SCRISOARE PASTORALĂ LA PRAZNICUL ÎMPĂRĂTESC AL NAŞTERII DOMNULUI 2010
 

Din mila lui Dumnezeu Episcop al Sfintei şi de Dumnezeu păzitei Eparhii Ortodoxe Române a Oradiei, iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini din Bihor, har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl, prin Hristos Iisus, Domnul nostru, în Duhul Sfânt, iar de la noi arhiereşti binecuvântări.

Iubit popor al lui Dumnezeu de la marginea dinspre Apus

a Neamului românesc,

În sfântă unitate de credinţă şi naţională, în comuniune tainică, negrăită, cu moşii şi strămoşii noştri, în mistică trăire şi nepământească înţelegere, serbăm şi acum, astăzi, praznicul extraordinar şi sărbătoarea neîntrecută în frumuseţe, har şi înţelesuri, a Naşterii după trup a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul Tatălui, Cel mai înainte de veci, de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Cel ce ridică păcatul lumii, Logosul sau Cuvântul lui Dumnezeu, Îngerul de Mare Sfat, Fiul lui Dumnezeu, Care, la plinirea vremii, S-a făcut Fiul Fecioarei, Fiul Omului, Noul Adam, pentru a schimba paradigma omului căzut, rupt din comuniunea de dragoste a Creatorului său.

În mistică unitate cu înaintaşii noştri, în neîntreruptă succesiune apostolică, mărturisim şi noi, în dreapta credinţă, venirea pe pământ, la Betleem, în Cetatea Pâinii, a Pâinii vieţii, a Pâinii Ce S-a pogorât din cer. În Evanghelia Teologului, a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, în capitolul al şaselea, Fiul Omului destăinuie scopul venirii Sale în lume, după ce Îşi anunţă, Îşi descoperă identitatea mistică: „Eu sunt Pâinea vieţii" (Ioan 6, 48). Şi adaugă: „Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul meu" (Ioan 6, 51).

Că noi, oamenii, avem nevoie de pâine ca să trăim, este o tautologie. Dar cine ar putea să trăiască fără pâine? Oare, nu ne îndeamnă Domnul Hristos Iisus Însuşi, în Rugăciunea Domnească, Tatăl nostru, să cerem: „pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi" (Matei 6, 11)? Fără a încerca o exegeză, fie ea şi îndepărtată, a textului biblic al rugăciunii prin excelenţă, dar căutând a descifra măcar un crâmpei din bogăţia de înţelesuri duhovniceşti a celei mai frumoase, subtile, schematice şi catehetice rugăciuni scripturistice, suntem nevoiţi a recunoaşte, prin însăşi trimiterea la prezentul continuu al Împărăţiei cerurilor - „astăzi" - că rugăciunea cea mai folosită de creştinii din toate timpurile şi din toate locurile are o trimitere eshatologică certă şi o consistenţă euharistică indubitabilă.

                                                                                                 Preaiubit neam românesc din Crişana,

       În sfântă comuniune cu strămoşii noştri, împărtăşindu-ne din acelaşi preasfânt dar şi har, înţelegem tainic, mistic, că întruparea, înomenirea Fiului lui Dumnezeu, înseamnă pogorârea, în străfundurile dificile, anoste, urâte, ale lumii căzute, a Celui ce a zămislit totul şi se traduce prin schimbarea ordinii existente, în pământul prăbuşit, sub povara păcatelor umanităţii rupte din comuniunea de iubire cu Creatorul şi Logosul său. Cu alte cuvinte, nimic din ceea ce a fost nu va mai fi la fel, prin străpungerea istoriei predispuse la decădere, prin intervenţia directă a Fiului lui Dumnezeu, Logosul, Cuvântul, Mintea, Raţiunea şi Înţelepciunea lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul, asupra lumii căzute, prăbuşite, nimicnicite.

Venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, Fiul Omului, Fiul Fecioarei, nu trebuie tratată reductiv, doar pe temeiul tradiţiilor populare, prin intermediul mărturiilor culturale ale tuturor popoarelor creştine, pe baza documentelor ce se constituie în izvoare nepieritoare ale tradiţiei europene creştine bimilenare, ci se impune a fi cunoscută, însuşită, asumată, trăită, experimentată şi mărturisită de toţi cei ce credem în Preasfânta Treime, suntem botezaţi în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi ne manifestăm în lume ca ceea ce suntem: adoratorii lui Hristos, închinătorii Preasfintei Treimi, în toată lumina necreată, în toată plinătatea, în toată splendoarea eclesială.

Asumarea condiţiei creştine înseamnă mărturisirea publică a credinţei în întruparea, înomenirea Fiului lui Dumnezeu, prin împlinirea zilnică, de către Biserică, a poruncii Domnului, de vestire a Morţii şi Învierii Sale, binevestire a Împărăţiei cerurilor, prin fiecare Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie. Cler şi popor, adunaţi în soborul de rugăciune euharistică, de mulţumire, în jurul Potirului, în vederea cuminecării, prin lucrarea Duhului Sfânt, de prefacere a pâinii şi vinului în trupul şi sângele Mielului lui Dumnezeu, se înfăţişează înaintea lumii, ca şi comunitate a credincioşilor, care nu doar asistă la frângerea Pâinii şi binecuvântarea Potirului, ci, împărtăşindu-se cu Preacuratele lui Hristos Taine, mărturiseşte venirea în lume a Mântuitorului, spre moartea păcatului şi învierea noastră, mărturie şi mărturisire zilnică, liturgică, a trimiterii de către Tatăl din ceruri, în Duhul Sfânt, a Fiului, „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire", schimbând fundamental devenirea istorică a omenirii.

                                                                                                                       Iubiţi fii duhovniceşti,

 Înţelegem, din curgerea norului mărturiilor mântuitoare, că venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos, a Pâinii vieţii, s-a făcut spre folosul nostru. Pentru ca noi, pe de o parte, să devenim moştenitori ai Împărăţiei cerurilor şi, pe de altă parte, să vestim, înaintea tuturor, a lumii, a celor ce nu Îl cunosc pe Dumnezeu, a celor ce Îl tăgăduiesc pe Dumnezeu, a celor care Îl urăsc, care Îl dispreţuiesc şi a celor care încă nu au ajuns la cunoaşterea lui Dumnezeu, că Domnul S-a făcut om şi a răbdat pentru noi chinuri şi moarte, ca noi să înviem.

      De aceea, noi, creştinii ortodocşi, în zi de sărbătoare, dar şi în zi obişnuită, mulţumire mare aducem, zisă în greceşte Euharistie, şi vestim şi mărturisim, prin fiecare Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie, moartea şi învierea Celui ce S-a făcut om pentru noi, după cuvântul Apostolului Neamurilor: „de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni" (I Corinteni 11, 26). Dar şi, împărtăşindu-ne dintr-un Potir, din aceeaşi Pâine, una suntem, în „unitatea Duhului, întru legătura păcii" (Efeseni 4, 3), fiind „un trup şi un duh" (Efeseni 4, 4), „un Domn, o credinţă, un botez" (Efeseni 4, 5), „Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi" (Efeseni 4, 6).

     Astfel, bucuria, dăinuirea, consistenţa sărbătoririi noastre, vine din puterea împărtăşirii din Acelaşi Potir, al aceluiaşi preasfânt dar şi har, din frângerea Aceleiaşi Pâini Care S-a coborât din Cer. Atât ca şi comunitate, în întinderea sfântă a eparhiei noastre, cât şi în cuprinsul parohiei sau mânăstirii în care vieţuim, în familia noastră binecuvântată de Preasfânta Treime sau în obştea ascultării, cât şi în comuniunea sfântă cu Preasfânta Biserică a lui Hristos din România, cu Biserica Ortodoxă Universală, în Sfântul An jubiliar ce vine, al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, ne pregătim cu toţii, în jurul Preasfântului Potir al Domnului nostru Iisus Hristos, spre a ne împărtăşi cu Preacuratele lui Hristos Taine, primind, cu smerenie şi cu umilinţă, câte o fărâmitură din Pâinea vieţii Care S-a pogorât din Cer.

                                                                                                        Sărbători binecuvântate şi fericite!

   Din mila lui Dumnezeu Episcop al Sfintei şi de Dumnezeu păzitei Eparhii Ortodoxe Române a Oradiei, iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini din Bihor, har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl, prin Hristos Iisus, Domnul nostru, în Duhul Sfânt, iar de la noi arhiereşti binecuvântări.

† SOFRONIE, EPISCOPUL ORADIEI

http://www.episcopiaoradiei.ro/index.php?idmenu=0&sub=272

Satul scumpilor mei bunici, Bicaciu, este un loc al copilariei, al clipelor devenite amintiri frumoase. Sa ne amintim mereu de lucrurile si oamenii dragi pe care nu-i mai avem, fiindca sunt parte din noi, cei de astazi. Fara ei nu ne-am fi putut dezvolta sau intinde aripile. Faptele lor ne sunt vii pilde oricand.

''Unii oameni se plang de barca; altii incearca sa o evite. Niciuna din aceste alegeri nu este de folos. Pana cand nu accepti barca drept ceea ce este, ea nu poate sa te treaca de partea cealalta.''

''Noi credem ca ascultam, dar daca am asculta cu atentie si pe deplin, ne-am transforma vietile. Ascultarea este o experienta a comuniunii, atunci cand alegem sa fim ''prezenti''. Ascultarea nu este un act banal sau nesemnificativ, ci de mare finalitate si frumusete; un act care inspira si inalta. Cea mai mare bucurie nu este sa gasim aprobare la ceilalti, ci sa avem experienta de a auzi si a fi auziti cu adevarat.''

 In cartile Proverbelor si in Eclesiast gasim atatea raspunsuri sau indreptari ale gandurilor noastre, incat e bine sa le parcurgem cat de des. Totodata, ne indeamna la o atentie mai mare asupra faptelor sau sperantelor noastre. Iar intelepciunea (care vine de la Dumnezeu) este un adevarat far pentru calatoria prin aceasta lume. E foarte drept ca numai Dumnezeu poate da sens lucrurilor, cand acestea devin de neinteles ori avem de luat hotarari. De aceea e bine sa-L cautam mereu, nu doar cand avem sa-I cerem anumite daruri. Doamne ajuta!

"Lucrul cel mai radical este acela de a pastra totdeauna sentimentul insuficientei noastre in raport cu Dumnezeu. Atunci intram in tensiunea permanenta intre autocondamnare si iubirea Lui Hristos, intre pocainta si nadejdea in milostivirea Lui Dumnezeu. Pe de o parte traim suferinta de a fi atat de departe  de Dumnezeu, pe care Il iubim, pe de alta parte, aceasta suferinta si aceasta iubire lucreaza ca un foc interior si ne impinge cu putere spre Dumnezeu." (Arhim. Sofronie Saharov)

"Se intampla sa ne fie asistate- si deci incarcate de har- gesturile la care nu tinem cel mai  mult, in vreme ce in punctele in care am vrea sa fim buni ramanem in singuratatea si putinatatea noastra de oameni." (G. Liiceanu)

www.binefacere.ro

www.salveazavieti.ro

                                     "Cursă

                                                                  O. Paler

" Omul slab este cel care nu-si poate ascunde tainele sale. Tare este cel care isi stapaneste mania. Rabdator este cel care-si poate ascunde nefericirea sa. Bogat este cel care se multumeste cu cele absolut necesare. Lacomul de averi nu se bucura niciodata de cele pe care le are, ci se mahneste pentru cele care ii lipsesc."

                                                                                                                              Sf. Vasile cel Mare