Tinerii în Biserică - Abecedar ortodox

Viaţa în marile oraşe nu mai este ca viaţa la sat când toţi oamenii se cunoşteau unii cu alţii, când comunitatea era foarte bine închegată. Astăzi e imposibil să-i cunoşti zecile, sutele de mii sau chiar milioanele de oameni din oraşul tău. Abia recunoşti persoane care stau în acelaşi cartier cu tine, ba se întâmplă de multe ori ca nici vecinii de bloc să nu ţi-i ştii prea bine. Din păcate viaţa la oraşe ne-a înstrăinat unii de alţii, şi din acest motiv au avut de suferit şi parohiile din jurul bisericilor ortodoxe.

Ce este parohia? Este marea familie a familiile celor care locuiesc în blocurile şi casele dimprejurul unei biserici. Ce este episcopia? Este o mare familie ce cuprinde toate parohiile dintr-o anumită regiune. Ce este  Biserica Ortodoxă Română? Este o mare familie formată din toate episcopiile din ţară și din toate episcopiile române de peste hotare. Ce este Biserica Universală a lui Hristos?  Este marea familie a Bisericilor Autocefale din întreaga lume (Biserica Ortodoxă a României, a Greciei, Rusiei, Ciprului, Bulgariei, etc.) Biserica Universală este de fapt  familia lui Dumnezeu, iar parohia este amprenta ei la nivel local.

Odinioară oamenii aveau doar un singur preot în comunitatea lor, la el se spovedeau, la el veneau la liturghie, la el îşi botezau copiii, la el se cununau, la el îşi înmormântu morţii, pe el îl aveau ca model de trăire creştinească. Astăzi lucrurile s-au schimbat destul de mult. Trăind la oraş, oamenii se duc la liturghie acolo unde le place şi nu neaparat la parohia de care aparţin, se spovedesc la preotul care le e drag, chiar dacă e din altă parte, fac botezul şi cununia la bisericile așezate mai aproape de starea civilă, etc. Pentru mulţi dintre noi conceptul de parohie este foarte vag şi din acest motiv nu-i acordăm importanţa cuvenită.

Acum câţiva ani, când l-am cunoscut pe Dumnezeu, începusem să merg la liturghie la Catedrala din Galaţi, pentru că-mi plăceau mult predicile şi cântările slujbelor. După ce am cunoscut-o pe Iulia, de dragul ei am început să merg la biserica Sfântul Antim, pentru că aici slujbele ţineau mai puţin şi eram şi mai aproape de casa ei. Câteodată, când nu ne întâlneam duminica să mergem împreună la liturghie, eu mergeam la Biserica Sfântul Vasile acolo unde slujeşte duhovnicul nostru. Pentru că mă mustra conştiinţa mai mergeam uneori şi la biserica parohiei de care aparţineam.

Când ne-am mutat în Bucureşti la început mergeam la catedrala patriarhală, iar apoi am ajuns să mergem la Biserica Stavropoleos din spatele Bancii Naţionale a României ştiind că aici cântă cel mai frumos cor bizantin din ţară.

Era prima biserică pe care o simţeam ca o mare familie. Ce m-a surprins foarte mult a fost că odată, vrând să mă împărtăşesc la sfârşitul liturghiei, preotul a spus că refuză să mă împărtăşească pentru că nu mă cunoaşte, dar pâna la urmă celălalt preot slujitor a acceptat. Am înţeles mai apoi că problema era că m-am spovedit în altă parte şi el nu era sigur că eu mă pregătisem pentru Sfânta Euharistie, şi în plus de asta era prima dată când mă vedea în biserică.

Acest gest m-a pus pe gânduri. Atunci am înţeles ce înseamnă de fapt o parohie. Părintele ştie de obicei de sâmbătă seara câte persoane se vor împărtăşi duminică pentru că el i-a spovedit şi în plus de asta a rugat pe toţi cei care nu se spovedesc la el să anunţe din timp dacă vor ca duminică să ia Trupul şi Sângele Domnului.

Duminica la Sfânta Liturghie oamenii aduc fel de fel de prinoase spre a fi sfinţite de Dumnezeu: fructe, pâine, colaci, cornuri, prăjituri, cu condiţia să fie făcute în casă şi nu cumpărate. După ce sunt sfinţite, toate prinoasele sunt aşezate  în curtea bisericii, unde oamenii se adună după liturghie şi gustă din ele, un prilej foarte bun de a vorbi unii cu alţii, de a socializa, de a se cunoaşte.

E o parohie cu mulţi adolescenţi, cu familii tinere, cu mulţi copilaşi care dau viaţă întregii comunităţi.  Preoţii împreună cu enoriaşii participă împreună la multe activităţi: pelerinaje, seri de discuţii, cateheze, concerte de muzică bizantină, ajutoare pentru copiii din orfelinate, etc. Ca să nu mai vorbim de marile sărbători când biserica şi curtea ei sunt neîncăpătoare, enoriaşii venind cu mare drag la slujbele la care Grupul Stravropoleos cântă dumnezeieşte. E o familie frumoasă, şi foarte primitoare, caracterizată de o rânduială şi o disciplină extraordinară. Toate acestea împreună cu muzica bizantină formează liantul care-i ţine uniţi pe toţi membrii parohiei.

De când am cunoscut Stavropoleos nu ne-am mai despărţit de ei, duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare mergem cu bucurie la liturghie şi la celelalte slujbe.

Cred că mulţi dintre noi nu simţim că facem parte din parohia noastră. Oamenii de lângă noi din biserică ne sunt străini, şi n-ar trebuie să fie aşa. Preotul şi parohia are tocmai acest scop de a-i uni pe enoriaşi, de a-i face să se cunoască, să se iubească, ajutându-se și susținându-se la greu. Învăţând să-i iubească pe cei de aproape ai lor din parohie, oamenii îşi vor extinde iubirea şi faţă de cei din alte parohii și în final faţă de toți cei necunoscuţi.

Gândiţi-vă la parohie ca la o clasă de liceeni care studiază împreună 4 ani de zile, şi care în tot acest timp se cunosc foarte bine şi ajung să se îndrăgească, şi nimeni nu este străin celuilalt. Timpul petrecut împreună la orele de curs, la teze şi examene, în activităţile din timpul liber, leagă prietenii frumoase întărind per toatal întreaga clasă.

Frumos ar fi să facem ascultare de Sfântul Sinod, care conduce Biserica Ortodoxă Română şi să participăm la viaţa parohiei de care aparţinem, pentru că din punct de vedere dogmatic şi canonic suntem mădulare ale trupului acestei biserici, şi fără noi acea comunitate nu este întreagă. Aici ar trebui să ne avem duhovnicul şi aici ar trebui să mergem la slujbe.

Din păcate din cauza neputinţelor noastre omeneşti mergem la ce biserică vrem noi, invocând diverse motive: că nu-mi place predica sau preotul, că slujbele sunt lungi, că biserica e veche, etc.

Totuşi, modernismul şi globalizarea ne-au adus pe unii din noi în aceeaşi postură ca a ţăranilor de la sate. Gândiţi-vă la românii care locuiesc în ţări neortodoxe care s-ar bucura să aibe o parohie în oraşul lor, iar cei care au deja nu mai fac mofturi privind locaţia bisericii sau vrednicia preotului, ci se bucură ca au unde să se adune, că au un colţişor de ţară în străinatate, că acolo se simt în familie.

Parohiile ortodoxe româneşti din străinatate se apropie foarte mult de modelul ideal la parohiei, acolo oamenii venind de nevoie, de drag, tânjind după graiul românesc, după fraţii de acelaşi neam şi după credinţa străbună.

Noi în ţară încă mai facem mofturi, dar aşa cum facem ascultare de duhovnic aşa ar trebuie să facem ascultare şi de Sfântul Sinod care este călăuzit în alegerile sale de Sfântul Duh, şi care a rânduit pentru fiecare familie o biserică şi un preot.

Dacă fiecare dintre noi am merge la biserică în parohia lui, atunci cu siguranţă viaţa duhovnicească a întregii comunităţi ortodoxe ar fi alta. Dacă am cunoaște cu adevărat provocările și greutățile parohiei de care aparținem, atunci am fi mult mai receptivi la nevoile întregii comunități, și am înțelege ca suntem chemați la susținerea activă și constantă a activității misionare a preotului care ne păstorește, așa cum este și normal să fie. 

Paradoxal, noi astăzi, ne simţim străini in biserică, chiar dacă acolo e locul unde ar trebuie să simţim familia cel mai aproape.

 

Tinerii în Biserică - Taina Cununiei

Ciudat este că în luna mai, o lună atât de frumoasă, consacrată florilor, când primăvara este deja împlinită, unii tineri se feresc să se căsătorească, pe motiv că „o căsătorie în luna mai este menită să nu dureze”. Să fie oare așa? De unde vine superstiția acesta?

În revista „Călăuză Ortodoxă” nr. 91-92/mai-iunie 1999, părintele profesor dr. Nicolae Necula afirmă clar: „Nu există niciun temei teologic, canonic sau liturgic de a nu se săvârși nunți în această perioadă. S-a impus mai degrabă ca o superstiție decât ca o tradiție sănătoasă”.

Și adaugă: „Obiceiul de a nu săvârși nunți în luna mai, apare bizar și de neînțeles”.

Dar se pare că rădăcinile acestei superstiții vin de foarte departe, încă din vremea romanilor, când în luna mai căsătoriile religioase erau interzise. Să ne amintim și de ce.

În zilele de  9, 11 şi 13 mai, în calendarul roman se celebra Lemuria, veche sărbătoare consacrată celor morţi (lemusesq – cu etimologie necunoscută), considerați Lari (apărători) ai familiei, despre care se credea că se întorc periodic să viziteze casele urmaşilor. Pentru a-i „împăca” şi a-i împiedica să „răpească” pe unii dintre cei vii, capul familiei lua seminţe negre de bob în gură, le azvârlea pe toate, rostind de nouă ori: „Mă răscumpăr, pe mine şi pe ai mei, cu bobul acesta”. Apoi lovea cu zgomot puternic un obiect, ca să sperie umbrele, repetând de nouă ori: „Mani ai părinţilor mei, plecaţi!”

Ovidius (Fasti V, 429-438) descrie cu multă imaginaţie această credinţă: Noaptea la miez când ajunge şi liniştea somn îţi aduce,/ Când amuţit-au pe rând pestriţe păsări şi câini,/ El, temător de zei şi-amintindu-şi de vechile rituri,/ Iese din pat (pe picior n-are nimica legat);/ Degetul mare unindu-l cu cel din mijloc, goneşte/ Umbre deşarte ce pot drumul să-l taie, tăcând./ După ce apa izvorului mâinile îşi curăţeşte,/ Boabe în gură luând, negre, se-ntoarce apoi/ Şi scuipându-le, zice: «Cu boabele astea-aruncate/ Eu îi răscumpăr pe-ai mei ca şi pe mine acum»…

Recălăuzirea morţilor, după vizitele lor periodice pe pământ era o ceremonie foarte răspândită în întreaga lume, la fel ca Anthesteriile la greci, în luna februarie, închinate lui Dionysos.

Fixarea Lemuriei în luna mai datează de dinaintea reformei calendaristice a lui Cezar, mai exact de pe vremea când anul roman începea în luna martie: Anul mai scurt nu ştia de februa evlavioase,/ Nici nu domnea peste luni Ianus cu chip îndoit (Ovidius, Fasti V, 423-424).

Dar „Lemuria” nu însemna numai trei zile, ci își extindea influența asupra întregii luni mai, toate cele 31 de zile ale acestei luni fiind consacrate morţilor, deci considerate ne-faste. Ca atare, pe tot parcursul lunii mai, templele erau închise şi nu se oficiau căsătorii.

Interesant este cum de s-a perpetuat această „teamă” de căsătorie  în luna mai, după atâta amar de vreme… Unii tineri de azi încă mai consideră luna mai o lună „nefastă”, fără să știe de ce și fără a găsi o  explicație teologică, bineînțeles.

Aşa cum preoţii romani nu oficiau căsătorii în luna mai, distracţiile fiind interzise în luna consacrată pomenirii morţilor, tot așa și Biserica creştină opreşte căsătoriile în perioadele de post, conscrate reculegerii şi rugăciunii. Deci tinerii creștini de astăzi ar trebui să evite căsătoriile în post sau în alte zile neîngăduite, nu în luna mai, când se pomeneau morții în antichitate…

 

Iubirea - Iubirea aproapelui

Cultura modernã preamãreşte adeseori libertatea de care ne bucurãm cu toţii – în unele cazuri mergând pânã în a prezenta oamenii ca indivizi. Desigur cã fiecare din noi trãieşte în propriul corp – dar chiar şi aşa – trãim într-o lume comunã. Ceea ce fac eu şi stilul meu de viaţã îi influenţeazã pe ceilalţi, fie ca vreau eu sau nu. Ȋntr-un fel sau altul, trãim într-o lume modelatã de cei dinaintea noastrã. Peisajele – resursele – forma graniţelor politice – limba pe care o vorbim – în general toatã viaţa noastrã – sunt lucruri pe care le împãrţim – din nou, cu sau fãrã voia noastrã.

Existã o modalitate mai profundã de a împãrţi care are loc în viaţa noastrã. Aceasta se regãseşte în comuniunea, participarea (koinonia), pe care o gãsim în viaţa lui Hristos, şi datoritã Lui, în viaţa cu ceilalţi.

Ȋn câteva scrieri religioase din Est , cuvântul anadoche este folosit pentru a descrie un aspect al actului de a împãrţi şi al participãrii. Sensul lui (cel puţin atunci când a fost adoptat în limbajul religios) este în mare „responsabilitate”. Se pare cã a fost împrumutat din lumea financiarã anticã însemnând „garanţie” precum în a fi garant pentru altcineva.

Ȋn cadrul bisericii a început sã fie folosit pentru a descrie anumite aspecte ale existenţei noastre comune. Astfel naşul la botez este uneori numit anadochos – cineva care este garant pentru viaţa în Hristos a altei persoane. De asemenea este folosit pentru a descrie relaţia dintre duhovnic şi cel care se spovedeşte şi dintre pãrintele spriritual/ duhovnicesc şi ucenic. Sensul termenului anadoche este important în special în cazul pãrintelui spriritual/ duhovnicesc. Ucenicul face ascultare de bãtrân dar acesta din urmã duce mai mult – luând asupra sa povara mântuirii altei persoane.

Acesta este, desigur, cel mai grãitor exemplu de pricipiu spiritual. Asumarea acestei responsabilitãţi, „a purtãrii sarcinilor unora altora” dupã cum spune Sfântul Pavel este posibilã deoarece vieţile noastre nu sunt evenimente individuale, separate  - ci mai degrabã o comuniune cu vieţile celorlalţi şi cu ce este în jurul nostru.

Ȋmi aduc aminte cã acum câţiva ani discutam cu arhiepiscopul meu despre o greşealã pe care am fãcut-o (din punct de vedere canonic). Avea autoritatea sã mã pedepseascã pentru greşeala mea (suspendându-mã o perioadã) sau sã mã certe serios, etc. Ȋnsã, ca un tatã bun, m-a ascultat, a observat neştiinţa mea, m-a corectat şi mi-a spus apoi „Pãrinte Stephen, noi va trebui sã purtãm/ ne asumãm asta.” Am fost copleşit de atâta milã. Nu mi s-a dat nici o scuzã, nici greşeala mea nu a fost trecutã cu vederea. Dar am fost încredinţat de un pãrinte mai înaintat în credinţã cã va împãrţi povara faptei mele. Aceasta a fost un exemplu de anadoche (responsabilitate).

Atunci când ne rugãm pentru ceilalţi, intrãm într-o relaţie de responsabilitate pânã la un punct. Nu iau neapãrat ceva de la celãlalt dar devin pãrtaş la comuniunea în Hristos şi îmi unesc viaţa cu a celorlalţi într-un mod tainic. A te ruga „pentru lume” nu este aşadar un lucru uşor ci cea mai grea povarã posibilã. Hristos poartã povara în cea mai mare mãsurã. El a luat asupa Sa pãcatele lumii. Aceasta este cea mai mare responsabilitate a lui Dumnezeu. Hristos a devenit garantul unui testament mai bun (Evrei 7:22).

Dar pentru cã vieţile noastre sunt unite de comuniunea stabilitã de Hristos, existã şi alte forme de responsabilitate. Hristos ne porunceşte sã nu judecãm „ca sã nu fim judecaţi”. Aceastã învãţãturã este mai mult decât o avertizare cã Dumnezeu va face cu noi ce facem noi celorlalţi. Ȋntr-adevãr Dumnezeu este mult mai milostiv. Mai degrabã cuvintele lui Hristos ne avertizeazã cã judecata este un lucru periculos.

A-l judeca pe celãlat este a intra în viaţa lui – a intra nechibzuit în pãcatele şi neputinţele lor. Judecata, dupã cum spune Hristos, este întuneric (Ioan 3:19). Comuniunea la care suntem chemaţi este o comuniune a dragostei în care purtãm poverile unii altora în mod liber şi cu dragoste. Comuniunea în întuneric este o comuniune a constrângerii şi a forţei, unde pãcatele nu sunt iertate şi unde sunt cultivate ura, lãcomia şi invidia.

Astfel Sfântul Ioan ne spune: „Dumnezeu este luminã şi nici un întuneric nu este întru El. Dacã zicem cã avem împãrtãşire cu El, şi umblãm în întuneric, minţim şi nu sãvârşim adevãrul. Iar dacã umblãm întru luminã, atunci avem împãrtãşire unul cu altul, şi Sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curãţeşte pe noi de orice pãcat” (1 Ioan 1:5-7).

Dintr-un motiv similar suntem învãţaţi sã ne cinstim pãrinţii. Ȋmpãrţim o comuniune adâncã cu pãrinţii şi strãmoşii noştri. A-i blestema pe ei înseamnã a ne blestema pe noi înşine. Nu se poate sã nu avem tatã şi mamã. Putem extinde lumina lui Hristos chiar şi trecutului nostru şi temeliei noastre sau putem sã stãm pe temelia întunericului – un lucru foarte periculos.  

Lumea trãieşte în mare în comuniunea întunericului. Aceasta este viaţa înafarã de Hristos. Este de asemenea o caracteristicã a multor din cei ai cãror vieţi îl mãrturisesc pe Hristos ca Domn si Mântuitor. Chemerea adresatã fiecãruia, credincios şi necredincios, este de a merge în luminã. Pentru unii o asemenea invitaţie este o bucurie. Alţii o pot vedea ca pe o ameninţare sau ca pe o povarã prea grea.

Hristos nu ne-a lãsat ameninţãri şi ne-a cerut doar sã luãm o parte din povara pe care El Ȋnsuşi o poartã. Partea noastrã din povarã este minusculã – aşa e mila Lui.

(Pr. Stephen Freeman)

 

Discursuri din Sfânta Scriptură - Noul Testament

Or, credinţa e fiinţarea celor nădăjduite a, dovada lucrurilor celor nevăzute. Că prin ea primit-au cei vechi bună mărturie. Prin credinţă înţelegem noi că printr'un cuvânt al lui Dumnezeu întemeiatu-s'au lumile, cele ce se văd alcătuindu-se astfel din cele ce nu par.

Prin credinţă I-a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain, prin ea primit-a el mărturie că este drept, Însuşi Dumnezeu mărturisind despre darurile lui, şi prin ea el încă vorbeşte, deşi a murit.

Prin credinţă a fost strămutat Enoh ca să nu vadă moartea şi n'a fost găsit, pentru că Dumnezeu îl strămutase; căci mai'nainte de strămutare avut-a el mărturie că I-a bineplăcut lui Dumnezeu.

Or, fără credinţă nu-i cu putinţă să fim bineplăcuţi; fiindcă cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există şi că răsplătitor Se face celor ce-L caută.

Prin credinţă, luând Noe dumnezeiască înştiinţare despre cele ce încă nu se vedeau, cu evlavie a alcătuit o corabie spre mântuirea casei sale; şi prin ea a osândit el lumea şi a devenit moştenitor al dreptăţii celei după credinţă.

Prin credinţă s'a supus Avraam când a fost chemat să plece la locul pe care avea să-l primească spre moştenire; şi a plecat fără să ştie'ncotro merge.

Prin credinţă a locuit el vremelnic în ţinutul făgăduinţei ca'ntr'un ţinut străin, trăind în corturi cu Isaac şi cu Iacob, cei împreună-moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe; fiindcă el aştepta cetatea care are temelii, al cărei izvoditor şi ziditor f este Dumnezeu.

Prin credinţă însăşi Sarra primit-a putere să zămislească fiu, deşi trecuse de vârsta cuvenită, pentru că şi L-a socotit credincios pe Cel ce făgăduise; iată deci cum dintr'un singur om, şi acela ca şi mort, s'au născut atâţia urmaşi – mulţi ca stelele cerului şi ca nisipul cel fără de număr de pe ţărmul mării.

Întru credinţă murit-au toţi aceştia, fără să fi primit roadele făgăduinţelor, dar de departe văzându-le şi îmbrăţişându-le g, şi mărturisind că străini sunt ei şi călători pe pământ.

Fiindcă cei ce vorbesc astfel fac dovadă că-şi caută patrie; şi dacă s'ar fi gândit la aceea din care ieşiseră, ar fi avut vreme să se'ntoarcă; dar de fapt ei doresc una mai bună, adică cerească. Iată de ce Dumnezeu nu Se ruşinează să Se numească Dumnezeul lor: că le-a pregătit cetate.

Prin credinţă l-a adus Avraam pe Isaac spre jertfă atunci când a fost pus la'ncercare; el, cel ce primise făgăduinţele, îl aducea spre jertfă pe singurul său născut, el, cel căruia i se spusese că numai cei din Isaac se vor numi urmaşii tăi! El a socotit că Dumnezeu putere are chiar să învie pe cineva din morţi; drept aceea, el l-a primit înapoi, dar şi'n prefigurare .

Prin credinţă şi'n vederea celor viitoare i-a binecuvântat Isaac pe Iacob şi pe Esau. Prin credinţă i-a binecuvântat Iacob, când a murit, pe fiecare din fiii lui Iosif, şi s'a închinat rezemându-se pe vârful toiagului său.

Prin credinţă Iosif, spre sfârşitul său, a pomenit despre ieşirea i fiilor lui Israel şi a dat porunci cu privire la osemintele sale.

Prin credinţă, când s'a născut Moise, a fost el ascuns de părinţii săi timp de trei luni, căci l-au văzut prunc frumos: şi nu s'au temut de porunca regelui. Prin credinţă Moise, când a crescut mare, n'a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, alegând ca mai bine să'ndure laolaltă cu poporul lui Dumnezeu decât să aibă desfătarea păcatului cea trecătoare; mai mare bogăţie decât comorile Egiptului a socotit el ocara lui Hristos j, fiindcă se uita'nainte, drept la răsplată.

Prin credinţă a părăsit el Egiptul fără să se teamă de mânia regelui; ca şi cum L-ar fi văzut pe Cel-Nevăzut, a rămas neclintit. Prin credinţă a rânduit el Paştile şi stropirea cu sânge, ca nu cumva Nimicitorul să-i atingă pe cei întâi-născuţi ai lor. Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, în timp ce Egiptenii, încercându-se şi ei, au fost înghiţiţi.

Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului după ce timp de şapte zile-au fost înconjurate. Prin credinţă Rahab desfrânata n'a pierit laolaltă cu cei nesupuşi, fiindcă cu pace primise iscoadele.

Şi ce să mai zic? Că timpul nu-mi va ajunge să vorbesc cu de-amănuntul de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de profeţi, care prin credinţă au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s'au întărit din propria lor slăbiciune, s'au făcut puternici în războaie, năvălirile vrăjmaşilor le-au preschimbat în fugă, femei care şi-au luat morţii înviaţi; iar alţii au fost chinuiţi, nevrând să primească eliberarea, pentru a-şi dobândi una mai bună, învierea ; iar alţii au suferit batjocoriri şi bice, şi chiar lanţuri şi'nchisoare, au fost ucişi cu pietre, sfârtecaţi, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi'n piei de capră, strâmtoraţi, necăjiţi, înjosiţi, – ei, de care lumea nu era vrednică! – rătăcind în pustiuri, în munţi, în peşteri şi'n crăpăturile pământului.

Şi toţi aceştia, deşi primiseră bună mărturie pe temeiul credinţei lor, n'au primit roadele făgăduinţei; pentru că Dumnezeu prevăzuse pentru noi ceva mai bun, aşa ca ei să nu ajungă fără noi la desăvârşire.

(Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 11)

 

Tinerii în Biserică - Credința Ortodoxă

De-a lungul ultimilor ani credinţa mea în Dumnezeu mi-a fost izbită de răceala şi indiferenţa oamenilor. Pe de o parte citeam în Sfânta Scriptură: ”De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede.” (Marcu 9, 33) iar pe de altă auzeam sfaturile celor din jur: „Claudiu, nu mai visa, lumea e mult mai rea decât crezi tu.”

În Proloage citeam în viaţa unui sfânt cum prin credinţă a reuşit să mute un munte doar cerându-i asta lui Dumnezeu iar pe de altă parte auzeam în jur cum se spunea: „N-ai să reuşeşti să faci cutare lucru, acolo doar cu pile...cu intervenţii... n-ai nicio şansă.”

Citind scrierile sfinţilor părinţi aflam că nimic nu se mişcă în lumea această fără voia lui Dumnezeu, niciun fir de păr, şi că nu putem nici să respirăm fără harul Lui, iar pe de altă parte aud de la prieteni şi de la familie că lumea se află în mâinile celor cu bani şi putere politică şi totul se rezolvă prin ei.

Pe de o parte Dumnezeu, prin toţi slujitorii Bisericii, mă sfătuieşte să nu fac niciun compromis, să nu mint, să nu fiu egoist, să nu fiu hoţ ci să-mi iubesc aproapele şi niciodată să nu-l nedreptăţesc sau să-l supăr cu ceva, iar pe de altă partea lumea îmi spune că fără compromisuri nu poţi trăi bine, că toată lumea le face, că trebuie să mai şi minţi în viaţă, că „găina de unde scurmă de acolo mănâncă” adică trebuie să mai şi furi câte ceva... şi tot aşa...

În pofida tuturor acestor lucruri m-am ambiţionat să cred în Dumnezeu şi să-i fac voia, chiar dacă de multe ori am şi căzut în păcat. Am crezut în Dumnezeu chiar dacă erau situaţii în care alţii râdeau de nădejdea mea sau mă compătimeau că nu-mi dau seama de fapt cum merg lucrurile în lume.

Au fost momente când singurul lucru pe care puteam să-l fac pentru mine sau familia mea era să mă rog lui Dumnezeu şi să-i cer lui rezolvarea. M-am rugat pentru un lucru timp de doi ani de zile deşi în timpul acesta de multe ori mă gândeam că mă rog degeabă. Ba uneori îmi puneam în gând ca seara să nu mai zic nimic despre acel lucru, dar imediat simţeam în mine o strângere de inimă, o părere de rău, de parcă Dumnezeu şi-ar fi luat harul de la mine pentru a-mi spune: „Roagă-te în continuare pentru aceasta şi nu deznădăjdui...” Şi m-am rugat. După aproape trei ani am început să văd minunea, Dumnezeu începuse să-şi pună în acţiune planul Său, şi vedeam credinţa din rugăciune cum ia forma faptelor....

Oh! Doamne ce m-am bucurat! Şi ce mult m-a ajutat acest lucru în relaţia mea cu Dumnezeu.

Ce înseamnă să crezi când îi ceri ceva lui Dumnezeu? Înseamnă că realităţile acelui moment îţi arată că singur nu te poţi descurca şi că vei întâmpina multe obstacole pentru a reuşi. Dacă ar fi uşor să împlineşti ceea ce ţi-ai propus atunci n-ai mai cere ajutorul, ai mulţumi lui Dumnezeu că lucrurile au ieşit bine. Doar când vezi că e greu atunci strigi către El.

Sfântul Apostol Pavel spune: „Credinţa e fiinţarea celor nădăjduite, dovada lucrurilor celor nevăzute. ” (Evrei 11, 1)

Care e meritul celui care crede? Faptul că şi-a pus nădejdea în Dumnezeu că poate împlini ceea ce a cerut deşi, aşa cum stau lucrurile acum, ar fi foarte greu de realizat acel lucru. Sfântul Apostol Pavel dă câteva exemple din Vechiul Testament în care explică foarte frumos cum au reuşit să creadă unii oameni în lucruri care păreau imposibile.

El vorbeşte despre Noe care a început să construiască o corabie mare în care urma să se salveze împreună cu familia sa de la potopul cel mare. Noe a avut încredere în făgăduinţa lui Dumnezeu şi n-a luat în considerare lumea care râdea de el că se pregăteşte de un mare potop.

„Şi Domnul Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta a, căci pe tine te-am văzut că eşti drept înaintea Mea în neamul acesta.” (Fc. 7,1)

Câţi dintre noi am fi crezut în locul lui, dacă Dumnezeu ne-ar fi zis că toţi oamenii de pe pământ vor muri şi doar tu împreună cu soţia şi fii tăi vei supravieţui? Câţi s-ar fi apucat să construiască o corabie crezând că se va întâmpla ceva ce n-a mai fost niciodată pe pământ?

Sfântul Pavel vorbeşte şi de Avraam care a ieşit din ţara în care trăia şi s-a încrezut în Dumnezeu care i-a promis că-i va da un loc în Canaan (Fc.12, 1-5). Câţi dintre noi am pleca astăzi din oraşul nostru dacă Dumnezeu ne-ar promite că ne va da tot ce ne trebuie undeva departe, într-o ţară străină? Câţi am lăsa casă, masă, prieteni, familie, servici şi multe altele urmând porunca lui Dumnezeu şi plecând într-un loc îndepărtat?

Câţi ni l-am aduce pe fiul nostru jertfă înaintea lui Dumnezeu aşa cum a făcut Avraam cu Isaac? deşi  Dumnezeu i-a zis că din Isaac îi va scoate urmaşi. Totuşi Avraam n-a cârtit, n-a comentat, ci cu  conştiinţă s-a dus să împlinească ceea ce i s-a porunci încrezându-se în Domnul.

„Prin credinţă, când s-a născut Moise, a fost el ascuns de părinţii săi timp de trei luni, căci l-au văzut prunc frumos: şi nu s-au temut de porunca regelui” care ordonase ca toţi copiii de parte bărbătească din neamul evreilor să fie omorâţi. L-au ascuns pe Moise crezând că Dumnezeu îi va ajuta cumva, şi nu va permite ca să fie omorât. Aşa s-a întâmplat, pruncul Moise a ajuns să fie crescut chiar de fiica faraonului.

„Prin credinţă Moise, când a crescut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, alegând ca mai bine să-ndure laolaltă cu poporul lui Dumnezeu decât să aibă desfătarea păcatului cea trecătoare; mai mare bogăţie decât comorile Egiptului a socotit el ocara lui Hristos, fiindcă se uita-nainte, drept la răsplată.” (Evrei 11, 24-26)

Moise a crezut în Dumnezeu şi a preferat să fie umilit alături de conaţionalii săi, decât să primească slava care se cuvine unui nepot de împărat. A crezut că Dumnezeu îi va ajuta pe evrei, chiar dacă erau năpăstuiţi şi chinuiţi de faraon, şi aşa s-a şi întâmplat.

„Prin credinţă a părăsit el Egiptul fără să se teamă de mânia regelui; ca şi cum L-ar fi văzut pe Cel-Nevăzut, a rămas neclintit. Prin credinţă a rânduit el Paştile şi stropirea cu sânge, ca nu cumva Nimicitorul să-i atingă pe cei întâi-născuţi ai lor. Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, în timp ce Egiptenii, încercându-se şi ei, au fost înghiţiţi.” (Evrei 11, 27 – 29)

Şi exemplele pot continua.... dar putem deja trage o concluzie: mare este răsplata celor care se roagă şi cred că Dumnezeu le va împlini cererile chiar dacă evidenţele lumii arată că e imposibil acel lucru.

Dar poate cineva va spune: „Şi dacă ceea ce ceri tu în rugăciune nu este plăcut înaintea lui Dumnezeu, sau El are alte planuri, ce rost mai are să crezi şi să insişti?”.

Răspunsul e simplu: Puterea de a crede şi de a stărui în cererile tale către Dumnezeu ţi-o dă tot El. Astfel dacă ceri în rugăciune ceva rău vei vedea cum în timp vei renunţa s-o faci, din diferite motive, şi asta pentru că Dumnezeu nu te va susţine și îți va da de înțeles asta. Dar dacă ceea ce ceri este bun şi stăruieşti rugându-te cu credinţă, vei avea în inima ta siguranţa împlinirii acelui lucru.

Ba de multe ori Dumnezeu îţi dă un gând bun pe care tu-l primeşti cu bucurie şi zici: „Ce mi-ar place să fac cutare lucru” şi dupa asta începi să te rogi pentru a se împlini. Dar Dumnezeu de aceea ţi-a şi dat mai înainte acel gând pentru că ştie că îţi va şi împlini acea dorinţă. Acest exerciţiu de credinţă în Dumnezeu şi de experimentare a împlinirii în fapt a ceea ce am cerut, ne întăreşte foarte mult şi ne ajută pe viitor să ne bizuim şi mai mult pe ajutorul Lui.

„Fără credinţă nu-i cu putinţă să fim bineplăcuţi; fiindcă cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există şi că răsplătitor Se face celor ce-L caută.”

Dragilor nu vă temeţi, credeţi şi veţi vedea minuni în viaţa voastră. Cereţi orice vă îndeamnă conștiința întru Domnul, oricât de greu de îndeplinit vi s-a părea sau chiar imposibil. Nu ascultaţi de lume...lumea azi zice aşa iar mâine invers. Dumnezeu poate face orice, chiar şi din nimic.

Sfinţii zic că atunci când Dumnezeu vrea ceva toată făptură conlucrează spre împlinrea voii Lui.

Cereţi-i lui Dumnezeu tot ceea ce aţi visat dar n-aţi îndrăznit niciodată să gândiţi că s-ar putea realiza.

Trei minuni mari s-au întâmplat în viaţa mea, Dumnezeu împlinind trei cereri foarte mari ale mele, care păreau aproape imposibile la vremea respectivă. Astăzi când mă uit în urmă nu-mi vine să cred cum a reuşit Domnul să aşeze lucrurile. Pentru alţii din exterior poate nu înseamnă mare lucru, dar asta pentru că nimeni nu ştie ce a fost şi este în sufletul meu.

Rugăciunea insistentă înaintea lui Dumnezeu împlineşte porunca:  „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va”. Facând astfel la un moment dat veţi primi ce aţi cerut, veţi afla ce aţi căutat şi vi se va deschide uşa pe care o credeaţi înaccesibilă.

Fiţi curajoşi! Plecaţi genunchii voştri înaintea lui Hristos, a Maicii Sale şi a sfinţilor şi cereţi tot ce aveţi nevoie. Dar cereţi cu credinţă, cu sinceritate şi cu nădejdea că se va împlini.

 

Tinerii în societate - Ispite bărbătești

Eşti bărbat, eşti credincios și vrei să te mântuiești dar vezi cum în ziua de astăzi eşti momit permanent cu imagini lipsite de cea mai elementară cuviință. Aproape că nu este zi să nu vezi o un afiș cu femei îmbrăcate sumar pentru a prezenta lenjerie intimă, lucru care îți formează preconcepții despre cum ar trebui să arate viitoarea ta soție. Aproape că nu este zi să nu vezi pe câte cineva fluturând la marile intersecții reviste care au pe prima pagină femei prezentate provocator, și care să-ți stârnească apetitul sexual. Apoi, dacă te duci la cumpărături în supermarketurile mari și faci imprudența de a trece pe la raionul de cărți și reviste, este aproape imposibi să nu vezi niște trupuri copertate care să te smintească. Nici măcar la farmacie nu ești ferit de funduri goale și sâni pictați artistic care să îți provoace partea animalică. Iar de internet şi televizor nici nu mai vorbim. Dezastru! Pe oriunde te-ai duce, ești întâmpinat de agresivitatea imaginilor sexual-explicite folosite în scopuri comerciale.

Da, astăzi ţi s-a luat cu desăvârşire dreptul de a vedea doar  intimitatea trupească a soţiei sau a viitoarei tale soţii. Peste tot pe unde te duci, fie la servici, fie acasă, sau oriunde te îndeamnă pașii în spațiul public, nu se poate să nu ţi se prezinte cu forța nudul, perversul, subliminalul, doar doar de-ai ceda şi tu la "ofertă" pentru a intra în grupul "aşa-s toţi bărbaţii".

Dacă vrei să fii bărbat adevărat, adică al Unui Singur Dumnezeu şi al unei singure femei, faptul de a ți se arăta nudul altor femei e ca şi cum ai fi scuipat în faţă în fiecare zi, ca şi cum cineva ar arunca mereu cu noroi în tine numai din plăcerea de a te murdări. Ai văzut un afiş mare cu o femeie îmbrăcată sumar? atunci ţi-a fost scuipată curăţia minţii. Ai văzut o fotografie porno care apare subliminal pe un site de ştiri? Atunci ţi s-a mai aruncat odată cu noroi în străfundul inimii. Şi tot aşa, zi de zi,  eşti asaltat împotriva voinţei tale, deşi tu ai vrea să cunoşti şi să te bucuri doar de frumuseţea unei singurei femei: soția. Dar nu, nu mai ai dreptul doar la intimitatea soției tale, ci ai "dreptul" la toate femeile care s-au înjosit, făcând din propria lor intimitate, obiect public de consum. Dacă pe vremea comunismului toți oamenii erau obligați să-și treacă proprietățile la un loc, astăzi toți oamenii sunt siluiți să-și treacă "intimitățile" la un loc. Un fel de colectivizare în plan spiritual și o "reeducare" prin sexualizare. Ți se spală creierul încetul cu încetul pentru a ajunge un obsedat sexual, un frustrat și un ratat în plan sentimental. O monstruozitate mai mare decât aceasta este greu de închipuit.

Tot acest bombardament mediatic sexual este defapt o silure morală, în special a bărbaților. Dar nu, pentru toate acestea nu ai cui să te plângi deoarece nimeni nu o să te înţeleagă. Iar dacă vei face imprudența să discuți despre povara aceasta cu cei morți sufletește, atunci vei fi catalogat în cel mai bun caz drept "idiot pocăit". Aşa că toate aceste lucruri i le spui doar lui Hristos... în taină. Oftezi adânc, îi arăţi rănile pe care ți le fac nudurile și necuviința, îl rogi să te cureţe de mizeriile de peste zi şi să îţi dea putere ca să te ridici din nou la luptă. Și este bine de știut că în lupta cu "oferta" sexuală, nu poţi învinge decât cu armele duhului: rugaciunea străruitoare, înfrânarea şi paza simţurilor. Altfel eşti ca şi mort.

Aşa că singura soluţie viabilă care îţi mai rămâne la dispoziţie este cufundarea în rugăciunea lăuntrică. Nu-ţi rămâne decât să rabzi la toate "ofertele", şi să-ţi ştergi din minte şi din inimă toţi scuipaţii nudului cu care ești împroșcat mai mereu, şi să mergi demn înainte. Dacă mai găseşti unul pe cale cu care să te întovărăşeşti împotriva exhuberanţei sexuale, atunci să fii sigur că e minune de la Dumnezeu și o adevărată gură de oxigen.

Acum, că am trasat câteva linii elementare ale acestui fenomen de degradare socială, nu ne rămâne decât să ne formăm un plan de rezistență și combatere.

Ca bărbat, dacă ieşi pe stradă, fii atent să nu hoinăreşti cu privirea căci altfel aproape sigur vei vedea ceva necuviincios care îţi va da de furcă. De aceea nu trebuie să uiţi de paza ochilor și paza minții prin rugăciune: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul". Învață să nu mai privești cu lejeritate partea femeiască, măcar până ți se întărește voința și înveți să respingi din prima gândurile rele. Corectează-ți felul de a privi partea femeiască, punându-ți în minte că toate femeile, oricât de atrăgătoare ți s-ar părea, ele îți sunt ca și surori sau mătușe și doar pe prietena/soția ta ai voie să o privești altfel. Dacă te atrage frumusețea străină a unei femei, gândește-te că acea femeie este, sau va fi mamă la fel ca și mama ta. Bine știind că nu ai vrea ca alți bărbați să aibe gânduri murdare față de mama ta, fă și tu asemenea față de tinerele mame sau viitoarele mame: privește-le fără patimă, privește-le curat, cuviincios.

Ori de câte ori îți este invadată privirea cu imagini carnale, ispititoare, adu-ţi aminte de preacuratul chip al Maicii Domnului. Maica Domnului este bucuria tuturor celor necăjiți. Iar pentru cei necăjiți de ispita desfrânării, Maica Domnului este "chemarea lui Adam celui căzut", "baie care spală cugetul nostru" și "cea care ne curățește de întinăciunea păcatelor". Când ești împresurat de ispita frumuseții carnale, adu-ți aminte de frumusețea duhovnicească a Maicii Domnului, cea dătătoare de pace, de liniște și de bucurie.

Dacă ceva sau cineva îmbrăcat necuviincios te-a luat prin surprindere, atunci roagă-te imediat, cu putere și stăruință: "Doamne, nu mă lăsa să mă aprind de poftă!" sau "Doamne, alungă de la mine desfrânarea!" Luptă-te continuu cu ispita până ce nălucirea din minte dispare iar inima nu mai tresaltă de poftă. Fii atent să nu cazi în ispita osândirii celor prin care a venit sminteala ca să nu depărtezi harului Duhului Sfânt de la tine. Smerește-te și roagă-te pentru persoana prin care a venit sminteala și astfel, Domnul multmilostiv şi iubitor de oameni lesne va revărsa harul Său asupra ta ca să te întărească şi să învingi tulburarea cugetului.

Nu sta pe site-uri de ştiri căci aproape sigur vei fi surprins de ceva necuviincios care va scoate tot ceea ce este mai urât din tine. Rezumă-te la strictul necesar. Știrile oricum le afli și fără să vrei.

Dacă vrei să ai somnul curat, nu te uita la emisiuni de genul "Dansez pentru tine" prin care se promoveaza senzualul, senzaționalul şi apetitul trupului, oricât de nobile ar fi cauzele unor astfel de emisiuni.

Rabdă ori de câte ori eşti asaltat cu imagini ademenitoare şi roagă-te neîncetat, căci răbdarea este cea care aduce biruința în încercare.

"Nu se poate scoate răul din fire fără încordarea ei. Păcatul, patima reprezintă o slăbiciune a firii. Nu suferința pur și simplu o întărește și o izbăvește de rău, ci răbdarea ei care reprezintă o încordare, o folosire a tuturor rezervelor de putere însoțită de cererea ajutorului lui Dumnezeu, care și ea reprezintă o încordare a puterii.

Şi înfrânarea de la plăcerile care ispitesc este o încordare, o răbdare a ispitei fără încovoierea care cedează, dar numele de răbdare se foloseşte mai propriu împotriva ispitei de a fugi de durere, tendinţei de a ieşi de sub ea.

Slava firii este starea care nu mai simte nici atracţia superficială spre plăcere, nici durerea trupului, când duhul a copleşit viaţa trupului. Dar de duh ţine şi voinţa. Fără a se exercita în efortul voinţei, duhul nu poate deveni puternic ca să copleşească plăcerea şi durerea trupului. Acesta a fost rolul răbdării lui Hristos şi a crucii suportate de el. Firea Lui omenească trebuia să meargă până la supremul grad al răbdării care este răbdarea morţii pentru a se întări deplin. O cedare în ultimul moment ar fi fost o alunecare din tot ceea ce a dobândit prin ce a răbdat anterior.

Aceasta nu exclude faptul că Hristos a suferit şi din compătimire cu noi sau ca să ne arate iubirea Sa. Propriu-zis acestea au stat la baza răbdării Lui prin care a învins slăbiciunile din firea noastră de pe urma păcatului, slăbiciunea care mergea prin cedarea sub plăcere şi durere până la biruirea ei prin moarte. Trebuia să se întâmple aceasta întărire şi eliberare în pârga firii noastre asumate de El pentru ca să treacă şi la noi puterea biruirii plăcerii şi durerii legate de pătimi.

Hristos a pătimit pentru noi în sensul că numai El a putut întări cel dintâi în mod real firea noastră prin Cruce şi din comunicarea cu El primim şi noi puterea de a întări firea noastră liberând-o de slăbiciune. Răbdarea Lui este izvorul răbdării noastre care ne întăreşte şi pe noi. Nu te amăgi deci, căci altă cale afară de aceasta nu există!'' (Filocalia)

 

Tinerii în Biserică - Credința Ortodoxă

Mai jos am făcut un tabel unde putem vedea mai clar şi mai sintetizat diferenţe doctrinare între Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică şi Bisericile Protestante

Subiect Ortodoxia Catolicismul Protestantismul Iconografie Succesiunea Apostolica - transmiterea harului preoţiei de la apostoli către episcopi şi de la aceştia către preoţi şi diaconi. Este definitorie pentru credinţa ortodoxă, asigurând continuitate cu Biserica întemeiată de Hristos. La fel ca şi în Ortodoxie, este de o importanţă vitală pentru biserică. Cu excepţia Anglicanilor şi a câtorva Luterani, această idee este în general respinsă. E mai important accentul pe continuitatea învăţăturii apostoleşti, decât pe succesiunea directă după har. Biblia - cărţile pe care le cuprinde (Canonul Sfintei Scripturi) Biserica Ortodoxă acceptă cele 39 de scrieri ale Vechiului Testament şi cele 27 ale Noului Testament dar în plus acceptă şi o colecţie de cărţi care nu se află în Biblia Ebraică. Aceste sunt cunoscute cu numele de carti deutero-canonice. (deuterocanon înseamnă al doilea canon) La fel ca şi în Biserica Ortodoxă. Protestanţii resping cărţile deuterocanonice ca nefiind inspirate şi le numesc apocrife. Preoţia Episcopii, preoţii şi diaconii trebuie să fie bărbaţi. Preoţii şi diaconii se pot căsători înainte de hirotonie, dar nu după. Episcopii pe de altă parte, trebuie să fie monahi. Tot clerul trebuie să fie de parte bărbătească. Preoţi şi episcopii trebuie să fie celibatari, cu excepţia Bisericilor Catolice de Rit Răsăritean, care permit căsătoria clericilor înainte de hirotonie. Majoritatea protestanţilor nu trebuie să fie celibatari pentru a fi aleşi în cler. Multe biserici practică şi hirotonirea femeilor. Problema femeilor-episcop este încă dezbătută în Biserica Anglicană. Euharistia (semnificaţie) Denumită şi Trupul şi Sângele Domnului sau Sfânta Euharistie. Este împărtăşirea reală din Trupul şi Sângele lui Hristos Cel mort şi înviat, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Denumită şi Sacrificiu Euharistic sau Missa. Are aceeaşi semnificaţie ca şi-n Biserica Ortodoxă. Euharistia ca şi Botezul este doar un simbol al harului. Natura de jertfa a Euharistiei este respinsă. Prezenţa lui Hristos în Euharistie În timpul Sfintei Liturghii preotul invocă Duhul Sfânt pentru a preface Cinstitele Daruri (pâinea şi vinul) în chip real în Trupul şi Sângele lui Hristos. Modalitatea precisă prin care aceasta se întâmplă este o taină dumnezeiască. La fel ca şi în Ortodoxie, preotul invocă pe Duhul Sfânt în timpul Missei. Totuşi sfinţirea darurilor devine efectivă prin Preot, care acţionează în Persoana lui Hristos. Pâinea şi vinul se schimbă în mod real în Trupul şi Sângele Mântuitorului, iar această schimbare se numeşte transsubstanţiere (la vedere darurile rămân la fel, dar substanţa lor se schimbă) Pâinea şi vinul sunt simbolice şi nu îşi schimbă substanţa. Totuşi sunt mai multe păreri în Protestantism în privinţa acestui subiect. (Anglicanii acceptă punctul de vedere catolic, pe când baptiştii îl neagă.) Primirea Sfintei Euharistii de către credincioşi

Sfânta Euharistie se oferă celor botezaţi şi doar după mărturisirea păcatelor în Taina Spovedaniei şi după primirea binecuvântării de la duhovnic.

Mirenii ortodocşii se împărtăşesc deodata cu Trupul şi Sângele Domnului, iar clericii se împărtăşesc cu fiecare, separat, din Trupul de pe Sfântul Disc şi din Sângele din Sfântul Potir.

Sfânta Euharistie se oferă celor botezaţi fără condiţionarea mărturisirii păcatelor în Taina Spovedaniei. Creştinii primesc doar Trupul (pâinea) iar preoţii se împărtăşesc cu Sângele (vinul). Unele Biserici Catolice se împărtăşesc din ambele. Euharistia este oferită tuturor creştinilor care se simt pregătiţi s-o primească. Marea majoritatea a protestanţilor se împărtăşesc şi dim pâine şi din vin. Duhul Sfânt Este a treia Persoană a Sfintei Treimi, purcezând din Tatăl, conform Crezului Niceo-Constantinopolitan (Sinodul I si II ecumenic). Tatăl trimite pe Duhul Sfânt prin Fiul. Duhul Sfânt purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul. Această adăugire este numită Filioque, care înseamnă şi de la Fiul. Aceeaşi credinţă cu cea din Biserica Catolică. Sfintele Taine Biserica Ortodoxă are 7 Sfinte Taine şi mai multe ierurgii. Aceste taine sunt: Botezul, Mirungerea, Euharistia, Spovedania, Cununia, Maslul şi Hirotonia. Biserica Catolică are aceleaşi Sfinte Taine ca şi în Biserica Catolică, doar că Mirungerea este numită de ei Confirmare, şi nu se face imediat după Botez, ci după vârsta de 7 ani. Bisericile Protestante au două Taine: Botezul şi Euharistia numită şi Sfânta Comuniune sau Cina Domnului. Efectul Sfintelor Taine Prin Sfintele Taine creştinii se împărtăşesc de Harul lui Dumnezeu şi se întăresc pentru a face binele, având ca ultim scop îndumnezeirea. Sfintele Taine sunt semne eficiente ale harului. Ele sunt instituite de Hristos şi predate Bisericii, prin care viaţa veşnică este oferită nouă. Sunt multe opinii despre Sfintele Taine în Bisericile Protestante. Totuşi majoritatea teologilor protestanţi văd Tainele ca simboluri sau reamintiri are harului care deja ni s-a oferit. Mântuirea Mântuirea este iubirea exprimată prin fapte bune şi este văzută ca un proces de lungă durată. Scopul cel mai înalt al creştinului ortodox este îndumnezeirea. La această comuniune cu Dumnezeu se ajunge prin asceză (lăsarea păcatelor, post, rugăciune, vorbirea cu Dumnezeu, citirea Sfintei Scripturi şi scrierilor Sfinţilor Părinţi, etc.) Suntem salvaţi (mântuiţi) prin har dar şi prin meritele pe care le obţin prin faptele bineplăcute înaintea lui Dumnezeu. Ca şi în Ortodoxie mântuirea este văzută mai mult ca un proces de lungă durată decât ca un eveniment. Mântuirea este darul gratuit şi nemeritat oferit de Dumnezeu omului. Se obţine doar prin credinţa în Hristos. Prin jertfa lui Hristos devenim plăcuţi înaintea lui Dumnezeu şi justificaţi înaintea Lui. Sfinţii Oameni cu viaţă bineplăcută înaintea lui Dumnezeu care au ajuns la o stare duhovnicească înaltă. Sfinţii sunt persoane prin care Dumnezeu îşi face cel mai uşor voia şi prin care a lucrat mântuirea altor oameni. Sfinţii, sunt mijlocitori înaintea lui Dumnezeu pentru cei de pe pământ.. La fel ca în Biserica Ortodoxă. Pentru ca o persoană să fie sanctificată este necesar să fi făcut cel puţin două minuni verificabile ca urmare a mijlocirii către Dumnezeu pentru alţi oameni. Toţi creştinii sunt sfinţi, chemaţi să urmeze (imite) pe Hristos. Doar Hristos este Mijlocitor între om şi Dumnezeu. Primatul Papal Episcopul Romei are o întâietate de onoare, atunci când este ortodox. În prezent autoritatea lui nu este efectivă pentru că papalitatea trebuie să se conformeze cu dogmele credinţei ortodoxe. Astfel autoritatea Papei nu este cu nimic mai mare decât cea a oricărui episcop din orice parte a Bisericii. Papa este Vicarul lui Hristos, capul Bisericii văzute pe pământ şi succesor spiritual al Sfântului Apostol Petru. Are autoritate supremă în întreaga creştinătate, chiar şi peste Conciliile Bisericii. Papa este conducătorul Bisericii Catolice, neavând niciun drept să vorbească în numele Bisericii ca Întreg. Infailibilitatea Papală Infailibilitatea papală este respinsă. Duhul Sfânt este cel care călăuzeşe întreaga Biserică pe Calea Adevărului (de exemplu prin Sfintele Sinoade). Biserica Ortodoxă recunoaşte primele şapte Sinoade Ecumenice (325 - 787) ca fiind infailibile. Papa este infailibil atunci când, prin Duhul Sfânt, defineşte o normă de credinţă sau de moralitate, ce trebuie respectată de membrii bisericii. Această afirmaţie de mai sus este o dogmă în Biserica Catolică şi ca urmare trebuie mărturisită prin credinţă. Protestanţii resping şi ei infailibilitatea papală. Singura sursă de învăţături infailibile este Sfânta Scriptură. Conducerea Bisericii Biserica Ortodoxă este formată din mai multe Biserici Autocefale surori (Biserica Ortodoxă Română, Rusă, Bulgară, Cipriotă, etc.), fiecare condusă de Adunarea episcopilor (Sinodul). Sfântul Sinod al fiecărei Biserici este îndrumat de Duhul Sfânt pentru luarea deciziilor corecte. Toţi episcopii sunt egali după har. Patriarhul Bisericii Autocefale este preşedintele Sfântului Sinod, egal după har cu ceilalţi episcopi, dar având atribuţii specifice.

Conducătorul Bisericii Catolice la nivel mondial este Papa, infailibil în deciziile sale.

Episcopii (sau arhiepiscopii) sunt conducători ai bisericilor locale având în subordinea lor un număr de parohii. Toţi episcopii sunt egali între ei şi se subordonează Papei.

Papa este ajutat la nivel consultativ în slujirea sa de un număr de cardinali care formează Colegiul Cardinalilor. Aceaştia sunt aleşi din rândul episcopilor şi arhiepiscopilor.

Unele Biserici protestante au o formă ierarhică de conducere (prin episcopi) similară cu cea a Bisericii Catolice, altele au o formă congregaţională. Altele au o combinaţie între cele două. Bisericile protestante au o ierarhie mai puţin definită. Purgatoriul

Învăţătură respinsă de Biserica Ortodoxă. Mântuirea şi curăţirea de păcate se face aici pe pământ prin pocăinţă, fapte bune şi împărtăşirea de Sfintele Taine ale Bisericii.

Pomenirea morţilor şi rugăciunile de iertare a păcatelor lor aduse înaintea lui Dumnezeu în sfintele slujbe privesc doar păcatele de o gravitate mai restrânsă, şi nu păcatele de moarte.

Este un loc de pregătire şi curăţire pentru intrarea în împărăţia cerurilor. De asemenea, un loc în care pedeapsa pentru păcatele scuzabile poate fi ispăşită. Învăţătura respinsă de Bisericile Protestante. Moartea lui Hristos pe cruce este de ajuns pentru scăparea de pedeapsă pentru păcatele noastre. Căsătoria şi divorţul Cununia este unirea tainică între bărbat şi femeie după modelul unirii dintre Hristos şi Biserica Sa. Divorţul este acceptat doar în caz de adulter.

Casătoria este un contract indestructibil între bărbat şi femeie după modelul unirii dintre Hristos şi Biserica Sa.

Divorţul este acceptat doar dacă există impedimente canonice ca această căsătorie să continue. În acest caz se poate oferi o anulare. Căsătoria este un contract dar nu este indestructibil. Divorţul este descurajat dar este permis cu îngăduinţă pentru firea umană slabă. Unele denominaţiuni permit recăsătorirea în Biserică. Maria - Născătoarea de Dumnezeu - Urcarea la cer Biserica Ortodoxă afirmă că Maica Domnului a fost născută de părinţii ei în chip omenesc. Ea a suferit moartea fizică, la fel ca toţi oamenii, dar trupul şi sufletul ei au fost ridicate de Hristos la cer, în sânul Sfintei Treimi. Imaculata concepţie este dogma prin care Maica Domnului ar fi fost ferita de pacatul stramosesc, ca s-ar fi nascut asemenea Mantuitorului, prin umbrirea Sfantului Duh, iar nu prin impreunare trupeasca. Biserica nu s-a hotărât dacă Maica Domnului a fost supusă morţii fizice, dar ridicarea la cer este considerată dogma ca şi cea cea de mai sus. Imaculata concepţie este necesară pentru că oamenii moştenesc nu numai o fire păcătoasă dar şi vina păcatului, astfel Maria fiind născută fără păcat a putut da naştere şi lui Hristos fără vina păcatului. Imaculata concepţie este respinsă, la fel şi ridicarea la cer. Maria nu este fără de păcat. Singurul fără de păcat este Hristos. Venerarea Maicii Domnului Maria este venerată ca Născătoarea de Dumnezeu (Theothokos) asta însemnând că Maria a născut pe Dumnezeu întrupat ca om, nu doar pe Omul-Hristos. Cele două firi, ale lui Hristos, dumnezeiească şi omenească sunt de nedespărţit. Maria este venerată ca Născătoarea de Dumnezeu, dar se foloseşte mai degrabă apelativul de Mama a lui Dumnezeu. În plus Maica Domnului s-a arătat ea însăşi lumii prin mai multe apariţii minunate. Maria a fost o femeie sfântă care a fost aleasă să nască pe Fiul lui Dumnezeu. Pururea fecioria ei şi mijlocirea către Dumnezeu este negată de protestanţi. Dumnezeiasca Revelaţie Sursele Revelaţiei sunt Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Sursele Revelaţiei sunt Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi Magisteriul (autoritatea de a interpreta în mod autentic cuvântul lui Dumnezeu scris sau transmis, încredinţată numai magisteriului viu al Bisericii) Sfânta Scriptură este singurul ghid infailibil şi autoritatea supremă în materie de credinţă creştină şi de exercitarea ei în practică. Cultul Bisericii şi Sfânta Liturghie Centrul spiritualităţii ortodoxe este Sfânta Liturghie. Cultul Bisericii se concentrează în jurul Missei Catolice. Există mai multe tipuri de cult (închinare). Bisericile Penticostale se manifestă mai exhuberant, cu exaltări, pe când Biserica Anglicană are un cult mai tradiţional, mai pios. Subiect Ortodoxia Catolicismul Protestantismul <!-- {lofimg src="/images/stories/2011/iulie/trei-perspective.jpg"} -->  

 

Doamne ajuta!

Sambata, 2 iulie, de praznicul Sfantului Voievod Stefan cel Mare, este hramul Manastirii Putna. La invitatia Ascor Suceava, cativa dintre membrii Cercului Studentesc "Floarea de Foc" vor participa la acest praznic.

Desi va anuntam destul de tarziu, intrucat mai avem cateva locuri libere, avem rugamintea, ca daca este posibil, sa ii anuntati pe utilizatorii site-ului Ortodoxia Tinerilor, tineri intre 14-35 ani, elevi sau studenti, ca, daca doresc, pot merge cu noi la Manastirea Putna, plecarea din Bucureşti.

Pe langa participarea la Sfanta Liturghie, in zilele de 2-3 iulie, vom vizita Manastirea Sihastria Putnei, Schitul Sfantul Daniil Sihastru si chilia Sfantului Daniil.

Cazarea si masa sunt asigurate, iar deplasarea pana acolo o vom face cu trenul. Costul biletului, dus intors, este de 64 de lei pentru studenti (legitimatie + cupoane de reducere), 84 de lei pentru elevi, si 128 de lei pretul intreg. Se va pleca vineri seara, la ora 21, cu trenul accelerat. Nadajduim sa ajungem in Putna la ora 8, inainte de inceperea Sfintei Liturghii.

Intoarcerea in Bucuresti se va face luni dimineata, la ora 6:00, cu plecare din Putna duminica la ora 17:18.

Ii rugam pe cei care doresc sa vina, sa ne anunte pana cel tarziu vineri, 1 iulie, la pranz.

Va multumim!

 

 

 

Fotografii - Locuri frumoase din țară

Transalpina este cel mai inalt drum rutier din Romania si chiar din intregul lant al Muntilor Carpati, atat din Romania cat si diin afara ei, atingand altitudinea maxima in Pasul Urdele 2145 m.  Soseaua  traverseaza Muntii  Parang de la N la S fiind paralela cu Valea Oltului si Valea Jiului aflandu-se intre acestea. Desi este mai inalta mai veche si mai frumoasa decat Transfagarasanul, este mai putin cunoscuta pentru  ca, Transalpina, cu toate ca este catalogat  drum national, DN 67c (partial), nu a fost pana in 2009 niciodata asfaltata.

Poate ca tocmai faptul ca a fost  un drum asa greu de parcurs a ajutat Transalpina sa-si pastreze neatinsa salbaticia si farmecul aparte pe care putine locuri din tara il mai au. Este printre putinele drumuri din tara pe care se poata ajunge cu masina pana la... nori si chiar deasupra lor. Si daca nu  credeti priviti pozele de mai jos. (transalpina.biz)

Drumul leagă la un capăt oraşul Sebeş iar la celălalt intersecţia cu drumul dintre Târgul Jiu şi Râmnicul Vâlcea. Anul trecut am mai fost odată dar din păcate partea cea mai frumoasă dintre Obârşia Lotrului şi Rânca era închisă. Anul acesta, pentru ca am ajuns pe la Alba Iulia am hotărât să ne întoarceam pe Transalpina, fiind asfaltat şi complet accesibil.

E un drum extraordinar, care merge pe coasta muntelui într-un peisaj mirific, cu un aer rece şi curat care-ţi pătrunde până în creier. Am ajuns şi la Rânca, o staţiune montană superbă. Vă recomand tuturor să-l includeţi pe lista destinaţiilor voastre din România. Aici puteţi vedea harta interactiva a drumului.(Claudiu)

 

Fapte rele și patimi - Mânia și ura

 

Mai jos am ales câteva pasaje din Sfânta Scriptură care vorbesc despre cearta dintre oameni, despre neînţelegerea lor. Termenul mai apare şi cu sensul de certarea a oamenilor de Dumnezeu pentru păcatele lor dar şi pentru certarea celui ce te-a supărat cu blândeţe. Versetele alese se concentrează în principal pe problema conflictelor între oameni.

Proverbe 10:10  Cel ce clipeşte din ochi va fi pricină de supărare; iar cel care ceartă cu inimă bună aşază pacea.

Proverbe 10:12  Ura aduce ceartă, iar dragostea acopere toate cusururile.

Proverbe 13:10  Mândria nu dă prilej decât la ceartă, înţelepciunea se află numai la cei ce primesc sfaturi.

Proverbe 16:28  Omul cu gând rău aţâţă ceartă şi defăimătorul desparte pe prieteni.

Proverbe 18:6  Buzele celui nebun duc la ceartă şi gura lui dă naştere la ocări!

Proverbe 20:3  Este o mare însuşire pentru om să se stăpânească de la ceartă şi tot nebunul se întărâtă.

Proverbe 26:17  Ca cel ce prinde un câine de urechi, aşa este cel ce se vâră într-o ceartă în care nu este amestecat.

Proverbe 28:23  Cel care ceartă pe un om va avea mai multă mulţumire decât cel care-l linguşeşte.

Proverbe 29:9  Când un înţelept se ceartă cu un nebun, fie că se supără, fie că râde, nu-şi pierde cumpătul.

Rom 1:27-29  Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine. Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori,

Rom 2:7-10  Viaţă veşnică celor ce, prin stăruinţă în faptă bună, caută mărire, cinste şi nestricăciune, iar iubitorilor de ceartă, care nu se supun adevărului, ci se supun nedreptăţii: mânie şi furie. Necaz şi strâmtorare peste sufletul oricărui om care săvârşeşte răul, al iudeului mai întâi, şi al elinului;  dar mărire, cinste şi pace oricui face binele: iudeului mai întâi, şi elinului.

Rom 13:13-14  Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte.

1Co 3:3  Fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi?

Flp 1:15  Unii, e drept, vestesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă, alţii însă din bunăvoinţă.

Flp 2:2-3  Faceţi-mi bucuria deplină, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare. Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuşi.

1Ti 6:4  Acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene,

doamne ajuta-..

2Ti 2:22-25  Fugi de poftele tinereţilor şi urmează dreptatea, credinţa, dragostea, pacea cu cei ce cheamă pe Domnul din inimă curată. Fereşte-te de întrebările nebuneşti, ştiind că dau prilej de ceartă. Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă cu toţi, destoinic să dea învăţătură, îngăduitor, certând cu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, ca doar le va da Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului,

Evrei 12:6  Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte"....

Credință și Știință - Tainele creației

Soţia mea câteodată îmi spune: "Claudiu ce-aş vrea să văd câteva secunde în viitor să-mi dau seama ce va fi cu noi peste un an". Îi înţeleg temerile şi frica dar îi spun mereu că nu ne-ar ajuta deloc să ştim ce va fi peste ceva timp, ba dimpotrivă ne-ar face mai mult rău. O dată la câteva luni o aud iarăşi spunându-mi acelaşi lucru, şi din cauza asta am început să mă gândesc: "oare ce e aşa rău în a cunoaşte viitorul?"

Au fost multe filme difuzate la televizor sau în cinema în care oamenii călătoreau cu o maşină a timpului în trecut sau în viitor. Au fost şi seriale de desene animate făcute pe această temă, care erau chiar frumoase. Dar ceea ce reţin foarte bine la toate aceste producţii este că personajele aveau o mare problemă atunci când călătoreau în trecut: nu puteau schimba ceea ce se intâmplase cu mulţi ani în urmă pentru că altfel ar fi schimbat toată istoria omenirii din acel punct până în prezent. Istoria omenirii este o consecinţă directă a deciziilor şi faptelor fiecărui om în parte. În schimb atunci când călătoreau în viitor nu erau constrânşi de nimic, puteau să-şi imagineze orice scenariu, indiferent cât de SF ar fi fost.

De ce nu pot şti cum va fi lumea în viitor ? De ce nu pot şti măcar cum va fi viaţa mea în viitorul apropiat?

Pentru că viitorul nu este predestinat. Pentru că viitorul nu este scris în nicio carte şi nu este stabilit de nimeni decât de alegerile noastre unite cu alegerile lui Dumnezeu. Conceptul de predestinaţie este întâlnit ca normă de credinţă în cultele protestante, şi cele neoprotestante din America şi tocmai de aceea filmele de la Hollywood au această influenţă în a percepe lucrurile.

Nu pot şti ce se întâmplă peste câţiva ani pentru că toată această perioadă istorică va fi determinată de alegerile noastre directe, prin care ne vom influenţa reciproc. Dumnezeu intervine în mod direct în lume prin decizii care schimbă cursul vieţii întregii omeniri, dar deciziile Lui nu îngrădesc alegerile noastre. Domnul Hristos este om ca şi noi, unul dintre miliardele de oameni ai lumii. Fiecare din noi înfluenţăm viitorul mai mult sau mai puţin, în funcţie de puterea şi sfinţenia noastră. Mântuitorul Iisus Hristos este nu numai Om ci şi Dumnezeu, şi din acest motiv influenţa lui în lume este foarte puternică.

Dumnezeu este singurul care ştie ce alegeri vom face şi ce decizii va lua El, si calculând rezultatul poate şti exact cum va arăta viitorul peste câţiva ani. În Sfânta Scriptură în Vechiul Testament se spune aşa:

"Şi El este Cel care schimbă timpurile şi ceasurile, Cel care dă jos de pe tron pe regi şi Cel care îi pune; El dă înţelepciune celor înţelepţi şi ştiinţă celor pricepuţi." (Daniel 2, 21)

Au fost momente în istorie când El ne-a prevestit ce se va întâmpla în viitor. El i-a spus lui Avraam că din el va ieşi un neam mare, numeros cât stelele pământului:

"Apoi l-a scos afară şi i-a zis: "Priveşte la cer şi numără stelele, de le poţi număra!" Şi a adăugat: "Atât de mulţi vor fi urmaşii tăi!" Şi a crezut Avram pe Domnul şi i s-a socotit aceasta ca dreptate."

El i-a anuntat prin ingerul său pe Zaharia şi Elisabeta că vor naşte un prunc, iar acesta va fi mare între oameni, deschizând calea lui Dumnezeu în lume. A anunţat-o pe Maria că va naşte un prunc prin care va veni mântuirea la toată lumea. A anunţat pe apostoli că va fi răstignit şi va învia. A spus întregii lumi că va veni sfârşitul acestor vremuri. A vorbit tuturor despre împărăţia cerurilor.

Deci dacă am vrea să ştim viitorul ar trebuie să-l întrebăm pe El. Dar la o astfel de întrebare cred că am primi următorul răspuns: "Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa" (FA. 1, 7)

De ce oare nu nu este de folos să cunoaştem viitorul? Iată câteva argumente:

• într-o societatea în care banii înseamnă totul iar plăcerile sunt laitmotivul vieţii fiecărui cetăţean, dacă am şti ce s-ar întâmpla peste câţiva ani am încerca să profităm de acest lucru în sens economic. Ar fi foarte mulţi oameni care ar specula avantajul acesta, doar pentru a câştiga bani foarte mulţi. Gândiţi-vă ce ar fi dacă am şti cursul euro de peste 2 ani? Am investi astăzi o sumă foarte mare de bani iar peste un an am câştiga enorm de mult doar prin diferenţa de curs valutar, fără să facem nimic, lenevind.
• Gândiţi-vă ce-ar fi dacă cei care tranzacţionează la bursă ar şti care sunt cele mai competitive acţiuni peste un an. Ar investi foarte mult capital în acţiunile companiei respective, care astăzi valorează puţin, dar peste un an vor creşte considerabil. La termen vor vinde acţiunile şi vor câştiga din diferenţă.
• Gândiţi-vă ce decizii ar lua oamenii politici dacă ar afla că peste 2 ani la putere va fi partidul X, care acum e de fapt în opoziţie, sau poate nici nu există.
• Gândiţi-vă ce ar fi în sufletul unei mirese care astăzi păşeşte în faţa altarului, dacă ar şti că soţul ei o va înşela peste 3 ani şi jumătate.
• Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă o mamă ar afla că pruncul ei va muri în 3 zile deşi astăzi este perfect sănătos.
• Oare ce ar face un om care astăzi suferă foarte mult, dacă ar afla că peste 5 ani va fi în aceeaşi suferinţă.
• Gândiţi-vă cum s-ar comporta un om care astăzi este vai de capul lui, dacă ar afla că peste câţiva ani va fi un om foarte important. Poate s-ar mândri, s-ar lăuda, ar fi arogant...

Dacă am şti ce se va întâmpla în viitor n-am mai nădăjdui în ajutorul lui Dumnezeu, n-am mai avea speranţe şi vise. Ni s-ar părea că totul este clar stabilit să se întâmple într-un anumit fel, şi asta ne-ar face să ne simţim ca nişte roboţei gata să urmeze un circuit bine stabilit.

Dacă am şti viitorul am şti tainele lui Dumnezeu, iar dacă am şti tainele Lui le-am spune întregii lumi, iar acest lucru poate fi şi benefic dar poate avea şi efecte negative. Dacă am şti când vom muri ne-am permite să facem mult rău până în acel moment, iar cu ceva timp înainte ne-am cere iertare oamenilor şi lui Dumnezeu şi ne-am pregăti pentru împărăţia cerurilor.

A şti viitorul este un non-sens pentru om, pentru că omul este liber şi prin acţiunile lui hotărăşte viitorul

Dacă am şti viitorul am amâna faptele bune, nu ne-am mai teme de moarte. Dar moartea şi incertitudinea zilei de mâine ne feresc de multe alegeri greşite.

Simplul fapt de a nu cunoaşte ce alegeri vor face cei din jur în viitor, înseamnă a le acorda încredere că vor face ceva bun, înseamnă a nu-i suspecta de pe acum pentru răul pe care au potentialul de a-l savarsi în viitor, dar nu l-au facut.

Avem pace în lume, chiar aşa strâmbă cum este, pentru că oamenii încă se tem de moarte, de boală, de deciziile oamenilor de lângă ei. Dacă ne-ar spune Dumnezeu ce se întâmplă cu fiecare din noi, lumea ar fi într-un total haos. Nimeni n-ar mai trăi prezentul ci toţi s-ar pregăti pentru momente mai bune în viitor, sau dimpotrivă cei cu un viitor sumbru poate şi-ar lua vieţile de pe acum.

Cât de înţelept este Dumnezeu în alegerile pe care le face! Incertitudinea zilei de mâine e un mare ajutor pentru fiecare din noi....

doamne ajuta,..

Sfaturile Sfinților - Alți Sfinți Părinți

Sileşte-te pe cât poţi să iubeşti pe tot omul. Iar dacă nu poţi încă, cel puţin să nu urăşti pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta dacă nu vei dispreţui lucrurile lumii.

Te-a blestemat cineva? Să nu-l urăşti pe el, ci blestemul şi pe dracul care a pus la cale blestemul. Căci dacă urăşti pe cel ce te-a blestemat, ai urât un om şi ai călcat porunca. Şi ceea ce a făcut acela cu cuvîntul, tu faci cu fapta. Iar de păzeşti porun­ca, arată semnele dragostei; şi de poţi face ceva ajută-l, ca să-l izbăveşti de rău.

Hristos nu vrea ca tu să porţi vreunui om ură sau supă­rare, sau mânie, sau să ţii minte răul în nici un chip şi pentru nici un lucru vremelnic. Aceasta o strigă cele patru evanghelii.

Mulţi suntem cei ce vorbim, dar puţini cei ce facem. Dar nimenea nu trebuie să strice cuvîntul lui Dumnezeu pentru ne-grija proprie, ci să-şi mărturisească neputinţa sa, nu să ascun­dă adevărul lui Dumnezeu. Aceasta pentru ca nu cumva să ne facem vinovaţi, pe lîngă călcarea poruncilor, şi de răstălmăci­rea cuvîntului lui Dumnezeu.

Iubirea şi înfrînarea slobozesc sufletul de patimi; citirea şi contemplarea izbăvesc mintea de neştiinţă; iar starea de ru­găciune o înfăţişează lui Dumnezeu însuşi.

Cînd ne văd dracii că dispreţuim lucrurile lumii, ca să nu mai urâm pentru ele pe oameni şi să cădem din dragoste, stârnesc împotriva noastră defăimări ca, nerăbdând supărarea, să urâm pe cei ce ne defaimă.

 

(Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Sfaturile Sfinților - Alți Sfinți Părinți

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu întristează pe nimeni şi nu se întristează pentru cele vremelnice. întristează şi se întris­tează însă cu singura întristare mîntuitoare, cu care şi fericitul Pavel s-a întristat şi a întristat pe corinteni.

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu trăieşte pe pămînt viaţă în­gerească, postind şi priveghind, cîntînd şi rugîndu-se, şi gîndind pururea numai lucruri bune de tot omul.

Dacă pofteşte cineva ceva, se luptă ca să şi dobîndească. Dar dintre toate bunurile şi lucrurile vrednice de poftit cel fără asemănare mai bun şi mai vrednic de dorit este Dumnezeu. Câtă sârguinţă nu sîntem, aşadar, datori să arătăm, ca să dobîndim acest lucru bun şi vrednic de dorit prin fire?

Să nu-ţi întinezi trupul cu fapte de ruşine şi să nu-ţi spurci sufletul cu gînduri viclene; şi pacea lui Dumnezeu va veni peste tine aducînd iubire.

Chinuieşte-ţi trupul cu foamea şi cu privegherea, şi îndeletniceşte-te fără lenevire cu cîntarea şi cu rugăciunea; şi sfin­ţenia neprihănirii va veni peste tine aducînd iubire.

Cel ce s-a învrednicit de cunoştinţa dumnezeiască şi a dobîndit lumina acesteia prin dragoste nu va fi tulburat nicio­dată de duhul slavei deşarte. Iar cel ce nu s-a învrednicit încă de aceea, cu uşurinţă este prins de aceasta. Dacă, aşadar, unul ca acesta va căuta în tot ce face spre Dumnezeu, ca unul ce le face toate pentru El, mai lesne va scăpa cu Dumnezeu de ea.

<!--more Continuare-->

Cel ce nu a cîştigat încă cunoştinţa dumnezeiască , care se agoniseşte prin dragoste, cugetă lucru mare despre cele să-vîrşite de el după voia lui Dumnezeu. Iar cel ce s-a învrednicit de ea zice din suflet cuvintele patriarhului Avraam, pe care le-a spus cînd s-a învrednicit de arătarea dumnezeiască: „Eu sînt pă-mînt şi cenuşă" (Facere XIX, 27).

Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă sme­renia, şi prin gîndurile acesteia vine la dragostea şi la mulţumi­rea către Dumnezeu. Căci îşi aminteşte de purtarea lumească de mai 'nainte şi de feluritele greşeli, ca şi de ispitele ce i s-au întîmplat din tinereţe, şi cum din toate acestea 1-a izbăvit pe el Domnul şi 1-a strămutat de la viaţa pătimaşă la viaţa după Dum­nezeu. In felul acesta dobîndeşte pe lîngă temere şi dragostea, mulţumind pururea cu smerenie multă Făcătorului de bine şi Cîrmuitorului vieţii noastre.

 

(Sfântul Maxim Mărturisitorul - a cărui pomenire o săvârşim astăzi

Sexualitate - Contracepția sexuală

De ce astazi tinerii nu mai vor sa aibe copii? Aceasta este intrebarea ce mi-a fost adresata de un preot sincer interesat de soarta si mantuirea tinerelor familii.

Raspunsul pe care l-am dat a fost urmatorul: „Pentru ca gandesc numai pe orizontala, adica doar din perspectiva vietii acesteia, fara sa gandeasca si pe verticala, adica din perspectiva vietii vesnice”

Insa raspunsul acesta nu este pe deplin satisfacator caci nu prezinta profunzimea tuturor motivelor ce au dus la formarea acestui fenomen de degradare sociala, si de aceea n-am sa tac ci am sa insir toate bubele, chiar de vor ustura pe unii dintre noi:

a) multi tineri casatoriti nu vor sa aibe copii pentru ca sufera de egoism;

b) altii nu-si doresc copii deoarece contraceptia sexuala a devenit o metoda fireasca de a incalca legea firii (nasterea de prunci dupa cum vin). Este o metoda atat de „la indemana”, incat e greu sa rezisti tentatiei daca nu ai o motivatie puternica, daca nu esti puternic ancorat in viziunea crestina asupra vietii.

c) tinerii soti duc grija vietii desarte: „acum n-am ce sa-i ofer unui posibil copil din cate mi-as dori sa ii ofer”

d) multi tineri au orbit sufleteste si nu mai vad nepretuitele foloase duhovnicesti ale doririi, nasterii si cresterii copiilori.

a) Egoismul de a refuza nasterea copiilor este atitudinea izvorata din dorinta de a-ti trai viata aceasta in comoditate si desfatari fara sa te gandesti in ce mod influientezi tot ceea ce te inconjoara prin ceea ce faci. Egoismul de a avea „tot ce vreau si cand vreau si cum vreau”, este boala care roade din temelii relatiile dintre oameni. Nu vrei sa ai copii pentru ca nu te gandesti decat la dorintele tale, dar si pentru ca esti constient de consecintele cresterii copiilor pe care nu vrei sa ti le asumi: „potentarea rabdarii si a sacrificiului de sine”.

Totusi, spune Sf. Pavel „Nu vă amăgiţi; Dumnezeu nu Se lasă batjocorit, căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.” De aceea, plata egoismului de la tinerete nu este decat singuratatea sacaitoare si grea a batranetilor nemangaiate de fii si de nepoti.

b) Ti se pare ca este ceva firesc sa refuzi nasterea de copii, mai ales ca este atat de usor sa o faci. Dar refuzul acesta te costa scump pentru ca trupul tau (trupul sotiei tale) nu poate fi pacalit prea mult deoarece functioneaza sub niste parametri pe care nu-i respecti, parametri care cer nasterea de prunci la timpul potrivit. Iar tu amani timpul potrivit pentru mai tarziu, iar mai tarziu a insemnat pentru multe familii „prea tarziu”. Sunt mii si zeci de mii de familii care si-ar dori acum sa aibe copii, dar nu-i mai pot avea pentru ca „atunci” viitoarele mame nu s-au gandit la „acum”, otravindu-si si distrugandu-si trupul cu anticonceptionale si traumele fizice ale avortului.

c) „Nu este momentul de a avea copii pentru ca nu pot sa-i ofer tot ce-i trebuie”.

Dar care este cel mai bun moment de a avea copii?

Cel mai bun moment este atunci cand vrea si Dumnezeu si omul in acelas timp. Dar adesea omul vrea numai cand vrea el, adica cat mai tarziu, pentru ca el intarzie mereu sa faca binele, deoarece si-a pierdut cadenta neintrerupta cu care Dumnezeu il ajuta sa faca binele, si astfel omul a ajuns de la cadenta binelui la carenta binelui. Iar carenta binelui inseamna prezenta raului, raul care nu inseamna decat suferinta.

Omul rupt de Dumnezeu se inchipuie autonom in propria existenta, cand defapt Dumnezeu sta in spatele fiecarui gand si plan pe care il facem, gata sa ne ofere solutia cea mai buna la problemele noastre.

Facem planuri fara Dumnezeu, pentru ca nu suntem constienti de „Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea”. Insa Dumnezeu nu gandeste in mod limitat si rasfatat pentru ca nu iubeste selectiv precum facem noi oamenii, ci gandeste plenar, gandeste desavarsit, la scara mare.

Dumnezeu are un plan mare de mantuire pentru toata lumea. De aceea nu se limiteaza doar la cand crezi tu de cuviinta ca ar fi cel mai bine sa ai un copil. Astfel, Dumnezeu se gandeste si la bunicii viitorului copil, si la matusile si prietenii tai pe care acest viitor copil ii va influienta o viata intreaga, si se gandeste inclusiv la fiii vecinilor tai pe care nu dai doua parale, dar pe care fiul tau nenascut inca, ii va influienta (in bine sau rau) mai mult decat iti poti tu inchipui vreodata. Pe toate acestea le ia Dumnezeu in calcul, fara sa rapeasca din libertatea ta sau a altcuiva, oferind momentul cel mai bun pentru nasterea copiilor tai, care nu este altul decat momentul cel mai bun pentru toata lumea.

Mai inainte de a exista fizic, existam ca si gand/intentie in planul de mantuire a lui Dumnezeu pentru lume. Asta o spune chiar Dumnezeu: "Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc pentru popoare" (Ieremia 1:5)

Deci, atunci cand facem planing familial, este esential ca planul nostru mic si aparent neinsemnat pentru ceilalti, sa se integreze in planul mare a lui Dumnezeu, planul in care oricine si orice conteaza enorm de mult. Iar daca planul tau mic nu se integreaza cu Planul cel Mare, atunci nu semeni cu Dumnezeu ci risipesti. Risipesti timpi esentiali de a face binele prin proprii copii, timpi morti pe care nu poti sa-i mai intorci oricate regrete te vor stoarce de lacrimi mai tarziu deoarce nu ai facut lucrurile la timp. Iar „la timp” inseamna „la timpul lui Dumnezeu”, adica la timpul continuu al prezentului.

d) Tinerii casatoriti nu mai vor sa aibe copii pentru ca au pierdut dorul de vesnicie. Caci ce este nasterea de prunci, decat "cea mai mare mangaiere pentru pierderea nemuririi". Sfantul Ioan Gura de Aur compara nasterea de prunci cu invierea, deoarece prin aceasta randuiala minunata a ridicarii de „om nou” in locul celor morti, Dumnezeu vesteste reinoirea firii umane.

Insa acolo unde nu exista dor de vesnicie, de reinoire si de schimbare a vietii, nu exista nici dor de a naste si creste copii. Din aceasta cauza, acest ultim motiv al nedoririi copiilor este si primul motiv care le genereaza pe toate celelalte, caci este un motiv de ordin duhovnicesc. Asadar, prezenta/absenta dorintei de a avea copii are o profunda semnificatie si nu degeaba spune Sfantul Pavel ca femeia "se va mântui prin naştere de copii, dacă cu simplitate rămâne'n credinţă, în iubire şi'n sfinţenie" (Timotei I)

Stiut este ca parintii traiesc prin copii. Prin copii lasi mai departe tot ce ai mai bun (sau mai rau) din tine. In ei lasi ceva din trupul tau, dar mai ales din persoana si personalitatea ta. Prin copiii tai, tu te faci coautor si partas la cele viitoare pe care nu ai sa le mai prinzi de pe lumea aceasta, dar pe care le influientezi indirect prin copiii tai si pentru care esti raspunzator fie in bine, fie in rau. Prin copiii nostri (nascuti, nelasati sa vina sau omorati) noi influentam lumea intreaga. De am fi constienti de insemnatatea acestui lucru!

Multi dintre noi facem apologia unei lumi mai bune, dar lumea aceasta nu poate fi mai buna atata timp cat Dumnezeu randuieste sa aduca in beneficiul ei mai multi viitori ingineri, arhitecti, doctori, preoti, dar pe care noi nu-i lasam sa vina la rand, si mai ales la timp. Acestia sunt oamenii-intentie din planul lui Dumnezeu pe care El ii randuieste sa aibe potenta (talantii) de a contribui la binele tau si al intregii umanitati, dar pe care tu nu-i primesti in existenta fizica, si nu vrei sa-i formezi pentru a te bucura de ei impreuna cu intreaga lume.

Lumea nu poate sa fie mai buna atata timp cat voia mea nu este aceeasi cu „faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant”.

Drept aceea, pentru cine are urechi de auzit, glasul lui Dumnezeu asa graieste prin glasul unui mare sfant:

„Lasati copiii sa vina la rand”

Sexualitate - Contracepția sexuală

 

Acum vreo câteva zile cineva a ajuns la noi pe site căutând pe internet "prezervativul e păcat?". Nouă, celor din spatele site-ului ni se face milă când vedem cum oamenii vorbesc cu google ca şi cum ar fi cel mai bun prieten al lor. Ne mirăm cât de sincere sunt căutările lor şi ne dăm seamă că se ruşinează să abordeze acest subiect cu prietenii sau familia, şi ultima soluţie rămâne internetul, navigând sub comoditatea anonimatului.

doamne ajuta..

Sintagma căutată de acea persoană mă face să cred că are frica lui Dumnezeu, că nu vrea să folosească anticoncepţionale deoarece au acelaşi efect avortiv ca şi avortul propriu-zis şi că n-ar ucide niciodată un copilaş în burtă (prin avort). Dar totuşi prin întrebarea "prezervativul e păcat?" îmi dau seamă că acea persoană e posibil să fie casătorită, dar totuşi îi e frică că va face copii mulţi dacă nu se va proteja, sau crede că nu e pregătită încă pentru un bebeluş.

Spre deosebire de alte probleme foarte actuale ale tinerilor, folosirea prezervativului este tratată ca temă în mod direct în Sfânta Scriptură (Biblie). În capitolul 38 al primei cărţi: Facerea, la versetele de la 8 la 10 aflăm următoarele:

"Atunci Iuda i-a zis lui Onan: „Intră la femeia fratelui tău, fă-ţi datoria de cumnat  şi ridică-i urmaşi fratelui tău“. Ştiind însă Onan că urmaşii nu vor fi ai lui, de câte ori intra la femeia fratelui său îşi vărsa sămânţa pe pământ, ca să nu-i ridice urmaşi fratelui său. Rea se arăta fapta lui în ochii lui Dumnezeu, Care a făcut ca şi el să moară."<!--more Continuare -->

Onan îşi vărsa sămânţa sa pe pământ în acelaşi fel cum prezervativul după ce opreşte sperma de a ajunge în coapsele femeii, este aruncat pe pământ, este aruncat la gunoi împreună cu toată sămânţa bărbatului (în greacă sperma = sămânţă). Aşa de mare păcat săvârşea Onan şi aşa de urât era în faţa lui Dumnezeu acest lucru, încât l-a pedepsit cu moartea.  Fapta lui Onan, dacă ajungea la urechile celorlalţi din vremea lui, putea sminti multă lumea, putea fi un exemplu negativ cu putinţă de urmat şi pentru alţii, de aceea trebuie pedepsită.

În legea Vechiului Testament primită de poporul lui Israel prin Moise, dacă soţul murea şi încă nu avea urmaşi, fratele soţului mort fără copii avea obligaţia de a se însura cu văduva acestuia; primul lor fiu purta numele celui mort şi-l moştenea (vezi Dt 25, 5-10). Această căsătorie era legitimată prin „legea leviratului" (de la latinescul levir = „cumnat"). Onan deşi a luat-o de soţie pe cumnata sa, el a refuzat să-i ridice urmaşi încălcând astfel legea lui  Moise şi legământul încheiat de Dumnezeu încă de la naştere prin tăierea împrejur.

Onan a rămas aşa de puternic în memoria omenirii încât fapta sa se numeşte onanie. Onania este un termen mai vechi care se referă de fapt la masturbare, care presupune deasemenea aruncarea sămânţii.

Revenind la prezervativ, vă las pe voi să interpretaţi cât de păcat este folosirea lui, şi cât ar putea să-L supere această faptă pe Dumnezeu.

Eu vă pot spune doar atât că de 3 ani de când eu şi soţia mea suntem căsătoriţi n-am folosit nici un mijloc de contracepţie şi ne-a dăruit Dumnezeu o minune de fetiţă sănătoasă şi jucăuşă, plină de bucurie şi har. Mi-e frică să mă gândesc cum ar fi decurs viaţa noastră dacă-L "păcăleam" pe Dumnezeu cu prezervative sau anticoncepţionale. Oricum singurii păcăliţi am fi fost noi, căci păcatul şi-ar fi arătat păna la urmă consecinţele.

Încercaţi să faceţi voia lui Dumnezeu şi o să simţiţi cum vă ocolesc necazurile şi supărările în viaţa aceasta!...

Tinerii în societate - Probleme globale

Iubitii mei fii sufletesti,

Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci si un personaj al istoriei de dupa el, multiplicat peste tot, la scara planetara, in ipostaza sarutarii care acopera tradarea.

Printre noi, cei ce beneficiem de civilizatie, de cultura, de progres stiintific, de libertate, de bunurile pamantului si de harurile cerului, printre noi se instaureaza, incetul cu incetul, un duh perfid care rastoarna valorile si perverteste limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevar, furtul inteligent devine profesie onorabila, sodomia se cheama orientare comportamentala, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietena se degradeaza in conotatii dubioase, pervertirea tineretului se intituleaza program de sanatate antiSIDA, destramarea familiei se numeste planificare familiala, crimele ingineriei genetice se fac in numele vindecarilor miraculoase, prostitutia se legitimeaza prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclama de meditatia transcendentala, saracirea spiritului devine globalizare, invadarea unei tari se cheama razboi preventiv, terorismul isi reclama valente divine, infeudarea economica se numeste credit bancar, pomana politica devine act de caritate. Si multe altele.

Iuda se plimba nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar si prin crestinatate. Isprava lui cea mai mare este aceea ca, dintr'o singura Biserica, a facut mai multe. Din mai multe a facut o puzderie. Si continua s'o faca, prin ceea ce ii este propriu: lacomie, invidie, orgoliu. Se adapteaza usor, si-a rafinat metodele. Lucreaza la lumina noptii si comunica prin unde hertiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurential pe piata bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Cand nu lucreaza pe furis, te invita la dialog fratesc. Daca-l refuzi sau daca te aperi, te pomenesti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.

Cunoaste bine Biblia, are studii universitare, vorbeste cateva limbi straine. El stie ca Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat si memorat invatatura lui Iisus. Daca ar fi avut curatie si talent, putea sa scrie o Evanghelie tot atat de bogata ca a lui Matei.

A scris-o postum, in cheia sarutarii perverse. Iuda e un excelent teolog, asa cum este si patronul sau din Qarantania, care Ii oferea lui Iisus citate din Scriptura.

Iuda e tot atat de zelos printre ai sai, de vreme ce instinctul dezbinarii il mobilizeaza peste tot, oriunde s'ar afla. Partenerul trebuie mai intai sedus, dominat si numai dupa aceea nimicit. Iuda isi abordeaza semenul cu gratia cobrei care, intalnind o vipera in jungla, o invita la un dans aerian, fascinant, ametitor, pe durata caruia isi calculeaza cu precizie secunda muscaturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte...

doamne ajuta..

Tinerii în societate - Modele și idoli

 

Tot Globul pământesc vuieşte de vestea morţii mult-iubitului Michael Jackson, idolul atâtor tineri care plângeau la concertele lui. Îmi amintesc că aveam o prietenă care se îmbrăca numai cu tricoul cu Michael Jackson. Se simţea atât de aproape de faima acestui star..Toată lumea îi asculta muzica în anii "90. Cu toate astea, mie nu mi-a plăcut niciodată. Poate că muzica lui nu e pe gustul meu sau poate că nu am eu aşa gusturi fine...

doamne ajuta..

Stăteam şi mă gândeam la el, care e mare vedetă (sau, mă rog, a fost) şi la felul în care a sfârşit viaţa lui. Brusc! Dintr-odată! Un atac de cord şi gata.  Şi îmi amintesc că a încercat şi imposibilul: să se menţină veşnic tânăr şi frumos şi, mai ales, în vogă. Cred că el e unul din cazurile de băieţi buni pe care succesul l-a distrus. Succesul se întreţine cu compromisuri, sacrificii mari şi cu mulţi bani. Azi eşti foarte sus, te iubeşte toată lumea şi îţi cântă melodiile, iar mâine apari în presa de scandal cum că ai fi pedofil. Nu ştim care e adevărul în ceea ce îl priveşte pe Michael Jackson şi prea puţin mă interesează sincer, însă situaţia lui mă întristează şi îmi dau seama că fiecare dintre noi avem tendinţa de a ne "vinde sufletul diavolului".

Mai precis, pentru câteva momente de măreţie, ca să fim mândri că am făcut ceva deosebit, renunţăm la principii, la viaţa morală, uneori chiar la bun-simţ şi, mai dureros este că renunţăm la relaţia cu Dumnezeu. Adevărul din inimă ajunge să ne incomodeze pentru că lui Dumnezeu Îi place smerenia şi nu ne lasă să fii mândri şi vocea Lui ne mustră încontinuu. Dar...dacă tu vrei, te împrieteneşti cu diavolul, pe negândite. Şi aşa ajunge omul să nu mai ştie ce-i cu el. Are momente când vrea să se ridice din prăpastia unde simte că a căzut, însă nu prea mai sunt resorturi spirituale. Ne pierdem atunci când vrem să ne dăm mari. Aşa cum a pierdut şi Lucifer locul său între îngeri şi a ales să fie cu totul altceva.<!--more-->

E grea lupta asta cu mândria! Dacă ţi-a intrat în inimă, te roade puţin câte puţin şi ajungi să crezi că eşti cel mai tare, cel mai deştept, cel mai bogat şi nimeni nu e ca tine. Şi deodată te loveşte un necaz, o palmă din cer şi iţi revii din ameţeala cu care diavolul te-a ademenit. Sau aşa ar trebui. O boală, o suferinţă, o durere acolo unde eşti cel mai sensibil te face, în cele din urmă, să vezi CÂT DE MIC EŞTI ÎN FAŢA LUI DUMNEZEU!

Poate că o comparaţie cu Michael Jackson nu e cea mai potrivită, însă vedem cu toţii câţi oameni "mari", care deţin controlul, faima, puterea financiară sau se fac iubiţi de enorm de mulţi oameni, sfârşesc, ei sau cei apropiaţi lor, ca orice muritor. Nu iau nimic cu ei. În schimb, viaţa pe care au trait-o le-a adus un mare dezavantaj: au (între) rupt relaţia cu Dumnezeu, Cel care le călăuzea paşii pe drumul mântuirii, fericirii supreme. Ei au caştigat mandria. Dar la ce le foloseşte? Poate e parola spre Iad. Cine ştie? Nu exclud această posibilitate. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? ( Marcu 8, 34-38)

Cu siguranţă toate aceste lucruri ne determină să reflectăm asupra noastră şi să ne dăm seama că greşim hrănindu-ne cu "slava deşartă". Nu ne este nici acum de folos, iar după ce trupurile noastre nu vor mai fi, nici atât nu ne va mai folosi.

Azi am înţeles că nimic nu este mai mic decât omul fără Dumnezeu şi nimic nu este mai mare decât omul cu Dumnezeu...

Tinerii în Biserică - Taina Cununiei

 

Există o părere generală aşa în lumea noastră că dacă "te-ai căsătorit te-ai prăpădit". Gata cu distracţiile, gata cu bucuria vieţii, gata cu libertatea ta, gata cu toate... Asta îi face pe unii să nu-şi dorească a se căsători devreme ci mai târziu pe la 30 de ani, ca acum să mai copilărească, să se mai distreze.

doamne ajuta..

Părerea aceasta generală, exprimată de multe ori în glumă, lasă impresia că în căsătorie nu mai e nimic frumos, că nu se mai compară nimic ca atunci când erai tânăr, că sunt doar supărări şi muncă şi nici un pic de bucurie. Şi mie mi-au spus unii că m-am căsătorit prea repede, că poate ar trebuie să mai aştept, că m-am legat aşa de tânăr.

Eu m-am căsătorit la 23 de ani, nu de nevoie, ci de bucurie. Eram cu Iulia de 5 ani şi ne înţelegeam foarte bine, ne vedem în fiecare zi, vorbeam foarte mult la telefon, şi ne doream să stăm mai mult împreună. Şi aşa ne-am dat seama că cel mai bine este să ne căsătorim. ca să stăm tot timpul împreună.

Am avut o copilărie frumoasă şi m-am bucurat de ea şi-n liceu, şi-n facultate. Dar acum, după doi ani de căsătorie vă zic sincer că au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea. Am făcut foarte multe lucruri cu soţia, am fost în multe locuri, am stat mult cu prietenii, am avut multe bucurii.

Căsătoria nu a fost o corvoadă, nu ne-a limitat, nu ne-a închis, ci dimpotrivă am început să căutăm să avem întotdeauna mulţi prieteni, să ne-nţelegem bine cu ei, să putem să-i sunăm oricând şi să stăm cu ei când ne e drag.

Am avut şi supărări şi momente mai grele, dar au trecut toate repede şi a fost bine. Secretul nostru este Dumnezeu. El ne dă bucuria în familie, El ne ajută în fiecare zi să fim sănătoşi, să avem ce ne trebuie, să ne-nţelegem bine cu ceilalţi, să înaintăm în viaţă. Dacă nu era El, nimic nu era aşa cum e acum.

Am avut un moment în care Dumnezeu mi-a arătat cum e fără El. În momentul acela eram aşa de trist şi de supărat şi stăteam în faţa icoanei lui şi mă rugam plângând; atunci mi-am dat seama că eu nici pe mama nu o pot iubi fără El. Dacă n-ar fi El eu n-aş putea iubi pe nimeni. Mi-am dat seamă că dacă nu era El în familia nostră eu n-o puteam iubi pe Iulia, şi poate totul s-ar fi terminat de mult.

El e cel care ne ajută să fim fericiţi în fiecare zi. Noi doar atât facem, mergem la Biserică, Îi cerem ajutorul, ne mărturisim păcatele şi ne-mpărtăşim cu Trupul şi Sângele lui la Sfânta Liturghie.

Căsătoria e o mare bucurie când Dumnezeu e prezent în fiecare zi în familie. Căsătoria e un pas frumos al vieţii şi aduce multe bucurii. Dar toate sunt de la Dumnezeu. Familia fără Dumnezeu e ca un pământ fără de apă, semănat şi arat, dar care nu dă roade. Rămâne sterp şi pustiu.

Zisa Domnul: "N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie?  Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă." (Mt.4,6)...

Tinerii în Biserică - Taina Cununiei

 

Cineva a ajuns ieri la noi pe site căutând "sfaturi duhovniceşti înaintea căsătoriei". O să-ncercăm să dăm aici câteva sfaturi din experienţa noastră de familie.

doamne ajuta,..

- In primul rand nu se poate să ai o casnicie fericită fără Dumnezeu. Hristos Domnul este cel care uneşte barbatul cu femeia, în fiecare zi, în înţelegere şi-i ajută în slăbiciunile lor. Oricât de mare ar fi iubirea dintre cei doi, probleme tot vor apărea pentru că toţi păcătuim şi  diavolul îşi bagă coadă ca să încurce lucrurile. Asa ca tot ceea ce ziditi impreuna, sa ziditi in Dumnezeu si cu ajutorul lui Dumnezeu.

- Temelia pe care veti cladi viata de familie, ca taina a lui Dumnezeu este nunta crestina cu tot ceea ce implica.

- Să vă rugaţi lui Dumnezeu în fiecare seară unul pentru altul zicând: "Ajută-mă Doamne să-l iubesc şi să-l înţeleg pe "Andrei" ("Andreea"), şi el să mă iubească pe mine. Ajută-ne să ne-nţelegem bine şi să nu ne certăm. Mântuieşte-ne pe noi Doamne, şi ajută-ne să-i iubim pe toţi oamenii. " Rugaţi-vă cu cuvintele voastre simple, numai rugaţi-vă unul pentru celălalt. Când vezi că el greşeşte sau când vezi că o ia pe calea cea rea, spune-i dar nu insista, si du-te sa te rogi pentru el, ai să simţi imediat cum se schimbă.

- Mergeţi mereu împreună la Sfânta Liturghie, mărturisiţi-vă cât de des păcatele părintelui duhovnic (e foarte important să aveţi acelaşi duhovnic), împărtăşiţi-vă si rugaţi-vă împreaună.

- Păstraţi o intimitate a relaţiei voastre cât mai mare, fără ca cei din jur să vadă problemele, slăbiciunile şi scăpările inerente fiecărui cuplu. Cum zice un proverb românesc: "spălaţi-vă rufele în familie", fară ca nici măcar părinţii să ştie, pentru că sunt subiectivi şi mai tare complică lucrurile decât le rezolvă.

- Fiţi diplomaţi şi înţelepţi, când vedeţi că celălalt se aprinde de mânie sau de supărare, nu-i staţi în cale, lăsaţi-l să se liniştească şi apoi discutaţi. Când apar certuri folosiţi-vă de o glumă sau schimbaţi subiectul, că să evitaţi contrazicerile.<!--more-->

- Nu puneti capul pe perna certati atunci cand apar situatii tensionate. Straduiti-va din rasputeri sa va iertati si sa va impacati inainte de sfarsitul zilei, inainte de culcare.  Toate greutatile pot fi depasite cu multa rabdare si blandete.

- Nu încercaţi să-l schimbaţi pe cel de lângă voi, ci schimbaţi-vă voi mai întâi. De exemplu eu am vrut s-o fac pe sotia mea să se roage mai mult, şi deşi i-am zis de zeci de ori, ea face tot cum vrea ea. Soluţia a fost şi este să mă rog eu cât mai mult şi ea văzându-mă să mă imite, şi în acelaşi timp să-l rog pe Dumnezeu să-i dea gând bun şi să se roage. Numai Dumnezeu poate schimba inima omului.

- Faceţi cât mai multe lucruri împreună.

- Una din cele mai mari greşeli ale căsniciei este să vorbeşti de rău rudele soţului (soţiei), si in special parintii. Lucrul acesta duce la certuri mari, şi pe viitor vei fi răsplătit cu aceeaşi monedă. Cu siguranta apar situatii tensionate legate de rude, datorita temperamentelor diferite si a modului de viata diferit de la unul la altul. Acceptati si respectati rudele sotiei (sotului) asa cum si voi vreti ca sotul (sotia) sa va accepte si sa va respecte rudele. Cel mai bine este să nu-i vorbeşti părinţii de rău niciodată, şi să-i ierţi.  Dacă vă feriţi de asta vă veţi înţelge mulţi ani de zile foarte bine.

- Nu va puneti parintii mai presus de sot (sotie) caci "De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup."

- Fiţi conştienţi că o să apară şi momente de răceală şi monotonie, dar Dumnezeu şi Maica Domnului pot aduce liniştea şi iubirea din nou, trebuie doar să cereţi asta.

- Să nu-ţi vorbeşti de rău soţul (soţia) în discuţiile cu ceilalţi, pentru că e ca şi cum ai vorbi rău de tine, şi făcând aşa vei simţi efectul răului pe care-l porţi în inimă prima dată când dai ochii cu cel iubit.

- Nu vă feriţi să aveţi copii căci ei vă vor face să vă iubiţi şi mai mult.

- Dragostea voastra sa nu ramana inchisa in familie ci sa se rasfranga asupra tuturor celor din jur.

Sfaturile pot continua la nesfârşit dar toate se pot concluziona în cuvintele Mântuitorului: "Ce vreţi să vă facă voua oamenii, faceţi si voi lor asemenea."...

Tinerii în Biserică - Predici la duminici și sărbători

 

Sufletul său, maramă de cer, iradia în zodia cumpenei dintre Moise şi Hristos, păşind printre Luceferii ce cerneau heruvimi, pe răsfăţatele pleoape de stele, picurându-le chihlimbarul pe brocardul verde al pământului din care au răsărit irişii de păpădie. Frumuseţea sa spirituală este meridianul înţelepciunii, care încântă ramurile culturii universale cu mireasma epistolelor sale, brodând cu duhul său ţărmurile de lumină în care se scaldă albatroşii şi unde oamenii de spirit îşi distilă elocinţa.

doamne ajuta..

Înţelepciunea marelui Pavel vine din nectarul bucuriei lui Dumnezeu, dăruit preaalesului Său, care a zămislit în noptatecul azur trupul feciorelnic al celui mai frumos poem de dragoste, din care înfloresc toate petalele noastre de dor. Neprihănirea sauliană încrustată în mugurii prigoanei, i-au netezit ascultarea unei vii dorinţe a sufletului său, de a împlinii Legea veche, chiar lovind cu piciorul în ţepuşe, dacă Bunul Dumnezeu, n-ar fi pus în Floarea Evangheliei Sale, zumzetul de albine al cuvintelor hristice.

Temeritatea tânărului din Tars, plămadă a Regatului Thrac şi-a luat din fulgerul scitan, mătasea gândului de o nemaiauzită chemare, ca raza ce aruncă galbeni pe câmpii şi peste câmpuri, propăvăduind harul în inimile în care au înflorit grădinile atotfrumoasei Împărătese Maria.

Unitatea dintre cuget şi faptă a Apostolului Pavel, ţesută din borangicul serafic a risipit mii de iţe, de mărgăritare eclesiastice în cosiţele-mlădiţe din Hristos, înconjurând pământul cu aripile lor pline de taine şi frumos.

Libertatea ca un potop de dragoste în Duh şi nebunie în Hristos, privilegiu de neţărmurit, conferit alegerii sale, a deschis ochilor noştri o lume împodobită cu crez şi cu pudră de soare, revărsată peste aurul topit al inimii din care ţâşnesc everestic diamantele minţii.

Apostolia lui Pavel este acatistul vieţii sale dumnezeieşti, ce a adus în gena nopţii lumeşti, jindul năframei de aur a Zorilor Dimineţii de Înviere- Răsărit al Muntelui etern ce străjuieşte veşnicia Câmpiei ortodoxe dunărene.

Pavel cel Mare cu glasul său de tunet a zguduit vămile pustiei sufleteşti, adunând fiii prigoniţi cu înfăţişare curată, ce umblau dinadins ca o şoaptă de pâslă, printre ungherele împăienjenite ale catacombelor, ce risipeau dârele albe ale Rugăciunii inimii.

Ortodoxia lui Pavel este giulgiul de Lumină al Mântuitorului, din care a ţâşnit prin mătasea de raze ale Sfântului Duh, Trupul dumnezeirii nemuritor al frumuseţii lui Iisus Hristos, Catapeteasmă a Învierii şi a Înălţării, hârjoana copiilor cu mâinile de lujer, care au sărit în braţele mângâierii divine.

Suferinţa dăruită de Cruce i-a aprins patima de foc a slujirii, înflorind în surâsul Tatălui ceresc, care a trimis cu caleaşca de sus, harul binecuvântării Sale peste un cer de pământ dac, înălţând în Cuvânt, în dangătul clopotului de soare, turle de mărgăritare voroneţiene, putnene sau tismănene...

Temelia pe care a zidit Hristos Biserica Sa este truda crezului său apostolic, înalt cât Kogaionul Dacilor, peste care a pogorât Dumnezeu toate darurile Sale: mladă din mlada veşniciei, lumina din surâsul îngerilor, potirul de jertfă al sfinţilor şi rândunelele zvârlite-n azur de bucuria Copiilor.

Ofrandă curată bate în pulsul său martiric, ca puiul de seraf trimis de Maica Cerului să-i ude Grădina în care a pus răsduri Andrei şi pe care Petru a împrejmuit-o cu Piatra Craiului Valah, dăltuindu-i nemurirea în dantelăria verde a Carpaţilor, peste care veghează Corbul Alb al monahismului ortodox.

Lumina faptelor sale a oferit lumii creştine marele discurs al iubiri faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserica dreptei credinţe, ca un vis întrupat în mărire şi slavă, ce-a prefăcut cu un chiot mănoasa câmpie de grâu dac, în trilul de aur al ciocârliei psaltice.

Pavel a fost hărăzit de Dumnezeu cu o tărie de caracter cât izvorul Dunării şi Nistrului la un loc, scuturându-şi epistolele cu tâlcuirile cosmice peste creaţia Treimii, peste miriştea de argint a lui Deceneu, epistole, care au vărsat în inimile noastre mirodenii heruvimice.

Adevărul credinţei lui Pavel este mesajul evanghelic al Iubirii lui Hristos, crescut în rădăcinile dreptăţii, cu mugurii înflorind în dor, ca rândunelele îmbobocite în cuiburile de nori, mistuite de soare, ca sufletul ce modelează trupul într-o dragoste mai presus de orice, ca doina românului înveşmântată mioritic în zborul jertfei Meşterului Manole, a lui Avraam sau a lui Iov.

Via lui Dumnezeu în care au lucrat Andrei, Ioan, Petru, Pavel şi ceilalţi, se adună în ciorchinii de sfinţi, ce şi-au zidit sufletele în chiliile lor de lumină şi se prelinge pe frunzele angelice în roua de îngeri, din care arhanghelii îşi udă frunţile de Afuz-alină.

Evanghelia pe care o slujeşte everestul apostolilor este ţesută cu sângele Hristosului nostru, dăltuită cu cuvintele Sfântului Duh, cu binecuvântarea iubirii Tatălui Creator pe ştergarul sufletului preafrumoasei Fecioare, brodată cu dragostea ucenicilor, cu frescele aurelor de sfinţi, cu pecetele îngerilor, dar şi tivită cu azurul credinţei valahilor.

Leagănul Ortodoxiei Hrist-apostolice s-a urzit prin marele Pavel, alături de cel întâi chemat Andrei, de apostolul iubirii Ioan şi de ceilalţi fraţi mesianici, pentru a se ţese porfira mântuirii cu icoana în care drepţii cad jertfelnic, ridicându-se prin crucile milioanelor de mucenici, prin zborul cucilor de la Aiud, prin fâlfâitul berzelor de la Jilava, prin freamătul porumbeilor de la Gherla, prin zborul săgetat al rândunelelor de la Mislea sau prin albatroşii cumplitului Canal...

(Prof.drd. GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - 27 Iunie 2008, Vineri, Sf. Mânăstire Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul- Ivăneşti, Vaslui)..

<!-- {lofimg src="/images/stories/2011/iunie/Sfantul Pavel.jpg"} -->