Cuviosul Macarie de la Optina Viata Preacuviosului Staret Macarie de la Optina (1788-1860) Macarie de la Optina se numea Mihail Nicolaevici Ivanov. Tanarul Mihail s-a nascut la data de 20 noiembrie 1788, intr-o familie de boieri din Orlov. A avut o copilarie linistita, fiind bolnavicios. Iubea cartile, muzica, singuratatea. A ramas de timpuriu fara mama sa, care-l iubea si-l preferea celorlalti: "Inima mea simte ca din acest copil va iesi ceva neobisnuit." Dupa sfarsitul ambilor parinti, Mihail a impartit averea intre frati, a renuntat la serviciul in departamentul de finante si s-a asezat cu traiul pe proprietatea sa. Insa viata din lume nu-l interesa. In anul 1810, Mihail merge intr-un pelerinaj la Sihastria Plosciansk, si nu se va mai intoarce in lume. In aceasta sihastrie, Cuviosul Macarie face cunostinta cu staretul Atanasie, ucenicul Sfantului Paisie de la Neamt - Velicikovski, dobandind in persoana sa un indrumator duhovnicesc. Ca cel mai apropiat ucenic al Cuviosului Paisie, staretul Atanasie era preocupat de cercetarea si traducerea literaturii patristice. Aducand din Moldova multe texte, el si l-a alaturat in aceasta lucrare si pe ucenicul sau, Cuviosul Macarie. Mai tarziu, fiind deja la Manastirea Optina, unde Cuviosul Macarie s-a mutat in anul 1834, el a continuat lucrarea inceputa de invatatorul sau. Indrumatorul sau duhovnicesc la Manastirea Optina a devenit Cuviosul Leon, caruia Cuviosul Macarie si-a incredintat deplin voia sa, neindraznind sa savarseasca nimic fara binecuvantarea staretului. Cuviosului staret Macarie a initiat tiparirea manuscriselor si traducerilor Sfantului Cuvios Paisie Velicikovski, adunate la Optina. De mare ajutor in aceasta munca i-au fost fiii sai duhovnicesti, sotii Kireevski. Sub influenta Cuviosului Macarie a aparut un sir de editori si traducatori de literatura duhovniceasca, atat de necesara Rusiei ortodoxe, intarind legatura intre staretii de la Optina si intelectualii rusi. La spovedanie si pentru binecuvantarea staretului Macarie veneau A. K. Tolstoi si I.S.Homiakov, N.V.Gogol si A.N.Muraviov. Timp de sapte ani Cuviosii stareti Leon si Macarie au calauzit viata duhovniceasca a fratilor si a multor mii de oameni. Se cunoaste urmatoarea intamplare: la Cuviosul Macarie a fost adus un indracit, care nu stia pana atunci nimic despre staret si nu il mai vazuse niciodata. Indracitul s-a napustit cu un urlet impotriva staretului: "Macarie vine, Macarie vine!", lovindu-l peste obraz. Cuviosul a intors imediat si celalalt obraz, iar bolnavul s-a prabusit fara simtire la pamant. S-a trezit vindecat. Dracul n-a putut suporta smerenia staretului. Domnul i-a daruit Cuviosului Macarie si darul discernamantului. Fiecaruia dintre cei care veneau la dansul pentru a-si descoperi sufletul, el ii dadea medicamentul potrivit. Cuvantul sau smerit era si cuvant lucrator, cuvant cu putere, caci el impunea supunere si trezea credinta in cel necredincios. Smerenia sa se vadea si in cele din afara, in felul cum se imbraca, in fiecare miscare. Din cauza rugaciunii neincetate a lui Iisus pe care o lucra, fata ii era luminoasa, stralucind de bucurie duhovniceasca si dragoste catre aproapele. Cu doi ani inainte de sfarsitul sau, Cuviosul Macarie a primit schima cea mare. Pana la moarte, Cuviosul a primit pe fiii duhovnicesti si pe pelerini, indrumandu-i si binecuvantandu-i. In data de 7/20 septembrie 1860, la o ora dupa impartasirea cu Sfintele lui Hristos Taine, Cuviosul Parintele nostru Macarie a trecut in pace la Domnul
|
Acatistul Cuviosului Ambrozie de la Optina Acatistul Cuviosului Ambrozie de la Optina
(10 octombrie) Tropar Ca la un izvor purtator de vindecare venim la tine, Ambrozie, Parintele nostru. Caci pe calea mantuirii ne calauzesti, prin rugaciunile tale de necazuri si suferinte ne aperi, in suferinte trupesti si sufletesti ne mangai, si indeosebi smerenia, rabdarea si dragostea ne inveti. Roaga-te Iubitorului de oameni Hristos si Mijlocitoarei noastre neadormite sa mantuiasca sufletele noastre. Condac Poruncile incepatorului preotiei implinindu-le, ai mostenit harul staretiei, durandu-te inima pentru toti care cu credinta veneau la tine. Pentru aceasta si noi, fiii tai duhovnicesti, cu dragoste iti strigam tie: Parinte Sfinte Ambrozie, roaga-L pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre. Condac 1 Drept ales al lui Dumnezeu si facator de minuni, Mare staret Ambrozie, lauda Optinei si indrumatorul minunat al intregii Rusii, laudand viata ta plina de nevointe, iti aducem cinstita cantare de lauda. Tu insa, ca unul care indrazneala catre Domnul ai capatat, roaga-te pentru noi toti, fiii tai duhovnicesti, care cu umilinta te chemam: Bucura-te, Cuvioase Ambrozie, intru Dumnezeu intelept invatator al credintei si evlaviei! Icos 1 Viata ingereasca urmand, ai lepadat toate frumusetile trecatoare ale lumii acesteia si pasii ti i-ai indreptat spre invatatorul duhovnicesc si inainte-vazatorul staret Ilarion, ca sa te calauzeasca pe calea adevaratei vietuiri si sa te binecuvanteze pentru nevointele mantuirii. El insa, vazand inainte cu duhul viitoarea ta viata placuta lui Dumnezeu, te-a trimis la Sihastria Optina, si acolo ai gasit tie liman bun. Vazand aceasta purtare de grija a lui Dumnezeu pentru tine, iti cantam: Bucura-te, vlastar de Dumnezeu ales al evlaviei parintilor tai; Bucura-te, ca din copilaria ta pe Domnul l-ai iubit; Bucura-te, ca spre intelepciunea cartii din tinerete ravna ai avut; Bucura-te, ca invatatura Sfintilor Parinti ai cunoscut; Bucura-te, renuntare la bunurile grabnic pieritoare ale lumii acesteia; Bucura-te, iubire cu dor necontenit a comorilor nestricacioase; Bucura-te, cautare a voii lui Dumnezeu spre mantuire; Bucura-te, ca binecuvantare pentru calea monahala ai primit; Bucura-te, Cuvioase Ambrozie, intru Dumnezeu intelept invatator al credintei si evlaviei Condac 2 Vazand inima ta plina de buna dorire, Hristos ti-a oranduit spre mantuire o cale stramta si plina de spini. Si pe patul de moarte al bolii fiind, i-ai fagaduit Domnului, de te va vindeca, sa te inchini cu totul Lui, prin monahicestile nevointe. Atunci te-ai ridicat din mila lui Dumnezeu de pe patul patimirii, si L-ai slavit pe data pe Preabunul Dumnezeu, Doctorul sufletelor si al trupurilor, cantand Lui: Aliluia! Icos 2 Intelepciunea Dumnezeiestilor Scripturi dobandind, cugetai cu frica de Dumnezeu cum iti va orandui El calea mantuirii tale si cum vei merge pe calea grea si plina de suferinta a nevointei monahale. Noi insa, de gandul tau bun minunandu-ne, iti cantam: Bucura-te, nadejde pusa intreaga in Pronia lui Dumnezeu; Bucura-te, cautare doar a voii Lui celei bune; Bucura-te, pregatire de a indura orice incercare pentru mantuirea sufletului; Bucura-te, urmare a indemnului constiintei; Bucura-te, urare a desfatarii lumesti; Bucura-te, nealipire de bogatiile pamantesti; Bucura-te, ca rob a lui Dumnezeu te-ai facut; Bucura-te, dorire de a-I bineplacea Lui mai presus de toate; Bucura-te, Cuvioase Ambrozie, intru Dumnezeu intelept invatator al credintei si evlaviei! Condac 3 Intarit in credinta de puterea dragostei, ai nazuit sa dobandesti viata Evanghelica dupa pilda Preacuviosilor parinti ai Biserici vechi. Si cand ti-a dat Dumnezeu priceperea vietuirii bineplacute Lui, cu umilinta ai cantat: Aliluia! Icos 3 Avand credinta puternica in purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru mantuirea omului, ai cazut la Cinstita icoana a Prea Curatei Nascatoare de Dumnezeu "Tambovskaia", care iti era binecuvantare parinteasca, si ai rugat-o cu smerenie pe Stapana, sa-ti indrepte calea. Noi insa, vazand nadejdea ta neclatinata in mila imparatesei Cerului, cu veselie iti cantam: Bucura-te, fiu credincios si preaiubit al Maicii Domnului; Bucura-te, cunoscator al sfantului ei acoperamant; Bucura-te, bun pastrator al binecuvantarii parintesti prin icoana ei; Bucura-te, cinstitor evlavios al Mijlocitoarei; Bucura-te, inaltare de rugaciuni cu lacrimi catre dansa in vremea noptii; Bucura-te, primire de la ea a ajutorului ceresc nerusinat; Bucura-te, dobandire in inima a mangaierii sale preadulci; Bucura-te, aflare a umilintei aducatoare de liniste; Bucura-te, Cuvioase Ambrozie, intru Dumnezeu intelept invatator al credintei si evlaviei! Condac 4 Manat de furtuna patimilor ai venit la Manastirea Cuviosului Serghie de Radonej, pentru ca Marele Facator de minuni al intregii Rusii si invatatorul ostenelilor monahale sa-ti intareasca inima pentru nevointele monahicesti care vor urma. Si ai primit ajutor minunat de la racla cu cinstitele sale moaste, pentru care umilindu-se inima ta, cu bucurie ai strigat: Aliluia! Icos 4 Auzind despre viata minunata si evlavia inteleptilor intru Dumnezeu Parinti si Stareti de la Sihastria Optina, lumea si toate cele din ea in taina le-ai parasit, si ai venit degrab in manastire cu inima smerita, ca sa te mantuiesti si bineplacut lui Dumnezeu sa fii. Iar noi, vazand ravna sufletului tau, cantare de lauda iti aducem: Bucura-te, lepadare a bunurilor pieritoare ale acestei lumi; Bucura-te, cunostinta a dulcetii bisericesti; Bucura-te, salasluire in lacasul cel Sfant; Bucura-te, deplina incredintare de sine lui Dumnezeu; Bucura-te, implinire osardnica a poruncilor lui Dumnezeu; Bucura-te, gustare din roadele dulci ale invataturii lui Hristos; Bucura-te, urmator al nevointelor Sfintilor Parinti; Bucura-te, aparator neadormit al curatiei sufletesti; Bucura-te, Cuvioase Ambrozie, intru Dumnezeu intelept invatator al credintei si evlaviei! Condac 5 Sihastria data de Dumnezeu primindu-te ca in bratele-i Parintesti, te-ai asezat intr-insa cu traiul. Acolo ti-ai purtat primele osteneli ale ascultarii in chilia marelui Staret iluminat de Dumnezeu, Leon, si spre duhovniceasca nevointa de el ai fost indrumat. Iar noi vazand dulceata renuntarii la voia ta, strigam lui Dumnezeu: Aliluia! Icos 5 Vazand sporirea ta in nevointele monahicesti, Parintii pustiei in hainele schimei mari te-au imbracat. Si te-a invrednicit incepatorul nevointelor Hristos sa te impartasesti de harul cinului ingeresc, pentru care iti cantam: Bucura-te, iubire de Dumnezeu din toata inima; Bucura-te, slujire a Lui din tot sufletul; Bucura-te, cel prin multe osteneli intarit in credinta; Bucura-te, inarmare cu nadejde in ajutorul de Sus; Bucura-te, iubire a comorii Evangheliei; Bucura-te, potir al Duhului Sfant; Bucura-te, ostas neinfricat al nevointelor monahicesti; Bucura-te, viata in asemanare cu a ingerilor lui Dumnezeu; Bucura-te, Cuvioase Ambrozie, intru Dumnezeu intelept invatator al credintei si evlaviei! Condac 6 Propovaduitor al credintei ortodoxe si al adevaratei vieti intru Hristos Iisus te-ai aratat, risipind invataturile potrivnice Evangheliei si Bisericii. Si pe multi de pe calea ratacirii la Hristos datatorul de Viata intorcandu-i, cantai cu multumire: Aliluia! Icos 6 Stralucind in pamantul Rusiei ca un mare luminator, cu razele adevarului pe toti care la tine veneau ii luminai. Oamenii impovarati de multe pacate si suferinte ca pe un intelept indrumator al dumnezeiestii evlavii te-au cunoscut si parinte bun ai fost celor neputinciosi, suferinzi si necajiti. Pentru aceasta iti cantam: Bucura-te, luminator al Rusiei ortodoxe; Bucura-te, oglinda a iubirii dumnezeiesti; Bucura-te, stalp al credintei apostolice; Bucura-te, piatra a nadejdii vietii vesnice; Bucura-te, indrumator insuflat de Dumnezeu in toate incercarile; Bucura-te, propovaduitor al pocaintei; Bucura-te, doctor al neputintelor trupesti; Bucura-te, tamaduitor al bolilor sufletesti; Bucura-te, Cuvioase Ambrozie, intru Dumnezeu intelept invatator al credintei si evlaviei! Condac 7 Vrand lui Hristos sa-I urmezi, i-ai fost Lui credincios intru toate, drept care jugul Sau asupra ta ai luat. Si de la El invatand blandetea si smerenia, ai dobandit liniste sufletului tau, neincetat strigand: Aliluia! Icos 7 Noua si minunata stea a sfinteniei te-ai aratat pe cerul Bisericii, si pe scara duhovniceasca la desavarsirea cea dupa ingereasca asemanare urcandu-te, ti-ai imprastiat razele dragostei tale pe fata intregului pamant rusesc. Asa ai atras la tine pe nobili si pe tarani, pe inteleptii veacului acestuia si pe cei mai putin intelepti, care-ti striga: Bucura-te, cetate aflata in varful muntelui; Bucura-te, luminator care risipesti intunericul necunostintei; Bucura-te, tamaduitor a toata neputinta; Bucura-te, izbavitor din toate nenorocirile si ispitirile vrajmasilor; Bucura-te, mangaietor al celor intristati; Bucura-te, izvor duhovnicesc al celor insetati; Bucura-te, vaditorul vicleniei acestui veac; Bucura-te, intoarcere a multor rataciti la calea adevarului; Bucura-te, Cuvioase Ambrozie, intru Dumnezeu intelept invatator al credintei si evlaviei! Condac 8 Ca un strain si calator in aceasta lume te-ai aratat, cautand cetatea cereasca. Greutatile si neputintele celor care veneau la tine le-ai purtat, si asa ai implinit poruncile lui Hristos, cu multumire cantand: Aliluia! Icos 8 Plin de dragoste dumnezeiasca, crucea mult-patimitoare a bolilor trupesti intreaga ta viata ai purtat-o, in rabdare dobandindu-ti sufletul tau, dupa cuvintele Evangheliei lui Hristos. Si pe noi toti ne-ai invatat a purta fara murmur crucea vietii, pentru care iti cantam: Bucura-te, calauzitor al celor ce cauta mantuirea; Bucura-te, chip al adevaratei ascultari; Bucura-te, radare a neputintelor grele pana la sfarsit; Bucura-te, invatator al rabdarii pentru cei mult intristati si bolnavi ce veneau la tine; Bucura-te, bun iconom al turmei tale; Bucura-te, hranitor al celor ce flamanzesc dupa viata vesnica; Bucura-te, aparator al celor necajiti; Bucura-te, inteleptitor al celor potrivnici voii lui Dumnezeu; Bucura-te, Cuvioase Ambrozie, intru Dumnezeu intelept invatator al credintei si evlaviei! Condac 9 Toate bolile si neputintele trupesti le-ai incercat, rastignindu-ti patimile si placerile trupului, iar prin rugaciune neincetata asupririle si ispitirile duhurilor viclene le-ai alungat. Prin aceasta pe toti ii invatai sa se ridice impotriva uneltirilor diavolesti, cu credinta strigand: Aliluia! Icos 9 Mrejele falsilor intelepti, care n-au cunoscut puterea credintei ortodoxe, prin cuvantul lui Dumnezeu si viata ta curata le-ai rupt. Si cu adevarat ca un luminos stalp al evlaviei si pastrator al traditiei Parintilor ai stralucit, ostenindu-te a tipari scrierile Parintilor intr-un limbaj usor de inteles. Pentru aceasta, minunandu-ne de roadele nevointelor tale, iti cantam: Bucura-te, piatra neclintita a credintei adevarate; Bucura-te, viata intemeiata pe piatra credintei; Bucura-te, insuflator al duhului evlaviei; Bucura-te, semanator al virtutilor crestine; Bucura-te, lucrator harnic al nevointelor staretiei; Bucura-te, luminator duhovnicesc al multor calugari; Bucura-te, calauzire a lor la limanul mantuirii; Bucura-te, minunata aducere a multor pacatosi la pocainta; Bucura-te, Cuvioase Ambrozie, intru Dumnezeu intelept invatator al credintei si evlaviei! Condac 10 Ajutandu-i sa se mantuiasca pe cei ce cauta imparatia Cerului, bun indrumator te-ai aratat, oranduindu-le pe cele lumesti si pe cele duhovnicesti; spre sfarsitul anilor tai multe osteneli ai depus, Manastirea Samordino frumos oranduind-o. Iar maicile liniste sufleteasca si mantuire au dobandit, inaltand cantare de lauda: Aliluia! Icos 10 Aparator si adapost fiilor tai duhovnicesti te arati, si prin rugaciuni neincetate ocrotitor in fata navalirilor vrajmase; in lupta impotriva duhului rautatii ii insufletesti, mandria si iubirea de sine prin smerenie biruind. Pentru aceasta, cu bucurie iti strigam: Bucura-te, stingere a sagetilor arzatoare ale vrajmasului; Bucura-te, biruire a legiunilor de demoni; Bucura-te, slobozire a celor robiti de duhul rautatii; Bucura-te, izbavire a multor suflete din temnita deprinderilor patimase; Bucura-te, intoarcere la Dumnezeu prin dragoste si rugaciune a multor suflete ratacite; Bucura-te purtatorule de grija al orfanilor si vaduvelor; Bucura-te, purtatorule de Dumnezeu, indrumator al cetelor monahicesti; Bucura-te, cinstit propovaduitor al fecioriei si blandetii; Bucura-te, Cuvioase Ambrozie, intru Dumnezeu intelept invatator al credintei si evlaviei! Condac 11 Cantare de umilinta iti aducem tie, ca unui grabnic ajutator in nevoi si mahniri al tuturor celor care cu credinta si dragoste vin la tine. Caci pana la sfarsitul vietii ai fost un parinte iubitor al fiilor tai duhovnicesti si al celor impovarati, care asteapta mangaierea sufletului. Si cu dreptate se proslaveste prin tine Dumnezeu, Cel minunat intru sfintii Sai, care il slavesc si canta neincetat: Aliluia! Icos 11 Sfesnic al virtutilor te-ai aratat, parintele nostru Ambrozie, in rabdare si smerenie calatoria pamanteasca petrecandu-o. Si implinind toate cele pe care Hristos in Sfanta Sa invatatura ni le-a poruncit, te-ai stramutat de pe pamant la cer, intrand ca un rob credincios al lui Hristos in bucuria Domnului tau. Pentru aceasta cu bucurie iti cantam: Bucura-te, sluga credincioasa, care ai implinit voia Domnului tau; Bucura-te, ostas a lui Hristos, care ai renuntat la desertaciunea vietii; Bucura-te, slujire adusa unicului Dumnezeu; Bucura-te, implinire a tuturor poruncilor Sale; Bucura-te, invrednicire de camarile ceresti; Bucura-te, impartasire de slava de sus; Bucura-te, mostenitor al vietii vesnice; Bucura-te, drept prealaudat al lui Dumnezeu; Bucura-te, Cuvioase Ambrozie, intru Dumnezeu intelept invatator al credintei si evlaviei! Condac 12 Mostenit-ai comoara nepieritoare a harului lui Dumnezeu si liman linistit fara furtuna in cer ai dobandit. Prin lucrarea Proniei lui Dumnezeu in zilele praznuirii a o mie de ani de la increstinarea Rusiei ai fost proslavit si in ceata sfintilor infrumusetat te-ai aratat; iar noi, sfanta ta pomenire cu bucurie cinstindu-o, cantam: Aliluia! Icos 12 Cantand proslavirea ta, te marim, ca pe o cadelnita inmiresmata. Nu uita rugaciunile smerite ale fiilor tai duhovnicesti, care cinstesc sfantul tau nume si catre tine cu multumire striga: Bucura-te, Ambrozie, mostenitor al nemuririi ceresti; Bucura-te, lauda cinstita a Bisericii ortodoxe; Bucura-te, invrednicire de a vedea chipurile Sfintilor lui Dumnezeu; Bucura-te, partas al pacii lui Hristos cu ceata Preacuviosilor Parinti; Bucura-te, tare mijlocitor inaintea Altarului lui Dumnezeu Celui Atottiitor; Bucura-te, fierbinte mijlocitor inaintea judecatii lui Dumnezeu; Bucura-te, indrumator al nostru, celor ce in valea plangerii umblam; Bucura-te, neincetat rugator pentru intreg pamantul; Bucura-te, Cuvioase Ambrozie, intru Dumnezeu intelept invatator al credintei si evlaviei! Condac 13 Minunat drept al lui Hristos si facator de minuni, Cuvioase Starete al nostru Ambrozie, primeste acum smerita noastra rugaciune, a nevrednicilor fiilor tai duhovnicesti. Nu ne lasa pe noi in suferinte si boli, vino si tinde-ne mana de ajutor, indreptandu-ne pe calea pocaintei si mantuirii. Ca izbavindu-ne de moartea cea vesnica, pe tine pururea sa te marim, lui Dumnezeu cantand: Aliluia! Acest condac se repeta de trei ori. Apoi se citeste Icos 1 si Condac 1. Rugaciuni catre Cuviosul Ambrozie de la Optina Rugaciunea intaia O, Mare Staret si Drept al lui Dumnezeu, Cuvioase parinte al nostru Ambrozie, lauda Optinei si al intregii Rusii invatator al evlaviei! Cinstim viata ta smerita intru Hristos, pentru care Dumnezeu a preamarit numele tau inca de aici de pe pamant, si cu cinste cereasca te-a incununat dupa plecarea ta in camara slavei vesnice. Primeste acum rugaciunea noastra, a nevrednicilor tai robi, care te cinstesc si cheama sfantul tau nume, si ne izbaveste prin mijlocirea ta inaintea Altarului lui Dumnezeu de toate imprejurarile pline de suferinta, de neputinte sufletesti si trupesti, de rele, de ispite viclene si inselatoare. Revarsa patriei noastre si lumii intregi de la Dumnezeu cel Atotbun pace, liniste si bunastare, fii mijlocitor neclintit a Sihastriei unde te-ai nevoit si ai bine-placut atotslavitului Dumnezeu in Treime, Caruia i se cuvine toata lauda, cinstea si inchinaciunea, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin! Rugaciunea a doua O, Preacuvioase si Purtatorule de Dumnezeu Parinte al nostru Ambrozie! Dorind sa devii rob al lui Dumnezeu, te-ai salasluit in sihastria Optina, si fara lene, in osteneli, in privegheri, in rugaciuni si postiri te-ai nevoit, fiind indrumator monahilor si tuturor oamenilor zelos invatator. Astazi insa, dupa trecerea ta de la cele pamantesti inaintea imparatului Ceresc stand, roaga-L sa miluiasca cu harul Sau locul nevointelor tale, Sfanta Manastire aceasta unde cu duhul neincetat petreci, si tuturor oamenilor care cu credinta cad la racla cu sfintele tale moaste, implineste-le cererile. Roaga-L pe milostivul Dumnezeu sa ne trimita prisosinta de bunatati, indeosebi insa darurile cele spre folosul nostru sufletesc. Si invrednicindu-ne a sfarsi viata aceasta trecatoare in pocainta, in ziua Judecatii de mostenirea desfatarilor din imparatia Lui sa ne faca partasi in vecii vecilor. Amin! Rugaciunea a treia O, Preacinstit Staret al Sfintei si Minunatei Sihastrii Optina, Cuvioase si Purtatorule de Dumnezeu Parinte al nostru, Ambrozie! Podoaba cinstita a Bisericii noastre si sfesnic luminos al harului, cu dumnezeiasca stralucire pe toti ii luminezi, si ca un preafrumos rod duhovnicesc al Rusiei, tuturor sufletelor credincioase cereasca desfatare si bucurie mare le reversi! Pentru aceasta, cu credinta si cutremur cadem acum inaintea raclei cu sfintele si facatoarele de minuni moastele tale, pe care spre mangaiere si ajutor celor in suferinta le-ai daruit, si cu smerenie ne rugam tie cu gura si cu inima. Parinte sfinte, indrumator al intregii Rusii si evlaviei invatator, pastor si doctor al sufletelor si trupurilor noastre cuprinse de neputinte, priveste spre fiii tai duhovnicesti, care pacatuiesc mult cu cuvantul si cu fapta, si acopera-ne cu multa si sfanta ta dragoste, cu care te-ai proslavit inca in timpul vietii pe pamant. Si mai vartos dupa sfarsitul tau incununat, calauzeste-ne in randuielile Sfintilor si de Dumnezeu insuflatilor Parinti, invata-ne poruncile lui Hristos, pentru a caror implinire mult te-ai nevoit pe pamant pana in ultima clipa a vietii tale monahale. Roaga-te pentru noi, cei neputinciosi cu sufletul si cuprinsi de suferinte, sa dobandim vreme binecuvantata si mantuitoare pentru pocainta, indreptare adevarata si reinnoirea vietii noastre, pentru izbavire de patimile aprige si de faradelegile fara numar. Primeste-ne, apara-ne si ne pazeste cu acoperamantul milei tale, mijloceste pentru noi ca sa primim de la Domnul binecuvantare si sa purtam cu rabdare jugul bland al lui Hristos pana la sfarsitul zilelor noastre. Si asa sa aflam viata si imparatia viitoare, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata si bucurie vesnica, prin darul Singurului, Atotsfantului si Fericitului Izvor al nemuririi, Dumnezeu Cel in Treime inchinat, Tatal si Fiul si Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
|
Cuviosul Moise de la Optina Viata Preacuviosului Staret Moise de la Optina (1782-1862) Cuviosul Parinte Moise, schiarhimandrit, proestos si staret al Manastirii Optina, s-a nascut la data de 15 ianuarie 1782, in orasul Borisoglebsk, din gubernia Iaroslavsk, primind la Sfantul Botez numele de Timotei. Fiind primul copil in familia evlaviosului negustor Ivan Grigorievici Putilov si primind educatie atat in casa parinteasca, cat si la biserica lui Dumnezeu, el a devenit indrumator duhovnicesc al fratilor sai. Ajungand la varsta majoratului si vazand desertaciunea vietii pamantesti, chemat de duhul pustniciei, Timotei viziteaza impreuna cu fratele sau Iona o serie de manastiri si stareti renumiti. Convorbirile vii si dese cu fete duhovnicesti au avut urmari binecuvantate: in ei s-a salasluit in chip neobservat focul nevointei monahale. Inceputul nevointelor fratii l-au facut la Sihastria Sarovului, gasindu-l acolo pe marele staret Serafim de Sarov. Peste trei ani, "pe cai necunoscute lui", poslusnicul Timotei a ajuns intre monahii padurilor de la Roslavsk. Intre acesti vietuitori ai pustiei Timotei a locuit zece ani, primind tunderea in monahism cu numele de Moise. Insa nu se poate ascunde cetatea care sta in varful muntelui, si Cuviosul Moise, impreuna cu fratele sau Cuviosul Antonie, a fost chemat la o noua osteneala. Chemat la Sihastria Optina, la inceput pentru crearea si oranduirea Schitului Sfantului Ioan Inaintemergatorul, Cuviosul Moise devine in scurt timp proestos al Sihastriei, si din acest timp incepe cresterea duhovniceasca si proslavirea manastirii. In timpul Cuviosului Moise manastirea s-a transfigurat, a inflorit ca o gradina frumos mirositoare. Bisericile vechi au fost reinnoite si infrumusetate, s-au ridicat altele noi, in jurul lor se inaltau cladirile cu chiliile fratilor, bucataria cu sala de mese, bibliotecile. Nimic nu scapa atentiei proestosului manastirii: padurile manastirii, pasunile, gradinile, livezile, iazurile, animalele si albinele, toate se aflau sub privirea sa purtatoare de grija. Insa cea mai importanta ramanea totusi grija sa pentru monahi, pentru progresul lor in bine si in fapta suprema, mantuirea sufletului. El insusi ramanand, in pofida multor sale griji, un adevarat ascet si ostas al lui Hristos, Preacuviosul Moise stia sa aprinda osardia catre Dumnezeu si in sufletele fratilor incredintati lui, sa-i intareasca in cugetul bun al inimii, "sa se intareasca in nevointa cea buna, sfarsitul sa-l atinga si credinta sa o pastreze". In timpul conducerii sale, la Sihastria Optina se naste staretia; el il invita la Sihastrie pe staretul Leon, tot el aseaza jugul indrumarii (hranirii) duhovnicesti a fratilor asupra succesorului sau, Cuviosul Macarie. In timpul pastoririi sale vine la Optina poslusnicul, care va deveni marele ei luminator, Cuviosul staret Ambrozie. O mare atentie o acorda Staretul Moise si editarii de carti: in vremea sa se editeaza saisprezece volume de literatura duhovniceasca. "Candva - spunea Cuviosul - cineva va citi o carte sau alta, si folosul sufletesc al unui singur om va rasplati toate ostenelile noastre. Dumnezeu va da... candva vor fi roade." Tot el a adunat si o biblioteca manastireasca foarte bogata. Cuviosul Moise si-a inchinat toate puterile slujirii celor din jur. Sarcina grea a proestosului, muncile neincetate spre folosul obstii, rezolvarea nenumaratelor probleme, toate acestea ii umpleau fiecare zi. Desi inzestrat cu nenumarate daruri duhovnicesti, el nu avea posibilitatea, asemanator Preacuviosilor stareti Leon si Macarie, sa primeasca descoperirea sincera a gandurilor fratilor, sa se intalneasca cu ei si sa-i indrume. Insa minunea vietii si slujirii sale a fost insasi Optina, infloritoare si proslavita, devenita in fapt centrul vietii duhovnicesti a Rusiei. Cuviosul Moise s-a invrednicit, asemanator multor stareti de la Optina, sa primeasca la 6 iunie 1862, cu putin timp inainte de sfarsitul sau, marele chip ingeresc. Vestea despre tunderea sa in schima si despre apropiatul sau sfarsit a adunat la capataiul sau o multime de oameni, monahi si laici. Cu lacrimi si cu evlavie s-au apropiat ei de Staret, pentru a primi ultima sa binecuvantare. Tinand crucea in mainile sale slabe, Cuviosul i-a binecuvantat pe toti si le-a daruit iconite. In ultimele zile din viata pamanteasca a Cuviosului Moise, s-a descoperit darul inainte-vederii ascuns de el cu grija: staretul bolnav, scotand suspine de durere, l-a chemat pe ajutorul sau din chilie si i-a spus: "Intreaba, ce femeie e? Ce vrea? De ce ma deranjeaza?" Ajutorul din chilie al staretului, nevazand nici o femeie, s-a gandit ca delireaza. Insa mai apoi s-a adeverit ca in pridvor, dupa usa, intr-adevar a stat mult timp o femeie care, primind o iconita, nu voia sa se indeparteze si ruga cu insistenta sa mai primeasca o iconita si pentru fiul ei. Auzind despre aceasta, ajutorul staretului a luat o iconita si a adus-o staretului pentru binecuvantare. Staretul a binecuvantat-o si a spus: "Iata acum sunt linistit", si ajutorul staretului a dat icoana femeii care astepta. Unui alt vizitator, spre marea lui uimire, staretul i-a spus ca duminica nadajduieste sa fie la biserica, si atunci cand acesta l-a contrazis, ca din cauza slabiciunii nu va putea nicidecum sa slujeasca, Parintele nostru Moise a adaugat la cele spuse: "Nu se poate sa slujesc, insa sa fiu acolo se poate." Cuvintele acestea s-au adeverit in totalitate; duminica sicriul staretului adormit intru Domnul a fost mutat in biserica. Sfarsitul drept al Cuviosului staret Moise a avut loc la 16/29 iunie 1862, in al 81-lea an al vietii sale. Inca n-a parasit Cuviosul manastirea si dupa moartea sa s-au aratat minunile. In manastire s-a intamplat o nenorocire: domnisoara Nadejda, luand apa fierbinte din vasul pentru spalat, a alunecat si a cazut in apa, oparindu-se grav. A mai trait doar doua zile si, impartasita cu toate Tainele, s-a sfarsit. Inainte de moartea Nadejdei, o femeie care pastea vacile l-a vazut intr-un vis subtire pe Cuviosul Moise imbracat in mantie, cu toiag, mergand la biserica, unde a fost asezata Nadejda. Luand binecuvantare de la staret femeia l-a intrebat: "Unde te grabesti, parinte?" Iar el i-a raspuns: "Ma duc sa o conduc pe Nadejda." S-au aflat apoi si moastele sale neputrezite. In timpul inmormantarii Cuviosului Antonie, care tocmai trecuse la Domnul, schimonahul Nestor si egumenul Marcu au deschis cavoul si au descoperit sicriul Cuviosului parintelui nostru Moise cu totul intact, in pofida umezelii pamantului... iar deschizand sicriul, au vazut ca trupul staretului ramasese neputrezit.
|
Colinda, intre realitate si falsitate In copilarie, cand mergeam la colindat, nu am avut niciodata sentimentul ca merg la cersit. Am invatat colindele in Biserica si am plecat la colindat la indemnul preotului. Nu am fost prezent in concerte sau spectacole. De altfel, nici nu stiam foarte multe colinde. Dar ceea ce cantam, era o buna vestire: Hristos Se naste. Vecinii nu aveau preferinte. Aveau poarta deschisa pentru orice colindator. Se intampla adesea, sa venim dupa niste copii care au cantat acelasi colind. Insa, oamenii ne ascultau ca si cand era pentru prima oara cand il auzeau. Toti copiii colindau. Era o adevarata forfota in Ajun. Nu era doar miros de cozonac, de sarmale, erau si bune vestiri. Ce lume minunata era in trecut. Nu doar noi ne pregateam pentru colindat, ci si vecinii pentru primirea colindatorilor. Primirea noastra, a celor ce vesteam, era echivalenta cu primirea lui Hristos. Si asa devenea Hristos oaspete in fiecare casa. Acum copiii trebuie sa intrebe: primiti colindatori? Iar oamenii, lipsiti de orice emotie, de cele mai multe ori raspund Nu. Astazi, aproape ca in fiecare statie de metrou, in orice tramvai e cineva care canta. Acestia nu mai stiu ca e vremea sa vestesti ca Fiul lui Dumnezeu Se naste din Fecioara Maria. Si asa se face ca pe unul il vezi cu un acordeon, pe altul aruncand niste popice, apare si cel cu mielul “Vasilica”, ce mai, e vremea de facut bani. Ajuns acasa, ai sentimentul ca cineva iti verifica neincetat soneria. Ti se bate permanent in usa. Si culmea, de multe ori de aceleasi persoane. Ce vor? Banuti. Nu au invatat decat o strofa dintr-un colind sau iti canta ceva apropiat de un colind si cred ca e potrivit sa le dai o anumita suma de bani. Asa ca de nu o ai, e bine sa nu le deschizi. Nu de alta, dar ii superi si e posibil sa-ti lase cateva urme pe usa. Trairi imputinate si de o parte si de alta. Multi din cei care colinda nu o mai fac in duh autentic, sunt formali, rostesc cantari care nu mai au nimic in comun cu cele din trecut, totul e deviat. Iar cei care ar trebui sa le asculte, fie nu mai cred in intruparea Fiului, fie cred ca e un eveniment ce s-a petrecut candva, undeva si care nu mai are legatura cu prezentul. Pacat, ca nu mai sunt vrednici sa "citeasca” Biblia nescrisa a Nasterii Domnului. Adica, sa asculte colinde.
|
Despre relatia dintre politica si religie Interviu cu Bogdan Tataru-Cazaban: Despre relatia dintre politica si religie cu unul dintre cei mai tineri si mai competenti sfetnici ai Romaniei In universul din jurul celui mai puternic om al Romaniei, este de asteptat sa gasesti numai "buldogi" necrutatori si intelepti incruntati. La doar 32 de ani, consilierul pe probleme de cultura si culte al Presedintelui Romaniei, pare a fi dezavantajat de un fizic angelic si de o eleganta inactuala. Desi astazi succesul tine de domeniul galagiei si al duritatii, el reuseste prin forta convingerilor sale interioare. Si reuseste in tacere. Faceti, va rog, cunostinta cu cel mai tanar sfetnic al Romaniei.
Stelian Gombos: Domnule Tataru-Cazaban, desi sunteti foarte tanar, de 5 ani detineti functia de consilier in Administratia Prezidentiala. Cand oamenii se gandesc la un consilier isi imagineaza mai degraba un venerabil sfetnic. Trebuie sa va marturisesc ca din acest motiv, existenta dumneavoastra in vecinatatea intima a resorturilor puterii pare a fi suspecta…
Bogdan Tataru-Cazaban: Se pare ca este ceva plauzibil in ce spuneti din moment ce va las aceasta impresie chiar si dupa cinci de ani de „vecinatate suspecta"… Dar stiti cum se petrec lucrurile: putem controla in mai mare masura ceea ce facem si in mult mai mica masura ceea ce cred ceilalti despre noi. Oricum, aceasta este tensiunea definitorie pentru oricine a intrat, pentru o vreme, in serviciul public: tensiunea dintre fapte si receptarea lor, dintre intentii si rezultate. Sper, totusi, ca prin ceea ce sunt si am facut sa nu fi lasat loc prea multor suspiciuni, desi in viata publica si chiar in viata academica, retorica suspiciunii este predilecta. Cat despre varsta, ceea ce spuneti era valabil in anul 2005, cand am venit in serviciul Presedintelui. Vedeti, cu ceva timp inainte, doctoratele se sustineau la o varsta mai tarzie si, trebuie sa recunoastem, erau contributii majore. Acum se sustin, in multe cazuri, foarte devreme, pana la 30 de ani. Ceva asemanator se intampla si in zona expertizei. In plus, cred ca implicarea pentru care am optat este mai potrivita cand ai mai multa energie si mai mult entuziasm decat la o varsta venerabila, pe care poti sa o traiesti mai detasat si mai contemplativ. S.G.: Mai concret, ce forte v-au deschis usile pentru a intra in Palatul Cotroceni? Fortele politice, cele ale prestigiului academic sau pur si simplu recomandarile din partea unor personalitati importante, cum ar fi domnul Andrei Plesu? Bogdan Tataru-Cazaban: A fost foarte simplu. Am fost invitat sa discutam pe problemele care mi-ar fi putut reveni ca responsabilitate. Am fost placut impresionat ca CV-ul meu era cunoscut. De altfel, era public. Si am primit increderea Presedintelui, ceea ce m-a onorat foarte mult. Desigur, faptul ca domnul Andrei Plesu cunostea bine profilul meu profesional a fost foarte important pentru mine.
S.G.: Care este reactia omului politic de pe Dambovita, in fata unei aparitii atat de rafinat politicoase si elegante ca a dumneavoastra?
Bogdan Tataru-Cazaban: Sunt magulit. Dar nu sunt singurul si nici nu as vrea sa ducem lucrurile inspre stilistica aparentelor sau a comportamentului. In orice caz, nu este greu sa observi ca de cele mai multe ori si pe termen scurt politetea nu este o arma si ca eleganta provoaca mai degraba consternare decat respect. Dar chiar si intr-o lume in care trebuie sa invingi cu orice pret, trebuie sa fie loc pentru o atitudine cavalereasca. Personal, am convingerea lui Alexandru Paleologu ca „politetea este o arma". De ce sa nu vedem in politete fair-play-ul, iar in eleganta fidelitate si tarie de caracter?
S.G.: Pentru ca in lumea politica romaneasca, fair-play-ul si fidelitatea asigura un bilet catre esec. Modelul practicat de dumneavoastra nu ar avea nici o sansa. Glosand pe marginea acestei afirmatii, cat de viabila credeti ca este o schimbare reala a universului politic romanesc provocata de tinerii prezentului? Bogdan Tataru-Cazaban: Aceasta schimbare poate avea sanse daca tinerii vor rezista la presiunea lumii in care intra si nu vor imita exact acele lucruri care ne displac tuturor la actuala clasa politica. Puterea de schimbare sta efectiv in decizia acestor tineri de a nu imita, ci de a aduce cu adevarat ceva nou: un suflu de incredere si de profesionalism, de care sunt convins ca avem nevoie cu totii.
S.G.: Sunteti un competent specialist in medievistica. Desi cele doua epoci difera foarte mult, va propun un exercitiu de imaginatie: ce ar putea sa invete un om politic contemporan de la un om politic al evului mediu?
Bogdan Tataru-Cazaban: Ar fi destul de greu sa invete ceva – in sensul inspiratiei directe si eficace – pentru ca viziunea politica fondatoare a modernitatii este complet diferita de cea a Evului Mediu. Dar intotdeauna se poate invata prin recuperarea memoriei. Nu ma sfiesc sa spun ca sunt adeptul unei viziuni istorice care pune in lumina contributia esentiala a crestinismului medieval la Europa pe care o traim astazi, chiar daca diferentele adaugate in timp nu mai lasa loc unei perspective clare si recunoscatoare asupra trecutului.
In planul gandirii si al practicii politice, cred ca este bine sa cunoastem conceptia asupra legislatorului uman la Marsilius din Padova, considerat de multe ori drept precursor al modernitatii, sau teoriile asupra consimtamantului politic, ori pledoariile pentru rezistenta civila in fata tiraniei, sau practica reprezentarii politice in Adunarile de stari in Europa.
Bogdan Tataru-Cazaban s-a nascut in anul 1977 si este doctor in filozofie la Universitatea din Bucuresti. Din anul 2005 este consilier de stat pentru cultura si culte la Administratia Prezidentiala. A fost beneficiarul mai multor burse de cercetare la Ecole des Hautes Etudes din Paris, Universitatea din Genova sau New Europe College. Este membru fondator al Asociatiei Romane de Istoria Religiilor, co-editor si redactor al unor reviste de specialitate. Bogdan Tataru-Cazaban este deja un traducator consacrat al autorilor patristici medievali, fiind totodata si autor, editor sau coordonator al unor volume de spiritualitate si teologie crestina.
S.G.: Se reclama si se acuza din ce in ce mai des scaderea ponderii, atat a culturii cat si a religiei (cea din urma fiind totusi necuantificabila) in viata generatiei tinere. La mai mult de un deceniu de la aparitia religiei ca materie de studiu obligatorie in scoli, ce efecte mai poate avea asupra tinerei generatii mentinerea acestei obligativitati – ce a fost cat se poate de contestata si de disputata in ultima vreme? Bogdan Tataru-Cazaban: Stiti ca despre situatia publica a lecturii, de pilda, s-au facut sondaje si s-a discutat mult. Unii s-au ingrijorat (printre care ma numar si eu), altii au spus ca este firesc. Dar despre practica religioasa a romanilor, nu am prea intalnit studii. Se vorbeste mai mult despre increderea in Biserica si se studiaza prea putin practica, frecventa, raportarea la sarbatori. De foarte multe ori, cultura publica in care traim se afla in zodia impresiei si a subiectivismului generalizat. Ceea ce vedem in jurul nostru si ceea ce se prezinta in mass-media devin reperele pe care ne construim atitudinea. Numai ca un raspuns corect la intrebarea dumneavoastra trebuie sa aiba la baza un studiu foarte detaliat. Abia astfel vom putea aprecia si efectele publice, sociale, ale predarii religiei in scoala, care nu este obligatorie, ci facultativa. Generalizarile pripite sunt lipsite de relevanta. Opinia mea este ca educatia religioasa poate participa, atunci cand este onesta si deschisa fata de alteritate, la o cultura comuna, alaturi de alte tipuri de formare. Cand se discuta pro si contra prezentei religiei in educatia publica, intrebarea fundamentala este: ce semnificatie se atribuie religiei? Daca vezi in ea o adeziune privata si mai ales un germene de intoleranta, atunci vrei sa-i limitezi prezenta. Dar de ce sa nu vedem in religie nu doar mostenirea, ci mai ales potentialul de frumusete si generozitate umana, de solidaritate si de creativitate? S.G.: Credeti ca acest potential de frumusete si generozitate este corect si multumitor transmis de manualele de religie care sunt folosite in prezent? Bogdan Tataru-Cazaban: Am vazut si manuale bine intocmite. Desi nu sunt un specialist in pedagogie religioasa, cred ca este loc de mai bine. In orice caz, decontextualizarea exemplelor asupra carora s-a insistat pana acum in presa trebuie sa fie luata in calcul atunci cand formulam o judecata. Din punctul meu de vedere, manualele de educatie religioasa ar avea tocmai rolul de a pune in valoare, in contextul spiritualitatii proprii fiecarei religii ori confesiuni, dimensiunea profund etica a vietii religioase, capacitatea sa de a fi integrata vietii civice prin valori care, dupa cum vedem, lipsesc de multe ori si la care se ajunge greu fara o educatie religioasa. Educatia religioasa are sansa de a conduce la aceasta descoperire a frumusetii si a generozitatii umane, justificandu-si astfel locul care i-a fost recunoscut in invatamantul public. S.G.: Unul dintre rolurile dumneavoastra este acela de a fi o punte de legatura intre Stat si Biserica. Ce aspecte mai sunt de rezolvat in privinta chestiunii dependentei Stat-Biserica? Bogdan Tataru-Cazaban: Nici nu poate fi vorba de o dependenta. Vedeti, chiar si in regimurile juridice de separatie, relatia stat-culte exista si tinde sa devina din ce in ce mai complexa, in functie de relevanta sociala si, prin urmare, politica a religiei. Fac apel din nou la campul care imi este cel mai indepartat: cel al sociologiei politice, in care se recunoaste caracterul inevitabil, in democratiile moderne, al recunoasterii de catre stat a religiei. Religia nu este un hobby, ci este o angajare personala cu efecte multiple in plan comunitar. Prin urmare, nu este corect sa vorbim de dependenta, ci de interdependenta, de un tip de relatie pe care politicul o are cu orice alta forma de coeziune sociala. Cu atat mai mult cu cat Bisericile - care sunt organisme venerabile, daca ar fi sa le definim dintr-o perspectiva strict seculara. La noi, va exista, cred, multa vreme, o tensiune intre conceptia celor care vad in separatia radicala o solutie de onestitate din perspectiva autonomiei (politica si religioasa), si cei care vor sustine cooperarea ca o solutie de onestitate din perspectiva relattei dintre cele doua domenii, pentru ca religiosul si politicul pot fi separate complet doar in mintea noastra, ele continuand sa inter-reactioneze in mod real de la nivelul comunitatii celei mai restranse pana la nivelul global si diplomatic. Exista un „purism" al scepticilor si al indiferenttlor in materie religioasa, care socotesc ca religia are de-a face atat de putin cu pamantul, incat suntem datori cu totii sa-i asiguram decolarea. Insa cei care cunosc cu adevarat istoria crestinismului, de pilda, stiu ca lumina cea mai clara a sfinteniei a coexistat cu implicarea cea mai directa in cursul istoriei. Credinta poate conduce in mod legitim atat la o teologie a istoriei, caa si la o teologie politica. Limita relattei cu politicul si in general ca lumea vine atunci cand credinta este ispitita sa cedeze, sa coboare de la inaltimea menirii ei, care este adevarul si libertatea. S.G.: In alta ordine de idei, este binevenita intrarea, vreodata, a preotilor in viata politica a comunitatilor, in cadrul diferitelor alegeri locale? Bogdan Tataru-Cazaban: Inteleg ratiunile prezentate, care tin de exigentele comunitatilor locale. Personal, cred ca este nevoie de multa prudenta. Reglementarile venite dupa hotararea Sfantului Sinod reflecteaza aceasta nevoie de echilibru. Recunoastem, desigur, rolul preotului in viata comunitatii locale, dar implicarea sa in alegeri va fi ca un mers pe sarma. Totul depinde de personalitatea, discernamantul si recunoasterea publica ale celui care doreste sa candideze, candva. S-ar putea sa fie comunitati care se vor simti reprezentate de preotul lor in consiliile locale, iar altele care vor fi reticente. S.G.: Stimate Domnule Cazaban, multe familii tinere parasesc Romania. Nu a fost si cazul familiei dumneavoastra. Aceasta alegere se datoreaza (si) succesului dumneavoastra? Bogdan Tataru-Cazaban: Am decis sa ramanem in tara inainte de a avea vreun ecou public a ceea ce faceam ori facem. Trebuie sa va spun ca desi aveam, poate, mai mult decat alti colegi posibilitatea de a ne stabili in alt loc, din motive si convingeri familiale, am simtit, fara sa dezbatem prea mult, ca ar fi bine sa ramanem si sa incercam sa construim ceva aici.
Ceea ce ne-am propus era in plan strict cultural si, mai precis, academic: participarea la construirea unei reviste de istorie a religiilor, o revista de studii medievale, un institut de cercetare, care sa semene cu cele din strainatate, o colectie de texte ale autorilor medievali, tradusi pentru prima data in limba romana, o carte care sa gandeasca teologico-politic relatia dintre ortodoxie si modernitate. Sunt doar cateva exemple de proiecte. in general, lucruri care ar putea avea un efect public dupa ani si ani. Sansa noastra a fost sa intalnim la timp oameni care ne-au dat incredere si ne-au oferit sprijinul lor generos, in primul rand uman si intelectual. Am primit aceste investitii de incredere si simpatie cu sentimentul ca trebuie sa confirmam si sa le dam si celorlalti incredere. Le sunt foarte recunoscator acestor oameni. Fara ei, in atmosfera publica incarcata de la sfarsitul anilor 1990, am fi putut lua alta decizie. S.G.: Acum, la implinirea a cinci ani de la intrarea dumneavoastra in serviciul public al Administratiei Prezidentiale, vedeti gestul parasirii turnului de fildes al savantului ca pe o sminteala sau ca pe o adaugare si o implinire? Bogdan Tataru-Cazaban: Cand faci o alegere, nu poti castiga 100%. Este in firea lucrurilor sa si pierzi ceva. Uneori ajungi sa recuperezi, alteori acel ceva dispare pentru totdeauna, desi a facut la un moment dat parte dintre posibilitatile tale. Prin urmare, am pierdut o tihna, un ritm recules si interior, care imi caracteriza, cu rare exceptii, viata de pana in anul 2005.
Dar am castigat o experienta pe care nu as fi avut-o altfel. Scriu mai puttn si nu pot avansa prea mult la proiectele mele, in schimb am cunoscut arii culturale si religioase care mi-ar fi ramas, poate, indepartate. Ceea ce am practicat dinainte a fost lucrul in echipa si o vocatie a relattei care, cred, m-au ajutat in mod deosebit. In rest, asa cum spunea Fericitul Augustin, ordinea lumii, ca si a destinului individual, as completa, nu poate fi apreciata decat la sfarsit. S.G. Acestea fiind zise, acum, in incheierea acestui dialog de suflet, doresc sa adresez calde multumiri pentru amabilitate si sa va doresc mult succes, mult spor si multe impliniri, in continuare!
|
Fii intotdeauna asa cum ai dori sa fii in clipa sfarsitului tau Cine vrea sa-L primesca pe Hristos in inima sa, acela trebuie sa se curete printr-o pocainta adevarata! Sa cunoasca din legea lui Dumnezeu pacatele sale si sa le curete prin pocainta, dar mai ales sa ceara iertarea lor de la Dumnezeu si atunci va veni la el Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu Evanghelia Sa si-i va da nu o mangaiere a lumii acesteia, ci una pe care lumea nu o poate primi. Sa ne pocaim si noi si sa ne socotim vrednici de orice: si Hristos Dumnezeu, ca un iubitor de oameni, ne va invrednici de mila Sa; caci El priveste spre cei smeriti si le da lor harul Sau. Omul are numai o inima: cand ea cauta pe cele vremelnice, atunci uita de cele vesnice; iar cand se intoarce spre cele vesnice si se adanceste in ele, atunci uita de cele vremelnice si nu-i pasa de ele. Doua feluri de griji: fata de cele vremelnice si fata de cele vesnice, doua feluri de iubire, fata de cele vremelnice si fata de cele vesnice, nu pot fi in inima. Neaparat va precumpani una din cele doua: sau cele vremelnice, sau cele vesnice. Moartea pe nevazute umbla dupa om. Ea il ajunge pe el acolo unde el nu a asteptat-o niciodata; il ajunge cand el nici nu s-a asteptat; il ajunge astfel cum nu s-a gandit niciodata. Deci fii intotdeauna asa cum ai dori sa fii in clipa sfarsitului tau. Cugeta la acest lucru, ia aminte la tine insuti si nu vei vrea nici cinste, nici slava, nici bogatie, nici alte privilegii si desfatari ale lumii. Gandeste-te ca vei muri astazi sau maine; atunci toata desertaciunea va pieri din inima ta. Ce folos are din cinste, slava, bogatie si privilegii aceia care a ajuns la sfarsitul vietii ? Da-i imparatie, da-i munti de aur, el nu le va da nici un fel de atentie. Un singur gand, o singura grija are el: cum sa plece de aici cu o nadejde de mantuire si de fericire. Deci agoniseste-ti o astfel de intocmire si tu; fiecare zi sa o socoti ca este cea de urma zi a vietii tale si asteapta, ca Domnul te va chema. Cu o astfel de intocmire nimic in lumea aceasta nu iti va parea atragator si daca vei sta mereu la aceasta straja si vei veghea, apoi vei avea un sfarsit bun. Deci acum, in timpul vietii pamantesti, coboara-te des cu mintea in iad, ca sa nu te cobori acolo cu trupul si cu sufletul pentru vesnicie.
|
Eu” si ,,eu” Eu” si ,,eu” Azi, în tăcere,
am făcut o călătorielungă, în cădere…până în adâncul inimii…Am mers pe cărări de iubireşi apoi,m-am coborât în adânculcare încă mai ascunde multe mistere…unul mai mare ca altul…M-am coborâtsă-L caut pe Dumnezeu.M-am cutremuratvăzândtronândun alt „eu”în loc de Dumnezeu.Simţeam că totul se destramă…Eu, în faţa unui alt „eu”?Ochii mei tremuraucăutând în străfundurio dâră de sânge:Cine-I rănitul?E poate, Preaiubitul?!Oare plânge?!… Păşesc greoi… picioarele îmi sunt ca de plumb, şi grele, şi moi… Deodată, în faţa unei uşi mă trezesc… În faţa uneia-ncuiată… Nimica nu zăresc… Necăjit, mă aşez în prag, dezamăgit, cu nouri în privire întrebându-mă: ,,Oare cine făcuse acele cărări de iubire?” Aştept în prag, cu gândurile-mi duse… poate cineva îmi va deshide. Plâng… Mi-e teamă să bat… Mi-e teamă să nu-mi deschidă un alt „eu”! Dar deodat’ aud o chemare, ca un susur dulce, ca o adiere: -Hei, tu, cel care stai acolo şi aştepţi, uşa-i deschisă! -O! E El, Preaiubitul…! Iartă-mă, Doamne! Pe umerii mei apasă o întreagă povară de păcate… Mi-e inima amară… şi grea…fă-mi-o uşoară! Iată-mă singur înaintea Ta în liniştea dulce a serii. Iartă-mă, Doamne, că mult am vorbit şi puţin am împlinit; Iartă-mă, Doamne, pentru vorbele goale lipsite de rod!…
Preaiubitul meu m-a strâns prieteneşte de mână, cu mâna-I sfântă şi moale, zicându-mi: -Eşti trup din Trupul meu Zidire vie a templului lui Dumnezeu! -Dar, Doamne, am văzut tronând un “eu”? -Nu-ţi fie teamă de nimic, spuse Dumnezeu… Spune ,,da”! Fiul Meu, atât aştept… Am spus “DA” Şi m-am trezit Cu fericirea-n piept, fără ,,eul” meu, doar cu ,,Eul” lui Dumnezeu… Îţi mulţumesc, Doamne, pentru această călătorie, pentru această visare!… Îţi mulţumesc că eşti şi-n visul meu… Că eşti cu mine mereu… Preaiubit Dumnezeu Fii fericitul meu ,,Eu”!
|
Sfântul Ierarh Spiridon şi smerenia sa In aceasta zi il preamarim cu cantari de lauda pe Cuviosul Părintele nostru Spiridon, făcătorul de minuni si ocrotitorul tuturor tinerilor. Dupa cum stiti, acesta a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare şi a lui Constantie, fiul lui. Purtarea lui simpla, smerenia sa si bunatatea au fost primite de Domnul, astfel incat rugaciunile Sfantului Spiridon au o mare putere. La început a fost păstor de oi. Apoi s-a însurat, dar nu dupa multa vreme i-a murit sotia, iar el a fost făcut episcop. Dumnezeu i-a dat harul tămăduirilor în aşa măsură că a fost numit făcător de minuni.
As vrea insa sa va povestesc in cateva randuri o minune facuta de Sf Spiridon, chiar acum un an. O minune neasteptata…la fel ca si bucuria pe care am primit-o. Imi doream foarte mult sa am un duhovnic…sa incep o viata duhovniceasca, sa ma schimb. Abia il cunoscusem pe parintele ce avea sa fie duhovnicul meu, dar nici nu banuiam vreodata ca voi ajunge sa ma spovedesc la acesta. Am incercat prin diferite metode sa iau legatura cu dansul, vroiam sa ma spovedesc dar de fiecare data intervenea cate o problema. Pana in ziua cand Sf Ierarh Spiridon a savarsit aceasta minune, si anume de a ma spovedi si de a-mi gasi un duhovnic definitiv chiar in acea zi. Multe minuni a facut Sfantul cat timp a fost in viata; a vindecat muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar el, pentru mărire deşartă, lungise rugăciunea şi din pricina asta amuţise îndată. Odată slujitorii bisericii au aprins puţine lumânări în biserică; când sfântul i-a ţinut de rău, ei i-au răspuns că nu-i nimeni în biserică, aşa că nu e nevoie de mai multă lumină; dar sfântul a luat mărturie din cer că avea privitori pe îngerii, care cântau împreună cu el rugăciunile. Pe cine nu va uimi minunea izvorârii pe neaşteptate a untdelemnului în candelă, când candela era să se stingă din lipsă de untdelemn! Multora le-a prezis cele viitoare prin darul său cel dumnezeiesc al cunoaşterii de mai dinainte a lucrurilor. (fotografii trimise de Andreea) Pe episcopul Trifilie, care trăia în petreceri şi desfătări lumeşti, l-a povăţuit şi l-a îndemnat să dorească mai mult bunătăţile cele viitoare. A certat şi a dat morţii pe o femeie ce căzuse în desfrânare şi care nu voia să-şi mărturisească păcatul, ci spunea că a făcut copilul cu bărbatul ei, că a rămas cu el însărcinată, deşi acela murise de unsprezece luni. În timpul verii, când soarele dogorea, capul sfântului era plin de rouă; prin aceasta Dumnezeu arăta cinstea ce i se va da. Că sfântul era milostiv şi îndurător o arată întâmplarea cu cei ce au încercat să-i fure oile din turmă. Sfântul nu numai că a dezlegat pe hoţii ce fuseseră înlănţuiţi cu lanţuri nevăzute toată noaptea, dar le-a dat la plecare şi un berbec, ca să nu le fie în zadar privegherea cea de toată noaptea. Ocârmuind dar bine turma încredinţată lui, s-a mutat ca să trăiască şi să petreacă cu îngerii. Minunile Sfântului continuă până astăzi
|
Toţi împreună la Sfânta Liturghie Mă gândeam odată cum ar fi să stau la Sfânta Liturghie, iar în Biserică să fie numai persoane pe care le cunosc. Cum ar fi ca toată biserica să fie plină de prieteni, cunoştinţe, rude, părinţi, colegi, profesori, vecini, etc. şi toţi să ne ştim unii cu alţii, oriunde întorci capul să vezi o faţă cunoscută.
E ciudat uneori când mă duc duminica la Biserică şi conştientizez că o parte din cei dragi ai mei în acel moment fac altceva, se duc în alte locuri. E ciudat pentru că realizezi că alţi oameni nu acordă aceeaşi importanţă lui Dumnezeu şi Bisericii cum i-o acorzi tu, şi prin asta îţi scade puţin entuziasmul, îţi răceşte cu câteva procente credinţa. De aceea Biserica suntem noi toţi, din acest motiv ne spun Sfinţii Părinţi că dacă suferă un mădular al trupului suferă tot trupul. Mi s-a întâmplat să fiu la miezul nopţii, de revelion, în Biserică iar o parte din prietenii noştri să fie la petreceri. Ceva era ciudat, nu mă puteam bucura cu toată inimă, mă durea că alţii nu-L cunosc pe Dumnezeu, că Biserica era aproape goală. Raportând această experienţă la un meci de fotbal în care tot stadionul îşi susţine în cor echipa, toţi având acelaşi sentimente: de bucurie când echipă dă gol, de mâhnire când ratează, de întristare când pierde… Atunci înţelegi ce-nseamnă ca sentimentele tale să mai fie şi-n inimile a 30 000 de oameni. Mi-aduc aminte cum la meciurile de fotbal din Spania tot stadionul de 80-100 de mii de oameni strigă în cor: “Aiiiiiiiiii” când echipa lor ratează, ca şi cum ar avea o singură voce. Cam aşa ar trebui să fim şi noi în Biserică, toţi să avem aceleaşi gânduri, aceleaşi năzuinţe, sentimentele din inimile noastre să se regăsească şi la sutele sau miile de oameni din viaţa noastră, pe care îi întâlnim zilnic. Mi-ar fi mult mai uşor să mă rog lui Dumnezeu când sunt în Biserică văzându-i pe cei dragi lângă mine, e deajuns să le văd chipul frumos şi să-mi aduc aminte de toate problemele şi bucuriile pe care le au, şi să-i pot cere Domnului să-i sprijine. Eram aseară la cumpărături printr-un hypermarket şi mă uitam la feţele oamenilor şi mă gândeam: pentru mine ei toţi sunt străini, dar Hristos Domnul îi cunoaşte pe fiecare dintre ei, le ştie şi cel mai adânc colţişor al inimii, le cunoaşte toată viaţa şi gândurile. Eu trec pe lângă ei foarte uşor, dar ce m-aş bucurat să-mi fie prieteni! Aşa e şi-n Biserică, mai ales pe la oraş, suntem străini unii de alţii, suntem aşa apropiaţi fizic dar aşa departe sufleteşte, deşi stăm sub acelaşi acoperiş, sub privirile Pantrokratorului, gândurile noastre nu se întâlnesc. Va veni o vreme când toţi vom fi în faţa lui Dumnezeu în acelaşi gând, cu aceleaşi năzuinţe.
|
- Chemarea lui Hristos si prioritatile noastre
- Sf. Ioan Gura de Aur: Cum vom raspunde chemarii la nunta Fiului de Imparat?

Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi. (Luca 14, 16) Mare este cina Sfintei Liturghii – viţelul s-a înjunghiat şi toate sunt gata pentru desfătarea duhovnicească. Într-o discuţie care a avut loc în zilele noastre între un evreu şi un creştin, evreul spunea creştinului: noi am fost de la început, poporul Israel a fost scos din ţara Egiptului, nouă ni s-a dat Legea, la noi au fost toţi proorocii, de ce veniţi voi goimii acum (aşa numesc evreii celelalte neamuri) şi spuneţi că Dumnezeul lui Israel este Dumnezeul vostru? Creştinul a răspuns: e adevărat că voi aţi fost de la început, dar tot aşa cum atunci când se pregăteşte o cină, unii sunt cei care o pregătesc şi alţii sunt cei care vin şi mănâncă, tot aşa voi aţi pregătit masa, iar noi am venit şi ne-am aşezat la masă. Voi îl aşteptaţi pe Mesia să vină în viitor, noi de două mii de ani stăm cu Dânsul la masă. Evreul a rămas fără de grai. Din pilda cu fiul risipitor (cf. Luca 15, 11), ştim că la întoarcerea fiului risipitor tatăl său a făcut cină mare. Atunci celălalt fiu, care a fost tot timpul lângă tatăl său, din zavistie nu a vrut să intre. Fiul risipitor reprezintă neamurile care şi-au cheltuit viaţa în păcate, dar apoi s-au întors la Dumnezeu, Care le-a primit cu bucurie. Evreii îl reprezintă pe celălalt fiu, care a fost tot timpul lângă Dumnezeu; văzând primirea neamurilor, ei n-au vrut să intre în această bucurie şi stau şi acum afară. Chemarea este orice lucru pe care îl cere Dumnezeu de la noi. Chemat a fost Noe să-şi facă corabie şi toată lumea râdea de el, aşa cum şi astăzi oameni râd de acei oameni cinstiţi, de cei care se feresc de destrăbălările tinereţii şi de nebuniile lumii, zicând că sunt nebuni pentru că nu fac ceea ce face toată lumea. Sfinţii Părinţi ne spuneau despre vremurile de acum în care lumea va înnebuni şi le vor spune nebuni celor care nu sunt la fel ca ei. Dar tot aşa cum râsul celor din timpul lui Noe s-a stins în apele potopului, tot aşa râsul celor de astăzi se va transforma în plângere atunci când vor vedea că se duc din viaţa asta fără nici o nădejde de mântuire. Chemat a fost şi Avraam, care a lăsat toate şi a mers în acel pământ străin în care l-a trimis Dumnezeu. În Sfânta Evanghelie se spune că cine a lăsat ţarini, femeie, fraţi, surori pentru numele lui Hristos, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică (cf. Matei 19, 29). Noi nu numai că nu lăsăm, ci chiar ne batem şi ne judecăm pentru ele în loc să le lăsăm pentru chemarea lui Hristos. Se pare că pentru noi ceea ce spune Hristos nu mai înseamnă nimic, noi vrem să venim de formă la biserică şi să facem ce vrem noi, iar nu ce spune Evanghelia. Chemat a fost şi David de la oi şi a fost făcut rege, chemaţi au fost proorocii ca să spună poporului cuvântul lui Dumnezeu, chemaţi au fost apostolii ca să adune neamurile la credinţă. Pe noi ne cheamă Dumnezeu la pocăinţă; astăzi lumea s-a făcut comodă, nu mai vrea să ştie de nevoinţă. Deşi Împărăţia lui Dumnezeu este o comoară, noi vrem s-o luăm fără să săpăm. Oamenii găsesc fel de fel de motive ca să nu ţină postul: pentru că muncesc, de parcă postul a fost dat pentru cei ce stau degeaba; pentru că pleacă în străinătate sau la şcoli, de parcă noi nu ar trebui să fim lumina oamenilor şi, în loc ca oamenii să înveţe ceva de la noi, facem şi noi ca ei sau de parcă postul s-ar fi dat doar pentru cei ce stau acasă; nu ţin postul pentru orice boală ce li s-ar întâmpla, când de fapt postul este chiar un remediu pentru boală (în afară de unele boli foarte severe în care lipsa unor alimente pun în pericol viaţa). Acolo unde sunt preoţi pentru care canoanele Sfinţilor Părinţi nu mai înseamnă nimic, sunt credincioşi care ţin doar câte o săptămână din post şi îndrăznesc să se ducă să se împărtăşească. Este o chemare la sfinţenie, sfinţenia însemnând nu numai un tipic strict în viaţă, ci mai ales cultivarea bunătăţii. În zadar postim, citim la Psaltire, facem metanii, dacă ne comportăm cu răutate; e ca şi cum luăm medicamente care nu-şi mai fac efectul. Este o chemare de la întuneric la lumină, la lumina cuvântului lui Dumnezeu pe care îl găsim în Scriptură şi la Sfinţii Părinţi. La Pildele lui Solomon, la capitolul 9 se spune: Înţelepciunea şi-a zidit casă rezemată pe şapte stâlpi, a înjunghiat vite pentru ospăţ, a pregătit vinul cu mirodenii şi a întins masa sa. Ea a trimis slujnicele sale să strige pe vârfurile dealurilor cetăţii: „cine este neînţelept să intre la mine”. Noi ne-am adunat la acest ospăţ pentru a ne înţelepţi: aici Se pogoară Duhul Sfânt, aici se frânge cuvântul lui Dumnezeu; trebuie însă să recunoaştem că suntem neînţelepţi. Ca să primim har, trebuie să ne smerim, altfel vom ieşi afară deşerţi. „Pogorât-a pe cei puternici de pe scaune şi a ridicat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi, iar pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi”; cum vom mânca de nu vom fi flămânzi? De aceea ne întoarcem de la Liturghie deşerţi, pentru că stăm în biserică de parcă am fi sătui, nu avem nici o sete de a cunoaşte, de a ne sfinţi. Cum ne vom umple, când noi suntem plini? De aceea, fericiţi sunt cei smeriţi, săraci cu duhul, care se defaimă pe ei înşişi, care se arată goi pentru a se umple în harul lui Dumnezeu. „Cine este neînţelept să vină la mine” – spune Duhul Sfânt, numai că „înţelepţii” acestei lumi nu vor să mai ştie de altfel de înţelepciune afară de nebunia lor. Ei măsoară, caută peste tot, în ceruri şi în mări, dar niciodată nu coboară în adâncul sufletelor lor să vadă ce este acolo, să scoată acel mort din lăuntrul lor. Este o chemare la pacea sufletelor departe de războiul poftelor. „Nimeni dintre cei legaţi cu pofte şi cu desfătări lumeşti nu este vrednic să vină” (rugăciune ce o spune preotul în taină în timpul Sfintei Liturghii). „Cine tânjeşte păcătuieşte” – spun Sfinţii Părinţi. Dorinţele noastre din care se nasc multe gânduri ne fac ca în timpul Sfintei Liturghii, deşi suntem în biserică cu trupul, totuşi să fim departe prin gândurile noastre. Este o chemare a conştiinţei. Omul pe care nu-l mustră conştiinţa este mort sufleteşte. Conştiinţa este acel cocoş care cântă şi ne aduce aminte, ca oarecând Apostolului Petru, că am greşit. Ea ne cheamă la această cină să ne cerem iertare şi să ne împăcăm cu Cel pe Care prin purtarea noastră L-am trădat. Clopotele şi glasul slujitorilor ne cheamă la acest ospăţ, noi însă ne îndeletnicim cu altele. Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies s-o văd; te rog, iartă-mă (Luca 14, 18; s.n.). Ţarina reprezintă treburile cu care ne îndeletnicim şi pentru care nu dăm curs chemării lui Dumnezeu. Mulţi oameni muncesc fără pauză şi nu fac nimic ca să-şi cultive sufletul. Ba chiar ei se simt îndreptăţiţi în munca pe care o fac şi cer să fie înţeleşi de Dumnezeu: „Te rog, iartă-mă”. Dar care a fost răspunsul: nu vor gusta din cina Mea. Câţi nu muncesc astăzi prin străinătate fără a mai face nimic pentru suflet? Ei se odihnesc cu un ajutor financiar pe care îl dau Bisericii, numai că în Împărăţia lui Dumnezeu nu se intră cu bani, ci cu suflete curate; păcatele nu se şterg cu bani, ci cu pocăinţă; dacă nu ne curăţim sufletele de patimi, totul este în zadar, pentru că: nimic necurat nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Câţi din cei de la ţară în sezonul muncilor nu mai ştiu nici de duminică?! Şi toţi aceştia se odihnesc cu gândul că muncesc pentru copii, pentru casă, însă nici casa, nici copiii nu ne vor mântui. Şi chiar ei vor fi osândiţi dacă nu vor avea sufletele curate; dar cum să le aibă dacă văd că părinţii lor nu merg la biserică, nu se roagă, nu citesc Scriptura, cum vor face copiii ceea ce nu fac părinţii? Doar să fie ei mai înţelepţi decât părinţii, însă ce război vor avea, căci bineînţeles că cel ce nu are odihnă niciodată faţă de treburile lumeşti îşi va sili şi copilul să iasă la ele. Nu vrem să defăimăm munca, ci vrem să tragem către calea de mijloc: mâncarea este indispensabilă omului, dar prea multă îi strică, somnul la fel, la fel munca este indispensabilă pentru viaţa omului, dar orice lucru bun făcut fără dreaptă socoteală devine rău. Altul a răspuns: cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. De ce cinci? Pentru că cinci sunt simţurile omului: mirosul, auzul, văzul, gustul şi pipăitul. Acestea reprezintă boii care îl trag pe om către satisfacerea poftelor trupeşti. Pofta gustului şi a mirosului, fascinaţia auzului şi a văzului, dezmierdările pipăitului, toate acestea neţinute sub control ne depărtează tot mai mult de viaţa curată în Dumnezeu. Dorinţa de a stăpâni, de a-şi însuşi un lucru nu se poate naşte fără cele cinci simţuri fără de care n-am putea percepe acel lucru; această dorinţă de a stăpâni ne face să nu mai vrem să fim supuşi. Astfel, oamenii avari după cele materiale ajung împietriţi la inimă şi nu-i mai sensibilizează durerea altora. În felul acesta creşte în ei răutatea şi, încet-încet, coboară într-o prăpastie întunecoasă, rece şi fără de dragoste a unei vieţi ce nu vrea să ştie de Dumnezeu. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. Dacă această pildă s-ar fi spus în zilele noastre, poate că, în loc să se zică „femeie mi-am luat”, se spunea „televizor mi-am luat”, pentru că nu femeia opreşte pe om de la viaţa în Dumnezeu, ci preocuparea omului, acea însoţire a lui, acele îndeletniciri care-l îndepărtează de Dumnezeu. De data aceasta nu e ocupat cu munca, nici cu dorinţa de a tot strânge, ci acum are o altă îndeletnicire: cea a timpului pierdut în desfătări şi desfrânări. Cei chemaţi nevoind să vină, a zis stăpânul casei către slugă: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici. Noi suntem acei săraci care ne-am adunat la Liturghie, care precum săracii cerem Har de la Dumnezeu. Suntem neputincioşi în viaţa duhovnicească, orbi de lumina înţelepciunii sfinte, şchiopătând în calea Domnului. Şi nu se ruşinează Dumnezeu cu noi cei slabi vrând să-i ruşineze prin noi pe cei tari, nu se ruşinează Dumnezeu cu noi cei neînţelepţi vrând să-i ruşineze pe înţelepţii lumii acesteia. S-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. Totdeauna mai este loc. Uşa este deschisă pentru cei care până acum încă n-au gustat din cina Domnului. Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa. Noi, slujitorii cuvântului lui Dumnezeu, suntem trimişi – spune Sfântul Ioan Gură de Aur – să convingem prin predică poporul să se întoarcă la Dumnezeu, către cina pâinii cereşti, şi cât de frumos spune Sfântul: să silim prin frumuseţea cuvântului lui Dumnezeu. Iată care este sila de la Dumnezeu: bunătatea Sa. În loc ca noi oamenii să ne rugăm la Dumnezeu, Dumnezeu se roagă la noi: veniţi la Mine toţi cei însetaţi şi Eu vă voi adăpa pe voi. Pământul dacă nu este însetat nu trage apa de la ploaie, aşa şi noi, dacă nu suntem însetaţi de cuvântul lui Dumnezeu şi suntem monotoni în viaţa noastră duhovnicească, nu vom primi nimic de la Dumnezeu. Este o chemare la mucenicie. Dacă Sfinţii Mucenici se sfârşeau în chinurile tiranilor, şi viaţa fiecăruia dintre noi poate fi o mucenicie: murind pentru omul cel vechi din noi şi înnoindu-ne zi de zi în viaţa cu Hristos; este o mucenicie înceată şi până la moarte ne topim ca o lumânare în încercările din viaţa noastră, arzând pentru dragostea lui Hristos. Este o chemare la propovăduirea vieţii creştineşti. Nu numai noi, preoţii, putem predica, ci fiecare dintre creştini poate fi o lumină pentru cei din jur prin faptele sale – felul cum se îmbracă, cum se poartă; acestea sunt o predică tăcută care mustră în tăcere pe cei care nu fac la fel. Este chemarea la împărtăşirea cu Hristos. Ca să ne împărtăşim cu Preacuratele Taine trebuie să avem ceva din asemănarea lui Hristos; ceea ce Hristos a făcut pe pământ să fie pentru noi un exemplu. Această Evanghelie se citeşte în preajma sărbătorilor de iarnă şi dacă vrem să ne împărtăşim şi să semănăm cu Hristos trebuie să ştim că Hristos nici n-a umblat mascat, nici n-a pocnit din bici şi nici n-a aruncat cu petarde. Şi mai este o ultimă chemare. Dacă până acum la celelalte chemări cine a voit a dat curs, iar cine nu a voit nu a venit, la această ultimă chemare, ori că vor voi, ori că nu vor voi, cu toţii vor veni. De această dată slugi neînduplecate vor veni la noi şi atunci nici ţarina grijilor vieţii, nici boii dorinţelor lumeşti, nici femeia distracţiilor noastre, nimic din toate acestea nu îi vor mai îndupleca pe cei trimişi ca să nu ne ia cu ei. Este acea chemare pe care toţi trebuie să o urmeze: moartea şi chemarea la judecata lui Dumnezeu. Chema-va cerul de sus şi pământul de jos, ca să judece pe poporul Său (Psalm 49, 5). Atunci toate se vor da pe faţă şi se va vedea de ce a fost atâta suferinţă pe acest pământ, atunci vom primi fiecare după ceea ce am făcut în viaţă. Nu Dumnezeu ne va judeca, ci însăşi viaţa noastră; ceea ce am făcut ieri, ceea ce facem astăzi, noi singuri ne suntem judecători prin ceea ce am ales: dacă am ales răul, la rău vom merge, dacă am ales binele, la bine vom merge. 
Nu exista comentarii »
|
Sfantul Spiridon al Trimitundei; Sfantul Mucenic Sinet; Sfantul Ierarh Alexandru Sfantul Spiridon al Trimitundei a trait in secolul al IV-lea. S-a nascut in jurul anului 270, in Aski, Cipru, si a fost pastor de oi. Dupa moarte sotiei sale, alege sa duca o viata ascetica. Ajunge episcopul Trimitundei, o cetate din apropierea orasului Pafos. Participa la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325. In fiecare an, pe 12 decembrie, papucii Sfatului Spiridon sunt schimbati. Se spune ca ei se tocesc ca urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos in intreaga lume. De aici si denumirea de „sfantul calator”. Din marturiile unor clerici reiese ca pentru perioade scurte de timp, trupul sfantului nu mai este prezent in racla, iar atunci cand revine, este cald si prafuit. Acesta este si motivul pentru care, in cantarile Acatistului sau spunem: "Bucura-te ca esti si cu oamenii cu trupul petrecator; Bucura-te ca incaltamintele tale slujesc ca dovada“. Sfantul Spiridon a fost prins in timpul persecutiei, schingiuit si intemnitat. A trecut la cele vesnice in anul 348 d.Hr, la varsta de 78 de ani. Moastele sale se gasesc in Insula Corfu. Tot astazi, facem pomenirea: - Sfantului Mucenic Sinet; - Sfantului Alexandru, arhiepiscopul Ierusalimului; - Sfintilor Cuviosi Amonata si Antu. Maine, 13 decembrie, facem pomenirea Sfantului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei (dezlegare la peste).
|
Doamne, cine mă desparte de dragostea Ta? 
Doamne, cine mă desparte de dragostea Ta? Unde Te pot găsi când caut iubirea Ta? Trezeşte inima mea cu dragostea Ta veşnică, ea a adormit în păcate şi griji trecătoare, şi acum Te caută neîncetat, plânge şi se căieşte. Cât timp a dormit inima mea Bunule, rugăciumea mea nu s-a înălţat la Tine, căci doar buzele vorbeau, respiraţia încet se auzea, ochii se închideau… Trezeşte sufletul meu din somnul mut şi şterge Bunule păcatul, ca să fie liberă să Te iubească pe Tine, Unul Dumnezeu întreit în persoane. Ochii mei vor uda icoana Ta, dar ajută-mă Tu să mă iert pe mine însămi căci eu sunt propriul meu vrăjmaş, eu îmi fac rău pentru că nu ştiu să iert şi cel mai important, să mă iert pe mine. Trezeşte inima mea, să bată în rugăciune, să se umple de Cuvântul cel bun şi roditor, să afle mângâierea cerească, liniştea şi nădejdea. Doamne, Tu cunoşti cele mai adânci locuri ale sufletului meu, curăţeşte-mă, spală-mă, ca să pot fi vrednică de Preacuratele Tale taine. Trezeşte inima mea când nu mă pot ruga căci greu tare îmi este atunci, Te simt departe, nu îndrăznesc să Te chem dar încerc să mă adun, să lupt să Te aduc Mântuitorule în inima mea! Doamne, oare cine mă desparte de iubirea Ta, dacă nu, eu? Unde, altundeva Te pot găsi dacă nu în inima mea?
|
Scrisoarea copilului către părinţii săi ! Manutele mele sunt inca mici, de aceea nu te astepta la perfectiune cand fac patul, cand pictez sau cand arunc mingea. Treaba pe care am făcut-o eu, te rog sa nu o faci înca o data. Voi simti ca nu am făcut fata asteptarilor tale. Încearca sa iei partea buna din tot ceea ce fac; bucura-te ca m-am chinuit sa ma leg singur la pantofiori, chiar dacă n-a iesit decat un nod.
Piciorutele mele sunt inca mici, te rog frumos nu face pasi mari, ca sa pot tine si eu pasul cu tine. Nu uita ca sunt la început de drum. Ai rabdare cu mine. Voi învăta totul, dar treptat-treptat. Nu ma grabi, nu ma condamna si nu te necaji cu mine! Lumea aceasta are atatea mistere pentru mine, iar tu trebuie sa-mi fii invatator pe drumul vietii. Ochii mei sunt inca mici, nu au vazut lumea asa cum ai văzut-o tu. Te rog, lasa-ma sa aflu totul, fara sa ma pedepsesti pentru curiozitatea mea. Si nu mă limita inutil! Nu te enerva cand intreb prea mult, prea des si cateodata acelasi lucru. Eu nu cunosc lumea din jurul meu si nici nu am pe altcineva în afara de tine sa intreb. Fa-ti, te rog, timp si pentru mine, explicandu-mi ce stii despre lumea aceasta frumoasa si fa aceasta bucuros si plin de dragoste. Nu te teme sa-mi fixezi limite si reguli. Sigur le voi respecta dacă esti consecvent în aplicarea lor. Insa dacă astazi spui una si maine alta, sigur voi deveni confuz si nu voi mai sti ce este interzis si ce nu. Nu ma compara mereu cu fratii mei, cu colegii mei sau cu oricine altcineva. Sunt unic si niciodata nu voi fi la fel ca altii. Sigur am si eu ceva special, fa-ti doar putin timp si vei vedea si partile mele bune. Eu nu voi fi pentru multa vreme copil, lasa-ma sa-mi trăiesc copilăria si sa ma bucur de ea. Nu îmi incarca programul cu tot felul de lucruri care nu sunt pentru varsta mea. Acum lasa-ma doar sa ma joc! Sufletul meu este foarte sensibil, sentimentele mele sunt înca foarte gingase. Nu ma face mai mic decat sunt! Fii întelegator la greselile mele si la stangaciile pe care le fac mereu. Daca ma critici constant voi deveni stingher si lipsit de încredere în fortele proprii. Gandeste-te: poti sa-mi critici faptele, fara sa ma critici ca persoana! Respecta-mi drepturile de copil si demnitatea. Nu mă umili si nici nu folosi violenta verbala sau fizica cu mine. Din asta voi învata numai sa ma ascund de tine, sa mint si sa-mi fie frica. La un comportament pozitiv intotdeauna voi raspunde pozitiv, deci incearca sa fii blând, iubitor si intelegator. Pastreaza-mi sufletul curat! Nu ma lasa sa vad si sa invat lucruri rele. Tu esti modelul meu. Nu ma minti, caci o sa cred ca minciuna este singura cale în viata; nu folosi forta, caci o sa cred ca forta este ceva normal în relatiile cu ceilalti; nu ma critica, caci astfel voi invata sa judec; nu ma respinge, caci voi crede că nu ma doresti si as putea incepe sa te urasc pentru asta. Ajuta-ma sa invat valorile morale: credinta, adevarul, cinstea, increderea, bunatatea, iubirea. Tu stii ca eu vin de la Dumnezeu si tot ce vine de la El nu are cum sa fie “bun de nimic”. Nu ma face sa ma simt vinovat pentru ceea ce sunt si pentru ca nu sunt asa cum ai visat. Eu sunt copilul tau si tu esti parintele meu. Asa ne-a dat Bunul Dumnezeu unul altuia. Accepta-ma si iubeste-ma asa cum sunt !
|
Efectele relaţiilor intime dinaintea căsătoriei asupra societăţii Ştiu că astăzi tinerii agresaţi din toate părţile cu imagini de tot felul cedează tensiunii sexuale acumulate, incepându-şi viaţa sexuală chiar de la 14 ani. Ceilalţi care încă n-au început-o, simt o presiune puternică din partea anturajului, care este de multe ori una aparentă, prezentă mai mult în mintea lor decât în realitate.
Din această cauză simt că lor le lipseşte ceva, că ar vrea să fie şi ei în rând cu prietenii şi forţează notă, caută orice moment şi insistă, doar doar vor ajunge să facă şi ei dragoste şi apoi să poată răspunde liniştiţi la întrebarea: “mai eşti virgin(ă)? Ce poate şti un băiat la 14 ani ce este viaţa? Ce poate şti o fată la vârsta asta ce-nseamnă o relaţie de iubire? Ce pot înţelege cei doi despre relaţia intimă între un bărbat şi o femeie, despre tainele extraordinare care stau în spatele ei. Prea puţin. La vârsta asta totul rămâne la nivel de experiment combinat cu o mică doză de teribilism. Ce aş face dacă fetiţa noastră de un an şi jumătate ar veni la mine pe la 14-15 ani şi m-ar întreba: “Ce zici tati e bine să-mi încep viaţa sexuală? I-aş zice un singur lucru şi aş insista pe asta: “dacă îţi începi viaţa sexuală înainte de căsătorie te privezi singură de ajutorul lui Dumnezeu în viitor”. Mulţi oameni ripostează imediat când le spui că dragostea înainte de căsătorie e un păcat: “Cum să fie un păcat, e ceva normal!” Viaţa sexuală în afară familiei este un păcat pentru că are efecte în lanţ extraordinar de mari asupra societăţii de astăzi şi mai ales asupra celei de mâine. E foarte simplu să vedem aceste efecte în jurul nostru astăzi: - imaginile cu conţinut sexual au invadat lumea publicităţii de câţiva zeci de ani, promovând orice folosindu-se de pofta care apare în noi. - numărul divorţurilor a crescut foarte mult din cauză că adulterului (soţia îşi înşeală soţul sau soţul îşi înşeală soţia) - traiul în concubinaj e la modă astăzi, având ca scop principal obţinerea avantajelor pe care le are o familie dar fără a avea în spate responsabilitatea ei. - prostituţia - explozia extraordinară a fenomenului homsexualităţii. - avorturile, care sunt un efect al iresponsabilităţii pe care o promovează actul sexual în afara familiei. Aceast libertinaj al noatru de a avea relaţii intime cu oricine şi oricând îl vor suporta copiii noştri. De ce e păcat să faci dragoste înainte de căsătorie? Pentru că prin asta faci rău întregii societăţi. Relaţiile intime înaintea căsătoriei deteriorează familia, iar familia este celula de bază a societăţii. Familia este chip al familiei dumnezeieşti, chip al Sfintei Treimi unde Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt trăiesc în aceeaşi fiinţă, într-un ocean de iubire. Dacă distrugem familia deteriorăm puternic calitatea vieţii. De asta pedepseşte Dumnezeu începerea vieţii sexuale în afara familiei. Păcatul este păcat şi aduce pedeapsă doar pentru că are efecte negative asupra celor din jur. Nu vă lipsiţi de ajutorul lui Dumnezeu în viaţă săvârşind un asemenea păcat! Nu zic că Dumnezeu nu-i mai ajută pe cei care fac acest păcat ci spun că îi ajută mai puţin, îi lasă să vadă ce au pierdut neascultând de sfaturile Lui
|
Haideţi să ne rugăm pentru Mariana! Buna ziua, Va scriu cu disperare in suflet. O persoana practic straina mie pe care am cunoscut-o acum, din povestiri, cu ocazia nenorocirii ei (este prietena unor rude de-ale prieteniei mele) este pe patul de moarte, in spital. Se numeste Mariana, are 30 de ani si este din Braila. In urma cu 10 zile i-au aparut niste bubite, medicii de acolo nu au tratat problema cu seriozitate. Totul s-a agravat, 100% din suprafata pielii s-a acoperit cu basici cu puroi si parintii ei au luat-o practic cu forta din spital (nu se facea nimic) si au adus-o la bucuresti in urma cu cateva zile. Se afla internata la spital, se pare ca acele basici se afla si pe organele interne. A suferit doua stopuri cardiace iar acum este mentinuta in viata de catre aparate.
A fost vazuta de niste doctori competenti care au spus ca are o forma extrem de rara de dermatita (au mai avut doua cazuri in ultimi 15 ani – ambele soldate cu decesul bolnavilor). Acestia ii administreaza in prezent un tratament foarte scump, dar se pare ca nu au reusit decat sa o stabilizeze, mai bine nu ii este sub nici o forma. Afland acestea am citit cu ardoare Acatistul Maicii domnului Pantanassa si Acatistul Maicii Domnului Grabnica Ajutatoare. M-am rugat si cu propriile cuvinte impreuna cu familia mea pentru Mariana. Am aplelat la bio energo-terapeuta Ana Maria Iliescu dar nu vom afla daca poate/vrea sa se implice pana maine (10 dec 09) la ora 10. Rudele Marianei au apelat la alta bio energo terapeuta al carei raspuns se lasa deasemenea asteptat. Rudele au fost si la manastirea Cernica pentru a contacta un parinte dar nu stiu detalii, am inteles ca vor reveni maine pentru a-i cere ajutorul respectivului duhovnic. Doctorii nu i idau prea multe sanse asa ca VA ROG SA NE AJUTATI CUM PUTETI ! Sfaturi / recomandari de persoane , orice. Ideea e ca Mariana se afla acum in stare critica (e inconstienta) si am avea nevoie de idei pentru a o scoate nu neaparat de tratamente ulterioare ajutatoare. Va multumesc din suflet! Haideţi să ne rugăm toţi pentru Mariana, fiecare aşa cum poate în mintea lui! sunt sigur că va găsi Dumnezeu o cale s-o ajute.
|
- 300 DE ANI DE LA NASTEREA IN CER A SFANTULUI DIMITRIE AL ROSTOVULUI
Despre lucrurile trecatoare
Cum că nu se cuvine a ne alipi inima de lucrurile de acum şi a căuta odihnă şi mîngîiere în desfătările pămînteşti, ci să le căutăm doar în Unul Domnul Dumnezeu1. Omule! Fii slobod de împătimirea pămîntească, ca, robindu-te desfătărilor celor fără rost, să nu fii legat cu legăturile lacrimilor veşnice. Nu-ţi alipi inima de lucrurile de acum ca să nu te amăgeşti de ele ca într-o visare. Nu căuta odihnă în desfătările pămînteşti şi mîngîiere în poftele trupeşti, ci caută-le pe acestea în Domnul Cel ce a zidit toate. Avînd ceva pe pămînt, fii ca şi cum nu ai avea, primind ca şi cum nu ai primi, mîncînd ca şi nemîncînd, bînd ca şi nebînd: fii slobod de toate cele pămînteşti, ca să te alipeşti cu toată inima ta de Unul Domnul. Toate cele pămînteşti durează puţină vreme, iar harul lui Dumnezeu este veşnic. Desfătarea pămîntească nu dă pace şi pofta trupească nu aduce sufletului mîngîiere trainică, ci face tulburare nesfîrşită şi necontenită nemulţumire. Chiar dacă ar fi să trăieşti mii de mii de ani în desfătări trupeşti, niciodată nu vei afla în ele pace şi odihnă. 2. Cum va putea făptura şi pofta trupului să dea odihnă desăvîrşită şi mîngîiere trainică sufletului, dacă Însuşi Făcătorul făpturii nu va împăca sufletul – dacă nu-l va mîngîia cu mîngîierea Sa, dacă nu-i va dărui veşnica şi pururea fiitoare desfătare?! Precum mlădiţa nu creşte şi nu înfloreşte fără rădăcină, aşa şi sufletul poate avea desăvîrşită mîngîiere doar în harul Domnului şi în Preasfîntul şi mîngîietorul Său Duh – acolo unde este rădăcina fiinţării sale [a sufletului]. 3. Adesea sufletul la vreme de necaz şi întristare, dorind să se mîngîie, se întoarce şi se alipeşte de desfătarea pămîntească,căutînd în ele odihnă şi mîngîiere. Dar îndulcindu-se dobitoceşte puţin de ea, dobîndeşte după aceea îndoită apăsare şi necaz. Căci făptura nu poate să dea sufletului mîngîiere adevărată, fără numai o mîngîiere mincinoasă şi amăgitoare, degrab trecătoare şi amestecată cu necaz şi întristare. Omul chiar de va petrece mulţi ani în desfătările trupeşti, cînd se apropie de sfîrşit, gîndeşte că acelea nici nu au fost niciodată, i se pare că totul a fost un vis. 4. Veacul acesta nu are în sine nici un fel de odihnă şi linişte. Răutatea şi patimile omeneşti niciodată nu pot da pace şi odihnă sufletului, ci aduc necontenită tulburare şi nemulţumire. Un rău trece, altul vine; una dispare, alta apare ca în învolburările mării şi în schimbările cele din văzduhuri. Totdeauna şi necontenit sufletul se luptă şi se chinuieşte nu doar cu apăsările cele dinafară, ci şi mai mult de către patimile cele dinăuntru: rabdă necazuri de totdeauna, luptă necontenită, precum dinafară, aşa şi dinăuntru. Desfătarea trupească şi frumuseţea vremelnică şi toată îndulcirea trecătoare li se arată celor cu neluare aminte ca fiind ceva mare, dar de îndată ce se va uita cineva mai bine, le va găsi foarte amare şi sfîşietoare pentru suflet. De aceea Domnul, văzînd cele ce sînt mai bune pentru noi, nu în zadar ne porunceşte să urîm aceste părelnice desfătări, ca fără de poticnire să ne îndreptăm către desfătările cele veşnice, către paşnica şi pururea fiitoarea desfătare şi odihnă. 5. Dragostea şi pofta trupească niciodată nu se satură şi nu se linişteşte. Adună frumuseţile din toate ţările şi poftele din întreaga lume – oare ţi se va linişti sufletul? Niciodată, pentru că una are un fel de frumuseţe, iar cealaltă altfel; una are un fel de farmec, iar cealaltă altfel. Dacă vei dori să desfrînezi cu toate acestea în inima ta, cum vei avea în inimă pace şi linişte? Nicicum. Căci acum vei pofti una, iar după aceea altceva; acum vei iubi ceva, iar mîine te vei îngreţoşa; acum vei fi luptat de ceva, iar mîine de altceva. În acest fel sufletul necontenit lucrează şi niciodată nu se linişteşte. Dar cel ce iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu şi se alipeşte de Domnul cu toată inima totdeauna petrece în pace şi linişte. 6. Cine a aflat vreodată odihnă şi pace în desfătările trupeşti? Cine a dobîndit vreodată desăvîrşită mîngîiere de la lume? Nimeni. Oare nu toţi şi-au cheltuit viaţa în necaz şi întristare? Oare nu toţi şi-au sfîrşit viaţa în nedumerire şi tulburare? Şi, în cele din urmă, toţi pe neprins de veste sînt seceraţi de secera morţii! Nu este în desfătările trupeşti odihnă şi adevărată mîngîiere, ci război şi luptă de totdeauna pentru suflet. Şi iarăşi, cu cît vei iubi mai mult ceva, cu atît mai mult te vei întrista după aceea; cu cît îţi vei alipi inima mai mult de desfătarea trupească, cu atît mai mare îţi va fi necazul şi greutatea după aceea. (…) 9. O, cît de învolburată şi plină de griji este viaţa acestei lumi deşarte! Nu este în ea nici o mîngîiere şi odihnă: doar povară şi o mare apăsare a sufletului, căci fiecare zi aduce cu sine vorba lumii şi tulburare şi necazuri neaşteptate. De la naştere şi pînă la moarte omul nu mai are pace, ci [numai] tulburare şi nemulţumire de totdeauna. Căci omul se naşte în lume cu durere şi strigăt, creşte şi trăieşte în necazuri şi întristări, iar sfîrşitul său este de mult plîns şi tînguire. După moarte trupul lui merge spre hrană viermilor, iar sufletul la judecată şi urmarea necunoscută a judecăţii. De aceea, să nu-ţi lipeşti inima de veacul acesta, nu te desfrîna în desfătările trupeşti, ca să nu te trezeşti gol şi deşert de orice bine. Caută totdeauna pe Domnul ca să te învredniceşti de bunătăţile cele veşnice: bogaţii – în desfătări trupeşti – au sărăcit şi au flămînzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele (Ps. 33). 10. Aşadar, ziua şi noaptea caută pe Domnul, ziua şi noaptea caută pe Făcătorul de bine, pînă cînd Îl vei găsi pe El şi Îl vei dobîndi. Caută-L în toate colţurile pămîntului; caută-L în toată lumea; caută-L în slavă şi în bogăţie, în fumuseţea trupească, în desfătările pămînteşti; caută-L în orice făptură – dar nicăieri nu-L vei găsi. Căci El te [sus]ţine pe tine întreg, însă tu nu-L cunoşti; El este în tine întreg, însă tu nu-L ştii; împărăţia cerurilor este înăuntrul tău, însă tu o cauţi în altă parte; desfătarea cea pururea fiitoare e înăuntrul tău, însă tu nu o pricepi. Ci caută-L pe Domnul în tine zi şi noapte ca să-L găseşti şi găsindu-L vei dobîndi odihna veşnică şi vei striga cu bucurie: “Veniţi şi vedeţi, că am aflat pe Cel dorit şi m-am împreunat cu Cel pururea fiitor, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi stăpînirea, împreună cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Preasfîntul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin”. Traducere de ieromonahul Savatie Baştovoi din “Alfavita Duhovnicească” (cititi integral cuvantul de pe blogul Parintelui Savatie) 
2 Comentarii »
|
Acatistul Sfantului Spiridon Acatistul Sfantului Spiridon Spiridon - Sfant Ierarh ! (12 decembrie) Condacul 1 :
Aparatorului credintei dreptmaritorilor, Cuviosului Parintelui nostru Spiridon, sa-i aducem din inima marturisiri multumitoare, toti care prin ale lui intelepte invataturi ne-am luminat cu credinta, si sa-i cantam : Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !
Icosul 1 :
Popoarele credinciosilor cunoscand multimea minunilor tale, prin care ai rusinat pornirea ereticilor cea fara judecata asupra credintei noastre, cu umilinta te laudam pe tine, cu cantari ca acestea :
Bucura-te, ierarhul Mantuitorului Hristos; Bucura-te, scaparea celor ce nazuiesc catre tine; Bucura-te, indreptatorul credintei; Bucura-te, ajutatorul celor necajiti; Bucura-te, ca mintea paganilor tu o intuneci; Bucura-te, ca si tu ai lucrat stralucirea credintei; Bucura-te, ca pe protivnici vitejeste i-ai gonit; Bucura-te, cel ce pururea noua te-ai aratat purtator de biruinta; Bucura-te, faclia care luminezi pe cei din intunericul pacatului; Bucura-te, cel ce cu blandete primesti la tine pe cei gresiti; Bucura-te, invatatorul dogmelor crestinesti; Bucura-te, care cu negraita dulceata indreptezi pe cei nepriceputi; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !
Condacul 2 :
Desi nu avem indestulata vrednicie si pricepere noi ticalosii, pentru ca sa laudam cu potrivite cuvante minunile tale, dar pentru ca din suflete curate si din inimi umilite indreptam catre tine aceste marturisiri, primeste-le Sfinte Spiridoane de la noi, care Ii cantam lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 2 :
Care dintre noi pacatosii s-ar putea lauda ca rugaciunea lui cu vrednicie va fi primita de tine, daca nu ne sarguim a stinge pornirea patimilor noastre cele trupesti, care sunt lucrare de la vicleanul diavol ? Dar prin multimea intelepciunii tale, socotind slabiciunea firii noastre cu milostivire, pentru nceazurile ce ne-au cuprins, primeste cantarea aceasta :
Bucura-te, cel ce din pantece ai fost ales de Dumnezeu; Bucura-te, cel care fara invatatura filozofica ai fost legii aparator, biruind pe filozofi; Bucura-te, arhiereule impodobit cu darul Sfantului Duh; Bucura-te, comoara legii noastre cea mult pretuita; Bucura-te, de la care si cei mai invatati legiuitori s-au povatuit; Bucura-te, lauda arhiereiior si a dascalilor; Bucura-te, podoaba Bisericii lui Hristos; Bucwa-te, mustratorul obiceiuriior celor rele ale ereticilor; Bucura-te, ca din pruncie ai fost plin de intelepciune; Bucura-te, ca la Sobor te-ai aratat mare invingator; Bucura-te, care pentru lege te-ai luptat cu toata puterea; Bucura-te, cel ce si astazi de la noi credinciosii nu te departezi; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !
Condacul 3 :
Impovarati de multe ispite, si in noianul pacatelor celor mai vatamatoare aflandu-ne astazi, mare nadejde punem in tine, Ierarhe. Ajutorul celor fara de nadejde, mangaierea celor necajiti, te rugam fii mijlocitor pentru sufletele noastre, si impreuna sa cantam lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 3 :
Darul Duhului fiind cu tine, desi in tinerete ai fost pastor turmelor celor necuvantatoare, la batranete insa fiind cu intelepciune, ai stiut a pastori si turmele cele cuvantatoare ale credinciosilor si la Soborul cel dintai te-ai aratat aparator si de minuni facator; pentru aceasta iti aducem cantarea :
Bucura-te, episcopul Trimitundei; Bucura-te, lauda poporului celui credincios; Bucura-te, tamaduirea bolnavilor; Bucura-te, ca esti rugator catre Dumnezeu pentru cei cuprinsi de patimi; Bucura-te, ca din primejdii mantuiesti pe cei ce alearga la tine; Bucura-te, izbavitorul patimilor celor trupesti si sufletesti; Bucura-te, ca oricine alearga la ajutorul tau nu iese neajutorat; Bucura-te, tamaduitorul ranilor celor de moarte; Bucura-te, ca la orice intamplare fiind chemat esti grabnic ajutator; Bucura-te, doctorul cel fara de plata; Bucura-te, nadejdea tuturor; Bucura-te, acoperamantul si scaparea noastra; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !
Condacul 4 :
Mult-milostive parinte, primeste rugaciunea aceasta a noastra a pacatosilor, si cu obisnuita ta bunatate si milostivire mijloceste catre Ziditorul tuturor, pentru ca sa daruiasca vindceare si sanatate robilor Sai celor ce te cheama in ajutor, si cu tine canta lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 4 :
Astazi stand inaintea icoanei tale, noi nevrednicii, ca si cand ne-am afla chiar inaintea moastelor tale, de care bogafie suntem lipsiti, si marturisand minunile tale pe care le-ai facut, Sfante SPiridoane, asculta aceasta putina rugaciune si tinde noua dreapta ta cea puterni=8Ea ssi binecuvantatoare spre ajutorul nostru, pentru ca dupa svrednicie sa savarsim cantarea aceasta :
Bucura-te, cel ce esti cu ingerii slujitor; Bucura-te, ca esti si cu oamenii cu trupul petrecator; Bucura-te, al carui trup astazi savarseste minuni; Bucura-te, ca incaltamintele tale slujesc drept dovada; Bucura-te, odor nepretuit al ostrovului Corfu; Bucura-te, ca ale tale minuni in toata lumea s-au vestit; Bucura-te, cel ce nu cruti osteneala pentru a face bunatati; Bucura-te, ajutatorul celor ce stiu minunile tale; Bucura-te, stalp neclintit al crestinatatii; Bucura-te, lauda patriarhiior si a cuviosilor monahi; Bucura-te, ca, slujind in biserica, serafimii te umbreau; Bucura-te, prin care slujba Sfintelor cu vrednicie se savarsea; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !
Condacul 5 :
Asa precum la ostrovul Corfu, unde sunt moastele tale, cu milostivire cercetezi si vindeci toate neputintele poporului celui binecredincios, care aeteapta ajutorul tau, indura-te si de noi nevrednicii; trimite ajutorul tau, si ne izbaveste de durerea care ne-a cuprans, intarindu-ne a canta lui Dumnezeu cantarea aceasta : Aliluia !
Icosul 5 :
Pentru ca sa arati marea ta milostivire neamului omenesc, tu izbavesti din nevoi pe cei ce se invaluiesc in calatoria pe marea lumii, cand cer ajutorul tau puternic si din adancul inimii te lauda cu graiuri ca acestea :
Bucura-te, carmuitorul cel prea bun ai corabiilor celor invaluite; Bucura-te, scaparea deznadajduitilor inotatori; Bucura-te, alinarea valurilor tulburate; Bucura-te, ca prin suflarea ta undele se potolesc; Bucura-te, ca risipesti cu rugaciunea ta si furtuna; Bucura-te, ca se lumineaza prin a ta mijlocire intunecimea norilor; Bucura-te, ca esti tare ajutator celor de tunet spaimantati; Bucura-te, izbavitorul celor infricosati de sageata fulgerului; Bucura-te, ca tu mijlocind catre Mantuitorul, ne izbavesti de orice primejdii; Bucura-te, nadejdea noastra si scaparea de acum; Bucura-te, si pentru noi pacatosii care in toate primejdiile la tine nazuim; Bucura-te, pentru ca nimeni, din cati alearga la tine, nu ramane fara ajutor; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !
Condacul 6 :
Cinstitorule de Dumnezeu si dumnezeiescule Spiridoane, asculta rugaciunea aceasta a noastra in ceasul acesta, si prin sfintele si de Dumnezeu primitele tale rugaciuni, ne izbaveste de razboiul ce ne infricoseaza, precum ai izbavit pe cei ce erau invaluiti in mare cand au chemat ajutorul tau, pentru ca si noi, ca aceia sa aducem lui Dumnezeu cantare : Aliluia !
Icosul 6 :
Ierarhule al lui Hristos, cinstite slujitor al darului, soleste noua pacatosilor mijocirile tale cele bogate catre Stapanul, pentru ca sa ne invrednicim noi pacatosii a ne impartasi de bunatatile sufletesti si trupesti, cele fagaduite credinciosilor crestini, si sa cantam tie :
Bucura-te, Spiridoane al lui Hristos; Bucura-te, cinstite slujitor al darului; Bucura-te, vindecatorul bolnavilor; Bucura-te, mir care imprastii toata durerea; Bucura-te, roua cea racoritoare de fierbinteala patimilor celor mai cumplite; Bucura-te, ca prin ale tale rugaciuni slabanogii se intaresc; Bucura-te, de aproape ajutator al celor cufundati in multe primejdii; Bucura-te, ca tu rogi pe Domnul pentru toti cati se afla pe patul durerilor; Bucura-te, ca si noi pacatosii de la tine cerem ajutorul; Bucura-te, ca vazand numai chipul tau pe icoana, toata durerea ni se alineaza; Bucura-te, al patimilor mare mangaietor; Bucura-te, si al celor neputinciosi tare sprijinitor; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !
Condacul 7 :
O, preamilostive si mult-indurate Doamne, nu trece cu vederea lacrimile robilor Tai, ci le ajuta si-i miluieste cu iubirea Ta de oameni, izbavandu-i de toate asupririle si de tot nceazul care i-a cuprins, din pricina multimii pacatelor si, precum pe soacra lui Petru ai ridicat-o din patul durerilor, asa ridica si pe robii Tai din primejdia in care se afla, pentru rugaciunile Sfantului Spiridon, cu care impreuna iti cantam : Aliluia !
Icosul 7 :
Toate puterile ceresti laudand credinta cea tare catre Dumnezeu, cu tine dimpreuna slujesc Ziditorului lumii Celui fara de inceput; iar noi, nepricepandu-ne de alta rugaciune, aducem tie aceste cuvinte de lauda :
Bucura-te, ca ai stralucit credinta prin minuni; Bucura-te, ca prin credinta ai putut face minuni; Bucura-te, ca rugaciunile tale niciodata nu au fost neascultate; Bucura-te, inteleptule rugator catre Dumnezeu; Bucura-te, tamaie bine-primita inaintea Domnului; Bucura-te, ale carui rugaciuni au scapat suflete din primejdii; Bucura-te, cel ce biruiesti puterile celor fara de lege; Bucura-te, tare ajutator al credinciosilor; Bucura-te, taria cetatilor celor locuite de popoarele dreptmaritorilor; Bucura-te, nimicirea zidurilor celor tari ale celor fara de lege; Bucura-te, ca tiranii sunt biruiti auzand de puterea credintei tale; Bucura-te, temelia asupra careia s-a asezat semnul crucii; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !
Condacul 8 :
Toti ocarmuitorii binecredinciosi, avand nadejdea lor catre tine, in orice intamplare nu se vor rusina, Parinte Spiridoane, fiind tu crestinatatii mare folositor; pentru aceea nu trece cu vederea si ale noastre rugaciuni, Milostive, si ne ajuta si ne izbaveste de toate nevoile, macar ca suntem nevrednici de aceasta dobandire si vom canta impreuna cu tine lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 8 :
Avand puterea darului primita de la Dumnezeu, tu ai prefaeut seceta in ploi, precum si multimea prisositoare a ploilor, prin ale tale rugaciuni, sfinte, s-a contenit, si de foametea ac e.ea inspaimintatoare s-a ueurat poporul cel ce o astepta, risipindu-se jitnitele stringatorilor de griu; pentru care cantam tie acestea :
Bucura-te, scaparea cea din foametea cea vazuta; Bucura-te, ca tu, ca alt Ilie, ai prefacut seceta cea tare a vremii in ploi; Bucura-te, prin ale carui rugaciuni s-au oprit ploile cele prisositoare; Bucura-te, nadejdea cea buna a lucratorilor de pamant; Bucura-te, multimea celor ce seamana cu credinta; Bucura-te, secerisul cel imbelsugat al semanatorilor; Bucura-te, camarasul cel bogat al saraciior; Bucura-te, ca in orice vreme de seceta, cerand ajutorul tau, il si dobandim; Bucura-te, ca de la tine primim ajutor pururea; Bucura-te, mangaierea celor cuprinsi de nevoi; Bucura-te, lauda credinciosilor; Bucura-te, tarina bineroditoare; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !
Condacul 9 :
Facatorule de minuni, Sfinte Ierarhe Spiridoane, dupa cum in vremea lui Constantin si a lui Constantie, prin ale tale rugaciuni ai izbavit poporul de primejdie aducand peste semanaturile lor ploi hranitoare si risipind jitnitele strangatorilor de grau, asa si astazi trimite mila ta asupra poporului ce locuieste tara aceasta, daruindu-le imbelsugare si timp roditor, pentru ajutorul sarmanilor si a celor ce plang, cu care dimpreuna vom canta lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 9 :
Cand ai auzit pe saracul acela cerandu-ti ajutor la nceazurile lui, nu l-ai departat cu cuvante intristatoare, nici l-ai deznadajduit de la bogata dobandire, ci, prefacand sarpele in aur, l-ai dat lui cu binecuvantarea ta, spre intrebuintare, si l-ai scapat din cumpana nevoilor; pentru care auzi aceasta lauda :
Bucura-te, bogatia saracilor; Bucura-te, ajutatorul celor lipsiti; Bucura-te, ca ai schimbat sarpele in aur; Bucura-te, ca ai prefacut firea jivinei in metal; Bucura-te, ca prin aceasta ai aratat netrebnicia metalului cea amagitoare, a fi trebnica numai in cele de folos; Bucura-te, ca prin aceasta saracul s-a mantuit; Bucura-te, ca ai aratat minunea ta imprumutatorului; Bucura-te, ca prin rugaciunea ta iarasi in sarpe s-a prefacut aurul; Bucura-te, comoara neimputinata a saracilor; Bucura-te, ale carui daruri mintea noastra nu le poate judcea; Bucura-te, vistierul darurilor lui Hristos; Bucura-te, ca averea lumii acesteia nu ti-a trebuit; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !
Condacul 10 :
Asemenea saracului aceluia socotindu-ne si pe noi, care suntem saraci de faptele cele bune, daruieste-ne ajutorul tau cu care, biruind toate pornirile vrajmasilor de asupra noastra si navalirea serpilor celor otravitori de ganduri, care se lupta cu noi neincetat, sa dobandim cele spre folos pentru viata aceasta si pentru cea viitoare, cantand impreuna cu tine lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 10 :
Cine nu se va infricosa de lucrurile tale, cand va auzi, cum cea moarta din mormant ti-a raspuns, cand ai intrebat-o si cum au fost izbaviti corabierii de inecare ? Pentru zavistuitul, pe care l-ai izbavit de la moarte. Si pentru toate minunile tale, toti iti aducem aceasta lauda :
Bucura-te, ajutorul vaduvelor; Bucura-te, descoperirea lucrurilor celor nestiute; Bucura-te, ca si cea moarta ti-a raspuns pentru credinta ta; Bucura-te, ca raspunsul acela a facut pe cei necredinciosi sa amuteasca; Bucura-te, ca tu toate acestea le-ai facut pentru credinta; Bucura-te, ca ai savarsit minuni de care s-au ingrozit alesii paganilor; Bucura-te, ca pentru slava Ziditorului ai voit a face acestea; Bucura-te, ca bunatatile pamantului nu ti-au trebuit; Bucura-te, ca ai adunat avutiile tale in cer; Bucura-te, ca si astazi tot de acolo se revarsa milele tale; Bucura-te, si pentru noi care multumim tie pentru cate ne daruiesti; Bucura-te, ca pentru toate cantam tie : " Bucura-te " Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !
Condacul 11 :
Auzind moarta glasul tau, din mormant ti-a raspuns la intrebarea ce i-ai facut; si precum cu credinta ai facut trupul cel fara de suflare sa dea glas, asa cu milostivire fa si trupurile noastre acestea lipsite de bunatati, ca sa dobandeasca sanatate si mantuire, pentru ca si noi, dimpreuna cu tine, sfinte, sa aducem lui Dumnezeu cantare : Aliluia !
Icosul 11 :
Doctorul sufletelor si al trupuriior, Sfinte Spiridoane, care pe imparatul Constantin l-ai izbavit de boala ce avea si pe copilul femeii celei de atunci l-ai intors spre viata, intoarce si ticalosul nostru suflet cel mort de mutimea pacatelor ce l-au cuprins din indemnarea diavolului, si primeste spre plata multumirea aceasta :
Bucura-te, tamaduirea credinciosului imparat; Bucura-te, scaparea copilului femeii cel ce era pe moarte; Bucura-te, ca prin tine a fost bucurata mama copilului cel vindceat; Bucura-te, bucuria maicilor celor iubitoare de fii; " Bucura-te ", a zis tie imparatul Constantin; " Bucura-te ", ti-a cantat cu lacrimi femeia aceea cu fiul sau; Bucura-te, ale carui leacuri nu sunt amagitoare; Bucura-te, scaparea femeii celei desfranate care a indraznit a se atinge de tine; Bucura-te, ca vazand tu desfranarea ei, pocaindu-se s-a curatat; " Bucura-te ", a strigat tie desfranata aceea, daca a scapat de pacate; Bucura-te, tamaduirea trupului meu; Bucura-te, mantuirea sufletului meu; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatoruie de minuni !
Condacul 12 :
Nu cerem mai multa indurare de la tine, parinte, decat ai aratat tuturor acelora care mai inainte de noi au ajuns la ajutorul tau si, pentru numele tau si mijlocirea ta, au dobandit de la Imparatul cerului si al pamantului vindecare bolilor, sanatate si sporire catre cele de folos, pentru ca, precum aceia, asa si noi dimpreuna cu tine, sa cantam lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 12 :
Nu ne da mortii, preafericite, precum pe femeia cea cazuta in pacatul desfranarii, macar ca si decat dansa suntem mai pacatosi; pentru ca noi, fiind cuprinsi de rusinea faptelor noastre celor ce din tinerete ne-au cuprins, nu ne vom indoi a marturisi pacatele noastre catre tine si a cere ajutorul tau cu graiuri ca acestea :
Bucura-te, marturia celor ce si-au marturisit pacatele catre tine si s-au pocait; Bucura-te, mustrarea celor ce cu viclenie tainuiesc pacatele lor; Bucura-te, ca nu suferi pe cei ce petrec in nelegiuiri; Bucura-te, ca te-ai aratat folositor tare celor ce s-au pocait; Bucura-te, ca tu ai slobozit limba mandrului diacon ce se oprise, spre smerire; Bucura-te, ca tu ai intors capra de la cel ce o rapise, aducand-o la stapanul ei; Bucura-te, ca tu mai inainte ai descoperit lucruri nestiute care aveau sa fie; Bucura-te, ca multi au venit la credinta, vazand ale tale minuni; Bucura-te, ca si eu de la tine astept tamaduire; Bucura-te, si-mi fii mijocitor pentru iertarea pacatelor mele; Bucura-te, ca ai bucurat cu minunile tale tot neamul crestinesc; Bucura-te, astazi si pentru mine pacatosul si ma miluieste; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatoruie de minuni !
Condacul 13 :
( acest condac se zice de trei ori )
O, preabunule si intru tot laudate Parinte Spiridoane, primind acest dar de acum, fii mijlocitor catre induratul Dumnezeu, ca pentru ale tale sfinte rugaciuni si a Sa iubire de oameni, sa ne daruiasca sanatate si iertare de pacate, ca si noi cu tine impreuna sa cantam lui Dumnezeu : Aliluia !
O, preabunule si intru tot laudate Parinte Spiridoane, primind acest dar de acum, fii mijlocitor catre induratul Dumnezeu, ca pentru ale tale sfinte rugaciuni si a Sa iubire de oameni, sa ne daruiasca sanatate si iertare de pacate, ca si noi cu tine impreuna sa cantam lui Dumnezeu : Aliluia !
O, preabunule si intru tot laudate Parinte Spiridoane, primind acest dar de acum, fii mijlocitor catre induratul Dumnezeu, ca pentru ale tale sfinte rugaciuni si a Sa iubire de oameni, sa ne daruiasca sanatate si iertare de pacate, ca si noi cu tine impreuna sa cantam lui Dumnezeu : Aliluia !
Apoi se zice iarasi Icosul intai
Popoarele credinciosilor cunoscand multimea minunilor tale, prin care ai rusinat pornirea ereticilor cea fara judecata asupra credintei noastre, cu umilinta te laudam pe tine, cu cantari ca acestea :
Bucura-te, ierarhul Mantuitorului Hristos; Bucura-te, scaparea celor ce nazuiesc catre tine; Bucura-te, indreptatorul credintei; Bucura-te, ajutatorul celor necajiti; Bucura-te, ca mintea paganilor tu o intuneci; Bucura-te, ca si tu ai lucrat stralucirea credintei; Bucura-te, ca pe protivnici vitejeste i-ai gonit; Bucura-te, cel ce pururea noua te-ai aratat purtator de biruinta; Bucura-te, faclia care luminezi pe cei din intunericul pacatului; Bucura-te, cel ce cu blandete primesti la tine pe cei gresiti; Bucura-te, invatatorul dogmelor crestinesti; Bucura-te, care cu negraita dulceata indreptezi pe cei nepriceputi; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni !
si Condacul intai
Aparatorului credintei dreptmaritorilor, Cuviosului Parintelui nostru Spiridon, sa-i aducem din inima marturisiri multumitoare, toti care prin ale lui intelepte invataturi ne-am luminat cu credinta, si sa-i cantam : Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni
|
Spiridon al Trimitundei - Sfantul calator  Sfantul Spiridon s-a nascut in jurul anului 270, in Aski, Cipru, si a fost pastor de oi. Dupa moarte sotiei sale, alege sa duca o viata ascetica. Ajunge episcopul Trimitundei, o cetate din apropierea orasului Pafos. Participa la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325, unde a fost condamnata invatatura lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.
Sfantul Spiridon - aparator al credintei in Sfanta Treime si patron al olarilor
Sfantul Spiridon era atat de convingator atunci cand vorbea despre Sfanta Treime, incat multi pagani s-au convertit la crestinism. Potrivit traditiei, ca sa-i descopere unui filosof unitatea si diversitatea din Sfanta Treime, va face semnul Sfintei Cruci, invocand numele Sfantei Treimi, in timp ce in mana stanga tinea o caramida. Dupa ce a facut semnul Sfintei Cruci, focul s-a ridicat din caramida, apa a cazut pe pamant, iar pamantul din ea a ramas in mana lui. Astfel, prin cele trei elemente distincte: pamant, foc si apa, a descoperit diversitatea, iar prin totul unitar - caramida, a descoperit unitatea. Plecand de la aceasta minune, Sfantul Spiridon este considerat si patronul olarilor.
Spiridon al Trimitundei - Sfantul calator
In fiecare an, pe 12 decembrie, papucii Sfatului Spiridon sunt schimbati. Se spune ca ei se tocesc ca urmare a drumului parcurs spre vestirea lui Hristos in intreaga lume. De aici si denumirea de "Sfantul calator”. Din marturiile unor clerici reiese ca pentru perioade scurte de timp, trupul sfantului nu mai este prezent in racla, iar atunci cand revine, este cald si prafuit.
Acesta este si motivul pentru care, in cantarile Acatistului sau spunem: "Bucura-te ca esti si cu oamenii cu trupul petrecator; Bucura-te ca incaltamintele tale slujesc ca dovada“.
Moastele Sfantului Spiridon
Sfantul Spiridon a trecut la cele vesnice in anul 348 d.Hr, la varsta de 78 de ani. A fost ingropat in Biserica "Sfintilor Apostoli“ din Trimitunda.
Cand saracinii au cucerit cetatea, cipriotii au decis sa ia moastele Sfantului Spiridon si sa le duca in Constantinopol. Asa s-a descoperit ca a fost invrednicit de Dumnezeu cu darul neputrezirii.
Moastele sale au fost mutate in Serbia, in anul 1453, iar la scurt timp au fost aduse in Grecia, in insula Corfu, unde sunt prezente si astazi.
Ocrotitorul spitalelor
Datorita vindecarilor savarsite, el este cinstit si ca ocrotitor al celor bolnavi, motiv pentru care multe spitale ii poarta numele.
Din minunile Sfantului Spiridon amintim: oprirea unei secete, vindecarea lui Constantius (fiul lui Constantin cel Mare), invierea unui copil, redarea puterii de a vorbi unui diacon.
|
Craciunul de azi si Craciunul de ieri Nu mai e mult si sarbatorim Nasterea Domnului sau Craciunul. Multi vor fi plecati. Unde? La schi, in locuri unde sa doarma cat mai mult sau sa se indestuleze cu sarmale, fripturi, cu multe bucate de porc. Sarbatoarea trece doar prin trup. Cei care raman acasa, nu vor sa rateze concertele, concursurile, premiile ce se acorda in aceasta perioada. Si asa se face ca putini din acesti oameni mai traiesc minunea nasterii tainice a Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Oamenii alearga sa cumpere. Nu e nicio problema ca pierzi cateva ore bune in super-hipermarketuri. Important e sa fii in rand cu lumea. Iar daca nu faci acelasi lucru, e o dovada ca nu dai semne de progres. A ajuns sa fie mai fascinant sa asculti Stille nacht-uri si Jingle bells-uri in magazine. E prea obositor sa mai deschizi usa celor ce colinda. Si pe deasupra sa tot asculti aceleasi colinde. Preotul nu mai este primit in casa, pentru a vesti Nasterea Domnului. Vine prea tarziu sau prea devreme. Ne deranjeaza. Ce pacat ca sunt din ce in ce mai putini oameni care sa iasa din casa si sa vada "pe unde a ajuns parintele“, asa cum faceau parintii si vecinii mei. Cat de mult mi-as dori sa-l mai aud pe tata spunand: "E pe la nea Ion", adica la cinci case distanta de noi. Nu mai avem gandul la a primi Sfanta Impartasanie de Craciun. In vechime, postul era respectat. Chiar daca se intampla ca porcul sa fie taiat in post, nu ne atingeam de carnatii trecuti printr-un fum statut, de slanina fiarta si usturoiata, de racituri, ... Trebuia sa ne impartasim. Ne preocupam prea putin de asemanarea cu Hristos. Ne interesam din timp de unde putem lua bradul de Craciun, carnea de porc, vinul si multe alte bunuri materiale si uitam sa primenim firea. Ne multumim ca avem numarul de telefon al parintelui si ca il putem suna atunci cand avem nelinisti. Nu mai putem sta in genunchi la spovedanie. Am uitat ca la marturisire Il avem de fata pe Hristos. Chiar daca ne simtim nemultumiti de cat am postit, de cat ne-am rugat, de putinul bine pe care l-am facut, nu se compara cu dezgustul pe care ti-l produce o sarbatoare pentru care nu te-ai pregatit deloc. Daca se vor gasi persoane care sa fie prezente de Craciun in biserica, bucurandu-se de Nasterea Domnului, e semn ca mai avem oameni vii.
|
Daniil Sandu Tudor - marturia parintelui Roman Braga  Un barbat de o remarcabila frumusete, de o eleganta vestimentara (in viata lumeasca) care ajungea sa frizeze dandysmul, casatorit de trei ori, fara copii. Casatoriile le socotea niste nereusite, ba chiar esecuri. In privinta aceasta se considera un defavorizat, caci avea intr-un fel nostalgia cununiei unice ca forma de realizare plenara a existentei, la nivel omenesc. Era o personalitate extraordinara, cea mai puternica pe care am intalnit-o vreodata in viata, si care m-a marcat considerabil, avand in vedere ca l-am cunoscut inca din prima copilarie. Intr-adevar spune ca l-a cunoscut la inceputul anilor ’30, ca cel mai important prieten al tatalui sau, Alexandru Mironescu. Spune de asemenea, ca tatal sau s-a convertit in acea vreme sub influenta sa. "Am vazut intotdeauna in el pe maiestru nou spiritual. Personalitatea lui era de tip socratic, provocatoare; nu puteai trece pe langa el fara a-l remarca sau fara a fi interpelat de dansul, o brutalitate extrema coabita in el cu o indicibila duiosie, caci refuzul jumatatii de masura constituia pentru el norma comportamentului de zi cu zi, o trasatura constitutiva a temperamentului sau.
Agresiunea sacra pe care o desfasura impotriva cuiva, ispravea intotdeauna, gratie modului dinamic - cu care era daruit - de a percepe pe celalalt, prin a propune de fiecare data o posibila devenire in credinta, conceputa - pe urmele marilor parinti ai spiritualitatii - ca un proces de crestere continua, caci o credinta stagnata este moarta, sau aproape. Pentru el aceasta credinta avea sa ramana asa cum a debutat un scandal, "scandalul adevarului”, fara ca prin aceasta sa rastoarne rutinele si obisnuintele pioase care au tendinta sa o sufoce, daca ele n-ar fi fara incetare reinsufletite. Nu era un reformator, un revolutionar, ci mai curand un restaurator al semnificatiilor originare. Nu era un convertit; credinta lui era innascuta - mostenita mai cu seama de la mama lui, pe care o venera - insa cu el s-a petrecut o desteptare, o intensa constientizare a identitatii ortodoxe, cum s-a intamplat de altfel si cu alti membri ai grupului, cu ocazia trecerii prin cercurile tinerimii crestine, mai ales prin ASCR (Asociatia Studentilor Crestini, filiala romana a YMCA). Dupa vagi studii universitare, niciodata ispravite, Sandu Tudor s-a intors la publicistica in calitate de ziarist si poet colaborator la revista Gandirea si participand la curentul de idei declansat de aceasta. Intre altele revista isi propunea sa dezvolte o noua meditatie asupra Ortodoxiei. In 1925 publica un volum de poezii intitulat Comornic, care i-a adus premiul Fundatiei Regale „Carol I”. Inca din 1927 a abordat poezia de factura exclusiv religioasa, scriind Acatistul Parintelui nostru Sfantul Dimitrie cel Nou, boarul din Basarabov —, publicat la Bucuresti in 1942 si 1950, Acatistul Rugului Aprins, publicat la Madrid in 1983, apoi prin 1950, Acatistul Sf. Ioan Bogoslavul si Acatistul Sf. Calinic Cernicanul, ambele tiparite la Madrid in 1987, de Fundatia Culturala Romana. Catre mijlocul deceniului ’30 a editat pe socoteala sa revistele "Floarea de Foc” si „Credinta”, reviste literare dar si de ampla dezbatere de idei sociale, politice, filosofice si religioase... Sandu Tudor nu era un sistematic. In expresia profesorului Alexandru Mironescu era "o biblioteca deranjata”, insa fiecare cuvant al lui era o tema de meditatie. Prelegerile lui erau un dezastru, un amalgam de note deranjate, prin care se uita un minut fara sa spuna un cuvant. Cand credeai ca a teminat, abia atunci incepea. El avea o inclinatie deosebita catre substratul tainic al lucrurilor, fapt care l-a apropiat de literatura patristica si de mistica literaturii calugaresti. A trait printre oamenii bisericii, pe care-i critica in ziarul lui, "Credinta”, mergand uneori pana la santaj. Ura superficialitatea. Cine nu avea rezonante duhovnicesti, nu putea ramane in cercul prietenilor lui. Convertirea lui totala pentru cele duhovnicesti s-a intamplat in urma unei calatorii la Sfantul Munte. Acolo a intalnit pe un calugar vagabond, pe care l-a angajat sa-l duca in munte. Acesta i-a spus: „Daca vrei sa cunosti taina Muntelui Athos, pune-ti pantaloni lungi, lasa barba sa-ti creasca si vino cu mine, dar sa faci ceea ce fac eu. Multi vin ca dumneavoastra, sa vada bibliotecile, tezaurul sau Sfintele Moaste si se intorc acasa necunoscand nimic. Calugarii nu descopera tainele vietii calugaresti turistilor. Aceia vin si se duc asa cum vin. Asa ca am mers cu parintele Averchie.” Se duse vestea ca Averchie merge cu un calugar foarte evlavios, practicant al Rugaciunii inimii. A venit de acolo cu scaunelul, cu metoda respiratiei si cu toata taina rugaciunii interioare a isihastilor, luata nu din citit, din filocalii, ci direct de la mesterii anonimi ai zilelor noastre, calugarii isihasti. Acolo a inteles Sandu Tudor ca eu-l nostru este infinit si ca in acest centru existential al fiintei noastre pe care calugarii il numesc „inima”, in sens de „adanc”, exista Dumnezeu si ca Dumnezeu este pecetea personalitatii noastre. A inteles astfel ca rugaciunea este o stare si nu o activitate formala.” Pentru Sandu Tudor acum incepe reconsiderarea culturii umane si a procesului intelectual, care avand alte puncte de referinta decat Dumnezeul din om, devin nu numai superficiale, ci chiar demonice. Nu este o convertire teoretica. El spunea ca pentru a putea intra in ordinea duhului, trebuie mai intai sa te „indobitocesti”, dandu-le exemplul altui vagabond din „Povestirile unui pelerin rus”.
A ajuns la Schitul Sfanta Ana, acolo a inceput sa planga. Staretul Schitului i s-a adresat parintelui Sandu Tudor: „Frate Sandule, spune-mi ce faceai dumneata in lume, la ora asta din noapte?” Prin mintea lui au inceput sa treaca: Capsa, cluburi de noapte, cabarete pariziene, sedinte literare, petreceri, iar staretul i-a spus: „Noi, cei din Athos, avem o credinta. Daca mai tine Dumnezeu lumea, este pentru ca la miezul noptii calugarii se roaga.” A restaurat cu banii lui chiliile si Paraclisul manastirii Antim, pictat de Nicolae Stoica. Si-a ales ca patron pe Sf. Simeon Noul Teolog, la fel de violent in raporturile lui cu formalismul Bisericii oficiale. S-a mutat in clopotnita manastirii, iar de acolo si-a organizat intalnirile in biblioteca manastirii. Asa, Sandu Tudor devenise punct de atractie pentru intelectualitatea bucuresteana. A fost sfintit calugar, dupa care s-a dus la Schitul Rarau, dupa ce a trecut prin Schitul Crasna, judetul Gorj, si prin Schitul Sihla din Sihastria. Atunci, a scris despre el un articol, Olivier Clément, profesor la Teologia Sf. Sergiu din Paris. Iar in urma acestui articol a inceput sa se intereseze securitatea. Apoi a urmat arestarea sa. Pedepsele au fost mari. Ieroschimonahul Daniil a luat 25 de ani, munca silnica, si a murit in inchisoarea de la Aiud ca martir. Mie mi-au revenit, dintre lucrurile sale, icoana Maicii Domnului, pictata de N. Stoica, precum si un manuscris al unui Acatist original, cu corecturi personale. Poate ca acestea m-au determinat sa scriu randurile de fata. Parintele Roman Braga
|
|
|
Asa este!
RUGACIUNEA CATRE NASCATOAREA DE DUMNEZEU ,A SF.DIMITRIE ,MITROPOLITUL ROSTOVULUI,PE CARE O ZICEA IN FIECARE ZI PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU FECIOARA,ACOPERA-MA SI MA PAZESTE PE MINE,ROBUL TAU, DE TOATA RAUTATEA SUFLETULUI SI TRUPULUI SI DE TOT VRAJMASUL CEL VAZUT SI NEVAZUT.BUCURA-TE,CEEA CE ESTI CU DAR DARUITA,MARIE,DOMNUL ESTE CU TINE.BINECUVANTATA ESTI TU INTRE FEMEI SI BINECUVANTAT ESTE RODUL PANTECELUI TAU,CA AI NASCUT PE MANTUITORUL SUFLETELOR NOASTRE.BUCURA-TE SI TE VASELESTE,NASCATOARE DE DUMNEZEU FECIOARA SI TE ROAGA PENTRU ROBUL TAU.DOAMNA SI STAPANA INGERILOR SI MAICA CRESTINILOR,AJUTA-MI MIE,ROBULUI TAU.O,MARIE CU TOTUL FARA DE PRIHANA! BUCURA-TE,BUCURIA CELOR NECAJITI SI MANGAIEREA CELOR SCARBITI.BUCURA-TE,HRANA CELOR FLAMANZI SI LIMANUL CELOR INVIFORATI.BUCURA-TE,CEA MAI SFANTA DECAT SFINTII SI MAI CINSTITA DECAT TOATA ZIDIREA .BUCURA-TE ,SFINTENIA TATALUI,LOCASUL FIULUI SI UMBRIREA DUHULUI SFANT.BUCURA-TE,PALATUL CEL VESEL AL LUI HRISTOS,DUMNEZEUL NOSTRU SI IMPARATUL TUTUROR.BUCURA-TE MAICA SARMANILOR SI TOIAGUL ORBILOR.BUCURA-TE,LAUDA CRESTINILOR SI AJUTATOAREA CEA GATA A CELOR CE TE CHEAMA PE TINE.PREASFANTA STAPANA MEA,PAZESTE-MA SUB ACOPERAMANTUL TAU,CA IN PREACURATELE TALE MAINI IMI PUN DUHUL MEU.FII AJUTATOARE SI ACOPERAMANT SUFLETULUI MEU IN ZIUA ACCCEA INFRICOSATA A JUDECATII SI TE ROAGA PENTRU MINE,NEVRADNICUL, CA SA INTRU LAMURIT IN RAI.SA NU MA LEPEZI,PE MINE DOAMNA MEA ,ROBUL TAU CI AJUTA-MI,IMPLININD SPRE FOLOS CEREREA MEA.IZBAVESTE-MA DE TOATA PRIMEJDIA,BANTUIALA,NEVOIA SI NEPUTINTA SI DARUIESTE-MI MAI INAINTE DE SFARSIT POCAINTA.CA,PRIN MIJLOCIREA SI AJUTORUL TAU ,IZBAVINDU-MA IN ACEASTA VIATA DE ACUM DE TOT VRAJMASUL VAZUT SI NEVAZUT SI UMBLAND CU PLACERE DE DUMNEZEU,SA IMPLINESC VOILE FIULUI TAU CEL IUBIT SI DUMNEZEULUI NOSTRU.IAR IN ZIUA CEA INFRICOSATOARE VA JUDECATII,IZBAVINDU-MA DE OSANDA CEA VESNICA,SA MA INCHIN,SA MULTUMESC SI SA MARESC NUMELE TAU CEL SFANT IN VECII VECILOR.AMIN.-ACEASTA RUGACIUNE ESTE SCRISA IN CARTEA ”APANTHISMA.RUGACIUNILE SFINTILOR PARINTI”-DE SF.NICODIM AGHIORITUL.IN ACEASTA MINUNATA CARTE SUNT MAI MULTE RUGACIUNI DE POICAINTA ALE SF.PARINTI CARE MULT S-AU NEVOIT PENTRU DRAPTA CREDINTA.