Luna, satelitul natural al Pamantului, este primul corp cosmic investigat de om, prin observatii astronomice, dar si prin cercetare directa, in repetatele expeditii lunare ale echipajelor umane. Cu toate ca cercetarea Lunii are o lunga istorie, satelitul natural al Pamantului continua sa surprinda lumea stiintifica. Efectele Lunii asupra ambientului terestru se fac simtite in toate marile si oceanele, prin ritmurile complexe pe care le imprima in viata, metabolismul sau reproducerea unui numar coplesitor de specii de plante si pesti din ecosistemul marin. Noi descoperiri arata ca rolul Lunii este decisiv si in miscarea Pamantului in jurul Soarelui.
Luna este cel mai mare satelit natural din sistemul solar si cel mai apropiat satelit de Soare, planetele aflate in interiorul orbitei Pamantului neavand sateliti. Potrivit masuratorilor, Luna este de 81 de ori mai usoara decat Pamantul, are raza de 4 ori mai redusa decat cea a planetei noastre si o acceleratie gravitationala de sase ori mai slaba decat cea terestra. De fiecare data cand privim Luna, noi o vedem cum arata in urma cu o secunda, caci intre ea si Pamant sunt tot atatia kilometri (aprox. 300.000 km), cat strabate lumina intr-o secunda. Luna arata Pamantului aceeasi fata iar, ca o curiozitate, jumatatea ei dinspre Pamant ascunde mai multa masa decat cea opusa. Asadar, masa Lunii nu este dispusa uniform in corpul ei sferic.
Mica, dar cu influenta remarcabila
Luna determina numeroase efecte in ambientul terestru. Intre cele mai cunoscute sunt mareele, care influenteaza dinamica fluviilor, marilor si oceanelor terestre. In mod cert, miscarea Pamantului ar fi aratat altfel in absenta Lunii. Din cauza dimensiunilor sale, mult mai mari in raport cu orice alta planeta din sistemul solar, Soarele ar fi determinat in mod unilateral toate miscarile pe care le face Terra. Luna este desigur mult mai mica decat Soarele, insa se afla si mult mai aproape de Pamant, reusind sa influenteze remarcabil si miscarea Pamantului, dar chiar si procesele ce au loc la sol. (In intreg volumul Soarelui ar putea intra mai bine de 64 de milioane de sateliti de marimea Lunii, astrul nostru central fiind de 25 de milioane de ori mai greu decat Luna. Insa distanta Luna-Pamant este de aproape 400 de ori mai mica decat distanta dintre planeta noastra si Soare).
Influenta Lunii asupra Pamantului este extrem de importanta. Nivelul precipitatiilor atinge un maxim in mijlocul primei si celei de-a treia saptamani de dupa faza de luna noua. De asemenea, saptamanile de dupa primul si al treilea patrar sunt mult mai secetoase, in special inainte de Luna Plina si Luna Noua. Luna este, de asemenea, extrem de importanta, in ritmul de viata al vietatilor marine. Inmultirea planctonului si reproducerea pestilor, precum si numeroase alte procese ale vietii marine, sunt strans legate de ciclul mareelor determinat de fazele Lunii.
Sistemul Luna-Pamant, unicat in Sistemul Solar
Mai putin cunoscut este faptul ca sistemul Pamant-Luna este unic in familia planetelor de tip terestru.
Luna are o orbita cu totul neobisnuita. Ea nu este continuta nici in planul ecuatorial al Pamantului (asa cum se intampla in cazul planetelor Saturn sau Jupiter, a caror inele si sateliti se deplaseaza foarte aproape de planul ecuatorial) si nici in cel al elipticii lui in jurul Soarelui. Teoria actuala despre originea Lunii arata ca inclinatia axei de rotatie a Pamantului si planul de rotatie al Lunii ar putea avea aceeasi cauza. Planul de rotatie al Pamantului in jurul Soarelui si cel de rotatie al Lunii in jurul Terrei fac aproape 5 grade.
Rezultate recente arata faptul ca pentru mentinerea unui ambient terestru favorabil vietii nu este esentiala doar distanta Pamantului fata de Soare. Situarea planetei noastre la o distanta potrivita fata de astrul central asigura doar o parte din „conditiile“ ce asigura un climat potrivit pentru viata.
Asa cum este in prezent, axa de rotatie a Pamantului este inclinata fata de perpendiculara la orbita cu aproape 23 grade, iar marimea acestei inclinatii este determinanta pentru ambientul terestru. (John D. Barrow, Despre Imposibilitate. Limitele stiintei si stiinta limitelor, Editura Tehnica, Bucuresti, 1999, p. 113) Ei bine, inclinatia pe care o are axa Pamantului fata de orbita Soarelui indeplineste intr-un mod remarcabil aceasta conditie.
Insa aceasta inclinatie a orbitei terestre este strans legata de satelitul nostru natural, Luna. Calculele arata ca variatiile inclinatiei axei terestre (numita oblicitate) ar fi fost mult mai ample, de-a lungul timpului, daca nu ar fi fost satelitul natural, situatie care s-a intamplat in cazul altor planete. In cazul Pamantului insa, variatiile inclinatiei axei de rotatie a Pamantului au fost extrem de reduse. In mod surprinzator, atat explicatiile pentru stabilitatea oblicitatii Terrei (la valoarea ei medie de 23,3 grade) cat si pastrarea variatiilor ei intr-un interval extrem de restrans (de doar 1,3 grade) tin de atractia gravitationala a satelitului natural.
Luna poate fi un excelent regulator de clima. Daca ea nu ar exista, sau daca ar fi mult mai mica, inclinatia Pamantului ar atinge valori de pana la 85 de grade, fapt care ar avea consecinte dezastroase pentru toate formele de viata ce ar trebui sa faca fata oscilatiilor climatice ulterioare. (Harry Y. McSween Jr., Partitura pentru Terra. Originile planetei si ale vietii, Editura All, Bucuresti, 2001, Op. cit., p. 113)
Miliarde de tone de apa, pe Luna
Rezultatele investigatiilor solului lunar prezinta nenumarate asemanari existente intre solurile celor doua corpuri, sugerand ca Luna s-a format intr-o zona apropiata a Pamantului. Unele date arata in plus si faptul ca varsta Pamantului si a Lunii concorda semnificativ. Ipoteza formarii simultane a Pamantului si Lunii este intarita si de faptul ca Luna are o compozitie a solului mult diferita de ceilalti sateliti ai planetelor din sistemul nostru solar.
Observatii recente, facute publice de NASA in 10 iulie 2008, arata ca pe Luna exista apa. Primele mostre de sol lunar, aduse pe Pamant cu prilejul misiunilor Apollo, au aratat ca existau urme de apa. Plecand de la observatii si masuratori, cercetatorii au afirmat, in ultimele decenii, ca in solul lunar exista apa in proportie de 50 de parti la un milion (ppm). Potrivit unor estimari publicate in 1998, pe baza unor date culese prin intermediul satelitilor, la cei doi poli ai sai, Luna ar fi trebuit sa contina o cantitate apreciabila de gheata, estimata atunci la cateva miliarde de tone. Prin masuratori si observatii mult mai precise, dar si cu ajutorul mostrelor colectate de-a lungul expeditiilor, cercetatorii au descoperit faptul ca in solul satelitului natural se afla mult mai multa apa, pana la 750 ppm, in anumite straturi. (Science News, 11 iulie 2008)
Existenta apei pe Luna este extrem de importanta, in conditiile in care cercetatorii inca nu au o teorie care sa explice suficient de bine provenienta Lunii si similitudinile semnificative intre compozitia solului Lunar si cel terestru. Plecand de la aceste date, cercetatorii cred ca vor putea fi facute progrese semnificative in definitivarea unei astfel de teorii despre formarea Lunii.
diac. Sorin MIHALACHE
