Nimeni nu estre strain de cuvantul “Hristos”, il auzim in biserici, in scoli, pe strada , la televizor. Numele Lui Hristos cred, fara indoiala, ca este cel mai mediatizat nume din intreaga istorie. De ce? Simplu, pentru ca este numele Lui Dumnezeu, pentru ca este numele mantuirii, numele izbavirii: “Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi.” (Fapte 4:12)

Dar, poate ca este si cel mai prost inteles nume. Pentru unii este doar un personaj, pentru unii doar un profet din sutele de profeti si invatatori ai religiei, dar pentru altii…pentru altii El este Numele mantuirii, este Numele in care-si incredinteaza viata si este in acelasi timp scopul ultim si implinirea rostului vietii, pentru altii El este cel ce i-a scos din patimi, din ura, din robie, din ruinare trupeasca si sufleteasca, si le-a dat un nou orizont vietii, o noua perspectiva, si nu o perspectiva vremelnica ci una vesnica

Vedem zilnic in jurul nostru “roadele” necredintei, “roadele” privarii de acest Nume Sfant, violenta, consum de droguri, copii fugiti de acasa, familii destramate, ura, invidie, lacomie, hotie, crima, prostitutie, si lista poate continua. De ce se intampla asa? tocmai pt ca oamenii nu se incred in acest Nume care aduce mantuire, in acest Hristos care este rezolvarea tuturor acestor probleme, oamenii l-au alungat, dupa cum spunea Sfantul Apostol Pavel. Oamenii “au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor.” (Romani 1:23)

Stoparea pacatului, schimbarea vietii, curatenia vietii, frumusetea si bucuria vietii vin exclusiv prin Hristos, prin Numele cel Sfant a Lui, orice alta varianta este sortita esecului.  Pentru tine frate drag, ce inseamna numele Lui Hristos? este Hristos al tau? esti tu a Lui?

Sa urmam cuvintele Sfantului Apostol Pavel care ne spune: “M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni 2:20)

Poetul crestin ortodox Traian Dorz, a sintetizat intr-o minunata poezie, maretia Numelui cel Sfant a Lui Dumnezeu. Ma rog Domnului sa fiti mangaiati cu aceste versuri si intariti in a incepe si a continua viata rastignind pacatele si respirand impreuna cu Hristos. Amin!

Al Tau Nume nu-i Mesia
Nici Iisus
Nici Domn Ceresc
Al Tau Nume nu-i nici unul
Dintre cate se rostesc
Sau se pot rosti oricare
Ar fi-n graiul omenesc
Tu, sau noi Ti-am dat un Nume
Sa putem cumva vorbi
Despre Tine, Care, altfel
N-am stiut a Te numi
Dar adevaratu-ti Nume
E-ntr-un fel in care nu-s
Poate nici in Cer cuvinte
Ca sa poata asa fi spus
Noi cu graiul, cu condeiul
Sau cu tot ce-am mai avea
Niciodata-al Tau Sfant Nume
A-L Cuprinde n-am putea
Numai inima in clipe
De extaz, de har,de rai
Banuieste frumusetea
Numelui pe care-L ai
Slava-Acestui Nume Tainic
Minunat si Sfant si-Inalt
Care-o sa-L cantam cum este
Doar cu graiul celalalt!

Doamne am facut o lunga calatorie care trebuia facuta acum mult timp. Am trecut prin lumi intortocheate si dureroase, era un labirint totul. Acolo eram de mult, dar nu reuseam sa ies, m-am impiedicat de multe ori, m-au inconjurat monstrii (durerile) din toate partile, m-au inecat in propriile mele simtiri, Doamne ce m-am incurcat!

Da! eram in drumul meu foarte bantuit de Durere si Frica. Amandoua imi sopteau: de aici nu vei iesi! Dar catre Tine am strigat, dar ce ecou aveau cuvintele mele? Caci le auzeam ca pe niste dureri venind inapoi care ma inlantuiau in propriul meu giulgiu, care fusesese de fapt mecanismul meu de a-i spune lui Hristos: pot si fara tine., dar m-a strans atat de tare acel giulgiu incat smerindu-ma catre Tine am strigat si m-ai auzit mai repede ca niciodata! Ai venit usor, dar nu m-ai desfasurat de acel giulgiu. Erau multe pete negre pe dansul care trebuiau curatate. Acele pete ma departau de Tine. Dar ai venit vazandu-ma tare inlantuit si m-ai desfacut la incheieturi si atunci am strigat: Libertate! Dar nu a fost asa, mai erau pete multe! Unele de care nici nu stiam, unele la care nu ma gandeam.

Ai fost acolo permanent cu mine, dar durerile netraite alaturi de Tine, au creat in jurul meu un labirint MARE, caruia i-am dat numele de Labirintul intunericului. Dar ai venit Tu, Lumina lumii, si m-ai dus din durere mica ce simteam. in durere si mai tare? Cum Tu Cel ce dai bucurie, mie mi-ai adus mai multa durere? Nu erai Tu Hristoase care imi daruiai mai multa durere, erau durerile traite fara Tine! Erau dureri mari ca niste monstrii, dar am intalnit si multa mangaiere.

Dupa fiecare durere primeam mangaiere mare! Cine poate sa inteleaga aceasta? Era ceva deosebit! Dupa ce traiam spaima, durere si manie, eu nevrednicul primeam mangaiere! Multa mangaiere! Au fost atatea dureri, inca mai sunt! Dar nu mai au putere asupra mea! Caci Tu mi-ai daruit putere sa le depasesc! Ce ma faceam Eu fara tine, in dureroasa mea lunga calatorie catre centrul inimii mele, unde iadul era mai mare, acolo Te-am simtit mai tare ca niciodata! Mi-ai dat tarie sa pot continua, in labirintul inimii mele…

Multumesc Doamne, caci labirintul s-a transformat in bucurie nepieritoare….!

Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”. (Din Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur)

Un singur Domn, o singura Biserica si o singura credinta. Domnul este Iisus Hristos, Biserica este trupul Sau, iar singura credinta mantuitoare este cea in Dumnezeul cei întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Pentru multi ortodocsi este totul atat de limpede, si totusi este atat de complicat daca ne uitam in jur la multitudinea de biserici si bisericute care traiesc in afara Ortodoxiei. Ba mai mult, crestinii care traiesc in afara Ortodoxiei sunt chiar mai numerosi decat cei care traiesc inauntrul ei. De ce oare? Nu sunt eu in masura sa dau o explicatie la ceva atat de complex si cunoscut cu adevarat doar de Dumnezeu, ci as dori doar sa astern cateva ganduri, ca de la un “Toma -necredinciosul” care mai intai a pus degetul in rana si abia apoi a crezut. Ferice insa de cei care nu au vazut si au crezut.

Daca mai exista insa si alti “Toma -necredinciosul” ca mine, poate lor sa li se para ceva util din ceea ce am a scrie. De ce ar alege cineva Ortodoxia si nu altceva din multitudinea de “oferte” care exista, crestine si necrestine? Raspunsul este atat de simplu si evident pentru un ortodox care traieste cu adevarat Ortodoxia, si atat de neevident pentru oricine altcineva. De aceea prima parte a titlului acestui articol, “Ortodoxia, credinta cea adevarata” se adreseaza celor care traiesc Ortodoxia, pe cand cea de a doua, adica semnul intrebarii si punctele de suspensie se adreseaza celor care inca mai au indoieli in ceea ce priveste Ortodoxia, sau care nu cred deloc in ea.

Eu am fost o “cautatoare”, adica ajungand de la ateism la crestinism printr-un mic miracol de la Dumnezeu si printr-o actiune pur mentala din partea mea, m-am nascut crestina avand pe buze intrebarea: si totusi, care este biserica si credinta cea adevarata dintre toate cate exista? De unde stiu eu care este cea buna? Asa ca m-am rugat lui Dumnezeu sa imi descopere care este credinta cea adevarata. Si Slava lui Dumnezeu si Maicii Sale ca rugaciunile au fost ascultate si indeplinite! Raspunsul l-am primit dupa aproape 16 ani de cautari, ani in care am crezut tot felul de lucruri si am fost prin tot felul de locuri.

Raspunsul primit este Ortodoxia, insa este foarte greu si peste puterea omeneasca a explica cuiva care nu crede in Ortodoxie de ce anume Ortodoxia este raspunsul. Daca ar fi usor, toti crestinii dintre cei cu bune intentii ar fi ortodocsi! Si am inteles de ce este atat de greu de explicat. In biserica Ortodoxa ceea ce convinge cu adevarat nu este atat cuvantul si predica, acestea se gasesc din abundenta cam pe la toti, ci ceea ce convinge este Harul lui Dumnezeu care se afla in Biserica.

Cuvantul si practicarea anumitor “reguli” este doar o treapta pregatitoare, treapta care pregateste inima, mintea si trupul pentru primirea Harului lui Dumnezeu. Doar in acel moment, in momentul trairii in Har a ortodoxiei, devine evident pentru traitor ca Ortodoxia este credinta cea adevarata, si doar cei foarte plini de Har reusesc sa ii convinga si pe altii, prin Harul care se rasfrange in jurul lor, ca Ortodoxia este intr-adevar credinta cea mantuitoare..

Insa lucrul acesta nu este la indemana oricui, de aceea gasesc total nefolositoare discutiile in contradictoriu pe aceste teme cu cei de alte credinte, nu ii ajuta cu nimic, ci ceea ce ii ajuta cu adevarat este rugaciunea facuta de ortodocsi pentru ei, si aici vorbesc din proprie experienta. Harul coboara in inima omului prin rugaciune si nu prin galceava de vorbe. Chiar mai mult, vorbele lungi in contradictoriu, in care fiecare isi tine partea, alunga harul din inima omului, chiar daca are dreptate, de aceea este bine sa fie evitate dupa cum sfatuieste Sfantul Apostol Pavel, adica ii explici omului de cateva ori iar daca vezi ca nu intelege, atunci te lasi pagubas si il rogi pe Dumnezeu sa il ajute cu Harul Sau in ceea ce tu nu poti convinge doar prin “simple” vorbe.

Rugaciunea facuta din dragoste pentru aproapele, cheama asupra lui, Harul lui Dumnezeu, iar Harul face mult mai multe in inima aceluia decat fac o mie de vorbe si “teologii”. Ceea ce trebuie noi sa ne straduim cel mai mult este sa primim Harul lui Dumnezeu si apoi sa incercam sa il pastram, sa nu mai facem nimic din ceea ce ar putea sa il alunge. Adica sa facem ceea ce ne invata Biserica ca este bine sa facem, incepand de la participarea la Sfintele Taine, si pana la toate faptele cele bune, mai ales postul, rugaciunea si milostenia, toate dupa puterea noastra si cu nadejde multa la Domnul si la rugaciunile Maicii Sale si a tuturor Sfintilor, toti impreuna formand adevarata Biserica a lui Hristos, vazuta si nevazuta, si pururi biruitoare.

In picioarele goale, pe patul durerii, un mic inger plangea. Avea in mana o mica bucata de tort…ochii tristi, privirea joasa. „De ce plangi?”, am intrebat mirata. „Eu de ziua mea nu am primit nici macar o bucata de tort! Sunt ca un copil”. Am zambit fara sa spun nimic, l-am imbratisat pe ingeras si lacrimile usor se uscau pe obrazul moale. Ma simteam neputincioasa, faceam cunostinta cu durerea, cu sora ei suferinta, cu verisoara tristete, cu matusa deznadejde, toate adunate parca intr-un mic trup subire ca de inger.

Daca as fi avut posibilitatea sa le vad sau sa le simt ca pe ceva material le-as fi spus frumos „ Dumnezeu are o intalnire cu dumneavoastra patru pentru ca ar vrea sa va comunice ceva important” si in felul asta din micul suflet ar fi disparut. Dar stand sa ma gandesc mai in profunzime, acestea au rolul lor. Pe mine nu ma mai induiosa, pe ea nu o mai curatau si o smereau, de altfel nu-l mai cauta neincetat pe Dumnezeu. Si totusi zambea in momentele grele, cand stii ca doar speranta mai exista si singurele persoane care iti sunt alaturi este mama si Dumnezeu.

Crucea ei este grea, si se spune ca Dumnezeu ne da atat cat putem duce. Doar ca…crucea ei devine si crucea noastra a tuturor, si un om merita sa fie fericit si sa se simta iubit chiar si o singura clipa. De ce asa? Pentru ca asa este. Cancerul te stinge usor, iti ramane sufletul si iubirea Lui Dumnezeu. Tu suferi, Hristos sufera alaturi de tine.

„Dumnezeu , te iubeste draga mea”…deja ochii erau mari, zambetul optimist…parca ii pusesem apa la radacina si simtise o inviorare. Rolul de a schimba lumea nu este al nostru, deja Cineva a fost randuit pentru asta, dar macar sa pot face ceva bun aici. Poate ma voi intreba la sfarsit, dar eu ce am facut? Si nu numai atat, as vrea sa pot darui si mai mult ca toti ingerasii sa zambeasca si sa simta ca Domnul prin noi ii iubeste si pe ei.

Fiecare om e special, are un suflet pretios, este unic, nu este una si aceasi cu pacatul. As vrea sa pot cauta mai adanc in sufletul lor, sa am rabdarea necesara sa inteleg neputintele. As vrea sa spun la toata lumea fara rusine ca Dumnezeu este iubire si ca este aici in orice moment si pana la sfarsit. Frica nu e de la El, incertitudinea, nesiguranta, confuzia, tulburarea, nu este de la Domnul. Ingerasul avea pe Domnul langa el, prin suferinta lui Domnul era acolo, si eu am simtit ca cineva era cu noi.

„Ingerasul va avea din nou aripi sa zboare”, a soptit Domnul….

Iti multumesc ca esti aici!

Acum vreo câţiva ani, când vedeam la televizor că se vorbeşte de GPS (Global Positioning System – Sistem de poziţionare globală) mi se parea ceva inaccesibil, un gadget super-tehnologizat, pe care şi-l pot permite doar cei bogaţi. Astăzi îl văd peste tot, mulţi şoferi se folosesc de GPS în maşină; nu mai e un moft sau o fiţă, ci uneori e o necesitate. GPS-ul este conectat la cel puţin trei sateliţi din spaţiu, cu ajutorul cărora stabileşte cu exactitate poziţionarea la sol. Aparatul GPS  are instalat un soft cu hărţi rutiere şi comunicând cu satelţii, arată pe display poziţia pe hartă, cu o marjă de 10-15 m.

GPS-ul îţi calculează în câteva secunde drumul cel mai scurt către o destinaţie,  drumul cel mai economic, sau drumul cel mai rapid. El te poate informa care drumuri sunt aglomerate, care rute trebuiesc ocolite, care drumuri sunt închise, ce hoteluri sau restaurante ai în zona în care te afli, ce puncte turistice pot fi vizitate, câţi litri de benzină vor fi consumaţi, cât va costa drumul, etc.

GPS-ul e un gadget foarte user-friendly (uşor de folosit) care te înştiinţează mereu printr-o voce asupra drumului pe care trebuie să-l urmezi ca să ajungi la destinaţie. Înainte de orice intersecţie vocea gps-ului te anunţă că trebuie să virezi stânga sau dreapta, că urmează un sens giratoriu, că mai ai 500 de metri pâna la destinaţie (de exemplu), iar dacă greşeşti cumva traseul pe care ţi l-a indicat, în câteva secunde reconfigurează ruta şi-ţi indică alt traseu, ca să poţi ajunge acolo unde l-ai setat. Poţi greşi traseul de 50 de ori, el de 50 de ori va reconfigura ruta şi îţi va arăta drumul cel bun. GPS-ul nu se supără când greşeşti, ci el e mereu acolo să te ghideze prin locuri care-ţi sunt străine.

GPS-ul “ştie” mai bine ca mine ruta care trebuie urmată până la destinaţie, pentru că are mai multe informaţii, şi pentru că sateliţii îl ajută “să vadă” de sus cum va fi porţiunea de drum pe care eu o voi parcurge.

Aşa e şi în relaţia noastră cu Dumnezeu. Domnul ştie mai bine ce obstacole vor urma în viaţa noastră şi care va fi drumul pe care vrem să-l parcurgem. De aceea e bine să facem mereu voia Lui, căci El are mereu mai multe informaţii decât noi, ştie dinainte ce fel va fi drumul şi cum trebuie abordat. De multe ori facem voia noastră, pentru că voia lui Dumnezeu ni se pare ciudată, nerealistă sau greu de înfăptuit. Dar noi nu ştim ce ştie Dumnezeu, noi nu ştim ce ne rezervă drumul, şi din care cauză la o anumită “intersecţie” a vieţii, Dumnezeu ne îndeamnă să alegem altă rută decât cea pe care o credem noi bună.

Calea pentru noi toţi este mântuirea, calea pentru noi este Hristos: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Orice facem şi oricine suntem, finalitatea drumului vieţii este să ajungem toţi în Împărăţia cerurilor şi să ne bucurăm. Avem libertatea să alegem “traseul” pe care-l urmăm în fiecare secundă, dar destinaţia este pentru toţi aceeaşi.

De multe ori alegem ruta greşită, dar Dumnezeu reconfigurează traseul vieţii şi ne arată alt drum prin care putem ajunge acolo unde vroiam înainte de a greşi. Chiar dacă greşim o dată, de două ori, de 100 de ori, de mii şi mii de ori… Dumnezeu va reconfigura mereu traseul şi ne va arăta iar calea către împărăţia cerurilor.

Dumnezeu e sistemul nostru de poziţionare în lume, care ne ajută mereu să luăm deciziile cele mai bune pe drumul vieţii, care ne avertizează mereu când deviem de la traseul stabilit, ce trebuie să făcem, pe ce căi s-o apucăm şi cum va fi drumul pe care-l vom urma.

Aşa cum ne încredem în gps să ne arate ruta cea mai bună, cel puţin aşa ar trebuie să ne încredem şi în Dumnezeu care ne avertizează, ca şi gps-ul printr-o voce, prin vocea conştiinţei, în fiecare secundă a vieţii.

Şi să nu uităm un lucru, Dumnezeu are mereu mult mai multe informaţii ca noi despre situaţia în care ne aflăm, şi prin urmare poate lua întotdeauna decizia mai bună, pentru că nu-i lipseşte nici o piesă de puzzle-ul care descrie situaţia. Şi spre deosebire de El, nouă ne lipsesc foarte multe.

Lasaţi-L pe Domnul să fie satelitul nostru permanent, căci cu ajutorul Lui vom şti mereu unde suntem pe drumul mântuirii, şi cât mai avem de parcurs.

Draga mea prietena,

Imi este dor de tine si ma gandesc adesea la tine, la toate clipele petrecute impreuna, cand filosofam despre viata si mancam ciocolata pana dimineata. Iata-ne acum mari cu o traista mare de vise, sperante, dorinte…copii nu mai suntem pentru lume dar pentru noi vom ramane mereu copii cu sufletul cald si colorat.

In primul rand iti multumesc ca existi si ca faci parte din viata mea, esti un chip frumos lucrat de Dumnezeu si ai calitati deosebite. Te am ca prietena si ce poate fi mai minunat decat sa-I multumesc Lui Dumnezeu ca prin tine, eu devin mai buna, mai inteleapta, mai deschisa! Atunci cand timpul mi-l petrec cu tine, simt ca sufletu-mi danseaza si totul in jurul meu este plin de culoare si bunatate.

Pentru ca tin mult la tine si imi doresc cu ajutorul Maicii Domnului, sa devii o floare in gradina Sa, sa te bucuri de parfumul tau in toate zilele as vrea sa-ti scriu aici ceva ce nu vreau sa uiti. Noi oamenii suntem ca niste actori pe o scena…fiecare cu rolul lui, cu imbracaminte lui, cu starile sale interioare…

Din acest motiv, imagineaza-ti draga mea, ca fiecare om pe care-l intalnesti aici te va invata ceva, fie bine, fie rau. Asa ingaduie Dumnezeu ca printr-o suferinta sa ne intoarcem la El, sa-l cautam, sa dobandim iubirea sau sa ne curatam de anumite neputinte, cunoscandu-ne astfel pe noi mult mai bine. Daca Dumnezeu iti trimite bucurie, multumeste din inima, bucurate si  tu de ea, pentru ca Dumnezeu te iubeste si iti vrea fericirea vesnica. In drumul tau cu siguranta ca vei intalni piedici si ispite, vei fi surprinsa de lume, vei intalni singuratatea, deznadejdea, supararea…dar nu te speria, nu esti singura! Chiar nu stiai? Este un rol…joaca-l! si ca un mic secret : ai un inger pazitor minunat, ca sa mai completez putin, Sfintii Lui Dumnezeu, apoi Mama noastra,a tuturor, Maicuta Domnului. Poate ca nu simti, dar ei sunt cu tine, vorbeste cu ei prin rugaciune!

As vrea sa-ti scriu aici si despre baietii pe care-i vei intalni. Iubirea…toti tanjim dupa iubire, dar ce e iubirea? Iubirea este o taina! Daca te uiti la un fruct, la o floare, la un zambet de copil, aia e declaratia de dragoste pe care Dumnezeu ne-o face in fiecare zi. Zambeste si tu, nu e o minune? Baietii vin si trec, pana il vei intalni pe cel care este pentru tine. La fel este si pentru ei, ne cunosc, ne plac, daca nu avem puncte comune, au si plecat! Tu trebuie in primul rand sa ai grija de tine, de trupul si sufletul tau. Nu te compara niciodata cu alta fata, nu imita lumea si cuplurile de la televizor, accepta-i asa cum sunt, nu uita ca fiecare are rolul sau. Important este sa-ti pastrezi linistea, credinta si iubirea.

Relatia ta cu Dumenzeu este ceea ce conteaza, daca te vei lasa in mainile Sale, atunci cand esti confuza, cand nu stii ce vrei, Bunul te va ajuta. Daruieste-I Domnului, partea ta constienta, ca El sa patrunda astfel si in subconstientul tau, sa te cunosti astfel pe tine. Asta trebuie sa inveti, sa te cunosti pe tine insusti, sa daruiesti iubire, sa fii politicoasa si decenta. Nu te darui primului venit, ci astepta sa-l cunosti, sa vezi cum gandeste, ce calitati si defecte are, cum se comporta cu ceilalti oameni…si mai ales cerceteaza-l daca el are credinta in Dumnezeu. Poate acum pentru tine nu conteaza, dar mai tarziu va conta foarte mult! Fi atenta la comportamentul cu ceilalti oameni, ca sa stii cum vei fii si tu tratata, pentru ca la unele persone iubirea este trecatoare, ei traiesc in lume, iar tu nu meriti sa suferi, trebuie sa ai grija! Sexul nu trebuie confundat cu dragostea.

Un baiat care te respecta, care nu te intreaba daca esti domnisoara, sau nu, care nu te preseaza sau iti spune nu stii ce pierzi, inseamna ca sigur are o conduita si intentii mai bune. Daca-l vezi ca viata sa se focalizeaza in jurul sexului, al banului, al lumii…atunci nu este pentru tine. Cauta la inima lui, vezi ce simte, cum gandeste, gandeste-te daca merita cu adevarat sa ai o relatie cu el, daca te face sa te simti frumoasa si cel mai important, sa te simti TU, fara sa fii constransa!

Draga mea prietena, sexul inaintea casatoriei nu se merita si nu duce la nimic bun. Fara binecuvantarea Lui Dumnezeu prin casatorie, nu te vei putea bucura prea mult de el. Acum, Dumnezeu are judecatile Sale, tu doar lasate in voia Lui si sunt sigura ca te indruma pe drumul cel bun. Trupul tau este templu al Duhului Sfant, iubeste-l, nu-l vatama prin patimi. Astepta si bucura-te acum de tot ce ai…prin rugaciunea vei avea mereu mintea limpede si vei fi aproape de Dumnezeu.

As vrea sa inchei spunandu-ti, ca si iertarea este o taina, daca vei suferii, este pentru ca asa trebuia sa se intample, dar tu trebuie sa ierti, sa inveti din experinta ta, Domnul iti va da vindecare si de atunci vei stii ce sa faci. Iarta draga mea, pe toti cei care iti vor gresi, au rolul lor…Iarta-te si pe tine, accepta-te asa cum esti si ai grija de tine! Daca te vei casatorii sa fie din dragoste pentru ca asa i-ai cerut Lui Dumnezeu!

Astept vesti bune de la tine, si iti mai scriu cat de curand!

Cu multa dragoste, a ta prietena.

Multe lucruri vrem să le aflăm şi să le înţelegem, dar mai ales vremea când va veni sfârşitul lumii. Apostolul Pavel, pentru a potoli această nepotrivită preocupare a noastră, scrie într-o epistolă de-a lui: „Iar despre ani şi despre vremi, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem noi, căci voi înşivă ştiţi bine că precum un fur noaptea, aşa vine ziua Domnului” (I Tesaloniceni 5, 1-2).

Adică ce vom câştiga dacă ştim când va fi a doua venire a Domnului? Spuneţi-mi. Să ne închipuim că va veni după douăzeci de ani, sau după treizeci, sau după o sută. Ce însemnătate poate avea asta pentru noi? Nu cumva pentru fiecare dintre noi sfârşitul nu vine odată cu moartea lui? Aşadar de ce-ţi faci dureri de cap şi te chinui să afli despre sfârşitul lumii? Din păcate, însă, aşa cum se întâmplă şi în multe alte împrejurări, când suntem nepăsători faţă de lucrurile care ne privesc direct şi ne îndeletnicim cu treburile altora, nesocotind problemele noastre şi îngrijindu-ne de cele străine, la fel şi în cazul acesta; în loc ca fiecare să se intereseze de sfârşitul lui, vrem să aflăm în de-amănunt cum şi când va veni sfârşitul obştesc al tuturor?

Dacă vreţi să aflaţi de ce este necunoscut fiecăruia dintre noi sfârşitul vieţii sale şi de ce moartea vine pe neaşteptate, ca un fur noaptea, vă voi spune, considerând că e drept să se întâmple aşa. Aşadar dacă fiecare dintre noi şi-ar cunoaşte clipa morţii, nimeni nu s-ar îngriji să săvârşească fapte virtuoase cât trăieşte, ci cunoscând care va fi ultima zi din viaţa sa, după ce mai întâi va face nenumărate rele, s-ar pocăi cu puţin înainte de a închide ochii şi ar pleca spre viaţa de dincolo izbăvit de păcatele lui. Dacă acum, când frica şi necunoaşterea ceasului morţii ne cutremură sufletele, după ce ne petrecem întreaga viaţă în păcat, cei mai mulţi dintre noi abia în ultimele clipe ne hotărâm să ne pocăim, desigur dacă mai apucăm, care dintre noi s-ar mai îngriji de lucrarea virtuţii, dacă am şti cu precizie când vom muri? N-am şovăi să săvârşim tot felul de lucruri până în ziua aceea. Ne-am răzbuna pe duşmani, am ucide pe cine vrem, ne-am satisface patimile sălbatice ale sufletului pe spinarea semenilor noştri, şi după aceea, înainte de a muri… ne-am pocăi!

În afară de asta, nici fapte de jertfire de sine adevărate n-ar exista, nici oamenii cu suflet viteaz n-ar avea vreun merit, deoarece, când ar înfrunta cu curaj şi neînfricare diferitele primejdii, şi-ar îndreptăţi curajul prin încredinţarea că nu le-a sosit ceasul morţii. Încă şi cei mai laşi s-ar arunca fără şovăială în foc, ştiind că nu sunt în primejdie de a păţi ceva rău. Căci cel care ştie că-şi poate pierde viaţa într-o primejdie şi cu toate acestea nu şovăie să se expună acestei primejdii, îşi dovedeşte fără putinţă de îndoială vitejia şi jertfirea de sine.

Cel ce are cu adevărat cugetul înţelept şi este călăuzit de nădejdea bunătăţilor viitoare, nici moartea  n-o consideră moarte. Adică dreptul, care umblă pe calea lui Dumnezeu şi în fiecare zi aşteaptă să intre în împărăţia Lui, nu se tulbură, nu se cutremură, nu se necăjeşte atunci când se află faţă în faţă cu moartea, adică, de pildă, când îi moare vreo rudă sau vreun prieten. Căci ştie că moartea, pentru cei care au trăit în virtute pe pământ, nu este decât trecerea într-o viaţă mai bună, călătorie într-un ţinut mai frumos, cale ce duce la încununare.

De aceea în faţa cetăţilor şi a satelor sunt cimitire şi morminte, pentru a ne aduce mereu aminte că omul este muritor. Astfel, când intrăm într-o cetate mare şi bogată sau într-un sat frumos şi pitoresc, înainte de a vedea frumuseţile şi priveliştile lor, vedem sfârşitul şi finalul oricărei frumuseţi, oricărei bogăţii, oricărei slave.

Slava Tie Doamne, Slava Tie!

Plecandu-mi mandria si inaltandu-mi mintea catre Tine tind sa cred ca m-ai iertat, Tu Doamne. Ori, daca gresesc, Tu  Domnul meu nu m-ai fi invrednicit sa fiu straja Intr-al Romaniei pamant. Dar iar Ti-ai varsat marea dragoste asupra nimicniciei mele.Vroiai dintr-un fir de nispip sa ma faci o floare si mai apoi dintr-o floare o lumina si dintr-o lumina un inger.

Si mai apoi, ca sa pot avea simtire, Ti-ai varsat o lacrima asupra-mi care sa-mi dea viata, Te-ai pogorat la iad sa pot ca eu sa rasar si sa cresc. Mai prea iubit, Doamne. Mi-ai lasat si timpul sa vegheze asupra-mi, mi-ai lasat si soarele sa ma-ncalzeasca, mi-ai dat si ploaia care sa ma faca sa plang, sa-mi amintesc de lacrima Ta. Ai vrut sa ma iubesti, si eu dar nu Te-am lasat. Imi cereai iubirea si nu Ti-am dat-o, ci Te-am indepartat si atunci nu am stiut de ce striga inima…Dupa Tine plange, si sufletul geme, Tu dragoste far de pret, Tu lumina nestinsa, Tu viata.

Dar pana cand ?! De ce ma iubesti pe mine impietritul ?! Tu stii ca sunt intuneric, inima mi-e bolnava, mintea mi-e murdara, sufletule  in drum de sticaciune, sunt prea departe de Tine si totusi tanjesc dupa Domnul. Indraznesc sa ma gandesc la Domnul. Iarta-ma Doamne, ajuta robul. Cand am cazut m-ai ridicat, cand m-am inaltat m-ai coborat. O, dulce smerenie, fiica a Cerului, dorita esti de mine pacatosul. Sau Sfanta  pocainta ce deschizi poarta Raiului, deschide-mi si mie sufletul si stapaneste-ma.

O ,dulci daruri… de nemasurat sunteti. O, dulce Iisuse bucurie doar esti. La ce-mi foloseste viata, daca nu te am pe Tine?…toate trec si doar Tu ramai ,vesnic viu , Doar Tu ….Doamne …

Cu siguranta veti raspunde ca Omul cel mai frumos e Dumnezeu. Cu adevarat asa este! Dar am pregatit o povestioara in cele ce urmeaza care arata care este omul cel mai frumos. Intr-un sat de munte traia o data un om caruia ii placeau foarte mult discutiile cu oamenii, dar nimeni nu dorea sa discute cu dansul, caci era urat. Din cale de afara de urat. Fizicul ii era plin de bube. Cine dorea sa fie ca el? Nimeni? Dar de ce nu vorbea nimeni cu el?

Nu vorbea nimeni cu el pentru ca el arata urat.Isi ducea crucea impacat, dar si foarte necajit. Singura lui mangaiere era ca avea o baraca unde putea sa doarma. La un moment dat tanarul bubos ii zice lui Dumnezeu: Doamne fa-ma frumos la chip, asa de frumos incat ceilalti sa se minuneze! Dumnezeu vazand suferinta lui, l-a vindecat imediat cum a auzit acest suspin adanc al tanarului. Si l-a facut Dumnezeu asa de frumos, incat toti localnicii intrau in discutii cu el, toti il intrebau ce s-a intamplat? Cum s-a vindecat? Si acela raspundea: Dumnezeu insusi m-a vindecat.

Unii credeau, altii il faceau nebun, altii atat de minunati il mituiau sa le descopere elixirul care l-a baut ca sa se infrumuseteze. Insa el toate le punea pe seama lui Dumnezeu. I s-a indeplinit dorinta cea mare! Dar tot era sarac, caci nu avea nicio ruda, si nici unde sa stea. La un moment dat intalneste o fata foarte frumoasa cu care se casatoreste, dar erau tristi caci nu puteau avea copii. Dupa un an fata l-a parasit si a ajuns din nou necajit, dar carciumarul il cheama la dansul si ii zice: Ai tu grija de carciuma mea, caci eu mor in cateva zile. Zis si facut. Anii treceau si baiatul devenea din ce in ce mai bogat! Si chipul cel frumos ii pierea usor transformandu-se intr-un chip isovit de pacate. Apropiindu-se prin zona un tanar care avea bube multe poreclit Bubosu s-a oprit la noul carciumar zicandu-i: Nu am pe nimeni, nu am unde sa ma duc, daca doresti sa ma gazduiesti la tine, te rog….

Tanarul care stia cum e sa fii bubos i s-a facut sila de acela, dar nu l-a alungat, ci l-a pus paznic la porci si sa doarma in cotet cu porcii… Bubosul a fost multumit si a dat Slava lui Dumnezeu! Dar ce facea noul carciumar, fost “bolnav” de uratenie? Incepuse sa bea, si de cate ori se enerva rabufnea batand pe Bubosul si de cate ori il batea Bubosul zicea: Slava lui Dumnezeu!

Daca eu as fi mai bun si acesta ar fi mai bun! Tanarul carciumar se minuna cand il auzea si inceta sa il mai bata…dar cand se imbata isi relua vechiul obicei satanicesc. Bubosul ziua si noaptea slavea pe Domnul si intr-o zi tanarul carciumar a avut un vis: Se facea ca este pe o pajiste unde nu era nimeni, era absolut pustiu. Deodata a vazut cum Bubosul se ridica catre cer si fiecare lacrima varsata il lumina mai tare si l-a auzit zicand: Slava lui Dumnezeu! Domnul sa ierte sufletul tanarului acestuia care a uitat ca a fost bubos! Eu il iert Doamne pentru numeroasele lui batai, iarta-l si Tu milostive Doamne! Si zicand acestea Bubosul a inceput sa straluceasca asemenea unui sfant.

Tanarul care se afla pe pajiste privea cu multa mahnire la acea priveliste. Dar mahnirea lui s-a transformat in spaima cand a vazut ca este inconjurat de murdarie, tot trupul ii era plin de negru….Trezindu-se a fugit catre Bubosul in cotetul cu porci, dar nu a gasit acolo decat o foaie pe care era scris: Cu adevarat nu frumusetea trupului este cea care te ridica inaintea lui Dumnezeu, ci curatenia sufletului tau…

Cu cativa ani de zile in urma am inceput studiul la facultate. Cand am inceput primele ore de curs, eram uimita de aparatura moderna din jur, pe care nici nu stiam s-o accesez. M-am uitat cu emotie sa vad ce fac colegii si am vazut ordinea in care trebuiesc apasate butoanele. Vorbesc de calculator. Pe atunci nu stiam sa pornesc un calculator, nicidecum sa intru in lumea virtuala. Azi, la peste un deceniu de la acea zi, eu sunt dependenta de internet.

Mi-e atat de greu sa scriu acum asta, insa trebuie sa scriu ceea ce as fi vrut sa citesc de la altii. Stiu ceea ce as fi putut realiza in acest timp pierdut, insa nu am curajul sa-mi imaginez si nici sa scriu. Am trait in imaginatie ani de zile. Dumnezeu m-a inzestrat cu multe daruri, pe care eu nu le-am folosit decat in mica parte. Ma uit in urma si vad ani de zile pierduti in fata unui ecran. Zile intregi incepute cu rugaciunea de dimineata si apoi repede ma grabeam sa-mi beau cafeaua in fata ecranului in timp ce-mi citeam mesajele de la prieteni, stirile din ortodoxie.

Da, sunt o crestina ortodoxa. Cu cat m-am bucurat de ce mi-a daruit Dumnezeu, cu atat mai mult am distrus in sufletul meu. In fiecare zi incercam sa ma mint ca nu am sa stau mult in fata ecranului, dar tot cadeam. M-am ferit de familie, m-am ferit la servici si cred ca am inceput sa ma mint pe mine ca doar lucrez. Am jurnale si liste cu planuri marete, incepute si neterminate. Proiecte lasate in parasire sau chiar neincepute. Oameni, cunostinte, prieteni cu care nu am mai luat legatura, cu care nu am mai vorbit, de care nu mai stiu nimic de ani de zile, chiar daca ei ma mai cauta. Ii evit. Nu mai am multe lucruri de lauda despre mine. Ce sa le spun, ce discutii sa mai intretin?

Scriu aceste lucruri si ma gandesc: cine sunt eu? Cum de pot sa ma autodistrug? Cred in Dumnezeu, cred cu toata puterea si nu inteleg de unde imi este starea asta de autodistrugere. Dragii mei, cei care cititi astea si inca sunteti la o varsta mai frageda, stati departe de internet. Chiar daca se spune ca se fac prietenii pe internet, eu va spun ca ele va trag din lumea reala. Daca nu gasim prietenii adevarate in real, le gasim in virtual? Adica toti oamenii curati frumosi adevarati, stau in fata calculatorului? Eu va spun contrariul. Eu nu mai vad in mine un om frumos, curat, adevarat. Cineva care prefera sa comunice cu o masina decat cu un om real, nu poate fi placut. E un om care se ascunde. Asta ne da internetul. Asta devenim.

Cat timp se pierde in virtual pana se formeaza o prietenie, si cat de mult folosim imaginatia, imaginatie care nu-i este de folos unui crestin. Si oare cat de castigat ar fi sufletul si trupul in afara statului la calculator?  Si oare chiar nu se mai pot face prietenii in afara internetului? Ce frumos ne amagim. Mai aud si ca ne-am educat credinta, am devenit mai ortodocsi cu ajutorul internetului. Si vin eu si spun ca-i adevarat, insa cand am intrat intr-o biserica s-au intr-o manastire, ceea ce am simtit a depasit orice citire pe internet, orice discutie, orice. Niciodata nu L-am simtit pe Dumnezeu pe internet, insa de fiecare data cand am intrat intr-o biserica cand m-am asezat in genunchi la rugaciune sau chiar cand stateam si citeam o carte, Il simteam. Niciodata insa, nu L-am simtit pe internet! Niciodata!

Eu azi imi plang plansul si mi-l plang definitiv, pentru ca dupa marturisirea aceasta cu ajutorul Domnului voi sta departe de internet. Vreau sa traiesc, sa ma bucur de ceea ce mi-a daruit Dumnezeu. Sunt prea indurerata. Ma dor anii pe care i-am pierdut. Ma infioara ce spune parintele Arsenie Papacioc despre cat de importanta este o clipa si ca vom da cont de orice clipa pierduta. Ma infioara ce spune parintele si despre om; ca de-ar sti omul cu ce L-a inzestrat Dumnezeu. Ce stiu eu de mine?

Nu mai pot, nu mai vreau, nu mai vreau, nu mai vreau dependenta asta. Doamne ajuta-ma.

(O dependenta)

Cat de minunata este Sfanta Cuvioasa Parascheva! Am cunoscut-o acum aproape un an,cand mi-am pus toata nadejdea in rugaciunile Sale facatoare de minuni.

Citisem articolul ,,Ce faci daca n-ai prieten(a)” iar vorbele sincere ale lui Claudiu, m-au impresionat. Mi-am dorit imediat sa-i cer ajutorul Sfintei Cuvioase Parascheva dar nu numai pentru mine, ci si pentru cei aflati in boli, suferinte, necazuri. La auzul rugaciunii mele Sfanta mi-a ascultat cererea..nu pot sa exprim in cuvinte cat de mare a fost bucuria primita! Cand credeam ca nimeni nu ma va putea scoate din groapa in care eram cazuta, iata, Sfanta Cuvioasa m-a ajutat. Cum as putea sa-i multumesc, eu…un suflet ticalos si plin de pacate?

De ce trebuie sa ii acordam o mare importanta acestei Sfinte? Deoarece este numita mult folositoare, daruind ajutor, prin rugaciunile ei, tinerilor si batranilor, fecioarelor si mamelor, manastirilor si familiilor, bolnavilor si saracilor. Puterea ei vine din sfintenia si din bunatatea ei, adica din iubirea ei fata de Dumnezeu si fata de oameni.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este mijlocitoarea celor păcătoşi, folositoarea celor asupriţi, îndreptătoarea judecătorilor răi, doveditoarea celor clevetiţi, scăparea celor judecaţi şi osândiţi, contenire a patimilor, nesprijinitoare a celor ce caută numai folosul lor, neizbândire a mijlocitorilor celor vicleni, domolire a celor puternici, întărire a slăbănogilor, stârpitoare a răutăţilor, izvorâtoare a milostivirii.

Pentru viaţa sa închinată în întregime Lui Dumnezeu, Parascheva a fost slăvită de Acesta cu darul neputrezirii trupului şi al facerii de minuni. Multi pacatosi alearga la Sfintele Moaste ale Sfintei cerand ajutor si vindecare de boala. Desigur, putem alerga si la ceilalti Sfinti Facatori de Minuni caci si acestia ne binecuvinteaza cu rugaciunile Lor catre Domnul.

Minunata este frumusetea sfintilor, pentru ca, daca in trup fiind si mergand printre oameni, puteau ajuta cu rugaciunea lor pe multi, fiind prezenti doar intr-un singur loc, iata, dupa moarte, Dumnezeu le da aceasta posibilitate de a fi impreuna cu noi.

Sa ne pastram inima curata, caci doar cu trezvie si credinta ii vom putea urma Domnului nostru Iisus Hristos, precum i-a urmat Sfanta Cuvioasa Parascheva.

,,Fiti convinsi ca nu ne va lasa Cuvioasa Parascheva niciodata daca ne vom ruga, ci ne va da puterea ei de mana de om care s-a risipit pentru Dumnezeu, ca noi sa nu ne risipim.”

Dintre Sfintii lui Dumnezeu, primul cu care am facut cunostinta, copil mic fiind, a fost Sfantul Nicolae. In casa bunicilor aveam o icoana mare cu acest Sfant, chiar deasupra patului meu. Si-l priveam seara, inainte de a adormi crezand cu tarie ca e Dumnezeu acolo. Ma intrebam uneori de ce oare are Domnul Hristos barba alba in icoana mea. Mai tarziu am aflat ca Dumnezeu are prieteni buni, Sfintii, si ca acel chip pe care il credeam a fi al lui Doamne Doamne, era de fapt chipul Sfantului Nicolae.

Apoi, cand am aflat ca Sfantul este ocrotitor al copiilor, l-am rugat tare sa fie si al meu aparator. Si cu mintea mea de copil, am cerut sa-mi dea Sfantul si un semn daca e de acord sa ma primeasca si pe mine in grija lui. Nu-mi mai amintesc ce semn am cerut, dar stiu ca m-am bucurat tare cand Sfantul mi-a raspuns, dupa conventia pe care o facusem cu el, ca „da”, vrea sa fie si aparatorul meu.

Acum nu mai sunt un copil, am crescut si a crescut si nevrednicia mea, dar Sfantul Nicolae, bland si bun, inca ma pazeste, si vine cu milostivire in ajutorul meu cand il chem, chiar daca de multe ori am uitat de el.

Si aseara l-am chemat. Urma sa merg in gara, in timpul noptii, sa astept un pachet care venea de acasa. Pentru ca prima data cand a trecut autocarul prin orasul unde locuiesc, am ratat ocazia de a-mi lua pachetul, pentru ca masina trecuse. Asa ca am hotarat aseara sa plec pe la ora 1, si sa stau pana ajunge autocarul in gara. Soferul imi spusese ca poate ajunge la 1:30 dar la fel de bine poate fi in gara si la ora 4. Mi-era teama sa merg singura, stiam ca in timpul noptii ies multi baieti cu masinile si striga pe strazi daca vad o fata si apoi urma sa trec print-o parte a orasului unde stau prostituate (bietele fete) asteptand clientii. L-am rugat deci pe Sfantul Nicolae sa nu ma lase, sa vina cu mine si mi-am luat in buzunarul hainei o iconita cu Sfantul aparator.

Drumul pana la gara a fost linistit. Pana am ajuns am repetat intruna: „Sfinte Nicolae, ajuta-ma!” Era foarte, foarte frig, si nu iesise mai nimeni pe strada. In fata garii… liniste de asemenea. Gara…inchisa. M-am asezat pe o borna de ciment. Voiam sa fiu atenta la zgomotele din jurul meu, dar vantul puternic suiera printre frunzele platanilor din fata garii acoperind chiar si zomotul motorului unei masini.

Am luat iconita Sfantului in maini si il rugam sa fie langa mine. Timp de cateva clipe am stat cu privirea in jos. Cand am ridicat fruntea, inaintea mea la 3 metri erau doi tineri, imbracati in negru, care se apropiau de mine. S-au oprit in fata mea. Gluga neagra le acoperea capul si eu le vedeam doar fetele. M-au intrebat daca locuiesc in oras si daca stiu unde ar putea ei sa mearga sa bea un pahar. Le-am raspuns ca da sunt din oras, si ca nu este nici un bar deschis la ora asta. M-am temut sa nu-si dea seama dupa accent ca sunt straina. Dar m-a scapat Sfantul Nicolae si dupa cateva clipe, tinerii au plecat.

M-am ghemuit intr-un colt al garii. Eram oarecum mai la adapost decat atunci cand stateam pe borna. Asta insa imi reducea mult din raza de vizibilitate. Dupa vreo 20 minute de la plecarea celor doi tineri, alti doi barbati s-au ivit de dupa un colt si s-au apropiat de mine. Erau beti… abia vorbeau. S-au asezat in fata mea astfel incat sa nu am pe unde sa trec. M-a intarit tare Sfantul Nicolae in acea clipa si am trecut printre ei. Simteam in inima mea siguranta ca nu ma va lasa Sfantul lui Hristos. Si m-am indreptat inspre o parcare. Am stat catva timp ascunsa acolo dupa un copac, pana cand am vazut ca cei doi se indreptau si ei inspre parcare. Am alergat printre masini dar am observat la un moment dat ca parcarea era inconjurata de zid si nu mai aveam unde sa fug. Singura sansa de a iesi din infundatura era sa trec chiar prin fata lor, la o distanta de vreo 15 metri. Si acea portiune nu era ocupata de masini. Am strigat la Sfantul Nicolae si l-am rugat sa le acopere ochii sa nu ma vada. Oh… si nu m-au vazut.

Mi-am reluat locul din coltul garii, asteptand. In scurt timp s-a deschis gara si au venit oameni la tren. Cand a ajuns autocarul, uf…m-am bucurat tare sa-i vad pe acei oameni. M-au primit in autocar sa ma incalzesc si m-au dus cu masina cam o treime din drumul spre casa. Apoi, cu gandul la Sfantul Nicolae am pornit iar pe jos si am ajuns teafara acasa.

Am vrut sa va povestesc acestea ca sa nu ascund ajutorul pe care il da Sfantul Nicolae celor care il cheama pe el. Si eu eram nevrednica ca demult nu ma mai rugasem lui, dar Sfantul a avut mila de mine.

Multumesc tie, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni, si prin tine multumire aduc lui Dumnezeu si Maicii Sale.

Eu cred că una dintre cele mai mari probleme ale ţării noastre este hoţia, iar locul cel mai favorabil de practicare a ei este locul de muncă. Când vorbesc de hoţie nu mă gândesc la tâlhărie sau la hoţia făcută noaptea din apartamente sau maşini, ci la aceea hoţie acoperită cu acte, hoţia care se săvârşeşte ziua în amiaza mare, prin ocolirea legii sau prin învoiala cu cei care ar trebuie să vegheze la stoparea ei.

Suntem tineri, liceeni sau studenţi, unii dintre noi chiar lucrează de ceva vreme. Toţi mai devreme sau mai târziu ne vom lovi de anumite situaţii la locul de muncă, în care vom putea să fim corecţi sau vom putea “să ne tragem partea”. Mă gândesc în primul rând la lucruri minore, când încă nu avem responsabilităţi, când încă nu conducem nimic, şi nu avem putere de decizie.  Mă gândesc la situaţii în care putem să aşezăm lucrurile în aşa fel încât să ne iasă şi nouă ceva: un milion, două. Sunt atâtea ocazii şi atâtea interacţiuni cu clienţii şi cu firmele când avem “ocazia” să tragem şi noi ceva.

Diavolul e viclean, îţi şopteşte în gând imediat: “lasă că nu se-ntâmplă nimic, oricum am salariu mic, am şi eu familie acasă, şi plus de asta câteva sute de mii, un milion acolo nu se cunoaşte” şi mai ştiu şi vorba din popor că “găina de unde scurmă de acolo mănâncă” şi de fapt toată ţara fura, aşa că nu se dărâmă lumea că-mi trag şi eu ceva. Şi uite aşa, asta e primul pas spre ocolirea conştiinţei.

Azi ceva, mâine încă ceva, săptămâna viitoare şi mai mult, şi tot aşa. Începi să te-nveţi, şi dacă ai ocazia imediat pui mâna fără să-ţi mai fie frică. Dacă ai responsabilităţi sau funcţie de conducere începi să te gândeşti cum să-ţi tragi şi mai mult, şi tot aşa. Ajungi să nu mai poţi pune seara capul pe pernă de atâtea griji, şi de frică că poate poate te va prinde.

Nu vă înşelaţi dragilor, nu vă vindeţi sufletul diavolului, nu puneţi mâna pe nimic! Bucuraţi-vă cu ce aveţi! Încercaţi să dobândiţi mai mult prin muncă, prin inteligenţă, prin ajutorul lui Dumnezeu.

Lucrez de 5 ani de zile şi am avut şi eu ocazia să nu fiu corect, să-mi trag câte ceva, dar mi-a fost frică, şi n-am făcut nimic. Dar eram liniştit şi împăcat în faţa lui Dumnezeu. Ba mai mult, când am ocolit să-mi trag căţiva lei de la servici, mi-a dat Dumnezeu de 10 ori mai mult pe alte căi, şi m-am bucurat.

Ţara se duce de râpă pentru că ne furăm unii pe alţii. Când furi de la servici, nu-i faci un rău doar patronului ci şi colegilor tăi, şi şefilor, şi concetăţenilor tăi. Faci un rău întregii ţări, dar în primul rând îţi faci un rău ţie. Am o fetiţă şi mi-e frică să mă gândesc cum va arăta România peste 20 de ani când va munci şi ea şi va avea o familie. Dacă azi eu fur, îi fac un rău ei şi întregii generaţii.

Noi, angajaţii de astăzi, suntem cei care vom creea mediul în care se vor desfăşura relaţiile economice de mâine. Nu căutaţi să vă îmbogăţiţi peste noapte, căci bogaţia nu vă aduce fericire ci de 1000 de ori mai multe griji şi mai mult stres. Nu furaţi azi un ou că poate mâine vă treziţi că veţi fura un bou. Acolo unde e stârvul acolo sunt şi vulturii, unde sunt bani mulţi acolo sunt şi mulţi care vor să pună mâna pe ei.

Iată ce răspuns frumos le dă Sfântul Ioan Botezătorul vameşilor şi soldaţilor care veneau să se boteze la el:

“Şi au venit şi vameşii să se boteze şi i-au spus: Învăţătorule, noi ce să facem? El le-a răspuns: Nu faceţi nimic mai mult peste ce vă este rânduit. Şi îl întrebau şi ostaşii, zicând: Dar noi ce să facem? Şi le-a zis: Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră.” (Lc. 3, 12-14)

I-a îndemnat să se mulţumească cu ce câştigă şi să nu facă la servici mai mult decât le este rânduit. Şi dacă nimic nu vă sperie, gândiţi-vă la ce a spus cel mai mare apostol al lumii, Sfântul Pavel:

“Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, Nici furii (hoţii), nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu“

Banii şi averile n-aduc fericirea, o spune chiar Domnul Hristos când zice că “Vedeţi şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale.”

Îmbogăţiţi-vă în prieteni, în înţelepciune, în iubire, îmbogăţiţi-vă în Dumnezeu.

-Ciudat cum  suma de 1 leu  2 lei sau 5 lei ni se pare foarte mare cand trebuie sa o dam pentr Biserica sau pentu o revista sau carte duhovniceasca si atat de mica atunci cand o cheltuim la magazin.

-Ciudat cat de greu trec 2 ore atunci cand suntem la slujba Sf Liturghii  si cat de repede trec atunci cand ne uitam la televizor , pescuim sau facem cumparaturi.

-Ciudat cum ne bucuram atunci cand un meci de fotbal intra in prelungiri  dar ne deranjaza cand slujba religioasa  tine putin mai mult ca de obicei.

-Ciudat cum parintii se ingrijesc atat de mult de educatia laica a copiilor si atat de putin de educatia religioasa.

-Ciudat cum fiecare vrem sa ajungem in cer facand ce si cum vrem.

-Ciudat de greu ni se pare sa citim un capitol din Sf Scriptura , din Sf Parinti, un acatist sau o rugaciune , dar cat de usor citim 200-300 de pagini  dintr-un roman de succes.

-Ciudat cum credem noi ce spune o persoana, televiziunea sau un ziar, dar punem la indoiala ce spune Biblia sau Sfintii Parinti.

-Ciudat cum nu ne vin in minte cuvinte pentru a ne ruga si cu cata usurinta gasim cuvinte pentru a ne barfi cunoscutii!

-Ciudat cum ii primim pe unii preoti, duhovnici, predicatori  ce se lauda si ne spun lucruri placute urechilor noastre sii ii respingem pe altii care ne predica neprihanirea, evlavia, pocainta si infranarea

-Ciudat cum avem nevoie de 2-3 saptamani ca sa facem loc in programul nostru, mersului la Biserica si cu cata usurinta ne schimbam planurile pentru evenimentele mondene  chiar in ultimul minut

Ciudat nu-i asa?

Sau poate nu…

Întâi aş vrea să mă refer la cei care sunt împotriva cinstirii sfinţilor. Argumentul lor cel mai tare se referă la canonizarea unor sfinţi care au ajutat Biserica Ortodoxă şi care totuşi nu au avut o viaţă de măsura unui Antonie cel Mare. Şi mă refer la Sfântul Constantin cel Mare sau Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Cel mai mult sunt contestaţi aceştia ca modele de sfinţenie. Am văzut pe forumuri că necredincioşii sau neoprotestanţii întrebau de ce sunt făcuţi sfinţi nişte ucigaşi ca aceşti împăraţi. Problema aici este datorată faptului că noi aşteptăm să vedem la sfinţi modelul nostru de sfinţenie din minte, că ne aşteptăm ca sfinţii să fie ca idolii noştri din minte. Un sfânt ar trebui să fie bun, blând, iubitor, să nu se certe cu nimeni, să facă totul pentru ceilalţi şi altele de gen.

În momentul în care vedem un sfânt dur, care nu elimină sclavia deşi ar avea puterea să o facă, un sfânt care ucide ne smintim. Şi motivul principal pentru care ne smintim e faptul că noi îi judecăm pe sfinţi după exterior nu după interior. Dumnezeu în schimb vede inima omului şi în acelaşi timp vede contextul în care a trăit. Este o poveste frumoasă despre problema asta în Patericul Egiptean la avva Arsenie:

“Se spunea pentru avva Arsenie, ca bolnavindu-se odata la schit, s-a dus preotul si l-a adus la biserica si l-a pus pe asternut cu o perna mica la capul lui. Si iata un batran venind sa-l cerceteze pe el si vazandu-l pe asternut si perna sub capul lui s-a smintit zicand : acesta este avva Arsenie ? Si pe acestea este culcat ? Si luandu-l pe el preotul indeosebi, i-a zis lui : ce lucru ai avut la satul tau, iar el a zis : pastor am fost. Cum dar – a zis el – petreceai viata ta ? Iar el a zis : cu multa osteneala petreceam. Si i-a zis lui iarasi : dar acum cum petreci la chilie ? Iar el a zis : mai mult ma odihnesc. Si atunci i-a zis lui : vezi pe avva Arsenie acesta ? Cand a fost in lume era tata al imparatilor si mii de slugi cu brauri de aur incinsi si toti cu bratari si cu haine de matase imbracati stateau inaintea lui si asternuturi scumpe erau sub dansul. Iar tu, apstor fiind, nu ai avut in lume odihna pe care o ai acum si acesta n-are aici desfatarea pe care a avut-o in lume. Iata, dar, tu te odihnesti, iar acesta se trudeste. Iar el auzind acestea, s-a umilit si a pus metanie zicand : iarta-ma, avvo, ca am gresit caci intr-adevar, aceasta este calea cea adevarata, ca acesta a venit la smerenie, iar eu la odihna. Si folosindu-se batranul, s-a dus”.

De multe ori ignorăm ce ispite şi ce fel de viaţă au cei care sunt născuţi în familii de împăraţi şi în acelaşi timp ne e greu să înţelegem cât de mult ne pot corupe bogăţiile. Poate pentru un om care trăieşte într-o familie modestă nu e mare lucru ce au făcut aceşti împăraţi dar pentru unii care toată viaţa lor au trăit ca să fie slujiţi, pentru unii care au fost crescuţi cu ideea de stăpânitor, pentru unii care au fost obişnuiţi ca alţii să se smerească faţă de ei este mare lucru să recunoşti pe un Dumnezeu mai presus de tine şi să Îl slujeşti. Pentru un împărat să se smerească la epitrahilul unui preot e mult, pentru un împărat să se îngrijească de problemele Bisericii e mult. Şi aceşti oameni sunt sfinţi din cauză că în împrejurările lor au făcut lucruri foarte mari faţă de alţii ce ar ajunge ca ei. În condiţiile acelea în care mândria era la loc de cinste faptul că aceşti împăraţi s-au smerit atât de tare în faţa lui Dumnezeu şi s-au preocupat de Dumnezeu a arătat ce virtuţi foarte mari aveau în ei. Văzută problema din exterior nu pare mare lucru dar în momentul în care încerci să trăieşti în universul celuilalt totul ia o altă formă. Iar Dumnezeu a văzut aceste virtuţi foarte mari în aceşti oamenii, Şi-a regăsit chipul Lui la o măsură foarte înaltă şi de asta i-a şi cinstit precum ei L-au cinstit pe El.

Problema asta o putem să o extindem şi la felul în care noi credincioşii vedem pe sfinţi. Cu toţii ne aşteptăm la nişte călugări cuvioşi cu barbă albă şi învechiţi de zile care să fie tot timpul cu zâmbetul pe buze. Iar această imagine preconcepută a sfinţilor ne face să nu vedem pe sfinţii lângă noi cum ar fi un doctor care după o exorcizare mai fuma câte o ţigară (de care vorbeşte păr. Rafail Noica într-o conferinţă din 2005), o femeie de la ţară (pe care a văzut-o păr. Cleopa strălucind când se ruga), o femeie nebună îmbrăcată în haine de bărbat (Sf. Xenia Nebună pentru Hristos), un cerşetor (Sf. Alexei omul lui Dumnezeu), o maică beţivă şi leneşă (pentru care a fost trimis avva Daniil ca să descopere nevoinţa ei), o femeie din Bucureşti (al cărui “Jurnal duhovnicesc” a fost privit cu neîncredere de unii monahi)  precum şi alte cazuri care te fac să nici nu îţi pui problema ca acel om să fie sfânt.

De multe ori sfinţii sunt ascunşi şi nimeni nu îi ştie. Sfinţii pe care noi îi ştim încă din viaţă sunt de obicei oamenii prin care Dumnezeu a făcut milă cu noi, cei păcătoşi, şi ne-a dat nişte modele. Aceşti sfinţi sunt doar din cauza noastră care tot timpul judecăm pe alţii. Adevăraţii sfinţi stau ascunşi şi se feresc să spună altora măsura lor duhovnicească (îmi spunea un părinte rasofor de la Petru Vodă că uşile exterioare din biserică ce fac intrarea în altar nu sunt încuiate noaptea ca să poată veni pustnicii să se împărtăşească. Îmi spunea că aceştia nu sunt văzuţi de oameni deoarece harul lui Dumnezeu îi face să fie nevăzuţi iar dacă un astfel de om e văzut acel pustnic consideră că a făcut un mare păcat şi de asta a permis Dumnezeu asta. În acelaşi timp când am fost cu o prietenă la peşterea Sf. Teodora spunea un om de acolo că un călugăr ce conducea un tractor i-a spus totul despre el. Uitaţi la sfinţii lui Dumnezeu. Sau am mai citit un caz pe un forum în care un domn era la o mănăstire şi era nemulţumit cu soţia că vrea un frigider iar gândindu-se la asta întâlneşte un călugăr tânăr care îi spune că nu trebuie să se supere pentru un frigider). Şi sunt cazuri de sfinţi care îi vedem în fiecare zi, care nu ne atrag atenţia, care ni se pare că merg la biserică că aşa au fost obişnuiţi şi care ascund în sufletele lor sfinţenia.

Vreau sa va prezint prin fotografii locurile frumoase ale regiunii mele prahovene. Pe Valea Teleajenului nu vin foarte multi turisti.Zona nu este nici foarte cunoscuta,insa aici exista niste tablouri pitoresti ale Romaniei noastre dragi.Aici credinta in Dumnezeu,respectul fata de oameni,fata de fiecare este mare.Aici este o feerie,un loc de vis intru care,odata ce ajungi doresti sa ramai.Sa nu mai mergi acasa. Meleagurile noastre sunt atat de frumoase si te invita sa le contemplezi.O sa las imaginile sa va spuna despre noi,prahovenii de pe Valea Teleajenului. (Tiberiu)

Zona Cerasu-Slon judetul Prahova

Moara de Apa Drajna de Jos

Complexul Muzeal “Nicolae Iorga” Valenii de Munte

Biserica “Sfanta Cuvioasa Parascheva” Starchiojd

Parohia “Manastirea” cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”-Valenii de Munte

Castrul Roman in miniatura-Drajna de Sus

Cimitirul Eroilor Tabla Butii Comuna Cerasu

Ce femeie minunata a fost sfanta Isisdora! Era considera de cei din jur o faptura care poate fi exploatata dupa bunul plac. Ca si cum n-ar fi fost in toate mintile, ca si cand ar fi fost un animal domestic. Sfanta Isidora se afla la o manastire cu multe monahii, cam patru sute, si ajuta la bucatarie. In bucatarie se purtau urat cu ea deoarece se prefacea a fi nebuna si toti o considerau iesita din minti. Si ce patea, sarmana! Cat era de batjocorita! O exploatau toate. Nici cainele pe care-l aveau la manastire nu era atata de chinuit.

Sfantul Pitirun, care traia in pustie, i-a aparut un inger care l-a instiintat ca exista o femeie care l-a intrecut in virtute. “Du-te , i-a spus ingerul, la manstirea de femei din Tavenisiot. Acolo vei gasi o monahie care are aura deasupra capului”. Sfantul s-a ridicat numaidecat si a pornit spre manastire. Era cunoscut sfantul, caci era vestit pentru virtutea lui. I-a cerut staretei sa vada toate monahiile. Au venit toate, dar nu a vazut-o pe cea aratata de inger. A spus Avva :”Nu cumva mai este vreuna?”. “Ei, Avva, mai este una nebuna, care sta la bucatarie!”. Cand au adus-o Avaa Pitirun a privit-o cu atentie, a vazut aura pe care o avea in jurul capului si a cazut la picioarele eu punand metanie .

Stareta si celelalte monahii au alergat sa-l ridice “Ce faci, Avva? aceasta este o nebuna!”. “Nu este nebuna, a raspuns, nebune sunteti voi!”. Nu puteau nega cuvintele lui, nu se puteau impotrivi si au acceptat cele spune de el. Au inceput toate sa planga, mai ales cele care erau in bucatarie, sa se vaite si sa se marturiseasca ce i-au facut atatia ani, cum o batjocoreau, cum o bateau si nu le pasa de ea. Sfanta Isisdora nu era atinsa de toate acestea si nici nu avea sentimente de inferioritate. Dimpotriva, cu cat mai mult rau i-ar fi facut, cu atat mai bine ar fi fost pentru ea.

Putem sa o imitam pe Sfanta Isidora?

Asa trebuie sa gandeasca fiecare crestin. Sa fie gata sa accepte ceea ce ingaduie Dumnezeu. Dumnezeu va ingadui fiecaruia dupa dupa masura lui. Dar toti trebuie sa avem aceeasi smerenie. Daca ai smerenie, nici complexe nu poti avea, nici altceva. Sfanta Isisdora nu a avut complexe de inferioritate. Ea venise sa se nevoiasca.

Sa nu-mi spuneti : “Ei, parinte, putem face noi cum a facut Sfanta Isidora?” Nu faceti, dar fiecare om trebuie sa treaca prin astea. Cand va lua lucrurile astfel, sentimentele de inferioritate vor pleca de la el, iar defectele lui vor fi harisme si-l vor ajuta. Unii dintre mucenici doreau mult sa muceniceasca si iconomia lui Dumnezeu ii conducea repede la mucenicie. Asa si omul. Trebuie sa se bucure de defectele lui si sa-I multumeasca lui Dumnezeu pentru ca acestea sunt margaritarele pe care le detine

Sfantul Dimitrie Basarabov este nu numai protectorul Bucurestilor ci si al multor sfinte lacasuri de cult din tara si chiar si din strainatate. Pentru romanii care traiesc pe pamant american, in statul New York, o adevarata oaza de viata, spiritualitate si speranta crestina o reprezinta Asezamantul monahal “Sfantul Dimitrie Basarabov” din localitatea Mount Hope, situat la distanta de 10 mile de orasul Middletown. Aceasta manastire de calugari se afla sub jurisdictia Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane a celor Doua Americi, avand ca Intaistatator pe Inalt Prea Sfintitul Nicolae Condrea. 

Din istoricul manastirii aflam ca in a doua jumatate a secolului trecut a poposit in zona New York-ului, venind din orasul Tulcea, un roman pe nume Dumitru Minciu. Prin truda muncii sale a cumparat in Mount Hope un teren 42 de acri pe care a construit o casa. Si-a dus viata in singuratate in acest loc pana cand l-a intalnit pe Arhimandritul Mitrofor Vasile Vasilachi, paroh la Biserica “Sfantul Nicolae” din New York, devenind fiul duhovnicesc al acestui mare pastor de suflete. Dumitru Minciu a devenit un apropiat al parohiei si al parintelui Vasilachi, ajutand financiar parohia si numarandu-se printre ctitorii acesteia. In ultimii ani ai vietii sale, Dumitru Minciu a luat hotararea de a lasa prin testament toata averea sa parohiei “Sfantul Nicolae”, ca sa-i fie spre vesnica pomenire. Aceasta hotarare a lui Dumitru Minciu a primit binecuvantarea parintelui Vasile Vasilachi, care dorea sa ridice o manastire romaneasca pe pamant american.

In anul 1991, in luna decembrie, Dumitru Minciu a trecut la cele vesnice, dar situatia transferului proprietatii a ramas neclara timp de 10 ani. Abia in anul 2001, prin hotarare judecatoreasca, casa, pamantul iar mai tarziu si suma de 20.000 de dolari au revenit parohiei “Sfantul Nicolae” din New York cum era de drept. Imediat, parintele Vasile Vasilachi, ajutat de o parte din membrii parohiei, a dat o noua infatisare casei din Mount Hope. In ea s-au amenajat un paraclis cu hramul “ Sfantul Dimitrie Basarabov”, o trapeza, o biblioteca si chilii pentru calugari. La sfarsitul acestor lucrari, la 27 octombrie 2001, s-a facut sfintirea lacasului si a fost oficiata Sfanta Liturghie.

In anul 2003 Arhimandritul Mitrofor Dr. Vasile Vasilachi a trecut la cele vesnice, lasand manastirii, prin testament, o mare parte din agoniseala sa de o viata, cu dorinta de a se construi o biserica in incinta manastirii. Cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului Nicolae Condrea, Arhiepiscopul romanilor din cele Doua Americi, noul preot paroh de atunci al Bisericii “Sfantul Nicolae” din New York, parintele protosinghel Ioan Casian Tunaru (devenit ulterior Episcop vicar) a continuat sa poarte de grija Asezamantului “Sfantul Dimitrie Basarabov”, conducand grupul de credinciosi care s-a ocupat de formalitatile necesare pentru construirea bisericii de la manastire. In data de 6 mai 2007 a avut loc slujba de sfintire a locului pentru biserica, la slujba participand Inalt Prea Sfintitul Arhiepiscop Nicolae si Prea Sfintitul Ioan Casian de Vicina, Episcop vicar. In toamna anului 2007 au inceput lucrarile de constructie a noii biserici, in prezent biserica fiind ridicata si acoperita.

Silvia Romanita Fuca este arhitect si traieste la New York din anul 2000. Este enorias al Bisericii “Sfantul Nicolae” din Queens – New York, care sprijina foarte mult manastirea din Mount Hope. Este membra a Consiliului parohial si a fost desemnata coordonator al lucrarilor de constructie de la Manastirea “Sfantul Dimitrie Basarabov”, cautand sa implineasca astfel, impreuna cu altii, dorinta parintelui Vasile Vasilachi caruia toti credinciosii romani din zona ii poarta o frumoasa si pioasa amintire. Silvia Romanita Fuca ne vorbeste despre etapele acestui proiect: 

“Manastirea unde am construit biserica este in Upstate New York, in localitatea Mount Hope (Muntele Sperantei) de pe teritoriul statului New York. Pentru ca manastirea sa functioneze conform canonului, era nevoie si de o biserica. Proiectul s-a nascut acum vreo zece ani cand biserica din New York a obtinut titlul legal al proprietatii din Mount Hope. Dumitru Minciu si-a lasat proprietatea prin testament parintelui Vasile Vasilachi de la Biserica “Sfantul Nicolae” din New York. Parintele Vasile Vasilachi a fost un ctitor de biserici, a ctitorit si in Romania, a ctitorit si aici in New York si visul lui de-o viata a fost sa organizeze o manastire. Parintele era calugar si avea o deosebita aplecare spre viata monahala. Dupa ce am obtinut titlul de proprietate, am inceput sa organizam viata calugareasca. N-a fost usor pentru ca n-avem traditii pe teritoriul american, dar incet, incet, am reusit sa formam o comunitate de calugari veniti din Romania, de la diferite manastiri. Poate stiti, parintele Vasile Vasilachi a slujit si la Catedrala Patriarhala din Bucuresti si a fost staret la Manastirea Antim din Capitala in perioada 1944-1948. Acolo l-a prins razboiul. A lucrat zi si noapte la refacerea manastirii dupa razboi. Parintele Vasilachi s-a ocupat personal de refacerea cupolelor manastirii. Eu nu l-am cunoscut pe parintele Vasilachi decat foarte putin deoarece, la scurt timp dupa venirea mea la New York, a trecut la cele vesnice, dar a apucat sa-mi spuna cate ceva din cele intamplate atunci la Manastirea Antim unde a fost staret. Se pare ca a avut de-a face cu birocratia comunista din vremurile acelea, cand influenta rusa era foarte mare, si s-a “batut” cu cei de la Comisia Monumentelor Istorice, cu autoritatile romane si a reusit sa-i descurajeze ca sa nu “rusifice” pana si cupolele manastirii, adica sa nu le faca in forma de ceapa, cum se dorea atunci. Asa ca, daca vizitati Manastirea Antim, veti vedea niste frumoase cupole traditionale romanesti. Din nefericire, la presiunile celor ce detineau puterea politica in acele vremuri, parintele Vasile Vasilachi a fost indepartat de la Catedrala si din staretie, pe motiv ca facea parte din miscarea duhovniceasca, de fapt cercul literar-cultural “Rugul aprins”. Mai tarziu, parintele a trecut si prin ani grei de inchisoare. In 1964 a fost amnistiat si a ajuns preot in Ardeal. Dupa cinci ani, a venit in SUA, la solicitarea Episcopiei Misionare Ortodoxe din America si Canada, desfasurand aici pana la sfarsitul vietii o bogata si indelungata activitate pastorala si misionara. In ultimii ani ai vietii sale, parintele a reusit sa stranga fonduri importante si sa ajute la reconstruirea Bisericii “Sfantul Spiridon Vechi” din Bucuresti iar aici, in New York, a reusit sa stranga fonduri ca sa ridice o biserica in Queens unde este o concentratie mai mare de romani. Asadar la varsta de 75 de ani a ridicat Biserica “Sfantul Nicolae” din New York. A ctitorit foarte mult in viata lui, n-as putea sa insir toata lista de biserici care au beneficiat de donatiile stranse de parintele Vasilachi. Anul acesta s-au implinit 100 de ani de la nasterea parintelui Vasile Vasilachi si in curand se vor implini 25 de ani de la sfintirea Bisericii “Sfantul Nicolae” din New York, ctitorita de parintele Vasile Vasilachi. Pe aceasta tema, biserica noastra va organiza un simpozion in New York, la Universitatea Columbia, in data de 12 decembrie a.c.”

Silvia Romanita Fuca nu s-a implicat de la inceput in proiectul legat de manastire, dar la un moment dat a facut o schita pentru biserica manastirii din Mount Hope. Astazi ea este coordonatoarea lucrarilor de constructie de la manastire si ne impartaseste cateva dintre preocuparile sale si cateva aspecte din viata crestina a romanilor din aceasta regiune:
 

“Dupa parintele Vasilachi a venit ca preot paroh la Biserica “Sfantul Nicolae” din New York parintele Ioan Casian Tunaru, care, intre timp, a devenit Episcop vicar, Prea Sfintitul Ioan Casian. Energia si ambitia de a organiza o comunitate intr-un spirit mai modern, mai tineresc, de a aduce mai multi oameni la biserica au coalizat un grup intreg de tineri la Biserica “Sfantul Nicolae”care au pus mai multe lucruri in miscare. Au fost organizate o scoala duminicala, tabere pentru copii iar proiectul de biserica a inceput sa demareze. Au existat tot felul de impedimente in a duce la bun sfarsit si in mod rapid proiectul pentru biserica. Eram inca studenta la studiile de master si n-aveam prea mult timp la dispozitie ca sa fac proiectul de la cap la coada, dar am facut o schita impreuna cu o alta prietena de-a mea, arhitecta si ea, si le-am dat aceasta schita celor din consiliul parohial de la biserica. Le-a placut schita, au preluat-o si au lucrat cu arhitectul local, dezvoltand pe baza schitei un intreg proiect care a inceput sa fie construit. Dupa cativa ani, soarta a facut sa ajung si eu in consiliul parohial si sa preiau urmarirea proiectului in faza de santier. Si asa am ajuns in ziua de azi. Suntem in faza in care s-a realizat 80% din construirea bisericii.

Am fi vrut s-o inauguram in aceasta toamna, dar se pare ca se va amana putin acest moment din cauza fondurilor insuficiente. Lucrarea e mai mare decat constructia in sine. Constructia e inchisa si mai trebuie s-o terminam in interior, s-o finisam, sa facem tavane boltite, sa-i dam o alura bizantina, ortodoxa, dupa care vom trece la fresce, la mobilier, s.a.m.d. Dar lotul de pamant e foarte mare si trebuie sa mai facem niste lucrari peisagistice, un drum asfaltat pana la biserica si lucrurile astea solicita multe fonduri. Pana acum fondurile au fost obtinute din donatiile membrilor parohiei “Sfantul Nicolae” din Queens si ale altor donatori din zona New York care au inceput sa tina la acest proiect si la ideea de a avea o manastire in Upstate, atat de importanta pentru viata spirituala a romanilor de aici, din New York. Biserica din Upstate New York e la vreo doua ore de condus de New York si practic acopera o zona mai mare de credinciosi romani. Se ajunge mai usor din Metropolitan New York Area care cuprinde New York, New Jersey si Connecticut, unde este o concentratie destul de mare de romani. La manastire vin romani in fiecare Duminica. Exista cativa romani care traiesc in jurul manastirii si care vin in fiecare Duminica la slujbe, dar la hramuri si la alte sarbatori importante se aduna foarte multi romani, uneori chiar 200-300 de credinciosi romani. Se organizeaza si agape fratesti aici pentru ca manastirea e situata intr-o zona superba, iar parintele Vincentiu e un om foarte spiritual si dispus sa stea de vorba cu toti oamenii care vin sa viziteze manastirea, e foarte deschis in a asculta problemele oamenilor, in a le da sfaturi duhovnicesti de folos pentru viata, in a discuta o problema teologica, ii ajuta pe oameni sa-si clarifice anumite dileme si sa creasca spiritual” , mai spune Silvia Romanita Fuca.

Dupa o perioada de mai multi ani In care s-a Incercat sa se stabileasca o viata spirituala cu specificul traditiei monahale romanesti, in luna martie 2006 manastirea a recapatat un suflu nou. Astfel, prin eforturile IPS Arhiepiscop Doctor Nicolae Condrea, cu binecuvantarea Prea Fericitului Patriarh Daniel care era la acea vreme Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, a sosit la Asezamantul “Sfantul Dimitrie Basarabov”, Prea Cuviosul Parinte Exarh, Arhimandritul Clement Haralam insotit de monahul Vincentiu Temirov, hirotesit apoi protosinghel si rasoforul Corneliu Andrasco care a fost apoi calugarit si hirotonit ierodiacon in America, ambii veniti de la Manastirea Bistrita din judetul Neamt. Parintele exarh Clement a ramas la Mount Hope doua luni, conducand temporar manastirea si punand inceput bun unei vieti monahale aici pe meleaguri americane. In luna aprilie 2007 s-a alaturat comunitatii monahale de aici si ierodiaconul Paisie Buhnila, care a fost hirotonit preot in luna noiembrie a aceluiasi an. In prezent, in paraclisul manastirii se oficiaza zilnic slujbe dupa tipicul manastirilor cu traditie din Romania. Incepand din data de 9 iulie 2006, Asezamantul “Sfantul Dimitrie Basarabov” a devenit si resedinta temporara a Prea Sfintitului Ioan Casian de Vicina, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane din America si Canada.

De mai bine de un an de zile in incinta manastirii s-a amenajat un mic muzeu memorial in cinstea ctitorilor Dumitru Minciu si Arhimandrit Mitrofor Dr. Vasile Vasilachi. In incaperea memoriala a parintelui Arhimandrit Dr. Vasile Vasilachi se pastreaza diferite obiecte care au apartinut parintelui cum ar fi mitra, cateva din crucile pe care le-a avut in Sfantul Altar la parohia unde a slujit, in Queens, cateva cruci pectorale si diferite vase liturgice, carja parintelui si o mica parte din cartile sale. Tot aici se afla prima cruce din lemn de la mormantul parintelui. Sunt pastrate in muzeu si volumele publicate in timpul vietii de parintele Vasile Vasilachi precum si o Sfanta Evanghelie cu semnatura Prea Fericitului Patriarh Teoctist, adormit acum doi ani, daruita cu dedicatie parintelui Vasile Vasilachi.”

Obstea manastirii este alcatuita din trei calugari cu binecuvantarea Prea Fericitului Patriarh Daniel. Cu sprijinul credinciosilor romani, monahii de la Mount Hope spera sa dezvolte cateva proiecte importante si pe plan social. Parintele ierodiacon Corneliu Andrasco, revenit pentru scurta vreme in Romania, vorbeste despre prioritatile obstii in viitorul apropiat:

“In viitorul apropiat ne concentram atentia pe construirea bisericii care, speram, va fi finalizata in curand, cu ajutorul lui Dumnezeu si apoi intentionam sa avem o casa pentru oaspeti, pentru a primi pelerinii romani care doresc sa stea cateva zile la manastire, sa se roage impreuna cu noi, sa se simta bine si sa se intalneasca cu alti romani din zona. Speram, cu ajutorul comunitatii romanesti din New York City care este mult mai puternica ( in Upstate nu locuiesc atat de multi romani), sa colectam fondurile necesare pentru a realiza diferite proiecte pe care le avem. Noi suntem la Mount Hope doar din 2006 si e foarte dificil sa vorbim despre un viitor prea indepartat. O data cu finalizarea bisericii cred ca si comunitatea crestinilor romani va deveni mai puternica si vom reusi sa punem in practica si alte programe sociale care sa atraga romanii in acest loc. Ar fi necesar sa avem pe langa manastire chiar si un azil pentru batrani. In viitorul apropiat vom obtine aprobarea si pentru cimitir si asta va fi de mare ajutor. Cati oameni nu-si doresc ca parintii lor batrani care sunt in zona sa fie inmormantati la manastire, sa aiba o candela aprinsa acolo in permanenta de calugarii acestui sfant lacas, sa fie pomeniti in rugaciuni, sa li se faca parastasele la timp si sa le poarte cineva de grija? Deocamadata manastirea incearca sa se sustina prin mijloace proprii – producand lumanari pentru parohiile romanesti de pe coasta de est a Americii, dar nu numai. Este un inceput modest, dar speram ca lucrurile sa se dezvolte în viitorul apropiat.”

La manastire se fac pregatiri pentru sarbatoarea hramului, Sfantul Dimitrie Basarabov fiind praznuit in ziua de 27 octombrie. Credinciosii romani sunt asteptati insa la Mount Hope inca de la sfarsitul acestei saptamani. Parintele Vincentiu Temirov ii invita pe romani sa vina la manastire in numar cat mai mare:
 

“De mai bine de sapte ani, sarbatoarea hramului Manastirii “Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov” este pentru romanii de pe cuprinsul intregului continent nord-american un prilej de rugaciune, unitate si comuniune. Aceasta frumoasa traditie va fi continuata si in acest an, cand, pe data de 25 octombrie, Inalt Prea Sfintitul Parinte Nicolae, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane in cele Doua Americi, insotit de un sobor de preoti va savarsi slujba Sfintei Liturghii la manastirea noastra. Ii invitam pe toti cei ce simt si traiesc romaneste sa ni se alature in rugaciune si cu credinta si smerenie sa-L slavim impreuna pe Dumnezeu Cel Adevarat: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Adresa manastirii noastre este: 1572 Mountain Road, Middletown, NY 10940. Relatii se pot obtine la numarul de telefon 845-386-3998. Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa isi inmulteasca darul in casa si familia dumneavoastra!”

O manastire este o oaza de spiritualitate, un loc al intalnirii omului cu Dumnezeu, un loc in care sufletele gasesc alinare si se impartasesc din darul Duhului Sfant. De aceea, infiintarea unei manastiri romanesti pe teritoriul american este o binecuvantare pentru toti cei ce nu au uitat credinta si traditia stramoseasca, pentru toti cei ce cred in Bunul Dumnezeu si simt romaneste.

Cei ce doresc sa sprijine proiectele manastirii, sunt rugati sa scrie pe adresa Bisericii Ortodoxe Romane “Sfantul Nicolae” din Woodside, New York, cu mentiunea "Pentru biserica manastirii". Adresa este: St. Nicholas Romanian Orthodox Church, 45-03 48th Ave. Woodside, NY 11377, U.S.A. Adresa de e-mail: sfnicolae_ny@yahoo.com.

Alte informatii despre Manastirea “Sfantul Cuvios Dimitrie Basarabov” din Mount Hope, Middletown, pot fi gasite pe site-ul manastirii la adresa: www.sfdumitru.org

In final, aducem multumirile noastre doamnei Silvia Romanita Fuca si vietuitorilor Manastirii "Sfantul Dimitrie Basarabov" din Upstate New York care ne-au pus la dispozitie informatiile necesare pentru redactarea acestui articol.