> România este o
> ţară de poveste.
> O ţară în care
> nimic nu este ceea ce pare a fi.
> Credeti-ne, pe
> cuvânt!
> La noi, în
> România:
> - Salariile cresc,
> scăzând
> - Pensiile sunt
> tot mai mari, fiind reduse
> - Medicamentele
> gratuite trebuie cumpărate
>
> - La robinet, apa
> caldă curge rece, iar apa potabilă nu e bună de
> băut
> - Trăim în frig
> plătind tot mai multă căldură
> - Plătim
> asistenţa medicală gratuită
> - Avem un
> preşedinte care spune mereu adevărul dar fiecare
> promisiune a lui se dovedeşte a fi o minciună. Culmea, la
> fel se întâmplă şi cu primul ministru!
>
> - Premierul
> ştie totdeauna ce vrea “românul” fără să-l
> întrebe niciodată
> - Banii ţării
> sunt tot mai putini şi avem tot mai multi
> miliardari
> - Poporul
> primeşte tot mai mult iar numărul săracilor
> sporeşte în fiecare zi
> - Cel mai
> performant guvern ales de parlament este acela care
> tocmai fusese destituit pentru
> incompetenţă
>
> - Fiecare ministru
> jură azi, cu mâna pe biblie, că doreşte binele poporului
> şi de a doua zi porneşte un program menit să-l
> distrugă
>
> - Salariile
> profesorilor au crescut cu 50%, prin reducerea cu
> 15%
> - Într-un singur
> an au fost create 200 000 locuri de muncă şi ca urmare
> numărul şomerilor a crescut cu 300.000
>
> - Este garantată
> libertatea de exprimare a cetăţeanului
> datorită efortului serviciilor speciale de a le
> asculta, în fiecare clipă,
> telefonul
>
> - Libertatea
> presei este sfântă, de aceea ajung în stare de faliment
> tot mai multe ziare antiguvernamentale
>
> - S-a redus cu
> peste 60% numărul taxelor şi impozitelor, dar plătim cu
> 20% mai mult taxe şi impozite
>
> - S-au desfiinţat
> peste 100 agenţii gubernamentales, prin creşterea
> numărului angajaţilor în plată al acestora cu circa 10%
>
> - Cabinetul
> premierului a fost micşorat, desfiinţat chiar, prin
> angajarea în plus a câtorva zeci de consilieri
> personali ai primului-ministru
>
> - Constituţia
> este respectată de guvernanţi prin încălcarea
> fiecărui paragraf al ei, sub îndrumarea
> atentă a primului ministru care este doctor în drept
> constituţional. Din nou, culmea, la fel procedează
> şi preşedintele!
>
> - Legile cele mai
> bune în România sunt cele care nemulţumesc pe toată
> lumea
> - Avem şi o
> instituţie denumită Direcţia Naţională Anticorupţie
> care a obţinut rezultate remarcabile în lupta împotriva
> corupţilor, fără să fie condamnat
> vreun corupt. Ca urmare, fără nici un corupt, am devenit
> ţara cea mai coruptă din Europa
>
> - Deşi 60% din
> alegătorii cu drept de vot au optat pentru un
> preşedinte sau altul, adevăratul şef al statului a
> fost desemnat de “flacăra violet”
>
> - O campanie
> electorală de câteva sute de milioane de euro a fost
> plătită cu numai circa cinci milioane
>
> - Am fost o ţară
> fără premier două luni, având concomitent în
> funcţie trei prim-miniştri: unul demis, unul
> interimar şi unul desemnat
>
> - Împrumuturile
> externe împovărătoare, menite să scoată ţara din
> criză, adâncesc şi mai grav criza
>
> - Avem o armată
> tot mai puternică cu o dotare tot mai
> precară
> - Am intrat în
> Uniunea Europeană, trăim mai bine dar o ducem de
> două ori mai prost
> - Speranţa de
> viaţă este tot mai mare prin creşterea fără precedent a
> mortalităţii
> - Şcoala este
> gratuiă pentru toţi copiii, plătindu-se taxe scolare tot
> mai mari
> - Pentru copiii
> preşcolari s-au infiinţat mai multe grădiniţe
> datorită reducerii drastice a numărului celor
> existente
>
> - Analfabeţii nu
> numai că pot citi, ei chiar învaţă legea circulaţiei
> şi obţin permisul de conducere
>
> - Turismul a
> cunoscut o creştere nemaiîntâlnită, ca urmare
> a scăderii numărului turiştilor cu peste 50%
> faţă de anul precedent
>
> - S-au luat
> măsuri hotărâte de întărire a economiei prin
> desfiinţarea a câte 20 000 de intreprinderi lunar
>
> - Deşi, prin
> străduinţa guvernului, se produc anual
> 10 pâini pe cap de locuitor, fiecare cetăţean
> are asigurată cel puţin o pâine în fiecare zi
>
> - Agricultura
> noastră poate hrãni 80 de milioane de oameni, ca
> urmare peste 80% din mâncarea zilnică a românului
> este adusă din alte ţări
>
> - Petrolul produs
> de noi este cel mai ieftin din lume. Cum reuşim? Îl
> plătim cu preţul cel mai mare din Europa. Cu gazele se întâmplă la fel
>
> - Construim
> în fiecare an sute de kilometri de autostradă şi ca
> urmare avem autostrăzi tot mai puţine
>
> - Şi gropile din carosabil devin tot mai numeroase întrucât le
> astupăm continuu cu asfalt
>
> - Oricare altă
> ţară cu atâtea minuni adunate laolată ar fi dispărut
> demult. Noi existăm!
> -Noi nu ne vindem
> tara,dar petrolul,gazul,curentul si telefoanele sint a
> firmelor straine
> Mai sunt şi alte
> minuni în ţara asta. În România, minunile nu
> se sfârşesc niciodată! Şi asta fiindcă şi noi,
> românii, suntem un popor de poveste. Alegem mereu şi
> mereu conducătorii cei mai capabili de
> minununăţii!
>
> Poveste
> adevărată, scrisă de un cetăţean adevărat al acestei ţări adevărate.