Fapte rele si patimi - Deznadejdea, disperarea si sinuciderea

Eram la o masă cu câţiva prieteni acum câteva luni şi vorbeam. Din cinci câţi eram acolo, patru  eram absolvenţi ai facultăţii de teologie iar al cincelea absolvent de studii economice. Noi patru începuserăm să discutăm despre cele ale Bisericii, ca oameni care participăm în mod activ la viaţa ei. La un moment dat a venit vorba şi de anumiţi slujitori ai Biserici care au făcut anumite greşeli şi unii despre care s-au difuzat ştiri prin mass-media.

Discuţia era liberă, dezinvoltă, fără a ne ascunde in spatele unui limbaj rigid, mai ales că toţi proveaneam din acelaşi sistem şi cunoaşteam destul de bine cum stau lucrurile în Biserică. La un moment dat Ionuţ (băiatul care terminase ASE-ul) pleacă câteva minute la baie. În acest răstimp eu am sugerat că ar fi bine să fim mai discreţi în ceea ce discutăm pentru că e foarte posibil să-l smintim pe Ionuţ, mai ales că el nu are treabă cu Biserica şi în felul asta îl îndepărtăm şi mai mult.

Ca răspuns, unul din cei de la masă, îmi spune: „Se ruşinează Hristos oare să spunem adevărul?. Nu facem nimic rău, spunem doar lucrurilor pe nume, aşa cum s-au întâmplat” Răspunsul lui a fost dat după ce cu puţine minute înainte el povestise ce i se întâmplase la un moment dat întâlnindu-se cu un slujitor al Bisericii.

Pe moment n-am zis nimic, convins şi de faptul că el urmează şi un doctorat, dar în sufletul meu ştiam că ceva nu este în regulă. M-am tot gândit de atunci la acest lucru şi astăzi am înţeles lucrurile puţin mai bine.

Primul meu reper pentru ce este “sminteala” a fost discursul Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Romani unde el răspunde celor care-l întreabă dacă atunci când sunt invitaţi la o masă, e bine să mănânce cărnuri jertfite idolilor. Pavel explică frumos că idolii nu există, ci există un singur Dumnezeu  în toată lumea şi închinarea acelor bucăţi de carne unor falşi dumnezei nu înseamnă nimic şi pot fi mâncate fără nicio problemă.  Dar totuşi sunt unii oameni care nu au această conştiinţă, nu realizează acest lucru: că există un singur Dumnezeu şi toţi idolii sunt falşi. Dacă un astfel de om te vede pe tine că mănânci carne jertfită idolilor se gândeşte că tu te şi închini acestora şi n-ai credinţă în Dumnezeul cel adevărat.

Astfel deşi tu în conştiinţa ta ştii că faci un lucru bun totuşi poţi sminti (depărta de credinţa în Dumnezeu), poţi da un exemplu greşit altor oameni care sunt mai slabi, mai puţin înţelepţi, şi care vor interpreta greşit gestul tău:

„Căci dacă cineva te-ar vedea pe tine, cel ce ai cunoştinţă, şezând la masă în templul idolilor, oare conştiinţa lui, slab fiind el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite idolilor? Şi va pieri prin cunoştinţa ta cel slab, fratele tău, pentru care a murit Hristos! Şi aşa, păcătuind împotriva fraţilor şi lovind conştiinţa lor slabă, păcătuiţi faţă de Hristos. De aceea, dacă o mâncare sminteşte pe fratele meu, nu voi mânca în veac carne, ca să nu aduc sminteală fratelui meu.”(1 Co. 8, 10-13)

Revenind la discuţia de la masă, noi deşi mărturiseam nişte întâmplări adevărate, trăite personal, totuşi l-am fi putut îndepărta pe Ionuţ de Dumnezeu pentru că el n-ar fi avut conştiinţa şi înţelepciunea să judece drept aceste întâmplări ci ar fi zis repede în sinea lui: „Dacă şi preoţii fac astfel de păcate, şi nu împlinesc poruncile lui Dumnezeu, apoi atunci înseamnă că Biserica e doar o simplă instituţie care oricare alta, şi nu-mi poate da sfaturi cum să mă comport. Cum să-mi spună mie un preot că e păcat cutare lucru când el greşeşte mai grav ca mine.”

Ionuţ n-ar fi avut conştiinţa să înţeleagă că oamenii sunt liberi, că diavolul îi ispiteşte pe toţi, că şi slujitorii Bisericii au păcate şi doar Hristos este modelul nostru, că pe lângă un mic procent de preoţi care dau un exemplu greşit sunt mulţi preoţi credincioşi şi cu viaţă curată înaintea lui Dumnezeu.

Dacă un medic uită un foarfec în burta unui pacient nu înseamnă că medicina nu e bună şi oamenii nu mai au nevoie de intervenţii chirurgicale, ci înseamnă doar că acel medic a greşit, înseamnă că nu are experienţă sau are o pregătire profesională slabă. La fel dacă unii preoţi ai Bisericii păcătuiesc nu înseamnă că oamenii nu mai au nevoie de ajutor sufletesc, de vindecare trupească, de sfaturi, de harul lui Dumnezeu, de Sfintele Taine, de Hristos Cel răstignit şi înviat, de Maica Domnului şi de milioanele de oameni dinaintea noastră care au ajuns în ceata sfinţilor prin viaţa lor curată.

Da! oamenii reprezintă instituţiile din care fac parte, dar instituţia nu se identifică cu un singur individ ci cu o întreagă comunitate. Biserica Ortodoxă nu este reprezentată de preotul de la ţara care nu ştiu ce păcat a făcut, ci de toţi creştinii din întreaga lume, de diaconii, preoţii, episcopii şi monahii care slujesc în biserici şi mănăstiri. Biserica îi cuprinde şi pe cei care au trecut la Domnul şi acum sunt în rai şi pe cei care sunt încă în viaţă.

Un alt motiv pentru a nu ne sminti ar fi faptul că Dumnezeu a dăruit tuturor gândire (inteligenţă) prin care putem discerne ce este bine şi ce este rău. Păcatele altora n-ar trebuie să se transforme în motive de îndreptăţire pentru păcatele noastre zicând: „toată lumea face aşa, deci n-are cum să fie păcat”. La judecata universală înaintea lui Dumnezeu nu vom putea aduce ca argument în sprijinul faptelor noastre rele zicând: „m-a smintit cutare...” sau “dacă cutare a greşit care e aşa de credincios apoi eu mai slab fiind, normal că am făcut aceeşi greşeală”.  

Ca o concluzie până în acest punct ar fi că ne smintitm pentru că suntem slabi în credinţă, pentru că nu ştim destule despre Dumnezeul nostru şi despre lucrările lui minunate în lume, şi nu avem idee de marile taine ale creaţiei. Nu cunoaştem destul de bine dogmele Ortodoxiei, Sfânta Scriptură, scrierile Sfinţilor Părinţi şi întreaga Tradiţie a Bisericii noastre Drept-Măritoare, şi de aceea ne smintim, pentru că nu avem destule argumente să ne explicăm ce se întâmplă în jurul nostru.

Ne smintim pentru că aveam multe patimi şi e mai comod să te dai după lume şi obiceiurile ei urâte decât după Biserică şi Dumnezeu prin asceză, rugăciune şi fapte bune. Ne smintim uneori pentru că ne este mai comod să ne smintim decât să luptăm să aflăm adevărul, decât să cerem sfaturi, decât să citim şi să aflăm de fapt cum stau lucrurile. Te sminteşti când nu cunoşti iubirea şi iertarea lui Dumnezeu, şi de asemenea când nu ştii de frica şi judecata Lui de care nimeni nu va scăpa.

Vedem uneori cum unii creştinii ai Bisericii fac păcate mari, strigătoare la cer şi ne spunem în sinea noastră: „De ce permite Dumnezeu ca astfel de oameni să greşească aşa de mult şi să-i smintească pe ceilalţi?”

Vedem păcatul acelui creştin dar nu vedem extraordinara lucrare a lui Dumnezeu care scoate din acel rău un bine şi mai mare, şi totul pe ascuns, fără ca lumea să perceapă de multe ori ce s-a întâmplat.

Pe unii îi sminteşte altă problemă: „Dacă Dumnezeu există de ce atâta rău în lume?” dar astfel de oameni nu s-au întrebat niciodată: „Cum de exista atâtea lucruri frumoase în lumea în care trăim? De unde atâta frumseţe în creaţie? De unde atâta inteligenţă şi sentimente în animale? De unde atâta iubire şi creativitate în om? De unde năzuinţa lui de a fi mai presus decât universul în care trăieşte?”

Vedem cât rău este în lume pentru că mass-media promovează în special senzaţionalul ca excepţie a stării de normalitate, ca excepţie de la bine. Senzaţionalul înseamnă rău sau supra-natural. Cum nu prea  mai avem ochi pentru supranatural în lumea tehnologizată în care trăim, senzaţionalul înseamnă prezentarea răului în toate formele lui în faptele noastre.

Astfel noi ştim multe lucruri rele care se întâmplă în lumea aceasta dar ştim oare şi de lucrurile bune? Dacă am şti nu ne-am mai smiti aşa uşor, am fi mai încurajaţi în a face binele. Dar asta depinde doar de felul nostru de a-ne raporta la lumea în care trăim, de ochii noştrii. Suntem răi în suflet, vedeam lumea rea, suntem buni atunci vom vedea lumea ca fiind bună.

Nu vă minţiţi singuri, Dumnezeu vede totul, conduce lumea şi îngăduie omul cu faptele sale, dar toate astea cu multă înţelepciune, şi cine are ochi de văzut le va vedea, cine nu, nu! Astfel de oameni se vor sminti

Mai există şi un altfel de sminteală, sminteală în credinţă. Hristos Domnul le spunea ucenicilor lui că Trupul lui este adevărată mâncare şi adevărată băutură, iar ei au zis:

„Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? Iar Iisus, ştiind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: Vă sminteşte aceasta? (Ioan 6, 60-61)

Nu puteau înţelege pentru că judecau lucrurile doar material, trupeşte, pentru că ei erau trupeşti. Hristos Domnul le răspunde:

„Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă.”

Doar cu ajutorul Duhul Sfânt, putem percepe şi înţelege în mod real credinţa adevărată în Dumnezeu.

Subiectul este mult mai larg dar voi încheia cu cuvintele Mântuitorului Hristos:

„Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine. ” (Matei 1, 16)

Adică fericit este acela care va crede că eu sunt Iisus, Dumnezeu şi Om în acelaşi timp. Doar crezând în dumnezeierea şi omenitatea lui Hristos vom putea înţelege tot ceea ce ne înconjoară. El este cheia care deschide mintea spre a înţelege Biserica şi lucrarea ei de mântuire. El este Cuvântul care luminează sufletele noastre şi ne trezeşte conştiinţa.

De ce ne smintim uneori? Pentru că suntem slabi în credinţă şi plini de patimi.

Oricânt de murdari am fi de noroiul păcatelor, Dumnezeu ne poate albi pe toţi într-o clipită, doar cu Cuvântul. „Stropi-mă-vei cu isop şi mă vei curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă vei albi” zice psalmistul David.

Curăţiţi-vă mintea de rău făcând binele! Veniţi în Biserică unde apa limpede a Duhului curăţeşte orice murdărie şi dă strălucire sufletului.

Un articol foarte bun despre sminteală găsiţi pe Creştin Ortodox:

.

doamne ajuta...

De mult timp conştiinţa mă mustra şi mă îndeamna să scriu despre mila pe care Domnul a revărsat-o peste mine pentru rugăciunile Sfinţilor Săi. Iar astăzi am hotărât într-un final să aştern în cuvinte o minune pe care am trăit-o personal, aducând în acest fel şi mulţumire Sfântului Calinic de la Cernica şi dând încă o dată mărturie despre faptul că oamenii bineplăcuţi Domnului, Sfinţii din ceruri, sunt vii şi gata să ne asculte rugăciunile şi să ne aline durerile.

Întâmplarea s-a petrecut acum 3 ani, pe când aveam aproape 17 ani. Treceam printr-o perioadă în care sufleteşte eram destul de instabilă, răvăşită şi căutăm să-mi găsesc echilibrul şi să mă apropii de Dumnezeu. Totodată, am început să am ceva probleme inexplicabile de sănătate. Am observat abia când începusem să am dureri că seara mă întorceam de la şcoală cu picioarele foarte umflate, aşa încât şi cei mai largi pantofi pe care îi aveam mă strângeau tare. La început nu am dat importanţă, am pus-o pe seama faptului că poate mâncasem mai sărat în perioada aceea şi am început să beau ceaiuri, mai multă apă şi să am grijă la alimentaţie. Totuşi, situaţia nu s-a schimbat cu nimic. Dimpotrivă. Mă trezeam cu picioarele umflate chiar şi dimineaţă, iar după-amiaza sau seara nu mai rezistăm să stau în nicio poziţie din cauza durerii. Încălţămintea nu-mi mai era bună. Chiar şi la o simplă atingere, simţeam că pielea va plesni şi aveam tot timpul impresia că târăsc după mine pietre de moară. Foarte curând am ajuns la medic în oraşul în care locuiesc, dar cum nu am primit niciun diagnostic clar, am decis să merg la Bucureşti.

Acolo am fost internată pentru investigaţii; eram suspecta de probleme cu rinichii, dar s-a dovedit că aceştia erau perfect sănătoşi şi funcţionau bine. Am făcut nenumărate analize, însă toate ieşeau perfect şi nimic nu indică că undeva în corpul meu ar exista o problemă. După câteva zile în care făcusem toate investigaţiile posibile, am fost externata cu diagnosticul de edeme idiopatice (de origine necunoscută). Eram demoralizată, însă mai mult pentru starea mea duhovnicească, pentru faptul că mi-era greu să mă rog, pentru tulburarea care îmi rănea permanent sufletul şi mă sufoca. În drumul spre casă, am rugat-o pe mama mea să trecem pe la mănăstirea Cernica, fiindcă nu mai fusesem niciodată şi doream să mă închin la moaştele Sfântului Calinic. Era seară, destul de târziu şi semiîntuneric când am păşit pe poarta mănăstirii. Abia atunci am mai putut uita de tot ceea ce mă apăsa, de bucurie că ajunsesem la moaştele Sfântului. Am suspinat adânc şi i-am spus: “Sfinte Calinic, dacă vrei, ajută-mă şi vindecă-mă!”.

Acestea au fost, practic, singurele cuvinte pe care le-am rostit legat de problemă de sănătate pe care o aveam. Nu-mi amintesc să o fi spus-o cu prea mare credinţă sau cu inima fierbinte. De fapt, cred că în acele clipe am zis-o doar dintr-un fel de obişnuinţă sau instinct, dar cu sufletul rece. După care am îngenuncheat şi încetul cu încetul, rugându-mă pentru ajutor, pentru a-mi reveni duhovniceşte, pentru a scăpa din deznădejdea care mă întunecase, am început să simt uşurare şi mângâiere. Toate s-au petrecut pe nesimţite. Din cauza stării mele de întunecare lăuntrică, eram sleită de puteri, obosită, tristă. Cu toate acestea, când am ieşit din biserică, am simţit cum o licărire de nădejde mi se aprinsese în suflet şi involuntar, m-am trezit zâmbind.

În drum spre casă, stând pe bancheta din spate în maşină, am început să simt ceva ciudat petrecându-se în corpul meu. Nu voi putea descrie; tot ce pot spune este că semăna cu un fior firav ce-mi trecea din creştet până-n tălpi şi care, usor-usor, mă trezea la viaţă. Buimăcită, i-am zis dintr-o dată mamei mele că m-am vindecat. La întrebarea ei, i-am repetat cuvintele încă o dată. “Sfântul Calinic m-a vindecat!” Am simţit cum nu a putut crede ceea ce tocmai îi spuneam, cum poate nici eu însămi nu credeam cu adevărat, dar rosteam neîncetat că m-am vindecat.

Şi, într-adevăr, începând cu a doua zi, nu am mai avut niciodată o astfel de problemă! Părinţii mei nu ştiau ce să creadă. Medicii nu putuseră descoperi cauza edemelor care mă chinuiau. Nu am schimbat nimic în alimentaţie, nu am luat niciun tratament. Eu însă ştiam preabine cine era “vinovat” pentru această vindecare…

…şi cel mai frumos a fost faptul că primit o alinare care m-a ajutat să mă ridic din deznădejde şi să lupt, cu certitudinea că Domnul mă iubeşte şi că Sfinţii Săi sunt gata să mă sprijine şi să mă întărească.

Derulând înapoi tot ce s-a întâmplat, am învăţat ceva important: nu numai faptul că Sfinţii sunt vii şi mereu alături de noi, ci şi faptul că întotdeauna trebuie să cerem mai întâi tămăduire de bolile şi patimile sufleteşti şi abia după aceea şi pentru cele trupeşti. Să ne concentrăm căldura rugăciunii spre sănătatea noastră sufletească, iar Domnul, în mila Sa cea mare, ne-o va dărui şi pe cea trupească.

Am scris aceste rânduri pentru că mă simţeam nerecunoscătoare faţă de Sfântul Calinic şi pentru că acum ceva timp, când am ajuns din nou la Cernica şi am sărutat racla cu Sfintele sale Moaşte, mi-a străfulgerat prin minte gândul că trebuie să fac cunoscută această minune pe care am trăit-o.

Doamne, Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Sfântului Calinic şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, vindeca durerile sufleteşti şi trupeşti ale robilor Tăi şi dăruieşte-le mântuire! Amin....

doamne ajuta..

                                                                                                Tinerii in Biserica - Minuni si convertiri

Omul a fost făcut ca să se miște cu mintea și inima în mod continuu întru noutatea infinită a lui Dumnezeu.

Dacă mintea nu lucrează la cele duhovnicești sau la cele necesare traiului zilnic, atunci apare plictiseala. Plictiseala nu este în natura ființei umane, așa că omul simte în mod reflex nevoia de a-și omorî plictiseala cumva. Și nu o omoară decât cu obiceiurile sale, care de cele mai multe ori sunt obiceiurile proaste... patimile. Iar de plictiseală oamenii ajung să facă multe. Depinde unde i-a prins plictiseala:

a) dacă sunt acasă: unii se scobesc în nas, alții se masturbează, unele își fac unghiile, altele citesc can-can;

b) dacă sunt la servici: unii citesc știrile, alții joacă jocuri pe calculator, unele fumează, altele bârfesc;

c) dacă sunt la școală: unii măzgălesc caiete, alții dorm în bancă, unele se zgâiesc în oglindă, altele visează la amorul propriu;

Dar patimile nu videcă cu adevărat plictiseala, așa cum durerea de deget nu vindecă durerea de cap.

De plictiseală se scapă cu adevărat doar prin muncă și înnoirea minții. Iar înnoirea minții se face doar prin pocăință, rugăciune și lectură duhovnicească.

Când vezi un om plictisit, fii convins că a absentat la una din acestea patru: pocăință, rugăciune, lectură și muncă...

                                                                                 DOAMNE AJUTA..

Fapte rele si patimi - Patimi subtile

Iubiți frați și surori întru Domnul, Apostolul zilei, care vorbește despre alegerea și hirotonirea primilor Diaconi ai Bisericii (F. Ap. 6, 1-7) e pus în paralel cu iubirea și grija Sfintelor Femei Mironosițe, care au venit la mormânt ca să ungă trupul Său cu miresme (aromata, gr.) (Mc. 15, 43-47; 16, 1-8) și prin aceasta Evanghelia zilei fiind o reconfirmare a învierii Sale din morți.

De aceea, din nou: Hristos a înviat!…pentru că praznicul Învierii Domnului, ca și Postul Mare, e unul de cursă lungă. E o călătorie bucuroasă spre înțelegeri teologice tot mai frumoase despre Hristos, Cel Înviat din morți pentru noi și despre rolul nostru în Biserica Sa.

Dacă Apostolul zilei arată că diaconatul este o instituție dumnezeiască în Biserică, de sine stătătoare (în limba greacă diaconia însemnând slujire…și de aici rolul diaconului de ajutător/de împreună slujitor cu preotul și episcopul în slujirea liturgică), Evanghelia zilei însă ne vorbește despre niște Femei Sfinte, care nu au făcut altceva decât să cumpere miresme pentru ca să Îi ungă trupul potrivit tradiției evreiești.

Numai că nu au cumpărat miresme / aromate pentru că așa era obiceiul ci pentru că Îl ascultaseră și Îl iubeau pe Hristos și prin această slujire a lor plină de dragoste doreau să își arate recunoștința față de El.

Nu, nu e întâmplătoare conexiunea dintre Apostolul și Evanghelia zilei! Ci e un răspuns pertinent la întrebarea care este rolul ierarhiei și al poporului credincios în Biserică.

Dacă diaconii îi ajută pe preoți și pe episcopi în slujirea liturgică, învățătorească și administrativă, poporul credincios trebuie să se implice activ în viața Bisericii ajutând ierarhia bisericească în ample forme. Și trebuie să-i învățăm pe credincioșii noștri cu starea de oameni vii, energici, implicați în viața Bisericii.

Iar această împreună slujire a ierarhiei cu poporul credincios se petrece pretutindeni în viața reală a Bisericilor și a Mănăstirilor ortodoxe, fără ca să ne uităm atribuțiile personale.

Bărbații și femeile credincioase sunt și astăzi purtători de miresme în Biserică, în comunitate și în lume. Pentru că prin ceea ce sunt și fac mărturisesc că sunt martori ai învierii lui Hristos.

Însă, cu precădere, femeile credincioase sunt atente și implicate în bunul mers liturgic al Bisericii. Pentru că  pregătesc materia liturgică, adică prescuri, colivi și prinoase, dar se ocupă și de frumusețea, curățenia și întreținerea unei atmosfere evlavioase în Biserică.

Și acolo unde bărbații și femeile nu sunt implicați activ în viața comunitară, în sensul să vândă lumânări sau să pregătească anafura sau să aducă ramuri de salcie sau să pregătească vasele pentru agheasmă sau să bată toaca și să tragă clopotul și, în special, să cânte în Biserică, se observă starea lor de spectatori și nu de oameni cărora le pasă de ceea ce se petrece în Biserică sau care nu se bucură în mod real la nivel comunitar.

În Biserică și în comunitate e nevoie de aportul tuturor.

E nevoie de stabilitate, de respect, de bun simț, de împlinirea conștiincioasă a atribuțiilor personale. Și când din ambele părți se observă implicarea totală, atât a preoților cât și a credincioșilor, se înțelege căBiserica e a tuturora și nu doar a slujitorilor hirotoniți ca să slujească în ea.

Și în România la această dată, cu harul lui Dumnezeu, experimentăm din plin extinderea vieții bisericești în comunitate și societate.

Învățământul religios, modul de exprimare amplu al Bisericii în diverse medii de comunicare, construirea de noi Biserici, de cantine sociale, de instituții de învățământ și de sănătate, extinderea și diversificarea planurilor predicatoriale și catehetice sunt tot atâtea iradieri reale și constante ale vieții divino-umane a Bisericii în comunitățile ortodoxe, în societatea românească în ansamblu ei dar și dincolo de granițele țării, prin structurile eclesiale (mitropolii și arhiepiscopii) ale Bisericii Ortodoxe Române din diaspora.

Tot acest angrenaj complex care înseamnă viață bisericească are însă nevoie de fiecare dintre noi. Și prin fiecare carte citită, prin fiecare încercare de a lupta cu patimile din noi, prin fiecare milostenie și cuvânt bun spus altora ajutăm la o tot mai dinamică și profundă viață bisericească.

Pentru că orice schimbare în bine a cuiva, cu ajutorul lui Dumnezeu, e o schimbare în bine benefică pentru comunitatea căreia îi aparține și pentru societate în general.

Iar rolul fiecăruia în Biserică este rânduit de Dumnezeu în mod liturgic, unii fiind slujitorii hirotoniți iar alțiicredincioșii botezați și conduși spre mântuire de către cei rânduiți de Dumnezeu spre a fi episcopi, preoți și diaconi.

Însă toți avem același scop în viață: moștenirea Împărăției lui Dumnezeu, pentru a trăi veșnic împreună cu Hristos Dumnezeu, Cel mort și înviat pentru noi.

Fără moștenirea vieții veșnice nu ne e de folos hirotonirea întru preot, cum nu ne e de folos nici că ne-am botezat și am venit la Biserică. Dacă nu ne-am schimbat viața pentru ca să ne umplem de slava Sa nu am făcut nimic bun cu noi și cu viața noastră.

Și dacă înțelegem profund lucrurile Bisericii nu ne mai e rușine să batem clopotul (pentru că el e o chemare la pocăință), nu ne mai e rușine să postim, să ne închinăm, să venim constant la Biserică, să citim cărți sfinte, să ne spovedim și să ne împărtășim, pentru că am devenit cu totul alții.

Iar duminica de astăzi, când ne vorbește despre Sfintele Femei Mironosițe ne vorbește despre oameni schimbați de întâlnirea lor cu Hristos Dumnezeu.

Pentru că pe fiecare zi ne schimbăm în Biserică, suntem alții, dacă dorim noutatea mântuirii în ființa noastră.

Și prin această experimentare a vieții bisericești înțelegem cu toții cât de tainică și de anevoioasă e mântuirea dar, în primul rând, că ea, mântuirea noastră, e o umplere de viața lui Dumnezeu, e o schimbare a noastră de către Dumnezeu și care este foarte subtilă, pe măsura deschiderii, a înaintării noastre în cunoașterea și iubirea Lui.

Iar dacă trecem de la ceea ce se vede la ceea ce nu se vede în Biserică, dar care ne umple de pace, de bucurie, de mirul frumuseții lui Dumnezeu, atunci învățăm să cinstim toată această iconografie a vieții bisericești care ne conduce la o viață sfântă în comuniune cu Dumnezeu.

Fiindcă ceea ce ne conduce spre El e dragostea de a-L cunoaște și mai mult și cunoașterea Lui și mai mare ne umple de o tot mai profundă atenție vizavi de Biserica Sa și de toți oamenii.

Iar mirul care contează și despre care vorbește în profunzime duminica de astăzi e tocmai aducerea noastră integrală lui Dumnezeu, pentru ca El să ne înfrumusețeze cu frumusețea Sa cea veșnică.

Dar pentru a ajunge la starea duhovnicească a umplerii de frumusețea Lui trebuie să începem cu iubirea față de viața și slujbele Bisericii, cu atenția la confrații noștri, cu grija față de curăția și dreptatea gândurilor, a sentimentelor și a intențiilor noastre.

De aici trebuie să pornim: de la a vinde ceea ce e rău în noi, de la a ne depărta de patimi, pentru a cumpăra ceea ce e bun, adică pentru a face fapte frumoase în viața noastră.

Iar dacă aruncăm răul din noi și ne umplem de faptele luminii Sale, Îl vom vedea pe Cel înviat a treia zi din morți, Care ne va chema să moștenim Împărăția Sa cea veșnică. Amin!..

DOAMNE AJUTA...

Omul își are propia credință și în funcție de ea va da socoteală la Înfricoșătoarea Judecată.

Precum grădinarul sădește sămânța în pământ pentru a crește o plantă tot așa este și cu credința oamenilor. Dumnezeu sădește sămânța credinței în sufletele noastre, însă noi trebuie să îngrijim sâmburele credinței pentru a crește, trebuie să avem grijă ca ea să înflorească iar nu să se ofilească.

Trebuie să avem grijă de credința noastră căci ea este mai fragilă decât toate florile. Dacă nu ne păzim mintea de gândurile cele rele, credința se poate destrăma ușor. Chiar și un simplu gând îți poate zdruncina credința... ușor de distrus dar greu de refăcut.

Așadar, trebuie să avem grijă să ne păzim inima și mintea, să ascultăm îndemnurile Sfintei Scripturi și să nu ne îndepărtăm de Biserica Ortodoxă. Toate aceste lucruri le-am învățat de-a lungul timpului.

Când am început să mă apropii de Dumnezeu, eram membru al unui forum. Pe acel forum erau și discuții despre Dumnezeu, dar care erau deseori sufocate de atei. Iar din această cauză, de multe ori picam zile intregi în erezii, însă acum nu vreau sa îmi mai amintesc acele momente pe care eu le-am simțit a fi de iad. Dar într-o zi, de frică de a nu mai sta în erezii și îndoieli de credință, am căzut Lui Dumnezeu în genunchi, i-am cerut iertare pentru că nu mi-am păzit mintea și i-am promis că nu voi mai frecventa acele discuții. Și așa am și făcut.

Văzând că mă pierde și că mă apropii din ce în ce mai mult de Dumnezeu, diavolul nu s-a lăsat învins ci a continuat să se lupte cu mine. Însă cu multă rugaciune și cu ajutorul Lui Dumnezeu am putut răbda și învinge ispitele celui viclean.

Un lucru important din toate aceste întâmplări ar fi că omul trebuie să îndepărteze de la el tot ceea ce îi poate afecta credința precum: obiceiurile rele, unele cărți/reviste care știm că sunt pline de erezii (de exemplu, binecunoscutele cărți ale lui Pavel Coruț), dar chiar și acele discuții de pe internet (cum a fost in cazul meu).

Un alt lucru important ar fi să reținem cuvintele spuse de Duhul Sfant prin apostolul Pavel in Epistola 1 catre Corinteni cap. 3 : 1-2:

"Și eu, fraților, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovnicești, ci ca unora trupești, ca unor prunci în Hristos. Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteați mânca și încă nici acum nu puteți".

Din aceste cuvinte înțelegem că, atunci când vorbim despre Dumnezeu, trebui să ținem cont că unii oameni sunt mai puțin avanasați din punct de vedere duhovnicesc iar prin câteva simple cuvinte le putem strica credința fără să ne dăm seama.

În concluzie, frați întru Hristos, să aveți grijă de voi, să vă păziți de gândurile cele deșarte și să ne rugăm ca sămânța credinței sădită de Hristos, să crească și să ne ridice până în împărăția Sa.

"Ieșit-a semănătorul să semene sămanța sa. Și, semănând el, una a cazut lângă drum și a fost călcată cu picioarele și păsările cerului au mâncat-o. Alta a căzut pe piatră și, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Alta a căzut între spini și, spinii, crescând cu ea, au înăbușit-o. Și alta a căzut pe pământ bun și, crescând, a făcut rod însutit"

DOAMNE AJUTA...

Tinerii in societate - Viata cu si fara Dumnezeu

Iubiți frați și surori întru Domnul, ostenitori la lucrarea de înduhovnicire desfășurată în mediul virtual, rugăm să luăm împreună aminte la câteva gânduri și frământări pe care vi le împărtășim despre prezentul și viitorul ortodoxie pe internet.

Credem că după mai bine de 10 ani, online-ul ortodox a trecut de perioada pionieratului, și întrucât mediul online general este unul extrem de dinamic, se cere ca și noi să fim dinamici în munca duhovnicească de care răspundem.

Fără doar și poate că internetul s-a dovedit a fi un mediu propice misionariatului creștin-ortodox mai mult decât s-ar fi bănuit. De aceea, este necesar să conturăm împreună câteva linii-reper care să ne ajute la îmbunătățirea a ceea ce am putea numi "lucrarea online de participare la mântuirea neamului românesc", lucrare din ce în ce mai necesară întregii Biserici.

În primul rând nu dorim să facem o critică din care să dăm impresia că ne excludem pe noi înșine, și nici să părem că ne situăm deasupra cuiva prin ceea ce am realizat până acum, ci incercăm să facem o analiză firească, frățească și constructivă, care să ne ajute pe toți în a îmbunătăți propriile lucrări la care trudim.

Cu toate că articolul de față este adresat în special administratorilor de online ortodox, dar și celor care au în plan să devină creatori de online ortodox, totuși el este scris în primul rând din perspectiva cititorilor de online, și mai apoi din perspectiva administratorilor de online. Căci într-un fel se vede online-ul ortodox din calitatea de cititor, și în alt fel se vede din calitatea de administrator/creator.

Liniile-reper pe care încercam să le conturăm, le-am abordat individual sub forma unor mici capitole:

Crearea proiectelor de nișă, specializate pe o anumită tematică

Ca strategie de viitor, considerăm că este necesar să dezvoltăm proiectele specializate pe o anumită tematică, adiacente proiectelor generale deja existente. Se simte nevoia stringentă pentru existența proiectelor specializate pe o anumită temă tratată în mod exhaustiv.

Considerăm că deocamdată sunt suficiente site-urile care abordează probleme generale, dacă ele dau dovadă de echilibru. Așa cum un site ortodox cu teme generale face față pentru 2.000 de cititori zilnic, tot așa poate face față și pentru 20.000 de mii de cititori zilnic. De aceea, în viitorul apropiat este nevoie să acoperim temele de interes neacoperite, sau acoperite deficitar.

Vrem să pătrundem în profunzimea duhului Evanghelic? Atunci ne-ar trebui un site cu toate predicile de la Praznicile Împărătești și de la duminicile de peste an, iar pentru fiecare titlu de predică în parte, trebuie să strângem toate predicile Sfinților Părinți și a preoților înduhovniciți, astfel încât să putem cuprinde toate înțelesurile și toată profunzimea Evangheliei descoperită până acum sub insuflarea Duhului Sfânt.

Vrem să tratăm fenomenul OZN în mod autentic și profesional? Atunci este nevoie să facem un proiect în care să stângem studii cât mai amănunțite atât din partea teologilor cât și din partea psihologilor și a oamenilor de știință echilibrați.

În prezent există proiecte de nișă precum Homosexualitate.ro, Avort.ro, Hexaimeron.ro însă există o sumedenie de teme particulare care nu au fost abordate cu dedicație până acum. Spre exemplu, se simte nevoia de a crea site-uri/ bloguri specializate pe subiecte cum ar fi: dialogul inter-religios, schimbarea calendarului, istoria creștinismului,  etc.

Cred că oricine dintre noi și-ar dori să găsească un site cu toate rugăciunile Bisericii, așa cum există și site-uri cu toate canoanele Bisericii. Cred că ne-am dori cu toții să avem un site ortodox românesc care să conțină toată iconografia sfinților Bisericii, și a tuturor relatărilor din Evanghelie. Un site cu imagini impecabile, cu o organizare clară, ușor de intuit. Un site care să ofere cititorului  posibilitatea de a găsi toate icoanele sfântului/sfintei căutat(e), ca cititorul să se poată bucura de tot ce ține vizual de sfântul pe care îl îndrăgește. Și exemplele pot continua.

În momentul de față, există și proiecte cu tematică particulară, care din păcate nu sunt dezvoltate pe cât ar fi necesar. Spre exemplu, în calitate de cititor, este frustrant să constați că există 2-3 site-uri dedicate părintelui Gheorghe Calciu, dar toate prezentând carențe de informație, slabă organizare informațională sau grafică deficitară. De ce să nu existe un singur site dedicat Fericitului Mărturisitor Gheorghe Calciu, în care să găsim toate mărturiile video, audio, text și toate imaginile foto cu mult întrăgitul părinte?

De aceea spunem că se simte nevoia din ce în ce mai stringentă de a avea site-uri profesionale, care să prezinte informația în mod exhaustiv. Se simte nevoia lucrărilor duhovnicești particularizate și tratate cât mai plenar în particularitatea lor, astfel încât cititorii să-și poată forma o imagine cât mai obiectivă, nu una limitată din pricina informației limitate.

Toate aceste proiecte trebuie gândite nu numai pentru generația de azi ci și pentru generația de mâine.

Reactualizarea și perfecționarea proiectelor vechi

Pentru a ne face mai ușor de înțeles în ceea ce dorim să explicăm în continuare, este bine să amintim că site-urile se pot împărți pe mai multe categorii, în funcție de anumiți factori, dintre care unul este  "dinamica" site-ului.

Într-o astfel de catalogare site-urile pot fi dinamice sau statice. Cele statice sunt în general portalurile de pionerat online, în care informația nu suferă actualizări sau modificări de structură. Astfel de site-uri sunt SfaturiOrtodoxe.ro sau Nistea.com. Cele dinamice, sunt acele site-uri în care informația este actualizată zilnic sau aproape zilnic. Drept urmare a acestui lucru, o consecință firească este că site-urile/blogurile dinamice polarizează comunități de oameni pe când cele statice nu dau posibilitatea relaționării personale. Iar una din nevoile cele mai mari ale cititorilor este de a relaționa cât mai personal.

Cu toate acestea, site-urile statice au în continuare rolul lor important pentru promovarea ortodoxiei online. Ele au rolul de documentare tip "quiet". Însă pe termen lung aceste proiecte riscă să-și piardă eficiența dacă nu vor fi "aduse la zi" din punct de vedere tehnic și grafic. Site-urile statice vor intra într-un declin inevitabil pentru că încep să nu mai răspundă cerințelor cititorilor care, spre deosebire de acum câțiva ani, au alternative mai bune în prezent. Așadar, munca începută cu ani în urmă trebuie îmbunătățită pentru a răspunde tuturor nevoilor curente și viitoare ale credincioșilor.

Îmbunătățirea proiectelor actuale

În calitate de cititori, nu de puține ori am fost dezamagiți de site-urile sau blogurile începute promițător dar care prezintă deficiențe la anumite capitole din diverse motive. Însă pe cititor nu-l interesează dezbaterea motivelor (justificate sau nu) pentru care există astfel de site-uri cu deficiențe, ci îl interesează să nu mai piardă timpul acolo unde aparențele îl înșeală, atâta timp cât are alternative mai bune.

Există site-uri care strălucesc la un capitol, însă s-au poticnit nepermis de mult la altele: site-uri cu grafică impecabilă dar cu informație insuficientă, site-uri bogate în materiale dar cu o grafică de kitsch, site-uri cu grafică bună și bogate în materiale dar cu o organizare informațională haotică, etc. Și din păcate marea problemă este că astfel de site-uri/bloguri sunt lăsate continuu la același nivel deficitar deși s-ar putea îmbunătăți lucrurile mult mai mult.

Astfel de site-uri și bloguri trebuiesc îmbunătățite acolo unde prezintă deficiențe, pentru că munca pe care o facem trebuie să tindă în mod firesc spre desăvârșire. Nu este firesc să neglijăm întregul unui site doar pentru că excelăm la un capitol preferențial sau doar la cel la care ne pricepem. Fiecare este dator să-și evalueze în mod just munca și să o desăvârșească, căci Hristos Domnul ne-a chemat la desăvarșire, iar (ne)desăvârșirea noastră se dovedește și prin munca pe ce facem.

Nevoia de muncă susținută

Ca cititor, poate deveni deranjant să te atașezi preferențial de anumite bloguri, însă a căror misiune se desfășoară haotic, adică fără o constanță a prezentării de material nou. Deci, se simte nevoia unei munci susținute constant, căci doar aceasta poate fi ușor de urmărit pentru cititori.

Nu are o importanță capitală ca administratorii să ofere informație multă, deoarece cantitatea de informație mare poate crea cititorilor frustrări la alegerea costului de oportunitate. Dar este nevoie ca materialele duhovnicești să fie prezentate în mod constant. Fie că afișezi 3 articole pe zi, sau 3 pe săptămână sau doar 3 pe lună, important este ca cititorii să știe când anume postezi, pentru a înlătura două aspecte negative:

a) timpul pierdut de cititorii fidelizați pentru checking-ul noilor apariții rarisime și imprevizibile;

b) traficul "garbage", generat de "checking-urile" inutile, trafic care creează o falsă impresie despre adevărata putere de catehizare și cultivare a cititorilor.

Nevoia de sprijin reciproc și a conlucrării în același duh mărturisitor

Nu degeaba am lăsat la sfarșit acest capitol, întrucat este unul esențial pentru viitor, dar este și unul delicat pe alocuri.

Este necesar ca administratorii site-urilor mari să nu neglijeze promovarea proiectelor mici, din ispita de a crede că sunt aparent lipsite de importanță. Orice proiect online mic este ca o sămânță care mai târziu poate deveni un pom care să aducă roadă multă. Deci este nevoie ca proiectele mici ale colegilor de breaslă, sa fie promovate de administratorii care au o influiență mai mare în mediul online. O conlucrare mai strânsă duce la o putere mai mare a întregii lucrări ortodoxe online, dar lucrul acesta nu se poate face decât printr-o apropiere autentică unii față de alții, în același duh al Bisericii.

Fără a încerca să deschidem răni și fără a acuza cumva, mărturisim că în calitate de cititori s-au resimțit anumite tensiuni apărute pe fondul diferențelor de opinie și atitudine în abordarea unor subiecte actuale. Lucrul acesta a dus la instaurarea unui duh de dezbinare, duh care deși bănuim că nu este dorit de nimeni, el totuși a făcut victime stârnind suspiciuni, resentimente, și confuzii în rândul tuturor credincioșilor care au tangență cu mediul virtual.

În calitate de administratori, nu de puține ori am simțit că patimile și neputințele proprii și-au strecurat amprenta asupra muncii noastre. Dar munca noastră este hrană duhovnicească a mii de oameni și de aceea trebuie să învățăm cu toții să ne cenzurăm la sânge patimile, astfel încât să nu punem o amprentă negativă asupra muncii noastre oricât de bine intenționați am fi.

Dacă vrem ca în viitor, vocea ortodoxiei online să aibe mai multă greutate în cuvânt, atunci este necesar să conlucrăm în același duh mărturisitor, pentru că dezbinările particulare slăbesc mult puterea lucrării generale.

Toată munca depusă de administratorii online-ului ortodox își are valoarea în roadele pe care le aduce, iar roadele aceste nu sunt altele decât înduhovnicirea oamenilor care asimilează munca depusă.

Și pentru că cititorii online-ului ortodox sunt cartea de vizită a întregii comunități internautice, rugăm pe toți cititorii să contribuie cu sugestii la aceste repere pe care am încercat să le conturăm, astfel încât să mergem împreună cu toți pe același drum îngust dar sigur al dreptei credințe...

doamne ajuta..

Pentru că din adolescență m-am luptat cu acestă problemă și pentru că au trecut 15 ani de confruntări, m-am gândit că este momentul potrivit pentru a așterne câteva gânduri și sfaturi pentru cei care se află în aceeași situație ca mine și mi-aș dori ca ei să poată trece mult mai repede și usor peste aceste probleme. Timpul mi-a demonstrat că masturbarea nu este un fenomen “natural” așa cum este prezentat de mulți psihologi și chiar oameni ai bisericii de azi. Chiar dacă numărul persoanelor care practică acest obicei a crescut față de decadele precedente (datorită ușurinței cu care acum avem acces la atâtea surse de excitație sexuală) și chiar dacă mentalitatea noastră s-a schimbat făcându-ne să privim lucrurile mult mai superficial, aceste lucruri nu înseamnă că drumul pe care mergem este normal. În toți acești ani am reusit să descopăr ce este cu adevărat credința, care este sensul ei, și de ce există un zid care se creează între tineri și biserică.

Lumea a evoluat foarte mult în ultima decadă și din păcate Biserica nu a mentinut pasul cu problemele tinerilor, rămânând la un limbaj “de lemn”, înțeles cu ușurință doar de cei care își doresc și se simt atrași de aceste învățături.

De ce ar trebui să înțelegem toți credința creștin ortodoxă? Pentru că ea este răspunul și cheia la problema noastră. Vă spun acest lucru pentru că eu am aflat pe “propria piele” acest lucru. În adolescență, când am început să practic masturbarea, mi s-a parut foarte interesantă, plăcută. Trecând anii, totul a devenit un obicei de care nu am reușit să mă debarasez precum fumatul sau băutura. Amintindu-mi de acea perioadă, îmi dau seama că eram prins în niște stări negativiste, egoiste și comunicarea cu familia se desfășura mereu cu greutăți.

Eram mai tot timpul supărat pe cei dragi, nu îmi convenea nimic iar tot ceea ce făceam era doar pentru a mă mulțumi personal. Aceasta este prima etapă, cea a degradării relațiilor cu cei dragi. Nu degeaba avem sintagma "cei dragi", pentru că fiecare va simți mai târziu cât de dragi și apropiați le sunt părinții, dar din păcate acest lucru se întâmplă de multe ori abia atunci când avem deja o varstă, neștiind cât vom mai avea prilejul ca părinții să ne mai fie în preajmă.

La acest stadiu de împătimire nu ni se pare nimic deplasat pentru că suntem adolescenți, glandele hormonale sunt hiper-active, organismul este în creștere și se întâmplă atâtea schimbări în corpul nostru, încât masturbarea ni se pare un lucru de care avem nevoie și pare absolut normal.

Etapa următoare este obișnuința, dorința de a repeta și de a resimți starea de plăcere pe care o aduce masturbarea, stare care de fapt este atât de scurtă încât dacă stai să te gândești parcă nici nu ar merita în comparație cu toate relele pe care le aduce pe nesimțite, însă despre toate acestea ne vom da seama abia mai târziu. Obișnuința poate să ducă departe, să îți acapareze ani buni din viață și să se prelungească inclusiv în perioada când ești căsătorit.

Aici va apărea marea luptă. Fiind într-o relație serioasă cu o persoană de sex opus și petrecând mai tot timpul liber împreună cu ea deja începi să nu mai ai timp pentru a practica masturbarea care a devenit un obicei care "își cere drepturile". Atunci începi să cauți portițe. Orice perioadă scurtă din zi în care ești doar tu cu tine, devine cea mai frumoasa parte a zilei. Atunci parcă te regăsești și parcă totul capătă formă iar plăcerea este exact așa cum o știai și numai așa parcă te împlinește. Însă aici avem de a face cu o altă problemă: problema dată de faptul că momentele intime dintre tine si soț(ie) parcă nu te mai mulțumesc și îți dorești ca atunci să fii doar tu singur.

Astfe, încet-încet se provoacă o ruptură, o răcire a relației. Oricât de mult te chinui să fie bine pentru că ții la soția ta, te vei depărta tot mai mult practicând masturbarea. Ea nu va putea niciodată să te satisfacă așa cum numai tu singur ți-ai format așteptările egoiste despre plăcere. Din acest motiv ascuns și nebănuit, multe cupluri se despart căutându-și fiecare o altă persoană, apoi alta și tot așa.

Care sunt mecanismele care provoacă aceste drame? Atunci când practicăm masturbarea folosim automat mijloace de excitare: imagini tv, reviste, internetul sau simpla imaginație. Văzând atâtea lucruri ușor coruptibile iți dorești să fii acolo, să fii cu fiecare femeie/bărbat care iți place ție în momentul acela și astfel se dezvoltă și mai mult egoismul, dar totodată ți se dezvoltă și mai mult apetitul înspre perversiune. Pentru că nu există Cineva în viața noastră care să ne ghideze pe drumul corect, se observă că din păcate mergem mai departe din rău în mai rău. Totul se datorează așa cum spuneam mai sus, faptului că am plecat pe un drum greșit, cu un început aparent normal, însă fără să bănuim unde ne va duce în final. De la o mică plăcere totul se dezvoltă ca o avalanșă și îți distruge relațiile cu cei apropiați, te închistezi iar în timp îți vei da seama că și fizicul este afectat, că începi să ai diverse probleme medicale: probleme cu memoria, probleme de relaționare, precum și disfuncții sexuale.

Și dacă stai să te gândești bine, în tot acest timp parcă au fost mereu semne din partea lui Dumnezeu care a încerat să îți explice că ceea ce faci nu este bine dar cu siguranță le-ai ignorat. Acum, după mulți ani, parcă le observi și poate că încă nu e târziu să încerci să vezi ce se întamplă dacă faci și cele bune. De ce zic asta? Pentru că între păcat și boală există o relație foarte strânsă chiar dacă noi vrem să credem că boala survine doar din cauza factorilor fizici.

Dreapta credință este un îndrumator către calea corectă care îți oferă echilibrul spiritual, fizic și psihic de care orice om are nevoie, întrucât funcționăm cu toții după un sistem bine stabilit. Religia nu este doar un set de legi pe care trebuie să îl urmăm ca să ne fie bine pe lumea cealaltă ci aceste îndrumări ne ajută enorm în această viață pentru a trai sănătos și pentru a avea o minte sănătoasă. Acesta este sensul pe care l-am descoperit așa cum spuneam mai sus.

Așa cum există medici care îți tratează trupul, tot așa există preoți care tratează psihicul și sufletul. Atunci când problemele se adună, când stresul parcă nu mai contenește, atunci dacă te apropii mai mult de Dumnezeu, dacă te rogi din tot sufletul vei observa că toată povara îți este luată de pe umeri și parcă te simți alt om, un om ușurat, un om liber. La fel se întâmplă și când te spovedești. Degeaba îi spui unui prieten sau unei rude ceea ce te roade și ea la rându-i te ascultă și îți dă sfaturi, deoarece neliniștea păcatului încă zace acolo în sufeltul tău. Ce poate să te liniștească mai mult decât să știi că ceea ce ai greșit poate fi iertat și că poți să ai sufeltul mai liber atunci când spui cuiva greșelile, primind în schimb vindecare.

De ce în aceste vremuri grele, când problemele cotidiene parcă ne îngroapă, să nu încercăm să găsim o rezolvare? Tot ceea ce v-am scris până acum este ceea ce mi s-a întamplat în decursul celor 15 ani de la adolescență până în prezent. Prin toate câte am trecut am învățat un lucru esențial: nu există mulțumire mai mare și liniște mai profundă decât în momentul în care ne apropiem de Dumnezeu, decât atunci când realizăm că felul în care am trăit până atunci a fost greșit și că vrem ca din acel moment să schimbăm ceva în noi.

Încet, fără grabă, pentru că schimbările bruște nu ne vor face bine la fel cum nu putem să îl cunoastem și să-L iubim pe Dumnezeu cu de-a sila. Imporant este că El ne așteaptă și chiar dacă greșim din nou, ne iartă atât timp cât ne dorim în sufeltul nostru să ținem calea dreaptă, căci știe El că ispitele diavolilor sunt mari iar patimile greu de învins. Important este să încercăm și vom vedea singuri care sunt diferențele dintre viața pe care am trăit-o în păcat și cea curată trăită în Hristos. Vom vedea binefacerile pe care le aduce viața alături de Dumnezeu și vom realiza că toate plăcerile păcatelor sunt infim în comparație cu neajunsurile pe care le pricinuiesc atât medical, cât mai ales psihic și spiritual.

„Până nu vom ajunge de aceeaşi părere cu Dumnezeu despre viaţa noastră pământească, despre cealaltă de pe celălalt tărâm, nu vom avea linişte în suflet, nici unii cu alţii şi nici sănătate în trup şi nici în orânduirea omenească“ (Pr. Arsenie Boca)

http://dordedoamne.blogspot.com/2011/05/rugaciunea-mintii-este-o-lucrare-mintii.html

" Să transformi toate în liturghie permanentă ca să te trezești și să te eliberezi de schemele, tiparele de gândire și simțire încă viguroase în viața ta.
Păi, ce crezi tu că se ascunde sub „pioasă” rugăciune: „Doamne, pentru păcatele mele nu sunt vrednică să am aceasta bucurie”? Da, ai ghicit! Chiar schema „nu merit să fiu iubit”! Ai trecut superficial peste scheme și nu ești atentă la „ofertele” lor. E adevărat că ele sunt manipulate de niște duhuri întunecate foarte viclene care se pot îmbrăca și în ingerași de lumină!
Pocăința, Copila mea, nu e acestă renunțare la bucurie din lașitate și înfrățire cu abuzatorul lăuntric, ci o plângere onestă a păcatului care ne desparte de Bucuria pe care ne-o aduce Domnul, însoțită de dorirea Bucuriei! Altfel, e ca și când I-am spune: „Știi, Doamne, nu suntem vrednici de Bucuria Ta! Mergi cu ea la Cerul Tău și lasă-ne în suferință și mizerie pentru că suntem păcătoși!”
Smerește-te puțin și alege să pornești de la măsura ta de omuleț mic și încă temător. Cum? Așa, simplu: fiind credincioasă peste puținul pe care îl ai!
Demnitatea de creștin îți cere să-ți cunoști nevoile și dorințele, să i le arăți lui Dumnezeu și să ți le împlinești conform poruncilor și învățăturii Lui. Să te bucuri pentru tot ce primești, să-ți deschizi ochii să vezi motivele de bucurie pe care le ai într-o zi, aducându-I mulțumire și slavă și mutându-ți privirile de la cei de care te temi, dar aștepți să-ți „ghicească” nevoile. Caută mereu căi duhovnicești să-ți împlinești nevoile tale și vei descoperi că iubirea și slujirea aproapelui este împlinirea unei nevoi reale și profunde a sufletului nostru și, acest lucru, va fi cu totul diferit de ce ne cere și oferă o schemă din psihismul nostru rănit. Toate le vei învăța de la Domnul Duhul Sfânt pe măsură ce vei învăța și mai atent cum să nu-L alungi din viața de fiecare clipă.
Te rog să te întorci la scheme și să scoți din comportamentul și credințele tale, tot ce e parazitat de ele. Încet, lucrând cu aceeași onestitate mereu și mereu, rugându-te și primind harul așa cum ni se dă în Biserică, vei descoperi că Bucuria nu e un drept, ci o Poruncă dumnezeiască și vei înflori în ea. Altă Cale nu există! Numai în această Bucurie putem să ne ducem crucea durerilor cotidiene prin care ne naștem de Sus mereu mai profund și mai adevărat!
Nu e ușor! Dar merită!"

 Doamne Cel Veșnic și Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viață, Care ai revărsat peste mine harul Botezului și pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorința de a Te căuta pe Tine Singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea.
N-am viață, nici lumină, nici bucurie, nici înțelepciune, nici tărie fără numai în Tine, Dumnezeule.
Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine.
Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: ”Tot ce veți cere în rugăciune cu credință veți primi” și ”orice veți cere în numele Meu voi face vouă”.
De aceea îndrăznind Te chem: păzește-mă de orice prihană a trupului și a duhului.
Învață-mă să mă rog cum se cuvine.
Binecuvintează această zi pe care ai dat-o slugii Tale nevrednice.
Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc și să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândețe, pace, curaj și înțelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezența Ta.
Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale, și dă-mi să umblu în fața Ta fără păcat.
Tu Doamne, Tu știi cele de care am nevoie. Cunoști orbirea și neștiința mea, cunoști neputința și stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea și întristarea mea nu-Ți sunt ascunse Ție. De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea și prin Duhul Tău cel Sfânt învață-mă calea pe care să merg; iar atunci când voința mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruța Doamne, ci silește-mă să mă întorc la Tine.
Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă țin cu tărie de ceea ce este bine.
Păzește-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice porniri care nu găsesc buna plăcere înaintea Ta și-l rănesc pe semenul meu.
Învață-mă ce trebuie să spun și cum trebuie să vorbesc.
Dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei.
Așează-mă în calea poruncilor Tale și până la ultima mea suflare să nu mă lași să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, ca poruncile Tale să fie singura lege a ființei mele pe acest pământ în veci.
Doamne, rogu-Te, ai milă de mine.
Păzește-mă în întristarea și nenorocirea mea și nu ascunde calea mântuirii de la mine.
În nebunia mea Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe și mari. Dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloșia și josnicia mea. Miluiește-mă!
Nu mă lepăda de la fața Ta din pricina nevredniciei mele. Ci sporește în mine conștiința acestei nevrednicii și dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc pe Tine așa cum ai poruncit:
din toată inima mea și din tot sufletul meu și din tot cugetul meu și cu toată tăria mea: din toată ființa mea.
Dă, Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt,învață-mă dreapta judecată și cunoștință.
Dă-mi să cunosc adevărul Tău Cel Sfânt, învață-mă dreapta judecată și cunoștința.
Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt.
Ține-mă în viață în această lume ca să-ți pot aduce pocăință după vrednicie.
Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e oarbă încă.
Când Îți va bineplăcea să pui capăt vieții mele, dă-mi de veste dinainte, ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta.
Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoșător și dă-mi bucuria mântuirii Tale.
Curățește-mă de toate gândurile tainice, de toată răutatea ascunsă întru mine; și dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată.
Doamne în mare mila Ta și necuprinsa Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea!”

Discursuri din Sfânta Scriptură - Noul Testament

Întâia mea carte a, Teofile, am întocmit-o despre toate câte a început Iisus a face şi a învăţa până în ziua când S'a înălţat la cer, după ce prin Duhul Sfânt le-a dat porunci apostolilor pe care i-a ales, cărora după patima Sa li S'a şi arătat pe Sine viu, cu multe semne doveditoare, timp de patruzeci de zile arătându-li-Se şi vorbindu-le despre cele ale împărăţiei lui Dumnezeu.

Şi'n timp ce era împreună cu ei le-a poruncit să nu se'ndepărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui „pe care aţi auzit-o de la Mine; că Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi întru Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile“.

Iar ei, adunându-se, L-au întrebat, zicând: „Doamne, oare în acest timp aşeza-vei Tu la loc împărăţia lui Israel?“

Iar El le-a zis: „Nu al vostru este să ştiţi anii sau vremile pe care Tatăl întru a Sa stăpânire le-a pus; dar putere veţi primi prin venirea peste voi a Sfântului Duh şi-Mi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi'n toată Iudeea şi'n Samaria şi pân' la marginea pământului“.

Şi acestea zicând, în timp ce ei priveau, S'a înălţat şi un nor L-a luat din ochii lor.

Şi privind ei, în timp ce El mergea la cer, iată că lângă ei au stat doi bărbaţi în haine albe, care au şi zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus, Care S'a înălţat de la voi la cer, aşa va şi veni, cum L-aţi văzut voi mergând la cer“.

Atunci ei s'au întors la Ierusalim de la Muntele ce se cheamă al Măslinilor, care era aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă.

Şi când au intrat, s'au suit în încăperea de sus, unde se adunau de obicei Petru şi Ioan, Iacob şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacob al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacob.Toţi aceştia într'un cuget stăruiau în rugăciune, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus, şi cu fraţii Lui.

Şi'n zilele acelea, sculându-se Petru în mijlocul fraţilor (iar numărul lor era ca la o sută douăzeci), a zis: „Bărbaţi fraţi, trebuia să se plinească Scriptura aceasta pe care Duhul Sfânt, prin gura lui David, mai dinainte a spus-o despre Iuda, care s'a făcut călăuză celor ce L-au prins pe Iisus. Că numărat era cu noi şi luase sorţul acestei slujiri. Aşadar, el a dobândit o ţarină din plata nedreptăţii; şi căzând, a plesnit pe la mijloc şi toate măruntaiele i s'au vărsat. Şi s'a făcut aceasta cunoscută tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim, aşa încât în limba lor s'a numit ţarina aceasta Hacheldamah, adică Ţarina Sângelui. Că scris este în Cartea Psalmilor: Facă-se curtea lui pustie şi să nu aibă cine s'o locuiască! Şi: Dregătoria lui s'o ia altul!Deci trebuie ca din aceşti bărbaţi care s'au adunat cu noi în timpul cât Domnul Iisus a fost cu noi – începând de la botezul lui Ioan până în ziua în care S'a înălţat de la noi –, unul din ei să fie împreună cu noi martor al învierii Lui“.

Şi au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia. Şi, rugându-se, au zis: „Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceştia doi l-ai ales să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care a căzut Iuda, ca să meargă în locul lui“.

Şi au tras la sorţi; şi sorţul a căzut pe Matia; şi el s'a rânduit împreună cu cei unsprezece apostoli.

(Faptele Apostolilor)....

doamne ajuta..

Fapte bune - Milostenia

De cele mai multe ori se întâmplă ca unul din soți să fie mai înduhovnicit decât celălalt, deoarece rare sunt căsătoriile în care ambii soți se găsesc cam la același nivel de înduhovnicire.

Diferența aceasta dintre soți nu este neaparat una rea, căci spune Apostolul: "bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios". Totuși, depinde mult de soțul care este mai sporit duhovnicește ca să-l câstige pe celalalt mai slab, căci aici există și pericolul de a întinde coarda sufletească a celui slab peste voința sa, adică peste dispoziția de a se schimba în bine.

Acest pericol se poate concretiza și în faptul ca unul din soți poate fi mult mai milostiv decât celălalt, și fiind predispus să ajute mai mult pe cei nevoiași, pot apărea conflicte de interes atunci când celălalt soț nu dorește să facă bine pe cât ar dori primul.

Iată cum și dintr-o dorință bună a unuia din soți, pot apărea discuții și chiar conflicte majore în sânul familiei.

În astfel de situații este bine să știm că "binele care nu se lucrează bine nu se numește bine". Încercând să facem milostenie mai mult decât este dispus celălalt soț, putem sminti datorită impunerii binelui peste voința celui cu care alcătuim un trup, chiar dacă intenția noastră este una buna.

În coroana de virtuți ale omeniei, Sfinții Părinți nu au considerat milostenia ca fiind nestemata cea mai de preț, deși este fiica dragostei de semeni, ci dreapta socoteală. De aici este lesne de înteles că milostenia nu trebuie făcută orișicum ci cu întelepciune.

Dacă prin milostenie risipești foamea saracului, dar totodată risipești liniștea casei, atunci cu o mână ai zidit și cu alta ai dărmat. Ce a rămas? Asadar, trebuie ca milostenia să fie ziditoare de suflet atât pentru tine, cât și pentru întreaga ta familie, căci dacă se strică armonia și unitatea familiei, atunci și roadele duhovnicești încetează să mai izvorască din sânul familiei.

De aceea, atunci când unul din soți este mai închis față de nevoile aproapelui, celălalt soț trebuie să aibe strategia pașilor mărunți. În limbajul duhovnicesc aceasta înseamnă că soțul mai evlavios trebuie să aibe dreaptă socoteală, răbdare și blândețe. Spune Mantuitorul: "Fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii".

Asta înseamnă în cazul nostru, că soțul mai milos este bine să dea întâietate soțului mai slab în a face milostenie. Să-i lase inițiativa de a face milostenie ca să se simtă în largul lui iar nu constrâns în a face binele. Cel milostiv și mai cucernic să-l înțelepțească în duhul Evangheliei pe cel mai slab, să-l învețe că Hristos se identifică cu săracii, cu bolnavii și toți năpăstuiții lumii, iar la sfărșitul lumii va judeca pe toți oamenii după faptele dragostei de semeni. Astfel, cu rabdare, cărămidă cu cărămidă, soțul mai slab în credință își va deschide inima și va crește duhovnicește. Se cade ca milostenia, precum și orice altă faptă de credință, să fie o conlucare constantă a ambilor soți, pentru ca ambii să se împărtășească atat de bucuria facerii de bine, cât mai ales de împreuna sporire duhovnicească.

Cu toate acestea, există o excepție de la conlucrarea milosteniei: atunci când unul din soți este atât de împietrit la inimă încât nu numai că nu face milostenie, dar nici pe soțul milostiv nu-l lasă să-și deschidă inima spre săraci, deși situația materială ar permite lucrul acesta fără probleme. Într-o atare condiție, soțul credincios este îndreptățit să facă milostenie pe ascuns, căci nu se cade a lăsa săracii să sufere doar pentru că patima nepăsării și avariției este stăpână peste jumătatea trupului bărbat-femeie. În astfel de cazuri este nevoie de multă rugăciune, ca Dumnezeu să înmoaie inima soțului nepăsător, căci scopul final este ca până la urmă ambii soți să ajungă la conlucrearea virtuților.

Totuși, amintesc că milostenia mai are o limită, indiferent de voința celuilalt soț. Oricât de milostivi și bine intentionați am fi, nu se cade a face milostenia dacă ea păgubește nevoile esențiale ale familiei. Dacă ești sărac, atunci dă puținul ban al văduvei, ca să nu strâmtorezi pe cei ai casei mai mult decât pot duce de bunăvoie, și astfel puținul ban ți se va socoti mai mult decât milostenia bogaților. Dacă nici această putință nu o ai, atunci ascultă sfatul Maicii Agafia, mama părintelui Cleopa: "Să nu plece nimeni de la voi nemiluit, mamă! N-ai un ban, dă-i un cartof, un colt de pâine, o batistă, dă-i ceva cât de putin. Dacă dai putin, dar îti pare rău că nu dai mai mult, ca fulgerul ajunge la Dumnezeu milostenia ta. De ce? S-au întâlnit două mari virtuti: milostenia cu smerenia''.

"Fericiți cei milostivi că aceea se vor milui"

doamne ajuta...

Sexualitate - Masturbarea

De la 13-14 ani pana la 18-20 ani au loc in dezvoltarea bio-psihica a omului doua fenomene paralele: dezvoltarea si intrarea in functiune a unor glande, randuite sa contribuie la perpetuarea vietii sub forma materiala, biologica si, concomitent, dezvoltarea si inflorirea unor sentimente care contribuie, prin conlucrarea cu cele dintai, la perpetuarea vietii in forme spirituale, eterne.  Nimeni din cei ce ne inconjoara nu ne lamureste aceasta taina.  Din aceasta cauza, despartindu-le, una din aceste infloriri ale vietii tinere va fi infranta (cel putin pentru un timp) si cealalta va triumfa, de obicei cea materiala, bioogica, luand forme de manifestare impotriva firii pentru care a fost creata. Astfel tanarul cade frecvent in pacatul masturbarii sau al desfraului si la un sex si la altul. Raul acesta duce la o complexare a fiintei spirituale. Auto-condamnarea din cugetul nostru este primul semn că ceea ce facem nu este bine.

Ce sa facem deci? Aici intervine posibilitatea de a te salva, de a ramane in greseala sau a cadea in alta greseala si mai mare.  Descoperirea acestei greseli la marturisirea in fata preotului duhovnic, deci a lui Dumnezeu, iti ajuta, ca invatatura si remediu, sa intrerupi greseala si, supunandu-ti trupul la osteneli, munca, metanii, post si rugaciune, sa-ti propui categoric in constiinta hotararea de a te impotrivi acestui rau obicei.

Nu vei reusi dintr-odata. Vei mai cadea. Vei mai gresi o data, de doua ori, de trei ori, dar nu renunta. Innoieste-ti mereu propunerea.  Vezi-ti mereu starea de invins si de auto-batjocorire la care ai ajuns si smulge-te cu vointa nestramutata de a fi OM, fiinta rationala care nu numai ca poti deosebi binele de rau, ci il poti realiza. Si vei reusi!

Intelegand si parandu-ti rau pentru starea de ticalosie morala in fata lui Dumnezeu, Care te-a facut fiinta curata, neintinata (punandu-ti in fata ochilor mintii imaginea copilului nevinovat), si pe care in chip constient o pervertesti si o denaturezi de la scopul ei, coborand-o la o stare mai prejos decat cea animalica, vezi-ti osanda ce te asteapta.  Caci numai cei curati si cei ce s-au curatit de pacat vor intra in Imparatia lui Dumnezeu, iar tu, cu ce obraz vii in adunarea celor curati, in Biserica lui Hristos?  Cel care a intrat in Camara Ospatului Luminii, trebuie sa fie imbracat in haina de nunta a virtutilor.  Astfel, venind Imparatul si intrebandu-l: “Ce cauti aici?” nu va putea raspunde. Va fi socotit fur de cele sfinte. Si stii ca “nici hotii, nici lacomii, nici iubitorii de argint, nici desfranatii, nici malahienii, nici sodomitii…nu vor intra in Imparatie Cerurilor”.

Dar se mai poate intampla si o pervertire a constiintei in sensul renuntarii la o forma de pacat pentru a opta pentru o alta.  Un prieten prost sau inselat si el de ignoranta generala, adesea stiintifico-medicala, iti va sugera relatii sexuale cu o partenera, amatoare si ea de viata libertina.  Iata cum ai trecut dintr-o mana a diavolului in cealalta.  Ti se pare ca pacatul onaniei era nefiresc, iar acesta al curviei este totusi firesc! Te inseli!

Fiindca, pentru om, actul apropierii de sexul opus ( de femeie ) trebuie facut sub binecuvantare, in vederea procrearii, nu al simplei satisfactii biologice, coborata la conditia instinctuala.  Acesta act nu este un act de igiena sexuala, cum gresit l-a inteles si-l propaga asa zisa stiinta medicala moderna dominata de viziunea materialist-atee.  In rostul lui firesc-uman este binecuvantat de Dumnezeu in momentul cand celor doi protoparinti li s-a spus “Cresteti, inmultiti-va si stapaniti pamantul“.  Iar Mantuitorul spune ca “Dumnezeu l-a facut pe om de la inceput parte barbateasca si parte femeieasca” si “ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta!“

Deci apropierea se face nu catre orice femeie. Apropierea e consecinta dragostei dintre cele doua suflete, pentru implinirea lor in voia lui Dumnezeu de a procrea prin om noi fiinte rationale, nu o necesitate fizica, biologica, despartita de actul afectiunii sufletesti. Daca samanta vietii varsata spre rodire nu aduce rod, semanatorul nu poate avea rasplata.  Sau daca totusi a rodit, a rodit in pamant strain. A semanat unde nu-i era ingaduit.  De aceea acest rod nu poate fi binecuvantat ca vrednic de viata, si, de asemenea, nici semanatorul.  De aceea apara atatea consecinte tragice pentru cei ce traiesc in desfrau.  Mantuitorul spune clar prin gura Sf. Apostol si Evanghelist Ioan “Iar tuturor celor ce L-au primit (pe Hristos) ca dreptar adica a acelora care cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa fie copii lui Dumnezeu, care au fost nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut“.

Deci, frate al meu, actul acesta nu-ti apartine numai tie. Pe tine Dumnezeu te-a facut impreuna lucrator cu El, pentr a-I aduce in Slava chipurile creatiei Sale pentru completarea numarului ingerilor cazuti. Iata slava, iata cinstea de care esti invrednicit. Sa fii creator impreuna cu Dumnezeu.  De aceea zice si Sf. Apostol Pavel “Patul este binecuvantat si fecioria este sfanta”.  La om actul acesta nu este animalic, intramplator sau supus unor legi ciclice, nenaturale, ci este supus ratiunii si vointei lui libere. Dumnezeu ne cheama la conlucrare cu El prin optiune libera, nu in chip silnic, venind cu bucurie, cu curatie, cu sfintenie, nu cu perversitate, cu insealaciune, cu intinare si cu batjocorirea intentiei sfinte pe care El o are spre preamarirea noastra.

Iubite frate mai tanar, daca ai inteles cat de cat acest cuvant, pe care l-am spus cu toata sfiala inaintea lui Dumnezeu si a sufletului tau, ia aminte, caci cu totii am pacatuit, cu totii suntem usor de inselat si ne supunem pacatului.  Cei pe care-i cinstim si-i numim Sfinti – si sunt, caci i-a confirmat Dumnezeu prin semne si minuni – ne-au lasat marturisirile vietii lor traite in pacate de tot felul, in necuratii trupesti si sufletesti, de care s-au vindecat prin metodele indicate de Mantuitor, cele lasate noua in Sf. Lui Biserica: viata in post si rugaciune, ferirea de mediul viciat, prietenii curate, cu cei care isi propun acelasi drum spre mantuire, munca si mai ales comuniunea cu Trupul si Sangele Domnului in care sunt inglobate energiile Dumnezeirii, cele care, comunicate sufletelor si trupurilor noastre, ne pot indumnezei si pe noi.

Din partea ta e nevoie de hotarare tare. Din partea lui Dumnezeu, Harul Lui lucrator si mantuitor e pururea prezent. Foloseste-L! Dumnezeu sa iti ajute!

(Virgil Maxim - Imn pentru crucea purtată)

Tinerii in Biserica - Predici la duminici si sarbatori

Iubiți frați și surori întru Domnul,

la 7 ani de la adormirea Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele nostru duhovnicesc, simt să mă rog lui…și pentru el.

Deopotrivă: să mă rog lui cu îndrăzneala iubirii și a filiației duhovnicești, familiaritatea cu el crescând de la o zi la alta și devenind tot mai cuvioasă, mai inexprimabilă și să mă rog pentru iertarea sa, cu parastas și pomenire.

Par de necrezut și pentru mine pașii interiori pe care i-am făcut unul față de altul. În primul rând, el față de mine…Și modul cum m-a ridicat spre inima, conștiința, spre perspectiva lui atât de abisală șicuprinzătoare în același timp.

Însă cel mai mult în aceste zile sfinte, pe lângă duioasa și bucuroasa sa prezență în viața noastră, mă stăpânește tristețea anonimatului său postum.

În timpul comunismului era un nimeni pentru că fusese închis, pe nedrept, în pușcărie și pentru că viața duhovnicească sau „misticismul” (înțeles ca cel mai nociv lucru pentru sistemul politic ateu) nu valorau nimic.

După revoluție a fost un nimeni pentru că nu a fost publicat și nici mediatizat. Și dacă a fost publicat nu a fost publicat la nivel național ci provincial.

Acum, după adormirea sa, și după ce am editat deja 7 volume online, în mod gratuit, din cele 10, cu operele sale și despre el, anonimatul său continuă să fie foarte viguros.

Însă nu pentru că sfințenia și experiența sa mistică sunt „discutabile”, ci pentru că sfințenia și experiența sa mistică sunt prea mari pentru a fi înțelese.

Și asta arată că marii Sfinți ai Bisericii trec și în timpul vieții, și după aceea, printr-un anonimat și printr-ominimalizare enorme până devin, la un moment dat, prin vulgarizarea lor, asimilabili.

Numai că vulgarizarea marilor Sfinți teologi și mistici înseamnă reducerea lor la câteva fraze și la o validare a lor de către anumite personalități duhovnicești, în loc ca persoana și opera lor să dinamizeze Biserica, la modul exploziv, prin cercetarea și aprofundarea lor.

Tăcerea însă din jurul Dumnezeiescului Ilie ține însă și de numărul foarte mic de oameni care l-au cunoscut, întru câtva, în ipostaza sa de om duhovnicesc.

El este un Sfânt mistic mirean, un mirean isihast cu viață ascetică trăită în familie, cu un singur ucenic (în persoana mea) care îl popularizează și îl explică întru câtva și căruia i-a dăruit întreaga sa operă, pentru că smerenia lui abisală a fost foarte discretă cu detaliile despre viața și experiența sa.

Numai că acest prea discret om al lui Dumnezeu vorbește în mod extins despre stări dumnezeiești atât de rare încât nevoitori ortodocși care au trăit, ca el, luni întregi în vedere extatică sunt foarte rari în istoria Bisericii.

Pe de o parte, sunt trist, pentru că nu se cunoaște sau nu se înțelege, că acest om îmbrăcat în discreție și tăcere e cel mai mare isihast și mistic ortodox al secolului trecut și că el este român dar, pe de altă parte, înțeleg că măreția sfințeniei lui e atât de neașteptată și de bulversantă încât îi poate descumpăni și pemari oameni duhovnicești.

Și voi încerca să explic de ce ne poate descumpăni Fericitul Ilie, cel pe care îl pomenim astăzi.

Pentru că nu avem Sfinți recenți pe lângă care să îl situăm și să îl înțelegem, întru câtva, prin similitudini.

Ne-ar trebui Părinți ca Sfântul Dionisie Areopagitul, Sfântul Simeon Noul Teolog sau Sfântul Maxim Cavsocalivitul, cu perioade extatice ample, adică cu zile și săptămâni de viețuire în lumina dumnezeiască șiîn vederi extatice pentru ca să înțelegem unicitatea și raritatea lui.

Pentru că Dumnezeiescul Ilie a plecat cu rugăciunea inimii de la zero, fără să știe nimic despre pericolele și minunile ei, ci doar textul rugăciunii și cum să o spună în ritmul respirației, era în pușcărie, era mirean, nu făcuse studii teologice și a ajuns după ani întregi de lupte cu demonii la vederi extatice din ce în ce mai mari și mai ample și la trăirea în slava lui Dumnezeu în mod continuu.

Adică nu extaze de începători, fulgerătoare, care te iau pe nepregătite ci clipă de clipă trăia în lumina lui Dumnezeu, în Împărăția Sa, rugându-se împreună cu Sfinții și cu Îngerii, primind descoperiri uluitoare și văzând modul în care va fi transfigurată întreaga creație la a doua venire a Domnului.

Și asta îi poate descumpăni pe cei care s-au nevoit ani întregi în viața preoțească sau monahală, care au studii teologice aprofundate dar care îți pot vorbi doar despre bucuria duhovnicească la rugăciune sau despre simțirea curățirii lor de păcate, adică despre stadiile incipiente ale vieții duhovnicești.

Și așa cum ni se pare incredibilă mâncarea Sfintei Maria Egipteanca în pustiu sau viața acelui Sfânt ieromonah (am un lapsus acum), care câțiva zeci de ani a trăit numai cu Sfânta Euharistie, tot la fel pot părea spusele mele acelora care l-au avut profesor de engleză sau l-au văzut pe stradă dar n-au intuit nimic despre viața lui mistică.

Însă în cei 10 ani ai mei de prietenie sfântă cu el am simțit din plin ce înseamnă să stai lângă un munte sau lângă un soare și să nu ai replică în fața harului rugăciunilor sale.

Când dorea să înțeleg ceva (și nu cred că am înțeles ceva la înălțimea pe care și-o dorea) era de ajuns să spună de două-trei ori, în sine, rugăciunea inimii…Pentru că, în scurt timp, fără ca să te atenționeze cu ceva sau fără să te aștepți…simțeai cum te străpungea harul lui Dumnezeu ieșind din el ca un foc dumnezeiesc, ca o bucurie incredibilă, ca o luminare dumnezeiască, care fixa în tine înțelegerile pe care ți le explica dar care te făcea și să fii în stare de veselie dialogică.

Când mă rog lui…revine ceva din veselia aceasta dialogică extraordinară pe care am experiat-o lângă el și pe care o recunosc ca pe o stare cunoscută, familiară.

Însă am și bucuria, uneori, ca să îl simt atât de prezent în mine și lângă mine încât nu mai poți să te îndoiești de prezența sa. Pentru că se face cunoscut în modul în care mi s-a făcut cunoscut pe pământ dar cu o subtilitate și frumusețe și feciorie și mai mari, și mai accentuate.

Un Sfânt prea paradoxal…într-o lume înăbușitoare din punct de vedere ideologic.

Și caietele sale și tălmăcirile sale și mărturiile mele și alte altora, aprofundările teologice ale tuturor vor dovedi și mai mult paradoxurile sale.

Deși a ajuns la vederi extatice enorme în pușcărie a consimțit, din iubire și atenție pentru familia sa, ca să nu devină monah dar a trăit ascetic în viața de familie.

A tăcut negrăit despre sine și viața sa.

Nu a căutat publicitatea.

Nu a dorit să facă rău nimănui.

Însă a fost avid de tot ce înseamnă teologie, filosofie, știință, poezie, cultură, politică, economie, istorie…făcând o sinteză colosală, foarte puțin scrisă însă (boala de parkinson l-a afectat foarte mult în ceea ce privește scrisul și apoi, a doua boală enormă, a fost orbirea totală), din tot ceea ce a acumulat.

De aceea m-a învățat, de la sine, să integrez tot ceea ce cunosc și trăiesc în experiența mea duhovnicească, să nu am apetență pentru extremisme, să am proiecte teologice și culturale mari și laborioase, care să constituie nevoința mea de zi cu zi și să prețuiesc oamenii în așa de mare măsură încât să nu îi mint în așteptările lor vitale, profunde.

Iar dacă uneori spunem (și pe drept cuvânt): Dumnezeu nu se lasă mințit, în toată viața și experiența Fericitului Ilie observăm tocmai acest lucru: el s-a dăruit cu totul, s-a nevoit cu totul…și Dumnezeu și-a împlinit făgăduințele în el.

Așa că, dacă ne smintim întru el sau considerăm că nu se poate ajunge și azi la experiențe dumnezeiești copleșitoare, viața lui, a celui neștiut și minimalizat ne spune contrariul: întotdeauna se poate, pentru că trebuie să te nevoiești cu toată ființa ta, în mod real și Dumnezeu răspunde în mod real și prea frumos, marii tale iubiri. Amin!

(Pr. Dorin)

Acatistul Fericitului Mărturisitor Ilie poate fi citit aici.

Tinerii in societate - Modele si idoli

Cernica - începutul drumului spre despătimire

Rânduit de Dumnezeu spre luminarea multora, preacuviosul părinte Irodion s-a născut în Bucureşti, în anul 1821, şi a primit la botez numele de Ioan. Chemarea Duhului a răsunat cu putere în inima sa încă din fragedă pruncie, iar la 20 de ani, tânărul cu viaţă de ascet îşi găseşte adevărata menire închinoviindu-se ca frate în vestita lavră a Mănăstirii Cernica. Păşeşte îndrăzneţ spre o lume pe care o simte tot mai vie în inima sa. Luptele duhovniceşti devin în scurt timp fapte cotidiene, iar postul şi rugăciunea se transformă în mod de viaţă. După ce a trecut prin aproape toate ascultările şi a arătat de fiecare dată înţelepciune şi cumpătare, fratele Ioan a primit, la 3 decembrie 1846, îngerescul chip al călugăriei, sub numele de Irodion. Aici, în agora sfinţilor, tânărul monah îl descoperă de Sfântul Calinic, viitorul episcop al Râmnicului, care, simţindu-i râvna şi sufletul curat, îl primeşte în ceata ucenicilor săi. Sub înrâurirea acestuia, îngerescul monah este preoţit şi învrednicit de darul duhovniciei peste întreaga obşte. Din acea clipă, Irodion a devenit duhovnicul de la Cernica, un avvă căutat de multe suflete pentru sfatul său plin de înţelepciune şi de puterea Duhului.

Verigă în lanţul isihasmului românesc

În anul 1850, Dumnezeu rânduieşte ca ucenicul şi avva, Sfântul Calinic şi Cuviosul Irodion, să păşească împreună pe pământul Olteniei. Din acest moment, rolurile se inversează: avva devine ucenic, iar ucenicul avvă, într-o singură şi sfântă armonie: Lainici.

Prezenţa preacuviosului părinte în mijlocul monahilor de pe malurile Jiului ca duhovnic şi mai apoi ca stareţ (în 1854) vine să completeze tradiţia isihastă din mănăstirile Olteniei.

Sfântul Irodion a fost rânduit de Dumnezeu pentru a păstra aprinsă la Lainici candela monahismului isihast, alături de Sfântul Nicodim de la Tismana, cel care, după tradiţie, a întemeiat aici primul schit, şi de Atanasie schimnicul, primul stareţ al mănăstirii, care a înfruntat de unul singur pericolul greco-catolic care se năpustise ca un tăvălug şi spre Oltenia. Iată ce spune Sfântul Calinic în cartea de instalare a părintelui Irodion ca stareţ la Mănăstirea Lainici: “Dat-am smerenia noastră această carte cuviosului Ieromonah Irodion, pe care, după chibzuirea ce am făcut, l-am orânduit stareţu părinţilor şi fraţilor de la Schitul Lainici, din judeţul Gorju, precum şi chivernisitor acestei şi celorlalte chiverniseli ale acelui schit, în locul cuviosului Ieromonah Chiril, cel ce şi-a dat demisia…” (Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 37, nr. 635 din 15 iunie 1854). De anul instalării sale ca stareţ la Mănăstirea Lainici se leagă o frumoasă întâmplare istorisită de biograful Sfântului Calinic, arhimandritul Anastasie Baldovin. În timp ce străbătea drumul prin munţi pentru a se întoarce de la Mănăstirea Lainici la episcopie, Sfântul Calinic a fost vestit în duhul de cuviosul Irodion despre moartea cucernicului părinte Nicandru, stareţul Lavrei de la Cernica şi ucenicul său iubit. Altă dată, pe când se afla la episcopie împreună cu ucenicii săi, Sfântul Calinic s-a ridicat de pe scaun şi a binecuvântat cu mâna în văzduh zicând: “Domnul!”. Ucenicii au rămas muţi de uimire. Văzându-i nedumeriţi, sfântul le-a răspuns: “Tocmai mi-a cerut binecuvântare stareţul Irodion de la Lainici, ca să facă un lucru”.

Părinte iubitor pentru “fiii risipitori”

Dorinţa de a reînvia duhul rugăciunii isihaste în Mănăstirea Lainici i-a adus Sfântului Irodion multă tulburare de la vrăjmaşul diavol. Alesele sale calităţi duhovniceşti au fost adevărate pietre de poticnire pentru cei ce nu trăiau autentic adevăratul duh al vieţii monahale. Nu puteau privi la strălucirea luceafărului şi căutau să o întunece prin vorbe de ocară şi bârfe de tot felul, producând de cele mai multe ori tulburare în obşte. Pentru a nu dezbina turma pe care o iubea atât de mult, evlaviosul părinte a preferat să se retragă din egumenat. Rămaşi singuri în faţa ispitelor, “fiii risipitori” ai Lainicului au căzut la picioarele sfântului pentru a-l îndupleca să revină la cârma corabiei care plutea în derivă. Au întocmit chiar o jalbă către episcopie, pe care au semnat-o cu toţii: “Pe părintele Irodion ca să ne fie păstor vrem, precum şi mai înainte ne-au fost. Şi cu înscris încredinţăm Preasfinţiilor Voastre, şi Sfinţiei Sale părintelui Irodion, că nu vom ieşi din cuvântul ce ni se va porunci pentru mântuirea noastră, până la sfârşitul vieţii noastre şi de aceasta ne rugăm să nu ne laşi, ci să ne fii milostiv şi cum Duhul Sfânt te va lumina asupra nevredniciei noastre” (Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 37, folio 72, nr. 1122 din 7 august 1859).

În timpul egumenatului său, Schitul Locurele a înflorit duhovniceşte. Monahii ctitori, Luca şi Cleopa, au primit de la cuviosul părinte ajutor pentru tencuirea bisericii. Sfântul lăcaş a fost sfinţit chiar în ziua hramului, 6 august 1860, de către Sfântul Ierarh Calinic. Astăzi, amintirea celor doi asceţi a rămas vie pe aceste meleaguri. Acolo, în tihna freamătului de codru, rugăciunea isihastă, transmisă din generaţie în generaţie, de la Sfântul Irodion încoace, a constituit dialogul perfect cu Părintele cerului şi pământului. Zidurile bătrânei biserici ridică şi astăzi din negura vremii colbul vechilor amintiri, coborâte parcă dintr-o altă dimensiune.

Părinte înaintevăzător cu duhul

Foarte mulţi credincioşi din întreaga ţară băteau potecile înguste din defileul Jiului pentru a ajunge să vorbească, măcar pentru o clipă, cu preacuviosul părinte Irodion. Era un adevărat pelerinaj: bolnavi, îndrăciţi, oameni cu fel de fel de necazuri şi apăsări veneau la el ca la un sfânt şi nici unul nu pleca acasă nemângâiat. Tradiţia spune că sfântul era văzător cu duhul. Părintele Ioanichie Bălan, autorul “Patericului românesc”, povesteşte minunea pe care sfântul a făcut-o cu o femeie care venise la mănăstire pentru a-i aduce lapte: “V-am adus, părinte, lapte de pomană, de blagoslovenie!”, iar cuviosul i-a răspuns: “Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!”; “Ba nu, părinte – a zis femeia, de la capra mea este”; “Dar n-ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc, că nu mai este capra ta!”. Atunci, femeia vădită şi-a recunoscut păcatul şi din ziua aceea n-a mai pomenit numele necuratului.

A proorocit pustiirea mănăstirii

În ziua de 3 mai 1900, înainte de a trece la cele veşnice, Sfântul Irodion le-a vestit ucenicilor săi pustiirea mănăstirii: “Fiii mei, să ştiţi că, puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi lângă altar trupul meu şi nu uitaţi făgăduinţele călugăreşti pe care le-aţi dat lui Hristos!”. Proorocia avea să se împlinească odată cu izbucnirea Primului Război Mondial. Când au ajuns pe defileul Jiului, în toamna anului 1916, trupele germane au distrus aproape totul: mănăstirea a fost transformată în grajd pentru cai, odoarele s-au furat, iar arhiva a fost mistuită de flăcări. Foarte mulţi dintre călugării rămaşi în viaţă au fost duşi în Germania, unde au sfârşit cu toţii. Timp de 13 ani, la Lainici, candela vieţii monahale s-a stins. Abia în 1929, arhimandritul Visarion Toia a reuşit să readucă la viaţă viaţa monahală de aici.

După ce cuviosul părinte s-a mutat la ceruri, mormântul său a devenit un adevărat izvor al Siloamului pentru credincioşii veniţi din toate părţile ţării. Foarte mulţi demonizaţi erau vindecaţi, iar bolnavii găseau aici tămăduire. Tradiţia spune că unii oameni ar fi răscolit mormântul şi ar fi luat părticele din sfintele sale moaşte. Când s-au împlinit şapte ani de la mutarea la ceruri, părintele Iulian Drighicioiu, unul dintre ucenicii sfântului, a luat binecuvântare de la episcopie pentru deshumare. Simţise în duhul prezenţa dascălului său şi era sigur că şade neputrezit la streaşina bisericii. Aici l-a descoperit, întreg şi frumos mirositor, ca un trandafir care se deschide primăvara la razele soarelui. Minunea a fost comunicată mai întâi episcopiei, după care, conform tradiţiei monahale, sfântul a fost aşezat din nou în pântecele pământului. Mărgăritarul a fost coborât înapoi, îngropat mult mai adânc de data aceasta. Abia în anul 1929, moaştele sfântului au fost redescoperite de preacuviosul părinte Visarion Toia, stareţul Mănăstirii Lainici, care le-a aşezat într-un loc de taină. De atunci, nimeni nu a mai reuşit să le găsească. Dumnezeu aşezase mantia vremii peste Luceafărul de la Lainici pentru a-l arăta la vremea rânduită. Amintirea minunilor şi a vieţii duhovniceşti pe care o trăise au rămas singurele repere peste timp în speranţa unei viitoare redescoperiri.

Un nou sfânt în calendarul ortodox

Odată cu instalarea în scaunul de Mitropolit al Olteniei, în mintea Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu a stăruit un singur gând: să găsească moaştele Cuviosului Irodion şi să-l aşeze în rândul sfinţilor români. La 8 aprilie 2009, chiar în ziua pomenirii Sfântului Irodion, IPS Părinte a cerut binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel pentru a începe căutarea mărgăritarului.

Pe data de 10 aprilie, sfântul s-a lăsat redescoperit. Bucuria descoperirii sale a fost foarte mare, Mitropolitul Olteniei aşezând sfintele moaşte la loc de cinste în biserica cea mare a mănăstirii, într-o frumoasă raclă de argint, spre binecuvântarea şi alinarea credincioşilor.

Mâine, mii de credincioşi vor trece pragul sfintei mănăstiri pentru a lua parte la ceremonia de proclamare a sa ca sfânt, cu ziua de prăznuire 3 mai. Evenimentul va fi marcat de prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va săvârşi Sfânta Liturghie împreună cu mai mulţi membri ai Sfântului Sinod.

(Diac. Ioniţă Apostolache - Sursa: Ziarul Lumina)

Fiecărui om din lumea aceasta, Dumnezeu îi rânduiește talanți pe care omul are datoria să-i lucreze astfel încât să aducă roade duhovnicești.

Părintele Arsenie Boca spunea că talanții sunt defapt talentele: "înzestrări cu daruri, misiuni, slujbe duhovniceşti şi slujiri cetăţeneşti; meşteşugul artelor; meşteşugul ştiinţei, a oricărei ştiinţe, darul chivernisirii avuţiei; pe scurt valorile culturii: valoarea morală, politică, teoretică (ştiinţa), estetică, economică şi religioasă. Iar slujitorii sunt oamenii înzestraţi cu toate aceste valori sau talente. Şi fără vorbă, s-ar pricepe, din felul cum e pusă problema, că toate valorile, talentele, ar trebui să se negustorească între oameni, în favoarea lui Dumnezeu, căci precum este o ierarhie a valorilor, tot aşa este un Ierarh al lor."

Urmărind emisiunea Romanii au talent, cred că oricine s-a putut încredința că și românii au primit talanți... nebanuit de mulți talanți. Totuși, fiind o emisiune profană ce urmarește cu precădere spectacolul și ratingul, desigur că există minusuri ale acestui show tv. Așa cum spunea părintele Dorin, juriul nu a apreciat ceea ce l-a depășit, iar lucrul acesta a fost în detrimentul tuturor. Daca tu ca membru al juriului, știi să apreciezi doar muzica, dansul, numerele de magie și acrobația, asta nu înseamnă că nu există multe alte talente, ci înseamnă doar ca tu ești limitat în a aprecia diversitatea talentelor sau cineva ți-a impus anumite limite.

Desigur că pentru o emisiune de spectacol era de înteles să fie selectate talentele care fac spectacol, însă emisiunea cu pricina se numeste Românii au talent iar nu Românii fac spectacol. De aceea nu este justificată negarea unor talente precum recitatul poeziei, tunsul unei oi sau rezolvarea unei probleme de matematică. Este de știut că nu toate talentele fac spectacol. Poți fi talentat la scris sau la făcut mâncare fără să faci spectacol.

Neprofesional a fost și faptul că s-a facut confuzia între talent și spectacol. Spectacol au facut și cei trei travestiți dar asta nu a însemnat că aveau talent, ci doar că au făcut un spectacol de prost gust apreciat de public.  Din aceste considerente, bine a concluzionat părintele Dorin: "Dacă reducem toate talentele la dans, muzică și scălămbăială, pentru că juriul doar la astea se pricepe, nu-i vom vedea niciodată pe marii români talentați ci doar talente periferice și multe non-valori la modă."

Cu toate aceste neajunsuri, m-am bucurat mult că în aceasta emisiune au avut șansa să se afirme și oameni cu adevărat talentați iar bucuria a fost și mai mare datorită faptului că în finala au rămas trei tineri care promit mult prin felul în care și-au pus talentele în valoare: Adrian Țuțu, Narcis Ianău și Valentin Dinu.

Ceea ce prețuiesc la Adrian Țuțu se datorează mesajelor pe care le-a transmis prin cele trei piese compuse de el. Din păcate unii dintre noi nu au înțeles că Adrian nu a concurat la voce cu ceilalți ceilalți doi concureți care l-au surclasat la acest capitol, ci s-a impus pentru talentul de a transmite mesaje. În cele trei piese, Adrian a vorbit despre respectul ce se cuvine ca tinerii să-l poarte părinților, despre recunoștința față de Dumnezeu și despre dorința de a schimba în bine România, începand cu propria noastra ogradă. Cuvinte mari pentru un om mic...de ani, dar mare în aspirații și idealuri.

Eu cred că mesajele lui Adrian sunt o lecție valoroasă mai ales pentru cei care au indigestie la glasul preoților bisericii. Poate măcar în acest mod profan, unii dintre tinerii certați cu normalitatea vor învăța lucruri elementare precum: "cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și mulți ani să trăiești pe pământ" și "Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai altț dumnezei afară de Mine".

Prin piesa recitată în finala concursului, Adrian s-a situat la antipodul curentului general de fragmentare socială. Dacă prin intermediul mass-mediei și a blogosferei românești se promovează un duh al dezbinării dintre semeni  și al denigrării valorilor, mesajul lui Adrian a fost unul mobilizator și moralizator care uneste, căci "toţi... suntem legaţi de greutăţi". Și faptul că mesajul lui Adrian a fost atât de bine primit de public, arată că mulți dintre români simt nevoia să fie încurajați pentru a da tot ce au mai bun din ei, atât pentru familiile lor cât si pentru țara în care s-au născut.

Nu în ultimul rând Adrian a demonstrat că nu stilul muzicii este cel care face ca o melodie să fie frumoasă sau nu, ci felul în care te folosești de stilul adoptat și duhul pe care îl imprimi melodiei interpretate. Mai mult decât atât, Adrian a arătat că defapt muzica hip-hop nu este una destinată limbajului vulgar și violent, ci a arătat doar că din prisosul inimii grăieste gura. Se pare că această lecție atât de necesară a căzut prea greu unor poluatori verbali din aceeași breaslă, care fac necinste bunului simt. Lucrul acesta nu este de mirare întrucât bădărănia, oricât de artistic ar fi prezentată, este mereu în antiteză cu bunul simț. Iar Adrian a avut nu numai bun simț în mesajele sale ci și accente religioase care au dat putere mesajului său.

Narcis Ianău m-a impresionat datorită vocii sale de contratenor, acest talant rarisim în lumea muzicii. Însă m-a bucurat mult nu numai vocea lui Narcis ci și atitudinea lui lipsită de ambiții deșarte. Dacă pentru mulți dintre cunoscuții săi, Narcis era doar un alt dexter ciudat, iată că Dumnezeu arată încă odată cum îi ridică pe cei smeriți și îi coboară pe cei mândri, prin feluri cum nici nu-ți trece prin minte.

Narcis a deschis apetitul pentru muzica clasică, adică apetitul pentru muzica frumoasă și sănătoasă. De aceea sperăm să devină o prezență scenică promovată constant, căci muzica cu tentă senzuală și duh de razvratire a infestat o intreaga generatie de tineri, așa încât este nevoie de o detoxifiere muzicală imediată iar muzica clasică ar fi cel mai bun antidot.

Valentin Dinu, un tânăr familist, modest, blând și cu voce de aur, despre care Andra, nu degeaba a recunoscut că: "dacă ar fi fost să aleg eu câștigătorul, l-aș fi ales pe Valentin Dinu. El mi s-a părut într-adevăr un om cu har, așa cum rar întâlnești chiar și printre cei care iși cultivă talentul o viață întreagă."

Și într-adevăr, harul lui Dumnezeu l-a ajutat pe Valentin să cânte atât de duios și plin de încărcătură emoțională, încât melodia din finală End of the road a fost interpretată mai frumos decât originalul. Și nu puțin lucru este acesta căci puțini sunt artiștii care reușesc o interpretare mai frumoasă decât originalul.

Valentin mi-a stârnit admirația nu numai pentru blândețea și căldura sufletească degajată prin vocea și ochii săi, dar și pentru faptul că nu i-a fost rușine să-L mărturisească pe Dumnezeu în mod natural și nu crispat. Într-o vreme în care tinerii se rușinează în a-și face cruce la masă atunci când sunt la restaurant cu prietenii, sau se simt timorați să recunoască faptul că postesc, Valentin ne-a dat o lecție de evlavie firească în plublic ce ar trebui să ne dea mult de gândit.

Insă nu numai acest lucru ar trebui să ne dea de gândit, ci și faptul că Valentin s-a căsătorit atât de tânăr,  fără a pune cariera înaintea familei. La 22 de ani Valentin are un baietel de 2 anișori, și mă întreb câte "motive" de a clasifica o sarcina drept nedorită, nu găsesc tinerii cu situații materiale și sociale mult mai bune ca ale lui. Totuși, Dumnezeu arată prin Valentin că dacă vom căuta mai întâi împărăția lui Dumnezeu, toate celelalte ni se adaugă nouă. Unii vor spune că Valentin a avut șansă, însă eu spun că înaintea lui Dumnezeu, toți cei care ascultă de El au șanse.

Mă bucur mult că acești trei tineri au fost finaliștii primei ediții de la Românii au talent, deoarece în afară de talentele lor, ei ne-au oferit și niște lecții importante de viață. Important este să învățăm aceste lecții, căci lecțiile cele mai valoroase sunt adesea trecute cu vederea tocmai din pricina faptului că sunt oferite gratuit, fără să le merităm.

Nu în ultimul rând sperăm ca toți românii talentați să fie promovați așa cum se cuvine iar non-valorile să dispară din peisajul mediatic. Faptul că acești trei tineri au ajuns în finală, arată că românii sunt dispuși spre o schimbare în bine, dar aici un cuvant hotărâtor îl au formatorii de gusturi: trusturile de show-bizz.

Noi speram ca acești tineri talentați să nu fie înabușiti de smochinii neroditori ai muzicii autohtone, și ne dorim să li se dea șansa de a-și inmulți talanții pe care i-au primit, spre Slava lui Dumnezeu și binele tuturor...

Întâia mea carte a, Teofile, am întocmit-o despre toate câte a început Iisus a face şi a învăţa până în ziua când S'a înălţat la cer, după ce prin Duhul Sfânt le-a dat porunci apostolilor pe care i-a ales, cărora după patima Sa li S'a şi arătat pe Sine viu, cu multe semne doveditoare, timp de patruzeci de zile arătându-li-Se şi vorbindu-le despre cele ale împărăţiei lui Dumnezeu.

Şi'n timp ce era împreună cu ei le-a poruncit să nu se'ndepărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui „pe care aţi auzit-o de la Mine; că Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi întru Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile“.

Iar ei, adunându-se, L-au întrebat, zicând: „Doamne, oare în acest timp aşeza-vei Tu la loc împărăţia lui Israel?“

Iar El le-a zis: „Nu al vostru este să ştiţi anii sau vremile pe care Tatăl întru a Sa stăpânire le-a pus; dar putere veţi primi prin venirea peste voi a Sfântului Duh şi-Mi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi'n toată Iudeea şi'n Samaria şi pân' la marginea pământului“.

Şi acestea zicând, în timp ce ei priveau, S'a înălţat şi un nor L-a luat din ochii lor.

Şi privind ei, în timp ce El mergea la cer, iată că lângă ei au stat doi bărbaţi în haine albe, care au şi zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus, Care S'a înălţat de la voi la cer, aşa va şi veni, cum L-aţi văzut voi mergând la cer“.

Atunci ei s'au întors la Ierusalim de la Muntele ce se cheamă al Măslinilor, care era aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă.

Şi când au intrat, s'au suit în încăperea de sus, unde se adunau de obicei Petru şi Ioan, Iacob şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacob al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacob.Toţi aceştia într'un cuget stăruiau în rugăciune, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus, şi cu fraţii Lui.

Şi'n zilele acelea, sculându-se Petru în mijlocul fraţilor (iar numărul lor era ca la o sută douăzeci), a zis: „Bărbaţi fraţi, trebuia să se plinească Scriptura aceasta pe care Duhul Sfânt, prin gura lui David, mai dinainte a spus-o despre Iuda, care s'a făcut călăuză celor ce L-au prins pe Iisus. Că numărat era cu noi şi luase sorţul acestei slujiri. Aşadar, el a dobândit o ţarină din plata nedreptăţii; şi căzând, a plesnit pe la mijloc şi toate măruntaiele i s'au vărsat. Şi s'a făcut aceasta cunoscută tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim, aşa încât în limba lor s'a numit ţarina aceasta Hacheldamah, adică Ţarina Sângelui. Că scris este în Cartea Psalmilor: Facă-se curtea lui pustie şi să nu aibă cine s'o locuiască! Şi: Dregătoria lui s'o ia altul!Deci trebuie ca din aceşti bărbaţi care s'au adunat cu noi în timpul cât Domnul Iisus a fost cu noi – începând de la botezul lui Ioan până în ziua în care S'a înălţat de la noi –, unul din ei să fie împreună cu noi martor al învierii Lui“.

Şi au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia. Şi, rugându-se, au zis: „Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceştia doi l-ai ales să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care a căzut Iuda, ca să meargă în locul lui“.

Şi au tras la sorţi; şi sorţul a căzut pe Matia; şi el s'a rânduit împreună cu cei unsprezece apostoli.

(Faptele Apostolilor).....-     Discursuri din Sfânta Scriptură - Noul Testament

Condacul 1

Aparatorul cel mare si Doamne, biruitorul mortii celei vesnice, ca cei ce ne-am izbavit de omorarea cea duhovniceasca, cele de lauda aducem Tie, noi robii Tai si zidirea Ta. Cel ce ai biruinta asupra mortii, de moartea pacatelor slobozeste-ne pe noi, care graim: Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Icosul 1

Ingerii, Invierea Ta, Hristoase Mantuitorule, neincetat o lauda in ceruri. Si pe noi, cei de pe pamint, invredniceste-ne cu inima curata a-Ti canta Tie unele ca acestea:

Iisuse, Cel nepatruns, Care luminezi pe toti credinciosii, lumineaza-ne si pe noi cei ce traim in intunericul necunostintei;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti si la toate le dai viata, inviaza-ne si pe noi, cei omoriti in pacate;
Iisuse, Cel ce Te-ai inaltat la cer si ai inaltat pe cei ce nadajduiesc intru Tine, inalta-ne si pe noi, cei plecati spre pamint;
Iisuse, Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui si partasi slavei Tale ii faci pe cei ce Te iubesc pe Tine, nu ne lipsi pe noi de slava Ta;
Iisuse, Cel ce vei veni sa judeci viii si mortii, nu ne judeca pe noi dupa faradelegile noastre, ci miluieste-ne dupa mare mila Ta;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 2

Vazand, Doamne, oamenii cazuti, Te-ai intrupat si ai inviat pe toti, daruindu-le celor inviati toate spre mantuire. Inviaza-ne si pe noi cei omoriti din pricina pacatelor, ca sa-Ti cantam Tie: Aliluia!

Icosul 2

Mintea nu pricepe dumnezeiasca taina, cum izvorul vietii inviaza, omorand moartea. Pentru aceasta, numai cu inima simtind bucuria invierii si astfel fiind luminati, cu glas de bucurie duhovniceasca graim catre Tine unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce ai intrat prin usile incuiate, intra si in casa sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce ai intampinat in cale pe ucenicii Tai, intampina-ne si pe noi, pe calea acestei vieti, si ne mantuieste;
Iisuse, Cel ce ai aprins inimile lor cu cuvintele Tale, aprinde si inima noastra cea rece, spre dorirea de slava Ta;
Iisuse, Cel ce Te-ai cunoscut intru frangerea painilor, da-ne si noua a Te cunoaste in dumnezeiasca impartasanie;
Iisuse, Cel ce ai fagaduit pe Duhul Sfant ucenicilor Tai, trimite-ne si noua pe acest Duh mangaietor de la Tatal;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 3

Cu puterea Ta, cea dumnezeiasca, inviind pe Lazar, inviaza-ne si pe noi cei ce suntem doborati de patimi si zacem in pacatul nepocaintei, ca sculandu-ne dupa glasul Tau, sa cantam cantare: Aliluia!

Icosul 3

Avand putere asupra mortii, sufletele le-ai chemat din moarte, Iisuse. Cheama-ne si pe noi, din adancul pacatelor noastre, ca si noi, curatindu-ne simtirile, Tie, celui ce stralucesti cu lumina cea neapropiata, cu bucurie sa-Ti aducem cantare de biruinta, asa:

Iisuse, biruitorul mortii, biruieste patimile noastre cele rele;
Iisuse, Datatorule de viata, da-ne si noua o viata mantuitoare;
Iisuse, izvorul bucuriei, bucura inima noastra intru indreptarile Tale;
Iisuse, Cel ce ai saturat, cu cinci paini si doi pesti, cinci mii de barbati in pustie, afara de femei si copii, hraneste-ne si pe noi cu painea Ta cereasca;
Iisuse, nadejdea celor cazuti, scoate-ne si pe noi din adancul rautatilor noastre;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 4

Viforul patimilor ne tulbura si ne ineaca; ci Te rog pe Tine Iisuse, intinde-ne, ca si lui Petru, mina Ta cea de ajutor si, cu puterea Invierii Tale, ridica-ne si ne inalta a cinta Tie: Aliluia!

Icosul 4

Avand imbucuratoarea veste a invierii Tale, Iisuse, cerurile cu vrednicie se veselesc si pamintul se bucura; iar noi, praznuind veselia cea vesnica, indraznim a-Ti canta unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce sezi intru lumina cea neapropiata, fii aproape tuturor crestinilor, dupa indurarile Tale;
Iisuse, Cel ce iubesti zidirea Ta, nu ne uita pe noi cei de pe urma;
Iisuse, Cel ce atragi inimile noastre la Tine, intoarce la Tine si inima noastra cea ticaloasa;
Iisuse, Cel ce implinesti toate cererile cele bune, implineste si doririle noastre cele bune, ca mai mult decat toate sa Te iubim pe Tine;
Iisuse, Cel ce primesti orice picatura de lacrimi, nu departa rugaciunile noastre;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 5

Viata de Dumnezeu placuta izvoraste din Tine, o, Iisuse, Fiul Dumnezeului celui viu. Pentru aceea Te rugam pe Tine, ca sa nu ne piarda pe noi ucigatorul de suflete, nici sa ne inchida gura ca sa murim nepocaiti, ci invredniceste-ne sa-Ti cantam: Aliluia!

Icosul 5

Vazand cu Duhul pe Dumnezeu inviat, veniti sa bem bautura noua, nu din piatra stearpa si neroditoare, ci din izvorul nestricaciunii si purtatorul de viata mormant al Mantuitorului, care, pe pamintul cel neroditor al sufletelor noastre udandu-l, ne-a invatat pe toti a canta unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce ne-ai poruncit sa primim scump sangele Tau, invredniceste-ne fara de lipsa, a primi acest prea cinstit sange;
Iisuse, Cel ce trimiti ploaie asupra celor drepti si asupra celor pacatosi, stropeste-ne si pe noi cu harul Tau, ca sa aducem roada duhovniceasca;
Iisuse, Cel ce nu Te-ai scarbit de pacatoasa care Ti-a sarutat cu lacrimi de pocainta picioarele Tale, da-ne si noua a-Ti uda picioarele Tale cu lacrimi de umilinta;
Iisuse, Cel ce ai intarit pe Toma in credinta invierii Tale, da-ne si noua credinta nefatarnica;
Iisuse, Cel ce ai zis: cautati si veti afla, da-ne si noua a Te gasi pe Tine;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 6

Propovaduind cu duhul neincetat bucuria invierii tale, celei purtatoare de viata, Iisuse, Dumnezeul nostru, da sa fim si noi, pacatosii, partasi acestei invieri, ca neincetat sa cantam in Ierusalimul cel de sus: Aliluia!

Icosul 6

Stralucind la toata lumea cu invierea Sa Domnul Iisus Hristos, acum toate le-a umplut de lumina: si cerul si pamintul si cele de dedesubt; ca sa praznuiasca toata zidirea Invierea lui Hristos, intru care intariti fiind vom canta unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce toate le umpli de lumina Ta, lumineaza si ochii nostri cei intunecati;
Iisuse, Cel ce ai impreunat cerul cu pamintul, ridica-ne si pe noi de pe pamant la cer;
Iisuse, Cel ce Te-ai pogorat cu lumina Ta cea dumnezeiasca in cele de dedesubt, pogoara-Te si in adancul inimilor noastre;
Iisuse, Cel ce ai scos din temnitele iadului sufletele ce te asteptau, scoate-ne si pe noi, pacatosii, din intunericul mahnirii, caci viata noastra de iad s-a apropiat;
Iisuse, Cel ce tuturor le intinzi prea curatele Tale maini, cuprinde-ne si pe noi, ticalosii, in bratele Tale;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 7

Vrand Domnul Hristos ca sa descopere oamenilor puterea dumnezeirii Sale, S-a acoperit cu pecetea lui Caiafa si nestricand-o, inaintea celor ce-L pazeau, ca un purtator de biruinta s-a sculat si ne-a invatat a-i canta: Aliluia!

Icosul 7

Minunat si cu neputinta este a pricepe, cum ieri ne-am ingropat impreuna cu Tine, Hristoase, iar azi ne sculam impreuna cu Tine, in Duh. Dar cu bucurie Iti cantam Tie unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce ai inviat si ai dat in dar tuturor viata, intraripeaza mintea noastra, ca sa-Ti urmeze Tie pururea;
Iisuse, Cel ce ai sfintit pamantul cu picioarele Tale, sfinteste si gandurile noastre, cele care se inalta la Tine;
Iisuse, Cel ce nu ai oprit a se zugravi cinstitul Tau chip, da-ne si noua a avea pururea in sufletele noastre chipul invierii Tale;
Iisuse, Cel ce ai primit cei doi bani ai vaduvei, primeste si de la noi cantarea aceasta;
Iisuse, Cel ce n-ai osindit pe femeia desfranata, ci, prin puterea Ta, ai indreptat-o pe calea cea buna, nu osandi nici buzele noastre cele intinate care Te saruta pe Tine, prin cantari de lauda;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 8

Strain lucru, ca pe Dumnezeu intrupat si inviat din morti, noi astazi cu cugetul vazindu-L, toata grija cea lumeasca sa o lepadam. Si ca pe Imparatul tuturor sa-L primim si sa-I cantam Lui: Aliluia!

Icosul 8

Totul ai fost iubire, Iisuse, catre omul cel cazut, si ai pus la dumnezeiasca straja pe de Dumnezeu graitorul Avacum, sa stea impreuna cu noi si sa arate pe ingerul cel purtator de lumina, care a grait luminat despre Invierea Ta. Pentru aceasta si noi graim Tie unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce ai fost pazit de ostasi, trimite la straja sufletelor noastre pe ingerul pazitor, pe care noi il alungam cu pacatele noastre, ca sa ne pazeasca si sa ne calauzeasca spre mantuire, pentru invierea Ta;
Iisuse, Cel ce ai orbit cu dumnezeiasca Ta stralucire ochii celor ce Te strajuiau, intoarce ochii nostri de la desertaciune si-i lumineaza, spre cunostinta adevarului;
Iisuse, Cel ce ai intrebat pe Apostolul Petru: "Ma iubesti?", da-ne si noua sa avem chipul dragostei lui de la urma;
Iisuse, Cel ce ai iertat lui Petru Apostolul lepadarea de Tine, iarta si noua lepadarile cele din fiecare ceas, de poruncile Tale;
Iisuse, Cel ce ai dat putere Apostolilor Tai, a lega si a dezlega, dezleaga-ne si pe noi de nedreptatile noastre;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 9

Toata firea omeneasca in Tine s-a preaslavit, cu invierea Ta, Iisuse, si prin aceasta s-a daruit nestricaciune trupurilor sfintilor, adeverindu-se aceasta prin moastele sfintilor si cantandu-Ti cu umilinta: Aliluia!

Icosul 9

De Dumnezeu graitorii ritori maneca cu duhul intampinand iesirea din mormant, si in loc de mir, cantare Iti aduc Tie, ca soarelui dreptatii si Stapanului; cu ale caror cantari, primeste si aceste rugaciuni ale noastre:

Iisuse, Cel ce ai primit mirul cel varsat pe Tine, primeste si ale noastre cantari de lauda, de multumire si de cerere;
Iisuse, soarele dreptatii, lumineaza sufletele noastre cele intunecate;
Iisuse, Cel ce pe pescari i-ai facut vanatori de oameni, atrage si voia noastra cea rea, spre ascultarea Ta;
Iisuse, Cel ce pe Saul l-ai prefacut in mai-marele Apostol, intelepteste-ne si pe noi cei ce ratacim;
Iisuse, pentru rugaciunile acestui Apostol si ale tuturor sfintilor Tai, fie-Ti mila de noi pacatosii;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 10

Voind a mantui neamul omenesc, Iisuse, Te-ai pogorit pe pamant si Insuti Dumnezeu fiind, ai primit neputintele noastre, ca si in ele sa se arate puterea Ta, care ne indeamna a canta: Aliluia!

Icosul 10

Cel ce ai inviat, Iisuse Hristoase, Mantuitorul si Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce Te-ai pogorit in cele mai de jos ale pamantului si ai sfaramat legaturile cele vesnice, in care se tineau legate sufletele, slobozeste-ne si pe noi de legaturile pacatului, ca sa-Ti cantam Tie unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce ai incredintat pe iubitul Tau ucenic Maicii Tale, incredinteaza-ne si pe noi ingrijirii ei, celei mantuitoare;
Iisuse, Cel ce suferintele Maicii Tale le-ai prefacut in bucurie, da-ne si noua, nevrednicilor, cu rabdare sa purtam crucea noastra;
Iisuse, Cel ce ai dat lumii ocrotitoare pe Maica Ta, da-ne si noua, pacatosilor, ca sa fim sub acoperamintul ei;
Iisuse, Cel ce nu ai oprit pe prunci a se atinge de Tine, da-ne si noua blandetile si curatia inimii pruncilor;
Iisuse, Cel ce ai liberat pe desfranata si i-ai poruncit de acum sa nu mai pacatuiasca, da-ne si noua ca de acum sa nu Te mai intristam;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 11

Cantare de umilinta, despre invierea Ta, binevoieste ca sa-Ti aducem Tie, Mantuitorul nostru. Si prin aceasta sa primeasca sufletele noastre mirul vindecarilor de nalucirile cele vatamatoare, ca sa-Ti cantam Tie pururea: Aliluia!

Icosul 11

Primind, prin invierea Ta, razele stralucitoare ale darului, si prin aceasta, ca prin oglinda, duhovniceste vazand scularea Ta cea aducatoare de viata, ne inchinam cinstitei Tale cruci si slavitei invierii Tale, pe care o laudam si o slavim, cantind asa:

Iisuse, Cel ce ai plecat cerul, primeste si rugaciunea noastra, ca un indurator;
Iisuse, Cel ce ai adormit cu trupul ca un muritor, omoara poftele noastre cele trupesti;
Iisuse, Cel ce Te-ai dat cu totul pentru mantuirea noastra, da-ne si noua cu totul a ne preda Tie;
Iisuse, Cel ce Te-ai suit la ceruri, ca sa pregatesti locasuri celor ce Te iubesc pe Tine, asaza-ne si pe noi in locasurile Tale;
Iisuse, Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui, numara-ne si pe noi cu oile cele de-a dreapta Ta;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 12

Darul Tau da-ni-l noua, Iisuse, Cel ce pe toti ne-ai iubit, si primeste rugaciunea noastra, ca o parga, ce-Ti aducem Tie. Si departeaza de la sufletele noastre tot gandul cel viclean, ca fara osanda sa-Ti cantam Tie: Aliluia!

Icosul 12

Cantand preaslavita invierea Ta, Te slavim pe Tine, o, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, si credem ca daruiesti tuturor viata vesnica. Pentru aceasta, intru aceasta numita si sfinta zi, ca fratii unul pe altul sa ne imbratisam. Iar pe cei ce ne urasc pe noi, sa-i iertam pentru invierea Ta. Deci cu o gura si cu o inima sa cantam unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvinteaza pe Tine, binecuvinteaza si acum osteneala noastra cea dupa putere;
Iisuse, Cel ce sfintesti pe cei ce nadajduiesc intru Tine, sfinteste si doririle si gandurile noastre;
Iisuse, Cel ce Te-axi fagaduit sa fii cu cei credinciosi pina la sfarsitul veacului, fii neincetat si cu noi pacatosii;
Iisuse, Cuvintul cel Adevarat al Tatalui, curata cuvintele noastre cele nevrednice, ca sa Te laudam pe Tine;
Iisuse, Pastile cele mantuitoare, care duc de la moarte la viata, salasluieste-ne in locasul Tau, luminandu-ne haina sufletelor noastre;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

Condacul 13

O, Iisuse Hristoase, Cel ce ai calcat cu moartea pe moarte si celor din morminte le-ai daruit viata, primeste ca un miros de buna mireasma duhovniceasca aceasta putina rugaciune. Si daruieste-ne noua, celor ce suntem in mormantul nesimtirii, viata vesnica, ca sa-Ti cantam Tie: Aliluia!

O, Iisuse Hristoase, Cel ce ai calcat cu moartea pe moarte si celor din morminte le-ai daruit viata, primeste ca un miros de buna mireasma duhovniceasca aceasta putina rugaciune. Si daruieste-ne noua, celor ce suntem in mormantul nesimtirii, viata vesnica, ca sa-Ti cantam Tie: Aliluia!

O, Iisuse Hristoase, Cel ce ai calcat cu moartea pe moarte si celor din morminte le-ai daruit viata, primeste ca un miros de buna mireasma duhovniceasca aceasta putina rugaciune. Si daruieste-ne noua, celor ce suntem in mormantul nesimtirii, viata vesnica, ca sa-Ti cantam Tie: Aliluia!

Apoi se zice iarasi Icosul intai

Ingerii, Invierea Ta, Hristoase Mantuitorule, neincetat o lauda in ceruri. Si pe noi, cei de pe pamant, invredniceste-ne cu inima curata a-Ti canta Tie unele ca acestea:

Iisuse, Cel nepatruns, Care luminezi pe toti credinciosii, lumineaza-ne si pe noi cei ce traim in intunericul necunostintei;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti si la toate le dai viata, inviaza-ne si pe noi, cei omoriti in pacate;
Iisuse, Cel ce Te-ai inaltat la cer si ai inaltat pe cei ce nadajduiesc intru Tine, inalta-ne si pe noi, cei plecati spre pamant;
Iisuse, Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui si partasi slavei Tale ii faci pe cei ce Te iubesc pe Tine, nu ne lipsi pe noi de slava Ta;
Iisuse, Cel ce vei veni sa judeci viii si mortii, nu ne judeca pe noi dupa faradelegile noastre, ci miluieste-ne dupa mare mila Ta;
Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!

si Condacul intai

Aparatorul cel mare si Doamne, biruitorul mortii celei vesnice, ca cei ce ne-am izbavit de omorarea cea duhovniceasca, cele de lauda aducem Tie, noi robii Tai si zidirea Ta. Cel ce ai biruinta asupra mortii, de moartea pacatelor slobozeste-ne pe noi, care graim: Iisuse, Cel ce ai inviat din morti, inviaza si sufletele noastre!