1)  „Maica Domnului este o simplă femeie”

Această idee este argumentată de neoprotestanţi pe considerentull că Însusi Mântuitorul i s-a adresat de mai multe ori Fecioarei Maria numind-o «femeie» (Ioan, 2, 4; Ioan 19, 26).

Şi Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre naşterea Mântuitorului dintr-o simplă «femeie» (Gal., 4, 4). Deci, spun ei, atât Mântuitorul cât şi Sfântul Apostol Pavel nu i-au acordat Sfintei Fecioare o cinste deosebită de care s-a învrednicit ca Născătoare de Dumnezeu, ci adresându-i-se cu cuvântul «femeie», ar fi considerat-o o femeie obişnuită care a fost căsătorită şi a avut şi alţi copii.

Răspuns:

Peste tot în Sfânta Scriptura, ca şi în textele menţionate, cuvintele de «bărbat» şi «femeie» sunt, în general, folosite pentru a marca deosebirea de gen, indiferent de starea civilă sau socială (Matei, 26, 7; Fapte, l, 10—11; Fapte 5,35).

Adam o numeşte pe Eva “femeie”, deşi era fecioară (Fac. 2, 22-23);

Sfintii Îngeri i se adresează Mariei Magdalena, venită la mormântul Domnului, după Înviere, cu cuvântul «femeie» (Ioan, 20, 12—13);

La Înaltarea la cer a Mântuitorului, Sfintii Îngeri li se adresează Sfintilor Apostoli cu expresia «barbati galileeni» (Fapte l, 10—11);

Acest mod de adresare, specific acelor timpuri, este folosit şi de Sfântul Apostol Petru la Cincizecime (Fapte 2, 14, 22), şi de Gamaliel în sinedriu (Fapte, 5, 34-35).

Deci, termenii de «femeie» şi «bărbat» sunt folosiţi ca apelative şi mod de adresare,  nu de dispreţ şi, totodată, arată, în chip tainic, că Maica Domnului este femeia aceea prin care se va zdrobi capul şarpelui (Fac. 3, 15) şi prin care va veni mântuirea neamului omenesc.

În Matei 12:47-50, Mântuitorul nici n-a înlăturat înrudirea Sa cea trupească cu Maica Sa, nici n-a micşorat cinstirea ce i se cuvenea unei mame de la fiul ei, ci numai a căutat să accentueze că cealaltă înrudire cu El, cea sufletească, deşi este de mai mare preţ, o poate realiza, totuşi, orice credincios (Maica Domnului a fost şi singura care a împlinit desăvârsit voia lui Dumnezeu - Luca 1:38 ). Aşadar, a fost un cuvânt de îndemn şi de încurajare la adresa mulţimii, iar nu unul de dispreţ la adresa Maicii Sale. Şi cum oare ar fi putut să dispreţuiască pe Mama Sa, când Însusi Dumnezeu a dat poruncă să cinstim pe tată şi pe mamă (Deut. 5, 16) ?

Maica Domnului este acea fecioară care a născut pe Emanuel - Dumnezeu (Isaia 7, 13) , nu o femeie oarecare, ca toate femeile. Ea L-a purtat în pântece pe Dumnezeu, a Cărui slavă nu o cuprinde nici cerul, nici pământul (II Paral. 2, 6).

Dumnezeu Se putea naşte doar din cea mai sfântă femeie din toate generaţiile, care să fie demnă de a-I da naştere.

Şi cine s-a mai invrednicit dintre oameni şi îngeri să aibă ca fiu pe Însusi Domnul?

Zămislind de la Duhul Sfânt pe Mântuitorul în pântecele ei, a fost cu totul curaţită de păcate, ca nici un alt om, oricât de sfânt ar fi fost. A nu o cinsti înseamnă a nega puterea sfinţitoare a Duhului Sfânt.

Maica Domnului este roaba lui Dumnezeu (Luca 1 ,38), dar îi este şi Maica şi Fiica. Ea este noul Chivot al Legământului, prin care a lucrat Dumnezeu la mântuirea neamului omenesc.

2) "Maica Domnului nu poate să mijlocească pentru oameni, pentru că singurul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni este Iisus Hristos." (I Timotei 2, 4-6).

Răspuns:

În textul de la Timotei 2, 2-4 se vorbeşte despre jertfa obiectivă sau generală a lui Hristos pentru toţi oamenii. Mijlocirea lui Hristos pentru mântuirea noastră este alta decât cea a Născătoarei de Dumnezeu. Ea mijloceşte înaintea lui Dumnezeu prin viaţa ei curată, prin suferinţa produsă de sabia păcatelor omeneşti în sufletul ei (Luca 2, 35) şi, după mutarea Ei la cer, prin rugăciune (Ioan 19, 26; Psalm 44, 5-11), iar Hristos prin jertfa Sa pe cruce (Ioan 3, 14-15; Evrei 9, 5-12).

Posibilitatea de mijlocire şi puterea rugăciunii Maicii Domnului pe lângă Fiul ei, Iisus Hristos, sunt confirmate de cele ce au avut loc la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 3-10), unde Mântuitorul a ascultat şi a împlinit ruga Maicii Sale, savârsind aici prima minune.

3) „Maica Domnului a avut şi alţi copii de la Iosif”.

La Matei 1, 24, se spune: „Şi n-a cunoscut-o pe ea, până ce a născut pe Fiul său Cel Întâi Născut şi a chemat numele Lui Iisus”, iar la Matei 13, 55: „Oare nu este acesta fiul tâmplarului?… Si surorile Lui oare nu sunt toate la noi?”.

Răspuns:

Expresia „pâna ce” (eos în greacă) de la Matei 1, 24 nu determină nimic cu privire la ceea ce se va întâmpla după aceea, ci numai un punct fix după care nu ne interesează nimic.

De exemplu, citatul din Ps. 109, 1 („Zis-a Domnul Domnului meu: „Sezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii Mei aşternut picioarelor Tale”), nu vrea să spună că, după ce îi va aşterne pe vrăjmaşi, Domnul nu va mai şedea de-a dreapta Tatălui. A se vedea şi textele de la Facere 8,7 („Şi a dat drumul corbului, ca să vadă de a scăzut apa pe pământ. Acesta, zburând, nu s-a mai întors până ce a secat apa de pe pământ”) si de la II Regi 6, 23 („Şi Micol, fiica lui Saul, n-a avut copii până ce a murit”). David spune: “Aşa cum se uitã ochii iubitei dupã iubitul ei, asa se uitã ochii noştri dupã Domnul Dumnezeul nostru, pânã când El se va milostivi de noi” (Ps. 122,2). Deci proorocul va avea ochii îndreptaţi spre Domnul numai pânã când va cãpãta îndurare, apoi si-i va îndrepta înapoi spre pãmânt?

La acestea să mai adăugăm şi observaţia că expresia ''până când'' nu limitează nicidecum durata stării de feciorie a Mariei, ci, dimpotrivă, este folosită tocmai ca să accentueze faptul că Iisus Hristos S-a născut din fecioară fără de bărbat.

În modul de vorbire al evreilor din Vechiul Testament, „întâiul născut” era folosit la modul propriu, indiferent dacă urmau sau nu copii. Acesta este un fel de a vorbi al Vechiului Testament, unde ''întâiul născut'' se numeşte cel ce deschide întâi pântecele, indiferent dacă va mai avea şi alţi fraţi sau nu (les. 13, 2) şi unde, adeseori, numeralul cardinal este înlocuit ori întrebuinţat amestecat cu cel ordinal.

Dacă am urma interpretarea protestantă, ar însemna că evreii ar fi trebuit să aştepte să aibă şi alţi copii pentru a-l duce la Templu pe primul, ceea ce i-ar fi dus la nerespectarea Legii.

Biblia vorbeşte despre Fecioara Maria şi Iosif numai ca fiind logodiţi. Cu excepţia cazului în care s-ar fi cãsãtorit ulterior, ei aveau toate responsabilitãtile unei cãsãtorii, însã ar fi pãcãtuit dacã ar fi avut relaţii matrimoniale unul cu altul. Este clar din Evanghelii cã ei erau numai logoditi atunci când au pãrãsit Nazaretul si când Fecioara era însãrcinatã. Credeti cã s-ar fi putut cãsãtori ulterior fãrã a fi mai întâi omorâti cu pietre?

Iar despre „fratii şi surorile Domnului” de la Matei 13, 55 arătăm că, la vechii evrei, ca şi în general la toţi orientalii, la unii şi astăzi, cuvintele „frate” şi „soră” se dau şi rudeniilor apropiate. De exemplu, Avraam era unchiul lui Lot, iar el nepot de frate şi se numeau "fraţi " sau " rude" (Facerea 11, 27; 12, 5 ; 13, 8; 14, 14-16); apoi, Iacob, nepotul lui Avraam, s-a căsătorit cu verişoarele lui -surorile Lia si Rahela -fiicele lui Laban, nepot de frate lui Avraam, frate cu Nahor, şi se numeau "fraţi" (Facerea 11, 27; 29,15-28). De asemenea, Eliazar şi Kis erau fraţi; şi fiicele lui Eleazar s-au căsătorit cu fiii lui Kis, cu care erau veri, dar se numeau " fraţi" sau rude cu ele (I Paralipom. 23, 22).A se vedea şi Tobit 5:11, Neemia. 4:14; 5:1,5,8,10,14.

Aşa-zişii „fraţi” ai Domnului sau „fraţii lui Iisus” - Iacob, Iosif, Simon, Iuda - si aşa-zisele „surori” (conform textului de la Matei 13, 55-56; Marcu 6,3; Luca 4, 23; Ioan 2, 12; Ioan 6, 42; Ioan 7, 3-5; Fapte 1, 14) nu sunt decât rudele, verii şi verişoarele Lui.

Aceştia sunt copiii Mariei lui Cleopa, numită „sora” Maicii Domnului (Ioan 19, 25). Doar Sfântul Evanghelist Ioan precizează calitatea de soră („sora Mamei Lui”), precum şi cea de soţie a lui Cleopa. La rândul lor, Sfintii Evanghelisti Matei şi Marcu arată ca acei „fraţi” ai Domnului sunt copiii Mariei şi ai lui Cleopa, dintre care amintesc de doi: Iacob şi Iosif. Deci, această Marie, soţia lui Cleopa – ci nu Maica Domnului – era mama adevărată a celor numiţi „fraţii lui Iisus”.

Iată textele biblice lămuritoare:

“Şi erau acolo multe femei, privind de departe... între care era Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi, şi mama fiilor lui Zevedeu” (Matei 27, 55-56). Iacov şi Iosi sunt doi din cei patru ''fraţi" ai Domnului (Matei 13, 55). Mama lor, aşadar, este o altă persoană decât Maria, mama lui Iisus. Evanghelistul continuă: “După ce a trecut sâmbata..., au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul” (Matei 28, 1). Aici, iarăşi este vorba de ''cealaltă Marie'', care nu poate fi alta decât mama ''fraţilor" Domnului şi despre care a fost vorba şi în textul precedent. În chip asemănător scriu şi ceilalti evanghelişti: ”Şi erau şi femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic şi a lui losi şi Salomeea” (Marcu 15, 40).

“Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus” (Marcu 15, 47).

Acelaşi evanghelist scrie: “Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca sa vină să-L ungă” (Marcu 16, 1).

Apoi, în alt text: “Iar ele erau: Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea” (Luca 24, 10). Şi, în sfârşit, altul: ”Şi stăteau lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena” (Ioan 19, 25).

În toate textele de mai sus, este vorba de aceleaşi femei care au luat parte la evenimentele Patimilor şi ale Învierii Domnului. Toate sunt pomenite cu numele, numai Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi (doi din ''fraţii" Domnului - Matei 13, 55) este numită, în ambele locuri, “Maria, mama lui Iacov” apoi alteori “mama lui Iosi” sau “cealaltă Marie”, iar în alte locuri, “sora mamei Lui, Maria lui Cleopa”. Dar este vorba de aceeaşi persoană, căci totdeauna este numita ''Maria''. Deci ''fraţii Domnului", având altă mamă decât pe Maria, mama lui Iisus, nu pot fi fii ai Fecioarei Maria şi fraţi naturali ai lui Iisus.

Ei sunt,de fapt, veri secundari, pentru că însăşi mama lor, Maria lui Cleopa, deşi este numită „sora Maicii Domnului” era în realitate verişoara ei primară, întrucât se ştie că Maica Domnului a fost singurul copil al parinţilor ei, Ioachim şi Ana. Deşi mama lor este numită ''soră'' a Maicii Domnului (Ioan 19, 25), ea nu putea să fi fost sora bună a acesteia, deoarece purta acelaşi nume cu Maria şi foarte rar se obişnuia, în vechime, ca două surori sau doi fraţi să poarte acelaşi nume.

În acest sens,există dovezi din secolele II-III :

[Sf. Egesipus [mort în 170 DC], Fragmente din cele cinci cãrti ale lui cu comentarii asupra Bisericii, Pãrintii Ante-Niceeni, Vol. 8, pag. 762] :

“Se poate spune cã Simeon a fost unul din cei care l-au vãzut si l-au auzit pe Domnul, dată fiind vârsta lui înaintatã si faptul cã Evangheliile pomenesc pe Maria (sotia) lui Cleopa, care, dupã cum a arãtat deja naratiunea noastrã, era tatãl lui.

[...] Ei au venit atunci si au devenit conducãtorii fiecãrei biserici, în calitate de martori ai lui Hristos, fiind rude ale Domnului. Dupã ce s-a stabilit linistea în fiecare bisericã, ei au rãmas pânã în vremea lui Împãratului Traian; adicã pânã când cel care se trãgea dintr-un unchi al Domnului, mai sus-numitul Simeon fiul lui Cleopa, a fost acuzat de diferiti eretici si judecat împreunã cu altii pentru acelasi motiv înaintea consulului Aticus. ”

[Istoria bisericeascã a lui Eusebiu 3:11]:

"Cu toţii l-au ales pe Simeon, fiul lui Cleopa, despre care vorbeşte şi Evanghelia (de notat cã Evangheliile vorbesc de Simeon ca de un frate al Domnului), ca fiind vrednic de a ocupa scaunul episcopal din acea parohie. Acesta era, spun ei, vãr al Mântuitorului. Din datele lui Egesipus reiese cã era fratele lui Iosif”.

Aşa trebuie, deci, înţeleasă expresia „fratii Domnului” şi nu altfel, pentru că, dacă ar fi avut fraţi, Mântuitorul:

a) Nu ar fi încredinţat-o pe Mama Lui ucenicului Ioan înainte de a muri pe cruce (Ioan 19, 26-27).

b) I-ar fi făcut apostoli; dar ei n-au fost dintre cei doisprezece apostoli. Deşi mulţi presupun că aceştia doi dintre ''fraţii Domnului", anume Iacov şi Iuda, ar fi identici cu cei doi apostoli dintre cei doisprezece care poartă acest nume (Apostolul Iacov, connumit la fel cu ''fratele Domnului" cel Mic, în toate listele apostolilor, iar Iuda ''fratele Domnului" ar fi fost Apostolul Iuda Tadeul), aceasta este o simplă presupunere, neîndestulător de întemeiată, mai ales că ei înşişi nu se numesc ''apostoli'', după cum nu se numesc nici ''fraţi ai Domnului'', ci “rob”(Iacov 1:1) şi “slujitor”(Iuda 1:1), iar despre apostoli vorbesc la persoana a treia (Iuda 1, 17).

c) Am fi găsit informaţii despre ei în Evanghelia lui Luca, unde se vorbeşte despre ‘rude şi cunoscuţi’(Luca 2:44), dar nu şi de fraţi.

d) Îngerul Domnului nu i-ar fi vorbit lui Iosif de “mama Pruncului”, ci de “soţia ta” (Matei 2:13).

Analizând versetele Luca 1, 29-35, vedem că Fecioara Maria s-a uimit când îngerul i-a spus că “va lua in pantece”. Dacă Fecioara Maria ar fi dorit să se căsătorească, nu ar fi fost uimită de vestea dată de înger, dat fiind faptul că îngerul nu i-a spus “ai luat în pantece”, ci “vei lua în pantece”, deci putea presupune că se va întâmpla după căsătorie.

Sfânta Tradiţie ne spune că Fecioara Maria a fost dusă la Templu, la 3 ani, deci a fost

fagaduită Domnului, de aceea şi uimirea ei la cuvintele Îngerului. Dreptul Iosif era un bărbat în vârstă, care a fost ales spre a avea grijă de Fecioara Maria, care avea doar 15 ani şi nu mai putea rămâne în Templu, dar nu îi mai avea nici pe părinţii săi.

Şi cum ar fi putut oare Iosif cel drept şi temător de Dumnezeu (Matei 1, 19) să îndrăznească a se atinge de Preasfânta Fecioară după naşterea lui Hristos, mai ales după ce el a primit descoperirea de la Însuşi Dumnezeu, prin îngerul Său, că Cel ce S-a zămislit în pântecele Fecioarei este de la Duhul Sfânt (Matei 1, 19-21) şi că Cel zămislit din Duhul Sfânt va fi Mântuitorul lumii, Hristos (Matei 1, 21)?

Atunci când ne gândim cã Dumnezeu s-a întrupat din pântecele Fecioarei, nu este greu sã ne închipuim cã acest pântece va rãmâne curat.

 

Asadar, Maica Domnului este Fecioară înainte de a-L naste pe Mântuitorul (Isaia 7, 14), în timpul nasterii (Isaia 66, 7) şi după naştere (Iezechiel 44, 1-3), într-un cuvânt este pururi-fecioara, aşa cum învaţă sinodul VII ecumenic...

DOAMNE AJUTA...

În crinii albi îţi văd neprihanirea, Marie, Maică a Fiului de Sus. În lacrima tăcută văd iubirea Şi-n ochi duioşi îţi tremură privirea De Maică sfântă-a Domnului Iisus.

Îţi pleci uşor privirea-nceţoşată, Iar inima-ţi tresaltă de uimire... Un înger ţi se-nchină de îndată, Tu tremuri tot ca trestia înaltă, Şi-n piept se-adună valuri de iubire.

Nu îndrăzneşti să-ţi mai rosteşti suspinul, Te farmecă prezenţa îngerească. De dincolo de nori tu vezi seninul Şi ştii c-acesta ţi-e acum destinul Să laşi sfios ca Fiul să se nască.

Nu poţi altfel că tu ai fost aleasă Şi vrei ca roabă-a Cerului să fii! ...Îţi ştii podoaba sfântă de mireasă Şi inima şi dorul nu te lasă Că ştii c-aceasta-i pentru veşnicii...

<!--more-->

Şi te supui cu-atâta frumuseţe Dorind a lumii dulce mântuire. Iar sufletul tânjeşte să-L răsfeţe Şi să-I şoptească sfintele poveţe Celui venit de Sus doar din iubire.

Dorim şi noi s-avem neprihănirea De robi ca tine-ai Tatălui din ceruri. Mereu la El să ne-aţintim privirea, Să învăţăm ce dulce e jetfirea Când cu Hristos trăim curat de-a pururi. ...

DOAMNE AJUTA..

Dupa cum stiti Valeriu Gafencu este unul din marturisitorii martiri de pe timpul comunismului! In cartea care v-o recomand sa o cititi: "Intoarcerea la Hristos" de Ioan Ianolide este povestita minunea aratarii Maicii Domnului, mai multe aflati acum cand voi reda pasajul minunii:

-Ioane, tu imi esti cel mai bun prieten. Dar nu ca prieten vin la tine, ci ca sa iti cer sfat, sa ma supun tie.Vrei sa ma asculti? (Valeriu Gafencu) -Te ascult, am raspuns eu (Ioan Ianolide, insusi autorul), dar nu stiu daca voi fi vrednic de increderea pe care mi-o arati. Valeriu a plecat ochii si mi-a spus linistit: -In noaptea asta am privegheat! Asteptam sa vin cantecul colindei mele. Doream sa fie foarte frumos. Il cantam in minte. Il desluseam din cercurile inalte din care cobora. Cam greu pentru mine , caci nu cunosc notele muzicale si trebuie sa o fac dupa ureche.

Eram deci treaz senin si lucid, cand deodata am vazut ca am in mana mea fotografia Setei (fata pe care o iubise). Uimit de intamplare am ridicat privirea si la capul patului meu, am vazut-o pe Maica Domnului imbracata in alb, in picioare, vie, reala! Era fara prunc! Prezenta ei mi se parea materiala. Maica Domnului era aievea langa mine. Eram fericit. Uitasem totul. Timpul parea nesfarsit. Atunci Ea mi-a spus:

"-Eu sunt dragostea ta! Sa nu te temi! Sa nu te indoiesti! Biruinta va fi a Fiului Meu. El a sfintit locul acesta [Maica Domnului vorbeste de centrul de la Targu Ocna unde erau "ingrijiti" medical n.n.] acum pentru cele viitoare! Puterile intunericului cresc si inca vor mai inspaimanta lumea, dar vor fi spulberate. Fiul meu asteapta pe oameni sa se intoarca la credinta. Azi sunt mai cutezatori fii intunericului,  decat fii luminii. Chiar de vi se va parea ca nu mai exista credinta pe pamant, sa stiti ca totusi izbavirea va veni, dar ca prin foc si prin parjol. Lumea mai are de suferit. Aici insa e multa credinta si am venit sa va imbarbatez. Indrazniti lumea e a lui Hristos!"

<!--more-->

Minunea aceasta m-a impresionat destul de mult! Frati crestini daca cititi "Intoarcerea la Hristos" de Ioan Ianolide veti vedea prin ce torturi au trecut crestinii ortododocsi adevarati traitori in legea ortodoxa. Veti fi uimiti cat de satanic a fost sistemul comunist. Unii din ei erau torturati la pielea goala, altii erau aruncati in beci unde era permanent intuneric si erau dezbracati la temperaturi foarte mici, iar pe jos erau materii fecale.  Unii erau luati prin surprindere si batuti cu ciomege pana la inconstienta, altii erau batjocoriti in fata altora, altii erau pusi sa se bata. Evenimentele din Evanghelie erau "reproduse" sub niste scene scarboase la care nu puteai sa privesti macar nici ca un ateu declarat, caci erai dezgustat, altii erau impuscati, altii se sinucideau, multi se tradau in inchisoare, insa altii primeau si mai mult har prin suferinta si rabdare, marturisind pe Hristos. De aceea inchei prin imbarbatarea Maicii Domnului: Indrazniti lumea e lui Hristos!...

DOAMNE AJUTA..

Multe rauri de cuvinte pline cu lauda catre Maica lui Dumnezeu, au brazdat inimile credinciosilor si multe vor brazda inimile noastre in continuare. Dar nici unul din astfel de cuvinte nu l-am putem intelege daca nu ar fi Sfanta Fecioara prezenta in viata noastra cu grija si dragostea ce ne-o poarta. De aceea m-am gandit sa scriem impreuna acest articol, marturisind fiecare de ce ne este draga Maicuta Domnului, si daca ne-a ajutat cu ceva sa spunem cum am fost ascultati si ingrijiti. Si astfel, din marturiile noastre, poate vom tese cu totii un covoras al recunostintei,  pe care sa-si odihneasca Maicuta genunchii atunci cand se roaga Domnului ca sa se indure de noi si sa nu ne piarda in pacatele noastre.

Pe mine m-a ajutat Maicuta Domnului atunci cand nici un om de pe pamant nu ar fi putut sa ma ajute cu ceva, atunci cand nimeni si nimic de pe pamant nu ma mai putea ridica din suferinta pacatului. Si mi-a ascultat Maicuta rugaciunile deindata, si mi-a alinat toate intristarile desi nu as fi meritat nimic. Dar nu numai ca mi-a ascultat toate rugaciunile, ci a mijlocit sa primesc cu mult mai mult decat am cerut. Dintre multele binecuvantari primite, am primit-o si pe cea mai mare dintre ele, pe cea care este bucuria ochilor mei si zambetul buzelor mele: sotia mea. Stiu ca sunt de cele mai multe ori un netrebnic fata de Maica lui Dumnezeu, dar stiu ca de oricate ori ii cer ajutorul il primesc neintarziat. Si stiu ca cel mai mult ma indrageste cand ma rog simplu si cu durere in inima.

Voua de ce va este draga Maica Domnului?

Atunci când vii să te rogi împărătesei, Maicii lui Dumnezeu, crede cu tărie, înainte de rugăciune, că nu te vei întoarce de la ea fără a primi milostivire. Aşa este şi aşa se cuvine să gândeşti şi să crezi despre Dânsa. Fiindcă este Maica Atotmilostivă a Atotmilostivului Dumnezeu-Cuvântul şi despre milele sale nemăsurate şi fără de număr mărturisesc toate veacurile şi toate Bisericile creştine.

Ea este, cu adevărat, „noian de milostivire şi de bine­faceri", aşa cum aflăm spus în Canonul Odighitriei (Canon, cântarea 5, vers 1). De aceea, a nu veni cu încredere când te rogi către Dânsa ar fi o smintelă şi o necuviinţă, neîncrederea i-ar defăima bunătatea, aşa cum este defăimată bunătatea lui Dumnezeu când nu nădăjduieşti că vei obţine ceea ce ceri atunci când I te rogi. Oare cum alergi să ceri mila unei persoane sus-puse şi bogate, milă pe care toţi i-o cunosc şi pe care şi-a arătat-o în nenumărate rânduri? De obicei, fiind ferm convins şi cu speranţă vie că vei obţine de la ea ceea ce vrei. Aşa se cuvine să fii şi când te rogi: să nu te îndoieşti şi să nu şovăi.

(Sfântul Ioan de Kronstadt - Viaţa mea în Hristos)

 DOAMNE AJUTA..

În anotimp de primăvară, florile înalţă în grădina lor parfumul şi îmbie tot cerul...Aş vrea să înalţ şi eu parfum de floare prin rugăciunea mea la cer. Aş vrea să mă rog Ţie şi să aud decât eu cu Tine cuvintele pe care le rostesc. Nu sunt mai deosebită, nici mai specială, vreau doar să mă rog Ţie în tăcere...să mă acoperi cu Preasfânt Acoperământul Tău şă să-ţi şoptesc în taină cât de mult vreau să-mi fii ocrotitoare. Toată viaţa mea vreau să fie convorbirea mea cu Tine.

Fiind atât de păcătoasă, în faţa Ta eu vreau să-mi deschis sufletul meu, aşa cum florile îşi deschid petalele firave, şi le poţi privi interiorul suav, lucrat de Dumnezeu. Am Măicuţă scumpă o inimă săracă, lipsită de iubire pentru că există momente când parcă inima mea Te-a uitat şi eu Te strig să nu mă laşi, căci mi-e teamă că cu greu Te voi găsi.

Vreau să fii Mângâierea mea, ocrotitoarea mea, să-mi sădeşti în inimă dorul de tine, să-mi sădeşti ruşinea faţă de păcat, să nu mai greşesc pentru Tine şi gingăşia Ta. Precum voişti Tu, slăbeşte-mi orice picătură de mândrie căci ea îmi alungă stropul de smerenie.

Voi rămâne un păcătos, dar Măicuţa mea eu pe Tine te iubesc aşa cum sunt eu şi precum voieşti tu, risipeşte tulburarea şi viforul scârbelor mele. Vindecă-mă şi dă-mi un strop din Mângâierea Ta. Rugăciunea mea să fie taina dintre noi,Măicuţa mea te rog să mă ierţi şi să fiu al Tău copil mereu.

Miluieşte-mă Măicuţa Domnului!...

DOAMNE AJUTA..

Dintre toti sfintii, pe care trebuie sa-i cinstiti, sa cinstiti mai tare pe Maica Domnului ! Auziti cum lauda Biserica pe Maica Domnului ? Scaun de Heruvimi, Fecioara. Ai auzit axionul Marelui Vasile ? Ati auzit " ca pantecele tau mai desfatat decat cerul a lucrat !" Comoara si vistieria tuturor darurilor Duhului Sfant a fost Maica Domnului !

<!-- {lofimg src="/images/stories/2010/iulie/img_6620.jpg"} -->Prin Maica Domnului, Dumnezeu S-a pogorat pana la noi si firea noastra s-a ridicat pana de-a dreapta maririi intru cele inalte, pana de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatal. Firea cu care este imbracat Hristos astazi, adica firea omeneasca fara de pacat, a luat-o din preacuratele sangiuri ale Maicii Domnului.

Iata, ea este scara lui Iacov pe care, ai vazut, se pogorau si se suiau ingerii lui Dumnezeu, pe care a vazut-o Iacov cand dormea, cand mergea spre Laban Sirianul. Ca Dumnezeu S-a pogorat pe aceasta scara prin intrupare pana la noi, S-a intrupat de la Duhul Sfant si din preacuratele sangiuri ale Fecioarei Maria si a ridicat firea noastra pana de-a dreapta maririi intru cele inalte, de unde era cazuta toata firea lui Adam in fundul iadului, cu toti patriarhii si proorocii.

Sa aveti mare evlavie, fratilor, la Fecioara Maria si fericita este casa si familia aceea care are in casa icoana Maicii Domnului si in fiecare dimineata ii citeste Acatistul si cinstitul ei Paraclis si toti stiu rugaciuni catre Maica Domnului.

Mult pot si sfintii lui Dumnezeu, dar nici unul cat Maica Domnului. Daca nu era Maica Domnului in ceruri, intre Sfanta Treime si noi, lumea asta se pierdea de mult. Ea pururea sta in genunchi si se roaga Preasfintei Treimi.

Ea este a patra fata duhovniceasca din ceruri. Intai este Tatal, Fiul si Duhul Sfant, adica Sfanta Treime, apoi a patra este Maica Domnului.

Auziti cum canta Biserica : Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii... Ati auzit ? De ce ? Ea a purtat in pantecele ei pe cel ce a zidit serafimii si heruvimii din nefiinta. Ea n-a purtat un sfant in pantecele ei; ci pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cel ce a facut heruvimii si serafimii numai cu gandirea, pe care L-a purtat in pantecele ei. Si ea n-are impartasire de Dumnezeu cu participare, cum au heruvimii sau serafimii sau preafericitele tronuri.

Dumnezeu se odihneste pe tronuri cu darul, nu cu fiinta. Iar in preacuratele sangiuri, adica in pantecele Maicii Domnului si in bratele ei preasfinte, Dumnezeu nu se odihneste cu darul, ci cu fiinta. Toata dumnezeirea S-a unit cu toata omenirea din preacuratele sangiuri ale Maicii Domnului !

Pentru ca Cel ce era in bratele ei nu era numai om, era Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit. De aceea Biserica intelege ca " ...pantecele tau s-a facut mai desfatat decat toate cerurile". Dumnezeu nu incape in toate cerurile, ca nu-L cuprinde nici o fiinta dar a incaput in pantecele Preacuratei Fecioare.

Stiti voi cine-i Maica Domnului ?

Ea este Imparateasa Heruvimilor, imparateasa a toata faptura; camara intruparii lui Dumnezeu Cuvantul ! Usa Luminii, ca lumina cea neapropiata ganditoare prin ea a venit in lume. Usa vietii, ca Viata Hristos prin ea a intrat ! Poarta cea incuiata prin care n-a trecut nimeni decat Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel ( cap. 44, 2 ).

Scara catre cer, pod catre cer; porumbita care a incetat pierderea sau potopul pacatelor, precum porumbila lui Noe a adeverit incetarea potopului. Cadelnita dumnezeiasca, ca a primit focul dumnezeirii si Biserica a Preasfantului Duh.

Cine este Maica Domnului ?

Este Mireasa Tatalui, Maica Cuvantului, si Biserica Duhului Sfant.

Stiti voi cine-i Maica Domnului ?

Cand auzi un blestemat de sectar ca nu crede in Maica Domnului, fugi, ca acesta este fiu al iadului. Vor vedea in ziua judecatii ceea ce spune la Psalmul 44 : De fata a statut imparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si prea infrumusetata ( vers. 11 ).

Maica lui Dumnezeu, Imparateasa cerului si a pamantului, cata mila are de cei care au crezut in ea si au laudat-o, si cata urgie are sa vina peste cei care n-au crezut in ea !

Ce vor face sectele care nu cred in Maica Domnului si popoarele care n-o cinstesc ? Cand ea sta de-a dreapta maririi, sta de-a dreapta Sfintei Treimi ! Si cate miliarde de suflete care au credinta si nadejde in Maica Domnului vor trece usor vamile vazduhului si din moarte la viata, pentru ca au cinstit-o pe Maica Domnului. Deci, va rog sa nu lipseasca din casa Acatistul Maicii Domnului, Paraclisul si alte rugaciuni catre Maica Domnului ! Si la icoana ei sa arda candela permanent.

Cand vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos in brate, tu stii ce vezi acolo ? Cerul si pamantul ! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri; Ziditorul cerului si al pamantului; si Maica Domnului reprezinta pamantul, adica toate popoarele de pe fata pamantului, ca ea este din neamul nostru. Este din semintie imparateasca si arhiereasca.

Bratele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decat umerii heruvimilor si ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine tine Fecioara Maria in brate ? Voi stiti pe cine tine ? Pe Cel ce a facut cerul si pamantul si toate cele vazute si nevazute.

Stiti voi cine este Maica Domnului si cata cinste, cata putere si cata mila are ? Este mama noastra, ca are mila si de saraci si de vaduve si de crestini. Pururea se roaga Mantuitorului Hristos pentru noi toti.

De cand i-a spus arhanghelul puterilor ceresti, Gavriil, care venise in Nazaret la ea cu crin, cine este Cel Care se va naste, zicandu-i : Bucura-te ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine ( Luca 1, 28 ), ea fiind fecioara, nestiind de barbat, l-a intrebat pe arhanghel : Cum va fi aceasta sa nasc, ca eu nu stiu de barbat ? Si i-a spus chipul zamislirii, ca prin auz va fi. Duhul Sfant va veni peste tine si puterea celui Preainalt te va umbri. Pentru aceasta si Sfantul care se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema ( Luca 34, 35 ).

Ea s-a umplut de toate darurile Duhului Sfant devenind camara. Daca un om credincios intelege tainele mari dumnezeiesti, cu atat mai mult Maica Domnului. Ea si-a dat seama ca este camara lui Dumnezeu-Cuvantul. Si ganditi-va, cand Il purta in brate pe Hristos si-L alapta, sa suga laptele de la ea : " Pe cine m-am invrednicit eu sa nasc si sa port in brate ?" De aceea ea s-a numit " roaba " (Luca 1, 38).

Iata cat har avea Maica Domnului ! Si fecioria, ca era de neam imparatesc, al lui David, si arhieresc, al lui Aaron, si nu facea nimic, daca nu era smerita. Cand a vazut ce misiune are ea pe pamant, i-a spus ingerului : Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau ! S-a numit " roaba ".

Dar a proorocit, cand s-a dus ea la Ierusalim : Iata, de acum ma vor ferici toate neamurile ! (Luca 1, 48) Ea isi dadea seama. A devenit maica dupa trup a lui Dumnezeu-Cuvantul. " Toate popoarele si ingerii si heruvimii, toate ma vor slavi de-acum. Asa a voit Dumnezeu sa ma aleaga din toate fecioarele de pe fata pamantului ".

Si atunci, cum Spune istoria, cand Mantuitorul era mic, ea il alapta, il punea intr-o fasa curata, alba si incepea a face sute de metanii la El si-I saruta piciorutele. Ca ea isi dadea seama : " Acesta pe care Il vezi prunc, este Dumnezeu cel mai inainte de veci ", cum canta Biserica : Fecioara astazi, pe Cel mai presus de fiinta naste si pamantul pestera, Celui neapropiat aduce. Ingerii cu pastorii slavoslovesc si magii cu steaua calatoresc, ca pentru noi S-a nascut Prunc tanar, Dumnezeu cel mai inainte de veci. Isi dadea seama pe cine naste si pe cine poarta in brate.

(Parintele Cleopa)

Parintele Ioanichie Balan: - Care sunt textele biblice cele mai clare si importante care adeveresc ca Fecioara Maria este Nascatoare de Dumnezeu prin umbrirea Duhului Sfant si ca nu a mai avut copii?

Parintele Ioan Mircea: - Cele dintai texte biblice care vorbesc despre Sfanta Fecioara ca va naste pe Mesia-Hristos, le aflam in Vechiul Testament, desi nu o numesc, inca de la alungarea din rai a lui Adam si a Evei, Dumnezeu fagaduieste omenirii, care avea sa vina dupa ei, pe Mesia, "Samanta femeii", "Care va zdrobi capul sarpelui ademenitor" (Facerea 3, 15).

<!-- {lofimg src="/images/stories/2010/august/img_63961.jpg"} -->

Mai apoi, Isaia proorocul prezice: "Iata Fecioara va lua in pantece si va naste Fiu si vor chema numele Lui Emanuel" (Is. 7, 14). Fecioara pe care Isaia n-o numeste, avea sa fie Sfanta Fecioara Maria, iar Emanuel, care inseamna "Cu noi este Dumnezeu" (Matei 1, 23) avea sa fie Mesia-Hristos, precum ingerul Domnului o va descoperi si talcui Fecioarei ina­inte de Intruparea Lui.

Textul din Isaia este amintit de ingerul Gavriil lui Iosif, logodnicul Fecioarei; iar El ii va spune ca va zamisli de la Duhul Sfant; ca "puterea Celui Preainalt o va umbri" si va naste pe Fiul lui Dumnezeu si-I vor pune numele Iisus (Luca 1, 31, 35; Matei 1, 20).

In convorbirea ingerului cu Sfanta Fecioara Maria, cand ii aduce aceasta veste, mai intai o pregateste ca sa accepte mesajul ce-i aducea. Caci, zice: "Bucura-te cea plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei" (Luca 1, 28). Ea insa tulburata de inchinarea ingerului i se spune ca este aleasa ca sa ia in pantece de la Duhul Sfant si sa nasca pe Fiul lui Dumnezeu, incredintand-o ca "la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta" (1, 37).

Abia dupa aceasta convorbire, cand ii dezvaluie taina, Sfanta Fecioara isi da acceptul, consimte sa implineasca aceasta Taina "Si a zis Maria: Iata roaba Domnu­lui. Fie mie dupa cuvantul tau. Si ingerul a plecat de la ea" (Luca 1, 38).

Aceste texte sunt cele mai clare si mai importante, care adeveresc ca Sfanta Fecioara Maria este Nascatoare de Dumnezeu; si numai Nasca­toare de Dumnezeu, adica numai Mama lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumne­zeu, nu si a altor copii cum sustin sectantii blasfemiatori. Asa au inteles si au crezut toti crestinii ortodocsi pana la aparitia sectantilor, care se leaga de unele expresii si cuvinte pe care nu le inteleg si nu vor sa le inte­leaga decat asa, ca sa poata sminti pe cei slabi.

Un alt text precis care vorbeste de fecioria Maicii Domnului inainte si dupa nasterea unicului sau Fiu - Iisus Hristos - este cel din proorocul Iezechiel 44, 2. Aci citim: "Si mi-a zis (barbatul-inger) Domnul: Poarta aceasta va fi inchisa, nu se va deschide si nici un om nu va intra pe ea, caci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi inchisa".

Poarta este o figura metaforica pentru Fecioara, asa au inteles si talcuit Sfintii Parinti ai Bisericii textul din Iezechiel (44, 2). Si din aceasta inter­pretare s-a nascut si cantarea ce i-au inchinat-o Maicii Domnului melozii Bisericii "intru nastere fecioria ai pazit, de Dumnezeu Nascatoare". Sau refrenul Acatistului, care graieste: "Bucura-te Mireasa, pururea Fecioara !"

Totusi, sectantii nu tin seama de aceste texte clare, ci pe ei ii tulbura, sau mai degraba ii trufeste expresia "fratii Domnului", sau "fratii lui Iisus" (Matei 12, 46-48-49; 13, 55; Marcu 3, 31-32; 6, 3; Luca 8, 19-21; Ioan 2, 12; 7, 3-5; Fapte 1, 14; I Cor. 9,5; si Gal. 1, 19), ex­presii din care ei fac o blasfemie la adresa Maicii Domnului, ca si evreii de atunci. In acest scop au falsificat si Scriptura Noului Testament in loc de "Maria logodita cu Iosif" (Matei 1, 18), ei au tradus "Maria, nevasta lui Iosif" (Matei 1, 20-24).

Deci o prima hula si blasfemie este ca o soco­teste pe Maica Domnului "nevasta" lui Iosif, in ciuda textelor clare. Alta blasfemie este ca socotesc pe asa-zisii "fratii lui Iisus" copiii Sfintei Fecioare, dupa El si frati buni cu El.

 

Sectarii mi vor sa inteleaga ca acei asa-zisi "fratii Domnului" nu sunt fratii Lui, si chiar daca El ar veni acum sa le spuna clar ca nu sunt frati, ci "rude", sau "veri secundari", tot n-ar crede. Ei nu vor sa stie ca in limba ebraica, saraca in cuvinte, printr-un singur termen "ah" = frate, se exprimau toate gradele de rudenie, adica: frate bun, frate vitreg, sau frate de levirat, var primar si var secundar, unchi si nepot etc.

 

Se stie ca Maica Domnului a fost singurul copil al lui Ioachim si Ana; si, totusi, este numita sora altei Marii, care era sotia lui Cleopa (Ioan 19, 25). In realitate, deci, aceasta Maria era vara primara a Maicii Domnului, sau matusa ei.

Iar mama asa-zisilor "fratii lui Iisus" - Iacob, Iosif, Simion si Iuda (Matei 13, 55), era de fapt acea Marie, sotia lui Cleopa, numita in alte locuri: "Maria lui Iacob, si a lui Iosif" (Matei 27, 56; Marcu 15, 40).

De aceea, acesti zisi "fratii Domnului" niciodata nu se numesc "fiii Mariei, Maica Domnului", ci numai "fratii Lui"; si numai Iisus singur e numit: "Iisus, Fiul Mariei", deci Unicul ei Fiu, iar Sfanta Fecioara Maria este numita, exclusiv, "Mama lui Iisus" (Matei 1, 18; 2, 11, 13. 14; 12, 47; Ioan 2, 1); sau "Mama Lui" (Matei 12, 48; Marcu 3, 31-32).

O alta expresie blasfemica, in traducerea Bibliei sectare, este in Matei 1, 25: "Dar (Iosif) n-a cunoscut-o pe ea (Maria) pana ce ea a nascut un fiu." Expresia "pana ce", nu inseamna "pana cand" ci "niciodata".

Ex. II Regi 6, 23 "Micol n-a avut copii pana in ziua mortii", adica nici­odata. Cand Domnul zice: "Zis-a Domnul Domnului Meu: Sezi de-a dreapta Mea, pana ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale" (Matei 22, 44; I Cor. 15, 25), adica, de-a pururea, permanent.

Iata deci Ca Sfanta Fecioara n-a nascut decat pe Iisus si a ramas pururea Fecioara.

-Ce texte biblice dovedesc fecioria si sfintenia vietii Maicii Domnului?

- Primele texte biblice care vorbesc despre fecioria si sfintenia vietii Maicii Domnului sunt cele profetice din Vechiul Testament. Cel dintai ni-l ofera Proorocul Isaia, care, dupa descoperirea ce i s-a facut, o vede ca un "semn" extraordinar, in afara legilor firesti, scrie proorocia, de care am mai amintit, astfel: "Iata Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele Lui Emanuel" (Is. 7,14). "Semnul" extraordinar era ca Fecioara avea sa zamisleasca fiu, "nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu" (Ioan 1, 13), sau "de la Duhul Sfant" (Matei 1, 18; Luca 1, 35), Care a umbrit-o, pogorandu-Se peste ea.

Un alt text important, privind "pururea fecioria" acestei Fecioare care avea sa nasca pe Mesia fara stricarea fecioriei ei, este cel din Iezechiel, amintit (44, 2), care o vede, in revelatia ce primeste, printr-o metafora = "poarta incuiata", din afara templului.

"Si mi-a zis Domnul: Poarta aceasta va fi inchisa, nu se va deschide si nici un om nu va intra pe ea, caci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi inchisa". Intelegind textul literal, probabil, iudeii au inchis poarta din afara templului, in partea de rasarit, spre muntele Maslinilor, care este zidita. Dar ter­menul de "poarta" exprima o idee profetica, si deci are sens figurat, metaforic, vrand sa spuna altceva decat arata cuvantul.

Termenul, desi figurat, ideea devine clara, daca zicem, in loc de "poarta", Fecioara, adica, dupa Fecioara Maria. Caci Sfanta Fecioara Maria a fost Fecioara, inainte de a zamisli in pantece de la Duhul Sfant pe Emanuel; dupa nastere - adica dupa ce a intrat Dumnezeu-Fiul prin ea si s-a nascut - "Poarta" a ramas iar incuiata, adica, si dupa nastere Fecioara a ramas iarasi Fecioara. Sau cum o canta Biserica, "pururea Fecioara". Chiar si inteleptul Solomon, inspirat, o vede pe Fecioara ca "o gradina incuiata, fantana acoperita si izvor pecetluit" (Cant. Cant. 4, 12).

Ca Mama lui Emanuel, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Unicul ei Fiu, numit "imparatul imparatilor si Domnul domnilor" (I Tim. 6, 15), Maica Domnului este "imparateasa cerului" si sade de-a dreapta Fiului ei. Asa a vazut-o dinainte proorocul David, care zice: "Sezut-a impara­teasa de-a dreapta Ta imbracata in haina aurita si prea infrumusetata" (Ps. 44, 11).

Alte texte care dovedesc fecioria si sfintenia Maicii Domnului sunt cele din Noul Testament. Primul e cel din Matei 1, 18, unde citim ca "Maria mama Lui (Iisus), fiind logodita cu Iosif, fara sa fi fost ei impreuna s-a aflat avand in pantece de la Duhul Sfant". Iar Iosif, stiind-o curata si neprihanita, vazand ca-i creste pantecele, era nedumerit, voind s-o lase intr-ascuns. Atunci i se arata ingerul Domnului in vis, spunandu-i ca "ce s-a zamislit intr-insa e de la Duhul Sfant" (Matei 1, 20).

Apoi amintindu-i textul din proorocia lui Isaia careti era bine cunoscut, Iosif s-a lumi­nat si a inteles ca Maria, logodnica lui, este "Fecioara" aleasa de Dumne­zeu ca sa nasca pe Fiul Sau Emanuel, care inseamna "Cu noi este Dumne­zeu". "Si fara sa fi cunoscut-o pe ea, Iosif, Maria a nascut pe Fiul sau Cel Unul-Nascut (unicul), Caruia I-a pus numele Iisus" (1, 20-23-25).

Un alt text aminteste de convorbirea Sfintei Fecioare Maria cu Arhanghelul Gabriel, care-i aducea vestea cea buna la Nazaret. Ingerul salutandu-o si inchinandu-i-se, graieste de mesajul ce-i aducea: "Bucura-te, ceea ce esti plina de har. Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intie femei" (Luca 1, 28).

Dar ea, tulburata de vederea ingerului si de inchinarea lui, cugeta in sine: ce fel de inchinaciune poate fi aceasta? Apoi ingerul linistindu-o ii comunica mesajul ceresc si ii zice: "Nu te teme Maria, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si, iata, vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus". El este " Fiul Celui Preainalt" si "Imparatia Lui nu va avea sfarsit". Ea insa stiindu-se neprihanita a zis catre inger: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si raspunzand ingerul i-a zis: Duhul Sfant se va pogora peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceasta si Sfantul care se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema".

Amintindu-i apoi ca si Elisabeta rudenia sa a zamislit la batranete, contra firii: "Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta" (1, 36-37), abia atunci Sfanta Fecioara si-a dat acceptul: "Si a zis Maria: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvintul tau! Si ingerul a plecat de la ea" (1, 38).

Din aceasta lunga convorbire pentru a consimti sa primeasca mesajul ceresc, se intelege, clar, ca Dumnezeu nu impune nimanui vointa Sa, ci doreste ca lucrarea mintuirii sa fie o colaborare a omului cu Dumnezeu, El trimitind harul si credinciosul primindu-l conlucreaza cu el prin cre­dinta si lucrare, sau fapte.

Mergand apoi Maria la Elisabeta, rudenia sa, si salutand-o, aceasta, inspirata de Duhul Sfant, ii spune: " Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau. Si de unde mie aceasta, ca sa vina la mine Maica Domnului meu ? Ca iata, cum veni la urechile mele glasul salutarii tale, pruncul a saltat de bucurie in pantecele meu. Si fericita este aceea care a crezut ca se vor implini cele spuse de la Domnul". Iar Maria inspirata rosteste imn de slavirea lui Dumnezeu: " Mareste sufletul meu pe Domnul, si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mantuitorul meu, Ca a cautat spre smerenia roabei Sale. Ca, iata, de acum ma vor ferici toate neamurile." (Luca 1, 41-48). De atunci au fericit-o toate neamurile spunand lui Iisus: " Fericit este pantecele care te-a purtat si sanii pe care i-ai supt" (11, 27).

Iata, deci, adevarul biblic, pe care numai cei orbi sufleteste nu pot sa-l vada (sectarii).

-Ce spun sectantii impotriva fecioriei si sfinteniei Maicii Domnului?

- Intrucat toti sectantii de la noi se servesc de aceeasi Biblie, falsi­ficata de Luther, dupa care a fost tradusa si in romaneste, in 1924, de Dumi­tru Cornilescu - care - atragand la ideile protestante, cu care venise din Germania, pe Preotul Tudor Popescu, de la Biserica " Cuibu cu Barza", din Capitala - a dat nastere atunci primei secte nascuta in Bucuresti - zisa " Tudorista", sau " Crestini dupa Scriptura" - nu este de mirare ca ei (sectantii) sunt impotriva fecioriei si sfinteniei Maicii Domnului. Fiindca ei asa vad scris, in acea Biblie sectara, protestanta, asa citesc si numai asa inteleg.

Dupa cum am aratat in punctul precedent toate obiectiunile sectare pornesc de la si se bazeaza pe traducerea falsificata a Bibliei de care se folosesc. Caci daca ei citesc din prima pagina a Noului Testament, ca " Maria mama Lui (Iisus) era logodita cu Iosif" (Matei 1, 18) iar mai departe c" Maria" era " nevasta" lui (1, 20, 25); si ca Iosif" n-a cunoscut-o pana ce ea a nascut un fiu" ( 1.25), de aci zic, acesti blasfemiatori ai celor sfinte, ca dupa aceea Iosif a cunoscut-o ca pe nevasta si a mai avut si alti copii cu ea. Fiirdca, daca s-ar fi tradus termenul grec, chiar literal = ghini = femeie, se putea intelege si femeie necasatorita si fecioara logodita, cum arata precis versetul 18 si cum se intelege si mai clar din convorbirea inge­rului Gabriel cu Sfanta Fecioara Maria, redata de Sfantul Luca. Aci citim ca ingerul a fost trimis de la Dumnezeu in cetatea Nazaret" Catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David: iar numele fecioarei era Maria" (Luca 1, 27). Iata deci ca "femeia" logodita de care vorbeste Evanghelistul Matei era "fecioara", si nicidecum "nevasta" cum spune traducerea sectara, falsificata. Iar din convorbirea acestei Fecioare cu ingerul, ea isi marturiseste curatenia si fecioria nestiind cum va putea " lua in pantece si naste fiu", cand ea " nu stie de barbat", numai orbii si viclenia sectara nu pot si nu vor sa vada adevarul biblic, fiindca nu-i avantajeaza daca ar recunoaste.

In ce priveste expresia: "Si n-a cunoscut-o pana ce ea a nascut un fiu", "pana ce", "pana cand" in acest context nu arata un termen, ci exprima o continuitate a situatiei de fapt, o stare continua, de perma­nenta, de vesnicie. Iata cateva exemple, deosebit de cele amintite in capitolul 4: Dumnezeu Tatal zice Fiului, arata proorocul David: " Sezi de-a dreapta Mea, pana ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale" (Ps. 109, 1). Sau cum zice Domnul ucenicilor: "Iata Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 20). Sau: "Caci El (Fiul) trebuie sa impartaseasca pana ce va pune pe toti vrajmasii Sai sub picioarele Sale" (I Cor. 15, 25). Adica Fiul va fi pururea, vesnic, de-a dreapta Tata­lui si va imparati vesnic si dupa supunerea vrajmasilor.

O alta blasfemie o savarsesc sectarii cu expresia " fratii Domnului " - cum s-a mai spus - despre care ei spun ca sunt fiii Sfintei Fecioare Maria. Pentru ca ei, fiind rationalisti, nu pot sa admita supranaturalul, cum adica Fecioara a luat in pantece, prin" pogorarea Duhului Sfant asupra ei, si prin puterea Celui Preainalt care a umbrit-o" (Luca 1, 35), desi: "la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta" (1, 37). Lipsiti cum sunt, insa, de bunacredinta si vicleni, sectarii nesocotesc toate textele, care nu le convin, sau le" rastalmacesc, ca si pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare" (II Petru 3, 16). Caci desi textele spun clar ca cei asa-zisi" fratii lui Iisus", sau "fratii Domnului" sunt fiii altei Marii, sotia lui Cleopa, (Matei 27, 56; Marcu 15, 40) iar ea vara a Maicii Domnului, desi numita " sora" ei (Ioan 19, 25), totusi, in ciuda textelor clare sectarii sustin ca acei "frati" ar fi copiii Maicii Domnului si nu ai Mariei lui Cleopa. Cum s-ar mai numi Sfanta Fecioara Maria, "Maica Domnului", iar Iisus, "Fiul ei", daca ea ar mai fi avut alti copii? Ce ratiune sanatoasa poate sustine ca se impaca aceste expresii " Mama Lui" si El, "Fiul ei" " cu " acei frati"?

S-a constatat, intr-adevar, ca sectarii folosesc Biblia nu pentru zidire sufleteasca si spre mantuire, nici macar pentru a lor, ci pentru trufie, ca sa dovedeasca anume ca stiu pe de rost unele versete cu care amagesc pe cei nestiutori, si pentru " cearta de cuvinte" (I Tim. 6, 4) cu cei care cunosc Scriptura si le sta impotriva, ca fariseii de odinioara asa cum faceau ere­ticii si " invatatorii mincinosi" in vremea apostolilor.

O alta marturie biblica ne-o dau chiar doi din asa-zisii" fratii Domnu­lui" care au scris cate o mica epistola, in care ei nu spun nicaieri ca sunt fratii Lui, ci" slujitorii" sau" robii" Lui. Astfel, Iacob scrie: " Iacob, robul lui Dumnezeu si al Domnului Iisus Hristos" (1, 1). Iar celalalt scrie:" Iuda, rob al lui Iisus Hristos si frate al lui Iacob" (Iuda 1, 1). Deci, nici unul nu spune ca este " fratele lui Iisus". Pentru ca ei se stiau sigur ca sunt fiii Mariei, sotia lui Cleopa, asa cum se arata clar in Matei 27, 56 si Marcu 15, 40, care Marie era vara Maicii Domnului. Caci din lipsa de termeni in limba ebraica pentru gradele de rudenie, se folosea acelasi cuvant pentru: frati, veri, unchi si nepoti etc, ca si pentru: surori, verisoare, matuse.

Reamintim si alte exemple: Avraam era unchiul lui Lot, iar el nepot de frate si se numeau "frati " sau " rude" (Facerea 11, 27; 12, 5 ; 13, 8; 14, 14-16); apoi, Iacob, nepotul lui Avraam, s-a casatorit cu verisoarele lui - surorile Lia si Rahela - fiicele lui Laban, nepot de frate lui Avraam, frate cu Nahor, si se numeau "frati" (Facerea 11, 27; 29,15-28). De ase­menea, Eliazar si Kis erau frati; si fiicele lui Eleazar s-au casatorit cu fiii lui Kis, cu care erau veri, dar se numeau " frati" sau rude cu ele (I Paralipom. 23, 22) etc.

Iata, deci, cum se explica expresia "fratii Domnului" pentru crestinii de buna credinta si fara viclesug in inimi.

-Pe ce texte biblice se sprijina cultul si supracinstirea Maicii Dom­nului in Biserica Ortodoxa?

- Textele biblice pe care se sprijina cultul si supracinstirea Maicii Domnului sunt aceleasi care vorbesc despre fecioria si sfintenia Ei, care s-au mai amintit. Pentru ca la baza cultului si supracinstirii Maicii Domnului sta tocmai fecioria, alegerea Ei de Dumnezeu si sfintenia sa deosebita, mai presus de cinstirea si cultul dat ingerilor si sfintilor, de vreme ce si ingerii o cinstesc si i se inchina, ca Maicii lui Dumnezeu (Luca 1, 28-29. 35).

Biserica ortodoxa supracinsteste pe Sfanta Fecioara Maria, Maica Domnului - pentru ca insusi Dumnezeu a ales-o, a sfintit-o si a cinstit-o, ca pe imparateasa a cerului cu sederea de-a dreapta Fiului Ei. Caci zice Domnul despre aceasta imparateasa - prin David: "Sezut-a imparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si prea infrumusetata" (Ps. 44, 11). Dumnezeu a cinstit-o pentru sfintenia si smerenia Ei (Luca 1, 48), salasluindu-se in Ea, prin intruparea Fiului Sau, de la Duhul Sfint. Adica, Sfinta Fecioara Maria a zamislit, prin "pogorarea Duhului Sfant peste Ea si prin puterea Celui Preainalt, care a umbrit-o " (1, 35). Si pentru ca a nascut pe Fiul lui Dumnezeu, care se numeste si: " imparatul imparatilor si Domnul domnilor" (I Tim. 6, 15), Maica Domnului se numeste si Ea " imparateasa " cerului, sau " imparateasa si Doamna". Pe aceasta Fecioara-Maica-imparateasa o descrie Sfantul Ioan Apostolul si vazatorul, asa cum i s-a aratat si a vazut-o in descoperirea avuta, astfel:" Si s-a aratat din cer un semn mare: o femeie (Fecioara) invesmantata cu soarele, si luna era sub picioarele ei, pe cap purta cununa din douasprezece stele.." (Apoc. 12, 1).

Ca a fost aleasa, pregatita, prin viata ei curata si rugaciunile Ei la templu, unde si-a trait copilaria, in Casa Domnului sfintita si apoi cinstita de Dumnezeu, se intelege clar din cuvintele ingerului vestitor al zamislirii Ei de la Duhul Sfant. Caci Arhanghelul Gabriel, salutand-o si inchinandu-I-se, graieste: " Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti intre femei". Iar Ea tulburandu-se de vede­rea si inchinarea ingerului: " cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta ?" Atunci ingerul vazandu-i tulburarea, a linistit-o, zicand: " Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece (de la Duhul Sfant) si vei naste si vei chema numele Lui Iisus" (Luca 1, 28-31).

Din faptul ca binecuvantarea i se face Sfintei Fecioare Maria de Dum­nezeu, prin ingerul Sau; si din faptul ca ingerul vestitor i se inchina si este numita imparateasa cerului si Doamna, Mama " imparatului impa­ratilor si a Domnului domnilor", care sade de-a dreapta tronului ceresc a Fiului Ei, mai presus de heruvimi si de serafimi, a fost facuta cintarea Bisericii in cinstea Maicii Domnului, in care e numita " Cea mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii", fiintele spirituale din jurul tronului divin.

Celelalte texte, care sprijina supracinstirea Maicii Domnului, le aflam tot in convorbirea Ei cu ingerul si cu Elisabeta, rudenia sa. Ca nedumerita Sfanta Fecioara de cum " va lua in pantece" si " va naste prunc" cand Ea " nu stie de barbat", ingerul lamureste taina zamislirii ei suprana­turale, zicand: " Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Prea­inalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul ce se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema". Numai dupa aceste cuvinte si dupa ce I se spune ca si Elisabeta, rudenia sa, a zamislit fiu la batranete, peste legea firii, Maria accepta mesajul ceresc, prin cuvintele: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvintul tau". Iar dupa plecarea ingerului, ducandu-se Ea la Elisabeta, aude din gura acesteia, inspirata de Duhul Sfant, cuvin­tele: " Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau. De unde mie cinstea aceasta sa vina la mine Maica Domnului meu ? Ca, iata, cum veni la urechile mele glasul salutarii tale, pruncul a saltat de bucurie in pantecele meu. Si fericita este aceea care a crezut cele spuse Ei de la Domnul" (Luca 1, 34-35; 38, 42T-45). Iata texte care dovedesc pentru ce Sfanta Fecioara Maria este numita "Maica Domnului" bine­cuvantata si fericita.

De remarcat ca expresia " Maica Domnului", singura in Noul Tes­tament, este rostita de Dumnezeu insusi, sau de Duhul Sfant, Inspirato­rul, prin gura Elisabetei, spre a arata ca Ea (Sfinta Fecioara) este si a fost Maica Unicului Ei Fiu, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, imparatul cel vesnic (1, 35).

Apoi, insasi Sfinta Fecioara, inspirata, rosteste acea rugaciune de preamarirea lui Dumnezeu, zicand: " Mareste suflete al meu pe Domnul si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mantuitorul meu. Ca a cautat spre smerenie roabei Sale. Ca iata de acum ma vor ferici toate neamurile. Ca mi-a facut mie marire Cel Puternic si sfant este numele Lui" (1, 46-49). Maica Domnului slaveste aci pe Dumnezeu pentru ca a cautat la sme­renia Ei, si a ridicat-o la slava, sau " marire", prin sfintenia Ei, de aceea, o vor ferici toate neamurile.

De aceea, pentru ca s-a invrednicit a fi Maica Domnului, fiindca a fost si este slavita de Dumnezeu insusi, fericita de toate neamurile, si pentru sfintenia si rolul Ei de a naste pe Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii, si invrednicita a sedea de-a dreapta Fiului Ei in cer, Sfanta Fecioara este pururea rugatoare acolo inaintea lui Dumnezeu, pentru cres­tini, indeosebi, si pentru lume in general; cum s-a rugat si la Nunta din Cana Galileii, de a prefacut Domnul apa in vin (Ioan 2, 1 -11). Iata, pen­tru ce Biserica si crestinii ortodocsi I se adreseaza in rugaciune, asa: " Prea Sfinta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi".

-Ce texte biblice marturisesc ca Maica Domnului sade in cer de-a dreapta Sfintei Treimi si se roaga pentru mintuirea lumii?

- Primul text, si cel mai important, care marturiseste ca Maica Domnului sade de-a dreapta Sfintei Treimi, unde, fireste, se roaga pentru mantuirea lumii, este cel din prorocia lui David. Dupa ce vorbeste de frumusetea si stralucirea lui Mesia-Hristos, Unsul lui Dumnezeu, uns cu untdelemnul bucuriei, la care face partasi si pe cei ce cred in El, spune cum o vede pe Maica Domnului ca o imparateasa, in descoperirea ce i se face, El zice: " Sezut-a Imparateasa de-a dreapta Ta (Doamne, adica Sfanta Treime), imbracata in haina aurita si prea infrumusetata" (Ps. 44, 11). Acest text a intrat si in cultul liturgic, pe care il rostesc preotii de fiecare data la Proscomidie, cand scot particica pentru Maica Domnului si o asaza pe Sfantul Disc, in dreapta Sfintului Agnet care reprezinta pe Fiul nascut din Fecioara. Caci dupa ce a binecuvantat prescura din care scoate particica, rosteste cuvintele: " intru cinstea si pomenirea prea binecuvantatei, slavitei Stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si puru­rea Fecioarei Maria ..." Apoi asezand-o in dreapta Sfantului Agnet, zice: " De fata a statut imparateasa, de-a dreapta Ta, in haina aurita imbra­cata si preainfrumusetata".

Mai departe psalmistul, in acelasi psalm, spune ca " imparatul" si "Domnul" a poftit frumusetea imparatesei "prea infrumusetata", al carui nume va fi pomenit" in tot neamul", si "popoarele o vor lauda in veac si in veacul veacului" (44, 13; 20-21).

Un alt text este cel din Isaia (61, 10) care o vede ca " o mireasa impo­dobita cu podoaba". Iar Apostolul vizionar, in Apocalipsa (12, 1), o vede impodobita ca imparateasa a intregului univers.

Si precum Sfanta Fecioara Maria, imparateasa si Doamna, s-a rugat Fiului Ei iubit, la Nunta din Cana Galileii, iar El i-a ascultat rugaciunea, si a prefacut apa in vin, salvand onoarea familiei, minune facuta de El cand "inca nu venise ceasul" Lui (Ioan 2, 4) al minunilor, tot asa, si cu atit mai mult, Ea fiind in slava, de-a dreapta Fiului, ca Maica Lui, si a crestinilor, se roaga si mijloceste necontenit pentru noi si pentru mantuirea lumii. Caci " mult poate rugaciunea Maicii inaintea Fiului" (Stapanului), Maica Domnului fiind si Maica Bisericii.

Grija si respectul Mantuitorului Hristos fata de Sfanta Lui mama si dragostea Sa nepretuita se vede si din faptul ca pe cruce fiind El, ras­tignit, inainte de a muri, o incredinteaza lui Ioan, Apostolul iubit, ca pe o mama a lui, iar pe el ca pe un" fiu" al Ei (Ioan 19, 26-27). Dupa aceea, Maica Domnului a ramas in mijlocul apostolilor si al credinciosilor ca inima Bisericii si ocrotitoarea lor, intarindu-i, mangaindu-i si rugandu-se, pentru izbavirea lor din necazuri, persecutii si pentru mantuirea lor

Caci daca crestinii au datoria si porunca de a se ruga pentru toti oamenii (I Tim. 2, 1-4); si unii pentru altii (Iacov 5, 16), ca sa se mantuiasca unii prin altii (Matei 18, 15; Iac. 5, 18-20), cu atat mai mult Maica Domnului, Maica Bisericii si a noastra a tuturor, care sade de-a dreapta Fiului, in cer, si n-are nevoie a se ruga altii pentru Ea cum avem noi si aici si dupa moarte, Ea se roaga si mijloceste inaintea Fiului ca Maica Bisericii si a crestinilor, pentru mantuirea lor si a intregii omeniri.

-Care este rolul Fecioarei Maria in actul divin al Rascumpararii neamului omenesc prin intruparea Fiului lui Dumnezeu, dupa Biblie?

- Dupa etimologia cuvantului ebraic Mariam, Maria inseamna "Doamna", " Stapana". Si cum Sfanta Fecioara Maria a fost aleasa, si pregatita indelung, prin jertfele si slujbele de la templu, si curatita de paca­tul stramosesc, cu care s-a nascut, ea a fost si sfintita prin Duhul Sfant si puterea lui Dumnezeu care a umbrit-o, cand a zamislit pe Fiul Lui (Luca 1, 35), pe Care apoi L-a nascut, ramanand iarasi Fecioara.

Despre pururea fecioria Maicii Domnului ne vorbeste proorocul Iezechiel, care, asemanand-o metaforic cu poarta de la rasarit si din afara a templului, scrie:" Si mi-a zis Domnul: Poarta aceasta va fi inchisa, nu se va deschide si nici un om nu va intra pe ea, caci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi inchisa" (Iez. 44, 2). Asa au inter­pretat acest text Sfintii Parinti si Biserica. De aci a si aparut expresia cultica ortodoxa la adresa Maicii Domnului: " Bucura-te Mireasa, pururea Fecioara"; si s-a statornicit dogma pururea fecioriei Ei. Este clar, deci, pentru orice crestin cinstit si de buna credinta ca Sfanta Fecioara Maria are un rol primordial, dupa Fiul Sau, in actul Rascumpararii neamului omenesc; mai intai prin insasi intruparea Fiului lui Dumnezeu, si apoi prin cinstea ce i s-a dat de insusi Dumnezeu Tatal, de a o aseza in cer, de-a dreapta iubitului Sau Fiu.

Rolul Sfintei Fecioare in actul Rascumpararii si al mantuirii este unul de colaborare, de conlucrare cu Dumnezeu; mai intai prin smerenia, curatia si acceptarea ei de buna voie, de consimtire, la primirea mesajului divin, indelunga convorbire cu ingerul vestitor, incheiata cu cuvintele Ei:" Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau" (Luca 1, 38).

Asa se explica de ce Biserica si crestinii, indeosebi ortodocsii, dupa Hristos, Maicii Domnului ii acorda cea mai mare cinstire, fiindca Ea si atunci a conlucrat la Rascumpararea neamului omenesc, si acum conlucreaza necontenit la mantuirea noastra si a omenirii. Stiind acest lucru, ortodocsii I se adreseaza in cultul liturgic si in rugaciunile lor, invocand-o intr-ajutor in nevoile si la mantuirea lor, zicand: " Prea Sfinta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi". Adica ai mila de noi, ca de copiii tai, ajnta-ne sa ne mantuim, sa ne facem partasi mantuirii, la care ai colaborat cu partea ta de Maica, fiindu-ne pururea rugatoare si mijlocitoare la Dumnezeu, pentru noi.

Pentru acest rol de conlucratoare la actul Rascumpararii, realizat de Fiul Ei prin Jertfa Lui pe Cruce si de mijlocitoare si rugatoare pentru mintuirea noastra, Biserica I-a inchinat o seama de rugaciuni, in tot cultul liturgic; de la Vecernie, Pavecernita, Utrenie si Liturghie, la Aca­tiste si Paraclise, pana la rugaciunile zilnice cu care credinciosii se adre­seaza Maicii Domnului. Ex.: " Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului Nostru. Ceea ce esti mai cinstita decit heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii."

 

Parintele Ioanichie Balan in dialog cu Parintele Ioan Mircea

(Sursa: www.crestinortodox.ro)

Două evlavii ce nu se cuvine a fi părăsite: Cinstirea Crucii si a Maicii Domnului. Cât despre Maica Domnului, a o da la o parte este curată aberaţie şi ciudăţenie cum mai greu de priceput nu poate fi!

Pe intercesoarea noastră, pe blândeţea însăşi, pe aceea pe care cu bună, modestă şi moderată dreptate catolicii o clasifică: o clemens, o pia dulcis virgo Maria!

Care cu puterea nevinovăţiei, supuşeniei, curajului şi blândeţii ei înfruntă legile cauzalităţii şi simpla dreptate absolută şi mecanică a universului acestuia împlătoşat în stricta-i dreptate!

Pe ea, care-i poate tot una cu afirmaţia – dorinţă a lui Dostoievski: ca doi plus doi să facă uneori şi cinci. Pe femeia cu broboada din piesa lui Diego Fabri (Procesul lui Iisus) care nu şovăie să acopere cu mahrama ei de femeie simplă până şi capul ticălosului care nesilit şi netorturat – şi-a vândut prietenii şi camarazii de luptă.

Pe aceea care neîncetat se roagă pentru dreptate (cum crede Sfântul Isaac Sirul), pe apărătoarea cazurilor disperate, pe neîncetata rugătoare pentru toţi păcătoşii, vinovaţii, greşiţii, marginalii!

Pentru desconsideraţi, ocărâţi, pentru cei de tot singuri, pentru cei care nu au cine să-i iubească, să-i miluiască, să le surâdă (oricât de fugar), să se roage pentru ei!

Cum de-am alunga de la noi (sau am trata-o cu politicoasă indiferenţă) pe aceea care mereu se află în preajma oropsiţilor, ca în cântecul lui Georges Brassens; lângă femeia nevinovată, crunt bătută de un soţ beţiv, lângă copilul alungat din casa părinţilor, lângă schilodul lovit şi ocărât pe stradă de o ceată de derbedei, lângă infirmul nevindecabil pe care nu are cine-l îngriji, lângă torturatul care tocmai nu mai rabdă şi e gata să cedeze…

Nu subtilităţile teologice interesează şi frământă pe oamenii de rând care cred în Maica Domnului şi nădăjduiesc în ajutorul ei suprafiresc. Nu dacă a fost imaculată din clipa zămislirii ei (dogma imaculatei concepţiuni sau neprihănitei zămisliri, 1854) ori numai din clipa când a răspuns îngerului vestitor “Fie!” şi S-a sălăşluit într-însa Necuprinsul. Nu dacă s-a înălţat cu trupul la cer prin propria ei putere (dogma Ascensio corporae Beatae Virginis Mariae ad caelum, 1950) ori a fost înălţată prin puterea Fiului ei. Aceste subtilităţi teologice trebuie lăsate în grija cărturarilor competenţi.

Pentru marea masă a oamenilor Maica Domnului e maica mereu gata să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea ei de mamă şi să-L roage pentru sărmanii muritori.

Căci – zice textul – mult poate rugăciunea mamei pentru îmblânzirea Stăpânului.

Maica Domnului e izvorul lacrimilor, e neobosita apărătoare (avocată), neruşinata (fără de ruşine, de sfială) şi stăruitoarea noastră solitoare împotriva dreptăţii stricte.

Reprezintă în cer dulceaţa feminină şi nemărginita dragoste maternă.

Păcat de cei care o nesocotesc. Li se aplică vorba răposatului cardinal Ottaviani despre atei: ateii nu sunt păcătoşi, sunt nenorociţi.

Nu-mi este ruşine să mi-o închipui pe Maica Domnului zbătându-se, cerând, implorând, intervenind, stăruind; după cum nu-mi este ruşine a mi-o închipui copilăreşte – dar nu eretic – alergând la poarta raiului cu o chisea de argint în mână şi cu mahrama pe braţ ca să întâmpine pe mucenicii Fiului ei, să le ureze bun venit, să-i îmbie cu neînchipuit de bună dulceaţă şi să le şteargă sudoarea frunţii şi sângele cu mahrama ei cea sfântă.

Tare trebuie să se simtă siguri de fariseica lor virtute-dreptate şi tare trebuie să-şi facă râs de milă şi de îndurare, să se prezinte cu fruntea semeaţă la porţile raiului cei care din Maica Domnului fac o „simplă femeie credincioasă”. Bravo lor.

Noi cei de jos, păcătoşii, noi nesigurii de soarta ce ne aşteaptă, noi temătorii de Judecata de Apoi (şi de ispitele şi primejdiile ce ne înconjoară, pe acest pământ bogat în capcane), cum de nu ne-am simţi fericiţi peste măsură că ne putem număra printre cei care cred în milostivirea pururea Fecioarei Marria bucuria tuturor celor necăjiţi?

De aceea bună socotim rugăciunea creştinească dinainte de culcare, cea care uneşte cele două evlavii: „O, preacinstită şi de viată făcătoare crucea Domnului! Ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi cu toţi sfinţii în veci, Amin”.

(Pr. Nicolae Steinhardt, din “Daruind vei dobandi”)

Poate am auzit de aceasta problema, poate ca nu, cert este ca am simtit-o cu totii pe propria piele, impreuna cu frustrarile pe care le genereaza. Este acea stare in care simti ca-ti clocoteste trupul spre pofta impreunarii si care nu-ti da pace, involburandu-ti mintea cu ganduri murdare.

Aparitia tensiunilor sexuale este determinata si intretinuta de doi factori principali: nepaza mintii si lacomia pantecelui.

Se intampla sa lasam mintea sa produca fantezii sexuale sau sa se infrupte de imagini spurcate, savarsind astfel  desfranare sau adulter in inima noastra.

Din punct de vedere anatomic, glandele hormonale sunt responsabile cu echilibrul general si sexual al omului. Daca alimentam mintea cu imagini spurcate, daca o lasam sa zboare si sa se indulceasca cu pacatul, atunci mintea, fiind centrul de comanda al organismului,  va stimula glandele hormonale responsabile de aparitia tensiunilor sexuale. Aceste glande produc cei mai cunoscuti hormoni sexuali cum ar fi: testosteron (la barbati), progesteronul si estrogenul (la femei), hormoni care, daca se varsa in exces in sange, produc tensiuni sexuale ce-si cer o intrebuintare. Astfel pacatul desfranarii incepe sa se manifeste si in trup pentru ca ce-i dai mintii aceea si pune in fapta, iar trupul nu va inceta aprinderea sa pana nu va refula acele energii sexuale in desfranare, prin consumarea hormonilor,  sau pana se va domoli si echilibra cu ajutorul postului si al rugaciunii. O problema actuala cu care se confrunta tinerii, si mai ales baietii, este multitudinea modalitatilor de ispitire voluntara sau involuntara si usurinta cu care pot fi accesate spre desfranare (filme, muzica instigatoare, reclame cu conotatii sexuale, pornografie, indecenta imbracamintii, etc). Si cu cat mintea este mai bombardata de acesti factori care distrug integritatea creierului si coerenta gandirii cu atat avalansa hormonilor de placere  este mai mare.<!--more-->

Pe de alta parte, toata energia calorica de care organismul nu mai are nevoie  pentru functionarea normala in conditiile specifice de mediu, activitate, varsta si sex, se transforma in energie sexuala pe care noi o percepem ca tensiune sexuala. Aceasta este aprinderea trupului de care vorbesc sfintii parinti si de care nu au scapat nici cei mai mari nevoitori. Intotdeauna surplusul de energie provenita din alimentatia excesiva, refuleaza in patima desfraului si a maniei. O alimentatie bogata in grasimi (uleiuri, carne de porc, unt) este de evitat cat mai mult, daca avem probleme cu aceasta patima, intrucat grasimile au un continut caloric ridicat si aprind trupul deindata.

Multi tineri cauta ca scuza tensiunile sexuale "insuportabile" pentru a se masturba si a scapa de acele tensiuni, neintelegand ca tensiunile sexuale nu sunt o cauza pentru a ne indreptati sa avem viata sexuala inainte de casatorie sau pentru a cadea in pacatul malahiei ci un efect al abuzurilor pe care le facem cu trupul si mintea, abuzuri ce dau nastere la aceste tensiuni sexuale cu efect de domino.

Iarasi, multi se amagesc ca daca isi vor "usura" tensiunile sexuale atunci vor scapa si de problema aceasta apasatoare, nestiind ca o astfel de rezolvare de moment zideste cu timpul o patima de "ciment". Mecanismul acestei patimi este ca si la betivi: "da-i betivului bautura sa-si astampere setea iar data viitoare iti va cere mai mult pentru ca setea va fi si mai mare."

Paza mintii, postul si rugaciunea sunt armele cele mai bune impotriva aprinderii trupului, impotriva tensiunii sexuale - asa cum i se spune astazi . Cat de multa putere are rugaciunea in lupta cu aceasta ispita vom vedea in continuare: "Şi, iată, furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Şi venind ucenicii la El, L-au deşteptat zicând: Doamne, mântuieşte-ne, că pierim. Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puţin credincioşilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta că şi vânturile şi marea ascultă de El?" (Ev. Matei 8: 24-27)

Deci, daca Mantuitorul a potolit furtuna si valurile marii ce acopereau corabia gata sa o scufunde, oare nu va potoli Domnul si furtuna ispitelor si valurile gandurilor murdare ce ne strivesc uneori trupul si mintea gata sa ne prapadeasca cu desfranarea? Sa-i cerem Domnului degraba sa potoleasca furtuna din noi caci Domnul nu va intarzia sa ne dea pacea Sa dupa cum ne-a promis: "Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze." (Ev. Ioan 14:27)..

DOAMNE AJUTA...

Mi-e foarte uşor să vorbesc de mângâierile senzuale, de atingerile dulci dintre doi tineri, pentru că am trecut prin asta. Am fost ispitit de ele şi înainte de a merge Biserică dar şi după.

Când eram mai tânăr şi-mi făceam o prietenă mergeam repede şi-i povesteam celui mai bun prieten al meu Bogdan, iar el mă întreba: “ai sărutat-o?”. Dacă ziceam “Nu” se considera că suntem doar la stadiul de “lipeală” şi încă mai aveam de muncit. Sărutul reprezinta pecetea unui nou început, era startul relaţiei. De obiciei asta se întâmpla la prima sau a doua întâlnire. Ce urma de atunci în colo depindea de experienţele anterioare ale fiecăruia.

Cineva spunea foarte bine că e mai greu până se ajunge la primul sărut, căci din acel punct în colo lucrurile se pot precipita foarte rapid.

Era uşor să se ivească o ocazie să vedem un film împreună, să vina la mine sau să mă duc la ea, să stăm in pat îmbrăţişaţi, să mergem la o petrecere… sau cine ştie ce alte momente când puteam să ne apropiem fizic mai mult. După ce l-am cunoscut pe Dumnezeu, aceste momente de intimitate erau o adevărată luptă pentru mine. Ştiam că nu e bine să o ating pe prietena mea şi mai ştiam că înaintând din ce în ce mai mult îmi va fi şi mai greu să mă opresc. Ispita era prea mare, pielea ei catifelată mă ademenea peste măsură… Uneori îmi puneam limite în cap, şi-mi ziceam: “o ating doar până în acest punct...de aici încolo ma opresc".... Mă mustra conştiinţa, simţeam că ceea ce fac nu fac bine dar diavolul îmi spunea în gând: “dacă am atins-o până aici, de acum e tot aia chiar dacă o mai ating şi mai încolo, tot acelaşi păcat e”. Mă îndreptăţeam singur, îmi găseam motive să mă conving, pentru că nu reuşeam să rezist, şi până la urmă greşeam. După câteva clipe mă năpădeau mustrările de conştiinţă, mă cuprindea ruşinea cu care o să mă duc şi să-i povestesc părintelui duhovnic ce am făcut. Nu făcusem dragoste, doar ne-am atins, dar am făcut-o nepermis de mult.

Venea şi ziua când mergeam la spovedanie şi-i mărturiseam părintelui ce făcusem, dar fără să-i detaliez, îi spuneam doar: “am desfrânat părinte” sau “am atins-o pe prietena mea”. Odată el a crezut chiar că am făcut dragoste şi a început să-mi spună canonul pe care trebuie să-l fac pentru a mă îndrepta din acest păcat. Îmi părea rău că am greşit şi mereu mărturiseam acest păcat cu gândul ca pe viitor să nu-l mai fac.

Se întâmpla iar să fim împreună şi iar cădeam, ne atingeam pe unde nu trebuie, şi iar mă mustra conştiinţa, plecam acasă foarte supărat şi pe drum îmi ceream iertare la Dumnezeu. Mă simţeam murdar şi inutil, păcatul pe care-l făcusem parcă mă împiedica să-mi cer şi iertare.

Am căzut de multe ori, şi de fiecare dată îmi ceream iertare lui Dumnezeu, uneori plângeam singur… îmi părea rău… vroiam să nu mai cad dar nu prea reuşeam. Diavolul ducea un război foarte abil cu mine, şi mai mereu nu rezistam ispitei. N-am făcut dragoste cu ea dar totuşi mă simţeam ca şi cum aş fi avut acest păcat pe suflet. Mi-aduceam aminte ce spunea Sfântul Apostol Pavel , că desfrânarea e diferită de toate celelalte păcate: “Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său.“ (1 Co. 6:18).

Această luptă m-a învăţat ce e pocăinţa, mi-a arătat cât este de răbdător şi milostiv Dumnezeu cu slăbiciunile noastre. Erau şi zile când Dumnezeu mă pedepsea pentru ce făcusem şi n-aveam niciun dubiu că pedeapsa e de la El. Dar în mare parte din momentele când am căzut El m-a iertat. Uneori chiar mă gândeam: “iar am păcătuit, mâine sau poimâne trebuie să vină şi pedeapsa”. Dar nu era aşa.

Greşeala mea era că mă aruncam în ispită şi încercam să-i rezist, crezând de fiecare dată că la un punct mă voi opri...dar mai mereu eşuam, deşi ii ceream ajutorul lui Dumnezeu în această luptă. Soluţia este să fugim de această ispită şi să evităm cât mai mult momentele când suntem singuri, să ne plimbăm mai mult, să stăm cu prietenii.

Într-un final am reuşit, am început să evităm constant acele momente, făcând altceva. După ceva vreme parcă a ridicat Dumnezeu patima aceasta de pe capul nostru. Stăteam unul cu altul şi nu mai eram ispitiţi să ne atingem. Ne vorbeam şi ne consolam că mai e puţin până ne căsătorim şi atunci având binecuvântarea lui Dumnezeu vom putea să ne exprimăm dragostea noastră şi într-un alt mod.

A fost o luptă grea din care am învăţat că Hristos Domnul nu vrea ca noi să ne aruncăm în ispită şi apoi să-i cerem ajutorul ci ne recomanda mereu să-i cerem Tatălui ceresc: “şi nu ne duce pe noi în ispită ci ne izbăveşte de cel viclean.”

E o ispită mare chiar şi pentru tinerii care merg la Biserică şi care vor să nu păcătuiască înaintea lui Dumnezeu înainte de căsătorie. Vâltoarea acestei patimi este prea mare şi cel ce se dă de bună voie în mâna ei nu se ştie dacă mai scapă.

E mai simplu să eviţi lupta decât să te arunci in ea chinuindu-te sa o câştigi. Diavolul vrea să ne facă să credem că această luptă trebuie câştigată, când de fapt ea se câştigă prin neparticipare.

Dulceaţa acelor mângâieri senzuale nu va face decât să ia din inocenţa relaţiei, din frumosul şi normalitatea ei, grăbind-o către un punct către care deocamdata nu trebuie să ajungă....

DOAMNE AJUTA...

Recomandarea Bisericii ca relaţiile intime să se desfăşoare doar în cadrul familiei, între soţi, şi în niciun caz înainte de căsătorie sau în afara căsătoriei, este astăzi luată în râs de tineri, considerând Biserica învechită şi neadaptată la vremurile în care trăim. Poruncile lui Dumnezeu au ca scop nu numai vindecarea păcătosului ci şi prevenirea păcatului, ca boală ce afectează în mod real şi concret întreaga societate, şi toată omenirea.

Astfel, blamarea relaţiilor intime în afara căsătoriei ca păcat, are ca scop prevenirea unor efecte negative grave care-i vor afecta pe toţi cei implicaţi.

Unul din efectele negative puternice ale vagabondajului sexual pe care-l trăim astăzi sunt bolile cu trasmisie sexuală.

"În ultimii ani, bolile cu transmitere sexuală au crescut ca număr şi vor creşte în continuare dacă nu se vor lua măsuri drastice pentru combaterea mecanismului care permite propagarea acestor afecţiuni în rândul populaţiei. Cu toate că s-au luat măsuri pentru combaterea acestor boli şi au apărut medicamente noi şi eficiente de tratament, numărul acestor boli creşte alarmant şi apar cazuri noi la o parte însemnată a populaţiei, ceea ce constituie pentru viitor un semn de alarmă.

Probabil factorul social - economic în care ne aflam la ora actuală, existenţa prostituţiei clandestine şi a unui “vagabondaj” sexual mare permite înmulţirea acestor afecţiuni cu grave consecinţe asupra populaţiei şi a stării de sănătate.

Contactele sexuale ocazionale mai ales cu persoane necunoscute, îngreuneaza desfăşurarea unei anchete epidemiologice corecte, ceea ce face ca sursa de infecţie să nu fie descoperită, acest lucru fiind esenţial în stoparea fenomenului de extindere rapidă a bolilor cu transmisie sexuala. Educaţia sanitară şi antiveneriană a populaţiei la ora actuală lasă de dorit fiind una din metodele cele mai eficace de prevenire şi combatere a acestor afecţiuni, ea nu este aplicată în mod corespunzător cu rezultate negative vizibile." (sfatulmedicului.ro)

Numărul bolilor cu transmisie sexuală a crescut enorm de mult. Dacă pe vremea când părinţii noştri erau tineri existatu 5 astfel de boli cu transmitere sexuală, astăzi numărul lor a ajuns la 33:

 

Fecioria nu inseamna numai curatia trupului ci o curatie mai inalta, a gandurilor, a simturilor, a gesturilor, a privirii... Eu nu am aceasta feciorie dar stiu ca ea poate fi dobandita prin Hristos. Noi sa incepem de la curatia trupului, de la lupta cu gandurile necuviincioase si la toate acestea Hristos adauga cumintenia privirii si a gesturilor, frumusetea chipului cuviincios, blandetea inimii si mangaierea rugaciunii. Toate acestea El le face cu noi... dar nu fara voia noastra.

De aceea, cu toata inima va rog: Nu considerati curatia trupeasca ca pe o povara! Nu cautati sa “scapati” de ea. Aceasta e un dar nepretuit de la Dumnezeul nostru. Paziti-o pana la casatorie, cand veti primi binecuvantarea lui Dumnezeu si va fi multa bucuria pe care v-o va da Hristos pentru rabdarea voastra!

Iar daca poate ati cazut deja, iarasi va rog cu inima mea intreaga: Nu ramaneti cazuti! Hristos nu va va scoate afara de la El cand, cu parere de rau, Ii veti cere iertare si intarire in fata ispitelor care va lupta.

Sa iubim curatia cu mult curaj, sa o cautam si pazim, ca sa putem simti in inima noastra dulceata nesfarsita lui Hristos, Dumnezeul nostru, frumusetea Sa nespusa si fara de margini a Lui duiosie. Iar pentru mila Lui, sa ne primeasca Hristos pe toti, in vesnicie, langa inima Sa!

Diana, 24 ani, Pascani

 

Pentru că am văzut că discuţiile despre sexualitate de pe acest site sunt foarte intense si delicate, aş vrea să vă povestesc şi eu câteva lucruri din viaţa mea.

Şi eu îmi doream foarte mult să fac dragoste cu o fată, încă de la 16-17 ani, şi asta pentru că mă uitam prea mult la televizor. Vedeam tot felul de imagini şi uşor uşor pofta s-a înfiripat în mine. Eram la liceu, aveam multă energie, era perioada când începusem să mă simt liber, când credeam că pot face orice şi lumea e numai a mea. Am învăţat la un liceu industrial şi 90% dintre colegii mei erau băieţi, şi nu ştiu cum se făcea că prin clasa a 11-a mare parte din noi nu aveam o prietenă, şi tocmai de aceea discuţiile noastre se rezumau la calculatoare, maşini, tehnologie, avioane, etc.

Noi în liceu nu prea am discutat de fete pentru că nu prea avem fete. Prin urmare nu anturajul liceului m-a dus în stadiul să-mi doresc să fac dragoste cu o fată, ci mass-media (tv+calculator+internet+presă).

De fiecare dată când îmi făceam o prietenă mă gândeam că poate va veni vremea să facem şi acest lucru, dar după 2-3 luni ne despărţeam. Am ajuns la 18 ani şi încă nu făcusem nimic, eram virgin şi am intrat la facultate. Aici, spre deosebire de liceu, erau foarte multe fete şi aveam speranţe că voi reuşi să scap de această "ruşine", cum o consideram atunci.

Până la această vârsta au fost vreo câteva ocazii când puteam să fac dragoste, dar mereu apărea câte ceva şi nu se mai întâmpla nimic. În facultate am cunoscut o fată foarte cuminte, cu care mă înţelegeam foarte bine. După doar câteva luni am început să vorbim despre relaţiile intime, iar eu începusem să pun ultimatumuri, insistam să facem acest lucru cât mai repede. Larisa, prietena mea, cedase verbal şi-mi promisese că în vacanţa de iarnă vom face acest lucru.

Pâna să vină iarna eu l-am cunoscut pe Dumnezeu, am început să merg la Biserică, am început să citesc fel de fel de cărţi duhovniceşti şi uite aşa am ajuns să-mi doresc să nu facem dragoste, decât după ce ne căsătorim. Larisa a fost suprinsă în mod plăcut, şi se bucura că nu mai insistam. A început şi ea să meargă la biserică cu mine, am găsit un duhovnic la care ne spovedeam amândoi, am inceput să ne împărtăşim, să ne rugăm seara şi dimineaţa, am inceput să trăim o viaţă de creştini.

Venea la mine acasă, eu veneam la ea, stăteam in pat împreună şi se întâmpla uneori să ne mai atingem, să exagerăm, dar pâna la urma reuşeam să ne abţinem şi nu făceam nimic.  Vroiam să ne căsătorim. Urma să ne mutăm în alt oraş în septembrie.<!--more-->

Eu am vorbit cu părinţii să facem nunta cât mai repede, înainte de a-ne muta, ca să nu fim nevoiţi să trăim în concubinaj, dar ei au spus ca mai e prea puţin timp şi ar trebui s-o facem la anul viitor. Eu insistam că nu vrem nuntă mare, că vrem doar să ne cununăm la biserică alături de familie şi prieteni şi restul nu mai contează aşa mult. Ei au fost foarte hotărâţi şi noi am cedat, urma să facem nuntă la anul viitor în vară.

În septembrie ne-am mutat în alt oraş, ne-am închiriat o garsonieră, ne-am găsit servicii amândoi şi am început viaţa unul lângă celălalt. Eu eram foarte hotărât să nu facem dragoste, chiar dacă o să dormim împreună în aceeaşi casă, în acelaşi pat. Larisa a fost şi ea deacord, şi ne-am gândit că prea mult ne-a ajutat Dumnezeu până acum, ca noi să greşim şi să facem dragoste.

Am vorbit cu părintele nostru duhovnic şi ne-a încurajat spunându-ne să stăm unul cu altul în aceeaşi casă ca fraţii, şi să nu facem nimic rău.

Şi uite aşa zilele treceau, dimineaţa ne trezeam, mergeam la servici, ne întorceam acasă, iar seara când ne culcam ne luam în braţe, ne sărutam, şi adormeam liniştiţi. Au fost şi ispite, dar am trecut cu bine peste ele. Simţeam ajutorul lui Dumnezeu foarte puternic în viaţa noastră. După câteva luni devenise ceva normal, nu ni se mai părea greu, era aşa cum trebuie să fie.

Simplu fapt că ne abţineam de la relaţiile intime, aducea un mare plus de atracţie între noi, ne iubeam mai mult,  şi ne consolam cu ideea că mai e puţin pâna la nuntă.

A venit vara, şi după 9 luni de dormit împreună în acelaşi pat ne-a ajutat Domnul Hristos să nu facem dragoste. Ne-am căsătorit, am plecat în luna de miere şi de atunci şi pâna astăzi simţim ajutorul lui Dumnezeu în viaţa noastră pentru acea mică jertfă pe care am făcut-o.

Larisa a rămas însărcinată după ceva timp şi părintele duhovnic ne-a spus că de acum şi până se va naşte bebe trebuie să ne abţinem de la a face dragoste. Mai erau 7 luni până să se nasă bebe, iar noi am început să stăm liniştiţi şi să ne abţinem. Ne era foarte uşor pentru că moral noi avusesem o victorie mai de mult, iar acum mai aveam un motiv în plus: sănătatea şi sfinţenia copilului nostru, care urma să se nască.

Astăzi, după atâţia ani de căsătorie, eu şi Larisa putem să ne abţinem uşor de la relaţiile intime, mai ales în posturi sau sărbători, deşi se mai întâmplă uneori să şi greşim, dar ne cerem iertare la Dumnezeu şi încercăm să ne corectăm.

Îi dăm slavă lui Dumnezeu pentru toată puterea care ne-a dat-o şi pentru binecuvântările sufleteşti  şi materiale pre care le-a revărsat asupra noastră. Noi am oferit doar voinţa noastră, El ne-a dăruit puterea.

Doamne ajută!..

Scrisoare către Diana

Draga Diana,

Mă întrebi dacă e păcat să faci dragoste înainte de căsătorie, ca dovadă a dragostei tale. Încerc să-ţi dau un răspuns pe măsura înţelegerii tale, în tema aceasta atât de importantă şi delicată a iubirii. Îmi spui că în filmele de la televizor şi peste tot este prezentată normală viaţa sexuală a doi tineri care se iubesc şi că astfel ei îşi manifestă şi mai mult iubirea pe care o au unul pentru altul, chiar dacă nu sunt căsătoriţi.

Oare chiar aşa să fie? Să ne uitam un pic în jurul nostru.

Dacă ar fi adevărat, nu ar mai fi atâtea inimi frânte, suflete rănite şi vieţi sfărâmate. Omul nu este numai trup, ci este trup şi suflet. Când doi oameni se unesc, ei se unesc şi sufleteşte. Iar dacă nu au binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lor, ei trăiesc în păcat, iar păcatul aduce moartea. Nu mor ei, dar moare dragostea dintre ei pentru că aceasta s-a întinat, s-a murdărit cu păcatul săvârşit. Dumnezeu doreste sa ne apere de suferintele provocate de destramarea relatiilor, de rănile sufleteşti şi de boli.

Trupul ne poarta sentimentele, mintea şi sănătatea, de aceea e bine sa avem mare grija de el. Oamenii cauta adesea sa se simta impliniti prin relatiile trupesti si cred, in mod gresit, ca nevoile lor psihologice sau sentimentale sunt de natura trupeasca. Rezultatul acestei atitudini este un mare gol interior, căci ei încearcă sa umple cu plăcere fizica un gol afectiv, psihologic sau sentimental. Când iubeşti şi investeşti tot ce ai mai bun într-o relaţie de prietenie, ţi se pare corect ca cel pe care îl credeai iubitul tău să te părăsească după ce i-ai „demonstrat” cât de mult îl iubeşti? Dumnezeu nu doreşte ca omul să sufere, să fie nefericit, şi în toate poruncile Sale a pus înţelepciunea Sa. Toate le-a dat cu înţelepciune şi cu un rost anume.<!--more-->

Abstinenta înainte de căsătorie ne apără tocmai de aceasta incercare de a ne rezolva în mod greşit problemele afective. Aşteptarea ne învaţă sa identificam problemele, sa le ţinem piept și sa încercăm sa le rezolvam.

O fată iubeşte cu tot ce are ea, deplin, complet, ea dăruieşte iubire şi se dăruieşte, dar aceasta o săvârşeşte de multe ori pentru a „demonstra” iubirea ei, ca probă cerută de cel care se numeşte pe sine prietenul ei. Dar ce să însemne asta, de fapt? Nimic altceva decât o lipsă de maturitate în gândire, în simţire, în sufletul acelei persoane. Dacă e nevoie de o astfel de dovada, va fi mereu nevoie de dovezi de tot felul în continuare, pe parcursul acelei aşa-zise prietenii. Câte fete care şi-au demonstrat iubirea mai sunt azi cu prietenii lor? Câte fete au avut tentative de sinucidere când s-au văzut părăsite de iubiţii lor, de cei care doreau o dovadă din partea lor? Tinerii care caută astfel de dragoste, mărturisesc, în mod inconştient, că ei înşişi nu au mai mult de oferit.

O astfel de tânăra am cunoscut şi eu, era cea mai bună prietenă a mea. În cazul ei, altul a fost motivul, şi anume, frica de a nu rămâne singură, frica de a nu fi iubită, frică născută din necunoaşterea lui Dumnezeu.

O fată frumoasă cu calităţi şi defecte, se gândea mereu de ce ea nu are nici un prieten, şi toate colegele şi prietenele ei au un prieten cu care se plimba ţinându-se de mână? I se părea atât de frumos să te plimbi de mână cu un băiat...Cu toate acestea, se gândea ca ea nu va cunoaşte niciodată un băiat şi nu se va căsători niciodată. Nu i-a spus nimeni niciodată că ea e frumoasă! Nu s-a plimbat niciodată cu un băiat de mână. Până când, într-o zi a cunoscut un băiat. În sfârşit, speranţele ei au prins viaţă! Acum avea şi ea un prieten. Acum şi ea se poate plimba cu un băiat de mână! În sfârşit. Acesta e! Cu el, se gândea fata, mă voi căsători! El e alesul. Îl iubea. Şi se amăgea singură, că din moment ce cu ea se plimba, cu ea vorbea, pe ea o săruta, trebuie să o iubească!

Ce dacă nu i-a dat nicio floare, ce dacă nu i-a spus niciodată că e frumoasă, toţi prietenii lui o salutau şi vorbeau cu ea şi le spuneau că „le stă bine împreună”. Îl iubea pe el pentru că el îi acorda atenţie. Până acum nu-i mai acordase nimeni atâta atenţie, deci, se amăgea ea în continuare, precis mă iubeşte, în felul lui!... Ce face o fata când iubeşte? Se dăruieşte. Dă ce are ea mai de preţ! Dar băiatul i-a spus apoi că el nu o iubeşte. Cel în care îşi pusese nădejdea că o va lua de soţie, acum o părăsea. Rămasă singură, gânduri negre o înconjurau.

Mai avea o prietena cu care mai ieşea uneori in oraş, în rest, stătea în casa. Parcă se ascundea, se izola de lume. Nimeni nu ştia ce s-a întâmplat cu ea. Odată, ieşind, s-a întâlnit cu unul dintre prietenii lui, care i-a zis uitându-se în ochii ei: "eşti frumoasă!"...În acel moment, în mintea ei a apărut un gând:" prea târziu" şi a început să râdă isteric...râdea, râdea şi se speria ea însăşi de râsul ei...prea târziu. Îmi spune şi mie acum cineva că sunt frumoasă!!!!... prea târziu... Au urmat zile în sir de durere. O durere sfâşietoare. Ce să facă acum? Cum va fi viaţa ei? Acum, chiar nu se va mai căsători niciodată!...Gânduri tot mai negre, de deznădejde, îi treceau prin minte. S-a gândit chiar să-şi ia viaţa. Nici nu mai deosebea noaptea de zi, visul de realitate.

Într-un târziu şi-a amintit că a auzit cândva că e bine să te rogi timp de 40 de zile. Ce avea de pierdut? A început să citească Paraclisul Maicii Domnului. Timp de 40 de zile s-a rugat cu lacrimi şi a încercat să înţeleagă cuvintele rugăciunii, cu toată durerea pe care o avea în suflet şi care îi îngreuna citirea rugăciunii. Plângea întotdeauna dar se umplea de speranţă când ajungea la rugăciunea de la sfârşit: "am multe chipuri ale acelora care mai înainte de mine au mâniat îndurarea Lui cea bună, pe vameşi, pe desfrânaţi şi pe ceilalţi păcătoşi, cărora s-a dat iertare de păcate, pentru părere de rău şi mărturisire. Deci aceste miluite chipuri punându-le înaintea ochilor sufletului meu celui păcătos şi privind spre atâta îndurare primită de dânşii de la Dumnezeu, am îndrăznit şi eu, păcătosul, a alerga la milostivirea ta cea bună, o, preaîndurată Stăpâna; să-mi dai mână de ajutor şi să ceri la Fiul tău şi Dumnezeu iertarea păcatelor mele cele grele". Aşa, timp de 40 de zile s-a rugat şi a înţeles că nu se poate salva decât întorcându-se la Dumnezeu. S-a spovedit, s-a împărtăşit, şi-a împlinit canonul şi şi-a schimbat viaţa. A fost o schimbare, o ridicare, mai bine zis, de la moarte la viaţă."

Tânăra aceasta a scăpat cu viaţă, dar sunt atâtea „iubiri” care sfârşesc în moarte. Merită?

O tânără mi-a mărturisit odată că cea mai bună prietenă a ei, o fetiţă de 14 ani, care îl iubea foarte mult pe băiatul de care era îndrăgostită, s-a dăruit lui, considerând aceasta un pas firesc în iubirea lor. Cu toate acestea, după câteva zile s-au despărţit. Tânăra a suferit foarte mult şi a început să-şi plângă durerea tuturor celor din jur. După un timp, pentru a le demonstra că nu va rămâne singură, a început să se îmbrace tot mai provocator şi să se machieze. Era un chin, de fapt, ascuns sub masca aceasta. A urmat un alt „prieten”, apoi altul… Şi de la ce a pornit totul? De la o iubire mincinoasă sau prost înţeleasă.

Revin la ce spuneam la început. Păcatul ucide, păcatul aduce moartea iubirii. Unde lipseşte binecuvântarea lui Dumnezeu, omul are de suferit.

Un băiat care te iubeşte nu va cere dovezi de iubire, el îţi va iubi sufletul şi tu îl vei iubi pe al lui. O asemenea căsătorie, o asemenea unire va fi binecuvântată de Dumnezeu, o asemenea căsătorie aduce în lume copii binecuvântaţi. Când doi tineri se dăruiesc înainte de căsătorie, dau dovadă de neîncredere, pentru că ce altceva ar însemna că e nevoie de un act fizic pe lângă cel sufletesc? Iar după acesta, băiatul nici nu o mai iubeşte atât de mult pe iubita lui. Scade respectul său faţă de ea, chiar dacă a fost dorinţa lui. Apar reproşurile, iar lumina care era mai înainte în ochişorii lor frumoşi se stinge. S-a stins inocenţa, bucuria, nevinovăţia.

O iubire curată nu are nevoie de astfel de dovezi, iar dacă le cere, acolo nu este iubire curată. Dacă nu este biruită predispoziţia aceasta spre păcat , va continua şi în viaţa de familie, în căsnicie, unde nu va fi respectat căminul familial, denaturând frumuseţea căsătoriei. Se petrec atâtea tragedii din cauza asta! După ce fata se căsătoreşte, nefiind fecioară, soţul îi poate reproşa că n-a fost cuminte, o poate jigni, pentru că n-a ştiut să se păzească, şi este foarte dureros. Mai mult decât atât, soţul va avea mereu un spin în inimă, o durere sau o teamă, că gândul soţiei ar fi rămas la cel cu care a căzut în păcat înainte de căsnicie, chiar daca in realitate nu este aşa.

Tinerii, chiar dacă îşi petrec uneori timpul cu fete care n-au ştiut să se păstreze curate, când vine vorba de întemeierea unei familii, îşi vor lua de soţie fete cuminţi....

DOAMNE AJUTA..

 

Ma intorsesem in Biserica de un an. In clasa a 12-a m-am spovedit iarasi, dupa 3 ani in care m-am revoltat "impotriva" lui Dumnezeu, pana am ajuns la o profunda depresie si anxietate de care am inceput sa ma vindec abia in clasa a 12-a. Dar vrajmasul, nedorind sa ma scape din ghiarele sale, mi-a pus multe si dureroase bete in roate, in acel an, si abia am scapat cu viata la propriu, cand am ajuns la facultate si am schimbat mediul. Insa, in suflet mi-au ramas anumite resentimente fata de "vrajmasii vazuti" (oameni pe care acum ii compatimesc pentru ca imi dau seama ca au fost doar instrumente in mana celui rau) si inclusiv fata de Bunul Dumnezeu, pe care Il invinuiam in ascuns, si inca pe fata uneori, pentru ca mi-a dat sa cunoasc atata suferinta - pentru care acum sincer va marturisesc ca nu stiu cum sa-I multumesc pentru ea...

Si pentru ca in sufletul meu era o presiune foarte mare, dar si din cauza ca am fost o "cutezatoare" in viata mea, in general, am facut "marele pas" cu prietenul meu - pe care nu-l cunoasteam de foarte mult timp, si pe care il iubeam mai mult ca pe un prieten - poate de aceea am simtit si o mare vina, pentru ca in perioada urmatoare am simtit ca mi-am facut un mare rau nu doar mie, ci si unei alte persoane... Paradoxul a fost, poate ca, mai putin m-am simtit eu folosita (de obicei fetele se simt astfel), cat am avut constiinta foarte incarcata ca am facut cel mai mare rau pe care as fi fost in stare sa-l fac unei persoane.

Si aceasta pentru ca gravitatea consecintelor acestui pacat (aproape la fel de mare cu cel al uciderii, sau al sinuciderii chiar) este o realitate si asta o cunosc toti cei care au avut curajul sa recunoasca aceasta stare de lucruri si s-au intors, mai apoi, prin pocainta.

Vreau sa va povestesc cateva experiente sau mici revelatii care mi-au schimbat pentru totdeauna viata, nemaifiind in stare sa ma mint nici daca tineam neaparat.

In dimineata in care a plecat prietenul meu si am ramas singura, am privit la icoana Mantuitorului, si am cazut in genunchi aproape trasa de o putere din mine si de chemarea lui Dumnezeu, de vocea Lui din constiinta mea care era mai vie ca niciodata. Am inceput atunci sa plang cu isterie, pentru ca pana in acel moment eu ignorasem (voit, desi stiam "in teorie") faptul ca ceea ce voi face este pacat - iar acum simteam o mare durere pentru ca a trebuit sa cad, ca sa simt si sa inteleg ca este adevarat.

Si cel mai mult ma durea pentru ca atunci am constientizat ca L-am ranit cel mai mult pe Dumnezeu, prin neascultare si dorindu-mi sa ma razbun astfel pe El pentru ca m-a lasat sa sufar un an de zile... "Trezirea" a avut loc si atunci cand mi-am dat seama ca nu m-am razbunat deloc pe El, ci toata razbunarea s-a rasfrant in cele din urma numai asupra mea... pentru ca mi-am dorit acest lucru, iar acum ca l-am savarsit, urma sa-l traiesc pana la capat, cu toate consecintele si pentru toata viata.

Intensitatea adevarului din aceste descoperiri a crescut atunci cand, inainte sa am eu intentia sa-I cer iertare pentru grozavia pe care mi-am dat seama ca am facut-o, Domnul mi-a aratat ca El deja m-a iertat - odata pentru totdeauna!!! - atunci cand a murit pe Cruce pentru mine, si pentru toti oamenii.

Asta a fost cel mai dureros pentru mine, cand am aflat infinita MILA a lui Dumnezeu, fata de infinita rautate si nebunie a noastra. Mai urma numai sa-mi port si eu crucea, si sa-mi duc canonul pe care stiam ca o sa-l primesc ca tratament pentru diminuarea efectelor raului. In acel moment, in care nu mi s-a descoperit numai, ci Insusi glasul Domnului mi-a spus toate acestea - in constiinta mea, strapunsa de puterea Adevarului - am constientizat prezenta unei puteri satanice - Satana insusi, indraznesc sa cred si sa marturisesc - pe care l-am auzit (nu cu urechile trupesti, va dati seama) razand, cu o satisfactie demonica, de caderea mea! Si atunci mi-am dat seama ca ma biruise si ca satisfactia infinita a lui, in acel moment, era ca m-a putut indeparta pentru o buna perioada de timp, de Sfantul Trup si Sange al Domnului - pe care recunosc ca inainte de a cadea in acest pacat, nu L-am pretuit atunci cand ma impartaseam de El.

Bineinteles, a urmat ca am ajuns iarasi la scaunul spovedaniei, am primit canon, si am suportat tot ce-a urmat - "plata" pacatului, cu varf si indesat... Si prin asta nu ma refer ca mi s-a intamplat cine stie ce - vreo pedeapsa, cum s-ar astepta credinciosii "populari" -  dar realitatea a ceea ce traiam a fost atat de dureroasa, incat nu mai era nevoie sa "platesc" prin vreun necaz.

Acum ma impartasesc din nou, si ma vindec cu fiecare particica din Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului, a Carui putere mi-a redat si schimbat viata. Un prieten bun mi-a spus ca, dupa roadele consecintelor faptelor noastre, se va dovedi daca fapta aceea a fost spre folosul nostru. Bineinteles, ca daca ar fi sa mai iau odata o asemenea decizie, nu as repeta greseala pentru care mi-am spart capul, la propriu, de cate ori mi l-am dat de pereti. Dar, va marturisesc ca, pentru ceea ce am cunoscut si stiu acum - cu pretul a ceea ce am trait, adica iadul - ma bucur ca Dumnezeu m-a facut sa-L cunosc mai mult, si mi-a devenit mai apropiat, abia dupa ce am "muscat" din iad... cu pofta si nebunia cu care si Eva a muscat, in nestiinta ei, din fructul oprit. Sper sa nu smintesc pe nimeni, dar uneori ma "bucur" pentru ca am cazut, deoarece, dintre consecinte, una a fost si cunoasterea lui Dumnezeu prin Bunatatea si Mila Lui nemasurate, daruite in aceste conditii.

Iar in prezent, celor care m-ar putea compatimi, si nu numai, le pot marturisi cu mana pe inima, ca acum am ajuns sa ma pot bucura mult mai mult si mai in adevar, decat m-as putea intrista, pentru ca BUCURIA IERTARII PRIMITE DE LA DOMNUL ESTE MAI PUTERNICA SI INFINIT MAI MARE DECAT TRISTETEA SI DEZNADEJDEA CUNOSCUTE PRIN PACAT!

Tuturor care au trecut prin cele ce am trait eu, baieti si fete, le multumesc pentru onestitatea de a privi lucrurile in fata, si pentru CURAJUL de a cere iertare Domnului, si de a se intoarce, prin pocainta, la Iubirea Lui neconditionata! Poate, cu adevarat, cum spunea cineva,  "s-ar părea că lui Dumnezeu îi plac mult oamenii ăştia păcătoşi, dar păcătoşi, nu aşa! Cu căldiceii nu se prea împacă..." Asta nu inseamna, nicicum, sa fiti pacatosi ca sa simtiti Iubirea Domnului.

Va doresc tuturor sa aveti sansa vietii la propriu, de a sta in fata duhovnicului, de a auzi glasul plin de Nemasurata Mila a Domnului, si de a plange in fata acestei BLANDETI NEMASURATE SI DE NEINCHIPUIT SI A IUBIRII SALE (si a paradoxului de a fi primiti cu Iubire pentru pacatele de moarte), care va va face sa va stea mintea-n loc la propriu, si va va castiga inimile, oricat de multe pacate ati fi facut. Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti!

 

Rugati-va si pt mine, pacatoasa - Cristiana, 21 de ani!

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa! Amin!

 

Incep acest articol prin a-mi cere iertare Lui Dumnezeu pentru ce am ajuns sa fiu acum. Cu cateva luni in urma imi doream enorm de mult sa ma calugaresc, dar am intrebat un duhovnic cunoscut daca e bine sa fac asta si mi-a spus ca nu, pana la 30 de ani sa nu intru in manastire. La nici o luna de atunci am cunoscut un baiat, de care m-am indragostit si fara sa imi dau seama mi-am “semnat” singura petitia de a cadea in pacat.

Ma rugam, imi ascultam in continuare duhovnicul, dar lucrurile au luat o alta introrsura: din ceea ce nu vroiam sa fiu niciodata, am ajuns. Eu care aveam in calcul si daca ma voi casatori sa fiu fecioara pana dupa casatorie. Am fost slaba, nu am rezistat, am cazut. Credinta mea nu a fost atat de mare incat sa razbat toate.

Astazi stau si plang, scriind aceste randuri, sunt inca cu acel baiat, el isi doreste o familie cu mine, dar peste ani. Eu stau si ma gandesc ce sa fac, sunt o pacatoasa, nici nu mai pot ridica ochii la cer, dar oare daca ii ridic Dumnezeu ma va asculta? Ma va ierta pentru tot? Nu stiu ce sa mai fac, in cap imi rasuna mereu ca nu pot intra in manastire pana la 30 de ani, incerc sa dau vina pe asta pentru ceea ce am ajuns, dar nu pot... e vina mea.

Sufletul meu e acum macinat si la pamant, vreau sa ma duc sa ma spovedesc si sper sa primesc iertare si sa nu ma judece nimeni pentru ce am facut, caci simt ca nu mai rezist.

Ma mai intreb inca: “Oare ma mai pot calugari vreodata dupa ce am facut?”. Sper ca Dumnezeu sa ma ierte, iar voi care cititi acest articol sa nu repetati greselile mele, fiti mereu cu gandul la El si la Maica Domnului, rugati-va neincetat si feriti-va de rele, pentru ca eu acum vad, desi stiam cum va fi, ce durere e in suflet si cum trupul se stinge ca o lumanare...

DOAMNE AJUTA...

Vă scriu aceste rânduri, deoarece atunci când am avut nevoie mi-au lipsit mărturii ale tinerilor despre feciorie şi despre relaţiile sexuale. Mă tot întrebam, oare cât de normal / anormal este să-ţi începi viaţa sexuală şi de ce niciun tânăr nu vorbeşte pe faţă despre acest lucru? Citind aceste rânduri aş vrea să încercaţi să lăsaţi îndoielile la intrare şi să vă străduiţi să întelegeţi ceea ce vă voi spune. Dacă vă îndoiţi cercetaţi mai adânc, nu treceţi cu vederea, superficial. Căci dacă veţi face aşa, atunci superficială va fi şi hotararea voastră, ea nu va avea o baza solidă.

Nu sunt o persoană ce a crescut în Biserică, mult timp nu am avut contact cu aceasta, decât superficial. În ultimii doi ani însă, am început să văd lucrurile diferit şi viaţa mea a luat o altă cale, din fericire.

Probabil că dacă aţi ajuns aici sunteţi confuzi, nu ştiţi ce să faceţi când este vorba de viaţa sexuală, sunteţi probabil asaltaţi de păreri pro şi contra. Să vă păstraţi fecioria sau nu? Răspunsul nu o să-l găsiţi prin rândurile mele, eu sunt doar o picătură, o mărturie şi o voce palidă. Răspunsul se află în Biserică. Şi când spun Biserică, înţeleg că el se află sub epitrahilul preotului ce este atent cu multă căldură şi dragoste la tine, se află în cadrul unei slujbe unde auzi cuvinte pline de înţelepciune, răspunsul se află în gura Sfinţilor şi dacă nu-l înţelegeti nici acolo, se află în gura marilor noştri duhovnici.
Eu nu am ascultat de marii noştri duhovnici, deşi scriau clar că nu-mi va fi deloc bine să trăiesc în desfrânare, că nu voi găsi fericirea acolo şi că săvârşirea acestui act va duce şi la o ruinare rapidă. Aşa precum o casă construită pe o temelie moale se va darama, încet şi sigur, aşa şi relaţia dintre doi tineri se va ruina încet şi sigur dacă va avea la temelie desfrâul şi nu iubirea, plăcerea şi nu sacrificiul, interesul şi nu prietenia. O casă construită pe Cuvântul lui Dumnezeu este una solidă, ce greu va fi tulburată sau daramată.

Când ascultam câte un bătrânel înţelept, care locuia izolat undeva într-o mânăstire, mă gândeam că este prea izolat de lume ca să-mi poată explica ceea ce trebuie să fac, că el nu a trecut prin lucrurile acestea şi nu are de unde să ştie, cum poate el să mă sfătuiască ? Am constatat mai târziu că acest gând a fost greşit şi amarnic de dureros, deoarece ei ştiu cel mai bine să ne îndrume. Pe sub epitrahilul lor trec sute de oameni cu păcatele cele mai ascunse, ei au auzit cele mai urâte şi groaznice păcate. Apoi ei se roagă tot timpul la Dumnezeu să-i lumineze şi să-i ajute, şi mă îndoiesc că fiind atât de aproape de Dumnezeu nu poţi da un sfat care să-l ajute pe om, nu să-l doboare.

Povestea mea începe în felul următor: Nu am crezut ce spun preoţii, cărţile, credeam că desfrânarea înseamnă să-ţi înşeli soţia sau să faci alte păcate mai grave cu partenera ta. Credeam că trebuie “să vezi cum e” înainte să poţi să te decizi să te căsatoreşti cu persoana iubită. De asemenea , credeam că odată ce-ţi începi viaţa sexuală, totul va fi frumos ca o floare. Credeam că mă voi simţi bine, liniştit, că mă voi ataşa mai mult de cea pe care o iubesc şi că nu mă voi frustra. Prietena mea, îşi dorea să se păstreze pentru acela cu care se va căsatori, dar în nesimţirea şi împietrirea inimii mele am convinso să nu facă acest lucru. Argumentele mele au fost acelea că "sunt alte vremuri", "nu e un păcat aşa mare", "nu avem altă soluţie altfel ne vom chinui", "lasă că ne vom abţine în zilele de post" şi multe alte argumente care intuiţi de la cine sunt.

Ei bine, după un început greu şi dificil, o vreme aceste relaţii între noi doi ne-au adus o oarecare satisfacţie, în detrimentul celei spirituale. Spun "în detrimentul" pentru că odată ce începi să accepţi un păcat, atunci îl accepţi şi pe următorul. Nu ţi se mai par aşa grave anumite lucruri, începi să consideri că preoţii exagerează cu cerinţele şi cuvintele lor (care defapt sunt cuvinte de la Dumnezeu), ajungi să crezi că însuşi Dumnezeu exagerează. Doamne iartă-mă,  Domnul care a creat cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele, Domnul care ţi-a dat ţie viaţa şi care te ţine în orice clipă, chiar crezi din toată inima că El nu ştie ce este mai bine pentru tine?

Am început să avem tot felul de dificultăţi atât în viaţa noastra de cuplu cât şi în cea din pat. Acest act, nu era atât de înălţător, împlinitor şi satsifăcător pe cât părea. De asemenea, neavând binecuvântarea lui Dumnezeu, mai tot timpul am întâmpinat dificultăţi şi multe semne de întrebare. Întrebări dăunătoare pentru suflet, cum ar fi: dar ce facem dacă vei rămâne însărcinată ? vrei să iei pastile, oare nu dăuneazaă? oare cum o fi să ai o relaţie cu un alt partener? oare între noi doi este iubire cu adevărat sau ne iubim doar trupeşte ? am voie să mă mai împărtăşesc ?

Vedeţi, nu mă gândeam la ce se va întampla dacă va ramane însărcinată. Aveam “pretenţia” că nu se va întâmpla, credeam că pot controla totul, dar teama aceasta m-a cuprins de multe ori. Însă Domnul m-a izbăvit, căci dacă rămânea însărcinată puteam avea tentaţia de a săvârşi alt păcat, mai urât decât acesta. Din acest fapt reiese întrebarea, “când facem acest act suntem noi conştienti de ce consecinţe poate avea? “ Nicidecum, patimile întunecă mintea. De aceea este nevoie de curăţie, spovedanie, post, rugăciune, împărtăşanie, pentru a putea discerne clar şi pentru a ne ridica din păcatele noastre.

De asemenea, acest act venea în contradicţie şi cu rugăciunea de seară şi dimineaţă oricât de lunga sau scurtă ar fi fost ea, venea în contradiţie şi cu anafura pe care o luam dimineaţa. Trebuia să mai port mătania la mână în acest timp sau să o scot? Dacă o scoteam nu era aceasta o mică lepadare, o mică negare, care defapt era doar vârful unei mari căderi spirituale?
Acest păcat al desfrânării ne-a ros uşor, uşor relaţia până am ajuns să ne desparţim. Deabia după ce ne-am despărţit am înteles cu adevarat ce mare prostie am făcut. Cam târziu, nu credeţi?

Vedeţi, a avea relaţii înainte de căsătorie este ca şi cum ai fugi de acasă, de la părinţii tăi,  cu prietena ta. Nu vei mai avea ocrotirea părinţilor, nu vei mai avea sprijinul lor, iar tot timpul vei fi confuz deoarece nu mai ai un sprijin. Practic asta facem, fugim de protecţia lui Dumnezeu. Cel ce face Soarele să răsară peste noi, presupunem că nu ştie cum ar trebui să fie relaţia dintre un baiat şi o fată, un bărbat şi o femeie.  Dumnezeu, Cel care a creat cu atâta înţelepciune corpul uman, nu ştie ce este mai bine pentru tine? Sau poate te îndoiesti de faptul că Biserica ştie ce vrea Dumnezeu? Aici este o mare tulburare, pe care trebuie să o cercetezi.

Crezi ca vei face acest act doar aşa un pic? Doar aşa, o dată la două săptămâni sau o dată pe lună? Să nu uitam, că o dată ce ne-am învoit cu cel necurat, acesta ne duce în beznă pe unde va vrea el, încetul cu încetul, el nu pierde nimic. Noi pierdem totul. Nu uitaţi că are o experienţă de cateva mii de ani, a văzut multe în acest timp. De asemenea nu uitaţi că Dumnezeu ne presară pe drum semnale de alarmă, încearcă mereu să ne îndrume şi să ne arate ce trebuie să facem, cu blandeţe şi atenţie ca un Părinte Bun.

Probabil ca vă întrebaţi: Dar cum pot eu avea o relaţie normală, cu o persoană în zilele de astăzi? Răspunsul la această întrebare, nu este unul uşor şi va veni cu cât il veţi căuta mai bine. Nu vă limitaţi la ce citiţi pe un site sau într-o carte, ci căutaţi mai profund.

Eu cred că în primul rând este necesar să aveţi grija unde căutaţi acea persoană, aveţi grijă la mediu din care provine şi la mediul în care îşi duce viaţa.  Apoi relaţia trebuie să meargă în acelaşi ritm profesional, psihologic şi cel mai important, in acelasi ritm duhovnicesc. Gandiţi-va că acea persoana poate să fie în viitor soţul/soţia voastră. Am pierdut acest aspect pe parcursul relatiei, dar este unul deosebit de important şi serios. Un alt lucru pe care l-aş adăuga : mare atenţie la pasul de a dormi în acelaşi pat cu persoana respectivă, caci tentatiile sunt mari. Cred şi eu că este normal să vă întrebaţi, pentru că şi eu mă întrebam : “Dar cum să mă abţin eu de la relaţii sexuale, când persoana este în intimitatea mea?”. Iar eu vă întreb : “ Cine v-a învăţat că este normal să dormiţi cu persoana iubită ? Lumea ? Şi cine stăpâneşte “lumea” de care ascultăm şi pe care vrem să o imitam ? Vrei să asculţi de cel ce o stăpâneşte ? ”.

Totul pleacă de la confuzie, nu eşti conştient de consecinţele lucrurilor pe care le vei face, nu eşti conştient de drumul pe care urmezi să păşeşti. Când am început viaţa sexuală, nu am realizat în ce „mă bag”. Ştiu că vei fi asaltat de o mulţime de temeri şi întrebări, legate de sexualitate, lucruri despre care nu am vorbit în mărturia de faţă. Toate sunt destinate să-ţi creeze confuzie. În confuzie omul ia alegerile cele mai proaste, singura ta scăpare şi alinare, este să te opreşti, nu-ţi mai face această problemă, nu face acest pas, îndreaptă-ţi simplu cu sinceritate şi precum ştii privirea către Dumnezeu şi ... întreabă-L. Mergi la slujbe şi roagă-te, vorbeşte cu duhovnicul tău, dacă nu ai caută-ţi, citeşte cărţile duhovnicilor, mergi pe la mai multe mânăstiri din România şi vezi ce spun aceşti duhovnici. Ştiu că este un drum lung, dar mărimea drumului nu depăşeşte mărimea regretului pe care-l vei avea dacă ai făcut o decizie proastă.

Bineînţeles, o asemenea căutare nu ar fi necesară dacă ai avea pur şi simplu încredere în Cel ce ţi-a dat viaţă, în cel ce te întâmpina dimineaţa cu înţelepciune şi putere să-ţi faci treburile,Cel care este tot timpul alături de tine. Ai încredere în El, cel ce a făcut Cerul şi Pământul, Cel care ştie cum şi de ce se mişcă fiecare fir de păr din capul fiecărei persoane. Crezi că El se înşeală când îţi spune că desfrânarea te va duce în întuneric? „Vremurile” care s-au schimbat sunt tot în mâna lui Dumnezeu şi cum se pot schimba „vremurile” în aşa fel încât să între în contradicţie cu Cel care le-a creat?
Alte întrebări ce mi-au apărut şi s-ar putea să va apară sunt acestea : “Ce legătură are desfrânarea cu viaţa sexuală în afara căsătoriei ? De ce este ceva rău un act sexual fără scopul de face copii ? De ce ne aduce rău ?”

Pentru simplul fapt că separi ceea ce este de neseparat. Ai vrea să ai plăcerea sărutului fără să te săruţi cu o fată? Ai vrea să simţi plăcere fără să faci ceva, ci doar stând? Viaţa sexuală desprinsă de scopul ei, este asemănătoare cu coborârea unor trepte încet încet spre o mocirlă de suferinţe. Fiecare treaptă îţi aduce o suferinţă în plus şi nu sari repede de la o treaptă la altă, ci cobori uşor şi sigur. Cum am coborât eu ? Mai întâi cu un gând, apoi imaginându-mi, apoi uitându-mă la „prietenii” din jurul meu, apoi am presupus că nu mi se întâmplă nimic (suferind de mândrie), apoi am coborât la propunere (suferind de ispită), apoi am coborât la încercarea de a rupe bariera (suferind şi îndoindu-mă dacă este bine ceea ce fac), apoi am rupt bariera şi mi-am început viaţa sexuală (suferind că nu era aşa cum mă aşteptam), apoi am coborât spre a face lucruri mai „avansate” (suferind pentru că nu găseam linişte şi ceva care să-mi placă), apoi am coborât şi nu am respectat zilele de post, apoi am coborât şi nu am respectat nici zilele de sărbătoare, apoi am coborât să mă îndoiesc de credinţa mea, apoi am coborât la a suferi puternic, am început să mă gândesc la o posibilă sarcină, la o altă parteneră, la o posibilitate să fiu înşelat... dar oricât de jos am ajunge, în suferinţele noastre, Dumnezeu ne ridică.

M-a trezit Domnul, m-a scuturat un pic prin nişte predici care mi-au deschis mintea despre păcatul desfrânarii, apoi m-a scuturat prin ascultarea pe la mai multe mânăstiri a cuvântului duhovnicilor, m-a scuturat prin cărţile scrise pe această temă, prin cuvântul duhovnicului meu, prin participarea la slujbe şi nu în ultimul rând, prin despărţirea de cea cu care făceam păcatul. Despărţire ce a avut loc din cauza păcatelor noastre, tot printr-un păcat.

Dar repet, Domnul m-a trezit şi m-a ajutat şi vă doresc din toată inima şi vouă acelaşi lucru. Mare este aprecierea mea faţă de cel ce şi-a păstrat fecioria. Mare este acest dar, să-l păstraţi cu multă dragoste şi nădejde în Dumnezeu, căci puternic vă va lupta vrăjmaşul.

Chiar dacă ceea ce este scris aici sunt doar nişte cuvinte în spatele unui ecran, care s-ar putea să vă ajute mai mult sau mai puţin, tot ajutorul este (precum am spus la început) la Domnul, în Biserică şi în Cuvintele Sale spuse prin Evanghelie, Sfinţi, duhovnic, cărţi şi nu în ultimul rând prin marii noştrii duhovnici.

„Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale, şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale !”..

DOAMNE AJUTA..

E atat de trist ca se promoveaza intr-un stil acerb ideea relatiilor intime de dinainte de casatorie ca si cum ar fi normale! Am ajuns in anul II de facultate pe la medici, avand niste probleme de sanatate mai serioase, si am constatat ca acestia radeau de mine ca am ramas atat de "invechita", incat sa imi pastrez fecioria. De altfel, au avut chiar curajul sa ma intrebe daca am o problema de adaptare in Bucuresti (eram venita la facultate, acum am serviciul aici).

Nu consider ca a nu fi avut relatii cu un baiat e ceva cu care ar trebui sa ma laud, consider ca e ceva normal. Anormal este sa vezi in acest lucru un viciu si o problema si sa vezi desfranarea ca pe o normalitate.

Trist este ca acesti oameni care judeca astfel nu se gandesc la consecintele acestor fapte de desfranare. Nu stiu care ar fi consecintele fizice (desi cred ca riscurile sunt destul de mari: boli venerice, SIDA etc.), dar ma gandesc la consecintele in plan sentimental. Destul de probabil sunt oameni care nu au vieti fericite, casnicii reusite, copii minunati, de au ajuns in acest stadiu de falsa moralitate. Cunosc cazul unei mame care toata viata a vorbit copiilor ei numai cuvinte de desfranare, iar tatal a umblat pe la multe femei. Copiii sunt niste ratati. Cred ca va dati seama ca aceste patimi au inceput inainte de casatorie si, evident, nu s-au oprit atunci cand a avut loc casatoria, pentru ca acei parinti nu constientizeaza nici acum ca acestea sunt probleme grave.

Nu stiu cum sunt alte fete, insa cred ca toate avem o mare sensibilitate, desi nu toate o recunoastem, dar noua nu ne face deosebita placere sa avem relatii. Dar, pentru ca ne e teama sa nu ramanem singure, pentru ca ne e teama ca nu vom mai fi placute de prieten pe care suntem destul de naive sa il consideram ca fiind singurul sprijin, unele acceptam sa facem acest pas. Iti trebuie putina tarie de caracter sa refuzi acest lucru, dar eu cred ca merita. Cred ca baietii de pe acest site pot confirma, dar baietilor nu le plac fetele "incepute", vor ca ei sa aiba placerea sa le descopere in toate privintele. Cu cat noi fetele cedam mai repede, cu atat scad sansele noastre sa ne casatorim - pana la urma acesta e scopul pe care il urmarim, nu? Cu cat cedam mai greu, cu atat vom fi mai "ispititoare" pentru baieti, caci vom fi castele greu de cucerit, iar baietilor le plac provocarile.

Primele si singurele lucruri pe care mi le-a spus vreodata tatal meu despre baieti au fost acestea: "Sa nu te prind ca cedezi, pentru ca baietii sunt nesimtiti si nu te vor mai lua de sotie. Se vor juca cu tine si atat, dar vor alege tot o femeie de casa". Acum nu cred ca toti baietii sunt nesimtiti (sa ma ierte cititorii site-ului), dar daca aceste cuvinte au venit de la un barbat, in afara de partea cu baietii sunt nesimtiti, am considerat ca trebuie sa dau crezare acestor cuvinte. Si cred ca tatal meu a avut foarte mare dreptate.

Singurul sprijin pe care il avem, fetelor, este Hristos si nu asa-zisul prieten care de multe ori ne si paraseste, pentru ca nu il intereseaza persoana noastra, ci patima si egoismul lui. E foarte urat sa fii tratata ca obiect si nu ca persoana, cu sentimente si sensibilitate, asa cum o face Hristos. El ne poate ajuta sa intalnim pe Fat Frumos cu adevarat, nu unul inchipuit. Daca baiatul nu pricepe ca trebuie sa nu aveti relatii cu el pana la casatorie, inseamna ca, bietul de el, e atat de impatimit in desfranare incat nu va putea tine o familie...

Pana la urma, fetelor, cu toate ne dorim o familie, dorim stabilitate, nu vrem sa fim ranite. Daca un baiat cedeaza la un astfel de test inseamna ca nu va fi capabil sa treaca prin razboiul si chinurile casniciei iar casnicia, destul de probabil va esua. Daca mai apar si copii, consecintele sunt cu atat mai tragice. Numai daca ne uitam la viata vedetelor, care se casatoresc in 5 zile si se despart in 3 zile, ar trebui sa ne fie exemple suficient de concludente ca e mai bine sa ne pastram fecioria pana la casatorie.

Daca Hristos ne roaga sa nu facem acest lucru e numai si numai pentru faptul ca noua nu ne va fi bine, nu pentru ca El ne pedepseste, ci pentru ca El, fiind atotstiutor, tot ce a facut, a facut bine. Orice alta cale duce la consecinte foarte neplacute pentru noi. Si pentru ca Hristos e iubire, pentru ca ne e tată, nu ar putea sa ne vada suferind, i s-ar rupe inima, am mai bate niste piroane in El. Normal ca ne roaga sa nu ne facem rau si sa nu ne autodistrugem. Orice parinte care tine la copiii lui ar face asta, cu atat mai mult o face Hristos, care e dragoste desavarsita.

Doamne ajuta!

 

Ieri am văzut pe blogul Ramură înflorită o conferinţă care mi-a plăcut foarte mult. Pam Stenzel călătoreşte în liceele din SUA şi le vorbeşte tinerilor despre păcatul sexului înainte de căsătorie şi despre consecinţele lui grave asupra societăţii. În discuţiile ei cu tinerii aduce argumente morale, sociale, medicale şi biblice, ea fiind catolică.

Un alt aspect care m-a impresionat este că Pam e născută dintr-un viol, abandonată la un cămin de copiii şi părăsită de mama ei. Asta face discursul ei şi mai puternic.

Deşi poate la început o să vă acomodaţi mai greu cu stilul ei, totuşi o să vă placă foarte mult pe parcurs. Sunt foarte bucuros că există foarte mulţi oameni astăzi care se luptă împotrivă valului societăţii moderne plină de egoism şi răutate....

DOAMNE AJUTA..