de mare le era dorul de Hristos! Şi venind steaua s-a oprit chiar deasupra capului Pruncului, arătînd că dumnezeiesc este Pruncul. Oprindu-se, steaua i-a făcut să se închine Pruncului, nu ca nişte simpli barbari, ci ca unii din cei mai înţelepţi dintre barbari. Vezi ce rost mare a avut steaua? în afară de profeţie şi de interpretarea arhiereilor şi cărturarilor magii au dat atenţie şi stelei. (Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilia a 6-a la Evanghelia după Matei
|
Steaua (deosebită) care i-a condus pe magi la Hristos Steaua care i-a condus pe magi n-a fost una din stelele cele multe, dar, mai bine spus, după părerea mea, n-a fost nici stea, ci o putere nevăzută, care a luat chip de stea, se vede în primul rând din mersul ei. Nu este vreo stea care să meargă pe cer cum a mers steaua aceasta; noi vedem că şi soarele şi luna şi toate celelalte stele merg de la răsărit la apus; steaua aceasta, însă, mergea de la miazănoapte la miazăzi, că aşa se află Palestina faţă de Persia.
În al doilea rând, şi din timpul în care s-a arătat putem vedea că steaua aceasta n-a fost una din multele stele. Nu se vedea noaptea, ci ziua-n amiaza mare pe cînd strălucea soarele; putere pe care n-o au nici stelele, nici luna; că luna depăşeşte în strălucire pe toate celelalte stele, dar cînd se ivesc razele soarelui, se ascunde îndată şi dispare. Steaua aceasta, însă, prin mărimea strălucirii sale, a biruit şi razele soarelui; strălucea mai tare decît ele; lumina mai puternic, deşi era atîta lumină. În al treilea rînd, se vede că nu era una din celelalte stele, pentru că apărea şi apoi iarăşi dispărea. Pe drumul pînă în Palestina steaua se arăta conducînd pe magi; cînd au ajuns în Ierusalim s-a ascuns; apoi iarăşi, cînd magii au părăsit pe Irod, după ce-i spuseseră pricina pentru care veniseră şi au plecat, steaua iar s-a arătat; şi acest lucru nu poate fi mişcarea firească a unei stele, ci a unei puteri înzestrate cu o raţiune deosebită. Nici nu avea un drum propriu; mergea cînd magii trebuiau să meargă; cînd stăteau ei, stătea şi ea; slujea tuturor celor de trebuinţă. Era ca stâlpul cel de nor din pustie: oprea şi scula tabăra iudeilor atunci cînd trebuia. în al patrulea rînd, se vede bine că nu era o stea precum celelalte din chipul în care a arătat locul unde s-a născut Pruncul. Că n-a arătat locul rămînînd sus pe cer – de altfel nici nu putea să le arate locul de rămînea sus -, ci 1-a arătat pogorîndu-se jos. Ştiţi doar că locul era atît de mic cît putea încăpea o colibă, dar mai bine spus, cît putea încăpea trupul unui prunc; iar o stea obişnuită nu putea să arate un astfel de loc pentru că o stea stă la o înălţime foarte mare şi nu poate să arate un loc atît de mic, nici să-1 facă cunoscut celor care vor să-1 găsească. De lucrul acesta poţi să te încredinţezi uitîndu-te la lună; deşi este cu mult mai mare decît stelele, totuşi pare că este aproape de toţi locuitorii lumii răspîndiţi pe o întindere atît de mare de pămînt. Spune-mi, te rog, cum ar fi putut steaua să arate locul aşa de îngust al ieslei şi al colibei de n-ar fi părăsit înălţimea aceea, de nu s-ar fi pogorît jos şi n-ar fi stat chiar deasupra capului Pruncului? Acest lucru îl lasă evanghelistul să se înţeleagă cînd spune: „Şi iată steaua mergea înaintea lor, pînă a venit şi a stat deasupra unde era Pruncul”. Iată, dar, cîte pricini ne arată că steaua aceasta nu era una din multele stele ale cerului şi că ea nu s-a arătat potrivit legilor care guvernează creaţia văzută. Aş putea fi întrebat: - Dar pentru care pricină s-a arătat steaua? - Ca să mustre nesimţirea iudeilor şi să le ia orice cuvînt de apărare pentru nerecunoştinţa lor. Pentru că Cel născut avea să pună capăt vechii vieţuiri, pentru că avea să cheme întreaga lume la închinarea Lui – că avea să fie închinat şi pe apă şi pe uscat -, de aceea chiar de la început deschide neamurilor uşa, voind să instruiască pe ai Săi prin cei străini. Pentru că iudeii n-au ţinut seamă de profeţii lor, care necontenit le vorbeau de venirea Lui, Dumnezeu a făcut să vină nişte păgîni, dintr-un pămînt îndepărtat, să caute pe împăratul născut printre ei, şi astfel să afle iudeii din gura perşilor ceea ce nu voiseră să afle de la profeţi; şi astfel să se convingă de naşterea lui Hristos, de vor fi oameni cu judecată; dar de se vor împotrivi, să fie lipsiţi de orice apărare. (Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilia 6 la Evanghelia după Matei
|
Naşterea Domnului în cele 4 Evanghelii
Naşterea Domnului în Evanghelia după Matei
“Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: “Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”. Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus. Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: “Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel”. Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor. După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: “Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”. Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: “Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt”. După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt, şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.”
Naşterea Domnului în Evanghelia după Marcu Sfântul Evanghelist Marcu nu vorbeşte despre naşterea Domnului ci începe direct cu botezul Domnului Hristos în Iordan. Naşterea Domnului în Evanghelia după Luca
“În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră precum li se spusese.”
Naşterea Domnului în Evanghelia după Ioan Sfântul Evanghelist Ioan nu vorbeşte despre naşterea Domnului ci are un prolog extraordinar despre naşterea din vecie a Fiului din Tatăl.
|
Profeţii despre Naşterea Domnului Iisus Hristos Facere 49:10 Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele.
Num 24:17 Îl văd, dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi. Deuteronom 18:15 Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi. Isaia 1:3 Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe. Isaia 7:14 Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel. Miheia 5:1-2 Şi acum închide-te cu zid, Bet-Gader! Suntem cuprinşi de toate părţile! Ei lovesc cu toiagul peste obraz pe toate seminţiile lui Israel! Isa 9:6 Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşnicie Ieremia 23:5 Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David Odraslă dreaptă şi va ajunge rege şi va domni cu înţelepciune; va face judecată şi dreptate pe pământ. Osea 6:3 Să-L cunoaştem, să ne sârguim să cunoaştem cine este Domnul! Venirea Lui este sigură ca ivirea zorilor. Că El va veni la noi ca o ploaie timpurie şi ca o ploaie târzie care adapă pământul”. Psalmul 72:10 Împăraţii Tarsisului şi insulele daruri vor aduce, împăraţii arabilor şi ai reginei Saba prinoase vor aduce.
|
Hristos a fost întâmpinat cu răutate şi ispite chiar de la început Hristos chiar de la început a fost întâmpinat de vrăjmăşie şi ispite. Iată că s-a întîmplat aceasta chiar de pe când era în faşă! Abia Se născuse şi tiranul se înfurie; vine apoi fuga şi strămutarea în Egipt; iar Mama, fără să fi făcut vreun rău, fuge în ţară barbară. Toate, ca şi tu auzindu-le, să nu te tulburi, cînd, învrednicit cu o slujire duhovnicească, vezi că suferi necazuri cumplite şi înduri multe primejdii, atunci să nu zici: „Ce înseamnă asta? Ar fi trebuit să fiu încununat şi lăudat, să fiu slăvit şi strălucit, pentru că am împlinit porunca Stăpânului!” Nu, ci ai curaj, ştiind bine că urmarea firească a îndeletnicirilor duhovniceşti este a întîlni la tot pasul numai încercări.
Iată, încercări au venit nu numai peste Mamă şi peste Prunc, ci şi peste barbarii aceia. Ei au plecat pe ascuns ca nişte fugari, iar Mama, care nu trecuse niciodată pragul casei, primeşte poruncă să îndure greutăţile unei călătorii atît de lungi, pentru această naştere minunată şi pentru duhovniceştile ei dureri de naştere. Dar iată încă un lucru minunat! Palestina prigoneşte pe Prunc, iar Egiptul îl primeşte şi scapă pe Cel prigonit. Amîndouă ţările au fost tipuri nu numai pentru fiii patriarhului Iacov, ci şi pentru însuşi Stăpânul. Că multe din cele ce aveau să se întâmple mai târziu cu Domnul au fost vestite mai dinainte de Scriptură, cum a fost cu asina şi cu mînzul ei. Îngerul, dar, s-a arătat, dar n-a vorbit cu Măria, ci cu Iosif. - Şi ce-i spune? - „Sculîndu-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui”. Acum nu mai spune: „Pe femeia ta”, ci „pe Mama Lui”. După ce naşterea s-a săvîrşit, după ce bănuiala a dispărut, iar bărbatul s-a încredinţat, îngerul îi vorbeşte deschis; nu-L mai numeşte pe Prunc copilul lui, nici pe Fecioară femeia lui, ci: „Ia Pruncul şi pe Mama Lui şi fugi în Egipt”. Îi spune şi pricina fugii: „Că Irod vrea să caute sufletul Pruncului” . (Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii la Evanghelia după Matei)
|
Explicare superbă a icoanei Naşterii Domnului – de Pr Dumitru StăniloaieÎn această icoană, întregul mesaj din Evanghelie despre întruparea Mântuitorului din Sfânta Fecioară Maria este surprins împreună cu alte detalii adăugate din Sfânta Tradiţie a Bisericii. Detaliile din icoană se structurează în trei registre: 
I. Partea superioară - aspectul teofanic şi profetic Stânga Centru Dreapta ◦îngeri slăvind pe Dumnezeu ◦raza (steaua)◦muntele (stâncile) ◦înger vestind Naşterea Domnului păstorilor aflaţi pe câmp II. Partea centrală - aspectul tainic Stânga Centru Dreapta ◦magii aducând daruri ◦Pruncul Hristos◦Maica Domnului◦peştera (ieslea)◦boul şi asinul ◦păstorii III. Partea inferioară – aspectul omenesc Stânga Centru Dreapta ◦Dreptul Iosif şezând îngândurat pe o piatră ◦diavolul deghizat într-un păstor (Thyrros) ◦moaşele Salomeea şi Zelemi îngrijind Pruncul Persoane, sensuri şi simboluri ziditoare în icoana Naşterii Domnului I. 1. Raza – arătare a Sfintei Treimi Raza unică ce coboară din semicercul aflat în partea superioară a icoanei semnifică Firea cea Una a lui Dumnezeu, dar care ieşind din stea se împarte în trei pentru a desemna participarea Celor Trei Persoane la iconomia mântuirii. Reprezentarea iconografică a stelei sugerează faptul că aceasta este mai presus de un simplu fenomen cosmic, ea fiind trimisă de către Dumnezeu să vestească magilor Naşterea cea mai presus de fire a unui Împărat Ceresc şi totodată să-i călăuzească spre locul unde s-a petrecut minunea. I. 2. Muntele auster sugerează o lume neprimitoare, ostilă, lumea de după căderea în păcat a protopărinţilor Adam şi Eva și a tuturor urmaşilor lor. Stâncile ascuţite, ilustrate asemenea unor trepte, par a se uni cu cerul, indicând astfel, atât mişcarea de pogorâre a lui Dumnezeu la om, cât şi urcarea omului la Dumnezeu, ambele, posibile odată cu momentul Întrupării Celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi. Întreg pământul pare a tresălta de bucurie. „Întreg a fost între cei de jos, iar de cei de sus nicicum nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins; că pogorârea lui Dumnezeu n-a fost cu mutare din loc, precum nici nașterea din Fecioară primitoare de Dumnezeu…” (Acatistul Buneivestiri, Icos 8 ) „Cerul şi pământul astăzi s-au împreunat; născându-se Hristos, astăzi Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la cer s-a suit.” (Vecernia Praznicului, Litie, glas 1) „Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al Întrupării Tale; că pe Cel neapropiat, ca Dumnezeu, L-a văzut om apropiat tuturor…” (Acatistul Buneivestiri, Condac 9) I. 3. Îngerii sunt reprezentaţi în dubla lor lucrare: doxologia şi vestirea. Unii (în general grupul din partea stângă) se îndreaptă către Izvorul de Lumină aducând laudă neîncetată lui Dumnezeu. Îngerul din dreapta se apleacă spre păstori, vestindu-le acestora Naşterea Împăratului lui Israel. Prezenţa îngerilor mărturiseşte despre dumnezeirea Pruncului. II. 1. Pruncul Hristos este reprezentat fie dormind, fie treaz, privind către Maica Sa. Scutecele în care este înfăşat au forma unor fâşii înguste asemenea giulgiurilor de înmormântare, braţele Sale se încrucişează pe piept în chipul Crucii, iar ieslea în care este aşezat Pruncul are aspectul unui altar – mormânt. Toate acestea prefigurează Moartea şi Pogorârea lui Hristos la iad. Dar „Lumina străluceşte în întuneric, iar întunericul n-a biruit-o.” (Ioan 1, 5) Pentru că Hristos va învia din morți ca un Dumnezeu atotputernic. II. 2. Maica Domnului este înfăţişată stând lângă Prunc, în faţa ieslei, pe jumătate rezemată pe un pat de felul celor purtate de evrei în călătoriile lor. El are culoarea roşie, fiind ilustrat asemenea unui pat împărătesc, pentru a sugera astfel cinstea ce i se cuvine Maicii lui Dumnezeu. Prin această poziție a Maicii Domnului este afirmat iconografic adevărul Naşterii suprafireşti (din Fecioară, fără dureri) a Mântuitorului Hristos, fapt care subliniază, de asemenea, dumnezeirea Pruncului. Cele trei stele aşezate pe cap şi umeri simbolizează fecioria Maicii Domnului dinaintea, din timpul şi de după Naşterea lui Hristos (pururea-fecioria). Expresia chipului ei este una meditativă având privirea îngândurată – atitudine gravă ce anticipează suferinţele pe care le va îndura ca Maică a Celui ce avea să pătimească moarte pe Cruce pentru mântuirea lumii. „Iar Maria păstra toate aceste cuvinte punându-le în inima sa.” (Luca 2, 19). Maica Domnului a fost cel mai înălţător dar pe care omenirea a fost vreodată în stare să-l aducă lui Dumnezeu. „Ce vom aduce ţie, Hristoase? Că te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine, mulţumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioară, Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi.” (Mineiul pe luna decembrie) II. 3. Peştera (Ieslea) Locul Naşterii Fiului lui Dumnezeu nu era un han, ci un loc cu iesle unde se ţineau animalele. Evangheliile nu menţionează peştera, însă reprezentarea iconografică îşi găseşte temeiuri în Tradiţie şi în textele liturgice. Deschizătura întunecoasă a peşterii în mijlocul stâncilor ascuţite închipuie cosmosul căzut, lumea copleşită de păcat prin căderea omului, precum şi iadul, străfundurile întunericului, pe care doar El, Soarele Dreptăţii, le risipeşte odată cu Naşterea Sa. Peştera şi ieslea sunt dovezi ale profundei smerenii a Mântuitorului Hristos. II. 4. Boul şi asinul nu sunt, de asemenea, pomeniţi în Evanghelie, prezenţa lor alături de Prunc (inspirată din evanghelia apocrifă a lui Matei, cap. XIV) sugerează, în acelaşi timp, împlinirea unei proorocii a profetului Isaia: „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul ieslea Domnului său, dar Israel nu mă cunoaşte, poporul meu nu mă pricepe.” (Isaia 1, 3) Prezenţa animalelor trimite, de asemenea, şi către simbolismul viţelului de sacrificiu şi al asinului Împăratului Care intră în Ierusalim. În unele icoane ruseşti apare un cal în locul obişnuitului măgar, necunoscut în Rusia. II. 5. Păstorii sunt înfăţişaţi ascultând mesajul îngerilor. Adesea, unul dintre ei cântă din fluier adăugând, astfel, arta omenească a cântării la corul îngerilor. Ei primesc cei dintâi vestea minunatei Naşteri în mijlocul activităţilor zilnice, fiind, paradoxal, prin simplitatea lor, mai apropiaţi de lumea cerească. Păstorii reprezintă primii fii ai lui Israel (poporul ales de Dumnezeu), care I se închină Pruncului, ei simbolizând începutul Bisericii evreilor, iar magii începutul Bisericii neamurilor. II. 6. Magii sunt reprezentaţi fie pe cai, în drum spre locul Naşterii indicat de stea, fie aducând Pruncului întreitul dar – aur, tămâie şi smirnă -, preînchipuindu-le pe femeile purtătoare de mir, venite la mormânt în dimineaţa de Paşti: ◦ aur – ca pentru Împăratul veacurilor; ◦ tămâie – ca celui ce este Dumnezeu al Universului; ◦ smirnă – ca unuia ce a murit. „Prin darul mirului, ei închipuie starea Ta muritoare, prin aur măreţia Ta împărătească, iar prin tămâie, dumnezeirea Ta întreagă.” (Utrenia Nașterii Domnului, cântarea a V-a, glas VI) Magii sunt înfăţişaţi sub chipul a trei oameni având vârste diferite, acest fapt dovedind că Revelaţia este dată oamenilor indiferent de vârsta lor fizică, dar pe măsura nivelului lor duhovnicesc şi a puterii lor de cuprindere a tainelor dumnezeieşti. Magii reprezintă neamurile păgâne aflate înafara poporului ales. Deşi sunt oameni învăţaţi, ei au, totuşi, de străbătut o cale mai lungă spre cunoaşterea Dumnezeului celui Adevărat. Prezenţa lor dovedeşte faptul că Biserica primeşte şi sfinţeşte ştiinţa omenească în măsura în care aceasta conduce către adevărul de credinţă, către cunoaşterea lui Dumnezeu. III. 1. Dreptul Iosif apare într-un colţ (stânga sau dreapta, în josul icoanei), aşezat deoparte de Preasfânta Fecioară Maria, detaliu iconografic menit să evidenţieze adevărul scripturistic şi învăţătura Bisericii potrivit căreia Hristos S-a născut din Fecioară, Iosif nefiind tatăl Pruncului. Înfăţişarea sa trebuie să sugereze un om înaintat în vârstă (Tradiţia spune că avea 84 de ani). Este reprezentat cu aureolă, aflându-se între drepţii lui Dumnezeu (Matei 1, 19). Dreptul Iosif are o expresie meditativă, îngrijorată, o stare de tulburare pricinuită de Naşterea feciorelnică a lui Iisus. Iosif închipuie pe tot omul slab în credinţă, a cărui raţiune nu poate depăşi hotarele realităţilor văzute, de aici şi dificultatea de a accepta realitatea suprafirească a tainelor În persoana lui Iosif, icoana dezvăluie nu numai drama sa personală, cât drama întregii omeniri care a privit taina, nu prin ochii credinţei, ci ai raţiunii limitate. „Vifor de gânduri necuviincioase având întru sine înțeleptul Iosif s-a tulburat [...], dar cunoscând că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt a zis: Aliluia.” (Acatistul Buneivestiri, Condac 4) Este înfăţişat ascultând de o figură care reprezintă vocea raţiunii neluminate. III. 2. Bătrânul ciudat, înveşmântat într-o piele de animal, stând aplecat de spate dinaintea lui Iosif, îl reprezintă pe amăgitorul Satan, deghizat în chipul unui păstor, care îl hărţuieşte pe Iosif, logodnicul Fecioarei, cu întrebări perfide. Scena este inspirată de Evanghelia apocrifă a lui Iacov unde se spune că cel viclean rosteşte prin intermediul ciobanului Thyrros: „Aşa cum acest toiag [el este îndoit sau rupt, simbol al sceptrului zdrobit al fostei sale puteri] nu va mai putea să dea vlăstare, tot aşa un bătrân ca tine nu mai poate zămisli prunc şi o fecioară nu poate să nască” [dar toiagul a înflorit îndată].lui Dumnezeu. III. 4. Scena îmbăierii Pruncului are la bază pasaje din evangheliile apocrife ale lui Iacov şi Matei (acestea vorbesc despre prezenţa a două femei (Salomeea şi Zelemi) chemate de Iosif pentru a o asista la naştere pe Sfânta Fecioară). Scena îmbăierii Pruncului a stârnit numeroase controverse şi discuţii iscate de justeţea reprezentării ei din următoarele motive: - relatarea îmbăierii nu aparţine evangheliilor canonice; - Pruncul era cu totul curat şi nu avea nevoie de spălare; - Maica Domnului a născut în mod suprafiresc, fără dureri, prezenţa moaşelor fiind de prisos. Argumentele susţinute în favoarea reprezentării scenei îmbăierii au fost următoarele: - faptul că scena nu este menţionată în Evangheliile canonice nu e un motiv pentru a o exclude (nici Intrarea în Biserică a Maicii Domnului nu este menţionată în Noul Testament, dar nu a stârnit respingerea ei în Biserică). Hristos, prin obiceiul îmbăierii, a acceptat de bunăvoie să se supună unui obicei omenesc, aşa cum mai târziu a binevoit să se supună practicii circumciziunii (tăierea împrejur) şi botezului (de care El nu avea nevoie); - niciunul din Sinoadele Ecumenice nu s-a opus cu privire la această scenă; - în perioada iconoclastă, când au fost puse în discuţie atâtea scene iconografice, scena îmbăierii nu a reprezentat o problemă; - nici după iconoclasm, când pictura a devenit un mijloc de exprimare a dogmelor, nu au existat, de asemenea, obiecţii cu privire la reprezentarea acestei scene. Scena scăldatului sugerează faptul că Dumnezeu cel Preaînalt se supune obiceiurilor şi deprinderilor omeneşti, aceasta fiind şi o mărturie a Întrupării reale a Domnului, Care a devenit „întocmai cu oamenii de bună voie” (Utrenia praznicului, Canonul Sfântului Ioan Damaschin, cântarea a IV-a). Scena o prefigurează pe cea a Botezului în apele Iordanului. In icoană, toată creaţia se bucură la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos: cerul (o stea şi îngerii), pământul (munţii, plantele şi animalele) şi în special omenirea reprezentată cel mai desăvârşit în persoana noii Eve, Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului nostru. (Părintele Dumitru Stăniloae, O teologie a icoanei, Editura Anastasia, București, 2005)
|
Cu Hristos în iesle Când a început să ningă, am închis ochii. Ştiam că ceva avea să se întâmple, ceva duios ca dansul fulgilor de nea, ceva curat ca zăpada,… ceva sfânt… Întotdeauna am crezut că noi nu avem pleoape numai pentru a ne acoperi ochii cu ele atunci când ne odihnim, ci le avem, mai ales, pentru a le coborî ca o cortină peste lumea de afară şi a privi înlăuntrul nostru.
Înaintea ochilor mei închişi, s-a deschis larg un cer plin de stele, mii şi mii de stele, aducându-mi aminte de copilăria mea, în care Te căutam pe Tine, Doamne, printre aştri. Apoi, o lumină mare mi-a umplut ochii încă închişi. De pe cer, o stea arzătoare striga cu razele ei către lume, către pământ. Atunci, în ceas de mare taină, …am ştiut că Te-ai născut. Te-am văzut apoi, Iisuse Bun, micuţ, culcat în iesle. Trupuşorul Tău plăpând, înfăşat în scutec curat, se odihnea pe un braţ de paie. Priveai blând în jurul Tău, Iisuse şi mânuţele Tale s-au ridicat către ea, către Maica Ta. Iar apoi, văzând duioşia de pe chipul ei şi fecioria ei întreagă, ai lăsat să-Ţi înflorească pe buze un zâmbet larg. Câtă sfinţenie! Fiul Dumnezeului celui viu, Fiul Tatălui Ceresc zâmbea sfânt Maicii Fecioară. Au venit, mai apoi, magi şi păstori să-Ţi aducă daruri şi să Ţi se închine, iar Tu pe toţi i-ai primit şi i-ai bucurat. Când au plecat ei, am văzut îngeri mulţi coborând din cer, la Tine, Stăpânul lor. Au înconjurat ieslea în care Te aflai micuţ şi au început să-Ţi cânte lin, cu chipuri de lumină: ”Dormi, dormi,… dormi Copile Sfânt!” În clipa aceea, de peste veacuri am strigat eu către Tine şi Te-am rugat să nu adormi: ”Să nu adormi, Doamne! … Aşteaptă-mă şi pe mine, ca vin şi eu… Nu-Ţi aduc aur, smirnă sau tămâie. Nu-Ţi aduc rugăciune vrednică de Tine, nici fapte bune, că sunt săracă … Vin doar şi-mi plec genunchii lângă Tine. Îmi plec fruntea şi inima până la pământ înaintea Ta, Doamne. Am venit să-Ţi spun necazul şi bucuria mea şi să-mi îngrop fărădelegile în fânul din iesle. Să mă asculţi, Bunule, să nu adormi,… Te rog!… Da, Doamne,… Ţi-am adus o jucărie! O ţin strâns în pumni să nu-mi scape.” Apoi, întind mâinile tremurând şi, deschizându-mi pumnii, îmi las sufletul boţit ca o foaie de hârtie să cadă la picioruţele Tale. ” Copilaşule Mare, Te rog să-l primeşti! E strâmb, dar Tu îl poţi îndrepta,… e pătat, dar Tu îl poţi curăţa. Ştiu că nu-i vrednic de Tine, dar e tot ce-Ţi pot da, Doamne! …să nu-l arunci, Bunule!” … Atunci, Tu ai privit înspre mine îndelung şi apoi înspre Maica Ta. Ca răspuns la a Ta privire, Măicuţa Fecioară a luat sufletul meu boţit şi l-a ascuns sub scutecelul Tău. Apoi, am deschis ochii. Zăpada, albă ca hăinuţa Ta, acoperise pământul tot, casele şi pe oamenii care locuiau în ele. Atunci am înţeles că Tu ne-ai strâns pe toţi, şi buni şi răi, sub scutecel, la pieptul Tău micuţ de copil, ca pe cea mai scumpă comoară.
|
Acatistul Sfantului Ioan Botezatorul
Rugaciunile incepatoare : In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau. Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin. Condacele si Icoasele
Condacul 1 :
Prin tine izbavindu-ne de tot necazul, dupa datorita multumire, pe tine aparatorul si fierbinte sprijinitorul nostru te rugam, cel ce ai indraznire catre Domnul, din toate nevoile ne slobozeste pe noi ca sa-ti cantam : Bucura-te, sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !
Icosul 1 :
Inger inaintestatator, al cetelor dreptilor, tu esti Ioane proorocule, ca stralucind cu dumnezeiasca lumina, luminezi pe toti cei ce lauda dumnezeiasca pomenirea ta, si cu fierbinteala si dragoste te maresc si zic catre tine asa :
Bucura-te, stea de lumina purtatoare lumii;
Bucura-te, faclie stralucitoare a toata faptura;
Bucura-te, cadere de pierire demonilor;
Bucura-te, ridicarea pamantenilor celor cazuti;
Bucura-te, lumina necuprinsa de ochii omenesti;
Bucura-te, adanc mare vazut de gandurile credinciosilor;
Bucura-te, ca tu esti povatuitorul mantuirii;
Bucura-te, ca luminezi inimile credinciosilor;
Bucura-te, datatorule de bucurie al crestinilor;
Bucura-te, pierzatorul blestemului pamantenilor;
Bucura-te, prin care se lumineaza faptura;
Bucura-te, prin care se goneste necazul;
Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !
Condacul 2 :
Vazand toti prealuminata vedenia ta, proorocule, si noi zicem ca preamaritul tau chip cu nepriceputa instrainare noua se arata, caci, atingandu-te cu mana de crestetul Stapanului, ai grait asa : Aliluia !
Icosul 2 :
Intelegere din buze intinate, cum este cu putinta a lauda, numele tau, dumnezeiescule Ioane proorocule si cel mai intai tuturor cetelor dreptilor? Ci rugaciune cu cantare aducem tie asa :
Bucura-te, luminatorul vedeniei celei neobisnuite;
Bucura-te, plinirea a multa lumina;
Bucura-te, lauda dumnezeiasca a sfintilor lui Hristos;
Bucura-te, cer cinstit al dreptilor lui Dumnezeu;
Bucura-te, cunostinta fara de numar ce o daruiesti cantaretilor tai;
Bucura-te, sanatate preaminunata impartita credinciosilor;
Bucura-te, minune mult marita de ingeri;
Bucura-te, cel ce esti rana demonilor de mult plans;
Bucura-te, lumina mai stralucita decat soarele;
Bucura-te, zarea focului celui dumnezeiesc;
Bucuraste, luminarea si dulceata credinciosilor;
Bucura-te, povata si lumina orbilor;
Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !
Condacul 3 :
Putere din cer, Ioane proorocule, daruieste noua celor ce laudam infricosatoarea si uimitoarea ta minune cea purta toare de lumina si ca aurul stralucitoare si preamarita, ca luminezi inimile credincioeilor, celor ce cu credinta canta lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 3 :
Toata lumea te are pe tine mare aparator si bun ajutor intru nevoi; pentru aceea ca pe un aparator al credinciosi lor, si grabnic izbavitor, te cinstim pe tine, si intru pomenirea ta daruri ca acestea aducem tie :
Bucura-te, facatorule de multe minuni;
Bucura-te, intelepte datator de porunca noua;
Bucura-te, fierbinte risipitor de vrajmasi;
Bucura-te, mangaietor al firilor celor necajite;
Bucura-te, ca te rogi pentru noi catre Domnul;
Bucura-te, ca tu pe tiranul il gonesti de la noi;
Bucura-te, ca luminezi inimile credinciosilor;
Bucura-te, ca indepartezi gandurile cele pline de rautate;
Bucura-te, fierbinte folositor al bolnavilor;
Bucura-te, margaritarul cel luminat al lui Hristos;
Bucura-te, prin care se lumineaza lumea;
Bucura-te, prin care s-a gonit viclesugul;
Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !
Condacul 4 :
Din toate necazurile slobozesti pe toti, care cu dragoste si bucurie savarsesc pomenirea ta cea purtatoare de lumina, Sfinte Ioane proorocule si botezatorule; caci, ca o faclie purtatoare de stralucire, luminezi pe cei ce lauda pe Dumnezeu cu cantarea : Aliluia !
Icosul 4 :
Soare purtator de lumina, sfesnic cu stralucire de aur, sfinteste, curateste pe cei ce praznuiesc pomenirea ta cea dumnezeiasca, ca se infricoseaza toti, graind tie asa :
Bucura-te, sfesnicul luminii celei neapuse;
Bucura-te, scaun de nematerialnic foc;
Bucura-te, mangaierea sufleteasca a pamantenilor celor necajiti;
Bucura-te, sanatate trupeasca a oamenilor celor bolnavi;
Bucura-te, stalpul de bucurie cel in chip de foc al dreptilor;
Bucura-te, cetate de Dumnezeu sadita, si frmusetea oamenilor;
Bucura-te, carmaci prealuminat celor ce inoata;
Bucura-te, hranitor preamarit al celor flamanzi;
Bucura-te, stea mai luminata decat soarele;
Bucura-te, sfesnic stralucitor cu raze de aur;
Bucura-te, datatorule de daruri inteleptilor;
Bucura-te, ajutatorul celor lipsiti;
Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !
Condacul 5 :
Proorocule, vrand sa mantuiasea Domnul pe pamanteni din inselaciune, ai iesit din pustie ca un Inaintemergator al Domnului si ai inmultit pe pamant darul din destul, sfinte, si toate le-ai luminat cu dumnezeiasea cunostinta; pentru aceea cantam lui Dumnezeu asa : Aliluia !
Icosul 5 :
Vazut-au fiii oamenilor, proorocule, cinstita mana ta, cand s-a atins sa boteze pe Domnul si s-au infricosat, si cantare dumnezeiasca cu buna alcatuire s-au nevoit a canta tie asa :
Bucura-te, slujitorul cel prealuminat al lui Hristos;
Bucura-te, intelepciunea tuturor neamurilor;
Bucura-te, doctore luminat al bolnavilor;
Bucura-te, gonitorul cel infricosator al demonilor;
Bucura-te, frumusetea cea prealuminata a Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, loc preacinstit cu bun miros al lui Dumnezeu;
Bucura-te, minunea minunilor cu multa marire;
Bucura-te, dare cinstita cu multa daruire;
Bucura-te, vas duhovnicesc prealuminat;
Bucura-te, comoara darului cea preacinstita;
Bucura-te, luminatorule al maritilor mucenici;
Bucura-te, podoaba cea cinstita a preotilor;
Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !
Condacul 6 :
Capul tau cel dumnezeiesc taindu-ti-se, Ioane proorocule Irodiada purtandu-l se minuna, ca n-a cunoscut de ce se mustra; si acum ca un inger petreci si cu oamenii vorbesti, iar ucenicii, vazind taierea ta, tanguindu-se, au cantat lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 6 :
Proorocule, cand ai zis : nu sint vrednic a dezlega curelele de la picioarele Celui ce vine dupa mine, s-au infricosat toti auzind acestea, pina cand au vazut pe Acela botezat, si cantand au grait catre tine unele ca acestea :
Bucura-te, margaritar de mult pret;
Bucura-te, gura cantarilor celor cinstite;
Bucura-te, lauda cea dulce a proorocilor;
Bucura-te, arma cea nebiruita a credinciosilor;
Bucura-te, graiul cel frumos al pustnicilor;
Bucura-te, mirul cel cu bun miros al cucernicilor preoti;
Bucura-te, turnul cel nebiruit al credinciosilor;
Bucura-te, faclia cea prealuminata a Bisericii;
Bucura-te, hranitorul saracilor si al strainilor;
Bucura-te, vindecatorul orbilor si al schiopilor;
Bucura-te, piatra scumpa de mult pret;
Bucura-te, faclie mult-luminoasa;
Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !
Condacul 7 :
Mare acoperitor si folositor, ca pe un turn de tarie, te-a aflat pe tine Ioane lumea, cel ce esti mai cinstit decit toti pamantenii, si decat toti dreptii si preacuviosii si arhiereii, ca se spaimanteaza toti cunoscandu-ti viata cea nematerialnica si de aceea canta lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 7 :
Aratat-a faptura noua Stapanul tuturor, prin tine, Ioane, caci, fiind atins crestetul Stapanului de mana ta care tremura, ne-a sfintit pe noi, si a luminat pe cei ce graiesc catre tine unele ca acestea :
Bucura-te, datatorul bucuriei celei dumnezeiesti;
Bucura-te, pierzatorul blestemului inselaciunii celei diavolesti;
Bucura-te, luminarea si lauda stintelor;
Bucura-te, desfatarea si bucuria dreptcredinciosilor;
Bucura-te, trandafir cu frumoase vopsele ale mirosului celui de taina;
Bucura-te, crin cu bun miros;
Bucura-te, vedenie infricosatoare;
Bucura-te, ca umpli de buna mireasma sufletele;
Bucura-te, pazitorul cel nebiruit al pamantenilor;
Bucura-te, scara cea cu buna-suire a credinciosilor;
Bucura-te, prin care se innoiesc cele de jos;
Bucura-te, prin care se inchina cele de sus;
Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !
Condacul 8 :
Vedenie straina daca a vazut Zaharia pentru tine, fiul lui, Ioane proorocule, s-a spaimantat cind a vazut pe Gavriil, de a carui frica a ramas mut pana cind te-ai nascut, si indata a cantat lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 8 :
Cu totul esti tu celor din nevoi straja tare, si ocarmuitorilor slava si stapanie, ca prin tine, Ioane, credinciosii biruiesc toate semintiile vrajmasilor si, laudandu-te, te maresc cu tocmita cantare asa :
Bucura-te, izbavirea si curatirea pacatelor;
Bucura-te, vas cinstit al Domnului;
Bucura-te, cantare infrumusetata a Stapanului;
Bucura-te, cetate de Dumnezeu sadita si rai de hrana;
Bucura-te, loc de Dumnezeu umblat si lumina vietii;
Bucura-te, ca ai inflorit rodul curatiei;
Bucura-te, ca izvorasti raul intelepciunii;
Bucura-te, saditorul livezii celor fara de materie;
Bucura-te, lucratorul odraslei celei nestricacioase;
Bucura-te, prin care ne-am luminat toti;
Bucura-te, prin care s-au mantuit credinciosii;
Bucura-te, ca izvorasti luminarea dreptei credinte;
Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !
Condacul 9 :
Infricosatu-s-a Elisabeta, daca a vazut pe Maica lui Iisus, venind catre dansa la inchinare, si pruncul in pantecele ei cu bucurie a grait : Cel ce luminezi toate, lumineaza-ne si pe noi care cantam lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 9 :
Daca au intrat in urechile lui Zaharia graiurile Elisabetei intelegand dezlegarea celor nevazute ce vor sa fie, toti s-au minunat si au grait asa :
Bucura-te, tainuitorule al celor negraite;
Bucura-te, dezlegatorule al stricaciunii celui intai-zidit;
Bucura-te, datatorul cunostintei de cele ce vor sa fie;
Bucura-te, surpatorul mandriei celor potrivnici;
Bucura-te, reazem si tarie dreptmaritorilor ocarmuitori;
Bucura-te, tarie si folositor credinciosilor domni;
Bucura-te, ca luminezi ochii inimilor;
Bucura-te, ca intuneci gandurile cele rele;
Bucura-te, cantare frumoasa si cu bun miros;
Bucura-te, suflet cinstit al sufletelor celor bune;
Bucura-te, doctorul sufletelor si al trupurilor;
Bucura-te, aratatorul minunilor celor multe;
Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !
Condacul 10 :
Sfinte, izbaveste de toate nevoile pe toti cei ce alearga catre tine, la dumnezeiasca pomenirea ta cea purtatoare de lumina si cu raze stralucitoare; ca ai indraznire catre Dumnezeu, si poti sa izbavesti din nevoi pe cei ce cu dragoste Ii canta Lui : Aliluia !
Icosul 10 :
Zid esti oamenilor, Sfinte Ioane, si turn nebiruit intru razboaie, ca, prin folosirea ta cea nebiruita, se biruiesc taberele vrajmasilor; iar noi, fiind mantuiti graim catre tine unele ca acestea :
Bucura-te, folositorul cel tare al pamantenilor;
Bucura-te, alungatorul cel tare al dusmanilor;
Bucura-te, cel ce biruiesti tabere in zile de razboi;
Bucura-te, cel ce daruiesti sfaturi de taina;
Bucura-te, crin iubitor de mir al mirosului celui de taina;
Bucura-te, trandafirul cel nevestejit al mirosului celui dumnezeiesc;
Bucura-te, ca izvorasti raul vindecarii;
Bucura-te, ca din tine curg paraie minunate;
Bucura-te, steaua care luminezi lumea;
Bucura-te, lumina care luminezi cele intunecate;
Bucura-te, umblarea si taria schiopilor;
Bucura-te, povata si lumina orbilor;
Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !
Condacul 11 :
Proorocule sfinte botezatorule, pentru multimea minunilor tale celor vrednice de lauda, de ti-am aduce cantari si glasuri care sa minuuneze tot neamul omenesc, nimic nu savarsim cu vrednicie, fata de darurile tale, pe care le daruiesti noua celor ce cantam lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 11 :
Purtatorule de lumina si dunmezeiescule Ioane proorocule, cu infricosatoarele si luminatele tale minuni lumineaza si straluceste inima noastra a celor ce cu dragoste aducem tie rugaciuni si graiuri ca acestea :
Bucura-te, folositorul saracilor si al vaduvelor;
Bucura-te, vindecatorule al multor neputinciosi si bolnavi;
Bucura-te, lauda cea dulce a celor necajiti;
Bucura-te, mingaierea frumoasa a celor osteniti;
Bucura-te, intarirea cea preamarita si minunata a credinciosilor;
Bucura-te, proorocia si ingradirea de aparare a Bisericilor;
Bucura-te, ca celor ce inoata tu le esti povatuitor;
Bucura-te, ca te-ai aratat doctor celor bolnavi;
Bucura-te, locul hranei celei fara de moarte;
Bucura-te, pacea vietii celei nestricacioase;
Bucura-te, tarina a pomilor celor infloriti;
Bucura-te, radacina din odrasla pururea vie;
Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !
Condacul 12 :
Sfinte botezatorule, da dar dumnezeiese din cer cantaretilor tai, ca luminezi ca o faclie prealuminata pe cei credinciosi si arzi pe cei ce nu canta cinstitei tale biserici si lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 12 :
Se lumineaza credinciosii de a ta vedere, laudandu-te cu cantari prea marite, caci ca un rai frumos dumnezeiesc si stapanesc, botezatorule sfinte, inmiresmezi sfintind pe cei ce te lauda pe tine cu fierbinteala si-ti canta asa :
Bucura-te, margaritarul cel frumos si de mult pret;
Bucura-te, izvorul cel preafrumos si preabogat;
Bucura-te, vasul cel iubitor de mir ingerilor si oamenilor;
Bucura-te, numele cel scump al proorocilor si al apostolilor;
Bucura-te, sabie infricosatoare asupra ereticilor;
Bucura-te, pecetea celor doua Testamente;
Bucura-te, ca izbavesti din nevoi pe cei robiti;
Bucura-te, ca biruiesti pe cei protivnici credinciosilor;
Bucura-te, floarea cea preafrumoasa a dreptei credinte;
Bucura-te, mirul celor cu bun dar;
Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !
Condacul 13 :
( acest condac se zice de trei ori )
Sfinte Ioane proorocule, dulceata lumii, frumusetea cerului cea impatrit luminata, primind aceasta rugaciune de acum, izbaveste pe toti din toate nevoile, si-i scoate din chinul cel ce va sa fie pe cei ce te lauda cu credinta, cantand lui Dumnezeu : Aliluia !
Sfinte Ioane proorocule, dulceata lumii, frumusetea cerului cea impatrit luminata, primind aceasta rugaciune de acum, izbaveste pe toti din toate nevoile, si-i scoate din chinul cel ce va sa fie pe cei ce te lauda cu credinta, cantand lui Dumnezeu : Aliluia !
Sfinte Ioane proorocule, dulceata lumii, frumusetea cerului cea impatrit luminata, primind aceasta rugaciune de acum, izbaveste pe toti din toate nevoile, si-i scoate din chinul cel ce va sa fie pe cei ce te lauda cu credinta, cantand lui Dumnezeu : Aliluia !
Apoi se zice iarasi Icosul intai
Inger inaintestatator, al cetelor dreptilor, tu esti Ioane proorocule, ca stralucind cu dumnezeiasca lumina, luminezi pe toti cei ce lauda dumnezeiasca pomenirea ta, si cu fierbinteala si dragoste te maresc si zic catre tine asa :
Bucura-te, stea de lumina purtatoare lumii;
Bucura-te, faclie stralucitoare a toata faptura;
Bucura-te, cadere de pierire demonilor;
Bucura-te, ridicarea pamantenilor celor cazuti;
Bucura-te, lumina necuprinsa de ochii omenesti;
Bucura-te, adanc mare vazut de gandurile credinciosilor;
Bucura-te, ca tu esti povatuitorul mantuirii;
Bucura-te, ca luminezi inimile credinciosilor;
Bucura-te, datatorule de bucurie al crestinilor;
Bucura-te, pierzatorul blestemului pamantenilor;
Bucura-te, prin care se lumineaza faptura;
Bucura-te, prin care se goneste necazul;
Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !
si Condacul intai
Prin tine izbavindu-ne de tot necazul, dupa datorita multumire, pe tine aparatorul si fierbinte sprijinitorul nostru te rugam, cel ce ai indraznire catre Domnul, din toate nevoile ne slobozeste pe noi ca sa-ti cantam : Bucura-te, sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !
|
Acatistul Sfantului Ioan Gura de Aur Acatistul Sfantului Ioan Gura de Aur Ioan Gura de Aur - Sfant Ierarh ! (27 ianuarie, 13 noiembrie)
Dupa obisnuitul inceput, se zic: CONDACELE SI ICOASELE
Condacul 1
Pe luminatorul a toata lumea, pe stalpul si intarirea Bisericii, pe povatuitorul pocaintei, pe doctorul si tamaduitorul bolnavilor, pe aparatorul si partinitorul celor necajiti, pe Ioan, trambita cea de aur sunatoare, gura cea de miere izvoratoare, pe dascalul si invatatorul nostru, veniti binecredinciosilor sa-l laudam. Sa aprindem facliile dragostei celei luminatoare si catre dansul sa cadem, aducandu-i aceasta cantare: Bucura-te, Ioane Gura de Aur, prea-luminate invatatorule a toata lumea!
Icosul 1
Luminatorule si invatatorule, Parinte, cel ce cu invataturile tale ai luminat pre toata lumea, lumineaza-ne si pre noi cu rugaciunile tale, ca sa-ti aducem aceasta cantare de lauda:
Bucura-te, Ioane, fericite slujitor al Domnului Iisus Hristos;
Bucura-te, ca din copilarie ai fost binecredincios;
Bucura-te, ca din gura ta rauri de invatatura au izvorat;
Bucura-te, ca prin tine Dumnezeu S-a proslavit;
Bucura-te, ca prin minunile tale inteleptii s-au rusinat;
Bucura-te, ca prin invataturile tale multa lume s-a invatat;
Bucura-te, ca inteleptul Artemie prin tine s-a botezat;
Bucura-te, ca poporul de bucurie catre tine a strigat; Bucura-te, ca ai fugit de slava omeneasca;
Bucura-te, ca ai iubit viata monahiceasca;
Bucura-te, al necajitilor mangaietor;
Bucura-te, Ioane Gura de Aur, prealuminate invatatorule a toata lumea!
Condacul al 2-lea
Dupa trecerea din viata aceasta a maicii tale, ai impartit averea saracilor si, parasind lumea, te-ai salasluit in manastire, unde, dupa multe nevointe si osteneli, te-ai invrednicit a vorbi cu Apostolii Ioan si Petru, al caror dar ai dobandit, si cu care impreuna canti lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Dar de la Dumnezeu ai primit, Sfinte Ioane, a lega si a dezlega pacatele oamenilor; dezleaga dar si lantul greselilor noastre si cu dragostea lui Dumnezeu ne leaga, ca, unindu-ne cu dragoste unul cu altul, sa marturisim pe Dumnezeu in Treime si pre tine sa te laudam asa:
Bucura-te, Ioane, ca in chip ingeresc te-ai imbracat
Bucura-te, ca in manastire fiind tu, multe osteneli ai rabdat;
Bucura-te, ca pe monahul cel cazut tu l-ai ridicat;
Bucura-te, ca darul lui Dumnezeu prin tine a lucrat;
Bucura-te, noule Daniile, ca minunata vedenie ai avut;
Bucura-te, caci cu Apostolii Petru si Ioan ai vorbit;
Bucura-te, ca de la Petru cheile imparatiei ai luat;
Bucura-te, ca Ioan prin scrisoare te-a imbarhatat;
Bucura-te, ca de la Apostoli ai primit sarutare, sfanta;
Bucura-te, ca rabdarea ta a fost nemarginita;
Bucura-te, al pocaintei povatuitorule;
Bucura-te, al bunei credinte invatatorule;
Bucura-te, Ioane Gura de Aur, prealuminate invatatorule a toata lumea!
Condacul al 3-lea
Minunata vedenie ce ti s-a aratat tie, Parinte, a vazut-o si batranul Isihie, imbunatatitul monah; si, povestind fratilor celor iscusiti, se minunau de acest dar pe care te-ai invrednicit a-l primi si cu bucurie slaveau pe Dumnezeu, cantand: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Dumnezeu S-a proslavit prin facerea minunilor tale, Parinte, ca pre multi i-ai vindecat cu rugaciunile tale; pe Arhelau de lepra l-ai curatit, monahului Ioan ochiul i I-ai luminat si pe femeia Cristiana o ai scapat de boala, pe leul cel cumplit cu crucea l-ai omorat; iar noi, acest noian de minuni auzind, te laudam, Parinte, zicand asa:
Bucura-tet doctorul trupului cel fara de plata;
Bucura-te, cel ce toate bolile degrab le-ai vindecat;
Bucura-te, luminatorul ochilor trupesti si sufletesti;
Bucura-te, mustratorul celor faradelege;
Bucura-te, povatuitorul celor gresiti;
Bucura-te, stalpul Bisericii cel neclintit;
Bucura-te, lauda ierarhilor cea preafericita;
Bucura-te, ca intrarmat cu puterea Crucii, duhurile rele ai certat;
Bucura-te, ca nepretuita diadema a preotiei de la Hristos o ai luat;
Bucura-te, Ioane Gura de Aur, prealuminate invatatorule a toata lumea!
Condacul al 4-lea
Se cadea ca lumina aprinsa sa fie pusa in sfesnic ca sa lumineze tuturor. Pentru aceasta, prin randuiala lui Dumnezeu, ai fost adus din pustie in cetate, in slujba Bisericii asezat si prin porunca ingerului sfintit ai fost. Iar la hirotonia ta un porumbel pe deasupra capului tau zbura, pe Gare vazandu-l Flavian patriarhul, impreuna cu cei ce erau de fata, cu frica si cu bucurie au strigat: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Supunandu-te voii lui Dumnezeu ai lasat pustia si pe monahii cei impreuna vietuitori, pe care vazandu-i plangand pentru despartirea ta i-ai mangaiat cu mireasma invataturii tale si i-ai indemnat sa aiba dragoste intre ei. Iar noi, de bucurie pentru alegerea ta, te laudam, zicand asa:
Bucura-te, invatatorul nostru cel bland si sfant;
Bucura-te, cel ce prin randuiala lui Dumnezeu ai primit darul cinstitei arhierii;
Bucura-te, podoaba curatiei, marturisita de aratarea cea minunata a porumbelului celui alb;
Bucura-te, ca de a ta vedenie toti s-au spaimantat;
Bucura-te, ca poporul de bucurie slava Domnului a dat;
Bucura-te, ca pentru sufletele omenesti grija ai purtat;
Bucura-te, caci cu dulci cuvinte pe toti i-ai invatat;
Bucura-te, ca pentru dulceata cuvintelor de popor ai fost iubit;
Bucura-te, ca o femeie Gura de Aur te-a numit;
Bucura-te, al sufletelor omenesti ingrijitorule
Bucura-te, Ioane Gura de Aur, prealuminate invatatorule a toata lumea!
Condacul al 5-lea
Multe sunt minunile tale, Parinte Ioane, caci pe pruncul femeii Zvela cu semnul Crucii l-ai tamaduit si pe femeia cea cu cumplita sa boala o ai tamaduit cu acelasi semn al biruintei si prin stropirea apei o ai ridicat, si de eresul cel pierzator de suflet i-ai scapat, caci cazand capistea a omorat pe toti ereticii care huleau asupra ta, iar ceilalti s-au botezat si cu bucurie slaveau pe Dumnezeu, cantand: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Doctorule si invatatorule, Parinte, tamaduieste patimile sufletelor si trupurilor noastre si ne invata cum sa ne pazim de smintelile ereticilor care si azi hulesc Biserica. Iar tu, prin invatatura ta, sa-i intorci la dreptmaritoarea credinta, ca unindu-ne prin dragoste, sa te laudam pre tine asa:
Bucura-te, doctore, ca pe fiul Zvelei l-ai scapat de fierbinteala;
Bucura-te, ca pe femeia ereticului o ai mantuit de boala;
Bucura-te, ca femeia cu barbatul ei de eres s-au lepadat;
Bucura-te, ca primind ei semnul Crucii in Biserica au intrat;
Bucura-te, ca ereticii asupra ta s-au tulburat;
Bucura-te, ca tu pentru eretici lui Dumnezeu te-ai rugat;
Bucura-te, ca ereticii, pentru hula, pedeapsa au primit;
Bucura-te, ca prin invataturile tale ereticii ramasi s-au botezat;
Bucura-te, ca fostii eretici cu crestinii au cantat;
Bucura-te, al Bisericii lui Hristos pazitorule;
Bucura-te, Ioane Gura de Aur, prealuminate invatatorule a toata lumea!
Condacul al 6-lea
Pentru minunile si invataturile tale, Parinte, ai fost chemat de Arcadie imparatul la scaunul pastoresc al Tarigradului, fara de voia ta; insa silit fiind de porunca imparatului, ai primit scaunul patriarhal, iar boierii, impreuna cu poporul, te-au primit cu dragoste si cu bucurie toti cantau lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Nu ne pricepem ce sa laudam mai mult, Parinte, vrednicia pentru care ai fost ales sau rabdarea pe care ai avut-o dupa primirea scaunului, caci pre cat au fost de multi primitorii, pre atat s-au inmultit si potrivnicii; pentru aceasta si noi, voind a uni amandoua laudele, te laudam, zicand:
Bucura-te, Sfinte Ioane Gura de Aur, ca pentru minunile tale erai de tot poporul laudat;
Bucura-te, ca pentru invataturile tale la scaunul patriarhal ai fost ridicat;
Bucura-te, ca imparatul Arcadie mult te-a iubit;
Bucura-te, ca tot Tarigradul cu bucurie te-a primit;
Bucura-te, ca de sfantul sobor patriarh ai fost sfintit;
Bucura-te, ca pe scaunul patriarhal cu cinste ai fost suit;
Bucura-te, ca fara osebire, pe toti i-ai invatat;
Bucura-te, ca eresurile si toata rautatea o ai dezradacinat;
Bucura-te, ca si pe imparateasa Eudoxia, pentru lacomie, o ai mustrat;
Bucura-te, ca vaduvelor si saracilor ai fost partinitor;
Bucura-te, Ioane Gura de Aur, prealuminate invatatorule a toata lumea!
Condacul al 7-lea
Mustrat-ai, Sfinte Ioane, pe Pavlichie lacomul, cel ce rapise banii ,vaduvei celei sarace, si pe imparateasa Eudoxia, pentru ca luase via vaduvei, o ai certat; pentru aceasta ai fost urat de toti cei ce lucrau faradelegea, iar saracii si napastuitii, pentru dreptatea ce le faceai, te lau-dau si pe Dumnezeu slaveau, cantand; Aliluia!
Icosul al 7-lea
Implinitu-s-au cu tine, Sfinte Parinte, cuvintele Mantuitorului, caci tu pentru dreptate ai fost urat, grait de rau si izgonit de zavistnicii care pizmuiau faptele tale cele bune, printre care, Teofil cel zavistnic, care a izgonit si imprastiat pe nedreptate multime de calugari, si imparateasa Eudoxia, de la care multe ai patimit; iar noi, rabdarea ta vazand, te laudam, zicand asa:
Bucura-te, Sfinte Ioane, caci cu tine cuvintele Mantuitorului s-au implinit;
Bucura-te, ca pentru dreptate de Teofil ai fost urat;
Bucura-te, primitorul calugarilor celor izganiti;
Bucura-te, partinitorul vaduvelor si al saracilor celor asupriti;
Bucura-te, ca pentru via vaduvei, ca si Ilie, pe imparateasa ai mustrat;
Bucura-te, ca imparateasa cu mare manie asupra ta s-a ridicat;
Bucura-te, ca Sfantul Epifanie la izgonirea ta nu s-a invoit;
Bucura-te, ca dupa proorocia ta, pe cale a murit;
Bucura-te, ca si a lui Epifanie proorocie cu tine s-a implinit;
Bucura-te, ca imparateasa cu Teofil, pentru a ta izgonire s-au sfatuit;
Bucura-te, al cuvantului lui Dumnezeu propovaduitorule;
Bucura-te, Ioane Gura de Aur, prealuminate invatatorule a toata lumea!
Condacul al 8-lea
Izgonit fiind, Sfinte, stateai in casele patriarhale, impreuna cu episcopii cei ce erau cu tine, si te mirai de rautatea lui Teofil si de schimbarea imparatului cu manie asupra ta, si ai zis: Fratilor, rugati pe Dumnezeu pentru mine si nu va departati de la bisericile voastre, ca mie mi s-a apropiat vremea de primejdii si, multe necazuri primind, ma voi duce de aici, iar voi pomeniti-ma si pe mine in rugaciunile voastre, cantand: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Adunandu-se sobor nedrept asupra ta, Sfinte, si invoindu-se imparatul Arcadie cu dansii, a crezut clevetirilor lor, si judecat fiind tu la izgonire, te-au dat ostasilor; care, pe ascuns luandu-te, au mers la mare, inotand spre Prenet. Atunci de naprasna s-a facut cutremur mare in cetate ,si au cazut o parte din palatele imparatesti, din care pricina inspaimantandu-se imparatul, si de zarva multimii, a poruncit sa te intoarca inapoi. Alergand poporul inaintea ta, te lauda, spunand unele ca acestea:
Bucura-te, Parinte Ioane, cel ce ai fost izgonit pe nedrept;
Bucura-te, ca pe ascuns ai fost tu scos afara din cetate;
Bucura-te, ca pentru tine poporul mare zarva a facut;
Bucura-te, ca de cutremur o parte din palate s-au surpat;
Bucura-te, ca Teofil cu toti ai lui din cetate au fugit;
Bucura-te, ca imparateasa Eudoxia de spaima s-a imbolnavit;
Bucura-te , pastorule bun, cel ce nu lasi oile tale;
Bucura-te ca imparatul a poruncit sa te intoarca din cale;
Bucura-te, ca poporul dupa tine multe lacrimi a varsat;
Bucura-te, ca intorcandu-te inapoi iarasi scaunul ti-ai luat;
Bucura-te, caci cu cantari de psalmi ai fost intampinat;
Bucura-te, ca intrand in biserica lui Dumnezeu te-ai rugat;
Bucura-te, al oilor lui Hristos preabunule pastor;
Bucura-te, Ioane Gura de Aur, prealuminate invatatorule a toata lumea!
Condacul al 9-lea
Iesit-a intru intampinarea ta poporul, cu cantari si cu faclii ducandu-te in biserica, unde, multumind lui Dumnezeu pentru toate cele primite, te-ai rugat pentru cei credinciosi. Vino, Sfinte Parinte, si in mijlocul nostru si te roaga pentru noi cei ce te laudam pre tine si cantam lui Dumne-zeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Dupa intoarcerea ta, ai pastorit oile lui Hristos pana la o vreme, si iar s-a ridicat furtuna si prigoana asupra ta. Caci prin indemnul imparatesei Eudoxia ai fost scos din biserica si de oameni rai ai fost urmarit ca sa te omoare, si pe ascuns ai fost dus pana la mare si de iubitii tai episcopi petrecut, si dandu-le sarutarea cea mai de pre urma, te-ai despartit de dansii. Iar ei, dupa tine plangand, ne-au invatat sa te laudam, zicand unele ca acestea:
Bucura-te, ca Biserica lui Hristos bine o ai carmuit;
Bucura-te, Sfinte Ioane, ca, putin traind, ani indelungati ai implinit;
Bucura-te, ca Biserica lui Dumnezeu lumii o ai vestit;
Bucura-te, ca a doua oara Eudoxia asupra ta s-a tulburat;
Bucura-te, ca iarasi sobor nedrept pentru tine s-a adunat;
Bucura-te, caci cu nedreptate din Bisterica ai fost scos;
Bucura-te, ca multe chinuri ai rabdat pentru Domnul Hristos;
Bucura-te, ca episcopii si poporul tau pentru tine cu amar au plans;
Bucura-te, caci cu necinste in surghiun de ostasi ai fost dus;
Bucura-te, ca dupa izgonirea ta foc de la jertfelnic a iesit;
Bucura-te, al Bisericii lui Hristos luminatorule;
Bucura-te, Ioane Gura de Aur, prealuminate invatatorule a toata lumea!
Condacul al 10-lea
Ostasii, din porunca imparatului, multa rautate iti faceau, ducandu-te prin vreme de ploaie si prin frig, ca doar vei muri pe cale. Si slabind foarte tare, intr-o noapte, stand la rugaciune, ti s-au aratat Petru si loan, apostolii, care, intarindu-te, au zis: Bucura-te, pastorule bun, de chinuri rabdatorule, caci trimisi suntem de Stapanul Hristos sa te mangaiem in rabdarea ta; caci dupa putin vei trece la odihna, ca in veci sa te bucuri dimpreuna cu noi, cantand: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Pentru dragostea ta, Parinte, doi preoti si un diacon au mers cu tine in surghiun, si au vazut patimirea ta si pe Sfintii Apostoli care ti s-au aratat. Iar la Comani ajungand, Sfantul Vasilisc, Episcopul Comanilor, ti s-a aratat si ti-a zis: Nadajduieste, frate Ioane, caci maine vom fi impreu-na inaintea Imparatului slavei! Asa ca, prin randuiala lui Dumnezeu, ai ramas in Biserica Sfantului Vasilisc, in care ai slujit, si, impartasindu-te cu Sfintele Taine, te-ai dat sufletul in mainile lui Dumnezeu. Da-ne acum, Sfinte, si noua darul tau, ca sa avem dragoste si rabdare in necazuri, ca sa te putem lauda, zicand:
Bucura-te, nevoitorule, ca in izgonire multe necazuri ai rabdat;
Bucura-te, ca Petru si Ioan ca sa te mangaie iarasi s-au aratat;
Bucura-te, ca doi preoti si un diacon, cu tine impreuna au rabdat;
Bucura-te, ca in Comani la Biserica Sfantului Vasilisc ai stat;
Bucura-te, caci cu mare sfintenie in acea biserica ai liturghisit;
Bucura-te, ca, multumind pentru toate, cu Sfintele Taine te-ai impartasit,
Bucura-te, ca, culcandu-te, lui Dumnezeu te-ai rugat; Bucura-te, ca sufletul tau in mainile Domnului l-ai dat;
Bucura-te, ca prin chinuri calatoria ti-ai savarsit;
Bucura-te, ca toti,sfinpi in cer cu mare cinste te-au primit;
Bucura-te, al Imparatiei lui Dumnezeu mostenitorule;
Bucura-te, Ioane Gura de Aur, prealuminate invatatorule a toata lumea!
Condacul al 11-lea
Savarsindu-ti calatoria nevointelor tale, Parinte, te-ai mutat cu bucurie catre cele ceresti, iar mult chinuitul tau trup s-a ingropat cu cinste de iubitii tai ucenici langa moastele Sfantului Vasilisc, in Comani. Intorcandu-se ucenicii pe mare, au mers la Roma Sfantul Inochentie, si, toate cele despre tine spunandu-le lui si imparatului Onorie, acestia se minunau de rautatea zavistnicilor. Insa, dupa tine varsand lacrimi, slaveau pe Dumnezeu, cantand: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Instiintandu-se Sfantul Inochentie si imparatul Onorie de pedepsele ce ai patimit de la imparateasa Eudoxia si de la zavistnicii episcopi, au infricosat prin scrisoare pe Arcadie imparatul, care, vazandu-se inselat, a pedepsit pe toti parasii tai; iar el, pocaindu-se si pentru tine plangand, te lauda, zicand unele ca acestea:
Bucura-te, Sfinte Ioane, dascalul nostru cel bun si invatator desavarsit;
Bucura-te, ca darurile Sfintilor Apostoli ti-au fost drept mostenire;
Bucura-te, ca, rabdand nedreptatea, acum te bucuri de fericire;
Bucura-te, ca dupa tine cetatea cu amar a plans;
Bucura-te, ca si mie, de dorul tau, inima mi se frange;
Bucura-te, gura de privighetoare vesnic cantatoare;
Bucura-te, ca invatatura ta lumineaza lumea ca un soare;
Bucura-te, ca multi, recunoscandu-si greselile, s-au pocait;
Bucura-te, ca zavistnicii tai cu rea moarte au murit;
Bucura-te, al gresitilor ce se pocaiesc iertatorule;
Bucura-te, Ioane Gura de Aur, prealuminate invatatorule a toata lumea!
Condacul al 12-lea
Dupa indelungata vreme, binecredinciosul imparat Teodosie a socotit intr-un cuget cu Sfantul Proclu patriarhul sa aduca Sfintele tale Moaste din Comani la Tarigrad, spre mangaierea poporului. Trimisii, fiind fara multa evlavie, n-au putut ridica acea nepretuita comoara, dar, venind altii si facand indelungate rugaciuni, cu multa evlavie au ridicat sfintele tale ramasite pamantesti, pe care le-au dus la imparateasca cetate, cantand cu bucurie: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Iesit-a intru intampinarea moastelor tale, Sfinte Ioane, imparatul cu toata suita si patriarhul cu tot clerul sau, precum si intreg poporul, cu faclii aprinse si miresme de multe feluri. Cand au ajuns la casa vaduvei, sfintele tale moaste s-au oprit, ca semn ca tu esti parintele vaduvelor si al saracilor. Dupa aceea, in biserica cea mare ducandu-le si in scaunul tau punandu-le, gura ta cea vesnic graitoare a dat pace tuturor si imparatesei Eudoxia iertare, la care cuvinte, tot poporul spaimantandu-se, la pamant a cazut si cu mare evlavie te laudau, zicand:
Bucura-te, ca imparatul cu toata suita in cale ti-a iesit;
Bucura-te, ca toata cetatea cu bucurie te-a primit;
Bucura-te, ca rugaciunii imparatului te-ai plecat;
Bucura-te, caci cu mare cinste scaunul iarasi ti-ai luat;
Bucura-te, ca pe tot poporul I-ai binecuvantatt
Bucura-te, ca Eudoxia prin gura ta iertare a luat;
Bucura-te, ca sfintele tale moaste la loc cinstit sunt asezate;
Bucura-te, ca celor ce alearga la tine le dai iertare de pacate;
Bucura-te, ca pe bolnavi de orice boala ii tamaduiesti;
Bucura-te, ca pentru pacatosii ce se pocaiesc mila mijlocesti;
Bucura-te, chezasuitorul nostru catre Dumnezeu si mijlocitorule;
Bucura-te, Ioane Gura de Aur, prealuminate invatatorule a toata lumea!
Condacul al 13-lea
O, Preafericite Parinte Ioane, bunule si nepomenitorule de rau, dupa cum ai primit rugaciunea imparatului Teodosie si te-ai plecat a merge in cetatea lui si pe popor l-ai binecuvantat, dand iertare celor ce ti-au gresit, asa si acum vino in mijlocul nostru si ne binecuvinteaza pe toti si cu rugaciunile tale dobandeste-ne iertarea pacatelor, ca toti sa ne mantuim si impreuna cu tine ta cantam: Aliluia! (de trei ori).
Apoi se zice iarasi Icosul intai si Condacul intaial Acatistului Sfantului Ioan Gura de Aur.
|
Acatistul Sfantului Ioan Rusu
Acatistul Sfantului Ioan Rusu Rugaciunile incepatoare: In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau. Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin. Troparul, glasul 4: Cel ce te-a chemat pe tine de pe pamant la lumea cea cereasca, tine si dupa moarte, neschimbat, trupul tau, Sfinte. Caci tu in Asia ai fost dus prizonier si acolo te-ai unit cu Hristos, Ioane. Deci pe Acela roaga-l sa mantuiasca sufletele noastre. (de 2 ori). Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si-n vecii vecilor. Taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta prin tine, Nascatoare de Dumnezeu, celor de pe pamant s-a aratat, Dumnezeu intrupandu-se intru unire neamestecata si crucea de buna voie pentru noi luand, prin care inviind pe cel intai zidit, a mantuit din moarte sufletele noastre. Condacul 1: Veniti, credinciosilor, sa-l laudam pe cel care, rob fiind, a stapanit peste patimi! Veniti sa-l laudam pe cel in care s-a oglindit Rasaritul Rasariturilor! Celui care din Rusia a fost adus, ca sa imparta lumii intregi bincuvantarile lui Dumnezeu, sa-i cantam: Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos! Icosul 1: Hranitu-te-ai din tinerete cu lumina adevarului, o, prea minunatule Ioane, sorbind dulceata invataturilor dumnezeiesti. Ai urmat cuvantul Celui Ce a zis: "Cine crede in Mine, sa-si ia cruce si sa-Mi urmeze Mie", si pentru aceasta noi te laudam: Bucura-te, podoaba a Bisericii sobornicesti, Mireasa lui Hristos;
Bucura-te, masa duhovniceasca a celor doritori de curatenie;
Bucura-te, odrasla sfanta a pamantului rusesc trimisa la tainic apostolat;
Bucura-te, mostenitor al infranarii Cuviosilor Antonie si Teodosie de la Pecerska;
Bucura-te, ca ai crescut intr-o familie binecredincioasa;
Bucura-te, ca ai luptat impotriva turcilor hulitori ai lui Hristos;
Bucura-te, ca nu te-ai biruit de deznadejde cand ai primit crucea robiei;
Bucura-te, ca intarit fiind de Dumnezeu ai rabdat batai nenumarate;
Bucura-te, ca scuiparile nu au intinat frumusetea ta launtrica;
Bucura-te, piatra de care s-au sfaramat sfaturile cele nelegiuite ale chinuitorilor;
Bucura-te, ca desi ti-au ars parul si pielea capului, nu te-ai plecat lor;
Bucura-te, ca ai fost vrednic urmas al cetelor de mucenici si mucenite;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos! Condacul 2: "Cine poate sa ma desparta de dragostea Hristosului meu? Ca rob ascult poruncile tale, dar in credinta mea in Domnul Hristos nu imi esti tu stapan. Imi amintesc patimirile Sale si sunt bucuros sa primesc si eu cele mai cumplite chinuri, dar de al meu Iisus Hristos nu ma lepad", i-ai spus stapanului turc, cantand in inima ta: Aliluia! Icosul 2: Au parasit dreapta credinta cei care s-au temut de suferinta si cei iubitori de desfatari, primind invataturile ratacite ale lui Mahomed, dar tu te-ai aratat ca un nou Ilie, neplecandu-ti genunchii la dumnezeu strain. Rugandu-te sa pazesti turma lui Hristos de orice inselare, te cinstim ca pe un parinte al nostru: Bucura-te, ca nu ai cartit impotriva lui Dumnezeu pentru patimirile tale;
Bucura-te, ca ai primit rastignirea voii tale prin loviturile celor ce te prigoneau;
Bucura-te, cel ce unindu-te cu Hristos te-ai asemanat lui;
Bucura-te, ca desi ai fost pus sa traiesti intre animale, ai vietuit ingereste;
Bucura-te, ca prin nevointele tale grajdul se umplea de buna-mireasma;
Bucura-te, ca sfintindu-l prin rugaciune, nu ai primit sa te muti din el;
Bucura-te, ca te impartasesti in fiecare saptamana cu Sfintele Taine;
Bucura-te, ca ai purtat cu sfiala si smerenie numele Botezatorului;
Bucura-te, ca ai purtat in minte si in inima pilda sa jertfelnica;
Bucura-te, ca fara tulburare din furtuna incercarilor ai iesit;
Bucura-te, ca prin statornicia in credinta esti pilda tuturor;
Bucura-te, candela care ai ars cu undelemnul rabdarii;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos! Condacul 3: Nu numai credinciosii au priceput sfintenia vietuirii tale, ci si inchinatorii lui Allah, caci prin rugaciune ai trimis stapanului tau o farfurie cu mancare, din Procopie pana la Mecca, pe care lucru neputand sa-l inteleaga, toti au strigat: Aliluia! Icosul 3: Nimic nu este cu neputinta celor ce cred cu tarie ca Facatorul cerului si al pamantului degraba plineste rugaciunile lor. Chiar de nu am vazut cu ochii trupesti, dar cu inima credem ca ai facut si ceea ce parea cu neputinta, numai pentru a arata stapanului tau si celor dimpreuna cu el puterea Domnului tau. Pentru care iti cantam: Bucura-te, ca nu te-ai indoit in credinta ta, avand nadejde neclintita in Dumnezeu;
Bucura-te, ca de la Procopie la Mecca ai trimis o farfurie cu mancare;
Bucura-te, ca desi turcii au ras de tine, ai simtit binecuvantarea cereasca;
Bucura-te, ca sapanul tau intorcandu-se acasa a inceput sa te cinsteasca;
Bucura-te, ca pana si cei intunecati la minte au priceput sfintenia ta;
Bucura-te, ca la inmormantarea ta au venit chiar si musulmani si armeni;
Bucura-te, din randuiala cereasca farfuria aceea este si astazi semn al minunii savarsite de tine;
Bucura-te, ca dupa multe veacuri aratandu-te femeii la care se afla farfuria i-ai cerut sa o aduca la biserica;
Bucura-te, ca cei care cereau semne si minuni au primit cu prisosinta;
Bucura-te, ca te-ai asemanat proorocilor din legea cea veche;
Bucura-te, stavila care opresti ratacirile si izgonesti lupii de la turma cea cuvantatoare;
Bucura-te, ca pe toti i-ai coplesit prin virtutile si minunile tale;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos! Condacul 4: Nu a tinut Dumnezeu lumina ascunsa sub obroc, ci a randuit ca moastele tale intregi si bine mirositoare sa fie primite de credinciosi ca o pecete a binecuvantarii tale. Pentru care si noi, bucurindu-ne cu cei care s-au atins de ele, Ii cantam celui care da adevarata viata celor care cred in El: Aliluia! Icosul 4: Degeaba a incercat vrajmasui mintuirii, diavolul, sa nimiceasca prin foc moastele tale, caci trupul tau s-a miscat in mijlocul flacarilor ca si cum nu s-ar fi cunoscut moartea. Turcii care au vazut aceasta s-au infricosat si au fugit, lasand in urma odoarele bisericii pe care vroiau sa le fure, iar crestinii s-au umplut de mirare, cantandu-ti: Bucura-te, nou Ilie prin ravna catre cele ceresti;
Bucura-te, ca la fel ca acela te-ai lasat mistuit de dragostea Sfanta;
Bucura-te, ca nu imbracamintea, ci trupul tau ne-ai lasat noua ca acoperamant;
Bucura-te, ca deasupra mormantului tau a stralucit o lumina cereasca;
Bucura-te, ca gasind moastele tale, credinciosii au tresaltat cu duhul;
Bucura-te, ca toti cei ce le saruta, iau binecuvantare;
Bucura-te, ca inchinandu-se lor, gasesc scapare din framantarile lor;
Bucura-te, ca ele sunt marturie ca Domnul pe care L-ai slujit este adevaratul Dumnezeu;
Bucura-te, ca El a dat viata mostelor tale cand au fost aruncate in foc;
Bucura-te, ca trupul tau s-a miscat in mijlocul flacarilor;
Bucura-te, ca a ramas nevatamat, aratand sfintenia ta;
Bucura-te, ca a fost adus in Grecia, pentru a fi martor al minunilor tale;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos! Condacul 5: Cine stie multimea minunilor tale? Cine cunoaste cata multime de oameni ai ajutat spre slava Dumnezeului parintilor nostri? Doar o mica parte din lucrarile tale afland noi, Ii multumim Celui Ce te-a proslavit intre cei iubiti ai Sai, si Ii cantam: Aliluia! Icosul 5: Nou Doctor fara-de-arginti fiind, urmand Doctorului sufletelor si al trupurilor, nu ai pregetat sa sari in ajutorul bolnavilor care te-au chemat cu credinta, ci le-ai adus grabnica tamaduire. Iar noi, auzind acestea, te laudam asa: Bucura-te, impreuna cu Cosma si Damian, cu Chi si Ioan;
Bucura-te, cu toti doctorii fara-de-plata;
Bucura-te, ca nu de la tine, ci de la Domnul ai adus izbavire din dureri;
Bucura-te, vistierie nesfarsita de tamaduiri;
Bucura-te, ca celui paralitic de zece ani i-ai vindecat picioarele;
Bucura-te, ca el nu a sovait a merge la biserica ta sa iti multumeasca;
Bucura-te, ca prin mir ai dat sanatate unei femei bolnave;
Bucura-te, de laudele celor cinci copii ai ei;
Bucura-te, ca asculti rugaciunile copiilor pentru parintii lor;
Bucura-te, ca Atanasia a adus barbatului ei aghiasma si ulei din candela ta;
Bucura-te, ca ungandu-se cu credinta, acestuia i s-a tamaduit pieptul;
Bucura-te, alinatorul durerilor celor in suferinta;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos! Condacul 6: Un bolnav din Atena a refuzat sa primeasca ajutorul doctorului, temandu-se ca isi va pierde viata, dar tu te-ai aratat in vis nepoatei sale, indemnand-o sa-l trimita la acela pentru tamaduire. Auzind ca nu i se va intampla nimic rau si ca vei tine chiar tu mana celui care il va opera, el a primit cu incredere sfatul tau si a aflat tamaduirea, pentru care a cantat Domnului cu multumire: Aliluia! Icosul 6: Vindecand prin harul lui Dumnezeu boli de nevindecat, desi nu ai invatat de la oameni mestesugul doctoricesc, te-ai aratat mai iscusit decat cei ce si l-au insusit pe acesta prin stiinta lumeasca. Iar cei ce cunosc puterea ajutorului tau iti canta: Bucura-te, vas de mir neimputinat si de sanatate izvorator;
Bucura-te, venind in sprijinul celor neputinciosi pe care ii bantuiesc deznadejdea;
Bucura-te, cel ce prin suferintele tale ai primit darul de a alina suferintele celor aflati in nevoi;
Bucura-te, ca ai indepartat chiagurile de sange din capul Vasulei;
Bucura-te, ca unui copil i-ai tamaduit picioarele paralizate;
Bucura-te, ca mama caruia i-ai vindecat copiii a venit sa iti multumeasca;
Bucura-te, cel ce vindeci copiii incercati de boala;
Bucura-te, ca parintii lor alearga la tine cu nadejde;
Bucura-te, ca unei batrane garbove i-ai indreptat spatele;
Bucura-te, ca in chip de doctor te-ai aratat unui medic necredincios;
Bucura-te, ca vindecandu-se de cancer, aceasta a crezut in Dumnezeu;
Bucura-te, ca ai izbavit de o veche suferinta pe preotul care slujea in biserica ta;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos! Condacul 7: "Sfinte Ioane, ma urasti?" - a intrebat cuprinsa de deznadejde Arhondula, parandu-i-se ca rugaciunile ei pentru a avea urmasi nu au avut nici un folos. Tu insa i-ai aparut nu dupa multa vreme si i-ai spus ca sfintii nu urasc pe nimeni, si ca voia Domnului era ca sa se bucure de copii abia dupa doi ani. Iar ea, dupa ce a vazut implinirea cuvintelor tale, i-a cantat lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 7: De multe ori am crezut ca rugaciunile noastre sunt zadarnice, ca pentru pacatele noastre fata Domnului s-a intors de la noi si ne asteapta pierzania, dar la vremea cuvenita El a plinit toate cererile noastre cele bune: Sfinte Ioane, ajuta-ne sa simtim in toate zilele vietii noastre ocrotirea cereasca, ca sa iti putem canta: Bucura-te, reazem al celor impovarati de greutatile vietii;
Bucura-te, ca auzi suspinurile si stergi lacrimile oamenilor;
Bucura-te, cel ce nu te-ai maniat pe Arhondula care a cartit impotriva ta;
Bucura-te, cel ce i-ai spus ca sfintii nu urasc pe nimeni;
Bucura-te, ca deznadejdea care o bantuia i-ai schimbat-o in nadejde;
Bucura-te, ca la vremea randuita de Domnul, ea s-a invrednicit sa aiba copii;
Bucura-te, ca pentru rabdarea ei a fost rasplatita nu doar cu un copil, ci cu mai multi;
Bucura-te, ca ne-ai intarit evlavia fata de cei proslaviti de Dumnezeu;
Bucura-te, podoaba cereasca care nu cruti osteneala pentru a-i sprijini pe oameni;
Bucura-te, folositorul cel prea cald al credinciosilor care cred minunilor tale;
Bucura-te, ca familia ta este Biserica Mantuitorului;
Bucura-te, ca celor ce nu fug de greutatile vietii le dai curajul sa iasa intariti din ele;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos! Condacul 8: Ca o fiara urla Caterina, cand era chinuita de diavol, inspaimantandu-i pe cei care o vedeau, dar a alergat fara sa se indoiasca la ajutorul tau, si aparandu-i in vis i-ai vestit izbavirea. Si noi cadem, sfinte, inaintea ta rugandu-te sa ii eliberezi pe toti cei care sunt robiti de ingerii cazuti, ca sa cante impreuna cu noi Celui Ce a infrant puterile intunericului: Aliluia! Icosul 8: Cazi inaintea tronului Dumnezeirii, Sfinte Ioane, si mijloceste pentru toti cei care suntem ispititi de vrajmasul diavol ca sa primim ajutor in lupta duhovniceasca si sa dobandim tarie in credinta noi, cei ce te laudam: Bucura-te, ca ai gonit pe diavolul care o chinuia pe Caterina;
Bucura-te, ca dupa aceasta, multi demonizati au fost adusi la racla ta;
Bucura-te, purtatorule de Duh Sfant care ai mijlocit tamaduirea lor;
Bucura-te, ca prin lacrimi si nevointe i-ai infricosat pe diavoli;
Bucura-te, caderea nelegiuitilor vrajmasi si ridicarea celor ce lupta cu acestia;
Bucura-te, lant care fereci pe faptuitorul celor rele;
Bucura-te, ca pe cei care sufera de tulburarile mintii ii izbavesti;
Bucura-te, cel ce avand harisma deosebirii vezi lucrarea diavolului;
Bucura-te, ca ne povatuiesti cum sa scapam din cursele lui viclene;
Bucura-te, ca si in vremurile de pe urma vei fi calauza pentru credinciosi;
Bucura-te, ca impreuna cu tot soborul sfintilor vei veghea asupra lor;
Bucura-te, cel ce prin suportarea prigonirii ai ajuns pavaza pentru crestinii prigoniti;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos! Condacul 9: Precum s-a intors fiul cel risipitor la tatal sau, asa si tanarul Tanasia care dupa multe rautati a ajuns sa isi loveasca mama, prin tainica ta mijlocire s-a intors cuprins de pocainta inapoi la dragostea cea fireasca. La fel i-ai cantat Dumnezeului indurarilor: Aliluia! Icosul 9: Multi sunt cei care apuca pe drumuri gresite, iar rudele lor sunt cuprinse de jale. Vino si intoarce-i la slujirea lui Hristos pe cei care au cazut in pacat, fiind prinsi in cursele vrajmasilor si biruiti de patimile ucigatoare de suflet, ca sa iti cante alaturi de noi: Bucura-te, ruda duhovniceasca a Sfantului Stelian;
Bucura-te, cel ce ocrotitor al tinerilor fiind, te intristezi de caderile lor;
Bucura-te, mangaiere prea-dulce pentru parintii fiilor risipitori;
Bucura-te, ca mama lui Tanasis si-a vazut dorinta implinita;
Bucura-te, ca vazandu-si fiul acasa s-a bucurat impreuna cu cetele ingeresti;
Bucura-te, ca te ingrijesti ca cei ce s-au pocait sa nu se intoarca la cele rele;
Bucura-te, ca ii linistesti pe cei care sufera amar pentru caderile celor apropiati lor;
Bucura-te, ca dai nadejde in mila Celui Ce a venit pentru cei pacatosi;
Bucura-te, ca nici o cadere nu poate stavili randuiala lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce ne inveti sa uram pacatul, fara a-i judeca pe cei care cad in el;
Bucura-te, cel ce ne ajuti sa ne vindecam de slabiciunile noastre ascunse;
Bucura-te, ca ne indemni sa ne rugam unii pentru altii;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos! Condacul 10: Desi vaduva care fusese lipita de casa nu ti-a cerut niciodata ajutorul, plangerea a ajuns si la urechile tale, si tu nu ai sovait sa o linistesti, incurajand-o sa se duca la judecata pentru a dobandi ce i se cuvenea. Stiind ca mijlocirea ta este mai tare decat cerbicia judecatorilor iubitori de arginti, te chemam si noi in ajutorul celor nedreptatiti, al celor ce Ii canta Dreptului Judecator: Aliluia! Icosul 10: Arzatoare fiind dragostea ta pentru oameni, nu numai pe cei care au auzit de numele tau ii ajuti, ci si pe multi din cei greu incercati de nevoi. Sa nu ramana departe de mila ta cei pe care ii poti ajuta, ca vazand puterea ta sa iti cante impreuna cu noi: Bucura-te, ca ai ajutat-o pe vaduva pe care rudele vroiau sa o insele;
Bucura-te, ca ai asezat-o in casa care i-a ramas mostenire;
Bucura-te, ca s-au rusinat cei care cugetau viclesuguri cu nerusinare;
Bucura-te, ca ai sarit in ajutorul celei ramase fara ajutor de la oameni;
Bucura-te, ca pe multi altii i-ai izbavit din cursele vrajmasilor;
Bucura-te, ca traiesti fericirea celor insetati de dreptate;
Bucura-te, prigonitorule al celor ce prigonesc;
Bucura-te, luptator destoinic impotriva inselatoriei, furtisagului si nedreptatii;
Bucura-te, cel care rastorni urzelile judecatorilor nevrednici;
Bucura-te, ca esti iscusit judecator si nu te pot insela cei ce ti se roaga cu fatarnicie;
Bucura-te, balanta a Dreptului Judecator spre care alergam in necazuri;
Bucura-te, cel care ii imbraci pe cei saraci si ii hranesti pe cei flamanzi;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos! Condacul 11: De multe ori uitam sa ii praznuim pe cei de care lumea nu a fost vrednica, pe sfintii care au stralucit printr-o vietuire aleasa luminand pamantul. Tu, dar, Sfinte Ioane, te bucuri impreuna cu ei cand cinstim pomenirea voastra si pentru ca v-a randuit ca aparatori ai nostri Ii multumim Domnului prin cantarea: Aliluia! Icosul 11: "Asa sunt uitati prietenii?", l-ai intrebat pe batranul Nicolae care nu si-a adus aminte ca este praznicul tau, iar el auzind blanda ta mustrare a lasat toate ca sa vina si sa se inchine tie, si sa-ti cante impreuna cu cei care te iubesc ca pe un ocrotitor al lor: Bucura-te, ca prin pomenirea ta poti ajuta credinciosilor;
Bucura-te, ca prin tine ni s-a aratat ca sfintii nu trec cu vederea praznuirea lor;
Bucura-te, ca prin aceasta am fost indemnati sa-i cinstim cu si mai multa evlavie;
Bucura-te, ca nu te-ai sfiit sa-l mustri fara de rautate pe batranul Nicolae;
Bucura-te, ca auzindu-te el a venit grabnic la moastele tale;
Bucura-te, ca s-au inaltat catre tine rugaciunile sale smerite;
Bucura-te, cel ce astepti sa avem si noi credinta curata ca a sa;
Bucura-te, ca nu te indepartezi nici de cei care nu stiu sa se roage tie;
Bucura-te, prietenule al celor ce vor sa fii aproape;
Bucura-te, cel ce nevazut calatoresti alaturi de ei pe marea vietii;
Bucura-te, ca ne chemi sa cinstim si noi cum se cuvine pomenirea ta;
Bucura-te, ca le dai credinciosilor cele de trebuinta pentru a veni la biserica ta;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos! Condacul 12: Nu te vom uita, Sfinte. Nu vom uita multimea minunilor tale prin care a stralucit puterea adevaratului tau Stapan. Ajuta-ne ca pana la sfarsitul vietii noastre sa ramanem fii credinciosi ai Sfintei Biserici, ca sa nu incetam lauda: Aliluia! Icosul 12: Slava lui Dumnezeu pentru toate! Slava lui Dumnezeu pentru multimea de Sfinti care au crescut in Biserica Sa, unde a inflorit si Sfantul Ioan Rusul! Nespusa este tresaltarea inimilor noastre cand iti aducem cantari de lauda, Sfinte Ioane, facatorule de minuni: Bucura-te, icoana zugravita de Imparatul Ceresc spre intarirea credinciosilor;
Bucura-te, temei de impacare al celor biruiti de manie si rautate;
Bucura-te, bucurie a celor ce afla de minunile tale;
Bucura-te, dar dumnezeiesc in vietile noastre greu incercate de felurite necazuri;
Bucura-te, cel ce cu negraita dulceata ii indreptezi pe cei nepriceputi;
Bucura-te, dascalul si indrumatorul nostru pe calea virtutii;
Bucura-te, indreptatorul celor fara de socoteala;
Bucura-te, totdeauna izbavitor al celor care te cheama in primejdii;
Bucura-te, cel ce nu ai crutat osteneala pentru a face bunatate;
Bucura-te, ca ne dai ajutor cu imbelsugare in toata vremea;
Bucura-te, ca ne arati noua milele lui Dumnezeu;
Bucura-te, si pregateste-ne sa ne bucuram impreuna cu tine in Rai;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos! Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori) O, Sfinte, Ioane, vlastar al Rusiei si faclie a Bisericii lui Hristos, primeste acum putina noastra rugaciune si nu ne lasa fara raspuns. Desi nu avem credinta celor ce au cerut ajutorul tau si l-au primit cu indestulare, credem ca ne poti ajuta si pe noi, ca sa slavim cu multumire Numele lui Dumnezeu prin laude si cantari: Aliluia! Apoi se zice iarasi Icosul 1: Hranitu-te-ai din tinerete cu lumina adevarului, o, prea minunatule Ioane, sorbind dulceata invataturilor dumnezeiesti. Ai urmat cuvantul Celui Ce a zis: "Cine crede in Mine, sa-si ia cruce si sa-Mi urmeze Mie", si pentru aceasta noi te laudam: Bucura-te, podoaba a Bisericii sobornicesti, Mireasa lui Hristos;
Bucura-te, masa duhovniceasca a celor doritori de curatenie;
Bucura-te, odrasla sfanta a pamantului rusesc trimisa la tainic apostolat;
Bucura-te, mostenitor al infranarii Cuviosilor Antonie si Teodosie de la Pecerska;
Bucura-te, ca ai crescut intr-o familie binecredincioasa;
Bucura-te, ca ai luptat impotriva turcilor hulitori ai lui Hristos;
Bucura-te, ca nu te-ai biruit de deznadejde cand ai primit crucea robiei;
Bucura-te, ca intarit fiind de Dumnezeu ai rabdat batai nenumarate;
Bucura-te, ca scuiparile nu au intinat frumusetea ta launtrica;
Bucura-te, piatra de care s-au sfaramat sfaturile cele nelegiuite ale chinuitorilor;
Bucura-te, ca desi ti-au ars parul si pielea capului, nu te-ai plecat lor;
Bucura-te, ca ai fost vrednic urmas al cetelor de mucenici si mucenite;
Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos! si Condacul 1: Veniti, credinciosilor, sa-l laudam pe cel care, rob fiind, a stapanit peste patimi! Veniti sa-l laudam pe cel in care s-a oglindit Rasaritul Rasariturilor! Celui care din Rusia a fost adus, ca sa imparta lumii intregi bincuvantarile lui Dumnezeu, sa-i cantam: Bucura-te, Sfinte Ioane, alesule marturisitor al lui Hristos! Dupa aceea zicem aceasta rugaciune: Rugaciune: O, Sfinte Ioane, intru tot laudate si de minuni facatorule, primeste aceasta umila rugaciune de la noi, nevrednicii tai robi, caci catre tine ca la un grabnic folositor alergam noi, chemandu-te cu evlavie: vino, Sfinte, si vezi ranile si durerile noastre. Ia aminte la suspinele noastre, ca stim, Sfinte al lui Dumnezeu, ca desi ai patimit greu pentru dragostea lui Hristos, dar prin vietuirea ta ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindca ne-am incredintat ca si dupa mutarea ta la viata cea vesnica a nazuit la ajutorul tau si ti s-a rugat cu credinta, nu a ramas neajutat. Ca cine te-a chemat si tu l-ai trebut cu vederea? Sau cine s-a rugat tie si nu l-ai auzit? Minunile si ajutorul tau, Sfinte, ne-au facut si pe noi, pacatosii, sa alergam la ajutorul tau. Am auzit de minunea pe care ai facut-o trimitand prin rugaciune o farfurie de mancare din Procopie pana la Mecca. Am aflat de vindecarile tale minunate, de multimea de bolnavi care au aflat izbavire din suferintele lor. Credem ca Dumnezeu te-a proslavit prin minuni fara de numar. Oare pe noi ne vei lasa fara ajutor? Sa nu fim noi lepadati de la dragostea ta, Sfinte, chiar daca vietile noastre sunt pline de faradelegi. Aducandu-ne aminte de mijlocirile tale binecuvantate, credem ca tu acelasi esti, Sfinte, astazi ca si atunci, si ca nimeni din cei ce se roaga tie nu ramane fara ajutor. Pentru aceea si noi, fiind scarbiti si in pagube, alergam la tine cu credinta si lacrimi, ingenunchind, si ne rugam tie, Sfinte Ioane, sa te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui Ce n-a trecut cu vederea rugaciunea ta cea jertfelnica, ci te-a ascultat si te-a intarit si te-a primit in cerestile locasuri, Roaga-L sa departeze de la noi dreapta Sa manie, sa apere orasele, satele si toata tara noastra de seceta, de foamete, de furtuni napraznice, de cutremur, de boli si rani aducatoare de moarte, de navalirea asupra noastra a altor neamuri si de razboiul cel dintre noi. Mijloceste, Sfinte Ioane, pastoritilor nostri ravna fierbinte catre Dumnezeu, purtare de grija pentru mantuirea sufleteasca a pastoritilor, intelepciune in purtare si invatatura, cucernicie si tarie in ispite; tuturor carmuitorilor purtare de grija fata de supusi, iar supusilor indeplinirea cu sarguinta a tuturor indatoririlor lor, ca astfel, in pace si cu cucernicie, sa petrecem veacul acesta. Sa ne invrednicim de impartasirea bunatatilor celor vesnice in Imparatia Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine cinste si inchinaciune, impreuna cu Tatal cel fara de inceput si cu Preasfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Rugaciune care se citeste la vreme de boala: Bucurandu-ma de dumnezeiasca marire la care te-ai inaltat, o, Sfinte Ioane, indraznesc sa alerg la ajutorul tau pentru tamaduire. Stiu, Parinte, ca incercarile vin din randuiala lui Dumnezeu. Stiu ca prin boala trupului, sufletul se curateste, si ca rabdarea este rasplatita de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznadejdii imi tulbura mintea si ma departeaza de rugaciune. De aceea dar, o, Sfinte, gasesc alinare in cugetarea la vindecarile tale minunate. Tu ai tamaduit multimea de copii spre bucuria parintilor lor. Tu ai indreptat spatele batranei garbove, tu ai dat sanatate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe batranul Atanasiei care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai indepartat cheagurile de sange din capul Vasulei si l-ai tamaduit pe doctorul necredincios. Stiind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viata mea in mainile tale si mijloceste precum stii mintuirea mea. Daca voia Domnului este sa duc cu rabdare crucea bolii, da-mi putere si ajuta-ma sa nu cartesc din cauza neputintelor. Dar daca Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugaciunile tale, atunci sa ma tamaduiesti fara sovaiala, noule doctor fara-de-arginti, ca vazand aceasta sa-ti multumesc tie si sa-l laud in vecii vecilor pe Doctorul sufletelor si al trupurilor, prin cantarea: Aliluia!
|
Tu zici “Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta? Zilele acestea am citit cateva meditaţii ale Sf. Teofan Zăvoratul, m-au pus însă pe ganduri următoarele randuri:
“ Tu zici “Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta. Aceasta e prima amăgire – să-ţi însuşeşti darurile şi făgăduinţa creştinismului, însă fără nici o grijă pentru a înrădăcia în tine adevăratul creştinism; sau să-ţi adaugi ceea ce nu poţi dobândi decît prin virtutea şi vrednicia cea din lăuntru. Arată-ţi singur că e o amăgire să nădăjduieşti într-o simplă denumire, că Dumnezeu poate ridica fiii lui Avram şi dintr-o piatră şi că poate lua făgăduinţa de la tine oricand, atata vreme cât cele de trebuinţă pentru a avea parte de ea nu sunt îndeplinite degrabă. Mai ales, caută să înţelegi ce înseamnă a fii creştin, uneşte-te cu acest ideal şi vei vedea cât ţine această proptea a orbirii tale.” Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox. Aşa spun majoritatea românilor pe care îi întâlneşti pe stradă. Acum 20 ani, mă uitam la un televizor amărât, alb negru, cum tineretul româniei, striga în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi în faţa catedralei din Timişoara; “ Exista Dumnezeu”, “Dumnezeu este cu noi”. Atunci în viaţa mea s-a întâmplat ceva, mi-am dat seama că nu-i deajuns să spun, cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox. În viaţa mea a avut loc o schimbare, în viaţa multora din tinerii de atunci nu s-a schimbat nimic. Intâlneşti astazi oameni care sunt îngrijoraţi doar de bucata de paine şi de confortul familiei, care îşi pierd zilele in dulceaga rutină a bucuriei de a exista. Nu le pasă de durerile altora, nu-i frămantă sufletul cu întrebări dezmorţitoare. Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox. Trist, dar aceştia sunt creştinii zilelor noastre;oameni care au devenit creştini doar pentru că cineva ia dus la biserică şi ia botezat, iar nu prin asumarea conştientă a învăţăturii ortodoxe în viaţa personală. Cea mai înspăimântătoare primejdie pentru toţi creştinii ortodocşi – apostazia – începe să-şi arate primele roade. Apostazia aceasta seamănă într-un fel cu cea a primelor secole creştine, aşa cum apare ea în Istoria Bisericii si în Vieţile Sfinţilor, dar şi în perioada din nainte de revoluţie, pentru că te desparte tot de Hristos, tot de mântuire, tot de Biserică, dar este mult mai periculoasă astăzi. De ce? Apostazia zilelor noastre a îmbrăcat forme noi, „binevoitoare”, „diplomatice”, „umaniste”„drepturile omului”, etc. Cei care au avut de sufeit în perioada din nainte de revoluţie, spun despre comunism: era tiranic, oprimant şi lucrul aceste era vizibil şi-ţi dădea posibilitatea de a identifica duşmanul şi de a te apăra, de a te împotrivii, de a rezista. Dovadă sunt martirii închisorilor comuniste. Astăzi nu mai este aşa. În numele democraţiei, apostazia, este prezentă peste tot, ne pândeşte ca un fur, la şcoală ( a se vedea încercarea de scoatere a Sfintelor Icoane din sala de curs), la locul de muncă şi chiar prin casnicii noştrii, părinţi fraţi şi surori. Nu iartă pe nimeni. Absolut toţi suntem in vizorul ei. Adevăratul creştin ortodox al zilelor noastre este hărţuit din toate direcţiile. Astăzi nu se mai strigă “ Exista Dumnezeu”, “Dumnezeu este cu noi”, se strigă altceva. Oare pentru ce s-a întrupat, răstignit şi înviat Domnul Iisus? Pentru confortul nostru, pentru mărirea salariilor pe care să le cheltuim pe lucruri trecătoare?! Orice drept măritor creştin ortodox ştie că nu. Ceea ce este şi mai trist, este că omul zilellor noastre nu mai sesizează că a păcătuit în faţa lui Dumnezeu, că a călcat poruncile Bisericii şi ale Mântuitorului Hristos, săvarşeşte păcatul şi apoi, nepăsător se bucură mai departe de viaţă fără frământări şi mustrări de conştiinţă. Părintele Paisie Aghioritul numea lumea de astăzi “Generaţia nepăsării”, zicând că “nepăsarea faţă de Dumnezeu aduce nepăsarea faţă de toate celelalte” Într-adevăr datorită nepăsării astăzi asistăm la multiple lepădări; lepădări de dragoste pentru semenii noştrii, lepădări de curaj, lepădări de dreptate, lepădări de adevăr, lepădări de credinţă, lepădări de Biserică. Sfantul părinte Ignatie Briancianinov spune: “ In vremurile din urmă oamenii vor cădea din duh in trup, din vieţuirea cea duhovnicească în vieţuirea cea trupească. Vor uita cu desăvarşire de cer şi de veşnicie. Se vor ocupa întru totul de organizarea treburilor pămanteşti, vor căuta să-şi facă o societate şi un trai perfetc pe lume. Vor căuta să aducă raiul pe pământ. Şi-n lumea asta vor uita cu desăvarşire de Dumnezeu Îşi vor satisface poftele în cea mai mare parte a lor…” Dacă asistăm astăzi la atatea lepădări, acestea nu se datorează numai lor, celor ce s-au lepădat, ci în mare măsura, cred, şi acelora care puşi să fie călăuză, au iubit greşit pe Dumnezeu şi nu au dat exemplu de trăire cu Hristos. Cineva îmi spunea că a ascultat o caseta cu predica unui fost preot ce a trecut la baprişti şi că în aceea predică respectivul mărturisea că până nu a trecut la baptişti, fuma, înjura şi făcuse multe grozăvii. Cine era de vină pentru toate acestea? Binenţeles, Ortodoxia. Poate că am păcătuit, dar mi-am zis: “Bine că a plecat”. Ortodoxia noastră, cu adevărat, astăzi este supusă unui tir teribil care loveşte în ea Deci a spune doar “Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox” nu-i deajuns. A fi creştin ortodox înseamnă a gandi potrivit cu învăţătura dreaptă, a respecta Cuvantul lui Dumnezeu şi al lăuda pe Dumnezeu potrivit învăţăturii sănătoase. A fi creştin ortodox, înseamnă a fi căutător de Hristos şi de fraţi. “Dar nu este uşoară această slujbă. Greutăţile ei ni le arată şi istoria lui Iosif. Iosif a căutat pe fraţii săi, dar ce s-a întamplat cand i-a aflat? Fraţii l-au întampinat de departe cu batjocuri, strigand:”Iată vine visătorul” (Facerea 37,19) Aşa se întâamplă – şi se va întâmpla – şi cu noi. Pe căutătorii de fraţi, lumea şi oamenii cei lumeşti îi întâmpină cu batjocuri. Când te apropii de oamenii cei lumeştii cu chemările mântuirii, de departe te întâmpină cu batjocuri ca acestea: Iată vine „pocăitul”!….iată vine iar ”sfântul acela” …” ( Părintele Iosif Trifa ) Dragul meu, poate că nu am reuşit să mă fac înţeles, poate că ţi se va părea că am fost părtinitor, dar nu uita: Nu-i deajuns să spunem;” Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox.”, dar în acelaş timp să mergem la Biserică doar la Paşti şi la Crăciun. “Uită-te în jurul tău şi cântăreşte ceea ce vezi, dar nu te grăbii, chiar dacă va trebui să“ratezi” o zi de distracţie…… Prea mulţi dintre noi am zidit câte un dumnezeu pe care îl purtăm cu noi oriunde mergem. Un fals dumnezeu care este gata să ne ierte tot ce facem, căruia nu trebuie să te rogi niciodată, care nu-ţi cere să posteşti, care îţi acceptă cu stoicism toate patimile şi toate mizeriile tale….” ( Monahul Neofit – Rugăciuni către tineri).
|
“Sa ne impartasim cu Dumnezeu, sa ne cuminecam unii de altii!”Postat de admin pe 15 Dec 2009 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Parinti si invatatori, Tâlcuiri ale textelor scripturistice Print OSPATUL CERESC SI PRETEXTELE NOASTRE. DOUA PREDICI REMARCABILE LA DUMINICA CELOR POFTITI LA CINA Parintele Gheorghe Holbea – 13 dec 2009, Predica la Duminica celor chemati la cina
Ierom. Marcu (Man. Putna) – 13 dec 2009, Parabola impotriva pretextelor
|
Toţi împreună la Sfânta Liturghie Mă gândeam odată cum ar fi să stau la Sfânta Liturghie, iar în Biserică să fie numai persoane pe care le cunosc. Cum ar fi ca toată biserica să fie plină de prieteni, cunoştinţe, rude, părinţi, colegi, profesori, vecini, etc. şi toţi să ne ştim unii cu alţii, oriunde întorci capul să vezi o faţă cunoscută.
E ciudat uneori când mă duc duminica la Biserică şi conştientizez că o parte din cei dragi ai mei în acel moment fac altceva, se duc în alte locuri. E ciudat pentru că realizezi că alţi oameni nu acordă aceeaşi importanţă lui Dumnezeu şi Bisericii cum i-o acorzi tu, şi prin asta îţi scade puţin entuziasmul, îţi răceşte cu câteva procente credinţa. De aceea Biserica suntem noi toţi, din acest motiv ne spun Sfinţii Părinţi că dacă suferă un mădular al trupului suferă tot trupul. Mi s-a întâmplat să fiu la miezul nopţii, de revelion, în Biserică iar o parte din prietenii noştri să fie la petreceri. Ceva era ciudat, nu mă puteam bucura cu toată inimă, mă durea că alţii nu-L cunosc pe Dumnezeu, că Biserica era aproape goală. Raportând această experienţă la un meci de fotbal în care tot stadionul îşi susţine în cor echipa, toţi având acelaşi sentimente: de bucurie când echipă dă gol, de mâhnire când ratează, de întristare când pierde… Atunci înţelegi ce-nseamnă ca sentimentele tale să mai fie şi-n inimile a 30 000 de oameni. Mi-aduc aminte cum la meciurile de fotbal din Spania tot stadionul de 80-100 de mii de oameni strigă în cor: “Aiiiiiiiiii” când echipa lor ratează, ca şi cum ar avea o singură voce. Cam aşa ar trebui să fim şi noi în Biserică, toţi să avem aceleaşi gânduri, aceleaşi năzuinţe, sentimentele din inimile noastre să se regăsească şi la sutele sau miile de oameni din viaţa noastră, pe care îi întâlnim zilnic. Mi-ar fi mult mai uşor să mă rog lui Dumnezeu când sunt în Biserică văzându-i pe cei dragi lângă mine, e deajuns să le văd chipul frumos şi să-mi aduc aminte de toate problemele şi bucuriile pe care le au, şi să-i pot cere Domnului să-i sprijine. Eram aseară la cumpărături printr-un hypermarket şi mă uitam la feţele oamenilor şi mă gândeam: pentru mine ei toţi sunt străini, dar Hristos Domnul îi cunoaşte pe fiecare dintre ei, le ştie şi cel mai adânc colţişor al inimii, le cunoaşte toată viaţa şi gândurile. Eu trec pe lângă ei foarte uşor, dar ce m-aş bucurat să-mi fie prieteni! Aşa e şi-n Biserică, mai ales pe la oraş, suntem străini unii de alţii, suntem aşa apropiaţi fizic dar aşa departe sufleteşte, deşi stăm sub acelaşi acoperiş, sub privirile Pantrokratorului, gândurile noastre nu se întâlnesc. Va veni o vreme când toţi vom fi în faţa lui Dumnezeu în acelaşi gând, cu aceleaşi năzuinţe.
|
Mănăstirea Voroneţ iarna (poze făcute la Crăciun în 2008) #gallery-1 { margin: auto; } #gallery-1 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 25%; } #gallery-1 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-1 .gallery-caption { margin-left: 0; }
|
“Accesorii” ale bucuriei de Crăciun De câteva zile ascult la radio multe melodii de Craciun frumoase care-mi dau o anumita stare “de bine” aş putea-o numi. În aceste cântecele (americane în mare parte) se vorbeşte despre reni, zăpadă, frig, familie, Moş Crăciun, poveşti de dragoste, copii şi multe altele. Clopoţeii şi ritmul vesel al melodiilor te fac să intri într-o anumită atmosferă, te ajută să-ţi aduci aminte de peisaje de poveste, de Moş Crăciun care coboară pe hornul şemineului, de derdeluş, de sania trasă de reni plină cu cadouri purtată prin aer către toţi copiii lumii..
Cu toate aceste melodii care mi-au invadat mintea: “Jingle bells”, “Rudolph the rednoise reindear”, “It’s Christmas”, “Santa Claus is coming…”, “I’m dreaming of white Christmas” şi multe altele, sâmbătă am fost la petrecerea de Crăciun organizată de către firma la care lucrează soţia mea pentru toţi copiii angajaţilor. Petrecerea a avut loc dimineaţă la ora 11, au venit mulţi copii, însoţiţi de părinţi, bunicuţe, bunici, prieteni, sau mătuşele. O firmă specializată a avut grijă să creeze o atmosferă frumoasă cu jocuri, cu cântecele, cu jucării, balonaşe, la final totul culminând cu venirea lui Moş Crăciun. O altă firmă a asigurat mâncarea caldă şi băutura pentru toţi invitaţii. O atmosferă plăcută, dar aceastea petrecere intitulată “de Crăciun” nu a amintit nici măcar în treacăt de ce sărbătorim Crăciunul pe 25 decembrie. Nu a amintit nici prin decor nici prin atmosferă. Ceva la această petrecere era în neregulă, toţi ar fi trebuit să fim fericiţi doar prin prisma faptului că suntem la o petrecere de Crăciun. De ce? nu ştiu. Aaaaaaa de fapt ştiu, pentru că sărbătoarea Crăciunului este una de bucurie, de bună înţelegere, de adunare a familiei împreună… Dar de ce? Se evită foarte frumos răspunsul. Toate magazinele sunt pregătite de Crăciun încă din noiembrie, cu decoraţiuni fel de fel, care mai de care mai atrăgătoare, toţi încearcă să creeze o anumită atmosferă de sărbătoare, pentru a ne face pe noi să cumpărăm mai mult şi pentru un motiv întemeiat. Crăciunul societăţii moderne din 2009 este unul fără Hristos şi în afara Bisericii. Oare cum ar fi să ajungi la o nuntă unde sunt prezenţi 2-300 de invitaţi, într-un restaurant extraordinar de frumos, decorat superb, iar mirele şi mireasă să lipseasă? Să aştepţi o oră, două, trei şi mirii să nu mai vină. Oare se mai pot bucura părinţii, prietenii, rudele sau colegii de cei doi miri? Mai pot ei oare dansa şi sărbători? E frumos că a venit Moş Crăciun la această petrecere pentru copii, dar era bine dacă li se vorbea şi de Domnul nostru Iisus Hristos, dacă li se povestea şi lor cum s-a născut la Betleem, de ce s-a născut, cine e defapt El, şi multe altele. De ce sărbătorile de iarnă sunt cea mai frumoasă perioadă din an pentru miliarde de oameni din lumea aceasta? De ce e Crăciunul o sărbătoare aşa de minunată? Braduţul împodobit de Crăciun, clopoţeii, coroniţele de brad, căciuliţele cu moţ roşu, vâscul, cadourile, mâncărurile alese, etc. toate sunt frumoase, dar toate sunt “accesorii” ale bucuriei şi nu bucuria în sine. Când s-a născut Sofia, fetiţa noastră, noi nu ne-am bucurat de pătuţul pe care i l-am pregătit, de hăinuţele frumoase sau de jucuriile vesele şi colorate, ci de Sofia. Toate, fără ea, ar fi fost în zadar. Sofia dă văloare la tot ce aveam în casă pentru ea, şi nu invers. Dacă mâine Sofia n-ar mai fi, jucăriile ei nu m-ar bucura cu nimic. Sofi dă văloare la toate “accesoriile” din casa noastră, pentru că e persoană, pentru că e vie, pentru că omul e o mare taină chemat să se asemene cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Domnul nostru cel Bun. Ce rost au toate fără Hristos? Cum să mă bucur de Crăciun fără să-mi aduc aminte că Dumnezeu S-a făcut om, asemenea ca şi mine, şi e dea dreapta mea, îmi ascultă rugăciunile şi nu mă lasă niciodată la greu. Accesoriile bucuriei sunt semne văzute ale bucuriei naşterii Domnului Hristos din Maica Domnului, şi nu bucuria în sine. Petrecerea de Crăciun la care am participat promova o bucurie firavă, neîntemeiată pe ceva profund şi real, neîntemeiată pe o persoană sau pe o relaţie dintr Persoane. Părintele Stăniloae, cel mai mare teolog al secolului xx spunea că bucuria adevărată, cea care rămâne şi care schimbă un om, e bucuria care vine din relaţia cu oamenii. Bucuria promovată de aceste “acceosorii” moderne e limitată, pământească, neavând perspectiva veşniciei, a împărăţiei cerurilor. Aceste “accesorii” ale bucuriei Crăciunului ar trebui să pregătească atmosfera Naşterii Domnului, să vestească bucurie la toată lumea că Dumnezeu s-a făcut om, aşa cum o fac colindele noastre româneşti.
|
Postat de admin pe 14 Dec 2009 la 03:23 am | Categorii: Hrana duhului - cuvinte tari, texte esentiale, Tâlcuiri ale textelor scripturistice Print 
“De foarte multe ori pretindem de la cei “mari” ai popoarelor să arate prin fapte ceea ce noi înşine refuzăm să împlinim înăuntrul familiei noastre sau în spaţiul limitat al activităţii noastre. Cât de minunat ar fi însă, dacă în paralel cu “înaltele noastre pretenţii”, “am săpa” înăuntrul conştiinţei noastre şi am începe să forjăm eul nostru cel rău“. 
Arhimandritul Ioil Konstantaros, Predicator al Sfintei Mitropolii de Driinupole, Pogoniani şi Koniţa:Lectura apostolica din Epistola catre Efeseni 4, 1-7Epistola către Efeseni este şi ea o epistolă a captivităţii. Adică este o epistolă de Dumnezeu insuflată pe care predicatorul lumii a scris-o fiind închis în temniţa din Roma pentru iubirea şi slava Domnului Iisus. Ca un adevărat apostol şi autentic lucrător al Sfintei Evanghelii, se nelinişteşte ca nu cumva credincioşii, cărora le-a propovăduit şi L-a predat pe Hristos, să îngăduie să existe între ei tulburări şi schisme, ci “să se nevoiască a păzi unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Efeseni 4, 3). Aceasta este cea mai mare prioritate: unitatea Duhului. Toate harismele slujesc acestui scop principal, când desigur funcţionează corect şi nu “antagonist”. Când funcţionează spre zidirea Trupului Bisericii, iar nu egoist. Deoarece într-adevăr toţi constituim, trebuie să constituim, “un singur trup”. Un singur “Duh” să dăruiască viaţă şi să conserve acest trup duhovnicesc. “O singură nădejde” să avem toţi cei care am fost chemaţi de Dumnezeu. Nădejdea cuceririi Împărăţiei Lui, care nu este alta decât Biserica Lui Triumfătoare. Şi, fireşte, nimeni nu poate să devină membru al Bisericii Triumfătoare în cealaltă viaţă, dacă mai întâi nu este un adevărat şi conştient membru al Bisericii noastre Luptătoare în această viaţă. De altfel, Unul singur este Domnul. Una singură este credinţa care ne uneşte. Unul singur este Botezul pe care l-am primit. Unul singur este Dumnezeu şi Tatăl nostru, care stăpâneşte peste toţi credincioşii şi a Cărui putere se revarsă prin intermediul membrilor Bisericii şi Care locuieşte în noi toţi. De aceea, deci, trebuie să fim cu toţii una. Şi, fireşte, toate acestea se dobândesc prin harul lui Dumnezeu mai înainte de toate, dar şi atunci când noi credincioşii păşim “în chip vrednic de chemarea noastră”. Adică într-un mod vrednic de înalta chemare cu care am fost chemaţi de către Dumnezeu. Această stare binecuvântată presupune numaidecât o luptă duhovnicească conştientă şi susţinută. Luptă şi cultivarea virtuţii smeritei cugetări, blândeţea, răbdarea, iar în mod deosebit prin puterea iubirii, unul să poarte neputinţele celuilalt. Şi dacă astfel trebuie să stea lucrurile şi astfel să se întâmple, din nefericire însă, în astfel de lucruri şi în complexa viaţa de zi cu zi pe care trăim, ne încredinţăm cu amărăciune că se întâmplă ceva diferit. Vedem că atunci când domneşte unitatea se împart atâtea binecuvântări, dar uneori noi o gonim, poate ireversibil, deoarece uităm de chemarea noastră. Uităm că unitatea nu vine “ca prin magie”, ci presupune împuţinarea patimilor noastre. Este nevoie de curăţirea spinilor şi a răutăţilor noastre şi este necesar să punem ca bază a comportamentului nostru şi în genere a vieţuirii noastre virtutea smeritei cugetări, care va face sufletul nostru mai îngăduitor şi în principal mai capabil să primească harul dumnezeiesc. De foarte multe ori pretindem de la cei “mari” ai popoarelor să arate prin fapte ceea ce noi înşine refuzăm să împlinim înăuntrul familiei noastre sau în spaţiul limitat al activităţii noastre. Cât de minunat ar fi însă, dacă în paralel cu “înaltele noastre pretenţii”, “am săpa” înăuntrul conştiinţei noastre şi am începe să forjăm eul nostru cel rău. Să subliniem acum că în aceste teme ale Bisericii, în principal în acest domeniu, este nevoie de această îndrumare pe care ne-o descrie dumnezeiescul Pavel? Într-adevăr, dacă aruncăm o scurtă privire asupra tulburărilor şi neliniştilor din interiorul Bisericii, dacă vom studia apoi pricinile dramaticelor schisme şi ale demonicelor erezii, ne vom încredinţa că toate au fost provocate pentru că unii dintr-un egoism fără măsură nu au păşit “în chip vrednic de chemarea cu care au fost chemaţi”, cu consecinţa de a trage după ei şi pe partizanii lor şi de a se despărţi în felul acesta de unitatea Bisericii şi de legătura păcii, care se exprimă atât de natural în unitatea noastră liturgică şi cultică în mod deosebit. Fraţii mei, într-adevăr constituie un mare adevăr expresia unui sfânt contemporan, care tâlcuind lectura noastră apostolică de astăzi, printre altele sublinia: “Biserica nu se teme de păcat (a greşi este omeneşte). Biserica se teme de dezbinări şi de schisme, care au ca bază demonicul egoism”. De altfel, trâmbiţa de aur a Bisericii noastre, Sfântul Ioan Gură de Aur, a trâmbiţat într-o omilie asemănătoare: “Atenţie! Schisma nu o poate spăla nici chiar sângele mucenicesc”. Să dea Dumnezeiescul Întemeietor al Bisericii noastre să rămânem neclintiţi în unitatea Duhului, întru legătura păcii, dar şi ca toţi cei care se află în stări de schismă şi de erezie, adică schismaticii şi ereticii, să se întoarcă repede în unica noastră Biserică Ortodoxă Luptătoare. Amin. (traducere din elină de monahul Leontie) 
Legaturi: - UNDE MAI ESTE UNITATEA DUHULUI INTRE NOI? (VIDEO)
- DUREREA CEA MAI MARE A PARINTILOR NOSTRI: DEZBINAREA DINTRE FRATI!
- SFANTUL IOAN IACOB HOZEVITUL ACTUAL: “Smintelile dintre noi sunt armele cele mai puternice pe care le dam vrajmasilor ca sa ne lupte pe noi”
- “…si ne omoram noi intre noi”
- PARINTELE SAVATIE DESPRE TRUFIA CARE NE DEZBINA
- SE POATE O DEFINITIE MAI… DESAVARSITA DECAT ACEASTA PENTRU CEEA CE NE ESTE DAT SA TRAIM ACUM?
“Desi corabia se scufunda, cearta pentru intaietate ii mai preocupa inca pe pasageri… Nici Scriptura, de Dumnezeu inspirata, nu ajunge sa-i impace, nici traditiile apostolilor. Una este conditia pentru a le castiga prietenia: sa li se vorbeasca magulitor. O nepotrivire de pareri este de ajuns (a constitui) motiv pentru dusmanii“. - CE VREA DUMNEZEU DE LA NOI? – Cuvinte esentiale de trezire si de indreptare de la Ieromonahul TEOFAN de la Putna
“Dacă ar exista o sobornicitate reală, nu simulată, foarte multe lucruri s-ar rezolva. Neaşteptat de multe lucruri s-ar limpezi în Biserică, în sufletul nostru, în familiile noastre, la locul de muncă. Nu ne sfătuim între noi. Nu ne ascultăm între noi. Lucrul acesta arată că, în fond, nu avem o gândire şi o trăire ortodoxă. În momentul în care acceptăm dialogul cu celălalt, acceptăm să fim deschişi, să fim în mod real soborniceşti; trebuie atunci să acceptăm şi faptul că putem greşi. Revin la duhul mândriei care ne stăpâneşte pe toţi: nu vrem să recunoaştem că greşim şi, de aceea, lucrurile nu pot merge bine (…) Există, desigur, atacuri din exterior împotriva Bisericii, însă ele nu ar fi atât de periculoase dacă am şti să trăim în sobornicitate si în dragoste“. 1 Comentariu »
|
Arhim. Emilianos Simonopetritul: CUM SA-L ASTEPTAM PE DUMNEZEU?Postat de admin pe 14 Dec 2009 la 12:55 pm | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Parinti athoniti contemporani Print 
“Ascet este luptatorul, nevoitorul. A exersa (in greceste ασκεω = “a exersa”, de unde provine “asceza”) inseamna a lupta, a lucra, a actiona. Ascetul nu merge ca sa aiba vedenii, ca sa-L vada pe Dumnezeu, pe sfinti, ci ca sa faca asceza, sa se lupte. Cand ai asteptari, vine Dumnezeu si-ti dovedeste desertaciunea inimii tale si a cugetului tau. Prin urmare, e nevoie sa fii gata pentru toate lucrurile neasteptate si sa ai un cuget barbatesc, sa fii darz, sa nu-ti fixezi vreo limita sau vreo planuire in calea ta. Cand cineva face o drumetie pe munte, vrea sa ajunga in varf. Dar varful nostru este eshatologic, este cerul. Noi nu ne stabilim o tinta pamanteasca. Sa vedem acum ograda, imprejurimile, elementele luptei, care dau putere nevoitorului. Primul este traiul de unul singur, insingurarea. (…) Al doilea element este asteptarea lui Dumnezeu, asteptand pe Dumnezeu. De vreme ce insingurarea este o nunta, o unire cu Hristos, inseamna ca urmareste primirea lui Dumnezeu, vederea lui Dumnezeu, sa-L primeasca pe Dumnezeu. Insingurarea are intelesul ca stau si-L astept pe Hristosul meu, pe Mirele sufletului meu. (…) Asadar, scopul meu este sa astept sa-L vad pe Dumnezeu? Dumnezeu sa fie Cel dupa care tanjesc sa mi Se descopere? Cat de periculos este lucrul acesta! Se poate astfel ca toata asceza mea si toata cautarea lui Dumnezeu sa fie in cele din urma o minciuna, o lucrare omeneasca, ceea ce fac toti muritorii asemenea sa fac si eu. Pe de alta parte, sa nu-L astept pe Dumnezeu este o inselaciune, inseamna ca traiesc fara Dumnezeu. Dar si sa vreau sa-L fac pe Dumnezeu obiectul pipaitului meu este o alta inselaciune, pentru ca Dumnezeu sufla unde vrea (In. 3, 8). Dumnezeu este liber cu desavarsire. Daca vrea, ma viziteaza, daca nu vrea, nu ma viziteaza. Nu cunoaste granite nici pentru prezent, nici pentru viitor, nu este inchis in asteptarea inimii mele. Dumnezeu nu este cuprins de nimic. Dar daca eu vreau sa-L cuprind, cu siguranta ca ma va pedepsi si nu va deveni niciodata Cel pipait de mainile mele. Prin urmare, intelesul expresiei asteptand pe Dumnezeu poate sa devina obiectul unei rastalmaciri infricosatoare, pricina de nereusita a vietii mele, sa ma faca sa traiesc o mistica mincinoasa. (…) Asteptarea nu este o lucrare sufleteasca, nici o lipsa. Este plinatate, infatisare inaintea lui Dumnezeu. (…) Daca este si-n ultimul viermisor, si in lacusta care zboara, e cu putinta sa nu fie si inaintea mea? Problema este ca eu sa ma infatisez inaintea Dumnezeului Care pretutindenea este. Asadar, cel ce sta in singuratate are nevoie de cunoasterea atotprezentei lui Dumnezeu si a starii inaintea Lui. Nu are importanta daca eu ma ating de Dumnezeu. Nu are importanta daca eu Il vad pe Dumnezeu. Nu are importanta daca eu am parte de cunostinta lui Dumnezeu. Pe toate acestea mi le va darui Dumnezeu prin lucrarea rugaciunii, pentru ca imi deschid inima, imi largesc viata, imi fac darzenia si calatoria mai cu ravna si mai cu marime de suflet. Dar ceea ce imi daruieste siguranta este sa nu uit ca Dumnezeu este prezent. Prin urmare, chiar de obosesc la rugaciune, in infatisarea mea inaintea lui Dumnezeu, chiar daca nu-L cunosc pe Dumnezeu, chiar daca motai, sau nu inteleg, sau imi fug cuvintele rugaciunii, sau traiesc in mii de intunecimi, sunt sigur ca in aceasta nestiinta a mea, in orbecaiala mea, in acest intuneric al meu, Dumnezeu este prezent, Dumnezeu ma aude, Dumnezeu ma vede, Dumnezeu este de fata. Sa nu voiesc eu sa ma desfatez de El. Sa vreau – ca sa zicem asa – sa Se desfateze Dumnezeu de mine. Sa vreau ca Dumnezeu sa Se bucure de mine. Fie ca dorm, fie ca sunt treaz, fie ca traiesc, fie ca mor, fie ca sunt cu totul plin de viata inaintea lui Dumnezeu, fie ca sunt mort, ori ce as fi, ceea ce are importanta este sa fiu prezent inaintea lui. Prin urmare, ascetism, lupta ascetica inseamna sa stau inaintea lui Dumnezeu. Sa nu cer eu sa-L vad pe Dumnezeu, ci ca Dumnezeu sa ma vada. (…) Prin urmare, asteptarea lui Dumnezeu nu este o lupta sufleteasca, nu este o framantare, nu este o cautare sau o lipsa, ci este siguranta pe care o simte nevoitorul datorita atotprezentei lui Dumnezeu“. (din: Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Talcuire la viata Cuviosului Nil Calavritul, Editura Sfantul Nectarie, 2009) 
|
|
|
Cu mare forţă timpul nostru,
Ne cheamă către desfătare,
Către ,,minunile ’’ moderne
Către consum şi afirmare.
Trupul decide şi conduce.
Duhul pretinde instruire
Şi afirmarea peste semeni
Chiar când vorbim de mântuire.
Un duh înalt al concurenţei
Neîmpinge nevăzut în sus,
Nu spre smerenia divină
Ci-n traiul lumii din apus.
O libertate libertină
Pretinde altfel de dreptate,
Justificând viaţa lumească,
Şi împlinirea prin păcate.
Subtilităţi de mare clasă
-Bazate şi pe smecherie-
Şi pe manipularea fină,
Au devenit inginerie.
Ortodoxia nu mai este,
Decât mantaua de onoare,
Ca o dovadă pentru cinstea
Ce o pretinde fiecare.
Totul e vorbă, cânt şi sunet,
Totul e public la vedere,
Şi milostenie şi fapte
Ce-ascund dorinţa de putere.
Tot pare ortodox în toate,
Foarte atent organizat,
Şi tinde să preia culoarea
Politicii duse de stat.
O concurenţă pământeană
Şi-un duh avid de afirmare,
Aprind şi întreţin lăuntric,
Conflict deschis şi dezbinare.
Nimeni n’ascultă azi de .. nimeni
Şi toţi, în tot… avem dreptate,
Când nu trăirea ortodoxă
Ne este autoritate.
Când duhul nu-i în pocăinţă,
Printr-o ascetică trăire,
Trăim prin logica mentală
Un adevăr din instruire.
Un adevăr adânc şi logic,
Ce sună bine în Iisus,
Dar care nu din pocâinţă
Ne dăruieşte’acest răspuns.
Nu trăitorii produc shisme,
Şi dezbinare în credinţă,
Când sunt conduşi de ascultare
De dragoste şi pocăinţă.
Şi nici smeriţii nu duc neamul
În rătăciri şi erezie,
Ci toţi acei ce-şi au credinţa,
Bazată doar pe instruire.
Când adevărul scripturistic,
Ne dă patristicul răspuns,
Iubirea cere şi’adevărul
Şi unitatea în Iisus.
Când postul ne-a sfinţit lăuntru,
Şi am cules tot ce’n cuvânt
Au pus sfinţii părinţi dovadă
Şi-o şi simţim prin duhul sfânt,
Când milostenia –secretă-
Am faptuit-o din iubire,
Ortodoxia ne zideşte
Prin simţăminte şi-n trăire.
Crdinţa scoate la vedere,
Doar dragostea şi modestia,
Viaţa curată şi cinstită
Ce definesc ortodoxia.
Ea nu-i nicicând spectacol public
-Oricât ar fi el de curat-
Că-n public şi-a primit răsplata.
Ea nu e pomul lăudat.
Schisma-i produsă de mândrie,
Şi se arată’a fi cinstită,
Vădind şi defăimând geşeala,
Din viaţa noastră nesmerită.
Nici Arie nici cei ca dânsul
N-au fost asceţi desăvârşiţi,
Dar s-au bazat numai pe minte
Că au fost oameni instruiţi.
Nu s-au smerit nicicum să-ncerce,
Trăirea sfinţilor părinţi,
Fondând credinţele perzării
Şi socotind că-s mântuiţi.