Invatatorului dreptslavitoarei credinte celei intru Hristos, surpatorului si rusinatorului paganatatii, Izvoratorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostasul cel adevarat al lui Hristos, care s-a aratat Bisericii ca un soare si mare aparator credinciosilor, toti acum cantari de multumire si laude din suflet cu dorire aducandu-i sa-i cantam : bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Icosul 1 :

Credinta adevarata invatand-o, Mucenice Dimitrie, de la parintii tai, ai vietuit pe pamant prin darul lui Dumnezeu ca un inger, luminat marturisind si invatand pe toti apoi cu milostenie, cu neincetate rugaciuni si cu chinuri. Pentru care noi aducem tie aceste cantari de lauda :

Bucura-te, ca tu ca un inger pe pamant ai vietuit;
Bucura-te, ca luminat pe Hristos ai marturisit;
Bucura-te, ca din parinti binecredinciosi ai rasarit;
Bucura-te, ca dreapta credinta pana la sfarsit o ai pazit;
Bucura-te, ca prin postire si rugaciuni necontenite, ingerilor te-ai asemanat;
Bucura-te, ca prin faceri de bine si lacrimi, pe demoni i-ai infricosat;
Bucura-te, nemuritoare odrasla a cetatii Tesalonicului;
Bucura-te, reazem neclintit al Iliricului;
Bucura-te, saditorule al crestinatatii;
Bucura-te, dezradacinatorule al paganatatii;
Bucura-te, ca intru primejdii lumii esti mare aparator;
Bucura-te, ca celor ce cu credinta nazuiesc la tine le esti gata folositor;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Condacul 2 :

Auzind imparatul Maxminian ca parintele tau, mucenice al lui Hristos, a murit si socotind a te trage pe tine la un gand cu el, ti-a dat dregatoria de proconsul, iar tu de ai si primit, insa cu intelepciunea cea data tie de sus, pricepand maiestriile lui ai ramas cu darul lui Dumnezeu neprins de dansele, cantand : Aliluia !

Icosul 2 :

Mucenice de trei ori fericite, n-ai voit a te supune poruncii imparatului de a ucide pe toti cei ce cheama numele lui Iisus, cel rastignit, ci mai vartos luminat L-ai marturisit pe El. Si ca alt Pavel pe toti ai invatat sfanta credinta, iar multa inchinare la idoli, cea fara de Dumnezeu, o ai dezradacinat. Pentru aceea vrednic esti a auzi de la noi acestea:

Bucura-te, ca afara de Dumnezeu, n-ai ales mai mult;
Bucura-te, ca vointei imparatului nu te-ai supus;
Bucura-te, ca pe Dumnezeu cel adevarat L-ai marturisit luminat;
Bucura-te, ca trupul tau vitejeste nu l-ai crutat;
Bucura-te, ca tu credinta cea in Iisus Hristos o ai marturisit;
Bucura-te, ca pe vrajmasii Crucii i-ai biruit;
Bucura-te, ca locuitorilor Tesalonicului alt Pavel te-ai aratat;
Bucura-te, ca pe ei credinta cea in Hristos i-ai invatat;
Bucura-te, ca cinstea tiranului imparat o ai batjocorit;
Bucura-te, ca de sfaturile lui te-ai lepadat;
Bucura-te, ca de darurile lui te-ai ingretosat;
Bucura-te, ca plata pentru dreapta credinta de sus ai luat;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Condacul 3 :

Plin fiind de darul lui Dumnezeu, Mucenice Dimitrie, care te lumina si te inteleptea prin fapte bune, ca pe o scara mergand din putere in putere, viteaz ostas te-ai aratat al cerescului Imparat, Iisus. Netemandu-te de neputinciosul imparat pamantesc, Imparatului Hristos cu mare glas ai cantat : Aliluia !

Icosul 3 :

Ravnind, ai ravnit pentru dreapta credinta a lui Hristos, pe care o aveai pururea in inima ta, rabdatorule de chinuri; mai inainte de a veni Maximian in Tesalonic, ai incredintat averea ta slugii tale Lupu, ca sa o imparta la saraci, iar tu, sfinte, prin rugaciuni si post, te-ai gatit spre nevointa, stand cu indrazneata cugetare; pentru aceea iti zicem:

Bucura-te, ca momirea imparatului intru nimic o ai socotit;
Bucura-te, ca ai marturisit luminat tuturor un Dumnezeu in Sfanta Treime;
Bucura-te, ca de credinta parintilor tai tare te-ai tinut;
Bucura-te, ca n-ai ingaduit a se huli credinta cea dreapta;
Bucura-te, ca buna pilda cetatenilor Tesalonicului te-ai facut;
Bucura-te, ca negutatoria sufletului bine o ai chibzuit;
Bucura-te, ca adevarata credinta o ai inaltat;
Bucura-te, ca nedumnezeirea de tot o ai nimicit;
Bucura-te, ca bogatia ta intru nimic o ai socotit;
Bucura-te, ca toata averea la saraci o ai impartit;
Bucura-te, folositor si ajutator de obste;
Bucura-te, aparatorule cu deosebita trebuinta pentru mine;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 4 :

Fiind instiintat imparatul de credinta ta, viteazule marturisitor, a venitian Tesalonic, inaintea caruia stand, cu indrazneala ai marturisit pe Hristos, Dumnezeu adevarat, iar multimea de zei cea paganeasea o ai ocarat; de care el foarte maniindu-se, a poruncit sa te inchida in temnita, unde intrand tu, cuvios suflet ai cantat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 4 :

Foc arzator avand in sufletul tau, fericite Mucenice Dimitrie, pentru dragostea Celui dorit al tau, intru nimic socotind chinuriie, intarit de darul Lui, vesel ai intrat in temnita, sezand ca intru o camara luminoasa, rugandu-te si cantand psalmi; pentru care de la noi auzi acestea :

Bucura-te, ca ai fost imputernicit cu darul lui Hristos;
Bucura-te, ca pe vrajmasi, cu rabdare i-ai biruit;
Bucura-te, ca pentru Hristos in temnita ai fost dat;
Bucura-te, ca pe diavolul l-ai infiorat;
Bucura-te, ca temnita tie camara luminoasa s-a aratat;
Bucura-te, ca in ea, cu cantari si doxologii pe Dumnezeu ai laudat;
Bucura-te, ca, ingradindu-te cu semnul crucii, pe scorpie ai calcat;
Bucura-te, ca ea, calcata fiind, nevatamat ai ramas;
Bucura-te, ca ai urat dregatoria pamanteasca de proconsul;
Bucura-te, ca cereasca ostasie ai indragit;
Bucura-te, ca parintilor tai prin rugaciuni ai fost dat;
Bucura-te, ca toata cetatea s-a bucurat de nasterea ta;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 5 :

Paganul imparat, indeletnicindu-se cu jocuri in arene, multi din crestini erau ucisi de catre un om, puternic luptator, anume Lie, din neamul vandalilor; aceasta faradelege nesuferind-o crestinul Nestor tanarul, aprins de ravna a alergat la tine in temnita, spunandu-ti si cerand binecuvantare si rugaciuni ca sa-l poata birui; iar tu, Sfinte Mucenice, nadejde avand in Cel ce te intarea pe tine, insemnandu-l cu semnul Crucii, i-ai zis : du-te, ca pe Lie vei birui si pentru Hristos vei marturisi, cantand dimpreuna : Aliluia !

Icosul 5 :

Tanarul Nestor, nadejde in Dumnezeu avand prin tine, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, indata alergand la acea priveliste, cu mare glas a strigat : o Lie, vino sa ne luptam si amandoi; iar imparatul vazandu-l tinerel si frumos, chemandu-l la sine i-a zis : nu vezi pe cati a omorat Lie ?, momindu-l cu fagaduinta de a-l trage la un gand cu dansul. Iar el nevrand a strigat : Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi. Si indata s-a apucat cu Lie la lupta, si aruncandu-l in sulitele cele ascutite, l-a dat la amara moarte, si asa s-a plinit proorocia ta, sfinte; pentru care te intampinam cu aceste laude :

Bucura-te, ca mandria lui Lie ai surpat;
Bucura-te, ca pe Nestor cu Lie a se lupta l-ai indemnat;
Bucura-te, ca prin semnul Crucii ai zis ca-l va birui;
Bucura-te, ca la amara moarte l-ai dat;
Bucura-te, ca tanarul Nestor, reazem tare in Hristos si in ale tale rugaciuni a avut;
Bucura-te, ca de nadejdea sa n-a fost lipsit;
Bucura-te, ca proorocia ta, sfinte, s-a plinit;
Bucura-te, ca si Nestor pe Hristos a marturisit;
Bucura-te, ca el la momirile imparatului nu s-a supus;
Bucura-te, ca si lui cununa frumoasa la ceruri i-ai arvunit;
Bucura-te, ca din porunca imparatului, de Marcian capul i s-a taiat;
Bucura-te, ca sufletul lui la ceruri cu mucenicii s-a numarat;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 6 :

Fiind instiintat nebunul imparat, cum ca tu, Mucenice Dimitrie, ai fost pricinuitor pierzarii lui Lie, s-a mahnit foarte, mai mult decat ar fi cazut din imparatia sa, si indata a poruncit ostasilor, ca asemenea cu sulitele sa fii strapuns; iar tu, vrednicule de lauda, asteptai cugetand la bunatatile ce aveai a le dobandi si cantand lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 6 :

Sezand tu in temnita, viteazule mucenice, a cautat spre tine Domnul de sus, cercetandu-te prin ingerul Lui care ti s-a aratat ca o preafrumoasa cununa din rai intru lumina mare, pe care punand-o pe capul tau, ti-a zis : pace tie, patimitorule al lui Hristos, Dimitrie; imbarbateaza-te, intareste-te si biruieste pe vrajmasii tai; iar tu sfinte, ai raspuns; ma bucur intru Domnul si ma veselesc intru Dumnezeu, Mantuitorul meu; aprins de dragostea Lui, doreai a-ti varsa pentru Dansul sangele tau, pentru care noi te laudam asa :

Bucura-te, ca sezand tu in temnita vesel te-ai aratat;
Bucura-te, ca Hristos din ceruri spre tine a cautat;
Bucura-te, ca cercetare de la El prin ingeri ai primit;
Bucura-te, caci cu frumoasa cununa din rai intru lumina mare la tine a venit;
Bucura-te, ca vederea ingerului mult te-a bucurat;
Bucura-te, ca el capul cu cununa ti-a incununat;
Bucura-te, ca primind cununa, din inima ai multumit;
Bucura-te, ca pe vrajmasul foarte mult l-ai scarbit;
Bucura-te, ca pace, imbarbatare si intarire, prin inger ai luat;
Bucura-te, ca prin rabdare intemeietor dreptei credinte te-ai aratat;
Bucura-te, ca intru dansul bucurandu-te te-ai veselit;
Bucura-te, ca pentru Dansul sangele a-ti varsa ai dorit;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 7 :

Incepand a se lumina de ziua, au intrat ostasii in temnita la tine, mare mucenice, aflandu-te stand vesel la rugaciune, si andata a inceput a te strapunge cu sulitele; iar tu, nevoitorule, cu suflet viteaz ai ridicat mana dreapta, impungandu-te intaia sulita in coasta, inchipuind astfel patima lui Hristos, Domnul tau, Cel cu sulita impuns; in mainile Lui ti-ai dat sfantul tau suflet, cantand : Aliluia !

Icosul 7 :

Cumplit si fara crutare, ostasii au strapuns trupul tau, rabdatorule de chinuri al lui Hristos, mare mucenic, incat pamantul s-a rosit cu sangele tau, facandu-te priveliste ingeriior si oamenilor; iar tu, rugandu-te din adancul inimii, ai ramas pana la sfarsit cu multumire rabdand si neclintit din dreapta credinta; pentru care primeste de la noi acestea :

Bucura-te, ca intrand ostasii in temnita, vesel te-au aflat stand la rugaciune;
Bucura-te, ca indata au inceput cu sulitele a te strapunge;
Bucura-te, caci cu suflet viteaz mana dreapta ai ridicat;
Bucura-te, ca intaia sulita coasta ta a strapuns;
Bucura-te, ca patima lui Hristos, Domnul tau, ai inchipuit;
Bucura-te, ca impungere in coasta ca si El ai primit;
Bucura-te, ca pamantul cu sangele tau s-a rosit;
Bucura-te, ca priveliste ingerilor si oamenilor te-ai facut;
Bucura-te, ca sulitele vesel le-ai rabdat;
Bucura-te, ca prin ele sufletul tau in mainile lui Dumnezeu l-ai dat;
Bucura-te, ca tare ca un diamant te-ai aratat;
Bucura-te, ca pana la sfarsit, multumind din adancul inimii, te-ai rugat;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 8 :

Mucenice de trei ori fericite, dandu-ti sfantul suflet in mainile Domnului tau, Caruia cu credinta ai slujit, s-a dus sa petreaca in locasurile cele ceresti impreuna cu cetele mucenicilor; trupul tau aruncat fara de cinste zacea la pamant, iar oarecare din credinciosi noaptea mergand l-au luat si l-au ingropat, cantand toti lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 8 :

Dupa ingroparea ta, credincioasa sluga ta Lupu, spre semnul dragostei luand haina si inelul muiate in sangele tau, sfinte, multe feluri de boli prin ele se tamaduiau si duhurile cele necurate se goneau; de care minune instiintandu-se tot Tesalonicul, necredinciosul imparat Maximian a poruncit ca si pe fericitul Lupu sa-l prinda si sa-i taie capul; si asa sluga cea buna dupa stapanul sau, adica dupa tine, Sfinte Dimitrie, s-a dus la Domnul; pentru care noi iti cantam asa:

Bucura-te, ca trupul tau strapuns fiind a ramas jos;
Bucura-te, ca Iisus crestetul tau l-a incununat frumos;
Bucura-te, ca nevointa ta cea muceniceasca acum ai savarsit;
Bucura-te, caci cu mucenicii in locasurile ceresti esti preamarit;
Bucura-te, ca de la pamint la cele ceresti te-ai ridicat;
Bucura-te, caci cu mucenicii dimpreuna te-ai numarat;
Bucura-te, ca lui Lupu, credincioasa sluga ta, haina si inelul tau i-ai dat;
Bucura-te, ca prin ele feluri de boli ai vindecat;
Bucura-te, ca si lui din porunca lui Maximian i s-a taiat capul;
Bucura-te, ca el, dupa tine, stapanului sau, a urmat;
Bucura-te, cel ce credincioailor esti izvor de minuni nedesertat;
Bucura-te, ca demoniior esti rana anevoie de vindecat;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 9 :

Deasupra mormantului tau, sfinte, fiind zidita o biserica mica, in care se savarseau multe minuni si feluri de vindecari bolnavilor se da, un boier credincios, anume Leontie, din partile Iliricului de boala grea fiind cuprins, adus si pus fiind unde sfintele tale moaste erau in pamant ascunse, indata a dobandit tamaduire, sculandu-se sanatos; pentru care, multumind lui Dumnezeu si pe tine, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, preamarindu-te, a cantat : Aliluia !

Icosul 9 :

Vrand vindecatul boier Leontie a zidi o biserica mare si frumoasa, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, spre semn de multumire, daramand pe cea mai mica, a inceput a sapa santurile spre temelie. Dar, o minune ! A aflat sfintele tale moaste intregi si nestricate, curgand din ele mir binemirositor, unde, adunandu-se poporul, cu bucurie scotandu-le din pamant, multime nenumarata de bolnavi se tamaduia; iar Leontie, plin de veselie, ridicand degrab la acel loc biserica frumoasa si minunata, intr-ansa a pus cinstitele tale moaste, in racla de mult pret; deci bucurandu-ne si noi de aceasta, graim catre tine asa :

Bucura-te, ca pe Leontie de boala grea l-ai vindecat;
Bucura-te, ca el spre multumire biserica in numele tau a ridicat;
Bucura-te, ca tu har de a face minuni de la Dumnezeu ai luat;
Bucura-te, ca trupul tau iarasi noua l-ai dat;
Bucura-te, ca indata ce din pamant s-a ivit, mir de buna mireasma la toti a tins;
Bucura-te, ca pe multi de felurite boli i-ai izbavit;
Bucura-te, ca inauntrul bisericii cu cinste de preoti s-a asezat;
Bucura-te, caci credinciosii de aceasta s-au bucurat;
Bucura-te, ca intregi sfintele tale moaste se pazesc;
Bucura-te, ca cei ce patimesc si cu credinta nazuiesc la ele, se tamaduiesc;
Bucura-te, vas de mir neimputinat si de feluri de boli vindecator;
Bucura-te, ca pentru toti esti de daruri impartitor;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 10 :

Binecredinciosul Leontie, voind a se intoarce la Iliric, a vrut sa ia o parte din sfintele tale moaste, ca si acolo in patria sa sa zideasca o biserica in numele tau, sfinte; iar tu, aratandu-te, l-ai certat, ca sa nu indrazneasca a lua ceva, iar el luand numai giulgiul muiat in sangele tau si o parte din aurarii, in racla de aur le-a pus si ducandu-se, a cantat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 10 :

Minuni multe facand tu, sfinte, prin giulgiul tau, lui Leontie aratandu-te pe cale, l-ai izbavit de furtuna ce-l ameninta si vrand cu ai sai a trece raul Istrului i-ai spus sa ia racla cu giulgiul in mainile sale si sa nu se teama; asemenea si tuturor celor ce nazuiesc cu credinta la tine le esti de obste folositor si grabnic ajutator; pentru care-ti cantam asa :

Bucura-te, ca pe Leontie, ce din sfintele tale moaste a vrut sa ia, l-ai certat;
Bucura-te, ca giulgiul muiat in sangele tau, spre mangaierea lui l-ai dat;
Bucura-te, ca de furtuna ce-l ameninta, aratandu-te, l-ai izbavit;
Bucura-te, caci cu giulgiul tau fara vatamare l-a trecut;
Bucura-te, ca el, sosind la Sirmion, in biserica ce zidise tie, acest odor a dat;
Bucura-te, ca si acolo multi se indulcira de minuni si tamaduiri;
Bucura-te, ca pe Marian, eparhul Iliricului, de buba grea l-ai tamaduit;
Bucura-te, ca pe unul ce era indracit l-ai izbavit;
Bucura-te, ca pe altul ce ii curgea sange l-ai izbavit;
Bucura-te, ca foametea ce era in cetatea ta o ai potolit;
Bucura-te, ca pe locuitorii ei, din primejdia ce-i ameninta, i-ai izbavit;
Bucura-te, ca celor ce vindeau grau, aratandu-te aievea, le-ai poruncit sa inoate spre Tesalonic;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 11 :

Sfesnic cu totul luminos fiind cinstitele tale moaste, Izvoratorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, pus in sfesnicul bisericii lumineaza pe toti cei ce cu credinta alearga la ele; deci de un dar ca acesta sa nu ne lipsesti si pe noi sfinte, cei ce cu dragoste ne aflam stand inaintea sfintei tale icoane; cu multa smerenie inchinandu-ne, cerem a fi scutiti de orice potrivnice intamplari iar mai ales de infricosatoarea groaza a cutremurului si a ne invata sa cantam lui Dumnezeu, dimpreuna cu tine : Aliluia !

Icosul 11 :

Evlaviosul imparat Justinian a trimis in Tesalonic barbati cinstiti sa ia o parte din sfintele moaste, spre sfintirea bisericii pe care din nou o zidise; ajungand ei la Tesalonic si de racla ta apropiindu-se, o, minune ! deodata a iesit foc si scantei de vapaie spre toti slobozind si un glas din foc infricosator zicand : stati si nu indrazniti; iar ei spaimantati de frica au cazut si intorcandu-se inapoi au spus imparatului cele ce s-au facut, aducand intru mirare pe toti; pentru care te laudam asa :

Bucura-te, ca foc si scantei de vapaie s-au vazut din racla sfintelor tale moaste;
Bucura-te, ca minunea aceasta pe multi i-a ingrozit;
Bucura-te, ca in vis lui Onisifor, aprinzatorului de lumini, te-ai aratat;
Bucura-te, ca fapta sa, cu iubire de oameni, o ai mustrat;
Bucura-te, ca ai poruncit lui sa o paraseasca si sa se pocaiasca;
Bucura-te, ca pe el, l-ai facut a se rusina, trezindu-se din sonm;
Bucura-te, ca a doua oara iarasi aievea l-ai mustrat;
Bucura-te, ca de glasul tau ca de un tunet la pamant zacea ca un mort;
Bucura-te, ca venindu-si el intru sinesi singur a marturisit fapta sa;
Bucura-te, ca spaimantandu-l, singur a spus tuturor mustrarea ta;
Bucura-te, caci cu minunile tale pe popor ai veselit;
Bucura-te, ca vrei ca toti sa se mantuiasca de la Dumnezeu;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 12 :

Stand inaintea lui Hristos, Cel ce te-a intarit spre patimire, prealaudate Mare Mucenice Dimitrie, de la Dansul dar ai luat a vindeca pe toti de patimile sufletesti si trupesti; rugamu-ne deci tie, sfinte, ca cel ce ai indrazneala multa, nu inceta mijlocindu-ne sufleteasca mantuire noua, celor ce cinstim a ta pomenire si cantam neincetat : Aliluia !

Icosul 12 :

Cu cantari cinstim pomenirea ta, fericim chinurile tale si indelunga-rabdarea ta, marim si laudam minunile tale, vitejia si barbatia ta cea nebiruita; bine te cuvantam ca pe un mare ajutator si pazitor lumi, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie, si din inima graim tie acestea :

Bucura-te, ca pe episcopul cel prins de barbari l-ai slobozit;
Bucura-te, ca pe el la cetatea ta Tesalonic l-ai povatuit;
Bucura-te, ca pe cele doua fecioare, ce au cusut chipul tau, le-ai izbavit;
Bucura-te, ca pe rapitorul lor l-ai lasat batjocorit;
Bucura-te, ca degraba le-ai adus pe ele, dimpreuna cu chipul, la biserica din Tesalonic;
Bucura-te, ca acel chip inaintea altarului spre lauda ta s-a pus;
Bucura-te, ca vazindu-se ele desteptate langa mormantul tau s-au bucurat;
Bucura-te, ca cei adunati acolo, pentru minune au saltat;
Bucura-te, ca de multe ori cetatea ta de navalirea barbariior o ai izbavit;
Bucura-te, ca pe multi din robia barbarilor i-ai slobozit;
Bucura-te, ca dimpreuna cu ingerii esti vorbitor;
Bucura-te, ca tuturor de obste catre Stapanul ne esti mijlocitor;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 13 :

( acest condac se zice de trei ori )

O, rabdatorule de chinuri al lui Hristos, Izvoratorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, aceasta a noastra rugaciune, ce aducem tie acum cu umilinta, primeste-o, si de bolile sufletesti si trupesti si de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, cu rugaciunile tale cele bineprimite catre Dumnezeu, ne pazeste, ca impreuna cu tine in veacul ce va sa fie, sa cantam Lui : Aliluia !

O, rabdatorule de chinuri al lui Hristos, Izvoratorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, aceasta a noastra rugaciune, ce aducem tie acum cu umilinta, primeste-o, si de bolile sufletesti si trupesti si de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, cu rugaciunile tale cele bineprimite catre Dumnezeu, ne pazeste, ca impreuna cu tine in veacul ce va sa fie, sa cantam Lui : Aliluia !

O, rabdatorule de chinuri al lui Hristos, Izvoratorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, aceasta a noastra rugaciune, ce aducem tie acum cu umilinta, primeste-o, si de bolile sufletesti si trupesti si de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, cu rugaciunile tale cele bineprimite catre Dumnezeu, ne pazeste, ca impreuna cu tine in veacul ce va sa fie, sa cantam Lui : Aliluia !

Apoi se zice iarasi Icosul intai

Credinta adevarata invatand-o, Mucenice Dimitrie, de la parintii tai, ai vietuit pe pamant prin darul lui Dumnezeu ca un inger, luminat marturisind si invatand pe toti apoi cu milostenie, cu neincetate rugaciuni si cu chinuri. Pentru care noi aducem tie aceste cantari de lauda :

Bucura-te, ca tu ca un inger pe pamant ai vietuit;
Bucura-te, ca luminat pe Hristos ai marturisit;
Bucura-te, ca din parinti binecredinciosi ai rasarit;
Bucura-te, ca dreapta credinta pana la sfarsit o ai pazit;
Bucura-te, ca prin postire si rugaciuni necontenite, ingerilor te-ai asemanat;
Bucura-te, ca prin faceri de bine si lacrimi, pe demoni i-ai infricosat;
Bucura-te, nemuritoare odrasla a cetatii Tesalonicului;
Bucura-te, reazem neclintit al Iliricului;
Bucura-te, saditorule al crestinatatii;
Bucura-te, dezradacinatorule al paganatatii;
Bucura-te, ca intru primejdii lumii esti mare aparator;
Bucura-te, ca celor ce cu credinta nazuiesc la tine le esti gata folositor;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

si Condacul intai

Invatatorului dreptslavitoarei credinte celei intru Hristos, surpatorului si rusinatorului paganatatii, Izvoratorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostasul cel adevarat al lui Hristos, care s-a aratat Bisericii ca un soare si mare aparator credinciosilor, toti acum cantari de multumire si laude din suflet cu dorire aducandu-i sa-i cantam : bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

In anul 1918, pe 17 februarie, un grup format din 20 de soldati bulgari a patruns in Catedrala, in jurul orei doua noapte, si a furat Moastele Sfantului Dimitrie Basarabov. Era perioada cand ne aflam sub ocupatie germana. Tinand seama ca bulgarii, in acea vreme, erau aliati ai nemtilor, exista suspiciunea ca jefuitorii actionasera cu aprobarea unui general neamt.

Plecand de la faptul ca Sfantul Dimitrie Basarabov s-a nascut in Bulgaria, in satul Basarabi, bulgarii pretindeau ca au drepturi legitime asupra moastelor. Amintim ca moastele Cuviosului Dimitrie au ajuns in tara noastra in anul 1774, nu printr-un furt, ci pentru a nu fi profanate de turcii care ocupasera teritoriul bulgar.

Mitropolitul Conon cere interventia nemtilor

"Excelenta Voastra,
Avem marea durere sufleteasca de a va aduce la cunostiinta ca astanoapte, 17/4 (n.r. februarie) ale curentei, s-a jefuit Biserica Catedrala a Sfintei Noastre Mitropolii, ridicandu-se cu forta Sicriul cu Moastele Sfantului Cuvios Dumitru, dimpreuna cu toate odoarele ce se aflau intr-insul. Faptul s-a intamplat cu o trupa de ostasi bine inarmati, prezentandu-se aproape la orele 2 noaptea si operand pana la orele 3-4, mai intai au inlaturat pe sergentul de serviciu din curte, tinandu-l la o parte si, servindu-se de instrumente puternice, au fortat ambele usi ale Bisericii Catedrale, apoi au spart geamurile de la intrare, au navalit spre altar, au ridicat cu forta pretiosul Sicriu cu Sfintele Moaste, cu tot ce se afla acolo; dupa care au plecat din Biserica cu toate cele jefuite, si s-au transportat cu totul la automobilul pe care-l aveau indosit si anume pregatit si plasat jos in dosul Mitropoliei, pe o strada laterala si intunecoasa; si astfel automobilul a disparut, incotro nu se stie.

Prin aceasta nemaipomenita si nocturna jefuire a Catedralei Sfintei noastre Mitropolii, s-a comis cel mai odios fapt de catre un numar de pana la 20 de soldati (banuiti bulgari) inarmati, care, dupa un plan anume pregatit, pradand Biserica, au lovit atat in interesul Bisericii noastre Ortodoxe, cat si in credinta si interesele Poporului Roman, carele nu poate fi vinovat cu nimic.

Deci, Excelenta Voastra, cu mare durere sufleteasca aducandu-le acestea la Inalta-Va cunostinta, si in credinta ca Biserica si Religiunea Ortodoxa sunt protejate prin toate Tratatele de la Haga, etc. si cunoscand inaltele sentimente ale Majestatii Sale Imparatul Germaniei, Noi va rugam staruitor ca sa binevoiti a ordona sa se ia cele mai urgente masuri si sa se opreasca pe drum calatoria Sfintelor Moaste, oriunde vor fi, urmarindu-se toti ostasii vinovati, binevoind a dispune reinnapoierea Sicriului cu Sfintele Moaste si tot avutul lor, ca sa stea nestramutate in Catedrala Sfintei Mitropolii a Tarii, Sfantul Dumitru fiind insusi Patronul Capitalei Bucuresti.

Al Excelentei Voastre, cu tot dinadinsul rugator pentru interesele Bisericii noastre, dorindu-Va de la Dumnezeu sanatatea si pacea asteptata de catre toata lumea indurerata.
Conon, Mitropolit Primat.“

La doua zile dupa furtul sfintelor moaste, generalul Zach, comandant al judetului Vlasca XI, il informa pe prefectul acestui judet:

"Domnul Prefect Moldoveanu,
Moastele Sfantului Dumitru intr-un sicriu maret de argint au fost furate de bulgari dintr-o biserica din Bucuresti, pentru a fi transportate cu un automobil in Bulgaria. Ajungand la Calugareni, au schimbat aici automobilul cu o mica caruta cu cal, pentru a sterge urmele lor.

Este meritul aghiotantului meu, d. Rhefeld, ca a descoperit acest schimb. Din ordinul meu, Rhefeld a fost trimis intr-un automobil cu soldati armati pe calea Bucurestiului, spre a opri hotii.

In dreptul satului Daia, el a gasit caruta cautata, insotita de soldati bulgari foarte armati. Rhefeld a oprit transportul, care se da drept bagaj al unor ofiteri bulgari, aratandu-le revolverul. Bulgarii s-au supus situatiunii. Rhefeld a adus sicriul la Giurgiu si depus la cartierul generalului Zach, unde a fost pazit de un ofiter si soldati armati pana la 19 Februarie, in care zi sicriul a fost dus cu automobilul, insotit de o puternica garda de soldati germani inarmati, la Bucuresti.

Dupa parerea mea, evenimentul merita sa fie insemnat mai tarziu in istoria religioasa a Romaniei. Va rog a lua nota de meritele dlui. Rhefeld.

Primiti, Domnule, salutarile mele sincere Zach General al Bavariei si Comandant al judetului Vlasca XI”.

Intoarcerea Sfintelor Moaste

In timpul in care moastele Cuviosului au lipsit din Catedrala, mii de pelerini au fost prezenti pe Dealul Mitropoliei. Vestea ca Sfintele Moaste vor reveni in Catedrala, avea sa vina in dupa-amiaza zilei de marti, 19 februarie, cand Divizia Administrativa a Capitalei l-a instiintat pe Mitropolitul Conon ca: "Sicriul cu Moastele Sfantului Dimitrie, intors din drumul spre Giurgiu, soseste astazi la orele 6 p.m.; anume sub garda militara, si va fi predat in aceeasi zi autoritatilor bisericesti si civile romanesti din Capitala". Pentru intampinarea relicvelor a fost delegata o comisie speciala, impreuna cu garda civica de onoare, care i-a asteptat pe militari in dreptul Cimitirului Bellu. S-a constatat ca obiectele de cult sunt neatinse "inlauntru", apoi au fost duse in locul de unde fusesera furate.

Din scrisoarea de multumire adresata Maresalului Mackensen, de catre Mitropolitul Conon, citam: "Noi privim dureros fapta ostasilor dovediti acum a fi de peste Dunare, observam ca Dumnezeu, orbindu-le ochii si mintea, spre a nu vedea lucrurile adevarate si drumurile ratacirii lor, nu le-a ajutat ca sa-si savarseasca complect sacrilegiul incercat, ci s-au incurcat, putand fi prinsi la Giurgiu (...), uitand ca la scoalele acesteia (Mitropoliei) toate generatiile bulgaresti de la 1860 incoace s-au adapat, capatandu-si cultura necesara si pregatindu-se pentru conducerea eventuala a tarii lor; iar acuma, in loc de recunostinta, ostasii lor au incercat de a rasplati cu rau vechilor si prietenosilor lor binefacatori".

Cunoastem ca generalul rus Petru Salticov, trecand prin satul Basarabov, a luat moastele cu intentia de a le trimite in Rusia, insa, la rugamintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedoromana, precum si a mitropolitului Grigorie II al Tarii Romanesti, le-a daruit poporului roman. Ceea ce nu stim e faptul ca acest general al luat cu el mana dreapta a Sfantului Cuvios Dimitrie, pe care a dus-o la Lavra Pecerska, unde se afla si in prezent.

document.observe('dom:loaded', function(){ new Ajax.Request('http://www.crestinortodox.ro/NodeStatistics/hit/67756/visitHit/'+escape(document.referrer),{ method:'get', onComplete:function(res){ if(null!=(tmp=$('num_views'))) tmp.innerHTML=res.responseText; } }); });

« Inapoi  Articole » Biserica in lume

• Micsoreaza fontul
• Reseteaza fontul
• Mareste fontul

Manastirea Sfantul Dimitrie Basarabov

 

Manastirea Sfantul Dimitrie Basarabov

Manastirea Sfantul Dimitrie Basarabov este o manastire ortodoxa infiintata in pestera in care s-a nevoit Sfantul Dimitrie cel Nou. Pestera si manastirea se afla in localitatea bulgara Basarabovo, la o distanta de aproximativ 80 de kilometri de orasul Bucuresti. Trecand Dunarea prin vama de la Giurgiu, ajungem in orasul Russe, iar de aici si pana in localitatea Basarabovo nu mai sunt decat 10 kilometri.

Satul Basarabov se afla la 3-4 kilometri de Dunare, in linie dreapta, insa vatra vechiului sat Basarabov era initial mai aproape de Dunare. Noua asezare s-a mutat putin mai spre Ivanovo, mai aproape de pestera unde s-a nevoit Sfantul Dimitrie.

Asezat in pitoreasca vale a Raului Lom, satul Basarabov si raul Lom isi intampina pelerinii cu pestera in care s-a nevoit Sfantul Dimitrie cel Nou. Pestera este cunoscuta si sub denumirea de Manastirea Basarabov. Aceasta manastire a luat fiinta in pestera iubitorului de nevointe Dimitrie cel Nou si este singura manastire sapata in stanca inca locuita din intreaga Bulgarie.

De la varsarea Lomului in Dunare, urcand spre Ivanovo, se intalnesc peste 300 de chilii sapate in malul stancos al raului. Dintre acestea, 40 au ajuns biserici, in care s-a slujit Sfanta Liturghie mai multe sute de ani. Urme de fresca se vad pe peretii pesterilor pana in zilele noastre. Chiliile si bisericile de la Ivanovo fac parte astazi din patrimoniul UNESCO.

Manastirea Sfantul Dimitrie Basarabov - scurt istoric

Manastirea Basarabov a fost ctitorita de familia Basarabilor chiar inainte de intemeierea Tarii Romanesti. Satul, mosia si manastirea au apartinut lui Ioan Basarab I, primul domn al Tarii Romanesti. Cat de mult unea Dunarea cele doua maluri ale sale, se poate vedea chiar si din hartile mai tarzii ale nordului Peninsulei Balcanice; judetul Teleorman exista odinioara atat la nord cat si la sud de Dunare.

Biserica actuala din Pestera Sfantului Dimitrie a fost construita in anul 1865, cu mai multe ajutoare primite din Romania. Manastirea actuala consta intr-o bisericuta, zidita in Pestera Sfantului Cuvios Dimitrie, si cateva chilii sapate in stanca din apropiere.

Manastirea arde in anii 1877-1878, in timpul razboiului ruso-romano-turc. Tot acum sunt furate peste 60 de icoane valoroase din biserica. Probabil ca asa s-a intamplat si in anii 1769-1774, in timpul razboiului ruso-turc, cand satul Basarabovo este complet distrus, iar moastele nu puteau sa mai ramana in biserica pustiita de acolo.

Cele mai vechi marturii istorice in legatura cu Manastirea si Pestera din Basarabov apartin secolului al XV-lea, putand fi gasite in unele dintre registrele de taxe ale Imperiului Otoman. O ampla descriere a proprietatilor detinute in acea vreme de catre liderul valah Ivanko Basarab, socrul tarului Ivan Alexander - descriere numita "timar" - se gaseste intr-unul dintre aceste registre; aceasta "timar" este cea mai veche marturie scrisa in care gasim mentionat numele localitatii Basarbov - "Manastirea Basarab".

"Comitetul de Ridicare a Capelei Sfantului Dimitrie Basarabov", acesta avea principala sarcina de a ridica o cladire de chilii, in chiar curtea din fata pesterii sfantului. Chiliile manastirii au fost terminate si binecuvantate in data de 14 mai 1937, insa nu au supravietuit decat pana in anul 1940, cand o inundatie a distrus intreaga cladire.

In anul 1911, un Comitet al Vestigiilor Istorice a fost infiintat la Muzeul National de Arheologie din Sofia. Principala sarcina a acestui comitet era de a elabora o mapa arheologica pentru intreaga Bulgarie.

Faimosul pelerin ceh Karel Skorpil, care a intreprins mai multe calatorii stiintifice pe teritoriul bulgar in anii 1887 si 1892, a fost chemat pentru a face parte din comitet. In anul 1912, cehul Skorpil a plecat intr-o calatorie pe valea raului Lom; el va vizita si va descrie si faimoasa Manastire Basarbov.

 

     

 

Anul in care manastirea a fost parasita de catre cercetatorii arheologi, datorita stapanirii otomane din Bulgaria, este inca necunoscut. Stim doar ca viitorul episcop de Smolyan, parintele Tihon, a ingrijit Manastirea Basarabov in jurul anului 1919, iar in anul 1937, calugarul Hadji Hrisant din Manastirea Preobrazhene s-a asezat intr-o chilia a manastirii, incepand si restaurarea complexului monastic.

In acelasi an va fi infiintat si un nou comitet. Numit cu numele de

 

     

 

Reinnoitorul Manastirii Basarabov a fost ieromonahul Hrisant, care s-a asezat in aceste locuri in 1937 si a trait pana in anul 1961. Dupa retragerea apelor, parintele Hrisant a inceput sa stranga donatii pentru refacerea celor stricate. Astfel, in mai putin de o luna, el a strans suficienta fonduri pentru a ridica doua chilii in apropierea bisericii din pestera. Acestea au fost terminate in data de 30 august 1940.

Calugarul Hrisant a fost vizitat de Patriarhul Iustinian in anul 1953, impreuna cu actualul Patriarh Teoctist, pe atunci vicar patriarhal. Monahul Hrisant si-a sapat timp de 100 de zile mormantul intr-o pestera de aici.

 

     

 

In prezent, Manastirea din pestera Basarabov functioneaza si se afla in buna stare de pastrare. In manastire, slujbele se tin in special sambata si duminica. Pelerinii ce vin sa se inchine si sa calce pe sfintele locuri de nevointa ale lui Dimitrie, intra intr-o curte cu cativa copaci plantati si cu o cladire cu chilii. In curte se afla si o fantana, sapata chiar de catre parintele Dimitrie, care are grija de manastire.

Doua camere si o sala de mese sapata in stanca, construite in anul 1956, se afla asezate la poalele muntelui de piatra. Din curte si pana la biserica amenajata in Pestera Sfantului Dimitrie Basarabov, pelerinul trebuie sa urce o serie de 48 de trepte de piatra.

In capatul scarii de piatra ne asteapta o bisericuta si un pangar. Bisericuta, sapata in partea dreapta a stancii, inca pastreaza iconostasul sculptat in lemn in anul 1941. O icoana de mari dimensiuni il infatiseaza pe Sfantul Dimitrie cel Nou din Basarabi, stand in picioare, iar de jur-imprejur 10 scene din viata acestuia ne descriu minunile si faptele sale deosebite. Icoana pastreaza o inscriptie in limba romana, scrisa cu litere chirilice, si una in limba greaca.

In partea stanga a pesterii se afla un pangar sapat in piatra si pictat in exterior. De la bisericuta din pestera porneste o alta serie de trepte sapate in piatra, acestea ducand la o a doua pestera naturala, chilie si loc de inmormantare al parintelui calugar Hrisant. Mai tarziu, aceasta pestera va pastra si ramasitele altor calugari ai manastirii. Acum cativa ani, osemintele calugarilor au fost luate si puse in cimitirul manastirii.

Sfantul Dimitrie cel Nou din Manastirea Basarabov

Unii cercetatori sunt de parere ca Sfantul Dimitrie cel Nou din Basarabov a trait in perioada de maxima inflorire a isihasmului, in timp ce altii cred ca a trait in secolul al XII-lea. Paisie de la Hilandar consemneaza in istoria sa ca Sfantul Dimitrie inca mai traia in anul 1685, fiind un sfant recent al vremii. Intr-o copie a Istoriei slavo-bulgare facuta la Russe, de catre ieromonahul Pantelimon, se spune ca Sfantul Dimitrie a trait in secolul al XVII-lea si a fost ingropat la Manastirea din Basarabov.

Nici in ceea ce priveste nationalitatea sfantului lucrurile nu sunt foarte clare, deoarece multe sate aveau populatie mixta; or, in perioadele de restriste, locuitorii lor se mutau pe celalalt mal al Dunarii, in Tara Romaneasca. Acest lucru s-a intamplat si cu satul Basarabov, in secolul al XVIII-lea, cand, in urma distrugerii lui, localnicii se muta in satul Slobozia de langa Giurgiu, insa se reintorc, in parte, spre sfarsitul secolului, formand actualul sat Basarabov.

 

     

 

Sfantul Dimitrie cel Nou, al carui nume il poarta si manastirea din pestera, este mentionat de catre Sfantul Paisie de la Hilandar in renumita sa carte

"Sfintii Imparati Constantin si Elena", unde se afla pana in ziua de astazi.

Sfantul Dimitrie se va calugari mai tarziu in Manastirea lui Basarab I de la marginea satului natal. Invatatorul descrie si felul in care s-au descoperit moastele Sfantului Dimitrie Basarabov. Se spune ca o tanara fecioara din satul Cerven Voda si-a pierdut vederea. Intr-o noapte, viseaza ca a mers la Manastirea Basarabov, unde s-a spalat pe fata cu apa din fantana Sfantului Dimitrie, dupa care si-a recapatat-o.

Tanara povesteste visul parintilor sai si hotaraste sa mearga la Basarabov, cale de 17 kilometri. Ajungand aici pe inserat, ramane peste noapte, impreuna cu parintii sai, dorind sa se spele cu apa din fantana a doua zi dis-de-dimineata. Noaptea, avand dureri ingrozitoare de ochi, merge la fantana, se spala si isi recapata astfel vederea. Privind spre apa Lomului, ce trece prin fata manastirii, vede, deasupra raului, mai multe candele si faclii aprinse. Se aproprie si zareste in apa moastele Sfantului Dimitrie stralucind.

 

     

 

Tatal fetei este chemat, insa nu zareste nimic. A doua zi, trupul este scos din rau de catre preotii din Russe. Moastele Sfantului Dimitrie sunt luate mai intai pentru a fi duse in orasul Russe, insa boii care trageau carul se opresc in fata casei parintesti a sfantului. Aici se va construi biserica ce ii va purta mai apoi hramul.

Traditia din zona spune ca turcii, in vremea unui atac, din ispita diavoleasca, il dezgroapa dupa o vreme, in cautarea unei inchipuite comori. Afland sfintele moaste, le arunca in raul Lom, unde stau ascunse intre mal si pietre timp de 33 de ani, pana ce sunt descoperite de un crestin evlavios. Dupa aflarea acestora, ele au fost duse in satul Basarbov, unde au savarsit nenumarate minuni.

Intr-o minune consemnata mai inainte ca moastele sa fie stramutate la Mitropolia din Bucuresti se vorbeste despre un turc care a vrut sa fure intr-o noapte candelele de argint din biserica Sfantului Dimitrie. Acestuia ii paralizeaza picioarele si este gasit dimineata de catre preot cazut in fata raclei cu sfintele moaste.

In timpul razboiului ruso-turcesc din anii 1768-1774, sfintele sale moaste au fost transportate in orasul Bucuresti de catre generalul Petru Saltikov. Acestea au fost asezate cu mare evlavie si bucurie in Catedrala din Bucuresti

In anul 1895, invatatorul Nicolae Nemtov viziteaza Mitropolia de la Bucuresti si se inchina la moastele Sfantului Dimitrie, rugand pe mitropolit sa-i deschida racla. Facand o descriere a vesmintelor si a infatisarii sfantului, invatatorul consemneaza ca o mana este mai alba, iar cealalta pare putin innegrita din cauza multimii inchinatorilor care o saruta.

"Istoria slavo-bulgara". Sfantul Dimitrie cel Nou din Basarabov a dus o viata simpla de mirean. Aflam din insemnarile invatatorului Nicolae Nemtov (1898) din Basarabov, printre altele, despre casa natala a sfantului, despre biserica Sfantului Ioan, la care acesta mergea in fiecare duminica si sarbatoare, despre faptul ca, pazind vacile satului, el nu primea decat paine si sare, iar aceasta numai de la oamenii instariti.

Sfantul Cuvios Dimitrie Basarabov este sarbatorit pe 27 octombrie. S-a nascut in satul Basarabi, la sud de Dunare (in Bulgaria). A trait in secolul al XIII-lea, in timpul "imperiului" vlaho-bulgar de la Tarnovo, intemeiat de fratii Petru si Asan. Iubind viata ascetica, se va retrage intr-o pestera. Nu stim cat timp s-a nevoit in aceasta pestera si nici cand a trecut la cele vesnice. Traditia spune ca inainte de a muri, s-a asezat singur intre doua lespezi de piatra, ca intr-un sicriu, fiind acoperit in timp de apele raului. Moastele sale au ramas multa vreme sub ape, pana cand o copila care patimea de duh necurat a avut o revelatie: i s-a aratat Sfantul Dimitrie Basarabov, care i-ar fi spus: "Daca parintii tai ma vor scoate din apa, eu te voi tamadui". Parintii vor merge la locul indicat in vis, langa raul Lom, si vor gasi trupul neputrezit al sfantului intre doua pietre.

Moastele Cuviosului Dimitrie vor fi duse si asezate in biserica din Basarabi. In traditia bisericeasca, un domnitor al Tarii Romanesti, al carui nume nu este mentionat, a platit o suma mare de bani pentru aducerea moastelor Cuviosului Dimitrie in Bucuresti. Delegatia nu a reusit sa intre in acest oras, deoarece caii nu au vrut sa mai mearga. In aceasta situatie, membrii delegatiei au hotarat sa traga la sorti, pentru a stabili drumul pe care vor merge cu moastele Sfantului Dimitrie. La sorti a cazut drumul spre Basarabi, si astfel, moastele au fost reasezate in biserica din Basarabi. Au stat in aceasta biserica pana in timpul razboiului ruso-turc (1768-1774), cand generalul rus Petru Salticov, trecand prin satul Basarabov, a luat moastele cu intentia de a le trimite in Rusia. Insa, la rugamintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedoromana, precum si a mitropolitului Grigorie II al tarii Romanesti, le-a daruit poporului roman. Moastele au fot asezate cu cinste, in iunie 1774, in actuala catedrala patriarhala din Bucuresti.

Mentionam ca racla cu moastele Cuviosului Dimitrie a fost scoasa in procesiune pe strazile Bucurestiului de mai multe ori. Astfel, in 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capat epidemiei de ciuma, in 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, in speranta opririi epidemiei de holera si in 1827, in timpul lui Grigore Ghica, pentru ploaie. Generalizarea cultului Cuviosului Dimitrie a fost hotarata in sedintele Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, dintre anii 1950-1955.

Minunile Sfantului Dimitrie Basarabov

Parintele Iustin Bulimar, slujitor la Catedrala patriarhala din anul 1989, spune ca: "In 1989, in urma slujbei Sfantului Maslu, un credincios pe care eu l-am vazut de mai multe ori participand la aceasta Sfanta Taina si la celelalte slujbe ale Bisericii ramanea intotdeauna ultimul de se inchina. Si, intr-una din zile, la fel procedand, a urcat la racla sfintelor moaste (dar de ce ramanea ultimul sa se inchine? - pentru ca umbla cu carje), si-a asezat carjele, ca de obicei, ca sa si le poata lua dupa rugaciune, dupa ingenuncherea pe care o putea face el acolo in felul lui, si minunea s-a intamplat: s-a ridicat, s-a inchinat, a coborat treptele, n-a realizat pe moment ca el de fapt isi uitase carjele si de-abia dupa ce a coborat Dealul Patriarhiei si-a dat seama de miracolul, de minunea intamplata. S-a intors inapoi plangand si multumind cu lacrimi in ochi, lui Dumnezeu si Sfantului Dimitrie, povestindu-i preotului de pe vremea aceea - era un arhimandrit deosebit, un preot evlavios, iubit de credinciosi, parintele Grichentie, care s-a retras dupa Revolutie, la pensie, la Manastirea Secu - si dansul a ramas foarte impresionat, desi mai vazuse si alte minuni petrecute la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou."

Parintele Dimitrie Irimia povesteste: "Un caz care m-a impresionat a fost acela al unei doamne ce avea in jur de 40 de ani care, efectiv, a fost revoltata asupra celor din familia ei pentru ca veneau si stateau la Sfantul Dimitrie foarte multe ore in sir, in ploaie, in frig. De aceea, a venit cu gand vrajmas la racla Cuviosului Dimitrie. Ea nu concepea, nu putea intelege, si a venit cu acest gand de razbunare impotriva Sfantului si cu o mana a zgariat cu unghiile moastele Sfantului Dimitrie in locul unde ele sunt descoperite spre a fi sarutate de credinciosi. Cand a venit la mine, mi-a spus, ascunzand fapta sa: "Parinte, am fost la toti doctorii; am o boala foarte rara - imi curge sange din buricele degetelorť. I-am facut dezlegari, apoi s-a mai linistit; era foarte agitata. I-am explicat ca trebuie sa se spovedeasca, sa tina post, si atunci mi-a spus: "Eu numai cu o mana am zgariat acolo, dar imi curge sange din amandoua mainile. Apoi, a venit cineva din familie si mi-a spus ca s-a vindecat. De atunci nu am mai vazut-o, dar acest caz a fost unul deosebit din cate am vazut si auzit."

Cat de mult ne-am mandrit in fata celorlalti?

Cate ganduri urate am avut in ultima perioada?

De cate ori ne-am barfit aproapele?

De cate ori nu am mintit?

De cate ori nu am deznadajduit…?

De cate ori am gresit,si intorcandu-ne la El, am fost iertati?

Numai daca am sta sa ne amintim toate pacatele facute de la ultima spovedanie pana in prezent…ne-am da seama,CAT DE Mare este iubirea Lui! De ce spun asta? Deoarece la fiecare greseala de-a noastra, Dumnezeu ne ,,biciueste” cu iubirea Sa. Iubirea este singurul ,,instrument” folosit pentru a ne deschide inima…pentru a ne face mai buni. Mai buni cu aproapele,mai buni si mai multumitori pentru atatea daruri si bucurii primite de la El!

Nu vrea altceva, nu cere altceva in schimb…decat sa ne dam seama de aceasta iubire si sa-I multumim. Unii tineri primesc lovituri foarte grele, zicand ca Dumnezeu le vrea raul…dar nu este asa. Raul singuri si-l cheama, Domnul este cel care ii scoate din acest rau, din aceasta groapa a potrivnicului ne scoate pe toti din intuneric si ne daruieste Lumina. Multi oameni sufera de raul pe care il fac singuri, multi sufera de raul pe care li-l fac altii. Intre acestia, sunt unii care, desi nu fac rau numanui, desi sunt binevoitori, drepti si pasnici, au de suferit necazul rautatii altora.

Ne intristam si ne gandim ca suntem foarte incercati de catre El,dar nu gasim niciun motiv. Motivul: pentru ca ne iubeste. Altfel, cum de si Sfintii au fost incercati? Daca nu ar fi fost incercati de Dumnezeu,am spune ca nu I-ar fi iubit.Sfantul Apostol Pavel a fost unul din cei mai incercati crestini. El a trecut prin multe si grele suferinte de la pagani si de la iudei. Indeosebi acestia i-au pus viata in cumpana, caci scrie in aceasta privinta (II Corinteni 11, 23-31). Deci nu trebuie sa iL invinovatim pe El pentru toate necazurile si suferintele care ne cuprind in tot pasul si in toata vremea; mai bine am asculta vorbele Lui din dragoste si am urma poruncile Lui din cumintenie, ca El pururea sa aiba mila de noi si sa ne poarte de grija.

Dragii mei,

Va recomand spre lectura o carte pe care am cumparat o de curand, si care cuprinde marturiile unei crestine ortodoxe, sub forma unui jurnal, care a dobandit rugaciunea inimii, si care, prin practicarea ei si a schimbat radical viata. O femeie contemporana cu noi, din Bucuresti, care avea o viata sociala asemanatoare cu a noastra, cu familie, serviciu, care sub indrumarea duhovnicului ei, prin lucrarea Rugaciunii lui Iisus a descoperit ca Dumnezeu nu este undeva departe, in ceruri, ci in insasi inima ei.

Marturiseste astfel: “Inainte de a descoperi “Rugaciunea lui Iisus”, relatia cu Dumnezeu era prin Biserica, dar fara entuziasm. Aveam o credinta slaba, fara o cunoastere adanca, adevarata, a darurilor lui Dumnezeu pentru oameni, fara a cunoaste ca Dumnezeu este viu lucrator in noi. Il credeam departe, in cer…! ” El este prezent insa, si in viata fiecaruia dintre noi, cu deosebirea ca, adesea, ochii inimii noastre sunt inchisi.

Va redau mai jos un fragment din cele scrise intr una din zile in “Jurnal duhovnicesc”, caci aceasta este titlul cartii.

“O! Iisuse, abia acum, privind in sufletul meu, ii vad adancurile cele fara de sfarsit. Pana acum nici nu stiam ca sufletul meu este atat de scump si de nepretuit. Nu stiam ca, de fapt, pentru fericirea lui trebuie sa lupt in viata aceasta. A stat ascuns, acoperit de noianul pacatelor, si nu se mai vedea deloc. Abia o data pe an, la Sfintele Pasti, imi aduceam aminte si ma spovedeam, ma impartaseam cu Sfintele Taine si era pentru mine ca un balsam. Atunci simteam ceva dumnezeiesc in inima mea si ma bucuram cu adevarat, iar restul zilelor le petreceam din nou in intuneric. Ani de zile am procedat asa. Am dispus de viata pe care mi a dat o Dumnezeu asa cum am voit, din obisnuita.

Credinta o aveam, lumina o intuiam, dar nu o vedeam. Ma istoveam muncind din greu pentru familie si cand vedeam ca nu mai pot, alergam la vreo biserica, ma rugam plangand in genunchi inaintea icoanei Tale, Iisuse, si se intampla minunea; ma salvai. Timpul prea scurt pe care il rezervam atunci pentru mantuirea sufletului nu-mi ajuta sa vad adevarata viata.

Astfel, in decurs de vreo 30 si ceva de ani, am procedat la fel. Numai la nevoie alergam la Dumnezeu pe Care, in nestiinta mea, il vedeam foarte departe, tocmai sus in cer! Nu stiam daca ma aude intotdeauna, caci nu stiam ca El este langa mine, chiar in inima si in sufletul meu. Abia in anul acesta, 1971, am intrat intr o noua lumina, a dragostei Tale, Iisuse, care este atat de mare pentru noi pacatosii. Abia acum imi dau seama cat de mult ne iubesti. Tu ne tragi la Tine.”
Mi ai daruit tot ce a dorit sufletul meu. Mi ai descoperit Rugaciunea Ta cea sfanta, facatoare de minuni, cu care sfintii Tai au trait fericiti in pesteri si in pustiuri si chiar prin morminte, fara frica, stiindu se aparati de Tine.

Mi ai dat daruri duhovnicesti cu care imi hranesc sufletul insetat de cunostinte – Vietile Sfintilor, de exemplu – si cate altele mi ai descoperit, Doamne! Cum sa ti multumesc, Iisuse, Bunule, pentru toate? Mi ai dat un parinte povatuitor ca un adevarat apostol. El m a invatat totul despre viata cea adevarata. Eu l-am ascultat, m-am rugat, si dupa scurt timp am simtit ceva dumnezeiesc in sufletul meu. Am descoperit bucurii si simtiri minunate in suflet, in inima si in mintea mea, unde Tu esti prezent. Nu stiam sa mi cercetez gandurile si poate ca toata viata am trait o rau, crezand ca asa este bine, si mi amaram zilele. Acum cand imi vin gandurile, stiu sa le deosebesc si sa le opresc daca sunt cumva rele. Pentru tot ceea ce este rau am descoperit arme puternice. Cea mai puternica este Rugaciunea lui Iisus. Cu ajutorul ei, facuta cu atentie in inima, gandurile nu mai au putere si fug ca de foc(…)”

Iubirea nu este un sentiment. Iubirea se trăieşte şi în sentimente, se trăieşte şi în simţirile trupului, dar este o putere dată nouă de Dumnezeu, este puterea de a renunţa la noi, de a ne dărui celuilalt. Sunt mai multe forme de iubire, noi ştim că există iubirea prieteniei, iubirea-eros şi iubirea-agape; aceasta din urmă este iubirea pe care ne-o cere Dumnezeu când zice: „Să vă iubiţi unul pe altul aşa cum v-am iubit Eu”.

Noi învăţăm în Biserică să iubim ca Dumnezeu, să iubim cu iubirea lui Dumnezeu. Ca şi în relaţia cu Dumnezeu, în relaţia cu cel pe care-l iubim – că-i copilul nostru, că-i soacra noastră, că-i mama noastră sau că-i soţul nostru – noi nu ne bazăm pe sentimente. Îi mulţumim lui Dumnezeu când sentimentele sunt pozitive, le răbdăm pe cele negative, dar noi ne bazăm pe puterea pe care ne-o dă Dumnezeu, ca să ne iubim unul pe altul. Iubirea are formă de iertare, are formă de plâns – când ne moare cineva drag iubirea noastră este doliu, e jale, e plâns, şi nu zicem „nu mai plânge, lasă…”. De ce să nu plângem? Plângem de dor, plângem de mila noastră că am rămas singuri. Avem însă nădejde că el e bine. Aceasta e iubirea mea şi acest plâns nu se opreşte niciodată dacă e moartea unui copil, dar asta nu înseamnă că nu zâmbim, că nu ne mai bucurăm de viaţă, dar plângem iubirea care acum se trăieşte sub forma aceasta.

Cum să te laşi, nu să te delaşi, în voia lui Dumnezeu?
Uite aşa, te arunci! „Doamne, facă-se voia Ta!”. Şi când îţi vine să faci într-un fel, să zici: „O fi voia lui Dumnezeu?”. Şi numai gândul acesta ţi-ajunge. Dacă vreau să fac un lucru zic: „Doamne, vreau să fac asta, dar facă-se voia Ta, şi nu a mea”. Şi accept varianta care nu-mi iese, că atunci înseamnă că aşa a vrut Dumnezeu. Eu Îi spun ce vreau, pentru că eu ştiu ce vreau, am lucrat în sensul acesta, dar Îi las loc şi lui Dumnezeu. Când nu ştiu ce vreau, atunci nu e de la Dumnezeu. Eu trebuie să aleg, Dumnezeu nu alege în locul meu. Am pus hotărârea, aşa aş vrea să fac, dar Tu, Doamne, să hotărăşti. Sau, în anumite situaţii, mă sfătuiesc cu părinţii, care au mai multă experienţă, mă sfătuiesc cu părintele duhovnic.

Într-o zi, mergând să-l vizitez (pe Sfântul Nifon), l-am găsit în chilia sa citind. S-a bucurat din toata inima când m-a văzut. M-a primit cu deosebită dragoste, apoi s-a aplecat din nou asupra cărţii. Eu l-am întrerupt de la citire şi am început să-l întreb despre pocăinţă, la care el mi-a zis:

- Crede-mă, frate, că Bunul Dumnezeu nu va judeca pe creştini pentru că au păcătuit.

M-am mirat mult de aceste cuvinte şi l-am întrebat surprins:

- Atunci, după cum spuneţi, păcătoşii nu vor fi judecaţi? Trebuie adică să credem că nu exista judecată?
- Există şi prea există, mi-a răspuns el.
- Atunci cine va fi judecat?
- Ascultă, fiule, să ţi-o spun limpede: Dumnezeu nu judecă pe creştin pentru că greşeşte, ci pentru că nu se pocăieşte. Pentru că a păcătui şi a se pocăi este omeneşte, dar a nu se pocăi este semnul diavolului şi al dracilor lui. Fiindcă nu trăim necontenit în pocăinţă, de aceea vom fi judecaţi.

Cercetează Preabunul Dumnezeu războiul lăuntric al fiecăruia şi-i răsplăteşte pe măsură. Pentru că adeseori se întâmpla ca pe dinafară omul să se arate păcătos, dar înlăuntrul său poate se osândeşte pe sine cu suspinări, socotindu-se netrebnic, şi se luptă sau se poartă faţă de alţii cu bunăvoinţă şi smerenie. Adică, mulţi înlăuntrul lor fac ceea ce este plăcut lui Dumnezeu, deşi pe dinafară se arată păcătoşi. Iar Dumnezeu, care vede cele ascunse, la sfârşit nu-i lasă să piară. Iar daca unii, pe dinlăuntru fiind plini de ură si răutate, lucrează la vedere binele, nu le foloseşte deloc. Pentru că prin ei se zădărniceşte lucrarea lui Dumnezeu.

Dumnezeu poate face totul pentru mântuirea noastră. Mulţi oameni dau daruri şi onoruri împăratului pământesc şi dobândesc ceea ce cer ei. Pe alţii însă, chiar dacă nu-i dau nimic, împăratul îi ajută şi-i miluieşte cu multă bunăvoinţă. Tot aşa şi Dumnezeu, pe unii îi slăveşte pentru faptele lor, pe alţii îi miluieşte pentru pocăinţa lor adâncă, iar de alţii se milostiveşte pentru rugăciunile sfinţilor Săi; pe unii îi incearca aici, iar în lumea cealaltă le dăruieşte veşnicele bunătăţi, dacă primesc cu răbdare încercările.

Din viaţa si învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon

Cuvinte de nădejde celor fără de nădejde,
 

Multe rauri de cuvinte s-au scris despre frumusetea si taina casatoriei si multe rauri de rugaciuni s-au varsat pentru apararea acesteia, insa si mai multe rauri de lacrimi au curs de pe urma intelegerii gresite a casatoriei din partea oamenilor, de aceea vom scrie si noi ca, poate-poate vom mai gasi pe cineva pe cale care sa aiba urechi de auzit si inima de implinit.

Casatoria se asemana cu calatoria a doi indragostiti care pleaca intr-o excursie. Inainte de a pleca la drum, cei doi pregatesc bagajele din timp, pentru a lua cu ei toate cele trebuincioase. Masina trebuie sa fie alimentata cu combustibil, complet functionala si curata. Cei doi porumbei ai iubirii se odihnesc bine inainte de plecare si isi planifica esentialul excursiei cu multa bucurie.

Tot asa facem si cand ne inhamam pe drumul casatoriei. Viitorii soti se pregatesc cat mai bine, se curata de toate patimile, se “incarca” cu mult entuziasm, isi fac toate planurile impreuna, pentru ca amandoi vor deveni un trup cand vor porni la drum, adica vor merge cu aceeasi masina.

Odata stabilita tinta excursiei toata frumusetea calatoriei va depinde de relatia dintre cei doi soti si cum se vor raporta la peisajele ce le vor iesi in cale.

Astfel porniti la drum, vedem bine ca masina nu are decat un singur volan, prin urmare un singur sofer, deci nu poate conduce decat unul din cei doi soti, altfel masina ar intra cu siguranta in copac sau in alti participanti la trafic daca amandoi ar incerca sa conduca in acelasi timp.

Tot asa si Dumnezeu a lasat in casatorie ca barbatul sa fie cap familiei si sa o conduca dupa legile Sale. Asa cum soferul conduce dupa niste reguli bine determinate din codul rutier pentru a nu pati vreun accident, tot asa si barbatul trebuie sa-si conduca familia dupa “regulile” lui Hristos, ca sa nu fie in pericol familia, si sa nu se abata necazuri asupra lor.

Din aceasta oranduire a lui Dumnezeu, se pare ca nici femeia si nici barbatul nu inteleg prea bine cum stau lucrurile. Adesea femeia zilelor noastre vrea sa conduca si ea, vrea si ea sa fie sofer desi nu i s-a dat carnet de conducere in familie. De aici necazuri cat cuprinde.

Nici barbatii nu s-au lasat mai prejos, intelegand si ei de-a-ndoaselea ceea ce au de facut, astfel aducand necazuri si mai mari casatoriei. Ei cred ca a fi conducatorul familiei este un privilegiu cand defapt sa fii cap sotiei si familiei tale este o responsabilitate. Nu inteleg ca vor da socoteala pentru cum isi conduc familia, nu inteleg ca Hristos le-a dat o sarcina cu raspundere deosebita. Asa cum soferul este responsabil de viata pasagerilor pe care ii transporta in masina tot asa si barbatul este responsabil de viata si mantuirea sotiei sale si a copiilor ce se ivesc pe cale. Mare lucru este acesta, infricosator as putea spune. Toti barbatii casatoriti vor raspunde la judecata de cum si-au condus familiile spre mantuire. Iar Judecatorul nu primeste mita, si nici contestatie nu se face la judecata Sa,  precum facem noi in lumea aceasta! Cine are minte sa ia aminte!

Stiind acestea, am fi tentati acum sa credem ca rolul femeii este minimizat in comparatie cu al barbatului, ceea ce nu este deloc asa, pentru ca nu degeaba a dat Dumnezeu barbatului (pilotul) ajutor pe femie (copilotul).

Pilotul de masina se consulta intotdeauna cu copilotul sau si lucreaza amandoi numai in echipa. Tot ceea ce face pilotul influienteaza copilotul si invers. Copilotul are harta cu traseul pe care trebuie sa mearga si il ghideaza pe pilot ori de cate ori este nevoie pe drumul cel bun. Deci sotia vegheaza ca sotul sa nu se abata de la drumul mantuirii. Si mai vegheaza la ceva: ca nu cumva pilotul sa incalce regulile de circulatie, punadu-le in pericol vietile si masina cu care calatoresc si cu care trebuie sa ajunga la destinatie.

Asa si in casatorie sotul face echipa cu sotia. Sotia este atenta ca sotul sa se tina de poruncile lui Hristos si sa nu le incalce. Are dreptul si obligatia aceasta. Atentionarea trebuie facuta insa cat mai din timp, cu blandete si fermitate totodata, asa cum un sofer trebuie atentionat din vreme pentru a face manevrele de evitare fara bruscari periculoase. Si cu cat copilotul este mai atent si mai dedicat rolului sau, cu atat pilotul conduce mai bine si mai sigur. Cu cat jocul lor de echipa va fi mai bun si mai unit, cu atat calatoria va fi mai frumoasa si mai sigura.

Asa se intampla si in casatorie. Cu cat femeia este mai dedicata rolului de sotie si mama, cu atat barbatul va fi un pilot de familie mai bun, adica un sot si un tata mai bun. Si cu cat vor convietui mai bine, cu atat dragostea lor va fi mai profunda, mai curata si mai rodnica.

Tot aici este de stiut ca soferul, ori de cate ori incalca o regula de circulatie, pune la fel de mult viata pasagerilor in pericol precum pe a sa. Asa se intampla si in familie cu barbatul nechibzuit, ce nu asculta de poruncile lui Hristos. Pune mantuirea sotiei sale si a copiilor sai in pericol. Si Doamne fereste de vreun accident grav, ca desi sufera toti cei din masina, soferul este cel care va ispasi pedeapsa dupa raspunderea care i s-a si dat. Totusi sa ne vedem mai departe de excursie…

Pe drumul acesta pana la destinatia finala, desi calatorii nostri vor da si de obstacole nepravazute, poate se vor si abate cate un pic de la drum, totusi vor intalni foarte multe privelisti frumoase, vor vedea impreuna lucruri pe care singuri nu le-ar fi vazut, vor imparti impreuna toate aceste bucurii ce au menirea sa ii aproprie si mai mult.  Desi peisajele au menirea de a le desavarsi dragostea si mai mult la bine, iar gropile si soselele greu de abordat au scopul de a-i uni si mai mult la rau, totusi daca nu exista o colaborare buna intre soti acestia nu vor invata nimic nici din una nici din alta, devenind egoisti si renuntand la celalalt pentru sine. Asa se face ca la unele familii, oricat de multe lucruri frumoase ar randui Dumnezeu in cale, din pricina sotilor care nu se inteleg, toata frumusetea excursiei se pierde cu cearta si invrajbirea. Practica ne confirma lucrul acesta de vreme ce sunt atatia soferi suparati mereu pe trafic desi erau plini de entuziasm cand au intrat in soferie asa cum sunt si multi soti suparati pe viata desi erau plini de vise si sperante frumoase cand au intrat in casatorie.

Curios lucru, ca odata cu cresterea numarului de accidente in traficul rutier creste si numarul de divorturi in familie. Sa fie vreo legatura intre acestea oare? Vom vedea in continuare…

Care sunt cauzele cele mai intalnite pentru care se intampla accidente mortale? Desigur, viteza,  neacordarea de prioritate, conducerea sub influenta alcoolului si oboseala pronuntata a soferilor.

Sa vedem acum cum stau lucurile in planul familiei. Divorturile, adica accidentele de moarte ale dragostei dintre soti, se intampla adesea din pricina vitezei si superficialitatii sotilor cu care vor sa treaca prin viata. Alta cauza ar fi neacordarea de iubire parintilor, fratilor, vecinilor si tuturor participantilor la traficul vietii acesteia, iubire care este prioritara dupa cum spun “regulile” lui Hristos. Alte cauze ar fi conducerea familiei sub influenta patimilor si nu in ultimul rand oboseala…oboseala sufleteasca datorata alergarii sotilor dupa desertaciunile lumii. Asa raman sotii fara trezvie duhovniceasca si se ciocnesc de …divorturi.

Cu toate acestea, sunt si soferi care ajung fericiti cu familiile lor la destinatia finala a excursiei. Acestia sunt cei care au urmat poruncile lui Hristos si care si l-au luat ca Izbavitor din toate incercarile calatoriei. Bucuria celor doi soti li se face atunci si mai mare, dupa cum le-a fost purtarea pe tot drumul: rabdare, blandete, afectiune, jertfire de sine si toate celelalte ramuri ale iubirii. Un lucru ar mai fi de adaugat, ca desi codul rutier este perfectibil, legile lui Hristos sunt desavarsite.

Codul rutier care ne ghideaza e un simplu set de legi, pe cand legile lui Hristos pot fi implinite numai cu Hristos si langa Hristos, iar asta inseamna ca avem mereu un ajutor de nadejde in persoana Lui. Dumnezeu e mereu langa noi, orice excursie am face, numai sa vrem sa ne consultam cu El.

Casatoria este o excursie cu masina pana la portile Raiului. Fericiti sunt cei care au inteles aceasta! Asadar…Drum bun!

Intrebari si raspunsuri despre feciorie preluate de pe site-ul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Raspunsurile sunt si din partea Maicii Siluana , dar si din partea celorlalti cititori, prieteni dragi, care si-au deschis sufletul cu multa dragoste si caldura.

Se mai meritã sã tii fecioria în ziua de azi?
Adina
*
Draga mea Adina, Oare de ce mã doare întrebarea ta mai mult decât durerea ta care rãzbate prin ea? De obicei, ce ajunge la mine printr-o întrebare este durerea celui care îmi scrie, sau nedumerirea lui, sau provocarea pe care mi-o aruncã! Foarte rar mi se întâmplã sã mã opresc la expresia mesajului. Acum însã e cu totul altfel: peste durerea ta de copil cuminte care suferã, poate, cã e vitregit de plãcerile pe care-şi închipuie cã le-ar avea dacã şi-ar putea “permite deliciile” interzise, şi pe care le comparã cu plãceri (ne)vinovate deja cunoscute, dar sancţionate de mustrãri de conştiinţã, mai e o durere. E cu adevãrat, o durere peste durerea ta realã. E ca un bolovan, ca pe o povarã cãzutã peste tine şi nãvãlitã acum şi peste mine. E întunericul acestei lumi încuibat în fiecare cuvânt pe care-l foloseşti pentru a-ţi exprima durerea.

În primul rând e vorba de acest “se” cu care îţi începi mesajul. Da, e o lume în care lucrurile se sparg, se stricã, se întâmplã şi nu e nimeni vinovat sau responsabil pentru asta. Îmi dau seama cã nu e opţiunea ta, ci o “moştenire”, o adoptare a felului în care se vorbeşte…

Apoi expresia “mai meritã” este şi ea o dovadã dureroasã a precaritãţii valorilor noastre care uneori au preţ, alteori nu, pentru cã nu “se mai poartã” sau “a trecut sezonul” şi stocul rãmas, se dã cu “preţ redus”, la “mâna a doua” (în limba englezã)… Iatã cum, tu însãţi te întrebi dacã n-ar fi cazul sã renunţi la preţul tãu (pe care nici mãcar nu-l cunoşti, pentru cã-l cauţi pe piaţa “zilei de azi”). Da, copil iubit, pe tine te dispreţuieşti punându-ţi la îndoialã fecioria, pentru cã fecioria nu este o stare anatomico-fiziologicã, ci eşti chiar tu. Tu eşti Adina fecioara. Tu, fecioarã eşti Adina şi vei fi Adina şi dacã nu-ţi vei mai ţine fecioria, dar vei fi rãnitã în fiinţa ta şi asta nu neapãrat pentru cã ţi-ai pierdut fecioria, adicã integritatea, ci pentru cã n-ai mai vrut “s-o ţii” pentru cã nu “se merita” şi pentru cã ai evaluat-o la preţul pietii din “ziua de azi”!

Ştii, Adina mea, când o fatã îmi scrie despre durerea ei de a nu fi iubitã, de a nu putea iubi, de a fi iubit şi a fi fost dezamãgitã, rãnitã, prãsitã, umilitã, înţeleg altfel durerea şi Domnul îmi deschide inima ca sã mângâi acea durere pentru cã El înţelege tot şi poate vindeca orice durere când omul se întoarce la El. Înţelegi, fetiţa mea? Una e sã-ţi pierzi fecioria “din dragoste”, fie ea naivã sau pãtimaşã, şi alta e sã n-o mai ţii pentru cã nu se mai meritã!

Te rog, om drag, te rog, fetita mea, ai grijã de tine şi vindecã-ţi sufleţelul înainte de a-l ucide fãrã sã ştii de ce!

Te îmbrãţişez cu durere, cu dragoste şi cu nãdejde în Domnul,
M. Siluana
***

Maicã,
Prietenul meu mã pãrãseşte pentru cã sunt virginã , îmi spune cã sunt anormalã din cauza acestui lucru…
Mai existã bãieţi care vor sã se cãsãtoreasca cu o fecioarã?
Mai sunt bãieţi care au rãbdare pânã dupã cãsãtorie?
Sunt aşa pesimistã în aceste lucruri, mi-e fricã sã nu rãmân singurã…
Vã mulţumesc pentru rãspunsuri mult de tot şi Doamne Ajutã!
X.
*
Dragii mei bãieti,
Vã rog mult, mult, mult sã rãspundeti voi la aceste întrebãri!
Vã multumesc şi vã aştept cu drag şi încredere.
M. Siluana
***

Pot sã zic şi eu ceva referitor la cazul ãla cu fata care era întristatã pentru cã o pãrãseşte prietenul doar pentru cã e curatã?
Eh, dar mã pun şi zic eu, maicã, ce cred! Şi mã gândesc aşa cã… v-am mai zis, dar acum observ şi alte lucruri mai triste. Am o cunoştintã care a dorit cu tot dinadinsul sã îşi rãneascã acest dar pentru cã se simţea anormalã.

S-a lovit şi ea de problema asta şi o considerau cei din jur anormalã, nu voia sã se zicã despre ea cã are probleme, o problemã, chestii. Şi ea a aplecat urechea la fel de fel de chestii (sper sã nu aplec şi eu în viitorul apropiat / îndepãrtat) şi a fãcut ce trebuia sã facã tocmai ca sã nu se mai creadã asta despre ea…

Evident cã a zis cã nu e cine ştie ce, dar eu am fost martorã la decizia ei, deşi îi era pe de o parte fricã de ce voi zice despre ea cã a fãcut acest pas. Când mã anunţase de decizia / gândul ei, efectiv mã simţeam martora “unei crime” unde nu puteam face nimic, nu suportam ideea sã fiu aşa neputincioasã faţã de un lucru atât de dureros care va urma în viitorul apropiat / îndepãrtat! M-a durut!

Iar acum sunt martorã la felul ei de a fi, cum se chinuie sã atragã indivizi, cum… maicã, se chinuie! Pe mine mã doare sã mã uit la ea, şi sã vad mereu câte o schimbare la ea, la felul ei de a fi!

Se chinuie! E de-a dreptul sfâşietor sã priveşti la felul omului de a fi, şi cum îşi împoponţoneazã fel şi fel de chestii, doar pentru a fi curtatã şi nu a rãmâne singurã, şi de fricã de a nu se spune despre ea ori cã e proastã, ori cã e urâtã, cã are vreo problemã!

Mã doare! Dar mai departe de asta, e prietenia mea cu ea! E dureros cum foloseşte fel şi fel de “superficialitãţi”, “minciunele” (cum ziceţi dumneavoastrã), ca sã obţinã o iubire din partea unui bãiat şi sã nu fie pãrãsitã! În profunzimea ei e un om bun! Dar se rãneşte singurã aşa mult! ( şi se vede cum se minte singurã, cum cautã argumente şi pare sã îmi prezinte lucrurile ca şi cum nu e cine ştie ce chestie.

Eh, asta am vrut sã zic. Adicã sã învãţãm de la rãnile altora, ca sã nu pãţim şi noi la fel! Iar eu cunosc prea multe ca sã mã scuz pentru prostia fãcutã, sau ca sã mã mint şi sã fac ce nu trebuie fãcut, şi ca sã nu aleg ce trebuie! Consider cã multã lume face lucruri dureroase şi din neştiintã, şi poate şi vor sã fie neştiutori, ca sã nu fie responsabili, sã nu se simtã responsabili!
Vã iub.! F.

“Cât de singuri suntem!” E replica utilizată cel mai frecvent în această vreme unde neliniştea, puzderia de griji, handicapul de a ne sonda adâncurile, îndepărtarea de semenul nostru domină la toate nivelurile sociale. Eşecul de a ne gestiona favorabil timpul ne transformă în victime ale propriilor acţiuni. Dezavantajul de a ne lăsa purtaţi de valul unui prezent nesemnificativ ne asigură certitudinea unui viitor primejdios, atât spiritual, cât şi material.

Marea problemă a umanităţii este redată de abandonarea Lui Dumnezeu, ori încadrarea Lui sub un atribut cultural aşezat în “cutiuţa cu valori”atent zăvorâtă, excluderea Lui de-a dreptul forţată din clipa de faţă pentru efectiva blocare a intervenţiei Sale în clipa ce urmează. Astfel, singurătatea noastră depinde doar de voinţa de a ne înstrăina de Cer.

Toate dorinţele noastre, gândurile cel mai puţin exteriorizate, planurile ne sunt cunoscute de Cel care ne-a dat viaţă. El aşteaptă să Îl chemăm, să-L înţelegem, să-L credem când ne promite ceva, aşteaptă să Îl iubim.Una din promisiunile Sale, prin excelenţă, este aceea că “Nu vă voi lăsa singuri, ci vă voi trimite un Mângâietor”, “Eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor”. Ce poate fi mai fascinant decât prietenia, protecţia, binecuvântarea pe care ne-o acordă Iisus în schimbul dorinţei noastre de a-L primi în suflet?

REFUZUL fiecăruia de a-L recunoaşte ca Dumnezeu produce ruptura om-Creator. Acestă ruptură se resimte prin sentimentul de a fi rămas singur, părăsit şi, cel mai dureros, abia atunci resimţi propria-ţi vină; starea pe care o ai se datorează numai alegerii tale de a rămâne “pe cont propriu”. Când vom înţelege că acest “cont propriu” trece prin Dumnezeu, derivă din El (fiindu-ne Tată), vom ajunge să ne considerăm fii ai Lui, şi orice problemă am întâmpina în călătoria noastră pe pământ, I-o vom prezenta Lui, ca unui Tată, primindu-I ajutorul divin după care sufletul nostru suspină.

În intimitatea cea mai sublimă a fiinţei noastre păstrăm lumina cu care ne-am ivit pe acest pământ. Din lumină ne întreţinem flacăra credinţei, prin ea răspundem Cerului, fiind darul pe care trebuie să îl împărtăşim celorlalţi spre a fi, în cele din urmă, recompensaţi. Câţi dintre noi reuşesc să Îl vadă pe Hristos în omul de la colţul de stradă, în sărmanul copil zgribulit de frigul din inimi mai presus de cel al iernii?

Iarnă afară, iarnă înlăuntrul nostru.

Dumnezeu are nevoie de răspunsuri, de reacţii din partea noastră, de feedback-uri spirituale. El ne ghidează paşii, învaţă alături de noi, ne “creşte”, pe când noi, ne gândim măcar o data SERIOS să Îi fim recunoscători? Oare El nu se simte singur când e ocolit? Am constatat că Dumnezeu e atât de aproape de fiecare încât, obişnuiţi cu asta, nu mai conştientizăm prezenţa Lui. Îngrijorătoare e această “închidere” de bună voie a “ochilor spirituali”. Dacă primim totul “gratuit” de la Dumnezeu, ce ne costa un simplu “Mulţumesc!” închinat LUI? Tot ce ni se întâmplă este spre binele nostru, chiar dacă uneori e greu să întelegem asta.

Singurătatea este indiciul că L-ai lăsat pe Prietenul tău prea departe de tot ce înseamnă “viaţa ta”. Oamenii îţi asigură minimul de “creştere”, pe când El desăvârşeşte orice plan, orice drum pe care l-ai parcurge. Când omul drag ţie pleacă departe, ştii că într-o zi, va reveni. Când recunoşti că El merge cu Dumnezeu, niciodată nu te desparţi de el.

Senzaţia de confort din braţele mamei, când erai mic, cititorule, o poţi redobândi încredinţându-I Lui spaţiul de cinste din sufletul tău, nu pentru că eşti dator să faci asta, nu pentru că ţi-e teamă să nu rămâi singur – cum cred cei mici – ci gândeşte dincolo de limitele cotidianului. Unde se termină singuratatea, incepe adevărata prietenie cu Dumnezeu!

La batjocură să răspunzi prin zâmbet. Batjocura lor vine din răutatea inimii; zâmbetul tău să fie lipsit de răutate. Neştiinţei i se potriveşte batjocura, iar cunoaşterii, zâmbetul. Prin zeflemeaua lor, ei fac să crească preţul rugăciunii tale înaintea Veşnicului Judecător: fiindcă lui Dumnezeu cea mai dragă îi este rugăciunea sufletului curajos care-i înconjurat de săgeţile răutăţii, urii, ticăloşiei şi batjocurii. Toate săgeţile acestea sunt boante la vârf şi ascuţite la coadă, aşa încât sărind înapoi din tine pricinuiesc răni înşişi săgetătorilor.

Soţia împăratului David, Mihala, şi-a bătut joc de o rugăciune însufleţită a bărbatului ei. De această batjocură Dumnezeu S-a aflat mai jignit decât împăratul David. Drept aceea, Cel Preaînalt a pedepsit-o pe Mihala, şi Mihala, fiica lui Saul, nu a avut copii până la moartea sa. Cine urmăreşte cu luare-aminte destinele şi întâmplările omeneşti, acela se poate încredinţa că şi în zilele noastre Dumnezeu pedepseşte cu asprime pe cei ce îşi bat joc de lucrurile sfinte.

Iar tu să spui batjocoritorilor tăi – asta dacă socoţi că vreun cuvânt este pentru ei leac mai tare decât tăcerea -, să le spui: „Mă mint cumva ochii mei, sau văd eu bine că voi în fiecare zi vă rugaţi de negustori şi de judecători şi de poliţişti ba pentru una, ba pentru alta? Şi atunci, de ce vă bateţi joc de mine când mă rog Veşnicului nostru Ziditor? Oare nu e mai caraghios să te rogi unui neputincios decât Celui Atotputernic? Oare nu e mai nebunesc lucru să te închini prafului decât Făcătorului de viaţă şi Domnului?

Este la un prooroc o spusă: blestemat omul care nădăjduieşte în om. Cine îşi pune nădejdea într-un om muritor, într-o băşică vremelnică de spumă, şi nu şi-o pune în Dumnezeu Atotţiitorul, este – e limpede – blestemat. Şi acest blestem asupra lui şi asupra casei lui poate fi confirmat de experienţa vieţii de zi cu zi. Este limpede că la fel de blestemat este şi omul care se roagă numai omului, şi nu se roagă Celui ce ţine toate şi poate toate. Însă – ia seama! - uneori tăcerea e mai folositoare şi decât vorbele acestea.

Prima batjocură tulbură sufletul rugător. Tu, însă, i-ai supravieţuit deja, şi de la rugăciune nu ai încetat – iar batjocura repetată e un imbold. Şi tu, îmi spui, ai făcut experienţa acestui lucru. Acum, într-un anume fel Dumnezeu ţi-e mai apropiat, şi biserica mai dragă, şi rugăciunea mai dulce. Să ştii că va veni vremea când batjocura aceasta va înceta, iar în locul ei vor veni încuviinţarea şi admiraţia şi lauda – şi atunci, sufletul tău va fi într-o primejdie mai mare decât acum. Acum te înveţi cu smerenia, iar atunci vei fi luptată de trufie. Aceasta însă este altă problemă, altă ispită.

Să ştii că cei ce ne chinuie prin batjocură, tocmai aceştia sunt vrăjmaşii noştri. Şi la ei s-a gândit Domnul când a poruncit: iubiţi pe vrăjmaşii voştri. Ei ne fac binele neştiind ce fac.

Amărându-ne şi strâmtorându-ne, ei aprind în noi torţa înflăcărării dumnezeieşti. Bârfindu-ne pe la spate atunci când mergem la biserică, ei ne mână mai aproape de Dumnezeu. Făcândune pământul supărător, ei ne fac cerul drag. Gerul şi vântul nu vor binele copăcelului, însă şi fără să vrea îi aduc binele. Aşa şi vrăjmaşii tăi, ţie.

Drept aceea, iartă-le lor, şi binecuvântează-i, şi roagă-te lui Dumnezeu pentru ei, şi - ceea ce e culmea a toate – iubeşte-i ca pe cei mai mari binefăcători ai tăi după Dumnezeu.

Dar dacă sufletul tău nu va răbda acest nimicnic şuierat de şarpe al prafului pământesc şi se va ruşina de Hristos, atunci vor râde de tine nu numai oamenii, ci şi dracii.

Mergi cât mai des în casele plângerii1. Mergi cât mai des şi în cimitir. Gândeşte-te la crucea lui Hristos şi sărut-o cât mai des. Şi la sfârşitul vieţii să te gândeşti. Toate acestea te vor ajuta să te întăreşti în aşezarea rugătoare a fiinţei tale şi să ajungi la biruinţă desăvârşită.

Pace şi milă de la Dumnezeu!

Orice subiect ne-am propune să abordăm are influenţe categorice din mediul social în care trăim.Tot ceea ce faci este pentru lume (fie şi indirect),  pentru buna funcţionare a acesteia; chiar şi meditaţia ta foloseşte cuiva în cazul în care obţii stări de care nu doar tu eşti preocupat; întrebările tale au fost şi ale celorlalţi; “calea ta” seamănă cu “a vecinului”; dorinţele tale le-au avut şi alţii în variate forme.

Unii simt mulţumire indiferent de conjunctura în care se află,  pe când alţii,  cu nimic nu pot fi impresionaţi.

Totul este o doar “un film”- după ce fac parte din el, se transformă în realitate. Depinde de cât de mult voim să ne implicăm, să ne “jucam”rolul, să reprezentăm într-un mod propriu “replicile” la asaltul de informaţii primit din exterior.

Partea tristă intervine când înlocuim “cartea de identitate” a credinţei cu superficialitate,  banalitate şi ridicol pe care le aplaudăm ori de cate ori avem ocazia. Lumea din jur poate însemna pentru noi un aspect îngrijorator al degradării morale constante,  ce distruge în fiecare aproape tot “bagajul” de lumină cu care am fost trimişi pe pământ,  însă putem accede la lumea reală,  care se desfăşoară la nivel spiritual.

Singura realitate pe care o percepem este conţinutul de adevăr care supravieţuieşte în noi vitregiilor timpului.

Desi nevăzut, sufletul nu este virtual. Când interiorizăm elemente destructive din afara noastră,  îl rănim; când înfăptuim un gând din partea noastra de “nevăzut”,  are efect în lumea materială. Fiecare dar primit de sus este imperios necesar să fie întors spre lumină,  pentru ca astfel creată interdependenţa Dumnezeu – om,  lumea să îşi limpezească natura înnegrită de răutate.

Atât de frumos ar trebui să fie în spaţiul dintre mine şi ceilalţi încât,  un copil să poată înţelege că aceasta e “lumea cu Dumnezeu”. Înainte de a pretinde celorlalţi să se îndrepte,  primul meu “pas” este cel mai dificil. Iar spre a putea fi “imitat” am nevoie de “ani” de răbdare. Omul este setat pe conceptul de “bine” însă,  ca orice “setare”,  se poate,  cu uşurinţă,  modifica. Depinde de fiecare persoană dacă urmează indiciile îngerilor căzuţi ori ale celor păzitori.

Durerea cea mai intensă a acestui veac e multitudinea de “goluri” spirituale,  de “rebuturi” ale minţii – un creier care se hrăneşte doar cu rutină,  cu regres de orice gen, cu fals, ipocrizie,  nu poate exterioriza, folosi decât ceea ce şi-a “programat”. Mai mult, se apelează la orice altă “terapie de vindecare” exceptând-o pe cea a lui Hristos.

Toate informaţiile “culese” de un om se păstrează pentru totdeauna,  mai puţin datele de identitate. Nu ştim cine suntem. Nu ni se spune Cine guvernează asupra noastra,  Acel Cineva care are grijă să nu ne opintim în prea multe probleme provocate DOAR de noi. Copiii Îl cunosc “teoretic” pe Dumnezeu. Intervenţia Lui rămâne necunoscută,  fiind pusă pe seama unor “teorii” care,  pesemne,  ar putea explica orice. Copiii de azi sunt adulţii de mâine,  oamenii “responsabili”,  care ar trebui să discearnă între bine şi rău.

Acest “circuit”,  la cel mai mic “defect” informativ,  cade,  se autodistruge pentru ca noi să rămânem orbecăind după lumina pe care,  intenţionat,  n-am mai dorit să o simţim,  să o “lucrăm”.

Fără să ne întoarcem la origini,  riscăm să ne înlăturăm identitatea.Suntem şocati cum,  peste ani,  ne opreşte cineva pe stradă, ne întreabă ceva din Biblie,  ne oferă câteva pliante cu mesaj “religios”,  ne invită la “Casa Domnului”. Necunoscând ortodoxia cu Hristos, accepţi învăţăturile unui cult despre care,  de asemenea,  nu ştii nimic.Ajungi să o excluzi pe Maica Domnului,  pe sfinţi, pe preoţi din viaţa ta,  fără să analizezi măcar minimal ce presupune asta. Deodata,  remarci goliciunea ta interioară. Setul de valori în care credeai înainte iţi este invalidat, călcat în picioare în schimbul altuia nou pe care nu reuşeşti să ţi-l apropii. Parcă nu e locul tău acel “loc de rugăciune”,  nu îţi oferă totul. A fost un val exaltarea ta,  pe când tu ai plătit cu multă confuzie şi regrete. Precum fiul risipitor (ai contestat semnul Crucii,  ai oferit mărgăritarele tale – darurile celeste – porcilor, oamenilor care nu împărtaşesc acelaşi crez cu al strămoşilor tăi,  de care te-ai despărţit fără să priveşti în urmă),  te întorci. Te mustră episodul în care mama,  înlacrimată,  te îndemna să nu te lepezi de bijuteriile veritabile ale ortodoxiei…

A trecut o zi,  o saptamana,  lunile s-au scurs aproape fără să ţii seama de asta,  şi numai simplul gând că HRISTOS te-a adus la REALITATE,  că ţi-a “deschis” cu blândeţe,  ochii,  te face să zâmbeşti de fericire. De data asta eşti sigur că nu e doar “un val”. Ţi-e dor acum să intri într-o biserică unde se slujesc Tainele Sfinte,  biserica în care ai primit un nume prin botez,  unde tu pierzi lacrimi calde ca să câştigi pacea cu tine însuţi prin Dumnezeu. Chiar dacă vei călca strâmb, chiar dacă nu ai citit Biblia în totalitate şi chiar dacă nu te angajezi în polemici pe teme crestine, ţi-ai recăpătat titlul de CREŞTIN ORTODOX, ai revenit ACASĂ.

Ţi-ai dat seama că eşti în “locul” potrivit fiindcă numai aici “te simţi bine”.Nu e doar o emoţie trecătoare, ca şi “vizitarea” altor “case” – e însăşi starea trăirii în Hristos.

De-acum,  te raportezi lumii mai calm,  înveţi să fii un exemplu pozitiv fiindcă ai un nume dat de Hristos.

Numai conştientizându-ţi libertatea poţi fi un bun model. Nu e mare concurenţa, fă acest “antrenament”!

Merită,  când ai un Dumnezeu atât de mare!

Am citit ceva foarte interesant într-o carte. Autorul spunea acolo că tot ce are omul în mintea şi în inima lui va înfăptui la un moment dat. Toate gândurile, dorinţele, visele, plăcerile, patimile, rautăţile, în concluzie, tot ce are omul bun sau rău în el, când va avea ocazia, le va înfăptui. Când viaţa îi va pune la dispoziţie mijloacele sau situaţia propice atunci acele gânduri şi dorinţe vor deveni realitate.

De aceea Sfinţii Părinţi spun că prima treaptă a păcatului e păcatul cu gândul. Un gând păcătos e o faptă rea în viitor, de aceea pâna ca gândul să devină realitate, el trebuie şters din mintea noastră. Pâna ca patimile din sufletul nostru să devină faptă trebuie să le ştergem de tot. Dar cum oare? Prin voinţa noastră şi prin Dumnezeu care lucrează cu harul Său în noi. Noi trebuie să vrem să alungăm patimile iar Dumnezeu prin taina spovedaniei şi prin Sfânta Euharistie ni le şterge.

Acelaşi autor al cărţii spunea că odată ce am cerut ceva lui Dumnezeu prin rugăciune, să ne pregătim fizic şi psihic să primim ceea ce am cerut. Dacă ai pierdut ceva prin casă, un obiect de care aveai nevoie mare, şi L-ai rugat pe Dumnezeu să te ajute să-l găseşti, atunci trebuie să te pregăteşti să dai de acel obiect cât mai repede. Asta ce înseamnă? Că trebuie să cauţi în continuare şi să nu te îndoieşti nici o clipă că-l vei găsi. Atitudinea noastră, a celor ce cerem lui Dumnezeu ceva, de multe ori e să cerem şi apoi să ne îndoim: Oare îmi va da? Oare îmi este de folos? Oare m-a auzit Dumnezeu?

Domnul Hristos ne aduce aminte că la împlinirea unui lucru cerut lui Dumnezeu noi contribuim în aceeaşi măsură cu El. Noi jumătate, El jumătate. Noi cerem El împlineşte, dar cu o singură condiţie: să credem tot timpul că ce am cerut, El Tatăl nostru cel bun, din dragoste v-a împlini. Domnul Hristos ne spune să mergem un pas mai înainte:

“De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.”

Deci imediat după ce am cerut să fim sigur că am şi primit. E ca şi cum i-aş cere mamei ceva, iar ea pentru că mă iubeşte mult, îmi promite că-mi va da tot ce am cerut. Atunci e normal că n-o să mă-ndoiesc, pentru că mama mă iubeşte şi mi-a oferit mereu ce-i mai bun. Deci iubirea mamei e o garanţie pentru mine că ce am cerut voi primi.

Cu cât mai mult oare, iubirea lui Dumnezeu e o garanţie pentru noi că vom primi ce am cerut?

În Biblie găsim multe cazuri în care cei ce au crezut în Dumnezeu au şi acţionat crezând că vor primi tot ce li s-a promis. Mai jos am aşezat cuvintele excepţionale ale Sfântului Apostol Pavel care demnostrează prin argumente, prin fapte concrete cum cei care au crezut în Dumnezeu au şi acţionat în consecinţă:

“Prin credinţă, luând Noe înştiinţare de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a gătit, cu evlavie, o corabie spre mântuirea casei sale; prin credinţă el a osândit lumea şi dreptăţii celei din credinţă s-a făcut moştenitor.

Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat, a ascultat şi a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind încotro merge.  Prin credinţă, a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac şi cu Iacov, cei dimpreună moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe; Căci aştepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu.

Prin credinţă, şi Sara însăşi a primit putere să zămislească fiu, deşi trecuse de vârsta cuvenită, pentru că ea L-a socotit credincios pe Cel ce făgăduise. Pentru aceea, dintr-un singur om, şi acela ca şi mort, s-au născut atâţia urmaşi – mulţi “ca stelele cerului şi ca nisipul cel fără de număr de pe ţărmul mării”.

Toţi aceştia au murit întru credinţă, fără să primească făgăduinţele, ci văzându-le de departe şi iubindu-le cu dor şi mărturisind că pe pământ ei sunt străini şi călători. Iar cei ce grăiesc unele ca acestea dovedesc că ei îşi caută lor patrie. Într-adevăr, dacă ar fi avut în minte pe aceea din care ieşiseră, aveau vreme să se întoarcă. Dar acum ei doresc una mai bună, adică pe cea cerească. Pentru aceea Dumnezeu nu Se ruşinează de ei ca să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a gătit lor cetate.

Prin credinţă, Avraam, când a fost încercat, a adus pe Isaac (jertfă). Cel ce primise făgăduinţele aducea jertfă pe fiul său unul născut! Către el grăise Dumnezeu: “Că în Isaac ţi se va chema ţie urmaş”. Dar Avraam a socotit că Dumnezeu este puternic să-l învieze şi din morţi; drept aceea l-a dobândit înapoi ca un fel de pildă (a învierii) Lui.

Prin credinţa despre cele viitoare a binecuvântat Isaac pe Iacov şi pe Esau.

Prin credinţă Iacov, când a fost să moară, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif şi s-a închinat, rezemându-se pe vârful toiagului său.

Prin credinţă Iosif, la sfârşitul vieţii, a pomenit despre ieşirea fiilor lui Israel şi a dat porunci cu privire la oasele sale.

Prin credinţă, când s-a născut Moise, a fost ascuns de părinţii lui trei luni, căci l-au văzut prunc frumos şi nu s-au temut de porunca regelui.

Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, Ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului, socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire.

Prin credinţă, a părăsit Egiptul, fără să se teamă de urgia regelui, căci a rămas neclintit, ca cel care vede pe Cel nevăzut.

Prin credinţă, a rânduit Paştile şi stropirea cu sânge, ca îngerul nimicitor să nu se atingă de cei întâi-născuţi ai lor.

Prin credinţă au trecut israeliţii Marea Roşie, ca pe uscat, pe care egiptenii, încercând şi ei s-o treacă, s-au înecat.

Prin credinţă, zidurile Ierihonului au căzut, după ce au fost înconjurate şapte zile.

Prin credinţă Rahav, desfrânata, fiindcă primise cu pace iscoadele, n-a pierit împreună cu cei neascultători. Şi ce voi mai zice?

Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de prooroci, care prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă; unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere; Alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare;  Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului. Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa, pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea.”

Clientul: Am o problema in sistem. Se blocheaza si trebuie mereu sa resetez.

Serviciul Tehnic: Puteti instala softul DRAGOSTE?

Clientul: Da, cred ca pot. Nu sunt un expert, dar cred ca ma pot descurca. Ce trebuie sa fac mai intai?

Serv.Tehnic: Primul lucru este sa deschideti INIMA. Ati gasit-o?

Clientul: Da, numai ca acolo ruleaza deja cateva programe chiar acum. Este bine sa instalez programe cand deja altele sunt rulate?

Serv.Tehnic: Ce programe sunt deschise?

Clientul: Sa vad… Sunt deschise programele DURERE.EXE, TRISTETE.BAT, DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM.

Serv.Tehnic: Nici o problema. DRAGOSTEA va sterge automat DURERE.EXE din sistemul operational curent. Va ramane in memoria dvs. permanenta, dar nu va mai perturba niciodata alte programe. DRAGOSTEA va suprascrie TRISTETE.BAT cu un modul numit BUCURIE.EXE. Dar trebuie sa dezinstalati singur DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM. Aceste programe nu permit instalarea completa a DRAGOSTEI. Puteti face asta?

Clientul: Nu stiu cum sa le dezinstalez. Au un mesaj de \”eroare\”. Ma puteti ajuta?

Serv.Tehnic: Cu placere. Mergeti in [Start Menu] si cautati IERTARE.EXE. Faceti acest lucru ori de cite ori apar DISPRET.EXE si RESENTIMENT.COM, pana cind vor fi complet disparute din sistemul dvs.

Clientul: OK. Am terminat! DRAGOSTEA a inceput sa se instaleze automat! Asa este normal?

Serv.Tehnic: Este perfect! Trebuie sa primiti un mesaj care spune ca programul se instaleaza pentru toata viata in INIMA sistemului dvs. Aveti acest mesaj?

Clientul: Da, il am. Acum programul este complet instalat?

Serv.Tehnic: Da, numai ca aveti acum numai modulul de baza. Trebuie sa va conectati la alte INIMI ca sa puteti face upgrade-uri.

Clientul: Oh! Am deja un mesaj de eroare. Ca trebuie sa fac?

Serv.Tehnic: Ce spune acest mesaj?

Clientul: Spune: \”Eroare 412 – Programul nu poate rula pe componentele interne\”Ce inseamna?

Serv.Tehnic: Nu va ingrijorati, asta este o problema simpla. Inseamna ca DRAGOSTEA este setata sa ruleze pe o INIMA externa si nu a fost rulata inca in INIMA dvs. Este unul din cele mai dificile lucruri in programare. Trebuie sa aveti DRAGOSTE interioara pentru propriul sistem inainte de a incerca sa va conectati la DRAGOSTEA altor sisteme.

Clientul: Si ce trebuie sa fac?

Serv.Tehnic: Puteti gasi AUTOACCEPTAREA?

Clientul: Da, am gasit-o.

Serv.Tehnic: Excelent, incepe sa fie foarte bine! Acum inserati urmatoarele fisiere si copiati-le in directorul \”INIMA MEA\”: IERTARE.DOC, AUTOACCEPTARE.TXT, BUNATATE.DOC si INCREDERE.TXT. Sistemul dvs. va rescrie toate fisierele. Apoi va trebui sa stergeti SARCASM.EXE si sa goliti cutia de gunoi RECYCLE BIN astfel incat sa fiti sigur ca nu a mai ramas nimic rau si niciodata nu va mai fi rulat.

Clientul: Am reusit! Hei! INIMA mea incepe sa aiba noi fisiere: ZAMBET.MPG este pe monitor chiar acum si un mesaj imi spune ca PACEA.COM, COMPASIUNEA.EXE si MULTUMIREA.COM se instaleaza in toata INIMA mea!

Serv.Tehnic: Inseamna ca DRAGOSTEA este instalata si ruleaza. Ar trebui sa va descurcati singur de acum. Inca un lucru inainte de a termina … DRAGOSTEA este un program distribuit gratuit. Fiti sigur ca o daruiti curata la orice sistem cat timp veti fi conectat la serverul principal -MAREA DRAGOSTE! Veti primi inapoi module cu adevarat valoroase.

Clientul: Asa voi face. Multumesc pentru ajutor.

Serv.Tehnic: INIMA sa-ti fie binecuvantata cu multa DRAGOSTE!

Cum putem iubi pe cineva care permanent vrea sa ne faca rau? Cum am putea depasi acea bariera care ne impiedica sa-l iubim si pe acel ultim om pe care am vrea sa-l vedem aproapele nostru?

Tot cu gandul la Hristos. Toate sa le faca cu mintea indreptata spre Hristos. Sa ne intrebam cum il vede Hristos pe acest om rau din fata noastra? Pentru ca eu il vad asa cum il vad. Si cum il vede Hristos? nu stim cum il vede, dar a murit pentru el.

Sa ne aducem aminte, atunci cand suntem chinuiti de ganduri rele asupra aproapelui, ca si pentru acesta a murit Hristos. Acesta este gandul pe care ni-l propune apostolul Pavel atunci cand vrea sa ne izbaveasca de judecata. “Cine esti tu-zice Apostolul- ca sa judeci sluga altuia?” Sau: “Ia seama sa nu smintesti pe fratele tau mai mic pentru care a murit Hristos!”. Gandul acesta este cel mai adanc, pentru ca insisi apostolii il aveau si el sta inainte a toate: sa ne aducem aminte ca pentru acest om pacatos a murit Hristos. Acelasi Apostol Pavel ne invita sa meditam si asupra faptului ca Hristos a murit pentru noi pe cand noi eram pacatosi. Adu-ti aminte ca a fost vreme in care tu nu L-ai cunoscut pe Hristos, pentru ca, desi am crescut intr-o familie credincioasa, fiecare dintre noi, uitandu-se in urma, vede cate neajunsuri, cate confuzii a vut in mintea sa, in drumul catre perceperea dreapta a lui Dumnezeu. Si cu toate acestea, tu Il iubeai pe Dumenzeu, veneai inaintea Lui, te rugai, plangeai, primeai iertare, te bucurai si-ti parea ca ai tot ce-ti trebuie. Dar de la o vreme descoperim cat de nedesavarsiti eram noi :credeam tot felul de ciudatenii. “A, eu credeam ca Maica Domnului s-a nascut prin coasta…” sau “eu credeam cutare sau cutare lucru”. Si cu toate acestea, Dumnezeu cauta spre tine. Faceai o gramada de fapte pacatoase despre care credeai ca sunt bune, si dumnezeu te ierta.

Asa sa vezi si pe aproapele tau: ca daca savarseste vrea greseala, o face din nestiinta si ca Dumenzeu il judeca in aceasta nestiinta, si ca vede ceea ce tu nu vezi. Si asa cum te vedeai pe tine cand aveai atatea lipsuri – dar daca te-ai fi avzut de-a lungul vremii iesind din labirinturile nestiintei si ale neputintei, te-ai fi osandit – asa sa judeci si pe aproapele.

Asadar, sa nu uitam ca Dumenzeu il iubeste pe fiecare in starea in care este si cunoaste despre fiecare dintre noi lucrurile pe care noi nu le stim, pentru ca noi judecam la aratare, iar Dumnezeu judeca cele de taina, vede si pocainta viitoare pe care noi nu o vedem. In acest fel sa ne apropiem de oamenii din fata noastra, de oamenii care nu ne plac, care ne irita, ne tulbura, ne nemultumesc: intrebandu-ne intotdeauna ce gandeste Hristos despre acest om si spunandu-ne ca Hristos a murit pentru el si prin aceasta si-a aratat desavarsita dragoste pe care o are pentru tine, si pentru el!

S-a scris mult despre sfintita rugaciune a lui Iisus, de-a lungul veacurilor, nume mari ale ortodoxiei, traitori ai pustiei, ruguri aprinse ale rugaciunii au pus experienta lor pe hartie pentru a ramane peste timp spre invatatura celor ce vor veni dupa ei, in acelasi gand. Nu ma voi apuca sa insir nici numele operelor respective nici numele celor ce au scris, ele fiind arhicunoscute si pe de alta parte sigur nu le-as putea mentiona pe toate.

De fapt nici nu este acesta scopul articolului de fata. Doresc sa trag un semnal de alarma, spre atentionarea celor neincercati. Aceasta deoarece, de cum s-a facut vorbire despre “Jurnalul duhovnicesc”, de cum s-a pomenit despre “efectele miraculoase” ale susmentionatei rugaciuni, entuziasmul unora a crescut brusc, periculos de mult. Ca un patit, vreau sa domolesc aceasta emulatie avertizand ca este o cale plina de primejdii pentru cei neincercati, pentru cei cu mintea inalta si pareri foarte bune despre ei insisi, pentru cei smeriti doar teoretic si pentru cei care vor sa ajunga pe culmi pe vreo scurtatura miraculoasa, adica fara o viata de osteneala, zdrobire, plangerea pacatelor.

Un alt motiv pentru care am purces la punerea in scris a acestor ganduri este si acela ca (in opinia mea) majoritatea covarsitoare a scrierilor ce fac referire la practicarea rugaciunii lui Iisus, sunt adresate “cunoscatorilor”. Putine sunt locurile in care se face referire in mod explicit la dificultatile legate de aceasta practica, lasand loc iluziei ca este suficient sa te apuci a zice “Doamne Iisuse….”, si in curand vei vedea Raiul. Nu ma voi apuca sa vorbesc de la mine, ca eu nu am nimic bun a spune, ci va voi supune atentiei cateva fragmente de text, extrase din cartea Rugaciunea lui Iisus in scrierile staretului Vasile de la Poiana Marului (1). In opinia mea ele sunt destul de elocvente, vorbind foarte lamurit in locul meu.

<<O buna parte din criticile si rezervele fata de rugaciunea lui Iisus sunt depasite fara dificultati deosebite daca se accepta distinctia intre cele doua nivele ale rugaciunii, cel ”practic” si cel “contemplativ”, numite si “rugaciunea practica” (lucratoare) si rugaciunea contemplativa”(vazatoare).>>

<<Stadiul practic se distinge de cel contemplativ printr-o caracteristica esentiala: primul apartine domeniului puterilor omului, al doilea insa este un dar gratuit de la Dumnezeu.>>

<<Toti, sustine el (Staretul Vasile de la Poiana Marului, de curand canonizat) citand un pasaj din Simeon al Tesalonicului, de la patriarh la ultimul monah sau laic, sunt datori sa practice in orice moment si in orice timp aceasta sfanta rugaciune a lui Iisus, chiar daca totusi trebuie sa admitem ca ei nu pot cunoaste lucrarea ei mestesugita, caci acest lucru este numai al monahilor care s-au lapadat de lume.>>

Vreau sa fiu mai explicit pentru cei care nu cunosc multe despre practicarea rugaciunii lui Iisus: exista doua trepte, prima si cea mai de jos numita cea lucratoare (practica) si pe care o pot aborda toti, monahi sau mireni, si cea vazatoare (contemplativa), care este accesibila doar celor ce s-au lepadat de lume.

<<Acest stadiu (cel contemplativ n.a.) este potrivit numai celor care si-au biruit patimile si se gasesc in acel stadiu de desavarsire tipic stilului de viata anahoretic: acestia sunt monahii care s-au “lepadat de lume”. Ceialti monahi, insa, si ei alcatuiesc marea majoritate, trebuie sa se limiteze la rugaciunea practica, cu care se combat patimile de care sunt inca legati.>>

<<In mod sigur Dumnezeu, Care vrea totdeauna binele omului, doreste si vrea sa-i inalte la stadiul contemplativ pe toti cei care se ostenesc in mod sincer si cu ravna in practica rugaciunii. Dar vai daca aceasta va ajunge sa constituie o pretentie: Unii, pe care se cuvine sa-I numim usuratici la minte, auzind ca prin aceasta rugaciune lucratoare a mintii se face o sporire grabnica, alearga inainte de vreme sa ajunga la rugaciunea vazatoare, socotind ca ea se afla la indemana celor care o doresc.>>

<<Mai departe Staretul Vasile spune:

De Dumnezeu insa se cade a ne teme iar nu sa fugim si sa ne lepadam de El din frica . Fiindca, intr-adevar, prin aceasta lucrare (a mintii) e nevoie de frica si cutremur, de zdrobire si smerenie, de multa cercetare a Sfintelor Scripturi si de sfatuirea fratilor celor de un gand cu noi, iar nu de fuga si de lapadare, nici de obraznicie (indrazneala) si randuiala de sine. Fiindca cel indraznet si obraznic, urmarind cele ce sunt mai presus decat vrednicia si intocmirea sa (Int. Solomon 3,21), alearga cu trufie sa ajunga inainte de vreme la rugaciunea vazatoare (contemplativa). Si iarasi: daca cineva visand in parerea lui ca ajunge la cele inalte , si-a agonisit o pofta (dorinta) satanica si nu adevarata, pe acestia usor ii prinde diavolul in mrejele lui ca pe o sluga a sa. Si ce avem noi cu sporirea inalta in sfintita rugaciune a mintii, daca dupa Sfantul Isaac de ea se invredniceste abia unul din zece mii?(dintre practicantii rugaciunii n.a.)? Fiindca e de ajuns pentru noi, patimasii si neputiinciosii, sa cunoastem macar urma linistirii mintii, care este rugaciunea lucratoare (practica) a mintii prin care sunt izgonite din inima momelile vrajmasului si gandurile cele rele, si care este lucrul monahilor incepatori si patimasi prin care se urca (de va voi Dumnezeu) spre rugaciunea vazatoare (contemplativa) si duhovniceasca.>>

<<Iar daca Marele Vasile porunceste monahilor necarturari sa savarseasca drept pravila aceasta rugaciune a lui Iisus cu numar si nu cu mestesug (arta), acest lucru se cuvine a fi inteles cum ca el aseaza acest lucru drep lege atat celor neinvatati cat si celor din lume (mirenilor), ca toti dupa masura lor sa laude pe Dumnezeu si sa nu fie trandavi.>>

<<…..pentru o asemenea rugaciune nu e de trebuinta nici de deprinderi nici de lepadarea de pofte lumesti, ci toti se pot ruga astfel, monah sau mirean, numai sa vrea acest lucru. Dar sfintita lucrare a mintii care este slavita si placuta lui Dumnezeu, este arta tuturor artelor si fara lepadarea de lume cu poftele ei, fara povatuire multa si invatatura, nu o poate gasi cineva; si din aceasta pricina a slabit acum lucrarea aceasta intre monahi si se petrece un razboi necontenit in cei ce nu cunosc puterea (sensul) scrierilor sfinte, si mai cu seama in cei ce n-au cercarea (experienta) luarii aminte (atentiei) a mintii la omul cel dinauntru. Asadar, pe langa toate acestea , se cade sa ne ferim de abaterile cele de-a dreapta si de-a stanga, care sunt deznadejdea si indrazneala (obraznicia).>>

<< Si iarasi, auzind despre marea facere de bine a lui Dumnezeu catre noi, pacatosii, nu trebuie sa ne obraznicim cu indrazneala lipsita de frica, fara o mare smerenie si lucrarea dupa putere a poruncilor, spre aceasta sfintita lucrare a mintii; ci intelegand pornirea cutezatoare si indrazneala care vin de la vrajmasul, sa fugim cu tarie de amandoua: si astfel, cercetand multe scrieri sfinte si sfatuitori incercati (experimentati) sa deprindem cu smerenie aceasta lucrare. Spre stiinta trebuie insa adaugat si aceea ca o mare arma impotriva vrajmasului si a poftei celei rele este aducerea aminte de moarte sau de gheena, ori de chinurile vesnice sau de infricosata judecata, de chinuitorii de la vamile vazduhului, sau de Imparatia Cerurilor si bucuria sfintilor, si de altele asemanatoare.>>

<<Sfantul Grigorie Sinaitul zice: “Nu se cade a ne teme sau a ne indoi a chema pe Dumnezeu; iar daca unii s-au si ratacit vatamandu-li-se mintea, apoi sa se stie ca au suferit aceasta din randuiala-de-sine si infumurarea mintii”>>

<<si desi in vechime, si nu numai in vremea de azi, multi s-au sfarsit (din viata) fara sa se fi invrednicit inca din viata aceasta de rugaciunea vazatoare, nu trebuie insa sa ne indoim de aceasta, fiindca nedreptate nu este la Dumnezeu (Romani 9,14) care, pentru toate ostenelile cu care s-au ostenit pe calea cea adevarata a Parintilor, calea rugaciunii lucratoare (practice), le da lor, putin inainte de moarte sau in ceasul mortii, lucrarea rugaciunii celei vazatoare cu care ei, ca si o vapaie de foc, trec prin vamile vazduhului, zice Sfantul Isihie, si soarta lor va fi impreuna cu cei sfinti care dupa Apostolul neprimind aici fagaduinta s-au ostenit toata viata lor intru nadejde (Evrei 13).>>

Lucrurile mi se par destul de limpezi. Acum. Cu 13 ani in urma, cand abia “descoperisem pe Dumnezeu” nefiind nici cununat in biserica am descoperit si aceasta carte. Dupa ce am citit mare parte din ea, dorinta de a avea vedenii, s-a aprins in mintea mea stramba. Ce a urmat, imi este rusine sa va spun, pacatele in care am cazut nu se cuvine a le aminti aici nici macar “acoperit”. Si cand te prinde cel viclean in mreje, nu scapi cu una cu doua, trebuie mers de multe ori la spovedanie si la Sf. Maslu. Si chiar daca nu este cineva sa ma poata intrece in prostie, am dorit sa avertizez prin cele de pana acum scrise, ca nu cumva, cineva sa pateasca ca mine. Doi ani m-am intrebat daca aceasta rugaciune este accesibila oricui, pana ce Domnul mi-a scos in cale “Jurnalul duhovnicesc”, in care am gasit raspuns. Desi duhovnicii pe care i-am intrebat, cerandu-le binecuvantare pentru practicarea acestei rugaciuni m-au atentionat sever, ca nu cumva sa ma apuc de metode mestesugite, cum ar fi respiratia sau inima, lucru care pe unii i-a dus la vatamarea mintii, am intalnit caz, in persoana Pr. Teofil Paraian care intr-o conferinta la care asistam, fiind intrebat pe aceasta tema, a indicat folosirea metodei respiratiei ca fiind fireasca. Nu trebuie sa luam lucrurile ad-hoc. Marii asceti, ajungand la nepatimire, nu mai stiu cum este a trai complicat, asa cum traim noi. De aceea uneori pare ca sfaturile lor sunt anapoda. Nu ei, ci noi traim anapoda si atunci percepem lucrurile ca fiind pe dos. Ultima oara, duhovnicul de la manastire, mi-a povestit legat de aceasta rugaciune, cum, cu catva timp in urma, cineva din Timisoara, a venit la spovedit. Acesta auzise in Catedrala Mitropolitana la slujba sfat, cum ca oricine poate practica rugaciunea (si in orice conditii). Si spune respectivul: “in scurt timp alergam pa camp si pe strazi gol, aruncand hainele de pe mine deoarece eram necununat cu cea cu care traiam”. Acestea fiind zise, imi cer iertare celor “cunoscatori” care gandesc ca a zice ceva despre practica rugaciunii lui Iisus la aceasta vreme este in plus, mai ales daca vorbitorul inca nu are numele trecut inca in Sinaxar. M-am gandit insa la cei neincercati care ar putea patimi ceva, si carora tare nu le doresc raul. Fie ca Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos si Preacurata Lui Maica sa ne mantuiasca pe noi pe toti. Amin!

Doamne de atatea ori mi se incetoseaza privirea, de atatea ori nu te mai simt, de atatea ori ma trezesc in negura pacatelor mele, care acopera Lumina Ta, Preafrumosul meu Domn! Privirea Ta dulce dispare din inima, si stapaneste o sete destul de mare! Pe tine te vreau Doamne! Nimic in lumea asta nu mi se pare mai frumos, decat a te avea pe Tine! Tu esti Dumnezeul celor blanzi si smeriti, Tu esti Dumnezeul celor drepti si curati cu inima!

Dar uite ca eu nu le am pe acestea, simt nevoia sa ma rog mai mult Tie, sa strig catre Tine cu multa umilinta: Doamne miluieste-ma! Si vreau sa te simt imediat! Dar cum bunule Dumnezeu sa te simt daca perdeaua pacatelor ce apasa pe mine este asa groasa? De-ar  fi macar o perdea. Eu stiu ca esti in inima si ca vrei sa ajung la Tine, dar cum daca eu nu dau perdeaua jos? Cum daca eu nu fac cele ale Tale, cum sa te simt? Offf neputintele mele Hristoase! Tu ma cunosti Preabunule, rupe perdeaua pacatelor mele cu Lumina Invierii Tale si ma ocroteste sub aripa Ta iubitoare si calda!

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu! Sufletul imi e amarat de multe patimi sufletesti, la Tine o Buna Maica Nadejdea celor deznadajduiti strig eu, caci daca nu ai fi Tu, ce indrazneala am avea inaintea lui Dumnezeu!? Eu stiu ca inima ta Maica ne iubeste pe toti, si nu ne lasi cand strigam catre Tine! Intareste credinta mea cea mica, Mireasa, pururea Fecioara! Am hainele rupte Doamne! Da sunt rupte pentru ca viermii au ros la ele nespus de mult timp pana sa ma trezesc eu din somn. Vino Bunule, te acopar asa sa nu ingheti in sufletul meu…sa nu pleci din inima mea, off si stiu ca Tu nu pleci, ci pacatele mele ascund Lumina Lumii! Dar Tu Doamne biruitor esti si cel ce inalti capul meu! Tie strig: Miluieste-ma. In aceasta lume in care viata desfatata in placeri  este cea mai agreata, exista aici unul din sufletele care ard de dor dupa Lumina Ochilor Tai Preacurati….eu, bunule Hristoase, eu…

Sambata trecuta am avut parte de o bucurie…divina pot spune. As vrea sa o impartasesc cu voi,povestindu-va minunea facuta de Domnul.

Am reusit sa organizam o excursie pentru tinerii din Braila, respectiv din Parohia Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil din Arhiepiscopia Dunarii de Jos. Excursie cu scopul de a vizita cateva Manastiri din capitala si de a ne inchina Sfintelor Moaste ale Sfintului Ioan Gura de Aur, Sf. Nectarie, Sf. Calinic de la Cernica, Sf. Spiridon, si nu in ultimul rand Sfantului Dimitrie, in catedrala patriarhala.

Bucuria pe care am simtit-o cand ne-am apropiat de racla cu Sfintele Moaste este inexplicabila. Am inteles harul si puterea daruita de Domnul acestor Sfinti. Acestia au urmat poruncile Lui, au crezut cu adevarat iar Dumnezeu i-a facut prietenii Sai si le-a daruit pe langa Imparatia Cerurilor numeroase daruri (unul din ele fiind neputrezirea trupului).

In drum spre Patriarhie ne gandeam ce sa cerem sfintilor, ce poate fi spre folosul nostru? Ce meritam noi pacatosii?!

Cu siguranta numai El stie asta, dar ma gandeam cat de mare trebuie sa fie nadejdea in Domnul ca prin sfinti sa ne arate minunile Lui. Iata ce ne spune Parintele Cleopa despre puterea sfintilor:

,,Fiecare dintre noi am văzut în viaţă unele minuni şi fapte mai presus de mintea noastră, săvârşite fie cu noi, fie cu cei din jurul nostru. Fiecare, mai ales când suntem bolnavi, în faţa morţii sau a unei mari primejdii, cerem stăruitor să facă Dumnezeu o minune cu noi şi să ne scape de moarte, de primejdie, de boală, să ne ajute la examene, la operaţie, la necazul care ne apasă. Fiecare ne închinăm în biserică, dăm slujbe la Sfântul Altar, sărutăm sfintele icoane, aprindem lumânări şi spunem lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor Lui necazul nostru, cu speranţa că ni se va îndeplini cererea. Dar aproape întotdeauna uităm să ne recunoaştem nevrednicia şi să ne întrebăm cu smerenie: “Doamne, oare sunt vrednic eu păcătosul de mila Ta? Sunt vrednic să faci o minune atât de mare cu mine cel plin de păcate?”

Mulţi cer ajutor şi aşteaptă minuni de la Dumnezeu, dar puţini sunt pe care îi miluieşte şi le ascultă rugăciunea. Şi aceasta pentru că nu cer ceea ce trebuie, spre folos şi mântuire sau pentru că sunt nevrednici de ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor Lui din cauza păcatelor care îi stăpânesc. De aceea cerem mult, dar primim mai puţin pentru că Dumnezeu face minuni numai cu acei care au credinţa tare şi se roagă mult cu smerenie, cu lacrimi şi cu post. Domnul miluieşte şi sfinţii ajută cu rugăciunile lor mai întâi pe acei care sunt milostivi în dragoste şi-şi cresc copiii în frică de Dumnezeu. Pe aceştia îi miluieşte mai mult. Cu aceştia face adevărate minuni, pentru că au credinţă mai multă, iartă mai mult, iubesc mai mult şi au inimă smerită.”

Citind acestea,am simtit o incredintare, o incurajare enorma de la Domnul. Cu totii am plecat plini de speranta, nadejde si dragoste pentru Domnul. Multi cerem, dar putini ne dam seama de lucrarea Lui.

“Ştiind marea lor îndrăzneală, către ei să alergăm pururea şi sa le primim ajutorul. Căci dacă oamenii care au îndrăzneală la împăratul pământesc pot să-i folosească cu multe pe cei ce aleargă la ei, cu mult mai mult sfinţii aceştia care au dobândit îndrăzneală înaintea Împăratului ceresc, prin pătimirile lor, ne ajută nespus, numai să aducem şi noi ceva din partea noastră. Şi atunci poate să ne fie de folos mai cu seamă ajutorul lor, când nu suntem delăsători, ci ne preocupăm şi noi cu căldură, prin perseverenţă şi prin grija faţă de modul de viaţă, să atragem asupra-ne iubirea de oameni a Stăpânului.” (Sf. Ioan Gura de Aur)

Cred că am fi foarte intrigați să citim în Sfânta Carte că fiul risipitor, curvar, zdrențăros și pocăit întors la Tatăl cu speranță în suflet nu primește iertarea la care visase pe tot drumul de întoarcere.

Oare de ce am fi intrigați? De împietrirea inimii Tatălui?!?! Eu cred că am fi intrigați de foarte multe lucruri. De ce ? Pentru că știm că Tatăl trebuie să fie milos, să șteargă cu seninătate toată povestea urâtă a vieții noastre. Pentru că știm că Tatăl întotdeauna primește pe cel ce se căiește cu adevărat de fapta sa, că El întotdeauna, chiar până în ultimul ceas al vieții așteaptă cu inima la gură revenirea noastră. Citind pilda evanghelică despre întoarcerea fiului risipitor ne înduioșăm de bunătatea negrăită a Tatălui, de noblețea cu care-l primește, de dragostea aceea sublimă cu care îl îmbrățișează fără resentimente.

Acum însă întreb și eu pe Om!!! De ce oare nu putem ierta și noi ca Tatăl(cât timp pretindem aceasta pentru noi înșine când greșim)? Cât de aspri suntem cu cei din jurul nostru? Cât de mult ne-am dori ca cei pe care-i supărăm în viața noastră să ne ierte repede precum Tatăl din pilda amintită!

O, Omule de ce păstrezi în tine atâtea resentimente? O, Omule, de ce nu faci celuilalt ceea ce ți-ar place să ți se facă,(mai ales când pocăința este sinceră)?

În ultima perioadă am auzit de foarte multe divorțuri! O, Doamne! Iartă-mă! O, Doamne! Miluiește-mă!

Oare cum ar fi fost, ca Tatăl să-i spună fiului risipitor:

-„Fiule, tu te-ai întors dar Eu nu mai am încredere în tine! Ți-am dat bani, avere și tot ce-ai vrut! Acum trebuie să mă convingi de loialitatea ta. Acum nu te mai pot numi fiul meu. Te voi băga printre argați, dacă te vei comporta corespunzător. De ce mi-ai înșelat așteptările? Câte speranțe mi-am pus în tine! Eu te iubeam și tu mi-ai înșelat așteptările! Dacă acum ai venit ca un fur? Dacă ai venit să-ți recâștigi poziția și faima și banii și apoi să mă înșeli din nou, să mă rănești din nou? Vezi că n-a fost bine ce ai făcut! Acum nu-ți pot da un răspuns pe loc, trebuie să-mi dovedești că te-ai îndreptat!”

Dacă ne-am pune fiecare dintre noi în postura Fiului Risipitor (în care și suntem) cum ne-am judeca pe noi înșine? Cât de aspri am fi ? Dar dacă ne-am pune în postura Tatălui (a celui fără de pată)! Cum i-am judeca pe ceilalți întorși cu capul plecat? Am fi noi Omule în stare să iertăm sublim, fără să cerem atâtea garanții? Am putea noi Omule să iertăm și să lăsăm pe toate în seama Domnului?

Cred cu sinceritate că divorțul este rezultatul unei vieți fără de rânduială, a unei vieți în care Dumnezeu nu este prin preajmă, a unei vieți împrăștiate, samd. Ascultând pe unul din ei tinzi să-i dai dreptate pentru că-și susține parcă o teză de doctorat în care argumentele sunt cu date bibliografice! Daca-l asculți pe celălalt – asemenea. Oare unde-i adevărul? Adevărul este la mijloc! Amândoi sunt vinovați în aceeași măsură, numai că ei văd aceasta invers și-și înclină balanța în dreptul lor. Dar oamenii nu mai merg la duhovnici și nu-și mai cercetează sufletul să vadă în adâncurile vieții lor unde sunt marile încurcături, unde sunt mândriile, unde sunt judecățile făcute altora, unde sunt răutățile, unde sunt păcatele. Toate acestea sunt bumeranguri carora le-a sosit timpul să se întoarcă.

Ce vei face tu Omule care nu vrei să ierți? Ce vei face tu Omule care vrei astazi să fugi? Unde fugi? Către o altă viață? Dacă o vei petrece la fel fără să te schimbi, oare nu vei ajunge tot acolo? Cu copii ce veți face? Îi veți tăia și împărți? Ce exemplu au ei în viața lor? Ce vor face ei când vor fi adulți? Sunt atâtea întrebări care să ți le pui o, Omule!!!

Dacă s-ar abate asupra noastră mâine un cutremur devastator, sau o inundație imensă și-am rămâne fără tot ce-am agonisit materialicește! Dar dacă mâine ar începe un război mondial! Dar dacă mâine am afla că avem cancer sau o altă boală neiertătoare! Cum am vedea viața de aici înainte, o, Omule! Ne-am petrece viața asemenea ca până acum? I-am trata pe semenii noștri la fel? Câti dintre cei ce ne înconjoară ne-ar fi fideli? Sunt multe întrebări de pus Omului – neamului omenesc!

E timpul să cugetăm profund la acțiunile noastre în contextul tuturor acestor posibilități care se pot abate peste viața noastră înainte de a face unele fapte necugetate!

Indiferent de ce vom face, Tatăl ne va aștepta cu sufletul la gură să ne întoarcem, nu ne va pune atâtea întrebări și condiții la întoarcere, ne ne va pune la probe. Ne va aștepta, pur și simplu și se va bucura de sinceritatea nostră (chiar și numai de moment)!

Așa să așteptăm și noi pe cel de lângă noi, cum ne așteaptă pe noi Tatăl nostru, Ziditorul nostru!

Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Doamne, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi zidirea Ta cea căzută pentru numele Tău cel Sfânt!

Doamne miluiește-mă!