Tu posteşti? Bine! Dar arată-mi aceasta prin fapte: când vezi un sărac, fie-ţi milă de el; de-l vezi pe aproapele tău fericit, nu-l invidia, ţine ochii tăi în stăpânire ca să nu arunce priviri pofticioase şi neruşinate. Nu numai gura trebuie să postească, ci şi ochii tăi, şi urechile tale, şi toate mădularele trupului tău… Ochii tăi să postească neuitându-se cu poftă şi aprindere. Urechile tale să postească neascultând clevetirile şi vorbele rele asupra cuiva. Iar gura ta trebuie să postească, înfrânându-se de la vorbele rele şi de la clevetiri”

Sfântul Ioan Gură de Aur

Postul – îndreptare a omului prin smerenie şi prin exerciţiul libertăţii celei adevărate

La temelia vieţii spirituale în Hristos stau postul şi rugăciunea, chiar şi la temelia Sfintelor Taine.

În Vechiul Testament, postul era un mod de a exprima durerea sufletească. El era o modalitate prin care oamenii se pocăiau şi se smereau. Uneori postul era privit ca o pedeapsă ce şi-o aplica omul sieşi şi chiar a avut deseori scopul de a obţine călăuzirea şi ajutorul lui Dumnezeu.

Mântuitorul recomandă postul discret, nefăţarnic: ,,Când postiţi, nu fiţi trişti, ca făţarnicii… să nu vă arătaţi oamenilor că postiţi” (Matei 6, 16-18).

Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre post ca fiind nu numai o abstinenţă voluntară de  la mâncare ci şi autodisciplinare.

Postul nu este o povară ci el înseamnă libertate, adică puterea de a putea să te abţii de la orice şi mai ales de la un lucru rău, dăunător.

El face din om să fie liber cu adevărat şi prin aceasta să cunoască adevărul prin dreapta socotinţă, adică prin puterea de a discerne răul de bine în orice situaţie fie ea de criză, de compromis, de ispitire sau de maximă bucurie.

Postul în primul rând, înseamnă pocăinţă, fiindcă el este mijlocul cel mai potrivit prin care omul se căieşte pentru păcatele sale, meditează asupra modului cum au fost săvârşite păcatele şi prin aceasta încearcă pe cât posibil să diminuieze precedentele care au stat la baza împlinirii acestor păcate.

Postul prin excelenţă înseamnă smerenie. El face pe om să se smerească prin faptul că el se ţine în cinstea Mântuitorului de regulă, iar când faci un lucru pentru Dumnezeu nu poţi să îl faci altfel decăt în maximă smerenie.

Postul – actualizarea stării de dinainte de păcat

Postul este o refacere temporară a stării de dinainte de păcat care trebuie să devină treptat o stare neîntreruptă de post în care omul să fie cu adevărat liber: ,,N-am postit, şi am fost alungaţi din rai! să postim, dar, ca să ne întoarcem în rai” (Sfântul Vasile cel Mare).

Trăirea în post constituie idealul de vieţuiure pe acest pământ, asemănător celui din Grădina Edenului.

Dacă Dumnezeu îi spune lui Adam şi Evei să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului, aceasta nu înseamnă că protopărinţii noştrii ţineau neapărat un post de bucate, căci pomul nu era unul normal, un măr autentic, ci era un pom al adevărului al conştiinţei totale, supreme la care omul nu putea să ajungă aşa de simplu, ci tot printr-o lucrare a sa.

Chiar în acea stare de dinainte de păcat, nemurirea era în potenţă şi ea trebuia câştigată  tot printr-un efort personal, omul aflându-se într-o permanentă înaintare în omenitate.

Şi astfel, cât va rămâne omul în timp, el va fi într-o continuă chemare spre Dumnezeu şi într-un permanent răspuns din partea sa, aşa precum ne spune părintele profesor Dumitru Stăniloae: ,,Timpul este intervalul dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul nostru la iubirea Sa”.

Aşadar şi în rai omul era într-un post continuu, acela al ascultării, al credinţei şi al dragostei. Mărul simbolizează un element al ispitei la fel ca oricare ispitire din zilele noastre prin care răul în chip indirect poate să ne atingă libertatea, căci altfel nu are nici o putere aupra noastră ci doar aceasta a senzaţiilor ispititoare.

,, Prin post ne putem întoarce din nou în raiul din care am fost scoşi… . Cea dintâi poruncă pe care a dat-o Dumnezeu omului a fost postul. Cât timp a păzit-o, el a fost fericit,  când a nesocotit-o, a ajuns nenorocit. (Sfântul Efrem Sirul).

Restrângerea postului doar la ferirea de bucate şi schimbarea unor alimente cu altele

Postul este o periodă de timp, în care creştinul îşi sporeşte eforturile în vederea desăfârşirii. Dacă postul este un mijloc, o cale care ne ajută să ajungem la sfinţenie, atunci faptele bune, iubirea, rugăciunea sunt primordiale în această perioadă, înfrânarea de la mâncare având un rol important, dar ea este doar un constituent al postul şi nu postul însine: ,,Păzeşte-te de a restrânge postul doar de la ferirea de carne. Adevăratul post stă  în a te îndepărta de păcate” (Sfântul Vasile cel Mare).

Aşadar postul nu poate să se rezume doar la înfrânarea de la bucate ci la înfrânarea de la toate şi în primul rând reţinerea de la păcate aşa precum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,Reţinerea de la păcate o numesc eu post cu adevărat”.

După Sfântul Apostol Pavel, creştinul este liber să postească potrivit propriei sale conştiinţe şi hotărâri: ,,Dar nu mâncarea ne va aşeza înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca , nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte”.

Dacă vorbim despre aşa zisul post de bucate, aceasta înseamnă abţinerea de la mâncare şi băutură, până la punctul său maxim acela al ajunării, nu simpla înlocuire  de alimente.

Postul însoţit de rugăciune este armă împotriva diavolului. El este şi un semn al tristeţii faţă de necurăţia noastră şi de mulţimea de păcate şi, chiar un semn de cinstire faţă de unele evenimente legate de viaţa Mântuitorului pe pământ.

Această tristeţe şi această cinstire se concretizează în viaţa de zi cu zi, printr-o trăire spirituală mai profundă, numită de noi oamenii, post.

Astăzi am restrâns postul la ceea ce este mai simplu de săvârşit, înlocuirea anumitor alimente cu altele.

Dar ceea ce este mai grav este că latura postul mai importantă, ferirea de răutăţi care vin din inima noastră, şi permanenta trăire în fapte bune, nu este luată în seamă mai deloc chiar dacă Însuşi Dumnezeu spune că acesta este postul care Îi place: ,, Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii …. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l …. tunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu”(Isaia 58, 6-8).

Postul de păcate – nu completare ci temelie a postului de bucate

Scopul postului nu este altceva decât schimbarea vieţii: ,,Dacă nu ţi-ai schimbat viaţa, ce-ţi foloseşte să posteşti? Schimbarea bucatelor nu ajută la nimic” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Această schimbare nu se produce în urma postului de bucate ci în urma curăţiei de păcate şi a săvârşirii faptelor bune în mod treptat şi mai accentuat în perioadele de post ale anului. Aşadar postul de păcate este superior celui de bucate, şi în ciuda acestui fapt, astăzi în Biserica noastră se vorbeşte numai despre postul de bucate.

Postul de păcate îl putem ţine chiar dacă postul de bucate nu este prezent în viaţa noastră, în schimb postul de bucate în zadar îl ţinem dacă nu are ca bază iubirea, faptele bune şi permanenta ferire de păcate.

Aşadar postul de bucate, chiar şi ajunarea, nu au nici o valoare dacă nu au ca temelie postul înfrânării de la păcatele trupeşti şi spirituale şi dacă nu au la bază faptele bune, aşa precum ne spune Sfântul Ioan al Antiohiei: ,,Nu ajunge numai să opreşti gura de la mâncare, ci toate mădularele să le opreşti de la tot ce-i stricăcios”.

Postul de mâncare, nu aduce nici un folos fără celelalte lucruri: pocăinţa, rugăciunea, citirea din Sfânta Scriptură, milostenia şi vegherea.

Despre postul de bucate, putem spune că el pregăteşte teren prielnic pentru postul cel sufletesc. El este trenul care face o anumită rută într-un anumit timp. Numai că acest marfar trebuie încărcat cu bunuri iar acestea sunt tocmai faptele noastre bune şi voinţa puternică de a înlătura răutăţile din inima noastră. În acest sens Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ,,Nu e nici un folos pentru negustori că au făcut un lung drum pe mare, dacă nu duc cu ei o mare încărcătură şi multe mărfuri; nici noi nu avem vreun folos de pe urma postului, dacă îl trecem fără folos şi fără rost. “….

Aşadar dacă trece postul şi noi am rămas cu aceleaşi păcate, zadarnic a fost efortul nostru în ceea ce priveşte abţinerea de la bucate.

Postul constituie consacrarea trupului şi dispoziţia de a împărţi cu semenul prisosul nostru. Şi astfel scopul este unul duhovnicesc în care relaţia cu semenii devine şi în cadrul postul centrul vieţuirii noastre.

Prin postul de bucate, noi facem loc postului celui adevărat, printr-o anumită pregătire.

În această pregătire punem început bun curăţiei celei trupeşti şi celei sufleteşti, facând posibilă sălăşluirea în sufletele noastre a Duhului Sfânt, pentru a putea împlini faptele bune, căci nu noi ci harul lui Dumnezeu le săvârşeşte.

Aşadar, singuri nu putem să ne curăţim de răutăţi şi să avem o relaţie bună cu semenii, căci în orice acţiune pe care o întreprindem, trebuie să avem conştiinţa conlucrării cu Dumnezeu, iar în tot ceea ce facem trebuie să ne raportăm la Dumnezeu, lăsăndu-ne în permanenţă conduşi de har.

Abţinerea de la răutăţi şi săvârşirea faptelor bune – postul cel adevărat

Dacă ne înfrânăm de la mâncare şi nu ne abţinem de la răutăţi, nu numai că este zadarnic efortul depus, dar putem spune, că ne este în defavoarea noastră,, Cei ce se înfrânează de la mâncare, dar au purtări rele, se aseamănă cu diavolul, care, deşi nu mănâncă nimic, totuşi nu încetează să păcătuiscă” (Sfântul Vasile cel Mare).

Diferenţa dintre postul de bucate şi postul de păcate este asemănătoare cu diferenţa dintre o agapa creştină săvârşită în familie sau cu apropiaţii şi vecinii, făcând doar un schimb de mâncare, şi o masă la care sunt chemaţi adevăraţii săraci cei care nu au nici măcar strictul necesar.

Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, de acele răutăţi care vin din suflet şi se îndreaptă spre semenii noaştri: ,,Postul adevărat nu stă atât în lepădarea de mâncăruri, cât în lepădarea de păcate” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Dumnezeu nu are nevoie de vorbele şi promisiunile noastre şi nici de abţinerea noastră de la bucate, ci El se bucură de trăirea noastră în acord cu voinţa sa, descoperită nouă prin fiul Său Iisus Hristos.

Dumnezeu vrea de la noi fapte bune, dragoste şi nădejdea în puterea harului Său, putere care trebuie să fie pentru noi, mijlocul unic prin care să ne ancorăm în dumnezeire.

Astăzi în Biserică, preotul duhovnic face posibil accesul la Sfânta Împărtăşanie, a credincioşilor care au ţinut doar un post de bucate. Mai grav este că în cele mai multe cazuri, creştinii nu au o cunoştinţa clară, că mai important într-un post este să te abţii de la păcate şi să săvârşeşti fapte bune, toate aceste făcându-se sub acoperământul iubirii de semeni şi de Dumnezeu.

Mult mai important este să avem grijă ca sufletul nostru să fie cât mai curat, şi în acest fel să-i facem loc lui Dumnezeu în inima noastră, această curăţie a sufletului făcându-se prin depărtarea relelor obiceiuri şi prin alungarea ispitelor venite din partea celui rău, aşa precum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,Ce folos să postim de bucate, dacă nu aruncăm relele obiceiuri ale sufletului”.

Convertirea postului într-un mod de viaţă creştin autentic

Postul este un mijloc de a ne curăţi de păcate, dar în sens mai larg, el trebuie văzut ca pe o stare la care trebuie să ajungem şi în care trebuie să rămânem pentru veşnicie.

Scopul postului este acela de al converti într-un mod de viaţă creştin autentic, în care mâncarea reţinută şi accesul limitat la tot ce se găseşte în această lume, să nu ne fie valabil doar în anumite momente ale anului, ci să ne fie o permanenţă în viaţa noastră.

Este adevărat că vremurile în care trăim nu sunt foarte prielnice în ceea ce priveşte uşurinţa înfrânării şi abţinerea de la bunătăţile vieţii. Cu privire la aceste lucruri Sfântul Vasile cel Mare spune: ,, Chipul în care au trăit primii oameni în rai este o imagine a postului, nu numai pentru că ducând o viaţă îngerească ajunseseră, prin cumpătare, la asemănarea cu îngerii, ci şi pentru că nu erau cunoscute locuitorilor paradisului toate cele născocite mai târziu de om: nici băutul vinului, nici tăiatul animalelor, nici toate cele câte tulbură mintea omenească”.

Aşadar postul în toate cele două aspecte ale sale, cel al înfrânării de bucate şi cel al îndepărtării de păcate, deşi nu putem vorbi neapărat despre două posturi, trebuie să ducă la schimbarea vieţii noastre în mai bine, o schimbare treptată de la an la an.

Postul trebuie convertit într-un mod de viaţă cu adevărat creştinesc, omul trebuind să trăiască într-un continuu post în care totul să fie cu măsură şi în care iubirea şi faptele bune să primeze în faţa oricărui tip de asceză mai mult sau mai puţin folositoare sufletului.