Un comunitarism eclezial deschis:
Casatorii cu disparitate de cult-mixte si convertirile adultilor(1)

Status Quaestionis
Problema ridicata de “casatoriile mixte si convertirile adultilor” are astazi o mare nevoie de a fi clarificata ; este imperativ de a-i aduce o solutie intr-o epoca in care non-libertatea si constrangerile privind dubla apartenenta religioasa fortata au pierdut intregul fundament, in lumina societatii noastre pluraliste de cetateni si inca mai mult in lumina Teologiei Bisericii. Si totusi, practica Bisericii, in ultimul timp, si inca si astazi, nu pare a acorda problemei atentia cuvenita. Ea este cazuta in capcana non-libertatii negand practic libertatea umana si i-a influentat cu adevarat pe unii dintre membrii sai sau ai altor comunitati religioase, crestine sau nu, la o dubla apartenenta confesionala sau religioasa, daca, mai grav, ea nu reflecta chiar alte grave si profunde alterari ale corpului eclezial. Fara a dori sa punem in cauza o instrainare radicala a Bisericii, ne propunem sa examinam daca trebuie limitata bine aceasta problema la o chestiune de apartenenta comunitara exclusiva, sau daca nu va trebui sa incercam a evita sa cadem in capcana exclusivismului.

Cu alte cuvinte, trebuie ca aceste casatorii mixte – si casatoria dispar (adica o casatorie cu disparitate de cult, n.t.) care le precede din punct de vedere istoric – sa existe, astazi si in viitor, de o asemenea maniera incat, ca altadata, sa fie garantia integrarii libere si voluntare intr-o Comunitate, cand aceasta este judecat ca indispensabil de catre cel interesat, si sa fie evitate cu orice pret comportamentele dublei apartenente dupa care urmeaza o convertire fortata.

Casatoria : arena etno-religioasa sau eveniment al comuniunii de persoane ?

In cadrul coexistentei Comunitatilor religioase in sanul unei societati pluraliste de cetateni, casatoria juca si inca joaca pana astazi un rol, in acelasi timp, de factor de intalnire, precum si de factor de retransament intre aceste Comunitati ca si intre membrii lor. De-a lungul secolelor, practicile nu au fost intotdeauna si pretutindeni aceleasi. Unele au fost adoptate in societatile monoculturale sau in insule “millet”-etnoreligioase in sanul unui imperiu, altele au aparut de facto in societatile multiculturale.

Este adevarat ca, intr-un moment al vietii umane si al Istoriei, casatoria a fost adoptata pentru ca ea contribuia la constructia si la stabilitatea unei Comunitati religioase omogene si unite. Totusi, cand a fost exploatata numai in acest singur scop, ea a favorizat mai mult izolarea comunitara decat deschiderea spre exterior si intalnirea cu altii. Exploatarea casatoriei in acest scop a facut loc practicilor validate prin cutuma si lege, care, prin urmare, au adancit inca mai mult prapastia. Astfel, in zilele noastre, cand se duce o lupta pentru unitatea popoarelor, casatoria care, prin definitie, trebuie sa fie nu numai taina iubirii intr-o societate centripeta de persoane, dar si imaginea Imparatiei lui Dumnezeu, devine generatoare de conflicte, de separare intre partenerii cuplului-familie, precum si de tendinte centrifuge. Si aceasta asa este si intotdeauna cu aprobarea institutionala, expresa sau tacita, a Comunitatilor religioase.

Pentru a situa aceasta problema intr-un context istoric, putem afirma ca, inainte de caderea Constantinopolului in 1453, pozitia teologica a Bisericii ortodoxe era diferita de aceea care a durat de la acest eveniment pana in zilele noastre. Acest fapt nu se datoreaza unei schimbari a pozitiei teologice in sine, ci in principal schimbarii de ordin juridic si, prin extensie, din ratiuni de supravietuire istorica. Pe buna dreptate, totusi, acestea dicteaza si actuala pozitie teologica dominanta, care, in virtutea schimbarilor datelor politico-sociale survenite, cere in mod evident sa fie revizuita. Acum, examinam pe scurt ceea ce a motivat aceasta pozitie teologica precum si evolutia sa istorica recenta.

Teologia Bisericii

Inainte de toate, pentru Teologia Bisericii, casatoria este ceea ce da caracter de taina vietii, comuniunii persoanelor si unirii a doua existente intr-un singur trup, asa cum l-a conceput Dumnezeu (2). Termenul “casatorie” este pastrat in mod exclusiv pentru a desemna unirea unica intre un barbat si o femeie, stabilita de Insusi Dumnezeu, in scopul implinirii viziunilor sale, atat cosmogonice, cat si eshatologice. Evenimentul-casatorie, independent de religie sau de ritual, este din orice punct de vedere implinirea scopului si vointei cosmogonice ale lui Dumnezeu care vrea ca « fiinta umana sa se inmulteasca si sa umple pamantul » intr-o perspectiva de co-creatie (3) , conditie esentiala a primirii neamului omenesc, unul si unic, si, prin urmare, a metamorfozei sale in comuniunea Imparatiei. Este motivul pentru care cuvantul biblic repeta cu insistenta: « Ceea ce Dumnezeu a unit, omul [sau o Comunitate] sa nu desparta » (4). Unirea matrimoniala introduce barbatul si femeia — amandoi uniti — intr-o realitate noua, un nou si unic modus vivendi si face o creatie noua a “unui singur trup”. Aspectul vital/tainic al acestei noi creatii nu se limiteaza la insasi slujba liturgica, ci ar trebui sa dureze si sa creasca pe parcursul intregii vieti a persoanelor vizate.

Asa era traita casatoria in Comunitatea protocrestina si asa a fost transmisa prin prima voce teologica a Bisericii, Pavel, Apostolul neamurilor, zicand ca este vorba de o «Mare Taina» (5) in sine [aspect monogamic, heterosexual, conjugal si de comuniune]. Intotdeauna, Sfantul Pavel, in perspectiva acceptata a lumii, adoptata de Biserica, exprima profund promisiunea liturgica a tainei care se implineste « in Hristos si in Biserica »(6) . Deoarece, pentru Biserica, unirea matrimoniala crestina este icoana relatiei de iubire care exista intre Hristos si Trupul Sau intreg, Biserica “raspandita in tot universul” (7) . Aceasta casatorie gaseste sensul sau ultim in participarea la aceasta relatie. Casatoria este deci in mod esential o realitate ecclesia-la [aspect sacramental/tainic, ontologic, soteriologic si eshatologic]. In consecinta, pentru Teologia Bisericii, casatoria constituie evenimentul care conduce la « unirea barbatului cu femeia » (dupa juristul roman Modestinus), care poarta chipul si asemanarea divina (8), in masura in care ea are in primul rand de-a face cu Taina Creatiei lumii, independent de faptul ca acest barbat si aceasta femeie (re)cunosc si accepta sau nu ca « se realizeaza in Hristos si in Biserica » in perspectiva a ceea ce este celebrat — ca urmare a primei Taine a Creatiei — Taina Mantuirii lumii. Si aceasta daca Teologia Bisericii consimte la Cuvantul creator al lui Dumnezeu…

Aceasta reflectie se impune astazi preotilor si teologilor Bisericii, in scopul de a construi o teologie corecta a lumii. Caci Biserica adresandu-se lumii si societatii nu se adreseaza unui corp strain si separat. Nu exista niciun dualism ontologic intre Biserica si lume, intre sacru si profan. Nicio forma a vietii si a culturii nu se poate sustrage universalismului Intruparii. « Dumnezeu a iubit lumea » (9) in starea sa de pacat. Biruinta lui Hristos dusa pana la coborarea la iad manifesta o dimensiune cosmica distrugand toate frontierele (10) . Dupa ktisiologia Parintilor, universul se indreapta spre a sa desavarsire in viziunea plenara a creatiei, plenara pentru ca aceasta avea in vedere Intruparea. Hristos preia si desavarseste, plineste ceea ce a fost oprit prin cadere si manifesta Iubirea care mantuieste fara a omite nimic din planul Sau privind omul. La fel, Biserica, Biserica Sa este atat de infinita incat realitatea sa divino-umana cuprinde intreaga Creatie…

Daca este asa, am putea distinge in practica patru tipuri de casatorii, considerate ca atare de Biserica, casatorii care pot sa fie celebrate in sau in afara Bisericii. Aceste patru tipuri, in ordine cronologica a aparitiei, sunt pentru Biserica :
1. Casatoria ecleziala (canonica).
2. Casatoria dispar (interreligioasa).
3. Casatoria mixta (intercrestina).
4. Casatoria civila (de stat).

Aceste patru tipuri de casatorii sunt, din punct de vedere teologic, valide pentru Biserica. Primele trei sunt celebrate intr-o biserica, desi urmand un ritual diferit, in timp ce a patra este in afara. Acest “in afara” corespunde mai precis casatoriei celebrate actualmente la primarie sau intr-un loc de rugaciuni al unei alte Comunitati crestine neortodoxe sau, in final, intr-un loc de rugaciuni al unei alte Comunitati religioase necrestine.

1. Casatoria ecleziala (canonica)

In timpul aproape intregului prim mileniu, casatoria era un act de comuniune, celebrata in Taina unica a Bisericii. Dat fiind ca, de obicei, era celebrata in timpul Sfintei Liturghii (cf. canon 11/Timotei) — si niciodata intr-un alt moment, pentru ca era vorba de credinciosi-membri al corpului eclezial —, s-a procedat la un fel de binecuvantare precedand Sfanta Impartasanie (Tertulian-Ignatie Teoforul de Antiohia), si binecuvanta decizia comuna de viata a cuplului, care incepea practic prin aceasta binecuvantare, comuniunea comuna si paharul comuniunii.

Stim toti ca Sfanta Liturghie a Sfantului Vasile de Cezareea (sec. IV) si a Sfantului Ioan Hrisostom (sec. V) sunt divizate in doua parti: Liturghia Catehumenilor (Liturghia Cuvantului) si Liturghia Credinciosilor (Liturghia euharistica) care incepe inainte de anuntul « Usile, usile,… ». Or, cand era vorba de un cuplu, din care unul dintre membri era credincios botezat si altul un catehumen nebotezat, nu era posibil in practica sa se procedeze la o astfel de binecuvantare a casatoriei in timpul Liturghiei Credinciosilor, specificand ca un catehumen nebotezat trebuia sa iasa in acest moment liturgic, fara a avea dreptul de a asista. Atunci, Biserica a fost obligata sa deplaseze binecuvantarea casatoriei in Liturghia Catehumenilor, pentru a scuti cuplul de o asteptare a casatoriei mergand pana la trei ani, perioada a catehezei pana la botez. Deci, ea a deplasat acum aceasta rugaciune specifica si binecuvantarea casatoriei, atat pentru credinciosi cat si pentru catehumeni, inainte de citirea Epistolei apostolice si a Evangheliei, si, de fapt, aceasta practica a momentului binecuvantarii s-a mentinut pana astazi pentru cele doua tipuri ale celebrarii casatoriei (Sfanta Liturghie si slujba casatoriei).

Deci, avem aici prima informatie istorica privind ceea ce era praxis-ul casatoriei, care ne invata ca Biserica celebra, in afara de casatoria intre doi credinciosi botezati pe care am evocat-o mai sus, o alta forma de casatorie intre un credincios botezat si un catehumen nebotezat, si aceasta, trebuie sa subliniem, in timpul Sfintei Liturghii ! Desigur, era vorba de un catehumen, care nu era botezat. Ce s-a intamplat in cazul persoanelor nebotezate si necatehizate, al idolatrilor de ex., care doreau sa se casatoreasca cu un credincios botezat — sau chiar un catehumen nebotezat — membru al Bisericii ? In astfel de situatii, pentru a raspunde la unele cereri de acest fel, pare sa fi aparut casatoria dispar, cum a aparut mai recent, de la sfarsitul secolului al XIX-lea, si pentru ratiuni asemanatoare, casatoria mixta.

2. Casatoria dispar (interreligioasa)

Celor care refuzau istoricitatea si realitatea acestei casatorii corespunzand realitatii sociale a disparitatii de cult, mai intai sa le punem o intrebare. La un moment istoric dat, pentru care motiv Biserica, in plus fata de ceremonia de casatorie, celebrata in timpul Sfintei Liturghii (fie aceea a Credinciosilor, fie a Catehumenilor), a admis deschis ca ceremonia casatoriei sa poata iesi din cadrul Liturghiei, introducand slujba casatoriei asa cum o avem astazi, celebrata in afara Sfintei Liturghii si de asemenea a creat o noua forma de ceremonial, destul de asemanator in structura sa Sfintei Liturghii, dar excluzand prin definitie Sfanta Euharistie si paharul comun ? Cu timpul, Biserica adopta aceasta practica in scopul de a exclude unele categorii de persoane (nebotezati, persoane de o alta religie, de o alta dogma) sau, de o maniera caracteristica ei, in scopul de a integra, de a primi si de a binecuvanta (11), nu numai pe membrul sau botezat, dar de asemenea pe insotitorul sau, fara a impune a priori nici de a pune drept conditie prealabila botezul sau – ceea ce decurge frecvent - convertirea ? Cu alte cuvinte, noul tip de casatorie ceremoniala non-euharistica este instituit de Biserica in vederea unei excluderi sau in vederea unei integrari si a unei deschideri receptive ? Pentru Biserica, gandim ca aceasta problema este clara. Pur si simplu, practica instituita mai tarziu, ridicand obstacole institutionale pentru motivele pe care le-am vazut si pe care le vom vedea in continuare, a schimbat datele si a ajuns, astazi, ca Biserica sa fie fara deschidere fata de Creatie si fata de lumea intreaga sau ca intregul corp eclezial, pentru a se apara, sa nu inceteze a propune solutii contrare libertatii si solutii care constrang la o dubla apartenenta religioasa fortata.

Precizam ca Biserica catolica a mentinut intotdeauna acest tip de casatorie, in timp ce Biserica ortodoxa nu a mai utilizat-o dupa caderea Constantinopolului (1453) ; intrucat Biserica ortodoxa nu celebreaza niciodata casatorii dispar, evident nu le recunoaste. Sa vedem ce s-a intamplat. S-a facut referinta la casatoria dispar in Noul Testament ca praxis (12). Biserica veche se afla atunci intr-un mediu pagan, idolatru. Numerosi erau membrii sai, credinciosi borezati, care se casatoreau cu femei idolatre nebotezate. Si totusi, Biserica binecuvanta casatoria lor (13) . Semnul extern ca o astfel de casatorie este in totalitate acceptata va fi, de la inceput, o randuiala speciala, separata de Euharistie… Din nou, atunci cand unul dintre membrii unui cuplu de idolatri se facea crestin, Biserica veche invata, nu numai ca acestia sa nu se separe, dar nici sa ceara desfacerea casatoriei (14). Mai mult — si aceasta nu am remarcat —, ea nu celebreaza o noua casatorie, cum facem astazi. Aceasta inseamna ca ea recunostea casatoria celebrata in sanul comunitatii religioase a idolatrilor ca o casatorie-taina a iubirii. Este drept ca aici se vede cu claritate ca Biserica veche se gasea in totala armonie cu a sa Teologie a casatoriei. (15)

Fara a intra in detalii privind ceea ce a urmat dupa secolul al X-lea si in perioada care a urmat celei de-a patra casatorii a imparatului roman Leon al VI-lea Filosoful (886-912), la fel casatoria incepand sa dobandeasca fundamente juridice si, astfel, a intra in domeniul institutional al Statului, este interesant a vedea ceea ce s-a intamplat dupa caderea Constantinopolului, pentru a intelege mai bine pozitia Bisericii ortodoxe fata de Comunitatea musulmana astazi. Dupa caderea Constantinopolului, ordinea juridica se schimba total, Imperiul devine teocratic si islamic, tentativele pentru islamizarea Crestinilor se inmultesc si este interzis prin lege Musulmanilor, sub pedeapsa cu moartea, de a imbratisa religia crestina. Prin urmare, schimbarea ordinii juridice, avand in vedere dispozitiile sale, in general ostile pentru majoritate si nevoia de supravietuire a “Millet-ului Crestinilor”, a condus Patriarhia Ecumenica, pentru pure ratiuni de autoprotectie, de a opri celebrarea casatoriilor intre Crestini si Musulmani si de a aboli de facto casatoria dispar.

Din cauza dominatiei otomane, vechile Patriarhate din Orient, traind aceeasi realitate istorico-juridica, au adoptat din aceleasi motive aceasta practica de reglementare, urmate de noile Biserici autocefale si patriarhale din Balcani si din Nord-Estul Europei. Intr-adevar, toate acestea (cu exceptia Bisericii autocefale a Ciprului) sunt un teritoriu prejurisdictional al Patriarhiei de Constantinopol si au adoptat-o prin traditie si mostenire. Aceasta practica de reglementare a dat nastere unui drept bisericesc cutumiar, care respinge cu persistenta astazi orice casatorie intre Crestini si Musulmani. Or comunitatea etno-religioasa inchisa (Millet) de otomanocratie pe de o parte si urmand crearea de facto politico a unei populatii monoconfesionale uniforme, “fara amestec etnic” in sanul Statului national contemporan in majoritate ortodox pe de alta parte, au impus casatoria unireligioasa si apoi casatoria monoconfesionala, care au dobandit o cutuma bisericeasca aberanta si s-au instrainat de spiritul evanghelic al unei comunitati ecleziale deschise a epocii apostolice si patristice.

In ceea ce priveste Patriarhia Ecumenica, din cauza situatiei sale actuale si din cauza faptului ca masurile mai sus mentionate sunt inca in vigoare intr-un fel sau altul, putem sa ne asteptam sa se ia, in imprejurarile actuale, initiativa reintroducerii casatoriei dispar. Aceasta nu se poate produce decat dupa aderarea Turciei la Uniunea Europeana, aderare care va marca, in acelasi timp, o ameliorare prin definitie a relatiilor institutionale intre Crestini si Musulmani. Acest lucru s-ar putea intampla acum in alte State libere si in Statele-membre ale Uniunii Europene, unde, acum, Crestinii si Musulmanii coexista si coabiteaza armonios, datorita unui context juridic european achitabil si deschis. Mai mult, casatoria dispar admite in mod liber alteritatea religioasa si, ca in Comunitatile Crestine vechi (16), nu impune nici nu cere convertirea adultilor ; Biserica binecuvinteaza pe membrul-credincios al sau in momentul alegerii sale unice a tainei vietii care este, in sine, casatoria.

3. Casatoria mixta (intercrestina)

Casatoria mixta nu mai este admisa ca o casatorie dispar, chiar daca ea este mai usor de acceptat, pentru ca se incheie intre Crestini, desi eterodocsi, dupa terminologia noastra. Ceremonia casatoriei pe care o savarsim astazi, in afara Sfintei Liturghii, si aceasta pentru toate tipurile de casatorie, este locul ceremonial natural al casatoriei mixte. Am adauga aici ca aceasta randuiala este in aceeasi masura locul ceremonial natural al casatoriei dispar ; sau, pentru a fi mai precisi, ca randuiala instituita pentru casatoria dispar, este de asemenea pentru celebrarea casatoriei mixte, si vice-versa. Ea pastreaza structura receptiva a Sfintei Liturghii fara a fi o Sfanta Liturghie, precum si perspectiva eshatologica a evenimentului-casatorie, fara a impune obligatoriu sau a presupune ca necesar Sfanta Impartasanie (in cazul Crestinului non-Ortodox), la fel ca, in casatoria dispar, Impartasania nu era data membrului nebotezat sau membrului unei alte religii, dar subzistand, festiv si simbolic, cupa de vin rosu.

4. Casatoria civila (de stat)

Aceasta casatorie, rezultatul Razboaielor Religiilor in Europa (Napoleon cel Mare) si celebrata la Primarie, este considerata ca o non-casatorie de catre Biserica catolica pentru pure ratiuni doctrinare, in timp ce Biserica ortodoxa, pentru ratiuni teologice pe care le-am subliniat mai sus, o accepta ca o implinire a tainei si a scopului ultim al vietii. Intr-adevar, in ciuda unei rezistente initiale in momentul adoptarii ei institutionale de catre tarile in majoritate ortodoxe, ca de ex. Grecia (1982), ca o alternativa la casatoria ecleziala ,(17) in final ea a facut obiectul unei decizii sinodale a Bisericii Greciei, recunoscand casatoria civila ca o casatorie (2002). Aceasta decizie mentioneaza ca nu se va celebra casatoria ecleziala dupa contractarea a trei casatorii civile. Altfel spus, nu se celebreaza a patra casatorie, conform practicii Bisericii ortodoxe. Cu toate acestea, casatoria civila “din afara” poate gasi justificarea sa “Taina a iubirii”, avand ca sursa “Taina iubirii” a comuniunii trinitare, intr-un cuvant foarte semnificativ al lui Hristos : Atunci cand cineva care se gasea “in afara” grupului ucenicilor Sai facand minuni in “numele lui Hristos”, ucenicii « aveau sa caute sa-l impiedice pentru ca el nu apartinea grupului lor » (18) , Hristos avea sa le raspunda : « Nu-l opriti, […]. Acela care nu este impotriva noastra este pentru noi » (19) . Deci orice reflectare a comuniunii trinitare in sanul Creatiei ar trebui sa fie bine primita de Biserica…

Pentru a intari in plus acest punct de vedere, se cuvine a face o comparatie in legatura cu marturisirea ecleziala, chiar daca astfel de argumente nu ar trebui sa fie invocate. Daca cineva, in marturisire, declara la Biserica faptul ca, inainte de casatoria pe care o va incheia, a avut legaturi, ca de ex., cu cinci femei, Biserica celebreaza casatoria sa ca o prima casatorie. In timp ce, daca zice ca el a cotractat trei casatorii civile, Biserica ortodoxa nu celebreaza (a patra) casatorie. De aceea, in cele din urma, casatoria civila constituie o casatorie atat din punct de vedere practic cat si teologic. Ea constituie un angajament public care intemeiaza o comunitate de viata, icoana a Imparatiei viitoare, in cadrul unei comunitati a oamenilor.

Concluzii - Propuneri

Cea mai buna maniera de a concluziona va fi, poate, de a aduce doua exemple.

• Primul exemplu : cazul unui viitor sot “nebotezat” (fara religie)

Un credincios al Bisericii iubeste o persoana nebotezata – admitem ca, pana la acest moment, aceasta persoana nu s-a botezat sau nu a devenit membru al unei religii prin alegere personala. Cei doi merg la biserica si declara ca doresc sa se casatoreasca cu binecuvantarea Bisericii (20). Noi raspundem ca aceasta nu este posibil, pentru ca unul dintre ei nu este botezat. Intorcandu-ne spre acesta din urma, ii spunem ca unirea matrimoniala nu va putea sa fie celebrata decat daca se va boteza, in caz contrar nu este o problema (intelegem ca este imposibil pentru persoana nebotezata, pentru ceea ce este), precum si refuz total de a da binecuvantarea chiar si credinciosilor botezati. Acest refuz, cu toate acestea, echivaleaza cu un violent refuz al libertatii. Din pacate noi blamam credinciosul zicandu-i ca a facut o eroare …iubind un nebotezat. Si argumentul nostru final este deci : “este Traditia noastra (sic)” ! Astfel, inca o data, “aspectul (etno)cultural” domina “aspectul teologic” in sanul Bisericii… Insa, cum iubirea ii impinge pe cei doi indragostiti spre a se casatori, cel ce nu este botezat va spune : “Ma voi boteza, chiar contra vointei mele, pentru ca te iubesc si vreau sa ma casatoresc cu tine”… Si aceasta se intampla atunci cand stim foarte bine ca o conditie prealabila fundamentala a Sfintelor Taine care se realizeaza in sanul unicei Taine a Bisericii, este libertatea… Orice lucru care violeaza si forteaza constiintele se transforma in rau si este, dupa N. Berdiaev, « cosmarul lucrului impus », unde libertatea umana, dorita de Dumnezeu cu pretul mortii Sale, ramane necunoscuta.

Si, la momentul botezului, care este aici, notam noi, conditia prealabila unica a casatoriei, ceea ce n-a existat niciodata in Biserica, intrebam candidatul la botez daca a consimtit liber botezul si prin propria sa vointa si, bineinteles, el raspunde « da » (sic), apoi este chemat sa rosteasca marturisirea de credinta « Cred intr-Unul Dumnezeu, Tatal… », stiind toti ca a sa “credinta” nu este rezultatul alegerii proprii… In acest sens, abolim clar conditia necesara a adeziunii libere, voluntare, fara vreo constragere la Crestinism si la Biserica lui Hristos. Astfel, nu ne pasa de candidat, de Dumnezeu si de noi insine. Si, in aceasta atmosfera de constrangere a constiintelor, abolim in final libertatea, conditia sine qua non a iubirii ; or, in acest climat de non-libertate si de mediocritate crestina, “noul adept” a vazut totul aici, mai putin iubirea si libertatea… Deci, el se boteaza pur si simplu pentru a se casatori, apoi nu mai merge la Biserica, si, adeseori, nici sotul crestin si botezat de mai mult timp…

• Al doilea exemplu : cazul unui viitor sot “eteroreligios” (de o alta religie)

Iata acum o situatie similara cu cea precedenta, cu exceptia faptului ca, in acest caz, viitorul sot nebotezat este Musulman, Iudeu, Budist, sau de o alta religie. Raspunsul ramane acelasi, insa mult mai accentuat : “imposibil de a va casatori pentru ca tu esti membru al unei alte Religii si nu esti Crestin”. Noi alunecam atunci, constient sau inconstient, in trecut, inainte chiar de Intruparea lui Hristos in epoca neo-testamentara, si adaptam uzajul vetero-testamentar de a practica endogamia care este, in lumina viziunii ecleziale eshatologice, total aberanta si se opune direct teologiei Bisericii prezenta mai sus. Aici, alaturi de practica endogamiei comunitare, trebuie adaugati toti parametrii etno-culturali. Din dragoste, aceasta persoana decide sa… schimbe religia si sa se converteasca la Crestinism, fie in mod deschis, fie in secret, oricum, in scopul exclusiv de a se casatori. Aici, totusi, lucrurile sunt complexe, pentru ca exercitam o presiune la nivel personal care incita, dupa cum am remarcat, la o dubla apartenenta religioasa. Acela care se converteste si se boteaza incepe sa mearga la biserica, pentru ca este botezat si, poate, prin obligatia sociala ; totusi, el continua sa mearga, ceea ce este destul de natural, la moschee, la sinagoga, pe scurt, in vechiul sau loc de rugaciune. In schimb, membrul Bisericii se vede constrans a-l imita pentru a se alinia lui, de o maniera care ia uneori forma unei participari “tainice” si “perihoretice” mutuale. Astfel, provocam un sincretism religios bi-comunitar, ale carui consecinte personale – si prin urmare familiale – sunt imprevizibile si nevazute…
Cele doua practici mentionate mai sus, inacceptabile dintr-un punct de vedere eclezial, vor putea sa explice cu claritate de ce tinerii si noile cupluri au ajuns sa evite celebrarea ecleziala a casatoriei lor, precum si angajamentul comunitar sau civil (casatoria civila), si de a trai pentru totdeauna intr-o uniune libera.

* * * * *

Fara a pretinde ca aceasta scurta lucrare constituie un studiu detaliat si aprofundat, nici, cu atat mai putin, o cercetare care sa fie inspirata din toate izvoarele istorice cu privire la aceasta problema, ne-ar placea sa riscam a formula unele concluzii si a expune cateva propuneri :

• Gasim la Apostolul Pavel doua expresii – « in Hristos » si « in trupul lui Hristos » – care, oarecum, se intersecteaza si se suprapun, fara a se suprapune total. Pe de o parte, expresia « in trupul lui Hristos » trimite la viata in trupul lui Hristos, la viata comuna cu capul trupului. Aceasta este cu atat mai de neconceput in afara « trupului lui Hristos ». Aici se plaseaza casatoria ecleziala (canonica) in Sfanta Liturghie. La fel, pentru Apostol, « in Hristos » este posibila interventia eshatologica a lui Dumnezeu in istoria oamenilor, exact de aceeasi maniera fiind posibila interventia eshatologica a binecuvantarii si a primirii Bisericii in viata oamenilor prin casatoria dispar. In plus, cum putem explica faptul ca Pavel poate sa spuna ca « Iudeul » si « Grecul » sa fie « una in Iisus Hristos » (21)? Aceasta distinctie facuta de el insusi poate probabil sa explice pozitia sa fata de casatoria despre care face referire in Epistola intai catre Corinteni . In fond, poate asa se explica faptul ca noi avem « casatoria “in trupul lui Hristos” (22)» (casatoria eclezial-canonica) si « casatoria “in Hristos” » (casatoria dispar)… Daca este asa, noi trebuie in aceeasi masura sa examinam unde se plaseaza din punct de vedere eclezial casatoria mixta (23). Asta deoarece, cum este posibil a califica drept “taina” o casatorie mixta in care refuzam comuniunea euharistica sotului neortodox ? Cu alte cuvinte, cum este posibil sa unim doua persoane in Sfanta Taina a Cununiei in Hristos, cu toate acestea fara a le oferi lor Trupul lui Hristos ? Pentru ca daca-i refuzam lui comuniunea euharistica, aceasta casatorie nu este o taina ecleziala, ci ramane in categoria « casatoriei “in Hristos” », adica in categoria casatoriei dispar. Dar este bine aceasta ?

• Casatoria mixta celebrata in afara Sfintei Liturghii reprezinta vestigiul a ceea ce era odata casatoria dispar care a fost proiectata din cauza disparitatii de cult. Aici apare raportul intre casatoria mixta si casatoria dispar, prima reprezentand urmarea istorica naturala a celei de-a doua in timpurile moderne. Intr-adevar, slujba, Typikon-ul casatoriei Bisericii Ortodoxe de astazi reflecta aceasta evolutie istorica. Aceasta randuiala este adoptata pentru ceremonia casatoriei mixte astazi, asa cum altadata aceasta era in vigoare pentru casatoria dispar care a contribuit practic la nasterea istorica a acestei randuieli liturgice non-euharistice.

• Biserica Ortodoxa este chemata sa repuna in vigoare casatoria dispar, in scopul acoperirii celor doua categorii de casatorie intre persoane de religie si de confesiune diferite (dispar si respectiv mixta), dar si toate celelalte categorii de casatorii intre persoane de religie si de dogma diferite (Musulmani, Iudei si membri ai altor religii de o parte, Crestini neortodocsi de alta parte). Si aceasta, pentru ca ceremonia casatoriei pe care o are Biserica Ortodoxa astazi, care dateaza din timpuri foarte vechi, a fost instituita pentru a permite astfel de forme de casatorie. Aceasta repunere in vigoare a casatoriei dispar va contribui, de asemenea, la coexistenta institutionala armonioasa a religiilor si la coabitarea pacifista, in libertatea si la adapostul oricarei influente si a oricarei convertiri fortate si impuse membrilor diverselor Religii si Biserici crestine.

• Dupa ceea ce a fost expus, atunci cand Biserica ortodoxa, pentru care taina casatoriei are o semnificatie cosmogonica si eshatologica, nu recunoaste casatoria celorlalte Biserici confesionale, indiferent de ritual, nu este consecventa nici cu Teologia multiseculara a Bisericii nici cu praxis-ul eclezial dinainte de caderea Constantinopolului. Aceasta se observa in cazul casatoriilor celebrate in diferitele Comunitati crestine sau religioase, indiferent de ritual. Acest lucru este, de asemenea, si in cazul casatoriei civile. De aceea condamnarea deschisa a casatoriilor dispar si tacita a casatoriilor mixte, in numele unui absolut sacramental care nu este adesea atins nici de Crestinii Ortodocsi insisi, pare sa fie deplasata. Acestea sunt cu adevarat pozitii care marcheaza o alegere relevanta a aberatiei si a non-sensului…

Spiritul patristic se bazeaza pe faptul ca Evanghelia trebuie sa fie prezenta in toate deciziile si dificultatile conditiei umane, ca sa nu mai vorbim de abordarea unica a tainei casatoriei. Dumnezeu este prezent in toate evenimentele din lume, fara a-L percepe, fara a-L vedea. El ii cheama pe oameni si ii cunoaste in insasi consistenta situatiei lor istorice. Daca realitatea, fundamentul ecleziastic constituie pana la urma intregul trecut al experientei comunitariste confesionale – si uneori veterotestamentare – susmentionate a casatoriei, el nu va constitui viitorul lumii decat cu conditia sa anticipeze in intregime modul personal, fata de care omul modern si mondializat se simte strain. O lipsa a prezentei teologice — cum am mentionat mai sus — in lume este identic cu o lipsa a credintei evanghelice. Actualitatea mesajului eclezial nu poate proveni decat de la o Biserica angajata ca partener eshatologic in lume si in experienta omului astazi.

In cele din urma, este timpul pentru Biserica ortodoxa sa renunte la barierele culturale si nationaliste care au fost ridicare intr-un trecut recent si de a fi din punct de vedere teologic mai deschisa si cu o viziune mai larga din punct de vedere soteriologic, in fata eteroreligiosilor si, in special fata de Islam si de Comunitatile musulmane. Pe de o parte, o lunga experienta istorica arata ca aceasta deschidere este posibila si, pe de alta parte, in prezent, aceasta posibilitate exista cu obiectivitate. Constantin Paparrigopoulos, istoric grec din secolul al XIX-lea, afirma ca, incepand cu caderea Constantinopolului, cele doua Comunitati, crestina si musulmana, traind in sanul aceleiasi societati si aceluiasi Imperiu, se amestecau precum apa si uleiul in lampa, si au ramas autonome si nu mixte, in ciuda influentelor reciproce. Daca, in acest exemplu istoric corect, autorul exprima gandirea sa prin apa si ulei, este pentru ca el doreste sa arate ca exista o imiscibilitate institutionala dorita. Lipsa de celebrare a casatoriei dispar in viata Bisericii cu certitudine a contribuit intr-o oarecare masura la aceasta imiscibilitate. Astazi, totusi, in vremea noii societati multiculturale si pluraliste a cetatenilor, Biserica ortodoxa dispune de toare mijloacele, mostenite din trecutul lung si bogat din punct de vedere teologic, necesare pentru a practica o deschidere spre Comunitatea musulmana, oriunde s-ar afla in lume. Intreaga Biserica ortodoxa, in ansamblul sau este deci chemata sa participe la Dialogul international islamo-crestin, care a inceput cu Sfantul Ioan Damaschin (sec. al VIII-lea) (24), continuandu-se cu Sfantul Grigorie Palama si multi altii (sec. VIII-XV) (25) si se materializeaza, astazi, cu initiativa Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol. Repunerea in vigoare a casatoriei dispar va constitui, bineinteles, un prim pas pe drumul care duce spre o deschidere si spre un dialog teologic…(26)

Prof. dr. Arhim. Grigorios D. PAPATHOMAS
Institut de Théologie Orthodoxe Saint-Serge, Paris

Traducere din limba franceza de :
Iulian Mihai L. Constantinescu

 

Note bibliografice:

1) Studiu publicat si tradus cu acordul si la propunerea Parintelui Profesor Dr. Grigorios Papathomas, profesor de Drept canonic la Institutul Ortodox “Saint-Serge” din Paris si din nov. 2008 titular al catedrei de Drept canonic de la Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii din Atena. Traducere din limba franceza de : Iulian Mihai L. Constantinescu. Titlul in limba franceza : Un communautarisme ecclésial ouvert : Mariages dispars-mixtes et conversions d’adultes. Text publicat si in Synaxie, vol. 96 (10-12/2005), p. 36-47 (in greaca). De asemenea, in LE FEU SUR LA TERRE. Mélanges offerts au Pere Boris Bobrinskoy pour son 80e anniversaire, Paris, éd. des Presses Saint-Serge de l’Institut de Théologie Orthodoxe Saint-Serge (coll. Analecta Sergiana, n° 3), 2005, p. 183-191, in Folia canonica [Budapest], t. 8 (2005), p. 151-161 (in engleza), in Archim. Grigorios D. PAPATHOMAS, Essais de Droit canonique orthodoxe, Firenze, Universita degli Studi di Firenze/Facolta di Scienze Politiche “Cesare Alfieri” (coll. Seminario di Storia delle istituzioni religiose e rela¬zioni tra Stato e Chiesa-Reprint Series, n° 38), 2005, ch. V, p. 115-122. Dar si in Arhim. Grigorios D. PAPATHOMAS, Questions ecclésiologico-cano¬niques (Essais d’Économie canonique), Thessalonique-Katérini, Éd. Épektasis (coll. Biblio¬theque nomo¬canonique, n° 19), 2006, ch. VI, p. 231-249 (in greaca).

2) Cf. Mt 19, 6 ; Mc 10, 8 ; Efes. 5, 31.

3) Gn 1, 28 ; 9, 1. 7.

4) Mt 19, 6 ; Mc 10, 9.

5) Efes. 5, 32.

6) A se vedea Efes. 5, 32.

7) Cf. canon 57 Sinodul local de la Cartagina (419) ; cf. canon 56 Sinodul V-VI ecumenic Trulan (691).

8) Cf. Gn 1, 26-27 ; 5, 1.

9) In 3, 16.

10) Cf. In 10, 16.

11) Vezi 1 Cor 7, 14, 16.

12) Vezi 1 Cor 7, 1-40.

13) Vezi 1 Cor 7, 14. 16.

14) Vezi inca 1 Cor 7, 10-16 si 26.

15) 1 Cor 7, 1-40.

16) Cf. 1 Cor 7, 1-40.

17) In Grecia, Stat national majoritar ortodox, dreptul civil din ce in ce mai laic a trebuit sa se afirme des ca o alternativa optionala si nu ca o substituire obligatorie. Acesta este cazul casatoriei civile care, din 1982, nu a putut inlocui casatoria bisericeasca (canonica) si nu face decât sa constituie o alternativa, de asemenea, putin aleasa.

18) Mc 9, 38 ; Lc 9, 49.

19) Mc 9, 39-40.

20) Cf. Efes. 5, 32.

21) Gal. 3, 28.

22) Cap. 7.

23) Vezi Evanghelia dupa Ioan, cap. 10.

24) Vezi Jean DAMASCENE, Écrits sur l’Islam (Présentation, Commentaires et Traduction par Raymond LE COZ), Paris, éd. du Cerf (coll. Sources Chrétiennes, n° 383), 1992, 272 p.

25) Vezi Adel-Théod. KHOURY, Les Théologiens Byzantins et l’Islam. Textes et Auteurs (VIIIe - XIIIe siecles), Louvain-Paris, éd. Nauwelaerts-Béatrice/Nauwelaerts, 1969, 334 p. La fel, Manuel II PALÉOLOGUE [1350-1425], Entretiens avec un Musulman (7e controverse) (Introduction, Texte critique, Traduction et notes par Théodore KHOURY), Paris, éd. du Cerf (coll. Sources Chrétiennes, n° 115), 1966, 233 p.

26) Cu privire la Casatoriile mixte si dispar, a se vedea Bibliografia propusa de Parintele Profesor Dr. G. Papathomas : CHARAMBIDIS Stéph. (Mgr), “Le mariage dans l’Église orthodoxe”, in Contacts, t. 30, vol. 1 (1978), p. 52-76, si in Selecciones de Teologia, t. 75, vol. 19 (1980), p. 227-231 (in spaniola) ; CLÉMENT Ol., “Destin de l’éros”, in IDEM, Questions sur l’homme, Paris, Stock (coll. Questions, n° 2), 1972, [221] p. 91-121; COLEMAN Pet., Christian Attitudes to Marriage from Ancient times to the third Millennium, London, SCM Press, 2004, 269 p.; CONTACTS, “La célébration liturgique des Mariages mixtes entre fideles catholiques et orthodoxes : propositions pastorales”, in Contacts, t. 33, n° 1 (1978), p. 79-87. ; DESSERPRIT Alb. (sous la direction de), Couple et Mariage [ouvrage collectif], Lyon, Chronique sociale de France (coll. L’Essentiel, n° 14), 1981, 129 p. ; ÉVDOKIMOV P., La femme et le salut du monde, Paris, Desclée de Brouwer (coll. Théophanie), 1978, 277 p. ; ÉVDOKIMOV P., Sacrement de l’amour. Le mystere conjugal a la lumiere de la tradition orthodoxe (coll. Théophanie), 1980, 269 p. ; FOYERS CATHOLIQUES-PROTESTANTS (collectif), Mariages mixtes (Témoignages de Foyers, de pasteurs et de pretres rassemblés et présentés), Paris, Mame (Églises en dialogue, n° 9), 1969, 133 p. ; GAUDEMET J., Le mariage en Occident. Les mours et le droit, Paris, éd. du Cerf (coll. Histoire, n° 21), 1987, 520 p. ; ITO (Collectif), Le Mariage (Conférences Saint-Serge. XLe Sémaine d’Études Liturgiques-Paris 1993), Rome, C.L.V.-edizioni Liturgiche, 1994, 366 p. ; JEAN CHRYSOSTOME, A une jeune veuve sur le mariage unique, Paris, éd. du Cerf (coll. Sources Chrétiennes, n° 138), 1968, 213 p. ; KAPTIJN Astr., “Le statut juridique des enfants mineurs nés des mariages mixtes catholiques-orthodoxes”, in L’Année canonique, vol. 46 (2004), p. 259-267. ; MAVROMATIS G. B., « Taina Iubirii » (Casatoria), Katérini, éd. Tertios (coll. Probleme ale Credintei ortodoxe/Tainele Bisericii, n° 5/5), 1996, 191 p. (in greaca). ; MÉNÉVISOGLOU P., Métropolite de Suede, Divortul bisericesc si solutia spirituala a casatoriei in afara, Atena, Apostoliki Diaconia, 1977, 40 p. (in greaca). ; MEYENDORFF J., Marriage, An Orthodox Perspective, New York, Crestwood, St Vladimir’s Seminary Press, 2000. La fel, IDEM, Le mariage dans la perspective orthodoxe (trad. de l’anglais par Lucette Marçais), Paris, YMCA-PRESS/O.E.I.L., (coll. L’Echelle de Jacob, n° 5), 1986, 170 p. ; IDEM, Casatoria ortodoxa (trad. din engleza de Arhim. Athenagoras Dikaiakos), Atena, ed. Akritas (coll. Casatorie si Familie, n° 9), 2004, 255 p. (in greaca). ; MIGNE, Mariage et virginité dans l’Église ancienne (collectif), Paris, Migne (coll. Les Peres dans la foi, n° 39), 1990, 162 p. ; NICOLOPOULOS Pan. D., Exercitiu si sfintenie in casatorie, Atena, ed. Armos, 1998, 57 p. (in greaca). ; PATRONOS, G. P., Teologie si experienta a casatoriei. Element pentru o antropologie biblica, Atena, ed. Domos, 2000, 355 p. (in greaca). ; PATSAVOS Lew. J.-JOANNIDES Ch. J., “Interchurch Marriages: An Orthodox Perspective”, in Intams Review, vol. 6 (2/2000), p. 215-222. ; PHARMAS Ph., Sociologie du mariage chez les Romains, Alexandrie, éd. Apollon, s.d., 251 p. ; PHOTIOU St., S., Casatoria ca Taina a iubirii dupa Noul Testament, Atena, ed. Armos, 1994, 272 p. (in greaca).; PIDALION [Compendiu de canoane] al Sfântului Nicodim Aghioritul si al ieromonahului Agapie Leonardos, editat la Leibzig in 1800, Atena, Astir, 1993, 789 p. (en grec). De asemenea, traducerea sa in engleza [facuta de D. Cummings] THE RUDDER of the Orthodox Catholic Church, Chicago, The Orthodox Christian Educational Society, 1957, New York, 1983, 1084 p. Cf. Kormchaia Kniga (1649-1653) si Kniga Pravil (1839).; PITSAKIS Const. G., “Les mariages mixtes dans la tradition juridique de l’Église grecque : de l’intransigeance canonique aux pratiques modernes”, in Études Balkaniques-Cahiers Pierre Belon, n° 10 (2003), p. 107-145.; RAES R. P. A., Le mariage. Sa célébration et sa spiritualité dans l’Église d’Orient, Chevetogne, éd. de Chevetogne (coll. Irénikon), 1958, 200 p.; RDC, “Mariage : Contrat, alliance, sacrement”, in Revue de Droit canonique [Strasbourg], t. 53, n° 1 (2003), p. 3-238. ; REARDON Mart., “Mariages mixtes : un point de vue anglican”, in Foyers Mixtes, n° 146 (10-12/2004), p. 13-17, si in The Eastern Churches Quarterly, t. (1964), p. 155-163. ; RHALLIS G. A.-POTLIS M., Sintagma sfintelor Canoane [Compendiu de canoane], t. I-VI, Atena, 1852-1859 [Atena, ed. Grigoris, 1992] (in greaca). ; SAAD Charl., La disparité de Culte matrimoniale dans le Droit des Religions chrétienne et musulmane (These de doctorat), Paris, Faculté de Droit Jean Monnet de Sceaux (Université de Paris XI-Sud), 2003, 646 p. ; SADKOWSKI Al., La coupe commune dans le rite byzantin du mariage (Mémoire présent pour l’obtention d’une Maitrise en Théologie orthodoxe-Polycopié), Paris, éd. de l’Institut de Théologie Orthodoxe “Saint Serge”, 2005, 130 p. ; SALACHAS Dim. J., Taina casatoriei dupa noul Cod al Bisericii catolice romane, Tesalonic, ed. Institutului Patriarhal de Studii Patristice, 1984, 370 p. (in greaca). ; SKALTSIS Pan. J., Casatorie si Sfânta Liturghie. Contributie la istoria si la teologia latriei (cult), Tesalonic, ed. P. Pournaras, 1998, 524 p. (in greaca). ; STRUVE Tat.-CUNNINGHAM Ang.-FRORENTIN-SMYTH Fr., La femme, Paris, Mame (Églises en dialogue, n° 5), 1968, 157 p. ; SZABO Pet., “Matrimoni misti ed ecumenismo. Prospettive del riconoscimento ortodosso dei matrimoni misti con speciale riguardo al caso della celebrazione cattolica”, in Jus Ecclesiarum vehiculum caritatis (Atti del Simposio internazionale per il decennale dell’entrata in vigore del Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium, Citta del Vaticano, 19-23 novembre 2001), Vatican, Liberia Editrice Vaticana, 2004, p. 235-259. ; TERTULLIEN, Le Mariage unique (De monogamia) (Introduction, Texte critique, Traduction et Commentaire de Paul MATTEI), Paris, éd. du Cerf (coll. Sources Chrétiennes, n° 343), 1988, 419 p. ; TSOPANIS Tryf., Casatoria. Aspect liturgic si iconografic, Drama, ed. de Drama, 1997, 82 p. (in greaca). ; UNITE CHRETIENNE, “Mariages mixtes. Témoignages et Documents”, in Unité Chrétienne, n° 12 (11/1968), p. 1-75.

Catacombele in Biserica primara

Numele de "catacombe" apartine la origine unei depresiuni situate de-a lungul Viei Appia, la iesirea din Roma, ad Catacumbas - simpla transcriere a unei expresii grecesti - insemnand "in fundul adanciturii". Aici a fost amenajat un cimitir crestin, care astazi este cunoscut sub numele de Catacombele Sfantului Calist, sau Calixt, dupa primul sau administrator. Cuvantul " catacombe " a fost mai apoi aplicat cimitirelor asemanatoare facute in galerii marginite de firide. Crestinii au imprumutat de la evrei acest obicei care, fiindu-ne cunoscut la Roma, la Neapole si in Sicilia, a fost de asemenea practicat de anumite comunitati crestine din Orient. Asemenea cimitire au fost descoperite  si in insula Milos (Grecia).

Catacombele din insula Milos

Milos este o insula vulcanica, localizata in partea de sud-vest a Cicladelor, la o distanta de 86 km fata de Pireu. Relieful este in mare parte montan, cel mai inalt punct fiind Profetul Ilie (751m). Insula are doi vulcani adormiti: Fyriplaka in partea centrala a insulei, si Trachilas in partea de nord. Activitatea vulcanica a creat pestere subacvatice de o mare frumusete, precum Smaragdenia Spilia - ”Grota de smarald”, Kleftiko si Papafraga. Solul insulei este fertil, aici fiind produse citrice, legume, grau si masline.

Catacombele crestine reprezinta cel mai cunoscut monument al insulei, fiind unic in Grecia. Acestea se gasesc langa satul Trypiti, la mica distanta fata de teatrul antic. Catacombele sunt vizitate anual de un mare numar de aproximativ 30.000 de oameni.  Cei care care au descoperit  pentru prima data aceste catacombe nu au fost din pacate, arheologi, ci traficanti de obiecte antice. In insula Milos se pare ca majoritatea mormintelor boltite in arcosoliu erau impodobite cu picturi, dar zugraveala a cazut aproape pretutindeni, uneori ca urmare a acestor sapaturi clandestine.

Ca multe alte monumente din Ciclade, catacombele au fost pentru prima data explorate de catre savantul german Ludwig Ross in anul 1844. Acesta afirma ca a vazut reprezentate aici flori si ramuri pe care sedea aninata cate o pasare, potrivit inspiratiei idilice intalnite de asemenea in catacombele de la Roma. Studiul sau sistematic a fost continuat prin activitatea profesorului G. Sotiriou. Acesta, in 1927, a scos la iveala un peste pictat in verde, emblema binecunoscuta a lui Hristos, intemeiata pe acrostihul Iisus Hristos Mantuitorul, fiul lui Dumnezeu, ichthys insemnand peste in limba greaca.

           

In subiecte de acest gen nu trebuie sa vedem criptograme destinate sa insele politia imperiala asupra religiei defunctilor si a urmasilor lor, ci rezultatul unui mod de a gandi simbolic, ale carui numeroase manifestari se intalnesc in arta funerara a paganilor.

Catacombele sunt cimitire subterane - cimitirul primei comunitati crestine a insulei - ce dateaza din secolul al II-lea si au continuat sa fie folosite pana la sfarsitul secolului al  V-lea. Potrivit arheologilor sute de crestini au fost inmormantati aici. Se pare insa, ca aceste catacombe nu erau locuri folosite numai pentru inmormantarea defunctilor, fiind utilizate si ca biserici crestine, in timpul persecutiilor. Totodata aceste catacombe reprezinta marturia faptului ca religia crestina a fost cunoscuta in insula Milos inca de timpuriu.

Monumentul este format din trei catacombe cu un numar egal de camere funerare (A, B si C) si mici coridoare, care pornesc din fiecare camera. Latimea coridoarelor variaza intre 1 si 5 m. inaltimea lor minima este 1.60 m, in timp ce cea maxima nu depaseste 2.50. In catacombe au fost gasite multe inscriptii toate avand un caracter funerar.

Catacomba A are in special o camera funerala spatioasa  in care pot fi  gasite morminte duble. Intr-unul din mormintele de pe un coridor secundar  s-a pastrat  o inscriptie  potrivit careia Stefana, fiica lui Milon, se odihneste aici. Catacomba B are unele caracteristici interesante. In mijlocul camerei se afla o piatra, considerata de catre Sotiriou ca ar fi servit drept altar.

In camera B s-a pastrat cea mai cunoscuta inscriptie gasita in catacombe. Ea ne informeaza despre numele primilor crestini, ca de altfel locul  fiecaruia in randul clerului.

Forma de astazi a catacombelor este cea din urma interventiilor din secolul al XX-lea, cum sunt intrarea in camera B si pasajele care unesc cele trei camere. Pentru a deschide aceste pasaje unii pereti  au fost demolati. Existenta unei singure intrari a fost considerata ca necesara, nu doar din motive de securitate, dar si deoarece intrarea initiala a catacombelor se daramase. Astazi numai camera B este deschisa vizitatorilor. Acestia se pot misca in jurul camerei pe o platforma din lemn care protejeaza podeaua originala.

Roma este, dupa Ierusalim, cel mai important loc de pelerinaj pentru crestinii din intreaga lume. De aceea o vizita la Roma este coplesitoare: temple si monumente romane, palate, biserici, catacombe, piete, fantani, muzee si, desigur, Vaticanul. Unul dintre aceste numeroase vestigii crestine din primele secole, care pastreaza inca vie jertfa martirilor crestini, este Colosseumul. Acesta reprezinta pentru intreaga crestinatate un simbol care ne vorbeste de martirii crestini,  cei ce L-au marturisit  pe Hristos cu viata  dar, mai ales prin moartea lor. De aceea, Colosseumul este considerat de catre crestini un loc sfant,  aici  fiind martirizati in secolele I – IV d.Hr., mii de crestini. Rastigniti, sfasiati de fiare, arsi pe rug spre amuzamentul multimii, numai cativa dintre martiri sunt cinstiti ca sfinti ai Bisericii -  amintim pe Sfantul Ignatie Teoforul (20 decembrie) si pe  Sfanta Mucenita Parascheva (26 iulie) -.

Colosseumul este un amfiteatru eliptic situat in centrul Romei, intre Esquilin si Caelius, cel mai mare construit  vreodata in Imperiul Roman. Edificiul reprezinta una din marile opere ale arhitecturii si ingineriei romane. Constructia sa a inceput intre 70 si 72, sub imparatul Vespasian, si a fost finalizat in 80 de catre fiul sau, Titus. Alte modificari substantiale au fost efectuate in timpul imparatului Domitian care  i-a adaugat toate constructiile subterane si un etaj in plus (81-86).  Amfiteatrul putea adaposti intre 50 000 si 75 000 de spectatori fiind folosit pentru luptele de gladiatori si alte spectacole publice.

Are o forma eliptica cu un diametru variabil (cel mai mare diametru 188 m, iar cel mai mic 156 m) si o structura ce atinge o inaltime de 50 m. Exteriorul original al monumentului poate fi vazut pe partea de nord, dinspre dealul Oppio. Fatada, realizata din blocuri de travertina (roca de tip calcaros de extrasa de langa Tivoli), are patru niveluri: primele trei avand 80 arce de suport incadrate de coloane (de tip Tuscan, Ioanic si Corintic) ce sunt decorate cu statui si sculpturi.

         

A fost  utilizat timp de aproape 500 de ani, ultimele jocuri prelungindu-se pana in secolul al VI-lea. Pe langa luptele traditionale de gladiatori, numeroase alte specacole erau organizate: simulari ale bataliilor navale, vanatoare de animale, executii publice, reconstituirea bataliilor celebre si a pieselor de teatru.

Pentru ca imparati care au ordonat si sutinut construirea sa faceau parte din dinastia Flavia, Colosseumul a fost numit multa vreme Amfiteatrul Flavian. Acest nume este inca utilizat frecvent in lucrarile de specialitate, insa este mai putin cunoscut marelui public. Numele Colosseum se pare ca a derivat din acela al unei statui ridicate in apropiere, Colosul lui Nero. Aceasta statuie, in timp, remodelata de catre succesorii lui Nero. Astfel, Vespasian a  ordonat construirea Amfiteatrului  langa statuie, pe care a botezat-o "Colosul lui Helios", dedicand-o astfel zeului Soare. Mai tarziu, imparatul Hadrian a mutat statuia, dar numele amfiteatrului a ramas Colosseum, adica "de langa colos". Astazi din statuia lui Nero nu a mai ramas decat soclul, ce poate fi observat intre Colosseum si Templul lui Venus, situat in apropiere.

Este dificil sa ne imaginam cum arata interiorul monumentului in antichitate. Observand zidurile Coloseumului, putem observa cat de priceputi erau romanii in tehicile de constructie si in organizarea spatiului. Lojele speciale, astazi distruse, nu erau deschise publicului larg. Numai imparatul si suita sa puteau aveau acces la ele prin partea de nord. Publicul si autoritatile religioase, intrau prin partea de sud, avand privilegiul de a detine intotdeauna un loc rezervat in randul din fata. Numele catorva senatori din secolul al V-lea inca se mai pastreaza gravate in piatra. Familiile de patricieni si luptatori aveau rezervata zona imediat urmatoare, si, in spatele lor, stateau categoriile din urma in concordanta cu o rigida diviziune etnica si sociala.

Colosseumul a cunoscut multe schimbari in decursul Evului Mediu. O mica biserica a fost construita in interior, spre sfarsitul secolului al VI-lea, iar arena a fost folosita drept cimitir. Cutremurul din 1349 a provocat daramarea care a provocat prabusirea uneia dintre laturile amfiteatrului. O mare parte din materiale au fost recuperate si folosite la constructia palatelor, bisericilor, spitalelor dar si a altor asezaminte. Un ordin religios s-a instalat chiar in ruine la mijlocul secolului al XVI-lea si s-a mentinut pana spre sfarsitul secolului al XIX-lea. In anul 1749, Papa Benedict al XIV-lea a emis un edict prin care a consacrat arena drept "teren sfant, udat de sangele martirilor" si a interzis orice forma de comert sau mestesug in incinta lui. Acesta a inchinat Colosseumul Patimilor Mantuitorului stabilind o procesiune a Drumului Crucii.

         

In timp au fost intreprinse diverse proiecte de restaurare. Fatada a fost restaurata in anii 1807 si 1827, interiorul in 1831,1846 si 1930. Inainte de al Doilea Razboi Mondial, Mussolini, care incerca sa-i faca pe italieni sa fie mandri de trecutul lor imperial, a ordonat sapaturi arheologice si a transformat Colosseumul in muzeu.

Colosseumul este considerat un simbol al Romei Imperiale. Astazi, reprezinta una din atractile turistice ale Romei moderne dar si loc de rugaciune al Bisericii Romano-Catolice. In Vinerea Mare, papa conduce procesiunea "Drumul Crucii" prin Colosseum.

Sfantul Maxim Marturisitorul

Sfantul Maxim Marturisitorul (580-662), teolog si scriitor mistic ortodox. S-a nascut in jurul anului 580 la Constantinopol, intr-o familie aristocrata, care s-a ingrijit sa-i dea o educatie aleasa. Datorita culturii sale deosebite, este remarcat si ajunge secretar prim al imparatului Heraclie. Dupa o activitate relativ scurta, in anul 614, paraseste preocuparile si onorurile lumesti si imbratiseaza viata monahala la manastirea Chrysopolis - Scutari, de pe cealalta parte a Bosforului, ajungand sa detina functia de staret a acestui ase­zamant monahal, in anul 626, in timpul invaziei persane, se refugiaza in Africa, in timpul sederii la Cartagina, in 645, a avut loc o controversa hristologica intre el si Pyrrhus, ex-patriarhul Constantinopolului, in prezenta guvernatorului imperial Grigorie si a mai multi episcopi. Maxim a obtinut o victorie clara impotri­va lui Pyrrhus si a sustinatorilor acestuia care promovau erezia monotelita, ideolo­gie sustinuta la curtea bizantina si de teologii acesteia.

Monotelismul a aparut intr-un context de urgenta. Fiind confruntat cu primejdia persana, imparatul Heraclie a fost sfatuit sa faca pact cu monofizitii de la granita orientala a imperiului. Acest pact urma sa se faca pe baza unui compromis, care, lasand deoparte problema celor doua firi in  Hristos, obliga cele doua partide, monofizita si duofizita, sa admita o sin­gura lucrare in El. Prima personalitate crestina castigata la aceasta noua invata­tura a fost episcopul ortodox Cyrus din Phasis, care, drept rasplata, a fost ridicat pe scaunul de patriarh al Alexandriei in anul 630. Dupa o perioada de trei ani, in 633, ortodocsii si monofizitii  iscalesc formal pacea intre ei. Sofronie sesizeaza pericolul noii invataturi si se duce la Cyrus, rugandu-l in genunchi sa renunte la ea si in consecinta la publicarea pactu­lui. Neavand succes, Sofronie merge la Constantinopol  pentru  a-l  intalni  pe patriarhul de aici,  Serghie, pe care il convinge sa nu se vorbeasca nici de una si nici de doua lucrari in Hristos. So­fronie ajunge patriarh al Ierusalimului. Serghie publica o scrisoare sinodala in sensul intelegerii si ia legatura cu Honoriu care este si el de acord sa pastreze tacere in problema in cauza, insa afirma ca in Hristos era o singura vointa. La ran­dul lui, Sofronie publica si el in acelasi an, 634, o scrisoare sinodala in care face distinctie intre cele doua lucrari in Hristos, fara insa a spune deschis ca sunt doua. Urmeaza o perioada de relativ calm, pana in 638, cand imparatul publi­ca Ecthesis-ul sau, ceea ce provoaca o reactie puternica din partea gruparii orto­doxe, in cadrul careia Maxim ocupa un loc de frunte. Disputa din Africa, din 645, se inscrie in contextul actiunilor indreptate impotriva Ecthesis-ului impe­rial, in acelasi timp, sunt tinute mai multe sinoade locale in Africa, care au condamnat monotelismul. In 648, impa­ratul Constans II (641-668) da un nou decret, Typos, prin care oprea, sub grea pedeapsa, de a se mai discuta daca in Hristos sunt doua sau o singura lucrare. Din Africa, Maxim merge la Roma, unde il convinge pe papa Martin I sa convoace sinodul de la Lateran, in anul 649, care adauga inca o condamnare la dosarul monotelit. Maxim si Martin devin pri­mele victime ale acestui decret imperial. In 653 Maxim este arestat, impreuna cu ucenicul sau Anastasie monahul, si adusi la Constantinopol in vara anului 653. In anul 655 urmeaza un proces, in urma caruia Maxim a fost exilat la Bizya in Tracia, iar Anastasie este trimis la Perberis. Dupa numai un an, Maxim a fost audiat din nou si, intrucat a refuzat orice retractare, a fost transferat la Perberis. In anul 662, Maxim si Anastasie monahul, la care s-a adaugat si Anastasie apocrisiarul roman, de la care ne-a ramas o scrisoare si o culegere de silogisme anti-monotefite (Migne, PG., 90, 173-190), sunt adusi pentru o noua audiere la Constantinopol. Intrucat nu au voit sa pastreze tacere asupra problemei daca in Hristos exista una sau doua lucrari sau vointe, au fost biciuiti si li s-a taiat limba si mana dreapta in fata multimii, pentru a nu mai putea comunica prin grai sau prin scris. Cei trei martiri sunt trimisi intr-un al treilea exil in tinutul lazilor, pe coasta de rasarit a Marii Negre, unde Maxim, ramas monah pana la sfarsitul vietii, se stinge din viata in urma chinurilor, la 13 august 662, in varsta de 82 de ani. Pentru perseverarea lui in marturisirea si apa­rarea adevarului credintei ortodoxe, Sf. Maxim va fi numit "Marturisitorul". Sf. Maxim a fost un teolog desavarsit. Magistrii lui preferati au fost Sf. Gri­gorie de Nazianz si Dionisie Areopagitul, pe care il identifica cu ucenicul Sf. Pavel, si asupra carora a scris comen­tarii minunate. Opera pe care el a creat-o se apropie cel mai mult de ceea ce poate fi numit "sistem" teologic, datorita coezi­unii, structurii si modului in care a fost conceputa. El a abordat aproape toate aspectele teologiei: exegeza biblica, dog­matica, ascetica, mistica, liturgica, poezie.

Sfantul Maxim Marturisitorul - Lucrari

Lucrari exegetice: Despre diferite chestiuni si nedumeriri din Sf Scriptura catre Talasie; Chestiuni, intrebari si raspunsuri; 79 intrebari si raspunsuri asupra unor locuri biblice..., catre Teopempt scolasticul; Scurta talcuire a Rugaciunii domnesti; Scolii la operele Sf. Dionisie Areopagitul; Despre diferite locuri grele la Sfintii Dionisie si Grigorie; Ambigua la Sf. Grigorie Teologul. in exegeza sa, Maxim face uz de toate metodele exegetice, preferand insa meto­da alegorica sau analogica. Lucrari dogmatice: Opuscule teologice si polemice, impotriva monotelismului si a monofizitismului. Este vorba de o co­lectie de scurte disertatii sau rezumate, abordand teme hristologice, cum ar fi: despre cele doua firi ale lui Hristos; Despre cele doua vointe ale unui singur Hristos, Dumnezeul nostru; Despre cali­tate, proprietate si diferenta sau    dis­tinctie; Capete despre substanta, esenta si fire si despre ipostas si persoana; Din tratatul despre lucrari si vointe etc. La acestea se adauga si tratatul de antropo­logie crestina: Despre suflet. Lucrari morale si ascetice: Carte de ascetica; Despre dragoste, in 400 de capitole; Alte capitole; 243 capitole teo­logice si iconomice; 200 capitole sau capete teologice s i practice (iconomice); 500 diferite capitole teologice si icono­mice; Mistagogia,   lucrare de capatai pentru intelegerea simbolico-mistica a Bisericii si a slujbelor liturgice; Calcul bisericesc si scrisorile sale in numar de 45, unele avand un caracter dogmatic. Exista la Sf. Maxim o viziune cosmica asupra lumii care, in planul metodei si al realizarii, reprezinta bilantul si culmea gandirii grecesti, teologice si filosofice, in  sinteza sa doctrinara se intalnesc Origen si Evagrie. Dionisie Areopagitul, Grigorie de Nysa si Grigorie de Nazianz, alaturi de structuri filosofice platoniciene si  aristotelice. Continutul viziunii sale cosmice are in centrul ei intruparea Fiului lui Dumnezeu si urcu­sul (anabasis) omului spre indumnezeire, care consta in restaurarea chipului lui Dumnezeu in om, intunecat prin pacatul originar, premiza fundamentala pentru actualizarea asemanarii cu Dumnezeu dupa har a omului. Acesta este telul ur­cusului omului spre indumnezeire, care se realizeaza prin curatirea de patimi si prin cunoasterea in duh a ratiunilor lu­mii, care sunt primele doua trepte ce anti­cipeaza pe cea de a treia: unirea cu Dum­nezeu si contemplarea in lumina Lui directa a ratiunilor tuturor lucrurilor. Este vorba aici de o miscare naturala care nu este doar a omului. Ea insufleteste intre gul univers si fiecare faptura e un impuls dat firii si sustinut in ea de Dumnezeu in calitate de cauza si tinta finala a ei. Miscarea nu este un efect al caderii de la Dumnezeu ca in origenism, ci tine de insasi  firea celor create,  manifestand aspiratia acestora de la existenta simpla la existenta fericita si la existenta fericita vesnica. Pentru Maxim, Dumnezeu insusi, care nu este pentru si in  Sine, nici inceput, nici tinta finala, nici interval miscator intre acestea doua, ca unul ce se dezvolta spre nimic, fiind nelimitat din veci, se face pentru lume actiune ce mij­loceste intre inceput si tinta finala, spo­rind si adaptandu-se potrivit diferitelor faze pe care le parcurge lumea, in sanul lumii, dar totusi neidentificate cu natura ei creata, sunt ascunse, ca forte efective, energiile divine, trecand prin toate fazele ei de dezvoltare. Aceasta e providenta divina: "Dumnezeu nu este pentru Sine, pe cat putem noi cunoaste, nici inceput, nici mijloc, nici sfarsit... inceputul exis­tentelor, mijlocul si sfarsitul  lor este Dumnezeu ca Cel ce le face pe acestea, nu ca cel ce le sufera. Caci e inceput ca Facator, mijloc ca Pronietor si sfarsit ca Cel ce le circumscrie" (Cap. gnostice I, l, 10). Cel ce tine toate la un loc si calau­zeste in general si mai ales in planul spe­cial al mantuirii, este Dumnezeu prin Logosul si Duhul Sfant, adica Ratiunea divina ca Ratiunea cea mai generala ce imbratiseaza toate ratiunile fapturilor si viata divina, prin care se sustine si se inalta calitativ viata tuturor. De aceea, inaltarea spre treapta cea mai inalta a existentei, spre indumnezeire nu se poate face decat prin Logos. El este substanta sau taria ce lucreaza in virtuti, este calea omului intarit in virtuti, ce nu se abate nici la dreapta nici la stanga, intreaga Weltanschauung maximiana este concen­trata in Hristos, este o viziune hristica, care nu inceteaza niciodata de a fi un sistem atotcuprinzator, in care lumea intra si se valorifica pentru vesnicie in toata amploarea ei.

Cum cunosc ingerii pe Dumnezeu

 

Realitatea lumii ingeresti si legatura dintre ea si lumea noastra sensi­bila suscita doua intrebari:

a) E posibila o cunoastere a lui Dumnezeu fara mijlocirea simbolurilor? Adica, cum e cunoscut Spiritul dumnezeiesc cel mai presus de orice cunoastere, de catre spiritul creat ingeresc, fara mijlocirea simbolurilor?

 

b) Cum iau cunostinta spiritele netrupesti de lumea noastra sensibila, fara organe sen­sibile de cunoastere? Adica, cum cunosc in general o realitate fara o intiparire in sensibilitatea lor a formelor realitatii sensibile, sau a unor simboluri cores­punzatoare realitatilor nesensibile?

 

La prima intrebare raspunsul pare mai usor. Insusi spiritul uman poate cunoaste anumite principii logice in ele insele, desi prilejul acestei cunoasteri i-a fost dat de viata sa in trup si de cunoasterea lumii sensibile. Nu vedem nici un motiv ca spiritele netrupesti sa nu poata cunoaste principiile acestea rationale si altele mai inalte, in mod nemijlocit. Apoi spiritul uman cunoaste anumite prezente si realitati care nu pot fi reduse la cele materiale, chiar daca prilejul acestei cunoasteri il ofera anumite perceptii materiale. De exemplu, el sesizeaza subiectele semenilor sai si atatea stari sufletesti ale lor. Spiritul uman traieste o presiune a acestor realitati si un anumit fel de a fi al lor, desi ele raman in mare masura apofatice sau indefinite si niciodata deplin intelese. Exista si o alta "simtire a mintii" decat cea prin simboluri materiale si propriu-zis pe aceasta o indica Sfintii Parinti sub aceasta numire. Nu vedem de ce n-ar putea avea si spiritele netrupesti simtirea presiunii unor prezente spirituale negraite, totusi suficient de determinate, fara mijlocirea imaginilor sensibile. In sfarsit, subiectul uman traieste presiunea unei autoritati spirituale supreme, neconditionate, chiar daca o simte prin o anumita intiparire a ei si in organizarea sa somatica. Nu vedem de ce nu ar trai presiunea unei asemenea puteri si spiritele netrupesti, fara prelungirea unei intipariri a ei intr-o fiinta somatica. La urma urmelor, toate aceste presiuni sunt traite si de subiectul uman ca niste presiuni spirituale in insusi spiritul sau, care fiind cu mult mai clare se pot numi pe drept cuvant iluminari. Intiparirea acelora in organizarea somatica nu e decat o prelungire a experientei acelei presiuni. In definitiv omul cunoaste pe Dumnezeu printr-o neconditionata responsabilitate fata de presiunea spirituala suprema a acestei autoritati, traita chiar in fiinta lui. De ce n-ar trai si ingerii in ei insisi aceasta responsabilitate neconditionata intr-un mod chiar mai clar decat omul, nefiind tulburati in finetea acestei trairi de atractiile trupului spre preocupari mai exterioare?

 

Transmisiunea reciproca a cunoasterii ingeresti si omenesti

 

Mai greu e de raspuns la intrebarea cum cunosc ingerii realitatile pur materi­ale ale lumii noastre. Dar poate ca si ei au o "sensibilitate" cu totul deosebita pen­tru structurile rationale ale realitatii materiale (pentru "Wesensschau" al fiecarei realitati), incat sa simta o presiune a acestora in spiritul lor. Pe de alta parte, cunoscand pe oameni ca subiecte, cunosc in ei toate intiparirile traite ale lumii, care au devenit si au provocat in ei continuturi si stari spirituale. Se poate pre­supune ca ei pot intra cu oamenii intr-o comuniune launtrica atat de intima, incat pot vedea prin ochii oamenilor ca si cand ar fi ai lor si pot simti cu oamenii bucuriile si durerile provocate in ei de lumea sensibila, asa cum si oamenii isi pot insusi de la ingeri o vedere mai inteligibila in imaginile si simbolurile lor.

 

S-ar mai putea presupune ca ei, ca spirite create, au totusi o anumita capaci­tate intrinseca pentru sesizarea si influentarea lumii materiale, fara ca aceasta capacitate sa ajunga pana la cea a spiritului uman inradacinat in trup. Poate in acest sens unii Parinti si autori bizantini vorbesc chiar de un corp foarte subtire al ingerilor, cum sunt de exemplu Sfantul Vasile cel Mare si Mihail Psellos, care se bazeaza pe Psalmul 103, 5: "Cel ce face pe ingerii Sai duhuri si flacari slujitoare".

 

In felul acesta, dar si prin harul dumnezeiesc, ei pot cunoaste oarecum chiar aspectele materiale ale lucrurilor. Desigur, modul acestei cunoasteri ne ramane pana la urma cu neputinta de inteles pe deplin.

 

Despre contributia ingerilor la cunoasterea umana a lui Dumnezeu, pe langa locurile indicate din Sfanta Scriptura, mentionam unul din Dionisie Areopagitul. Acesta zice: "Ordinele fiintelor ceresti participa primordial si multiplu la Dumnezeu si sunt revelatoarele prime si in multe feluri ale ascunzimii dumnezeiesti. De aceea s-au si invrednicit mai mult decat toate de numele de ingeri, deoarece iluminarea Dumnezeirii ajunge intai la ele si prin ele ni se transmit noua revelarile cele mai presus de noi. Astfel "legea, cum zice cuvantul dumnezeiesc, prin ingeri ni s-a dat" (Gal. 3, 19); pe Vestitii nostri Parinti dinainte de lege si de dupa lege ingerii i-au ridicat la Dumnezeu, sau i-au invatat ce sa faca si i-au adus la calea dreapta de la ratacire si de la viata lipsita de curatie; ei au descoperit randuieli sfinte, sau viziuni ascunse de taine ceresti, sau anumite preziceri" (Fapte 7, 53; Mt. 3, 12; Fapte 11, 12; Dan. 7, 10; Is. 10).

 

La Dionisie Areopagitul strabate insa si ideea unei revelatii directe a lui Dumnezeu catre oameni. Asa incat conceptia lui s-ar putea intelege numai in sen­sul ca toata cunoasterea umana a lui Dumnezeu are un anumit caracter simbolic. Dar totdeauna omul credincios isi da seama ca Dumnezeu insusi i Se descopera prin graiul simbolic, sau prin imagini propriu-zise.

 

 Graiul simbolic si imaginile referitoare la Dumnezeu au intelesuri infinite; iar la descoperirea acestor intelesuri oamenii sunt ajutati in mare masura de ingeri. Caci ingerii strabat cu intelegerea lor la intelesurile nesfarsite care iau chip in simboluri. Incat se poate vorbi de o asis­tenta a ingerilor la revelarile lui Dumnezeu catre oameni. Dionisie Areopagitul afirma direct ca toata Revelatia divina s-a facut prin viziuni, sau prin imagini. Iar imaginile, desi produse direct de Dumnezeu, sunt explicate prin ingeri: "Iar daca ar zice cineva ca unora dintre sfinti le-au venit aratari divine in mod direct, sa afle si aceasta din Preasfintele Scripturi ca ascunsul insusi al lui Dumnezeu, in ceea ce este El, "nimenea nu L-a vazut, nici nu-L va vedea"(In. 1, 18). Manifestarile divine s-au impartasit cuviosilor in revelari potrivite cu Dumnezeu prin unele viziuni sfinte si corespunzand vazatorilor. Iar Scriptura atotinteleapta numeste dum­nezeiasca viziunea aceea care arata in sine asemanarea dumnezeiasca figurata, ca pe o asemanare figurata a celor cu neputinta de figurat, pentru ridicarea prin ea a celor ce vad la Dumnezeu, pe drept cuvant aratare a lui Dumnezeu, datorita faptu­lui ca prin ea vine in cei ce vad o iluminare dumnezeiasca si ei sunt introdusi in chip sfant in ceva dumnezeiesc. Dar Parintii cei vestiti au fost luminati in aceste viziuni de Puterile ceresti".

 

Sfantul Grigorie Palama retine de la Dionisie Areopagitul ideea ca viziunile se produc direct de Dumnezeu ca mijloace prin care El insusi Se face cunoscut, dar explicarea lor se face prin ingeri. Prin aceasta el accentueaza ideea unei recipro­citati intre ingeri si oameni in ce priveste cunoasterea lui Dumnezeu. In special oamenii se impartasesc de o revelare directa a lui Dumnezeu, incepand de la intruparea Fiului lui Dumnezeu. Iar aceasta revelare o cunosc si ingerii prin oameni.

 

Sfantul Grigorie Palama pune astfel un accent mai apasat pe cunoasterea umana nemijlocita a lui Dumnezeu. Totusi mentine ideea unei completari reci­proce intre ingeri si oameni: "Astfel, nu numai in ingeri, ci si in noi au loc vederi nemijlocite ale lui Dumnezeu si nu numai vederi mijlocite prin altii; sunt vederi care nu coboara de la cei din primul rand la cei din al doilea, prin transmisiune. Caci Domnul domnilor nu e supus legilor creatiei. Dupa sfintele noastre predanii, Gavriil e singurul caruia i s-a descoperit misterul coborarii negraite a Cuvantului, desi nu face parte din ceata ingerilor aflata in prima triada si nemijlocit langa Dumnezeu. Trebuie sa fie nou inceputul zidirii noi. Caci Cel ce S-a coborat pana la noi pentru noi, toate le-a facut noua. De aceea Inaltandu-Se la cer, pe ingerii din ceata inferioara si mai degraba din jurul lumii ii face, cum spune Sfantul Chiril, luminatori si desavarsitori ai cetei superioare. Astfel li se da putinta sa ceara celor ce le sunt superiori sa "ridice portile vesnice" si ii invata ca Cel ce S-a imbracat in trup pentru negraita iubire de oameni va intra si Se va urca si va sedea mai presus de toata incepatoria si Puterea. Caci El este Domnul Puterilor si imparatul slavei, putandu-le toate; putand face cand voieste si pe cei din urma mai mari decat pe cei dintai. Dar inainte de aratarea in trup a lui Dumnezeu, n-am invatat sa fi fost asa ceva la ingeri... Aratandu-se acum harul, nu mai e nevoie sa se faca toate prin mijlocire. Aceasta o spune si marele Pavel: "Acum, zice, s-a facut cunoscuta prin Biserica, incepatoriilor si Stapaniilor, intelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu" (Ef. 3, 10). Tot asa spune si corifeul cetei apostolice, Petru: "Cele ce au fost vestite de cei ce ne-au binevestit intru Duhul trimis din cer, spre ele doresc ingerii sa priveasca" (1 Pt. 1, 22). Cele mai mici fiind facute astfel mai mari prin har, se mentine totusi randuiala armonioasa in chip nestirbit si minunat. Poti sa vezi ca harul cunostintei e dat de cele mai multe ori prin mijlociri; dar vederile dumnezeiesti se vad de cele mai multe ori nemijlocit. De aceea si pe timpul lui Moise legea formulata s-a dat prin ingeri, spune Sfanta Scriptura, dar vederea aceea a lui Dumnezeu, nu s-a dat insa talmacirea vederii prin ingeri" (Is. 6).

 

In Hristos, trupul inviat devine atat de transparent pentru Dumnezeire, incat si cei inferiori vad aceasta Dumnezeire, deci nu mai au atata nevoie de explicarea ingerilor superiori; ba intr-un fel cei inferiori sunt intr-o prioritate, caci cunosc Dumnezeirea si prin umanitatea pe care Hristos o are comuna cu ei. Ingerii cunosc mai mult adancurile Dumnezeirii; oamenii, mai mult taina ei facuta evidenta prin inviere.

 

Astfel, Sfantul Grigorie Palama pune si mai mult in relief caracterul elastic al ordinii ierarhice a cunoasterii lui Dumnezeu. El impaca ordinea ierarhica cu contactul direct cu Dumnezeu si cu cunoasterea directa a lui Dumnezeu de catre cei de pe treptele ierarhice inferioare. Ierarhia se mentine totusi in natura; si daca cel de pe treapta superioara cunoaste ceva prin mijlocirea celui de pe o treapta infe­rioara, el pastreaza totusi in general un rol in explicarea a ceea ce se comunica direct celui de pe treapta inferioara.

 

In general, din cele spuse de Dionisie Areopagitul si mai ales de Sfantul Grigorie Palama, rezulta ideea unei completari reciproce in cunoastere intre ingeri si fiintele umane.

 

Cunoasterea noastra e mijlocita de simboluri sensibile. Ingerii ne ajuta sa strabatem la profunzimile a ceea ce e suprasensibil in simboluri. Dar ingerii insisi afland de aceste simboluri comunicate oamenilor, afla ceva nou despre Dumnezeu, mai bine zis afla despre continuturi si moduri noi ale revelarii si bunatatii divine. Ei sunt in stare sa intuiasca mai bine continuturile spirituale din simbolurile de care afla, adica profunzimea sensurilor lor. Dar pe de alta parte nu au experienta sensibila multiforma in care, de dragul oamenilor, se face intuit ceva din continutul divin. Avand ca spirit intrupat experiente de viata proprii, fiindca Dumnezeu Si-a insusit aceste experiente in Hristos, omul credincios le intelege, dar nu in toata profunzimea lor. Omul credincios da prilej lui Dumnezeu sa Se coboare in manifestarea iubirii Sale pana la treapta lui. Astfel, prin aceasta coborare a lui Dumnezeu la oameni si prin ceea ce cunosc oamenii, ingerii afla lucruri noi despre iubirea lui Dumnezeu, dar ei aduc o contributie la intelegerea profunzimii acestei iubiri. Fara om nu s-ar putea cunoaste nici de ingeri si nici in general de cata coborare sau de cata iubire e capabil Dumnezeu. Prin calitatea sa de fiinta spiritual sensibila, numai omul este in stare sa sesizeze acest fel de coborare sensibila si extrema a lui Dumnezeu. Ingerii nu sunt capabili sa primeasca si sa traiasca intern aceasta revelare "estetica" (sensibila) a lui Dumnezeu. Daca ei "vad" formele sensibile prin care Dumnezeu Se reveleaza oamenilor, ei vad in primul rand oarecum structura lor interna.

 

Ajutorul ce se da oamenilor de catre ingeri, pentru patrunderea sensurilor spirituale ale formelor sensibile in care li Se reveleaza Dumnezeu, devine tot mai putin necesar acestora, pe masura ce ei progreseaza in sesizarea spirituala, adica pe masura progresului lor duhovnicesc spre starea ingereasca. Dar pe masura ce aceste forme sunt coplesite de spiritualitatea divina, ingerii devin capabili sa le sesizeze chiar ei insisi. Acesta e sensul in care noi - cum spune Dionisie Areopagitul - vom deveni in viata viitoare asemenea ingerilor. Se va realiza o comuniune mai intima intre oameni si ingeri. "Acum, potrivit noua, iubirea de oameni a Cuvantului se acopera in valurile cuvintelor si cele inteligibile iradiaza in cele sensibile, cele mai presus de fiinta in cele ce sunt, cele fara forme si figuri, imbracand forme si figuri, multiplicand si plasticizand in varietatea simbolurilor divizate simplitatea mai presus de fire si nefigurata. Atunci insa, cand vom deveni incoruptibili si nemuritori si vom ajunge la starea preafericita a chipului lui Hristos si vom fi totdeauna cu Domnul (I Tes. 4, 16), dupa Scriptura, ne vom umple de teofania Lui vizibila prin contemplatii atotcurate. Caci ea ne va invalui in straluciri atotluminoase ca pe ucenici in acea preadumnezeiasca Schimbare la fata. Iar impartasindu-ne de revarsarea de lumina inteligibila a Lui cu o minte nepatimasa si nemateriala si de unirea mai presus de minte prin atingerile incognoscibile si fericite ale razelor supraluminoase, intr-o imitare mai dumnezeiasca a mintilor supraceresti, vom fi intocmai ca ingerii, cum spune adevarul Scripturii (Lc. 20,36), si fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai invierii. Acum insa, pe cat ne este accesibil, ne folosim de simboluri proprii pentru cele dumnezeiesti, iar din acestea iarasi sun­tem ridicati, dupa puterea noastra, la adevarul simplu si unit al vederilor inteligi­bile si, dupa toata intelegerea celor deiforme de care suntem capabili, oprind lucrarile noastre intelegatoare, atingem raza mai presus de fiinta, pe cat ne este posibil, in care preexista in chip negrait marginile tuturor cunostintelor, raza pe care nu e cu putinta nici a o intelege, nici a o grai, nici a o contempla. Caci ea e mai presus de toate si mai presus de cunoastere si are in sine anticipat toate cunostintele si toate puterile celor ce exista si e statornicita cu o putere necuprinsa mai presus de mintile supraceresti. Pentru ca daca toate cunostintele sunt ale celor ce sunt si isi au marginile in cele ce sunt, ceea ce este dincolo de cele ce sunt este dincolo si de cunostinta".

 

In orice caz, chiar cand devine supracunoastere, cunoasterea umana a lui Dumnezeu e prilejuita de simbolurile sensibile, sau porneste de la ele. Avem o analogie cu cunoasterea subiectelor umane intre ele. Eu ma scufund in contem­plarea lui tu, din prilejul intalnirii realitatii lui vazute. Chiar Iisus, ca Dumnezeu intrupat, e un astfel de prilej, fie chiar in forma Lui cea mai transfigurata. Cunoasterea ingerilor nu e insa prilejuita de simboluri vazute. Dar transfigurarea simbolului, fulgerarea lui tu prin realitatea vazuta a semenului, nu se realizeaza numai prin vointa mea, ci printr-un act de sus. Acest act e de la Dumnezeu. Dar e foarte verosimil ca si de la un inger, si anume de la un inger model al persoanei cunoscute si de la un inger model al persoanei care cunoaste, Dumnezeu ne ridica in infinit. Dar nu totdeauna contemplarea unei realitati nemateriale de catre noi se scufunda in infinit. In acele cazuri putem presupune ca lucreaza un inger. Caci ingerul, desi e o realitate spirituala, spre deosebire de Dumnezeu este o realitate spirituala structurata, sesizabila ca atare, care ne usureaza prin aceasta sesizarea realitatilor spirituale structurate inrudite cu el. De cate ori nu transpare prin fru­musetea spirituala a unui tu uman o frumusete intensificata, structurata dupa chipul acestui tu? Desigur frumusetea lui tu e intensificata in ultima analiza de proiectarea luminii divine asupra lui, dar cand aceasta intensificare e prea trecatoare, ea transpare mai degraba structurata de ingerul model.

 

Pe de alta parte, oricat de structurat ne-ar aparea un tu sau eu-ul propriu, sau prin el - ingerul lui, structura aceasta nu e rigid inchisa; ea ne deschide accesul nu numai in indefinit, ci si in infinit. Noi ne dam seama in clipele de har ale contem­plarii unui tu, sau a eu-ului propriu, atat de caracterul specific, clar structurat al acelui tu sau al eu-ului propriu, cat si de lipsa lui de granita, de scaldarea lui in­tr-un infinit din interiorul de dincolo de el si de capacitatea lui de infinita deschidere spre altii. Astfel, se poate spune ca prin eu, sau prin tu, se contempla ingerul, iar prin inger, infinitul divin. In interiorul omului e ingerul si in interiorul ingerului, Dumnezeu. Ei sunt pe o scara, dar treptele scarii sunt stravezii.

 

Aceasta putinta de comunicare launtrica a ingerului cu spiritul omenesc intru­pat arata iarasi o legatura ontologica intre spiritele netrupesti si cele intrupate omenesti. Ingerii nu sunt purtatori directi de trupuri, dar sesizeaza spiritualul intru­pat, traiesc legatura cu spiritualul intrupat, simt in spiritul intrupat ceva care nu e numai spirit, simt presiunea prezentei spiritului intrupat, cu toata experienta adunata in el prin viata in trup, precum si spiritul intrupat traieste prezenta spiritu­lui neintrupat.

 

Claritatea vederii continutului spiritual al unor revelatii sensibile ale lui Dumnezeu, pe care le ocazioneaza ingerilor sesizarea acestor revelatii de catre spiritul uman, da si spiritului uman o putere de sesizare mai clara a continutului acelor revelatii si, in general, un ajutor in depasirea contemplativa si etica a dome­niului sensibil, fie ca e revelatie supranaturala a lui Dumnezeu, fie ca e revelare naturala a sensurilor spirituale ale lucrurilor. Asa credem ca trebuie intelese explicarile chipurilor sensibile ale revelatiei date de ingeri oamenilor credinciosi.

 

Omul nu e singur nici cand pare ca e complet singur. Dimpotriva, tocmai cand se aduna in sine mai mult din imprastierea atentiei spre tot felul de lucruri sau amintiri de lucruri exterioare, se deschide inrauririi unor prezente spirituale. Cand se aduna mai mult in rugaciune, rugaciunea lui e incalzita de rugaciunea unui duh sau a mai multor duhuri netrupesti, daca rugaciunea e o deschidere inte­rioara spre absolutul divin. Evagrie Monahul spune: "Cunoaste ca sfintii ingeri ne indeamna la rugaciune si stau de fata impreuna cu noi, bucurandu-se si rugandu-se pentru noi". "Daca te rogi cu adevarat, vei afla multa intarire si incredintare, si ingerii vor veni la tine ca si la Daniil si-ti vor lumina intelesurile celor ce ti se intampla".

 

In Biserica se realizeaza nu numai o comuniune intre membrii ei vazuti, ci si cu ingerii. Sobornicitatea Bisericii cuprinde si pe ingeri.

 

Sfanta Scriptura vorbeste si de o legatura speciala intre un inger si o persoana umana. Ingerul legat in mod special de catre Dumnezeu cu o persoana umana tre­buie   sa   fie   si  un  model   special  al acesteia.   Multimea  de   ingeri   trebuie   sa corespunda multimii de oameni. Legatura ontologica intre ordinea ingerilor si a noastra are nu numai un caracter general, ci este specificata si in mod interpersonal. Desigur, asa cum fiecare om se dezvolta spiritual in legatura cu toti semenii sai, asa si cu lumea ingereasca in general. Totusi continutul spiritual al intregii lumi ingeresti se comunica si inraureste continutul spiritual al intregii lumi omenesti prin legatura speciala dintre o concretizare individual-ingereasca si una individual-omeneasca a acestor lumi, concretizarea ingereasca reprezentand o forma perso­nala de model spiritual potrivit cu temperamentul unei concretizari personale umane.

 

Ingerii ne aduc astfel nu numai un orizont nou de cunoastere, care ne scapa de monotonie, ci si un ajutor in dezvoltarea originalitatii noastre pe linia unei fru­museti a curatiei si a unui caracter superior. In chip special, creatorilor de arta aceste noi orizonturi de intelegere si armonii li se deschid intr-un mod original potrivit lor, prin ingerii lor. Caci ingerii laudand pe Dumnezeu "cu graiuri netacute", concretizeaza in structuri spirituale superioare uimirea ce le-o produce infinitul si indefinitul divin. Iar aceste structuri de armonii si intelegeri, desi sunt nemateriale, totusi sunt sesizabile de cei dotati cu o mai dezvoltata capacitate de perceptie spirituala si de exprimare mai corespunzatoare cu ele.

 

Dar am vazut ca nu numai noi avem un folos de la ingeri, intrucat ingerii ne fac simbolurile transparente, transfigurate, sau ne indrumeaza in organizarea ele­mentelor sensibile in asa fel ca sa tasneasca prin ele realitatea spirituala, ci si ingerii cunosc prin coborarea lui Dumnezeu la oameni si prin activitatea contem­plativ artistica a oamenilor realitatea divina in forme noi, in forme frumoase, in actiuni care reveleaza mai profund sublima bunatate si iubire a lui Dumnezeu fata de cele mai modeste creaturi constiente ale Sale. Ingerii n-au cunoscut cat de mare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu, pana la intruparea Fiului Sau, nici va­loarea omului ca creatura a lui Dumnezeu, pana la invierea si inaltarea la cer ca om a lui Hristos.

 

Sfantul Grigorie de Nyssa, explicand cuvantul Sfantului Apostol Pavel: "intelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri se face acum cunoscuta, prin Biserica, Domniilor si Stapaniilor, in cerestile locasuri" (Ef. 3,10), zice: "De fapt in cursul veacurilor care au precedat Biserica, ele au cunoscut intelepciunea simpla si uniforma a lui Dumnezeu. Intelepciunea de multe feluri, impusa de complexitatea luptei contra fortelor dusmane, au cunoscut-o clar numai acuma prin Biserica: cum S-a facut Cuvantul trup, cum s-a amestecat viata cu moartea, cum prin ranile Sale a vindecat ranile noastre, cum a infrant prin slabiciunea crucii puterea dusmanului, cum a rascumparat pe pacatosi". Tot Sfantul Grigorie de Nyssa aplica inaltarii Domnului cuvantul din Psalmul 23, 7-10: "Ridicati-va, porti vesnice, sa intre imparatul maririi. Cine este imparatul maririi?", si spune ca pana atunci ingerii nu stiau la ce slava va fi ridicat Cuvantul intrupat. Sfantul Ioan Gura de Aur, comentand cuvantul Sfantului Pavel: "S-a aratat ingerilor", spune: "Cand S-a aratat ingerilor era imbracat in trup; inainte de aceea nu L-au vazut, caci si pentru ei esenta este nevazuta".

 

In general, ingerii nu cunosc viitorul, deci slava la care e destinata lumea n-au cunoscut-o decat dupa ce aceasta s-a revelat ca fagaduinta Bisericii. Ei nu cunosc nici chiar gandurile nemanifestate ale oamenilor. Ingerii cunosc insa de la creatie capacitatea noastra de a face transparenta maretia divina si-si activeaza una din capacitatile lor proprii, ajutand oamenilor la opera transfigurarii ei. Asupra creatiei sensibile se lucreaza din doua parti, pentru a o face o transparenta uimitor de frumoasa a Dumnezeirii: de deasupra ei, prin ingeri, si din cadrul ei, prin noi. In aceasta consta solidaritatea ontologica a ingerilor cu oamenii si cu lumea sensi­bila, sau sensul cuvintelor care descriu actul creatiei ca un act unitar: "Dumnezeu a facut cerul si pamantul". Numai impreuna, lumea sensibila, avand drept coroana omul, si lumea inteligibila a ingerilor sunt un receptacol deplin al revelarii lui Dumnezeu si al valorificarii ei. Numai impreuna, ingerii si oamenii, pot inalta o slavoslovie mai completa lui Dumnezeu. Asa trebuie sa intelegem ca ingerii sunt creati pe de o parte pentru a-L lauda pe Dumnezeu, pe de alta pentru a sluji lui Dumnezeu in solicitudinea Lui pentru oameni, pentru a fi trimisii lui Dumnezeu la oameni, pentru a fi "vestitorii" Lui si, prin aceasta, pentru a ajuta la ridicarea oame­nilor la o laudare comuna a Lui cu ei; iar prin aceasta, a sluji la mantuirea lor. Dar aceasta inseamna si o capacitate a ingerilor de a conduce pe oameni spre Dumnezeu. In acelasi timp prin aceasta chiar ingerii isi sporesc cunoasterea de Dumnezeu si slavoslovia lor, asociind-o si pe a oamenilor. Corul ingeresc-uman e mai maret decat corul simplu uman sau simplu ingeresc. Partea ingereasca si cea omeneasca a corului se completeaza si se infrumuseteaza reciproc. Fiecare din cele doua parti castiga, in elanul slavosloviei, de la cealalta.

 

Unii Parinti au subliniat superioritatea ingerilor fata de oameni, prin faptul ca sunt "minti pure", neimpreunate cu trupul si cu afectele care rezulta din aceasta. Dar altii, cum am vazut, au afirmat ca mai mult omul e dupa chipul lui Dumnezeu, intrucat omul prin trup este si devine un "stapan" al lumii ca si Dumnezeu, cata vreme ingerii nu au aceasta calitate.

 

Dar nevoia de lume pe care o au oamenii si capacitatea de a dispune de ea reprezinta si o ispita pentru ei de a se atasa de ea si de a se increde in puterile lor creatoare. in calitatea de spirite intrupate sta si maretia, dar si primejdia caderii lor. In dominarea afectelor se poate actualiza o noua forta a spiritelor. Dar aceste afecte pot sa si inchida infinitele orizonturi spre care e chemat spiritul omenesc.

 

Greutatile de care e legata viata in trup pot dezvolta in om o responsabilitate pro­prie si nobila pornire de ajutorare cu fapta a semenilor sai, responsabilitate si capacitate de care e lipsit ingerul, dar pot dezvolta si egoismul si grija lumeasca exagerata.

 

In orice caz, omului i s-a dat mareata misiune de a stapani materia prin spirit, de a o face transparenta pentru ordinea spirituala si dumnezeiasca, de a actualiza moduri noi de revelare a spiritului si de ajutorare a semenilor, in primul rand modurile etice si estetice.

 

In schimb, spiritul pur, sau ingerul are claritatea gandirii si un "amor intellectualis", greu de inchipuit de fiinta noastra. Dar pana nu a fost consolidat in bine, a fost pandit si el de o alta forma de egoism, nefiind legat prin sange de alte fiinte, care pun o frana acestui egoism. A fost pandit de egoismul nelimitat al orgoliului cunoasterii si existentei prin sine, al libertatii de grijile trupului.

 

Sa nu ne inchipuim insa ca, daca omul poate scoate la iveala aspecte indefi­nite ale ratiunilor divine ale cosmosului; nu le vede si ingerul prin puterea lui de penetrare intelectuala. De aceea se aprind adeseori asupra lucrurilor pentru oameni scanteieri care iradiaza din ingeri, producand asa numitele inspiratii. Mai ales insa se aprind aceste scanteieri pentru cei ce contempla lucrurile cu o minte netulburata de patimi. Aceste scanteieri ii duc si ele pe oameni la combinari ale formelor sensibile, la armonioase combinari de culori, de sunete, de cuvinte, pen­tru revelarea unor noi sensuri si frumuseti ale lor.

 

Lucrarea principala a ingerilor nu este propriu-zis lucrarea directa asupra naturii, ci cea asupra subiectelor umane pentru a le intari si sustine in actiunea lor de spiritualizare, de nealipire la cele materiale care se repercuteaza asupra trupurilor lor si, prin ele, asupra lumii exterioare. Ca subiecte mult mai ferme prin spiritualitatea proprie, ingerii infuzeaza forta subiectelor umane pentru a imprima trupurilor lor o spiritualitate sesizabila sensibil. Caci ingerii nu au numai misiunea de a imbogati cunoasterea de Dumnezeu a oamenilor, ci si de a le comunica un ajutor energetic de spiritualizare, ca prin aceasta sa poata cunoaste mai usor pe Dumnezeu. In acest sens ingerii au fost creati in solidaritate cu lumea sensibila. Daca in revelarea sensibila a lui Dumnezeu prin om se reveleaza si spiritul omului, se poate spune ca in aceasta revelatie este implicata sustinerea ferma acordata subiectului uman, de ingeri. Intr-un trup uman spiritualizat - nealipit la cele materi­ale - se vede si ceva din spiritualitatea ingerilor.

 

Daca ingerii nu lucreaza asupra cosmosului, ca oamenii, care se folosesc de membrele trupului si de unelte ca prelungiri ale lor, nu se poate nega o anumita eficienta directa a lor asupra fortelor cosmosului. Ar insemna sa negam prin aceasta in general insasi eficienta spiritului uman in formarea trupului omenesc. Dialogul de acte al omului credincios cu Dumnezeu, realizat prin cosmos, nu exclude o anumita participare a ingerilor. Sfanta Scriptura afirma o astfel de eficienta: un inger a aparat pe cei trei tineri din cuptorul cu foc; un inger a inchis gura leilor cand Daniel a fost aruncat intre ei. Sfantul Grigorie de Nazianz declara ca unele "puteri spirituale au primit o parte a lumii, iar altele au fost insarcinate cu alta parte a universului, cum singur Dumnezeu stie, Care le-a randuit si le-a deter­minat".

 

Dar la spiritualizarea creatiei, ei lucreaza prin oameni credinciosi. Si daca in acest sens, prin om se vede ingerul si prin ingerul din om, Dumnezeu, intelegem cum ierarhia ingereasca nu inseamna o despartire a omului de Dumnezeu. Toata creatia se afla intr-o concentrare, intr-o sobornicitate interioara, care implica o raspundere si o indatorire de slujire a fiecaruia pentru toti si a tuturor pentru fiecare. Cine cade din aceasta sobornicitate, cade intr-o umbra a existentei.

Cum cunosc ingerii pe Dumnezeu

 

Realitatea lumii ingeresti si legatura dintre ea si lumea noastra sensi­bila suscita doua intrebari:

a) E posibila o cunoastere a lui Dumnezeu fara mijlocirea simbolurilor? Adica, cum e cunoscut Spiritul dumnezeiesc cel mai presus de orice cunoastere, de catre spiritul creat ingeresc, fara mijlocirea simbolurilor?

 

b) Cum iau cunostinta spiritele netrupesti de lumea noastra sensibila, fara organe sen­sibile de cunoastere? Adica, cum cunosc in general o realitate fara o intiparire in sensibilitatea lor a formelor realitatii sensibile, sau a unor simboluri cores­punzatoare realitatilor nesensibile?

 

La prima intrebare raspunsul pare mai usor. Insusi spiritul uman poate cunoaste anumite principii logice in ele insele, desi prilejul acestei cunoasteri i-a fost dat de viata sa in trup si de cunoasterea lumii sensibile. Nu vedem nici un motiv ca spiritele netrupesti sa nu poata cunoaste principiile acestea rationale si altele mai inalte, in mod nemijlocit. Apoi spiritul uman cunoaste anumite prezente si realitati care nu pot fi reduse la cele materiale, chiar daca prilejul acestei cunoasteri il ofera anumite perceptii materiale. De exemplu, el sesizeaza subiectele semenilor sai si atatea stari sufletesti ale lor. Spiritul uman traieste o presiune a acestor realitati si un anumit fel de a fi al lor, desi ele raman in mare masura apofatice sau indefinite si niciodata deplin intelese. Exista si o alta "simtire a mintii" decat cea prin simboluri materiale si propriu-zis pe aceasta o indica Sfintii Parinti sub aceasta numire. Nu vedem de ce n-ar putea avea si spiritele netrupesti simtirea presiunii unor prezente spirituale negraite, totusi suficient de determinate, fara mijlocirea imaginilor sensibile. In sfarsit, subiectul uman traieste presiunea unei autoritati spirituale supreme, neconditionate, chiar daca o simte prin o anumita intiparire a ei si in organizarea sa somatica. Nu vedem de ce nu ar trai presiunea unei asemenea puteri si spiritele netrupesti, fara prelungirea unei intipariri a ei intr-o fiinta somatica. La urma urmelor, toate aceste presiuni sunt traite si de subiectul uman ca niste presiuni spirituale in insusi spiritul sau, care fiind cu mult mai clare se pot numi pe drept cuvant iluminari. Intiparirea acelora in organizarea somatica nu e decat o prelungire a experientei acelei presiuni. In definitiv omul cunoaste pe Dumnezeu printr-o neconditionata responsabilitate fata de presiunea spirituala suprema a acestei autoritati, traita chiar in fiinta lui. De ce n-ar trai si ingerii in ei insisi aceasta responsabilitate neconditionata intr-un mod chiar mai clar decat omul, nefiind tulburati in finetea acestei trairi de atractiile trupului spre preocupari mai exterioare?

 

Transmisiunea reciproca a cunoasterii ingeresti si omenesti

 

Mai greu e de raspuns la intrebarea cum cunosc ingerii realitatile pur materi­ale ale lumii noastre. Dar poate ca si ei au o "sensibilitate" cu totul deosebita pen­tru structurile rationale ale realitatii materiale (pentru "Wesensschau" al fiecarei realitati), incat sa simta o presiune a acestora in spiritul lor. Pe de alta parte, cunoscand pe oameni ca subiecte, cunosc in ei toate intiparirile traite ale lumii, care au devenit si au provocat in ei continuturi si stari spirituale. Se poate pre­supune ca ei pot intra cu oamenii intr-o comuniune launtrica atat de intima, incat pot vedea prin ochii oamenilor ca si cand ar fi ai lor si pot simti cu oamenii bucuriile si durerile provocate in ei de lumea sensibila, asa cum si oamenii isi pot insusi de la ingeri o vedere mai inteligibila in imaginile si simbolurile lor.

 

S-ar mai putea presupune ca ei, ca spirite create, au totusi o anumita capaci­tate intrinseca pentru sesizarea si influentarea lumii materiale, fara ca aceasta capacitate sa ajunga pana la cea a spiritului uman inradacinat in trup. Poate in acest sens unii Parinti si autori bizantini vorbesc chiar de un corp foarte subtire al ingerilor, cum sunt de exemplu Sfantul Vasile cel Mare si Mihail Psellos, care se bazeaza pe Psalmul 103, 5: "Cel ce face pe ingerii Sai duhuri si flacari slujitoare".

 

In felul acesta, dar si prin harul dumnezeiesc, ei pot cunoaste oarecum chiar aspectele materiale ale lucrurilor. Desigur, modul acestei cunoasteri ne ramane pana la urma cu neputinta de inteles pe deplin.

 

Despre contributia ingerilor la cunoasterea umana a lui Dumnezeu, pe langa locurile indicate din Sfanta Scriptura, mentionam unul din Dionisie Areopagitul. Acesta zice: "Ordinele fiintelor ceresti participa primordial si multiplu la Dumnezeu si sunt revelatoarele prime si in multe feluri ale ascunzimii dumnezeiesti. De aceea s-au si invrednicit mai mult decat toate de numele de ingeri, deoarece iluminarea Dumnezeirii ajunge intai la ele si prin ele ni se transmit noua revelarile cele mai presus de noi. Astfel "legea, cum zice cuvantul dumnezeiesc, prin ingeri ni s-a dat" (Gal. 3, 19); pe Vestitii nostri Parinti dinainte de lege si de dupa lege ingerii i-au ridicat la Dumnezeu, sau i-au invatat ce sa faca si i-au adus la calea dreapta de la ratacire si de la viata lipsita de curatie; ei au descoperit randuieli sfinte, sau viziuni ascunse de taine ceresti, sau anumite preziceri" (Fapte 7, 53; Mt. 3, 12; Fapte 11, 12; Dan. 7, 10; Is. 10).

 

La Dionisie Areopagitul strabate insa si ideea unei revelatii directe a lui Dumnezeu catre oameni. Asa incat conceptia lui s-ar putea intelege numai in sen­sul ca toata cunoasterea umana a lui Dumnezeu are un anumit caracter simbolic. Dar totdeauna omul credincios isi da seama ca Dumnezeu insusi i Se descopera prin graiul simbolic, sau prin imagini propriu-zise.

 

 Graiul simbolic si imaginile referitoare la Dumnezeu au intelesuri infinite; iar la descoperirea acestor intelesuri oamenii sunt ajutati in mare masura de ingeri. Caci ingerii strabat cu intelegerea lor la intelesurile nesfarsite care iau chip in simboluri. Incat se poate vorbi de o asis­tenta a ingerilor la revelarile lui Dumnezeu catre oameni. Dionisie Areopagitul afirma direct ca toata Revelatia divina s-a facut prin viziuni, sau prin imagini. Iar imaginile, desi produse direct de Dumnezeu, sunt explicate prin ingeri: "Iar daca ar zice cineva ca unora dintre sfinti le-au venit aratari divine in mod direct, sa afle si aceasta din Preasfintele Scripturi ca ascunsul insusi al lui Dumnezeu, in ceea ce este El, "nimenea nu L-a vazut, nici nu-L va vedea"(In. 1, 18). Manifestarile divine s-au impartasit cuviosilor in revelari potrivite cu Dumnezeu prin unele viziuni sfinte si corespunzand vazatorilor. Iar Scriptura atotinteleapta numeste dum­nezeiasca viziunea aceea care arata in sine asemanarea dumnezeiasca figurata, ca pe o asemanare figurata a celor cu neputinta de figurat, pentru ridicarea prin ea a celor ce vad la Dumnezeu, pe drept cuvant aratare a lui Dumnezeu, datorita faptu­lui ca prin ea vine in cei ce vad o iluminare dumnezeiasca si ei sunt introdusi in chip sfant in ceva dumnezeiesc. Dar Parintii cei vestiti au fost luminati in aceste viziuni de Puterile ceresti".

 

Sfantul Grigorie Palama retine de la Dionisie Areopagitul ideea ca viziunile se produc direct de Dumnezeu ca mijloace prin care El insusi Se face cunoscut, dar explicarea lor se face prin ingeri. Prin aceasta el accentueaza ideea unei recipro­citati intre ingeri si oameni in ce priveste cunoasterea lui Dumnezeu. In special oamenii se impartasesc de o revelare directa a lui Dumnezeu, incepand de la intruparea Fiului lui Dumnezeu. Iar aceasta revelare o cunosc si ingerii prin oameni.

 

Sfantul Grigorie Palama pune astfel un accent mai apasat pe cunoasterea umana nemijlocita a lui Dumnezeu. Totusi mentine ideea unei completari reci­proce intre ingeri si oameni: "Astfel, nu numai in ingeri, ci si in noi au loc vederi nemijlocite ale lui Dumnezeu si nu numai vederi mijlocite prin altii; sunt vederi care nu coboara de la cei din primul rand la cei din al doilea, prin transmisiune. Caci Domnul domnilor nu e supus legilor creatiei. Dupa sfintele noastre predanii, Gavriil e singurul caruia i s-a descoperit misterul coborarii negraite a Cuvantului, desi nu face parte din ceata ingerilor aflata in prima triada si nemijlocit langa Dumnezeu. Trebuie sa fie nou inceputul zidirii noi. Caci Cel ce S-a coborat pana la noi pentru noi, toate le-a facut noua. De aceea Inaltandu-Se la cer, pe ingerii din ceata inferioara si mai degraba din jurul lumii ii face, cum spune Sfantul Chiril, luminatori si desavarsitori ai cetei superioare. Astfel li se da putinta sa ceara celor ce le sunt superiori sa "ridice portile vesnice" si ii invata ca Cel ce S-a imbracat in trup pentru negraita iubire de oameni va intra si Se va urca si va sedea mai presus de toata incepatoria si Puterea. Caci El este Domnul Puterilor si imparatul slavei, putandu-le toate; putand face cand voieste si pe cei din urma mai mari decat pe cei dintai. Dar inainte de aratarea in trup a lui Dumnezeu, n-am invatat sa fi fost asa ceva la ingeri... Aratandu-se acum harul, nu mai e nevoie sa se faca toate prin mijlocire. Aceasta o spune si marele Pavel: "Acum, zice, s-a facut cunoscuta prin Biserica, incepatoriilor si Stapaniilor, intelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu" (Ef. 3, 10). Tot asa spune si corifeul cetei apostolice, Petru: "Cele ce au fost vestite de cei ce ne-au binevestit intru Duhul trimis din cer, spre ele doresc ingerii sa priveasca" (1 Pt. 1, 22). Cele mai mici fiind facute astfel mai mari prin har, se mentine totusi randuiala armonioasa in chip nestirbit si minunat. Poti sa vezi ca harul cunostintei e dat de cele mai multe ori prin mijlociri; dar vederile dumnezeiesti se vad de cele mai multe ori nemijlocit. De aceea si pe timpul lui Moise legea formulata s-a dat prin ingeri, spune Sfanta Scriptura, dar vederea aceea a lui Dumnezeu, nu s-a dat insa talmacirea vederii prin ingeri" (Is. 6).

 

In Hristos, trupul inviat devine atat de transparent pentru Dumnezeire, incat si cei inferiori vad aceasta Dumnezeire, deci nu mai au atata nevoie de explicarea ingerilor superiori; ba intr-un fel cei inferiori sunt intr-o prioritate, caci cunosc Dumnezeirea si prin umanitatea pe care Hristos o are comuna cu ei. Ingerii cunosc mai mult adancurile Dumnezeirii; oamenii, mai mult taina ei facuta evidenta prin inviere.

 

Astfel, Sfantul Grigorie Palama pune si mai mult in relief caracterul elastic al ordinii ierarhice a cunoasterii lui Dumnezeu. El impaca ordinea ierarhica cu contactul direct cu Dumnezeu si cu cunoasterea directa a lui Dumnezeu de catre cei de pe treptele ierarhice inferioare. Ierarhia se mentine totusi in natura; si daca cel de pe treapta superioara cunoaste ceva prin mijlocirea celui de pe o treapta infe­rioara, el pastreaza totusi in general un rol in explicarea a ceea ce se comunica direct celui de pe treapta inferioara.

 

In general, din cele spuse de Dionisie Areopagitul si mai ales de Sfantul Grigorie Palama, rezulta ideea unei completari reciproce in cunoastere intre ingeri si fiintele umane.

 

Cunoasterea noastra e mijlocita de simboluri sensibile. Ingerii ne ajuta sa strabatem la profunzimile a ceea ce e suprasensibil in simboluri. Dar ingerii insisi afland de aceste simboluri comunicate oamenilor, afla ceva nou despre Dumnezeu, mai bine zis afla despre continuturi si moduri noi ale revelarii si bunatatii divine. Ei sunt in stare sa intuiasca mai bine continuturile spirituale din simbolurile de care afla, adica profunzimea sensurilor lor. Dar pe de alta parte nu au experienta sensibila multiforma in care, de dragul oamenilor, se face intuit ceva din continutul divin. Avand ca spirit intrupat experiente de viata proprii, fiindca Dumnezeu Si-a insusit aceste experiente in Hristos, omul credincios le intelege, dar nu in toata profunzimea lor. Omul credincios da prilej lui Dumnezeu sa Se coboare in manifestarea iubirii Sale pana la treapta lui. Astfel, prin aceasta coborare a lui Dumnezeu la oameni si prin ceea ce cunosc oamenii, ingerii afla lucruri noi despre iubirea lui Dumnezeu, dar ei aduc o contributie la intelegerea profunzimii acestei iubiri. Fara om nu s-ar putea cunoaste nici de ingeri si nici in general de cata coborare sau de cata iubire e capabil Dumnezeu. Prin calitatea sa de fiinta spiritual sensibila, numai omul este in stare sa sesizeze acest fel de coborare sensibila si extrema a lui Dumnezeu. Ingerii nu sunt capabili sa primeasca si sa traiasca intern aceasta revelare "estetica" (sensibila) a lui Dumnezeu. Daca ei "vad" formele sensibile prin care Dumnezeu Se reveleaza oamenilor, ei vad in primul rand oarecum structura lor interna.

 

Ajutorul ce se da oamenilor de catre ingeri, pentru patrunderea sensurilor spirituale ale formelor sensibile in care li Se reveleaza Dumnezeu, devine tot mai putin necesar acestora, pe masura ce ei progreseaza in sesizarea spirituala, adica pe masura progresului lor duhovnicesc spre starea ingereasca. Dar pe masura ce aceste forme sunt coplesite de spiritualitatea divina, ingerii devin capabili sa le sesizeze chiar ei insisi. Acesta e sensul in care noi - cum spune Dionisie Areopagitul - vom deveni in viata viitoare asemenea ingerilor. Se va realiza o comuniune mai intima intre oameni si ingeri. "Acum, potrivit noua, iubirea de oameni a Cuvantului se acopera in valurile cuvintelor si cele inteligibile iradiaza in cele sensibile, cele mai presus de fiinta in cele ce sunt, cele fara forme si figuri, imbracand forme si figuri, multiplicand si plasticizand in varietatea simbolurilor divizate simplitatea mai presus de fire si nefigurata. Atunci insa, cand vom deveni incoruptibili si nemuritori si vom ajunge la starea preafericita a chipului lui Hristos si vom fi totdeauna cu Domnul (I Tes. 4, 16), dupa Scriptura, ne vom umple de teofania Lui vizibila prin contemplatii atotcurate. Caci ea ne va invalui in straluciri atotluminoase ca pe ucenici in acea preadumnezeiasca Schimbare la fata. Iar impartasindu-ne de revarsarea de lumina inteligibila a Lui cu o minte nepatimasa si nemateriala si de unirea mai presus de minte prin atingerile incognoscibile si fericite ale razelor supraluminoase, intr-o imitare mai dumnezeiasca a mintilor supraceresti, vom fi intocmai ca ingerii, cum spune adevarul Scripturii (Lc. 20,36), si fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai invierii. Acum insa, pe cat ne este accesibil, ne folosim de simboluri proprii pentru cele dumnezeiesti, iar din acestea iarasi sun­tem ridicati, dupa puterea noastra, la adevarul simplu si unit al vederilor inteligi­bile si, dupa toata intelegerea celor deiforme de care suntem capabili, oprind lucrarile noastre intelegatoare, atingem raza mai presus de fiinta, pe cat ne este posibil, in care preexista in chip negrait marginile tuturor cunostintelor, raza pe care nu e cu putinta nici a o intelege, nici a o grai, nici a o contempla. Caci ea e mai presus de toate si mai presus de cunoastere si are in sine anticipat toate cunostintele si toate puterile celor ce exista si e statornicita cu o putere necuprinsa mai presus de mintile supraceresti. Pentru ca daca toate cunostintele sunt ale celor ce sunt si isi au marginile in cele ce sunt, ceea ce este dincolo de cele ce sunt este dincolo si de cunostinta".

 

In orice caz, chiar cand devine supracunoastere, cunoasterea umana a lui Dumnezeu e prilejuita de simbolurile sensibile, sau porneste de la ele. Avem o analogie cu cunoasterea subiectelor umane intre ele. Eu ma scufund in contem­plarea lui tu, din prilejul intalnirii realitatii lui vazute. Chiar Iisus, ca Dumnezeu intrupat, e un astfel de prilej, fie chiar in forma Lui cea mai transfigurata. Cunoasterea ingerilor nu e insa prilejuita de simboluri vazute. Dar transfigurarea simbolului, fulgerarea lui tu prin realitatea vazuta a semenului, nu se realizeaza numai prin vointa mea, ci printr-un act de sus. Acest act e de la Dumnezeu. Dar e foarte verosimil ca si de la un inger, si anume de la un inger model al persoanei cunoscute si de la un inger model al persoanei care cunoaste, Dumnezeu ne ridica in infinit. Dar nu totdeauna contemplarea unei realitati nemateriale de catre noi se scufunda in infinit. In acele cazuri putem presupune ca lucreaza un inger. Caci ingerul, desi e o realitate spirituala, spre deosebire de Dumnezeu este o realitate spirituala structurata, sesizabila ca atare, care ne usureaza prin aceasta sesizarea realitatilor spirituale structurate inrudite cu el. De cate ori nu transpare prin fru­musetea spirituala a unui tu uman o frumusete intensificata, structurata dupa chipul acestui tu? Desigur frumusetea lui tu e intensificata in ultima analiza de proiectarea luminii divine asupra lui, dar cand aceasta intensificare e prea trecatoare, ea transpare mai degraba structurata de ingerul model.

 

Pe de alta parte, oricat de structurat ne-ar aparea un tu sau eu-ul propriu, sau prin el - ingerul lui, structura aceasta nu e rigid inchisa; ea ne deschide accesul nu numai in indefinit, ci si in infinit. Noi ne dam seama in clipele de har ale contem­plarii unui tu, sau a eu-ului propriu, atat de caracterul specific, clar structurat al acelui tu sau al eu-ului propriu, cat si de lipsa lui de granita, de scaldarea lui in­tr-un infinit din interiorul de dincolo de el si de capacitatea lui de infinita deschidere spre altii. Astfel, se poate spune ca prin eu, sau prin tu, se contempla ingerul, iar prin inger, infinitul divin. In interiorul omului e ingerul si in interiorul ingerului, Dumnezeu. Ei sunt pe o scara, dar treptele scarii sunt stravezii.

 

Aceasta putinta de comunicare launtrica a ingerului cu spiritul omenesc intru­pat arata iarasi o legatura ontologica intre spiritele netrupesti si cele intrupate omenesti. Ingerii nu sunt purtatori directi de trupuri, dar sesizeaza spiritualul intru­pat, traiesc legatura cu spiritualul intrupat, simt in spiritul intrupat ceva care nu e numai spirit, simt presiunea prezentei spiritului intrupat, cu toata experienta adunata in el prin viata in trup, precum si spiritul intrupat traieste prezenta spiritu­lui neintrupat.

 

Claritatea vederii continutului spiritual al unor revelatii sensibile ale lui Dumnezeu, pe care le ocazioneaza ingerilor sesizarea acestor revelatii de catre spiritul uman, da si spiritului uman o putere de sesizare mai clara a continutului acelor revelatii si, in general, un ajutor in depasirea contemplativa si etica a dome­niului sensibil, fie ca e revelatie supranaturala a lui Dumnezeu, fie ca e revelare naturala a sensurilor spirituale ale lucrurilor. Asa credem ca trebuie intelese explicarile chipurilor sensibile ale revelatiei date de ingeri oamenilor credinciosi.

 

Omul nu e singur nici cand pare ca e complet singur. Dimpotriva, tocmai cand se aduna in sine mai mult din imprastierea atentiei spre tot felul de lucruri sau amintiri de lucruri exterioare, se deschide inrauririi unor prezente spirituale. Cand se aduna mai mult in rugaciune, rugaciunea lui e incalzita de rugaciunea unui duh sau a mai multor duhuri netrupesti, daca rugaciunea e o deschidere inte­rioara spre absolutul divin. Evagrie Monahul spune: "Cunoaste ca sfintii ingeri ne indeamna la rugaciune si stau de fata impreuna cu noi, bucurandu-se si rugandu-se pentru noi". "Daca te rogi cu adevarat, vei afla multa intarire si incredintare, si ingerii vor veni la tine ca si la Daniil si-ti vor lumina intelesurile celor ce ti se intampla".

 

In Biserica se realizeaza nu numai o comuniune intre membrii ei vazuti, ci si cu ingerii. Sobornicitatea Bisericii cuprinde si pe ingeri.

 

Sfanta Scriptura vorbeste si de o legatura speciala intre un inger si o persoana umana. Ingerul legat in mod special de catre Dumnezeu cu o persoana umana tre­buie   sa   fie   si  un  model   special  al acesteia.   Multimea  de   ingeri   trebuie   sa corespunda multimii de oameni. Legatura ontologica intre ordinea ingerilor si a noastra are nu numai un caracter general, ci este specificata si in mod interpersonal. Desigur, asa cum fiecare om se dezvolta spiritual in legatura cu toti semenii sai, asa si cu lumea ingereasca in general. Totusi continutul spiritual al intregii lumi ingeresti se comunica si inraureste continutul spiritual al intregii lumi omenesti prin legatura speciala dintre o concretizare individual-ingereasca si una individual-omeneasca a acestor lumi, concretizarea ingereasca reprezentand o forma perso­nala de model spiritual potrivit cu temperamentul unei concretizari personale umane.

 

Ingerii ne aduc astfel nu numai un orizont nou de cunoastere, care ne scapa de monotonie, ci si un ajutor in dezvoltarea originalitatii noastre pe linia unei fru­museti a curatiei si a unui caracter superior. In chip special, creatorilor de arta aceste noi orizonturi de intelegere si armonii li se deschid intr-un mod original potrivit lor, prin ingerii lor. Caci ingerii laudand pe Dumnezeu "cu graiuri netacute", concretizeaza in structuri spirituale superioare uimirea ce le-o produce infinitul si indefinitul divin. Iar aceste structuri de armonii si intelegeri, desi sunt nemateriale, totusi sunt sesizabile de cei dotati cu o mai dezvoltata capacitate de perceptie spirituala si de exprimare mai corespunzatoare cu ele.

 

Dar am vazut ca nu numai noi avem un folos de la ingeri, intrucat ingerii ne fac simbolurile transparente, transfigurate, sau ne indrumeaza in organizarea ele­mentelor sensibile in asa fel ca sa tasneasca prin ele realitatea spirituala, ci si ingerii cunosc prin coborarea lui Dumnezeu la oameni si prin activitatea contem­plativ artistica a oamenilor realitatea divina in forme noi, in forme frumoase, in actiuni care reveleaza mai profund sublima bunatate si iubire a lui Dumnezeu fata de cele mai modeste creaturi constiente ale Sale. Ingerii n-au cunoscut cat de mare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu, pana la intruparea Fiului Sau, nici va­loarea omului ca creatura a lui Dumnezeu, pana la invierea si inaltarea la cer ca om a lui Hristos.

 

Sfantul Grigorie de Nyssa, explicand cuvantul Sfantului Apostol Pavel: "intelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri se face acum cunoscuta, prin Biserica, Domniilor si Stapaniilor, in cerestile locasuri" (Ef. 3,10), zice: "De fapt in cursul veacurilor care au precedat Biserica, ele au cunoscut intelepciunea simpla si uniforma a lui Dumnezeu. Intelepciunea de multe feluri, impusa de complexitatea luptei contra fortelor dusmane, au cunoscut-o clar numai acuma prin Biserica: cum S-a facut Cuvantul trup, cum s-a amestecat viata cu moartea, cum prin ranile Sale a vindecat ranile noastre, cum a infrant prin slabiciunea crucii puterea dusmanului, cum a rascumparat pe pacatosi". Tot Sfantul Grigorie de Nyssa aplica inaltarii Domnului cuvantul din Psalmul 23, 7-10: "Ridicati-va, porti vesnice, sa intre imparatul maririi. Cine este imparatul maririi?", si spune ca pana atunci ingerii nu stiau la ce slava va fi ridicat Cuvantul intrupat. Sfantul Ioan Gura de Aur, comentand cuvantul Sfantului Pavel: "S-a aratat ingerilor", spune: "Cand S-a aratat ingerilor era imbracat in trup; inainte de aceea nu L-au vazut, caci si pentru ei esenta este nevazuta".

 

In general, ingerii nu cunosc viitorul, deci slava la care e destinata lumea n-au cunoscut-o decat dupa ce aceasta s-a revelat ca fagaduinta Bisericii. Ei nu cunosc nici chiar gandurile nemanifestate ale oamenilor. Ingerii cunosc insa de la creatie capacitatea noastra de a face transparenta maretia divina si-si activeaza una din capacitatile lor proprii, ajutand oamenilor la opera transfigurarii ei. Asupra creatiei sensibile se lucreaza din doua parti, pentru a o face o transparenta uimitor de frumoasa a Dumnezeirii: de deasupra ei, prin ingeri, si din cadrul ei, prin noi. In aceasta consta solidaritatea ontologica a ingerilor cu oamenii si cu lumea sensi­bila, sau sensul cuvintelor care descriu actul creatiei ca un act unitar: "Dumnezeu a facut cerul si pamantul". Numai impreuna, lumea sensibila, avand drept coroana omul, si lumea inteligibila a ingerilor sunt un receptacol deplin al revelarii lui Dumnezeu si al valorificarii ei. Numai impreuna, ingerii si oamenii, pot inalta o slavoslovie mai completa lui Dumnezeu. Asa trebuie sa intelegem ca ingerii sunt creati pe de o parte pentru a-L lauda pe Dumnezeu, pe de alta pentru a sluji lui Dumnezeu in solicitudinea Lui pentru oameni, pentru a fi trimisii lui Dumnezeu la oameni, pentru a fi "vestitorii" Lui si, prin aceasta, pentru a ajuta la ridicarea oame­nilor la o laudare comuna a Lui cu ei; iar prin aceasta, a sluji la mantuirea lor. Dar aceasta inseamna si o capacitate a ingerilor de a conduce pe oameni spre Dumnezeu. In acelasi timp prin aceasta chiar ingerii isi sporesc cunoasterea de Dumnezeu si slavoslovia lor, asociind-o si pe a oamenilor. Corul ingeresc-uman e mai maret decat corul simplu uman sau simplu ingeresc. Partea ingereasca si cea omeneasca a corului se completeaza si se infrumuseteaza reciproc. Fiecare din cele doua parti castiga, in elanul slavosloviei, de la cealalta.

 

Unii Parinti au subliniat superioritatea ingerilor fata de oameni, prin faptul ca sunt "minti pure", neimpreunate cu trupul si cu afectele care rezulta din aceasta. Dar altii, cum am vazut, au afirmat ca mai mult omul e dupa chipul lui Dumnezeu, intrucat omul prin trup este si devine un "stapan" al lumii ca si Dumnezeu, cata vreme ingerii nu au aceasta calitate.

 

Dar nevoia de lume pe care o au oamenii si capacitatea de a dispune de ea reprezinta si o ispita pentru ei de a se atasa de ea si de a se increde in puterile lor creatoare. in calitatea de spirite intrupate sta si maretia, dar si primejdia caderii lor. In dominarea afectelor se poate actualiza o noua forta a spiritelor. Dar aceste afecte pot sa si inchida infinitele orizonturi spre care e chemat spiritul omenesc.

 

Greutatile de care e legata viata in trup pot dezvolta in om o responsabilitate pro­prie si nobila pornire de ajutorare cu fapta a semenilor sai, responsabilitate si capacitate de care e lipsit ingerul, dar pot dezvolta si egoismul si grija lumeasca exagerata.

 

In orice caz, omului i s-a dat mareata misiune de a stapani materia prin spirit, de a o face transparenta pentru ordinea spirituala si dumnezeiasca, de a actualiza moduri noi de revelare a spiritului si de ajutorare a semenilor, in primul rand modurile etice si estetice.

 

In schimb, spiritul pur, sau ingerul are claritatea gandirii si un "amor intellectualis", greu de inchipuit de fiinta noastra. Dar pana nu a fost consolidat in bine, a fost pandit si el de o alta forma de egoism, nefiind legat prin sange de alte fiinte, care pun o frana acestui egoism. A fost pandit de egoismul nelimitat al orgoliului cunoasterii si existentei prin sine, al libertatii de grijile trupului.

 

Sa nu ne inchipuim insa ca, daca omul poate scoate la iveala aspecte indefi­nite ale ratiunilor divine ale cosmosului; nu le vede si ingerul prin puterea lui de penetrare intelectuala. De aceea se aprind adeseori asupra lucrurilor pentru oameni scanteieri care iradiaza din ingeri, producand asa numitele inspiratii. Mai ales insa se aprind aceste scanteieri pentru cei ce contempla lucrurile cu o minte netulburata de patimi. Aceste scanteieri ii duc si ele pe oameni la combinari ale formelor sensibile, la armonioase combinari de culori, de sunete, de cuvinte, pen­tru revelarea unor noi sensuri si frumuseti ale lor.

 

Lucrarea principala a ingerilor nu este propriu-zis lucrarea directa asupra naturii, ci cea asupra subiectelor umane pentru a le intari si sustine in actiunea lor de spiritualizare, de nealipire la cele materiale care se repercuteaza asupra trupurilor lor si, prin ele, asupra lumii exterioare. Ca subiecte mult mai ferme prin spiritualitatea proprie, ingerii infuzeaza forta subiectelor umane pentru a imprima trupurilor lor o spiritualitate sesizabila sensibil. Caci ingerii nu au numai misiunea de a imbogati cunoasterea de Dumnezeu a oamenilor, ci si de a le comunica un ajutor energetic de spiritualizare, ca prin aceasta sa poata cunoaste mai usor pe Dumnezeu. In acest sens ingerii au fost creati in solidaritate cu lumea sensibila. Daca in revelarea sensibila a lui Dumnezeu prin om se reveleaza si spiritul omului, se poate spune ca in aceasta revelatie este implicata sustinerea ferma acordata subiectului uman, de ingeri. Intr-un trup uman spiritualizat - nealipit la cele materi­ale - se vede si ceva din spiritualitatea ingerilor.

 

Daca ingerii nu lucreaza asupra cosmosului, ca oamenii, care se folosesc de membrele trupului si de unelte ca prelungiri ale lor, nu se poate nega o anumita eficienta directa a lor asupra fortelor cosmosului. Ar insemna sa negam prin aceasta in general insasi eficienta spiritului uman in formarea trupului omenesc. Dialogul de acte al omului credincios cu Dumnezeu, realizat prin cosmos, nu exclude o anumita participare a ingerilor. Sfanta Scriptura afirma o astfel de eficienta: un inger a aparat pe cei trei tineri din cuptorul cu foc; un inger a inchis gura leilor cand Daniel a fost aruncat intre ei. Sfantul Grigorie de Nazianz declara ca unele "puteri spirituale au primit o parte a lumii, iar altele au fost insarcinate cu alta parte a universului, cum singur Dumnezeu stie, Care le-a randuit si le-a deter­minat".

 

Dar la spiritualizarea creatiei, ei lucreaza prin oameni credinciosi. Si daca in acest sens, prin om se vede ingerul si prin ingerul din om, Dumnezeu, intelegem cum ierarhia ingereasca nu inseamna o despartire a omului de Dumnezeu. Toata creatia se afla intr-o concentrare, intr-o sobornicitate interioara, care implica o raspundere si o indatorire de slujire a fiecaruia pentru toti si a tuturor pentru fiecare. Cine cade din aceasta sobornicitate, cade intr-o umbra a existentei.

Acatistul Sfintilor Mihail si Gavriil

Mihail si Gavriil - Sfinti Arhangheli !

(8 noiembrie)

Rugaciunile incepatoare

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele

Condacul 1 :

Pe capeteniile ingerilor Treimii, pe Mihail si Gavriil, sa-i laudam noi toti, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amandurora si din nevoile cele de multe feluri ne izbavim; unuia graind : bucura-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicand : bucura-te, ingere al darului !

Icosul 1 :

Arhanghele Mihail, mai-marele cetei ingerilor celor fara de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea cu bucurie laude de acest fel aducem tie:

Bucura-te, faptura a Mintii celei ce a facut lumea;
Bucura-te, revarsarea luminii celei mai inainte de lumina;
Bucura-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucura-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucura-te, Duh infocat si nematerial dupa asemanarea lui Dumnezeu;
Bucura-te, fiinta nemuritoare, laudatoare de Dumnezeu;
Bucura-te, aparatorule de foc al cerului;
Bucura-te, capetenia ostii celei nematerialnice;
Bucura-te, luminatoruie al cetelor celor bine multumitoare;
Bucura-te, arzatorule al duhului celui nemultumitor;
Bucura-te, prin care firea ingerilor s-a intarit;
Bucura-te, prin care satana s-a surpat;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

Condacul 2 :

Pe ingerii cei nemultumitori vazindu-i trufindu-se si din cerul cel infocat cazand, o dumnezeiescule Mihaile, ca un rob multumitor stand, ai strigat : " Sa stam bine si sa luam aminte ", cantand Sfintei Treimi : Aliluia !

Icosul 2 :

Gavriil, al mintiior celor ascunse si al tainelor Celui Preainalt partas te-ai aratat, facand mai inainte cunoscute cele ce aveau sa fie si bunele vestiri de bucurie oamenilor spunandu-le. Pentru aceasta, cu dorinta ma grabesc a-ti canta tie :

Bucura-te, vazatorule al luminii celei necunoscute;
Bucura-te, partasule al tainelor lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce descoperi cele ascunse ale vointei;
Bucura-te, vestitorule de cele negraite ale lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca stralucesti cu mintea in stiinta cea ascunsa;
Bucura-te, ca intru aceasta stiinta inveti pe fata pe oameni;
Bucura-te, slujitorule al bunelor vestiri dumnezeiesti;
Bucura-te, vestitorul lucrurilor celor imbucuratoare;
Bucura-te, aratarea multor nestiinte;
Bucura-te, ca mai inainte ai cunoscut cele ce aveau sa fie;
Bucura-te, prin care in lume s-a adus bucuria;
Bucura-te, prin care intristarea a fost indepartata afara;
Bucura-te, Gavriil, ingere al darului!

Condacul 3 :

Proorocului Daniel mai mult decat tuturor proorocilor ai aratat taina cea straina a venirii celei infricosatoare a lui Hristos si a iconomiei, preamare Gavriile; si pe el l-ai inteteptit a canta cu bucurie lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 3 :

Avand numirea de putere de la Dumnezeu, Mihaile, cu dumnezeiasca minte puternic in razboaie pururea te-ai aratat; si pe Iacov in lupta l-ai intarit ca sa biruiasca neamurile straine; pentru aceea marim puterea ta, zicand :

Bucura-te, cel ce esti mai puternic decat focul;
Bucura-te, cel ce esti maa ascutit decat vapaia;
Bucura-te, cel ce ai inecat ostile egiptenilor;
Bucura-te, cel ce ai invins cetele canaanenilor;
Bucura-te, ca pe Moise si Aaron i-ai intarit;
Bucura-te, ca pe Isus al lui Navi indraznet l-ai facut;
Bucura-te, cel ce deodata ostirea asirienilor ai taiat;
Bucura-te, cel ce pe Simion al amoreilor l-ai lovit;
Bucura-te, pierzarea lui Og, imparatul Vasanului;
Bucura-te, paza a marelui Moise;
Bucura-te, prin care se pierd cei raucredinciosi;
Bucura-te, prin care dreptcredinciosi se inalta;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 4 :

Mihaile, capetenie a ingerilor, roaga cu solirile tale pe Dumnezeu pentru noi care prealaudatul tau praznic cu dragoste il cinstim, ca zilele noastre in fapte bune sa le petrecem, si ne invredniceste ca, viata cea mai buna dobandind, lui Dumnezeu impreuna cu tine sa-I cantam : Aliluia !

Icosul 4 :

Venit-ai de la Cel Preainalt, Gavriile, minte dumnezeiasca, aducand Anei si lui Ioachim bunele vestiri de bucurie cu dezlegarea sterpaciunii lor; pentru care, bucurandu-ne, tie cu credinta iti graim :

Bucura-te, aducatorule al stirilor frumoase;
Bucura-te, cel care celor doritoare de prunci le aduci bucurie;
Bucura-te, cel ce esti rodire data de Dumnezeu celor neroditori;
Bucura-te, nastere placuta a lui Dumnezeu, a celor fara de copii;
Bucura-te, ca fericitului stramos i-ai adus nastere marita;
Bucura-te, ca fericitei stramoase i-ai dat odrasla pantecelui;
Bucura-te, cel ce dezlegi legaturile nasterii de prunci;
Bucura-te, cel care povatuiesti darul celor ce se nasc;
Bucura-te, lauda a multor parinti;
Bucura-te, mangaierea maicilor celor bune;
Bucura-te, prin care creste neamul omenesc;
Bucura-te, prin care nasterea mai inainte se vesteste;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 5 :

Maria, Nascatoarea de Dumnezeu si Doamna lumii, venind in biserica Domnului, trimis ai fost, o Gavriile, sa-i aduci cu ingrijire hrana cereasca si totdeauna ai desteptat-o spre a canta lui Dumnezeu : Aliuia !

Icosul 5 :

Pe stramosii cei de demult, care se rugau lui Dumnezeu, i-ai mantuit din multe rele, o Mihaile, iar poporului ales pururea i-ai fost inaintemergator; de aceea intr-acest fel graim tie:

Bucura-te, cel ce pe Isaac de junghiere l-ai scapat;
Bucura-te, cel ce pe Avraam de bucurie l-ai umplut;
Bucura-te, cel ce pe insetatul Ismaii l-ai racorit;
Bucura-te, straina mangaiere a Agarei celei ce plangea;
Bucura-te, stalpul cel in chip de foc care pe Israel l-ai condus;
Bucura-te, norul cel aurit, care pe Israel in cale il acopereai;
Bucura-te, ca pe cei intai-nascuti ai evreilor i-ai pazit;
Bucura-te, ca pe cei intai-naseuti ai egiptenilor i-ai omorat;
Bucura-te, lauda stralucita a evreilor;
Bucura-te, ingradire tare a Legii;
Bucura-te, ca pe popor din Egipt ai scos;
Bucura-te, ca pe el la pamant bun l-ai adus;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 6 :

Cand S-a pogorit in muntele Sinai Marele Dumnezeu, vrand sa dea Lege evreilor, prin slujirea si mijlocirea ta, mare Mihail, pe aceasta lui Moise o ai descoperit si l-ai invatat sa cante: Aliluia !

Icosul 6 :

Lui Zaharia celui sfintit, care odinioara - in locasul lui Dumnezeu - cerea scapare si mantuire pentru popor, i-ai vestit, o Gavriil, nasterea dumnezeiescului inaintemergator. De aceea de bunele tale vestiri spaimantandu-ne, graim tie acestea :

Bucura-te, cel ce ai vestit omenirii lucruri preaminunate;
Bucura-te, cel ce pe ingerul Tatalui l-ai aratat;
Bucura-te, graire imbucuratoare catre Zaharia;
Bucura-te, dulce auzire pentru Elisabeta;
Bucura-te, ca pe Botezatorul lui Hristos l-ai binevestit;
Bucura-te, ca pe el al doilea Ilie, mai inainte l-ai vestit;
Bucura-te, cel ce ai prevestit pe predicatorul pocaintei;
Bucura-te, trambita cea tare rasunatoare a candelabrului luminii;
Bucura-te, vestitorul inceperii Darului;
Bucura-te, vestirea zorilor zilei;
Bucura-te, semnul mantuirii oamenilor;
Bucura-te, temelia imparatiei cerurilor;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 7 :

Dumnezeu Cuvantul, vrand mai inainte a Se intrupa pentru noi, taina aceasta numai tie, o Gavriile, a incredintat-o si slujitor al acesteia te-a ales pe tine; iar tu cugetand in sineti la minunea aceasta cantai asa : Aliluia !

Icosul 7 :

Pe cei trei tineri de demult, din vapaia cuptorului i-ai scapat, Mihail arhanghele, aratandu-te preamarit si luminat cu chipul si asemanarea lui Dumnezeu , incat de minunea aceasta tiranul s-a inspaimantat; de aceea graim tie :

Bucura-te, stingerea focului celui nepotolit;
Bucura-te, atatarea vapaii celei pururea vii;
Bucura-te, scaparea tinerilor feciori;
Bucura-te, pazire a trupurilor celor neintinate;
Bucura-te, ca tu, cu infatisarea ta, pe tiranul ai infricosat foarte;
Bucura-te, ca tu pe Daniel proorocul, l-ai imputernicit;
Bucura-te, cel ce ai rapit pe Avacum proorocul;
Bucura-te, ca pe el in graba l-ai dus la Babilon;
Bucura-te, invingerea cea tare a lui Ghedeon;
Bucura-te, infrangerea cea stralucita a lui Madiam;
Bucura-te, prin care se intaresc credinciosii;
Bucura-te, prin care se infricoseaza tiranii;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 8 :

Straina minune, vazandu-te pe tine Balaam vrajitorul, si in urma David proorocul, tie, o fericite Mihaile in graba cazand, s-au inchinat : unul de frica incremenind, iar celalalt lui Dumnezeu graind : Aliluia !

Icosul 8 :

Ca un purtator de fulger atotstralucit si atotvoios ai venit catre cea plina de dar, Gavriil, aducindu-i bunele vestiri de bucurie. Pentru aceasta si noi, bucurandu-ne, te fericim pe tine, cantandu-ti :

Bucura-te, vestitorule al bucuriei celei nesfarsite;
Bucura-te, dezlegatorule al blestemului celui de demult;
Bucura-te, ridicarea lui Adam celui cazut;
Bucura-te, mangaierea Evei celei intristate;
Bucura-te, inalt lamuritorule al intruparii Cuvantului;
Bucura-te, marite cunoscator al pogorarii lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce, bucurandu-te, ai zis celei pline de dar : " Bucura-te ";
Bucura-te, cel ce ai dezlegat cu " Bucura-te " toata intristarea;
Bucura-te, stea care ai vestit Soarele;
Bucura-te, luminatorule care ne-ai aratat lumina cea neapropiata;
Bucura-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucura-te, prin care intunericul s-a desfiintat;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 9 :

Nasterea Mantuitorului o ai vestit cu bucurie pastorilor celor ce privegheau, Gavriil, bucurandu-te; si la inchinarea Lui pe magi, ca o stea luminoasa, i-ai condus si pe toti i-ai inteleplit a canta Celui nascut asa : Aliluia !

Icosul 9 :

Ravnitor si puternic aparator al Tesalonicului celui nou te-ai aratat, Mihail, purtatorule de lumina; si ajutator mare esti pururea popoarelor crestine, de multe nevoi scapandu-le si indemnandu-le a canta tie:

Bucura-te, cetatea poporului celui nou;
Bucura-te, taria neamurilor crestine;
Bucura-te, cel ce pe apostoli de multe ori i-ai intarit;
Bucura-te, cel ce pe martiri tari i-ai facut;
Bucura-te, ca pe Petru din legaturi si din inchisoare l-ai slobozit;
Bucura-te, ca tu pe Irod indata l-ai omorit;
Bucura-te, al Bisericii pazitor neinvins
Bucura-te, cel ce esti asupra ereticilor secure cu doua ascutisuri;
Bucura-te, intarire puternica a cuviosilor;
Bucura-te, sprijin luminat al ierarhilor;
Bucura-te, prin care se lateste credinta;
Bucura-te, prin care se micsoreaza ratacirea;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 10 :

Sfarsitul a toata lumea cand se va face, Mihail, trambita cea mai de pe urma vei trambita, dupa care mortii din pamant, sculandu-se, cu frica vor sta inaintea judecatorului nepartinitor, cantand impreuna cu tine cantarea : Aliluia !

Icosul 10 :

Totdeauna numele tau, o Gavriile, purtatorule de lumina, arata luminat inaltimea randuielii tale, caci, dupa chemarea lui Dumnezeu, te-ai aratat cu cuviinta slujitor vrednic al Cuvantului, Dumnezeu-Omului; de aceea cu laude te fericim, graind :

Bucura-te, prin care logodnicul in taina s-a invatat;
Bucura-te, prin care Fecioara de dansul a fost luata;
Bucura-te, cel ce numele lui Iisus mai inainte l-ai spus;
Bucura-te, cel ce ai vestit mantuirea lumii;
Bucura-te, ca lui Iosif, logodnicului, i-ai descoperit taina;
Bucura-te, ca pe Iisus in Egipt L-ai scapat;
Bucura-te, cel ce pe Hristos din Egipt inapoi L-ai chemat;
Bucura-te, cel ce ai vestit ca El va locui in cetatea Nazaret;
Bucura-te, cel ce pe credinciosii magi, taina i-ai invatat;
Bucura-te, ca pe dinsii de Irod i-ai scapat;
Bucura-te, prin care Iisus a fost pazit;
Bucura-te, prin care Irod a fost luat in ras;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 11 :

Deasupra pietrei mormantului celui primitor de Viata, sezand imbracat in alb si ca fulgerul stralucind, Gavriile, invierea lui Hristos ai binevestit femeilor, zicand lor " nu plangeti !" si cantand cantarea : Aliluia !

Icosul 11 :

Faclie lumii esti, Mihaile arhanghele, stralucind mintile credinciosilor si povatuindu-le catre cunostinta cea dumnezeiasca si catre mantuire, luminand si mantuind de rautatile amagitoare pe toti care graiesc :

Bucura-te, aparatorule al tuturor credinciosilor;
Bucura-te, facatorule a feluri de minuni;
Bucura-te, neimputinata tamaduire a bolnavilor;
Bucura-te, grabnica scapare a celor din robie;
Bucura-te, cel ce ai aparat Manastirea Dochiarului;
Bucura-te, ca pe aceasta o ai izbavit de navalirea saracinilor;
Bucura-te, scaparea tanarului celui afundat;
Bucura-te, aratarea aurului celui ascuns;
Bucura-te, cel ce ai facut sa izvorasca izvor de aghiasma;
Bucura-te, cel ce pe apa faci minuni;
Bucura-te, infrumusetatorul Bisericii crestine;
Bucura-te, ajutatorul Bisericii acesteia;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 12 :

Dar dumnezeiesc daruieste celor ce serbeaza cu dragoste ziua amintirii tale, Mihail, si celor ce te cheama pe tine la iesirea lor din viata arata-te ajutator si mai ales pazeste-ne pe noi cei ce in biserica ta cantam : Aliluia !

Icosul 12 :

De la tine, o ingere al darului, invatandu-ne a canta in psalmi laude de bucurie dumnezeiestii intrupari, tie cele de multumire cu dor cantam si ca unui bun vestitor, marindu-te, asa-ti graim :

Bucura-te, bucuria celor intristati;
Bucura-te, pazitorul celor asupriti;
Bucura-te, bogatia nefurata a saracilor;
Bucura-te, liman de mantuire al celor ce inoata;
Bucura-te, arma prea puternica a credinciosilor;
Bucura-te, lauda preamarita a preotilor evlaviosi;
Bucura-te, intaritorule al manastirilor;
Bucura-te, ingrijitorule minunat al bisericii acesteia;
Bucura-te, aparatorule al celor ce pe tine te maresc;
Bucura-te, preabunule aducatorule de bucurie al sufletelor;
Bucura-te, binecuvantare dumnezeiasca a credinciosiior;
Bucura-te, buna povatuire, a calugarilor;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 13 :

(acest condac se zice de trei ori)

O, dumnezeiestilor capetenii ale ingerilor, Mihail si Gavriil, care stati aproape de scaunul lui Dumnezeu, laudele acestea ale noastre, ca banul vaduvei primindu-le, de gheena ne izbaviti pe noi, ca impreuna cu voi sa cantam : Aliluia !

Apoi se zice iarasi

Icosul intai

Arhanghele Mihaile, mai-marele cetei ingerilor celor fara de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea cu bucurie laude de acest fel aducem tie:

Bucura-te, faptura a Mintii celei ce a facut lumea;
Bucura-te, revarsarea luminii celei mai inainte de lumina;
Bucura-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucura-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucura-te, Duh infocat si nematerial dupa asemanarea lui Dumnezeu;
Bucura-te, fiinta nemuritoare, laudatoare de Dumnezeu;
Bucura-te, aparatorule de foc al cerului;
Bucura-te, capetenia ostii celei nematerialnice;
Bucura-te, luminatoruie al cetelor celor bine multumitoare;
Bucura-te, arzatorule al duhului celui nemultumitor;
Bucura-te, prin care firea ingerilor s-a intarit;
Bucura-te, prin care satana s-a surpat;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii!

si Condacul intai

Pe capeteniile ingerilor Treimii, pe Mihail si Gavriil, sa-i laudam noi toti, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amandurora si din nevoile cele de multe feluri ne izbavim; unuia graind : bucura-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicand : bucura-te, ingere al darului !

Ingerul pazitor

 

Fiecare dintre noi are pacate, rataciri, greseli, amaraciuni si necazuri - si totusi, toate acestea n-ar trebuie sa existe intre noi, de vreme ce fiecare dintre noi are ingerul sau pazitor. De ce se intampla asa? Bineinteles ca ingerii n-ar ingadui aceasta daca nu am fi vinovati noi insine. Iar de vreme ce ei ingaduie, asta este fie pentru ca singuri nu lasam ajutorul ingeresc sa ajunga la noi, fie pentru ca prin impotriva-lucrarea si impotriva-asezarea noastra sufleteasca nimicim si abatem de la noi toate stradaniile ingerilor de a impreuna-lucra cu noi in bine.

Mai intai de toate, trebuie sa ne amintim ca avem inger pazitor, sa ne intoarcem cu mintea si cu inima catre el si in cursul obisnuit al vietii noastre, iar cu atat mai mult cand avem parte de tulburari. Daca nu avem o astfel de intoarcere, inseamna ca ingerul n-are cum sa ne bage mintile in cap. Atunci cand cineva se duce in mlastina sau in prapastie astupandu-si urechile si inchizandu-si ochii, ce sa-i faci si cum sa-l ajuti? Sa tipi? Are urechile inchise. Sa-i faci vreun semn ca sa-i arati primejdia? Are ochii inchisi. O sa zici: "Sa-l ia de mana si sa-l opreasca ori sa il duca pe calea dreapta". Pai ingerul e gata sa faca asta, cauta mana ta ca sa o ia si sa te indrume - dar ai mana de care sa te ia? Doar nu de mana trupeasca te va lua (macar ca se intampla si asta in cazuri deosebite), ci de mana sufleteasca, pentru ca el este netrupesc - iar mana sufleteasca este puterea lucratoare indreptata spre mantuire si rav-nitoare de mantuire. Cand in sufletul tau se afla aceasta ravna, ingerul Domnului te va lua negresit de ea si te va calauzi - dar daca nu, de unde sa te apuce? Nu are loc prin care sa faca atingere cu tine, pentru ca e] insusi se numara printre duhurile ce sunt trimise doar pentru cei ce vor sa mosteneasca mantuirea (Evr. 1, 14).

Vei zice iarasi: "Atunci sa starneasca in mine dorinta de mantuire". Pai el asta si face, mai intai de toate si cu cea mai mare osardie. La cei ce au aceasta dorinta, el o sprijina si o intareste, iar la cei ce n-o au se straduie in tot chipul sa o starneasca - insa rareori izbuteste, din pricina marii neoranduieli care domneste in sufletul nepasator, intr-un astfel de suflet, totul este in tulburare: si gandurile, si simtamintele, si planurile - totul este o zarva fara de randuiala, ca la iarmaroc.

In masura in care se afla in noi aceasta lipsa a pacii si adunarii launtrice, ea este vrajmasa a lucrarii ingerului asupra noastra. Cum sa insufle ceva ingerul bun, daca omul nu ia aminte la el? Cum sa auda o asemenea insuflare sufletul, daca in el este zarva si tulburare? Tocmai de aceea stradaniile ingerului pazitor raman neroditoare in ceea ce ne priveste.

Asadar, daca vrei sa te folosesti de calauzirea si impreuna-lucrarea ingereasca, potoleste-ti neoranduiala launtrica, aduna-ti inlauntru luarea-aminte si stai langa inima ta.

Ingerul Domnului va baga de seama indata, se va apropia si va incepe sa puna in tine ganduri care inclina catre starnirea dorintei de mantuire. Pleaca-te catre insuflarea aceasta si apuca-te sa ravnesti mantuirea: atunci, ingerul pazitor nu numai ca te va lua de mana, ci chiar te va ridica pe bratele sale, si nu numai ca te va calauzi, ci chiar te va purta pe calea mantuitoare. Nu trebuie decat sa te intorci tot timpul catre el cu mintea si cu inima, sa nu slabesti in ravna ta si sa-ti pazesti luarea-aminte. El te va invata toate: ce, cand si cum sa faci si ce sa nu faci, iar cand va fi nevoie iti va da ca indrumare si semn simtit in afara. Daca nu vedem in privinta noastra o asemenea impreuna-lucrare ingereasca palpabila, suntem singurii vinovati: noi suntem cei care nu ne dam in mainile ingerilor si zadarnicim toata purtarea lor de grija pentru noi. Se bate, se bate cu noi ingerul lui Dumnezeu, si da inapoi; iar vine la asalt, iarasi da inapoi, si tot asa pana ce murim. Iar cand murim, ingerul va infatisa Domnului cartea vietii noastre si va grai: "Am facut totul ca sa ii bag mintile in cap, insa acest suflet n-a luat aminte la nimic". Si in cartea vietii va fi pus inscrisul osandirii noastre, care negresit se va implini la Judecata Cea infricosata.

Ingerul pazitor

 

Fiecare dintre noi are pacate, rataciri, greseli, amaraciuni si necazuri - si totusi, toate acestea n-ar trebuie sa existe intre noi, de vreme ce fiecare dintre noi are ingerul sau pazitor. De ce se intampla asa? Bineinteles ca ingerii n-ar ingadui aceasta daca nu am fi vinovati noi insine. Iar de vreme ce ei ingaduie, asta este fie pentru ca singuri nu lasam ajutorul ingeresc sa ajunga la noi, fie pentru ca prin impotriva-lucrarea si impotriva-asezarea noastra sufleteasca nimicim si abatem de la noi toate stradaniile ingerilor de a impreuna-lucra cu noi in bine.

Mai intai de toate, trebuie sa ne amintim ca avem inger pazitor, sa ne intoarcem cu mintea si cu inima catre el si in cursul obisnuit al vietii noastre, iar cu atat mai mult cand avem parte de tulburari. Daca nu avem o astfel de intoarcere, inseamna ca ingerul n-are cum sa ne bage mintile in cap. Atunci cand cineva se duce in mlastina sau in prapastie astupandu-si urechile si inchizandu-si ochii, ce sa-i faci si cum sa-l ajuti? Sa tipi? Are urechile inchise. Sa-i faci vreun semn ca sa-i arati primejdia? Are ochii inchisi. O sa zici: "Sa-l ia de mana si sa-l opreasca ori sa il duca pe calea dreapta". Pai ingerul e gata sa faca asta, cauta mana ta ca sa o ia si sa te indrume - dar ai mana de care sa te ia? Doar nu de mana trupeasca te va lua (macar ca se intampla si asta in cazuri deosebite), ci de mana sufleteasca, pentru ca el este netrupesc - iar mana sufleteasca este puterea lucratoare indreptata spre mantuire si rav-nitoare de mantuire. Cand in sufletul tau se afla aceasta ravna, ingerul Domnului te va lua negresit de ea si te va calauzi - dar daca nu, de unde sa te apuce? Nu are loc prin care sa faca atingere cu tine, pentru ca e] insusi se numara printre duhurile ce sunt trimise doar pentru cei ce vor sa mosteneasca mantuirea (Evr. 1, 14).

Vei zice iarasi: "Atunci sa starneasca in mine dorinta de mantuire". Pai el asta si face, mai intai de toate si cu cea mai mare osardie. La cei ce au aceasta dorinta, el o sprijina si o intareste, iar la cei ce n-o au se straduie in tot chipul sa o starneasca - insa rareori izbuteste, din pricina marii neoranduieli care domneste in sufletul nepasator, intr-un astfel de suflet, totul este in tulburare: si gandurile, si simtamintele, si planurile - totul este o zarva fara de randuiala, ca la iarmaroc.

In masura in care se afla in noi aceasta lipsa a pacii si adunarii launtrice, ea este vrajmasa a lucrarii ingerului asupra noastra. Cum sa insufle ceva ingerul bun, daca omul nu ia aminte la el? Cum sa auda o asemenea insuflare sufletul, daca in el este zarva si tulburare? Tocmai de aceea stradaniile ingerului pazitor raman neroditoare in ceea ce ne priveste.

Asadar, daca vrei sa te folosesti de calauzirea si impreuna-lucrarea ingereasca, potoleste-ti neoranduiala launtrica, aduna-ti inlauntru luarea-aminte si stai langa inima ta.

Ingerul Domnului va baga de seama indata, se va apropia si va incepe sa puna in tine ganduri care inclina catre starnirea dorintei de mantuire. Pleaca-te catre insuflarea aceasta si apuca-te sa ravnesti mantuirea: atunci, ingerul pazitor nu numai ca te va lua de mana, ci chiar te va ridica pe bratele sale, si nu numai ca te va calauzi, ci chiar te va purta pe calea mantuitoare. Nu trebuie decat sa te intorci tot timpul catre el cu mintea si cu inima, sa nu slabesti in ravna ta si sa-ti pazesti luarea-aminte. El te va invata toate: ce, cand si cum sa faci si ce sa nu faci, iar cand va fi nevoie iti va da ca indrumare si semn simtit in afara. Daca nu vedem in privinta noastra o asemenea impreuna-lucrare ingereasca palpabila, suntem singurii vinovati: noi suntem cei care nu ne dam in mainile ingerilor si zadarnicim toata purtarea lor de grija pentru noi. Se bate, se bate cu noi ingerul lui Dumnezeu, si da inapoi; iar vine la asalt, iarasi da inapoi, si tot asa pana ce murim. Iar cand murim, ingerul va infatisa Domnului cartea vietii noastre si va grai: "Am facut totul ca sa ii bag mintile in cap, insa acest suflet n-a luat aminte la nimic". Si in cartea vietii va fi pus inscrisul osandirii noastre, care negresit se va implini la Judecata Cea infricosata.

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

In fiecare an, pe data de 8 noiembrie, Biserica cinsteste Soborul Sfintilor Mihail si Gavriil si a tuturor Puterilor ceresti celor fara de trupuri. Lumea ingereasca a fost creata de Dumnezeu din nimic, nu din ceva preexistent si nici din fiinta Sa. Referatul biblic despre creatie nu vorbeste in mod precis despre crearea ingerilor. Sfintii Parinti afirma ca la creatie nu se vorbeste explicit despre ingeri din doua motive:  evreii, inclinati spre idolatrie, ar fi cazut usor in ratacirea idolatra a popoarelor vecine si ca in cartea Facerii se urmareste numai infatisarea inceputului lumii vazute.

In ceea ce priveste ierarhia ingereasca, Dionisie Areopagitul vede cetele ingeresti in numar de noua, asezate in cate trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stapanii; Incepatorii, Arhangheli, Ingeri. Biserica si-a dat consimtamantul asupra acestei ierarhii prin introducerea ei in pictura bisericeasca.

Pentru ca ingerii sunt netrupesti, la ei nu se poate vorbi de sex si nici de o transplantare a speciei (Fac 6,2), deci, ei nu se casatoresc, nu se inmultesc (Matei 22,30) si nici nu mor (Luca 20, 35-36). Ingerii isi transmit unii altora propriile lor ganduri si hotarari fara sa rosteasca cuvinte. Insa, pentru indeplinirea slujbei lor, pot lua infatisare omeneasca (II Reg 6,17), pot sa vorbeasca, sa manance, sa apara imbracati si uneori purtand aripi (Fac. 32,25; Luca 24, 4; Matei 28,3; Apoc 14,6).

Lucrarea principala a ingerilor este aceea de a-l intari si sustine pe om in a transfigura lumea.

Sarbatoarea Soborul Sfintilor Mihail si Gavriil

Aceasta sarbatoare a fost la origine o simpla aniversare anuala a sfinti­rii unei biserici a Sfantului Arhanghel Mihail, ridicata la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea apare in cele mai vechi sinaxare ca fiind o sarbatoare numai a Arhanghelului Mihail. Mai tarziu ea a de­venit o sarbatoare comuna a tuturor Sfintilor Ingeri.

In Mi­neiele ortodoxe intalnim alte patru zile liturgice consacrate pomenirii Sfintilor Arhangheli sau unor minuni facute prin pu­terea lor:

- La 6 septembrie, se savarseste pomenirea unei minuni facute de Sf. Arhanghel Mihail, la Chones, in  Colosse din Frigia;

- La 26 martie, a doua zi dupa praznicul Buneivestiri, praznuim Soborul (Adunarea) mai-marelui voievod Gavriil;

- La 13 iulie, praznuim al doilea Sobor al Ar­hanghelului Gavriil, care este la origine ziua sfintirii unei bi­serici vestite a Sfantului Arhanghel Gavriil;

- Serbarea Arhanghelului Gavriil din Adin, in ziua de 11 iunie (fara slujba), cand se comemorea­za aparitia acestui sfant Arhanghel la o chilie din Sf. Munte (Adin), un­de el ar fi invatat pe un calugar sa cante pentru prima oara partea de la inceput a Axionului Sfintei Fecioare : Axion esti, adica : Cuvine-se cu adevarat... ; faptul s-ar fi intamplat prin sec. X, iar serbarea a ramas pana azi limitata la manastirile atonite.

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

Sfantul Arhanghel Mihail

In limba ebraica, numele sau inseamna "Cine este ca Dumnezeu?". El este cel care "striga": "Sa luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Ca cine este ca Dumnezeu?", si asa s-a intocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor ingerilor. Pe seama sa se pune si calauzirea lui Lot si a familiei acestuia la iesirea din Sodoma, precum si protectia speciala a poporului lui Israel. Ii scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, il sprijina in lupta pe Ghedeon, il mustra pe vrajitorul Valaam si il elibereaza din inchisoare pe Sfantul Apostol Petru. Conform Scripturii, toti mortii  vor iesi din morminte la glasul trambitei Sfantului Arhanghel Mihail.

Sfantul Arhanghel Gavriil

In limba ebraica, Gavriil inseamna "barbat-Dumnezeu". Numele sau contine concentrat vestea ca Dumnezeu Se va face barbat, ca va asuma firea omeneasca. Vesteste Sfintilor Parintilor Ioachim si Ana nasterea Maicii Domnului, ii descopera lui Zaharia nasterea Inaintemergatorului. Pastorilor le arata ca li S-a nascut Prunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, il intareste ca sa nu se indoiasca de nimic, calauzeste Sfanta Familie in Egipt si aduce femeilor mironosite vestea Invierii Domnului.

Obiceiuri si traditii de Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

In credinta populara, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat decat Arhanghelul Gavriil. El poarta cheile raiului, vegheaza la capul bolnavilor - daca acestora le este sortit sa moara, sau la picioarele lor - daca le este harazit sa mai traiasca.

In trecut, in societatea traditionala, Arhanghelii erau cinstiti pentru ca "ei sunt pazitorii oamenilor de la nastere si pana la moarte, rugandu-se lui Dumnezeu pentru sanatatea acestora". Arhanghelii, in viziunea populara, asista si la Judecata de Apoi, sunt patroni ai casei, ard pacatele acumulate de patimile omenesti firesti si purifica, prin post, constiintele.

In zonele muntoase, Arhanghelii sunt sarbatoriti si ca patroni ai oilor.  Exista obiceiul ca in dimineata zilei de 8 noiembrie, sa se faca o turta mare din faina de porumb, numita "turta arietilor" (arietii fiind berbecii despartiti de oi). Aceasta turta era aruncata in tarla oilor, odata cu introducerea berbecilor intre oi. Daca turta cadea cu fata in sus era semn de bucurie in randul ciobanilor, considerandu-se ca in primavara toate oile vor avea miei, iar daca turta cadea cu fata in jos, era mare suparare.

La multi ani celor ce poarta numele Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil.