Acum vreo opt ani, fiind proaspăt intrat în Biserică şi citind mult din scrierile duhovnicilor şi ale sfinţilor părinţi căpătasem aşa o râvnă de a trăi dumnezeieşte şi de a lăsa toate plăcerile lumii. Fiind în anul trei de facultate şi discutând cu un prieten, ajunsesem să ne contrazicem dacă a asculta muzică e păcat sau nu. Eu pe atunci ascultam doar muzică bizantină şi simţeam că atunci când ascult altceva îmi dăunează, îmi ia gândul de la Dumnezeu şi de la rugăciune.
El imi spunea că eu sunt extremist şi că e imposibil să fie păcat să asculţi muzică ar eu susţineam sus şi tare, bazându-mă pe trăirile mele, că muzica laică e dăunătoare sufletului. Până la urmă am ajuns la concluzia că ar fi bine să discutăm cu un preot şi l-am convins să meargă să se spovedească la părintele meu duhovnic. El, deşi nu era în Biserică şi nu se mai spovedise din copilărie era motivat să se mărturisească pentru a afla varianta de răspuns a părintelui şi pentru a înţelege exact care este atitudinea lui Dumnezeu la această problemă.
Bineînţeles că părintele i-a spus că nu e păcat să asculţi muzică, doar anumite stiluri fiind dăunătoare prin agresivitatea şi lascivitatea pe care o promovează.
Morala pe care am tras-o eu din această întâmplare este următoare: cu cât te apropii mai mult de Dumnezeu cu atât observi că cele ale lumii îţi stau în cale şi atunci începi să le percepi ca păcate.
Ar fi o nebunie să spunem că a purta ochelari de soare e un păcat, pentru că nu e. Pentru unii ochelarii de soare sunt la fel de necesari ca şapca băieților sau eşarfa de la gât a fetelor. Totuşi există o anumită psihologie care stă în gestul purtării ochelarilor de soare, psihologie care vădește dacă motivația de a purta ochelarii de soare este una justificată sau nu.
Sunt persoane care poartă ochelarii de soare pentru că le deranjează foarte mult lumina soarelui şi le este greu să privească în miezul zilei, atunci când soarele e sus pe cer. Deci nu putem discuta de această categorie de oameni, dacă au probleme medicale. Cunosc persoane care poartă ochelari de soare de mult timp şi acum s-au învăţat cu ei, şi îl deranjează lumina solară când sunt cu ochii liberi, de aceea nu pleacă niciodată fără ei de acasă.
Totuşi pe lângă utilitatea ochelarilor de soare de a proteja ochii de lumina puternică există şi o altă motivaţie, aceea de a părea mai interesant, mai misterios, și de a-ți ascude sentimentele firești față de ceilalți oameni. Acest lucru îl demonstrează din plin persoanele care poartă ochelari când soarele a apus sau când afară este o zi mohorâtă.
Ochii sunt oglinda sufletului, ochii spun mult despre tine ca persoană doar în câteva clipe. Privirea inocentă şi blândă a unui copil cucereşte imediat inima oricui. Sfinţenia din sufletul lor o simţim pregnant privindu-le chipul şi în special ochii.
La fel, persoanele blânde şi liniştite trădează acest comportament prin ochii lor, şi dimpotrivă persoanele viclene şi rău-intenţionate pot fi descoperite prin felul de a privi. Oamenii cu viaţă sfântă, preoţii cucernici, monahii blânzi, marii duhovnici au o privire blajină, care parcă nu te judecă ci te acceptă aşa cum eşti. Sfinţii au privirea lui Hristos. În icoanele bizantine Mântuitorul are o privire adâncă, care e pe atât de blândă pe cât de serioasă, care parcă-ţi iartă tot ce ai greşit şi te cheamă la El, dar în acelaşi timp parcă te şi mustră să nu te mai gândeşti vreodată să păcătuieşti.
De ce oare preferăm să ne acoperim privirea cu ochelari de soare în mod nejustificat? De ce credem că suntem mai frumoşi şi mai interesanţi cu ochelari decât fără ei? Un motiv ar fi şi dorinţa noastră de a copia modelele pe care le vedem în filme şi mass-media. Parcă şi văd imaginea unei femei care conduce o maşină decapotabilă, având o eşarfă pusă pe cap şi cu ochelari de soare pe ochi. Ba am văzut în filme şi femei care poartă ochelari de soare chiar şi la înmormântarea cuiva drag. Și asta doar pentru a masca suferința firească cauzată de pierderea cuiva drag. Pentru băieţi, modelul de macho-man cu tricou mulat care evidenţiază muşchii având gulerul ridicat, cu părul peste cap şi ochelarii de soare, este un model de multe ori urmat. Noi tinerii credem adeseai că suntem mai atrăgători pentru sexul opus când purtăm ochelari de soare.
Totuşi eu cred că ascunderea privirii este un minus în comunicarea dintre oameni şi mai mult deteriorează lucrurile decât le îmbunătăţeşte. Purtând ochelari de soare încerci să iei o mască a unei persoane care nu există, încerci să pari altcineva şi în momentul când ceilalţi te vor cunoaşte cu adevărat poate vor fi dezamăgiţi sau dimpotrivă vor vedea că nu eşti aşa “inaccesibil(ă)” aşa cum ai vrut să pari.
Purtarea ochelarilor de soare îţi ascunde sentimentele şi te face mai rece. Pentru unii, ochelarii sunt şi un accesoriu cu care să demonstreze cât de mulţi bani au. Ba şi cei săraci, sau oamenii cu venituri medii, au început să-i poarte din acelaşi motiv: să pară mai înstăriţi decât sunt.
Nu ştiu dacă aţi trăit sentimentul de a sta în lift cu o persoană străină şi să te simţi obligat să zici ceva, să comunici; sau dacă eşti mai ruşinos, să eviţi intrarea în conversaţie scoţând cheile sau telefonul sau citind nu ştiu ce pliant. E o mare taină a lumii, cum apropierea de o persoană necunoscută te obligă să intri în vorbă cu ea ca şi cum ai cunoaşte-o, sau ca și cum aţi avea ceva în comun. Dar chiar aşa este, avem ceva foarte mare în comun, pe Dumnezeu Care ne-a creat pe amândoi la fel... avem acelaşi Tată.
Acelaşi sentiment din lift apare când treci pe lângă oamenii de pe stradă. Apropierea de celălalt parcă te obligă să comunici, măcar din privire. A purta ochelari de soare în aceste împrejurări este ca şi cum ai începe să cauţi cheile prin buzunar sau să mânuieşti telefonul în lift, tocmai pentru a evita contactul vizual și deci comunicarea personală.
Ochelarii de soare sunt o barieră de comunicare între oameni, sunt de fapt un refuz de a te deschide faţă de ceilalţi.
E păcat să porţi ochelari de soare? Dacă vrei să pari altcineva purtându-i, fără a te schimba de fapt în mod real, da! este un păcat, pentru că te minţi singuri şi înţelegi lucrurile greşit.
Azi toţi discutăm pe messenger şi ni se pare un mijloc foarte rapid şi convenabil de a comunica, dar totuşi nu se compară cu relaţionarea directă, faţă-n faţă. Purtând ochelari de soare e ca şi cum am interacţiona pe messenger, decât faţă-n faţă.
Hristos a înviat!