Bucuria din mijlocul supararilor

Pozele de mai sus sunt făcute la marginea cartierul Titan din Bucureşti. Ca mai toate zonele din capitală peisajul este presărat cu multe blocuri vechi, case şi foarte multe maşini. Senzaţia pe care ţi-o dau blocurile gri şi învechite e demoralizantă. Cartierul e locuit de familii cu venituri mici şi medii, iar în această perioadă de criză economică problemele pe care le au oamenii, cumulate cu peisajul dezolant în care locuiesc, accentuează tristeţea şi neliniştea din viaţa lor.

Dar totuşi ceva în acest peisaj oferă un gând bun, o speranţă. Biserica cu o arhitectură simpla, pe  care o vedeţi amplasată în mijlocul interescţiei, e pata de culoare din acest peisaj modern dar dezolant. Albă şi frumoasă, biserica ne aduce aminte tuturor că în ciuda vieţii grele pe care o trăim, la căpătul celălalt al ei ne aşteaptă Dumnezeu în împărăţia cerurilor.

Când văd o casă frumoasă, o vilă luxoasă, mă încearcă uneori un uşor gând de invidie şi o dorinţă de a avea şi eu acelaşi lucru, dar când văd o biserică frumoasă ştiu că ea este a tuturor, ştiu că frumuseţea ei este o promisiune pentru frumuseţea vieţii veşnice.

Biserica din mijlocul cartierului ne aduce aminte tuturor că în toate necazurile noastre îl avem aproape pe Dumnezeu, ne aminteşte că nimic nu e întâmplător din ce ni se întâmplă şi că până la urmă totul va fi bine.

Biserica e raza de soare din întunericul unei societăţi consumiste…

Biserica e spitalul duhovnicesc pentru toţi cei supăraţi, impovăraţi, neliniştiţi, nerealizaţi…

Mi-aduc aminte cum, frumos ne cheamă Hristos Domnul în noaptea Învierii: “Veniţi, veniţi de luaţi lumina!”

Din acest motiv minunat se află bisericile în cartierele noastre, în mijlocul vieţii noastre, că să mergem să ne umplem vieţile de lumină şi să răspândim această lumină în familia noastră, la servici, la şcoală, printre prieteni, si oriunde ne poarta pasii vietii….

Biserica e bucuria din mijlocul supărărilor!......slava domnului..amin

Scrisoarea copilului catre Tatal

Sunt un copil . Desi am numai 16 ani, tot copilul Tau am ramas. Ti-am scris deoarece, ca de fiecare data, sunt sigura ca imi vei raspunde. Tu stii sa imi raspunzi intotdeauna prin Mangaierea Ta,prin neincetata Ta iubire. Ma aflu in postura copilului neascultator,nerabdator, naiv poate. Nu fac Voia Ta…sau nici nu o cunosc. Mi-as dori sa inteleg Caile Tale…mi-as dori sa ma indrepti chiar Tu catre ele. Sa ma indrepti spre izvorul nesecat al Iubirii Tale nemarginite.

Am incercat sa te privesc. Privirea mea nu poate patrunde dincolo de Lumina Ta cea neapropiata. Nu poate patrunde dincolo de Crucea Sfantului Altar. Te privesc, iar sangele Tau spala gandurile mele. Te privesc si a doua oara, insa glasul Tau imi atrage atentia spunandu-mi  «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu care se frânge pentru voi spre iertarea pacatelor….». A treia oara cad in fata Ta… obrajii imi sunt acoperiti de lacrimi transformate in picaturi de roua. Cuvintele mele arzatoare de dor parca isi doresc sa zboare catre Tine.

Cat as vrea sa ma asculti…! Cat as vrea sa imi vezi durerea…! Dar…sunt un copil nevrednic de bunatatile Tale. Nevrednic de ceea ce iti cer. Nevrednic de ceea ce imi dai.

Ceea ce iti cer nu este in zadar. Nu esti indiferent de cuvintele mele. Esti…Tatal meu. Si Tatal stie chinul copilului sau. Te-as ruga sa ma mustri, sa ma certi pentru ceea ce fac, insa…ma opresc aici. Calda Ta bunatate si coplesitoarea ta iubire ma intampina de fiecare data cand intru in Casa Ta. Ma ridic si incerc sa ascund tristetea, ce ca o tina s-a salasluit peste ochii mei. Dar tu Doamne, ai pus tina pe ochii orbului iar acesta a vazut. Fa-ma sa vad cele ale Tale…sa vad Slava si Bucuria Ta. Invata-ma sa Te iubesc pe Tine, cat si pe aproapele pe care Tu mi-l scoti in cale. Pe acesta privindu-l, cad dinou in fata Ta…privindu-te si aducandu-mi aminte de porunca Ta…sa ne iubim unul pe altul. Picura in inimile noastre Doamne raza bucuriei Tale. Lucreaza in sufletele noastre indreptandu-ne pasii spre poruncile Tale. Revarsa peste ele Mangaierea Ta…

Acum inchei, dar gandul meu se inalta catre Tine.

Da-i Doamne, caldei mele rugi parfum vesnic de crin

Iarta-ma, sunt doar a-L Tau copil…

nicolae--veselin...slava domnului..amin

Povestea mea

Cum a fost cand am descoperit “Ortodoxia Tinerilor”? A fost o “simpla intamplare” la fel ca si multe lucruri petrecute in ultimul timp in viata mea! Simpla intamplare…nu mai cred in asa ceva, pentru ca nimic nu este intamplator si Dumnezeu a avut grija sa ma conving de asta.

Pot sa spun ca pana la 24 de ani am avut o viata normala, adica aproape tot ce poate sa isi doreasca un tanar. Eram la facultate in ultimul an, bursa din  primul an de facultate,  imi gasisem un job bine platit , un iubit care ma iubea si ma intelegea.. ce sa mai zic o viata normala cu care aveam senzatia ca mi-e bine.

Credinta in Dumnezeu aveam, dar nu ma prea ingrijeam de ea, in sensul ca nu ma rugam mai deloc, la biserica nu mergeam, ce sa mai zic de post – nu am stiut niciodata ce insemna sa tin post.

Toate au decurs asa,  cu  zile bune zile mai putin bune in care amestecam stresul de la lucru cu cel de la scoala si pe care il revarsam de cele mai multe ori catre prietenul meu care nu stiu cum a suportat atatia ani rautatile mele. Devenisem incet, incet o persoana nepasatoare fata de cei din jur, aroganta si lucrul cel mai urat pe care il facem era ca judecam lumea. Judecam pe fiecare in parte dupa frumusete, dupa inteligenta, dupa imbracaminte, dar numai dupa suflet nu. Faceam asta in fiecare clipa, judecam si iar judecam necontenit.

Deseori impleteam starile acestea cu stari de nervi, de oboseala pana ajungeam la epuizare. Seara, dupa o zi de acest gen picam de oboseala. Inainte de a adormi aveam o stare de neliniste, de nemultumire. Incepusem sa am starea asta de neliniste si pe timpul zilei, stare ce s-a transformat pe parcurs in insomie si in cosmaruri. Nu mai puteam sa ma odihnesc deloc. Ma trezeam dimineata mai obosita decat ma puneam in pat seara. Aveam tot felul de vise negre care ma chinuiau ma agitau si ma oboseau iar si iar. Ajunsesem sa am palpitatii si sa ma ia cu transpiratii de-al lungul intregii zile. Eram sfasiata si sleita de toate puterile. Mi-am zis ca am problem de sanatate, am fost la cardiologie , la interne, dar descopeream cu stupoare ca nu am nimic. Toti medicii imi dadeau calciu, magneziu si vitamine. (Va dati seama cu ce incercam eu sa imi tratez sufletul?).

Incepusem sa am ameteli si sa ma doara capul. In concluzie, am ajuns la un neurolog care bineinteles ca mi-a dat alta serie de pastile care nu mi-au ajutat deloc. Intorcandu-ma inapoi la neurolog sa ma plang ca tratamentul urmat nu a dat nici un rezultat, m-a sfatuit sa imi fac un control mai amanuntit la cap, asta numai ca sa ma asigur ca nu am nimic. (Am uitat sa mentionez ca am ajuns si la psiholog, la care am renuntat destul de repede). Si asa am ajuns sa fac un RMN la cap unde am aflat ca am niste leziuni nervoase care provoaca o boala incurabila pe care nu vreau sa o amintesc. M-a cuprins disperarea, plageam, ma stresam si simteam ca o iau razna. Vorbeam urat cu cei de acasa pe care ii adusesem intr-o stare nefireasca. Mama plangea si incerca sa ma tina sub control si sa  nu mai fiu asa de pierduta. Ma gandeam ca o sa mor la scurt timp, ca nu o sa apuc sa ma familie. Am hotarat sa ma despart de prietenul meu dar el mi-a ramas alaturi si mi-a inteles suferinta. Si asa, viata mea urma sa se transforme intr-un chin peste noapte. Cel putin asa gandeam atunci.

Intr-o zi, in cautarea mea de a merge la diferiti doctori am ajuns la un medic care facea acupunctura. Dup ce am povestit cu el, mia zis sa ma duc la biserica la un anume preot. Nu auzisem de el pana atunci. Ulterior mi-am dat seama ce reprezenta acest preot pentru crestini si cat de mult ajuta.

Nu prea stiam ce sa inteleg dar m-am hotarat sa merg la acel preot, simteam ca am nevoie sa ma apropii de Dumnezeu. Si asa am mers in mai multe randuri la biserica asteptand sa gasesc ocazia si eu sa vorbesc cu preotul. Era foarte multa lume acolo. Extrem de multa! Se vedea pe fata oamenilor ca sufereau, ca aveau nevoie de sprijin.. de sprijinul lui Dumnezeu Cel Iubitor. Am ajuns sa vorbesc si eu cu preotul si, spre mirarea mea, era un preot tanar de vreo 35 de ani. M-a primit cu multa dragoste si caldura si m-a sfatuit ce trebuie sa fac ca sa ma apropii de Dumnezeu. Mi-a zis ca nu sunt bolnava ci sufletul meu este, si trebuie sa il ingrijesc. Din acea zi am cautat sa il cunosc mai bine pe Dumnezeu si sa ma apropii de EL.

Mi-a dat canon si mi-a spus ce rugaciuni trebuie sa citesc  dimineata si seara. Pana atunci nici nu stiam ca exista asa ceva. Am mers cu dansul in cateva pelerinaje printre care si in Grecia, pe insula Eghina unde Sfantul Nectarie ne-a primit cu multa dragoste. Tot in Grecia am ajuns si la Sfantul Ioan Rusu. A fost extraordinar tot. (Sper sa am ocazia sa va povestesc aceste experiente mai in detaliu). Am tinut si primul post din viata mea si am avut o bucurie sufleteasca nespusa.

De atunci, merg la biserica duminica  si la Sfantul Maslu miercurea si vinerea si ori de cate ori simt. Am inceput sa fiu mai buna, mai intelegatoare si sa renunt la a judeca oameni dupa aparente, sa ii iubesc mai mult si sa vad in ei chipul lui Dumnezeu. Am trait niste lucruri minunate prin constientizarea faptului ca nu suntem singuri si ca Dumnezeu ne poarta prin niste intamplari ca sa ne aduca la El, acolo de unde am plecat fiecare in ziua cand sufletele noastre si-au facut locas in trupul acesta, in care suntem doar calatori in lume.

Am inceput sa citesc carti religioase si sa ma rog asa cum trebuia sa fac de mult, Mi-am regasit linistea si mi-am recapatat somnul cu ajutorul harului lui Dumnezeu. Acum pot sa zic ca inca sunt in transformare, mai gresesc, dar nu ma las batuta o sa ma lupt in continuare cu vechiul fel al meu de a fi, cu rautatile mele din trecut cu care s-a obisnuit firea mea. Si reusesc incet cu incet, pentru ca am sprijin langa mine, am iubire, Il am pe Dumnezeu cu toate darurile Sale bune.

Am invatat sa ii multumesc Lui pentru tot si sa dau si altora din ce am eu. E minunata bunatatea Lui.

II multumesc Celui Atotputernic ca m-a iubit atat de mult incat m-a facut sa trec prin lucrurile astea ca sa pot sa Il gasesc! Mai mult decat atat atat anul acesta , cu ajutorul lui Dumnezeu ma voi casatori.

Asa v-am gasit si pe voi, prin sete de cunostere a cator mai multe lucruri legate de Dumnezeu . Va am la suflet si va iubesc pentru ce faceti.

Mai vreau sa adaug ceva despre starea mea de sanatate …sincer nu prea stiu care e. Mi-am incredintat nevointele in mana Domnului si El cu siguranta va stii ce trebuie sa imi dea ca sa fie bine. Iti multumesc Doamne!

nicolae---veselin..slava domnului..amin

Ce-mi aduce în plus o viaţă cu Dumnezeu

De ce o viata cu Domnul? De ce o viata crestina? Ce-mi aduce in plus o astfel de viata? De ce nu e buna viata pe care o am? Sunt niste intrebari pe care si le poate pune oricare dintre noi, traim intr-o lume moderna o lume tehnologizata si profund secularizata, ne-am obisnuit sa criticam tot ce misca, insa fara sa aducem solutii! Incercam sa ne revoltam pe tot si pe toate intretinandu-ne atitudinea cu tot felul de nimicuri de prin ziare, televiziune si colturi de forumuri, caci este la moda sa apari si sa critici, este la moda sa darami, nu sa zidesti, este la moda sa acuzi si nu sa ierti, toate aceste lucruri din pricina lipsei lui Dumnezeu din vietile noastre. Si-atunci…

Ce-ti aduce Dumnezeu? S-ar putea pune intrebarea?

Dumnezeu iti aduce dragoste in loc de ura, iertare in loc de razbunare, ascultare in loc de critica, liniste in loc de framantare, siguranta in loc de nesiguranta, speranta in loc de deznadejde, harnicie in loc de lene, si tot binele in loc de rau. Cautam tot timpul ceva nou, ceva care sa ne satisfaca setea noastra de experimentare, ne place sa privim ceea ce avem ca pe ceva invechit sau nefolositor.

Iubitii mei, avem un Hristos, un Hristos care se deosebeste de toti ceilalti pentru ca insusi El ne-a rascumparat, chiar daca noi nu ne-am mai cunoscut Tatal, El a venit si ni l-a facut cunoscut, chiar daca noi l-am rastignit, El ne-a iubit si ne-a pregatit un loc in Inparatia Cerurilor , un loc pe care noi il respingem si azi, o jertfa pe care noi o desconsideram si azi, o dragoste la care noi nu luam aminte, pentru ca ne place lumea in care traim, ne place sa fim consumisti, ne place sa fim roboti care produc si consuma, ne place sa credem ca suntem doar niste umbre trecatoare pe acest pamant, dar Dumnezeu vrea mai mult de la noi! El vrea sa fie mandru de fii Sai, vrea sa ne facem demni de chipul pe care-l purtam in noi si de suflarea data noua de El.

Ce-mi aduce lumea de azi? Ce ma face sa ma lipsesc de Dumnezeu? Imi place sa cred ca Dumnezeu e o poveste frumoasa si atat? Greu de crezut, pentru ca fiecare om oricat de ateu s-ar considera, are in anumite perioade din viata, tendinta de a cadea pe genunchi si a striga “Doamne ajuta-ma”. Sentimentul religios exista in fiecare din noi si conteaza doar cum il intretinem, caci nimic nu e la voia intamplarii. Totul are un rost si un scop, iar atata timp cat stim ca ceea ce-ti ofera lumea de azi nu-ti aduce pace, nu-ti aduce fericire, ci te conduce la aceeasi plictiseala si rutina, cand te saturi de bani, de femei, de masini, si de droguri ajungi sa spui “o viata de nimic” pentru ca asa si este dintr-o perspectiva pur profana. Al exclude pe Dumnezeu din viata noastra inseamna a exclude sensul vietii si a ne cobora la un nivel de primate.

O viata crestina iti ofera siguranta grijii lui Dumnezeu si nadejdea invierii si a vietii cele vesnice, ceea ce pentru unii pare o fabulatie, insa pentru cei care realizeaza ca suntem cu mult mai mult decat niste animale coborate din copaci, este drumul normal al vietii spre Viata. Amin!....

nicolae---veselin...slava  domnului..amin

Cu cât vei iubi mai mult o persoană, cu atât îi vei ierta mai multe

Suflet drag, cu cat vei iubi mai mult o persoana, cu atat ii vei ierta mai multe. Si aceasta este inca o masura omeneasca a iubirii. Cum poti sa te indoiesti ca Domnul, Care este Insasi Dragostea, nu te va ierta de fiecare data cand te vei intoarce la El cu inima zdrobita?

De ce atunci cand suferi faci aceeasi vesnica greseala? De ce mereu cersesti mangaiere de la oameni? Si mai ales, o ceri tocmai acelora care nu ti-o pot da, acelora care nu iti ofera decat insulte, jigniri, priviri pline de ura sau de indiferenta si reprosuri? De ce gresesti mereu?

Ai promis de nenumarate ori ca de fiecare data cand fie sufletul, fie trupul, te va durea, iti vei indrepta privirea catre Domnul si vei cere ajutor de la El. Insa de fiecare data tu incalci promisiunea aceasta, suflete iubit, te indrepti catre oameni si ei, in loc de mangaiere, iti dau mai multe rani, in loc de un cuvant cald, arunca peste tine o ploaie de reprosuri, in loc de o privire blanda, te sageteaza cu ura lor. Nu ti-a ajuns suferinta de pana acum? Atata sange a curs din tine…inca simti ca mai ai putere sa mai induri si alte rani?

Poti sa-i iubesti pe toti oamenii cu aceeasi dragoste – si chiar trebuie sa-i iubesti – dar nu astepta niciodata nimic de la ei, fiindca in clipele tale cele mai grele vei fi mereu singur. Multi vor fi alaturi de tine la cele mai mari bucurii ale vietii tale si la cele mai impresionante succese, dar aproape nimeni nu va fi langa tine atunci cand vei suferi.

Toate aceste suferinte iti sunt trimise spre inteleptire, pentru a te lepada cu adevarat de lume si pentru a nu mai nadajdui deloc in oameni. E medicamentul amar, dar folositor, pe care Insusi Dumnezeu ti-l da pentru a te vindeca si pentru a simti din nou dulceata bucuriei de a fi alaturi de El si de a-I darui Lui toata fiinta ta. In afara Lui nu exista fericire. El este singura bucurie adevarata, singura hrana a ta, singura apa datatoare de viata care iti poate astampara setea; Hristos este Imparatul cerului si al pamantului, Prietenul Care niciodata nu te va parasi, Pastorul cel Bun care intotdeauna te cauta atunci cand pleci din staul sau te ratacesti…El este Calea, Adevatul si Viata si…Mirele tau iubit.

Fii orb, surd si mut la cuvintele lingusitoare ale oamenilor, la armele cu care ei atat de des te ranesc sau se razbuna, la rautatile indreptate impotriva ta, dar sa nu fii niciodata orb la minunile pe care Domnul le-a facut si le face cu tine, sa nu fii niciodata surd la chemarile Sale gingase, pline de blandete si de milostivire, sa nu fii niciodata mut spre a-L lauda mereu, spre a-I multumi si spre a-I cere ajutor si indurare!

I-ai auzit glasul, I-ai inteles chemarea…ce mai astepti pentru a-I darui totul? Nu esti conditionat nici de timp, nici de loc si nici macar de alte imprejurari exterioare, cum ai putea crede! Suflete drag, ce mai astepti? Ce te mai tine inca departe de El?

Tu nu ai ce sa-I dai fiindca toate sunt ale Lui, dar poti sa-I dai tot ceea ce esti!

nicolae---veselin...slava domnului..amin

Pentru toate fetele care suferă din dragoste…

Dragele mele surioare! scumpele mele care suferiţi din iubire! ascultaţi-mă bine! nu se merită să suferiţi! Fiţi încrezătoare că Dumnezeu are un dar special pentru voi şi aşteptaţi să-l primiţi când Domnul va hotarî. Rugaţi-vă pentru cel ce Domnul vi-l va dărui şi fiţi-i fidele chiar dinainte de a-l cunoaşte!

Când căutaţi îndelung privirile unui băiat, le veţi întâlni, dar le veţi interpreta greşit, vă veţi face visuri, veţi dori, veţi scrie mesaje. Orice mic semnal îl veti amplifica…veţi căuta ,,dovezi ” de iubire in nimicuri când cel de care v-aţi îndrăgostit nu dă niciun semnal!

O greşeală capitală! Nu fata face primul pas, nu e normal! Iniţiativa în relaţie trebuie să o aibă băiatul, pentru că el va fi capul familiei. El trebuie să îşi asume responsabilitatea! Pe de altă parte, ştiu din cele relatate de băieţi, că nu le plac fetele cu iniţiativă în începerea unei relaţii!

Ca să nu vă faceţi speranţe deşarte, îndrăgostindu-vă de cel care nu este ales de Domnul, am un sfat: Nu priviţi! Eva, stramoaşa noastră, a privit, a analizat fructul oprit, a văzut că e bun de mâncat… şi aşa a greşit. Rugaţi-vă! Cereţi părinţilor să se roage şi aşteptaţi în linişte ca Domnul să vă pună faţă în faţă. Vă veti recunoaşte repede! Veţi avea convingere 100% şi unul şi celălalt, şi părinţii, şi fraţii şi prietenii că voi doi formaţi întregul. Să nu porniţi la drum cu nici cea mai mică îndoială, ci cu credinţă!

Ziceam mai sus că Domnul vă va da un dar. Mă gândesc acum la ceva şi mai frumos: în toată această perioadă de aşteptare, desăvârşiţi-vă sufleteşte ca să fiţi voi un dar pentru mirele dăruit de Domnul! Ţeseţi zi şi noapte la ,,rochia de mireasă” a sufletului vostru!

Pentru toate fetele care suferă, am o îmbrăţişare caldă şi o rugăciune!

Dragele mele, ştergeţi-vă lacrimile şi… înainte! Acordaţi ietare celui care v-a indus în eroare, iertaţi-vă şi pe voi înşivă!

LASAŢI CA POVESTEA DE DRAGOSTE SĂ V-O SCRIE DUMNEZEU!!!

nicolae....veselin...slava domnului..amin

• TVR: Pesticid netestat suficient, folosit în agricultura românească
• Saccsiv: VIDEO – DIN CICLUL „ROMANII SUNT IN PLUS, HAI SA EXPERIMENTAM PE EI”: BASF ne testeaza rezistenta la INITIUM. Detalii despre relatia BASF – ELITE
• Eco Life: INITIUM, o otrava aprobata oficial pentru agricultura romaneasca

Din câte ţări sunt pe planetă, doar România se grăbeşte să folosească o substanţă nouă, foarte toxică, pentru culturile de cartofi, roşii, castraveţi, ceapă, cât şi pentru plantaţiile de viţă de vie. Aceasta, numită INITIUM, sporeşte până la 65% riscul de cancer de colon. BASF, un consorţiu german de produse chimice, a dezvăluit că România este prima ţară din întreaga lume care a autorizat produsul său Initium. Compania susţine că „produsul fungicid va ajuta viticultorii să treacă mai repede la o producţie de înaltă calitate“. Dacă înaltă calitate înseamnă otrăvirea populaţiei, atunci afirmaţia este adevărată…

De asemenea, purtătorul de cuvânt al companiei a afirmat că în afară de produsul Initium pentru struguri, care va fi disponibil în România începând din 2010, sub numele de Enervin, s-a acordat de asemenea autorizaţie pentru Zampro, un produs Initium pe bază de fungicid pentru culturile de cartofi, roşii, castraveţi şi ceapă. Adică exact legumele de bază în alimentaţie... Compania pretinde că „ambele produse au fost testate pe larg în teren şi au demonstrat selectivitate ridicată şi eficacitate împotriva unor dăunători“. Sperăm că nu se referă la ceva „dăunători umani“ despre care Noua Ordine Mondială consideră că suprapopulează planeta!

Roland Ringel, şef Proiectului de Dezvoltare al Global Initium, a declarat cu un cinism incredibil: „Din cauza profilului foarte favorabil de mediu al Initium, produsele au fost autorizate într-un timp record de patru ani. Şi, de fapt, produsele Initium au nu numai un grad ridicat de compatibilitate cu mediul, dar ele sunt, de asemenea, foarte uşor de utilizat – se dizolvă rapid şi în apă, economisind astfel timp“.

Michael Hess, şef al Crop Protection pentru Europa Centrală, a declarat şi el, cu un cinism specific tuturor managerilor de la marile companii transnaţionale de produse chimice: „fermierii români doresc să concureze cu succes pe piaţa europeană. Din acest motiv, există un mare interes în domeniul tehnologiilor inovatoare. Produsele noastre foarte eficiente şi ecologice de protecţie a culturilor vor permite viticultorilor şi fermierilor să producă randamente ridicate şi culturi sănătoase cu niveluri de reziduuri minime, în conformitate cu reglementările UE.“

Produsele Initium vor completa portofoliul alături de alţi compuşi, cum ar fi recent lansatul Cabrio Top, un multi-fungicid anti-îmbolnăvire pentru struguri. După Enervin, se afirmă propagandistic despre Cabrio Top că este de aşteptat să devină „o forţă propulsoare în materie de protecţie a plantelor pentru viţa de vie în România“. Despre ce „propulsie“ şi „protecţie“ poate fi vorba, dacă strugurii vor fi pur şi simplu otrăviţi precum mărul din povestea Albă ca Zăpada, nu ştim. Să fim, oare, propulsaţi mai rapid spre lumea de dincolo? Se aşteaptă ca produsele Initiumsă fie înregistrate în Ţările de Jos şi în Marea Britanie în prima jumătate a anului 2010, şi alte ţări europene vor urma.

Începând cu 31 decembrie 2009, România este membră a Comisiei Codex Alimentarius. Acest lucru a stârnit multe discuţii contradictorii, mai ales din cauză că în acest an, conform Codexului, ţara noastră este obligată să folosească experimental un produs nou al companiei germane BASF, un fungicid care conţine o substanţă chimică extrem de toxică, numit INITIUM, care va fi utilizat în culturile de viţă de vie, cartofi, roşii, castraveţi şi ceapă.

Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare Bucureşti, ne informează că un gram de INITIUM care este introdus în organism are nevoie de un an pentru a fi eliminat. Dacă îngurgitarea acestui produs se face zilnic, atunci el nu va mai putea fi eliminat niciodată din organism. Gheorghe Mencinicopschi merge până acolo încât spune că pentru a putea să-ţi faci seara un ceai de tei va trebui să iei reţetă de la medicul de familie, deoarece din toate produsele naturiste existente acum pe piaţă nu vor mai rămâne decât foarte puţine. (…)

INITIUM este un produs toxic

Numele provizoriu al produsului INITIUM este ametoctradin. Acesta este un fungicid din clasa Pyrimidylamine/Triazolopyrimidine extraordinar de puternic, a cărui structură chimică o puteţi consulta.

Produsul este toxic pentru organismul uman, este carcinogen, reproductiv şi dezvoltă toxicitate, neurotoxicitate, şi toxicitate acută.

Faptul că nu s-au făcut publice date concrete cu privire la efectele acestei substanţe asupra organismului uman, aşa cum ar fi fost normal să existe în orice raport de cercetare şi evaluare, este foarte îngrijorător. Dar în felul acesta nimeni nu poate fi făcut responsabil de efectele grave care ar putea să apară mai târziu la oameni în urma consumării alimentelor care au fost injectate cu INITIUM.

Este foarte dubios faptul că raportul de evaluare pe care se bazează concluziile Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), NU fusese analizat în mod independent şi de alţi cercetători – aşa cum o cer normele – la momentul la care aceştia au tras concluziile şi au dat recomandarea. Acest lucru este menţionat chiar în raportul respectiv:

Deoarece raportul de evaluare nu a fost încă analizat şi de alţi cercetători, concluziile la care s-a ajuns în urma rezultatelor obţinute trebuie să fie considerate provizorii şi vor putea fi reconsiderate o dată cu finalizarea rapoartelor suplimentare, conform Directivei 91/414/EEC.

Deci, din datele oficiale existente la ora actuală nu reiese decât că există această substanţă şi că ea va fi testată în România. În rest, trebuie să-i credem pe cuvânt pe cei de la EFSA că substanţa este inofensivă pentru organismul uman. Dar nu există dovezi clare pentru aceasta.

Modalitatea extrem de facilă şi totodată criminală prin care s-au făcut aceste recomandări, pentru introducerea acestei substanţe în circuitul alimentar fără existenţa unor studii şi evaluări riguroase prealabile, este la fel de „ştiinţifică“ precum vaccinarea oamenilor cu un vaccin netestat. Un vaccin îl mai poţi refuza… încă. Dar cum te fereşti de astfel de experimente criminale, în condiţiile în care legea cu privire la utilizarea acestei substanţe nu impune avertizarea consumatorilor(…)

România este prima ţară din lume care va folosi în agricultură produse pe bază de INITIUM, furnizate de compania germană BASF şi care vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, roşii, castraveţi şi ceapă. Pentru publicul larg se spune că „beneficiile pe care le-ar aduce această substanţă sunt legate în primul rând de combaterea dăunătorilor, dar, totodată ea micşorează şi durata de obţinere a recoltei.“

Conform cercetătorilor care combat Codex Alimentarius, folosirea produselor cu INITIUM sporeşte cu până la 65% rata riscului de cancer de colon, substanţă, care intra rapid în combinaţii chimice, devenind reziduală în organism. Aşa cum INITIUM ajută la creşterea rapidă a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce şi la mărirea tumorilor maligne.

***

Codex Alimentarius – frontul alimentar al războiul împotriva populaţiei. Cazul O.M.G.-urilor

Presa Ortodoxa nr. 6

„Controlaţi hrana şi veţi controla populaţia”.

(Henry Kissinger)

Aproape întreaga istorie politică şi socială a Occidentului, de la Renaştere până în zilele noastre, s-a desfăşurat sub semnul aşa-zisei emancipări a omului de orice constrângere. Iată că acum, când nu mai există nici una dintre „opreliştile” vechii societăţi, hulită pentru aşa-zisa ei rigurozitate şi încorsetare, aceeaşi exponenţi ai liberalizării vin să ne impună, „spre binele nostru”, o limitare a libertăţii ce ajunge până la anularea ei. Astfel, organisme internaţionale de tipul O.N.U., UNESCO, Organizaţia Mondială a Comerţului, Organizaţia Mondială a Sănătăţii etc., sub pretextul unor „scopuri nobile” – pacea şi dreptatea universală, justiţia socială, combaterea epidemiilor, a sărăciei, războaielor – ne somează să urmăm o serie de reguli şi standarde universale de comportament care nu fac altceva decât să suspende atât libertatea statelor naţionale, cât şi libertatea personală a oamenilor.

Ni se spune că, pentru o mai mare siguranţă personală şi pentru combaterea terorismului, va trebui să acceptăm să fim urmăriţi permanent prin intermediul cipului biometric. Refuzul nu este îngăduit. De asemenea, pentru asigurarea sănătăţii, ni se impune vaccinarea obligatorie; faptul că vaccinul se dovedeşte adesea ineficace sau chiar ne poate îmbolnăvi grav ori omorî nu poate fi un motiv îndeajuns de serios pentru a ne da dreptul de a refuza această asistenţă medicală obligatorie. Aceste două măsuri nu puteau însă asigura complet individul de „manifestarea nocivă a propriei libertăţi”. A mai fost născocit, aşadar, un nou „drept obligatoriu” pentru întreaga populaţie a lumii. Este vorba de „libertatea” de a consuma produse modificate genetic, despre care numai cercetătorii marginali îşi îngăduie să afirme că sunt nocive pentru sănătatea umană şi, pe termen lung, pot îmbolnăvi grav populaţia.

Ne vom îngădui să abordăm, începând cu acest număr, un front mai puţin cunoscut opiniei publice de la noi: cel al normelor, standardelor şi regulilor de producere şi comercializare a alimentaţiei – adică al codului de reguli şi standarde cunoscut sub numele de Codex Alimentarius, precum şi al directivelor europene care introduc, printr-un adevărat dictat al Comisiei Europene, prevederile şi scopurile urmărite de Codex.

Controlul producţiei şi comercializării alimentelor

Ce este Codex Alimentarius? Un organism internaţional, creat în 1963 sub egida O.N.U., a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Organizaţiei pentru Alimente şi Agricultură. Formal, scopul său este de a stabili acele reguli, standarde alimentare şi coduri de practică ce se referă la producerea, siguranţa şi igiena alimentelor, precum şi condiţiile comercializării lor. Tot formal, aceste reguli sunt adoptate de o serie de comitete şi organizaţii, pe baza unor studii ştiinţifice. În realitate, deciziile sunt luate în spatele uşilor închise, iar „studiile ştiinţifice” sunt realizate de marile companii internaţionale care deţin poziţii de oligopol şi vor să îşi impună agenda pe plan mondial.

Treptele impunerii organismelor modificate genetic

Un exemplu concret privind modul în care se realizează funcţia pan-reglementării împotriva populaţiei este cazul organismelor modificate genetic (sau, pe scurt, O.M.G.). O.M.G. sunt alimente ce provin din organisme al căror ADN e modificat prin inginerie genetică. Soia, porumbul, zahărul, orezul şi grâul sunt doar câteva plante clasice asupra cărora s-a intervenit genetic. Faptul că sunt modificate genetic pune probleme nu numai etice, ci şi medicale. Numeroase studii ştiinţifice au arătat efectele adverse ale alimentelor provenite din O.M.G., zonele de risc fiind toxicitatea lor, producerea de alergii, slăbirea imunităţii, infertilitatea, precum şi afectarea metabolismului şi chiar a condiţiei genetice (date preluate de la Academia Americană de Medicină Naturistă) .

Dar, mai întâi, să facem un mic excurs asupra scurtei şi recentei istorii a impunerii pe piaţă a O.M.G.

1. S.U.A., calul troian al industriei O.M.G.

O.M.G. au început să intre pe piaţă începând cu anii 1990, mai ales în S.U.A. De altfel, este extrem de grăitor felul în care ele s-au impus pe piaţa americană. S-a descoperit că decizia legalizării comerţului cu O.M.G. s-a luat după o rundă de întâlniri secrete între preşedintele de atunci, George Bush Sr., şi şefii companiei Monsanto, cel mai mare producător de O.M.G. din lume. În mod şocant, executivul american a impus comercializarea O.M.G.-urilor fără să solicite realizarea vreunui test asupra riscurilor de sănătate ale produselor, asupra siguranţei lor şi, de asemenea, fără să ceară menţionarea pe eticheta produselor a faptului că alimentele sunt modificate genetic! Doctrina ce stă la baza unei astfel de practici se numeşte a „echivalării substanţiale”, ceea ce înseamnă că, practic, O.M.G. sunt considerate în Statele Unite identice cu cele naturale – de aici reiese că nu au nevoie de teste şi nici de etichetare specială. Drept urmare, cetăţenii americani nu pot şti dacă ceea ce consumă este natural sau modificat genetic. Această doctrină a fost urmată de toţi preşedinţii americani, inclusiv de Barack Obama, ducând la proliferarea afacerilor cu O.M.G. ale giganţilor Monsanto, Dow Chemicals şi DuPont (potrivit Global Research, 2009).

Pe lângă dezvoltarea agresivă din interiorul S.U.A., industria O.M.G. a profitat de poziţia super-puterii mondiale pentru a îşi impune interesele în întreaga lume – evident, sub masca „comerţului liber” şi a „ajutorului umanitar”. Astfel, sub pretextul „ajutorului umanitar”, industria O.M.G. din S.U.A. a găsit o piaţă de desfacere în ţările sărace ale lumii prin intermediul „Programului Alimentar Mondial” al O.N.U. Cu alte cuvinte, surplusul producţiei de organisme modificate genetic, care nu mai putea fi comercializat în S.U.A., a fost cumpărat de O.N.U. pentru a fi trimis în ţările africane. O adevărată tragedie a rezultat în momentul în care una din aceste ţări, Zambia, a refuzat să mai primească porumb modificat genetic, marca Monsanto, de la O.N.U. Drept pedeapsă, „programul de ajutorare” a încetat şi ţara s-a afundat într-o foamete cumplită! După doi ani de foamete (2003-2004), oficialii Zambiei s-au văzut nevoiţi să cedeze şantajului O.N.U./S.U.A., acceptând „ajutorul” reprezentat de alimentele modificate genetic (cf. wikipedia.org).

Sub masca comerţului liber, industria O.M.G. a determinat S.U.A. să conteste, pe lângă Organizaţia Mondială a Comerţului, interdicţiile pe care ţările din Europa (a nu fi confundate cu instituţiile Uniunii Europene!) le-au aplicat comerţului cu O.M.G. Într-adevăr, dacă opinia publică americană pare a fi una complet manipulată asupra naturii şi efectelor O.M.G. (în S.U.A., după cum am văzut, O.M.G. se comercializează fără o atenţionare pe etichetă asupra naturii produsului), în ţările europene s-a întâlnit o rezistenţă nebănuită la industria modificărilor genetice, poate şi datorită curentelor ecologiste, naturiste şi orientate către culturile tradiţionale sau medicina alternativă.

În orice caz, în Austria, Franţa, Luxemburg, Germania, Grecia şi chiar şi Ungaria au existat interdicţii aplicate cultivării şi comercializării O.M.G. aplicate de oficialii guvernelor naţionale. Nici în celelalte ţări cultivarea O.M.G. şi comerţul cu ele nu au înregistrat un progres semnificativ. Din păcate, excepţie de la acest scepticism european face tocmai ţara noastră. La sfârşitul lunii mai 2009, legislativul român a votat, cu o largă majoritate, legalizarea cultivării şi introducerii pe piaţă a organismelor modificate genetic. Nu a existat, ca de obicei, nicio dezbatere publică, nicio avertizare, măcar similară cu cele existente în celelalte ţări europene asupra efectelor dăunătoare ale O.M.G.

Oficialii americani cumpăraţi de industria O.M.G. au protestat agresiv faţă de interdicţiile puse de ţările europene. Robert Zoelick, actualul şef al Băncii Mondiale şi, pe atunci (2003), reprezentantul S.U.A. la Organizaţia Mondială a Comerţului (O.M.C.) a afirmat că ţările europene sunt „imorale” datorită interdicţiilor aplicate O.M.G., dând un exemplu negativ ţărilor sărace confruntate cu foametea… E mai moral, pentru Zoelick şi alţi lideri mondiali, să şantajeze ţările sărace pentru a primi organismele lor modificate genetic. „Represaliile” S.U.A. faţă de ţările europene s-au manifestat printr-o plângere depusă împotriva lor la Organizaţia Mondială a Comerţului. În decizia O.M.C. s-a declarat că interdicţiile practicate de ţările europene sunt incorecte, iar statele care le practică sunt supuse amenzilor (imense, de cele mai multe ori) (cf .wikipedia.org).

Ce trebuie reţinut din toată această poveste este decizia O.M.C. Cum am precizat anterior, Codex Alimentarius este standardul de referinţă la care se raportează OMC în confictele de tip comercial. Ori conflictul între S.U.A. şi ţările europene este comercial şi se referă la produse de tip alimentar.

În concluzie, Codexul reprezintă o pârghie instituţională de justificare a unor măsuri punitive faţă de ţările care îndrăznesc să interzică produsele alimentare modificate genetic.

2. Cazul european

Care este situaţia în Uniunea Europeană? Este oare refuzul guvernelor naţionale de a comercializa şi cultiva O.M.G. sprijinit de Comisia Europeană? Să vedem ce spun faptele.

Comisia Europeană a încercat, în mod repetat, să determine statele naţionale să renunţe la restricţiile puse asupra O.M.G.. Atât în anul 2006, când O.M.C. a luat decizia în favoarea S.U.A., cât şi în mai 2009, oficialii europeni au căutat să înlăture stavila pusă de guvernele naţionale în calea O.M.G. Interdicţiile nu pot fi ridicate decât dacă se obţine un vot favorabil din partea reprezentanţilor guvernelor naţionale (în Consiliul de Miniştri), ceea ce C.E. nu a obţinut, cu toate presiunile făcute. Cel mai recent caz este al Germaniei, care a refuzat să acorde dreptul de folosire pe teritoriul său a seminţelor de porumb modificate genetic, creaţie a aceluiaşi gigant Monstanto. Majoritatea deciziilor de interdicţie au survenit în urma demonstraţiilor fermierilor şi a asociaţiilor ce militează pentru hrană naturală, şi au fost luate de miniştrii agriculturii sau ai mediiului din respectivele state naţionale. Elitele mondiale nu au stat nici ele cu mâinile în sân, cum vom vedea în continuare…

Octombrie 2008, Marea Britanie. Publicaţia The Independent on Sunday intră în posesia unor documente explozive care arată că liderii statelor europene, împreună cu cei ai Comisiei Europene, organizau întâlniri secrete în care se discuta modalitatea de urgentare a implementării culturilor de O.M.G. în Europa şi de „docilizare” a opiniei publice europene, mult prea reţinută faţă de produsele modificate genetic.

Documentele relatau discuţiile şi concluziile a două serii de întâlniri avute de însuşi J. M. Barroso (preşedintele Comisiei Europene), Gordon Brown (primul ministru al Marii Britanii) şi trimişii altor 27 ţări europene, dintre care nu lipseau apropiaţi ai preşedintelui francez Nicolas Sarkozy şi ai cancelarului german Angela Merkel. Participanţii la întrunirile secrete cereau, de asemenea, giganţilor industriali implicaţi în producţia de alimente modificate genetic – dintre care cei mai însemnaţi sunt cei de la Monsanto –, să depună un efort mărit pentru contracararea campaniilor duse de ecologişti şi naturişti.

De asemenea, J. M. Barroso le-a cerut şefilor de cabinet din ţările membre să impună miniştrilor de agricultură şi mediu aprobarea culturilor de O.M.G. În ceea ce priveşte opinia publică, „docilizarea” ei era prevăzută să se realizeze printr-o propagandă care să pună accent pe „înaltele standarde practicate de legislaţia europeană în materie de O.M.G.”. Cu alte cuvinte, instituţiile europene sunt folosite ca reper normativ absolut, opinia publică fiind îndemnată să creadă pe cuvânt Bruxelles-ul atunci când acesta afirmă că un aliment modificat genetic nu este dăunător pentru sănătate.

Dar care este rolul Comisiei Europene în tot acest angrenaj de instituţii şi reguli supra-naţionale?

Comisia Europeană, sub pretextul protejării populaţiei de alimentele „nesigure”, a elaborat o serie de directive europene care, de fapt, legalizează folosirea culturilor O.M.G. Directivele sunt mai restrictive faţă de produsele alimentare O.M.G. decât cele din S.U.A., un exemplu fiind dat de faptul că producătorii de alimente modificate genetic sunt obligaţi să menţioneze pe etichetă felul produsului: natural sau modificat. Chiar şi aşa, măsura se aplică doar când proporţia modificărilor genetice depăşeşte un anume procent.

Aceste standarde nu fac altceva decât să repete, pe plan european, jocul Codex ce se desfăşoară pe plan mondial. Comisia Europeană devine o instituţie tutelară care, pentru a impune culturile O.M.G., pretinde că le va garanta calitatea şi siguranţa medicală. Suntem siliţi, aşadar, să dăm un gir necondiţionat instituţiilor europene, care ne învaţă ce este sănătos să mâncăm şi ce avem voie să cumpărăm.

Logica legitimării unor produse sau tehnici extrem de periculoase pentru om introduse prin intermediul directivelor europene de standardizare se regăseşte şi în alte cazuri, cum este cel al cipurilor RFID. În ciuda numeroaselor puncte de vedere critice venite din spaţiul european, Comisia Europeană a „recuperat” tehnica RFID prin reglementarea ei la nivel de directive şi regulamente europene. Printr-o astfel de tactică se încearcă adormirea opiniei publice, care trebuie să accepte că ce spune „Big Brother-ul” european este o garanţie suficientă pentru a considera o tehnică periculoasă, fie ea RFID sau O.M.G., drept inofensivă şi chiar necesară bunăstării omenirii.

Concluzii

Alimentele modificate genetic sunt adevărate bombe alimentare cu efecte adverse asupra oamenilor încă neştiute (având în vedere că sunt folosite doar de circa 15 ani). Ele sunt justificate de elitele mondialiste (conducătorii O.M.C., Codex Alimentarius, Comisia Europeană, şefii statelor europene) prin „combaterea foametei”, fiind descrise ca o soluţie miraculoasă la „pericolul suprapopulării planetei”. Acesta este un fals pericol, ce ţine de propaganda malthusiană care vede în sporul demografic o catastrofă şi consideră reducerea numărului de oameni de pe planetă un obiectiv necesar. Recent, un consilier al reprezentantului S.U.A. pe plan exterior, Hillary Clinton, declara: „Trebuie să facem ceva pentru micşorarea ratei natalităţii. Pământul nu mai poate suporta atât de mulţi oameni. În prezent, există aproximativ 6,5 miliarde de oameni pe întreg globul, iar populaţia este în continuă creştere. Trebuie să inventăm modalităţi noi de a raţionaliza apa şi de a multiplica sursele de hrană” (Nina Fedoroff, în Cotidianul). „Multiplicarea surselor de hrană” este tocmai industria O.M.G.!

Iată, aşadar, rolul lui Codex Alimentarius şi al directivelor europene legate de hrană: raţionalizarea apei şi a mâncării, înlocuirea alimentelor naturale cu cele modificate genetic. Despre filosofia malthusiană aflată în spatele acestor măsuri şi despre cum se încearcă eliminarea medicinei şi tratamentelor naturiste prin intermediul Codexului şi al U.E., vom scrie în numărul viitor al revistei.

***

Codex Alimentarius sau Cum devine naturalul nociv şi nocivul “sănătos”

Presa Ortodoxa nr. 7

În numărul trecut al revistei Presa Ortodoxă am descris mecanismele ce stau la baza Codex Alimentarius şi consecinţele aplicării sale globale. Pe scurt, am văzut că sub masca „standardizării” produselor alimentare dar şi a vitaminelor şi suplimentelor nutriţionale, Codex reprezintă un instrument coercitiv de controlare a producţiei şi comercializării de alimente, regulile sale fiind, practic, obligatorii prin asumarea lor de către Organizaţia Mondială a Comerţului. În prima parte am insistat mai mult asupra modului în care prin „standardele” Codex Alimentarius sunt promovate produse alimentare modificate genetic, observând că guvernul SUA şi Comisia Europeană sunt cei doi actori de talie mondială care promovează în mod agresiv organismele modificate genetic, în beneficiul marilor carteluri (cum este producătorul Monstanto) şi în dauna micilor fermieri. În articolul de faţă ne vom apleca la cealaltă faţetă a Codexului – anume, controlarea, discreditarea şi limitarea drastică a vitaminelor şi suplimentelor nutriţionale folosite ca mijloace alternative de tratament a diferitelor boli, dintre care unele foarte grave.

Standardele nocive ale Codex Alimentarius

O modalitate simplă de a surprinde adevăratele intenţii ale tuturor celor care ne promit că ne vor binele, dictându-ne ce să mâncăm, cum să ne comportăm, ce să credem şi, în ultima instanţă, ce să gândim, este să verificăm cât de mult corespund propriile declaraţii cu faptele lor. Astfel, atât oficialii care conduc Codex Alimentarius cât şi cei din Comisia Europeană declară că elaborarea de standarde şi regulamente privitoare la alimente, vitamine şi suplimente nutriţionale, se face atât pentru combaterea foametei cât şi pentru a ne proteja prin garantarea unor produse de calitate, sigure şi sănătoase. Care este însă realitatea?

În timp ce oficialii Codex consideră vitaminele şi suplimentele naturale potenţial dăunătoare pentru sănătatea noastră, elaborând, pentru aceasta, tehnici de „evaluare a riscului” pentru a limita folosirea lor, impun lumii întregi standarde conform cărora alimentele modificate genetic cu pesticide toxice sunt numai bune pentru sănătatea noastră.

Cu alte cuvinte, în accepţia oficialilor mondialişti, ne punem viaţa în pericol atunci când luăm cinci pastile de vitamina C, însă atunci când mâncăm porumb modificat genetic cu DDT (pesticid toxic care provoacă diabet, cancer, precum şi mari dereglări hormonale ce pot duce la naştere prematură, probleme legate de alăptare etc.) ne aflăm în siguranţă.

Ca să avem o viziune mai clară asupra efectelor standardelor Codex este util de menţionat şi faptul următor: conform Convenţiei de la Stockholm, tratat internaţional dedicat poluanţilor, au fost clasificate drept toxice şi propuse pentru eliminare totală din producţie un număr de nouă pesticide (aldrin, chlordan, dieldrin, endrin, heptaclor, Hexachlorobenzin, mirex, toxafin, Polichlorinat bifenils). Ei bine, prin intermediul standardelor Codex, şapte din aceste nouă pesticide categorisite drept „foarte toxice” şi propuse pentru eliminare din producţie sunt recuperate şi recomandate ca benefice în tratarea genetică a alimentelor!

Cât priveşte combaterea foametei, pesticidele şi, în general, organismele modificate genetic poluează grav ogoarele şi mediul înconjurător, nu numai prin faptul că pământul cultivat devine sterp, dar şi prin faptul că seminţele plantelor modificate polenizează, „contaminând” natura din jur. Aşadar, combaterea foametei se face, în viziunea Codex, prin îmbolnăvirea populaţiei, a pământului şi a florei.

Iată, aşadar, rolul adevărat al „standadelor” de calitate şi siguranţă elaborate de Codex Alimentarius…

Vitaminele şi suplimentele nutritive, considerate toxice

Dacă alimentele cu DDT sau aldrin sunt sănătoase, în viziunea oficialior de la Codex Alimentarius, vitaminele şi suplimentele nutriţionale sunt… toxice! Într-atât de toxice, încât şeful Codex, dr. Rolf Grossklaus, a decis că ele vor fi supuse unor „evaluări de risc”, tehnică specifică toxicologiei, ramură a ştiinţei care se ocupă cu efectele adverse ale chimicalelor asupra organismului uman, ceea ce este complet nefiresc (vitaminele şi suplimentele fiind produse naturale şi nu chimice). La fel de nefiresc şi imoral este faptul că dr. Grossklaus conduce compania de evaluare a riscului cu care lucrează Codexul, aflându-se, astfel, într-un flagrant conflict de interese (cf. dr. Rima E. Laibow, HealthFreedomUSA.org).

De fapt, ofensiva declanşată de Codex împotriva vitaminelor şi suplimentelor datează încă din anul 1979, când a fost adoptată Codex General Guidelines on Claims. În acest document, reluat şi revizuit în 1991, se impun restricţii severe cu privire la formele naturale de tratament ale bolilor, stipulându-se că singurele produse care pot „revendica” prevenirea, tratarea şi vindecarea bolilor sunt medicamentele farmaceutice (medicamentele „clasice” produse de giganţii farmaceutici). Astfel, prin Guidelines on Claims, Codex interzice în mod special orice fel de revendicare ce afirmă că suplimentele pot fi folosite în prevenirea, tratarea şi vindecarea bolilor (cf. Paul Anthony Taylor, Fundatiei Dr. Rath). Printr-o astfel de abordare Codex Alimentarius discreditează, de fapt, medicina alternativă (prin medicină alternativă noi înţelegem totalitatea mijloacelor naturale de tratare a bolilor, spre deosebire de medicina „clasică”, bazată pe produse strict farmaceutice), interzicând orice concurenţă făcută giganţilor farmaceutici.

Paul Anthony Taylor, dir. pentru Relatii Externe al Fundatiei “Dr. Rath” din Germania, fragment dintr-un interviu apărut în Formula As:

În esenţă, Codex Alimentarius este câmpul primar de bătălie politică, unde războiul se duce între cei ce reglează şi controlează producţia alimentară mondială, în drumul ei de la fermă la furculiţă… Fără dubiu, deci, Codexul este într-adevăr un instrument al forţelor care promovează aşa-numita “globalizare” şi un guvern mondial controlat de corporaţii. Controlând accesul nostru la alimente sănătoase şi sigure, la medicina naturală, forţele din spatele Codexului intenţionează să ne controleze vieţile.

În 2005 ofensiva Codex ia amploare prin elaborarea Guidelines for Vitamin and Mineral Food Supplements. Prin acest document vitaminelor şi suplimentelor li se interzice revendicarea oricărui rol în prevenţia, tratarea şi vindecarea bolilor. În plus, Codex impune limite restrictive superioare în ceea ce priveşte dozajul permis al vitaminelor şi mineralelor.

Ce semnificaţie au aceste „coduri”? Dacă în agricultură Codex Alimentarius este instrumentul perfect prin care organismele modificate genetic sunt impuse la nivel global, în medicină Codexul serveşte monopolului industriei farmaceutice, punând o serie de restricţii tratamentelor naturale, discreditându-le ca formă de vindecare a bolilor şi limitând posibilităţile de folosire a acestora. Pe scurt, dacă în agricultură Codex-ul este unealta Monstanto şi a altor giganţi producători de OMG, în medicină Codex e unealta giganţilor farmaceutici gen BASF, Bayer (ce provin din fostul concern IG Farben, complice de rang înalt al regimului nazist), Pfizer ş.a.

Comisia Europeană: rol de frunte în ofensiva anti-natură

Am văzut în partea I a articolului cum J. M. Barosso, şeful Comisiei Europene, încerca să mobilizeze liderii europeni în propagarea şi impunerea culturilor de OMG, continentul european fiind mult în urmă la acest capitol spre deosebire de SUA. În ceea ce priveşte combaterea vitaminelor şi suplimentelor nutriţionale, Comisia Europeană se află, în schimb, mult înaintea Codex Alimentarius, care a lucrat chiar pe baza directivei europene 2002/46/EC privind suplimentele nutriţionale.

Directiva europeană merge, într-adevăr, mult mai departe decât documentul Codex Alimentarius deoarece nu se mulţumeşte, ca în ultimul caz, cu stipularea unor limite în dozarea suplimentelor şi vitaminelor, ci stabileşte o listă precisă de vitamine şi minerale care pot fi considerate drept suplimente. Orice vitamină şi substanţă minerală care nu se află pe lista directivei va fi interzisă începând cu data de 31 decembrie 2009, data la care intră în vigoare, în mod plenar, actul legislativ european. „Lista pozitivă” a directivei a devenit, astfel, instrumentul eficace prin care Comisia Europeană îşi poate permite să dicteze, unilateral, ce anume este considerat vitamină şi ce supliment. În plus, directiva stabileşte şi limitele de dozaj care sunt permise vitaminelor şi mineralelor.

Potrivit reacţiilor puternice de contestare a directivei europene ce a venit mai ales din mediul britanic (unde s-au dezvoltat foarte mult terapiile bazate pe vitamine şi produse naturiste), prin „lista pozitivă” a Comisiei Europene ar fi plasate în afara legii nu mai puţin de 270 de suplimente nutritive, multe din ele folosite (cu succes) în tratarea de boli grave (cf. Guardian). Măsura europeană a fost contestată, de altfel, de milioane de cetăţeni din ţările europene, care au semnat petiţii de protest adresate instituţiilor de la Bruxelles.

Exemple de substanţe care nu se află pe lista pozitivă a UE:

boron-ul, foarte util în combaterea osteoporozei sau artritei

selenium yeast, antioxidant care îmbunătăţeşte funcţionarea inimii

fierul, important în producerea hemoglobinei

chromium (nu în toate formele sale), mineral care e folosit de diabetici, echilibrând nivelul de zahăr din sânge

Mai mult, Comisia Europeană a elaborat şi o directivă care reglementează folosirea ierburilor medicinale (adică a ceaiurilor): 2004/24/EC, directiva europeană asupra Traditional Herbal Medicinal Products. Actul legislativ pune o serie de condiţii necesare de îndeplinit pentru ca un ceai să fie declarat legal în spaţiul european, cum ar fi, de pildă, atestarea unei vechimi de cel puţin 30 de ani în folosirea produsului medicinal.

Concluzii:

În cele două articole dedicate setului de practici instituţionale Codex Alimentarius am pus în evidenţă, mai cu seamă, modul în care se urmăreşte controlul alimentaţiei şi al metodelor naturiste la nivel mondial. Prin pretextul „standardizării” şi al „armonizării” regulilor ce trebuie respectate de produsele alimentare şi naturiste, Codex Alimentarius şi U.E. impun o serie de restricţii asupra libertăţii noastre. Ni se spune, de aceste instituţii, că mâncarea tratată genetic cu pesticide este sănătoasă şi că vitaminele şi naturale trebuie limitate drastic, deoarece ar fi potenţial toxice. Mai mult, nu doar ni se spune, ci se creează cadrul instituţional prin care ni se va dicta ceea ce este permis să folosim din rândul vitaminelor şi mineralelor.

În ţările europene există o reacţie destul de puternică împotriva acestor măsuri restrictive şi, am putea spune, „bolnave”. Şi în ţara noastră tratamentele naturiste au cunoscut o dezvoltare puternică în ultimii ani. Ar fi binevenit ca cei care deţin plafare sau alte centre de tratament naturist să completeze analiza instituţională realizată de revista Presa Ortodoxă printr-o atentă cercetare a legislaţiei menţionate mai sus, pentru a vedea ce fel de produse vor mai avea voie să comercializeze de anul viitor. De altfel, pentru cei care doresc, pot scrie la adresa redacţiei (presa.ortodoxa@gmail.com) pentru a obţine directivele europene în format extins.

• Afteramerica: Billions of People Expected to Die Under Current Codex Alimentarius Guidelines

• Va recomandam pe aceeasi tema din arhiva siteului nostru:
  

O noua amenintare serioasa: “CODEX ALIMENTARIUS. Un pas inainte spre inrobirea omenirii: distrugerea alimentatiei

Parintele Justin, interviu nou in “Atitudini”: DE ACEEA RAUL ESTE ASA DEZLANTUIT, PENTRU CA NE-AM IZOLAT UNII DE ALTII!

• Vezi si: DOCUMENTARE CELEBRE: “Viitorul alimentatiei”, subtitrare in limba romana si o analiza a sa, un excelent film despre revolutia verde si controlul ELITELOR asupra hranei

“Nu toţi putem face fapte mari, de anvergură, nu toţi putem zidi oraşe şi sate, nu toţi putem face azile, cantine sociale  - e uşor să le faci cu bani murdari, cu bani furaţi de la unii şi daţi la o Biserică sau la alta, lucrul ăsta e uşor şi la îndemâna oricui.…

Poate să fie o ispită uneori şi milostenia dacă nu o facem după putere. Că Dumnezeu nu-ţi cere să faci ceea este peste puterile tale, Dumnezeu nu ne cere să ne stricăm sufletele ca să ne facem relaţii murdare, să dobândim bani pe orice cale, nu ne cere Dumnezeu lucrul acestea ca să ne mântuim, Dumnezeu însă aşteaptă de la noi ca tocmai să ne recunoaştem această neputinţă a noastră şi când vedem că nu putem să facem ce pot alţii, noi să plângem la Icoana Mântuitorului şi a Maicii Domnului şi să zicem: Doamne, eu nu pot să fac ceea ce face fratele meu, dar pot să fac o rugăciune scurtă, pot să mă rog pentru orfani, pentru văduve, pentru sărmani, pot să cer milă de la Dumnezeu pentru cei năpăstuiţi şi nedreptăţiţi, pot sa vărs o lacrimă pentru ei; şi lucrul acesta e mai plăcut înaintea lui Dumnezeu decât faptele acestea făcute cu mândrie, făcute cu semeţie, în spirit hei-rup-ist, catolic, în stilul acesta care nu este plăcut lui Dumnezeu.

Chiar daca au trecut destule zile de cand in biserici s-a citit Evanghelia Vamesului si a Fariseului, pentru ca am primit de la cineva cateva largi extrase dintr-o predica exceptionala la Duminica respectiva a unui parinte care a tinut sa ramana anonim, tinem sa vi le impartasim cu mare drag, pentru ca sunt extrem de actuale si pline de duh si de viata, si sunt si niste cuvinte foarte potrivite de pregatire pentru apropiata vreme a Sfantului si Marelui Post:

“(…) noi, oamenii nu înţelegem dintru început, de la început, dintr-odată ce vrea Dumnezeu cu noi. De aceea Dumnezeu trebuie să ne repete, aşa cum şi vrăjmaşul diavol ne repetă ispita şi păcatul la urechea sufletului, tot repetând o minciună, ajunge să fie crezută, dar iarăşi, repetându-ne un adevăr sau îndemnându-ne la cele bune sunt multe şanse ca să auzim întru cele din urmă ce vrea Dumnezeu, pentru că şi Mântuitorul când vorbea mulţimilor încheia cu aceste cuvinte: „cine are urechi de auzit să audă”.

Noi nu auzim de la început, nu vedem de la început, pentru că n-avem viaţă duhovnicească, n-avem încă Duhul Sfânt pogorât şi rămas în noi – El se pogoară, dar cu păcatele iar Îl izgonim - şi atunci Biserica, care cunoaşte firea noastră, fiindcă totdeauna o mamă îşi cunoaşte copilul, stie apucăturile copilului, ştie obiceiurile bune, ştie şi defectele şi ca o mamă grijulie întotdeauna ştie ce să-i repete copilului (de câte ori nu repetăm noi copiilor noştri anumite lucruri, aceeaşi învăţătură, acelaşi sfat?); foarte puţini sunt aceia care ascultă dintr-o dată, se supun dintr-o dată Cuvântului Dumnezeu şi atunci Dumnezeu, care ne ştie firea, că El ne-a creat, ştie ca suntem îndărătnici, ştie că suntem trupeşti şi atunci repetă, însă se produce în acelaşi timp şi o minune şi ni se descoperă din taina iubirii dumnezeieşti pentru că într-o zi ştiută de Dumnezeu, când într-adevăr vom înţelege ce a vrut Dumnezeu de la noi şi ne vom hotărî să facem voia lui Dumnezeu, acea zi va fi cea mai fericită. (…) Aşa este şi cu sufletul, iubiţi credincioşi, Dumnezeu, în momentul în care vede ca noi am înţeles ce vrea de la noi şi că noi suntem hotărâţi, revarsă din belşug harul Său şi începe marea minune a vindecării sufletului nostru.

Şi cu cât se apropie sufletul de Dumnezeu, cu cât zăboveşte mai mult în cuvântul lui Dumnezeu, în ascultarea de Dumnezeu şi se sârguieşte după putinţă să împlinească voia lui Dumnezeu, cu atât sufletul se bucură pentru că simte învierea cea lăuntrică, simte cum se preface omul cel dinlăuntru, cum moare omul cel vechi al păcatului şi înviază omul nou, cel duhovnicesc, după asemănarea lui Dumnezeu.

Însă pentru care toţi care suntem păcătoşi, adică nevindecaţi, vrăjmaşul are pentru fiecare dintre noi o plasă, are un laţ, are o legătură şi ne spune Biserica în Canonul de la Duminica vameşului şi a fariseului că

„pe cei drepţi vânându-i vicleanul îi fură prin mijlocirea slavei deşarte iar pe cei păcătoşi cu lanţul deznădăjduirii îi leagă”.

Şi ca să înţelegem cum ne aflăm înaintea lui Dumnezeu – fiindcă important este cum suntem văzuţi de Dumnezeu nu cum ne văd oamenii - Mântuitorul, celor care din vremea Sa se considerau drepţi – şi aveau şi argumente, pentru că erau împlinitori ai Legii lui Moise, erau postitori, dădeau zeciuială, adică erau milostivi, nu erau desfrânaţi şi aşa mai departe şi toate căte Legea lui Moise le-a poruncit – această categorie de oameni, a fariseilor săvârşeau toate ale Legii, însă vrăjmaşul îi prindea cu slava deşartă. (…)

E mai greu să înţelegem în ce categorie şi în ce tabără ne includem noi, dar Mântuitorul întotdeauna, cu multă delicateţe, ne pune oglinda duhovnicească înainte să vedem ca cine suntem, ca cine trăim, ca vameşul sau ca fariseul, cum ne rugăm, cum ne infăţişăm înaintea lui Dumnezeu, pentru că toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu şi nimeni nu poate scăpa de această înfăţişare înaintea lui Dumnezeu şi în viaţa aceasta şi, mai ales în veacul ce va sa vină.

Fariseul însă stând, spune Sf. Evanghelist Luca, se ruga aşa:

„mulţumesc Ţie, Doamne, că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau şi ca acest vameş. Postesc de doua ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câştig”

Iar celălalt,vameşul,

“neîndrăznind să ridice ochii către cer, bătându-şi pieptul, zicea: Dumnezeule milostiv fii mie, păcătosul. Şi zic vouă că acesta s-a înapoiat mai îndreptat la casa sa. Căci oricine se va smeri pe sine se va înalţa şi cine se va înălţa pe sine, acela se va smeri”.

O pildă foarte scurtă, dar, aici este paradoxul, aici este minunea pe cât de scurtă e această pildă, pe atât de profundă, ne-ar trebui vieţi întregi pământeşti ca să desluşim toate semnificaţiile, toate sensurile adânci doar ale acestei pilde. Căci aşa este cuvântul lui Dumnezeu, e ca un ocean şi fiecare cuvânt devine la rândul său el însuşi tot un ocean de înţelegere în ceea ce priveşte semnificaţiile.

Vameşul, într-adevăr, era păcătos, era nedrept, era lacom, nu ni se spune ce păcate avea, dar cu siguranţă că avea multe păcate. Însă şi oamenii când ne urăsc, unii din ei, uneori ne urăsc pentru păcatele noastre, pentru apucăturile noastre. Sigur că Legea nu porunceşte să urăşti, dar de multe ori noi provocăm ura celorlalţi prin felul nostru de-a fi, provocăm ura celorlalţi cu păcatele noastre. Şi, iată, diavolul l-a prins pe vameş în păcate mari. L-a prins însă diavolul în mrejele sale şi pe fariseu, pentru că fariseul era cu adevărat drept, cu adevărat era împlinitor al Poruncii, dar mai lipsea ceva, îi lipsea smerenia, îi lipsea dragostea faţă de aproapele, de aceea el se lăuda cu faptele lui, se socotea mai bun decât vameşul. Era mai bun decât vameşul, dar prin faptul că s-a comparat cu el a devenit neplăcut în ochii lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu urăşte mândria, Dumnezeu urăşte îngâmfarea, urăşte lăudăroşenia, Dumnezeu urăşte părerea buna despre noi şi aceasta a făcut fariseul. Diavolul l-a prins cu mreaja slavei deşarte.

Slava deşartă vine de la oamenii care, atunci când văd că ne străduim sa facem lucruri bune, încep să ne laude: „vai, dar ce părinte bun avem, dar ce episcop bun avem, vai, dar ce posteşte cutare, dar ce face şi ce milostenie face”. Aşa suntem noi oamenii, de multe ori îi băgăm în ispită pe ceilalţi din neştiinţă – dar şi neştiinţa e un păcat-, pentru că niciodată nu e bine să-i lăudăm pe cei pe care îi vedem mai râvnitori (…), pentru că dacă cineva îti repetă de o mie de ori, sau vin 10 persoane, sau 100 sau 1000 şi îţi spun că eşti un om deosebit şi eşti un om cum n-a mai fost un altul pe pământ, începi să crezi, începi să te îmbeţi cu această slavă deşartă şi te amăgeşti pe tine însuţi, pentru că în faţa lui Dumnezeu lucrurile nu stau aşa.

Nimeni dintre noi, oamenii, care suntem păcătoşi nu poate în faţa lui Dumnezeu să se laude cu ceva, pentru că totul am primit de la Dumnezeu şi însăşi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu o face Mântuitorul Iisus Hristos în noi. Nu noi săvârşim faptele cele bune, noi suntem gazde ale sălăşluirii lui Dumnezeu în noi şi cu harul şi cu binecuvântarea Lui reuşim, uneori, să săvârşim şi fapte bune; vă daţi seama dacă nimeni vreodată n-ar ajunge să facă o faptă bună, să vadă un lucru bine făcut ar trebui să dea in deznădejde.

Or, Dumnezeu, ca să nu cădem în deznădejde ne ajută, ne ajută şi reuşim, de multe ori în a împlini Evanghelia Sa, dar uităm că Cel care a săvârşit această împlinire nu suntem noi, ci este Mântuitorul Iisus Hristos, care lucrează în noi.

Şi ştiind ca Dumnezeu lucrează printr-un păcătos, sau într-un păcătos care suntem noi, ar trebui ca păcătosul să se umilească, ar trebui să suspine, ar trebui să se îngrozească cum Dumnezeu nu S-a scârbit să lucreze printr-un şi într-un păcătos, ar trebui să se micşoreze pe sine văzând smerenia lui Dumnezeu, văzând cum Dumnezeu Se pogoara şi foloseşte mâinile noastre sau mintea noastră - care nu sunt ale noastre, tot ale Lui, El ni le-a dat in dar- dar le foloseşte spre slava Lui şi pentru folosul nostru, al tuturora.

Dacă ne-am dat seama că Dumnezeu este Cel ce lucrează în noi cele bune, atunci am începe să plângem văzând cum Dumnezeu a ajuns să lucreze şi prin noi – a lucrat Dumnezeu prin oameni sfinţi, prin drepţi, prin proroci, a lucrat Dumnezeu prin oameni cu adevărat smeriţi, dar dacă a ajuns Dumnezeu să lucreze şi prin noi înseamnă că stăm atât de prost cu viaţa duhovnicească şi cu ortodoxia încât asta trebuie să ne umilească. Şi chiar făcători de minuni dac-am fi, dac-am învia morţii, dacă am vindeca bolnavii, dacă am şti cele viitoare, adică am profeţi, ar trebui să plângem mai mult, ar trebui să ne înfricoşăm mai mult pentru că într-adevăr, aceasta nu este de la noi, este darul lui Dumnezeu şi Dumnezeu ne-a dat darul cu împrumut, poţi acum să săvârşeşti un bine şi s-ar putea mâine-pomâine, acelaşi bine pe care credeai că astăzi l-ai săvârşit cu aşa, cu uşurinţă mâine să nu mai poţi să-l săvârşeşti, pentru că Dumnezeu când vede că omul se semeţeşte, se trufeşte, când vede că omul se consideră şi se vede mai bun în ochii săi decât celălalt, Dumnezeu îi retrage darul ca să-l smerească, şi astfel smerindu-se, din nou văzând ce a pierdut să plângă pentru ceea ce a pierdut şi să-şi dea seama că L-a supărat pe Dumnezeu, să-şi ceară iertare şi să se pocăiască şi din nou să primească darul şi după ce l-a primit să-l ţină cu umilinţă, să-l ţină cu smerenie şi să-l preţuiască şi, dacă se poate să-l şi ascundă de ochii oamenilor, pentru că un dar pe care nu ştii să-l foloseşti, de multe ori poate să devină o ispită şi pentru tine, dar poate să devină o ispită şi pentru fratele tău.

Iată, iubiţi credincioşi că vrăjmaşul pe toţi ne ispiteşte, pe unii ca să păcătuim cumplit, fără număr, precum pe vameşul, iar pe cei care venind la biserică, care ştim tipicul, care ştim rânduielile, care ştim sărbătorile, care la nivel informaţional ştim totul şi unii chiar le împlinim, pe aceştia vrajmaşul îi ispiteşte cu slava deşartă; ne invită la televizor să spunem ce fapte bune am săvârşit noi, cum facem pachete de Paşte şi de Crăciun, ca şi când astea nu sunt datorii ale noastre, ca şi când acestea nu s-au făcut dintotdeauna, dar vrăjmaşul văzând pe mulţi creştini, şi preoţi si pe oarecari episcopi care cu adevărat se nevoiesc, cu adevărat postesc, cu adevărat fac milostenie, îşi dau şi cămaşa de pe ei pentru fratele lor în nevoie; vrăjmaşul ii invită la televiziune sau invită în presă ca să spună acolo tot binele pe care ei l-au făcut.

Sigur că ei zic aşa – pentru că totdeauna vrăjmaşul când te îndeamnă la o rătăcire are şi justificări teologice – şi zic: „noi mărturisim pe Mântuitorul Hristos, noi văzând, noi spunând ce facem noi îi îndemnăm şi pe ceilalţi să facă ca noi, ca să se înmulţească binele în lume”, dar dacă stăm să cugetăm mai bine ne dăm seama că este o înşelare de cugetare, pentru că, atunci când vorbeşti de Mântuitorul Hristos, vorbeşti de Maica Domnului sau de sfinţi nu mai vorbeşti de faptele tale, vorbeşti de minunile lor, vorbeşti de binefacerile lor, care sunt scrise în cărţile de slujbă, în tradiţie, vieţile sfinţilor, dar tu nu mai exişti acolo să vorbeşti despre tine însuţi, ce lucruri bune ai săvârşit tu…

Şi în felul acesta vrăjmaşul, ca şi pe fariseul din Evanghelie, îl amăgeşte pe acest suflet şi el crede că e creştin şi el crede că e ortodox adevărat, dar el crede aceasta în ochii lui, pentru că în ochii lui Dumnezeu lucrurile nu mai stau aşa. Dumnezeu scârbeşte lăudăroşenia noastră, de aceea să fugim de lauda de sine şi să-L lăudăm mai mult pe Dumnezeu, să lăudăm pe Maica Domnului în cântări duhovniceşti şi în fapte smerite, săvârşite în taină, să dorim virtuţile pe care le au ceilalţi, dar niciodată în ochii noştri să nu ne vedem buni, pentru că aceasta este o înşelare, iubiţi credincioşi.

… Dumnezeu iubeşte mai mult un păcătos care se întoarce decât un drept care se laudă; mai mulţi au intrat în Rai păcătoşii smeriţi. Şi avem pildă pe tâlharul de pe cruce: ce fapte bune a săvârşit tâlharul de pe cruce?, nici o faptă bună şi totuşi, cum a intrat in Rai acest tâlhar, ce fapte bune a săvârşit el? Viaţa lui toată a fost un rateu, viaţa lui a fost o viaţă de păcat, de cumplite păcate, dar el şi-a plâns starea sufletului său şi ce-a făcut? L-a mărturisit pe Mântuitorul Iisus Hristos. Deci avem chiar datoria şi porunca să-L mărturisim pe Dumnezeu, dar nu să ne mărturisim pe noi, nu să ne trâmbiţăm pe noi, „ce bine am făcut eu lui cutare şi cât l-am ajutat pe cutare şi datorită mie cutare e în cutare funcţie” şi că „datorită mie cutare este acum episcop, sau preot, sau datorită mie cutare este director de şcoală”, şi toate aceste cugetări nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Nu, Dumnezeu este autorul a tot binele, a toată binefacerea – ştiută şi neştiută – de aceea Lui Îi înălţăm toată slava, cinstea şi închinăciunea şi când vedem că ceva bun se împlineşte şi prin mâinile noastre, când vedem că Dumnezeu ne face părtaşi la lucrarea Lui, acestea trebuie să ne smerească şi mai mult, trebuie să ne umilească şi mai mult, ar trebui şiroaie de lacrimi să vărsăm atunci când vedem că Dumnezeu ne-a ajutat, că Dumnezeu S-a milostivit şi a lucrat şi prin mâinile noastre, ale păcătoşilor.

Iubiţi credincioşi, fiecare ne regăsim fie în viaţa vameşului, fie în viaţa fariseului, fie în rugăciunea smerită a vameşului, fie în rugăciunea mândră şi semeaţă şi lăudăroasă a fariseului; toţi suntem păcătoşi, de la vlădică până la opincă, orice am face noi, orice am zice, toţi suntem păcătoşi, important este la Dumnezeu cum ne înfăţişăm înaintea Lui, cum ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu la Biserică, la Sfânta Liturghie, cum ne înfăţişăm lui Dumnezeu la rugăciunea de acasă, oriunde ne-am afla, este important cum ne înfăţişăm. Şi dacă ne înfăţişăm cu umilinţă, dacă plângem pentru neputinţele noastre, dacă suspinăm pentru viaţa noastră neduhovnicească, dacă tot încercăm să facem ceva şi nu reuşim, atunci nu suntem pierduţi, este mila lui Dumnezeu, dar să plângem pentru neîmplinirile noastre sufleteşti, să plângem pentru viaţa noastră neduhovnicească şi Dumnezeu va primi şi rugăciunea aceasta.

Nu toţi putem face fapte mari, de anvergură, nu toţi putem zidi oraşe şi sate, nu toţi putem face azile, cantine sociale - e uşor să le faci cu bani murdari, cu bani furaţi de la unii şi daţi la o Biserică sau la alta, lucrul ăsta e uşor şi la îndemâna oricui. Şi atunci, cei care nu putem să facem azile mari, cei care nu putem să facem cantine mari, grădiniţe şi şcoli confesionale, cei care nu putem, fie că suntem săraci, şi suntem şi în neputinţă şi sufletească şi trupească, ce facem, nu ne mai mântuim? Dimpotrivă, vameşul ne învaţă ce să facem: să venim la Dumnezeu şi să-I spunem “Doamne, eu nu pot să fac ce face fratele meu, eu nu pot să fac grădiniţă, am încercat, am bătut pe la uşi, uşile s-au închis, n-am cu ce să fac”. Aşa, poţi să ridici un aşezământ social şi dupa aceea să n-ai cu ce sa-l întreţii, e foarte uşor, greul începe când încerci să faci funcţională acea milostenie. Aşa, e uşor să trecem în cărţi instituţii caritabile, iar când omul se duce la uşa instituţiei – se duce sigur cu gândul mare să fie ajutat – şi vede că acea instituţie n-are cu ce să îl ajute, n-are cu ce să-l miluiască şi lucrarea vrăjmaşului este ca acesta să plece dezamăgit şi să cârtească: „nici Biserica nu face nimic, uite, a spus că face aia, toată ziua la televizor că face aia, face aia şi când te duci realmente să fii ajutat, când eşti sărac şi n-ai unde să te mai duci vezi că fratele tău nu te mai poate ajuta“ şi atunci dezamăgirea este mare şi aici lucrează vrăjmaşul, încât poate să fie o ispită uneori şi milostenia dacă nu o facem după putere. Că Dumnezeu nu-ţi cere să faci ceea este peste puterile tale, Dumnezeu nu ne cere să ne stricăm sufletele ca să ne facem relaţii murdare, să dobândim bani pe orice cale, nu ne cere Dumnezeu lucrul acestea ca să ne mântuim, Dumnezeu însă aşteaptă de la noi ca tocmai să ne recunoaştem această neputinţă a noastră şi când vedem că nu putem să facem ce pot alţii, noi să plângem la Icoana Mântuitorului şi a Maicii Domnului şi să zicem: Doamne, eu nu pot să fac ceea ce face fratele meu, dar pot să fac o rugăciune scurtă, pot să mă rog pentru orfani, pentru văduve, pentru sărmani, pot să cer milă de la Dumnezeu pentru cei năpăstuiţi şi nedreptăţiţi, pot sa vărs o lacrimă pentru ei şi lucrul acesta e mai plăcut înaintea lui Dumnezeu decât faptele acestea făcute cu mândrie, făcute cu semeţie, în spirit hei-rup-ist, catolic, în stilul acesta care nu este plăcut lui Dumnezeu.

… Vedem ce-au făcut sfinţii: unii, într-adevăr, au avut dar de la Dumnezeu şi au fost bogaţi, au avut putere – că e păcat să fii bogat şi să n-ajuţi pe săraci, e păcat ca să ai de toate şi să nu te gândeşti şi la cei care n-au-, dar dacă n-ai şi eşti sărac, ce faci? Şi diavolul ispiteşte pe sărac să facă lucruri mai înalte decât puterile lui, ca după aceea să îl arunce în deznădejde, că aici e lucrarea lui: fie să cădem în deznădejde, fie să ne laude oamenii cât suntem de buni.

Dar rugăciunea vameşului putem să o facem. Ce mult se bucură Dumnezeu şi cât de mult e mişcat Dumnezeu când vede un suflet care încearcă să se roage şi simte că rugăciunea lui nu e ascultată, şi simte că rugăciunea lui e puţină, şi se mâhneşte pentru asta, ei, Dumnezeu îi primeşte rugăciunea lui ca şi a dreptului pentru că este o rugăciune umilită. Când vede profesorul pe un elev care vine la şcoală şi, fie că n-a învăţat, fie că n-are capacitatea de a înţelege mai mult şi spune „domn’ profesor, eu nu înţeleg cum e aici, am rupt zece foi acasă, am încercat să fac problema asta pe toate părţile, nu-mi iese“ şi-l vede profesorul că se mâhneşte, că-i pare rău că nu poate să fie şi el ca ceilalţi cărora le-a dat Dumnezeu minte mai multă, care prind mai uşor ştiinţele acestei lumi, de aceea când îl vede profesorul se înduioşează şi îl ajută să-şi facă tema şi-i dă şi notă mare şi se bucură de el mai mult decât de cei care sunt înzestraţi şi poate uneori ispitiţi să cadă în trufie.

Aşa face Dumnezeu şi cu noi, noi sigur că suntem datori, să postim, să ne rugăm, suntem datori să împlinim toate Poruncile, însă chiar de le vom împlini să nu credem că suntem împlinitori ai Poruncii, să nu credem că suntem pildă de viaţă sfântă pentru ceilalţi, ci dimpotrivă, să ne umilim şi să ne izbăvim sufletele văzând cum Dumnezeu lucrează în noi.

Deci, iubiţi credincioşi, să ascultăm ce ne îndeamnă Biserica, să punem la temelia tuturor preocupărilor noastre smerenia, să vedem cine suntem, ce putem, să vedem ce vrea Dumnezeu de la noi.

Să ne străduim să împlinim Poruncile şi când nu reuşim şi când ne poticnim, să venim la Mântuitorul cu lacrimi spunându-I: „Doamne, am încercat dar nu-mi iese, nu reuşesc”. Atunci Dumnezeu se bucură. Si chiar dacă am face tot binele din lume şi atunci să venim şi să spunem „Doamne, n-am făcut nimic bine pe pământ”, pentru că aceasta e lucrarea lui Dumnezeu ca să înţelegi tu, omule că nu tu săvârşeşti binele, ci Dumnezeu, că tu n-ai făcut nimic; ţi s-a părut că eşti bun, ţi s-a părut că eşti bun credincios, ţi s-a părut şi ţi-a plăcut să crezi că eşti mare filantrop, că eşti mare apărător al văduvelor şi al săracilor, ţi s-a părut că eşti mare ctitor de biserică, doar ţi s-a părut: nu le-ai făcut tu, le-a făcut Dumnezeu, El trebuie să fie închinat şi lăudat.

Aşadar să ne smerim pe noi înşine chiar dacă vedem în noi anumite calităţi, chiar dacă vedem în noi anumite daruri pe care Dumnezeu le-a pus, să nu le socotim ale noastre, nu suntem proprietarii lor, dar să ne smerim şi mai mult, că smerindu-ne, n-avem de unde să cădem. Toate virtuţile le maimuţăreşte diavolul: diavolul ia orice chip, este diavol filantrop, diavol teolog, este diavol cărturar, este diavol pentru toate faptele bune; nu este diavol pentru o singură virtute: pentru smerenie, el nu se poate smeri, el nu poate să spună: „Dumnezeu m-a făcut, Dumnezeu m-a făcut înger de lumină, Dumnezeu mi-a dat strălucire mai mult decât tuturor îngerilor şi am căzut din aceasta”. Niciodată, el nu poate să facă aceasta.

Aşa a căzut şi Adam din Împaraţia lui Dumnezeu, din Rai, pentru că nu s-a smerit, pentru că nu a ascultat, pentru că s-a mândrit, şi aşa cădem cu toţii, dacă nu Îl rugăm pe Dumnezeu cu toată fiinţa să ne dăruiască o picătură de smerenie, o picătură de smerire de sine, că-i mai bine să ne smerim noi decât să ne smerescă Dumnezeu. Când ne smereşte Dumnezeu e dureros, că atunci Dumnezeu loveşte în mândria noastră, dar când ne smerim noi, când o luăm înaintea lui Dumnezeu, că nu lăsăm ca Dumnezeu să ne lovească, atunci smerindu-ne pe noi înşine, Dumnezeu revarsă harul.

Şi aceşti oameni, aceste suflete se mântuiesc, aceste suflete care plâng mereu că nu sunt desăvârşiţi, care plâng mereu că nu sunt postitori deşi postesc, că nu sunt făcători de bine deşi fac binele, care zic că nu sunt ajutători de săraci, deşi ajută din toată puterea lor. Pe aceste suflete Dumnezeu le iubeşte mai mult decât pe toate, pentru că smerenia, care e haina lui Dumnezeu, îl omoară pe diavol. Şi aşa ne-a arătat şi Sfântul Antonie. Mai ales în vremurile noastre nu este decât smerenia care să ne mântuiască. A văzut Sfântul Antonie în vedenie între pământ şi cer tot felul de laţuri şi multe suflete în chipul unor păsări, se loveau de laţuri şi foarte puţine reuşeau să treacă de aceste laţuri şi Sfântul văzând s-a îngrozit şi a zis: „Doamne, cine se mai mântuieşte? Cum să ne mai mântuim în veacul acesta?” – şi gândiţi-vă, era în veacul al doilea, începutul veacului al treilea după Hristos, deci nu era în zilele noastre când răul s-a înmulţit peste fire – şi sfântul s-a cutremurat: „Doamne, cine mai poate să ne mântuiască, cum mai putem să ne mântuim?” şi a auzit glasul lui Dumnezeu: „smerenia”...

Aşa şi noi, nu ne vom putea mântui în veacul acesta lăudăros, când noi, oamenii ne întrecem în a ne lăuda pe noi înşine pe toate canalele de televiziune, în toate ziarele, peste tot, ne lăudăm ce bine facem noi, ne punem numele peste tot, „vedeţi că această parcare e făcută de cutare”, „vedeţi că această Grădiniţă e făcută de cutare”; în veacul acesta lăudăros nu putem decât ascunzându-ne faptele şi plângând pe cele rele cu smerenie, cu umilinţă şi cu zdrobiri de inimă, numai aşa putem să ne mântuim.

Cine are urechi de auzit să audă. Amin.

Legaturi:

• Boala si nebunia slavei desarte
• “In zilele cele mai de pe urma adevaratii slujitori ai lui Hristos se vor ascunde de oameni”

• Ierom. Grigorie Sandu: DESPRE FORME MAI RECENTE DE INSELARE. DE LA PERSOANA LA SISTEM

• ACTUALITATEA SFANTULUI PROOROC IEZECHIEL. E DESPRE NOI, FRATILOR…
• “Vai si amar cand omul este satul si multumit in inima sa…”
• SA NE TEMEM DE FATARNICIE!
• Despre pocainta, fatarnicie si indreptatirile legaliste
• Parintele Savatie ne invata sa incepem prin a fi sinceri cu Dumnezeu
• Fuga de Dumnezeu si tanarul bogat din noi
• Parintele Rafail despre DEZASTRUL DUHOVNICESC AL AUTOSUFICIENTEI SI PERICOLUL AGONISIRILOR INTELECTUALE
• Orbirea sufleteasca = minciuna din noi
• ORBIREA SUFLETULUI: PAREREA DE SINE
• Din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”: PAREREA DE SINE
• Sarea Ortodoxiei si surogatele formalismului
• Scara Sfantului Ioan – oglinda care nu ne minte (2) – Despre frica lasa si despre slava desarta

*

• INCEPUTUL TRIODULUI. DUMINICA VAMESULUI SI A FARISEULUI – Talcuiri si meditatii duhovnicesti
• FARISEUL SI VAMESUL, bolnavii din spitalul nevazut al lumii – OMILIA SF. NICOLAE VELIMIROVICI

5 februarie – 24 de ani de la mutarea impreuna cu dreptii

• ANUNT! Vesnica pomenire pentru Ioan Ianolide, marturisitorul din temnitele comuniste

Va asteptam maine (6 februarie, ora 12) sa-i cinstim memoria prin participarea la parastasul care se va savarsi la mormantul lui Ioan de la cimitirul manastirii Cernica.

“Cele mai de temut forţe apocaliptice se află în sânul creştinătăţii şi s-au născut în conflict cu Hristos, conştiente de anticreştinismul lor”.

Dacă Hristos e cu noi, de cine ne vom teme?

Nimic nu e mai real decât sensul apocaliptic al istoriei. Mântuitorul Însuşi a vorbit despre Apocalipsă, iar Duhul Sfânt a inspirat pe Sfântul Ioan să scrie acea tainică şi minunată carte a Apocalipsei. N-ar fi de înţeles lumea fără Apocalipsă, oricât de puternice ar fi dovezile credinţei ori argumentele raţiunii.

Lupta este inevitabilă şi necruţătoare între puterile binelui şi ale răului. Puterile binelui îl invocă pe Dumnezeu, iar puterile răului lucrează cu Satana. Duhul Sfânt acţionează prin puterile binelui, iar duhul necurat acţionează prin puterile răului. În arena istoriei stau faţă în faţă două oştiri antrenate de două duhuri. Oamenii împătimiţi au devenit ei înşişi duh necurat şi nu mai au nevoie de invocarea satanei. Oamenii orgoliului, oamenii ateismului fac, prin voia lor, voia Satanei. Aşa se explică apariţia apocalipsei în istorie.

Sunt nesfârşite mijloace cu care se organizează răul în lume, el tinzând să cucerească sufletele, vieţile şi veşnicia oamenilor. Răul are o mare putere de seducţie şi multe argumente, încât este greu să i se reziste de către oameni slabi la minte, slabi de inimă şi slabi în credinţă. Răul în lume vine din inima oamenilor, trece prin mintea lor şi ajunge să stăpânească voia lor. Robiţi răului, oamenii gustă satisfacţia răului. Robind conştiinţele, răul devine spiritualitate neagră a lumii, care-i conduce destinele pe calea pierzării. Răul devine principiu, criteriu şi mod de viaţă şi de ordine istorică. Răul se organizează şi devine putere, putere peste conştiinţe, putere peste lume.

Răul nu se declară ca rău, ci se justifică drept bine, dar după rezultatele lui nefaste el se demască. Răul nu spune că vine de la diavol, dar refuză să se închine lui Dumnezeu şi prin asta îşi dezvăluie reaua credinţă. Răul minte vorbind adevăr, răul face rău justificându-l ca bine, răul urâţeşte lumea, deşi se prezintă ca un estet. Răul este ipocrit cu risipă de inteligenţă, dar vine o vreme când el se vădeşte gol-goluţ, respingător şi înspăimântător.

Lumea nu poate fi minţită la infinit. Seducţia răului poate fi dejucată de dorul după sfinţenie, de mintea clarvăzătoare şi de nostalgia veşniciei.

Oamenii pot transforma lumea fie în rai, fie în iad. Aceste două forţe tind să guverneze lumea şi bătălia este totală. În mod nevăzut, la bătălia istorică participă Hristos, dar şi satana, iar în chip văzut oamenii, folosind toată capacitatea lor, se organizează în forţe ale lui Hristos şi ale lui Antihrist. Tot binele şi tot răul din lume se categorisesc fie în forţe creştine, fie în forţe anticreştine.

Confruntarea apocaliptică nu trebuie văzută ca un război propriu zis, deşi are acest aspect, ci ca tentativă de a stăpâni lumea din toate punctele de vedere: spiritual, politic, economic, cultural, social, ştiinţific şi militar. Fiara vrea integral omul şi omenirea, cu toate cele spirituale ale ei, cât şi cu cele materiale, pentru toată viaţa şi pentru eternitate.
Există deci o încleştare apocaliptică pe plan politic, pe plan economic, pe plan artistic, în gândirea filozofică, în formele ştiinţifice, în orânduirile sociale, cât şi în conflictele militare. (…)

Dintre forţele antihristice se distinge atitudinea evreilor, care poartă pe conştiinţă vărsarea sângelui nevinovat şi care în mod evident, printr-o îndrăcită patimă, luptă împotriva lui Hristos. Istoria ultimilor două mii de ani ai poporului evreu este o concentrare antihristică.

Poporul evreu trăieşte în Hristos printr-o rămăşiţă. Apostolul Pavel crede că se va mântui întreg poporul evreu. Acesta e un eveniment pe care omenirea îl aşteaptă, dar care nu se poate produce decât prin sinceră pocăinţă şi prin smerită slujire.

Dacă atitudinea antihristică a evreilor este atât de gravă prin lupta ei contra evidenţei, tot atât de gravă, tot atât de împotriva evidenţei este şi creştinătatea care-L minte şi-L maimuţăreşte pe Hristos. De la Nunta Fiului de Împărat sunt alungaţi şi evreii, dar şi creştinii nevrednici. Există deci o stranie oştire apocaliptică din rândurile creştinătăţii, care, după cum remarcam, nu foloseşte întotdeauna sabia, ci adesea aurul, ideile, cuvintele, legile, artele, ştiinţele şi falsele idealuri ale omenirii.

O altă forţă apocaliptică antihristică ar fi ateismul, care are multiple tentacule: materialism, pozitivism, evoluţionism, raţionalism, umanism, antropocentrism, ideologism. Oamenii se închină din nou la alţi zei făuriţi de ei înşişi, chiar dacă-i numesc ideologie, ştiinţă, artă ori politică.

Forţele apocaliptice antrenează omenirea în totalitatea existenţei ei. Cele mai de temut forţe apocaliptice se află în sânul creştinătăţii şi s-au născut în conflict cu Hristos, conştiente de anticreştinismul lor.

Sunt forţe apocaliptice şi din afara creştinătăţii, adică toate forţele ce prigonesc creştinismul. Creştinismul nu se răspândeşte prin sabie, dar multe forţe din lume, de n-am aminti decât islamismul, au aplicat sabia împotriva creştinismului. Modalitatea specific apocaliptică este războiul, nimicirea, moartea.

Cu cât omenirea s-a civilizat, cu atât au crescut şi formele ei apocaliptice. Răul e tot mai adânc în omenire, omenirea e tot mai numeroasă, civilizaţia e tot mai impunătoare, dar şi dezastrul apocaliptic e mai categoric. O iconomie supremă, neprevăzută şi nedorită de oameni, se manifestă în istorie.

Pentru creştini, sensul suferinţelor şi al dezastrelor este acela al curăţirii şi mântuirii. Pentru anticreştini, sensul suferinţelor şi al dezastrelor este o împătimire şi mai mare, un efort superior de revoltă şi orgoliu.

Adesea asistăm la un conflict între diverse forţe apocaliptice (desfrânata, şarpele, fiara), pornite toate spre dominarea lumii, şi în acest mod cele învinse măresc puterea celor triumfătoare. Creştinii să nu se amăgească însă cu lupta dintre fiare, căci fiara care se va sătura va fi mai puternică şi va fi un duşman mai de temut.(…)

Hristos este Cel ce biruie prin creştini. Hristos este Biruitorul, Mielul.

Să luăm aminte la vrednicia noastră în Hristos, căci Hristos vine şi trebuie să-L întâmpinăm în marea bătălie cu fiara apocaliptică“.

(in: Ioan Ianolide, Detinutul Profet, Ed. Bonifatie, 2009)

Legaturi:

• Ioan Ianolide – DETINUTUL-PROFET

• Ioan Ianolide: glasul celui ce striga sfasietor in pustia vremurilor de pe urma

• Ioan Ianolide despre Valeriu Gafencu, in urma cu un sfert de veac
• “Duceti Duhul mai departe!”

• Ioan Ianolide despre infranare si intelepciune in marturisirea adevarului
• TU POTI FI URMATORUL REEDUCAT! – fragment din “Intoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide
  
• CUM VEDEA IOAN IANOLIDE BISERICA IN COMUNISM

• Ascultati cantarile psaltice din Slujba (cu parastasul) din Sambata pomenirii mortilor/ “Mosii de iarna”- Corul Stavropoleos
• Acatistul catre Dumnezeu Tatal pentru cei adormiti (mp3)
  

• Crestinortodox.ro: Pomenirea mortilor – Mosii de iarna

Pr. Al. Schmemann despre semnificatia Sambetei Pomenirii celor adormiti

“In ajunul acestei zile (Sambata lasatului sec de carne), Biserica ne invita la o pomenire generala a celor ce “au adormit intru nadejdea invierii si vietii vesnice“. Aceasta este, intr-adevar, ziua cea mare de rugaciune a Bisericii pentru cei morti.

Pentru a intelege sensul legaturii dintre Postul Pastelui si rugaciunea pentru cei adormiti, trebuie sa ne amintim ca crestinismul este religia iubirii. Hristos le-a lasat apostolilor nu o doctrina a mantuirii individuale, ci o noua porunca – “sa se iubeasca unul pe altul“, adaugand: “Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unul catre altul“.

Iubirea este deci fundamentul, adevarata viata a Bisericii, care este, in cuvintele Sfantului Ignatie al Antiohiei, “unitate de credinta si iubire“. Pacatul este intotdeauna lipsa dragostei si deci separarea, izolarea, razboiul tuturor impotriva tuturor. Noua viata daruita prin Hristos si transmisa noua de catre Biserica este, mai intai de toate, o viata a impacarii, a “adunarii in unitate a celor care sunt imprastiati“, restaurarea iubirii distruse prin pacat. Dar cum putem incepe intoarcerea noastra catre Dumnezeu, impacarea noastra cu Dumnezeu, daca inauntrul nostru noi nu ne intoarcem la porunca cea mare a iubirii?

Rugaciunea pentru cei morti este expresia fundamentala a Bisericii ca iubire. Ne rugam lui Dumnezeu sa-i pomeneasca pe cei pe care noi ii pomenim si facem aceasta tocmai pentru ca ii iubim. Rugandu-ne pentru ei, ne intalnim cu ei in Hristos, Care este dragoste, infrange moartea, care este ultima biruinta asupra instrainarii si lipsei de dragoste. In Hristos nu este diferenta intre cei vii si cei morti. El este Viata si aceasta Viata este lumina omului. Iubindu-l pe Hristos, ii iubim pe cei ce sunt in El; iubind pe cei ce sunt in El, il iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii si motivatia pentru care se savarsesc rugaciuni pentru cei adormiti.

Ceea ce ii tine vii pe cei adormiti este dragostea noastra adevarata pentru Hristos, pentru ca aceasta, Dragostea, ii tine “in Hristos“; si cat de mult gresesc acei crestini apuseni care ori reduc rugaciunea pentru cei morti la o doctrina juridica a “meritelor” si a “compensatiilor” ori pur si simplu o resping, considerand-o nefolositoare.

Marea priveghere a Duminicii lasatului sec de carne (mosii de iarna - n.tr.) pentru cei adormiti serveste ca model pentru toate pomenirile celor plecati dintre noi si se repeta a doua, a treia si a patra Sambata din Postul Pastelui.

(din: pr. Alexander Schmemann, “Postul cel Mare“, Editura Doris, Bucuresti, 1998)

Legaturi:

• Cuv. Seraphim Rose: Ce putem face pentru cei raposati?
• Sambata, ziua mortilor – de pr. Dumitru Staniloae
  
• Sf. Nicolae Velimirovici: CUVANT PUTERNIC LA POMENIREA MORTILOR
• Parintele Rafail Noica: “MOARTEA NU EXISTA!”
• CRITERIUL JUDECATII ESTE IUBIREA. DAR CARE IUBIRE?

• Cititi si: SFANTUL FOTIE MARTURISITORUL – stalpul credintei drepte si plinitorul pacii lui Hristos in valtoarea tulburarilor bisericesti si lumesti

“Sfântul Fotie, iubiţii mei, ne-a lăsat ceva preţios, Ortodoxia. Aceasta este cea mai mare comoară a noastră. Nu o înţelegem, nu o simţim…Faţă de vrăjmaşii credinţei era leu. S-a luptat împotriva multor erezii şi desigur a iconomahilor. Îi mustra pe bogaţii care erau răpitori şi nedrepţi. S-a pus rău însă cu împăraţii şi autocratorii. Şi aceasta i-a adus prigoană. Avea duşmani. Cine au fost cei care l-au mâncat? Preoţii, episcopii şi călugării. Nu suportau limba lui“.

OMILIE A MITROPOLITULUI AUGUSTIN KANDIOTIS

LA POMENIREA SFÂNTULUI FOTIE,

PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI

„NU PAPEI!”

Luna trecută (pe 19 ianuarie) l-am prăznuit pe Sfântul Marcu, episcopul Efesului, Evghenicul, care a spus „nu” papei. Astăzi se aude din nou un „nu” papei. L-a spus un alt sfânt, mare dascăl şi părinte al Bisericii, Sfinţitul Fotie. Despre el vom spune câteva cuvinte.

***

Marele Fotie s-a născut în capitala Imperiului Bizantin, în Cetate (Constantinopol), în jurul anului 810. A trăit şi a activat în veacul al IX – lea – au trecut deci de atunci mai bine de o mie de ani. A fost educat într-un mediu familial bun. Familia joacă un rol important. Dacă deschidem Vieţile Sfinţilor, vom vedea că toţi aceştia pe care îi sărbătorim (Vasilie, Grigorie, Gură de Aur, Fotie…), toţi au ieşit din case creştine. Atunci, în casele acelea se făcea rugăciune, priveghere; casa se transforma în biserică. Din astfel de case sfinţite au ieşti Părinţii. Atunci din case ieşeau îngeri; astăzi ies demoni. De unde să iasă acum părinţi şi dascăli? O mare răspundere aveţi voi, părinţii, care – am spus-o de mii de ori şi voi muri cu această durere – pe copiii voştri îi faceţi învăţători, profesori, generali, avocaţi; dar niciunul afierosit pentru preot, cleric, misionar! Şi dacă englezii, francezii, italienii au trimis jos, în Africa, în acele părţi sălbatice, pe cei mai buni copii ai lor, noi nimic.

Aşadar, Sfântul Fotie a ieşit dintr-o casă creştină: tatăl evlavios, mama evlavioasă. Erau nobili şi după lume. Ce înseamnă nobil? Nu că aveau bogăţii şi funcţii. Cea mai mare nobleţe este virtutea. Aşadar, erau oameni virtuoşi şi evlavioşi. Şi cum spuneau şi strămoşii noştri, „tot aurul de pe pământ şi de sub pământ nu valorează cât virtutea” (Platon, Nόμ. 5,728 A). Cât valorează virtutea nu valorează tot aurul din lume. Dintr-o astfel de casă a ieşit Fotie. Mama lui, Irina, şi tatăl lui, Serghie, au fost martiri în perioada iconoclasmului.

Fotie a arătat de mic că va deveni mare. Era un copil – minune, nu era doar deştept; era un geniu. Genii se numesc cei care pot să pătrundă adânc în lucruri şi să rezolve cele mai dificile probleme. Precum Olimpul este cel mai înalt munte, tot aşa genii sunt marile înălţimi ale cugetării. Odată la o sută, două de ani se naşte un geniu. Mari bărbaţi, staturi înalte, precum erau de pildă Homer, Platon, Aristotel, sau – în epoca noastră – Einstein.

Sfântul Fotie nu era doar un geniu; era şi sârguitor. Nu semăna cu acea slugă leneşă din pilda talanţilor, care a luat talantul şi l-a ascuns în pământ. Marele Fotie a cultivat talantul său. Noaptea nu dormea decât puţine ore. Studia. Ce studia? Pe scriitorii antici, iar, mai mult, pe Părinţii Bisericii: Gură de Aur, Vasilie, Grigorie Teologul… Dar mai înainte de toate o carte o ştia pe de rost: Sfânta Evanghelie, Sfânta Scriptură. Geniul şi osârdia lui s-au împletit în aşa fel, încât el s-a dovedit unul din cei mai mari bărbaţi ai umanităţii. A studiat gramatica, poezia, retorica, filozofia, chiar şi medicina şi orice altă ştiinţă. Preda în Constantinopol trecând drept un profesor înţelept.

Foarte devreme a fost luat la palatul împăratului şi a ocupat mari funcţii la Curtea lui Teofil; a ajuns protospătar (şeful gărzii imperiale), protoasicrit (secretar general al statului) şi senator (parlamentar).

Deodată, la vârsta de 47 de ani, a devenit patriarh al Constantinopolului, într-o perioadă dificilă a Imperiului Bizantin. Şi-a dorit? Nu şi-a dorit. El iubea cărţile, îi plăcea în cabinetul de studiu. L-au luat de acolo – laic fiind – să-l hirotonească. Când a văzut că se insistă, nu a dormit toată noaptea. Plângea şi spunea: Prefer să mor decât să se întâmple aşa ceva. Nu pentru că dispreţuia demnitatea preoţească, ci pentru că ştia cât de dificil este să ridice cineva această răspundere, mai ales în astfel de timpuri. La urmă însă s-a supus. A fost hirotonit într-o săptămână: monah în prima zi, apoi citeţ, ipodiacon, diacon, preot şi mai pe urmă episcop şi patriarh în ziua Naşterii Domnului, în anul 857. Nu s-a mândrit. Şi-a păzit cugetul în cumpătare. Era smerit. Spune Viaţa lui că atunci când auzea că cineva a păcătuit, curgeau lacrimi din ochii lui; credea că a păcătuit el însuşi şi se tânguia şi-l ruga pe Dumnezeu să-l ierte.

Aşa era Sfântul Fotie, plin de iubire şi de compasiune pentru turma lui. Dar faţă de vrăjmaşii credinţei era leu. S-a luptat împotriva multor erezii şi desigur a iconomahilor. Îi mustra pe bogaţii care erau răpitori şi nedrepţi. S-a pus rău însă cu împăraţii şi autocratorii. Şi aceasta i-a adus prigoană. Avea duşmani. Cine au fost cei care l-au mâncat? Preoţii, episcopii şi călugării. Nu suportau limba lui. Toţi aceştia s-au aliat împotriva lui. Au reuşit şi au atras pe împăraţi de partea lor şi de două ori Sfântul Fotie a fost trimis în exil. Prima oară în 867, sub Vasile Macedoneanul, în Mănăstirea Acoperământului pe ţărmurile tracice ale Bosforului. Şi nu i-au permis să ia cu el pe nimeni. Ceea ce l-a durut cel mai mult a fost faptul că nu l-au lăsat să-şi ia cu el nici cărţile care erau mereu tovarăşii lui. L-au caterisit în 869. În 878 a revenit pentru a doua oară în tronul patriarhal, însă iarăşi l-au detronat în 886, sub Leon cel Înţelept, şi l-au exilat într-o mică insulă lângă Calcedon, în mănăstirea Ieriei. Acolo, în exil, şi-a închis ochii pe 6 februarie 891.

Marele Fotie a spus „nu” papei, care voia să supună întreaga lume stăpânirii lui. Dacă suntem astăzi ortodocşi, o datorăm Sfântului Fotie. Catolicii nu vor să audă de numele lui; pentru noi, ortodocşii, este apărător al credinţei, precum Marele Atanasie, precum Marcu Evghenicul şi atâţia alţi părinţi.

***

Sfântul Fotie, iubiţii mei, ne-a lăsat ceva preţios, Ortodoxia. Aceasta este cea mai mare comoară a noastră. Nu o înţelegem, nu o simţim. Un sfânt ascet din zilele noastre a rostit o profeţie: dacă vom continua să trăim cum trăim, va veni ziua în care unii vor fi franci (catolici), alţii protestanţi, unii masoni, alţii marxişti şi atei, unii în diferite alte erezii şi religii… Din nefericire, cei mai mulţi sunt indiferenţi. Dacă se înmulţesc iehoviştii (hiliaştii); pe cine interesează? Îţi spun: De asta să se îngrijească preoţii şi episcopii…

Nu este aşa. Eşti creştin ortodox? Trebuie să te lupţi pentru credinţa ta şi să te rogi lui Dumnezeu. Suntem datori. Cât s-au nevoit Părinţii pentru credinţa noastră! Să ne facem şi noi astăzi imitatorii lor. Când va apărea la casa voastră vreun eretic şi va bate în uşă, imediat să informaţi Mitropolia. Ereticii şi cei de alte religii câştigă acum privilegii; iar noi, ortodocşii, vom deveni elini de mâna a doua. Aceştia Îl hulesc pe Hristos, pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, toate cele sfinte şi nu-i împiedică nimeni. Dacă le spui ceva şi îi speri, imediat te denunţă că i-ai atacat. Patria noastră s-a transformat într-o vie fără gard.

Unde este acum Marele Fotie, unde este Marcu Evghenicul, unde sunt Vasilie şi Gură de Aur, unde sunt mucenicii şi mărturisitorii! Noi, cei puţini, câţi am mai rămas şi mai credem, să ne trezim şi să luptăm pentru credinţa noastră. Mai bine să se stingă soarele decât Ortodoxia. Unul din cei de demult zicea: Dumnezeul meu, îţi mulţumesc că nu m-ai făcut copac, că nu m-ai făcut animal patruped, ci m-ai făcut om. Şi un altul spunea: Îţi mulţumesc, Dumnezeul meu, că m-ai făcut elin. Noi trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu, pentru că ne-am născut ortodocşi.

Fie ca Dumnezeu, pentru mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfântului Marcu Evghenicul şi ale Sfântului Fotie, să ne miluiască şi să ne mântuiască. Amin.

+ Episcopul Augustin

(Omilie a Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kantiotis,

în Sfânta Biserică a Sfântului Pantelimon, Florina, 7 spre 8.02.1986, vineri spre sâmbătă)

(traducere din elină: monahul Leontie)