Cum ne alegem partenerul de viata?

Multi tineri nu pot explica de ce isi aleg un anumit partener de viata. In majoritatea cazurilor, optiunea pentru o persoana sau alta este individuala, urmarind propriile impliniri si trebuinte. Rareori exista discutii deschise in care, inainte de formarea cuplului, cei doi se straduiesc sa afle cam ce isi doreste fiecare atunci cand vor spune acel „DA”.

Uneori, partenerii isi fac planuri de viitor, dar ele sunt generale si oarecum comune pentru majoritatea tinerilor hotarati sa-si petreaca viata impreuna. Un anume rol negativ il are si pasiunea inceputului, care poate fi considerata un paravan lipsit de transparenta pentru viitor. Majoritatea nu privesc dincolo de acest paravan si, dupa ce momentul pasional se atenueaza, nu fac eforturi pentru a-si consolida relatia de cuplu, prin depasirea intereselor individuale. Cel mai adesea, doar propriile sentimente dicteaza hotararea formarii cuplului, sentimente care se sting atunci cand nu sunt alimentate de iubirea celuilalt. Daca atractia fizica este confundata cu iubirea, iar in decizia de formare a cuplului primeaza criterii superficiale, nemultumirile apar neasteptat de repede.

Fiecare are in minte imaginea viitorului partener visat, dar, de cele mai multe ori, acel personaj construit de inchipuire nu apare in realitate. El este inlocuit de ceea ce se iveste si, pentru ca disponibilitatile afective exista, nu se face chiar un compromis, ci doar un transfer al imaginii. Femeile, dar si barbatii, urmaresc in alegerea partenerului(ei) o anume infatisare (statura, culoare a ochilor, culoare a parului etc), anumite calitati (umor, inteligenta, vointa etc), o stare sociala si economica promitatoare (bogatie, cariera etc) sau inclinatii sportive, artistice etc. Cand aceste criterii sunt prezente este foarte bine, dar ele nu trebuie pretinse atunci cand propria persoana nu poate oferi un echivalent. Nu putem cere partenerului totul si noi sa nu oferim nimic in schimb. Astfel pretentiile se transforma in vise care impiedica posibilitatea formarii unui cuplu echilibrat, in care sa se implineasca nevoile personalitatii fiecaruia. Chiar si atunci cand partenerii corespund asteptarilor, daca efortul de a armoniza cele doua personalitati este neglijat, prognoza care a stat la baza alegerii nu se confirma.

Intr-un cuplu, pe langa atractia personala numita de psihologi „forte inconstiente”, trebuie sa existe o anumita compatibilitate (sociala, culturala, relationala etc), iar uneori, un anumit grad de complementaritate (persoane dominatoare se cupleaza cu persoane dispuse la supunere). Oricare ar fi criteriile de selectie a partenerilor (criterii constiente sau inconstiente), ele nu garanteaza stabilitatea unui cuplu, daca nu se transforma ulterior in motive ale coexistentei de tip familial, daca acele calitati folosite pentru selectie nu devin surse permanente de revigorare a relatiei intre femeie si barbat.

Pentru formarea unui cuplu, pe termen lung sau scurt, cei doi parteneri trebuie sa aiba o motivatie. Desi, de obicei, motivatiile partenerilor sunt diferite si oarecum egoiste, important este ca ele sa urmareasca acelasi scop. De aceea, inaintea relatiei sexuale, cei doi ar trebui sa se supuna unui test al rabdarii, pentru o minima cunoastere reciproca. Aceasta cunoastere contribuie la descoperirea motivatiei, ca si cum cei doi s-ar inspira reciproc. Apoi, actul sexual, ca un fapt firesc al relatiei, va reprezenta un plus la motivatia deja existenta a fiecaruia.

Trecerea prin etapele mentionate mai sus, fara a neglija importanta fiecareia dintre ele, este cea mai sigura modalitate de a pune bazele unui cuplu stabil.

Ei...ce ziceti ? :)