Se vorbeşte tot mai des despre cupluri şi nu despre familie. Legăturile întâmplă-toare şi "căsătoriile de probă" sunt la ordinea zilei. Te va şoca afirmaţia mea, dar totuşi a fac: aceste realităţi sunt semnele vădite ale unei societăţi intrate în descompunere.

Mie daţi-mi voie să fiu idealist: văd ziua fericită în care cu fiinţa dragă, curată şi nepângărită, te vei prezenta în faţa sfântului altar pentru a vă uni pe veşnicie. Vei fi mulţumit că prin curăţia şi forţa ta bărbătească ţi-ai făcut iubita fericită şi te-ai făcut fericit pe tine însuţi. De acum încolo va fi o călătorie în doi. Ceea ce se câştigă cu trudă este durabil. Fericirea voastră va fi tot mai profundă, tot mai sfântă, până când într­o zi se va contopi în marea nesfârşită a iubirii lui Dumnezeu.

Sigur că această mare decizie din viaţa ta, de a te căsători cu o persoană anume, trebuie precedată de rugăciune. Este foarte important să-ţi alegi partenerul de căsătorie cu multă atenţie. Dumnezeu te-a înzestrat cu capacitatea de a judeca şi El aşteaptă s-o foloseşti atunci când eşti confruntat cu decizii importante. Iar decizia de a te căsători este poate cea mai importantă din viaţa ta.

Şi, mergând pe firul celor spuse mai înainte, subliniez cu tărie că singurul cadru în care poate fi exersată unirea sexuală, pentru a duce la un scop bun, este căsătoria. Unirea conjugală corectă se face cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi este monogamă şi heterosexuală.  [8]

Se face cu binecuvântarea lui Dumnezeu prin Sfânta Taină a Cununiei sau a Nunţii. Taina Nunţii este un act sfânt, de origine dumnezeiască în care, prin preot, se împărtăşeşte harul Sfântului Duh unui băiat şi unei fete ce se unesc liber în căsătorie, care sfinţeşte şi înalţă legătura naturală a căsătoriei lor la demnitatea reprezentării unirii duhovniceşti dintre Hristos şi Biserică. [9] Sfântul Andrei Criteanul, subliniind dinamica creatoare şi transfiguratoare a unirii conjugale, spune că "nunta cinstită este şi patul neîntinat, că Hristos le-a binecuvântat, ospătându-Se trupeşte, şi în Cana Galileii la nuntă apa în vin prefăcând". [10]

Căsătoria este monogamă. Domnul Hristos atunci când a spus "ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă" (Matei 19, 6), se referea la cele scrise în cartea Facerii: "Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie" (Facere 1, 27). "De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup" (Facere 2, 24). Învăţătura creştină nu îngăduie ca un bărbat să aibă mai multe femei şi nici ca o femeie să aibă mai mulţi bărbaţi.

Căsătoria creştină este şi heterosexuală. Un bărbat se poate căsători numai cu o femeie şi o femeie numai cu un bărbat. Homosexualitatea şi lesbianismul nu sunt îngăduite. Cu toate că înţelege neputinţa omenească, Biserica doreşte ca tot omul să intre în normal. Vechiul Testament era foarte aspru cu practicile homosexuale. Citim, de exemplu, în cărţile lui Moise: "Să nu te culci cu bărbat, ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune... De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire şi să se omoare" (Levitic 18, 22; 20, 13). Religia creştină este mai înţelegătoare, fiind religia iubirii, şi totuşi dezaprobă acest mod de a face dragoste: "Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, scrie Sfântul Pavel despre homosexualii din Roma, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor" (Romani 1, 26-27). Acest gen de relaţii sunt păcate pentru că denaturează funcţiunea firească a organelor trupeşti şi nu au valoare procreativă. Din nefericire, s-a ajuns în unele ţări "civilizate", să se oficieze căsătoria a doi bărbaţi sau a două femei.

doamne ajuta...

Căsătoria creştină are sublimitate unică. Unirea lui Dumnezeu cu oamenii la a doua venire a lui Hristos este asemănată cu o petrecere de nuntă. Sfântul Ioan Evanghelistul, printre alte viziuni, a avut-o şi pe aceasta: "Şi am văzut cer nou, şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este. Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei" (Apocalipsa, 21,1-2). La Cana Galileii Domnul Hristos, în casa primului cuplu "creştin", a prezidat sărbătoarea prefăcând apa în vin. Bucuria Tainei Nunţii izvorăşte din inima bucuriei dumnezeieşti. [11]


Căsătoria nu-i un mijloc lesnicios de a câştiga plăceri, nici o asigurare împotriva neputinţelor de la bătrâneţe, ci este comuniune şi dăruire. Scopul căsătoriei este desăvârşirea personală a soţilor şi procreaţia. Şi totuşi în lumea postmodernă tot mai multe familii nu-şi doresc copii. Sunt şi familii sterile, care nu pot face copii. De aceea trebuie precizat faptul că sexul nu este numai pentru copii, ci şi pentru comuniune. Este un mod de a-şi manifesta dragostea soţii, unul faţă de celălalt. Din această perspectivă scopul final al relaţiei conjugale nu este numai procrearea, şi nici împlinirea personală, ci lucrarea reciprocă a soţilor la mântuirea lor.

Unii argumentează atitudinea lor potrivnică pruncilor cu faptul că n-au mijloacele necesare pentru a creşte copii, n-au o casă a lor. Din nefericire însă la spatele tuturor acestor argumente stă un egoism dus până la limite. A avea copii înseamnă a primi binecuvântarea lui Dumnezeu în casa ta.

Când vezi o mamă cu pruncul în braţe trebuie să te gândeşti la cuvintele Domnului Hristos: "cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte" (Matei 18, 5).

Spuneam că mulţi soţi tineri nu-şi doresc copii. Sunt şi educaţi, într-o societate fără Dumnezeu, să apeleze la contracepţie. Şi dacă totuşi copilul se plămădeşte în pântece recurg la cea mai oribilă crimă: avortul.

Nu numai oamenii Bisericii, ci şi medicii, antropologii şi biologii cinstiţi, ne spun că avortul, din moment ce întrerupe o viaţă cu identitate separată este crimă. Embrionul este viaţă cu existenţă şi identitate de sine, individ cu toate drepturile, din momentul conceperii.

În virtutea acestui principiu Sfântul Vasile cel Mare ne spune că femeia "care leapădă pruncul este supusă judecăţii pentru ucidere". [12] Şi nu numai ele, ci şi cei care dau medicamente avortive sunt ucigaşi. Şi ei şi cele care administrează otrăvuri ucigătoare de embrioni (Sfântul Vasile cel Mare, Canonul 8).

Complicitatea la avort a soţului, şi a medicului ginecolog care provoacă avortul, este complicitate la crimă. Pentru Biserica Creştină avortul, sau întreruperea sarcinii, nu este un simplu act moral nepermis, ci este ucidere. Este ucidere premeditată. Este ucidere mai vinovată, mai păcătoasă şi mai urâtă de Dumnezeu decât orice ucidere, pentru că ia dreptul la viaţă unei fiinţe omeneşti înainte de a gusta din aceasta şi mai ales înainte de a se învrednici de Sfântul Botez.

Lipsurile materiale nu sunt un argument prin care poţi justifica avortul. Poţi ucide pe altul ca să trăieşti tu? Şi apoi Dumnezeu îi dă fiecăruia bucata de pâine necesară.

Paradoxal, s-a observat că aversiunea faţă de copil creşte odată cu înavuţirea. Natalitatea în ţările "civilizate" este tot mai mică. Naţiunile din vest îmbătrânesc, iar în lumea a treia este explozie de populaţie.

Din nefericire şi noi românii ne împuţinăm. A scăzut alarmant numărul de naşteri şi de căsătorii. În zece ani de zile s-a diminuat populaţia ţării cu echivalentul unui judeţ.

Copiii, dacă gândim creştineşte, trebuie primiţi ca o binecuvântare a cerului. Cea mai sfântă comuniune ţi-o oferă familia. Sfântul Ioan Gură de Aur numeşte familia "mica biserică".

Un poet român consacrat ne-a lăsat scrisă o cugetare rară legată de familia creştină: "Locul unde se întemeiază rânduiala unei Patrii şi statornicii, în spiritul legilor morale, al jertfei de sine, al răbdării, încrederii şi dragostei este acest cuib arhaic şi sacru unde doi oameni, mai întâi un tânăr bărbat şi o fată, se hotărăsc să-şi unească viaţa în cuget şi simţire, prin legământul de aur al inelului nunţii care desăvârşeşte cerul pe pământ în vederea lucrării şi privegherii, a naşterii de prunci şi împlinirii spirituale în lumina moştenirilor părinţilor". [13].....

doamne ajuta..