CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI I

Prea Cuvioase Părinte Arsenie, ce aţi învăţat în chip deosebit în viaţa mânăstirească din început până astăzi?
- După ce am intrat în monahism m-am simţit foarte mic şi neînsemnat, dar încurajat puternic de importanţa tainei acestei dăruiri. Am simţit imensa valoare a focului naşterii din nou într-o aşezare smerită a fiinţei mele, lucru care în lume nu s-ar fi putut trăi şi cunoaşte, pentru că nu există crucea de aur a tăierii voii.
Aici, în viaţa monahală, ies la iveală multele neputinţe din om şi aşa simţi nevoia să te umileşti, fermentul cel mai important pentru formarea personalităţii duhovniceşti a omului nou - călugărul. Aici, cu darul lui Dumnezeu, se ascute mintea şi se smereşte inima şi nu ştii de unde cunoşti lucruri ascunse ţie până acum. Aici ştii că omul smerit nu se vede niciodată smerit şi fiecare are o măsură de umilinţă, care nu-i altceva decât o grozavă armă de apărare împotriva duhurilor rele, că este lucrarea darurilor date cu plăcere de mâna Stăpânului tău.
Aici, în viaţa de mânăstire, se descoperă la nesfârşit posibilităţi de viaţă curată şi un fel de a fi prezent cu sufletul şi a simţi că "Dumnezeu vrea să-ţi dăruiască mai multe bunătăţi decât ceri tu", cum spune Fericitul Augustin, şi eşti îndemnat spre o mare nădejde, cum spune Solomon: Cine a nădăjduit spre Domnul nu s-a ruşinat.
Dar cea mai mare mulţumire o am către nemărginita bunătate a lui Dumnezeu, că ne-a dat şi am cunoscut mijlocitoare pe Maica Domnului, apărătoarea desăvârşită a păcătoşilor. Spre a ne schimba viaţa ne trebuie numai o voinţă tare şi o încredere mare în mila Maicii Domnului şi în atotputernicul ei ajutor. În mânăstire mi-am aprins sufletul de bucurie, încredinţându-mă rugăciuni-lor Maicii Domnului, apărarea neajunsă a noastră, a celor slabi.

Ce fapte bune se cuvine să facă un călugăr ca să dobândească din belşug nădejdea mântuirii?
- "Să ştii să aduci pe Duhul Sfânt în tine", spune Sfântul Serafim de Sarov. Nu atât faptele noastre bune ne pot mântui sufletele, cât harul şi mila lui Dumnezeu, care, cred eu, nu poate fi dat mai îmbelşugat pentru nevoinţe, oricum ar fi ele. Ni se dau de sus pentru curăţirea sufletului nostru de faptele rele ale aproapelui nostru. Să nu-l vorbeşti de rău, în tine, pe fratele tău şi mai ales în afară de tine.
Aceasta să fie cea mai grabnică preocupare a noastră: iubirea, căci, trăind în această mireasmă, nici celelalte fapte cu chip frumos nu rămân neîmplinite. Şi, chiar dacă ar mai rămâne unele, rânduiala divină nu-şi va retrage harul de la tine. Motivul neapărat al mântuirii noastre este să iubim pe toţi fraţii noştri, că toţi sunt răscumpăraţi. Acesta va fi criteriul de judecată al vieţii noastre la răspântia cea din urmă, care va începe cu această gravă întrebare: "De ce n-ai iubit, dacă ai purtat numele Meu în rânduiala vieţii tale? De ce ai speculat iubirea altora, acoperindu-ţi păcatele tale şi de ce ai dispreţuit pe cel neînsemnat, sărac, sau suferind, când Eu, însângerat, scuipat şi bătut în cuie, am zis: Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul, nu să vă urâţi sau să vă înstrăinaţi inimile faţă de celălalt? Şi de ce n-aţi dat, să izbăviţi pe fratele vostru sărac de ruşinea de a sta cu mâna întinsă?"
Iată, deci, unde trebuie să fie mai întâi atenţia zilelor vieţii noastre pentru înfricoşata Judecată.

Monahul care nu-şi poate împlini tot canonul său călugăresc, nici făgăduinţele date la tun-derea în monahism, ce fapte bune ar trebui să facă pentru a nu-şi pierde sufletul?
- Să facă cu drag orice fel de ascultare, că mare este tăierea voii, sau măcar să nu se împotri-vească şi să ştie că este urâciune înaintea lui Dumnezeu cârtirea. Să lupte să vadă pe toţi cu inimă de frate, să-i ajute în neputinţe şi să nu critice pe superiori şi nici pe alţii; dacă este începător, lucrul acesta este şi mai grav. Să fie mulţumit cu ce are şi să mulţumească cu umilinţă că stă în mânăstire, la atât de sigur adăpost.
Chiar dacă un frate sau monah nu este prea avansat în trăire, să stea cu toată statornicia în mânăstire şi să se spovedească cu gând înfrânt şi curat şi nu se va pune problema pierderii sufletului, că nu este puţin lucru sau neînsemnat să stai în mânăstire hotărât şi fără cârtire.
Spune în Pateric Sfântul Ishiron (pag. 121) că cei ce vor trăi în veacul din urmă şi nicidecum lucrare nu vor avea, dar vor răbda până la sfârşit, aceia mai mari decât noi şi părinţii noştri se vor chema.
Oricum, va şti bunul Dumnezeu; dar nu vom îndrăzni să spunem că îşi vor pierde mântuirea. Statul în mânăstire cu drag, chiar dacă există neputinţă multă, dar îşi smereşte inima, chiar dacă nu va primi după dreptatea divină şi nici mila şi darul nu le va avea, va avea însă marea milos-tivire a lui Dumnezeu la Judecată, căci mare este Dumnezeul părinţilor noştri.

Cum putem scăpa de mulţimea grijilor pă-mânteşti, ca să dobândim mai mult timp de rugăciune?
- Părinte Ioanichie, mare este rugăciunea din inimile şi gurile tuturor către Dumnezeu! Rugă-ciunea este ca o săgeată ascuţită cu care au tras de mii de ani toţi sfinţii şi chiar cei mai simpli creştini. Rugăciunea a pătruns inima cerurilor - care erau poate mâhnite pe pământeni -, şi pe aceleaşi urme au venit răspunsurile salvatoare şi aşa s-a contribuit la menţinerea în viaţă a credin-ţei pe pământ, din neam în neam.
Frate creştine, ai şi tu istoria ta, eşti încadrat într-o mare unitate creştină, Biserica, şi eşti răs-cumpărat de jertfa Mântuitorului pentru totdeauna. Preţuieşti, deci, atât de mult şi ai o răspundere atât de mare şi de nobilă. Cât de greu este să cerem fiecare cât de puţin, simplu şi direct, ca Dumnezeu să ne ajute în atâtea necazuri şi doriri, şi să-I mulţumim!
Cine este acela care nu are nimic de cerut Domnului nostru Iisus Hristos şi Maicii Domnului? Se spune că Maica Domnului este supărată pe toţi aceia care nu-i cer niciodată nimic! Ea este o nouă lume şi cât poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea. Arată-te, deci, a fi un fiu cu inimă de copil al Maicii Domnului!
De grijile pământeşti nu putem scăpa, decât dacă nu vrem. Ca suflete dăruite, se impune mai multă voinţă de a nu ne lăsa aglomeraţi şi copleşiţi de grijile acestea pământeşti până într-atât. Ne rânduim viaţa ca oameni care gândim mai înalt şi cu multă răspundere. Se spune că dacă am putea întreba pe cei de sus, adică pe cei mântuiţi: "Ce v-a costat pe voi de aţi ajuns la atâta fericire?", ne-ar răspunde: "Timp, puţin timp petrecut bine!" Iată, deci, că nu avem cu nici un chip altă vreme să ne împlinim sufletele chemate, dăruite şi plecate cu atâta hotărâre.
Trebuie să ne gândim că ne numim "cin înge-resc". Îngerii se roagă neîncetat, în toată veşnicia.

Cum să putem birui mai uşor războiul desfrâ-nării şi al gândurilor trupeşti?
- Pentru biruirea acestui război al curviei, în orice stadiu s-ar afla, trebuie mai întâi cerut harul bunului Dumnezeu. Nu este o bătălie de scurtă durată, pentru că trebuie neapărat ajuns la o biruinţă totală. La început fiecare se vede neputincios să se împotrivească, dar la Dumnezeu totul este cu putinţă.
Începutul acestei lupte este:
a) Să vrea neapărat să scape de acest război;
b) Să se roage cu toată inima la Dumnezeu şi la Maica Domnului să-l ajute;
c) Să ocolească, atât cât se poate, împrejurările care ar putea trezi patimile;
d) Să nu primească în minte momelile care vin şi care pot părea a fi nevinovate şi încep să se concretizeze cu imagini; toate aceste gânduri să le alunge, schimbându-şi mintea în rugăciune, dar o rugăciune a lui, nu recomandată de cineva, oricine ar fi acela; o rugăciune cu suspinele proprii, chiar dacă n-au cuvinte.
Dacă atacul este iute, îndulcitor, copleşitor, să suspine la Maica Domnului şi să nu cedeze atacului. În faze avansate, să se mărturisească înfrânt şi curat, fără menajamente şi fără învinu-irea momentului, împrejurării sau a persoanelor. Mărturisindu-se mai des, îl va ajuta foarte mult.
Duhovnicul îl va înţelege, îl va iubi, îl va asigura că nu e singur, dar nici nu-l va lăsa în motivările lui, "că ar fi necesar şi prea firesc". .
Duhovnicul să aibă râvnă şi bunătate să-l poată dezlipi de patima aceasta ascunsă şi cu multe capete. Se recomandă lectură, cărţi şi orice cu subiecte pregătitoare la moarte. Va fi iertat, oricare ar fi greşeala, prin pocăinţă, şi aceasta ar fi o mare cucerire, dar să nu se amăgească cineva să creadă că fără de pocăinţă s-ar cunoaşte vreo iertare. Păcatul acesta face să nu puteţi vedea nici ce e Raiul, nici ce e iadul cu adevărat, şi la aceasta ar trebui gândit şi meditat mai mult.
Pentru cei ce au aşezare duhovnicească şi totuşi sunt răniţi mai mult sau mai puţin şi trec prin baia pocăinţei, li se consideră drept accidente şi vor avea motive serioase să intre cu adevărat într-o smerită smerenie, şi aceasta aduce o mare bucurie lui Dumnezeu faţă de cel care are părerea de sine că nu e căzut.
Nu este un paradox, ci este şi o dreptate şi o mare milostenie divină. El, Stăpânul şi Păstorul cel bun, a lăsat stâna de oi şi a mers să caute oaia rătăcită şi a purtat-o pe umeri fericit, ducând-o la staulul împărăţiei slavei. Citeam ceea ce vă spun acum: "Sunt, frate creştine, crede-mă, două feluri de bucurii care nu se pot uni: tu nu vei putea a te bucura aici pe pământ cu plăceri trecătoare şi vinovate şi în cer a împărăţi cu Iisus Hristos". Atunci fărădelegea îşi va astupa gura sa (Psalm 106, 42) "Nebunule, acel timp de care abuzezi îţi sapă groapa şi ziua de mâine va fi veşnicia!" Spunând acestea, gândesc că ar putea încuraja pe cei ce luptă cu atacurile din afară şi cu firea dinăuntru.

Cum putem birui şi alunga de la noi slava deşartă şi cugetul mândriei?
- Urâtă şi necurată patimă! Toate relele pescu-iesc în balta aceasta! Să nu audă Dumnezeu de omul mândru! Îi ia darul întreg, ca să se potic-nească, doar s-ar smeri, cum spune Scriptura.
Îl părăseşte, devine o mare urâciune; îi ia gustul frumosului, îl lasă rătăcit şi haotic prin toate gunoaiele marginilor lumii. Nu mai are chip, nu mai are asemănare şi nici discernământul conştiinţei. E adevărat cum spun unii Sfinţi Părinţi: "Unde căderea a apucat, acolo mai înainte mândria a lucrat". Nici o patimă nu te apropie mai mult într-o asemănare cu diavolul ca mândria.
Toate patimile se mai pot, să zicem, apăra cu firea şi cu grozavele împrejurări ale vieţii, dar mândria nu se poate apăra cu nimic! Ea are nesuferita cutezanţă să stea lângă orice virtute şi chiar, la cine poate, se ascunde în smerenie, pe care o are ca un paravan. Lucru foarte des întâlnit şi, întărind cuvântul, este ceea ce spune un părinte: "E smerit mândruleţul!"
Fiind atât de primejdioasă şi atât de prezentă la toate vârstele şi rangurile, este bine ca nimeni să nu desconsidere pe nimeni, oricât ar fi de neînsemnat, căci şi în el se ascunde Hristos, şi chiar să-l întrebe, pentru a-i cere o părere, măcar şi convenţional, şi acesta ar fi un prim pas, adică un semn pe drumul Evangheliei.
E bine să întrebi, să ceri păreri sau sfaturi de la oricine, oricine ai fi tu, că, cine ştie, harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte mai mult în cei simpli şi nebăgaţi în seamă. Pleacă-te măcar pentru smerenie trupească, cum se zice, că tot este un sunet plăcut şi vei vedea câtă nevoie ai de semenii cu care a rânduit Dumnezeu să trăieşti şi să te vezi şi te vei convinge în drumul vieţii că înţelep-ciunea stă sigur mai mult unde este smerenie, pentru că acolo este Dumnezeu.
Iată, Lucifer a căzut iremediabil, cădere măreaţă numai prin două cuvinte: "Eu sunt...", şi, căzând, a ajuns împotrivitor pe veci, urâciunea pustiirii. Să nu se amăgească cineva că fără o adevărată purificare în singură apa smereniei, va putea intra în împărăţia de unde au căzut îngerii! Iată, la repezeală, gândurile şi îndemnurile mele ca să poată cineva delibera că Dumnezeu ne-a făcut frumoşi singur numai pentru El!

Ce să facem să ne putem stăpâni limba şi să dobândim darul tăcerii?
- Cu adevărat, mare este nestăpânirea limbii, cum spun sfinţii: Mare este căderea prin limbă. Vorba multă este mai mult deşertăciune decât folos, iar vorbirea de rău este o mare primejdie pe lumea aceasta, dar şi pe lumea cealaltă. Se zice că cei mai mulţi din osândiţii iadului sunt cei care ucid cu vorbirea de rău!
Trebuie să-l iubeşti, frate, pe fratele tău. Nu aceasta este porunca cea mai mare a Mântuito-rului? El a dat această poruncă ca o încununare a tuturor învăţăturilor Sale, ca singura cale spre mântuire - iubirea - şi a urmat neuitata şi sfâşie-toarea Golgotă!
Trebuie făcută educaţie de amănunt a răspun-derii ce o avem pentru viaţa noastră, singurul timp pe care îl avem să ne punem pază limbii şi să ne curăţim inima de răutate. Sfântul Grigorie Teologul spune: "De orice cuvânt în plus vom da răspuns, cu atât mai mult de orice cuvânt ruşinos" şi, cu atât mai grozav, de orice cuvânt ucigător! Patericul va fi de mare folos la capitolul "Folosul tăcerii" (pag. 242). Sfântul Isidor Pelusiotul spune: "Vorbirea cu folos este o binecuvântare, iar dacă este întărită cu lucrare, este încununată". "Că viaţa fără cuvânt mai mult foloseşte, iar cuvântul şi strigând supără. Iar dacă şi cuvântul şi viaţa se vor întâlni, face o icoană a toată filosofia" (pag. 108).
Închide pe Domnul în inimă şi fii cu luare aminte acolo şi să stai acolo înaintea Domnului fără să ieşi. Atunci îţi vei da seama de orice fir de praf. Aşa începe învăţătura tainică. Ea înseamnă o oglindă pentru minte şi o făclie pentru conştiinţă. Ea usucă desfrâul, înăbuşă furia, alungă mânia şi ridică mâhnirea, înlătură cutezanţa, nimiceşte deznădejdea, luminează mintea, alungă lenea, te smereşte cu adevărat şi ai cugetare fără linguşire; răneşte pe demoni, curăţă trupul şi nu este părtaşă, ci străină de orice lucru spurcat.
Cugetă mereu: "La cine mă voi duce? Sunt vierme..." Aceasta şi altele care ţin de gândul morţii şi al veşnicelor aşezări, aparţin de învăţătu-ra tainică.

Cum putem dobândi darul smereniei şi al lacrimilor la rugăciune?
- Smerenia nu are cum să vină singură, fără ca tu, în mersul duhovnicesc al vieţii, să cugeţi că nu poţi nimic fără darul lui Dumnezeu. Mântuitorul zice: Fără de Mine nu puteţi face nimic! Canonul 124 din Cartagina zice: "Şi dacă totuşi cineva zice că poate ceva - fără Hristos -, anatema să fie".
Frate, nu ştii că, dacă eşti cu păreri de sine, mândru, eşti părăsit de ajutorul lui Dumnezeu?! Că zice: Dumnezeu, celor mândri le stă împo-trivă, iar celor smeriţi le dă har. Gândeşte-te, deci, că fără harul lui Dumnezeu eşti praf şi cenuşă. Şi dacă socoţi că ai fost răbdat până acum şi aşa va fi mereu, ia aminte, cu mare teamă, că Dumnezeu îndelung rabdă, dar şi înainte apucă!
Fiule, gândeşte-te că în singurul timp al acestei vieţi, cu râvna ta, cu dorirea ta de a fi cu îngerii în cer, caută să te smereşti, că numai aşa dai valoare acestor frumuseţi ce ţi le-ai căpătat, ca să nu fie aceste bogăţii sufleteşti - vai! - pieirea ta în foc. Ia aminte, frate, că dacă vei cugeta că Dumnezeu te poate cerceta chiar acum, că vei muri, el, cugetul, te va învăţa ce să faci, ştiind că în ce te va găsi - Hristos -, în aceea te va judeca.
Fără de smerenie nu este nici o nădejde de mântuire! Şi "dacă n-ai, frate, umilinţă în inima ta, atunci să pricepi că ai oarecare înălţare în inima ta". Dar să înţelegem că Domnul ne cere atât de puţin pentru ca să moştenim împreună cu El !... Umilinţă, umilinţă şi iar umilinţă!

Mulţi credincioşi spun că au slăbit în rugăciune şi nu se mai pot ruga. Ce să facem să avem râvnă şi evlavie la sfânta rugăciune?
- Nu trebuie să încetăm a ne ruga măcar cu mintea. Aceste momente de vid, ori de urcuş sau coborâş se constată şi-n lumea sfinţilor, pentru smerenia lor. Dumnezeu cumpăneşte darurile cu fiecare, pentru un echilibru duhovnicesc. Unii pierd din calitatea rugăciunii, altora, care s-au rugat cu smerită inimă, le-a venit un fel de mângâiere şi, apoi, cu părerea de bine, se roagă numai să le vină mângâieri, dar este o simplă amăgire, un fel de a ne târgui, şi astfel de mângâieri pot veni şi de la diavoli, că simţi falsa satisfacţie a amăgirii. Diavolii sunt bucuroşi să te ţină în starea aceasta de falsă liniştire, ca tu să rămâi insensibil faţă de adevărata mângâiere a unei rugăciuni ruptă din inimă, fără interes şi fără oprire. Roagă-te smerit să aduci pe Dumnezeu în inima ta, decât să te înalţi cu mintea şi să te rătăceşti cumva pe sus, că mai bine este să nu fii nimic, decât să fii eroul altcuiva şi nu al lui Hristos.
De rugăciune avem nevoie fără de nici o încetare, pentru că este cuviincios să fim mereu cu Dumnezeu şi apoi suntem pândiţi, de aseme-nea, de cel rău, fără de nici o încetare. Mila lui Dumnezeu este cu noi; să nu se teamă nici o ini-mă plecată, căci suntem răscumpăraţi cu Sângele Mântuitorului şi preţuim, deci, cât preţuieşte El.
Sunt mulţi, care, dacă se roagă cineva din ai lor sau mulţi alţi trăitori creştini, se amăgesc să creadă - măcar că vor trăi într-o continuă nepă-sare -, că vor avea şi fericita binecuvântare a acelora. E bine să se ştie din vreme că "prin florile lor, buruienile câmpului se roagă în zadar să fie iertate de coasă" (Iorga). "Nu este ruşinos pentru un om de a cădea strivit de dureri, ci este ruşinos de a muri nepăsător şi istovit de plăceri" (Pascal).

Ce rugăciuni şi cărţi de rugăciune recomandaţi călugărilor şi mirenilor?
- Nu mă gândesc să amintesc aici atât de rugăciunile tipicului zilei, care se fac, ci e bine să mă gândesc mai mult la ceva permanent, nu atât la a înşirui cuvinte, cât la a te educa şi antrena iubirea, într-o stare de simţire, de vibraţie a sufletului tău. Această tresărire cu fineţea unui suspin aş încerca să o recomand.
Sfântul Agaton zice: "Cine se roagă numai când se roagă, acela nu se roagă". Este vorba, deci, de a-l face simţit pe Dumnezeu, pe Maica Domnului şi pe oricare sfânt, cu inima ta, cât mai continuu. Aceasta ar ţine luminiţa sufletului tău aprinsă şi va fi mai greu ca acel suflet să fie atacat. Trebuie ştiut că mult se teme diavolul de omul treaz, cât mai treaz! Rugăciunea este un mijloc neapărat folositor, dar trezvia este un scop atins.
Recomand rugăciuni către scumpul nostru Mântuitor, către Maica Domnului, mai ales paraclisele, mângâierea neadormită a sufletelor noastre; rugăciuni către sfântul înger păzitor şi, la nevoie şi evlavie, către orice sfânt.
Cărţi de rugăciune, pentru oricine, cele care sunt; că de altfel, este nevoie mai mult de inima ta!

Ce cărţi sfinte recomandaţi pentru citit călugărilor şi mirenilor?
- Recomand călugărilor, mai întâi, Sfânta Scriptură, după care, neapărat, Patericul egiptean şi Patericul românesc, pentru că sunt Părinţii pământului tău şi-ţi dau îndemnuri nebănuite şi râvnă să cunoşti şi să împlineşti. Apoi: Vieţile Sfinţilor, scrieri ale Sfinţilor Părinţi, Filocalia, Urmarea lui Hristos etc.
Pentru cultură generală recomand scrieri despre artă ortodoxă, pentru stil şi armonie mai ales. Şi pentru oricine, orice carte sau publicaţie religioasă, mai ales cu pregătire la moarte.

Care sunt marile foloase ale Sfintei Liturghii?
- Nu poate explica mintea omenească minunea, valoarea şi foloasele Sfintei Liturghii, măcar în parte. Domnul nostru Iisus Hristos este de faţă în Sfântul Altar. Şi, dacă ar fi cu putinţă să se vadă cerurile deschise, nu s-ar putea vedea nimic mai mult în cer, de cum este în Sfântul Altar, la Sfânta Liturghie.
Că: "Tu eşti Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce te împarţi, Hristoase, Dumnezeul nostru!"
Iată o taină nepătrunsă de mintea omului: Domnul împrumută chipul, glasul şi mişcarea preotului. Repet, El este Cel ce săvârşeşte, dând omului prin hirotonie, mai presus de fire, bogăţia darului preoţiei, sâvârşindu-se marile prefaceri ale pâinii şi ale vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului, ca să-L avem văzut prin credinţă permanent, ca noi să ne împărtăşim, adică să mâncăm Trupul şi Sângele Lui. Că de nu veţi mânca Trupul Meu şi nu veţi bea Sângele Meu, nu veţi avea viaţă întru voi. Iată, deci, folosul cel mai desăvârşit: că având în toată fiinţa ta pe Hristos Biruitorul, vei fi luminat şi de temut pe tot drumul, de mare răspundere, al mântuirii tale şi al semenilor tăi.
La Sfânta Liturghie primeşti într-un fel deosebit harul lui Dumnezeu, tăria cea mare a creştinului, aprinzând lumina adevărului din om pentru viaţa şi lupta împotriva stăpânitoarelor puteri ale întunericului.
Iată, deci, că viaţa noastră este cu adevărat condiţionată numai de această mare Taină a Îm-părtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului. Această Sfântă Liturghie care se săvârşeşte într-un chip atât de nepătruns, cu cinste, evlavie şi binecuvân-tare, are rânduite rugăciuni şi prefaceri adânci pentru salvarea de la pieire a lumii întregi, vizând direct pe cei pomeniţi pentru sănătate, luminare, frumuseţe şi tăria nelimitată asupra duhurilor rele.
Este atât de necesară şi de obligatorie parti-ciparea la Sfânta Liturghie, mai mult chiar decât ne sunt necesare lumina şi aerul. Dumnezeu ţine pământul mai mult pentru Sfânta Liturghie care se săvârşeşte pe El! Liturghia este cea mai mare lucrare pe pământ şi folosul dincolo de închipuire al întregii creaţii a lui Dumnezeu.

Cum pot contribui călugării la mântuirea, povăţuirea şi catehizarea mirenilor?
- Întâi printr-o comportare cuviincioasă, ne-smintitoare, iubitoare şi cu râvnă în toate, în biserică şi în afară de biserică; o râvnă fără alt interes decât mântuirea. Apoi, în contact direct cu mirenii, prin liniştea, bucuria mare şi aşezarea lor, că, prin harul lui Dumnezeu, au plecat cu totul la sfatul Evangheliei, la slujire şi sârguinţă neînceta-tă pentru Hristos.
Apoi, să le vorbească smerit despre iad şi despre Rai cu toată convingerea şi să-i sfătuiască, fără să-i judece, că viaţa aceasta este prea scumpă pentru a o petrece numai în deşertăciuni, că ei pot trăi în lume ca nişte creştini, căci au destule îngăduinţe pentru neputinţele lor, dar să nu-şi înstrăineze sufletele de la Hristos. În foarte multe cazuri tot pilda vieţii călugărului vorbeşte mai puternic inimilor nepăsătoare sau chiar împietrite ale mirenilor. Sfântul Vasile spune: Să nu ruşinăm pe cei ce-şi pun nădejdea în noi. Să nu-i smintim.
În general, viaţa de mânăstire cu slujbe mai trăite şi îmbogăţite, precum şi rânduială în toate sectoarele mânăstirii, făcute cu un sentiment şi o dorinţă îngerească, ca pentru Hristos, ar putea să-i folosească şi să-i determine să vrea să gândească mai mult.

Care este marea misiune şi răspundere în faţa lui Dumnezeu a unui păstor de suflete?
- Este nemărginit de mare. Cu cât este mai mare sufletul decât trupul, cu atât mai mare este răspunderea unuia ca acesta decât a oricărui conducător din lume. Căci sufletul este omul, nu trupul.
Misiunea păstorului de suflete este una singură: fără abatere să-i ducă la Hristos. Nu e uşor, dar are puterea Aceluia, Căruia I S-a dat toată puterea în cer şi pe pământ, a Domnului nostru Iisus Hristos, Care este cu el. Nu i s-a dat păstorului de suflete, preotului, puterea pentru o deşartă mărire personală, ci ca să poarte cu inimă de părinte toate slăbiciunile fiilor săi sufleteşti, în chip egal. Să sufere pentru ei în momente de căderi şi rătăciri de tot felul şi să ştie că sufletele lor din mâna lui i se vor cere la judecată, zice Scriptura. Şi Scriptura nu se poate desfiinţa.
Conducătorul de suflete să gândească smerit despre el, despre toiagul şi haina pe care le poartă, căci cei care-l ascultă, îl ascultă pentru Hristos. Deci ei fac tot ce fac ca eroi ai lui Hristos. Să nu se interpună, el, conducătorul, că, vai, este o mare şi gravă rătăcire, că adică ar zice că el este Cel ce este.
Un conducător de suflete să aibă credinţă şi nădejde că nu-l va lăsa Domnul neajutat, dacă-şi iubeşte fiii duhovniceşti şi înţelege, cu suspine, că mântuirea lui este condiţionată exclusiv de mân-tuirea fiilor lui.
Dojana va fi necesară, sigur, dar nu aceasta este singura metodă în formarea lor. Aceasta rămâne poate un simplu accident. Tot blândeţea şi înţelegerea creşte şi zideşte, căci nu trebuie să-i iei libertatea de a gândi la Hristos până într-atât încât să nu rămână şi pentru el ceva; să poată cugeta şi merge, să înţeleagă şi să-şi poată forma personalitatea duhovnicească.
Conducătorul trebuie să fie în toate un mare exemplu. Sfântul Ioan Scărarul spune că "păcatul cu gândul al păstorului de suflete este mai greu în ziua Judecăţii decât păcatul cu lucrul al ucenicu-lui".
Şi mai departe spune acelaşi sfânt: "Cu cât te are cineva mai mult la evlavie, cu atât eşti mai mult dator a te iscusi întru cunoştinţa dumnezeieş-tilor Scripturi, a-i folosi pe ei prin pilda vieţii".
Sfântul Grigorie Teologul zice: "Tot atâtea suflete ucidem, câte, din vina noastră, le lăsăm să se osândească". Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune, pentru conducătorii de suflete: "În zilele de pe urmă puţini preoţi se vor mântui. Cei mai mulţi se vor osândi. Măcar că vor scăpa de păcatele proprii, dar nu vor scăpa de păcatele celor care i-au avut să-i păstorească".

În ce constă responsabilitatea duhovnicului?
- Pentru aceasta Marele Vasile hotărăşte în ce chip este duhovnicul şi zice: Duhovnic se numeşte cel ce nu mai vieţuieşte după trup, ci de Duhul lui Dumnezeu se poartă şi fiu al lui Dumnezeu este şi s-a făcut asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu.
Nu este lucrul tuturor a povăţui pe alţii, ci cărora li s-a dat dumnezeiasca alegere, după cum zice şi Apostolul: Alegerea duhurilor care des-part pe cel rău de cel bun cu sabia cuvântului.
Deci, toată puterea jertfei Mântuitorului pe Cruce de a ierta păcatele oamenilor, a dat-o duhovnicului şi a întărit-o, pecetluind această putere, zicând Apostolilor: Iată, vă dau vouă putere: ce dezlegaţi voi, dezleg şi Eu şi ce legaţi voi, leg şi Eu.
Răspunderea de duhovnic este neînchipuit de mare, gândind că mântuirea creştinului este condiţionată de a fi dezlegat de păcate.
Ce imensă obligaţie ai, să nu piară vreun suflet, căci şi tu eşti chemat să-i rânduieşti zilele! Răspunzi nu numai de cei care sunt bolnavi, bătrâni şi care poate aşteaptă sfârşitul; trebuie să se gândească asupra tuturor vârstelor, că toţi au nevoie de harurile divine pentru puterea de a cunoaşte, de a lupta cu răul din ei şi din afară şi de a se forma şi a fi mereu în binecuvântare.

Ce trebuie să facă un duhovnic pentru a zidi şi a mântui cât mai multe suflete?
- Duhovnicul este şi el un om. Ca om întru totul cu dorinţe, cu slăbiciuni, primeşte darul acesta al iertării păcatelor prin mărturisire, iertare pe care numai Dumnezeu poate să o dea. Se cuvine, pe lângă acest mare dar al Duhului Sfânt, să ceri şi tu în continuare de la Dumnezeu îndoit dar, ca proorocul Elisei, să poţi avea neapărat o viaţă curată, de sfinţenie, mai aleasă şi mai deosebită decât a celorlalţi oameni, cu patimile vindecate, povăţuindu-te numai de îndemnurile Sfântului Duh, dacă voieşti să ai numele de duhovnic adevărat, unit cu fapta. În toate să fii exemplu. Dacă vei posti, vor posti şi fiii tăi; dacă te vei smeri, se vor smeri şi ei; şi-n toate vor fi după buna rânduială a lui Hristos, pentru că ei cred mai mult în cele ce văd la tine cu lucrul, decât ce aud din gura ta! "Că ochii sunt mai încrezători decât urechile" (Sfântul Nicodim Aghioritul).
Deci, duhovnicul trebuie să fie iubitor şi înveselitor cu toată lumea. Să se vadă că eşti primitor şi înţelegător şi când au venit la tine, să-ţi vadă blândeţea, bunătatea, iubirea şi că eşti sincer doritor să-i ajuţi în procesul lor de conştiinţă pentru lucrul cel mai de preţ - mântuirea. Să fii, ca duhovnic, popular, să-l convingi mai întâi de acel lucru care l-ar îngrijora: că păstrezi taina spovedaniei lui cu preţul vieţii tale. Ferească Dumnezeu să fie altfel! Că discuţia este omenească, dar lucrarea divină. Că eşti martor cinstit cu puterea de a dezlega sufletul lui de orice păcat mărturisit şi că, aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, păcatele mărturisite "nu se mai iau în vedere nici la vămi, nici la Judecata de Apoi. Atunci el va vedea cât a fost de mare momentul mărturisirii lui".
Să-l convingi că omul nu este acela care a greşit, ci este acesta care se căieşte şi se spove-deşte acum. Şi dacă a căzut în apă adâncă şi e salvat cu darul lui Dumnezeu şi răsuflă liniştit, nu-l mai ceartă nimeni că de ce este ud: bine că a scăpat de la pieire.
În felul acesta blând şi de la inimă, dându-şi seama că se săvârşeşte cu el Taina iertării păcate-lor, îşi deschide sufletul cu totul; să nu facă o mărturisire rea, cumva - care l-ar primejdui mai mult -, să nu-i rămână nimic, nici păcatele mari şi grozave şi nici cele mici, care se cred a fi neînsemnate. Dar e un lucru foarte înşelător să crezi aşa ceva, pentru că: "nu este lucru mic în viaţă răul cel mai mic". Îţi va cere ajutor, să-l cercetezi după o oarecare rânduială şi să o faci cu toată inima, că e fiul tău. Şi să-l asiguri că la răspântia cea din urmă, cândva, veţi fi de faţă şi îngerii noştri se vor bucura şi, cu ei o dată, rudele, lumea şi toată creaţia lui Dumnezeu.
O astfel de lucrare duhovnicească va avea ecou şi în alte suflete şi vor cerceta Biserica şi va străbate peste munţi Duhul lui Dumnezeu, încura-jându-ne spre unitate în dragoste creştină, căci credinţa noastră, a creştinilor, este iubire.
Duhovnicul, arătându-şi întru totul şi întru toate dragostea de părinte adevărat, se socoteşte că moartea cu fiii lui e mai dulce decât o viaţă fără dânşii.

Astăzi, când creştinii nu mai pot ţine după sfintele canoane postul şi viaţa morală, în ce condiţii îi putem împărtăşi?
- Creştinii trăiesc şi ei momentele lor istorice şi nu sunt lipsiţi de dorinţele şi de grijile vieţii, dar sâmburele de adevăr ce există în om nu se poate să nu răscolească şi să nu le trezească acea voce a fiinţei superioare din ei - conştiinţa. Nu cred că există vreun creştin care să nu aibă un sentiment şi suspin de tresărire, care să nu se închine când aude bătaia clopotelor, legată de o tradiţie religioasă sau un eveniment deosebit. El ştie, cu acea scânteie divină din el, că acest sunet sobru, sacru şi pătrunzător al clopotelor cheamă viii, plânge morţii şi împrăştie viforele năprasnice.
Canoanele rămân valabile ca nişte mari faruri de orientare, să se vadă, mai ales gravitatea păcatelor, ele având însemnările şi subînsemnările lor, dar trebuie cunoscut că au şi elasticitatea lor. Lupta mare este să-i vindeci rana, nu să-l laşi singur ani întregi fără marile haruri ale Sfintelor Taine. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "Ani vrei să-i dai? Trebuie să-l însănătoşeşti!" Să ajungă la o cunoştinţă de sine şi să intre singur în marile bogăţii ale harurilor cereşti. Să ştie că venirea Mântuitorului, Care "S-a pogorât până în adâncu-rile mizeriei omeneşti, nu ca să anihileze făptura Sa, ci pentru a o transfigura", că marea jertfă a Mântuitorului s-a făcut ca să fim iertaţi prin pocăinţă de toate păcatele şi el, creştinul, să rămână într-o mare nădejde fără să se teamă. Căci "nici o nenorocire nu înseamnă ceva şi nimic nu este pierdut atât timp cât credinţa rămâne în picioare, cât timp capul se ridică din nou şi cât timp sufletul nu abdică" (Maeterlink).
Nu trebuie apăsat pe o puternică nevoinţă prin canonisire, ci mai mult pe o intensitate a ei. Nu timpul poate decide, ci calitatea vieţuirii printr-o continuă dispoziţie sufletească, nedând loc la amărăciuni opace. O sinceră şi apăsată părere de rău îi va aduce o mai adevărată smerenie, atât de primită spre iertare şi atât de binefăcătoare spre viziuni noi şi descoperiri mai presus de raţiunea omenească, cu care dragostea lui Dumnezeu îm-bogăţeşte pe omul smerit, iar nu pe cel încorsetat într-o aspră nevoinţă. Iisus Hristos Se dăruieşte mai cu plăcere unei inimi rănite, dar căită şi smerită, decât unei inimi care posteşte şi se roagă, dar care desigur, îşi cere dreptul. "Nici văduva şi nici fecioara n-au altă treaptă în cer decât aceea pe care o fixează umilinţa".
Deci duhovnicul nu greşeşte, micşorând timpul pocăinţei în marea lui răspundere, că spune Sfântul Vasile cel Mare în Canonul 74: "Cel care are putere de a lega şi dezlega nu se canoniseşte micşorând timpul pocăinţei, pentru cel care se căieşte de bunăvoie spovedindu-se, că unul ca acesta ajunge degrabă la iubirea lui Dumnezeu".
Cine iubeşte pe fiii lui şi mântuirea lor, ar trebui să ştie că eforturile şi mărturisirea lor nu înseamnă chiar nimic, pentru ca tu să nu fii în inima lui şi să nu poţi face pogorământ, împărtă-şindu-l. Iisus Hristos, milostivul nostru Stăpân, S-a bucurat să bage primul om în Rai, un tâlhar, care L-a mărturisit; acelaşi Hristos, Care a mustrat cu asprime pe mai-marii sinagogilor pentru împietrirea lor. Le-au luat-o înainte desfrânatele, tâlharii şi vameşii, iertaţi cu blândeţe şi rămâneau încurajaţi, sfinţindu-şi sufletele.
Iată, deci, cum Iisus Hristos, cu aceeaşi iubire şi blândeţe, doreşte să se dăruiască fiilor Lui şi este iarăşi amânat de rigoarea şi asprimea "Legii". Dumnezeu este milostiv şi caută pricini să umple pe creştini de bogăţia harurilor Lui. Duhovnicul trebuie să-şi cerceteze fiii cu ochi pătrunzători şi mână uşoară, cum spune Ilie Miniatis: "Sufletul omului nu-şi poate întinde aripile aici pe pământ dacă nu se simte înconjurat de iubire, veşnicie şi nemărginire".

Duhovnicul care face pogorământ la Sfânta Împărtăşanie şi nu urmează asprimea sfinte-lor canoane, se poate mântui?
- De la început să se ştie că aceste pogorăminte ce se fac să se poată împărtăşi cu Sfintele Taine, nu într-un timp prea îndelungat, cum spun unele canoane la diferite păcate mai grele, se fac cu multă şi smerită chibzuială, cu acoperirea tot a unor canoane: 74, al Sfântului Vasile; 102, al Sinodului VI Ecumenic; 4, al Sfântului Grigorie de Nyssa şi cu îndemnurile pline de duh ale Sfântului Ioan Gură de Aur, cu experienţa multor Sfinţi Părinţi care înţeleg că întreaga Sfântă Scriptură este o dulce şi frumoasă armonie, chiar dacă aceşti Sfinţi Părinţi nu au canoane date, dar nu sunt lipsiţi de autoritate - să zic juridică - în Biserică (vezi însemnările Canonului 87 al Sfântului Vasile cel Mare, din care se înţelege că orice cuvânt al Sfinţilor Părinţi are putere canonică).
În afară de aceste acoperiri şi binecuvântate şi motivate procedee, spune şi sfânta cumpănire din fiinţa ta să nu depărtezi cu asprime, dar nici să încălzeşti cu toleranţe vinovate.
În marea ta răspundere, când vorbeşti de la inimă la inimă şi, bineînţeles, de la ins la ins, vei înclina mai mult să crezi că bunul Dumnezeu te va îndemna mai repede spre îngăduinţă. Nimeni nu va tolera, însă, o dezlegare la întâmplare şi, mai ales, fără o angajare a fiului duhovnicesc, ca el să iasă din dezordinea sufletească pentru a ajunge la o cunoştinţă de sine. Acest procedeu nu zideşte pe fiul duhovnicesc, ci, mai mult, amă-geşte şi el rămâne căldicel sau împietrit la lucruri mari. Se spune că cerbul pentru două lucruri nu aleargă bine: când e prea gras, sau când e prea slab. Adică nevoinţa multă s-ar putea să-l slăbească şi nepăsarea şi neangajarea s-ar putea să-l îngraşe. Să ţii cont că fiecare ins are particularitatea lui şi vei avea în vedere cât poate purta.
Dar, oricum, lucrul de valoare de care trebuie să se ţină seama este că inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Acesta-i marele punct de plecare, părinte duhovnic, şi acesta-i răspunsul la această întrebare care s-a pus. Şi nu numai că nu vei fi certat de Biserică sau de Dumnezeu, ci ţi se va socoti ca o mare înţelepciune, dacă ai reuşit să trezeşti în fiii tăi bunătatea creştină.
Nu poate fi nimic uşor, de nu va fi bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu şi rugăciunile Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu cu noi cu toţi.

Cât timp opriţi de la Sfânta Împărtăşanie pe cei ce fac avort? Dar pe cei ce fac desfrânare şi adulter? Dar pe cei ce practică paza şi nu vor să nască copii?
- În cuprinsul Canonului 4 al Sfântului Grigo-rie de Nyssa se spune: "Când unul din aceştia îşi va cunoaşte păcatele şi se va mărturisi de bunăvoie (de sineşi), arătând căinţă, să i se aplice canonul cu iubire de oameni"...
Pravila Bisericească a Părintelui Nicodim Sachelarie spune: "Pentru cei sârguincioşi spre pocăinţă şi a căror viaţă înclină spre mai bine, stă în puterea celui ce aplică canonul ca, pentru folosul Bisericii, să scurteze timpul ascultării şi să-i întoarcă mai curând şi tot acesta poate a-i şi împărtăşi. Că precum este oprit mărgăritarul înaintea porcilor, tot aşa necuviincios este a lipsi de cinstitul mărgăritar pe omul curăţit prin pocăinţă de păcat". Şi pentru că sunt întrebat cum aplic eu canoanele, răspund că din început îl pun în cunoştinţă de cauză. Arăt, cu pravila în mână, să vadă şi să ştie cât este de grav păcatul lui. Arătându-i aceasta, îl încurajez şi consider prima săgeată binefăcătoare în inima lui şi-mi dau seama că, necunoscând păcatul, l-a făcut cu uşurinţă, căci neştiinţa este cea mai de seamă pricină care pregăteşte calea adevăratei păcătuiri. Sfântul Agaton zice: Rădăcina tuturor răutăţilor este neştiinţa.
În canonisire efectiv am procedat cu teamă, dar am ţinut cont de toate sfaturile de uşurare canonică arătate mai devreme şi am dat pentru avort trei ani. Dacă au făcut farmece, fără circum-stanţe uşurătoare, dau mai mult de trei ani. Dacă au omorât prunc după naştere, cu voie, de la şapte ani în sus. Se ţine cont şi de data de la care n-au mai făcut.
Pentru desfrânare, în afară de năpastă şi de atâtea alte situaţii şi împrejurări fără ieşire, sau de nu a participat încurajând păcatul, dar i-ar fi adus necazuri majore, canonisesc de la un an la trei ani; cum e cazul de adulter, fie ambii soţi sau numai unul din ei. Cei ce fac fraudă conjugală şi atentat la planurile lui Dumnezeu, adică cei ce se păzesc să nu nască copii, până într-un an.
Am răspuns mai mult aşa, pentru orientarea lucrurilor, dar mulţimea feluritelor căderi schimbă datele şi nu poţi scrie despre fiecare, dar oricum rămân credincios celor scrise la alte întrebări mai sus: "Inimă caldă şi inimă uşoară".

Ce sfaturi duhovniceşti mai de folos daţi credincioşilor şi călugărilor care vin la sfinţia voastră?
- Ca pentru nişte fii ai lui Dumnezeu, am încercat să spun la cât mai mulţi despre o poziţie de strategie duhovnicească în lupta noastră cu cel din afară, diavolul. Neputinţa lui mare asupra noastră este că noi suntem şi dorim mult să fim cu Dumnezeu.
Diavolul ţinteşte acest mare obiectiv: să ne despartă de Dumnezeu.
Nu-i va fi uşor să o facă direct, că aşa s-au încununat mulţi creştini care au simţit în ei puterea credinţei, ştiind că omul e făcut de Dumnezeu singur, numai pentru Dumnezeu şi nu se pot despărţi de El. Satana, care n-are o clipă de răgaz, gândeşte ca indirect să poată despărţi pe om de Făcătorul lui. Luptă cu orice chip să-l bage pe om în păcat, păcate de tot felul, şi, dacă reuşeşte, nu înseamnă că şi-a atins marele obiectiv, ci îi dă o mare întristare, care îl face să se considere pierdut, ca şi când nu mai poate fi iertat şi, descurajându-se, singur se desparte de Dumnezeu, şi, iată, acesta-i scopul atins de vrăjmaşul.
Nu trebuie să-ţi pleci capul şi să abdici, oricare şi oricum ar fi păcatul. Recunoaşte-L mai departe pe Stăpânul tău milostiv, că nici o nenorocire nu înseamnă ceva, dacă ai credinţă de stâncă. Nu te deznădăjdui cu nici un chip. Satana, şi poate slăbiciunea ta, te-au înşelat, dar inima nu i-ai dat-o lui şi numele lui Dumnezeu din tine nu l-ai şters. Aşa păcătos cum eşti, Dumnezeu e cu adevărat mult iubitor şi, pentru că-L recunoşti, mult milostiv şi iertător. Te va căuta El singur, te va găsi, te va îmbrăţişa, te va lua pe umerii Lui, te va duce la stână şi te va iubi mai mult decât pe alte oi, pentru că tu, de fapt, nu L-ai părăsit. Aceasta este o mare poziţie duhovnicească şi atunci marile tale căderi în viaţă rămân simple accidente.
Recomand o nesfârşită veselie sufletească în ascunsul tău, că aceasta mărturiseşte că eşti cu Iisus Hristos în inima ta şi-n respiraţia ta. Inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte. Deci, o stare de stăpân asupra ta şi de veselă liniştire, chiar dacă te-ai înnoroit, că oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, ea este numai şi numai de la diavol.
Ar fi bine ca lumea creştină, mai ales, să preţuiască mai mult singurul timp ce-l avem pentru pregătirea la moarte şi să-şi păstreze cu străşnicie inima, că dintru aceasta sunt ieşiri de viaţă, cum spune la Pilde (4, 23).
"Cu nematerialnicie la Cel nematerialnic gândeşte şi vei pricepe!" "Când interesele şi conştiinţa se află în luptă, conştiinţa trebuie să învingă, ca să rămâneţi fii ai luminii, fii ai zilei, fii ai harului!" "Mulţi se plâng că le lipseşte harul; mai cu drept ar fi dacă harul s-ar plânge că el lipseşte de la mulţi".
Dumnezeu nu cere nimic imposibil, ci, prin poruncile Sale, te îndeamnă să faci ce poţi, să ceri ceea ce nu poţi şi El te va ajuta ca să poţi face voia Lui.

De ce a slăbit credinţa şi viaţa morală în rândul credincioşilor şi cum să le sporim credinţa şi trăirea în Hristos?
- Aparent pare că este slăbită credinţa, dar nu până într-atât. Oamenii au zilnic obligaţii familiale, profesionale, sociale mai urgente şi nu pot participa regulat la slujbele bisericeşti. Însă nu sunt puţini care să nu aibă un fior de înviorare şi să nu se închine când aud bătaia clopotelor, ca un strigăt de chemare a viilor, ca un plâns al morţilor, ca o putere care împrăştie în tot felul fulgerele.
O mărturisesc şirurile nesfârşite de credincioşi la marile hramuri în ţara noastră, care, cu o adâncă nerăbdare, îşi aşteaptă fericiţi rândul, ceasuri lungi, ca să se închine, să sărute Sfintele Moaşte. Aceştia sunt toţi credincioşi tăcuţi, anonimi şi liberi. Într-o comunitate mare, sunt şi oi albe şi oi negre şi o credinţă mai firavă şi nimeni nu poate spune că e neprihănit.
Trebuie slujbe zilnic la biserici, peste tot, cu predici calde, neobositoare şi exemplificatoare şi să nu fie cu nici un chip prilejuri smintitoare. Nimic nu va fi mai frumos ca un slujitor al lui Hristos cu viaţă plină de aşezare duhovnicească, nevinovat, senin, blând, cu ochi de lumină în-gerească. Un copil în braţele tatălui său a strigat tare, în biserică, spre uimirea tuturor, când a ieşit preotul în veşminte din altar: "Tată, iată un Doamne-Doamne viu!" (nu ca cei de pe perete).
Inima curată, nevinovată, a acelui copil a arătat simplu, dar tare, că Dumnezeu, Care ne iubeşte ca pe lumina ochilor, ne cercetează peste tot, ne caută peste tot, ne cheamă: Veniţi la Mine cei osteniţi şi împovăraţi şi adăpostiţi-vă la blânda şi smerita mea inimă, că eu sunt singura Cale, singurul Adevăr, şi singura, nesfârşită şi fericită Viaţă!
Pe lângă cuvinte libere folositoare să li se recomande cărţi folositoare, mai cu deosebire pe cele ce amintesc de fericirea sfinţilor cu îngerii de sus, de viforul ispitelor, precum şi de grozava şi nesfârşita ardere a iadului. Şi cine va avea din înţelepciunea cea mare, i se vor lumina inima şi calea!
Fericitul Augustin spune: "Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive, pentru cel ce nu vrea, n-am nici unul! Singurul motiv este moartea!"

De ce ne temem de moarte şi cum putem spori în noi bucuria vieţii veşnice?
- Se tem de moarte doar cei care nu s-au pregătit deloc de viaţa cu Hristos. Dar nu este rău că se tem, că prin aceasta se recunoaşte viaţa veşnică şi frica e un început de înţelepciune. Şi aşa vor pune paşi spre cunoaştere şi mireasmă, adunând flori din grădina duhovnicească a Bisericii lui Hristos. Se spune că sunt trei categorii de creştini mântuiţi. Întâi, este categoria fiilor care fac voia lui Dumnezeu din iubire. A doua, este categoria negustorilor care fac fapte bune pentru plată de la Hristos. A treia, este categoria robilor care fac de frică cele ale lui Dumnezeu. Ce bine ar fi să ne depăşim mereu, să ne silim, că este singura vreme când bătaia inimii noastre poate cuceri întreg cerul!...
Ce zici, frate creştine? Te prinzi să te sileşti la o alergare atât de salvatoare şi la o ajungere atât de lăudată de nesfârşite cete îngereşti şi să vezi slava Maicii Domnului, care, neştiută de tine, te-a plâns şi te-a ocrotit şi, în cinstea aceasta, în lumina cerurilor deschise, te va încununa ca pe un biruitor Hristos Domnul?
Cu adevărat, spune Sfântul Pavel: Că nu sunt vrednice suferinţele de acum faţă de bucuriile ce ni se vor descoperi nouă. Iar "sfârşitul filosofiei este să ştii că trebuie să crezi" (Geibel). Să ştii să mori liniştit!

Ce sfat şi cuvânt de folos îmi daţi mie şi fiilor duhovniceşti ai Prea Cuvioşiei voastre?
Să ne iubim cu adevărat unii pe alţii!
Să încercăm să iubim pe toată lumea, şi pe aceea care se zice că e rea.
Să iubim, să iubim mult şi să iubim frumos.
Să iubim rana şi pe cel care ne-a făcut rana.
Să ştim să furăm pe Hristos de la duşmanii noştri. El stă ascuns la cei care ne sunt duşmani. Nu poţi fi gazda lui Hristos dacă nu-ţi sunt dragi cei care Îl ţin ascuns, dacă inima ta nu este un mic cer al iubirii.
Lui Hristos I se cuvin primele roade ale tuturor lucrurilor, dar mai cu seamă primele roade ale iubirii!
Iar pentru răspunsurile mele date în grabă, dar cu cel mai bun gând, atât spun: Milostiv fii mie, Doamne!..

doamne ajuta..

- Părinte, este bine să îndrumăm pe cineva la călugărie?

- Este bine să le explici marea valoare a vietii de mânăstire si să-i lasi să mediteze singuri.

- Sunt unii care nu pot lua hotărârea singuri. Asteaptă să le zici tu: "Hai, du-te!"

- Păi, nici nu trebuie. Acesta este un urias drum pe cont propriu. Când zice: "Mă duc!" si "Nu mă duc!", înseamnă că nu este bun de mânăstire. Când i-a venit focul, i-a luat inima foc, frige, si fuge încotro îl cheamă.

Un frate a vrut să se ducă la mânăstire. Avea si viată îmbunătătită, avea si avere. A vândut-o, si-a făcut bocceluta si a plecat. Când a ajuns la marginea satului si-a adus aminte că mai are de pus la punct o chestiune. Si s-a întors - a mai stat o bucată de timp.

Vă spun, când te-ai hotărât să te duci la mânăs- tire, nu te mai uita înapoi! Dracul este în stare să angajeze toată lumea de pe pământ să te întoarcă! Si dacă te-ai dus, face orice ca să te scoată din mâ- năstire. Asa de mare este monahismul!

Iar si-a făcut bagajul, iar a ajuns la marginea satului si iar a uitat ceva nefăcut acasă. Si s-a întors din nou si, la marginea satului, s-a dezbrăcat în pielea goală, a aruncat totul de pe el, si fugi si fugi înainte la mânăstire! - Ati văzut dracii! Dumnezeu i-a descoperit staretului ca să deschidă portile mâ- năstirii pentru atletul lui Hristos. Staretul astepta si el să vadă, si când a văzut... Vedeti, se aprinsese inima în el. Deci, nu se poate să vină cineva cu "Mă duc" si "Nu mă duc". Vă spun, la mânâstire se duce numai dintr-o necesitate sufletească, dintr-o nebunie pentru Hristos. Dacă nu e, încep ispitele mânăstirii si nu rezistă fratele respectiv.

Asta trebuie să urmărească cineva. Pentru că sunt un soi de ispite extraordinare, cărora nu le re- zisti usor, ci doar dacă ai plecat cu focul în inimă. Si la mânăstire sunt veniti neformati, needucati, si de- pinde si de motivul initial din care au plecat. Nu se merge la mânăstire dintr-o înaltă ratiune - stiind că e foarte bine -, ci dintr-o necesitate sufletească.

Foarte mult urăste satana mânăstirile. Numai faptul că stai aici nu-i convine dracului. Aici, fratele sau călugărul se mai adaugă, se îmbunătăteste. Ca o găină care stă pe o grămadă de grâu si nu are cum să moară de foame. Mai ciuguleste si ea ceva.

La mânăstire faci tăierea voii. Ne numim pă- rinti si maici pentru că ne nastem pe noi însine prin tăierea voii. Deci, suntem părintii propriilor noastre nasteri. Putin lucru este să slujesti lui Dumnezeu si Maicii Domnului toată viata? Un pai dacă ridici de jos, pentru Hristos îl ridici: primesti plată. Putin

"ozon divin" vine peste cel din mânăstire? Noi trăim prezentul. Si dacă trăim prezentul, recuperăm trecutul si cucerim viitorul. Noi trăim momentul; nu am grija "ce voi face mâine?" Dacă trăiesc astăzi bine, si mâine este harul lui Dumnezeu peste noi. Astăzi am trăit bine, mâine trăim iar bine. Deci, problema unei zile este problema unui timp foarte îndelungat. De asta m-a făcut să spun: orice clipă înseamnă un timp si orice suspinare poate fi o rugăciune.

- Poate veni gând să pleci la mânăstire, ca să fugi de lupta pe care ti-o dă lumea aici?

- Păi, nici nu te primeste mânăstirea. După ce ai biruit totul, vii la mânăstire. Dacă nu ai reusit acolo, aici, la mânăstire, cum poti să birui? Spune Mântuitorul: Dacă Eu vă spun niste lucruri ome- nesti, si nu le pricepeti, cum o să pricepeti dacă v-as spune lucruri ceresti?

Eu sunt plecat de vreo cincizeci de ani, sunt ex- trem de multumit, mi-e frică să spun că sunt fericit, dar spun: ce-as fi făcut eu în lume? Făcusem ceva arte, ca să-mi arăt talentele, dar toate aceste lucruri nu aveau nici un fel de sământă de viitor, decât satisfactii momentane. Problema care se pune este ca în fiecare zi să putem cuceri vesnicia. Ăsta este idealul. Aveam gândul să ajung ceva în viata mea, profesor; dar acesta nu este un ideal, e un scop ome- nesc. Idealul este să slujesti la ce e mai înalt posibil. Dacă tu nu stii că slujesti lui Dumnezeu, Care e vesnic, ai să te împotmolesti. Trebuie să fii atent:

"Stai, că asta nu tine de vesnicie. Asta nu o fac". Dacă vii la mânăstire, putin lucru este? Bucuri pe Dumnezeu cu pozitia ta toată viata! N-avem noi motive sâ fim bucurosi? Că zice Sfântul Ioan Carpatiul: "Să nu mai fericiti pe nimeni, călugărilor, numai pe voi să vă fericiti!" Si dacă intri la mânăstire, ferească Dumnezeu să nu mai stai! Cazi anatema! Intrarea la mânăstire este intrarea în rai, si iesirea de la mânăstire este plecarea din rai.

Când m-am dus la mânăstire era iarnă, iar la Cozia se făcea Vecernia în trapeză. Si m-a pus pen- tru prima dată, începător, m-a pus să citesc catisma de la Vecernie. Si am început să citesc. Am citit. Un părinte, Ghervasie: "Ascultă, frate Anghele! De unde stii să citesti?", pentru că el nu stia carte. "Eu asa m-am născut, părinte. Nu stiu de când!" M-am umplut de un mare folos. Si am stat de vorbă cu un domn, mult mai târziu, care dorea să facă niste mânăstiri după placul lui, nu după traditia noastră crestină ortodoxă, care au înteles-o foarte putini. Domnule, si i-am spus întâmplarea cu Ghervasie: "Uite cine a tinut monahismul, un nestiutor de carte, care era un mare trăitor în inima lui si trăia mona- hismul întreg prin el". Si acum îl pomenesc pe Ghervasie, ca un mare exemplu care mi s-a dat, deci ca un mare învătat. Pe mine nu mă interesa să cunosc "tipic si la inimă nimic". Pe mine mă interesa să intru într-o permanentă legătură cu Dumnezeu.

- Sfântul Ioan Scărarul consideră lepădarea de lume prima treaptă a urcusului duhovni- cesc. Este necesară lepădarea de lume pentru orice crestin, sau numai pentru călugări?

- Sfânta Scriptură este pentru toată lumea, cu pasaje speciale pentru monahism: Cine lasă tată, mamă, frati..., cine ia crucea si-Mi urmează...", e altceva. Vrei să fii desăvârsit? Atunci îti recomand aceste lucruri. însă lepădarea de lume poate să fie si în sufletul unui mirean, în sensul că îsi vede de mân- tuirea lui si se tine de Hristos cu orice chip. Deci, si pentru el este valabilă lepădarea de lume, de patimi.

Noi, călugării, nu ne lepădăm de lume într-un sens exclusiv. Noi dorim cu orice chip ca lumea aceasta să fie ajutată de Dumnezeu, si dacă ne punem în situatia de rugători pentru lume, aceasta înseamnă că suntem alături de Hristos, deci, cândva si undeva ne putem numi "mântuitori". Deci, nu desconsiderăm lumea. Nu există pustnicii valabile dacă nu ai toată lumea în inima ta! Toată lumea aceasta strigă cu orice chip: "Ajutor!"

Dacă răsare, te miri cine, si îsi asumă rolul de dăruitor al lui Hristos si rugător pentru lume, acela este Cel ce este. Asa că lepădarea se referă si la cei din lume. Dacă însă e vorba să schimbi locul, ne- vointele, mentalitătile, atunci lepădarea se referă numai la monahi, dar cuvântul este valabil si pentru laici. Pentru că acest cuvânt al Sfântului Ioan Scărarul l-a citit multă lume laică si s-a întrebat: "Ce să fac?", si atunci, vrând-nevrând, s-au oprit de la anumite porniri rele. Si nu numai atât, a vrut să se împlinească si cu ceva bun. Si atunci el s-a folosit de cuvântul acesta, laic fiind:

"Du-te în lume si vezi ce-ti mai trebuie", a zis Dumnezeu unuia care a întrebat: "Ce-mi mai trebuie, Doamne, ca să fiu desăvârsit?" Si l-a trimis în lume. Si l-a găzduit un oarecare ins cizmar. Cizmarul l-a primit cu mare plăcere, cu mare bucurie - cizmar care câstiga ce câstiga si împărtea banii la săraci, la biserică si la gospodăria lui; care mergea noaptea la biserică si, spre uimirea celui ce-l urmărea, i se deschideau usile bisericii singure, si el nu stia că este urmărit. Si era laic. Avea sotie si copii. Fată de curiozitatea aceasta a lumii, as vrea să întreb: unde se găseste Antonie cel Mare? Unde se găsesc ne- voitorii? Marii rugători unde se găsesc? In împărătia lui Dumnezeu! Si unde se găseste acesta? Va să zică, este, mi se pare mie, deasupra multora. Si era laic.

Sigur că Scriptura priveste pe toată lumea. Că dacă spune: "Dati la săraci", spune laicului si..., dacă spune: Nu vă îngrijiti de ce veti îmbrăca, de ce veti mânca, se referă la toată lumea.

Asa că, dragul meu, viata monahală este o viată cu totul deosebită, e o intrare în cer, cin îngeresc, iar îngerii sunt gelosi pentru că noi luptăm în trup cu neputintele trupesti ca să mentinem o identitate înge- rească! Asta e altceva. Este aspectul desăvârsit. Se ating cote înalte, în situatia care se ating, însă nu e problemă ratională. Este mai mult o problemă de afectivitate. Dar Scriptura se referă la toată lumea. Toată lumea a primit cele zece Porunci. Toti trebuie să aibă o modestie, o dragoste pentru celălalt, pentru că spus este că monahul înseamnă un crestin bun. Deci, orice om, când a plecat la mânăstire, era un crestin oarecare, dar a râvnit dincolo de dimensiunile omenesti: a vrut o înfrânare, a vrut o dăruire a tu- turor simturilor numai pentru Dumnezeu.

- In ce constă lepădarea de lume? - Tocmai în aceasta constă: să doresti foarte mult să iei crucea si să o porti cum a purtat-o Mân- tuitorul pentru mântuirea lumii, într-o formă de nebunie pentru Hristos. Te duci acolo unde te poti pierde ca să te poti găsi, în sensul prefacerilor totale prin tăierea voii; care e o mare bătălie, o luptă cu Dumnezeu, Care a creat vointa liberă; si noi trebuie să fim împotriva acestei creatii. A creat vointa liberă, ca să ne tăiem vointa liberă. Si atunci, în lup- ta cu Dumnezeu, Dumnezeu cere să fie biruit, si-L birui, lucru pe care nu poti să-l faci în lume. In lume trebuie să-ti asculti, să-ti sustii voia ta, să mergi după ordinea lucrurilor, să păstrezi o armonie - în sat, în oras -, dar la mânăstire te desfiintezi, ca per- sonalitate omenească, si te înfiintezi în personalitate îngerească. Si atunci înseamnă că tu, pierzându-te, te poti găsi. Este cel mai mare lucru posibil, când omul, creatia lui Dumnezeu, poate fi în stare a pleca din lume în monahism, indiferent unde, în obste sau în pădure! As recomanda obstea, pentru că în pădure trebuie să ai o iscusintă extraordinară, de tipul a- celeia a Sfântului Ioan Scărarul si a tuturor sfintilor care au trăit în pustie.

- Eu sunt frate rasofor si am făcut bordei împreună cu un monah tânăr, pentru a trăi în pădure. Ce părere aveti?

- Ce bordei, dragul meu? E tot un fel de a fugi de ascultare! De ce nu faci din chilia ta bordei sau celulă de închisoare - pentru că se desfiintează ceea ce există deja ca lucru consacrat: mânăstirea, mai ales că Sihăstria vă dă posibilitatea să simtiti gustul acesta al mânăstirii si crucea, adică să duci ce nu-ti convine, să-ti tai voia. Este foarte lăudat de Dum- nezeu faptul că te nevoiesti în mânăstire, fără să exagerezi: "Atâta pot, Doamne!" "Bine. Bucură-te că esti scris în cartea cerurilor!" Atâta pot pentru că, sigur, si darurile sunt împărtite. Dar nu este permis să stăm nepâsători cu orice chip fată de viata noastră, care e dată de Dumnezeu singură numai pentru Dumnezeu.

In concluzie, ceea ce caracterizează călugărul este tăierea voii, nu pustnicia, pentru că atunci faci ce vrei tu, si nu primesti plată. De aceea se numeste "cin îngeresc", nu pentru că trăiesti izolat, pustnic, ci pentru că-si taie voia călugărul.

- In ziua de azi sunt călugări care ironizează tocmai acest lucru asupra căruia Sfintia Voastră insistati: ascultarea.

- Nu discutăm de cazuri izolate si de dracul care dă axiome din acestea. Te-ai eschivat de la tăierea voii, esti abătut si nu sporesti. Nu esti nimic.

- Este o scuză munca care se face, căci este epuizantă?

- Ascultarea nu se măsoarâ cu puterea. Dacă-i vorba să se vină cu aceste scuze, vin si eu cu alte contraargumente. I s-a spus unui frate: "Du-te repede dincolo de fluviu!" Si când s-a repezit în apă, un crocodil l-a luat pe spate si l-a trecut. Ascultarea nu se măsoară cu puterea. Ascul- tarea este ascultare de la Dumnezeu trimisă. Dacă spun că nu se poate, că poate să fie o serie întreagă de impedimente si persistă ascultarea, taci si te duci, chiar dacă mori: " Cine ascultă de voi., de Mine ascultă!" Acolo este Hristos, unde te cheamă econo- mul! Il chema economul, iar fratele se uita în Sfântul Altar, unde erau Sfintele Taine. Si a zis fratele: "Doamne, du-Te de la mine, că asa cere ascultarea!"

- Dacă este un frate bolnav si nu poate să facă ascultarea care o primeste?

- Ai libertatea să-i spui staretului. Dar a zice "Nu mă duc, că nu vreau", este cea mai mare gre- seală! Trebuie vorbit cu economul, cu staretul, chiar si duhovnicul intervine să-i schimbe ascultarea cu ceva ce poate face.

- Care trebuie să fie atitudinea credin- ciosilor fată de monahi atunci când vin la mânăstire? De asemeni, cum trebuie să se comporte monahii fată de mirenii care se închină în mânăstire?

- Mirenii trebuie să-i cinstească pe călugări cu orice chip, pentru că sunt persoane dăruite, binecu- vântate, iar călugării trebuie să-i bucure pe oamenii acestia, să-i sfătuiască să-si tină credinta. Si unii si altii să nu vorbească de rău, găsind defecte colo si colo. Călugării nu sunt desăvârsiti, sunt în devenire, sunt în formare, dar stau acolo, cum zic unii Sfinti Părinti, mari trăitori: "Să mănânce când le foame, să

doarmă când le somn, numai să stea acolo!" Pentru că numai statul acolo este deja o nevointă. Deja el se numeste călugăr. Acestia nu pot fi numiti călugări prosti, ci mai putin nevoitori. Dar la toată lumea i se cere un lucru categoric, să nu vorbească de rău, pentru că această nevointă este mai mare decât canonul, metaniile si toate celelalte. Nu vorbi pe fratele tău de rău, pentru că criteriul de judecată va fi iubirea. Când vorbesti de rău te încadrezi la crimă. Deci, unele din marile nevointe călugăresti sunt: statornicia si a nu vorbi de rău.

Dacă vin mirenii, să ne bucurăm, că se folosesc si ei si, dacă se poate, să se folosească mai mult de miscarea ta, decât de vorbele tale. Pentru că nu a zice, ci a misca, înseamnă a ajunge. Să se folosească de felul de a fi al monahilor. "Fratilor, nu vreau să pierd timpul cu voi. Bine ati venit la noi! Folositi-vă, este slujbă! Bucurati-vă! Si iertati-mă, căci sunt în ascultare!"

- Dacă trebuie si cum trebuie să facă monahul misiune, si dacă acest lucru nu contrazice lepădarea de lume?

- Depinde ce misiune i se dă când e trimis în lume. Pentru ce este trimis în lume? Să pro- povăduiască, să cersească, sau altele. Nu prea sunt de calitate aceste trimiteri. Dar să se poarte cu orice chip cuviincios peste tot, cu smerenie, să nu smintească lumea. Nu prea recomandăm trimiterea în lume. Aceasta a fost una din marile slăbiciuni ale monahismului nostru: să cersească în lume, să bată din poartă în poartă. S-au folosit cei care au fost plecati, dar nu este o poruncă folositoare lumii.

- Se poate împlini sufleteste monahul într-o mânăstire de oras?

- Nu se pune problema, pentru că nu ne inte- resează unde ne găsim. Ne interesează cum ne găsim, unde ne găsim: care este lucrarea inimii noastre, care e interiorizarea noastră! Nu contează unde. Pot să fiu pe o piatră, pot să fiu în pădure. Impărătia cerurilor este în noi. Bineînteles, vei primi plată pentru că respingi toate aceste lucruri exterioare si nu le primesti, pentru că ai fost în foc si nu te-ai ars. Da. Mai mare eroism este să zici: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul!", când esti înconjurat din toate părtile de ispite, decât dacă ai fi liber, scutit posibilitătilor de căderi în păcate. Alungi gândurile cu rugăciunea, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu cu puterea proprie.

Să se stie de la început, ca răspuns la toate în- trebările: numai harul lui Dumnezeu te ajută! Să fii vrednic de harul acesta, în sensul că te smeresti, ca să prisosească harul în tine. Bineînteles să nu te afli acolo din voia ta, cu voia ta. Când te arunci într-un loc unde nu stii ce urmează, nu stii ce-i acolo, si "Ce-oi păti, oi păti!", atunci se numeste hazard, nu mai este eroism.

Nu-l costă putin orice neblagoslovenie, pe oricare neastâmpărat. Si e discutată libertatea lui, pentru că unde nu e blagoslovenia staretului, nu e har.

- Cum poate un călugăr să existe într-un spatiu ca aici, unde vietuiti cuviosia voastră?

- Sunt lucruri care pot fi întelese de toată lumea. Toată pustia, cum vă spuneam despre Ieru- salim, toate, dacă vrei să le trăiesti mereu cu tine - împărătia cerurilor fiind întru tine -, oriunde ai fi, fii cu trezvie, si esti în pustie. Am gustat cât am gustat si din viata de pustie, si m-a folosit foarte mult. Dar contactul acesta permanent cu lumea ajută: mai mult găsesti Scriptura aici. Pentru că dacă au si o evlavie la tine, este foarte mare lucru, pentru că cuvântul tău este ultimul, cuvântul tău este ascultat.

Când s-a dus la Sihăstria o credincioasă, i s-a spus acolo că eu vin definitiv la Sihăstria; în mo- mentul acela a lesinat pe loc. Sihăstria într-adevăr este mânăstirea mea de metanie. 0 visez zi si noapte, m-as referi mai putin la amintiri, cât la împrejurările care mi s-ar crea pentru o viată linistitoare. Însă, este o mare greseală, ca dezertare, ca descalificare, cum am zice: să pleci de pe front. Trebuie să stii să fii prezent în pustie, în mijlocul lumii fiind!

Mai întâi de toate sunt convins că, oriunde am fi, suntem cu voia lui Dumnezeu, nu suntem fără voia lui Dumnezeu. Eu mă lupt din răsputeri să-mi întipăresc în fiinta mea că nu se poate face nimic fără Dumnezeu. Nu există nimic la întâmplare, dacă spune că "nu se miscă fir de păr fără voia Mea", si dacă acolo unde te găsesti ai reusit să faci o unitate crestină, să ai o multumire sufletească, considerând că suntem oameni de constiintă, atunci nu poti să părăsesti locul, si nu poti să zici că Dumnezeu nu te-a ajutat. Pentru că toti suntem nepregătiti, oriunde am fi, doar cu harul lui Dumnezeu facem ce facem. Este o fugă de Dumnezeu când lumea se desprinde de locul în care luptă. Dacă ar întelege că nu face nimic fără voia lui Dumnezeu, ar fi mult mai prezenti, s-ar simti foarte bine, chiar în suferintă, chiar pe cruce.

Este, de asemenea, o greseală, să fugi de propria suferintă. Niciodată nu te poti elibera cu adevărat, decât atunci când lupti, când esti prezent pe cruce. Si s-o accepti cât se poate mai mult, mai desăvârsit, precum Mântuitorul a acceptat-o.

- Care trebuie să fie pozitia monahului fată de ceea ce îi aduce nou lumea în acest secol: tehnica, modernismul?

- La toate monahul le dă toată atentia posibilă, dar nu până acolo încât să-si schimbe pozitia lui de monah, adică să depăseascâ tinuta lui monahală.

Bunăoară, pe mine, un frate al meu după trup, după ce am fost călugărit si a văzut aspectul ceremonial de acolo, a venit la chilia mea - era la Mânăstirea Antim - si m-a întrebat asa (lucru de care m-am folosit foarte mult, si este si ca un răspuns la întrebarea frătiei tale): "Părinte, am voie să vorbesc cu sfintia ta?" - el era mai mic decât mine ca ani si nu era un învătat, era un băiat crestin trăitor. Si eu i-am răspuns: "Ai voie, dar să tii cont că eu nu prea am voie!"

- Pentru ce motive este permisă plecarea călugărilor din mânăstire?

- Mai întâi, sub nici un motiv. Numai dacă în mânăstire este o lucrare anticălugărească: curvii certuri, bătăi, si călugărul e expus să accepte aceste lucruri, atunci se poate duce în altă parte. Dar asa ceva nu există.

- Dar venirea femeilor în mânăstire nu este un motiv?

Numai dacă intră în chilia lui să doarmă cu el acolo, atunci spune: "Eu nu pot să stau în chilie cu asa ceva, că e o ispitâ directă!"

Dar nu doar că a venit în mânăstire; au arhon- daricele lor, au rânduiala lor. Si peste tot este la fel la momentul istoric în care trăiesti, nu istoria de pe vremea Egiptului (Sfântului Antonie cel Mare): să fii stăpân pe tine, pentru că altfel nu ai să scapi de ispite. Pe urmă, îti spun eu: poti să te duci în pustie în pădure, si gândurile de curvie, dacă vin si te ispitesc, te fac praf!

Nu-i curătenia în felul acesta, cu fuga. Nu te faci famen fugind, ci luptând!

- Sunt unii duhovnici care dau voie la frati să plece din mânăstire pe motiv că intră femei, este bine?

Este o mare greseală! Doar staretul are putere; de blagoslovenie când vrei să pleci din mânăstire Altfel asculti de duhovnic: să fii moral, sau te poate opri de la împărtăsit. Cel care pleacă fără blagoslovenia staretului, mai departe îl ia Dumnezeu în primire, că-l iubeste; si nu-l trânteste imediat, dar pe undeva schioapătă.

Repet: numai dacă te dă afară staretul, sau dacă îti bagă femei în chilie esti îndreptătit să pleci. Nu doar că a intrat în chilie să-ti ceară o binecuvântare sau să facă un pomelnic, ci dacă e repartizată să doarmă cu tine acolo, în cameră. Dar si atunci trebuie să spui: "Mutati-mă din chilia asta, dacă i-ati dat-o femeii ăleia!" Si nici atunci nu trebuie să te grăbesti să pleci, asa de mult să tii la statornicie. Pentru că plecarea din mânăstire e un fel de usu- rătate: să scapi nitel de rigoarea ascultărilor din mânăstire. Te duci în altă parte si dai iar de ispite, mai mari. Si acolo te tine mila lui Dumnezeu, nu te mai tine pozitia ta.

- Când mă duc până la Sihla, iau blagoslovenie de la duhovnic, nu de la staret.

Este bine?

- Esti hot, furi! Nimeni nu poate să-ti răspundă în mod corect, decât asa: ai nevoie de blagoslovenia staretului oriunde te-ai duce.

Eu, dacă am o bucurie la vârsta mea, este că nu am făcut un pas fără blagoslovenie.

- În cazul în care merg si cer sfat episcopului sau staretului, dar neputinta mea mă face să-l clevetesc, pentru că sunt tulburat de ceea ce mi-a spus, ce să fac?

Dacă te-ai dus să ceri un sfat la un episcop sau unui staret al lui Dumnezeu, răspunsul vine dela Dumnezeu prin acel episcop sau staret. Dacă nu ti-a convenit, atunci să stii că pe Dumnezeu l-ai clevetit. Deci, duceti-vă la omul pe care îl tine Dumnezeu acolo. Nu interesează faptele lui; nu ne interesează că bem vin dintr-un pahar de pământ sau de cristal, vinul e tot vin. Harul este har si nu pentru vrednicie stă el acolo, ci pentru harul pe care i l-a dat Dum- nezeu, iar noi la harul acela trebuie să apelăm. Dumneata te duci să ceri un cuvânt de folos să te salvezi si mai rău te complici, judecându-l. A judeca pe cineva, cu atât mai mult un cleric, si cu atât mai mult un arhiereu, este foarte grav, pentru că acest arhiereu, nici nu vă dati seama câte lucruri bine- cuvintează si salvează. Îmi pare rău că sunteti stăpâniti de această temere fată de mai-mari.

- Cum trebuie să procedezi când ai o ispită si vrei să te adresezi duhovnicului?

- Doi insi s-au dus la un părinte să-i ceară un sfat mântuitor, fiindcă fiecare avea câte o neputintă. După ce a vorbit cu părintele, unul a zis: "I-am spus si m-am eliberat de acea neputintă!" Celălalt a zis: "Eu i-am spus, mi-a zis ce să fac, si nu m-am eliberat!" "Dar cum i-ai spus?" "Părinte, am nevoie de lucrul cutare!" "Măi, uite cum am făcut eu. Am căzut la picioarele lui cu fata la pământ si l-am rugat "Părinte, fă rugăciuni ca să mă izbăvească Dum- nezeu de neputinta mea!"

Prin urmare, puterea e a lui Dumnezeu, si felul tău de a o cere contează.

- Dacă nu ascult de duhovnic, ce se poate întâmpla?

- Dacă nu asculti de duhovnic, nu primesti nici o plată, ba te si împătimesti!

Adevărul este că e bine să avem paza personală fiecare. Să nu considerăm că sunt fiul lui cutare, că mostenesc pe cutare. Nu. Să ai paza ta! Pentru că, iată, a fost un apostol care văzuse atâtea de-ti stă mintea în loc si a trădat cu atâta usurintă, stiti? Da. Si greseala cea mai mare nu este asta, că a trădat, ci că s-a spânzurat, că-l ierta si pe el. Dati-vă seama cu ce fel de Dumnezeu avem de-a face.

- Dacă duhovnicul îmi spune să nu primesc noul buletin de identitate, ascult?

- Este o greseală să nu primesti buletinul. Seamănă nitel a idee fixă, si primejdia mare este că si duhovnicii rămân smintiti. Când accepti tu, cu vointa ta, cu mintea ta, atunci este lepădare de Hristos! Dar nu că ai pus mâna pe o hârtie care are te miri ce... Lumea mai si exagerează. În materie de păcate duhovnicul are putere. Chestiunea cu bu- letinele e o problemă administrativă de stat, si le purtăm ca să nu ne ia politia în primire.

- Scoala poate fi un motiv de a iesi din mânăstire?

Nu, nici nu se pune problema. Scoala nu este nimic pe lângă a sta în mânăstire! 0, sancta simplicitas. 0, sfântă simplitate!

Problema divină este o problemă de mare cinste interioară. Au fost sfinti trăitori nestiutori - nici Tatăl nostru nu stiau - care stăpâneau natura, fiindcă erau cinstiti. Si am o exemplificare si mai plastică:

Într-o mânăstire staretul a văzut un călugăr mergând pe sus, si a zis: "Ăsta are o lucrare!" După ceva timp, l-a văzut mergând pe pământ. Si a zis: "Să stii că ăsta si-a pierdut lucrarea!" L-a chemat l-a întrebat: "Cum te rugai tu înainte?" "ŤDoamne, nu mă milui pe mine, păcătosul! Doamne, nu mă milui pe mine, păcătosul!ť Si m-am scăpat si am zis în biserică cu voce tare, si m-a auzit un părinte si mi-a zis: ŤMăi, să nu mai zici asa! Zi, Doamne, miluieste-mă!ť Si de atunci zic asa". Si staretul i-a zis: "Să zici tot ca înainte!" Si l-a văzut iarăsi mergând pe deasupra pământului.

Schimbându-i versul, i-a schimbat forta de relatie cu Dumnezeu. Adică nu este vorba de stiintă aici. Acela era sincer. Îi plăcea lui Dumnezeu aceas- tă simplitate. Oricine ai fi, orice diplome ai tine în buzunarele tale sau în capul tău, dacă inima ta nu este cinstită, nu acumulezi si nici libertate nu ai.

Credeti voi că dracul e liber? Nu! E cel mai muncit, pentru că nu este în Hristos. Mai mult,e declarat dusmanul lui Hristos. Asa că nu vă temeti de el. E tolerat, nu e o putere. Si pentru a verifica lucrul acesta, trebuie scoală de smerenie, de trăire.

Fratele meu, mare mai e un om smerit! Numai cine nu a luptat cu diavolii, nu stie cât e de mare cuvântul acesta. Un om smerit, asa cum spuneam, cât se poate la o măsură divină, miscă stelele si astrele, schimbă ordinea lumii. Asa de mare este smerenia! Si nu se poate fără asta. Nu vă speriati de forta unui om smerit. Speriati-vă dacă smerenia nu este cu orice chip încăpută în voi. Mare mai e un om smerit! Chiar si îngerii au nevoie de puterea smereniei.

- Care este pericolul cel mai mare care îl pândeste pe monahul iesit din mânăstire?

- Pericolul cel mai mare este nestatornicia. Pentru că satana este în stare să angajeze toată lumea pământului ca să nu te duci la mânăstire. Iar dacă te-ai dus, face tot posibilul să te scoată. Deci, este prima mare greseală. Căci, dacă te scoate din mânăs- tire, tu încetezi a mai fi. Si atunci, e inutil să mai vorbim de smerenie. Deci, primul lucru este să fii statornic, si statornic fără cârtire. N-ai putut să faci multe, dar nu cârti. Pentru că un monah e asa de iubit de Dumnezeu, încât, s-a spus într-un loc: "Cine se leagă de voi, de lumina ochilor Mei se leagă!"

Este foarte mare chemarea aceasta. Fiind vorba de intrarea în cer, vă dati seama cât de bucuros este Dumnezeu. Suntem la un pas de a da dreptate cuvântului unui Sfânt Părinte, că "într-o zi putem ajunge la măsură dumnezeiască!" Asa că este foarte mare lucru. Deci, o pozitie de smerenie cu orice chip, fără cârtire în ascultări si fără de vorbire de rău. Aceasta e marea greseală. Sunt convins că iadul

e umplut mai mult de cei care vorbesc de rău. Si dacă vorbesc, se scuză: "Ce, numai eu vorbesc? Vorbirea de rău este o crimă de care nici nu se poate pocăi, pentru că nu o recunoaste în totalitatea ei. A vorbi de rău înseamnă a nu-i suferi pe toti cu drag. Si nu-i poti suferi dacă nu esti smerit.

- Ce părere aveti, dacă Părintele Cleopa pleacă la cele vesnice, scade viata duhovni- cească în Sihăstria?

- Este rânduiala mânăstirii si trăieste mâ- năstirea prin rânduiala ei. Va fi o mare pierdere, dar asta o face Dumnezeu, si Dumnezeu stie ce face. Este om mare Cleopa! Un mare sfătuitor si un bun cunoscător al situatiei de ansamblu si de amănunt! A creat o epocă duhovnicească.

- Ce fel de pozitie trebuie să aibă monahul fată de anumite realităti din lumea contem- porană: ateismul, francmasoneria, miscarea new age, ereziile, etc.?

- Să le atace, dacă se ivesc în calea lui, ca pe niste neavenite, ca pe niste primejdii în locuirea lumii, ca pe niste primejdii pentru învâtătura cresti- nă. Francmasonii, ateii, o serie întreagă de satanisti, ereticii, în general, trebuie combătuti cu orice chip, pentru că ei îl atacă pe Hristos. Spunea un Sfânt Părinte, cu foarte mare dreptate: "Dacă fratele tău îti scoate ochii, degeaba te superi. Dar dacă îl atacă pe Hristos, mânie-te tare!"

Trebuie atunci să-L apărăm pe Hristos cu mânie... Acestia anulează venirea Mântuitorului în lume. Au rămas puterile ceresti înghetate de puterea lui Dumnezeu. El vine, ia chip omenesc - cinste mare, omule, ti-a făcut, numai pentru că a luat chip omenesc. A suferit, a învătat, a spus niste lucruri. N-a rămas nimic nespus. Se răstigneste, suferă, si ei anulează aceste lucruri, cum fac si sectarii.

Dar pe mine nu mă sperie, nu mă îngrijorează. Cine este slab, să se ducă după ei. Si să nu fie nimeni slab. Să fie prezente în noi cuvintele Mântui- torului: îndrăzniti, Eu am biruit lumea! Când a zis asa, a spus că si noi am biruit, nu numai El. Pentru că odată ce suntem îmbrăcati în Duhul lui Hristos si suntem răscumpărati de El, pretuim cât pretuieste El.

- In anii '50 l-ati cunoscut îndeaproape pe Părintele Cleopa, chiar ati trăit retras în munti cu Sfintia Sa. De asemenea, l-ati cunoscut bine si pe Părintele Paisie Olaru. Ne puteti spune vreo întâmplare deosebită legată de acesti minunati?

- Adevărul este că totul este deosebit când e vorba de viata unor oameni ca acestia. E adevărat că am trăit cu Părintele Cleopa prin pustii. Discutam foarte mult, si, în special, obiectul disputelor noastre era următoarea diferentă: dânsul înclina mai mult spre o nevointă cu postiri adânci, cu rugăciuni si lacrimi, iar eu înclinam mai mult către o trezvie. Si îmi tin punctul de vedere si acum. Pentru că, nu nevointa în sine este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, ci inima înfrântă si smerită si atentia de fiecare clipă, adică prezenta continuă a lui Dumnezeu în viata noastră.

- Asa este, Cuvioase Părinte, însă nu toti avem darul unui cuget subtil si al unei învătături crestinesti ce trebuie să stea la baza acestei trezvii. Or, nevointa despre care vorbea Părintele Cleopa, ne este tuturor la îndemână. Este, dacă vreti, mai accesibilă.

- Da, bineînteles. Dar amândouă duc la această trezvie continuă, duc la iubire. Acum, fiecare merge pe calea care i se potriveste mai bine. Numai că atunci când faci nevointă există riscul de a te simti că te-ai achitat de datorii, si te culci linistit, amăgindu- te. Trezvia, însă, este continuă. Se spune: "Mult a iubit, mult i se iartă!" Atunci când iubesti, inima e prezentă, se trezeste. Asta mă interesează pe mine ca preot la oameni.

- Adică viata crestină trebuie să fie o viată normală?

- Normală. Si, dacă se poate, cu normalitate si spre desăvârsire. Nu faceti greseala mare să re- nuntati la curătenie, la a mirosi frumos. Mirosi a curătenie. Spală-te cu un săpun, nu unul obraznic. Un săpun care să-ti ia mirosul greoi al pielii. Spălati-vă la subtiori, nu vă temeti de lucrul ăsta. Dacă mirosi a năduseală nu mai poti să zici cuvinte mari. Îti va zice lumea: "Stai mai departe că puti!" Nu o facem din dorinta de a cuceri...

doamne ajuta..

Taina iubirii

 

Lumea aceasta nu e vinovată, suntem vinovati noi că nu stim să iubim si nu stim s-o apreciem! Ce-am făcut noi pentru lumea asta, dacă este vorba să intrăm în amănuntele drumului mântuitor? Ce-am făcut noi pentru lumea aceasta - asta ni se cere!

0 institutie, ca si un neam, trăiesc prin cei care tâsnesc, care stau pe cruce fără să cedeze. 0 iubire mare pentru Dumnezeu cere o permanentă jertfire. Niciodată nu vom trăi fără probleme si fără săbii îndreptate împotriva noastră! Nu vedeti învătătura crestină? "N-am venit să aduc pace pe pământ, ci sabie... Dusmanii omului sunt casnicii lui." Dar toate acestea nu trebuie să descurajeze pe nimeni cu nimic. Chiar dacă omul este afectat de aceste nenorociri, asta nu înseamnă să renunte. Nu! Dumnezeu stie de necazul tău, iar aceste suferinte te încearcă pentru a te putea defini, pentru a merita să fii încununat de Dumnezeu, căci El asta doreste.

Nu ne putem închipui un om mântuit fără merite. De unde vin aceste merite? Din lupta cu suferintele, iar luptă fără jertfă nu se poate! Crucea a mântuit neamul omenesc! Nu dreptatea lui Dumne- zeu, nici minunile Sale, ci Crucea! Atunci când lisus S-a răstignit, atunci a fost biruit satana. Mântuitorul triumfa pe Cruce, iar satana era învins. Deci, nici un crestin nu este scutit, sub nici un chip, de crucea sa, pentru că e dar de la Dumnezeu suferinta, dragii mei! Nu este numaidecât o pedeapsă. Dar, chiar pe- deapsă în sine, canonul înseamnă putinta revenirii, a întoarcerii la bine.

Se constată că nu vine lumea la biserică. Dar nu trebuie să fie o preocupare în sine, să se facă atâta caz. Pentru că aceste lucruri slăbesc forta per- sonală a fiecăruia, semănând confuzii. Din cauza greselilor multimii, fiecare om ajunge să se scuze în sinea lui: "Ce, numai eu fac? Văd că toti fac!" Deci, cel mai bine este ca noi să ne rugăm pentru rezol- varea acestor lucruri pentru oamenii acestia. Si chiar vă rog, să fie o mai mare dorintă de iubire adevă- rată! Nu o iubire înregistrată si difuzată ca atare de oameni: "Auzi, domnule, că trebuie să iubim!" Nu! Trebuie să simti nevoia să iubesti.

Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu stiinta lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuti sau să te folosesti. Te folosesti, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuti tu, în sensul de-al suporta. Este o mare greseală atunci când certăm pe unul sau pe altul! Il rabdă Dumnezeu si pe acela, si de aceea l-a pus în calea ta, ca să-l rabzi si tu si să te încununezi!

Dacă se întâmplă să facem fapte bune, nu este bine să le facem numai din obligatie, pentru că de- venim cazoni. Să le facem dintr-o dragoste cu orice chip, si atâta cât putem. Pentru că Dumnezeu nu ne tine că suntem noi foarte vrednici. Ne tine că este foarte milostiv El, si de aici vine si toată mila noastră.

Bunăoară, dacă se găseste cineva în situatia să dusmănească pe cineva, se găseste în situatia să-l judece, pentru că este într-adevăr incorect si nu se asează deloc. Deci, îti este incomod si tie si celorlalti. Dar dacă ar zice omul asa, ar sta de vorbă cu Dumnezeu: "Măi dragă, Eu îl iubesc si pe acela asa cum e. Dă-te de partea Mea, ca să-l iubesti si tu. Eu îl iubesc asa cum este. Căci de aceea îl tin în viată. Dă-te de partea Mea si lasă, nu-l mai dusmăni; Eu sunt Dumnezeu si tot Eu te tin si pe tine. Tu câte greseli faci si ti le trec cu vederea?" Acest dialog intim, cu smerenie să se facă, si tu esti asigurat. Si răsare cu orice chip iubirea, fără de care nu se poate face nimic, chiar dacă ai da muntii la o parte; chiar dacă ti-ai sfâsia trupul să ardă pentru Hristos. Milostenia nu este numai să dai din traistă. Milostenie este că accepti pe un om să stea lângă tine, fără să îl alungi în gând. Ai un coleg care are un necaz, trebuie să stii să-i faci o mângâiere, să-i descretesti fruntea. La săraci poti să faci o rugăciune scurtă: "Doamne, miluieste-l!", dacă nu poti să-i dai, că esti în tramvai si el este pe trotuar. Intrebarea se pune, cum ne este inima noastră în legătură cu su- ferinta din jur? Cel mai mare lucru de care vom fi întrebati la Judecata de apoi este: "De ce nu am dat mai multă atentie semenilor nostri?"

Există poruncă în învătătura crestină: să se respecte toată făptura, cu atât mai mult fiinta o- menească, care are "chip" si "asemănare". Si firea pervertită, bineînteles, te îndeamnă să tii cont numai de al tău, si foarte greu te rupi si pentru celălalt. Si tocmai asta e porunca: să te rupi. Eu v-am spus uneori; dacă nu, spun acum: Era într-o situatie, parcă era vis, dar tare a fost parcă real, asa... Murisem, si mă uitam, cum se spune, la moartea mea, căci sufletul nu moare. Mă uitam la mine în cosciug si când a ajuns cosciugul să intre în groapă am zis: "Ce bine este dacă lasi ceva din tine afară! Aceea te va ajuta si pe tine să trăiesti mereu". Milostenia este ceva din tine. Si Alexandru Vlahută zice: "Mila e toată Scriptura!"

A milostivi pe unul, pe altul, aici se arată că tu esti Hristos. Apoi, nici nu stii că acela pe care îl ajuti poate să fie Hristos. El nu întinde mâna să-i dai. El întinde mâna să-ti dea împărătia cerului si tu nu observi. Si, de regulă, oamenii caută bănutul cel mai mic.

Fratii mei, tineti minte: cersetorii sunt personaje biblice! Ai trecut pe lângă mântuirea ta asa de usor! Si mai grozav, l-ai dispretuit pe cersetor! Cersetorii nu pier niciodată. Fac sobor la margine de drum si împart ce s-a căpătat, si zic: "Asta-i de la cutare. Pomeneste-l, Doamne, întru împărătia Ta!" Si are valoare. Mântuitorul, ca să ne încurajeze, a spus: însutit veti primi! Vrei să te îmbogătesti? Dă tot ce ai! Primesti însutit! Lucrul acesta nu-l vorbesc de la mine. Dacă ati cunoaste viata Sfântului Ioan cel Milostiv, v-ati înspăimânta! Sfântul Ioan, când s-a dus în respectiva arhiepiscopie, a întrebat: "Cât aur are arhiepis- copia?" Si i s-a răspuns: "Atâtea litre de aur!" "Dati-i la săraci!" Când au auzit, economii ăia au zis că îi sărăceste. Si a venit înapoi însutit fată de cât a dat. Iar dădea, iar venea însutit. Economii cârteau mereu! Vezi, nu observă omul când primeste, dar observă când dă. Dar venea însutit cu precizie! Este cuvânt din Scriptură. Eu nu am dreptul să-l contrazic pe acest cuvânt. Si obisnuiti-vă cu autoritatea cuvintelor din Sfânta Scriptură. Tainele Bisericii s-au făcut pe temeiul cuvintelor din Scriptură. "Ce dezlegati voi, dezleg si Eu". Asa a luat nastere Taina Pocăintei.

A venit o doamnă la arhiepiscopie să dea o donatie. Si a întrebat-o Sfântul Ioan: "Cât doriti să dati, doamnă?" "Atât!" Sfântul Ioan se astepta să primească însutit, iar cât dădea doamna asta nu era însutit. Si a întrebat-o: "Atât ai vrut cu adevărat să dai?" "Nu! Am vrut să dau atâta, dar când am scris suma, o mână nevăzută a sters si a scris cât dau eu acum".

Ce se întâmplase? Economii nu au dat la săraci cât a zis Sfântul Ioan. Au dat mai putin. Si corespundea cu cât a adus femeia asta însutit. Sfântul Ioan i-a mustrat: "Uite cine sărăceste arhiepiscopia!" Si s-a ajuns să dea câte o corabie cu aur, si veneau o sută înapoi; si s-a umplut Marea Mediterană cu corăbii pline cu aur mergând la Sfântul Ioan. Si s-a auzit glas din cer: "Să vedem, Ioane, cine este mai milostiv: tu sau Eu?" S-a verificat cu ape, cu corăbii si cu aur cuvântul Scripturii. Deci, obisnuiti-vă să nu trăiti numai voi, ci să trăiti în toti care sunt cu voi.

Există poruncă mare repetată de Iisus Hristos, încât insistă: "Să vă iubiti unul pe altul." Vedeti, cu orice chip trebuie să fim controlati, dacă avem acest sentiment de iubire pentru toti. Practic e greu. Nu poti chiar să iubesti pe toti. Bine, asta se întelege. Dar, cu nici un chip să nu urâti! Dacă nu urăsti, nu mai esti în apă, esti pe scară, pe prima treaptă. Dar esti pe uscat! Si sigur că treptele merg până la treapta dragostei de sus. Esti liber si ai posibilitatea de a urca, dacă nu urăsti. Deci este un început doar. Ce se numeste scară: "Două lemne hodo-lemne si un brat de ălea măruntele!" Adică, dacă esti pe prima treaptă esti salvat. Dar ceva sfânt din noi, creân- du-ne Dumnezeu singur numai pentru Dumnezeu si poruncindu-ne să iubim, ne-a dat si putinta să iubim. Si atunci ceva sfânt din noi ne spune: "De ce să stau chiar asa pe ultima treaptă? Ia să păsesc mai sus!" Se întâmplă de capeti o bucurie pe care nu o cunosteai, dar care te odihneste si te sileste la a treia treaptă. Si tot asa, si tot asa, până când ajungem la dragoste, care este legătura desăvârsirii.

Mântuitorul nu spune că sunt treizeci de trepte, cum arată Sfântul Ioan Scărarul. Spune: "Să vă iubiti" - vorbeste la superlativ si termină. Dar acum, noi, care ne întâlnim cu neputintele noastre si cu frecusul, lipsa de educatie la un adversar, dintre două rele, alegem răul cel mai mic. Decât să-l urăsc, mai bine mă asez pe prima treaptă si nu-l urăsc. Si mă tin cu mâinile de treapta de sus. Dacă te tii cu mâinile de treapta de sus, înseamnă că e posibil să ajungi la ea, că e deja în mâna ta. Este poruncâ. Nu mai avem voie să comentăm, decât, cu orice chip, să stabilim re- latii măcar la "Bună ziua", sau să nu urăsti pe nimeni. Degeaba ne zbatem, degeaba împlinim alte po- runci crestine, dacă n-avem relatie cu cineva. Frătiile voastre trebuie să stiti că inima noastră trebuie să fie mereu liberă pentru Hristos. Că un dusmănel, care stă cocotat pe acolo pe undeva în zona asta grozavă a inimii, îl îndepărtează pe Hristos din inima ta. Adică nu vrea Hristos să stea cu dusmănelul ăla. Că nu există relatie între rău si bine. Mântuitorul zice: "Să-mi dai toată viata, toată fiinta ta!" Dracul zice: "Mie să-mi dai numai un deget!" Că prin asta el te stăpâneste cu totul. Deja e lângă tine. Nu mai este Hristos lângă tine, dacă tu i-ai dat o unghie de la un deget. Nu trebuie recunoscut.

De aceea, nici nu se stă de vorbă cu dracul. E o greseală mare când mai spun unii: "L-am certat pe dracul!" Lui îi convine foarte mult dialogul cu omul. Să te rogi! El fuge de rugăciunea pe care o faci tu. Dacă îl simti că într-un fel te munceste fizic, sau te deranjează te miri cum, roagă-te la Hristos: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul!" Că vă este la îndemână o rugă- ciune ca asta. Dar nu cu agitatie, ci cu calm si cu stăpânire de sine. Pentru că, vă repet acum, sunt sigur că v-am mai spus, oricare ar fi motivul unei întristări, sau al unei mâhniri, este numai si numai de la draci. Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu astfel de bogătie nu stii ce să faci si o risipesti. Si, din pru- dentă, nici nu te stăpâneste acest har, dar vine unde-i linistire sufletească, unde fiinta noastră transformă ca un mare aparat de reactie acest har al lui Dumnezeu cu hotărârile tale de a misca, de a te împlini, si uite asa ajungi la măsura omului desăvârsit, ca să nu vorbesc chiar să fii un dumnezeu după har, bine- înteles. Dar pe fondul unei stări de veselie, viata duhovnicească nu se vede, dar se simte. Simti că ai mândrie. Insă smerenia nu se prea simte! Niciodată un om nu spune: "Eu sunt smerit!" Dar se simte totusi o bucurie sufletească pentru că ai un fior de relatie caldă cu lumea.

Dacă rationalizezi relatia ta cu lumea pe motiv că sunt liber să nu primesc vizita fratelui - e un câstig. Dar e un câstig minor, fără rezultate mai avansate. Trebuie să-l iubesti cu adevărat cu inima. Strategic vă dau un sfat: nu poti să-l iubesti pe vrăjmas de prima oară, dar asează-te pe pozitia să nu-l urăsti. Si dacă te găseste moartea pe pozitia de a nu-l dusmăni, tu mori ca un iubitor de vrăjmas, cu harul lui Dumnezeu.

Să stiti că e foarte drăcească lucrare, ura asta a aproapelui. Prima dată asta vine: "Ah, ce i-as face!" Dragă, cele zece porunci nu trebuie învătate ca la scoală: "Dacii si romanii", si începi să spui istoria dacilor si a romanilor ca pe apă. Nu! Trebuie cu orice chip să împlinim aceste porunci. Poti să te prezinti la duhovnic că n-ai împlinit o poruncă, că o împrejurare, sau o stare de lucruri te-a oprit. Se a- nalizează de ce nu ai putut, capeti circumstante atenuante, dar cu nici un chip să nu crezi că esti scutit total, că o împrejurare s-a creat si tu nu ai împlinit porunca.

Ai lucrat Duminica. Porunca Bisericii este să nu se lucreze. Dar o împrejurare oarecare te-a silit să lucrezi. Nu-i nici o mustrare, poate e nevoie să te spovedesti că ai muncit, fără canonisire. Nu s-a gătit mâncare pentru Duminică. Si există o altă poruncă care spune: "Cine posteste sâmbăta sau Duminica este certat de Biserică". Si atunci ce faci ca să nu postesti Duminica? N-am mâncare făcută - fac mân- care. Deci am muncit Duminica. Dar, dintre două rele, alegi răul cel mai mic. Dar am salvat porunca care spunea să nu postesti Duminica.

Doi insi sau hotărât să se ducâ la Ierusalim. Se mergea pe jos în conditii grele, nu erau mijloace de transport. Mergând ei spre Ierusalim au intrat să găzduiască la o casă, unde i-au găsit pe toti bolnavi. Au sărit amândoi, i-au ajutat cât au putut. Dar unul dintre ei a zis: "Eu nu mai merg la Ierusalim căci nu pot să părăsesc pe cei bolnavi" "Cum, dragă, că noi ne-am hotărât. Unde-i hotărârea noastră?" Si a plecat celălalt singur si a ajuns la Ierusalim. Acolo era o mare aglomeratie, că era vorba de Inviere.

Pelerinul, ajuns la biserică, a pătruns cu mare greutate prin prima usă de la biserică, si-l vedea pe cel care rămăsese la bolnavi chiar la Altar. Dintre două fapte bune alege fapta cea mai mare. Cel care a îngrijit de bolnavi s-a asezat pe pozitia de vârf a Scripturii: iubirea. Si atunci ce cauti la Ierusalim? Te duci din traditie? Te duci că ai posibilităti? Te duci că ai timp, sau că ai avut bani? Dacă tu ai lăsat vreo dusmănie în urma ta? Porunca iubirii e o poruncă mare, de aceea insistâ Mântuitorul. Deci e o între- bare justificată; să ne-o punem toti: "Iubesc sau nu iubesc?", că e poruncă, dragă! Să nu credeti că Mântuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru Apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile. Si noi avem bogătia că suntem crestini. Si atunci sigur nu o să urmăm pe cutare Tutankamon, sau pe Buda. Noi urmăm pe Hristos. Băgati de seamă, iubirea e criteriu de judecată! Evanghelia care se citeste la Duminica Judecătii de apoi este aceasta: "Am fost bolnav, si nu m-ati în- grijit. Am fost însetat, si nu mi-ati dat să beau. Am fost flămând, si nu m-ati săturat". Nu vorbeste nici de alte artaguri si nu stiu ce. Vorbeste numai de iubire. De ce ai urât? Dovadă că tu nu ai iubit, nici măcar nu l-ai respectat, că-i fiintă omenească. L-ai urât. Că nu-l mai recunosti ca fiintă omenească, din mo- mentul din care îl urăsti. Si atunci ne osândim cu asta. Vorbesti de rău cu atâta usurintâ si cu atâta motivare intimă. Si chiar dacă esti întrebat, răspunzi:

"Dar ce, numai eu vorbesc!? La urma urmei merită". Ei bine, vă spun, e un păcat foarte mare. Nu numai că nu-l iubesti, dar îl dusmănesti, îl urăsti. Atunci tu ai făcut crimă, nu dragoste.

Dacă pomenim pe cineva, este poate departe de tine, nu are cum să stie că tu îl pomenesti. Tu esti în comuniune cu cel pe care l-ai pomenit. Dumnezeu, pentru rugăciunea ta, îl ajută pe el, si tu, constient, vrei să fii împlinitor al poruncilor date de Dum- nezeu: te numesti un mântuitor cândva si undeva.

Tu pomenindu-l pe el, îl ajută Dumnezeu. Dumnezeu ti-a auzit rugăciunea.

Chiar Traian, care a fost un păgân, a avut o fiică, Drosida, care a ajuns Sfânta Mucenită Drosida. S-a botezat singură, drăgălasa. Impăratului Traian i se dusese vestea, si a rămas vorba: "Bun ca Traian".

Era un suflet bun, drept, nu i se cerea mai mult decât să fie drept.

Sfântul Grigorie Dialogul, văzând atâtea lucruri făcute de Traian si că a avut un nume asa de consacrat, s-a rugat lui Dumnezeu pentru el ca să-l ierte. Sfântul Grigorie a trăit în anul 500, de când avem Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul. Si s-a rugat lui Dumnezeu să-l ierte pe Traian. Deci, a intrat într-un dialog cu Cerul si a auzit un glas:

"Dumnezeu ti-a auzit rugăciunea, dar mai mult să nu te rogi pentru păgâni". Sfântul Grigorie Dialogul a intrat într-un dialog cu Cel ce mântuieste si i-a dat putinta lui Traian să fie si el în împărătia mântuitilor.

Tu, dacă pomenesti pe cineva, trăiesti cu toată lumea, cu fratii tăi de credintă. Si sunt obligati fată de cel care îi ajută la mântuire într-o formă anonimă, dar stie Dumnezeu.

Mai departe, după rugăciune, tine relatia cu omul. Aruncă-i un zâmbet, ca să vadă că nu îi esti dusman. Nu un rânjet. Aruncă-i un zâmbet, dacă te provoacă.

Dragă, eu am sustinut un adevăr. Frătia ta ai fost în situatia să fii în afară de adevăr. Că te-a lezat punctul meu de vedere, al adevărului, nu-i vina mea. E vina ta care nu esti cu Adevărul. Acesta, să zicem că este un motiv material care a stricat relatia.

Noi nu putem forma legi de iubire de la noi. Porunca: "să iubesti" este si pentru ei. Ce să facem, pentru că răspunsul este ăsta: există si rai si iad. S-a dat putinta fiecăruia să nu se ducă în iad si totusi s-au dus si în iad. Ce să facem? Noi ne facem datoria să iubim, că si pe cei din iad îi iubeste Dumnezeu. Dar iubirea lui Dumnezeu îi biciuieste acum. Dreptatea lui Dumnezeu îi tine acolo. Iadul este marea durere a lui Dumnezeu. Ei îsi dau seama că îi iubeste Dumnezeu, si tocmai aceasta îi chinuie. "Uite, ne iubeste si acum, deci, ce ar fi fost să-L fi urmat pe Hristos?" Ce n-a facut Hristos să-i scape pe oameni de iad?

Uite, dialogam în ce priveste mântuirea. De ce mergi pe o cărăruie oarecare si nu mergi pe soseaua bătută, care duce la Ierusalim? Pe soseaua asta te mai lovesti de pietre, dar nu părăsesti soseaua pentru sângerările rănilor. Te pansezi, dar tine-te de sosea, că harul nu vine decât pe soseaua asta, nu vine pe toate cărările. Insă nu trebuie sâ schimbăm discutia, că avem de-a face cu oameni îndărătnici. Uite, tu te duci la un prieten care are un câine rău. Câinele nu stie că esti prieten cu stăpânul, si latră la tine. Dar tu nu tii cont că latră câinele, tu îl iubesti pe stăpânul lui si te duci la el.

Solutia este să-i zâmbesc, să-l pomenesc si să nu-l urăsc, asa cum este. Eu îmi doresc foarte mult să-mi păstrez această sfântă libertate, această curătire a inimii, că Hristos nu vine în inima ta dacă este un dusman acolo. Nu vă mai preocupati cu: "Uite, eu i-am zâmbit si el mi-a rânjit". Dacă esti pe linia adevărului poti să fii foarte sigur: "Doamne, eu sunt de vină, că e fratele meu!" Asa...

doamne ajuta..

Despre Sfintele Taine

 

- Ce se poate face pentru familia mea care este baptistă; cum se poate mântui?

- Dragă, noi nu putem face o cât de mică abdicare de la adevărul ortodox. Asta e o problemă ce priveste pe Dumnezeu; si, dacă vreti, Biserica o spune, ei sunt într-o anatematizare fată de Ortodoxie, după cum am mai spus. Venirea lor la Biserica Ortodoxă, ca si a catolicilor, cu atât mai mult a neoprotestantilor, este prin ungerea cu Sfântul Mir, pentru că au primit deja botezul.

- Botezul trebuie făcut prin trei scufundări, ori, baptistii fac doar una.

- Catolicii nu fac nici una. Ei fac botezul prin stropire. Eu vorbeam cu Părintele Cleopa cum să facem cu cei ce nu au cele trei scufundări; si stiti, eram neînsemnati pentru un răspuns ca acesta, dar ne preocupa problema ca niste oameni ce trebuie să răspundem. Părintele Cleopa ajunsese la o concluzie: cel ce este botezat si nu are scufundările, să facă scufundările. Dar nu merge. Însă, contează foarte mult, desi are mare însemnătate scufundarea care semnifică pogorârea si iesirea din mormânt, ultima scufundare - învierea; contează foarte mult botezul, dragul meu, botezul în numele Sfintei Treimi, care e lucru mântuitor.

Dovada este că noi, ni se spune în viata practică bisericească, în situatia în care o femeie naste, si poate să moară copilul, moasa poate să-l boteze. Îl botează în numele Sfintei Treimi: "în numele Tatălui. Amin. Si al Fiului. Amin. Si al Sfântului Duh. Amin". Si copilul rămâne botezat. Dacâ trâieste copilul, preotul îi citeste lepădările. Dar formula botezului nu o mai zice, asa e de mare botezul odată zis - într-un singur botez, cum zice Crezul. Si nu numai atât, chiar mama, că poate naste pe undeva pe câmp, îl botează si copilul rămâne botezat. Deci nu mai este nevoie de scufundări, el rămâne botezat.

Nu mai este un copil nebotezat cum se întâmplă cu acele crime, avorturile, foarte mari crime. Acesti copii sunt la rău. Nu sunt nici în rai si nici în iad, pentru nebotez si nevinovătie. Asta este. Ei ne văd. Sufletul este de la data zămislirii. Chiar în dreptul roman se spune: "Copilul odată zămislit are drept de cetătean". Copilul este autonom în pântecele mamei. Nu e mama stăpână pe el. Vedeti cât de mare este Botezul? Dacă îl naste si e pus în situatia să moară, îl botezi si el rămâne botezat. Îi pomenim si noi într-un loc la Proscomidie, ca prunci născuti înainte de vreme, la morti.

- Când nu stii dacă a fost botezat, gresesc dacă mai fac o dată botezul?

- Când nu stii dacă a fost botezat se zice: "Dacă nu a fost botezat..." Ca si la epicleză când preotul nu este atent se zice: "Dacă nu s-au sfintit". Se pot întâmpla fel de fel de împrejurări în Biserică si preotul să o facă automat si să nu si dea seama.

- Ce ne puteti spune despre Taina Preotiei?

- Preotia este o foarte mare lucrare la Dum- nezeu, nespus de mare. Preotul tine locul lui Dumnezeu pe pământ. Dumnezeu a creat două lucruri extraordinare care nu mai pot fi depăsite la o eventuală creatie: a creat o femeie distinsă care a născut pe Dumnezeu; si a creat Preotia, care îl coboară pe Dumnezeu din Cer si îl naste pe Dumnezeu pe Sfânta Masă. Ce ziceti de lucrul acesta? Vă dati seama? Sfântul Agnet pe Sfânta Masă atunci când facem Sfânta Liturghie! Altarul este plin de îngeri, căci Hristos este acolo! Spun chiar rugăciunile: "Doamne, si îngerii să intre cu noi să facem Liturghia, că sunt împreună lucrători si ei". Este o rugăciune care spune asa: "Doamne, că tu esti Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primesti, Cel ce Te împarti". M-a întrebat un student: "Bine, părinte, dar preotul ce-i?" Răspunde Hristos: "Fără tine, pre- otule, nu pot să fac lucrurile acestea". Preotul e axa principală a Creatiei, a Re-Creatiei, adică a nasterii lui Dumnezeu din pâine si vin. Vă dati seama ce înseamnă pentru un popor că are Liturghie? Ce înseamnă pentru un popor că are Ortodoxie?

- Cum să ne pregătim în vederea primirii Sfintei Împărtăsanii?

- Împărtăsania te desăvârseste, nu-ti iartă păcatele. Dacă te spovedesti, Dumnezeu te dezleagă prin duhovnic si la împărtăsit. Dar să te dezlege de păcate mai întâi. De faptul că ai o ură pe cineva - te-a jignit cineva si ai zis: "Treaba lui, ce dacă m-a jignit!" Nu! Trebuie să-l înconjori, să faci o legătură sufletească, ori să-ti recunosti greseala, ori, în sfârsit, nu-l lasi să aibă o apăsare sufletească asupra ta. Să nu zici: "Nu mai am nimic cu el!", că e tot un fel de a-l dispretui si a te vedea pe tine mai presus de el. Păstrează o legătură măsurată, care se potriveste cu armonia. Vorbeste cu el, ca să vadă că esti cald, nu respingător. Ura îsi face loc imediat. N-ai nimic cu el, dar nu-i dai bună-ziua. N-ai tu chiar nimic cu el? Sau te saluti cu toată lumea, dar cu amărăciune si cu noduri. Asta nu e bine. Frătiile voastre trebuie să stiti că a iubi pe vrăjmasi este o poruncă. Dar pe nevrăjmasi? Dar pe unul care ti-a năzărit: "Uite si ăla cum e, fistichiu!" Trebuie să fiti seriosi în ce priveste relatia mută cu lumea, nu relatia manifestată. Trebuie, ori să-l compătimesti, ori să-l fericesti în inima ta.

Eram la închisoare si era acolo un om rău, foarte rău. Nu puteai să ai o relatie cu el. Si am zis în inima mea asa: "Măi, ăsta are si el o mamă si mamă-sa îl iubeste. Noi nu-l iubim. 0, ce bine că îl iubeste si pe ăsta cineva!" Nu trebuie să ne complicăm judecând. Si te mărturisesti incomplet cu câte din astea faci: judeci, vorbesti de rău, si ele se înregistrează toate. E usor să spui: "Uite ce a făcut!", dar tu nu stii de ce a făcut si nici nu-i cunosti întoarcerea lui cu lacrimi. Si nu auziti că-i mai iubit de Dumnezeu, dacă se întoarce, decât cel care nu a căzut? Si ce te faci tu? Pentru că s-a creat un obicei, si asta-i prost, să se vorbească cu usurintă de rău de altul: "Da' ce, numai eu vorbesc? Da' ce, nu merită? Da' ce, nu văd eu ce face?"

Fratilor, nu există în creatia lui Dumnezeu nimic, fir de iarbă, să nu stie Dumnezeu de el. Au doar de iarbă se interesează mai mult Dumnezeu de- cât de oameni? Si atunci, sigur că suntem urmăriti. Si nouă ni se cere dăruirea. Vreti să biruiti: smeriti-vă si nu judecati pe nimeni. Pentru că în felul acesta veti fi liberi. Altfel nu. Îti duci viata în functie de păcatele celelalte, că nu te astâmperi să-l judeci pe el. lei lucruri prin comparatie. "Eu nu sunt asa!" Si te iei în comparatie cu un om pe care tu îl numesti ticălos. De ce nu te iei în comparatie cu Sfântul Apostol Petru, sau Pavel, sau Sfântul Siluan Atonitul? De ce nu te iei în comparatie cu diferiti Părinti cunoscuti, care duc o viată aleasă? Mântuitorul spune: Iubiti pe vrăjmasi, pe cel care-ti face rău. Cum e vorba: "Mi-a zis, si i-am zis, si am să-i zic!" Nu numai că nu-l ierti, dar te gândesti la o răzbunare fată de el. Vreti răzbunare? Vă învăt eu: să-l iubiti si să-l pomeniti la rugăciune. Pentru că dacă te răzbuni, rămâi dator la Dumnezeu. Dacă nu te răzbuni, rămâne Dumnezeu dator la tine, si e mai bine asa, că spune si Scriptura: Răzbunarea e a Mea.

Pentru că tu nu esti acela despre care zici că esti mai mult sau mai putin. Tu esti acela care esti în fata lui Dumnezeu. Dumnezeu stie toate aceste lucruri. Numai la lucrul acesta dacă sunteti atenti, sunteti oameni cu nume duhovnicesc: să nu mai judeci pe nimeni. Pentru că, vrând-nevrând, îti fuge mintea: că sunt fistichii, că lumea nu e pregătită de o viată crestinească - "Ce, domnule, mă opresti de la viată?" Nu te opresc de la viată: tocmai, că vreau să te duc la Viată. În cazul în care nu primeste sfatul, trebuie să ne rugăm pentru el, nu să stăm nepăsători. "Pentru că tot atâtea suflete ucidem câte din vina noastră lăsăm să se osândească" (Sfântul Grigorie de Nazianz).

- Cât de des ne putem împărtăsi? Ce criteriu să avem pentru apropierea de Sfintele Taine?

- Nu timpul decide. Că poti să postesti o săptămână întreagă sau două, în schimb esti plin de răutate cu unul si altul: judeci, vorbesti de rău - asta te opreste de la împărtăsit. Cine este pregătit,se poate împărtăsi foarte des. Foarte des, dar să i se dea si un timp de pocăintă, sau să i se dea un timp de postire. Biserica a fixat posturi ca să scăpăm de umflătura asta sufletească, gâtul ăsta gros, întins si înăltat: mândria. Vă puteti împărtăsi o dată pe lună, până la 11-12 ori pe an. Dar lucrul acesta îl discutati cu duhovnicul. Pentru că el stie viata voastră si rădăcinile vietii faptelor voastre.

Acum sărbătorile mari fac să se depăsească luna. "Am să mă împărtăsesc atunci, si asa e praznic..." - considerente de felul acesta. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ne putem împărtăsi în fiecare zi, dacă suntem pregătiti. Dar cine este pregătit? De exemplu, dacă ati postit ieri că era vineri, si postiti si azi, vă împărtăsiti Duminică. Dar întrebarea se pune din partea duhovnicului: "Esti pregătit sau nu?"

- Dacă mă împărtăsesc într-o Duminică, după ce m-am spovedit, pot să mă împărtăsesc a doua Duminîcă cu aceeasi spovedanie?

- Nu. Ai putea să te împărtăsesti dacă nu ai gresi. Dar, care-i acela care să nu fi gresit timp de o săptămână? A vorbit de rău, nu s-a rugat suficient si permanent... Mai întâi de toate, cine poate să facă un bine si nu face, săvârseste un păcat. Cât bine puteai să faci într-o săptâmână si nu ai făcut?! Si, iată, ai săvârsit păcatele lipsirii... Nu prea văd la spovedanie: "... că puteam să fac un bine si n-am făcut". Si apoi, să te împărtăsesti la o săptămână e cam des.

Unii neglijează Taina Spovedaniei si o folosesc doar ca un pretext pentru a se împărtăsi. Dezlegarea de păcate e valabilă. Însă era bine să o facă de dragul curăteniei si a iertării care o primesc, nu de dragul unui act care urmează.

 

 

 

Sfânta Taină a Cununiei

- Care sunt conditiile de întemeiere a unei familii?

- Conditiile de întemeiere a unei familii sunt la fel, în orice moment istoric. Există amănunte de care trebuie să tinem seama, precum sărăcia, dar nu asta împiedică valoarea trăiniciei unei familii, pentru că iubirea îmbogăteste orice. Ce dulce este iubirea!... Dar să nu se meargă pe instincte si pe plăceri într-o căsnicie, ci gândind la un scop suprem: mântuirea reciprocă. Stimularea continuă reciprocă spre acest scop este obligatorie, pentru că e o mare răspundere. Valoarea unei flori nu stă într-o petală pe care a luat-o vântul, ci trebuie văzută valoarea intrinsecă a florii.

Asa că, dragii mei, o căsnicie se poate întemeia pe o iubire adevărată si pe o coordonată exclusiv crestină. E o mare greseală să te îndrăgostesti de un băiat sau de o fată, si punem problema căsătoriei pentru că mi-e drag de el sau de ea. Nu, nu. Trebuie văzut, cât de cât, dacă sunt străbătuti de fiorii sfintei răspunderi pe care o cere căsătoria. Pentru că o femeie care se căsătoreste, ea va naste si ea trebuie să re-nască copilul, prin educatie. Deci trebuie să fie foarte pregătită. Eu opresc o serie întreagă de tineri care vin să mă cerceteze în sensul ăsta de a se amăgi prin sărutări, care mai apoi se consumă si pier. Că bine a zis cine a zis, că: este mai lungă calea până la sărut decât aceea până la păcatul cel mare. Si se consumă în felul acesta de a-si manifesta iubirea, încât nu se deosebesc de păgânii care se căsătoresc pentru plăceri. A gresit un băiat cu o fată; dar ea a rezistat la început, iar el i-a zis: "Nu, asta face parte din ritmul dragostei..." "... Si un prunc la anul, blând si mic, să crească mare si voinic, si noi să mai discutăm un pic, si la botez!" - datorită ritmului dragostei. Pentru că frumusetea o să se mai schimbe, dar trebuie să rămână mai departe frumusetea crestină din fiecare, pentru fiecare. Asta e verigheta, care se si dă: iubirea celuilalt către celălalt. Adică iubirea nu are nici început, nici sfârsit - asta ar fi semnificatia verighetei.

Există mai multe conditii, din punct de vedere strict religios, pe care trebuie să le îndeplinească tinerii, si printre ele sunt si acestea două: să se iubească, si să fie si părintii de acord. Aici, de multe ori, este un conflict între iubirea tinerilor si acordul părintilor. Si atunci trebuie să optăm pentru unul din două, dacă lucrurile nu mai pot rămâne pe loc: să se iubească în Hristos, cu scopul căsătoriei.

- Cum putem sti că partenerul e cel pe care ni-l dăruieste Dumnezeu?

- Trebuie să simti că celălalt e pentru tine. Există o fortă nevăzută în tine, cu care simti că acesta este... cel ce este. Îl vezi cum se manifestă, îi vezi naivitatea celuilalt, cumintenia, dorinta de a se dărui, dar nu doar numai pentru plăceri; pentru că, de multe ori, dorinta acoperă scopurile. Adică, domnule, nu mai tin cont de nimic, ne iubim. Ca până la urmă să-si pună problema despărtirii, pentru că nu-i mai convine, pentru că s-au consumat curiozitătile si au apărut alte împrejurări ispititoare. Să aibă, deci, o identitate crestină, un eroism de a-si mentine această identitate.

- Dacă doi tineri se iubesc, dar sunt necredinciosi, în dragostea lor mai este prezent Hristos?

- Sunt necredinciosi unul fată de altul, sau necredinciosi fată de Dumnezeu?

- Fată de Dumnezeu.

- Acum vreau să vă spun un lucru: să stiti că nici inteligenta, si nici orice educatie, nu are nici o valoare dacă nu este în slujba dragostei si a iubirii. Dar nu putem să-i oprim să nu se căsătorească. Însă, nu ajung nicăieri, dacă nu sunt cu Hristos. "Ne iubim, si gata!" Acesta este instinct si nimic altceva. Iubirea aceea nu are durabilitate.

Căsătoria în sine trebuie să se facă după cum spune proverbul: ori bine, ori deloc! - fiindcă este în slujba unui ideal, nu în slujba plăcerilor numaidecât. Iubirea, căsătoria care urmează, dacă nu slujeste unor idealuri mai înalte - chiar necăsătorit, dar mai ales căsătorit - sigur că nu ajungi la nimic pozitiv: nu faci decât să pierzi un timp atât de scump.

Dacă se iubesc, este un fel de a vorbi. Ce rost are să mai vorbim că să iubesc, dar nu cred în Dumnezeu! Nu există nici un fel de sigurantă de percepere în viitor, de sens, de scop, dacă nu există Dumnezeu. Dacă nu este în Biserică, nu există nimic! Acesta ar putea să fie răspunsul care să răspundă la întrebarea ce ati pus-o.

Ce să le cerem? Căsnicia are nevoie de educatia copiilor, de a-i învăta să se închine. Pot să trăiască ca niste păgâni, fără nici un fel de ideal? N-au bătut clopotele destul ca să se destepte tineretul acesta? Iar cuvântul acela, că "astăzi familiile trec prin momente dificile", nu prea sunt de părere. Pentru că atunci când trăiesti prezentul, nu mai poti să vezi defectiunile în actiuni: vezi numai perfectiunile. 0 tendintă mereu de a mă completa făcând bine primul pas spre asa ceva.

- Taina Cununiei lucrează si asupra oamenilor necredinciosi? Pentru că astăzi oamenii se cunună fără să aibă habar ce înseamnă cununia, sau chiar relatia cu Dumnezeu.

- Dacă sunt necredinciosi, nu are nici un haz, cum am zice. Dar, dacă s-au cununat la Biserică înseamnă că sunt, cât de cât, credinciosi. Dacă sunt necredinciosi, nu se mai cunună.

- Dar dacă o fac doar ca pe o datină, Taina Cununiei lucrează oricum?

Nu putem spune că nu lucrează din momentul în care se face, pentru este încadrată într-o întreagă ceremonie, cu harul preotiei...

Nu recomandăm deloc această taină a cununiei, dacă sunt necredinciosi. Pentru că avem prin această Taină anumite pretentii, sau niste răspunderi. Si dacă aceste răspunderi sunt nedorite, nu se pot împlini, pentru ce mai plecăm pe acest drum? Sau fac Taina aceasta numai dintr-o datină? Cuvântul acesta datină este un cuvânt mai scump si nu as vrea să-l implic aici, printre necredinciosi.

Se cununau ca datină si mosii si strămosii nostri, si încă numai la Biserică, fără primărie. Dar cununia era făcută cu scopuri extraordinar de mari.

Asta este o mare Taină, dragii mei! Mai întâi de toate se pun în valoare lucrurile asa cum le-a creat Dumnezeu. Bmeînteles, nu este singura Taină - mai mult decât atât este călugăria.

Pe urmă, să ne gândim că se vor sătura unul de altul foarte repede, neavând nici un ideal care să-i ajute, că nu e har. Harul este acolo unde este credintă. Dumnezeu nu dă harul ca la un milog - la o mână întinsă tigănească -, îl dă doar dacă te jertfesti.

Datina aceasta se săvârseste datorită unui scop, cu o răspundere extraordinară. Să nu se încurajeze cineva că o face din datină. E o iubire subredă care nu durează. Cum ar zice omul: "O lună de miere si o viată de amar!"

- Părinte, astăzi se întelege din ce în ce mai putin rostul bărbatului si al femeii în căsnicie. Puteti să ne spuneti care este rostul lor în viata de familie?

- Adevărul este că nu sunt de părere cu cuvântul acesta "astăzi". Bărbatul si femeia sunt aceeasi cu cei pe care i-a creat Dumnezeu la început, cu un scop bine definit.

S-a făcut o constatare: întrucât femeia a fost roabă mii de ani, si cu ocazia Edictului de la Milan, Sfântul Constantin cel Mare a dat libertate si femeii, ca să nu mai fie omorâtă fără judecată - s-a transmis atavic, adică a trecut peste veacuri teama femeii de bărbat, si a rămas femeia cu spaimele acestea atavic transmise. Nu este permis acest lucru.

Femeia înseamnă "împărăteasă dăruitoare". Femeia, dacă zici că-i slabă, totusi, din momentul în care te-ai angajat să te numesti sot, nu te poti numi sot, decât lângă o sotie. Trebuie să o pui pe tron, cu orice chip! Să nu se mai vadă în femeie numai un scop meschin sau un lucru de caznă.

Femeia este extraordinară în creatia lui Dumnezeu! Dati-vă seama că destinul întregii omeniri depinde de cuvântul Fecioarei Maria, libere: Fie mie după cuvântul Tău (Luca 1, 15). Si s-a schimbat destinul întregii omeniri, si chiar al lui Dumnezeu în lume.

Maica Domnului este o femeie care a deschis portile fericirii, libertătii si vesniciei în lume.

Femeia trebuie cu orice chip respectată, pentru că dacă Dumnezeirea ar întreba omenirea: "Ce este în omenire?", n-ar întreba paternitatea, ci maternitatea! Deci, femeia joacă un rol primordial în ceea ce priveste creatia lui Dumnezeu, bărbat si femeie.

Putem noi, oare, să desprindem o Taină atât de importantă de cuvintele Mântuitorului: Fără de Mine nu puteti face nimic! Acestea sunt cuvinte dumnezeiesti, si tot ce a spus Hristos este adevărat.

Lumea crestină, dacă ar fi atentă numai la aceste cuvinte, ar fi mult mai controlată si s-ar descoperi mai repede ori valorile, ori defectele. Pentru că El este Vita si noi suntem mlăditele. Poate mlădita să rodească ceva fără vită?

Maica Domnului reprezintă neamul omenesc. Femeia nu trebuie văzută ca o roabă. Pentru că, desi spunem în rugăciunile Tainei Cununiei, că femeia trebuie să se supună bărbatului, acesta din urmă trebuie să fie atent că i se spune, tot în aceeasi rugăciune, că trebuie să o iubească. Dacă nu o iubeste, nu o să-l asculte. Bărbatul, dacă nu ascultă de acest cuvânt, se face răspunzător de îndărătnicia femeii. Deci, trebuie să o iubească cu orice chip.

În căsnicie se intră prin foarte multe transformări si lucruri neprevăzute, datorită marilor intimităti: nastere de copii, care nu se face numai citind cum se face, ci se naste în modul cel mai normal de către toate femeile, fie împărăteasă, fie femeie de rând.

Cuvântul femeie trebuie, cu orice chip, mult mai respectat, pentru că, vă repet, cuvântul femeie înseamnă "împărăteasă dăruitoare", si dăruirea este toată Scriptura.

- Dar putem identifica, în viata de familie, un rost diferit al femeii de al bărbatului, si al bărbatului de al femeii?

- În ce priveste idealurile, nu. Dar în ceea ce priveste preocupările, fiecare are îndeletnicirea lui.

- Ne puteti spune care este scopul ascultării în viata de familie?

- Dacă este iubire lucrurile se rezolvă de la sine: se uită unul la altul si stiu ce au de făcut.

În ce priveste copiii, ei trebuie educati de mici, să le imprime în suflet ideea de Dumnezeu cu orice chip, ca astfel, încet-încet, să crească în învătătura crestină.

- De ce spune că bărbatul este cap femeii?

- Si femeia ce este, dacă bărbatul este cap? Unde este situată fată de cap?

Bărbatul este cap femeii în sensul unei armonii care trebuie să existe, respectându-se îndeletnicirea fiecăruia. Când se spune că femeia este grozav de valoroasă în creatia lui Dumnezeu, asta nu însemnă că bărbatul nu este nimic. Pentru că supunerea, în sine, înseamnă mântuirea în sine.

Femeia nu se supune pentru că este miloagă, ci se supune pentru ca să întregească armonia lucrurilor. Ea este cea care face efortul cel mai mare pentru ca bărbatul să-i fie cap, din momentul în care îl iubeste.

Între cei doi soti nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie să se supună unul fată de altul; fiindcă sunt foarte dese situatiile în care bărbatul o întreabă si-si ascultă femeia.

Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relatia dintre soti este numai o ordinară gâlceavă.

Dacă bărbatul este cap, femeia este inima! Si inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiintei omenesti, este chiar locul unde Dumnezeu si-a făcut locas. Si dacă ea este inima, e si el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.

Iubirea răspunde la toate întrebările: iubirea aduce prunci, care dau valoare nemaipomenită căsniciei - zâmbetul lor -, si creeazâ unitate nezdruncinată familiei.

Dar, vă repet, nasterea de prunci nu este scop căsniciei, este o consecintă. Scopul este stimularea reciprocă spre mântuire.

- De multe ori relatia dintre cei doi se răceste. Cum se poate depăsi această criză?

- Dacă punem întâi problema iadului, nu mai vorbim de rai!

Nu se pune problema. Acestea sunt consecintele vietii. Călcarea gresită, păcatele, înseamnă iadul. Răceala dintre cei doi este consecinta păcatelor.

Dumnezeu este drept, poate să facă orice. Dar un singur lucru nu poate să facă: să-si calce cuvântul! Fiindcă prima poruncă dată în rai a fost: Să nu mănânci din pomul ăsta! - si a mâncat. Consecinta a urmat imediat, fiindcă există si dreptate dumnezeiască, nu numai milă. Si face orice ca să ne scape de căderile acestea. Căderile de după Adam, pe care le facem noi, le rezolvăm prin Taina Spovedaniei.

Nu putem să discutăm despre dracul, fără să vorbim despre Dumnezeu. În creatie el este un tolerat.

Noi nu putem să-i învătăm să iubească. În iubire nu există nimic rational. "Nu stiu de ce îl iubesc pe acela!" Iubirea nu are nici început, nici sfârsit, există deodată cu Dumnezeu.

Deci, ca să se depăsească această răceală trebuie să ducă o viată crestinească.

- Se acceptă ca cei căsătoriti să aibă relatii trupesti, fără scopul procreerii?

- Scopul căsătoriei nu este numai plăcerea, dragul meu. Plăcerea este o consecintă, scopul este nasterea de copii. Dar nici nasterea de copii nu este un scop, ci este vorba de o stimulare permanentă reciprocă. Asta este căsnicia! Sigur că va trebui să avem si marile intimităti, ca sot si sotie, dar cu un scop, nu numai cu plăcere.

As putea să spun, pentru că lucrul acesta priveste pe toată lumea: nu are nici un sens căsătoria doar pentru plăcere. Căsnicia înseamnă ajungerea în vesnicie, si dacă acest scop nu este avut în vedere, ci se caută numai plăcerea, atunci căsnicia nu-si împlineste scopul.

Dacă ei se hotărăsc reciproc pentru o curătenie, dar cu adevărat, nu să se mâzgălească si să facă prin dos fel de fel de greseli. Ori să-si vadă de căsnicie si de nastere, ori să nu se mai împreune!

- Ce părere aveti de relatia dintre o fată si un băiat care este la modă acum?

- Întâi de toate, odată cu vârsta, cresc si sentimentele. Există un obicei - mai mult a devenit o traditie - să ai un iubit. Acum nu-i mai spune iubit, îi spune prieten. Este un paravan acesta; nu există prietenie între băiat si fată, decât iubire. Se merge cu mintea foarte adânc pe intimităti, iar prietenia e cu totul altceva: fără nici cel mai mic interes. Relatia cu o fată nu se face doar din dorinta de a avea o relatie, ci cu scopul unei căsătorii; iubirea nu înseamnă lins. Are o motivatie dacă va fi sotia ta. Dar e foarte prematur să spui că va fi- sotia ta, când abia ai început studiile, când abia ai început să ai si tu gust de fete.

Chiar azi a venit un băiat care mi-a spus: "Părinte, iubesc o fată!" "Si mori după ea?", i-am răspuns. "Da, părinte!"

Acum vă întreb pe dumneavoastră, opresti viata pe loc pentru niste sentimente asupra unei persoane, care deja îl părăsise? Unde-i bărbătia? Unde-i cavalerismul? Unde este energia, curajul? Unde-i puterea de a acapara?

Dacă te prinde fetita că nu esti stăpân pe tine, se duce acolo unde-i protejată. Ea are niste forte sufletesti nemaipomenite. Fata are un instinct de conservare mai dezvoltat si o crestere a puterii rationale mai din vreme decât băiatul. Ea poate să fie mamă si la 13 ani. Citeam acum, într-un ziar, că o fată a născut la 11 ani chiar! Pe când un băiat nu poate să fie tată la vârsta asta. Dar si puterea ei de a acumula rational e mai scurtă - până la 20-21 de ani, pe când a bărbatului e până la 30 de ani. Începe să meargă pe linia unor interese de viitor. Având un mai mare instinct de conservare vrea să pună mâna chiar pe Alexandru Macedon, adică pe un mare erou. Si dacă tu esti erou, într-un fel, te-a ochit.

Cunosc un băiat, foarte destept, student. Era si băiat serios, nu-si pierdea vremea, spunea: "Toate la vremea lor". Si o fată, mediocră din punct de vedere intelectual, nu s-a lăsat cu nici un chip - îi scria scrisori, stătea în calea lui... Si a întrebat-o o colegă: "tie nu ti-e rusine?" Ea i-a răspuns: "Vreau să văd cum reactionează un om destept la astfel de propuneri!" Dacă acel băiat era mai putin stăpân pe el, punea mâna pe ea; asa că ei îi convenea această luptă, si într-un sens si în altul. Dacă este destept, este destept peste tot, si atunci lasă lucrurile la vremea lor. Zice Solomon: "Este vreme pentru toate, dar fiecare la vremea lor!"

Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să si-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Si apoi, voi trebuie să pretuiti foarte mult femeia. Ea este o creatie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă dati seama ce puteri are o femeie să te scoată dintr-o stare amărâtă? Faptul că un bărbat stie că acasă are parte de iubire desăvârsită îl face să muncească, să câstige războaiele, să-si rezolve problemele. Să stiti că femeia nu gândeste simplu. Chiar dacă nu e învătată, ea are o putere de pătrundere deosebită, si e mult mai realistă decât un bărbat. Ea are încă de azi un sentiment pentru ziua de mâine. Însă noi discutăm, rationalizăm niste lucruri, dar în iubire nu este nimic rational.

Un student la Politehnică se îndrăgostise de o fată foarte urâtă. M-am trezit cu el la mine să-mi ceară sfaturi, că era înnebunit după ea. Ea, săraca, n-avea cum să speculeze iubirea, pentru că nu avea nimic, era urâtă. Dar nu există femeie urâtă. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se aplece să o ia - adică să-i arate elegantă, pretuire. Atunci floarea îsi arată si mirosul si calitătile ascunse, pentru că tu ai stiut să răscolesti adâncurile si ai făcut din ea ceea ce nu stia că este. Femeia trebuie pretuită, să stiti, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărătia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ti-e si frică să vorbesti comparând-o pe ea cu oamenii!

Să vă spun un caz. Ati auzit de Clemenceau? A fost un om de stiintă francez, care a creat o epocă în vremea lui, dar care era ateu. Pe acest Clemenceau l-a călcat o masină, si, desigur, a apărut o editie specială: "Marele Clemenceau lovit!" "Marele Clemenceau internat în spitalul cutare! îngrijit de doctorul cutare!", care informa lumea în acesti termeni la superiativ. A scăpat din accident acest Clemenceau si a spus asa: "Domnule, pe mine nu doctorii acestia m-au făcut sănătosi, ci o asistentă care se ocupa de mine, de care nu a vorbit nimeni, nici un ziar!" În acest timp, un alt mare om de stat si scriitor, a fost si el călcat de o masină, si a vrut să fie dus la spitalul unde erau călugărite. "Dar cum, dumneavoastră care erati...!?" "Treaba voastră ce credeti, eu vreau să mă fac sănătos!" Vedeti ce superioară este femeia în creatia lui Dumnezeu?

Am atras atentia la fete să nu se grăbească în privinta acceptării unei prietenii cu un băiat, dacă nu este credincios. Le întreb: "E crestin?" "Nu, dar acum doreste să se facă!" "Bine, dar cum crezi tu, care ai crescut în biserică, că îl vei învăta tu acum să se închine? Mâine-poimâine ăsta îti dă în cap!" Asta e o enorm de mare greseală. Prietenia adevărată este dacă ideile sunt comune; căutati-văla biserică, nu la discoteci si pe trotuare! Cel mai bine este să nu te grăbesti, de la începutul începuturilor. Dacă este inevitabilă o întâlnire între un băiat si o fată, acesta trebuie să o cultive, să-i semene calitatea de a fi productivă din punct de vedere sufletesc - pentru că trupeste, cum am spus, nu e o problemă. Ai văzut că are un defect, completează cu sfatul si cu comportamentul tău să-si îndrepte defectul. Trebuie să fie pregătită să ducă toate aceste lucruri, iar tu trebuie să o întretii cu orice chip în problemele ei, să o stimulezi continuu. Ea nu se bagă în problemele tale, nici nu are cum - dacă esti o personalitate, dacă încearcă, dă gres.

0 problemă mai intimă care trebuie lămurită este că cei mai multi tineri se gândesc la o căsătorie pentru plăceri, mai întâi, ceea ce este o mare greseală. Aceste lucruri ti le-a dat Dumnezeu gratuit, nu trebuie să te mai preocupe. Nasterea de copii este o consecintă, nu e un scop suprem al căsătoriei. Scopul este stimularea reciprocă pentru mântuire. Asadar este o greseală să construiesti o relatie pe niste motive imediate - să fie o lună de miere si o viată de amar. Trebuie gândit dacă rezistă la toate greutătile binecuvântate ale căsătoriei. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită, de la început, când poti să judeci - pentru că dacă te-ai îndrăgostit nu mai judeci - niste lucruri pentru viitor, până la sfârsitul vietii. Deci, este dezavantajul celui care se îndrăgosteste prost, pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumusetea aceea grozavă a iubirii. Trebuie să o iubesti, să urmăresti pacea în familie. Pacea e mai mare decât dreptatea de patru ori. Are si ea uneori îndrăzneală si un punct de vedere. Nu trebuie să o desconsideri! "Nu prea văd eu cum ai dreptate, dar tare te iubesc, ca să nu te contrazic!" Vedeti, iubirea leagă totul. Acesta e simbolul verighetei. Esti obligat să o iubesti cu toate fortele, bineînteles, la măsură, nu cât pe Dumnezeu, si ea este obligată să se supună. Nu este o umilintă în sensul în care azi oamenii ironizează supunerea femeii, din contră, ea se supune ca o stăpână. Actul de smerenie al ei este plin de har. Sotul să iubească astfel de pozitii la sotia sa, si sotia sa să nu se sperie de faptul că trebuie să asculte. Si zice chiar la rugăciunile de la nuntă: "Ca să dăinuiască în veci căsătorialor!"

Am cununat odată pe cineva si, când am ajuns la rugăciunea unde preotul spune: "Iar femeia săasculte de bărbat!", toată lumea s-a uitat la mireasă si mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la predică si i-am spus: "Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte care spuneau că bărbatul este dator să-si iubească sotia. Dragă mireasă, dacă nu te iubeste, să nu-l asculti! Dragă mireasă..." Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie. Femeia, cu gingăsia ei: "esprit de finesse", e liberă si nu o să asculte la infinit de un nepăsător. Ca femeia bună nu e nimic mai bun, si ca femeia rea nu e nimic mai rău. Deci trebuie cu orice chip să o faci bună.

Vă mai spun ceva: Mama naste, mama renaste, ea se ocupă de copii. Si, desigur, foloseste cea mai frumoasă metodă din instinct, din iubire: îl îngăduie pe copil orice ar face acesta. Dacă băiatul e năvalnic, viteaz, i-a intrat în cap să cucerească lumea, de ce să nu? Dar în întâlnirea cu prietenii el începe să se vadă inferior, pentru că la primul contact cu lumea n-a biruit, si se întoarce plângând la mama sa. Aceasta îi spune: "Nu, puiul mamii, tu esti împărat, tu ai să cuceresti lumea!" Astfel, mama îi dă continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru că a învătat undeva, ci pentru că-l iubeste si pentru că nu vrea să-l vadă un prost.

Nu stiu dacă ati citit o poezie scrisă de regina Elisabeta (Carmen Sylva), sotia regelui Carol I: "De veti auzi de un erou care a cucerit în războaie si în urma lui a făcut dreptate, să stiti că a avut o mamă bună;/ De veti auzi de un erou care a viersuit si versul lui a schimbat sensuri de viată si frumuseti si înflăcărări de inimă, să stiti că a avut o mamă bună!", si tot asa vreo sapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a plăcut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie să o avem, să o pregătim, mai ales dacă e preoteasă, căci multe fete o întreabă pe preoteasă anumite intimităti femeiesti, mai repede decât pe preot.

- Cum să ne crestem copiii?

- Să-i cresteti să se mântuiască. Ca metodă tot blândetea rămâne cea mai bună, pentru că, folosind asprimea, copilul te ascultă de frică si prinde numai în piele învătătura ta. Dar dacă te porti blând cu el: "Copilul tatii, copilul mamii, uite asa...", el ascultă, dar înregistrează si el - poate să facă si nebunii -, el a înregistrat de la tine un cuvânt, care nu l-a înregistrat prin asprimea ta, ci prin blândetea ta. Cu alte cuvinte, copiii mei să mă asculte si după moartea mea, pentru că le rămân: "Uite, Doamne, ce spunea mama si tata!" Dar dacă te-ai purtat aspru cu el, a miorlăit, l-a durut si nu te ascultă. Deci, ca metodă, tot blândetea. Dar asta nu înseamnă să nu le împletim, ci să fie si un pic de asprime, pentru că el doreste să împlinească numai ce vrea el, nu ceea ce trebuie. Dar foarte important este să-i dai exemplu de viată. Pentru că el stie să vorbească, nu l-ai învătat tu să vorbească, dar te-a auzit pe tine vorbind în casă si a învătat si el. Si-ti învată si faptele tale. Deci, să fi
i exemplu, acesta este cel mai mare lucru. Iar pentru tineri, să luptăm în scoli pentru ora de religie.

- Vedeti, copiii merg la grădinită, la scoală, la joacă, în tot felul de influente nefaste. Cum să facem să eliminăm acestea?

- Dragă, grija asta cade tot pe familie, să-l dirijeze continuu si să îndrepte ceea ce au învătat gresit. Tot familia rămâne pedagogul cel mai bun. Si la scoală îi obisnuiesc cu comunitatea. E o oarecare ordine. Nu este rea, dar s-ar putea să fie o dirijare necrestină. El trebuie învătat să spună ce s-a întâmplat la scoală si părintii să îndrepte cu orice chip greseala enormă pe care a făcut-o un pedagog. Sunt mai putini copii care spun: "Eu fac asa pentru că m-a învătat profesorul", însă aproape toti spun: "Asa m-a învătat tata sau mama". Pentru că aici e dragostea simtită de toti, din partea tuturor.

 

Sfânta Taină a Spovedaniei

Mai întâi, repet, să fiti bine spovediti. 0 spovedanie este, cum am zice, ca un fel de catehism, adică să te cercetezi mereu: "Ce-am făcut?"

Această stare de cercetare este o stare de prezentă. Să fiti bine spovediti! Nu faceti cu nici un chip o spovedanie asa, traditională, ratională, ci afectivă: "Domnule, asta am făcut!" Să spuneti păcatul cu gustul lui, cu mustul lui, că de multe ori chiar mărturisirea după un îndreptar de spovedanie poate fi o spovedanie ratională. Deci, să fiti bine spovediti! Asta-i taina care mântuieste! Ce iertati voi - episcopilor, preotilor, duhovnicilor - iert si Eu. Aceste păcate dezlegate nu se mai iau în vedere, spune si Sfântul Ioan Gură de Aur, nici la Vămile Văzduhului, nici la Judecata de apoi, unde cel mai mare lucru cu care trebuie să ne prezentăm este dezlegarea de păcate.

Dă-ti seama ce usor poti să te mântuiesti! Si te duci la un semen de-al tău să-i spui, la un om, nu la un înger. Nu trebuie să existe rusine la spovedit. Aceasta este o armă foarte eficace a diavolului, să-ti dea rusine la spovedit. 0 spovedanie bună înseamnă să spui tot. Dacă te rusinezi, ascunzi din păcate. Apoi să vă cercetati oriunde, să vă controlati, că e mare greseală să nu fii înregistrat în tot ce faci. S-ar putea să repeti un lucru pentru că n-ai stiut că l-ai făcut, nu te-ai înregistrat.

Urmăriti-vă pe voi însivă, înregistrati-vă pasii si mintea. Pentru că se poate să te speli pe fată si să te speli numai la o subtioară, dar pe una să nu te speli, uiti. Dacă esti înregistrat, te întrebi: "Ce fac, unde merg, cine sunt?"

Nu mergeti la întâmplare, din inertie simplă. Tu trebuie să stii că existi. Dacă tu gândesti că trebuie să fii bine spovedit, peste tot vei fi un controlat si vei avea, deci o conduită a vietii. Plecând de la un lucru care crezi că s-a terminat: "Părinte, sărut mâna, am venit, am spus, acum plec". Nu, băiete! Pe unde te duci, să te înregistrezi mereu: "Eu am înjurat, am vorbit de rău, m-am mândrit etc.". Chiar vă rog să notati păcatele atunci când le-ati făcut, cel mai mare lucrul asta ar fi. Nu faceti pe eroii: "Lasă că stiu ce să spun acolo!" Poti să spui si împrejurarea în care ai făcut lucrul, pentru ca să se usureze, ori să se agraveze fapta. Să nu vă apuce moartea, as putea spune, să nu vă apuce seara fără să fiti spovediti. Nu tineti la faptul că va scrie despre voi că "A murit fără lumânare!" Lumânarea nici nu ajută, nici nu acuză.

Nu păstrati un păcat ascuns sau spus sucit, sau spus oarecum. Bunăoară la cei căsătoriti, la unul din soti îi place o altă persoană si cedează în inima lui. Când sunt împreună ca sot si sotie, si cel care a cedat în inima lui îsi închipuie că trăieste cu persoana aceea, face un păcat subtil de curvie.

N-ai nevoie să lasi impresie bună duhovnicului. Duhovnicul se simte bine când îi spui cele mai urâte păcate, pentru că are bucuria că te-a usurat si te-a scos din adânc de ape. Tu esti la doi metri adâncime în apă, de ce îi spui că esti numai la jumătate de centimetru? Spovedeste-te curat. N-are nevoie duhovnicul ca să te lauzi tu pe tine. Si pe urmă, vă mai spun si altceva, el este plin de har si te simte, nu este prost, îsi dă seama. Credeti că Dumhezeu a făcut duhovnic pe oricine? Si atunci, te simte si, delicat, poate să-ti spună: "De ce mă minti, măi frate?" Pentru că duhovnicul nu poate să-ti lase impresia că-ti cunoaste tie păcatele. Îi descoperă Dumnezeu într-un fel, că te dai tu de gol. Si pe urmă nu ne interesează atât de mult părerea duhovnicului, ne interesează că tu ai reusit să te salvezi în loc să te nenorocesti. Pentru că, fratii mei, ori la spovedit să spui păcatele, pentru iertare, ori la Judecata de apoi pentru pedeapsă ele se vor vădi, dar nespuse nu rămân! Asta să stie toată lumea. Si duhovnicul va fi de fată acolo, la judecată, unde n-ai ce să mai zici, si nici el.

- E bine să avem un singur duhovnic? Sau să avem unul aproape de noi si unul mai departe?

- Dragă, e bine să vă spovediti curat oriunde v-ati spovedi. Că poti la acela de departe uneori, si uneori nu poti. Nu să te spovedesti la ăla pentru unele si la ăsta pentru altele. Unde te duci, să spui tot ce ai făcut. Indiferent de numele duhovnicului, de vârsta lui, are puterea dezlegării, asa rămâne. Nici un duhovnic nu are mai multă putere ca altul. Numai atât că n-are poate experientă, n-are un duh de dragoste. Mărturisirea este în functie de tine, nu de mine ca duhovnic. Eu întreb, dar întrebarea asta mă costă: "Mărturiseste-te cucoană, că ai venit să te mărturisesti! Spune, te ascult". Zice: "Păi întrebati-mă!" Trebuie să te pregătesti dinainte cu o listă, iar preotul te mai ajută.

Sunt foarte multe femei care spun că au fost tăbărâte, că nu au avut ce să facă. Ce-ai făcut tu cu ocazia asta? N-ai participat si tu? N-ai avut si tu haine pe tine? Dă-mi ceva să te dezleg (de păcate). Nu este o mărturisire bună! Si eu sunt atent.

Puneti mâna pe creionas si notati păcatele. 0dată ce l-ai scris când l-ai făcut, nu mai scapă. Altfel ti-l poate dilua mai târziu satana. Cum zic atâtia: "Părinte, m-am mândrit de sase ori!" Mititelul a scris de câte ori. Dar nu-i usor. Îti ia satana creionul, n-ai hârtie la tine; în tot cazul, important e că este posibil. Cum se spune, o tară e tare si bună, dacă are duhovnici buni. Dacă te-ai pregătit în felul acesta si ai uitat ceva păcate, esti iertat. Dar dacă nu te-ai pregătit, si te-ai dus întâmplător, si te-ai lăsat pe seama duhovnicului, si ai omis o serie întreagă de păcate pe care nu le-ai spus, acelea nu sunt iertate. Taina pocăintei cuprinde patru elemente: 1. Mai întâi de toate să nu mai faci păcatul. 2. Să-l mărturisesti. 3. Să te dezlege duhovnicul. 4. Un canon care se dă sau nu se dă.

Deci nu mai fac. Când mă duc la spovedit, mă duc cu gândul că nu mai fac păcatul. S-ar putea să se mai repete. Tu nu esti vinovat de deliberare. L-ai făcut fără să-ti dai seama. Dar dacă îl faci chiarstiind că-i păcat, este păcat mai mare. De aceea nu-i dezleg pe acestia care trăiesc necununati. Le spun asa: "Am furat de nouă ori, dar dezleagă-mă de zece ori că la noapte fur iar!" Îi pun în situatia să înteleagă si ei că conditia pentru iertare este să nu mai facă.

Lupta este din partea amândurora, a fiului si a părintelui, să te vindeci de păcate si să progresezi, să devii mai bun, din ce în ce mai bun. Păcatele, la prezenta asta sufletească continuă, ti-aduc un foarte mare avantaj: smerenia: "Uite ce am fost eu în stare să fac, netrebnicul de mine! Cum am putut eu să-L supăr pe Dumnezeu cu păcatele mele!"

Raiul este plin de păcătosi pocăitîi. Toti au făcut păcate, i-a plăcut lui Dumnezeu căinta lor. Păcatul aduce smerenie. De unde se întelege că dracul joacă un rol mântuitor indirect. Ne arată imediat neputintele. Ne ajută la încununare. Dacă ar sti cât de mult ajută la mântuire, ar fi mai putin ispititor.

- Dacă nu fac canonul dat de duhovnic?

Duhovnicul ce canon dă, de nu poate să-l facă fiul? Eu nu prea sunt de părerea asta, a unor canoane care angajează timp si chiar efort fizic. Sunt pentru canoane de prezentă, de atentie, de tâsnire către Dumnezeu. Iar dacă nu puteti să faceti canonul pe care vi l-a dat, sunteti în culpă. Trebuie să vă spovediti că nu ati putut să faceti canonul, sau nu ati vrut. De ce să nu se poată face? Chestia asta că-l fac sau nu-l fac, mai ales că nu-l fac, trebuie s-o discutati cu duhovnicul care vi l-a dat. E singurul care poate să vi-l usureze. Duhovnicul are toată autoritatea de a lega si a dezlega. Vi l-a dat, nu mai discutăm că nu este bun, trebuia să-l discutati atunci. "Părinte, eu mă găsesc în situatia asta, nu pot îngenunchia, că am o bubă la genunchi"; "Părinte, am o anemie". Un părinte duhovnicesc tine cont de regula neputintelor. Dar, dacă nu-l faci dintr-o lipsă de atentie si dintr-o crasă lenevire, atunci esti vinovat.

Si ce este, mă rog, de nu se poate face? Era o gâză de fată, mică de cincisprezece ani, soră de mănăstire, si au vrut să o mute de la o maică la alta. Ea nu a vrut în sinea ei, si făcea în 24 de ore câte o mie de metanii, plus canonul ei călugăresc ca să nu o mute. N-a dat-o până la urmă, dar putea să o dea. Asa, care, ce canon este ăsta de nu se poate face? Eu nu sunt de părerea canoanelor care se mai discută între fii duhovnicesti. Eu am dat niste canoane foarte usoare. Ca să aflu la unii că nici pe acesta nu au putut să-l facă. N-au vrut. Si pentru păcate grele, nu asa, hai să dau canoane. De fapt, canonul s-a transformat în întelegerea oamenilor ca o obligatie, să se dea canoane. Dar canonul, de fapt, înseamnă: nu mai fac păcatul. Lupta de a nu mai gresi.

Canonul începe să se considere atât de relativ, încât nu ai toată siguranta că se potriveste atât de bine la cel care i-l dai. Se mai poate orienta un duhovnic dupâ râvna care o are fiecare si în functie de gravitatea păcatelor. Dar canonul cel mai adevărat este acesta: să nu mai faci păcatul. Pentru că esti cu tine mereu, mereu sunt ispite, si, atunci, tu te găsesti un luptător cu sabia scoasă, ascutită, nu un luptător adormit. Sau unul din canoanele cele mai mari care se dă este oprirea de la împărtăsit. Aici se pot pronunta duhovnicii cu foarte multă grijă. Canoanele cele mai rezistente opresc de la împărtăsit 18-20 si chiar 25 de ani. Dar asta ar însemna să nu te mai împărtăsesti niciodată. Mai ales se tine cont si de momentul istoric în care trăim. El poate să se obisnuiască cu neîmpărtăsitul si nu îl mai interesează si zice: "Parcă tot cu împărtăsania am trăit până acum!"

După o perioadă de 40-50 de ani de educatie atee, eu constat la oameni care s-au născut si au trăit în vremea aceea, că nu au deloc o educatie crestină mostenită de la mosii si strămosii lor. Eu constat, prin femeile care vin, că bărbatii lor nu sunt credinciosi. Lupta este ca, aducându-i si pe ei la biserică, să nu-i refuzăm pe motivul că el este un păcătos.

Trebuie urmărit un canon care să-l facă zi de zi, în ce priveste starea de simtire, nu starea de obligatie tipicală. Duhovnicul de multe ori cu regret se achită de fiul duhovnicesc, îi dă un canon: să citesti cutare... Fiul o face din obligatie, nu o face să se vindece, dacă face. Sunt foarte putini care fac cum trebuie. Unul a primit un canon să citească de trei ori Biblia. Biblia, care o citesti o dată în viată. Acela citeste să înteleagă, sau o citeste că i s-a dat să citească. Ba, îl împutinează sufleteste canoanele prea încărcate. Si atunci este un duhovnic neiscusit sau nepăsător cu mântuirea fiului său. Lupta este ca mâine să fie tot cum a fost astăzi când s-a spovedit. "Frate, nu ti-am spus decât atât să faci!" Lupta mare este să fie în fiecare zi prezent, în fiecare clipă dacă se poate. Nu o să se poatâ. Dar lupta este să se poată. Vă dau un exemplu:

S-a măritat Ioana cu Nicu. Au terminat petrecerile nuntii si au trecut la casa lor. Nicu a plecat la treabă, unde trebuia el să muncească, iar Ioana a rămas să gătească mâncare. Ea, dintr-o greseală, nepricepută si tânără cum era, a afumat mâncarea. Si se perpelea: "Vai, ce o să zică Nicu: ŤN-ai învătat nici atâta la mama ta!ť", se fărma sărăcuta. A venit Nicu. "Dragă Nicule, am afumat mâncarea!" "Lasă, dragă, nu asta mă interesa pe mine! Dar de ce nu te-ai gândit la mine toată ziua, asta mă interesa!" Asta îl interesează si pe Dumnezeu: "O, dacă ar sti cine sunt Eu! Eu, care v-am făcut! V-am dat chip îngeresc, si peste îngeri chiar. Vă stau îngerii de vâ slujesc. Îngeri vă veti numi si voi întru împărătia Mea. V-am dat întelepciune, pricepere, discernământ. De ce nu v-ati gândit la Mine?" Si auziti, numai să ne gândim la El. Asta este o mare lucrare. Deci, este un canon bun. Să te gândesti la Dumnezeu, cum te gândesti la mâncare, cum te gândesti la părinti, cum te gândesti la cineva pe care-l iubest i. Te gândesti la ei: ce-o mai fi făcând mama, tata, sotia. Asa să te gândesti si la Dumnezeu. Pentru că mai întâi de toate si peste toate El trebuie să fie iubit din tot cugetul si din toată inima. Când te surprinzi în uitare, în răspândire: "Doamne, iartă-mă!" Revenirea asta e foarte primită de Dumnezeu. "Doamne, sunt un netrebnic, nu merit...!" Încolo, îmi faci mie 100 de metanii trr-trr-trr... sau le faci cum trebuie; dar ce faci după ce le faci?

Avem nevoie de o prezentâ continuă a inimii, de această stare continuă de dragoste. 0 tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă.

După ce îsi face pravila, omul se consideră achitat de obligatia rugăciunii si se retrage fără nimic. Eu sunt mai mult pentru o tresărire continuă, duhovnicească. De aceea am spus: orice clipă poate fi un timp si orice suspin poate fi o rugăciune. Rugăciunea după tipic o termini într-o oră. Nu trebuie renuntat la ea. Dar să nu fie singura treabă duhovnicească. A citi un Paraclis e foarte bine. Dar ceea ce de fapt trebuie adus la cunostintă, căci lucrul acesta e mai putin discutat, este prezenta continuă a inimii. Chiar o serie întreagă de insi îmi spun la spovedit că nu si-au făcut canonul. Poarte rar găsesc care si-au făcut canonul. Atunci nu prea sunt de părere pentru canoane, dintr-astea, care se fac repede ca să scape de ele, sau se fac numai rational, fără simtire, sau nu se fac deloc. Suspinarea însă, nu îti ia timp. E la îndemână si angajează toată fiinta ta: "Of, Doamne!", si ai făcut mai mult decât acela care a zis de 15 ori Tatăl nostru, îl stia pe de rost si l-a zis reped e.

Duhovnicii trebuie să stie că sunt date canoane mari, dar orientarea contează, căci, în general, în duhovnicie, trebuie să le consideri si foarte elastice. Sfântul Vasile cel Mare, care în lumea duhovnicilor trece drept cel mai tare în canoane, dă pentru avort 20 de ani. Si spune si cum să-i faci: 5 ani să stea în curtea bisericii, 5 ani la usa bisericii si 5 ani în biserică neîmpărtăsit. Si trebuie să tii cont. Dar tot Sfântul Vasile cel Mare, care era de o mare flexibilitate si întelepciune duhovnicească, spune în canonul 74: "Cel cărui i s-a încredintat de la iubirea de oameni a lui Dumnezeu, puterea de a lega si a dezlega, nu se va osândi pentru micsorarea timpului canonisirii, pentru cel care se pocăieste, mărturisindu-se de bună voie, căci unul ca acesta ajunge degrab iubirea de oameni a lui Dumnezeu".

Deci, dă libertate duhovnicului să-l canonisească cu oprire de la împărtăsit după cum crede el. Duhovnicul tine cont de o serie întreagă de elemente. Mai întâi de toate, vă spun încă o dată aici: chiar faptul că vine la mărturisire este un canon pe care îl face. El vine cu emotie. Trebuie să discuti toate lucrurile foarte intim, căci sunt numai de el stiute. Si aici, la spovedit, trebuie să le spună tare. Bineînteles, duhovnicul trebuie să respecte cu foarte multă dragoste pe cel care spune lucruri foarte grave. Pentru că dacă scapă unul de la înec, de la o apă până la gât, e un merit. Dar nu-i mai mare meritul că l-ai scăpat pe altul de la o apă foarte adâncă? Este o bucurie pentru cel salvat; si nu-i mai arde să-l certe, că de ce e ud? Adică, duhovnicul l-a salvat pe cel care-si spune păcatele.

Duhovnicul tine cont care au fost împrejurările păcatelor. Faptul că el spune cu o foarte mare rupere de inimă, e cel mai important, atunci el ajunge degrab iubirea de oameni a lui Dumnezeu, si nu trebuie să-l mai opresc. Vă dau un exemplu dintr-o întâmplare a vietii mele de duhovnic. M-am trezit în Sâmbăta Pastilor cu un maramuresan bătrân, cu sarica pe el: "N-o, domn' Părinte, am venit să mă mărturisesc, să mă grijesc!" Cine era acest bătrân? În satul lui era un om foarte însemnat. De 30 de ani nevasta lui se făcuse adventistă. Era un curent de adventisti foarte puternic acolo. Si toti adventistii vroiau să-l prindă pe badea Ioan, care era foarte reprezentativ, ca prin el, să dea lovitură satului. Însă el se tinea de Biserică, si nu au reusit ăia să-l doboare. El apăra pozitia ortodoxă, numai prin faptul că nu se ducea la dusmani. Eu, n-am de lucru, în spovedanie, si l-am întrebat: "Ai postit?", că vroia să se împărtăsească. Mâine erau Pastile. "No, domn părinte! Am mâncat si ieri de frupt!", î n Vinerea Mare, că era în spital.

Acum, am zis eu, ce faci Arsenie? Sigur, ce ar face Hristos? Omul ăsta de 30 ani apără credinta adevărată, ortodoxă, si acum mă cramponez că a mâncat omul acesta o bucătică de cozonac, dată de pomană, pentru că era străin? "Bine, bade Ioane, să postesti până mâine!" SŞi până mâine mai erau câteva ceasuri, ca să zic că i-am dat un canon, si l-am împărtăsit.

Vedeti, faci un mare pogorământ, dar pe ceva. Nu l-am oprit după canoane, si am tinut cont de starea lui sufletească, de lupta care o dă de ani de zile. Pentru că, trebuie să spun, dar cu teamă, că nu prea văd că singur postul ar da nădejde de mântuire. Smerenia adâncă din inima noastră si nedusmănia este nădejdea de mântuire a noastră. Postul este recomandat ca o stare de nevointă si ca stare fiziologică, că elimină toxinele, si e foarte bun. Dar ne întâlnim cu fel de fel, si foarte multe cazuri, când nu s-a postit, ori sunt bolnavi, ori sunt pe drum.

Vedeti, trebuie să ai întelegere. Dacă duhovnicul tine cont de intensitatea pocăintei fiului, el se consideră ajuns.

Unul s-a dus la spovedit, cu păcate grele. Părintele i-a dat un canon foarte usor si zice: "Părinte, părinte, e usor pentru mine, păcătosul! Doar atât să fac eu?" Duhovnicul i-a scăzut si din ce i-a dat. "Părinte, ce faci?" Si i-a plesnit inima, si a murit din râvnă că el nu merita acest lucru. Dar duhovnicul a fost iscusit.

Asadar, canoanele rămân ca niste mari faruri de orientare: "Uite, domnule, păcatul dumitale, că te oprea de la împărtăsit douăzeci de ani", cum e cazul cu avorturile. Dar sunt atât de multe posibilităti ca să-l usurezi. Sfântul Ioan Gurâ de Aur, zice: "Ani vrei să-i dai? Nu, vindecă-i rana!" L-ai oprit atâtia ani, dar el tot asa a rămas, nevindecat. Lupta mare este să-i vindeci rana.

Se sfidează jertfa de pe Golgota când preotii duhovnici refuză să dezlege pe cei cu păcate grele si care se căiesc. Este o enorm de mare greseală. Poti să-l opresti de la împărtăsit dar nu ca să nu-l dezlegi de păcate. De câte ori sâ iertăm? a întrebat Sfântul Petru. De saptezeci de ori câte sapte. Ceea ce înseamnă: permanent. Dar numai dacă se căieste permanent, că n-are voie nimeni să desfiinteze iadul că-i milostiv Dumnezeu.

- Există vreo categorie de oameni care nu se pot mântui, de exemplu actorii?

- Dragă, numai dracul nu se poate mântui. Acesta-i răspunsul. Deci, nu mai puneti nici o întrebare de felul acesta. Conditia este să se pocăiască. Dacă a omorât o mie de oameni, se spovedeste, se căieste, plânge, Dumnezeu îl iartă. Jertfa de pe Golgota s-a făcut pentru mântuirea lumii, nu numai a unora, pentru toti. Dacă nu vor, nu vor ei, dar pot să se mântuiască. Mântuitorul nu S-a răstignit numai pentru o categorie de greseli, ci pentru tot ce este greseală pe pământ. Mai mare păcat decât a făcut Iuda nu există, ca să-L trădezi chiar pe Dumnezeu constient. Si totusi îl ierta si pe el dacă nu se spânzura. Un sfat pe care-l dau duhovnicilor este să-i iubească pe fiii lor asa cum sunt.

M-am dus la o mănăstire unde aveam doi fii duhovnicesti, adusi de mine la mânăstire, si i-am întrebat: cum canonisiti? Zice: noi, pe cei cu douăzeci de avorturi, nu-i dezlegăm de păcate! Si ce faceti cu ei, îi trimiteti la Arsenie? Nu-l împărtăsesti imediat, dar de dezlegat îl dezlegi.

- Când e vorba de oameni care nu părăsesc păcatul, tot îi dezlegati?

- Dezleg de câte ori vin si se spovedesc că n-a respectat.

- Dacă un om nu merge la Liturghie Duminica - el, de fapt, spune că îl întreb eu, nu vine să-mi spună că nu merge Duminica la biserică - în cazul acesta eu nu-l dezleg si-l pun în situatia să meargă si-apoi se prezintă si stăm de vorbă, după ce-mi face dovada că merge!

- Eu n-am cum să nu-l dezleg; că el se spovedeste că n-a fost, ca un păcat. Dar îi spun marea lui greseală de a nu se duce la biserică si-i explic putin importanta Sfintei Liturghii, că-l umple de har.

- Dacă-i fumător nu-l dezleg!

- Eu îl dezleg. Dar nu spune: "Sunt fumător", nu vorbi asa. Spune: "Am fost fumător". Cuvântul "sunt" înseamnă continuitate. Contez pe o explicatie care le-o dau în legătură cu gravitatea păcatului: "îti dai seama dumneata cum lucrează ca să te distrugă, într-o formă tainică, această patimă si te trânteste când ti-e lumea mai dragă. Deci trebuie să te lasi de ea, că mă pui pe mine în situatia să te dezleg fals, si eu n-o fac. Si zice: "Am înteles, părinte!"

- El a înteles pe moment!

- În fata mea el hotărăste să se lase si s-ar putea ca el să nu mai gresească.

- Eu nu contez pe hotărâri spontane!

- Nici nu rămân asa fix, nu opresc pocăinta lui pe loc. Sistemul meu este să fiu mai îngăduitor, dar să atac păcatul cu orice chip, si să-l pun în situatia să fie si el împotrivă. Dacă el este împotrivâ, este pe cale. Mila lui Dumnezeu îl ajută.

- Femeile au început să poarte sterilet!

- Este mutilare! Să-l scoată imediat!

- Dacă nu-l scoate nu o dezleg!

- Acum depinde cât este de sinceră. De aceea s-a pus întrebarea de Sfântul Petru: De câte ori să iertăm?... De saptezeci ori câte sapte. Dar nu pleacă de la mine până nu îmi spune: "Nu mai fac". Însă nu am voie să mă bag mai departe! Dacă se întâmplă să moară, ce faceti?

- Dacă se întâmplă să moară înseamnă că Dumnezeu nu l-a învrednicit să primească dezlegarea si ceea ce nu i-am oferit eu, îi socoteste Dumnezeu, că are voie.

- Are voie, dar numai ce dezleagă preotii si episcopii, dezleagă si Dumnezeu! Si sunt cazuri destul de multe când se întâmplă să moară.

- În caz de neîntelegere între soti, ce putem face? Am întâlnit un caz, un tânăr mi-a spus că sotia lui îi face farmece, îi pune lucruri toxice în mâncare; spune că nu mai pot trăi împreună, si totusi asteaptă un copil de la ea.

- Dragă, o suportă până când găseste un motiv binecuvântat de despărtire. Trebuie s-o ducă mai departe. Si sunt mai multe cazuri de felul acesta. 0 duce mai departe si pe considerente că "Ce stii tu, bărbate, că nu-ti vei mântui femeia?" Sau invers. Nu sunt decât patru motive ca să se poată da divort:

1. Dacă e caz de adulter, cum zice Mântuitorul.

— Femeia poate da divort dacă-l prinde pe bărbat?

- E liberă si ea. Are dreptul ei. E fiintă liberă cu Edictul de la Milan. A încetat dragostea, a încetat si familia.

2. Dacă vrea să omoare unul pe celălalt, si a simtit că vrea să-l omoare, fie prin otrăvire, fie prin împuscare. Atunci trebuie să se despartă, decât să facă crimă. De ales însă, să nu fie un simplu accident - s-a întâmplat că a întors făcăletul, sau te miri ce...

3. Dacă a trecut la sectă unul din soti, a căzut în erezie, si cu influentă mare să-l racoleze pe sot. Celălalt are voie să se despartă, decât să cadă în anatema.

4. Dacă pleacă la mânăstire, dar cu acordul amândorura si cu divort.

Si în caz de adulter, dacă intervine o iertare totală, atunci să se pocăiască persoana în cauză.

- Dar când nu are motiv canonic de despărtire?

- Preotii, cunoscători ai canoanelor - cel putin, cele care sunt mai discutate, trebuie cunoscute cu orice chip - apreciază si el lucrul acesta.

Dacă a încetat dragostea si este o întindere acolo, si e un betiv notoriu, vine cu femeile în casă peste sotie. Vedeti, adică nu apreciem noi că e canonic? V-am spus, dacă îl prindem în unul din aceste patru motive pe unul din ei, suntem liberi să dezlegăm. Am ajuns în situatia să le spun: "Divortează, domnule, si gata!"

- Femeile se mai pot căsători?

- Se pot recăsători, dacă nu sunt ele vinovate. Dacă au fost ele rele, nu se pot recăsători. Dar, din două rele alegi răul cel mai mic; suntem în situatia de a-i cununa, că altfel trăiesc în păcat.

- În caz de avort cum să procedăm?

- Nu putem accepta cu nici un chip, cu riscul că-si pierde credinta ortodoxă. Nu putem accepta la o femeie să facă avort. E un păcat mare. Si nu-i vorba de faptul că a omorât un om, dar a ucis un om nebotezat. Le-am făcut o teorie de au început să plângă. Dumnezeu însă, asteaptă pocăinta oamenilor, nu timpul. Pentru că Dumnezeu a iertat de la primele cazuri. Femeia păcătoasă, aduceti-vă aminte. Si mereu trebuie să ne întrebăm ce-ar face Iisus Hristos în cazul acesta. Mântuitorul a vrut să mântuiască lumea, oamenii căindu-se, că nu se poate fără pocăintă. Acesta e actul material prin care se vede căinta unui om: mărturisirea. Chiar într-o observatie, la Sfântul Vasile cel Mare, se zice: "Se dădeau canoane mari pentru că era si credinta mare". Noi nu ignorăm canoanele, dar, totusi, trăim un moment istoric al nostru. Eu, azi, spovedesc, acum stau de vorbă cu penitentul. Si vă rog să mă credeti că nu am oprit mai mult de trei ani de la Sfânta Împărtăsanie, chiar si pe cei cu avorturi.

- Femeia zice: "Nu depinde de mine să nu fac avort, de bărbatul meu!"

- Părinte, din momentul în care ea spune si îi pare rău, eu o dezleg. Însă le spun: "Mai bine mori, dar asa ceva să nu mai faci!" Si vai de bărbatul ăla, la urma urmei. Dar ea, săraca, vrea să se plângă, nu trebuie să plece descurajată de faptul că nu s-a rezolvat problema. Apoi, îl luăm în pomenire si pe bărbatul ei, căruia îi transmitem mustrări, să se oprească de la acest mare păcat.

- Vin oameni să-si mărturisească păcatele, dar nu-si schimbă viata, nu se transformă.

- Dacă nu se schimbă, nu-l împărtăsesti imediat, dar de dezlegat îl dezlegi de păcate. Nu trebuie alungat.

În ce priveste căinta am să vă spun o istorioară: când au căzut îngerii din cer, un înger n-a fost cu Lucifer, dar nu a fost nici cu îngerii care au rămas buni. Lucifer a fost trimis în iad cu ceata lui, iar îngerul acesta a rămas neutru. După ce s-a făcut această alegere, cu forta si cu viteza divină, el si-a dat seama că a gresit, dar cerurile s-au închis si el a rămas pe afară; si s-a rugat să-l primească, si nu l-a primit în cer, dar Dumnezeu i-a pus o conditie: "Să-mi aduci ce-i mai scump pe pământ!" - îngerii erau căzuti înainte de crearea omului, dar treceau miile de ani si el ar fi rămas tot pe afară, asa încât avea o bucurie, că totusi are o sansă.

Si s-a pogorât în adâncurile oceanelor si a adus el mai scump mărgăritar. Nici nu s-a uitat la el Cerul. Nu l-a primit. - Dar, când lupti duhovniceste si nu câstigi, ai câstigat necâstigarea: faptul că tu stii că nu ai câstigat, deja esti câstigat! Deci, esti deasupra luptei.

Când a văzut că nu l-a primit Cerul, s-a desteptat îngerul: "Stai! Lui Dumnezeu nu-i trebuie lucruri materiale!"

La un râu doi copii se scăldau si, în joaca lor, unul a căzut si era să se înece, iar celălalt a sărit să-l salveze - s-au înecat amândoi. Si îngerul a luat inima copilului salvator si s-a suit cu ea la cer. Si Cerul nu s-a deschis! - Vezi cât de învătat era îngerul acum?

Mergând el prin lume a văzut într-o pădure un bătrân care-si plângea păcatele lângă un copac. Dar îngerul îi vedea lacrimile ca de foc. Si a luat o lacrimă din aceea si a fugit cu ea la cer. Dumnezeu l-a primit imediat! - Cel mai scump lucru de pe pământ este lacrima pocăintei!

- Spuneti-ne ceva despre Taina Sfântului Maslu

- Vă spun un lucru să stiti. Vă rog să tineti la chestia asta foarte mult. Nu se poate face Sfântul Maslu cu un singur preot. Măcar cu doi. Adică să fie la plural, stii? Taina respectivă se întemeiază pe cuvântul Scripturii: "Mergeti la preoti". Nu la preot.

 

doamne ajuta...

SFATURI DUHOVNICESTI

- Părinte Arsenie, mă bucur tare mult că ati venit la noi, la Sihăstria!

- E mai usor la deal decât la vale! Asta este deviza!

- Am vrut să mai venim si noi pe la Sfintia Voastra, dar n-am reusit.

- Părinte Ioanichie, eu v-am văzut pe la televizor si v-am ascultat cu plăcere, si am citit tot ce mi-a căzut prin mână. Au apărut si pe acolo pe la noi niste cărti, si am văzut cât sunteti de ocupat, de prins si de necesar; dar sunt convins că aveti si alte cărti. Îmi place că în ele se atacă problema care trebuie, pe neocolite. Sunt bune pentru că respectivii autori au un nume: „A vorbit Părintele Cleopa!" Nu poti să fii nepăsător. A vorbit cutare duhovnic. Si au ocazia să verifice problema aceasta, amănuntul Sfintelor Taine, amănuntul spovedaniei, a nuntii, toate astea sunt foarte necesare. Sunt foarte bune! Au un limbaj frumos, sunt de mare admiratie. În diferite cărti grele, scrise de autori din acestia mari, se tratează anumite subiecte, dar la nivel foarte ridicat.

- Eu n-am scris lucruri înalte, dar categorice, să stie omul ce are de făcut.

- Părinte dragă, stiti ce-am spus de multe ori: „Domnule, să fim normali în felul cum punem problema, să fim cinstiti!" Bineînteles, si buni cunoscători, că ati atins niste probleme: despre budism, despre reîncarnare.

- Pentru că sunt la modă. Vedeti că ne afectează. Au îmbolnăvit atâta tineret. Zeci de mii de tineri si intelectuali care practică Yoga, de 5-6 ani. Unii ajung la psihiatrie!

- Yoga este o erezie. Vă rog să mă credeti că, indiferent care ar fi primejdia, nu mă tem de ei. Ereticii ăstia sunt ca niste lupi care curătă pădurea de stricăciuni.

- Pe cei care sunt îndoielnici, îi lovesc; care sunt tari, rezistă. Numai că mi-i milă de tinerii ăstia, că sunt naivi, săracii. Sunt naivi si slabi în credintă. Îi duce cine vrea si unde vrea cu vorba, si-i amăgeste cu zăhărelul. Vorbesc de studenti.

- Vin la mine după ce-au căzut, bietii oameni, femei, tineri, studenti, când e prea târziu. Le spun si eu: „Poftim, fratilor, si altă dată să vă mai duceti unde nu vă puteti face cruce!" Ce au cu Maica Domnului? Si când te gândesti cât de aproape este de noi, cât este de smerită, Mama lui Hristos Dumnezeu!

- Si cât este de hulită de sectanti Maica Domnului! Că spune undeva, într-o profetie, c㠄La urmă li se va da sectelor gură mare hulitoare". Hulesc tot ce-i sacru, tot ce se numeste sfintenie. Vedeti că profanează? Sunt si plătiti. Suntem convinsi că ei iau niste bani de aici. Ăsta-i salariul lor.

- Sunt momente cu aspecte subrede, dar adevărul va birui.

- Acum prin femei se dă mare luptă în lume împotriva moralei crestine!

- Fie vorba între noi: femeile i-au doborât si pe împărati! Dar de neînvins e numai Adevărul! Uite, dacă vrem să ne punem problema cea mare cu adevărat, părintilor, vedeti cât de usoară este viata asta de mânăstire, de renuntare, dacă-ti pui problema sincer? N-am venit să schimbăm pur si simplu un fel de viată. Pentru că se spune că suntem în vârful Sfintei Scripturi. Căci zice Sfântul Vasile cel Mare: „Care este lucrul cel mai de vârf al Scripturii?" Si l-am găsit: Vrei să fii desăvârsit? Âsta este lucrul cel mai de vârf! Încolo e istoric, sunt sfătuiri, sunt „fericiri", sunt tactici, îndemnuri, legi. Dar, dacă vrei să fii desăvârsit, adică tu cu adevărat, acestea toate să le stăpânesti: Ia crucea si urmează-Mi Mie!

- Acesta-i vârful. Aveti dreptate. Adică să imităm pe Hristos!

- Cel dintâi trebuie să ne punem fiecare la punct cum trebuie. La cineva care a venit la mine să se plângă, i-am spus: „Ce te interesezi, măi frate, matale, de cutare si de cutare? Interesează-te întâi de tine!" Ne mărturisim Adevărul cu viata, nu numai cu cuvântul! Pentru că s-a făcut veacuri întregi greseala asta, în primul rând să se spună si să nu se sângereze. Cu viata dăm mărturie! Si mărturisim Adevărul, acolo unde suntem fiecare, cu o liniste si cu un zâmbet permanent, din care să se vadă că suntem niste oameni fericiti. Să slujim cu drag, pentru că Sfânta Liturghie, a noastră, a ortodocsilor, si în general slujbele - sigur, dirijate de preot -, care sunt peste măsură de împodobite, spun deja o serie întreagă de lucruri.

Dacă sunt întrebat de sectanti, eu le răspund asa: „Domnule, ai venit că vrei să te faci ortodox? Sau vrei să mă faci pe mine adventist? Numai dacă vrei să te faci ortodox stau de vorbă cu tine. Altfel, nu! Nu vă scoate nimeni din ale voastre! Dar să aveti cumintenia să considerati că nici pe noi nu ne poate scoate nimeni din ale noastre! Asa că... bună ziua!"

Zice si Sfântul Apostol Pavel: Cu ereticii nu mai stati de vorbă! Părinte, aici este problema că interpretează atât de eronat textul biblic... Si-au făcut Biblia lor!

Au fost întrebate niste maici odată, care erau cu cărti prin Constanta: „Unde scrie de Duminică în Biblie? Scrie cuvântul Duminică în Biblie? Unde scrie Duminică în Biblie?" Vezi, dacă-i spui: „Domnule, ziua întâi..."; nu, el vrea să vadă ziua de Duminică. Zic: „Da, domnule! La Apocalipsă 1,10, scrie asa: Fost-am în duh în zi de Dumimică. În bibliile lor zice: „Fost-am în duh în ziua Domnului". „Ziua Domnului" o interpretează cum vor ei. Dar în editiile noastre scrie: Fost-am în duh în zi de Duminică. Apocalipsa 1,10.

- Ai văzut? Deci în ziua învierii s-a scris Apocalipsa!

- Părinte, e ziua a opta. Dacă m-ajută Dumnezeu si îmi dati voie, am să vă spun despre cele opt ere, unde se vede că ziua Duminicii e ziua întâi si ziua a opta. Adică ziua întâi că începe săptămâna cu ziua întâi, si după a saptea urmează a opta, care înseamnă tocmai veacul viitor. Noi suntem în era a saptea acum, cu Mântuitorul, în era crestina. Si era a opta, este era vesnică. N-a înviat Iisus Hristos la Întâmplare Duminica! Nu s-au făcut toate aceste lucruri fără o mare rânduială divină!

- Foarte frumos. Mă bucur că tot asa ati rămas, cum vă stiu din tinerete, de prin 1951, când vă vedeam. Tot asa ati rămas: optimist, categoric si plin de bucurie. Mi-ati transmis si mie aceasta, că noi, moldovenii, suntem mai sentimentali. Eram la armată când mă jeluiam la sfintia voastră. Mereu îmi spuneati: „Nu fi trist, frate Ioane! Fă asa, să faci asa...!" Asa ati fost în viată: un om mai bărbătos, cu mult curaj în Hristos.

- Dar cum puteam să fiu, părinte? Cum putem să fim, când ne-a dăruit Dumnezeu atâtea lucruri! Părinte Ioanichie, fiecare are istoria lui. Si istoria lui îl foloseste, dacă se gândeste cinstit: De ce a fost momentul ăla? De ce m-a scăpat în momentul ăla? Sau cum am biruit, cu ajutorul lui Dumnezeu? Are fiecare istoria lui! Si sigur că si eu am istoria mea!

Am văzut multe lucruri în viată, părinte, cu ani si ani de puscărie, si am văzut minunile lui Dumnezeu. Am văzut, cum am zice: „Pe Dumnezeu cel nevăzut, L-am văzut!" Nu este văzut Dumnezeu Cel nevăzut, când ne tine într-un echilibru extraordinar si cu inima zâmbind mereu? Nu-i minunea lui Dumnezeu? Nu-i un Dumnezeu văzut Acesta? Însă, lumea vrea să vadă contur, vrea să vadă dimensiune, vrea să vadă pe Dumnezeu în chip material.

- Da, materie, logică, filozofie. Omul nu merge la trăire, ci urmăreste idei, nu urmăreste viată. Si ideile te duc în toate părtile.

- Nu. Vreau să spun că fiinta omenească este atât de complexă, este atât de îndumnezeită! Cum e asta? Că Mântuitorul le-a spus: Nu ziceti voi: dumnezei sunteti? Le-a reprosat imediat. Si S-a apărat Iisus Hristos, părinte, cum ne apărăm si noi acum. Numai că avem avantajul că îl avem pe El, cu argumentele Lui, care deja sunt spuse si sunt scrise, si s-a văzut si darul extraordinar în lupta noastră.

Diferenta dintre tragedie si dramă este că în tragedie eroii mor, în dramă eroii biruie. Noi nu avem tragedii. Noi avem numai drame. Eroii nostri au biruit, desi au fost răstigniti si li s-au tăiat capetele! Ei, cine-i mai liber, cine-i mai biruitor acum? Cel care a tăiat, sau cel care a fost tăiat? Părinte, eroul este cel care primeste, nu cel care loveste! Bineînteles, primeste în Hristos, nu primeste aiurea. Nu se pune problema între noi. Am plecat să slujim lui Dumnezeu si fiecare ins are bucuriile, nevointele si stările lui. Nu apăs pe nevointă, părinte; apăs mai mult pe o stare de prezentă, de trezvie continuă.

- Asta este. Prezenta lui Dumnezeu în inima ta. Prezenta lui Dumnezeu să o simti în inima ta.

- Nu dau nici canoane mari, părinte. Dau canoane să-l tin prezent într-o trăire autentică în Hristos, dacă se poate zilnic. Părinte .dragă, canoanele sunt niste trasoare de orientare foarte bune. Că tu folosesti canonul cum vrei, că au elasticitatea lor. Dar să-l neglijezi, asta nu e voie.

Nu-i împărtăsesc nici eu dacă sunt cazuri grave. Avorturile astea ne dau de lucru foarte mult. Dar în nici un caz nu-i dau ani îndelungati. Putini ani le dau si eu. Unii au un principiu stupid: să te împărtăsesti pentru a recupera timpul cât ai stat neîmpărtăsit. Este, oare, vreun moment, vorba de cantitate? Nu. Este vorba de calitate!

- După mine, depinde de căinta fiecăruia. Depinde si de el cum plânge, cât îi pare de rău si lui de ce a făcut. Ce sfaturi dădeati ardelenilor când erati paroh?

- În legătură cu împărtăsitul, nu timpul decide, sau atâtea zile de post. Nu timpul decide, ci sfărâmarea inimii, pregătirea ta interioară. Că Sfântul Ioan Gură de Aur întreabă: „Să spună: cine este pregătit pentru Sfintele Taine în fiecare zi?" Dar cine e pregătit în fiecare zi? Postul nu este conditia sine qua-non. Dar, pentru că te mai smereste, pentru că ti-l recomandă duhovnicul, că e foarte bun ca mijloc, primeste-l. Si as vrea să stiu, cine a avut viată mai lungă decât cei care au fost mari postitori? Ori noi avem atâtea mărturii de la Sfintii Părinti. Si medicina a ajuns să recunoască că postul este necesar ca o terapie, ca un mijloc de însănătosire a omului.

- Părinte Arsenie, eu cred că mânăstirile noastre au un rol extraordinar de mare în poporul românesc!

- A venit la mine un preot, tânăr, după ce terminase Teologia, trimis să stea două săptămâni si să învete slujba Sfintei Liturghii. Părintilor, m-am ocupat de el. M-am împrietenit cu el, ca să putem discuta tot. Si i-am spus asa: „Părinte, când mă vezi pe mine la Altar că fac o miscare pe dreapta, să mă întrebi de ce am făcut-o pe dreapta si de ce n-am făcut-o pe stânga. Eu am să-ti explic de ce! Ori îti spun c-am gresit, ori îti spun eu ceva. N-o fac eu degeaba. Întreabă-mă orice!"

Si m-am ocupat de el. Stiti ce mi-a spus după două săptămâni? „Părinte, vă mărturisesc în frica lui Dumnezeu: în patru ani de Teologie n-am învătat atât cât am învătat aici în două săptămâni!"

De asta le spun la toti: „Când începeti preotia, nu faceti un lucru pe care nu-l stiti, asa după capul vostru. Du-te mai întâi si-ntreabă pe cel mai bătrân!" Mai întâi de toate să stiti că mântuirea la Dumnezeu se capătă întrebând!

- Da. „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească!"

- Să-ntrebe. Să întrebe, pentru că, vă spun drept, părintilor, dacă ar face un preot Sfânta Liturghie cum trebuie, adică si cu trăire, să stiti, părintilor, că ăla, într-adevăr, capătă o libertate de preot si dobândeste multe suflete pentru Hristos. Asta este marea noastră misiune, părintilor! Ne-a făcut Dumnezeu preoti! Noi suntem călugări, dar eu stau de vorbă si cu preotii de mir.

Să mântuim lumea cu orice chip! Un preot este un alt Hristos pe pământ! Liber! Gata oricând de jertfă! N-am nevoie să mă motivez, nici n-aveti voie să mă-ntrebati! Ăsta-i adevărul! Pentru că; Iată, vă dau vouă puterea de a lega si de a dezlega! Gata! Puterea lui Hristos! Nu poate omul să dezlege. Si atunci de asta vă spun, e usor lucru să faci preotie cu dragoste! Ai vreo neputintă? Du-te si te spovedeste si rămâi mai departe pe drumul tău!

Cum vă spuneam, nici o nenorocire nu înseamnă ceva. Nimic nu este pierdut atâta vreme cât credinta-i în picioare; capul se ridică din nou si sufletul nu abdică. Nu vă temeti, dacă ati gresit! Întrebati si intrati în ordine imediat!

Nu-mi pare rău că sunt om bătrân! Vă rog din toată inima să mă credeti. Sunt foarte bucuros că sunt de vârsta asta, să stiti! Părintilor, nu fac nimic pentru mine. Toate le fac pentru Dumnezeu si pentru cei ce sunt ai lui Dumnezeu! Desi de multe ori pot să fac foarte multe lucruri. Dar, am tot ce îmi trebuie, nu-mi lipseste nimic...

doamne ajuta..

Interviu cu Emil Sebesan, arhiva personala a autorului.

Au fost oameni care au murit, au murit în bătaie acolo, ştiu şi eu câţiva care au murit acolo în bătaie.

- Aţi asistat la uciderea cuiva direct?

- Da.

- Puteţi să povestiţi?

- Printre altele, nu la moartea lui, ci la torturarea lui Bogdanovici. Eu am văzut cu ochii mei când Ţurcanu a sărit cu bocancii pe pieptul lui incontinuu aşa, dar nu întâmplător, ci minute în şir. Bogdanovici a murit strivit şi în bătai. Sau alţii, sau vă spun… Petrică Cojocaru sau nu mai vorbesc de Oprişan, nu mai vorbesc de Oprişan… Eu cred ca Oprişan nu avea nici măcar un centimetru pătrat din corp să nu fie vânăt. Nu cred, eu l-am văzut la baie dezbrăcat, şi toţi spuneau: “Uită-te bă la Oprişan!”.

Asta a fost un lucru foarte interesant: toţi tac despre Piteşti. Le-o fost frică. Eu vă spun din experienţă. Eu nevestei mele nu i-am spus ce-am păţit la Piteşti. Ca să vă spun aşa în paranteze chestia asta: după revoluţie am venit odată acasă şi-am găsit-o pe nevastă-mea plângând, şi-am zis: “De ce plângi?”. Zice: “Mă, după 20 de ani de căsătorie trebuie să constat că tu n-ai avut încredere în mine.”. “Cum adică n-am avut încredere în tine?”. “Eu trebuie să aflu de la alţii ce-ai păţit tu la Piteşti? Tu nu mi-ai spus niciodată. Nici atâta încredere n-am avut.” şi-atunci eu i-am răspuns simplu: “Măi nevastă, stai jos că-ţi explic imediat. Tu ai o soră, ai doi fraţi. Tu, dacă-ţi spuneam ţie, te duceai şi povesteai la soră-ta, la fraţii tăi. Fraţii tăi, soră-ta, povesteau la alţi prieteni de-ai lor chestia asta şi, zic eu, ajungeam la Securitate şi mă băteau iară de mă lua dracu. Vroiai tu asemenea lucru?”. “Nu, bineinţeles că nu!”. “Păi atunci, vezi? Mai bine n-ai ştiut. Aflii acuma. şi ce? Poţi să faci ceva? Poţi să ştergi ceea ce mi s-a-ntamplat acolo? Nu poţi. Aşa că fii liniştită. …Nu că n-am avut încredere in tine…”.

“Cred ca a ingaduit Dumnezeu caderea pentru ca noi ne socoteam tari pe noi insine, ne socoteam foarte tari. Aveam o educatie a suferintei mai mult decat altii. Noi eram pregatiti pentru suferinta, spusesem cuvinte mari in privinta asta. Si Dumnezeu a ingaduit caderea ca sa ne arate cat suntem de slabi si sa iesim mai buni. Si eu cred ca am iesit mai buni”.

“Să nu ispitim, să nu ne trufim. Tot omul are o limită a suportabilului. Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să nu mai putem suporta!… Port cu mine o imensă suferinţă, din care cu ajutorul lui Dumnezeu am ieşit curat. Experienţa trecutului ma face să fiu prevăzător. Acum încă nu este greu. Am mare credinţa şi nădejde, dar mă mişc cu înţelepciune, pentru a ajunge la tinta“.

În popor există câteva idei adânc înrădăcinate drept tradiţii şi care nu pot fi nicicum încălcate. Una dintre ele spune că mama nu are voie să participe la botezului copilului ei, de fapt expresia corecta este cam aşa: „nu e de bine ca mama să vină la botez”. Această idee este amplificată şi de tot felul de poveşti care se transmit din gură-n gură, prin care auzi cum unei mame care a participat la Taina Sfântului Botez i-a murit copilul la câteva zile, sau alte asemenea.

Rânduiala bisericească aşa cum este lăsată de sfinţii părinţi este următoare: Mama care a născut nu poate intra în biserică 40 de zile de la naştere, perioadă necesară pentru curăţirea trupească. După 40 de zile mama vine cu pruncul în biserică iar preotul se roagă lui Dumnezeu pentru curăţirea ei „de tot păcatul şi de toată întinăciunea” şi pentru binecuvântarea, creşterea, sfinţirea şi înţelpţirea pruncului.

Dacă cumva botezul copilului se face în timpul acestor 40 de zile în care femeia lăuză nu poate intra în Biserică, atunci da! mama nu are voie să participe la Taina Sfântului Botez. De aici a şi plecat vorba în popor ca mama nu poate veni la botezul propriului copil.

Dacă botezul copilului se face după aceste 40 de zile mama poate participa la Taina Sfântului Botez, dar numai cu condiţia să i se fi citit de preot rugăciunea de curăţire, aşa numita în popor: moliftă de 40 de zile pentru femeia lăuză. De fapt aceasta este o condiţie pentru intrarea în biserică, şi implicit pentru toate sfintele taine şi ierurgii care se săvârşesc înăuntrul bisericii (Sfânta Liturghie, Cununie, Botez, Maslu, Spovedanie, etc.).

Cum în vremurile pe care le trăim botezul copiilor se face de obicei după cele 40 de zile, mama poate participa împreună cu toata familia la bucurie intrării pruncului ei în marea familie a Bisericii, în Trupul lui Hristos.

Această idee greşită are efecte în lanţ. Dacă tatăl vede că mama nu vrea să participe la botez nu se duce nici el, lăsând copilul în grija naşului sau naşilor. Familia şi prietenii mamei, văzând că mama nu participă nu vor nici ei motivaţi să vină, la fel şi cei ai tatălui.

Astfel se ajunge la ruşinoasa situaţie uneori, în care la botezul unui copil participă o mână de oameni şi biserica este goală. Bineînţeles că acest fenomen apare din cauza necunoaşterii credinţei ortodoxe şi din cauza vieţii noastre pline de păcat, care nu mai vede în botez decât o „sfântă băiţă” care trebuie filmată şi fotografiată din toate unghiurile. Bineînţeles că de la petrecerea botezului nu va lipsi nimeni din cei apropiaţi, de frica ruşinii în faţa familiei.

Dragilor, aşa cum toată lumea nu lipseşte de la petrecerea botezului, unde noul prunc este prezentat întregii familii primind daruri şi multe îmbrăţişări, aşa la Taina Sfântului Botez pruncul intră-n marea familie a lui Dumnezeu - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, unde se află Maica Preacurată, toate cetele îngereşti, Sfinţii Mucenici care au pătimit pentru Hristos, Sfinţii Ierarhi, Cuvioşii, Cuvioasele, Pustnicii, episcopii, preoţii, diaconii şi toţi cei botezaţi în numele Sfintei Treimi care se află în viaţă sau au adormit. Domnul şi Maica Domnului împreună cu miliarde de oameni care au bineplăcut şi s-au umplut de Duhul Sfânt îl primesc pe prunc în familia Bisericii.

Ce daruri îi ofera Dumnezeu şi Biserica după Botez?

Darurile Duhului Sfânt! care sunt mai scumpe şi mai râvnite decât tot ce-i mai bun pe lumea aceasta: duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu şi duhul bunei credinţe, toate acestea fiind primite prin Taina Mirungerii săvârşită în cadrul slujbei botezului.

Prin Taina Botezului Dumnezeu şterge urmele păcatului strămoşesc făcut de Adam la începutul lumii, curăţind pruncul prin apă şi prin Duh, chemându-l la asemănarea cu El şi promiţându-i mântuirea.

Sfântul Apostol Pavel spune: „Câţi în Hristos ne-am botezat în Hristos ne-am şi îmbrăcat!”

Iar după ce preotul aşează pruncul pe braţele naşului, care ţine în mâini o pânză albă zice:

„Se îmbracă robul lui Dumnezeu în haina dreptăţii, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

Botezul e începutul unirii desăvârşite cu Hristos. Botezul e garanţia pruncului că oricând are în Dumnezeu un ajutor permanent. Botezul se repetă iară şi iară în viaţa pruncului care va deveni adult, prin Taina Sfintei Spovedanii, prin care Dumnezeu îi iartă păcatele. Botezul reprezintă intrarea în Biserică şi în sânul lui Dumnezeu iar Spovedania este reînnoirea continuă a acestui botez prin iertarea repetată a păcatelor până când omul nu mai are păcat şi implicit nici nevoie de iertare..

Prin Botez pruncul are acces la celelalte mari taine ale Bisericii: Mirungerea – primirea darurilor Duhului Sfânt, Euharistia – împărtăşirea cu trupul şi sângele Domnului, Spovedania – iertarea păcatelor, Cununia – unirea binecuvântată într-o nouă familie, Hirotonia – primirea Duhului Sfânt pentru propovăduirea Evangheliei în toată lumea, şi Maslul – tămăduirea trupească şi sufletească.

Toate acestea doar pentru ca pruncul să trăiască o viaţă fericită, să iubească pe Dumnezeu şi pe oameni, iar în timpul necazurilor să aibe un sprijin permanent şi de netăgăduit în Domnul şi Sfinţii Lui.

Văzând toate aceste mari taine, cum să nu participăm la botezul pruncului venit în familie?

Petrecerea botezului este de fapt sărbătorirea unei bucurii, este de fapt bucuria că pruncul s-a unit cu Hristos şi se află în Biserica Lui în vecii vecilor.

La începutul creştinismului primii botezaţi erau maturi, şi trebuiau să se pregătească o perioadă. Participau la slujbele Bisericii dar nu aveau voie să se împărtăşească, erau numiţi catehumeni. Posteau şi se smereau gândindu-se la păcatele lor, bineştiind că Botezul nu este doar poartă pentru intrarea în Biserica lui Hristos ci şi iertarea tuturor păcatelor de la naştere şi pâna acum.

Astăzi oamenii sunt botezaţi încă de la naştere şi din acest motiv cei care ar trebui să se pregătească sunt naşii şi părinţii. Ei ar trebui să postească cu câteva zile înaintea Botezului şi să se roage cât mai intens lui Dumnezeu pentru ca noul prunc să aibă o viaţă frumoasă şi să se mântuiască. Frumos ar fi să facă acelaşi lucru şi cei din familie, şi văzând Dumnezeu credinţa întregii familii va răsplăti pruncului dealungul vieţii....

Tinerii in Biserica - Taina Botezului

doamne ajuta...

Discursuri din Sfânta Scriptură - Noul Testament

Luaţi aminte ca milostenia a voastră să nu o faceţi în faţa oamenilor, ca să vadă ei; altminteri nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii b prin sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie într'ascuns; şi Tatăl tău, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare.

Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii, că lor le place să-şi facă rugăciunile stând în picioare prin sinagogi şi prin răspântii, ca să se arate oamenilor; adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor.Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău Care este întru ascuns; şi Tatăl tău, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare. Iar când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii, că acestora li se pare că prin vorbăria lor vor fi ascultaţi. Deci nu vă asemănaţi lor, că Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte de a cere voi de la El.

Aşadar, voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vină împărăţia Ta; facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele c dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşalele d noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită e, ci ne izbăveşte de Cel-Rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.Că de veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; dar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greşalele voastre.

Iar când postiţi, nu fiţi posomorâţi ca făţarnicii; că ei îşi mânjesc feţele ca să le arate oamenilor că ţin post; adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor. Tu însă, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, pentru ca nu oamenilor să te arăţi că posteşti, ci Tatălui tău Care este întru ascuns; şi Tatăl, Care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură; ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia şi nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură; că unde-ţi este comoara, acolo-ţi va fi şi inima!

Luminătorul trupului este ochiul f; deci, dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău e rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care se află'n tine este întuneric, cu cât mai mult întunericul!

Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va alipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona.De aceea vă spun: Nu purtaţi grijă pentru viaţa voastră ce veţi mânca şi ce veţi bea, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?

Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult altceva decât ele? Şi cine dintre voi, purtându-şi grija, poate să-i adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce purtaţi grijă? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, dar v'o spun Eu vouă că nici Solomon, în toată slava lui, nu s'a îmbrăcat ca unul din ei! Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu aşa o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin-credincioşilor?

Aşadar, nu vă îngrijoraţi spunând: Ce vom mânca? sau: Ce vom bea? sau: Cu ce ne vom îmbrăca?– deoarece pe toate acestea păgânii le caută –; că ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de toate acestea; ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga.

Nu purtaţi deci grija zilei de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. I-ajunge zilei răutatea ei!

(Discurs al Mântuitorului Iisus Hristos ţinut în faţa mulţimilor, care poate fi găsit în Sfânta Scriptură, în Evanghelia după Matei, capitolul 6)

Tinerii in Biserica - Rugaciunea

 

Am ajuns în dimineaţa zilei de 27 noiembrie [anul 1951, Beciurile securității din Oradea n.n]. Afară cu siguranţă că s-a făcut frig, pentru că în beci a scăzut brusc temperatura şi nu am reuşit să dorm toată noaptea. Dimineaţa, îmi pun pătura pe spate şi încep să mă plimb pe lângă prici. Cinci paşi…întoarcere…, iar cinci paşi şi iar întoarcere…şi tot aşa, ceasuri întregi. Şocul frigului a fost foarte puternic. Frigul va fi cea mai mare suferinţă fizică a mea din închisoare.

Datorită unui metabolism bazal echilibrat, foamea va fi un duşman pe care l-am biruit mult mai uşor. Frigul a fost însă paralizant, dezumanizant. În celulă, cei trei mari inamici ai fiinţei noastre sunt: frigul, foamea şi inactivitatea forţată. Dacă pe un deţinut îl înfricoşează munca silnică, inactivitatea silnică este în realitate, tot atât de înspăimântătoare. Pus în faţa alternativei de a alege între ele, un vechi ocnaş ar sta un moment la îndoială, pentru că amândouă sunt la fel de insuportabile. După un timp, am biruit şi inactivitatea printr-un program zilnic de activitate interioară, care nu lăsa aproape nici o clipă fără conţinut.

Primul program este cel al rugăciunii. În singurătatea şi obscuritatea celulei există cele mai favorabile condiţii pentru rugăciune. Suferinţa întoarce pe om spre Dumnezeu. “În ziua necazului”- cum spune psalmistul – omul caută pe Dumnezeu. În asemenea condiţii se experimentează puterea rugăciunii.

Aici, în bezna celulei, nu ţi se mai pare că afirmaţia Sfinţilor Părinţi care spun că rugăciunea este totul, ar fi exagerată, ci te convingi că este un adevăr. Numai când experimentezi învăţătura Sfinţilor Părinţi îţi dai seama şi poţi cunoaşte adevărul lor. Când ei spun că fără rugăciune nu este posibil nimic în viaţa religioasă (nici progres moral, nici rezistenţă la ispite, nici – în final – mântuirea însăşi) constaţi din propria experienţă că perioadele de mediocritate spirituală au existat tocmai când nu te rugai, iar după intrarea în rugăciune, ce stări de iluminare şi fortificare interioară ai cucerit şi cât de uşor te puteai menţine pe culmi.

“Rugăciunea este fortăreaţa credinţei, arma noastră de atac şi apărare împotriva duşmanului care ne pândeşte pretutindeni. De aceea să nu fim niciodată neînarmaţi.[…] Ce se poate spune mai mult despre foloasele rugăciunii? S-a rugat chiar Domnul, Căruia în vecii vecilor îi sunt mărirea şi puterea.” (Tertulian – Despre rugăciune, pag.245-246).

“Nu numai prin vorbe, ci şi prin fapte ne-a învăţat Dumnezeu să ne rugăm.[…] Dacă se ruga El, Care era fără păcat, cu atât mai mult trebuie să se roage cei păcătoşi şi, dacă El toată noaptea veghea în rugăciuni neîntrerupte, cu atât mai mult noi trebuie să veghem noaptea în repetate rugăciuni!” (Sf. Ciprian-Despre rugăciunea domnească, pag.481).

“Mintea unindu-se cu Dumnezeu şi petrecând în El prin rugăciune şi dragoste, se face înţeleaptă, bună, puternică, iubitoare de oameni, milostivă, îndelung răbdătoare şi, simplu vorbind, poartă în sine aproape toate însuşirile dumnezeieşti.” (Maxim Mărturisitorul – Filocalia, vol.II, pag.66).

doamne ajuta...

 

Discursuri din Sfânta Scriptură - Noul Testament

Văzând Iisus mulţimile, S'a suit în munte: şi şezând El, au venit la Dânsul ucenicii Săi şi, deschizându-Şi gura, îi învăţa, zicând: „Fericiţi cei săraci cu duhul a, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi când din pricina Mea vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa i-au prigonit pe profeţii de dinaintea voastră.

Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea-şi va pierde gustul, cu ce se va săra?; de nimic nu mai e bună, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii; nu poate să se ascundă cetatea din vârful muntelui; nici aprinde cineva făclie şi o pune sub obroc, ci în sfeşnic, şi ea le luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.

Să nu socotiţi că am venit să stric legea sau profeţii; n'am venit să stric, ci să plinesc. Că adevăr vă grăiesc: Înainte de a trece cerul şi pământul, nici o iotă sau o cirtă e din lege nu va trece până ce toate se vor împlini. Aşadar, cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici şi astfel îi va învăţa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; dimpotrivă, cel ce le va face şi astfel va învăţa, acela mare se va chema în împărăţia cerurilor. Că vă spun: Dacă dreptatea voastră n'o va întrece pe a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.

Aţi auzit că s'a spus celor de demult: Să nu ucizi; iar cel ce va ucide, vrednic este de judecată. Eu însă vă spun: Oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de judecată; şi cel ce-i va zice fratelui său: Netrebnicule!, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cel ce-i zice: Nebunule!, vrednic va fi de gheena focului. Deci, dacă-ţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aminti că fratele tău are ceva împotrivă-ţi, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, mergi mai întâi şi te împacă cu fratele tău şi numai după aceea întoarce-te şi adu-ţi darul. Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, cât încă mai eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul pe aceea a slujbaşului şi să fii aruncat în temniţă; adevăr îţi spun: nu vei ieşi de acolo până nu vei fi dat şi cel din urmă ban.

Aţi auzit că s'a spus celor de demult: Să nu te desfrânezi; Eu însă vă spun că oricine se uită la o femeie spre a o pofti s'a şi desfrânat cu ea în inima lui. Iar dacă ochiul tău cel drept îţi devine piatră de poticnire g, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine îţi este să piară unul din mădularele tale, iar nu tot trupul să-ţi fie aruncat în gheenă. Şi dacă mâna ta cea dreaptă îţi devine piatră de poticnire, taie-o şi arunc-o de la tine, că mai bine îţi este să piară unul din mădularele tale, iar nu tot trupul să-ţi fie aruncat în gheenă.

S'a mai spus: Cel ce-şi va lăsa femeia, să-i dea carte de despărţirea. Eu însă vă spun că oricine-şi va lăsa femeia, în afara pricinii de desfrânare, o face să săvârşească adulter; iar cel ce o va lua pe cea lăsată, adulter săvârşeşte.

Aţi auzit că s'a spus celor de demult: Să nu juri strâmb, ci jurămintele tale să le ţii înaintea Domnului. Eu însă vă spun: Să nu te juri nicicum: nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu; nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a Marelui Împărat; nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă tu nu poţi să faci un singur fir de păr, alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: Da, da; Nu, nu i; iar ce este mai mult decât atâta, de la Cel-Rău este.

Aţi auzit că s'a spus: Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte;Eu însă vă spun: Nu staţi împotriva celui rău j; iar celui ce te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt. Celui ce vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i lui şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două. Celui care cere de la tine, dă-i; şi celui ce vrea să se împrumute de la tine, nu-i întoarce spatele.

Aţi auzit că s'a spus: Să-l iubeşti pe aproapele tău şi să-l urăşti pe vrăjmaşul tău; dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi face să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Că dacă-i iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Oare vameşii nu fac şi ei la fel?

Şi dacă-i îmbrăţişaţi doar pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Oare păgânii nu fac şi ei tot aşa?

Drept aceea, fiţi voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este!

(Discurs al Mântuitorului Iisus Hristos ţinut în faţa mulţimilor, care poate fi găsit în Sfânta Scriptură, în Evanghelia după Matei, capitolul 5)

Vă amintiţi tradiţia potrivit căreia regele Avgar, fiind foarte bolnav, a dorit să aibă imaginea lui Hristos, având credinţa că va primi tămăduire prin acea reprezentare. A chemat un pictor, căruia i-a poruncit să-l picteze pe Hristos. Pictorul a trudit îndelung asupra sarcinii sale, dar să zugrăvească chipul lui Hristos nu a reuşit. Acesta emana o lumină de negrăit, care îl orbea pe artist, iar expresia chipului era cu neputinţă de reprodus.

Văzând eforturile zadarnice al pictorului, Mântuitorul a luat un prosop, Şi-a şters de el Faţa, iar pe suprafaţa pânzei a apărut îndată Chipul Dumnezeiesc, care a şi fost expediat lui Avgarss. În tradiţia aceasta totul, până la ultimul detaliu, e tainic şi plin de înaltă învăţătură. Ea descoperă la maxim sensul icoanei. Ne spune că icoana nu este un portret şi că artistului-portretist îi este cu neputinţă să creeze o reprezentare iconică, ne spune că icoana nu se zugrăveşte după natură, că ea este nu numai rezultatul „vederii minţii”, ci şi al „lucrării minţii”.

Tradiţia asta ne mai spune că menirea icoanei nu este simpla aducere aminte de Chipul Dumnezeiesc, ci facerea de minuni. Dar icoana nu face minuni cu de la sine putere, fiind doar o unealtă a Purtării de grijă dumnezeieşti. Ca minunea să se săvârşească, este nevoie de credinţă din partea celui care se roagă. Fără credinţă, minunile sunt cu neputinţă.

În Evanghelii întâlnim permanent referinţe la faptul că este indispensabilă credinţa pentru ca minunea să aibă loc. „Credinţa ta te-a mántuit”, Îi spune Hristos femeii cu curgere de sânge care se atinsese de haina Lui (Matei, 5. 54, Luca, 8, 48). „Dacă veţi crede şi veţi spune ca muntele să se mute şi sã se arunce în mare, va fi dupa cuvântul vostru” (Matei 17, 20; 21, 21; Marcu 11, 25)89. Petru, păşind pe ape şi pierzându-şi credinţa, începuse să se înece (Matei, 14, 30-51).

Icoana este făcătoare de minuni numai prin puterea lui Dumnezeu, care se manifestă prin ea, şi prin efortul de răspuns al celui ce crede în nădejdea că prin icoană i se va trimite harul dumnezeiesc. În rugăciunile care însoţesc sfinţirea icoanei, Biserica cere: trimite asupra acestei icoane puterea facerii de minuni”.

În Biserică - dar s-ar putea spune că în toată viaţa creştinilor autentici - totul este miraculos. Rostită cu credinţă, rugăciunea dobândeşte lucrarea sa făcătoare de minuni. În afara acestei lucrări ea îşi pierde sensul religios, devenind o simplă şi deşartă declamaţie, încetând a mai fi rugăciune. Săvârşit cu credinţă şi nădejde, ritualul bisericesc devine taină, căpătând putere lucrătoare, devenind act de împărtăşire cu Dumnezeirea şi posedând ipso facto puteri miraculoase.

Toată religia şi toate cele legate de ea sunt făcătoare de minuni, fiindcă tot ce este lucrător în sens religios este rezultatul tainicei legături dintre fiinţa credincioasă şi Purtarea de gijă dumnezeiască. Drept urmare, miracolele făcute de icoane nu sunt ceva excepţional; dimpotrivă, ele sunt în firea lucrurilor, pentru că dacă icoana nu ar putea fi făcătoare de minuni, sensul ei n-ar mai putea fi analizat ca sens sui generis. Facerea de minuni prin icoane este chiar conditio sine qua non a cinstirii icoanelor.

Zugrăvită de un iconograf evlavios care respectă în formulele reprezentaţionale tradiţia bisericească, orice icoană recunoscută ca fiind canonică şi sfinţită după rânduíală de către Biserică poate deveni miraculoasă prin rugăciunea credincioşilor care îşi pleacă genunchii în faţa ei îndreptându-şi gândurile şi nădejdile către Arhetip. Devenite faimoase, icoanele Maicii Domnului din Vladimir, Smolensk, Kazan şi multe altele, sunt doar alese ale lui Dumnezeu, prin care de multe ori, ca răspuns la rugăciunile credincioşilor, Domnul a arătat mila Sa. Miracolele acestora sunt de notorietate. Dar există şi numeroase icoane anonime, care sunt de asemenea unelte în mâinile Proniei şi care nu numai că nu au atras atenţia mulţimilor de rugători, dar nici măcar acelui singur credincios care o posedă şi care înalţă rugăciuni de multă vreme în faţa ei.

Facerea de minuni este de neconceput fără credinţa în milostivirea dumnezeiască. Facerea de minuni săvârşită prin icoană este rezultatul silinţei lucrătoare a minţii credinciosului ce îşi îndreaptă rugăciunea spre Dumnezeu şi actul de pogorâre a harului dumnezeiesc ca răspuns la eforturile şi străduinţele credinciosului. La asta se referă şi rugăciunea de sfinţire a icoanei: Puterea facerii de minuni pogoară peste icoana aceasta, pentru tat sufletul care se închină ei eu eredinţíl. Dacă puterea de a face minuni ar fi cuprinsă în icoana luată ca atare, adică în suportul ei, în culorile ei, ar fi de neconceput o atitudine profanatoare faţă de icoana făcătoare de minuni.

Totuşi, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, au avut loc acte de profanare chiar şi cu icoane proslăvite prin minuni. Puterea miraculoasă a icoanei nu vine de la icoană, ci prin icoană, şi doar un credincios va putea primi harul acestei puteri.

Prin urmare, s-ar putea crede că de vreme ce icoana este doar un instrument prin care se pogoară harul

dumnezeiesc, forma nu joacă un rol hotărâtor şi că rolul acestui instrument îl poate juca orice lucru, cu singura condiţie ca rugătorul să creadă că Dumnezeu Îşi poate arăta mila şi prin lucrul acela. Convingerea asta este perfect îndreptăţită din perspectiva logicii intelectualiste, dar lipsită de orice temei din punctul de vedere al conştiinţei religioase. Icoana, ca şi orice ritual, este tradiţională, canonică şi sfinţită de Biserică, aşa cum, evident, „orice lucru” nu poate fi. Dar pe lângă rugăciunile canonice, orice slavosiovie sinceră poate căpăta putere.

Cuvintele simple ale tâlharului înţelept i-au deschis calea spre Împărăţia Cerurilor (Luca 23, 42) De unde putem admite că şi o reprezentare necanonică poate deveni în mâinile Domnului un mijloc pentru a face minuni. De aici nu reiese însă că pentru icoană nu este obligatorie dogma bisericească. Rugăciunea credinciosului poate fi liberă, dar Biserica se roagă după tipic şi îi îndeamnă pe credincioşi să respecte tradiţia bisericească. Teza aceasta se aplică pe deplin şi la iconografie. Icoana, sfinţită de Biserică, trebuie să fie canonică şi formal.

Dacă am accepta că orice relicvă poate deveni icoană, ipso facto vom ignora toată latura cultică a Bisericii, care nu îngăduie arbitrarul, şi ne vom plasa pe poziţiile, să zicem, totemisrnului grosolan.

Dacă veţi recunoaşte necesitatea aspectului ritual al Bisericii - iar fără aspectul acesta ea ar fi cu neputinţă de conceput - veţi fi silit să recunoaşteţi şi canonicitatea reprezentărilor iconografice....

doamne ajuta..

Am aşezat mai jos programul de citire a Sfintei Scripturi, aşa cum se regăseşte el în slujbele Bisericii Ortodoxe, în toate săptămânile anului, zi de zi, aşa cum l-au rânduit Sfinţii Părinţi. Programul începe, aşa cum este şi normal din noaptea Învierii, şi se împarte în patru mari perioade:

1. Perioada Penticostarului (50 de zile după înivere) numite mai jos ca săptămânile după Paşti.

2. Perioada Octoihului, sau a săptămânilor după Rusalii.

3. Perioada săptămânilor din Sfântul şi Marele Post.

4. Săptămâna Patimilor, care are o rânduială deosebită de citire a Scripturii.

Pentru că data Paştilor diferă de la an la an, diferă şi cele 4 perioadele calendaristice, şi de aceea nu apar zilele şi lunile în dreptul fiecărei perioade.

Ca să ştiţi exact în ce săptămână suntem acum verificaţi cu calendarul ortodox de pe perete.

 

1. Apostolul şi Evanghelia Săptămânilor după Paşti

 

Săptămâna I după Paşti:
În ziua de Paşti, la Liturghie – Ps 117, 23; Ps 134, 3; FA 1, 1-8; In 1, 1-17. În aceeaşi zi, la Vecernie: In 20, 19-25.
Luni: Ps 18, 4; Ps 18, 1; FA 1, 12-27, 21-26; In 1, 18-28.
Marţi: Lc 1, 47; Lc 1, 48; FA 2, 14-21; Lc 24, 12-35.
Miercuri: Ps 44, 20; Ps 44, 12; FA 2, 22-38; In 1, 35-51.
Joi: Ps 46, 6; Ps 46, 1; FA 2, 38-43; In 3, 1-15.
Vineri: Ps 103, 25; Ps 103, 1; FA 3, 1-18, Flp 2, 5-11; In 2, 12-22.
Sâmbătă: Ps 26, 1; Ps 26, 2; FA 3, 11-16; In 3, 22-33.

Săptămâna a II-a – a Tomii:
Duminică: la Utrenie – Mt 28, 16-20, iar la Liturghie – Ps 146, 5; Ps 134, 3; FA 5, 12-20; In 20, 19-31.
Luni: FA 3, 19-26; In 2, 1-11.
Marţi: FA 4, 1-10; In 3, 16-21.
Miercuri: FA 4, 13-22; In 5, 17-24.
Joi: FA 4, 23-31; In 5, 24-30.
Vineri: FA 5, 1-11; In 5, 30-47; 6, 1-2.
Sâmbătă: FA 5, 21-32; In 6, 14-27.

Săptămâna a III-a – a Mironosiţelor:
Duminică: la Utrenie – Mc 16, 9-20, iar la Liturghie – Ps 117, 14; Ps 117, 18; FA 6, 1-7; Mc 15, 43-47; 16, 1-8.
Luni: FA 6, 8-15; 7, 1-5, 47-60; In 4, 46-54.
Marţi: FA 7, 5-17; In 6, 27-33.
Miercuri: FA 8, 18-25; In 6, 35-39.
Joi: FA 8, 26-39; In 6, 40-44.
Vineri: FA 8, 40; 10, 1-19; In 6, 48-54.
Sâmbătă: FA 9, 19-31; In 15, 17-27; 16, 1-2.

Săptămâna a IV-a – a Slăbănogului:
Duminică: la Utrenie – Lc 24, 1-12, iar la Liturghie – Ps 46, 6; Ps 46, 1; FA 9, 32-42; In 5, 1-15.
Luni: FA 10, 1-16; In 6, 56-69.
Marţi: FA 10, 21-33; In 7, 1-13.
Miercuri: Paremii la Vecernie: Mi 4, 2-5; 6, 2, 8; 5, 3; Is 55, 1; 12, 3-4; 55, 2-3, 7, 13; Pr 9, 1-11; FA 16, 6-18; In 7, 14-30.
Joi: FA 10, 34-43; In 8, 12-20.
Vineri: FA 10, 44-48; 11, 1-10; In 8, 21-30; Sâmbătă: FA 12, 1-11; In 8, 31-42.

Săptămâna a V-a – a Samarinencii:
Duminică: la Utrenie – In 20, 1-20, iar la Liturghie – Ps 103, 25; Ps 103, 1; FA 11, 19-30; In 4, 5-42.
Luni: FA 12, 12-17; In 8, 42-51.
Marţi: FA 12, 25; 13, 1-12; In 8, 51-59.
Miercuri: FA 13, 13-24; In 6, 5-14.
Joi: FA 14, 20-28; 15, 1-4; In 9, 39-41; 10, 1-9.
Vineri: FA 15, 5-12; In 10, 17-28.
Sâmbătă: FA 15, 35-41; In 10, 27-38.

Săptămâna a VI-a – a Orbului
Duminică: la Utrenie – In 20, 11-18, iar la Liturghie – Ps 11, 7; Ps 11, 1; FA 16, 16-34; In 9, 1-38.
Luni: FA 17, 1-9; In 11, 47-57.
Marţi: FA 17, 19-28; In 12, 19-36.
Miercuri: FA 18, 22-28, In 12, 36-47.
Joi – Înălţarea Domnului: Paremii – la Vecernia Mare: Is 2, 2-3; Is 62, 10-63, 1-3, 7-9; Za 14, 1, 4, 8-11; la Utrenie – Mc 16, 9-20, iar la Liturghie – Ps 56, 7; Ps 56, 10; FA 1, 1-12; Lc 24, 36-53.
Vineri: FA 19, 1-8; In 14, 1-11.
Sâmbătă: FA 20, 7-12; In 14, 10-21.

Săptămâna a VII-a – a Sfinţilor Părinţi:
Duminică: Paremii – la Vecernia Mare: Fc 14, 14-20; Dt 1, 8-12, 15-17; Dt 10, 14-21; la Utrenie – In 21, 1-14, iar la Liturghie – FA 20, 16-18, 28-36; In 17, 1-13.
Luni: FA 21, 8-14; In 14, 27-31; 15, 1-7.
Marţi: FA 21, 26-32; In 16, 2-13.
Miercuri: FA 23, 1-11; In 16, 15-23.
Joi: FA 25, 13-19; In 16, 23-33.
Vineri: FA 27, 1-44; 28, 1; In 17, 18-26.
Sâmbătă: FA 28, 1-31, iar pentru morţi – 1 Tes 4, 13-17; In 21, 15-25, iar pentru morţi – In 5, 24-30.
Duminica Rusaliilor (Cincizecimii): Duminică: Paremii – la Vecernia Mare: Nm 11, 16-17, 24-29; Ioil 2, 23-32; 3, 1-5; Iz 36, 24-28; la Utrenie – In 20, 19-23, iar la Liturghie – Ps 18, 4; Ps 18, 1; FA 2, 1-11; In 7, 37-53; 8, 12.

 

2. Apostolul şi Evanghelia Săptămânilor după Rusalii

 

Săptămâna I după Rusalii:
Luni: Ef 5, 8-19; Mt 18, 10-20.
Marţi: Rm 1, 1-7, 13-17; Mt 4, 25; 5, 1-13.
Miercuri: Rm 1, 18-27; Mt 5, 20-26.
Joi: Rm 1, 28-32; 2, 1-9; Mt 5, 27-32.
Vineri: Rm 2, 14-29; Mt 5, 33-41.
Sâmbătă: Rm 1, 7-12; Mt 5, 42-48.
Duminică: Paremii – la Vecernie: Is 43, 9-14; Sol 3, 1-9; Sol 5, 16-6, 1; la Utrenie – Mt 28, 16-20, iar la Liturghie – Evr 11, 33-40; 12, 1-2; Mt 10, 32-35, 37-38; 19, 27-30.

Săptămâna a II-a după Rusalii – a Tuturor Sfinţilor:
Luni: Rm 2 , 28-29; 3, 1-18; Mt 6, 31-34; 7, 9-11.
Marţi: Rm 4, 4-12; Mt 7, 15-21.
Miercuri: Rm 4, 13-25; Mt 7, 21-23.
Joi: Rm 5, 10-16; Mt 8, 23-37.
Vineri: Rm 5, 17-21; 6, 1-2; Mt 9, 14-17.
Sâmbătă: Rm 3, 19-26; Mt 7, 1-8.
Duminică: la Utrenie – Mc 16, 1-8, iar la Liturghie – Rm 2, 10-16; Mt 4, 18-23.

Săptămâna a III-a după Rusalii:
Luni: Rm 7, 1-13; Mt 9, 36-38; 10, 1-8.
Marţi: Rm 7, 14-25; 8, 1-2; Mt 10, 9-15.
Miercuri: Rm 8, 2-13; Mt 10, 16-22.
Joi: Rm 8, 22-27; Mt 10, 23-31; Vineri: Rm 9, 6-19; Mt 10, 32-36; 11, 1.
Sâmbătă: Rm 3, 28-31; 4, 1-3; Mt 7, 24-29; 8, 1-4.
Duminică: la Utrenie – Mc 16, 19-20, iar la Liturghie – Rm 5, 1-10; Mt 6, 22-23.

Săptămâna a IV-a după Rusalii:
Luni: Rm 9, 18-33; Mt 11, 2-15.
Marţi: Rm 10, 11-21; 11, 1-2; Mt 11, 16-20.
Miercuri: Rm 11, 2-12; Mt 11, 20-26.
Joi: Rm 11, 13-24; Mt 11, 27-30.
Vineri: Rm 11, 25-36; Mt 12, 1-8.
Sâmbătă: Rm 6, 11-17; Mt 8, 14-23.
Duminică: la Utrenie – Lc 24, 1-12, iar la Liturghie – Rm 6, 18-23; Mt 8, 5-13.

Săptămâna a V-a după Rusalii:
Luni: Rm 12, 4-5, 15-21; Mt 12, 9-13.
Marţi: Rm 14, 9-18; Mt 12, 14-16, 22-30.
Miercuri: Rm 15, 7-16; Mt 12, 38-45.
Joi: Rm 15, 17-29; Mt 12, 46-50; 13, 1-3.
Vineri: Rm 16, 1-16; Mt 13, 3-9.
Sâmbătă: Rm 8, 14-21; Mt 9, 9-13.
Duminică: la Utrenie – Lc 24, 12-35, iar la Liturghie – Rm 10, 1-10; Mt 8, 28-34; 9, 1.

Săptămâna a VI-a după Rusalii:
Luni: Rm 16, 17-24; Mt 13, 10-23.
Marţi: 1 Co 1, 1-9; Mt 13, 24-30.
Miercuri: 1 Co 2 , 9-16; 3, 1-8; Mt 13, 31-36.
Joi: 1 Co 3, 18-23; Mt 13, 36-43.
Vineri: 1 Co 4, 5-8; Mt 13, 44-54.
Sâmbătă: Rm 9, 1-5; Mt 9, 18-26.
Duminică: la Utrenie – Lc 24, 36-53, iar la Liturghie – Rm 12, 6-14; Mt 9, 1-8.

Săptămâna a VII-a după Rusalii:
Luni: 1 Co 5, 9-13, 6, 1-11; Mt 13, 54-58.
Marţi: 1 Co 6, 20; 7, 1-12; Mt 14, 1-13.
Miercuri: 1 Co 7, 12-24; Mt 14, 35-36; 15, 1-11.
Joi: 1 Co 7, 24-35; Mt 15, 12-21.
Vineri: 1 Co 7, 35-40; 8, 1-7; Mt 15, 29-31.
Sâmbătă: Rm 12, 1-3; Mt 10, 37-42; 11, 1.
Duminică: la Utrenie – In 20, 1-10, iar la Liturghie – Rm 15, 1-7; In 9, 27-35.

Săptămâna a VIII-a după Rusalii:
Luni: 1 Co 9, 13-18; Mt 16, 1-6.
Marţi: 1 Co 10, 5-12; Mt 16, 6-12.
Miercuri: 1 Co 10, 12-22; Mt 16, 20-24.
Joi: 1 Co 10, 28-33; 11, 1-8; Mt 16, 24-28.
Vineri: 1 Co 11, 8-23; Mt 17, 10-18.
Sâmbătă: Rm 13, 1-10; Mt 12, 30-37.
Duminică: la Utrenie – In 20, 11-18, iar la Liturghie – 1 Co 1, 10-17; Mt 14, 14-22.

Săptămâna a IX-a după Rusalii:
Luni: 1 Co 11, 31-34; 12, 1-6; Mt 18, 1-11.
Marţi: 1 Co 12, 12-26; Mt 18, 18-22; 19, 1-2, 13-15.
Miercuri: 1 Co 13, 4-13; 14, 1-5; Mt 20, 1-6.
Joi: 1 Co 14, 6-19; Mt 20, 17-28.
Vineri: 1 Co 14, 26-40; Mt 21, 12-14, 17-20.
Sâmbătă: Rm 14, 6-9; Mt 15, 32-39.
Duminică: la Utrenie – In 20, 19-31, iar la Liturghie – 1 Co 3, 9-17; Mt 14, 22-34.

Săptămâna a X-a după Rusalii:
Luni: 1 Co 15, 12-19; Mt 21, 18-22.
Marţi: 1 Co 15, 29-38; Mt 21, 23-27.
Miercuri: 1 Co 16, 5-12; Mt 21, 28-32.
Joi: 2 Co 1, 1-7; Mt 21, 43-46.
Vineri: 2 Co 1, 12-20; Mt 22, 23-33.
Sâmbătă: Rm 15, 30-33; Mt 17, 24-27; 18, 1-4.
Duminică: la Utrenie – In 21, 1-14, iar la Liturghie – 1 Co 4, 9-16; Mt 17, 14-23.

Săptămâna a XI-a după Rusalii:
Luni: 2 Co 2, 3-15; Mt 23, 13-22.
Marţi: 2 Co 2, 14-17; 3, 1-3; Mt 23, 23-28.
Miercuri: 2 Co 3, 4-11; Mt 23, 29-39.
Joi: 2 Co 4, 1-12; Mt 24, 13-28.
Vineri: 2 Co 4, 13-18; Mt 24, 27-33, 42-51.
Sâmbătă: 1 Co 1, 3-9; Mt 19, 3-12.
Duminică: la Utrenie – In 21, 15-25, iar la Liturghie – 1 Co 9, 2-12; Mt 18, 28-35.

Săptămâna a XII-a după Rusalii:
Luni: 2 Co 5, 10-15; Mc 1, 9-15.
Marţi: 2 Co 5, 15-21; Mc 1, 16-22.
Miercuri: 2 Co 6, 11-16; Mc 1, 23-28.
Joi: 2 Co 7, 1-10; Mc 1, 29-35.
Vineri: 2 Co 7, 10-15; Mc 2, 18-22.
Sâmbătă: 1 Co 1, 26-31; 2, 1-5; Mt 20, 29-34.
Duminică: la Utrenie – Mt 28, 16-20, iar la Liturghie – 1Co 15, 1-11; Mt 19, 16-26.

Săptămâna a XIII-a după Rusalii:
Luni: 2 Co 8, 7-15; Mc 3, 6-12.
Marţi: 2 Co 8, 16-24; 9, 1-5; Mc 3, 13-21.
Miercuri: 2 Co 9, 12-15; 10, 1-7; Mc 3, 20-27.
Joi: 2 Co 10, 7-18; Mc 3, 28-35.
Vineri: 2 Co 11, 5-21; Mc 4, 1-9.
Sâmbătă: 1 Co 2, 6-9; Mt 22, 15-22.
Duminică: la Utrenie – Mc 16, 1-8, iar la Liturghie – 1 Co 16, 13-24; Mt 21, 33-44.

Săptămâna a XIV-a după Rusalii:
Luni: 2 Co 12, 10-19; Mc 4, 10-23.
Marţi: 2 Co 12, 20-21; 13, 1-2; Mc 4, 24-34.
Miercuri: 2 Co 13, 3-13; Mc 4, 35-41.
Joi: Ga 1, 1-3, 20-24; 2, 1-5; Mc 5, 1-20.
Vineri: Ga 2, 6-10; Mc 5, 22-24, 35; 6, 1.
Sâmbătă: 1 Co 4, 1-5; Mt 23, 1-12.
Duminică: la Utrenie – Mc 16, 9-20, iar la Liturghie – 2 Co 1, 21-24; 2, 1-4; Mt 22, 1-14.

Săptămâna a XV-a după Rusalii:
Luni: Ga 2, 11-16; Mc 5, 24-34.
Marţi: Ga 2, 21; 3, 1-7; Mc 6, 1-7.
Miercuri: Ga 3, 15-22; Mc 6, 7-13.
Joi: Ga 3, 23-29; 4, 1-5; Mc 6, 30-45.
Vineri: Ga 4, 8-21; Mc 4, 8-21; Mc 4, 43-53.
Sâmbătă: 1 Co 4, 17-21; 5, 1-5; Mt 24, 1-13.
Duminică: la Utrenie – Lc 24, 1-12, iar la Liturghie – 2 Co 4, 6-15; Mt 22, 35-46.

Săptămâna a XVI-a după Rusalii:
Luni: Ga 4, 28-31; 5, 10; Mc 6, 54-56; 7, 1-8.
Marţi: Ga 5, 11-21; Mc 7, 5-16.
Miercuri: Ga 6, 2-10; Mc 7, 14-24.
Joi: Ef 1, 1-9; Mc 7, 24-30.
Vineri: Ef 1, 7-17; Mc 8, 1-10.
Sâmbătă: 1 Co 10, 23-28; Mt 24, 34-44.
Duminică: la Utrenie – Lc 24, 12-35, iar la Liturghie – 2 Co 6, 1-10; Mt 25, 14-30.

Săptămâna a XVII-a după Rusalii:
Luni: Ef 1, 22-23; 2, 1-4; Mc 10, 46-52.
Marţi: Ef 2, 19-22; 3, 1-7; Mc 11, 11-23.
Miercuri: Ef 3, 8-21; Mc 11, 23-26.
Joi: Ef 4, 14-17; Mc 11, 27-33.
Vineri: Ef 4, 17-25; Mc 12, 1-12.
Sâmbătă: 1 Co 14, 20-25; Mt 25, 1-13.
Duminică: la Utrenie – Lc 24, 36-53, iar la Liturghie – 2 Co 6, 16-18; 7, 1; Mt 15, 21-28.

Săptămâna a XVIII-a după Rusalii:
Luni: Ef 4, 25-32; Lc 3, 19-22.
Marţi: Ef 5, 20-25; Lc 3, 23-38; 4, 1.
Miercuri: Ef 5, 25-33; Lc 4, 1-15.
Joi: Ef 5, 33; 6, 3-9; Lc 4, 16-22.
Vineri: Ef 6, 18-24; Lc 4, 22-30.
Sâmbătă: 1 Co 15, 39-45; Lc 4, 31-36.
Duminică: la Utrenie – In 20, 1-10, iar la Liturghie – 2 Co 9, 6-11; Lc 5, 1-11.

Săptămâna a XIX-a după Rusalii:
Luni: Flp 1, 1-7; Lc 4, 38-44.
Marţi: Flp 1, 8-14; Lc 5, 12-16.
Miercuri: Flp 1, 12-19; Lc 5, 33-39.
Joi: Flp 1, 20-27; Lc 6, 12-19.
Vineri: Flp 1, 27-30; 2, 1-4; Lc 6, 17-23.
Sâmbătă: 1 Co 15, 58; 16, 1-3; Lc 5, 17-26.
Duminică: la Utrenie – In 20, 11-18, iar la Liturghie – 2 Co 11, 31-33; 12, 1-9; Lc 6, 31-36.

Săptămâna a XX-a după Rusalii:
Luni: Flp 2, 12-16; Lc 6, 24-30.
Marţi: Flp 2, 16-23; Lc 6, 37-45.
Miercuri: Flp 2, 24-30; Lc 6, 46-49; 7, 1.
Joi: Flp 3, 1-8; Lc 7, 17-30.
Vineri: Flp 2, 8-19; Lc 7, 31-35.
Sâmbătă: 2 Co 1, 8-11; Lc 5, 27-32.
Duminică: la Utrenie – In 20, 19-31, iar la Liturghie – Ga 1, 11-19; Lc 7, 11-16.

Săptămâna a XXI-a după Rusalii:
Luni: Flp 4, 10-23; Lc 7, 36-50.
Marţi: Col 1, 1-11; Lc 8, 1-3.
Miercuri: Col 1, 18-23; Lc 8, 22-25.
Joi: Col 1, 24-29; Lc 9, 7-11.
Vineri: Col 2, 1-7; Lc 9, 12-18.
Sâmbătă: 2 Co 3, 12-18; Lc 6, 1-10.
Duminică: la Utrenie – In 21, 1-14, iar la Liturghie – Ga 2, 16-20; Lc 8, 5-15.

Săptămâna a XXII-a după Rusalii:
Luni: Col 2, 13-20; Lc 9, 18-22.
Marţi: Col 2, 20-23; 3, 1-3; Lc 9, 23-27.
Miercuri: Col 3, 17-25; 4, 1-2; Lc 9, 44-50.
Joi: Col 4, 2-9; Lc 9, 49-56.
Vineri: Col 4, 10-18; Lc 10, 1-15.
Sâmbătă: 2 Co 5, 1-10; Lc 7, 1-10.
Duminică: la Utrenie – In 21, 15-25, iar la Liturghie – Ga 6, 11-18; Lc 16, 19-31.

Săptămâna a XXIII-a după Rusalii:
Luni: 1 Tes 1, 1-5; Lc 10, 22-24.
Marţi: 1 Tes 1, 6-10; Lc 11, 1-10.
Miercuri: 1 Tes 2, 1-8; Lc 11, 9-13.
Joi: 1 Tes 2, 9-14; Lc 11, 14-23.
Vineri: 1 Tes 2, 14-20; Lc 11, 23-26.
Sâmbătă: 2 Co 8, 1-5; Lc 8, 16-21.
Duminică: la Utrenie Mt 28, 16-28, iar la Liturghie – Ef 2, 4-10; Lc 8, 26-39.

Săptămâna a XXIV-a după Rusalii:
Luni: 1 Tes 2, 20; 3, 1-8; Lc 11, 29-33.
Marţi: 1 Tes 3, 8-13; Lc 11, 34-41.
Miercuri: 1 Tes 4, 1-12; Lc 11, 42-46.
Joi: 1 Tes 4, 18; 5, 1-10; Lc 11, 47-54; 12, 1.
Vineri: 1 Tes 5, 9-13, 24-28; Lc 12, 2-12.
Sâmbătă: 2 Co 11, 1-6; Lc 9, 1-9.
Duminică: la Utrenie – Mc 16, 1-8, iar la Liturghie – Ef 2, 14-22; Lc 8, 41-56.

Săptămâna a XXV-a după Rusalii:
Luni: 2 Tes 1, 1-10; Lc 12, 13-15, 22-31.
Marţi: 2 Tes 1, 10-12; 2, 1-2; Lc 12, 42-48.
Miercuri: 2 Tes 2, 1-12; Lc 12, 49-59.
Joi: 2 Tes 2, 13-17; 3, 1-5; Lc 13, 1-9.
Vineri: 2 Tes 3, 16-18; Lc 13, 31-35.
Sâmbătă: Ga 1, 3-10; Lc 9, 37-43.
Duminică: la Utrenie – Mc 16, 9-20, iar la Liturghie – Ef 4, 1-7; Lc 10, 25-37.

Săptămâna a XXVI-a după Rusalii:
Luni: 1 Tim 1, 1-7; Lc 14, 1, 12-25.
Marţi: 1 Tim 1, 8-14; Lc 14, 25-35.
Miercuri: 1 Tim 1, 18-20; 2, 8-15; Lc 15, 1-10.
Joi: 1 Tim 3, 1-13; Lc 16, 1-9.
Vineri: 1 Tim 4, 4-8, 16; Lc 16, 15-18; 17, 1-4.
Sâmbătă: Ga 3, 8-12; Lc 9, 57-62.
Duminică: la Utrenie – Lc 24, 1-12, iar la Liturghie – Ef 6, 9-19; Lc 12, 16-21.

Săptămâna a XXVII-a după Rusalii:
Luni: 1 Tim 5, 1-10; Lc 17, 20-25.
Marţi: 1 Tim 5, 11-12; Lc 17, 26-37.
Miercuri: 1 Tim 5, 22-25; 6, 1-11; Lc 18, 15-17, 26-30.
Joi: 1 Tim 6, 17-21; Lc 18, 31-34.
Vineri: 2 Tim 1, 1-2, 8-18; Lc 19, 12-28.
Sâmbătă: Ga 5, 22-26; 6, 1-2; Lc 10, 19-21.
Duminică: la Utrenie – Lc 24, 12-35, iar la Liturghie – Ef 6, 10-17; Lc 13, 10-17.

Săptămâna a XXVIII-a după Rusalii:
Luni: 2 Tim 2, 20-26; Lc 19, 37-44.
Marţi: 2 Tim 3, 16-17; 4, 1-4; Lc 19, 45-48.
Miercuri: 2 Tim 4, 9-22; Lc 20, 1-8.
Joi: Tit 1, 5-14; Lc 20, 9-18.
Vineri: Tit 1, 15-16; 2, 1-10; Lc 20,19-26.
Sâmbătă: Ef 1, 16-23; Lc 12, 32-40.
Duminică: la Utrenie – Lc 24, 36-53, iar la Liturghie – Col 1, 12-18; Lc 14, 16-24.

Săptămâna a XXIX-a după Rusalii:
Luni: Evr 3, 5-11, 17-19; Lc 20, 27-44.
Marţi: Evr 4, 1-13; Lc 21, 12-19.
Miercuri: Evr 5, 11-14; 6, 1-8; Lc 21, 5-8, 10-11, 20-24.
Joi: Evr 7, 1-6; Lc 21, 28-33.
Vineri: Evr 7, 18-25; Lc 21, 37-38; 22, 1-8.
Sâmbătă: Ef 2, 11-13; Lc 13, 18-29.
Duminică: la Utrenie – In 20, 1-10, iar la Liturghie – Col 3, 4-11, Lc 17, 12-19.

Săptămâna a XXX-a după Rusalii:
Luni: Evr 8, 7-13; Mc 8, 11-21.
Marţi: Evr 9, 8-23; Mc 8, 22-26.
Miercuri: Evr 10, 1-18; Mc 8, 30-34.
Joi: Evr 10, 35-39; 11, 1-7; Mc 9, 10-16.
Vineri: Evr 11, 8-16; Mc 9, 33-41.
Sâmbătă: Ef 5, 1-8; Lc 14, 1-11.
Duminică: la Utrenie – In 20, 11-18, iar la Liturghie – Col 3, 12-16; Lc 18, 18-27.

Săptămâna a XXXI-a după Rusalii:
Luni: Evr 11, 17-31; Mc 9, 42-50; 10, 1-2.
Marţi: Evr 12, 25-29; Mc 10, 2-12.
Miercuri: Iac 1, 1-18; Mc 10, 11-16.
Joi: Iac 1, 19-27; Mc 10, 17-27.
Vineri: Iac 2, 1-13; Mc 10, 23-32.
Sâmbătă: Col 1, 1-6; Lc 16, 10-15.
Duminică: la Utrenie – In 20, 19-31, iar la Liturghie – 1 Tim 1, 15-17; Lc 18, 35-43.

Săptămâna a XXXII-a după Rusalii:
Luni: Iac 2, 14-26; Mc 10, 46-52.
Marţi: Iac 3, 1-10; Mc 11, 11-23.
Miercuri: Iac 3, 11-18; 4, 1-6; Mc 11, 22-26.
Joi: Iac 4, 7-17; 5, 1-9; Mc 11, 27-33.
Vineri: 1 Ptr 1, 1-25; 2, 1-10; Mc 12, 1-12.
Sâmbătă: 1 Tes 5, 14-23; Lc 17, 3-10.
Duminică: la Utrenie – In 21, 1-14, iar la Liturghie – 1 Tim 4, 9-15; Lc 19, 1-10.

Săptămâna a XXXIII-a după Rusalii:
Luni: 1 Ptr 2, 21-25; 3, 1-9; Mc 12, 13-17.
Marţi: 1 Ptr 3, 10-22; Mc 12, 18-27.
Miercuri: 1 Ptr 4, 1-11; Mc 12, 28-37.
Joi: 1 Ptr 4, 12-19; 5, 1-5; Mc 12, 38-44.
Vineri: 2 Ptr 1, 1-10; Mc 13, 1-8.
Sâmbătă: 2 Tim 2, 11-19; Lc 18, 2-8.
Duminica Vameşului şi a Fariseului:
La Utrenie, Evanghelia Învierii care va fi de rând, iar la Liturghie – 2 Tim 3, 10-15; Lc 18, 10-14.

Săptămâna a XXXIV-a după Rusalii:
Luni: 2 Ptr 1, 20-21; 2, 1-9; Mc 13, 9-13.
Marţi: 2 Ptr 2, 9-22; Mc 13, 14-23.
Miercuri: 2 Ptr 3, 1-18; Mc 13, 24-31.
Joi: 1 In 1, 8-10; 2, 1-6; Mc 13, 31-37; 14, 1-2.
Vineri: 1 In 2, 7-17; Mc 14, 3-9.
Sâmbătă: 2 Tim 3, 1-9; Lc 20, 46-47; 21, 1-4.
Duminica Fiului Risipitor: La Utrenie, Evanghelia Învierii care va fi de rând, iar la Liturghie – 1 Co 6, 12-20; Lc 15, 11-32.

Săptămâna a XXXV-a după Rusalii:
Luni: 1 In 2, 18-29; 3, 1-8; Mc 11, 1-11.
Marţi: 1 In 3, 9-22; Mc 14, 10-42.
Miercuri: 1 In 3, 21-24; 4, 1-11; Mc 14, 43-72; 15, 1.
Joi: 1 In 4, 20-21; 5, 1-21; Mc 15, 1-15.
Vineri: 2 In 1, 1-13; Mc 15, 22, 25, 33-41.
Sâmbătă: 1 Co 10, 23-38; Lc 21, 8-9, 25-27, 33-36.
Răposaţi: 1 Tes 4, 13-17; In 5, 24-30.
Duminica lăsatului sec de carne: La Utrenie, Evanghelia Învierii care va fi de rând, iar la Liturghie – 1 Co 8, 8-13; 9, 1-2; Mt 25, 31-46.

 

3. Apostolul şi Evanghelia Sâmbetelor şi Duminicilor din Sfântul şi Marele Post

 

Săptămâna I a Postului:
Luni: Paremii – la Vecernie: Is 1, 1-20.
Marţi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 1, 19-2, 3; la Vecernie: Fc 1, 1-13; Pr 1, 1-20.
Miercuri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 2, 3-11; la Vecernie: Fc 1, 14-23; Pr 1, 20-33.
Joi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 2, 11-21; la Vecernie: Fc 1, 24-2, 3; Pr 2, 1-22.
Vineri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 3, 1-13; la Vecernie: Fc 2, 4-19; Pr 3, 1-18.
Sâmbătă: Paremii – la Vecernie: Fc 2, 20-3, 20; Pr 3, 19-34; La Liturghie: Apostolul zilei – Evr 1, 1-12; Apostolul Sfântului – 2 Tim 2, 1-10; Evanghelia zilei – Mc 2, 23-28; 3, 1-5; Evanghelia Sfântului – In 15, 17-27; 16, 1-2.
Duminică: La Utrenie: Evanghelia Învierii. La Liturghie: Evr 11, 24-26, 32-40; In 1, 43-51.

Săptămâna a II-a a Postului:
Luni: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 4, 2-5, 7.
Marţi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 5, 7-16; la Vecernie: Fc 3, 21-4, 7; Pr 3, 34-4, 22.
Miercuri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 5, 16-25; la Vecernie: Fc 4, 8-15; Pr 5, 1-15.
Joi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 6, 1-12; La Vecernie: Fc 4, 16-26; Pr 5, 15-6, 3.
Vineri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 7, 1-14; la Vecernie: Fc 5, 1-24; Pr 6, 3-20.
Sâmbătă: Paremii – la Vecernie: Fc 5, 32-6, 8; Pr 6, 20-35; La Liturghie: Evr 3, 12-16; al morţilor: 1 Tes 4, 13-17; Evanghelia zilei – Mc 1, 35-44; a morţilor – In 5, 24-30.
Duminică: La Utrenie: Evanghelia Învierii, iar la Liturghie Apostolul zilei – Evr 1, 10-14; 2, 1-3; al Sfântului Evr 7, 20-28; 8, 1-2; Evanghelia zilei – Mc 2, 1-12; a Sfântului – In 10, 9-16.

Săptămâna a III-a a Postului:
Luni: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 8, 13-9, 6.
Marţi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 9, 8-20; la Vecernie: Fc 6, 9-22; Pr 8, 1-21.
Miercuri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 10, 12-20; la Vecernie: Fc 7, 1-5; Pr 8, 32-9, 11.
Joi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 11, 10-12, 2; la Vecernie: Fc 7, 6-9; Pr 9, 12-18.
Vineri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 13, 2-13; la Vecernie: Fc 7, 11-24; Pr 10, 1-22.
Sâmbătă: Paremii – la Vecernie: Fc 8, 4-20; Pr 10, 31-11, 12; La Liturghie: Evr 10, 32-38; al morţilor – 1 Tes 4, 13-17; Evanghelia zilei – Mc 2, 14-17; a morţilor – In 5, 24-30.
Duminică: La Utrenie: Evanghelia Învierii, iar la Liturghie – Evr 4, 14-16; 5, 1-6; Mc 8, 34-38; 9, 1.

Săptămâna a IV-a a Postului:
Luni: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 14, 24-32.
Marţi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 25, 1-9; la Vecernie: Fc 8, 21-9, 7; Pr 11, 19-12, 6.
Miercuri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 26, 21-27, 7; la Vecernie: Fc 9, 8-17; Pr 12, 8-22.
Joi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 28, 14-22; la Vecernie: Fc 9, 18-10, 1; Pr 12, 23-13, 10.
Vineri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 29, 13-23; la Vecernie: Fc 10, 32-11, 9; Pr 13, 19-14, 6.
Sâmbătă: Paremii – la Vecernie: Fc 12, 1-7; Pr 14, 15-26; La Liturghie: Apostolul zilei – Evr 6, 9-12; al morţilor 1 Co 4, 13-17. Evanghelia zilei – Mc 7, 31-37, a morţilor – In 5, 24-30.
Duminică: La Utrenie: Evanghelia Învierii, iar la Liturghie Apostolul zilei – Evr 6, 13-20; al Sfântului – Ef 5, 8-19; Evanghelia zilei – Mc 9, 17-32; a Sfântului – Mt 4, 25; 5, 1-12.

Săptămâna a V-a a Postului:
Luni: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 37, 33-38, 6.
Marţi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 40, 18-31; la Vecernie: Fc 13, 12-18; Pr 14, 27-15, 14.
Miercuri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 41, 4-14; la Vecernie: Fc 15, 1-15; Pr 15, 7-19.
Joi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 42, 5-16; la Vecernie: Fc 17, 1-9; Pr 15, 20-16, 9.
Vineri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 45, 11-18; la Vecernie: Fc 18, 20-33; Pr 16, 16-17, 16.
Sâmbătă: Paremii – la Vecernie: Fc 22, 1-18; Pr 17, 17-18, 5; La Liturghie: Evr 9, 24-28; al Născătoarei – Evr 9, 1-7; Evanghelia – Mc 8, 27-31; a Născătoarei – Lc 10, 38-42; 11, 27-28.
Duminică: La Utrenie: Evanghelia Învierii, iar la Liturghie Apostolul zilei – Evr 9, 11-14, al Cuviosului – Ga 3, 23-29; Evanghelia zilei – Mc 10, 32-45, a Cuviosului – Lc 7, 36-50.

Săptămâna a VI-a a Postului (a Floriilor):
Luni: la Ceasul al VI-lea: Is 48, 17-49, 4.
Marţi: la Ceasul al VI-lea: Is 49, 6-10; la Vecernie: Fc 27, 1-41; Pr 19, 16-25.
Miercuri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 58, 1-11; la Vecernie: Fc 31, 3-16; Pr 31, 3-21.
Joi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 65, 8-16; la Vecernie: Fc 43, 26-31; 45, 1-16; Pr 21, 23-22, 4.
Vineri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 66, 10-24; la Vecernie: Fc 46, 1-7; Pr 23, 15-24, 5.
Sâmbătă: Paremii – la Vecernie: Fc 49, 33-50, 26; Pr 31, 8-31; La Liturghie: Evr 12, 28; 13, 1-8. Evanghelia – In 11, 1-45.
Duminică: Paremii – La Vecernia Mare: Fc 49, 1-2, 8-12; Sof 3, 14-19; Za 9, 9-15; La Utrenie: Mt 21, 1-11, 15-17, iar la Liturghie – Flp 4, 4-9; In 12, 1-18.

 

4. APOSTOLUL ŞI EVANGHELIA DIN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR

În Sfânta şi Marea Luni:
Paremii – la Ceasul al VI-lea: Iz 1, 1-20; la Liturghie, dimineaţa unită cu Vecernia: Iş 1, 1-20; Iov 1, 1-12; La Utrenie – Mt 21, 18-44, iar la Liturghie – Mt 24, 3-35.

În Sfânta şi Marea Marţi:
Paremii – la Ceasul al VI-lea: Iz 1, 21-28; la Liturghie, dimineaţa, unită cu Vecernia: Iş 2, 5-10; Iov 1, 13-22; La Utrenie – Mt 22, 15-46; 23, 1-39, iar la Liturghie – Mt 24, 36-51; 25, 1-46; 26, 1-2.

În Sfânta şi Marea Miercuri:
Paremii – la Ceasul al VI-lea: Iz 2, 3-3, 3; la Liturghie, dimineaţa, unită cu Vecernia: Iş 2, 11-22; Iov 2, 1-10; La Utrenie – In 12, 17-50, iar la Liturghie – Mt 24, 6-16.

În Sfânta şi Marea Joi:
Paremii – la Ceasul I: Ir 11, 18-12, 15; la Liturghie (a Sf. Vasile), dimineaţa, unită cu Vecernia: Iş 19, 10-19; Iov 38, 1-23; 42, 1-5; Is 50, 4-11; La Utrenie – Lc 22, 1-39, iar la Liturghie – Ps 2, 2; Ps 2, 1; 1 Co 11, 23-32. Evanghelia înainte de spălare, Mt 26, 2-20. După spălare, In 13, 3-17; Mt 26, 21-39; Lc 22, 43-44; Mt 26, 40-75; 27, 1-2.

Cele 12 Evanghelii ale Patimilor:
Evanghelia I-a – In 13, 31-38; 14; 15; 16; 17; 18, 1.
Evanghelia a II-a – In 18, 1-28.
Evanghelia a III-a – Mt 26, 57-75.
Evanghelia a IV-a – Mt 18, 28-40; 19, 1-6.
Evanghelia a V-a – Mt 27, 3-23.
Evanghelia a VI-a – Mc 15, 16-32.
Evanghelia a VII-a – Mt 27, 33-54.
Evanghelia a VIII-a – Lc 23, 32-49.
Evanghelia a IX-a – In 19, 25-37.
Evanghelia a X-a – Mc 15, 43-47.
Evanghelia a XI-a – In 19, 38-42.
Evanghelia a XII-a – Mt 27, 62-66.

În Sfânta şi Marea Vineri la Ceasurile Împărăteşti:
Ceasul I: Paremii: Za 11, 10-14; 13, 6-7; 14, 7-9, 20-21; Ps 8, 9; Ga 6, 14-18; Mt 27, 1-56.
Ceasul al III-lea: Paremii: Is 50, 4-11; Ps 117, 14; Ps 117, 18; Rm 5, 6-10; Mc 15, 16-41.
Ceasul al VI-lea: Paremii: Is 52, 13-54, 53, 54,1; Ps 19, 1; Ps 27, 12; Evr 2, 11-18; Lc 23, 32-40.
Ceasul al IX-lea: Paremii: Iş 33, 11-23; Iov 42, 12-17; Is 52, 13-54, 1; Ps 114, 3; Ps 114, 4; Evr 10, 19-31; In 18, 28-40; 19, 1-37.
În Sfânta şi Marea Vineri, seara: Ps 87, 6; Ps 87, 1; 1 Co 1, 18-24; 2, 1-2; Mt 27, 1-54; In 19, 31-37; Mt 27, 55-61.
În Sfânta şi Marea Sâmbătă: Paremii – la Denia Prohodului: Iz 37, 1-14; la Sf. Liturghie (a Sf. Vasile), unită cu Vecernia: Fc 1, 1-13; Is 60, 1-16; Iş 12, 1-11; Iona 1, 2, 3, 4; Ios 5, 10-15; Iş 13, 20, 14, 15, 19; Sof 3, 8-15; 3 Rg 17, 8-24; Is 61, 10-62, 5; Fc 22, 1-18; Is 61, 1-10; 4 Rg 4, 8-37; Is 63, 11_19-64, 4; Ir 31, 31-34; Dn 3, 1-23; Tin 1, 1-65; La Utrenie, după Doxologie – Ps 9, 32; Ps 9, 1; 1 Co 5, 6-8; Ga 3, 13-14; Mt 27, 62-66, iar la Liturghie – Ps 65, 3; Ps 65, 1; Rm 6, 3-11; Mt 28, 1-20.

 

Programul îl puteţi găsi în Sfânta Scriptură Ediţia Jubiliară a Sfântului Sinod, diortosită şi îngrijită de IPS Bartolomeu Anania. Mulţumim monahilor de la mănăstirea Dervent pentru crearea tutoror linkurilor care trimit direct la pasajul dorit.

Discursuri din Sfânta Scriptură - Noul Testament

Pentru că citirea Sfintei Scripturi ne ajută foarte mult în a înţelege lumea în care trăim şi în a-L cunoaşte pe Dumnezeu, am aşezat mai jos programul de citire din Biblie, aşa cum se regăseşte el în slujbele Bisericii Ortodoxe, în toate săptămânile postului, zi de zi, aşa cum l-au rânduit Sfinţii Părinţi. Programul îl puteţi găsi în Sfânta Scriptură Ediţia Jubiliară a Sfântului Sinod, diortosită şi îngrijită de IPS Bartolomeu Anania. Mulţumim monahilor de la mănăstirea Dervent pentru crearea tutoror linkurilor care trimit direct la pasajul dorit.

Săptămâna I a Postului:
Luni: Paremii – la Vecernie: Is 1, 1-20.
Marţi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 1, 19-2, 3; la Vecernie: Fc 1, 1-13; Pr 1, 1-20.
Miercuri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 2, 3-11; la Vecernie: Fc 1, 14-23; Pr 1, 20-33.
Joi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 2, 11-21; la Vecernie: Fc 1, 24-2, 3; Pr 2, 1-22.
Vineri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 3, 1-13; la Vecernie: Fc 2, 4-19; Pr 3, 1-18.
Sâmbătă: Paremii – la Vecernie: Fc 2, 20-3, 20; Pr 3, 19-34; La Liturghie: Apostolul zilei – Evr 1, 1-12; Apostolul Sfântului – 2 Tim 2, 1-10; Evanghelia zilei – Mc 2, 23-28; 3, 1-5; Evanghelia Sfântului – In 15, 17-27; 16, 1-2.
Duminică: La Utrenie: Evanghelia Învierii. La Liturghie: Evr 11, 24-26, 32-40; In 1, 43-51.

Săptămâna a II-a a Postului:
Luni: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 4, 2-5, 7.
Marţi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 5, 7-16; la Vecernie: Fc 3, 21-4, 7; Pr 3, 34-4, 22.
Miercuri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 5, 16-25; la Vecernie: Fc 4, 8-15; Pr 5, 1-15.
Joi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 6, 1-12; La Vecernie: Fc 4, 16-26; Pr 5, 15-6, 3.
Vineri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 7, 1-14; la Vecernie: Fc 5, 1-24; Pr 6, 3-20.
Sâmbătă: Paremii – la Vecernie: Fc 5, 32-6, 8; Pr 6, 20-35; La Liturghie: Evr 3, 12-16; al morţilor: 1 Tes 4, 13-17; Evanghelia zilei – Mc 1, 35-44; a morţilor – In 5, 24-30.
Duminică: La Utrenie: Evanghelia Învierii, iar la Liturghie Apostolul zilei – Evr 1, 10-14; 2, 1-3; al Sfântului Evr 7, 20-28; 8, 1-2; Evanghelia zilei – Mc 2, 1-12; a Sfântului – In 10, 9-16.

Săptămâna a III-a a Postului:
Luni: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 8, 13-9, 6.
Marţi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 9, 8-20; la Vecernie: Fc 6, 9-22; Pr 8, 1-21.
Miercuri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 10, 12-20; la Vecernie: Fc 7, 1-5; Pr 8, 32-9, 11.
Joi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 11, 10-12, 2; la Vecernie: Fc 7, 6-9; Pr 9, 12-18.
Vineri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 13, 2-13; la Vecernie: Fc 7, 11-24; Pr 10, 1-22.
Sâmbătă: Paremii – la Vecernie: Fc 8, 4-20; Pr 10, 31-11, 12; La Liturghie: Evr 10, 32-38; al morţilor – 1 Tes 4, 13-17; Evanghelia zilei – Mc 2, 14-17; a morţilor – In 5, 24-30.
Duminică: La Utrenie: Evanghelia Învierii, iar la Liturghie – Evr 4, 14-16; 5, 1-6; Mc 8, 34-38; 9, 1.

Săptămâna a IV-a a Postului:
Luni: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 14, 24-32.
Marţi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 25, 1-9; la Vecernie: Fc 8, 21-9, 7; Pr 11, 19-12, 6.
Miercuri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 26, 21-27, 7; la Vecernie: Fc 9, 8-17; Pr 12, 8-22.
Joi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 28, 14-22; la Vecernie: Fc 9, 18-10, 1; Pr 12, 23-13, 10.
Vineri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 29, 13-23; la Vecernie: Fc 10, 32-11, 9; Pr 13, 19-14, 6.
Sâmbătă: Paremii – la Vecernie: Fc 12, 1-7; Pr 14, 15-26; La Liturghie: Apostolul zilei – Evr 6, 9-12; al morţilor 1 Co 4, 13-17. Evanghelia zilei – Mc 7, 31-37, a morţilor – In 5, 24-30.
Duminică: La Utrenie: Evanghelia Învierii, iar la Liturghie Apostolul zilei – Evr 6, 13-20; al Sfântului – Ef 5, 8-19; Evanghelia zilei – Mc 9, 17-32; a Sfântului – Mt 4, 25; 5, 1-12.

Săptămâna a V-a a Postului:
Luni: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 37, 33-38, 6.
Marţi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 40, 18-31; la Vecernie: Fc 13, 12-18; Pr 14, 27-15, 14.
Miercuri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 41, 4-14; la Vecernie: Fc 15, 1-15; Pr 15, 7-19.
Joi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 42, 5-16; la Vecernie: Fc 17, 1-9; Pr 15, 20-16, 9.
Vineri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 45, 11-18; la Vecernie: Fc 18, 20-33; Pr 16, 16-17, 16.
Sâmbătă: Paremii – la Vecernie: Fc 22, 1-18; Pr 17, 17-18, 5; La Liturghie: Evr 9, 24-28; al Născătoarei – Evr 9, 1-7; Evanghelia – Mc 8, 27-31; a Născătoarei – Lc 10, 38-42; 11, 27-28.
Duminică: La Utrenie: Evanghelia Învierii, iar la Liturghie Apostolul zilei – Evr 9, 11-14, al Cuviosului – Ga 3, 23-29; Evanghelia zilei – Mc 10, 32-45, a Cuviosului – Lc 7, 36-50.

Săptămâna a VI-a a Postului (a Floriilor):
Luni: la Ceasul al VI-lea: Is 48, 17-49, 4.
Marţi: la Ceasul al VI-lea: Is 49, 6-10; la Vecernie: Fc 27, 1-41; Pr 19, 16-25.
Miercuri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 58, 1-11; la Vecernie: Fc 31, 3-16; Pr 31, 3-21.
Joi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 65, 8-16; la Vecernie: Fc 43, 26-31; 45, 1-16; Pr 21, 23-22, 4.
Vineri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 66, 10-24; la Vecernie: Fc 46, 1-7; Pr 23, 15-24, 5.
Sâmbătă: Paremii – la Vecernie: Fc 49, 33-50, 26; Pr 31, 8-31; La Liturghie: Evr 12, 28; 13, 1-8. Evanghelia – In 11, 1-45.
Duminică: Paremii – La Vecernia Mare: Fc 49, 1-2, 8-12; Sof 3, 14-19; Za 9, 9-15; La Utrenie: Mt 21, 1-11, 15-17, iar la Liturghie – Flp 4, 4-9; In 12, 1-18.

APOSTOLUL ŞI EVANGHELIA DIN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR

În Sfânta şi Marea Luni:
Paremii – la Ceasul al VI-lea: Iz 1, 1-20; la Liturghie, dimineaţa unită cu Vecernia: Iş 1, 1-20; Iov 1, 1-12; La Utrenie – Mt 21, 18-44, iar la Liturghie – Mt 24, 3-35.

În Sfânta şi Marea Marţi:
Paremii – la Ceasul al VI-lea: Iz 1, 21-28; la Liturghie, dimineaţa, unită cu Vecernia: Iş 2, 5-10; Iov 1, 13-22; La Utrenie – Mt 22, 15-46; 23, 1-39, iar la Liturghie – Mt 24, 36-51; 25, 1-46; 26, 1-2.

În Sfânta şi Marea Miercuri:
Paremii – la Ceasul al VI-lea: Iz 2, 3-3, 3; la Liturghie, dimineaţa, unită cu Vecernia: Iş 2, 11-22; Iov 2, 1-10; La Utrenie – In 12, 17-50, iar la Liturghie – Mt 24, 6-16.

În Sfânta şi Marea Joi:
Paremii – la Ceasul I: Ir 11, 18-12, 15; la Liturghie (a Sf. Vasile), dimineaţa, unită cu Vecernia: Iş 19, 10-19; Iov 38, 1-23; 42, 1-5; Is 50, 4-11; La Utrenie – Lc 22, 1-39, iar la Liturghie – Ps 2, 2; Ps 2, 1; 1 Co 11, 23-32. Evanghelia înainte de spălare, Mt 26, 2-20. După spălare, In 13, 3-17; Mt 26, 21-39; Lc 22, 43-44; Mt 26, 40-75; 27, 1-2.

Cele 12 Evanghelii ale Patimilor:
Evanghelia I-a – In 13, 31-38; 14; 15; 16; 17; 18, 1.
Evanghelia a II-a – In 18, 1-28.
Evanghelia a III-a – Mt 26, 57-75.
Evanghelia a IV-a – Mt 18, 28-40; 19, 1-6.
Evanghelia a V-a – Mt 27, 3-23.
Evanghelia a VI-a – Mc 15, 16-32.
Evanghelia a VII-a – Mt 27, 33-54.
Evanghelia a VIII-a – Lc 23, 32-49.
Evanghelia a IX-a – In 19, 25-37.
Evanghelia a X-a – Mc 15, 43-47.
Evanghelia a XI-a – In 19, 38-42.
Evanghelia a XII-a – Mt 27, 62-66.

În Sfânta şi Marea Vineri la Ceasurile Împărăteşti:
Ceasul I: Paremii: Za 11, 10-14; 13, 6-7; 14, 7-9, 20-21; Ps 8, 9; Ga 6, 14-18; Mt 27, 1-56.
Ceasul al III-lea: Paremii: Is 50, 4-11; Ps 117, 14; Ps 117, 18; Rm 5, 6-10; Mc 15, 16-41.
Ceasul al VI-lea: Paremii: Is 52, 13-54, 53, 54,1; Ps 19, 1; Ps 27, 12; Evr 2, 11-18; Lc 23, 32-40.
Ceasul al IX-lea: Paremii: Iş 33, 11-23; Iov 42, 12-17; Is 52, 13-54, 1; Ps 114, 3; Ps 114, 4; Evr 10, 19-31; In 18, 28-40; 19, 1-37.
În Sfânta şi Marea Vineri, seara: Ps 87, 6; Ps 87, 1; 1 Co 1, 18-24; 2, 1-2; Mt 27, 1-54; In 19, 31-37; Mt 27, 55-61.
În Sfânta şi Marea Sâmbătă: Paremii – la Denia Prohodului: Iz 37, 1-14; la Sf. Liturghie (a Sf. Vasile), unită cu Vecernia: Fc 1, 1-13; Is 60, 1-16; Iş 12, 1-11; Iona 1, 2, 3, 4; Ios 5, 10-15; Iş 13, 20, 14, 15, 19; Sof 3, 8-15; 3 Rg 17, 8-24; Is 61, 10-62, 5; Fc 22, 1-18; Is 61, 1-10; 4 Rg 4, 8-37; Is 63, 11_19-64, 4; Ir 31, 31-34; Dn 3, 1-23; Tin 1, 1-65; La Utrenie, după Doxologie – Ps 9, 32; Ps 9, 1; 1 Co 5, 6-8; Ga 3, 13-14; Mt 27, 62-66, iar la Liturghie – Ps 65, 3; Ps 65, 1; Rm 6, 3-11; Mt 28, 1-20.

Discursuri din Sfânta Scriptură - Noul Testament

Pentru că citirea Sfintei Scripturi ne ajută foarte mult în a înţelege lumea în care trăim şi în a-L cunoaşte pe Dumnezeu, am aşezat mai jos programul de citire din Biblie, aşa cum se regăseşte el în slujbele Bisericii Ortodoxe, în toate săptămânile postului, zi de zi, aşa cum l-au rânduit Sfinţii Părinţi. Programul îl puteţi găsi în Sfânta Scriptură Ediţia Jubiliară a Sfântului Sinod, diortosită şi îngrijită de IPS Bartolomeu Anania. Mulţumim monahilor de la mănăstirea Dervent pentru crearea tutoror linkurilor care trimit direct la pasajul dorit.

Săptămâna I a Postului:
Luni: Paremii – la Vecernie: Is 1, 1-20.
Marţi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 1, 19-2, 3; la Vecernie: Fc 1, 1-13; Pr 1, 1-20.
Miercuri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 2, 3-11; la Vecernie: Fc 1, 14-23; Pr 1, 20-33.
Joi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 2, 11-21; la Vecernie: Fc 1, 24-2, 3; Pr 2, 1-22.
Vineri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 3, 1-13; la Vecernie: Fc 2, 4-19; Pr 3, 1-18.
Sâmbătă: Paremii – la Vecernie: Fc 2, 20-3, 20; Pr 3, 19-34; La Liturghie: Apostolul zilei – Evr 1, 1-12; Apostolul Sfântului – 2 Tim 2, 1-10; Evanghelia zilei – Mc 2, 23-28; 3, 1-5; Evanghelia Sfântului – In 15, 17-27; 16, 1-2.
Duminică: La Utrenie: Evanghelia Învierii. La Liturghie: Evr 11, 24-26, 32-40; In 1, 43-51.

Săptămâna a II-a a Postului:
Luni: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 4, 2-5, 7.
Marţi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 5, 7-16; la Vecernie: Fc 3, 21-4, 7; Pr 3, 34-4, 22.
Miercuri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 5, 16-25; la Vecernie: Fc 4, 8-15; Pr 5, 1-15.
Joi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 6, 1-12; La Vecernie: Fc 4, 16-26; Pr 5, 15-6, 3.
Vineri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 7, 1-14; la Vecernie: Fc 5, 1-24; Pr 6, 3-20.
Sâmbătă: Paremii – la Vecernie: Fc 5, 32-6, 8; Pr 6, 20-35; La Liturghie: Evr 3, 12-16; al morţilor: 1 Tes 4, 13-17; Evanghelia zilei – Mc 1, 35-44; a morţilor – In 5, 24-30.
Duminică: La Utrenie: Evanghelia Învierii, iar la Liturghie Apostolul zilei – Evr 1, 10-14; 2, 1-3; al Sfântului Evr 7, 20-28; 8, 1-2; Evanghelia zilei – Mc 2, 1-12; a Sfântului – In 10, 9-16.

Săptămâna a III-a a Postului:
Luni: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 8, 13-9, 6.
Marţi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 9, 8-20; la Vecernie: Fc 6, 9-22; Pr 8, 1-21.
Miercuri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 10, 12-20; la Vecernie: Fc 7, 1-5; Pr 8, 32-9, 11.
Joi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 11, 10-12, 2; la Vecernie: Fc 7, 6-9; Pr 9, 12-18.
Vineri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 13, 2-13; la Vecernie: Fc 7, 11-24; Pr 10, 1-22.
Sâmbătă: Paremii – la Vecernie: Fc 8, 4-20; Pr 10, 31-11, 12; La Liturghie: Evr 10, 32-38; al morţilor – 1 Tes 4, 13-17; Evanghelia zilei – Mc 2, 14-17; a morţilor – In 5, 24-30.
Duminică: La Utrenie: Evanghelia Învierii, iar la Liturghie – Evr 4, 14-16; 5, 1-6; Mc 8, 34-38; 9, 1.

Săptămâna a IV-a a Postului:
Luni: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 14, 24-32.
Marţi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 25, 1-9; la Vecernie: Fc 8, 21-9, 7; Pr 11, 19-12, 6.
Miercuri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 26, 21-27, 7; la Vecernie: Fc 9, 8-17; Pr 12, 8-22.
Joi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 28, 14-22; la Vecernie: Fc 9, 18-10, 1; Pr 12, 23-13, 10.
Vineri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 29, 13-23; la Vecernie: Fc 10, 32-11, 9; Pr 13, 19-14, 6.
Sâmbătă: Paremii – la Vecernie: Fc 12, 1-7; Pr 14, 15-26; La Liturghie: Apostolul zilei – Evr 6, 9-12; al morţilor 1 Co 4, 13-17. Evanghelia zilei – Mc 7, 31-37, a morţilor – In 5, 24-30.
Duminică: La Utrenie: Evanghelia Învierii, iar la Liturghie Apostolul zilei – Evr 6, 13-20; al Sfântului – Ef 5, 8-19; Evanghelia zilei – Mc 9, 17-32; a Sfântului – Mt 4, 25; 5, 1-12.

Săptămâna a V-a a Postului:
Luni: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 37, 33-38, 6.
Marţi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 40, 18-31; la Vecernie: Fc 13, 12-18; Pr 14, 27-15, 14.
Miercuri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 41, 4-14; la Vecernie: Fc 15, 1-15; Pr 15, 7-19.
Joi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 42, 5-16; la Vecernie: Fc 17, 1-9; Pr 15, 20-16, 9.
Vineri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 45, 11-18; la Vecernie: Fc 18, 20-33; Pr 16, 16-17, 16.
Sâmbătă: Paremii – la Vecernie: Fc 22, 1-18; Pr 17, 17-18, 5; La Liturghie: Evr 9, 24-28; al Născătoarei – Evr 9, 1-7; Evanghelia – Mc 8, 27-31; a Născătoarei – Lc 10, 38-42; 11, 27-28.
Duminică: La Utrenie: Evanghelia Învierii, iar la Liturghie Apostolul zilei – Evr 9, 11-14, al Cuviosului – Ga 3, 23-29; Evanghelia zilei – Mc 10, 32-45, a Cuviosului – Lc 7, 36-50.

Săptămâna a VI-a a Postului (a Floriilor):
Luni: la Ceasul al VI-lea: Is 48, 17-49, 4.
Marţi: la Ceasul al VI-lea: Is 49, 6-10; la Vecernie: Fc 27, 1-41; Pr 19, 16-25.
Miercuri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 58, 1-11; la Vecernie: Fc 31, 3-16; Pr 31, 3-21.
Joi: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 65, 8-16; la Vecernie: Fc 43, 26-31; 45, 1-16; Pr 21, 23-22, 4.
Vineri: Paremii – la Ceasul al VI-lea: Is 66, 10-24; la Vecernie: Fc 46, 1-7; Pr 23, 15-24, 5.
Sâmbătă: Paremii – la Vecernie: Fc 49, 33-50, 26; Pr 31, 8-31; La Liturghie: Evr 12, 28; 13, 1-8. Evanghelia – In 11, 1-45.
Duminică: Paremii – La Vecernia Mare: Fc 49, 1-2, 8-12; Sof 3, 14-19; Za 9, 9-15; La Utrenie: Mt 21, 1-11, 15-17, iar la Liturghie – Flp 4, 4-9; In 12, 1-18.

APOSTOLUL ŞI EVANGHELIA DIN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR

În Sfânta şi Marea Luni:
Paremii – la Ceasul al VI-lea: Iz 1, 1-20; la Liturghie, dimineaţa unită cu Vecernia: Iş 1, 1-20; Iov 1, 1-12; La Utrenie – Mt 21, 18-44, iar la Liturghie – Mt 24, 3-35.

În Sfânta şi Marea Marţi:
Paremii – la Ceasul al VI-lea: Iz 1, 21-28; la Liturghie, dimineaţa, unită cu Vecernia: Iş 2, 5-10; Iov 1, 13-22; La Utrenie – Mt 22, 15-46; 23, 1-39, iar la Liturghie – Mt 24, 36-51; 25, 1-46; 26, 1-2.

În Sfânta şi Marea Miercuri:
Paremii – la Ceasul al VI-lea: Iz 2, 3-3, 3; la Liturghie, dimineaţa, unită cu Vecernia: Iş 2, 11-22; Iov 2, 1-10; La Utrenie – In 12, 17-50, iar la Liturghie – Mt 24, 6-16.

În Sfânta şi Marea Joi:
Paremii – la Ceasul I: Ir 11, 18-12, 15; la Liturghie (a Sf. Vasile), dimineaţa, unită cu Vecernia: Iş 19, 10-19; Iov 38, 1-23; 42, 1-5; Is 50, 4-11; La Utrenie – Lc 22, 1-39, iar la Liturghie – Ps 2, 2; Ps 2, 1; 1 Co 11, 23-32. Evanghelia înainte de spălare, Mt 26, 2-20. După spălare, In 13, 3-17; Mt 26, 21-39; Lc 22, 43-44; Mt 26, 40-75; 27, 1-2.

Cele 12 Evanghelii ale Patimilor:
Evanghelia I-a – In 13, 31-38; 14; 15; 16; 17; 18, 1.
Evanghelia a II-a – In 18, 1-28.
Evanghelia a III-a – Mt 26, 57-75.
Evanghelia a IV-a – Mt 18, 28-40; 19, 1-6.
Evanghelia a V-a – Mt 27, 3-23.
Evanghelia a VI-a – Mc 15, 16-32.
Evanghelia a VII-a – Mt 27, 33-54.
Evanghelia a VIII-a – Lc 23, 32-49.
Evanghelia a IX-a – In 19, 25-37.
Evanghelia a X-a – Mc 15, 43-47.
Evanghelia a XI-a – In 19, 38-42.
Evanghelia a XII-a – Mt 27, 62-66.

În Sfânta şi Marea Vineri la Ceasurile Împărăteşti:
Ceasul I: Paremii: Za 11, 10-14; 13, 6-7; 14, 7-9, 20-21; Ps 8, 9; Ga 6, 14-18; Mt 27, 1-56.
Ceasul al III-lea: Paremii: Is 50, 4-11; Ps 117, 14; Ps 117, 18; Rm 5, 6-10; Mc 15, 16-41.
Ceasul al VI-lea: Paremii: Is 52, 13-54, 53, 54,1; Ps 19, 1; Ps 27, 12; Evr 2, 11-18; Lc 23, 32-40.
Ceasul al IX-lea: Paremii: Iş 33, 11-23; Iov 42, 12-17; Is 52, 13-54, 1; Ps 114, 3; Ps 114, 4; Evr 10, 19-31; In 18, 28-40; 19, 1-37.
În Sfânta şi Marea Vineri, seara: Ps 87, 6; Ps 87, 1; 1 Co 1, 18-24; 2, 1-2; Mt 27, 1-54; In 19, 31-37; Mt 27, 55-61.
În Sfânta şi Marea Sâmbătă: Paremii – la Denia Prohodului: Iz 37, 1-14; la Sf. Liturghie (a Sf. Vasile), unită cu Vecernia: Fc 1, 1-13; Is 60, 1-16; Iş 12, 1-11; Iona 1, 2, 3, 4; Ios 5, 10-15; Iş 13, 20, 14, 15, 19; Sof 3, 8-15; 3 Rg 17, 8-24; Is 61, 10-62, 5; Fc 22, 1-18; Is 61, 1-10; 4 Rg 4, 8-37; Is 63, 11_19-64, 4; Ir 31, 31-34; Dn 3, 1-23; Tin 1, 1-65; La Utrenie, după Doxologie – Ps 9, 32; Ps 9, 1; 1 Co 5, 6-8; Ga 3, 13-14; Mt 27, 62-66, iar la Liturghie – Ps 65, 3; Ps 65, 1; Rm 6, 3-11; Mt 28, 1-20.

Una dintre pietrele de moară care stau în calea credinţei oamenilor în Dumnezeu este întrebarea: „Dacă Dumnezeu este bun de ce există atât de mult rău în lume. De ce permite Dumnezeu ca unii oameni să facă rău altora? De ce nu intervine?”

Dumnezeu a creat lumea şi aşa cum este normal veghează asupra ei pâna la sfârşitul veacurilor:

„Iată, al Domnului Dumnezeului tău este cerul şi cerurile cerurilor, pământul şi toate cele de pe el.” (Deut 10:14)

“Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că s-a înălţat slava Ta, mai presus de ceruri.” (Ps 8:1)

Dumnezeu intervine în viaţa oamenilor secundă de secundă ajutându-ne să ne înţelegem între noi şi limitând efectele negative ale faptelor noastre. Psalmistul David inspirat de Duhul Sfânt spune:

„De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte. În zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă, în zadar vă culcaţi târziu, voi care mâncaţi pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiţi ai Săi.” (Ps 127:1-2)

Iar Hristos Domnul ne deschide ochii pentru a înţelege mai bine în ce lume trăim:

„Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.”

Fără Dumnezeu nu putem face nimic, nici să existăm, nici să respirăm, nici să vorbim, nici să muncim, nici să gândim, nimic... absolut nimic. Sfântul Apostol Pavel ne întăreşte acest lucru zicând:

„Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.” (1Co 15:10)

Da! noi oamenii suntem liberi să facem ceea ce vrem, dar libertatea noastră nu îngrădeşte libertatea lui Dumnezeu. Eu sunt liber să aleg să fac rău celor din jur, dar şi Dumnezeu are la îndemână toate mijloacele pentru a-l apăra pe celălalt de răul meu, aşa cum poate un frate vrea să-l lovească pe celălalt iar tatăl intervine între ei pentru a-i linişti şi împăca.

E normal ca preşedintele unei ţări să ia decizii şi să influenţeze în mod direct viaţa poporului, chiar şi viaţa celor care nu l-au votat. Este normal ca parlamentul ţării, guvernul, primarul, prefectul şi toţi cei care ne conduc să ne influenţeze viaţa luând decizii pentru binele întregii societăţi, chiar dacă unii nu îi agrează. Trăim într-o societate liberă, dar libertatea noastră nu constrânge libertatea de intervenţie a instutiţiilor ţării. Se întâmplă ca deciziile instituţiilor statului să-mi îngrădească liberatea, dar orice aş face sunt obligat să mă supun, pentru că se presupune că acele decizii urmăresc binele majorităţii şi nu doar avantajul de moment al unora.

Suntem liberi, dar nu în mod absolut. Trăind în societate suntem obligaţi să ne supunem unor reguli, şi asta doar pentru a nu ne face rău unii altora.

Aşa este şi în relaţia noastră cu Dumnezeu, noi suntem liberi să facem ceea ce vrem dar El poate interveni în viaţa noastră în mod direct, prin decizii care urmăresc şi binele celor din jur. Aşa cum suntem obligaţi să ne supunem legilor statului în care trăim, deşi sunt şi unele pe care nu le agreem, aşa suntem obligaţi să ne supunem şi deciziilor pe care le ia Dumnezeu pentru fiecare în parte şi pentru toţi laolaltă.

Dar spre deosebire de deciziile instituţiilor statului, deciziile lui Dumnezeu sunt mereu pline de iubire, milă, iertare şi îngăduinţă. El ne-a arătat că este mereu solidar cu slăbiciunile noastre şi este gata să ne sară în ajutor în fiecare secundă. Preşedintele ţării nu s-a făcut cerşetor pentru a trăi pe strădă 33 de ani şi pentru a le arăta cetăţenilor ţării că îi iubeşte, dar Dumnezeul cerului şi al pământului, Cel neîncăput, nevăzut, nemărginit, neînchipuit, S-a pogorât din cer şi S-a smerit făcându-se om, ca să ne arate cât de mult ne iubeşte.

Chiar dacă unii cred sau nu în Dumnezeu, chiar dacă unii sunt sau nu deacord cu El, totuşi toţi suntem obligaţi să ne supunem tuturor deciziilor şi intervenţiilor lui în lume. Dumnezeu înfluenţează oamenii, neîngrădindu-le libertatea, prin mijloace externe, interne şi supranaturale.

Iată care sunt mijloacele externe:

• Prin felul în care a creat universul. Simplu fapt că trăim într-un sistem gândit şi creat de Dumnezeu ne obligă să ne supunem legilor şi funcţionalităţii acestui sistem. Astfel Dumnezeu ne înfluenţează viaţa prin mireasma dulce al florilor, prin măreţia munţilor, prin întidinderea minunată a apelor, prin proprietăţile fizice şi chimice ale florei şi faunei, prin comportamentul animalelor, prin mişcare soarelui şi a celorlalte planete, prin luminia lunii, prin relieful fiecărei petec de pământ, etc. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al iubirii
  

• Prin ceilalţi oameni din jurul nostru. Dumnezeu a hotărât ca oamenii să trăiască împreună, în comunităţi, pentru a învăţa să se iubească. Nefiind singuri pe acest pământ, suntem obligaţi să luam decizii diferite în fiecare moment, adaptându-ne la comportamentul celor din jur.

• Prin starea meteorologică de pe tot globul, prin schimbarea vremii (ploi, ninsori, frig, căldură, vânt, vreme senină, vreme mohorâtă, ceaţă, etc.). Viaţa noastră de zi cu zi este influenţată de stare vremii, şi aici nu mă refer la stările morale pe care le induce vremea. Când este frig şi plouă, oamenii stau mai mult în case, se întâlnesc unii pe la alţii, merg mai mult prin magazine, citesc, etc. Când este soare şi frumos ies prin parcuri, pleacă în excursii, au un chef de viaţă mai mare, în general stau mai mult în aer liber, toate alegerile lor luând în considerare acest aspect. Astfel având la îndemână acest instrument al vremii, Dumnezeu poate să ne influenţeze planurile, oricând. Poate cineva şi-a pus in gând ca mâine să meargă nu ştiu unde, dar vremea urâtă şi traficul îngreunat la obligat să rămână acasă.

• Prin cataclisme naturale (cutremure, furtuni, erupţii vulcanice, secetă, inundaţiile, etc.) Cutremurul din Japonia influenţează nu doar viaţa poporului japonez ci şi viaţa oamenilor de altă naţionalitate care se află în Japonia, şi inclusiv viaţa familiilor din ţara lor de origine. Cutremul va influenţa puternic şi viaţa economică a pieţii mondiale, trasporturile internaţionale, relaţiile diplomatice, şi indirect percepţia despre lume a tuturor celor care au aflat din mass-media de acest cutremur. Erupţiile vulcanice din Islanda au dat peste cap anul trecut sute de mii de oameni, perturbând foarte puternic traficul aerian. Eu însumi şi familia mea am fost nevoiţi să rămânem încă o săptămâna în Spania, pentru că avionul nostru a fost anulat. Secetele şi indundaţiile au dat peste cap viaţa multor oamenii de pe întreg globul, dealungul istoriei omenirii.

Omul fiind creat de Dumnezeu are harul Duhului Sfânt în el încâ de la apariţia embrionului în pântecele mamei. Aşa cum spunea şi Sfântul Apostol Pavel mai sus, prezenţa Duhul Sfânt în noi ne înfluenţează psihologic şi sentimental într-un mod foarte complex.

Iată care sunt mijloacele interne prin care ne influenţează:

• Conştiinţa. Este vocea lui Dumnezeu în om, instrumentul care ne atenţionează mereu dacă facem bine sau rău. Prin ea Hristos îi cheamă pe păcătoşi la pocăinţă, şi-i atenţionează pe toţi cei care plănuiesc să păcătuiască.

• Stărea de bine după ce facem o faptă bună şi starea de disconfort psihologic după ce facem răul. Prin aceste două stări pe care Duhul Sfânt ni le dă prin prezenţa sau absenţa Lui, vom fi influenţaţi în deciziile noastre dealungul întregii vieţii.

• Inspiraţia. Degeabă mă chinui, nu voi ajunge niciodată să scriu poezii aşa cum o făcea Eminescu sau psalmi aşa cum i-a scris David. Toate înţelepciunea şi ştiinţa lumii (fizică, matematică, chimie, biologie, teologie, filozofie, astronomie, pictură, sculptură, muzică, etc.) sunt descoperite de Dumnezeu unor anumiţi oameni şi în anumite timpuri, influenţând asftel viaţă societăţii în care trăiesc. Inspiraţia nu se rezumă doar la marile descoperiri ci şi la toate ideile bune care ne vin în munca noastră de zi cu zi, la şcoală, la servici, sau în relaţia cu oamenii.

• Ajutorul pentru acţiunile pe care le întreprinde omul. Fără Dumnezeu nu putem face nimic, şi asta o spune chiar El. Astfel Domnul are la îndemână acest puternic instrument: să ne ajute sau nu în acţiunile noastre. Cât de chinuitor este să faci ceva şi să nu-ţi iasă! Cât de greu ţi se pare. Şi cât de simplu şi natural faci un lucru când Dumnezeu îţi oferă ajutorul.

• Sănătatea trupului. Trupul, cel mai complex mecanism existent pe planetă, este lăcaş al Duhul Sfânt. Dumnezeu este viaţa noastră la propriu, aşa cum zice Sf. Ioan de Kronstadt,  şi dacă îşi harul de la noi devenim slabi şi neputincioşi, iar bolile năpădesc asupra noastră.

Instrumentele de care am vorbit mai sus sunt parte din natural, din felul în care a construit Dumnezeu lumea, dar El are putere de a interveni în viaţa noastră în mod supranatural, prin minuni. De la început şi până astăzi, omenirea a văzut mii şi sute de mii de minuni, prin care Domnul s-a făcut cunoscut oamenilor, rezolvând probleme ce păreau de nerezolvat.

Cu siguranţă mai există şi alte instrumente prin care Dumnezeu intervine în lume şi pe care din neştiinţă nu le-am menţionat mai sus.

Da, astăzi există mult rău în lume, dar gândiţi-vă ce ar fi dacă Dumnezeu n-ar interveni deloc. Domnul intervine în mod foarte înţelept atât cât e necesar, lăsându-i pe oameni să fie conştienţă că răul pe care-l trăiesc este o consecinţă directă a păcatelor din suflet şi a alegerilor lor greşite.

Deşi am detaliat separat mijloacele concrete prin care Dumnezeu intervine în lume, totuşi ele mereu sunt folosite împreună, într-un mod pe care nu-l vom înţelege niciodată, pentru că este mult prea complex şi detaliat.

Încurcate sunt căile Domnului dar minunat este planul Lui de mântuire a lumii !..

doamne ajuta..

Titlu acestui articol cu siguranţă nu încântă pe nimeni, şi asta doar dintr-un singur motiv: din cauza îndemnului „pocăieşte-te!”. După anul 1990 la noi în ţară au apărut multe grupări creştine (biserici) care aveau ca scop atragarea unui număr cât mai mare de adepţi. Cei care ajungeau în aceste biserici descopereau un regim foarte exigent de trai: fără băutură, fără muzică laică, fără televizor, radio, cu batic în cap, fără glume, fără râsete, fără petreceri, restaurante, baruri, cât mai umil(ă) şi mai liniştit(ă), etc.

Văzând comportamentul lor în societate, oamenii le-au dat denumirea generică de: „pocăiţi”. Înrădăcinat în limbajul de zi cu zi, termenul de „pocăit” înseamnă în conştiinţa românilor un om ciudat, care trăieşte în contratimp cu societatea, care nu vrea să se integreze, un om care-şi manifestă credinţa prin comportamente şi gesturi extreme, un om bine îndoctrinat de pastorii lui. Apelativul de „pocăit” desemnează în conştiinţa poporului nostru în primul rând un om de altă credinţă decât cea ortodoxă, şi de aici toate prejudecăţile care însoţesc acest statut.

Ca să nu lungesc vorba, dacă ţi-a spus cineva că eşti pocăit atunci nu prea e de bine, eşti deja în zona ciudaţilor în mintea lui şi va încerca să te evite. Acesta este primul mare obstacol peste care trebuie să trecem noi românii pentru a înţelege ce este de fapt pocăinţa. Alte popoare ortodoxe nu au această problemă.

În Biserica Ortodoxă pocăinţa înseamnă schimbarea minţii, schimbarea felului de a percepe lucrurile la nivel senzorial, raţional şi duhovnicesc. Poate v-aţi întrebat: „Oare de ce imediat cum intrăm în post se vorbeşte de pocăinţă? De ce nu se vorbeşte în tot timpul anului?”

De ce trebuie să mă pocăiesc odată ce începe postul? Defapt, ce înseamnă să mă pocăiesc?

Poate unii din noi credem că a te pocăi înseamnă a începe să te tânguieşti în faţa lui Dumnezeu şi să-i spui ce păcătos eşti, deşi uneori nu simţim asta. Poate uneori ştim că trebuie să gândim ca Sfântul Apostol Pavel care zice: „cel dintâi dintre păcătoşi sunt eu”, dar oare credem cu adevărat ce spunem?

Nu asta e pocăinţa. Omul nu trebuie să-şi aducă aminte de păcatele lui doar în post ci zi de zi, oră de oră, cerând iertare lui Dumnezeu secundă de secundă: „Doamne Iisus Hristoase Fiul lui Dumnezeu milueşte-mă pe mine păcătosul!”. Ce înseamnă pentru noi creştinii pocăinţă?

A mă pocăi înseamnă a conştientiza că imaginea pe care o am eu despre lume nu este imaginea reală şi completă, ci este ceea ce percep eu în mod subiectiv cu mintea mea limitată şi fragilă. Astfel deşi cred că ştiu adevărul (realitatea) şi tot ce se întâmplă în jurul meu, totuşi deciziile pe care le iau bazându-mă pe percepţia mea sunt întemeiate pe ne-adevăr, pe lipsa informaţiilor, pe minciuni. În consecinţă percep realitatea din jurul meu în mod distorsionat, de multe ori greşit, bazându-mă doar pe experienţă mea de viaţă şi pe ceea ce au zis alţii, neştiind ce s-a întâmplat cu adevărat şi care au fost motivaţiile întâmplării fiecărui eveniment.

Percepând realitatea în mod greşit (cel puţin distorsionat), liber fiind totuşi, iau decizii eronate, făcându-i pe cei din jurul meu să sufere. Continuând pe acest drum percepţiile eronate se vor influenţa unele pe altele îm mintea mea şi vor forma o imagine şi mai greşită asupra lumii şi oamenilor din jur

Astfel faptele mele vor avea efecte negative şi mai pregnante asupra aproapelui meu şi asupra mea. Când văd că faptele mele, alegerile pe care le fac în viaţă, aduc suferinţă şi mie şi celorlalţi atunci apare primul semnal de alarmă în conşţiinţă:

Ce se întâmplă? De ce sufăr? De ce nu merge nimic bine? De ce nu reuşesc să fac lucrurile cum trebuie? Unde am greşit de am ajuns aici?

Toate aceste întrebări te ajută să-ţi conştientizezi limitele şi neputinţele. Analizându-te puţin vei putea vedea în sufletul tău multe păcate şi obiceiuri pătimaşe care te stăpânesc de atât timp.

Sfinţii Părinţi spun că numai Dumnezeu şi sfinţii Lui percep lumea aşa cum este ea de fapt, fără nicio prejudecată.

A te pocăi înseamnă a-i cere lui Dumnezeu să-ţi lumineze mintea ca să percepi lumea aşa cum e de fapt în realitate. A te pocăi înseamnă a avea mai mare încredere în cuvintele lui Dumnezeu decât în gândurile tale atunci când trebuie să iei o decizie, şi asta pentru că El are toate informaţiile la îndemână iar tu doar o foarte mică parte din ele.

A te pocăi înseamnă a recunoaşte smerit că eşti păcătos şi doar Dumnezeu prin harul Său te poate ridica deasupra păcatelor tale ca să poţi vedea lumea aşa cum este într-adevăr. Văzând realitatea aşa cum este şi deciziile pe care le vei lua vor fi fără păcat, având efecte pozitive asupra celor din jur.

Georgios Mantzaridis spunea:

„Pocainta este necesara nu doar pentru a primi harul dumnezeiesc, ci si pentru a-l pastra sau a-l redobandi. intrucat omul pacatuieste zi de zi, este dator sa se pocaiasca zi de zi. Oricat ar fi de inaintat duhovniceste, are nevoie de pocainta. Aceasta nu se epuizeaza in anumite fapte, nici nu se limiteaza la anumite perioade de timp. Lucrul ei nu sfarseste niciodata. Pocainta este pentru credincios lucrarea lui pe viata, iar exercitarea ei unica posibilitate de-a se mentine pe sine insusi madular al trupului lui Hristos.

Cu cat mai mult se pocaieste omul, cu atat mai deplin se cunoaste pe sine insusi; isi constientizeaza nimicnicia, isi deplange ticalosia si alearga la mila lui Dumnezeu. Astfel pocainta devine calea cunoasterii de sine, dar si a cunoasterii lui Dumnezeu, caci il apropie pe om de Dumnezeu si il face tot mai receptiv la harul Sau. De altfel, deja acest proces al pocaintei nu mai este un lucru doar omenesc, ci si rodul darului si impreuna-lucrarii lui Dumnezeu.

Aflat in starea de moarte duhovniceasca, omul nu simte pacatul, nici nu poate vedea inauntrul sau. Simtirea sau, mai precis, "vederea" pacatului este un insemnat dar al lui Dumnezeu. Viata crestina este viata de pocainta, adica de simtire a pacatului si de totala incredintare harului lui Dumnezeu. De aceea este insotita de plans si de lacrimi. Plansul acesta nu reprezinta o stare sterila sau negativa, ci creativa si aducatoare de bucurie. Iar lacrimile nu exprima sensibilitati sentimentale, ci profunde transformari existentiale, pricinuite de pocainta omului si de harul lui Dumnezeu. Din plans si din lacrimi izvoraste bucuria.

Staruirea in pocainta nu inseamna tacita acceptare sau tolerare a vietii pacatoase, ci constientizarea dimensiunii pacatului.

Pocainta nu este in ultima analiza un fapt moral, ci existential. Nu apartine nivelului psihologiei sau al comportamentului social, ci nivelului vietii duhovnicesti. Precum pacatul nu consta, simplu, in incalcarea poruncilor morale, ci in indepartarea de izvorul vietii, de Dumnezeu, tot asa si pocainta nu consta simplu in indreptarea morala, ci in intoarcerea la Dumnezeu si in salasluirea inlauntrul vietii celei indumnezeite. Pocainta rupe mintea de pacat si o lipeste de pomenirea lui Dumnezeu; o duce la unirea cea dupa har si impreuna-petrecerea cu Dumnezeu, ce se savarseste tainic in inima omului, pe "tronul harului", si il unifica pe om.”...

doamne ajuta...

Iubiți frați și surori întru Domnul, după cum am citit cu toții în Pastorala sinodală pe 2011 a Bisericii noastre, titulatura acestei prime duminici din Postul Mare, aceea de Duminica Ortodoxiei s-a stabilit în anul 843 la Constantinopol, pentru întreaga Biserică din Răsărit și Apus și, cu alte cuvinte, nu a fost doar o sărbătoare a Răsăritului ortodox ci și a Apusului lumii ortodoxe, pentru că Ortodoxia era a tuturora…nu doar a noastră, a celor care astăzi ne mai numim ortodocși.

Și această Duminică a Ortodoxiei era duminica unității, a frățietății, a deplinătății, a plenitudinii întregii Biserici, pentru că exprima victoria Bisericii lui Dumnezeu împotriva tuturor ereziilor de până atunci, ultima dintre ele fiind iconoclasmul, adică lupta înverșunată împotriva cinstirii Sfintelor Icoane, a Sfintei Cruci, a Sfintelor Moaște.

Iar atunci s-a făcut o nouă anatematizare a ereziei iconoclaste și au fost enumerați Sfinții  Părinți care au luptat împotriva ereticilor iconoclaști, text sinodal care a început să se numească drept Sinodiconul Ortodoxiei. Și, după cum se observă în forma sa în limba engleză, acesta a fost extins mai apoi până la ereticii de până în 20 noiembrie 1583.

Lucrul important însă, într-o asemenea zi sfântă, nu e acela de a ne umple de aversiune față de cei care nu sunt ca noi, adică ortodocși, ci de a ne umple de responsabilitate față de Tradiția Bisericii Ortodoxe pe care trebuie să o aprofundăm cât și de grija iubitoare față de cei care se pierd în tot felul de erezii și credințe păgâne pe întreg mapamondul.

Și pentru ca să fim ortodocși cu adevărat trebuie să fim străbătuți de aceleași gânduri și intenții sfinte ca și Părinții noștri, care au luptat cu ereticii în cunoștință de cauză, adică fiind aprofundați în trăirea mărturisirii de credință a Bisericii, în ambianța sfântă a Tradiției noastre apostolice și patristice.

Acesta e motivul pentru care am susținut și susțin adevărul, că nu putem fi ortodocși cu adevărat fără a cunoaște dogmele, canonele, scrierile Sfinților Părinți și, în primul rând, Sfânta Scriptură și slujbele ortodoxe.

Pentru că la fiecare slujbă avem de-a face cu o rânduială tipiconală, cu o anumită înșiruire de imne, citiri, rugăciuni, care au un sens teologic aparte. Iar toate imnele și rugăciunile Bisericii sunt formate din teologia Sinoadelor Ecumenice și din mărturiile Tradiției despre Maica Domnului, Sfinți, Sfinții Îngeri, diverse evenimente providențiate de Dumnezeu.

Cei care mergem la slujbele Bisericii cunoaștem că totul în Biserică are o anumită cuviință, că lucrurile se spun într-un anume fel, că atmosfera lingvistică a Bisericii, adică ceea ce auzim citindu-se și cântându-se, se așterne în noi într-un anume fel, dându-ne o anumită stare interioară.

Iar acum, în Postul Mare, starea interioară a Bisericii, prin toate slujbele sale, e aceea de pocăință și așteptare, de privire în sine, de conștientizare a faptului că trebuie să se pregătească pentru a trăi bucuria învierii Sale din morți, a lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Acesta e motivul pentru care depărtarea interioară de erezii, de patimi, de gânduri neconforme cu postul e subliniată în această Duminică a Ortodoxiei: pentru a ne spune că Ortodoxia e viața mereu vie, în comuniune cu Hristos Dumnezeu, pe baza adevărului Său și a iubirii pentru El.

Ereziile fuseseră niște atentate ideologice la Dumnezeul nostru treimic, la persoana lui Hristos, la persoana Maicii Domnului, a Sfinților, a integralității Tradiției Bisericii în primele 9 secole de creștinism. Și după aceea, și până astăzi, ereziile sunt atentate ideologice la integralitatea Tradiției Bisericii Ortodoxe, pentru că ele folosesc doar fragmentar și extremist o anume parte a Tradiției și nu o acceptă integral.

Acesta e motivul pentru care, Sfântul Sinod al Bisericii noastre, în Pastorala sinodală pe 2011, la care am făcut referire dintru început, precizează faptul că „Ortodoxia nu este numai dreapta credinţă, ci şi dreapta trăire în Hristos” și, totodată, că: „Ortodoxia este prin excelenţă mistică. Pentru noi, ortodocşii, taina credinţei nu este simplu obiect de speculaţie intelectuală, ci ea se trăieşte în stare de rugăciune, de închinare lui Dumnezeu şi de cinstire a Sfinţilor Lui în Sfânta Biserică”.

Pentru eretici însă teologia a fost și este o speculație subiectivistă. De aceea teologia unui om a născut o biserică, fie că se numește Martin Luther, Jean Calvin, John Smith sau Joseph Smith jr., care s-a opus cu obstinație Tradiției Bisericii Ortodoxe universale de până în 1054 d. Hr.

Așa stând lucrurile, avem tristețea adâncă pentru faptul, că Biserica lui Hristos, aceea care a sărbătorit atunci, pentru prima dată, Duminica Ortodoxiei, din secolul al 11-lea e cu mult mai mică. Și că unitatea Bisericii de atunci, odată fărâmițată, nu a mai putut fi recuperată până astăzi.

Dar, fără doar și poate, trăim și bucuria faptului, că Biserica a rămas tot la fel de mistică de la Domnul și până la noi, pentru că Sfinții lui Dumnezeu, de-a lungul timpului, au călăuzit pe oameni la experiența integrală a Ortodoxiei, adică la întruparea teologiei în viața noastră.

Iar dacă ideologia iconoclastă dorea desființarea iconicității Bisericii și a cinstirii Sfinților era tocmai pentru aceea că promova o filosofie religioasă, care nu schimbă în mod abisal pe om, care nu îl îndumnezeiește.

Însă Ortodoxia îi îndumnezeiește pe oameni, pentru că adevărul deplin al Bisericii ne umple de curata și sfânta iubire și comuniune cu Dumnezeu. Sfințindu-ne viața împreună cu Dumnezeu, avem comuniune cu toți Sfinții lui Dumnezeu, din toate secolele, pentru că Împărăția lui Dumnezeu e unitatea celor care cred drept întru El și tocmai de aceea Îl iubesc conform cu întregul Său adevăr.

Adică unitatea Bisericii stă pe fundamentul integralității credinței și acceptând toate cele ale Tradiției Bisericii arăți aceeași iubire pentru toți și ești în împreună împărtășire și comuniune cu toți cei ai adevărului.

Acesta e motivul pentru care s-a subliniat de-a lungul secolelor că unitatea de credință este cea care ne dă împreuna împărtășire cu Hristos euharistic. Pentru că dogmele credinței vorbesc despre Hristos, ca despre Dumnezeu și om în același timp, în mod integral Dumnezeu și om dar la nivelul unirii ipostatice/personale ale celor două firi în persoana preexistentă a Fiului lui Dumnezeu.

Ca să-L iubim pe Hristosul deplin, Dumnezeu și om desăvârșit, deoființă cu Tatăl și cu Duhul  după dumnezeirea Sa dar și cu Prea Curata Sa Maică și cu noi toți după umanitatea Sa, trebuie să Îl cunoaștem potrivit dogmelor Sfintelor Sinoade Ecumenice și potrivit erminiilor Părinților Tradiției.

Un Hristos nedeplin, adică un Hristos netradițional, un Hristos înțeles și propovăduit după ureche, după cheful unuia sau a altuia, în indiferență totală față de mărturia Apostolilor, a Sinoadelor, a Părinților Bisericii înseamnă o caricaturizare a lui Hristos Dumnezeu.

E ca și cum i-ar pune cineva copilului nostru alți ochi, altă față, altă dată de naștere, alt caracter într-o descriere a lui…și ne-ar cere nouă, părinților lui, să fim de acord că acela este Cristian sau Marin al nostru.

Bineînțeles că nimeni nu acceptă caricaturizarea lui de către alții, falsificarea datelor lui biografice sau fizionomice.

Tot la fel înțelegem râvna, dorința sfântă a Sfinților Părinți ai Bisericii, în lupta cu ereticii, pentru a da mărturie despre adevărul persoanei lui Hristos, adevărul persoanei Maicii Domnului, adevărul persoanelor Sfinților, adevărul despre cult, despre istoria Bisericii.

Dar ei au putut da mărturie despre adevărul dogmelor și al vieții Bisericii pentru că erau din Tradiție, erau una cu viața Bisericii, trăiau ca mădulare vii ale Bisericii.

Motiv pentru care, noi, ortodocșii de azi, dacă nu ne mai simțim ai Tradiției, dacă nu mai simțim că suntem cei care trebuie să trăim sfințenia Bisericii, pentru ca să dăm mărturie spre mântuirea întregii lumi, tocmai de aceea ne credem neimportanți la nivelul statutului nostru eclesial.

Și prin asta nu facem decât un mare deserviciu Bisericii lui Hristos, Ortodoxiei, pentru că ne arătăm ca unii netrebnici cu totul față de Părinții Bisericii, atâta timp cât nu dorim nici să ne cunoaștem teologia și nici să ne trăim viața ortodox pe măsura teologiei lor sfinte.

În Evanghelia zilei [In. 1, 43-51] se vorbește despre experiență, adică despre ce trebuie să simțim noi în viața noastră. Pentru că atât Sfântul Apostol Filip/Filippos (v. 45, cf. GNT), cât și Sfântul Apostol Natanael/Natanail (v. 49, cf. Ibidem) s-au încredințat de dumnezeirea lui Hristos la vederea Lui și din puținele cuvinte rostite de Hristos către ei.

Postul nostru, cu alte cuvinte, trebuie să ne sporească tot mai mult simțirea slavei lui Hristos în ființa noastră, pentru că noi suntem încredințați deja că El e Dumnezeul nostru.

Dar dacă postul nostru, acesta lung și greu, anevoios, nu ne umple de simțirea prezenței Sale în noi și în aproapele nostru și în întreaga creație, dacă nu ne face tot mai conștienți, mai profunzi, mai simțitori la bunele și la relele lumii înseamnă că e gol de har, de prezența lui Dumnezeu și că nu e un post ortodox.

Dar noi suntem chemați, dimpotrivă, să postim ortodox. Adică să postim cu înțelegere, cu zdrobire de inimă, cu recunoașterea păcatelor noastre, cu dorința de a scăpa de ele, de a le spovedi și de a ne umple de comuniunea dumnezeiască cu Hristos euharistic.

Suntem chemați să postim cu frumusețe de suflet, ca inimi miloase, atente, iubitoare.

Suntem chemați să postim cu iertare din inimă, cu iertare ortodoxă și cu rugăciune ortodoxă, cu rugăciune pentru întreaga umanitate, pentru îndreptarea și aprofundarea în bine a întregii umanități vii și adormite.

Suntem chemați să ne bucurăm cu bucurie dumnezeiască, cu bucurie harică, cu bucuria curăției și a fidelității față de adevărul integral al Bisericii, pentru ca să fim în stare să împărtășim și altora măcar o rază din acest imens soare al mântuirii noastre.

Pentru a-i atrage pe alții la credință trebuie să ne facem mai întâi de toate atrăgători, frumoși, dumnezeiesc de credibili, transparenți pentru voia și frumusețea lui Dumnezeu.

Iar viața de post, continua remaniere a vieții noastre, continua schimbare a minții și a inimii noastre de la bine la tot mai mare bine înseamnă mărturia vie a prezenței lui Dumnezeu în viața noastră, adică a Ortodoxiei ca viață și experiență mistică, tainică și nu ideologică.

Pentru că atunci când Ortodoxia ni se pare ceva simplu, plictisitor, vetust, e semn că suntem departe de ea și că avem în minte o Ortodoxie ideologizată, transformată în fraze și povești.

Însă atunci când ești aproape de ea și te cutremuri de frumusețea ei divino-umană și ea îți iradiază și îți normează viața atunci Ortodoxia e o viață teologică, doxologică, îndumnezeită și iradiantă, e lumina care nu poate fi înghițită de întunericul ideologic al veacului de acum și nici de viața la întâmplare postmodernă.

Fapt pentru care vă doresc tuturor să vă bucurați cu conștiință de Ortodoxia dumneavoastră, cu responsabilitate frățească atât față de confrații noștri ortodocși cât și de cei din afara Bisericii.

Pentru că Dumnezeul nostru, Care a făcut întreaga creație, ne vrea pe toți una, la un loc, în unitate sfântă și nu în sciziune interioară. Amin!....

doamne ajuta...

Unii oameni adeseori au murit pe neaşteptate departe de casă: pe mare, în munţi neumblaţi, în prăpăstii, în crăpăturile pământului, de ciumă, de foamete, în războaie, de foc, de ger şi de alte felurite morţi. Şi se poate că, din pricina sărăciei şi a lipsei, n-au avut parte să li se facă slujba şi pomenirea rânduită. Pentru aceea dumnezeieştii Părinţi, mânaţi de dragostea de oameni şi fiind învăţaţi de Sfinţii Apostoli, au hotărât ca întreaga Biserică să facă pomenire de obşte pentru toţi aceştia, ca şi ei, la rândul lor, fiindcă n-au avut parte de slujbele cele rânduite, din pricina unei întâmplări oarecare, să fie cuprinşi în pomenirea obştească de acum.

Sfinţii Părinţi arată că slujbele făcute pentru ei aduc acestora mare folos. Aceasta este cea dintâi pricină pentru care Biserica lui Dumnezeu săvârşeşte pomenirea sufletelor. În al doilea rând, este cu cale să se facă sâmbăta pomenirea sufletelor, pentru că mâine are să se prăznuiascã a doua venire a lui Hristos; prin aceasta Biserica înduplecă pe înfricoşătorul şi dreptul Judecător, ca să aibă faţă de suflete obişnuita Sa milă şi să le aşeze întru desfătarea cea făgăduită.

Într-adevăr, cea mai de pe urmă faptă a lui Dumnezeu pentru mântuirea noastra va fi cercetarea vieţii noastre de către dreptul Judecător; iar prin pomenirea ei, Biserica înfricoşează pe oameni spre a săvârşi cu uşurinţă nevoinţele postului.

Sâmbăta facem totdeauna pomenirea sufletelor celor adormiţi, căci sâmbăta înseamnă în limba ebraică odihnă. Aşadar, facem în ziua de odihnă a zilelor, rugăciuni pentru cei care au murit, deoarece ei s-au odihnit de toate lucrurile pământeşti şi de toate celelalte. Iar pomenirea lor s-a rânduit să se facă în fiecare sâmbătă.

Dumnezeíeştii Părinţi, cunoscând că parastasele, pomenile şi liturghiile făcute pentru răposaţi aduc acestora mare uşurare şi folos, au poruncit ca Biserica să le facă şi aparte, şi de obşte. Ei au primit, după cum s-a spus, această poruncă de la Sfinţii Apostoli, precum zice şi Dionisie Areopagitul.

Că slujbele făcute pentru suflete le sunt de folos se vede între multe altele şi din istora Sfântului Macarie. Sfântul Macarie a găsit pe când mergea pe drum o căpăţână uscată a unui elin păgân şi a întrebat: Oare, păgânii vreodată au oarecare mângâiere în iad? Căpăţâna a răspuns: Au, părinte, mare uşurare când te rogi tu pentru cei răposaţi. Marele Macarie, rugându-se lui Dumnezeu, a făcut aceasta pentru că dorea să ştie dacã slujbele pentru cei mai dinainte adormiţi sunt de vreun folos acestora.

Dar şi Sfântul Grigorie Dialogul a mântuit, prin rugăciunile sale, pe împăratul Traian. Dumnezeu însă i-a spus să nu se mai roage niciodată pentru păgâni. Mai mult, după cum se istoriseşte, împărăteasa Teodora, prin rugăciunile sfinţilor şi mărturisitorilor bărbaţi, a scos din chinurile iadului şi a mântuit pe urâtorul de Dumnezeu Teofil.

Şi Grigorie Teologul, în cuvântul rostit la moartea fratelui său Chesarie, arată că sunt de ajutor pomenile făcute pentru cei răposaţi. Iar marele Hrisostom, în tâlcuirea la Epistola către Filipeni, spune astfel:

„Să purtăm grijă de folosul celor care au răposat. Să le dăm lor ajutorul ce li se cuvine, adică milostenii şi prinoase, căci aceasta le aduce uşurare, mare câştig şi folos. În adevăr, nu s-au legiuit acestea în zadar şi la întâmplare şi nici n-au fost predate Bisericii lui Dumnezeu fără rost de preaînţelepţii ucenici ai Domnului, ca preotul să facă pomenire la înfricoşãtoarele Taine de cei în credinţă adormiţi”.

Şi iarăşi zice:

“La împărţeala averii tale, testamentul tău să aibă împreună-moştenitor cu copiii şi rudeletale şi numele dreptului Judecător, iar pomenirea săracilor să nu fie dată la o parte. Eu sunt chezaş de folosul ce-I vei avea”.

Marele Atanasie spune: «Chiar dacă s-ar risipi în aer cel săvârşit în credinţă, nu înceta de a aprinde la mormânt candelă şi lumânări, chemând în ajutor pe Hristos Dumnezeu. Candela şi lumânările sunt primite de Dumnezeu şi aduc multă răsplată: dacă mortul a fost un păcătos, ca să-i dezlege păcatele; dacă a fost un om drept, ca să se facă adăugire de răsplată; iar dacă a fost poate cineva străin şi sărac, şi nu are pe nimeni care să-i poarte de grijă întru acestea, atunci Dumnezeu, Care este drept şi iubitor de oameni, va da pe deasupra şi aceluia din pricina sărăciei, în chip potrivit, milă după cum Însuşi ştie. De altfel şi cel care aduce prinoase pentru unii ca aceştia ia parte împreună cu ei la răsplată, ca unul ce a arătat dragoste pentru mântuirea aproapelui, că şi acela care unge cu mir pe altul, el mai întâi miroase frumos. Şi, dimpotrivă, cei care nu îndeplinesc făgăduinţele şi legămintele făcute de cei morţi vor fi negreşit osândiţi”.

După cum spun dumnezeieştii Părinţi, sunt de folos celor morţi toate cele ce se fac pentru ei până la a doua venire a lui Hristos şi mai cu seamă acelora care au săvârşit puţine fapte bune în timpul când erau printre cei vii. Şi cu toate că dumnezeiasca Scriptură îngrozeşte uneori, după cum se şi cuvine, spre îndreptarea celor mulţi, totuşi, în mare parte, iubirea de oameni a lui Dumnezeu biruieşte.

În adevăr, dacă în balanţă se va găsi că sunt egale faptele bune cu cele rele, atunci biruieşte iubirea de oameni a lui Dumnezeu; iar dacă talerul cu fapte bune atârnă mai puţin, şi atunci biruieşte marea Lui bunătate.

doamne ajuta..

Trebuie să se ştie că dincolo ne vom cunoaşte toţi unii pe alţii şi vom cunoaşte chiar pe aceia pe care nu i-am văzut niciodată, după cum spune dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, care dovedeşte aceasta din pilda Bogatului nemilosüv şi a săracului Lazăr. Cu toate acestea, nu ne vom vedea sub un chip trupesc; toţi vom avea aceeaşi vârstă; nu ne vom cunoaşte după înfăţişarea trupului, ci cu ochiul pătrunzător al sufletului, după cum spune Grigorie Teologul în cuvântul rostit la moartea lui Chesarie:

“Atunci, preaiubite frate, te voi vedea luminos şi slăvit, aşa cum de multe ori mi te-ai arătat în vis!”.

Iar marele şi slăvitul Atanasie, deşi în întrebările către prefectul Antioh nu spune aşa, totuşi în cuvântul despre cei adormiti zice: “Şi până la învierea obştească s-a dat sfinţilor să se cunoască unul pe altul şi să se bucure împreună; dar păcătoşii sunt lipsiţi de acest har; sfinţilor mucenici li s-a dat să privească şi să cerceteze cele ce se fac de noi. La învierea cea de obşte însă, când se vor arăta faptele ascunse ale tuturor, toţi ne vom cunoaşte unii pe alţii”.

Trebuie să se ştie că acum sufletele drepţilor petrec în nişte locuri osebite; şi, dimpotrivă, sufletele păcătoşilor, la rândul lor, unele se bucură în nădejdea mântuirii, iar altele se întristează în aşteptarea cumplitelor chinuri. În adevăr sfinţii, după cum spune dumnezeiescul apostol, „n-au primit încă făgăduinţa bunătăţilor, căci Dumnezeu, rânduind mai dinainte ceva mai bun pentru noi, n-a voit ca să ajungă la desăvârşire fără noi». Trebuie să se ştie că nu toţi cei care au căzut în prăpăstii, în foc şi în mare, şi au murit din pricina acestora, şi cei care au pierit de frig şi de foame, pătimesc acestea din porunca lui Dumnezeu.

Hotărârile lui Dumnezeu sunt aşa: unele din ele se fac prin bunăvoinţa Sa, iar altele prin îngăduinţă; dar şi unele şi altele se săvârşesc spre înştiinţare, ameninţare şi înţelepţire a celorlalţi. Dumnezeu, prin raţiunea Sa mai înainte cunoscătoare, ştie şi cunoaşte totul, şi se săvârşesc toate prin voinţa Lui, după cum spune Sfânta Evanghelie despre păsările cerului. Nu este însă Dumnezeu Cel care hotărăşte ca omul să moară într-un chip sau altul, ca unul să moară spânzurat şi altul de moarte bună, unul să moară bătrân, iar altul tânăr. Dimpotrivă, Dumnezeu a hotărât o dată pentru totdeauna, îndeobşte, lungimea vieţii omeneşti şi felurile în care poate muri omul. În curgerea atâtor ani ai vieţii omeneşti, se petrec diferite feluri de morţi; Dumnezeu însă nu hotărăşte de la început felul morţii fiecărui om, ci numai îl cunoaşte.

Iar dacă marele Vasile vorbeşte de predestinarea vieţii, atunci face aluzie la cuvintele: “Pământ eşti şi în pământ vei merge”. Căci Apostolul spune scriind corintenilor: “Pentru că vă împârtăşiţi cu nevrednicie, pentru aceea sunt între noi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi mulţi mor”. Iar David spune: “Nu mă smulge în mijlocul zilelor mele!”; şi: “Cu palme măsurate ai pus zilele mele”. Iar Solomon zice: «Fiule, cinsteşte pe tatăl tău ca să trăieşti mulţi ani!»; şi iarăşi: “Ca să nu mori înainte de vreme”. În cartea lui Iov, Dumnezeu zice lui Elifaz: “V-aş fi pierdut pe voi, dar n-am făcut-o din pricina robului Meu Iov”.

Din aceste locuri din Scriptură, se vede că viaţa nu are hotar. Iar dacă afirmă cineva aceasta, atunci înţelege prin hotar voinţa lui Dumnezeu. În adevăr, Dumnezeu adaugă zile cui vrea, iar altuia i le micşorează; pe toate însă le rânduieşte spre folos. Iar când Dumnezeu va voi, rânduieşte şi felul şi timpul morţii. Prin urmare hotarul vieţii fiecărui om, după cum spune marele Atanasie, este voinţa şi sfatul lui Dumnezeu.

“Cu acest cuvânt şi cu adâncul judecăţilor Tale, Hristoase, vei tămădui”. Se adaugă şi spusele marelui Vasile, care zice: “Moartea vine când se împlineşte hotarul vieţii”. Noi însă spunem că hotarul vieţii este voinţa lui Dumnezeu. Căci dacă este hotar vieţii, pentru ce ne rugăm de Dumnezeu şi de doctori, şi ne rugăm pentru copii? Trebuie să se ştie şi aceasta, că pruncii morţi botezaţi se bucură de desfătarea bunătăţilor cereşti; iar cei morţi nebotezaţi şi pruncii păgânilor nu vor, merge nici în desfătarea raiului, nici în gheenă. După ce a ieşit sufletul din trup nu se mai îngrijeşte de cele de aici, ci totdeauna se îngrijeşte de cele de dincolo.

Facem parastas de trei zile, pentru că în a treia zi omul îşi schimbă înfăţişarea; praznic de nouă zile, pentru că atunci începe să se decompună trupul, afară de inimă; şi parastas de patruzeci de zile, pentru că atunci se pierde şi inima. Alcătuirea omului se face tot la fel: în a treia zi se formează inima; în a noua zi se fixează în trup; iar în a patruzecea zi, se alcătuieşte desăvârşit trupul.

Aşază, Stăpâne Hristoase, sufletele celor mai dinainte adormiţi, în corturile celor drepţi ai Tăi, şi ne miluieşte pe noi, ca Cel ce eşti fără de moarte. Amin...

doamne ajuta...

Preaiubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl  şi de la Iisus Hristos, Domnul nostru, iar de la noi arhiereşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, iubiţi credincioşi şi credincioase,

Dăm slavă bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să începem urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti, în care ne străduim, fiecare după putere, să-L însoţim pe Mântuitorul Hristos pe drumul Crucii pentru a muri şi a învia împreună cu El, adică pentru a muri faţă de păcat şi a învia pentru sfinţenie şi fapte bune.

Toată viaţa noastră creştină este, de fapt, o moarte şi o înviere împreună cu Hristos Domnul, un efort continuu de a împlini făgăduinţa făcută la Botezul nostru, şi anume că ne lepădăm de Satana şi de toate lucrările lui şi ne unim cu Hristos spre a-I sluji Lui, ca unui Domn şi Împărat, pentru a deveni asemenea Lui în smerenie şi milostivire. Posturile de peste an şi, cu deosebire, Postul cel Mare, al Sfintelor Paşti, sunt prilejuri deosebite în care ne întărim în credinţă şi sporim în iubire milostivă, pe de o parte prin lupta cu patimile egoiste, prin înfrânare de la mâncare şi băutură, de la plăcerile trupeşti şi de la toată fapta cea rea, iar pe de altă parte, prin rugăciune mai multă şi mai curată, prin împăcarea cu semenii noştri, prin înmulţirea binelui faţă de toţi oamenii şi prin împărtăşirea mai deasă cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

doamne ajuta....

Postind, fraţilor, trupeşte, să postim şi duhovniceşte. Să dezlegăm toată legătura nedreptăţii. Să rupem încurcăturile tocmelilor celor silnice. Tot înscrîsul nedrept să-l desfacem. Să dăm flãmânzilor pâine şi pe săracii cei fără de case să-i aducem în casele noastre; ca să luăm de la Hristos Dumnezeu mare milă.

De este vreo cuviinţă, de este vreo laudă, se cuvine sfinţilor; că sãbiilor şi-au plecat grumajii pentru Tine, Cel ce ai plecat cerurile şi Te-ai pogorât. Vărsatu-şi-au sângele pentru Tine, Cel ce Te-ai micşorat pe Tine însuţi şi chipul robului ai luat. Smeritu-s~au până la moarte, sărăciei Tale urmând. Cu ale căror rugăciuni, după mulţimea îndurărilor Tale, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.

Ca pe nişte fulgere strălucitoare trimiţându-vă pe voi în toată lumea, Iisus, soarele dreptăţii cel înţelegător, a micşorat, cu strălucirile dumnezeieşti ale predicii voastre, întunericul înşelăciunii, văzãtorílor de Dumnezeu Apostoli; şi a luminat pe cei cu viclenie ţinuţi întru întunericul necunoştinţei. Pe Care rugaţi-L să ne trimită şi nouă lumînare şi mare milă.

În dumnezeiescul car al virtuţilor suindu-se Ilie, cu postul fiind luminat, s-a suit spre înălţimea cerului. Acestuia râvneşte, smeritul meu suflet, şi posteşte de toată răutatea, pizma şi vrajba şi de desfătarea cea trecătoare şi îndulcitoare. Ca să scapi de întristarea cea cumplită şi vecuitoare a gheenii, strigând lui Hristos: Doamne, slavă Ţie.

Apostoli dumnezeieşti, rugătorii cei preafierbinţi ai lumii şi ocrotitorii dreptmãritorilor, având puterea îndrăznirii către Hristos, Dumnezeul nostru, rugaţi-L pentru noi, rugămu-ne vouã, preacinstiţilor, ca să trecem lesne vremea cea bunã a postului, şi să luăm harul Treimii celei de o fiinţă. Prealăudaţilor mari predicatori, rugaţi-vã pentru sufletele noastre.

(Fragmente din Liturghia Sfântului Grigorie cel Mare, săvârşită astăzi, miercuri în prima săptămâna a Postului Mare)...

doamne ajuta..