60 de ani de la mutarea intru vesnica Imparatie a “noului prooroc” si mare facator de minuni al Ortodoxiei ucrainene a ultimului veac,

SFANTUL LAVRENTIE DE LA CERNIGOV

• “Pentru iubirea sa puternică faţă de oameni şi smerenia sa, bunul Dumnezeu l-a învrednicit pe Părintele cu darul rugăciunii inimii, al înainte-vederii şi cu darul vindecării de boli sufleteşti şi trupeşti. Părintele tare plângea când păcătosul care se spovedea la dânsul descoperea păcate de moarte. Amare lacrimi vărsa când mama care se spovedea mărturisea marele păcat al uciderii de prunci (avortul). El spunea că: <<Mama ce a săvârşit acest păcat trebuie să verse multe lacrimi îndurerate şi să se roage zi şi noapte, căci greu este păcatul acesta. Să vă ferească Dumnezeu de el!>> Mai spunea că trebuie să ne fie frică de acest păcat ca de foc“.

• “Parintele repeta adesea ca rugaciunea mamei nu arde in foc si nu se scufunda in apa”.

• “In manastire era un obicei: cele care isi serbau numele se impartaseau cu Sfintele lui Hristos Taine, apoi luau o prescura si mergeau la parintele. El rupea o bucatica, le felicita de ziua numelui si deseori le oprea la masa. Noi eram douasprezece surori. Parintele manca dintr-un blid de lut cu o lingura rotunda de lemn. Deodata si-a ridicat capul si a spus, adresandu-se maicii P.: <<Mergi si vezi cine a venit! Spune-i sa intre si sa stea la masa!>> Maica a iesit si a vazut o femeie care plangea foarte tare. Femeia a rugat-o sa-i ingaduie sa intre la parintele, dar maica P., avand mila de staret, i-a spus: <<Dupa ce termina de mancat, sa veniti caci va primeste>>. Femeia a continuat sa planga. Maica, intorandu-se la trapeza, i-a spus parintelui: <<Mancati, nu este nimeni>>. Parintele Lavrentie a mai luat cateva linguri de bors, si-a intors capul si a spus din nou: <<Acolo este cineva, chemati-o aici!>>. <<Dar nu este nimeni afara, mancati linistit>>, a insistat maica. Parintele a mai luat o lingura, apoi, indispus, a asezat lingura pe masa si a pronuntat cu voce tare: <<Eu ti-am spus ca acolo este o femeie care plange, mergi si adu-o aici!>>. El insusi s-a ridicat vrand parca sa o intampine pe femeia ce plangea… In fata noastra a aparut o femeie de varsta mijlocie, toata numai lacrimi…. Probabil ca un mare necaz o adusese aici si staretul s-a dus la chilie sa vorbeasca cu ea. Peste vreo zece minute femeia a iesit. S-a inclinat bucuroasa in fata tuturor si a plecat cu pace in suflet. Parintele s-a asezat la masa si adresandu-se maicii P. a intrebat-o: “Daca ai vazut ca un om plange, cum ai putut sa mai mananci?“. Asa era staretul Lavrentie”.

• “Odată, în timpul războiului, măicuţa M. veni la Părintele ca să ceară binecuvântare pentru a-i face procesiune de înmormântare surorii ei, ce locuia într-un sat distrus de nemţi, şi despre care credea că murise în bombardament, la care Părintele a întrebat-o: - Ea te ajuta pe tine cu ceva? – Da, Părinte, întotdeauna mi-aducea lapte şi pâine. – Atunci nu va arde în foc şi nu se va îneca în apă! Măicuţa insista însă în continuare pentru binecuvântare ca să-i facă slujbă de înmormântare. – Du-te cu Dumnezeu, ţi-am spus, şi lasă-mă să-mi văd de ale mele, îi spuse Părintele şi s-a apucat de treabă. Măicuţa n-a crezut cuvintelor Părintelui şi s-a dus la un alt preot care i-a dat binecuvântare pentru înmormântare. Ea a făcut tot ce era de făcut pentru înmormântare, dar mare i-a fost mirarea când a doua zi după înmormântare o vede pe sora sa că vine la dânsa vie şi nevătămată, aducându-i pâine şi lapte. Părintele Lavrentie s-a supărat foarte tare când a aflat de neascultarea măicuţei, spunând: Pentru ce mai veniţi la mine să întrebaţi dacă până la urmă faceţi tot cum vă duce capul, dacă faceţi tot ce vreţi voi?”.

• “O femeie a venit la Părintele Lavrentie pentru a cere binecuvântare să meargă în oraş. Părintele nu a binecuvântat-o. Ea neascultând s-a pornit spre oraş. Pe drum însă a avut loc un accident, o mare nenorocire, şi ea a fost la un pas de moarte. Întorcându-se la Părintele, îi ceru iertare printre lacrimi şi îi spuse ceea ce s-a petrecut. La care Părintele îi răspunde: Asta-i pentru neascultarea ta. De ce-ai mai venit după binecuvântare dacă tot faci după capul tău?”.

• O maicuta povesteste: “Eu si prietena mea eram tinere si îl vizitam des pe parintele Lavrentie. Dintr-o data, mie mi-au iesit niste bube pe tot corpul, iar prietena mea a început sa aiba probleme cu vederea. Ne-am dus repede la parintele Lavrentie, iar el ne-a trimis în satul Sednev sa ne spalam în râu si sa citim Acatistul Maicii Domnului, lucru pe care noi l-am îndeplinit întocmai. Peste câteva zile ne-am însanatosit si i-am multumit cuviosului parinte pentru sfintele sale rugaciuni. Tot tinere fiind, voiam sa ne distram, sa dansam si sa cântam cântece lumesti. Însa nu puteam sa-l uitam nici pe parintele.
  
  Simtind ca noi ne-am schimbat modul de vietuire, parintele l-a trimis pe preotul Mihail la noi în sat sa vada cu ce ne ocupam noi, cum traim si cum ne rugam. La despartire, parintele Mihail ne-a spus sa nu mai mergem la dans si sa venim sa cântam în corul bisericii. Noi ne-am simtit foarte prost, ne era rusine si ne era tare greu la inima, eram tare nemultumite, caci tare voiam ca sa dansam, sa ne distram, dar nu voiam nici sa iesim din cuvântul parintelui.
  
  Eu am plâns toata noaptea, rugându-ma la Maica Domnului sa-mi trimita o boala grea, ca sa nu-mi mai arda de dansuri. Pe urma, m-am dus la parintele si l-am rugat acelasi lucru. El nu mi-a zis nimic, însa a clatinat din cap. În scurt timp m-am îmbolnavit si am început sa vars sânge. M-am dus la parintele sa-i cer binecuvântare pentru a ma interna în spital. El însa nu m-a binecuvântat, ci mi-a spus doar sa ma adresez unui doctor ortodox binecredincios, ceea ce am si facut si, în scurt timp, am început sa ma vindec.

  Dupa acestea, eu mi-am schimbat radical modul de viata. Cu timpul, Dumnezeu m-a învrednicit si am fost tunsa în monahism. Acum am 84 de ani si multumita lui Dumnezeu o mai duc asa încet-încet. Toate acestea s-au împlinit pentru rugaciunile mult cinstitului nostru parinte Lavrentie. Asa ne-a rânduit noua Bunul Dumnezeu: eu am intrat în monahism, iar prietena mea s-a casatorit”.

• “Având dragoste pentru orice fel de munca, atunci când au început reparatiile manastirii, el se implica în toate activitatile, dând sfaturi practice mesterilor ce construiau sobele, celor ce refaceau peretii, cât si celor ce reparau acoperisul. Când mesterii s-au plâns de calitatea rea a scândurilor, Parintele le raspunse:

  – Nu-i nimic, pentru 20 de ani sunt bune, iar apoi, ce va da Dumnezeu.

Au fost situatii când au fost nevoiti ca lucreze si în timpul iernii, perioada în care mortarul amortea (se întarea) din cauza frigului. Odata, lucrurile nu mergeau deloc bine si au mai chemat ajutoare, la care unul din cei veniti îi spuse:

– Parinte, pentru aceasta munca este nevoie de multa putere.

Atunci Parintele s-a apropiat si rugându-se a facut semnul Sfintei Cruci peste mortarul amortit. Spre mirarea tuturor, mortarul a devenit foarte moale si usor de prelucrat. Atunci toti au înteles ca aceasta minune s-a petrecut pentru rugaciunile staretului Lavrentie“.

- Va invitam sa (re)cititi mai multe lucruri foarte folositoare din invataturile si minunile Sfantului Lavrentie al Cernigovului, la linkul urmator, urmarind apoi si trimiterile din subsol:

SFANTUL CUVIOS LAVRENTIE DE LA CERNIGOV SAU PLANSUL IUBIRII PENTRU IADUL PE CARE-L ALEGEM

2 Comentarii »