Casatoria alba

Mareste imaginea.

Exista in lumea in care traim persoane care desi se casatoresc, isi propun sa traiasca precum ar fi frati. Astfel, cele doua persoane renunta voit la a practica actul intim necesar procrearii sau nasterii de copii. Desi in cadrul slujbei cununiei preotul slujitor cere "sa li se dea lor viata cumpatata si nastere de prunci buni“, "dar de prunci, semintie cu viata indelungata si sa-i invredniceasca a-si vedea pe fii fiilor lor“, sunt persoane care renunta voit la unirea trupeasca. Asa ajungem sa vorbim de o casatorie in care nu exista intalnire trupeasca. Ma intreb de ce este nevoie sa aratam ca suntem in stare sa traim in feciorie, vietuind cu o sotie in acelasi pat? Daca iubesc , ma pot calugari. Acest mod de vietuire imi pare a ascunde in sine inselaciune. Nici sot nu ma pot numi, dar nici monah.

Daca sunt persoane care aleg "casatoria alba”, atunci ar trebui ca ele sa-i ceara preotului sa renunte la cererea "da-le lor roada pantecelui, dobandire de prunci buni“. E adevarat ca au fost cazuri cand unele persoane au nascut ca urmare a rugaciunii. Dar acele persoane, precum Rebeca, sotia lui Isaac, a nascut astfel pentru ca "era stearpa”. Din Sfanta Scriptura aflam ca Isaac "s-a rugat Domnului pentru Rebeca, femeia sa, ca era stearpa; si Domnul l-a ascultat, iar femeia lui, Rebeca, a zamislit" (Fac. 25, 21).

Mi se pare un non sens ca Biserica sa ceara lui Dumnezeu sa le daruiasca copii sanatosi si buni celor ce se casatoresc, iar acestia sa traiasca precum "fratii“.

Daca intalnim in cadrul slujbei cununiei si cererea de a se "pazi nespurcat patul”, preotul cere prin aceste cuvinte ferirea celor doi de infidelitate, cere ca iubirea lor sa fie deplina.

Asadar crestinismul ramane realist. El nu exclude unirea trupeasca dintre barbat si femeie, dar marturiseste ca numai in casatorie ea devine un mijloc de unire sufleteasca deplina.

Se invoca adesea cuvintele Sfantului Apostol Pavel, dar intr-un mod nedeplin, caci acest sfant nu spune doar „e bine pentru om sa nu se atinga de femeie”. El marturiseste si ca „fiecare barbat sa-si aiba femeia lui si fiecare femeie sa-si aiba barbatul ei....Daca nu pot sa se infraneze, sa se casatoreasca. Fiindca mai bine este sa se casatoreasca decat sa arda” (1 Cor. 7, 1, 2, 9)

In concluzie, pentru mine nu exista decat doua atitudini corecte fata de pofta trupeasca: infranare totala de la ea in afara casatoriei sau folosirea ei ca mijloc de unire sufleteasca si de inaintare in ea. Deci, omul nu trebuie sa ramana la pofta trupeasca, el trebuie sa transfigureze unirea trupeasca. Daca va ramane doar la pofta trupeasca, el se va plictisi repede de celalalt si isi va cauta satisfactia in alta parte.