Am vazut ca în orice loc si în pustia însingurata, si în mijlocul unei multimi zgomotoase, aceia dintre crestini care se adâncesc în Cuvântul lui Dumnezeu si se straduiesc sa-l împlineasca în viata, umplu sacii lor, mintea si inima, de provizii pentru vesnicia cea fericita. Dimpotriva, cei ce se lenevesc a cugeta întru Cuvântul lui Dumnezeu, a plini sfintele porunci ale lui Dumnezeu, petrec în amara întunecare a pacatului, în robia pacatului, în desavârsita nerodire, chiar daca vietuiesc în adâncul pustiei. Petrecerea în pustie care nu e împreunata cu îndeletnicirile duhovnicesti hraneste, îngroasa, întareste patimile pacatoase. Asa ne învata Sfintii Parinti; asa si este în fapt. Cuvântul lui Dumnezeu este viata vesnica: cel ce se hraneste cu el viu va fi în veac (In. 6, 51). Oriunde s-ar hrani omul cu Cuvântul lui Dumnezeu, în pustie sau în mijlocul multimilor de oameni, Cuvântul lui Dumnezeu îsi pastreaza pretutindeni sfânta sa însusire: însusirea vietii vesnice. Ca atare, nici un loc nu împiedica aceste vieti vesnice sa dea celor ce se împartasesc de dânsa viata duhovniceasca, singura viata adevarata. […]