O altă evadare din realitate care trece neobservată în această lume a plăcerilor este alcoolul, în lumea contemporană de cultivare şi căutare continuă a plăcerii, alcoolul e amorţire a maselor şi autodistrugere a celor lipsiţi de minte. Alături de televiziune, alcoolul este modul cel mai obişnuit de a evita problema adevărului. In fuga lui continuă de a evita cercetarea propriei conştiinţe, omul va folosi orice mijloace de evadare, inclusiv consumul de alcool.

Golul său lăuntric e temporar umplut de euforia simţită în trup datorită alcoolului, şi astfel el uită de acea pustiire lăuntrică pe care o poartă cu sine. Băutura, ca evadare şi plăcere socială, e un „ideal" care a fost mult lăudat şi ridicat în slăvi; e ceva la modă. Oamenii vorbesc despre berea, vinul sau lichiorul lor favorit ca despre propria lor identitate. Un exemplu clasic este „prietenia" prezentată de reclamele publicitare pentru băuturile alcoolice. Omul contemporan, lipsit de rădăcini, este prins cu uşurinţă în ghearele acestora, şi sufletul său pustiit devine robul „spiritului vremurilor", spirit care e stăpânit de o lăcomie diavolească. De aceea, sexul e întotdeauna folosit pentru a vinde alcoolul. Fără sex, cealaltă imagine falsă e respinsă, ca şi ideea că adevărata prietenie şi „timpurile bune" sunt în strânsă legătură cu băutura. E aproape cu neputinţă să evadezi din faţa imaginilor reclamelor. Chiar dacă suntem pe deplin conştienţi de faptul că sistemul vrea să ne vândă o iluzie, minţile noastre rămân totuşi corupte la nivel subliminal.

Fiind o epidemie socială, alcoolul e distracţia favorită a omului pentru a evita cele mai serioase probleme: Care e scopul vieţii ? Ce e dincolo de moarte? Stăpânitoarea patimă a lăcomiei a impus idealul roman, păgân, de împlinire a plăcerii în arena mass-media. Fericitul Augustin scria în secolul al IV-lea: „Un singur ţel îi uneşte pe toţi oamenii: fericirea efemeră pe pământ, şi prin tot ceea ce fac urmăresc acest scop, chiar dacă în strădaniile lor nenumărate şi felurite de a-1 atinge se rostogolesc şi se prăbuşesc precum valurile mării". Deznodământul acestei epidemii este tragic. Alcoolismul este o fiară care înghite bărbaţi, femei şi copii şi pare că un demon pune stăpânire pe sufletul omului spre a distruge familii întregi, în strânsoarea chingilor acestei bestii, personalitatea celui ce i-a căzut victimă e sfâşiată în două. Se apără pe sine printr-o continuă negare. îi ocărăşte pe toţi cei care îl înfruntă, după care, fidelă naturii sale, se retrage încet în gaura sa.

Pagubele aduse de alcoolism sunt cu neputinţă de evaluat. Cum poate fi cântărit sângele milioanelor de oameni care au murit în accidente de maşină din pricina alcoolului? Cum pot fi numărate lacrimile copiilor care au fost victime ale alcoolismului ? Violenţa, agresarea sexuală a copiilor, divorţurile şi copiii orfani sunt consecinţe ale alcoolismului. Fostul capriciu a devenit obişnuinţă, iar acum e robie. Ceea ce începe cu râs sfârşeşte în plâns.

(Extras din cartea „Tinerii vremurilor de pe urmă")

DOAMNE AJUTA..

Periculoasă patimă este beţia! Ea este izvorul a multe patimi josnice, păcate grele şi răutăţi ucigătoare sufletelor şi trupurilor omeneşti. „Un mare batjocoritor e băutura beţivă, un zurbagiu alcoolul şi cine se lasă ademenit de acestea, e lipsit de înţelepciune. Nu fi printre cei care se îmbată de vin şi printre cei ce îşi desfrânează trupul lor, căci beţivii şi desfrânaţii sărăcesc; iar dormitul mereu te face să te porţi în zdrenţe... Ale cui sunt tulburările? Ale cui suspinurile? Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roşii?... Ai acelora care zăbovesc pe lângă vin, şi ai acelora care aleargă să golească paharul cu vin amestecat. Nu te uita la vin când curge roşu şi face mărgăritare în pahar, el alunecă uşor, dar pe urmă muşcă ca un şarpe, şi ca o viperă varsă venin. Ochii tăi vor privi la femei străine şi gura ta va grăi prostii. Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om adormit pe vârful unui catarg... Dar nu mă doare! M-a bătut dar nu simt nimic. Când mă voi trezi, mai vreau vin!" (Prov. S. 20,1; 23,20-21,29-45).

„Amărăciune sufletului, iată ce e: vinul băut peste măsură fie din poftă, fie călcând greşit. Beţia îl întărâtă pe prost până la ceartă, slăbeşte tăria şi deschide răni. La un ospăţ cu vin nu-ţi mustra aproapele şi nu-l dispreţui în veselia lui, nu-i spune vorbe care să-l supere  şi să nu-l sâcâi cerându-i ceva." (I. Sir. 31,34-35).

„Vai celor ce se scoală de dimineaţă şi aleargă după băuturi îmbătătoare! Vai de cei care până seara târziu se înfierbântă de vin! Vai de cei ce beau vin (băuturi îmbătătoare) la ospeţele lor, cu chitară, alăute, timpane, flaute, etc. şi nu iau seama la lucrarea Domnului, şi nu văd lucrul mâinilor Lui. De aceea poporul Meu va fi dus în robie fără să bage de seamă, mai marii lor vor fi doborâţi de foame; iar gloata se va usca de sete! De aceea, iadul îşi deschide de două ori lăcomia sa, şi-şi cască gura peste măsură: acolo se vor pogorî toate mărimile Sionului, gloatele sale şi chiotele cele de veselie. Şi astfel, cei mici vor fi doborâţi, cei mari smeriţi, şi privirile trufaşe vor fi plecate... Vai de cei viteji la băut vin şi de cei puternici în amestecarea băuturilor tari... Iată, şi aceştia se clatină de vin şi rătăcesc drumul din pricina băuturilor beţive. Preotul şi proorocul se poticnesc de băutură, sunt biruiţi de vin, înnebuniţi de spirt, se înşeală în vedenii, şovăiesc în hotărâri. Toate mesele sunt pline de vărsături, nici un loc curat nu mai este. Şi totuşi, zic: „Pe cine vrea acesta să înveţe...?" (Is. 5,5,22; 22,7-8)

„Luaţi aminte de voi înşivă ca să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia şi cu grijile veacului acestuia (lumii deşarte) şi fără de veste să vină asupra voastră ziua aceea. Căci ca o cursă va veni peste toţi cei ce şed pe faţa a tot pământul. Privegheaţi, dar, în toată vremea rugându-vă, ca să vă învredniciţi a scăpa de toate cele ce vor să fie şi a sta înaintea Fiului Omului. (Le. 21, 34-36)

„Oare cine este sluga cea credincioasă şi înţeleaptă, pe care l-a pus Domnul său peste slugile sale (Păstorii peste păstoriţii lor, conducătorii peste popor, învăţătorii peste şcolari şi părinţii peste copiii lor) ca să le dea lor hrană, (învăţătură) la vreme? Fericită este sluga aceea, pe care venind Domnul său o va afla făcând aşa. Adevărat grăiesc vouă, că peste toate averile sale o va pune. Iar dacă zice acea slugă rea în inima sa: Zăboveşte Domnul meu a veni! Şi va începe a bate pe cei ce slujesc împreună cu el şi să mănânce şi să bea cu beţivii, veni-va Domnul slugii aceleia, în ziua în care nu-l aşteaptă şi în ceasul în care nu ştie. Şi-l va tăia pe el în două, şi partea lui o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor." (Mt. 24,45-51)

Sfântul Apostol Pavel sfătuieşte pe creştini a se feri de beţii şi de cortegiul lor de blestemăţii, zicând: „Ca ziua cu bun chip să umblăm, nu în ospeţe şi în beţii, nu în curvii şi în fapte de ruşine, nu în pricini şi în pizmă; ci vă îmbrăcaţi în Domnul nostru îisus Hristos, şi purtarea de grijă a trupului să nu o faceţi spre pofte." (Rom. 13,13-14)

Nu vă faceţi idolatri, precum unii dintr-înşii, precum este scris: „Şezut-a poporul de a mâncat şi a băut şi s-a sculat de a jucat. "  (I Cor. 10,7)

Am scris vouă, să nu vă amestecaţi, să n-aveţi legătură cu acela care, numindu-se frate (creştin), rămâne desfrânat, sau lacom, sau slujitor de idoli, sau grăitor de rău, sau beţiv, sau răpitor; cu unul ca acesta nici să nu mâncaţi împreună". (ICor. 5,11 Comp. Efs. 2.2-3;Filip4,19).

Dumnezeiasca Scriptură ne istoriseşte că Noe şi fii săi, după scăparea din potop şi ieşirea din corabie, „s-a făcut lucrător de pământ" în care semăna seminţe, ca să producă roade bune. El a sădit şi viţă de vie. Scăpat din potop şi împăcat cu Dumnezeu, Care 1-a binecuvântat, Noe cu cei trei feciori ai lui, trăiau în pace şi fericire. Ce s-a întâmplat după aceea? După ce s-au copt strugurii Noe a stors must din ei într-un vas.

Odată, după ce a fiert mustul şi s-a făcut vin, necunoscându-i tăria, a băut mai mult, s-a îmbătat şi după aceea culcându-se a adormit. Pe când dormea, Noe s-a dezgolit. Ham, feciorul său, crud la minte, auzind de la fiul său Hanaan că tatăl său Noe s-a dezgolit, s-a dus şi văzându-1 aşa, a râs de goliciunea tatălui său, spunând aceasta şi celorlalţi fraţi ai săi: Sim şi Iafet. Aceştia fiind cinstitori de părinţi şi luminaţi la minte, au luat o haină şi mergând cu feţele îndreptate în altă parte, au acoperit cu ea goliciunea tatălui lor...

Noe trezindu-se, a cunoscut câte i-a făcut feciorul său cel mai tânăr (nepriceput) şi a zis: „Blestemat să fie Hanaan! Slugă să fie el fraţilor săi!" Apoi binecuvântându-i şi pe ceilalţi fii credincioşi a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Sim şi Hanaan să fie slugă lui! Să înmulţească Dumnezeu pe Iafet şi să locuiască el în locaşurile lui Sim şi Hanaan să fie slugă lui" (Fac. 9).

Iată ce a izvorât din beţie: greşeală, tulburare, blestem şi asuprire. Blestemul izvorât din beţia lui Noe, a rămas până azi pe spatele lumii. Pofta popoarelor şi a neamurilor de a stăpâni, asupri şi robi unele pe altele, sunt roadele acestui blestem. Noe, al doilea Adam, părintele omenirii, s-a îmbătat o singură dată şi iată, urmările rele ale beţiei au rămas până în ziua de azi.

Din boala beţiei ca şi atunci şi azi, ţâşnesc felurite nelegiuiri şi păcate grele: tulburări, ucideri, hule, mânii, urâciuni şi blesteme, ca dintr-o fântână spurcată. Clocoteşte lumea şi azi de blestemăţii, din cauza beţiilor! Blesteamă părinţii pe copii şi copiii pe părinţi, soţia pe soţ şi soţul pe soţie, frate pe frate şi om pe om. Geme lumea de blestemele izvorâte din beţii. Ea sparge case, căsnicii, frăţii şi prietenii, spulberând până şi bunăvoirea dintre oameni.

Dracii din iad, n-au alte slugi mai credincioase şi harnice, pentru a atrage sumedenii de bărbaţi şi femei din toate ramurile societăţii, în gurile iadului lor vremelnic şi veşnic, ca băutura şi beţia, cu ajutorul căreia a pierdut şi pierde sumedenie de suflete omeneşti.

(Despre patima beţiei - Alcoolismul, o fiară care înghite bărbaţi, femei şi copii - Cezar Salahor)..

DOAMNE AJUTA...

„Beţia, demon de bună voie, băgat în suflete de către plăcere, beţia mamă a păcatului, vrăjmaşa virtuţii, face fricos pe cel viteaz, desfrânat pe cel înfrânat; nu ştie de dreptate, ucide chibzuinţă. După cum apa stinge focul, tot aşa şi vinul nemăsurat întunecă mintea".

„Beţia, distrugere a gândurilor, istovire a puterii, îmbătrânire înainte de vreme, moarte în scurtă vreme".

”Indrăcitul este vrednic de milă; beţivul, însă, care suferă ca şi îndrăcitul, nu-i vrednic nici de milă, că se luptă cu un demon pe care singur l-a ales".

(Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Omil. a XlV-a, VII, în PSB, voi. 17, p. 506)

„Intr-adevăr beţia este o îndrăcire de bună voie."

(Sf. loan Gură de Aur, Omilii la Facere, omil. XXIX, V, în PSB, voi. 21, p. 3 71-3 72)

„Chiar dacă Domnul a prefăcut la nuntă apa în vin, totuşi n-a îngăduit beţia."

„Trebuie să vă feriţi de beţie ca de cucută, că amândouă duc la moarte." (Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. VII, 56.3., în PSB, voi. 4, p. 263)

„Cumplit lucru, iubite, cumplit lucru e beţia! E în stare să betejească simţurile, să întunece mintea! Face mort şi fără de putere pe omul înzestrat cu raţiune, pe omul care a primit stăpânirea peste toate, îl doboară la pământ, legându-1 cu lanţuri de nedezlegat. Dar mai bine spus omul beat e mai rău decât omul mort. Omul mort nu poate face nici rău, nici bine; omul beat, însă, bine nu poate face, ci numai rău; face de râs pe toţi: şi pe femeie şi pe copii şi chiar pe slugi. Prietenii se ascund şi se ruşinează, gândindu-se la ruşinea lui; duşmanii se bucură, îşi bat joc de el, îl blestemă şi aproape că îi spun aceste cuvinte: «Trebuie, oare, să mai trăiască? Vita! Porcul!». Se rostesc şi alte cuvinte mai grele ca acestea. Beţivii sunt într-o stare mai rea decât cei
ce se întorc din bătălii cu mâinile mânjite de sânge şi purtaţi pe sus. Probabil că pe aceia mulţimea îi laudă din pricina trofeelor, a victoriilor, a rănilor şi a loviturilor de moarte primite; pe beţivi, însă, îi nefericesc, îi numesc ticăloşi şi-i blestemă în fel şi fel de chipuri. Poate fi, oare, om mai ticălos ca beţivul, care e mereu cu capul ameţit de băutură, care toarnă vin în el în fiecare zi, de-şi strică judecata gândurilor?

„ (...) voi, beţivilor, sunteţi mai răi chiar decât animalele cele necuvântătoare; nu numai oamenii treji vă socotesc aşa, ci chiar voi înşivă. Că voi înşivă vă socotiţi mai răi decât câinii şi măgarii se va vedea din cele ce voi spune. Pe animalele acestea nu le sileşti să mănânce peste măsură; iar dacă cineva te-ar întreba: Pentru cel, i-ai răspunde: Ca să nu se îmbolnăveascăl De tine însă n-ai niciodată această purtare de grijă! Vezi că te socoteşti a fi de mai puţin preţ decât animalele acelea? N-ai nici o grijă de tine, deşi eşti necontenit în mijlocul furtunii. Nu te simţi rău din pricina beţiei numai în ziua în care te-ai îmbătat, ci şi a doua zi. Şi după cum unui om, care scapă de friguri, îi mai rămâne în trup slăbiciunea pricinuită de friguri, tot aşa şi ţie, după ce ţi-a trecut beţia, se mai învârte în sufletul şi trupul tău mahmureala pricinuită de beţie".

„Unul ca acesta nu se deosebeşte de un îndrăcit: este tot atât de neruşinat, tot atât de furios. De îndrăcit ne este milă, pe acesta îl urâm, îi întoarcem spatele.
- Pentru ce?
- Pentru că de buna lui voie aduce asupra sa nebunia asta şi face canaluri de hazna din gură, din ochi, din nas, într-un cuvânt, din toate mădularele sale. Dacă ai putea să te uiţi acum şi înăuntrul lui, ai vedea că sufletul lui e îngheţat şi amorţit ca în vreme de iarnă şi de ger, iar din pricina furtunii prea mari cârma sufletului nu-i mai poate fi de vreun folos. Mă ruşinez să spun câte rele suferă - bărbaţi şi femei - din pricina beţiei şi a îmbuibării; o las pe seama conştiinţei acelora care cunosc, pe propria lor piele, relele acestea.

Ce poate fi mai ruşinos decât o femeie beată sau numai ameţită? Cu cât vasul e mai slab, cu atât şi naufragiul e mai mare, fie că e femeie liberă, fie că e roabă. Femeia liberă se face de râs în faţa cetelor ei de roabe; roaba iarăşi la fel, între roabe. Şi fac - şi una şi alta - să fie hulite de oamenii fără de minte darurile lui Dumnezeu."

„Şi după cum o corabie, naufragiată de furtună, după ce a trecut furtuna, rămâne cu paguba pricinuită de furtună, tot aşa şi cu beţivul. Şi după cum corăbierii, în timpul furtunii, aruncă în mare mărfurile din corabie, aşa şi beţivul aruncă de la el toate faptele lui bune. De-ar fi cu trupul şi cu sufletul curat, de-ar fi ruşinos, priceput, blând, smerit, beţia le aruncă pe toate acestea în oceanul fărădelegii. Dar după ce a fost aruncat totul afară, nu mai este nici o asemănare între corabie şi beţiv. Corabia se uşurează după ce a aruncat încărcătura, dar beţivul se îngreuiază şi mai mult. în locul bogăţiei aceleia primeşte nisip, apă sărată şi toate gunoaiele beţiei, care îneacă îndată corabia cu călător şi cu cârmaci cu tot".

„Nu poţi vedea împărăţia cerurilor dacă eşti beţiv. Nu vă înşelaţi, spune Pavel, nici beţivii, nici hulitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Dar pentru ce vorbesc eu de împărăţia cerurilor? Dacă eşti beţiv nu poţi vedea nici lucrurile de pe lumea asta. Beţia face din zi noapte şi din lumină întuneric. Beţivii au ochii deschişi, dar nu văd nici ceea ce le stă înaintea picioarelor. Grozăvia nu-i numai atâta, ci, pe lângă asta, beţivii mai îndură o altă pedeapsă şi mai cumplită: sunt trişti fără pricină, furioşi, bolnavi, luaţi necontenit în râs şi ocărâţi. Ce iertare mai pot avea aceşti oameni, care îşi pricinuiesc singuri atâtea nenorociri? Nici una!".

"Unde-i beţie, acolo-i diavolul".

(Sf. loan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXX, IV, în PSB,vol.23,p.809)

„Că ochii (beţivului), mişcaţi necontenit de căldura vinului, văd multiplicată imaginea unui singur obiect. Beţivul nu face deosebire dacă vederea i se mişcă sau dacă obiectul se mişcă; dar în amândouă cazurile vederea are aceeaşi senzaţie, pentru că vederea, din pricina tulburării produse de vin, nu poate percepe exact obiectele. Mersul beţivului este tremurat, ca şi cum ar fi purtat de un şuvoi de apă; apoi se pornesc sughiţurile, vărsăturile şi nebuniile.

Şi după cum spune tragedia: "Tot omul beat este biruit de mânie şi-i lipsit de minte. Ii place ca limba să spună multe în zadar Şi să audă fără de voie acelea pe care le grăieşte rău»" (Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. II, 24.1., în PSB, voi. 4,p. 243-244)

„Măsura cea mai bună pentru băutul vinului este trebuinţa trupului. Dacă vei depăşi hotarele acestei măsuri, a doua zi te vei scula cu capul greu, neodihnit, ameţit, cu gura plină de miros greu de vin; ţi se va părea că toate se învârt în jurul tău, că toate se clatină. Beţia aduce somn, fratele morţii, dar şi o veghere, care se aseamănă cu visurile."

„Beţia nu primeşte pe Domnul; beţia alungă Duhul Sfânt. Fumul alungă albinele, beţia alungă harurile duhovniceşti".

„Beţia, demon de bună voie, băgat în suflete de către plăcere, beţia mamă a păcatului, vrăjmaşa virtuţii, face fricos pe cel viteaz, desfrânat pe cel înfrânat; nu ştie de dreptate, ucide chibzuinţă. După cum apa stinge focul, tot aşa şi vinul nemăsurat întunecă mintea".

„Pe măsură ce băutul se prelungeşte, au loc întreceri, dispute, lupte, silindu-se fiecare să întreacă pe celălalt în beţie. Arbitrul lor este diavolul, iar premiul victoriei, păcatul. Cel care toarnă în el mai mult vin, acela învinge pe ceilalţi".

„Beţia, distrugere a gândurilor, istovire a puterii, îmbătrânire înainte de vreme, moarte în scurtă vreme".

„Vinul îneacă raţiunea şi mintea; şi, ca un roi de albine, aţâţă patimile şi plăcerile. Care trăsură, fără vizitiu, trasă de mânji este purtată cu atâta neorânduială? Care corabie, lipsită de cârmaci şi purtată la întâmplare de valuri, nu este mai în mare siguranţă decât un beţiv?" (Sf. Vasile celMare, Omilii şi cuvântări, Omil. aXIV-a, VII, înPSB, voi 17, p. 506,507)

„Beţivii, spune Pavel, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Poate fi, oare, o mai mare ticăloşie decât aceea de a fi izgonit din pridvoarele împărăţiei pentru o plăcere vătămătoare şi de scurtă durată?".

„Beţia întunecă mintea mai cumplit decât îndrăcirea şi lipseşte pe omul beat de orice judecată. Adeseori când vedem pe un îndrăcit avem milă de el, suferim pentru el şi-i arătăm multă simpatie; cu beţivul, însă, ne purtăm cu totul altfel; ne revoltă, ne supărăm, îl blestemăm în fel şi chip. Pentru ce? Pentru că un om chinuit de demonul cel rău face fără voia lui ceea ce face; merită iertare fie de izbeşte cu picioarele, fie de-şi sfâşie hainele, fie de rosteşte cuvinte de ruşine; beţivul, însă, nu merităiertare pentru ceea ce face; este învinuit cumplit şi de rude şi de prieteni şi de vecini, de toţi, pentru că de bună voie a ajuns aşa de rău, pentru că de bună voie s-a dat în mâinile beţiei".

(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omil. XXIX, V, în PSB, voi. 21, p. 371-372)

„Când se întâmplă astfel de beţii, aud pe mulţi spunând: Să nu mai fie vin. Ce nesocotinţă! Ce nebunie! învinuieşti darurile lui Dumnezeu pentru că păcătuiesc alţii? Aceasta însă e curată nebunie! Nu-i vinul de vină, ci neînfrânarea celor care se folosesc rău de vin. Spune, dar, Să nu fie beţie! Să nu fie îmbuibare!; dar dacă spui: Să nu fie vini, vei spune, păşind înainte puţin câte puţin: Să nu fie cuţitl, din pricina ucigaşilor; 5a nu fie noaptel, din pricina hoţilor; Să nu fie lumină], din pricina clevetirilor; Să nu fie femeiel, din pricina desfrânărilor; şi, ca să spun pe scurt, ai desfiinţat tot ce e pe lume.
Dar să nu faci aşa! Gândul acesta vine de la diavol. Nu huli vinul, ci beţia! Ia pe beţiv, când este treaz; zugrăveşte-i toată hidoşenia beţiei şi spune-i: Vinul a fost dat ca să ne veselim, nu ca să ne facem de ocară; ca să râdem, nu ca să fim de râs; ca să ne însănătoşim, nu ca să ne îmbolnăvim; ca să îndreptăm slăbiciunea trupului, nu ca să surpăm tăria sufletului. Dumnezeu te-a cinstit când a dat pe pământ acest dar, vinul. Pentru ce te faci de ocară cu necumpătarea ta? Ascultă ce spune Pavel: Foloseşte-te de puţin vin pentru stomacul tău şi pentru desele tale suferinţe. Dacă Timotei, sfântul acela, care era bolnav şi suferea de nenumărate boli, n-a băut vin până ce nu i-a îngăduit Pavel, dascălul lui, ce iertare mai putem avea noi care, sănătoşi fiind, ne îmbătăm? Aceluia Pavel îi spunea: Foloseşte-te de puţin vin pentru stomacul tău; iar acelora dintre voi, care vă îmbătaţi, vă spune: Folosiţi-vă de puţin vin pentru desfrânările voastre, pentru desele voastre cuvinte de ruşine, pentru celelalte pofte rele, pe care de obicei le naşte beţia!".

„... abţineţi-vă cel puţin pentru ruşinea şi necazurile ce le aduce cu sine beţia! Vinul a fost dat ca să ne veselim. Vinul, spune Scriptura, veseleşte inima omului; dar voi pângăriţi şi această însuşire a vinului. Ce veselie poate să-ţi mai facă vinul, când nu mai eşti în toată firea, când te doare tot trupul, când vezi că toate se învârt în jurul tău, când te ia ameţeala şi când te legi la cap ca bolnavii de friguri, care-şi frecţionează capetele cu untdelemn?
Aceste cuvinte nu le adresez tuturora; dar, mai bine spus, le adresez tuturora; nu pentru că toţi vă îmbătaţi -Doamne fereşte, ci pentru că cei care nu se îmbată n-au grijă de cei ce se îmbată. De aceea mă adresez mai degrabă vouă, celor sănătoşi; pentru că şi doctorul lasă pe bolnavi şi vorbeşte cu cei care stau lângă bolnavi. (...) Animalele nu beau mai mult decât au nevoie; beţivii însă sunt mai lipsiţi de judecată decât animalele, că depăşesc hotarele cumpătării. Cât de superior le este măgarul! Cât de superior le este câinele! Fiecare din aceste animale şi din toate celelalte animale, fie de mănâncă, fie de bea, cunoaşte hotarul saţiului şi nu trece dincolo de trebuinţă! Chiar de-ar fi nenumăraţi cei care le-ar sili, nu vor vrea să mănânce şi să bea mai mult decât le trebuie".

(Sf. loan Gură de Aur. Omilii la Matei, omilia LVII, V, în PSB,vol.23,p. 669)

(Despre patima beţiei - Alcoolismul, o fiară care înghite bărbaţi, femei şi copii - Cezar Salahor)..

DOAMNE AJUTA..

Grozavă expresie şi adevărată, cuvânt cu cuvânt. Cunoaştem efectul hormonilor asupra scoarţei cerebrale: excită spre poftele genezice. Exact acelaşi lucru îl face şi alcoolul, sub orice formă şi la orice grad de tărie; aprinde mintea spre aceleaşi pofte. Nu suplineşte însă nici un hormon în rolul său binefăcător, ci pe oriunde trece ameţeşte, arde şi atrofiază. Omoară alte milioane de celule nervoase şi fire telefonice. Toate isprăvile se trec la activ, întocmai ca mai sus, şi se transmit zestre părintească la copii.

Mai grav: dacă prea din tinereţe se dedau flăcăii la must, se întâmplă că ajung neroditori. Glandele lor genezice se vor atrofia şi vor produce nişte celule incapabile de rodire. Se apără şi firea pe cât poate: nu ia în spate orice i se încarcă. Chiar dacă se dau la vin mai tîrziu şi încă nu scapă de pedepse. Aşa de pildă, cercetătorii în chestiune au găsit forme monstruoase de spermatozoizi, avînd ba două capete, ba două cozi, ba alte forme, efecte ale beţiei. Beţia îşi înscrie urmările pînă şi în celula genezică, mică de 60 de miimi dintr-un milimetru.

Ceea ce e dureros e faptul următor: dacă se întâmplă vreo zămislire cu o atare sămânţă beată, şi care-i mai mult siluire decât iubire, urmaşul va fi, cu maximă probabilitate, epileptic - boală de nervi fără leac. Aceasta e cu atât mai sigur, cu cât la scârba şi spaima bietei mame, se mai adaugă şi bruftuluiala câtorva înjurături de Dumnezeu. Deci, dezechilibru în toate părţile, dezechilibru în mediul umoral, dezastre în patrimoniul erediar, dezechilibru moral, o mai fi având şi mama ceva de adaus, dacă nu alta, cel puţin spaima ce-o mănîncă, şi încă e de ajuns ca să se arate pe lume, în loc de un chip senin, un chip chinuit de draci şi martor la judecată împotriva părinţilor săi.

Sfârşitul beţivului e sau în şanţ sau în casa de nebuni; iar sufletul în iad încă de aici. Urmaşii lui - nu mai zic nimic, mila mă opreşte; totuşi, mai am şi o milă preventivă, pentru viitor, care mă face să scriu.

(Cărarea împărăţiei - Pr. Arsenie Boca)..

DOAMNE AJUTA..

Iată ce-l învaţă Neagoe Basarab pe fiul său Teodosie dacă va vrea să fie domnitor:

„Cu băutura să nu-ţi îngreuiezi trupul, că mulţi zic: bună este băutura multă. Cum este bună? Omul, când se îmbată, dacă are minte multă atunci o pierde, dacă are mâini, nu-i sunt de folos, dacă are picioare nu poate merge în ele, dacă are limbă, nu poate vorbi cu ea. Deci, cum să nu fie rea beţia, dacă întreg trupul nu-i mai foloseşte, ca să poată face ceva pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Şi încă şi alt rău izvorăşte din beţie, şi anume: mai întâi îmbolnăveşte trupul şi-şi sărăceşte casa, apoi îşi pierde mintea. Şi din clipa în care-şi pierde mintea, atunci este pierdut şi cu sufletul. Şi tu să bei, dar cu măsură, încât mintea ta să biruiască vinul, iar nu să biruiască vinul mintea ta...

Să nu faci daruri la beţie, pentru că îţi vei risipi vistieria şi îţi vei căpăta nume rău, că vor zice aşa: „Să mergem chiar acum la domnul acela nevrednic, pentru că acum este beat; deci, când este treaz, el nu ne va da, iar când se îmbată, îşi pierde mintea şi nu ştie cui dăr...La beţie să nu te mânii, nici să osândeşti, pentru că şi aceasta este un nume deosebit de rău...Căci şi Sfânta Scriptură mărturiseşte, zicând: „Sunt unii care mai mult se mulţumesc şi se bucură de cuvinte bune, decât alţii de mâncare şi de băutură. "...Ascultă pe Domnul zicând: ,Luaţi seama, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură. Şi iarăşi prin proorocul zice: „Treziţi-vă, băutorilor de vin la beţie şi tânguiţi-vă că se ia din mijlocul vostru veselia şi bucuria!". Bine este a sta departe de vinul cel mult, căci este scris: „în lemnele cele multe se face foc mare şi în mâncărurile cele multe se aţâţă desfrâul; precum untdelemnul aţâţă flacăra, aşa şi vinul porneşte patima desfrâuluf'. Căci precum lucrătorul beţiv nu se va îmbogăţi, aşa şi sufletul care iubeşte beţia nu va înmulţi faptele bune, ci şi ceea ce are va pierde...

Fiule, „la vin nu te face viteaz" şi nu te lăuda cu el, „căci pe mulţi i-a pierdut vinul" şi multe rele a făcut. El a făcut pe Noe să adoarmă dezgolit şi a râs fiul său Ham de el; el a făcut pe Lot să se însoţească cu ficele sale, el a doborât în cele din urmă pe Samson cel viteaz, bărbat care se născuse din făgăduinţă şi puternic cum n-a mai fost un altul între fii oamenilor căci înţelepciunea zice: „Nu te uita la băutură când face spume în pahar, alunecă uşor dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca o viperă. Ochi tăi se vor uita după femei şi gura ta, va vorbi prostii. Şi vei fi ca un om culcat în mijlocul mării şi ca un cârmaci adormit la cârmă". Omul când apucă patima beţiei îşi vede pieirea, dar nu se mai poate opri. Solomon simţea şi scria că a pierdut cârma vieţii şi totuşi nu s-a mai putut întoarce din calea pieirii. N-are diavolul alt ajutor mai bun ca băutura şi beţia.

(Despre patima beţiei - Alcoolismul, o fiară care înghite bărbaţi, femei şi copii - Cezar Salahor)..

DOAMNE AJUTA..

Alcoolul este astăzi problema nr. 1 în ceea ce priveşte consumul de droguri. Paradoxal, majoritatea alcoolicilor (70%) sunt căsătoriţi, au serviciu şi responsabilităţi familiale; mulţi dintre ei sunt profesionişti cu un grad înalt de pregătire. Se estimează  că în ţările occidentale, aproximativ până la fiecare 25 de cenţi din fiecare dolar cheltuit pentru probleme de sănătate sunt alocaţi problemelor cauzate de consumul de alcool.

Alcoolul este o sursă concentrată de calorii; cu toate acestea, el furnizează puţină energie;

• alcoolul nu este digerat; el este absorbit în sânge, o parte prin stomac şi o parte prin intestinul subţire;
• mâncarea poate încetini absorbţia alcoolului în sânge cu aproape 50%;
• mâncărurile mai grase îl pot proteja pe cel care bea de intoxicarea rapidă;
• persoanele cu o greutate corporală mai mare vor putea suporta mai uşor efectele alcoolului decât persoanele cu greutate mai mică;
• este fals mitul după care amestecul de băuturi are un grad mai mare de tărie; conţinutul contează;
• alcoolismul nu este un semn de slăbiciune morală; esteimportant să se elimine această idee pentru a înlătura sentimentul de condamnare morală care îi împiedică pe mulţi băutori să caute sprijin;
• alcoolismul este o boală care poate fi tratată cu succes;
• chiar şi oamenii normali din punct de vedere emotiv au probleme legate de alcool; dacă un membru al familiei consumă alcool, acest fapt creşte semnificativ riscul de alcoolism pentru alţi membri ai familiei;
• tinerii pot deveni dependenţi de alcool mai repede decât adulţii;
• alcoolul este mai periculos pentru tineri, deoarece aceştia prezintă o greutate corporală mai scăzută şi un ficat mai mic decât adulţii;
• persoanele alcoolice riscă adesea să facă cancer la limbă, la gură, la laringe, la ficat etc...
• alte boli de care suferă alcoolicii sunt: ciroza, gastrita, ulcerul şi pancreatita;
• efectele primare ale alcoolului sunt asupra sistemului nervos central şi asupra creierului;
• s-a demonstrat că un consum frecvent şi excesiv de alcool cauzează deteriorări ireversibile;
• majoritatea alcoolicilor neagă faptul că au această problemă;
• alcoolicul are nevoie de sprijin, dar trebuie să ia singur decizia de a nu mai bea;
• în ultimii ani, numărul de crime comise la noi în ţară din cauza consumului de alcool a crescut;
• segmentul de populaţie de peste 30 de ani afectat de alcoolism este mult mai mare la noi în ţară decât în alte state europene.

(Despre patima beţiei - Alcoolismul, o fiară care înghite bărbaţi, femei şi copii - Cezar Salahor)

DOAMNE AJUTA..

Suntem tineri și vrem să ne bucurăm de viață...

... însă unele distracții tocmai de viață nu ne lasă să ne bucurăm.

"Gândește mai mult și bea mai puțin"...

DOAMNE AJUTA...

Mă bucur tare mult pentru lansarea acestei campanii [Există distracție și fără alcool n.n.] deoarece cred ca va fi folositoare multor tineri, și nu numai.

Răspunzand la titlu articolului cred că poate exista distracție fără alcool însă doar acolo unde se dorește aceasta și unde se cere ajutorul Domnului. Deși pare mai greu, cred că ar fi posibil, cu rugăciune și prieteni care au aceeași dorință de a nu consuma alcool.

Spun toate acestea deoarece eu nu sunt obișnuită cu aceasta. Deși nu consum deloc alcool, cei de lângă mine nu văd o întâlnire fără a se consuma și alcool. Până aici nimic rău, s-ar putea spune, numai că bând mereu se uită că există o limită.

Acum cred că a venit momentul să scriu câte ceva și despre cum m-au marcat pe mine toate acestea:

Tatăl meu consuma alcool, destul de mult îndrăznesc să spun, iar de aici se înțelege că până la certuri și bătăi nu trecea foarte mult. Deoarece eram copil, nu știam care era motivul, însă mă durea destul de tare când vedeam cearta din jurul meu, când de cele mai multe ori se ajungea la bătaie, când noapte fiind, eram bătuți și goniți din casă fără să știu ce rău am făcut iar a doua zi totul părea normal ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Cu trecerea timpului deja se ajunsese ca lucrul acesta să fie ceva normal, iar cu prilejul unei sărbători noi să avem altfel de "sărbătoare". Singurul lucru care ne mai încuraja era că mergeam la biserică chiar dacă înțelegeam destul de puțin ce se petrece acolo.

Perioada cea mai grea pentru mine a fost în adolescență, când trebuia să am pe cineva care să mă îndrume, însă tatăl avea prea puțin timp pentru mine și continua să ne trateze la fel. Pe lângă toate acestea trebuia să mai înfruntăm și rușinea că mereu era scandal, că mereu deranjam pe cineva la ore nepotrivite.

Deși anii au trecut, deși am și eu o familie, aceste amintiri m-au marcat, m-au făcut să devin o persoană rece, căreia îi este mereu frică, o persoană care cu greu se poate apropia de cei din jur, care niciodată nu o să facă ea primul pas spre a lega o prietenie, care datorită celor trăite în copilărie, îi este destul de greu să înțeleagă persoanele din jur care consumă alcool.

Deși la vremea în care ne-am căsătorit soțul meu nu consuma prea mult alcool, totuși pe parcursul anilor situația s-a mai schimbat și într-un timp consuma destul de mult iar eu aveam din ce în ce mai puțină răbdare cu el. Poate că dacă nu ar fi fost obișnuințele din copilărie nu l-aș fi înțeles prea mult, însă mă doare când văd că oricât își propune să nu mai consume, nu reușeste prea mult să se abțină.

A fost o perioadă în care am dorit să divorțez, să plec cât mai departe, însă nu reușeam aceasta deoarece știam că în Biserică nu este permis divorțul chiar dacă nu înțelegeam de ce. Era nevoie de ajutor însă nu știam de unde. Mereu mă rugam Domnului să-mi trimită pe cineva în ajutor, iar ajutorul nu a întârziat să apară. Mulțumesc Doamne, mi-ai trimis un duhovnic cu multă răbdare, care mereu găsește, cu ajutorul Domnului, răspuns la întrebările mele! Eu doar trebuie să am curajul să merg ca să recunosc ceea ce fac greșit și să încerc să îndeplinesc ceea ce primesc ca sfat.

Destul de greu am învățat cam cum ar trebui să mă port cu persoane care consumă alcool mai mult decât ar trebui, însă cred că a meritat. Acum pot să spun că nu mai doresc divorțul, că vreau să învăț să-mi iubesc soțul așa cum este.

Știu că mai este destul drum de parcurs, însă faptul ca nu sunt singură, că Domnul mereu este alături de mine, mă motivează să merg mai departe.

Mai sunt desigur și zile mai înnorate, când simt că nu mai am putere, răbdare și putere de înțelegere, dar atunci cer ajutor iar până acum am primit mai mult decât am sperat. Mulțumesc Doamne!

Deoarece s-a spus ceea ce trebuia, privind în urmă cred că a fost într-adevăr greu ceea ce am dorit să scriu însă nădăjduiesc că după această experiență să pot să am un pic mai mult curaj în tot ceea ce fac și să las la o parte teama care mereu apare...

DOAMNE AJUTA..

În cele ce urmează voi încerca să fac o mărturisire despre cât de mult ne poate influeţa anturajul în rău, oricât de bune ţi-ar fi intenţiile şi înclinaţiile, mai ales atunci când vine vorba de băutură. Aceste cuvinte le adresez mai ales băieţilor deoarece ei sunt cei mai influenţabili de comportamentul anturajului în care cresc.

Vă mărturisesc că încă de mic copil nu am fost atras de băuturile alcoolice.  Ţin minte că atunci când eram mai mic, bunicii îmi dădeau uneori câte o guriţă de vin la masă, dar eu beam mai mult în scârbă, neînţelegând de ce "oamenii cei mari" îşi pierd timpul cu astfel de băuturi amare la gust.

Cu toate acestea, timpul a trecut iar eu am ajuns băiat de liceu. Deşi timid din fire, mi-am format noi prieteni, şi împreună cu prietenii din copilărie am trecut la altă etapă a vieţii după dictonul: "Suntem bărbaţi, deci tre' să ne distrăm iar distracţie fără beţie nu se poate".  Toţi băieţii pe care îi cunoşteam vorbeau despre beție cu maxim interes şi povesteau cât de tare este să te faci "rangă". Tot auzind astfel de discuţii pline de entuziasm, uşor uşor s-a înfiripat în mintea mea ideea de a mă îmbăta şi eu ca să văd cum este.  Pentru a-mi satisface curiozitatea, tot ce mi-a trebuit era un partener de băutură şi o sticlă de tărie care să contrabalanseze lipsa apetitului de a bea cu un efect rapid de ebrietate. Aşa că am trecut la fapte şi nu ne-a trebuit mult ca să ne atingem scopul. Ţin minte că în acea seară am şi fumat, deşi în condiții normale pentru mine ţigara stârnește doar repulsie. Dar la băutură omul face multe... lucruri pe care le regretă mai târziu.

Prietenii mei din cartier m-au văzut în seara aceea şi ţin minte că a doua zi erau foarte interesaţi să le povestim marea noastră "aventură". Ne acordau maxim de atenţie şi interes la ceea ce povesteam. De aceea ne simţeam ca fiind şi noi importanţi. S-a vorbit câteva săpămâni bune despre această tărășenie iar eu, împreună cu celălat protagonist, simţeam că suntem băieţi de gaşcă, că valorăm mai mult în ochii prietenilor noştri.

Totuşi, lucrurile au revenit de îndată la normal, iar normalul pentru mine era să nu beau mai deloc. Mie îmi plăceau sucurile, nicidecum băutura. Aşa au fost înclinaţiile mele încă de mic copil, nefiind ispitit de gustul băuturilor sau al tutunului. Numai că instinctiv am realizat că dacă te îmbeţi, atunci te pui bine cu toţi băieţii şi devii parte activă a anturajului. Iar eu am văzut că a te îmbătata era o modalitate de a atrage atenţia asupra mea. Şi vreau să spun că în acea perioadă simţeam nevoia stringentă de a fi înţeles, iubit şi apreciat pentru ceea ce sunt, deoarece toate acestea îmi lipseau în intimitatea familiei. Așa că îmbătatul a devenit o metodă de a mă face iubit și văzut bine în gașca de prieteni.

Deci, fără să analizez consecinţele pe termen lung, am început să mă dau bine cu băieţii, îmbătându-mă, ca să suplinesc cumva nevoia de a fi apreciat şi înţeles ca om. Aşa că din când în când o faceam "lată" iar lucrul acesta era un motiv de sărbătoare pentru prietenii mei, deci un motiv în plus de a-mi urma demersul bahic.

Aşa a trecut toată perioada liceului, cu intervale de a nu bea nimic, punctate brusc de episoade în care beam până la refuz, deşi plăcerea băuturii nu mă caracteriza defel. Eu beam doar ca să fiu de gaşcă, nu că mi-ar fi plăcut băutura. Beam ca să primesc astfel atenţia de care aveam nevoie, nu că m-ar fi încântat băutura în sine.

Şi totuşi într-o zi am decis să pun capăt acestei nebunii. Purtasem prea mult o mască care mă secătuise şi mă mutilase sufleteşte. Aşa că din clipa aceea am rupt-o cu această atitudine. Şi oare am pierdut ceva? Nicidecum. De pierdut pierdusem până atunci...demnitatea. Apoi prietenii adevărați m-au iubit așa cum eram cu adevărat. Am scăpat doar de "prietenii" de "distracție" conjuncturală.

Poate vor spune unii că am trecut prin această experienţă deoarece nu am avut o personalitate puternică, dar eu vă spun că nu personalitatea este factorul care catalizează o astfel de atitudine greșită, ci lipsa de iubire şi nevoia de a fi iubit, alimentate greșit. Iar pe această cale aş vrea să atrag atenţia că există mulţi tineri în jurul nostru pe care îi judecăm greşit, crezând despre ei că le place să fie teribilişti, că sunt excentrici şi răi din fire. Vă asigur că mulţi dintre ei poartă o mască care nu-i reprezintă cu adevărat. Unii dintre ei se tatuează, se coafează ciudat şi poartă haine excentrice doar pentru că simt nevoia de a fi iubiţi şi în acest fel încearcă să atragă atenţia cumva asupra lor. Nu știu sărmanii să se facă înțeleși pentru că (aproape) nimeni din jurul lor nu-i înțelege. Iar ei nu-și înțeleg drama pentru că le lipsește Hristos, Lumina Lumii.

Cu toate acestea, poate că pentru unii dintre voi încă plutește această întrebare în minte: cum este posibil ca un om care nu este atras de băutură, totuși să se îmbete în repetate rânduri?

Răspunsul este simplu: omul care nu trăiește aproape de Dumnezeu și de Biserică, este ușor influențat de lucrurile negative din jur și ajunge să le comită pentru că harul Duhului Sfânt nu te luminează ca să vezi dincolo de aparențe și astfel ajungi să faci cele mai urate lucruri deși în interiorul tău te simți "scuzat" de intenții bune. Are grijă diavolul să-ți creeze condiții de a-ți satisface cele mai nobile simțăminte  prin fapte de rușine, și cum oare altfel, decât mascând răutatea în chipul inocenței și a intențiilor bune!?!Totuşi, chiar și atunci când te îndrepți, greşelile se plătesc. Deşi Dumnezeu m-a înconjurat cu mulţi oameni frumoşi, îmi culeg plata înconştienţei şi a nebuniei din tinereţe. Când ne adunăm toţi prietenii la masă şi începem să discutăm despre clipele frumoase ale tinereţii, aproape inevitabil se aduce aminte şi de "aventurile" băieţilor cu băutura. Şi atunci îmi vine să intru în pământ de ruşine datorită lucrurilor urâte pe care le-am făcut sub influenţa alcoolului, oricât de nobilă mi s-ar fi părut motivaţia de atunci.

Sper ca această mărturie să fie de folos tuturor băieţilor care se compromit doar ca să placă celor din jur, amăgindu-se că așa rezolvă ceva. Și aș dori să vă îndemn pe toți tinerii cu aceste cuvinte de care eu nu am știut atunci când era nevoie mai multă: trăiţi-vă tinereţea astfel încât să nu vă fie ruşine de ea mai târziu.

 

PS: Iertați-mă, păstrez anonimatul tot de rușine.

<!-- {lofimg src="/images/stories/2011/iulie/cheers1.jpg"} --> DOAMNE AJUTA...

Da! şi creştinii se îmbată cu alcool, nu numai necredincioşii. De fapt şi creştinii practicanţi, care vin duminică de duminică la Biserică şi au o viaţă liniştită, sunt ispitiţi de aceleaşi patimi ca şi ceilalţi oameni. Doar că ei ar trebui să reziste mult mai uşor ispitei şi să nu intre în cursa păcatului, pentru că sunt plini de Duhul Sfânt și au conştiinţa trează şi frica de Dumnezeu. Creştinii deşi nu dau curs păcatului, ştiu consecinţele lui.

Dar totuşi aşa cum spuneam într-un articol anterior şi creştinii pot cădea în păcate grele, mai ales atunci când li se pare că stau prea bine duhovniceşte şi se încred în puterea lor.

Alcoolul  (vinul, berea, whisky-ul, etc.) nu este un rău în sine, ba dimpotrivă, medicii spun că un pahar de vin băut ocazional are efecte medicale benefice. Nemţii consideră berea un aliment iar Psalmistul David spune că "vinul veseleşte inima omului'. Dar totuşi alcoolul băut în exces poate avea efecte grave asupra celui care bea şi asupra tuturor celor cu care băutorul intră în contact.

Am întâlnit creştini apropiaţi de Biserică şi de Dumnezeu dar care la anumite ocazii beau fără măsură. Totul are un început, şi nimeni nu se apucă să se îmbete aşa deodată ci se învaţă cu alcoolul încetul cu încetul. Părinţii sunt primii care dau exemplu copilului de cum să bea şi cât să bea. Apoi colegii de şcoală, de liceu şi de facultate sunt cei care consolidează în mintea unui individ atitudinea faţă de alcool.

De mic afli că dacă bei o guriţă de vin te ameţeşti şi te ia durerea de cap, apoi vezi mai târziu că oamenii care beau în exces îşi schimbă comportamentul, devin mai veseli, mai sinceri, mai vorbăreţi, mai agresivi, mai puţin atenţi, devin alţi oameni. Chiar dacă n-ai băut niciodată devii curios să trăieşti şi tu acea starea de "euforie" mult lăudată, şi te macină gândul de cum ar putea să-ţi schimbe comportamentul câteva pahare de vin.

Chiar dacă eşti conştient de cât mult rău poate face un om beat îţi zici în gând: "Eu nu vreau să mă îmbăt, ci beau aşa puţin cât să mă simt bine".

La început gustul celei mai bune beri ţi se va părea amar iar gustul  unui vin de viţă nobilă ţi se va părea prea puternic şi greu de băut. Primele întâlniri cu alcoolul vor fi dezamăgitoare şi vei zice în sinea ta: "Nimic nu e mai bun ca un pahar de apă sau un suc natural! Ce prostie este alcoolul". Totuşi după principiul nu există plăcere fără durere şi văzând că ceilalţi beau vin sau bere de parcă ar bea băuturi răcoritoare, te hotărăşti să mai încerci, doar cu gândul că poate-poate te vei ameţi şi tu puţin.

Auzim că se vorbeşte despre dependenţa de alcool şi despre oamenii care nu mai pot trăi fără să bea zilnic câte ceva. Trebuie să ştiţi că dependenţa pe care o provoacă alcoolul nu se manifestă doar la nivelul mare, în cazul celor care beau foarte mult, ci şi la nivel foarte mic, la primele contacte cu alcoolul.

Astfel senzaţia de ameţeală şi de bună dispoziţie pe care ţi-o dă prima bere te va schimba pentru totdeauna. Intri fără să vrei în lanţul dependenţei pe care alcoolul o creează. Data viitoare vei vrea să bei iar, poate chiar două sau trei beri în plus.

Eşti creştin, conştiinţa te mustră şi ştii că nu e bine ceea ce faci, dar îţi zici în sinea ta: "Nu este păcat să bei un pahar de vin sau o bere". Ba te gândeşti: "chiar dacă mai beau una, rezist și nu mă voi îmbăta..." Fiecare cedare îţi slăbeşte voinţa şi te pregăteşte pentru un nou eşec. Diavolul îţi găseşte îndreptăţire pentru fiecare nou pahar şi uite aşa ajungi să bei fără măsură, pornind de la ideea că ai totul sub control.

După ce te-ai îmbătat prima oară, te căieşti, îţi pare rău, dar diavolul îţi va şopti în gând: "Nu e mare păcat, doar n-am omorât pe nimeni, n-am bătut pe nimeni, n-am făcut scandal, m-am simţit bine cu prietenii şi apoi m-am dus acasă şi m-am culcat." Dacă te-ai învoit cu acest gând ai aşternut deja premisa unei noi căderi, iar când va veni momentul vei bea iarăşi...cel puțin la fel de mult.

Alcoolul este periculos şi înşelător. Starea de ameţeală şi de bună-dispoziţie pe care o dă celor ce-l beau îi scapă de timiditate, îi scoate din stările de supărare, îi face să uite de griji, şi e comparată adesea cu o "stare de fericire". De aici şi expresia: "Nu există distracţie fără alcool".

Totuşi, timiditatea pe care o au unii oameni e un dar de la Dumnezeu care să-i ajute să se ferească de anturajele greşite şi să-i ţină la distanţă de persoanele care au o viaţă destrăbălată. Pierderea timidităţii prin alcool duce la depășirea unor graniţe ale firii care vor duce până la urmă la păcat. Cei care vorbesc puţin vor începe să pălăvrăgească mult şi fără folos. Cei timizi şi sfioşi vor deveni îndrăzneţi şi tupeişti. Cei ruşinoşi vor deveni fără ruşine şi vor cădea în desfrânare şi în alte păcate asemenea. Stările de supărare pe care le trăim sunt momente de atenţionare asupra stării noastre sufleteşti, care ne ajută să ne vedem păcatele şi neputinţele. Sfinţii spun că supărarea vine doar din lipsa plăcerilor lumeşti.  Eliminarea supărărilor prin alcool este doar o stare de moment, ne-rezolvând nimic ci doar amânând problemele.

Şi creştinii se îmbată pentru că şi ei sunt invitaţi la mese, la petreceri, la nunţi sau la discuţii şi  fac asta pentru că n-au o relaţie apropiată de Dumnezeu, pentru că nu cunosc bucuria şi dulceaţa harului pe care-l dă Dumnezeu celor blânzi şi smeriţi cu inima.

Nu e păcat să bei un pahar de vin dar creierul va reţine senzaţia euforică pe care ţi-o dă alcoolul peste măsură, şi pe viitor vei vrea iarăşi să trăieşti aceeaşi senzaţie. Marea problemă este că deşi încerci să te înfrânezi şi să bei cât mai puţin, vor apărea uneori situaţii limită în care ispita de a bea va fi mai mare. Când grijile multe te năpădesc sau când întâmpini necazuri în viaţă şi nu mai suporţi presiunea necazurilor îţi aduci aminte de starea de relaxare şi detensionare pe care ţi-o dă alcoolul şi vei bea pentru a scăpă de toate. Dar a doua zi le vezi pe toate aşa cum erau ieri, căci alcoolul nu este o soluție la niciuna din problemele noastre.

Problemele se rezolvă cerând ajutorul lui Dumnezeu şi strigând din inimă către Maica Domnului şi către sfinţi, nu îmbătându-ne de vin până la inconştienţă.

Patima băuturii e ca şi patima desfrânării, nu te lasă până când nu faci totul până la capăt. Te ispiteşte să bei şi mai mult... şi mai mult... până când nu mai ştii pe ce lume trăieşti.

E una sa bei un pahar de vin cu cei dragi şi alta să bei pentru starea pe care ţi-o dă alcoolul. Când cauţi plăcerea şi euforia beţiei atunci e clar că eşti pe un drum greşit şi totul va refula până la urmă în păcate.

Beţia stârneşte şi dă putere altor patimi din noi: cearta, violenţa, desfrânarea, lăcomia pântecelui, necumpătarea, vorbirea multă și vulgară, judecarea aproapelui etc.

Ştim cu toţii câte rele s-au întâmplat din cauza băuturii, câte familii s-au destrămat, câte femei au fost bătute şi violate, câţi copii au fost maltrataţi, câtă violenţă şi ură a adus între oameni, câţi băieţi şi câte fete au fost batjocoriţi doar pentru că puteau fi manipulaţi uşor în stare alcoolică.

Da, probabil vă gândiţi că astfel de lucruri nu ni se pot întâmpla nouă, creştinilor, mai ales dacă bem puţin. Putem oricând cădea şi noi, trebuie să fim cumpătaţi şi să ne rugăm tot timpul.

Cine cochetează cu alcoolul mai devreme sau mai târziu va cădea în păcat, cea mai bună soluţie fiind cumpătarea şi înfrânarea.

Da! şi creştinii se îmbată deşi toţi s-au îmbrăcat prin Botez în Hristos, iar o asemenea haină împărătească nu se cuvine a fi tăvălită în mocirla păcatelor...

DOAMNE AJUTA..

Alcoolul a fost cunoscut din cele mai vechi timpuri de către populaţia Asiei şi a Europei. Cele mai vechi dovezi asupra existenţei sale au fost aduse de antropologi, care consideră că descoperirea băuturilor fermentate de către triburile de păstori şi agricultori datează din epoca neolitică. Biblia relatează despre prima experienţă alcoolică acută a lui Noe. Nu demult, în-Danemarca, s-au descoperit într-un mormânt datând din epoca de bronz 2 vase, unul umplut cu bere, altul cu o băutură numită „met".

Se apreciază că efectele fermentaţiei alcoolice au putut fi cunoscute de când oamenii au învăţat să cultive cerealele, adică atunci când a început să apară agricultura. Aceasta a permis trecerea de la viaţa nomadă la cea sedentară.

Cel mai vechi document care atestă cunoaşterea băuturilor fermentate este „Monumentul Blan" aparţinând civilizaţiei sumeriene şi care reprezenta ofranda adusă unei zeiţe.

Se pare că băuturile alcoolice erau deosebit de scumpe, din moment ce o femeie, producătoare de alcool, a putut să-şi construiască din veniturile realizate un oraş la 20 de km depărtare de Babilon şi să se intituleze regină.

în timpul desfăşurării marilor sărbători la babilonieni, în cinstea zeului Marduk, alături de preoţi, singurii laici care aveau dreptul de a participa erau producătorii de băuturi alcoolice.

Codul Hamurabi are între cele 360 de paragrafe, câteva prevederi care instituiau măsuri restrictive asupra consumului de bere.

Epopeea lui Ghilgameş, scrisă pe plăci de cărămidă arsă şî datând de acum 3000 de ani î. Hr., atestă că sumerienii, akkadienii, hitiţii şi alte popoare cunoşteau băuturile fermentate, şi anume vinul şi berea.

Producţia vinului a început şi în Egiptul antic, egiptenii observând că sucul de struguri se strică repede, dar că sucul fermentat (vinul) se păstrează.

în antichitatea greacă, alcoolul avea valoare simbolică rituală, semnificând bogăţia şi virilitatea; în acelaşi timp, alături de uleiul de măsline, vinul constituia la greci o monedă de schimb, dar şi un minunat dar al lui Dionysos. Cultul zeului Dionysos începe o dată cu cultura viţei de vie. Ritualurile dionisiace se confundă cu misterele fermentaţiei alcoolice. Vinul a însemnat pentru cultul zeilor Mithra, Dionysos şi Bacchus, în înşelarea lor păgână şi idolatră a oamenilor care nu cunoşteau înşelările şi vicleniile demonice, unirea cu divinitatea, nemurirea, calea pe care se ajunge spre „fericirea" veşnică.

Tracii şi dacii au cunoscut, de asemenea, consumul de băuturi alcoolice, în acest sens stând mărturie scrierile lui Herodot. Alchimiştii arabi au denumit produsul pe care-1 obţineau din distilarea vinului -,,al-cohof-" ceea ce etimologic înseamnă,, lucru subtil".

în cursul Evului Mediu, în Europa, alcoolul era considerat ca medicament şi se vindea în spiţerii. El a devenit important în societatea europeană şi a început să fie produs pe scară mai largă şi promovat de breasla de comercianţi care aveau controlul producţiei lui.

în jurul anulm 1300 a apărut o „industrie" a berii în Europa Centrală. In această perioadă vinul a continuat să crească în popularitate, apărând multe sortimente, denumite după locul de origine. Deşi alcoolul a apărut iniţial din motive practice, utilizarea lui s-a schimbat ulterior. Oamenii au început să încerce diferitele tipuri de alcool, iar consumul de băuturi alcoolice a devenit o parte din cultura europeană. Utilizarea lui a dus adesea la abuz. în jurul anului 1560, englezii au scos alcoolul din rândul medicamentelor.

(Despre patima beţiei - Alcoolismul, o fiară care înghite bărbaţi, femei şi copii - Cezar Salahor)

DOAMNE AJUTA..

Este lucru stiut ca atractia duce la deprindere, iar deprinderea rea duce la patima. Acum, in pragul postului, se potriveste mult mai mult cu cuvantul acesta, caci obiceiul "carnavalului", adica al ospetelor la lasatul secului, ne vaneaza pe multi ca sa bem ori sa mancam peste masura... Sf. Apostol Pavel striga: "Nu in ospete si in betii... si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma, ci va imbracati in Domnul nostru lisus Hristos si purtarea de grija a trupului sa nu o faceti spre pofta".

De frica postului negru, care se apropie, multi isi umplu caruta pana cand se rastoarna. Aceasta aduce de multe ori boala si vrand-nevrand, trebuie sa dezlege postul chiar de la inceput; ca sa vindece boala, pe care si-au facut-o singuri. Ceea ce scriu urmeaza nu spre mustrarea cuiva, ci spre mai multa paza pe viitor, atat pentru mine, cat si pentru altii. Cei care citesc pot spune si la altii, care sunt mai slabi de fire, dobandind prin asta plata de la Dumnezeu.

Pana acum am tot scris despre naravuri si patimi, care vatama cinstea aproapelui nostru sau lovesc in Sfanta Credinta. Acum voi incerca sa scriu despre un narav mai delicat, care s-ar parea ca nu vatama pe aproapele, nici credinta si nici pe cel care lucreaza naravul. Si anume vreau sa insir cateva cuvinte despre betie. Boala aceasta este tinuta la loc de cinste de catre lumea rasfatata, care este straina de cuvantul lui Dumnezeu. Multi o socotesc ca o voinicie si ca un lucru de fala. La o aratare, patima betiei se infatiseaza in chip de petrecere delicata si nevinovata, pentru aceasta.lumea o impodobeste cu numiri frumoase. Unii ii zic distractie cu cinste, altii cliefuiala, iar altii ii zic darul bauturii. Insa pe cat de gingasa ii este numirea, pe atat de salbatica cste lucrarea acestui narav. El este vlastarul lacomiei pantccelui care sta pe lista celor sapte pacate de moarte. Dupa socoteala Sf. Parinti, betia este patima pantecelui, care vine din prea multa bautura a vinului si a celorlalte bauturi spirtoase, precum si a materiilor otravitoare (stupefiante), cum este hasisul, cocaina si altele. Cu alte cuvinte, betia este intrebuintarea bauturii peste masura si fara cumpatare. Sf. Ioan Gura de Aur spune ca nu intrebuintarea bauturii pricinuieste betia, ci necumpatarea, care este radacina la toate relele. Betia aduce tulburare la minte si la suflet, otraveste si ruineaza organismul omului, pricinuind tot felul de boli.

Sfantul Vasile cel Mare zice: "intrebuintarea cu masura a vinului este sanatate, iar abuzul(necumpatarea) este vatamare". "Vinul veseleste inima omului..." zice Sf. Prooroc David la Psaltire, pe cand "Betia este dusmanie cu Dumnezeu", zice Sf. Vasile cel Mare. Deci, oricat de frumos ar cauta s-o numeasca lumea, betia este un pacat de moarte, patima infricosata si foarte greu de vindecat, care sporeste mereu. Orice lucru care se face fara masura este nepotrivit, insa necumpatarea la bautura este mai rea ca toate. Caci din asta vine distrugerea sanatatii, intunecarea mintii si indobitocirea omului.

Cel care se imbata nu este in stare sa tina nici o taina, nu stie de rusine, se aprinde repede la desfranare, produce greata si primejdie celor dimprejur. "Vai celor ce se scoala de dimineata si cauta bautura" ce Sf. Prooroc Isaia la cap. 5 vers 12.

Iata cum zugraveste Sf. Ioan Gura de Aur pe omul betiv: "Dobitoacele cele necuvantatoare beau atata cat le cere setea lor si niciodata nu se lasa biruite de pofta ca sa bea mai mult decat le cere trebuinta trupului lor. Pe cand omul cel cuvantator, care covarseste masura la bautura, se face mai nesocotit si decat dobitoacele. Si mai rau este ca pe aceasta boala, cum este necumpatarea la vin si la alte bauturi, care aduce atatea rele si atatea primejdii, pe aceasta boala -zic - (a betiei) oamenii nu o socotesc ca ar fi un narav rau si plin de pacat". Ii auzi pe unii ca se lauda, zicand: "Noi bem destul de mult si cu toate acestea ne tinem tari ca fierul. Nu cunoastem nici o vatamare din bautura!". Asa zic cei voinici, care au fire mai robusta. Si cu adevarat ca vatamarea bauturii nu se simte la toti indata. Din asta multi prind curaj la bautura si urmeaza cu chefurile fara frica. Dar tocmai aceasta parere sta primejdia cea mare. Caci omul, vazand ca nu imbolnaveste din bautura cea multa, prinde curaj si face tot mai inu dezlegare (adica abuz, cum zice lumea).

Dar sa fie stiut ca vatamarea cea mare din bautura (adica boala) nu vine indata, ci se furiseaza incet-incet, cum face pisica cand pandeste soarecele. Materia arzatoare, care se varsa in trup prin bautura necumpatata, nu este altceva decat o otrava, care pipaie toate organele omului, ca sa afle unde este partea mai slaba si acolo se cuibareste. O parte se urca la creier (in chip de fum), alta intra in maduva oaselor o alta parte ramane in stomac, iar restul se imprastie in toate vinele. Din asta vine uneori vatamarea ochilor, ranirea stomacului, oftica, damblaua, idropica si stricarea mintii.

Daca betia ar aduce numai vatamarea trupului, atunci primejdia n-ar fi chiar asa de mare. Caci trupul este stricacios si trecator. Insa betia vatama si sufletul, lipsindu-l de mantuire. Pentru ca arunca pe om in multe pacate grele. Betia il aprinde pe om spre desfranare, il duce la juraminte nesocotite, il face grabnic manios la ocara, la hule, la ucideri si chiar la lepadarea credintei.

Sf. Vasile cel Mare spune ca naravul betiei este demon de la sine dorit, maica rautatii, potrivnic virtutii, care pe cel curat il face destrabalat, pe cei barbatos il face fricos, betia nu cunoaste dreptate si leapada cuviinta. Sf. Ioan Gura de Aur numeste betia maica intristarii, bucuria diavolului, care naste zeci de mii de rele, ea este nebunie de buna voie, tradarea cugetelor. Cel care se imbata este mort insufletit, demon de buna voie, bolnav care nu are crezare, cadere fara raspuns si slutenie de obste a neamului omenesc.

Acestea sunt numirile cu care impodobesc sfintii pe cei betivi. Iar Apostolul Pavel, in cartea cea dintai catre Corinteni (cap. 6, vers. 9-10) scrie mai infricosat, caci zice: "Nu va amagiti, nici sodomenii, nici furii, nici iubitorii de argint, nici betivii, nici barfitorii, nici rapitorii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu!" Apoi in cartea cea catre Galateni (cap. 5, vers. 10-20) mai scrie si acestea: "Faptele trupului se cunosc. Ele sunt:.defaimarea, necuratia, inchinarea la idoli, vrajitoria, dusmania, certurile, zavistia, mania, dezbinarile, smintelile, eresurile, ura, uciderile, betia, destrabalarea (distractiile necuviincioase) si altele asemenea acestora... Cei ce fac unele ca acestea, nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu!"

Vedeti, fratilor si va infricosati de cuvintele apostolesti. Sa nu mai zica cineva ca betia este o distractie nevinovata, caci ea poarta samanta desfraului si a pierzarii sufletesti. Daca deschidem Sfanta Scriptura, vedem indata doua pilde infricosate care dovedesc ca insisi robii cei alesi ai lui Dumnezeu sunt in stare sa faca lucruri necuviincioase si faradelegi, atunci cand se imbata. Noe si cu Lot erau barbati sfinti si drepti, dupa cum marturiseste insusi cuvantul lui Dumnezeu. Pe Noe l-a pazit Dumnezeu de potop, ajungand al doilea tata al neamului omenesc, iar pe Lot l-a pazit de arderea Sodomei. Dar cand s-au imbatat, au cazut in nesimtire si s-au batjocorit. Cu toate acestea, faptele lor sunt vrednice de iertare, caci numai o singura data s-au imbatat (Lot de doua ori) si anume prin nestiinta. Noe nu cunostea taria vinului, caci atunci prima data a sadit vie. Iar Lot a fost amagit la bautura de catre fetele sale. Cel care pacatuieste din nestiinta dobandeste mai usor iertare. Daca betivii n-ar cunoaste vatamarea bauturii si n-ar sti ca este pacat de moarte lacomia bauturii, atunci ar fi vrednici de iertare. insa fiecare cunoaste prea bine urmarile betiei si aude mereu cuvantul Apostolului, care striga: "Nu va imbatati de vin, in care este desfranarea!" (Efes, 5-18). Iar la Sfanta Evanghelie Domnul zice catre toti: "Luati aminte de sinea voastra, ca nu candva sa se ingreuneze inimile voastre cu mancarea si betia!" (Luca, 21-34).

Trebuie sa amintim si aceasta, ca tot pacatosul poate sa-si ascunda pacatul sau. Asa, zavisnicul isi ascunde zavistia, vicleanul isi ascunde viclesugul, cel mandru isi ascunde mandria, la fel si pomenitorul de rau, insa betivul se vadeste ori de cate ori se imbata. Pentru aceasta si sminteala este mai mare la oamenii care se robesc de bautura. in tara aceasta mai ales, unde necredinciosii nu prea folosesc vinul si rachiul, se face mai mare sminteala, cand se imbata crestinii. Caci vazand Paganii cum se imbata crestinii, se smintesc si hulesc credinta Domnului nostru Iisus Hristos.

Caci iata ce zic paganii: Dupa cum este viata crestinilor asa este Si credinta lor! Aceasta este hula infricosata impotriva adevarului sfant care se cuprinde in credinta noastra. Aici se adeveresc cuvintele Apostolului, care rasuna in cartea catre Romani: "Numele lui Dumnezeu pentru voi se huleste intre neamuri!" Sa mai fie stiut si aceasta, ca otrava care se aduna in trup din multa bautura, nu sta degeaba nici o clipa. Ea lucreaza pe nesimtite ca si viermii in lemn. Ea ataca organele cele mai gingase ale trupului, mai ales plamanii, stomacul, ficatul si creierii. Dar omul nu pricepe aceasta decat atunci cand il ruineaza desavarsit. Viermele bauturii lucreaza mocnit, insa merge in plin spre distrugere. Pot sa treaca 5, uneori 10 si chiar 20 de ani pana cand se iveste boala. insa boala nu vine singura, ci vine mai totdeauna insotita de alte doua sau trei boli grele. Atunci nu mai este vindecare, caci toti doctorii spun ca bolile care se ivesc din alte pricini, se pot vindeca prin leacuri sau prin operatii, insa cele care se ivesc din bautura, nu mai au sfarsit decat la moarte.

Sfantul Ioan Iacob Romanul-Hozevitul

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/patima-betiei-68568.html..

DOAMNE AJUTA..

Merge o vorbă printre tineri şi sună cam aşa: „nu există distacţie fără alcool” sau „nu poţi să te distrezi pe uscat”. Astăzi începem cu ajutorul lui Dumnezeu o serie de articole dedicate consumului excesiv de băuturi alcoolice în rândul tinerilor.

Beţia e la mare căutare printre adolescenţi, fiind considerată în mod clar distracţia numărul unu. În spatele liceului, în baruri, în cluburi, la baieramuri, la grătar sau la orice fel de petrecere alcoolul este nelipsit din mijlocul multor grupuri de tineri.

Aparent un obicei nevinovat, consumul excesiv de băuturi alcoolice duce de multe ori la violenţă, desfrânare, accidente, neascultare de părinţi, minciună, şi multe altele, creând dependenţă într-un timp scurt.

Când spui "nu există distracţie fără alcool" este ca şi cum ai spune că nu există sport fără violenţă. Corect formulat ar fi aşa: „pentru unii nu există distracţie fără alcool”  căci sunt şi mulţi tineri care n-au nevoie de băutură pentru a se simţi bine în grupul lor de prieteni.

Cum poţi să te distrezi la un grătar fără să bei? Mergând cu prieteni care ştiu să se distreze fără să se îmbete. Cine se poate simţi bine cu prietenii doar când e plin de băutură acela e un om limitat, constrâns de patima sa. A te distra nu înseamnă doar să dansezi, să mănânci şi să bei, ci de multe ori înseamnă să discuţi ore în şir un subiect interesant, sa faci planuri cu prietenii, să joci ceva, să construieşti ceva, să explorezi, etc.

Am creat o categorie specială pentru această campanie, pe care o puteţi găsi în secţiunea "Fapte rele şi patimi" şi care se numeşte "Există distracţie şi fără alcool". Aici veţi găsi toate articolele publicate despre acest subiect....

DOAMNE AJUTA..

Patima alcoolului este aşa de răspândită în întreaga lume şi aşa de mult promovată în filmele pe care le vedem încât aproape că ţi se pare imposibil să mergi la o petrecere fără să bei.

Cei care stau în spatele industriei de filme americane poartă o mare vină din acest punct de vedere. Probabil vă amintiţi că nu de mult timp a apărut pe ecrane la cinema un film numit Hangover (tradus mahmureala) în care câţiva bărbaţi s-au îmbătat într-un asemenea hal încât a doua zi când s-au trezit, nu mai reţineau aproape nimic din ceea ce au făcut cu o seară înainte. Filmul a avut mult succes, fiind primit foarte bine de unii tineri, care probabil abia aşteaptă să imite în viaţa lor ceea ce au văzut.

Vă amintiţi cu toţii şi de seria de filme American Pie în care actorii sunt adolescenţi de liceu, iar subiectele principale ale filmului sunt sexul şi băutura, sau mai diplomatic spus: cum se distrează tinerii în timpul liceului . Cu greu poate egala un alt film numărul de păcate şi de urâciuni promovate de American Pie în doar două ore.

Exemplele pot continua la nesfârşit, sexul şi băutura fiind o constantă a filmelor venite de peste ocean.

Tot ce am văzut în filme ne-a schimbat, creând o percepţie greşită în mintea noastră. Imaginaţi-vă care sunt primele lucruri care-i vin în minte unui tânăr când aude de un baieram: distracţie, dans, băutură, ţigări şi sex. Sau când aude de balul bobocilor sau de un banchet: băutură multă, haine de fiţe, dans şi agăţat.

Mai nou acum filmele relatează tot felul de întâmplări în care tinerii se droghează pe la petreceri sau prin cluburi şi bineînţeles că în acest fel dau exemplu greşit şi parcă transmit adolescenţilor următorul mesaj: "Ce poţi să faci într-un club sau la un baieram? Să te simţi bine, să bei, să fumezi o marijuana, să dansezi, să fii în altă lume..."

Privită în acest context, al unei educaţii primite din filmele americane, pe bună dreptate tinerii se întreabă:  "Cum poţi să te distrezi la o petrecere fără să bei?"

Întrebarea aproape că primeşte un răspuns unanim: N-ai cum, fără băutură.

De fapt întrebarea ar trebui pusă altfel: "Cine dă petrecerea şi de ce o dă?" Totul depinde de anturajul în care se va desfăşura.

Sunt persoane care fac o petrecere special pentru a se îmbăta cu prietenii, sunt alţii care o fac doar pentru a se aduna toţi împreună şi a se bucura unii de ceilalţi. Spre exemplu, am participat la un Revelion în care mai mult de zece persoane am băut 6 beri la cutie şi jumătate de litru de vin fiert, dar ne-am simţit foarte bine unii cu alţii. La fel mi-aduc aminte de revelioane unde băutura era la discreţie şi era foarte clar pentru ce ne adunasem acolo.

Cum poţi să te distrezi la un grătar fără să bei? Mergând cu prieteni care ştiu să se distreze fără să se ameţească sau să se îmbete. Cine se poate simţi bine cu prietenii doar când este plin de băutură acela e un om limitat, constrâns de patima sa. A te distra cu prietenii la pădure, la un grătar nu înseamnă doar să dansezi, să mănânci şi să bei, ci de multe ori înseamnă să discuţi ore în şir un subiect interesant, sa faci planuri cu ei, să joci ceva, să construieşti ceva, să explorezi, etc.

Mi-a aduc aminte că acum jumătate de an eram la munte şi seara, la cabana unde stăteam, ne-am apucat să facem un grătar. Eram şapte persoane. Şi la un moment dat din vorbă în vorbă am ajuns să-i spun unui prieten că: Dumnezeu l-a pedepsit pentru un lucru anume din cauza unor fapte pe care el le-a făcut în trecut. El s-a supărat puţin şi a început să mă contrazică. În discuţie au intervenit şi ceilalţi cu păreri pro şi contra, iar din acel moment discuţia a devenit aşa de interesantă şi atrăgătoare, chiar şi pentru cei care n-aveau nicio treabă cu Biserica, încât am discutat 2-3 ore în continuu. Era un subiect de interes maxim pentru că pe toţi ne mustra conştiinţa de greşeli din trecut şi normal că apărea şi frica unei pedepse în prezent.

Am întâlnit mulţi oameni în viaţa mea şi Dumnezeu m-a dus să cunosc, probabil intenţionat, multe tipuri de anturaje şi să observ diferite tipuri de comportament. Concluzia mea cu privire la acest lucru este următoarea:

Oamenii cu şcoală, sau cu experienţă de viaţă, cu înţelepciune şi cu credinţă în Dumnezeu, au ce discuta şi pot să se simtă bine şi fără să facă abuz de alcool. În mijlocul unui asemenea anturaj discuţiile apar imediat şi timpul trece fără să-ţi dai seama. Temele discuţiilor sunt variate, limbajul este unul decent iar tonul este unul empatic şi ne-acuzator.

Oamenii cu mai puţină şcoală, sau necopţi la minte, sau fără frică şi credinţă în Dumnezeu, se distrează cu mâncare şi băutură multă, discutând gălăgios, folosind adesea un limbaj vulgar şi un ton acuzator. Astfel de oameni cu greu se pot simţi bine într-un anturaj cu oameni care se comportă normal adică moral.

În tinereţe adolescenţii se adună la petreceri în număr mare fără să ţină cont prea mult de anturaj, de felul de a fi a celor care participă. Cu trecere timpului, în special după vârsta de 20 de ani anturajul se micşorează la câţiva prieteni după principiul: "cine se aseamănă se adună!".  Treptat, treptat ne maturizăm şi nu mai vrem să ne pierdem vremea în locuri şi cu oameni care prin firea lor nu te folosesc cu nimic, ba dimpotrivă te influenţează negativ.

Astfel, la întrebarea "Cum să te distrezi la un grătar, la o petrecere sau la o nuntă fără să bei?" răspunsul este simplu: cu oamenii potriviţi.

A fi creştin înseamnă a trăi şi a respira în anturajul Bisericii, în braţele lui Dumnezeu, şi alături de oameni demni, morali. Un creştin adevărat nu poate merge la orice petrecere şi nu se poate distra oricum.

Harul lui Dumnezeu dobândit în inimă prin lupta împotriva patimilor, prin rugăciune şi prin împărtăşirea cu Sfintele Taine ne va părăsi atunci când vom ajunge în locuri în care păcatele se săvârşesc fără ruşine.

Dumnezeu vă va grăi mereu în inimă şi prin glasul conştiinţei atunci când vă veţi afla într-un loc în care mai mult vă veţi vătăma sufleteşte decât vă veţi folosi...

DOAMNE AJUTA..

Cine poartă sentimentul de iubire profundă față de o persoană, simte nevoia stringentă de a se desfăta în exclusivitatea iubirii reciproce. Cine iubește însetează după o iubire fidelă, continuă și care se dăruiește în totalitate. De aceea, dacă iubești profund simți că fecioria este dovada fidelității față de ființa cu care vrei să împarți totul, mai înainte de a vă fi știut.

Fecioria este dovada de iubire a persoanei care a așteptat să se ofere în exclusivitate, cu maxim de dăruire posibilă; este dovada că nu a fost rușinată de niciun sentiment trecător și dovada că intimitatea și curăția trupului nu au fost știrbite de nicio faptă necugetată. Fecioria este dovada iubirii statornice, este dezideratul exclusivității pe care o cere dragostea dintre un bărbat și o femeie.

Deci sămânța iubirii dintre doi tineri nu apare atunci când aceștia încep să se îndrăgească ci apare/trebuie să apară mai înainte ca ei să se cunoască. Această sămânță a iubirii se naște prin conștientizarea, asumarea și păstrarea fecioriei pentru o singură ființă, aceea cu care nădăjduiești să te legi pe viață, deși nu o cunoști încă, dar care speri să nutrească aceleași sentimente de dăruire ca și tine.

Dragostea curată așteaptă persoana potrivită la momentul potrivit iar prin credința în pronia lui Dumnezeu, aflăm care este această persoană după care tânjește intenția noastră. Însă orice grăbire este un risc de a pierde fecioria și toate roadele pe care le da ea în sânul căsătoriei.

Numai angajamentul prin credința în Dumnezeu face ca fecioria să fie o garanţie a iubirii viitoare căci păstrarea ei neștirbită este un act de încredere și încredințare totală față de o singură persoană; este jarul iubirii autentice care mocnește în mod latent până să izbucnească cu maxim de potențial atunci când își găsește corespondentul în persoana mult așteptată din fața altarului.

Fecioria este mai-nainte cinstirea persoanei iubite ce se cade a fi reciprocă, cinstire a cărei însemnătate și rodnicie va fi deplin înțeleasă abia mai târziu, când soții se vor bucura că s-au dăruit unul altuia în deplinătatea ființei lor.

Ce sentiment împlinitor și odihnitor este să știi că soțul/soția și-a dăruit întreaga ființă doar ție; că nu a fost altul/alta în afară de tine, în inima persoanei pe care o iubești; că nimeni altcineva nu s-a mai împărtășit de ființa căreia îi porți cele mai tainice și profunde sentimente de iubire!

Și din păcate cât de puțini tineri se mai bucură de acest mare dar!...căci puțini au rămas cei care se mai ostenesc pentru o asemenea cinste. Dar nu vor rămâne rușinați cei care și-au pus nădejdea în Dumnezeu, fie că au căzut fie că nu.

Nu vă pot spune ce sentimente au femeile când ştiu că soţul li s-a dăruit doar lor, dar vă pot spune ce simt eu ca bărbat fiind căsătorit cu o femeie care şi-a păstrat fecioria pâna la căsătorie pentru mine, pentru noi defapt. Spre deosebire de bărbaţi, femeile se raportează altfel la relaţiile intime, trăirile şi sentimentele implicate în toată această relaţie trupească fiind mult mai puternice şi mai răscolitoare. Legătura aceasta trupească între soţ şi soţie îi uneşte foarte mult, dându-le un plus de energie în planul iubirii sentimentale. Iar femeile în mod special se ataşează foarte mult de bărbatul cu care au avut relaţii intime. Aşa a lăsat Dumnezeu lucrurile în această lume, şi asta se întâmplă pentru că femeia a fost luată din bărbat, cum zice Scriptura, şi pentru că bărbatul este slava (lauda, bucuria, împlinirea) femeii iar bărbatul este slava lui Dumnezeu.

Din acest motiv dacă soţia ta a avut relaţii intime cu alte persoane înainte de căsătorie, tu ca bărbat pierzi un ascendent moral foarte important, un avantaj sentimental care ar fi putut solidifica foarte mult relaţia (căsătoria). Femeile în special, dar şi bărbaţii într-o măsura mai mică, nutresc chiar şi după multă vreme sentimente aparte pentru persoanele cu care au avut relaţii trupeşti.

Eeeei ! Acum gândiţi-vă cum este ca tu să fii singurul bărbat căruia soţia ta s-a dăruit!

Pentru mine răspunsul e simplu, şi-l vi-l spun după 10 ani de când am întâlnit-o pe soţia mea şi după 5 ani de căsătorie: eu, Claudiu, în ochii Iuliei, indiferent ce s-ar întâmpla, indiferent pe cine ar vedea, sau indiferent de câte exemple de bărbaţi de succes, sau de cupluri minunate ar vedea în jur, eu rămân pentru ea bărbatul care o cunoaşte şi o iubeşte aşa cum este ea şi căruia i s-a dăruit cu mult drag în totalitate, iar această dăruire a adus multe roade. Nu prea pot exprima în cuvinte ce vreau să spun, dar eu simt în privirea Iuliei că eu sunt şi voi fi mereu aparte.

Cu mare drag vă zic că şi invers lucrurile stau la fel. Orice s-ar întâmpla pentru mine Iulia este şi va fi mereu apare, femeia care mă iubeşte aşa cum sunt și persoana care a ajuns la inima mea, văzându-mi şi cele mai ascunse gânduri şi năzuinţe.

Fecioria este o garanţie fidelităţii în căsătorie, dar asta doar când soţii sunt bine ancoraţi în viaţa Bisericii. Altfel, fecioria, ca şi alte daruri primite de la Dumnezeu se murdăresc şi se pierd în mocirla păcatelor lumii acesteia. Doar Duhul Sfânt ne poate curăţi iarăşi şi iarăşi prin Botez, Spovedanie şi Euharistie, până când ajungem în Împărăţia Cerurilor când nu va mai fi nevoie, căci acolo nu vor mai fi ispite, nici întristări, nici poftă şi nici păcat. Iar acolo unde nu este păcat nu există nici murdărie.

DOAMNE AJUTA..

Iertarea-pentru mulţi dintre noi o poruncă greu de împlinit mai ales când ţinem la orgoliul nostru şi ştim că nu numai noi suntem vinovaţi. Ce uşor este să-I învinuieşti pe alţii şi să te consideri pe tine o victimă.

Cred că toţi ne-am certat în viaţă cu cineva dar este important ca după orice neînţelegere să găsim puterea să ne cerem iertare şi să recunoaştem cu sinceritate că am greşit. Căci chiar dacă nu din vina noastră a pornit conflictul suntem de vină măcar pentru că nu l-am oprit la timp, când încă nu au fost aruncate cuvinte grele şi la rândul nostru am încurajat ceartă.

Când nu vrei să ierţi parcă inima îţi este apăsată de un sentiment de vinovăţie care te împiedică să desfăşori orice altă activitate şi-ţi aduce aminte mereu de acel conflict nerezolvat. Cel puţin aşa se întâmplă în cazul meu. Însă după ce am iertat din inimă, simt o mare uşurare şi cum harul lui Dumnezeu se revarsa din plin. Atunci pot din nou să mă gândesc cu dragoste la acea persoană. Şi ce minunat este acest sentiment! Ce minunat este să ierţi!

La fiecare spovedanie curată a unui credincios este mare bucurie în Ceruri pentru toate păcatele iertate. Iar eu îmi imaginez cât de mult se bucura Mântuitorul atunci când îl iertăm pe aproapele nostru!

Dar ce mici sunt greşelile aproapelui faţă de noi, în comparaţie cu cât Îi greşim noi lui Dumnezeu. Uneori, poate chiar ne supărăm degeaba când cineva încearcă să ne dea un sfat bun sau să ne spună adevărul şi i-o luăm în nume de rău, zicând că este nedrept. Ar trebui să fim mai atenţi la sfaturile celor dragi care ne vor numai binele pentru că de multe ori au dreptate şi evităm astfel certuri inutile.

Se întâmplă că zilele acestea să cunosc multe persoane care s-au certat cu cineva din diferite motive. Şi vă pot spune că starea de spirit a acestora nu este deloc bună. Parcă sunt mai apăsaţi de grijile lumeşti, totul îi tulbură şi nimic nu-i mai bucura că înainte. Iată deci consecinţele neiertării în viaţa noastră şi cât de mult ne întunecă ţinerea de minte a raului

Ce frumos ar fi dacă în tot pământul, absolut  toţi oamenii s-ar împăca şi şi-ar cere cu lacrimi în ochi iertare! Nu ar mai exista atunci ură şi nici rivaliatate. Nu ar mai fi distruse familii şi nu ar mai fi războaie şi neînţelegeri. Lumea toată ar fi stăpânită de o mare bucurie şi iubirea şi harul lui Dumnezeu s-ar revărsa peste toţi.

Dragii mei, vă îndemn pe toţi să vă împăcaţi cu toţi cei cu care v-aţi certat ca să vă împăcaţi implicit şi cu Dumnezeu şi o să vedeţi ce bine va fi după aceea! De asemenea rugaţi-vă Domnului să vă ajute să iertaţi din inimă, întărindu-vă!

"Să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumneseu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire" (I Ioan 4, 7-8); "Cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte." (I Ioan 3, 14).

Doamne ajută-ne şi iartă-ne!....

DOAMNE AJUTA..

Pentru că suntem într-o perioadă dedicată apropierii noastre de Maica lui Dumnezeu am considerat cuviincios să postăm câteva cântări închinate ei de către Corul Catedralei Patriarhale. Înregistrările au fost făcute pe data de 8 septembrie 2010, ziua de prăznuire a Naşterii Maicii Domnului...

DOAMNE AJUTA..

Când popa Ioja Sinesie, de prin părțile Aradului, era întrebat, de colocatarii de pe priciuri (deținuții politici de la Jilava, n.n), de ce a fost arestat, el răspundea, ca și cum ar fi vrut să se dezvinovățească:

- Păi, ce să fac, taică, dacă mă năpădiseră sectanții? Că eu nu știu teologhie d-asta domnească, precum sfinții părinți de deasupra mea!

Se referea la niște preoți catolici pe care îi considera sfinți fiindcă-i tot auzea vorbind despre teologie într-un fel din care el nu pricepea nimic. Și gradul lui de admirație era direct proporțional cu cel al neînțelegerii.

- Lasă-i părinte, pe sfinții ăia și zi-ne cum a fost cu sectanții care te-au năpădit! insistau niște țărani de prin alte județe ale țării.

- Păi, uite-așa! Cum vă ziceam, ei mă dovedeau cu vorba, că vorbeau ca din carte, cu numere de versete din Biblie și multe altele pe care le uitasem de mult. Și atunci, ce să fac?

Bătrân și uituc cum eram, știind doar Sfânta Liturghie pe dinafară, mi-am zis să le vin de hac citind peste ei Blestemele Sfântului Vasile cel Mare. Și nu doar într-o zi, ci multe vineri la rând.

- Și tare s-or mai fi sinchisit ei de blestemele Sfântului! îl luă peste picior un țăran cu credință mai îndoielnică.

- Ba nu, taică! S-au sinchisit și chiar foarte tare!

- Adică, părinte? întrebă un moldovean mai sfios.

- Adică s-au sinchisit așa de tare c-au început să moară, unul după altul, până ce s-au isprăvit cu toții: și cei din Micălaca, și cei din Mândruloc, și cei din alte părți de care nu știam. Și așa i-am dovedit, că mare-i puterea Sfântului!

- Și?

- Și asta-i! Că d-asta ajunsei și eu în închisoare, fraților. Că blestemul se duce unde-i trimis de popă, dar se și întoarce peste cel ce l-a trimis. Și, dacă popa-i nevrednic, cum am fost și eu, vai de nevrednicia lui! Și deci, de-a mea. Așa că d-aia trag eu acuma ce trag, aici, în temniță! (desigur, se subînțelege că părintele fusese condamnat de către comuniștii atei din așa-zise „motive politice“ și nu din rațiuni canonice, n.n). Că mi-a zis preoteasa să nu mă apuc de așa ceva, că doar aveam și eu multe păcate. Daʼ n-am ascultat-o. Cum să-i las eu pe nemernicii ăia să mă biruie pe mine, slujitorul Domnului? Nu trebuia eu să-L apăr?

- Daʼ chiar așa, părinte! Ucigându-i? Nu zice porunca a cincea să nu ucizi?

- Ba da, daʼ nu eu i-am ucis, ci cuvântul Sfântului Vasile, că și el, tot pe Domnul slujește!

- Daʼ și sectanții zic că slujesc pe Domnul, și atunci cum e? se mai auzi alt rob al Domnului întrebând.

- L-or fi slujind ei, daʼ nu cum îi place Lui; așa că, Domnul le arată calea cea bună, luându-i din lumea aceasta și-ndreptându-i spre cealaltă.

- Daʼ cu ce preț, părinte?

- Cu prețul lor și al meu, nevrednicul; că pentru asta plătesc eu cu libertatea.

- O fi atunci și cum zici, părinte, da-i înfricoșător! mai adăugă țăranul care-l iscodise, retrăgându-se pe prici, lângă ceilalți.

Părintele Ioja, tulburat, se furișă și el sub un prici, ca să-și facă rugăciunile și canonul, murmurând: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!“.

Atâta doar, fără să ceară ceva pentru el. Și nu înceta nici când era scos cu toți ceilalți ca să se plimbe în cerc în curtea arsă de soare. Buzele i se mișcau mereu și atunci, rostind aceeași formulă… Cu o cușmă spartă în vârful capului, prin care-i ieșea părul alb și cu o pereche de ochelari legați cu sfoară pe după urechi, aplecat de spate, își ducea osânda fără alt gând decât acela că tot ce pătimește se petrece numai cu îngăduința Domnului. De aceea nici nu cerea altceva în rugile sale, decât să-l miluiască.

Și totuși, odată, mai ceru ceva, dar nu lui Dumnezeu, ci preoților catolici, iezuiți, doctori în teologie și alte științe, care stăteau pe priciul de deasupra lui.

Auzindu-i cum discutau cu alți tineri, despre Dumnezeu, dogme și adevăruri mai puțin înțelese de el, ieși de pe priciul lui și le zise, privindu-i umil:

- Iertați-mă, cinstiți părinți! Eu sunt cel mai prost popă ortodox din lume și aș dori să-mi spuneți și mie ceva teologhie, că…

Și din ochi i se revărsa atâta lumină încât părinții iezuiți rămaseră muți. Ce să-i spună ei "celui mai prost și mai păcătos popă ortodox din lume"?…

- Părinte! încercă unul să rostească…

Dar vorba i se opri în gât și părintele Sinesie, stânjenit și el că-i întrerupsese din discuție, se retrase încetișor la locul lui, lăsând să dispară din fața lor ochelarii legați cu ață și căciula spartă.

- Ce să-i spunem noi despre teologie unui om ajuns în pragul sfințeniei? exclamă mai târziu unul dintre iezuiți, privind întrebător la ceilalți.

Dar, în afară de o lungă, foarte lungă tăcere, nu primi nici un răspuns.

(Marcel Petrişor - Trecute vieţi de domni, de robi şi de tovarăşi; Sursa: Fericiti cei Prigoniti)

DOAMNE AJUTA..

Aproape de fiecare dată când cineva ne povestește despre un om frumos, ne gândim în primul rând la un chip atrăgător, apoi la un corp alcătuit armonios. Aproape în mod reflex asociem frumusețea cu trupul. Însă dacă trupul ar fi reprezentarea frumuseții omenești, atunci frumusețea nu ar mai fi ceea ce credem și sperăm că este, ci ar fi în esență îmbătrânire, degradare, îmbolnăvire și în final moarte. Aceasta deoarece trupul, oricât de frumos va fi fost el cândva, ajunge până la urmă să se degradeze, să se îmbolnăvească și să moară, iar moartea e urâtă oricât de artistic ar fi îngropată.

Și totuși de ce avem percepția că frumusețea s-ar defini prin trup, atâta timp cât știm cât de urâtă este finalitatea trupului? Atâta timp cât frumusețea este prin definițe la antipodul degradării și a morții, de ce o asociem indirect, prin trup, cu aceste atribute ale urâtului? Și totuși există o explicație...

Avem această percepție deoarece suntem în mare parte oameni cu simțuri orientate mai mult spre trup, cu percepții mai mult carnale, decât duhovnicești. Omul în rai vedea pe Dumnezeu și toate simțurile lui erau atrase și săturate de harul Duhului Sfânt. Însă prin căderea în păcat, Dumnezeu și-a retras harul iar trupurile primilor oameni au rămas lipsite de slava dumnezeiască cu care erau înfrumusețate, așa încât instinctele au făcut ca pofta trupului să covârșească pofta duhovnicească. Iar omul a pierdut darul a vedea și simți frumusețea dumnezeiască. Insă a rămas cu setea teribilă de a-și sătura simțurile cu frumusețea. Și pentru că acum nu mai caută frumusețea dumnezeiască care cere efortul ascezei, omul încearcă să-și potolească setea de frumusețe prin ceea ce are mai la îndemână și mai ușor de accesat, adică trupul. Acesta este motivul pentru care acum ne ducem instinctiv cu gândul la trup atunci când vorbim de frumusețe.

Totuși, frumusețea duhovnicească este ușor de deosebit față de frumusețea trupească. Frumusețea carnală, odată contemplată, stârnește în noi pofta trupului, iritându-ne și dându-ne o stare de disconfort până nu satisfacem pofta odată stârnită. Atunci când privești o persoană atrăgătoare la trup și la chip, îți pierzi pe nesimțite libertatea de voință, subjugată fiind de instinctul sexual care nu dă pace. Din contra, atunci când privim o persoană cu frumusețe duhovnicească, libertatea de voință rămâne neatinsă oricât de mult am contempla înfățișarea acelei persoane și cel mai important este starea sufletească cu care rămânem în urmă întrucît frumusețea duhovnicească este odihnitoare, liniștitoare, aducătoare de pace, înduioșind omul spre a iubi mai mult.

Din aceste motive vederea și simțirea frumuseții care ne împlinește și ne satură cu adevărat a fost, este și va fi doar vederea și simțirea frumuseții duhovnicești. Așadar frumusețea, deși se reflectă și în trup, se definește prin duh, prin partea sufletească a omului, prin partea cea după chipul lui Dumnezeu. Aici este cheia înțelegerii frumuseții. Iar un om frumos este doar acela care seamănă cu Dumnezeu. Și cu Dumnezeu nu ne putem asemăna decât prin iubire. Așa că oamenii frumoși sunt oamenii virtuoși, oamenii iubitori de Dumnezeu și de semeni. Și de aceea cel mai frumos bărbat din lume este Mântuitorul nostru Iisus Hristos iar cea mai frumoasă femeie din lume este Maica Domnului...

DOAMNE AJUTA..

 <!--var jcomments=new JComments(18111, 'com_content','/index.php?option=com_jcomments&tmpl=component');jcomments.setList('comments-list');//-->

Aseara pe la ora 11 noaptea treceam prin centrul oraşului cu maşina. La una din interesecţii erau trei maşini de poliţie, foarte mulţi oameni adunaţi în jur, o motocicletă accidentată undeva lângă trotuar, şi multe resturi de plastic şi metal în mijlocul intersecţiei.

Era simplu să-ţi dai seama, un motociclist a fost lovit de o maşină. Judecând după faptul că intersecţia a fost oprită circulaţiei de către Poliţie, probabil pentru a lua probe şi a face măsurători, accidentul a fost unul destul de grav. Victimile fuseseră probabil duse la spital.

Nu e primul accident cu motociclişti de care aud, sau pe care-l văd. Prin definiţie a conduce o motocicletă înseamnă a rulă cu o viteză foarte mare, mult peste limita legată admisă. Cine-şi cumpără oare o motocicletă de viteză ca să meargă prin oraş cu 50-60 de km/h? Aproape nimeni.

Agilitatea unui asemenea bolid îţi ridică nivelul adrenalinei aşa de mult încât senzaţia nu se poate compara cu nimic. Pentru început pofta de viteză şi de aventură o guşti la volanul unei maşini dar aglomeraţia din oraşe, străzile înguste şi controalele frecvente ale Poliţiei te descurajează uşor-uşor.

O motocicletă poate fi cumpărată cu doar 2-3000 de euro la mâna a doua şi „avantajele” sunt evidente pentru cumpărător:

• ajunge la viteze mari mult mai rapid decât un autovehicul

• se strecoară elegant şi fără probleme prin aglomeraţia din oraş

• Poliţiştii te prin mult mai greu pentru că nu-ţi văd numărul de înmatriculare, pentru că viteza cu care rulezi este cu mult mai mare decât a oricărei maşini din dotarea lor.

Totuşi motocicliştii sunt de 5 ori mai expuşi accidentelor decât ceilalţi participanţi la trafic, şi accidentele pentru ei sunt mult mai grave, nefiind protejaţi de caroserie, centură sau airbag-uri.

Chiar şi aşa numărul motociclişitilor a crescut îngrijorător de mult în ultimii ani iar accidentele de asemenea.

Mie personal mi se pare că-ţi cumperi motor pentru a te da mare mai uşor, totul pornind dintr-un teribilism accentuat al tinereţii, sau din frustrări acumulate la volanul unei maşini cu puţini cai putere.

Am avut un coleg de muncă acum câţiva ani şi-mi spunea că a avut accident cu motocicleta în urma căruia şi-a spart toată dantura, fiind nevoit să meargă la dentist pentru a-i înlocui aproape toţi dinţii.

De ce accidentele în care sunt implicaţi motociclişti sunt aşa de grave?

Pentru că pe autostradă şi în afara oraşelor îi vezi circulând cu peste 200 de km/h, viteză la care orice maşină oricât de performantă din punct de vedere al siguranţei în trafic, s-ar face zob la un impact, iar cei din interior n-ar mai supraveţui.

Pentru că se implică în depăşiri riscante expunându-se singuri la pericole foarte mari.

Pentru că abordează curbele cu viteze foarte mari, asemenea celor din cursele de Moto GP.

Pentru că autovehiculele din trafic nu le acorda un respect egal, considerându-i inferiori şi neacordându-le întotdeauna prioritate. Drept este că viteza la care ei circulă te împiedică de multe ori să-i vezi, şi implicit să le acorzi dreptul de trecere.

Cu toate acestea unii nu se sperie deloc, chiar dacă au soţie şi copii acasă, forţează notă fugărind motorul cu viteze incredibile pe străzi.

Îngăduie Dumnezeu să se întâmple şi astfel de accidente ca şi cel de aseară, pentru că mulţi să se înţelepţească şi să facă ceea ce trebuie. Nu! Dumnezeu nu este rău! Gândiţi-vă că aseară în toată ţara mii de motociclişti au gonit pe străzi şi Dumnezeu i-a păzit de tot ce se putea întâmpla rău deşi cu singuranţă ei au forţat nota, şi doar câţiva poate, de-i numeri pe degetele de la o mână, au făcut accident.

Mai jos am postat două filmuleţe, care fac parte din două campanii de atenţionare pentru conducătorii de motociclete:

<!-- JoomlaWorks "AllVideos" Plugin (v3.3) starts here -->Dim lights Embed <!-- JoomlaWorks "AllVideos" Plugin (v3.3) ends here -->

<!-- JoomlaWorks "AllVideos" Plugin (v3.3) starts here -->Dim lights Embed <!-- JoomlaWorks "AllVideos" Plugin (v3.3) ends here -->

 

<!-- {lofimg src="/images/stories/2011/august/Campanie moto.jpg"} -->  <!--var jcomments=new JComments(18111, 'com_content','/index.php?option=com_jcomments&tmpl=component');jcomments.setList('comments-list');//-->