Comunitate - 2016 2016's blog - Discernamantul

Postat: 15.02.2011 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Cei ce voiesc sa slujeasca cu sinceritate lui Hristos, inainte de orice, trebuie sa aiba grija de a-si alege dupa sfaturile parintilor si prin constiinta lor proprie, locurile, felurile de viata, chipurile de virtute si indeletnicirile potrivite cu ei insisi. Caci nu toti pot duce o viata cenobitica din pricina lacomiei, dupa cum iarasi nu toti pot trai in sihastrie din pricina caracterului lor irascibil. Fiecare dar sa cerceteze care ii este viata cea mai potrivita.

ˇ Observand din curiozitate faptele bucatarului, l-am vazut purtand o mica tablita ce-i atarna la cureaua cu care era incins si pe care am aflat ca-si insemna gandurile din fiecare zi, pe care apoi le marturisea pastorului. Dar nu numai pe acesta l-am vazut procedand astfel, ci si pe multi altii, caci precum am auzit, asa le-a poruncit lor staretul.

ˇ Lupta-te neincetat cu propria-ti cugetare ca, risipita fiind aceasta, sa o aduni pe cat poti in sine. Dumnezeu nu cere de la incepatori rugaciune nerisipita. Nu deznadajdui cand atentia iti este furata spre altceva, ci persevereaza pururea chemandu-ti mintea sa intre in sine.

ˇ Numai cel adunat in sine vede dincolo de sine si respectiv dincolo de aparentele lumii. Minunea celor de dincolo se vede numai prin mintea adunata in ea insasi, pentru ca prin ea sunt transparente si pentru ca infinitatea lor se aseamana cu indefinitul mintii intrand astfel cu usurinta in legatura cu el.

ˇ Aduna-ti mintea si nu iubi deloc a te arata pentru a te putea desprinde de cele pamantesti caci dracii se tem de adunarea mintii cum se tem hotii de caini. (Priveste cu atentie in inima ta uitand de toate si cerceteaza de e intinata si din ce cauza, ce fel de patimi sunt in ea pentru care trebuie sa ceri iertare, sau de poti vedea prin curatia ei transparenta pe Dumnezeu. Dracii se tem de mintea adunata in inima pentru ca astfel il vedem pe Dumnezeu si traim legatura cu El, de care e lipita atat de tare ca nu mai poate fi furata de ei.)

ˇ Nesimtirea fie in trup, fie in suflet este o letargie care prin durata bolii si a nepasarii, a trecut in fire.

ˇ Impietrirea este o cugetare amortita, o fiica a gandurilor patimase ce au pus stapanire pe om(a prejudecatilor), o inghetare a ravnei, un lat al barbatiei, o necunoastere a strapungerii inimii, o poarta a deznadejdii, o maica a uitarii si dupa nastere, o fiica a fiicei sale. (Uitarea naste nesimtirea, iar nesimtirea odata nascuta, naste la randul ei uitarea. E ceva obisnuit patimilor ca facand pui, acestia le nasc la randul lor pe ele, adica se maresc ele insesi prin puii care-i nasc. Nesimtirea si uitarea sunt reciproc maici si fiice, iar uitarea e lepadare aducerii aminte. Prin uitare omul se rupe de trecut si de viitor, isi reduce viata la clipa de fata, se intuneca din pricina lipsei de orizont. Nehranita de amintirea trecutului si de gandul la viitor, viata clipei slabeste, trece ca un abur in nimic, e mai mult moarta. Moartea unui astfel de om se arata si in faptul ca traieste lenes din prejudecati, din ramasite sau din ganduri ce vin de la altii care staruiesc moarte in el fara sa le mai dea el viata, gandindu-le si prelucrandu-le el insusi. Filozofia lui este fixa si rigida; ea nu se mai adapa din viata in continua miscare. El nu mai gandeste, nu mai vibreaza din adanc, mintea lui este inerta.)

ˇ Impietritul este un filozof neintelept care se osandeste pe sine insusi voind sa se arate invatator altora, orator care se condamna pe sine insusi prin vorbele pe care le rosteste, orb care pretinde ca-i invata pe ceilalti sa vada ceea ce nici el nu vede. Vorbeste despre felul vindecarii unei rani in timp ce nu inceteaza sa si-o scarpine pe a sa; vorbeste impotriva bolii dar nu inceteaza sa manance cele ce-i sunt vatamatoare; se roaga sa fie eliberat de pacat pentru ca indata sa se intoarca la patima sa. ''Fac raul'' striga el, insa cu osardie continua sa-l faca. Se roaga cu gura impotriva patimii, iar trupul nu-l lasa sa lupte contra ei. Filozofeaza despre moarte dar se poarta ca si cum ar fi nemuritor, suspina sa se desparta de trup, dar doarme ca si cand ar fi vesnic. Predica infranarea, dar se straduieste sa-si satisfaca lacomia. Fericeste ascultarea dar e cel dintai care o ignora. Citeste despre infricosata judecata si incepe sa zambeasca, citeste despre slava desarta si chiar in timpul lecturii se umple de ea. Se pregateste pentru priveghere, dar indata cade intr-un somn adanc; lauda rugaciunea dar fuge de ea ca de-un bici. Lauda pe cei lipsiti de rautate dar nu se rusineaza sa tina minte raul si sa se lupta pentru o zdreanta. Infuriindu-se, se amaraste si din pricina ca s-a amarat din nou se infurie, si cu toate ca este de doua ori biruit, este atat de impietrit incat nimic nu simte. Saturandu-se se caieste si dupa putin timp, adauga alta saturare. Fericeste tacerea, dar o lauda prin vorbarie. Invata despre blandete dar se manie chiar in timp ce invata despre ea. Trezindu-se din somn suspina parandu-i rau dar lasandu-si capul pe perna iarasi se supune patimii. Ocaraste rasul si invata zambind despre plans. Inaintea oricaruia se acuza pe sine de slava desarta si semetie, dar prin aceasta dezaprobare se slaveste pe sine. Priveste patimas la fete si vorbeste despre neprihanire; petrecand in mijlocul lumii lauda pe cei retrasi in pustiu nerealizind cat de mult se face singur de rusine. Slaveste pe cei milostivi dar cum ii vede pe cei saraci ii ocaraste; se osandeste pururea pe sine insa nu voieste sa aiba constiinta raului savarsit, ca sa nu zic ca nici nu poate.

ˇ Este o lupta a omului cu sine insusi, o continua contradictie, niciodata deplin depasita; ea este proprie celui impietrit in sensul ca se complace cu voia in aceasta stare. Aceasta boala este prezentata intr-un grad mai mare sau mai redus la fiecare si de aceea este mereu un astfel de om amenintat sa cada tot mai mult in ea. Impietrirea creste cu prelungirea si sporirea pacatului, este o invartosare crescanda a firii. Ea inabusa toate pornirile spre bine si spre eliberare, omoara orice zvacnire de viata adevarata traind in felul acesta o moarte din ce in ce mai adanc intiparita si atotstapanitoare. Aceasta trebuie lovita puternic si mereu ca sa fie ea insasi distrusa, ca firea sa se trezeasca prin durere din somnul ei de moarte. De aici reiese trebuinta asprei nevointe, bunavointa trecatoare, trezita a celui cazut in aceasta moarte nu are putere sa-l elibereze de nesimtire. Plansul indurerat e cel mai puternic leac impotriva ei.

ˇ Mintea intunecata de murdarii nu poate scapa de uitare si intelepciunea nu-si poate deschide ei usa sa.

ˇ ''Cei ce au legamant cu mine, vazand morti, rad, stand la rugaciune sunt cu totul invartosati si intunecati; vazand Sfanta Masa raman nesimtiti, impartasindu-se de Dar se poarta ca si cand ar gusta paine simpla, vazandu-i pe cei strapunsi la inima rad de dansii. Am invatat de la tatal care m-a nascut pe mine sa omor toate cele ce se nasc din barbatie si osteneala. Eu sunt maica rasului, hranitoarea somnului, prietena imbuibarii, nu sufar dojana si sunt impletita cu evlavia mincinoasa.

ˇ Nesimtitor, insensibil, indolent este acela care are acest dezgust si aceasta lancezeala interioara de care vorbesc Parintii, incat se poate spune ca este inveninat de o otrava rece care secatuieste si ucide sufletul. (nesimtire morala, trandavie intelectuala)

ˇ Ceea ce-ti aduci aminte, fa! Si ceea ce nu-ti aduci aminte ti se va descoperi si nu vei preda cugetarea fara discernamant uitarii prin uitare. Uitarea de sine n-are nici o putere, dar se intareste prin neglijenta si nepasarea noastra; uitarea rupand legatura prezentului cu trecutul din pricina alipirii patimase de placerile prezente, slabeste chiar adancimea si intensitatea vietii prezente prin care nu e fructificata constient de amintirile faptelor trecutului.

ˇ Puterea deosebirii, a dreptei socoteli este si se cunoaste ca fiind indeosebi cunoastere sigura a voii dumnezeiesti in orice timp, loc si lucru. Dreapta socoteala este constiinta nepatata si simtirea curata.

ˇ In toate nevoile sa apelam imediat, dupa Dumnezeu, la propria constiinta ca la un indreptar si ca la o calauza pentru ca stiind din ce parte vine suflarea vanturilor, dupa ele sa intindem si noi panzele. (Corabia se scufunda uneori din pricina valurilor dinafara, alteori din pricina poverii dinauntru. Noi de asemenea ne pierdem uneori prin pacatele noastre cu fapta, alteori pierim prin gandurile dinauntru, dar mai cu grija trebuie sa fim fata de ganduri.)

ˇ Cand izbutesc diavolii sa infranga sufletul si sa rastoarne lumina mintii nu mai e in noi nenorocitii nici trezvie nici discernamant, nici socotinta sau rusine, ci tocire, nesimtire, nedeosebire si orbire.

ˇ Nu putina nevoie avem de trezvie cand trupul este bolnav, caci dracii vazandu-ne zacand neputinciosi din pricina slabiciunii, mai mult ne inteapa cu sagetile lor. de bolnavii din lume se apropie dracul maniei si al hulei, de cei ce s-au retras din lume, daca au totusi din belsug cele de trebuinta, se apropie dracul lacomiei pantecelui sau al curviei, iar de sunt locuri lipsite de orice mangaiere si pricinuitoare de nevointe, le intinde curse stapanul trandaviei si al nemultumirii.

ˇ Am vazut cum fiara curviei inmulteste durerile celui bolnav si chiar in timpul bolii ii sadeste simtiri necuviincioase si ii provoaca scurgeri. E mai mare mirarea sa vezi cum zburda si se indraceste trupul cu toate ca se afla muncindu-se in dureri cumplite. I-am vazut apoi pe altii zacand si fiind mangaiati pe patul insusi de lucrarea dumnezeiasca sau de strapungerea inimii si prin aceste mangaieri departand de la ei durerile, incat se aflau ca unii care n-ar mai fi voit sa se izbaveasca de boala niciodata. Si iarasi am vazut pe altii chinuindu-se, dar izbavindu-se de boala ca printr-o certare si l-am slavit pe Cel ce prin lut curata lutul.

ˇ Daca cuvantul meu are vreo oarecare credibilitate si mai ales daca voiti sa-mi urmati sfatul, trebuie sa stiti ca pentru a respinge atacul miilor si zecilor de mii de vrajmasi este bine sa nu fim schimbatori si a nu ne imprastia ticalosul nostru suflet in toate partile caci chiar de ne-ar fi adunate toate puterile si inca ne va fi cu neputinta sa patrundem si sa biruim toate vicleniile lor.

ˇ Greu este sa invingem gandurile furisate in noi care provin din amintirea pacatelor de mai inainte, iar cei ce nu inceteaza sa adauge la ele au deznadajduit de ei insisi sau nu s-au folosit cu nimic din lepadare. Totusi stim ca Dumnezeu toate le poate si nimic nu-i este Lui cu neputinta.

ˇ In privinta succesiunii patimilor, nu exista o ordine sau o intelegere intre cele fara intelegere, ci o totala neoranduiala si nestatornicie. Legatura intre ele, trecerea de la una la alta are ceva neregulat, haotic, aleator, pentru ca toate pornesc din acelasi hau de intuneric pornit spre rau; ele ies impreuna, sunt legate intre ele.

ˇ Dupa cum atunci cand scoatem apa din fantana, ni se intampla sa scoatem fara sa bagam de seama si cate o broasca, la fel cand lucram virtutile, de multe ori lucram si patimile in chip nevazut cu ele. Daca rautatea ar iesi la iveala goala in viata noastra, neacoperita de inchipuirea vreunui bine, omul nu s-ar mai porni de la sine spre ea.

ˇ Cel ce nu cunoaste cursele si mestesugirile vrajmasului este sfasiat cu usurinta si cel ce nu stie pricinile patimilor, lesne cade. Priceperea amestecata cu simplitatea este un lucru dumnezeiesc, adica o virtute desavarsita. Daca prima se desparte de cealalta devine viclenie, iar a doua - prostie. Prima face rau, a doua se lasa usor amagita. Unirea lor a cerut-o Hristos: ''Fiti intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii.'' Prin multe moduri si prin toate ne lupta vrajmasul de aceea cel ce voieste sa se izbaveasca, trebuie sa aiba ochi multi.

ˇ Mai presus de fire sunt: fecioria, nemanierea, smerita cugetare, rugaciunea, privegherea, postul, strapungerea neincetata a inimii.

ˇ Strajuirea gandurilor inseamna a alunga diferitele ganduri si atacuri prin rugaciune, iar pazirea mintii inseamna a pastra mintea nerobita si nedespartita de pomenirea lui Dumnezeu; si precum este mai inalta mintea decat gandul, pe atat si pazirea ei este mai grea si mai de trebuinta. Caci minte numim iarasi puterea noastra intelegatoare si oarecum ochiul sufletului nostru, iar gand - lucrul vazut de minte si intiparit in ea. Si pazirea mintii este pastrarea ei in stare de refuz al oricarui atac, care e cea dintai lucrare voluntara a ei. Strajuirea gandurilor este respingerea celor intiparite prin lucrarea ei voluntara.

ˇ Fiecare clipa a timpului este data pentru un anumit lucru al nostru; cand facem acel lucru la momentul randuit lui, atunci putem trai viata noastra dupa mai inainte randuirea lui Dumnezeu, adica in chip placut Lui, sau sfintit. Trebuie sa aflam acordul intre momentele timpului si momentele vietii noastre. Exista armonii mai inainte stabilite intre unele si altele pentru normele si sanatoasa dezvoltare a vietii noastre. Timpul nu este un gol pe care sa-l putem umple cu orice, ci el este corelativ cu vietile omenesti. Exista in el armonii potentiale cu desfasurarea vietii noastre, aceasta pentru ca viata noastra insasi este facuta ca sa se ritmeze cu un timp al ei. Noi putem sa ne desfasuram viata si in raspar cu timpul dar aceasta nu e o normala dezvoltare a ei. In gasirea acestei armonii se arata din nou darul discernamantului; trebuie sa stii pentru care moment al timpului se potriveste un moment al vietii tale caci numai atunci potentele fiintei noastre se actualizeaza deplin si armonios. Fiecare clipa a timpului este potrivita pentru alta potenta a fiintei noastre, iar potentele acestea fac si ele un tot. Clipa inseamna tot ansamblul de imprejurari care cere de la noi un anumit lucru. Pe langa aceea, acordul acesta depinde de o deplina curatie de patimi. Numai aceasta da o vedere deplin clara si o putere de a ne conforma cu ceea ce ne cere clipa.

ˇ Deci sa nu cautam inainte de timp cele ale timpului (potrivit pentru un lucru) amagindu-ne dintr-o pornire a mandriei; sa nu cautam iarna cele ale verii; nu in samanta - snopii, pentru ca timpul semanatului cere osteneli si timpul secerisului aduce haruri negraite, iar de nu facem asa, nu vom lua nici la timpul cuvenit cele ale timpului. (Negustorii necercati in lucruri mari isi pricinuiesc multe pagube, dar in lucrurile mici inainteaza repede pentru ca fiecare lucru isi are randul lui si fiecare vietuire isi are randuita vremea ei.)

ˇ Cand ne stau in fata rele pe care nu le putem ocoli trebuie sa le cantarim si sa alegem dintre ele pe cele mai putin vatamatoare.

ˇ In toate lucrurile savarsite si in toate felurile de vietuire, fie intru ascultare, fie intru neascultare, fie vazute, fie gandite, acesta sa-ti fie dreptarul - daca sunt dupa Dumnezeu. De pilda: daca savarsind un lucru oarecare nu castigam mai multa smerenie decat cea pe care o avem, nu socotesc ca-l savarsim cu voia lui Dumnezeu, fie mic fie mare. (Cerceteaza cu de-amanuntul, caci toti putem cunoaste daca place lui Dumnezeu lucrul pe care-l facem.)

ˇ Vazduhul curatit de nori arata soarele stralucitor, iar sufletul eliberat de gandurile rele ale pacatelor faptuite mai inainte, prin lupta neobosita, vede numaidecat pe Dumnezeu. Obsesia patimilor este aducerea aminte involuntara a pacatelor de mai inainte. Cel ce se nevoieste o impiedica sa inainteze la fapta, invingatorul desfiintand pana si atacul (momeala). Mintea este mereu atarnata in chip patimas de amintirea pacatului si de chipul ingustat si opac al faptei pacatoase savarsite.

ˇ Putin foc curateste toata materia, precum o spartura mica nimiceste toata osteneala. Pazeste-te de cele asa-zis mici ca sa nu cazi in cele mari!

ˇ Exista un asa-numit inaintemergator al duhurilor care ne ia in primire indata ce ne desteptam din somn si intineaza primul nostru gand; deci, tu da parga zilei tale Domnului, caci ea va fi a celui ce o ia mai inainte. Un lucrator prea bun al Domnului mi-a spus un cuvant vrednic de ascultat: ''Cunosc drumul intreg al zilei mele de dimineata.''

ˇ In ce chip doreste cerbul insetat izvoarele, tot astfel doresc monahii sa cunoasca ceea ce este bineplacut lui Dumnezeu pentru a o urma cu toata inima si sa afle numai ceea ce este conform cu aceasta voie, ci si ceea ce este conform cu aceasta voie, ci si ceea ce-i amestecata cu semanaturile dracilor, si cu atat mai mult pe cea vadit potrivnica. Despre aceasta cuvantul nostru are, cu adevarat multe de spus si anevoie de talcuit. La fel doreste calugarul sa cunoasca ce lucruri trebuie sa se faca mai presus de toate si fara nici o amanare potrivit celui ce a spus: ''Vai celui ce amana zi dupa zi si timp dupa timp.'' (Sirah 9,8); de asemenea, care trebuie facute cu blandete si cu chibzuinta, cum bine zice cel ce a spus: ''Cu povatuire se face razboiul.'' (Pilde 24,6) si iarasi ''Toate cu bunacuviinta si dupa randuiala.'' (I Cor. 14,40). Nu tuturor, cu adevarat, nu tuturor le este dat a cunoaste indata si cu buna deslusire lucruri atat de greu de patruns caci chiar David, purtatorul de Dumnezeu si cel care avea pe Duhul graind intru dansul se ingrijora spunand: ''Greselile cine le va pricepe? De cele ascunse ale mele, Doamne izbaveste-ma!''

ˇ Toti cei care voiesc sa cunoasca deslusit voia Domnului trebuie ca mai intai de toate sa si-o omoare intai pe a lor si rugandu-se cu credinta si cu simplitate nefortata si intreband intru smerenia inimii parintii sau fratii, sa primeasca cu cuget neindoielnic sfaturile acestora chiar daca cele ce li se spun ar parea potrivnice si nelalocul lor (nefiresti, neadaptate situatiei) si chiar daca cei intrebati n-ar fi oameni duhovnicesti. Caci nu e nedrept Dumnezeu ca sa lase sa fie amagite sufletele care s-au smerit pe ele prin incredere si simplitate, acceptand si punand mai presus de stiinta lor sfatul si judecata aproapelui, chiar daca cei intrebati ar fi ca niste animale necuvantatoare. Ei stiu ca Cel ce graieste prin ei este insa Cel nematerial si nevazut.

ˇ Cei ce vor urma fara indoire celor spuse mai inainte se vor umple de multa smerenie.

ˇ Daca cineva poate gasi in Sfanta Scriptura raspunsul la problemele ce-l framanta, cu cat mai mult nu ne poate folosi un om cu suflet viu, decat cuvintele unei carti neinsufletite? (Mai mult trebuie preferat a intreba un om credincios decat sa ne marginim a interpreta noi spre ''folosul'' nostru vre-un text al Scripturii.)

ˇ Sunt unii dintre cei ce cauta sa afle voia lui Dumnezeu, care indepartandu-si gandul de la orice inclinare patimasa adica de la aceea care-l face sa doreasca ceva si de la aceea care-l face sa respinga altceva, si-au oferit Domnului timp de cateva zile, intr-o rugaciune fierbinte, sufletul lor gol de orice vointa proprie; atunci au cunoscut care este voia Lui, fie pentru ca Mintea cea mai presus de minte a vorbit mintii noastre, fie ca Dumnezeu a nimicit cu desavarsire una din cele doua cugetari ale sufletului, nelasand-o decat pe aceea care este conforma proniei Lui.

ˇ Altii au inteles din greutatea si impiedicarea ce a urmat hotararii de a face ceva ca acestea sunt dumnezeiesti, potrivit celui ce a spus: ''Am voit sa vin la voi o data si de doua ori, si ne-a impiedicat satana.'' (I Tes. 2,18). Altii dimpotriva, din neasteptatul ajutor al lui Dumnezeu in lucrul inceput, au simtit ca acesta este bine primit de Dumnezeu si si-au adus aminte de cuvintele: ''Fiecaruia care alege binele, ii ajuta Dumnezeu.'' (Rom. 8,28).

ˇ Indoiala in a lua o hotarare, neincrederea, nesiguranta, oscilarea care staruie mult timp sunt semnele unui suflet intunecat si mandru caci nu e nedrept incat sa inchida usa celor ce bat cu smerenie.

ˇ Inima dreapta s-a izbavit de felurimea lucrurilor, plutind fara primejdii in corabia nerautatii.

ˇ De multe ori scopul vrajmasilor este sa ne indemne la cele mai presus de puterea noastra, ca descurajandu-ne, sa ne lepadam si de cele dupa putere.

ˇ Se intampla ca pricina celor mai mari rele este uneori educatia, mediul - adica locul de vietuire si alteori petrecerea cu altii. Dar deseori insasi coruptia sufletului este suficienta spre a-i aduce pierzarea. Nu exista loc mai bun si mai sigur decat cerul, dar si de aici au cazut ingeri din pricina propriei lor inclinari si deci neinfluentati de nimic din exterior.

ˇ Multa, cu adevarat multa si greu de patruns este viclenia duhurilor necurate si numai putinora le este deslusita; ba socotesc ca nici acestora nu le este pe deplin, caci cum de multe ori desfatandu-ne de mancare si imbuibandu-ne - priveghem intru trezvie, iar postind si asuprindu-ne trupul suntem doborati in chip jalnic de somn? Cum petrecand in singuratate si linistindu-ne de zarva lumii ne inasprim si vietuind impreuna cu altii suntem strapunsi de umilinta? Cum indurand foamea suntem ispititi de somn si ghiftuindu-ne, ramanem neispititi? Cum infranandu-ne ne facem intunecati si nestrapunsi la inima, iar in bauturi de vin veseli cu sufletul si usor de strapuns la inima? Cel ce poate, sa lumineze aceste lucruri in Domnul caci noi suntem nepriceputi in unele ca acestea. Totusi vom spune ca aceste rasturnari nu sunt produse intotdeauna de demoni, ci uneori provin din propria fiziologie si miscari interne ale trupului.

ˇ Auzirea minunatelor fapte ale parintilor duhovnicesti ne desteapta mintea si sufletul la ravna, auzirea invataturilor este lumina in intuneric, intoarcerea celor rataciti, faclie datatoare de lumina celor ce nu vad bine.

ˇ Cauta fara incetare si semnele patimilor si atunci vei cunoaste ca multe sunt intru tine desi nu te poti cunoaste, fie pentru ca esti bolnav, fie din pricina slabiciunii, fie din pricina adanc inradacinatelor deprinderi.

ˇ Dumnezeu judeca intentia dar cauta cu iubire de oameni si lucrarea. Mare este cel ce nu are nici o lipsa in cele ce-i stau in putere, dar de multe ori dracii ne impiedica sa facem cele usoare si mult mai folositoare noua si ne indeamna sa ne apucam de cel peste puterea noastra. (Cel ce din iubire s-a apucat si de cele peste puterea lui a fost numit mare, dar sa luam seama ca uneori aceasta este o ispita a celui rau, ca neputand duce la bun sfarsit, sa ne descurajam cu totul. Ca aceasta este o ispita vicleana se vede cand nu facem cele dupa puterea noastra dar vrem sa ne apucam neaparat de cele mai presus de slabele noastre puteri. Deci intai sa le facem pe acelea si abia pe urma sa ne apucam de acestea.)

ˇ Acest ''adanc al uitarii pacatelor mai inainte facute'' poate fi asemanat cu subconstientul de care vorbeste psihologia. El are totusi o eficienta pentru ca da o obisnuinta repetarii acelorasi pacate. Este ciudat cum uneori amintirea lor indeamna la repetarea acelorasi pacate si cum alteori uitarea lor duce la savarsirea lor din nou. In amandoua cazurile lipseste pocainta, care este o amintire continua a pacatelor, dar o amintire asociata cu durerea pentru faptul de a le fi savarsit. Contrar aruncarii pacatelor trecute in subconstient, care echivaleaza cu o anumita slabire a constiintei de sine, pocainta tine totul in amintire, dar nu intr-o amintire placuta, ci intr-una dureroasa care echivaleaza cu un acut simt al responsabilitatii, sau cu o continua accentuare a constiintei de sine in fata lui Dumnezeu ca persoana suprema.

ˇ Trebuie cercetat in ce fel sufletul fiind netrupesc nu vede pe cei ce se apropie de el, desi acestia sunt doar de aceeasi fire. Nu cumva din pricina injugarii cu ei? (Sufletul nu cunoaste pe dracii ce se apropie de el sau pe ingeri poate tocmai pentru legatura oarecum fireasca ce s-a stabilit intre el si ei in starea lui morala. Prin aceasta subiectul uman facand voia acelora se identifica oarecum cu unul sau altul din ei. Numai Dumnezeu, Cel ce i-a creat ii poate cunoaste precis.)

ˇ Dracul poftelor trupesti si al maniei, al lacomiei pantecelui, leneviei si al somnului nu obisnuiesc sa inalte cornul mintii, dar duhul iubirii de arginti, al iubirii de stapanire si al limbutiei obisnuiesc sa adauge raului pe care-l produc ele insesi si pe acesta al mandriei. Nu-l vom uita nici pe duhul osandirii, cel plin de sine care este insotitorul acestora.

ˇ Sa cercetam inainte de toate de unde sufla vantul, ca nu cumva sa ne aflam intinzand panzele impotriva lui.

ˇ Este cu neputinta sa ne curatim de la inceput cu totul de lacomia pantecelui si de slava desarta . Sa nu cautam insa cumva sa luptam cu slava desarta prin desfatarea cu mancari caci saturarea pantecelui naste si ea slava desarta - aceasta in ceea ce priveste incepatorii. Mai degraba sa luptam impotriva ei prin imputinarea mancarii si asa va veni in cei ce se silesc ceasul, si acum este, cand Domnul va supune si pe acesta sub picioarele noastre.

ˇ Avem trebuinta de multa dreapta socoteala pentru a cunoaste cand suntem datori a sta, in ce fel si pana cand sa ne luptam cu prilejurile si cu mijloacele patimilor si cand sa ne retragem, caci de multe ori este de ales mai bine fuga din pricina slabiciunii noastre, decat o moarte sigura.

ˇ Trebuie sa vedem si sa luam seama in ce timp si cum putem sa scapam de manie prin mahnire, care din draci ne inalta si care ne smeresc, care ne inaspresc sau ne invartoseaza si care ne mangaie; care ne fac trandavi si care porniti spre rele, care tristi si care veseli.

ˇ Sa nu ne inspaimantam de ne vom vedea la inceputul dreptei noastre vietuiri dupa Dumnezeu mai impatimiti de cum eram cand petreceam in lume. Pentru ca sa dobandim insanatosirea, trebuie mai intai sa se dezlantuie in noi toate pricinile care au dus la boala. Daca fiarele se ascund in locuri dosnice, nu pot fi vazute, tot astfel si patimile.

ˇ Cand li se intampla celor ce sunt aproape de desavarsire sa fie biruiti de demoni intr-un lucru de putina importanta, indata acestia se straduiesc din rasputeri sa-si rascumpere greseala insutit.

ˇ Este propriu celor desavarsiti sa cunoasca pururea care gand este al constiintei, care al lui Dumnezeu si care de la draci caci dracii nu insufla de la inceput cele potrivnice. De aceea si este atat de intunecoasa problema aceasta discernerii gandurilor.

ˇ Iertare au dobandit multi in scurta vreme, dar nepatimire nu, caci aceasta are nevoie de timp mult dar si de Dumnezeu.

ˇ Simtirea sufletului este o insusire a lui, iar pacatul este palmuirea simtirii. Simtirea de sine pricinuieste oprirea pacatului sau micsorarea lui, iar ea este frica constiintei. Iar constiinta este cuvantul si mustrarea pazitorului dat noua la botez, ce aceea pe cei nebotezati nu-i vedem atat de mult cu sufletele impunse pentru faptele pacatoase, ci cu mult mai putin. (Poate fi vorba de cuvantul si mustrarea ingerului pazitor redat noua la botez, dar intrucat el nu poate fi socotit constiinta noastra trezita din nou la botez, mai degraba este vorba de intrarea lui Hristos sau a Duhului Sau intr-un dialog accentuat cu noi la botez. Adresindu-ni-se mereu, cuvantul lui Hristos devine atat de unit cu constiinta noastra trezita prin aceasta, incat aceasta poate fi socotita una cu El caci constiinta este raspundere iar raspunderea nu poate fi inteleasa fara cuvantul lui Dumnezeu Care ne cere sa-I raspundem. Constiinta este bipersonala sau interpersonala si cu deosebire este relatia dintre om si Dumnezeu. Prin constiinta suntem trasi la raspundere, cu cat simtim mai accentuat pe Dumnezeu Care ne vorbeste. Cuvantul lui Dumnezeu este cel ce intretine in noi constiinta si inainte de botez, dar intr-un grad mult mai slab.

ˇ Intentia buna este maica ostenelilor iar inceputul ostenelilor sunt virtutile. Fiica virtutii este lucrarea in continuare iar rodul unei cugetari continue la virtute este deprinderea iar fiica deprinderii este calitatea buna a fiintei.

ˇ Sezand la inaltime ia seama la tine insuti si atunci vei vedea cum, cand, de cand, cati si care furi vin sa intre si sa fure strugurii. Obosind de panda, ridica-te si iarasi sezand tine-te cu barbatie de lucrarea de mai inainte.

ˇ Ia seama calugare insingurat la ceasurile fiarelor caci nu vei putea altfel sa le intinzi cursele potrivite. Daca cea care a luat carte de despartire s-a dus cu totul de la tine (trandavia), e de prisos orice grija pentru ea, dar de mai indrazneste sa se apropie nu stiu cum te vei putea linisti.

ˇ Cel ce se linisteste si lupta cu trandavia se pagubeste de multe ori caci va cheltui timpul rugaciunii si al vederii duhovnicesti in mestesugirile si luptele cu ea.

ˇ Cel ce a inaintat nu lucreaza numai cand este treaz, ci si cand doarme, de aceea unii ii ocarasc pe draci cand vin la ei in vise si indeamna femei desfranate la neprihanire.

ˇ Dobandeste ochi neimprastiat al sufletului impotriva inchipuirii de sine caci nimic nu poate fura si pierde atat de mult ca aceasta. (Fapta buna este risipita de nalucire si de lauda deci sa nu-ti destrame sufletul inchipuirea de sine.)

ˇ Castiga-ti o stare sufleteasca neiscoditoare caci curiozitatea poate intina linistea cum nu o poate altceva. (In curiozitate se poate arata un mare interes pentru lucruri neinsemnate, sau care indeamna la rau, opuse lui Dumnezeu, Cel ce cuprinde in Sine totul, totul oranduit in slujba binelui si a adunarii tuturor in Sine.)

ˇ Intiistatatorul nu trebuie sa se umileasca totdeauna fara judecata nici sa se inalte totdeauna nebuneste, ci sa priveasca la Pavel, folosindu-se de amandoua (II Cor. 10-13). Domnul a acoperit ochii celor calauziti fata de lipsurile intiistatatorului, iar acesta aratandu-le lor pe acestea a trezit in ei necredinta.

ˇ Nu te scuza cu nestiinta caci cel ce nu stie si face lucruri nelegiuite vrednice de pedepsire, se va bate pentru ca nu a invatat.

ˇ Gandurile ce tind in jos tarandu-se pe pamant ca niste serpi, ganduri care se salasluiesc in inima ca intr-un cuib, rapesc mintea si fac intelegerea sa cada in naluciri ducand omul in ratacire. Ele il cuprind usor pe cel ce le asculta facandu-l prin fantezie capetenie, conducator de osti, inchipuindu-si in jurul lui ostasi inarmati, sumedenie de trupe si arme multe pe care le atinge. Conduce tabere si regimente ce biruie la porunca lui barbari; imparte cinstiri, daruri si distinctii, zideste cetati, randuieste capetenii si le departeaza pe altele. Iar cand vede ca de fapt asa ceva nu este potrivit cu statutul sau trece la ceva mai adecvat si anume ca este intronizat arhiereu a toata lumea care hirotoneste mitropoliti, depune episcopi, aduna preoti, trimite misionari, daruieste titluri de arhimandriti, numeste pe altii, zideste biserici, infiinteaza chinovii, inalta aziluri de batrani, case de oaspeti si spitale, imbraca orfani, apara vaduve si se vede pe sine doctorul sef al oropsitilor vindecand in dar pe toti. Aceste ganduri si multe altele asemanatoare atragandu-i mintea si hranind-o cu o cugetare desarta, fac sa i se cuibareasca in madulare demonul desfraului, al poftei pantecelui, de vesmantul preotesc si al slavei de staret. Acestea ii invartoseaza inima si o umple de boala iubirii de arginti, de indrazneala slavei desarte, orbeste ochii inimii, agita trupul, atata simturile spre impreunarea cu femei aruncandu-l prin curgerea semintei in groapa desfraului cu mintea, la miscarea mangaietoare a mainilor aducandu-i aminte de vechile convorbiri cu femei, de chipurile lor frumoase, de pipairi, imbratisari de trupuri, impreunari de buze, uniri de madulare, forma trupurilor, vorbe ispititoare, inchipuirea miscarilor. Si astfel sarmanul monah se indulceste pe nesimtite prin aceasta fantezie complacandu-se in aceasta stare.

doamne ajuta..

Inapoi la blogul 2016 2016